Când conversez cu oameni în cadrul umanității normale, se întâmplă deseori ca discuția să nu decurgă lin. Ce vreau să spun prin faptul că nu decurge lin? Uneori, când interacționez și discut cu cineva într-un mod absolut normal, acea persoană complică excesiv lucrurile sau se gândește prea mult la ele, iar conversația pur și simplu nu poate continua. Dacă nu poate continua, ce fac? Pur și simplu nu mai interacționez cu acea persoană – găsesc pe cineva care poate interacționa cu alții, care știe cum să comunice și să discute, care are gândirea umanității normale, și apoi discut și interacționez în schimb cu acel cineva. Când intru în contact cu voi, cea mai frecventă situație pe care o observ este aceea că oamenii simt următoarele: „Identitatea și statutul Tău au o influență prea mare atunci când vorbești și comunici cu oamenii. Ești Dumnezeu întrupat, iar noi suntem ființe create. Dacă spunem ceva greșit, riscăm să adoptăm un statut egal și să ofensăm firea lui Dumnezeu. În plus, ca Dumnezeu întrupat, lucrarea Ta este de a mântui omenirea, iar Tu Îl reprezinți pe Dumnezeu Însuși, așa că responsabilitatea Ta sau lucrarea pe care o săvârșești nu poate fi decât exprimarea adevărului pentru a aborda chestiunea mântuirii umanității corupte. Ar trebui să vorbești doar despre lucrare sau despre subiecte izvorâte din divinitate. Nu poți vorbi despre viața umană normală – despre mâncare, haine, adăpost și transport sau despre felul în care este cutare sau cutare persoană. Dacă vorbești despre felul în care este, o judeci sau ai motive ascunse.” Deoarece au aceste noțiuni, oamenii Îl clasifică pe Dumnezeu întrupat ca pe o ființă non-umană. Așadar, când interacționez cu oameni cărora le lipsește gândirea normală și umanitatea normală și vorbesc puțin despre chestiuni de zi cu zi sau despre necesitățile zilnice, unii își construiesc o barieră mentală, gândindu-se: „Ce rost are să vorbim despre asta? Nu este spiritual! În plus, nu cumva ai motive ascunse de aduci asta în discuție?” Dacă discut despre situația cuiva, unii se întreabă: „Oare îi judeci sau uneltești împotriva oamenilor pe la spatele lor? Le-ai pregătit ceva? Ai de gând să-i promovezi sau să-i elimini? Ai de gând să-i folosești în continuare sau să-i demiți?” Dacă vorbesc despre problemele cuiva, unii se gândesc: „Nu-Ți place acea persoană sau ești dezgustat de ea? A făcut ceva care să Te rănească? A spus sau a făcut ceva care să Te ofenseze?” Mai ales când se discută despre subiecte sensibile care se referă la conducători și lucrători, unii se tem și mai mult să se implice, spunând: „Vorbești despre acestea pentru lucrare, dar noi nu le vom discuta cu Tine. Acestea sunt subiecte sensibile. Odată ce spunem ceva inexact, ne vei da în vileag și ne vei emonda, vei vedea dezvăluirea corupțiilor noastre și vei rămâne cu o impresie proastă despre noi, ceea ce ar fi nepotrivit.” Există și momente când aduc în discuție anumite subiecte, întrebându-vă, de exemplu: „Cine din familia voastră crede în Dumnezeu?” Acest subiect este unul sensibil în China continentală. Cu toate acestea, în China continentală nu este considerat un subiect sensibil să-i întrebi pe anumiți indivizi cu care ai interacționat o perioadă relativ lungă și cu care ești destul de familiarizat – cu atât mai puțin în străinătate. Dar dacă pun această întrebare, unii oameni nici măcar nu îndrăznesc să răspundă. Se gândesc: „Încerci să sapi în trecutul meu, întrebând cine crede din familia mea?” Dacă întreb: „Câți oameni sunt în biserica voastră locală? Cine este conducătorul de biserică?”, se gândesc: „O, nu! Încerci să afli despre biserică? Nu pot vorbi despre asta cu Tine. Dacă spun ceva și află conducătorul de biserică, vor fi probleme.” Vezi tu, sunt precauți chiar și când vorbesc despre chestiuni bisericești și se tem să spună ceva. Mulți oameni nu îndrăznesc să discute subiecte legate de conducătorii de biserică și de lucrarea bisericească sau să spună liber ce este în mintea lor. Unul dintre motivele principale pentru aceasta este teama de a expune situația bisericii și de a-i