Partea a treia

În continuare, să ne uităm la o pildă spusă de Domnul Isus în Epoca Harului.

3. Pilda oii pierdute

Matei 18:12-14 Ce părere aveți? Dacă unui om care are o sută de oi i se rătăcește una dintre ele, nu le lasă el oare pe celelalte nouăzeci și nouă pe munți și se duce s-o caute pe cea rătăcită? Și dacă i se întâmplă să o găsească, adevărat vă spun că se bucură de ea mai mult decât de celelalte nouăzeci și nouă, care nu s-au rătăcit! Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre acești micuți.

Aceasta este o metaforă – ce fel de sentiment le transmite acest pasaj oamenilor? Modul în care este exprimată această metaforă folosește o figură de stil în limbaj uman; este ceva în domeniul cunoașterii omenești. Dacă Dumnezeu ar fi spus ceva similar în Epoca Legii, oamenii ar fi simțit că nu era chiar coerent cu cine era Dumnezeu, dar când Fiul Omului a transmis acest mesaj în Epoca Harului, a părut liniștitor, cald și apropiat față de oameni. Când Dumnezeu a devenit trup, când a apărut sub formă de om, El a folosit o metaforă foarte potrivită pentru a-Și exprima vocea din inima Sa în umanitate. Această voce a reprezentat propria voce a lui Dumnezeu și lucrarea pe care a dorit să o facă în acea epocă. A reprezentat și o atitudine pe care Dumnezeu a avut-o față de oamenii din Epoca Harului. Privind din perspectiva atitudinii lui Dumnezeu față de oameni, El a comparat fiecare persoană cu o oaie. Dacă se rătăcește o oaie, El va face tot ce e nevoie pentru a o găsi. Acesta reprezintă un principiu al lucrării lui Dumnezeu în mijlocul omenirii, de data aceasta în trup. Dumnezeu a folosit această pildă pentru a descrie hotărârea și atitudinea Sa în acea lucrare. Acesta era avantajul lui Dumnezeu în a deveni trup: El putea să profite de cunoașterea omenirii și să folosească limba omenească pentru a le vorbi oamenilor, pentru a-Și exprima voia. El a explicat sau „a tradus” omului limbajul Său divin, profund, pe care oamenii se străduiau să îl înțeleagă în limba omenească, într-un mod uman. Asta i-a ajutat pe oameni să-I înțeleagă voia și să știe ce voia El să facă. El putea, de asemenea, să aibă conversații cu oamenii dintr-o perspectivă umană, folosind un limbaj uman, și să comunice cu oamenii într-un fel pe care ei îl înțelegeau. El putea chiar să vorbească și să lucreze folosind limbajul și cunoașterea umană pentru ca oamenii să poată simți caracterul generos și apropiat al lui Dumnezeu, pentru ca ei să Îi poată vedea inima. Ce înțelegeți din asta? Că nu există interdicție în cuvintele și acțiunile lui Dumnezeu? La cum văd oamenii lucrurile, nu este posibil ca Dumnezeu să poată folosi cunoașterea, limbajul și felurile oamenilor de a vorbi pentru a discuta despre ce Dumnezeu Însuși voia să spună, despre lucrarea pe care El voia să o facă sau pentru a-Și exprima propria voie; asta este o gândire greșită. Dumnezeu a folosit acest tip de metaforă pentru ca oamenii să poată să simtă realitatea și sinceritatea lui Dumnezeu și să Îi vadă atitudinea față de oameni în timpul acelei perioade de timp. Această pildă i-a trezit din vis pe oamenii care trăiseră sub lege pentru o lungă perioadă și a și inspirat generație după generație de oameni care trăiau în Epoca Harului. Citind pasajul acestei pilde, oamenii cunosc sinceritatea lui Dumnezeu în mântuirea omenirii și înțeleg importanța pe care o are omenirea în inima Lui.

