C. Modul în care antihriștii tratează smerenia și tăinicia lui Hristos

Modul în care antihriștii tratează normalitatea și caracterul practic al lui Hristos se manifestă în multe feluri, iar noi am expus adineauri câteva exemple specifice. Vom încheia aici părtășia noastră despre acest aspect. În ceea ce privește un alt aspect al lui Hristos, smerenia și tăinicia Sa, antihriștii încă își manifestă firea-esență unică și au aceleași manifestări și abordări esențiale ca în tratarea normalității și caracterului practic al lui Hristos. Încă nu pot să accepte aceste lucruri de la Dumnezeu sau să le îngăduie ca lucruri pozitive, în schimb le disprețuiesc, chiar le batjocoresc și le condamnă, iar apoi le neagă. Este o serie în trei părți: mai întâi observă, apoi condamnă și, în final, neagă. Toate acestea sunt acțiuni obișnuite ale antihriștilor; acest lucru este cauzat de esența antihriștilor. Ce sunt smerenia și tăinicia? Nu ar trebui să fie greu de înțeles în termeni literali. Înseamnă să nu-ți placă să ieși în evidență și să te lauzi, ci să-ți placă să fii discret și să rămâi necunoscut. Acest lucru se referă la firea lui Dumnezeu întrupat și personalitatea intrinsecă a lui Dumnezeu. Pe baza aparențelor, oamenilor nu ar trebui să le fie dificil să observe: Hristos nu are nicio ambiție, nu încearcă să acapareze puterea, nu are dorință de putere, nu îngrădește inimile oamenilor și nici nu studiază cititul gândurilor; Hristos vorbește simplu, clar, limpede, fără a folosi cuvinte indiscrete sau trucuri pentru a scoate la iveală adevăratele gânduri ale oamenilor. Dacă oamenii își doresc să spună ceva, o pot face; dacă nu, El nu îi forțează. Atunci când Hristos expune firile corupte și diferitele stări ale oamenilor, vorbește direct și le evidențiază clar; în plus, modul în care Hristos tratează lucrurile este foarte simplu. Cei care au interacționat cu Mine ar trebui să aibă această impresie, spunând: „Tu ești destul de direct, fără nicio strategie privind interacțiunile lumești. În ciuda faptului că ai un statut, nu pari să ai un sentiment de superioritate în niciun grup.” Această afirmație este, într-adevăr, corectă; nu-Mi place să fiu în centrul atenției sau să-Mi sporesc faima în fața altora. Dacă aș fi fost cu adevărat lipsit de acest statut și Dumnezeu nu ar fi mărturisit pentru Mine, personalitatea Mea inerentă este să stau în spatele mulțimilor, fără să-Mi doresc să Mă fac văzut, fără să vreau ca ceilalți să știe, chiar dacă am niște abilități speciale, pentru că, dacă oamenii ar ști, M-ar urmări peste tot, ceea ce ar fi problematic și dificil de gestionat. Așa că, indiferent unde Mă duc, de îndată ce oamenii încep să Mă urmărească, caut modalități de a-i îndepărta, discutând atunci când este necesar și, atunci când nu este cazul, întorcându-i rapid la locul cuvenit pentru a face ceea ce se cuvine să facă. Pentru oamenii corupți, acest lucru este