ofensa pe conducători și lucrători și, în același timp, teama de a-și dezvălui involuntar propriile gânduri și opinii și de a fi emondați sau dați în vileag. Acesta este un lucru pe care nu vor să-l vadă întâmplându-se. Așadar, când interacționez cu mulți oameni, nici măcar comunicarea obișnuită nu poate decurge lin. Când gestionez lucruri și interacționez cu non-credincioși ale căror minți și experiențe sunt complicate, odată ce termin de gestionat lucrurile, plec repede – nu pot să clădesc relații profunde sau să Mă apropii prea mult. Dar când interacționez cu frați și surori, constat că majoritatea oamenilor sunt și ei la fel: nu pot să Mă apropii prea mult sau să clădesc relații profunde. Nu este vorba că Mă consider superior și că nu sunt dispus să interacționez cu majoritatea oamenilor; mai degrabă, când încerc să-i abordez sau să intru în contact cu ei, aceștia se feresc sau Mă evită în mod subconștient. De ce Mă eviți? Dacă spui ceva greșit, nu te voi condamna și nu voi face mare caz. Dacă ești conducător sau lucrător, putem să avem părtășie despre adevăr și să discutăm despre orice aspect pe care nu-l înțelegi. Dacă ești un frate sau o soră de rând și spui într-adevăr ceva greșit sau ai gânduri și opinii eronate, atunci depinde dacă sunt dispus să vorbesc despre asta cu tine. Dacă văd că ai un calibru slab, îți lipsește capacitatea de înțelegere și nu poți să-ți dai seama de nimic, atunci nu vreau să discut cu tine și, chiar dacă am discuta, n-ar exista niciun rezultat. Totuși, dacă ai un calibru bun, ai capacitate de înțelegere și poți vedea în profunzime unele lucruri, atunci discuția cu tine poate da rezultate și nu va fi o pierdere de timp. Indiferent cu cine port o discuție relaxată sau ce probleme descopăr, în primul rând, nu voi condamna în inima Mea acea persoană, în al doilea rând, nu o voi blestema și, în al treilea rând, nu-i voi determina finalul. Ar fi nefondat să acționez așa și nu fac lucruri nesăbuite. În ceea ce privește umanitatea normală, uneori, când întâlnesc pe cineva cunoscut, vreau doar să stau puțin de vorbă și să discut. Dacă ești dispus, voi vorbi cu tine. Dacă nu, nu te voi forța. Unii oameni se tem să discute cu Mine. Indiferent ce spun, sunt precauți față de Mine și nu-și exprimă opiniile, temându-se că vor spune ceva greșit și Îmi vor da motive să-i învinovățesc. Dacă văd că nu ești dispus să spui ce ai în suflet, Mă voi opri la momentul potrivit. Dacă ești mereu precaut față de Mine, temându-te mereu că uneltesc împotriva ta, atunci nu voi avea nicio înclinație să vorbesc cu tine. Spune-Mi, este normală această raționalitate a Mea? (Da.) Când vorbesc și comunic cu cineva, va exista mereu un fel de context. De exemplu, dacă ești responsabil de creșterea animalelor la o fermă, vom vorbi despre creșterea animalelor. Dacă ești conducător de biserică, vom discuta despre chestiuni bisericești, despre chestiuni legate de frați și surori, cum este starea actuală a fraților și surorilor sau cum este viața bisericească. Dacă ești predicator al Evangheliei, atunci vom vorbi despre lucrarea de evanghelizare. Aceasta este interacțiunea cu oamenii în cadrul umanității normale și face parte, de asemenea, din lucrarea Mea. Unele chestiuni nu implică lucrarea bisericească, dar sunt totuși chestiuni generale ale casei lui Dumnezeu. Este normal să discutăm despre aceste lucruri când ne întâlnim. Te ocupi de chestiuni și îți faci datoria în casa lui Dumnezeu, prin urmare, când ne întâlnim, ar trebui să te salut, să stau de vorbă cu tine și să văd dacă ai dificultăți. Uneori, în timpul discuțiilor obișnuite, întreb ceva precum: „Temperatura a scăzut în ultimele două nopți – a fost frig în casa voastră?” Unii nu vor să audă asta, gândindu-se: „Suntem adulți; avem nevoie să-Ți faci griji pentru noi?” Intențiile bune nu sunt apreciate, nu-i așa? Alteori, când merg la bucătărie, întreb: „Cum sunt legumele de anul acesta? Sunt suficiente? Ce legume sau alimente vă plac?” Acestea sunt lucruri foarte normale, nu-i așa? (Așa e.) Dar inimile oamenilor sunt prea complicate și, în unele