Să mai aruncăm o privire la ultima frază din acest pasaj: „Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre acești micuți.” Au fost acestea propriile cuvinte ale Domnului Isus, sau cuvintele Tatălui Său din cer? În aparență, pare că este Domnul Isus Cel care vorbește, dar voia Sa reprezintă voia lui Dumnezeu Însuși, motiv pentru care El a spus: „Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre acești micuți.” Oamenii din acea vreme Îl recunoșteau doar pe Tatăl din cer ca Dumnezeu și această persoană pe care ei o vedeau în fața ochilor doar a fost trimisă de El și nu putea să-L reprezinte pe Tatăl din cer. Acesta este motivul pentru care Domnul Isus a trebuit să spună și acel lucru, pentru ca ei să poată să simtă cu adevărat voia lui Dumnezeu pentru omenire și să simtă autenticitatea și acuratețea a ceea ce a spus El. Chiar dacă a fost un lucru ușor de zis, a fost foarte afectuos și a dezvăluit caracterul umil și ascuns al Domnului Isus. Indiferent dacă Dumnezeu a devenit trup sau a lucrat în tărâmul spiritual, El a cunoscut cel mai bine inima oamenilor și a înțeles cel mai bine ce necesitau oamenii, lucrurile care îi îngrijorau și cele care îi nedumireau, așadar El a adăugat acest rând. Acest rând a scos în evidență o problemă ascunsă în omenire: oamenii erau sceptici în privința lucrurilor spuse de Fiul Omului, adică atunci când Domnul Isus vorbea, El a trebuit să adauge: „Tot astfel, nu este voia Tatălui vostru din ceruri să piară vreunul dintre acești micuți.” Doar pornind de la această premisă puteau avea rod cuvintele Sale, pentru a-i face pe oameni să creadă în acuratețea lor și să le îmbunătățească credibilitatea. Acest lucru arată că atunci când Dumnezeu a devenit un Fiu al Omului obișnuit, Dumnezeu și omenirea aveau o relație foarte ciudată și că situația Fiului Omului era foarte stânjenitoare. Arată, de asemenea, cât de nesemnificativ era statutul Domnului Isus printre oameni în acel moment. Când El a spus acest lucru, a fost de fapt pentru a le spune oamenilor: puteți fi siguri – asta nu reprezintă ce există în inima Mea, ci este voia Dumnezeului care este în inimile voastre. Pentru omenire, nu a fost acesta un lucru ironic? Chiar dacă Dumnezeu care lucra în trup avea multe avantaje pe care El nu le avea în persoana Sa, El a trebuit să reziste în fața dubiilor și a respingerilor lor, precum și față de nepăsarea și indiferența lor. Se poate spune că procesul lucrării Fiului Omului era procesul de a experimenta respingerea din partea omenirii și procesul de a experimenta cum omenirea concurează împotriva Lui. Mai mult decât atât, era procesul lucrării pentru a câștiga în mod continuu încrederea omenirii și a cuceri omenirea prin ceea ce El are și este, prin propria Lui esență. Nu însemna neapărat că Dumnezeu întrupat ducea un război la sol împotriva Satanei; ci, mai degrabă, că Dumnezeu a devenit un om obișnuit și a început o strădanie cu cei care Îl urmează, iar prin această strădanie, Fiul Omului Și-a finalizat lucrarea cu smerenia Sa, cu ceea ce El are și este, cu iubirea și înțelepciunea Sa. El i-a obținut oamenii pe care i-a vrut, a câștigat identitatea și statutul pe care le merita și S-a întors pe tronul Său.

În continuare, să ne uităm la următoarele două pasaje din scriptură.

4. Iartă de șaptezeci de ori câte șapte

Matei 18:21-22 Atunci Petru a venit la El și L-a întrebat: Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu când va păcătui față de mine? Până la șapte ori? Isus i-a răspuns: Eu nu-ți zic să-l ierți până la șapte ori, ci până la șaptezeci de ori câte șapte.

5. Iubirea Domnului

Matei 22:37-39 Isus i-a răspuns: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta”. Aceasta este cea dintâi și cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubești pe semenul tău ca pe tine însuți”.

Dintre aceste două pasaje, unul vorbește despre iertare și celălalt vorbește despre iubire. Aceste două subiecte scot de fapt în evidență lucrarea pe care Domnul Isus a vrut să o îndeplinească în Epoca Harului.