de neconceput: „Noi, oamenii, Te iubim și Te susținem atât de mult! Suntem atât de îndrăgostiți de Tine! De ce nu accepți această afecțiune a noastră?” Ce e cu aceste vorbe? Am spus ceea ce trebuia să vă spun, v-am dat instrucțiunile pe care trebuia să vi le dau, așa că duceți-vă și faceți ceea ce ar trebui să faceți, nu vă învârtiți în jurul Meu! Nu-Mi place. Din punctul lor de vedere, oamenii se gândesc: „Dumnezeule, după ce ai făcut o lucrare atât de măreață, nu Te simți adesea mulțumit de Tine? Având atât de mulți adepți, nu Te simți și Tu mereu superior? Nu Îți dorești întotdeauna să Te bucuri de un tratament special?” Eu spun că nu M-am simțit niciodată așa; nu sunt niciodată conștient de faptul că am atât de mulți adepți, nu Mă simt superior și nu am nicio idee despre cât de înaltă este poziția Mea. Spuneți-Mi, cât de extaziată ar fi de regulă o persoană normală, în fiecare zi, dacă s-ar afla într-o astfel de poziție? Nu ar ști ce să mănânce sau cu ce să se îmbrace? Nu ar pluti în aer toată ziua? Nu ar spera în permanență să fie urmărită de oameni? (Ba da.) În special, cei care au anumite abilități ar găsi mereu modalități de a organiza întâlniri, de a se bucura de sentimentul atenției și al aplauzelor în timpul discursurilor, crezând că acestea depășesc bucuria de a consuma carne și de a bea vin. Mă întreb, de ce nu simt și Eu așa? De ce nu simt că este bine? De ce nu-Mi place acest sentiment? Pe scena muzicală mondială, cei cu un pic de talent, în special cei care pot cânta și dansa, sunt numiți „zeițe”, „zei”, „regi ai muzicii”, „regine ale muzicii” și chiar „tați”, „mame” și „bunici”. Acestea nu sunt formule bune de adresare. Mai mult, unii oameni se simt nemulțumiți când sunt numiți „Xiao^[a] Wang” sau „Xiao Li”, crezând că acest lucru le scade rangul, și astfel caută modalități de a-și schimba înălțimea rangului, pentru a-i face pe oameni să le spună „rege” sau „regină” în viitor. Aceasta este rasa umană coruptă. Unii oameni, după ce ajung să creadă în Dumnezeu, spun că aceia care cred nu ar trebui să fie la fel de insolenți ca non-credincioșii, că nu ar trebui să fie numiți „zei”, „regi” sau „regine”, că trebuie să fie discreți și smeriți. Cred că a se intitula direct „Smeriți”, este puțin vulgar, că termenul nu este suficient de mic sau de josnic, așa că își spun „Mărunți”, „Minusculi”, „Praf”, „Mici”, iar unii își spun chiar „Fire de nisip” și „Nanometru”. Nu se concentrează asupra adevărului, ci meditează asupra vulgarității, cu nume precum „Buruiană mică”, „Lăstar” și chiar „Murdărie”, „Noroi”, „Bălegar” și așa mai departe. Aceste nume sunt unul mai neplăcut și mai josnic decât altul, dar pot ele schimba ceva? Văd că oamenii cu aceste nume sunt, de asemenea, foarte aroganți, haini, iar unii sunt chiar oameni răi. Cei numiți astfel nu numai că nu au devenit mai mărunți sau mai smeriți, dar rămân insolenți, ticăloși și răuvoitori.