cazuri, lucrurile nu decurg lin nici măcar când interacționez și comunic cu ei într-un mod normal. De ce se întâmplă asta? Se întâmplă pentru că oamenii se tem mereu să-și expună problemele și situațiile reale. Și de ce se tem alții? Se tem de următoarele: „Dacă îmi dezvălui adevărata situație, mă vei da în vileag în predicile Tale de la adunări, folosindu-mă ca țintă.” De ce nu poți să fii o țintă? Când am părtășie despre adevărul referitor la problemele tale, acestea se rezolvă. Nu ai câștigat ceva în plus? Nu este acesta norocul tău? Este un lucru bun. Dovedește că te iau în serios și am întrucâtva considerație față de tine. Este corect? Dacă nu ți-aș acorda atenție și nu ai fi în inima Mea, și dacă aș descoperi probleme la tine, dar nu le-aș lua în seamă și nu ți-aș oferi îndrumare și părtășie, atunci ai putea să înțelegi adevărul și să-ți rezolvi problemele? Ai fi fericit în acel caz? Dacă ai fi mulțumit, gândindu-te: „Niciuna dintre problemele pe care le expune Dumnezeu nu are legătură cu mine, așadar, asta dovedește că nu am probleme” – dacă ai experimenta lucrarea lui Dumnezeu în acest fel, nu ai fi cineva care urmărește adevărul. Unii oameni, după ani de credință, nu au fost niciodată emondați, nu au slujit drept contrast nici măcar o dată, totuși se simt mândri și norocoși, crezând că sunt foarte buni, că nu au nicio problemă și că vor fi cu siguranță mântuiți. Nu este oare foarte problematic? O astfel de persoană nu poate în niciun caz să dobândească mântuirea.

Oamenii care au gândirea umanității normale, atunci când comunică și interacționează cu alții în cadrul umanității normale, vor urma simțul conștiinței și rațiunii umanității normale. Cu acest simț, ei au un standard minim și principii în modul în care îi tratează pe alții. Când vorbești și interacționezi cu oameni în cadrul gândirii umanității normale, pe de o parte, aceștia pot percepe că ai un simț al conștiinței umanității. Pe de altă parte, acționezi cu bună-cuviință, așa încât să nu fii dezagreabil în ochii altora. Și un alt aspect important este că, atunci când comunici și interacționezi cu alții, aceștia vor beneficia de cuvintele pe care le comunici și vor câștiga unele lucruri de care are nevoie umanitatea. Aceasta este ceea ce numim interacțiune și comunicare cu oamenii. Ce înseamnă comunicarea? În termeni simpli, înseamnă să porți o discuție relaxată. Cei mai mulți oameni nu știu să poarte o discuție relaxată; de îndată ce vorbesc, sunt predispuși la certuri și polemici sau se laudă și le dau lecții altora pentru a-i face să asculte. Cei cu un strop de elocvență vor să le predice altora și se comportă ca profesorii lor imediat ce deschid gura. Toate aceste manifestări sunt dezvăluiri ale unor firi corupte. Oamenii cu firi corupte nu pot purta discuții relaxate cu alții în mod normal. Chiar dacă vorbesc normal o vreme, acest lucru nu poate dura. La un moment dat, vor începe să se certe, înroșindu-se la față și implicându-se total în conflict. Aceasta nu este o discuție relaxată normală. Cu siguranță, o discuție relaxată normală nu este o dezbatere despre bine și rău sau o ceartă și o ciondăneală, cu atât mai puțin o judecată sau o condamnare a oamenilor. Să definim discuția relaxată. Este schimbul și împărtășirea de informații – aceasta este ceea ce numim o discuție relaxată. Este corectă această definiție? (Este corectă.) În ce sens este corectă? Schimbul și împărtășirea de informații se bazează pe temelia conștiinței și raționalității umanității normale. Uite: cum discută și comunică oamenii care au conștiință și rațiune? Nu se ceartă și sunt capabili să se respecte reciproc, aducând beneficii celuilalt. După ce aud ce a împărtășit celălalt, dobândesc informații noi. Apoi, la rândul lor, îi transmit celeilalte persoane informațiile pe care le cunosc, astfel încât și cealaltă persoană să aibă de câștigat și, în limitele umanității sale, să dobândească experiență, perspective și cunoaștere. Împărtășirea cu cealaltă persoană a informațiilor pe care le cunosc, pe baza principiilor respectului față de acea persoană și