Când Dumnezeu a devenit trup, El a adus o etapă a lucrării Sale – a adus lucrarea și firea specifică pe care El voia să le exprime în această epocă. În acea perioadă, tot ceea ce a făcut Fiul Omului s-a învârtit în jurul lucrării pe care Dumnezeu dorea să o îndeplinească în această epocă. El avea să facă nici mai mult, nici mai puțin. Fiecare lucru pe care l-a spus și fiecare tip de lucrare pe care a îndeplinit-o, toate au fost în legătură cu această epocă. Indiferent dacă El l-a exprimat într-un mod uman cu limbaj uman sau prin limbaj divin – indiferent în ce mod sau din ce perspectivă – scopul Său a fost să-i ajute pe oameni să înțeleagă care era voia Lui, ce voia să facă și care erau cerințele Sale de la oameni. El poate folosi diferite mijloace din diferite perspective pentru a ajuta oamenii să înțeleagă și să-I cunoască voia, să-I înțeleagă lucrarea de a mântui omenirea. Deci, în Epoca Harului Îl vedem pe Domnul Isus folosind frecvent limbaj uman pentru a exprima ce voia să comunice omenirii. Chiar mai mult, Îl vedem din perspectiva unui îndrumător obișnuit vorbind cu oamenii, asigurându-le lucrurile necesare, ajutându-i cu ceea ce Îi ceruseră. Acest mod de lucru nu a fost văzut în Epoca Legii care a fost înainte de Epoca Harului. El a devenit mai apropiat și mai milos față de omenire, precum și mai capabil să obțină rezultate practice atât ca formă, cât și ca manieră. Expresia de a ierta oamenii de șaptezeci de ori câte șapte clarifică cu adevărat acest punct. Scopul obținut de numărul din această expresie este să permită oamenilor să înțeleagă intenția Domnului Isus din momentul în care a spus acest lucru. Intenția Sa a fost ca oamenii să îi ierte pe alții – nu o dată sau de două ori, și nici măcar de șapte ori, ci de șaptezeci de ori câte șapte. Ce fel de idee este aceasta „șaptezeci de ori câte șapte”? Scopul este să îi determine pe oameni să facă din iertare propria lor responsabilitate, ceva ce ei trebuie să învețe și o cale pe care trebuie să o urmeze. Deși aceasta a fost doar o expresie, a avut rolul de idee esențială. I-a ajutat pe oameni să aprecieze profund ceea ce El a vrut să spună și i-a ajutat să găsească moduri corespunzătoare de a practica și principiile și standardele practicii. Această expresie i-a ajutat pe oameni să înțeleagă clar și le-a oferit un concept corect, și anume, că ar trebui să învețe iertarea – să ierte fără condiții și fără limite, dar cu o atitudine de toleranță și înțelegere pentru alții. Când Domnul Isus a spus acest lucru, ce era în inima Lui? Se gândea El cu adevărat la de șaptezeci de ori câte șapte? Nu, nu se gândea. Există un număr de dăți în care Dumnezeu îl va ierta pe om? Există mulți oameni care sunt foarte interesați de „numărul de dăți” menționat, care de fapt vor să înțeleagă originea și înțelesul acestui număr. Ei vor să înțeleagă de ce acest număr a ieșit din gura Domnului Isus; ei cred că există o implicație mai profundă a acestui număr. De fapt, aceasta a fost doar exprimarea lui Dumnezeu în umanitate. Orice implicație sau înțeles trebuie considerat împreună cu cerințele Domnului Isus pentru omenire. Când Dumnezeu nu devenise trup, oamenii nu înțelegeau mare parte din ceea ce El spunea, deoarece provenea din divinitate completă. Perspectiva și contextul a ceea ce spunea El era invizibil și de neatins pentru omenire; era exprimat dintr-un tărâm spiritual pe care oamenii nu îl puteau vedea. Căci oamenii care trăiau în trup nu puteau să treacă prin tărâmul spiritual. Dar după ce Dumnezeu a devenit trup, El a vorbit omenirii din perspectiva umanității și a depășit sfera tărâmului spiritual. El a putut să-Și exprime firea, voia și atitudinea divină prin lucruri pe care oamenii și le puteau imagina și lucruri pe care ei le vedeau și le întâlneau în viețile lor și folosind metode pe care oamenii le puteau accepta, într-un limbaj pe care ei îl puteau înțelege și o cunoaștere pe care o puteau pricepe, ca să permită omenirii să înțeleagă și să-L cunoască pe Dumnezeu, să înțeleagă intenția Sa și standardele cerute de El în sfera capacității lor, în gradul în care erau capabili. Acestea au fost metoda și principiul lucrării lui Dumnezeu în umanitate. Deși căile și principiile lui Dumnezeu de a lucra în trup au fost în mare parte obținute în și prin umanitate, a obținut într-adevăr rezultatele care nu puteau fi obținute lucrând direct în divinitate. Lucrarea lui Dumnezeu în umanitate era mai concretă, autentică și direcționată, metodele erau mult mai flexibile, iar în ceea ce privește forma, a depășit Epoca Legii.