Prima dată când Dumnezeu a devenit trup pentru a lucra pe pământ, lucrarea Sa a fost simplă și scurtă, dar a fost o etapă indispensabilă și importantă de lucru pentru mântuirea omenirii. Cu toate acestea, după ce Domnul Isus a fost răstignit, El a înviat și S-a înălțat la Cer, fără să apară din nou în fața omenirii. De ce nu a mai apărut în fața omenirii? Aceasta reprezintă smerenia și tăinicia lui Dumnezeu. Conform logicii umane normale, Dumnezeu a devenit trup și a suferit timp de treizeci și trei de ani și jumătate, suportând respingerea, calomnia, condamnarea, abuzul și așa mai departe din partea omenirii și ar fi trebuit să Se întoarcă printre oameni pentru a Se bucura de roadele victoriei și slavei Sale după ce a fost răstignit și a înviat. Ar fi trebuit să trăiască încă treizeci și trei de ani și jumătate sau chiar mai mult, bucurându-Se de venerare și admirație din partea oamenilor față de El, precum și de statutul și tratamentul pe care le merita. Totuși, Dumnezeu nu a făcut asta. În această etapă a lucrării, Dumnezeu a venit în liniște și tăcere, fără nicio festivitate și, spre deosebire de oameni, care caută să-și facă simțită prezența ori de câte ori au puțină abilitate, Dumnezeu nu ar fi vrut să proclame lumii: „Sunt aici, sunt Dumnezeu Însuși!” Dumnezeu nu a rostit un singur cuvânt de acest fel pentru Sine, ci S-a născut în liniște, într-un staul. În afară de cei trei magi care au venit să se închine lui Dumnezeu, restul vieții Domnului Isus Hristos a fost plină de greutăți și suferințe, care s-au încheiat doar cu răstignirea Sa. Dumnezeu a obținut slavă și a iertat păcatele oamenilor; aceasta înseamnă că El a făcut o faptă măreață pentru omenire, deoarece i-a ajutat pe oameni să scape de păcat și de marea suferință, și că El este Răscumpărătorul omenirii. Așadar, este de la sine înțeles că Dumnezeu ar fi trebuit să Se bucure de venerare, admirație și prosternare din partea omenirii. Cu toate acestea, Dumnezeu a plecat liniștit și tăcut, fără să scoată un sunet. În ultimii două mii de ani, lucrarea lui Dumnezeu a fost mereu în expansiune. Procesul acestei expansiuni a fost plin de greutăți, vărsare de sânge, condamnare și calomnie din partea întregii omeniri. Dar, indiferent de atitudinea omenirii față de Dumnezeu, El a continuat să exprime adevărul și nu a renunțat niciodată la lucrarea Sa de mântuire a omului. Mai mult decât atât, în acești două mii de ani, Dumnezeu nu a folosit niciodată cuvinte explicite pentru a Se declara, pentru a spune că Domnul Isus este întruparea Sa și că omenirea ar trebui să I se închine și să Îl accepte. Dumnezeu folosește doar metoda cea mai simplă, trimițându-Și slujitorii să propovăduiască Evanghelia Împărăției Cerurilor către toate națiunile și peste tot, permițând mai multor oameni să se căiască, să vină înaintea lui Dumnezeu și să accepte mântuirea Sa, obținând astfel iertarea păcatelor lor. Dumnezeu nu a folosit niciodată cuvinte de prisos pentru a spune că El este Mesia care vine; în schimb, a dovedit prin fapte că tot ceea ce a făcut este lucrarea lui Dumnezeu Însuși, că mântuirea de la Domnul Isus este mântuirea din partea lui Dumnezeu Însuși, că Domnul Isus a răscumpărat întreaga omenire și că El este Dumnezeu Însuși. În întruparea actuală, Dumnezeu a venit printre oameni în aceeași manieră și sub aceeași formă. Venirea lui Dumnezeu în carne și oase este o mare binecuvântare pentru omenire, o oportunitate incredibil de rară și, mai mult decât atât, este norocul omenirii. Dar ce înseamnă asta pentru Dumnezeu Însuși? Este cel mai dureros lucru. Puteți înțelege asta? Esența lui Dumnezeu este Dumnezeu. Lui Dumnezeu, care are identitatea lui Dumnezeu, Îi lipsește în mod inerent aroganța; în schimb, este