ale înțelegerii armonioase pe picior de egalitate și apoi primirea informațiilor împărtășite cu ei de către cealaltă persoană – nu este acesta ajutor reciproc? Acesta se bazează pe temelia egalității, sprijinului reciproc, armoniei și corectitudinii. Aceasta este ceea ce numim comunicare și discuție relaxată. Spune-Mi, este corectă definiția Mea? (Da.) Practicarea discuțiilor și a comunicării pe baza acestui principiu este corectă. Dacă discuțiile și comunicările sunt pline de uneltiri, certuri, lupte, intrigi, șiretlicuri, capcane și teste și dacă se dezvăluie numai firi corupte, dacă înseamnă doar reprimare reciprocă, fiecare persoană dându-se mare, concurând cu cealaltă, rivalizând pentru a vedea cine vorbește mai elevat sau spune mai multe, atunci aceasta nu este o comunicare normală. Nu este comunicare în sfera conștiinței și raționalității umanității normale. Această comunicare nu este un schimb și o împărtășire de informații, ci mai degrabă sunt lupte și polemici, atât fățișe, cât și ascunse. Nu este așa? (Așa este.)

Pentru a putea comunica fără uneltiri cu alții, trebuie să înveți să comunici în sfera conștiinței și raționalității umanității normale. Scopul comunicării este de a-i ajuta pe alții și, de asemenea, de a primi ajutor și beneficii de la ei. Aceasta este comunicarea normală și, în acest mod, poți reuși să comunici fără uneltiri. Uită-te la comunicarea și discuțiile non-credincioșilor; pot acestea să obțină efectul unei comunicări normale? (Nu.) Când oamenii corupți comunică și discută, sunt normale conținutul, motivele și tonul comunicării lor? (Nu.) Comunicarea lor seamănă pur și simplu cu luptele de cocoși sau de câini. Poate comunicarea lor să decurgă fără probleme? (Nu.) Nici măcar nu reușesc să nu uneltească împotriva altora sau să nu se certe cu ei. Pentru a decurge fără probleme, comunicarea necesită o inimă plină de iubire, dorința de ajutor reciproc și disponibilitatea de a învăța din punctele forte ale celuilalt pentru a-și compensa slăbiciunile. Când comunic și discut cu voi, nu este suficient doar ca Eu să nu uneltesc; și voi trebuie să practicați conform acestui principiu, să nu uneltiți și să nu fiți suspicioși. Dacă Eu nu uneltesc, dar voi uneltiți în mod constant, și nu doar că uneltiți voi înșivă, dar și suspectați că uneltesc Eu, atunci comunicarea noastră nu poate decurge fără probleme și nici nu putem să avem o interacțiune adevărată, benefică sau să ne înțelegem în mod armonios. Când Mă văd venind, unii oameni găsesc repede un loc unde să se ascundă. În cazul în care chiar nu Mă pot evita, Mă salută fără tragere de inimă, dar în sinea lor nu vor să Mă întâlnească, gândindu-se: „Ce bătaie de cap! Ai venit aici ca să afli din nou despre situația noastră concretă. După aceea, vei avea din nou părtășie despre adevărurile-principii și ne vei face de râs. Ce ar trebui să facem?” Dacă nu ești dispus să te întâlnești sau să interacționezi cu Mine și te simți epuizat în sinea ta când interacționezi cu Mine, crezând mereu că încerc să uneltesc împotriva ta, atunci Mă poți evita când Mă vezi apropiindu-Mă. Dacă simți că nu uneltesc atunci când interacționezi cu Mine și că această interacțiune îți aduce destindere, bucurie, libertate și relaxare, atunci hai să ne întâlnim, să stăm de vorbă și să discutăm despre ce s-a întâmplat în ultima vreme. Dacă Mă întrebi: „Ce ai mai făcut în ultima vreme?”, îți voi răspunde sincer. Dacă te întreb: „Cum au fost lucrurile recent? Ai făcut vreun progres în viață? Ai obținut vreun câștig din îndeplinirea datoriei tale?” și poți răspunde și tu sincer, este foarte bine. Fiecare întâlnire poate decurge într-o atmosferă agreabilă. Dacă nu este corect ca oamenii să se ascundă mereu de Mine când Mă văd, este oare corect să recurgă mereu la lingușiri nesincere pentru a încerca intenționat să-Mi intre în grații? (Nu.) De ce nu este corect? (Încercarea de a intra în grațiile cuiva echivalează cu falsitatea și viclenia. Este mai bine să vorbim mai autentic și nu trebuie decât să-L tratăm pe Dumnezeu cu o mentalitate normală. În primul