Mai jos, să vorbim despre a-L iubi pe Domnul și a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți. Este acesta un lucru exprimat direct în divinitate? Cu siguranță, nu! Acestea au fost toate lucruri pe care Fiul Omului le-a spus în umanitate; doar oamenii ar spune ceva ca „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. A-i iubi pe alții este același lucru cu a-ți prețui propria viață”, și doar oamenii ar vorbi în acest mod. Dumnezeu nu a vorbit niciodată astfel. Cel puțin, Dumnezeu nu are acest tip de limbaj în divinitatea Sa, deoarece nu are nevoie de acest tip de învățătură: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți” pentru a reglementa iubirea Sa pentru omenire, deoarece iubirea Lui pentru omenire este o dezvăluire naturală a ceea ce El are și este. Când ați auzit vreodată că Dumnezeu a spus ceva precum „Iubesc omenirea precum Mă iubesc pe Mine Însumi?” Deoarece iubirea este în esența lui Dumnezeu și în ceea ce El are și este. Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire și modul în care El tratează oamenii și atitudinea Sa sunt o expresie naturală și o dezvăluire a firii Sale. El nu are nevoie să facă asta în mod intenționat într-un mod anume sau să urmeze cu bună știință o anumită metodă sau un cod moral pentru a ajunge să-Și iubească vecinul ca pe Sine Însuși – El deja deține acest tip de esență. Ce înțelegi din acest lucru? Când Dumnezeu a lucrat în umanitate, multe din metodele, cuvintele și adevărurile Sale au fost exprimate toate într-un mod uman. Dar, în același timp, firea lui Dumnezeu, ceea ce El are și este și voia Sa au fost exprimate pentru ca oamenii să le cunoască și să le înțeleagă. Ceea ce ei au știut și au înțeles au fost exact esența Sa și ceea ce El are și este, ceea ce reprezintă identitatea inerentă și statutul lui Dumnezeu Însuși. Adică, Fiul Omului în trup exprimă firea inerentă și esența lui Dumnezeu Însuși în cea mai mare măsură posibilă și pe cât de exact posibil. Nu numai că umanitatea Fiului Omului nu a fost o piedică sau o barieră pentru comunicarea și interacțiunea omului cu Dumnezeu din cer, ci a fost de fapt singurul canal și singurul pod pentru ca omenirea să poată să se conecteze cu Domnul creației. În acest stadiu, nu simțiți că există multe asemănări între natura și metodele lucrării făcute de Domnul Isus în Epoca Harului și etapa actuală a lucrării? Această etapă actuală a lucrării folosește, de asemenea, mult limbaj uman pentru a exprima firea lui Dumnezeu și folosește mult limbaj și metode din viața umană a omenirii și cunoașterea umană pentru a exprima propria voie a lui Dumnezeu. Odată ce Dumnezeu devine trup, indiferent dacă El vorbește dintr-o perspectivă umană sau o perspectivă divină, o mare parte din limbajul și metodele Sale de exprimare sunt toate prin intermediul limbajului și metodelor umane. Adică, atunci când Dumnezeu devine trup este cea mai bună oportunitate pentru ca tu să vezi atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu și să cunoști fiecare aspect real al lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a devenit trup, în timp ce creștea, El a ajuns să înțeleagă, să cunoască și să priceapă o parte din cunoașterea, bunul simț, limbajul și metodele de expresie în umanitate ale omenirii. Dumnezeu întrupat a avut aceste lucruri care au provenit de la oamenii pe care El îi crease. Acestea au devenit instrumentele lui Dumnezeu în trup pentru exprimarea firii și divinității Sale și I-au permis să Își facă lucrarea mai pertinentă, mai autentică și mai exactă pe când El lucra în mijlocul omenirii, dintr-o perspectivă umană și folosind limbaj uman. A făcut lucrarea Sa mai accesibilă și mai ușor de înțeles pentru oameni, obținând astfel rezultatele pe care le dorea Dumnezeu. Nu este mai practic pentru Dumnezeu să lucreze în trup în acest fel? Nu este înțelepciunea lui Dumnezeu? Când Dumnezeu a devenit trup, când trupul lui Dumnezeu a putut să înceapă lucrarea pe care El a dorit să o îndeplinească, acela a fost momentul când El avea să-Și exprime firea și lucrarea în mod practic și acesta a fost și momentul când El a putut să-Și înceapă în mod oficial lucrarea de slujire ca Fiu al Omului. Asta însemna că nu mai exista o prăpastie între Dumnezeu și om, că Dumnezeu avea curând să înceteze lucrarea Sa de comunicare prin mesageri și că Dumnezeu Însuși putea să-Și exprime personal toate cuvintele și lucrarea în trup pe care voia să o facă. Însemna, de asemenea, că oamenii pe care Dumnezeu Îi mântuiește erau mai apropiați de El și că lucrarea Sa de gestionare intrase într-o nouă etapă și că întreaga omenire avea să se confrunte cu o nouă eră.