credincios, sfânt și drept. Venind printre oameni, El trebuie să Se confrunte cu diferitele firi corupte ale oamenilor, ceea ce înseamnă că toți acei oameni pe care Își dorește să îi mântuie sunt cei pe care îi urăște și îi găsește dezgustători. Dumnezeu nu are o fire arogantă, nu este rău și înșelător, iubește lucrurile pozitive, este drept și sfânt, însă cu ceea ce Se confruntă El este tocmai un grup de oameni care este opus și potrivnic esenței Sale. Ce dă Dumnezeu cel mai mult? Dragostea, răbdarea, mila și toleranța Sa. Dragostea, mila și toleranța lui Dumnezeu sunt smerenia și tăinicia Sa. Omenirea coruptă se gândește: „Dumnezeu face o lucrare măreață, obține o slavă atât de mare și este suveran peste atât de multe lucruri, așa că de ce nu Se anunță sau nu Se declară?” Pentru oameni, acest lucru pare la fel de ușor ca pocnitul din degete; când fac o faptă bună, o exagerează de zece ori, când fac puțin bine, îl umflă de două sau trei ori, amplificându-l la infinit, și cred că este cu atât mai bine, cu cât fac acest lucru mai detaliat. Dar aceste lucruri nu sunt în esența lui Dumnezeu. În nimic din ceea ce face Dumnezeu nu există niciuna dintre așa-numitele „tranzacții” ale omului; Dumnezeu nu vrea să solicite nimic, El nu „caută remunerație”, așa cum o numesc oamenii. Dumnezeu nu are o dorință de statut, așa cum are omenirea coruptă, El nu spune: „Eu sunt Dumnezeu; fac ce vreau și, indiferent de ceea ce fac, voi trebuie să vă amintiți de bunătatea Mea, trebuie să puneți la inimă lucrurile pe care le fac și să vă amintiți mereu de Mine.” Lui Dumnezeu Îi lipsește tocmai acest tip de esență; El nu are ambiție, nu are firea arogantă a omenirii corupte și nu Se declară. Unii spun: „Dacă nu Te declari, cum pot oamenii să știe că Tu ești Dumnezeu? Cum pot ei să vadă că ai statutul de Dumnezeu?” Nu este nevoie; asta este ceea ce poate realiza esența lui Dumnezeu. Dumnezeu are esența lui Dumnezeu; indiferent cât de smerit și ascuns este El, cât de tainic lucrează, cât de milostiv și tolerant este față de omenire, efectul final al cuvintelor, lucrării, acțiunilor Sale și așa mai departe asupra oamenilor este inevitabil ca oamenii creați să accepte suveranitatea Creatorului, să se plece și să-L venereze și să se supună de bunăvoie față de suveranitatea și de rânduielile Creatorului. Acest lucru este cauzat de esența lui Dumnezeu și asta este exact ceea ce antihriștii nu pot realiza. Au ambiții și dorințe, precum și firi arogante, parșive și ticăloase, le lipsește adevărul și, cu toate acestea, încă doresc să-i aibă și să-i controleze pe oameni și să îi facă să se supună și să-i venereze. Judecând pe baza esenței antihriștilor, nu sunt oare ticăloși? Antihriștii se luptă cu Dumnezeu pentru aleșii Săi, dar Dumnezeu Se va lupta oare cu ei? Are Dumnezeu această esență? Obține Dumnezeu venerarea și supunerea din partea oamenilor creați dacă Se luptă pentru acest lucru? (Nu.) Cum o obține El? Ființele create sunt făcute de Dumnezeu; doar Creatorul știe de ce are nevoie omenirea, ce ar trebui să aibă și cum ar trebui să trăiască omenirea. De exemplu, să spunem că o persoană creează o mașinărie. Numai inventatorul ei îi cunoaște defectele și neajunsurile și știe cum să o repare, iar oricine încearcă să o contrafacă nu știe cum. În mod similar, omenirea a fost creată de Dumnezeu; numai El știe de ce au nevoie oamenii, numai El poate mântui omenirea și numai Dumnezeu poate transforma oamenii corupți în oameni adevărați. Dumnezeu face toate acestea nu prin autoritatea Sa, nu prin declararea de Sine, prin autojustificări sau prin suprimarea, inducerea în eroare sau controlul oamenilor; Dumnezeu nu folosește aceste mijloace și metode, numai Satana și antihriștii o fac.