rând, ar trebui să fim sinceri cu El. În al doilea rând, nu ar trebui să căutăm să intrăm în grațiile lui Dumnezeu, să încercăm în mod deliberat să ne dăm bine pe lângă El sau să-L lingușim.) Pentru Mine există o singură cerință: când te văd, nu te ascunde de Mine și când nu te caut, nu Mă deranja. Fă ceea ce ar trebui să faci și fă totul normal. Eu nu voi afecta îndeplinirea datoriei voastre, iar voi nu ar trebui să Mă afectați. Atât evitarea, cât și deranjarea Mea nu sunt principii pe care oamenii ar trebui să le urmeze atunci când intră în contact cu Mine și interacționează cu Mine. Așadar, care este principiul? Să comunici în sfera conștiinței și rațiunii umanității normale și să fii capabil să conversezi sincer și să spui adevărul pe față; ar trebui să răspunzi cu sinceritate la orice te întreb. De ce nu reușesc oamenii să spună adevărul pe față? De exemplu, să presupunem că te întreb: „Câți oameni ai câștigat predicând Evanghelia luna aceasta?” și nu vrei să răspunzi. Dacă văd că nu te simți în largul tău, nu voi insista. Nu vreau să pun oamenii într-o situație dificilă și nu forțez niciodată pe nimeni să vorbească. Unii oameni, indiferent ce îi întreabă ceilalți, se gândesc mereu: „Ce vor să spună prin asta?” Nu vor să răspundă direct, fiindu-le foarte frică să nu răspundă greșit și să-și creeze probleme. Dacă speculezi și uneltești mereu în acest mod, atunci nu putem comunica. Nu trebuie să scrutezi mereu sensul întrebărilor Mele și nici nu ar trebui să uneltești împotriva Mea. Dacă poți să fii simplu și să te destăinui în legătură cu ceea ce ai în suflet, atunci putem comunica unul cu celălalt. Este ușor sau nu? (Este ușor.) Este ușor de spus, dar ar putea fi puțin mai greu de pus în practică. Nu este la fel de ușor pe cât pare. De exemplu, s-ar putea să-ți fi pus odată o întrebare și tu să nu fi spus adevărul în acel moment – ai mințit. Acel contact și acea comunicare au eșuat. După ce au eșuat, ce ar trebui să faci? Străduiește-te să fii suficient de curajos încât să recunoști data viitoare când ne întâlnim: „Am mințit data trecută. De acum înainte, voi spune adevărul pe față.” Atunci te voi încuraja – te voi aplauda și îți voi da un semn de aprobare: ai reușit să practici adevărul și să fii o persoană onestă. Nu-i așa că este minunat? (Așa e.)

Când vine vorba de părtășia despre subiectul de a nu unelti, indiferent câte exemple sunt date, ceea ce vi se comunică este un singur principiu. Știți care este acest principiu? (Să nu folosim perspectiva omenirii corupte pentru a-L evalua pe Dumnezeu sau pentru a fi suspicioși față de Dumnezeu.) Așa este. Nu-L tratați pe Dumnezeu din perspectiva omenirii corupte. Așadar, ce principiu ar trebui urmat? (Să-L tratăm pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu.) Nu este în regulă să-L tratați ca pe un om? Nu este în regulă să-L tratați ca pe o persoană normală, obișnuită? Indiferent dacă-L tratezi ca pe Dumnezeu sau ca pe un om, cel mai important principiu pentru interacțiunea între persoane este să fiți sinceri unii cu alții. Când vorbesc și Mă ocup de probleme cu tine, Eu nu uneltesc împotriva ta, iar tu, la rândul tău, ar trebui să fii sincer cu Mine. Prin urmare, dacă cineva uneltește împotriva ta, ar trebui să uneltești și tu împotriva lui? (Nu.) Dacă cineva uneltește împotriva ta, ar trebui să-l tratezi tot în conformitate cu principiile. Aceasta este calea cea dreaptă. Nu este vorba doar de faptul că Eu nu uneltesc împotriva ta, așa încât să fii sincer cu Mine, fără uneltiri sau suspiciuni. În schimb, chiar dacă alții uneltesc împotriva ta, tot poți acționa și gestiona problemele conform adevărurilor-principii. Aceasta înseamnă să respecți principiile. Unii oameni spun: „A uneltit împotriva mea – cum să nu mă răzbun? Dacă nu-i arăt cum stă treaba și doar îl las să mă hărțuiască așa, nu voi ieși în pierdere? Sunt atât de ușor de intimidat?” Spune-Mi, are sens raționamentul lor? Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte – are sens printre oamenii din lume. Dar dacă este evaluată pe baza adevărului, această afirmație este greșită. Uneltirile cuiva împotriva ta sunt o faptă rea. Dacă te răzbuni la rândul tău, folosind aceeași metodă pentru a unelti împotriva lui, în ochii lui Dumnezeu, esența este aceeași; amândouă sunt fapte rele. Dumnezeu nu va spune că riposta ta este complet justificată și în conformitate cu principiile, nefiind o faptă rea, fiindcă acel individ a uneltit împotriva ta. Dumnezeu nu analizează de ce ai uneltit împotriva acelui individ; El analizează dacă fapta ta în sine este o uneltire, dacă este o faptă rea și dacă tratezi această chestiune evaluând-o pe baza adevărului sau a opiniilor morale umane. Dacă acea chestiune este evaluată pe baza opiniilor morale umane, atunci zicala: „Ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” este considerată adecvată. Acel individ a uneltit primul împotriva ta, așa că este rezonabil să te răzbuni și să uneltești împotriva lui folosind aceleași mijloace, iar el ar trebui să accepte astfel de consecințe. Dacă evaluăm dintr-o perspectivă umană, folosind opinii morale umane, nu este greșit. Și dacă evaluăm pe baza legii, probabil că nu este ilegal. Dar în ochii lui Dumnezeu, acest lucru este contrar adevărului. Orice este contrar adevărului este o faptă rea și este condamnată în ochii lui Dumnezeu. Chiar dacă riposta ta este legitimă, Dumnezeu nu Se va abține să te condamne doar pentru că riposta ta este rezonabilă și justificată moral. Dumnezeu va analiza modul în care îl tratezi pe acel individ după ce uneltește împotriva ta. Dacă îl tratezi în același mod, Dumnezeu te va condamna. Dar dacă îl tratezi conform adevărurilor-principii, corect și just, așa cum te-a învățat Dumnezeu, chiar dacă oamenii pot să aibă noțiuni și să te condamne moral, iar din punct de vedere legal poți să fii condamnat, în ochii lui Dumnezeu, El spune că ai acționat în această chestiune în conformitate cu principiul și că nu este o faptă rea – El nu te va condamna. Dacă poți trata oamenii conform adevărurilor-principii înseamnă că practici adevărul. Nu ar trebui să-L tratezi pe Hristos conform noțiunilor și închipuirilor tale sau pe baza firilor tale corupte, ori să folosești intrigi și șiretlicuri împotriva Lui. Acesta ar trebui să fie și modul în care îi tratezi pe oameni. Dacă Îl poți trata corect pe Hristos, această persoană obișnuită, atunci, în același mod, îi poți trata corect și pe ceilalți. Indiferent cine este o persoană, ar trebui să adopți atitudinea corectă în modul în care o tratezi. În acest fel, principiile și metodele tale de a trata oamenii vor fi corecte. Dacă faci o greșeală în atitudinea ta față de oameni sau în gândurile și punctele tale de vedere privind modul de a-i trata, vei reflecta prompt asupra ta conform cuvintelor lui Dumnezeu și îți vei corecta gândurile și punctele de vedere, reglându-ți totodată comportamentul constant și, treptat, gândurile și punctele tale de vedere privind tratarea oamenilor și principiile tale de conduită personală și de acțiune se vor conforma tot mai mult adevărului. Când adevărurile-principii vor deveni viața ta, firea ta coruptă va fi fost alungată și transformată, iar tu vei fi capabil să tratezi oamenii în mod corect și just și în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Dacă oamenii nu uneltesc împotriva ta, crezi că este corect să nu uneltești împotriva lor. Dar dacă uneltesc împotriva ta și te poți abține de la a unelti împotriva lor, căutând în schimb adevărul și tratându-i conform adevărurilor-principii, nu este acesta un progres? Nu este o transformare? (Ba da.) Dacă ei uneltesc împotriva ta și tu uneltești împotriva lor, oare nu mergi pe aceeași cale ca aceia care uneltesc împotriva ta? În acest caz, care este deosebirea dintre tine și oamenii din lume? Nu s-a produs nicio schimbare în opiniile tale despre oameni și lucruri, nici în punctele tale de vedere de la baza modului în care te porți și acționezi. Acestea nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu, nici pe adevărurile-principii, ci pe principiile oamenilor din lume: uneltește împotriva oricui uneltește împotriva ta – ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Nu ești diferit de oamenii din lume, de non-credincioși. În cazul în care, indiferent dacă cineva uneltește sau nu împotriva ta, tu nu uneltești niciodată împotriva lui, ci îl tratezi în schimb conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii, atunci această atitudine și perspectivă sunt corecte; asta înseamnă să practici adevărul. În Epoca Harului, ce le-a spus Domnul Isus oamenilor? Dacă cineva te lovește peste obrazul drept, ce ar trebui să faci? [Domnul Isus a spus: „Aceluia care te lovește peste obrazul drept, întoarce-i-l și pe celălalt” (Matei 5:39).] Unii oameni spun: „Dacă mă lovește, îl voi lovi și eu! Dacă mă lovește peste obrazul stâng, îl voi lovi și eu peste obrazul stâng. Dacă mă lovește peste obrazul drept, îl voi lovi și eu peste obrazul drept. Acest lucru nu este condamnat nici moral, nici legal.” Dumnezeu spune: „Greșit. Dacă te lovește peste obrazul stâng, întoarce-i și obrazul drept. Nu-l lovi și tu.” Poți face asta? Indiferent dacă, în ochii oamenilor, cerința lui Dumnezeu este acceptabilă – poate că pentru unii oameni, aceasta este o zicală nesăbuită, o practică prostească – aceasta este cerința lui Dumnezeu de la tine. Poți face asta? Spui: „Nu pot să o fac. Dacă mă lovește peste obrazul stâng, trebuie să-l lovesc și eu, altfel mândria și demnitatea mea vor dispărea și îmi voi pierde complet reputația.” Indiferent dacă această afirmație a ta are sau nu susținere în mijlocul omenirii corupte, dacă în ochii lui Dumnezeu afirmația ta este greșită, punctul tău de vedere este greșit și comportamentul tău este greșit, atunci comportamentul tău este condamnat în ochii lui Dumnezeu. Din ce motiv este condamnat? Pentru că nu ai ascultat cuvintele lui Dumnezeu, nu ai urmat calea Lui. Dumnezeu ți-a spus că, dacă cineva te lovește peste obrazul stâng, să-i întorci și obrazul drept. Ai făcut asta? Dumnezeu te întreabă doar: ai ascultat cuvintele Sale? Ai practicat conform instrucțiunilor Sale? Dacă nu ai practicat așa, atunci nu ai urmat calea lui Dumnezeu și ești o persoană care se răzvrătește împotriva Lui; nu ești o persoană care practică adevărul, nici o persoană care privește lucrurile și se poartă conform cuvintelor lui Dumnezeu. În acest caz, nu ești pe placul lui Dumnezeu, nu ești o persoană pe care o acceptă Dumnezeu și, în ochii Săi, acea palmă pe care ai întors-o este o faptă rea. Poate vei crede mereu că este pe deplin justificată, că este un mijloc necesar pentru a-ți proteja demnitatea și drepturile. Dar în ochii lui Dumnezeu, acea palmă înseamnă că nu ai urmat calea Lui și nici nu vrei acest lucru, că nu asculți cuvintele lui Dumnezeu și că, în ochii tăi, cuvintele Sale sunt doar doctrină, vorbe goale. Doar predici cuvintele lui Dumnezeu, dar nu le practici niciodată. Dumnezeu te va caracteriza drept o persoană care nu-I urmează calea. Mai poți, așadar, să obții acceptarea lui Dumnezeu? Dacă nu urmezi calea lui Dumnezeu, cuvintele Sale nu pot deveni niciodată viața ta. Oricât de mult ți-ai argumenta raționamentul față de Dumnezeu, El nu va asculta. Dumnezeu nu va spune: „Cineva te-a lovit peste obrazul stâng fără motiv și ești destul de vrednic de milă. Pentru a-ți proteja demnitatea, poți lovi și tu. După ce lovești și tu, poți să te rogi și să-ți mărturisești păcatul, iar Dumnezeu te va ierta și nu te va condamna.” Dumnezeu nu a spus asta. El a spus că, dacă cineva te lovește peste obrazul stâng, să-i întorci și obrazul drept. Dacă poți face asta, ești o persoană care-I urmează calea. Dacă nu poți, în ochii lui Dumnezeu ești o persoană care se răzvrătește împotriva Lui, o persoană care nu-I practică cuvintele, nici nu-I urmează calea, o persoană rea. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de oamenii răi? Dumnezeu spune: „Depărtați-vă de Mine! Nu vă cunosc.” Dumnezeu nu vrea astfel de oameni. Ai înțeles? (Am înțeles.) Același lucru este valabil și pentru uneltiri. Tu spui: „A uneltit împotriva mea, deci ce este greșit dacă uneltesc împotriva lui?” Faptul că uneltești împotriva oamenilor este pur și simplu greșit. În ce sens este greșit? Este greșit pentru că uneltirea în sine este o faptă rea, nu una bună. Așadar, atunci când oamenii uneltesc împotriva altora, Dumnezeu îi condamnă. Dacă procedezi la fel, Dumnezeu te va condamna la fel. Ar trebui să acționezi într-un mod lipsit de uneltiri, într-un mod pe care Dumnezeu îl acceptă. Datoria ta este să practici conform căii și principiilor de practică pe care ți le-a spus Dumnezeu, nu să-ți susții propriul raționament sau să-ți protejezi demnitatea sau reputația personală. Reputația, statutul și demnitatea ta personală nu sunt importante. Ce este important? Important este dacă sunt aplicate cuvintele lui Dumnezeu în tine, dacă au devenit viața ta, dacă ai trăit cuvintele lui Dumnezeu și dacă acestea s-au împlinit în tine. Ai înțeles? (Am înțeles.) Unii oameni spun: „M-a înjurat, așa că-l voi înjura și eu.” Este corect să spui asta? (Nu.) Alții spun: „Este mereu meschin cu mine, așadar de ce nu pot să fiu și eu meschin cu el? În caz contrar, nu voi părea ridicol?” Este important cum te consideră alții? (Nu.) Oamenii se agită mereu din cauza reputației, temându-se mereu că alții îi vor considera ridicoli și stupizi. De fapt, nu contează cum te consideră alții. Ce contează? Când te consideră ridicol, stupid, când își bat joc de tine, cum reacționezi? Reacționezi cu impetuozitate, cu metode și mijloace omenești sau conform principiilor pe care ți le-a spus Dumnezeu? Ai practicat conform cuvintelor Sale? Ți-ai respectat datoria? Doar pentru că oamenii râd de tine și spun că ești ridicol, faci o criză de nervi și renunți la lucrarea ta: „Mă consideri ridicol, așa că nu o voi mai face!” Nu o faci pentru ei. Dacă ai renunța la datoria ta, ce ar spune Dumnezeu? „Pentru că cineva a spus că ești ridicol, ai renunțat la datoria pe care ți-am încredințat-o Eu. Nu ai deloc loialitate!” Așa va vedea Dumnezeu lucrurile. Dacă Îl ai cu adevărat pe Dumnezeu în inima ta, dacă Îi ești cu adevărat loial, atunci, dacă cineva râde de tine și spune că ești ridicol, ar trebui să cugeți mai întâi: „Spui că sunt ridicol, spui că sunt stupid și râzi de mine pe la spatele meu. Nu mă voi certa cu tine și nu-ți voi purta pică. Sunt nesăbuit și am un calibru slab, dar Dumnezeu m-a înălțat și nu mă disprețuiește. Această datorie nu mi-a fost dată de tine, ci de Dumnezeu: este însărcinarea dată de Dumnezeu pentru mine. Nu contează dacă ai o părere bună despre mine sau nu. Nu-mi fac datoria ca să fiu văzut de tine. Este chemarea mea să-mi fac datoria. Trebuie să-mi fac bine datoria și să-I fiu loial lui Dumnezeu. Trebuie să prețuiesc această datorie și să fiu demn de înălțarea și de încrederea lui Dumnezeu în mine. Trebuie să fiu devotat datoriei mele. Nu pot să-mi abandonez datoria și să-L dezamăgesc pe Dumnezeu fiindcă mi-ai spus că sunt ridicol. Asta m-ar face cu adevărat ridicol.” Nu este o astfel de gândire în conformitate cu principiile? Nu este aceasta o renunțare la impetuozitate? Aceasta înseamnă să nu reacționezi cu impetuozitate. Când veți putea acționa așa, vă veți fi schimbat cu adevărat și veți avea statură. Nu veți fi constrânși de oameni, evenimente sau lucruri. Indiferent de circumstanțe, vei păstra ferm cuvintele lui Dumnezeu și adevărurile-principii în minte și nu vei trata nicio chestiune cu impetuozitate, cu emoții, stări de spirit, preferințe personale, dorințe sau ambiții. Cuvintele lui Dumnezeu vor fi cele mai înalte și mai mărețe lucruri din inima ta și, când se va întâmpla ceva, vei căuta mai întâi cuvintele Sale: „Cuvintele lui Dumnezeu spun asta, așa că le voi respecta cu strictețe. Nu contează dacă alții mă consideră ridicol. Ceea ce contează este cum mă consideră Dumnezeu. Deși sunt nesăbuit și am un calibru slab, Dumnezeu mi-a încredințat totuși o datorie de făcut. De ce înălțare măreață m-am bucurat din partea lui Dumnezeu! Aceasta este o binecuvântare!” Dacă poți trata lucrurile cu care te confrunți conform cuvintelor lui Dumnezeu, vei ști cum să practici în conformitate cu adevărurile-principii.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.