Toată lumea care a citit Biblia știe că s-au întâmplat multe lucruri când S-a născut Domnul Isus. Cel mai important dintre ele a fost vânarea Sa de către regele diavolilor, chiar până în punctul în care toți copiii de doi ani și mai mici decât atât din acea zonă au fost măcelăriți. Este evident că Dumnezeu Și-a asumat un mare risc devenind trup printre oameni; marele preț pe care El l-a plătit pentru finalizarea gestionării Sale de a mântui omenirea este, de asemenea, evident. Sunt evidente, de asemenea, marile speranțe pe care le-a avut Dumnezeu pentru lucrarea Lui în trup în rândul omenirii. Când trupul lui Dumnezeu a putut să preia lucrarea din mijlocul omenirii, cum Se simțea El? Oamenii ar trebui să poată să înțeleagă puțin acel sentiment, nu? Cel puțin, Dumnezeu era fericit deoarece putea să înceapă să-Și desfășoare noua lucrare în mijlocul omenirii. Când Domnul Isus a fost botezat și Și-a început oficial lucrarea de îndeplinire a slujirii, inima lui Dumnezeu a fost copleșită de bucurie, pentru că după atât de mulți ani de așteptare și pregătire, El putea în sfârșit să poarte trupul unui om obișnuit și să-Și înceapă noua lucrare sub forma unui om din carne și oase pe care oamenii Îl puteau vedea și atinge. El putea în sfârșit să vorbească față în față și de la inimă la inimă cu oamenii prin identitatea unui om. Dumnezeu putea în sfârșit să fie față în față cu omenirea într-un mod uman, într-un limbaj uman; El putea să aibă grijă de oameni, să-i lumineze și să-i ajute folosind limbaj uman; El putea să mănânce la aceeași masă și să trăiască în același spațiu cu ei. El putea și să vadă ființe umane, să vadă lucruri și să vadă totul în felul în care vedeau oamenii și chiar prin proprii lor ochi. Pentru Dumnezeu, asta era deja prima victorie a lucrării Sale în trup. Se poate spune și că era realizarea unei lucrări mărețe – acesta era, desigur, lucrul de care se bucura Dumnezeu cel mai mult. Începând cu acel moment, era prima dată când Dumnezeu simțea un fel de consolare în lucrarea Sa din mijlocul omenirii. Toate aceste evenimente erau foarte practice și naturale și consolarea pe care o simțea Dumnezeu era foarte autentică. Pentru omenire, de câte ori se realizează o nouă etapă a lucrării lui Dumnezeu și de fiecare dată când Dumnezeu se simte mulțumit, atunci este momentul când omenirea se poate apropia mai mult de Dumnezeu și când oamenii se pot apropia de mântuire. Pentru Dumnezeu, aceasta este și lansarea noii Sale lucrări, când planul Lui de gestionare avansează încă un pas și, mai mult, când voia Sa se aproprie de o împlinire completă. Pentru omenire, sosirea unei astfel de oportunități este de bun augur și foarte bună; pentru toți cei care așteaptă mântuirea lui Dumnezeu, aceasta reprezintă o veste spectaculoasă. Când Dumnezeu desfășoară o nouă etapă a lucrării, atunci El are un nou început, și când această nouă lucrare și acest nou început sunt lansate și prezentate omenirii, acesta este