După atâta părtășie, care este înțelegerea voastră despre smerenia și tăinicia lui Dumnezeu? Ce sunt smerenia și tăinicia lui Dumnezeu? Este oare tăinicia ascunderea intenționată a identității Sale, ascunderea intenționată a esenței Sale și a circumstanțelor reale? (Nu.) Este smerenia ceva simulat într-un mod artificial? Este stăpânire de sine? Este prefăcătorie? (Nu.) Unii oameni spun: „Tu ești Dumnezeu întrupat, cum poate cineva cu un statut atât de nobil să poarte haine atât de obișnuite?” Eu spun că sunt doar o persoană obișnuită, care trăiește o viață obișnuită; totul despre Mine este obișnuit, deci de ce nu pot purta haine obișnuite? Unii spun: „Tu ești Hristos, Dumnezeul întrupat. Statutul Tău este nobil, nu Te subestima.” Eu răspund: „Ce subestimare?” Nu Mă supraevaluez și nu Mă subestimez; sunt cine sunt, fac ceea ce trebuie să fac și spun ceea ce trebuie să spun; ce e rău în asta? Nici supraevaluarea, nici subestimarea nu sunt corecte; supraevaluarea este aroganță, iar subestimarea este prefăcătorie și înșelăciune. Unii spun: „Dumnezeul întrupat ar trebui să aibă ținuta unei celebrități, iar discursul și comportamentul Tău ar trebui să fie elegante. Uită-Te la coafurile, ținutele și machiajul acelor femei puternice din societate, aceia sunt oamenii cu statut, aceia sunt cei pe care oamenii îi apreciază!” Eu spun: „Ce este statutul?” Ce contează dacă oamenii Mă admiră? Nu-mi place; dacă Mă admiri, găsesc acest lucru dezgustător și grețos. Nu trebuie neapărat să Mă admiri. Alții spun: „Uită-te la acele femei antreprenor din societate, ele se îmbracă atât de nobil și elegant. Dintr-o singură privire, poți vedea că sunt personaje puternice, de elită; Tu de ce nu înveți de la ele?” De ce ar trebui să învăț ceva ce nu-Mi place? Eu port haine care se potrivesc cu vârsta Mea, de ce să Mă prefac? De ce ar trebui să învăț de la alții? Eu sunt Eu, pentru cine să Mă prefac? Nu este asta înșelăciune? Spuneți-Mi, ce fel de asemănare, înfățișare, vorbire și comportament ar trebui să aibă Dumnezeu întrupat pentru a corespunde identității Sale? Aveți standarde pentru acest lucru? Trebuie să aveți, altfel nu L-ați vedea pe Hristos într-un asemenea mod. Eu am standardele Mele. Depășesc oare standardele Mele sfera adevărurilor-principiilor? (Nu.) De ce unii oameni au întotdeauna noțiuni despre orice port sau mănânc, sintetizând și dând verdicte în mod constant despre Mine? Nu este dezgustător? De ce Mă văd ei în acest fel? În ochii lor, orice face Hristos este greșit, totul este negativ, întotdeauna se întâmplă ceva dubios cu El. Cât de ticăloși trebuie să fie! Judecând după această serie de identități diferite, perspective diferite ale lui Dumnezeu, de la Duhul lui Dumnezeu, esența lui Dumnezeu Însuși, până la umanitatea lui Dumnezeu întrupat, în esența lui Dumnezeu nu există aroganță sau vreuna dintre ambițiile și dorințele Satanei și, cu atât mai puțin, nu există așa-numita dorință a omului de a obține un statut. În afară de propria esență, cele mai marcante caracteristici ale ceea ce are Dumnezeu, de la Duhul lui Dumnezeu până la întruparea Sa, sunt smerenia și tăinicia Sa. Această smerenie nu este simulată, această tăinicie nu este o sustragere deliberată; aceasta este esența lui Dumnezeu, Acesta este Dumnezeu Însuși. Indiferent dacă Dumnezeu