momentul când rezultatul acestei etape a lucrării a fost deja hotărât și a fost realizat și Dumnezeu a văzut deja efectele și roadele sale finale. Acesta este și momentul când aceste efecte Îl fac pe Dumnezeu să Se simtă satisfăcut și inima Sa, desigur, este fericită. Dumnezeu Se simte liniștit, Își dă la o parte grijile și Se simte fericit pentru că, în viziunea Sa, El a văzut deja și a hotărât oamenii pe care îi caută și a câștigat deja acest grup, un grup care este capabil să Îi facă lucrarea să fie de succes și să-I aducă satisfacție. Cu alte cuvinte, când trupul lui Dumnezeu poate să inițieze o nouă lucrare printre oameni și El începe să facă lucrarea pe care trebuie să o facă fără piedici și când simte că totul a fost împlinit, El a văzut deja finalul. Și, datorită acestui final, El este satisfăcut și are inima ușoară. Cum este exprimată fericirea lui Dumnezeu? Vă puteți imagina? Ar plânge Dumnezeu? Poate El să plângă? Poate să bată din palme? Să danseze? Să cânte? Care ar fi acel cântec? Desigur, Dumnezeu ar putea să cânte un cântec frumos, impresionant, un cântec care ar putea exprima bucuria și fericirea din inima Sa. El ar putea să-l cânte pentru omenire, să-l cânte pentru El Însuși și să-l cânte pentru toate lucrurile. Fericirea lui Dumnezeu poate fi exprimată în orice mod – toate acestea sunt normale pentru că Dumnezeu are motive de bucurie și de tristețe și diversele Lui sentimente pot fi exprimate în diverse feluri. Acesta este dreptul Lui și este cel mai normal lucru. Nu ar trebui să vă gândiți la nimic altceva legat de acest lucru și nu ar trebui să proiectați propriile voastre inhibiții asupra lui Dumnezeu, spunându-I că nu ar trebui să facă una și alta, că nu ar trebui să Se comporte în felul ăsta sau în felul acela, să-I limitați fericirea sau orice sentimente are El. În inimile oamenilor, Dumnezeu nu poate fi fericit, nu poate vărsa lacrimi, nu poate plânge – El nu poate exprima nicio emoție. Prin ceea ce am comunicat în aceste două dăți, cred că nu Îl veți mai vedea pe Dumnezeu în acest fel, ci că Îi veți permite să aibă o oarecare libertate și eliberare. Acesta este un lucru foarte bun. În viitor, dacă sunteți cu adevărat capabili să simțiți tristețea lui Dumnezeu când auziți că este trist și puteți să simțiți cu adevărat fericirea Sa când auziți că este fericit – cel puțin, sunteți capabili să știți și să înțelegeți ce Îl face fericit și ce Îl face trist – când poți să te simți trist deoarece Dumnezeu este trist și să te simți fericit pentru că Dumnezeu este fericit, El îți va fi câștigat pe deplin inima și nu va mai exista nicio barieră în privința Lui. Nu vei mai încerca să-L limitezi pe Dumnezeu cu imaginația, concepțiile și cunoașterea umană. În acel moment, Dumnezeu va fi viu și însuflețit în inima ta. El va fi Dumnezeu vieții tale și Stăpânul a tot ce ai. Ai acest fel de aspirație? Aveți încrederea că puteți obține asta?

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.