este în tărâmul spiritual sau întrupat ca om, esența Sa nu se schimbă. Dacă cineva nu poate vedea că Hristos întrupat are esența lui Dumnezeu pe baza acestui fapt, ce fel de persoană este? Îi lipsește înțelegerea spirituală, este un neîncrezător. Dacă se uită la esența smereniei și tăiniciei lui Dumnezeu, oamenii se gândesc: „Dumnezeu nu pare să aibă o autoritate atât de mare. Să spunem că Dumnezeu este atotputernic nu pare foarte credibil, este mai sigur să spunem că Dumnezeu este puternic. Din moment ce nu are o autoritate atât de mare, cum poate deține suveranitatea asupra omenirii? Din moment ce nu Își arată niciodată statutul și identitatea de Dumnezeu, îl poate învinge pe Satana? Se spune că Dumnezeu are înțelepciune; poate oare înțelepciunea să decidă totul? Care este mai mare, înțelepciunea sau atotputernicia? Poate înțelepciunea să domine atotputernicia? Poate înțelepciunea să influențeze atotputernicia?” Oamenii se gândesc la acest lucru, dar nu pot să-l vadă așa cum e sau să îl înțeleagă. În inimile lor, unii oameni nutresc unele îndoieli, iar apoi le asimilează treptat, căutând și încercând continuu să înțeleagă această chestiune prin experiențele lor, și dobândesc fără să știe unele cunoștințe perceptive. Numai antihriștii, după ce se îndoiesc de toate aceste aspecte ale esenței lui Dumnezeu, de toate aceste manifestări și de toate acțiunile Sale, nu numai că nu reușesc să înțeleagă că acestea reprezintă smerenia și tăinicia lui Dumnezeu, că aceasta este ceea ce este plăcut la Dumnezeu, dimpotrivă, dobândesc mai multe îndoieli cu privire la Dumnezeu și ajung să-L condamne mai grav. Se îndoiesc de suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor, se îndoiesc că Dumnezeu îl poate învinge pe Satana, se îndoiesc că Dumnezeu poate mântui omenirea, se îndoiesc că planul de gestionare de șase mii de ani al lui Dumnezeu poate fi terminat cu succes și, chiar mai mult, se îndoiesc de faptul că Dumnezeu Se va dezvălui tuturor oamenilor cu slăvirea Sa. După ce se îndoiesc de aceste lucruri, ce fac? Le neagă. Astfel, antihriștii spun: „Smerenia și tăinicia lui hristos nu înseamnă nimic, nu sunt demne de laudă sau de preamărire și nu sunt esența lui dumnezeu. Astfel de smerenie și tăinicie nu sunt lucruri pe care să le aibă dumnezeu; smerenia și tăinicia lui hristos sunt manifestări ale neputinței sale. În lume, atât timp cât cineva are un oarecare statut, este încoronat rege, marchiz sau împărat. Hristos și-a înființat împărăția și are atât de mulți adepți și, totodată, expansiunea lucrării evanghelice este înfloritoare. Nu înseamnă asta că puterea lui hristos crește? Dar, judecând pe baza acțiunilor sale, el nu intenționează să își sporească puterea sau să dețină o astfel de putere. Este ca și cum nu ar avea capacitatea de a avea această putere, de a deține împărăția lui hristos. Atunci pot eu obține binecuvântări urmându-l? Pot deveni stăpânul epocii următoare? Pot domni peste toate națiunile și popoarele? Poate el să distrugă această lume veche, această omenire coruptă? Privind la înfățișarea obișnuită a lui hristos, cum poate el să realizeze lucruri mărețe?” Astfel de îndoieli apar întotdeauna în inimile antihriștilor. Smerenia și tăinicia lui Hristos sunt lucruri pe care toți oamenii corupți, în special antihriștii, sunt incapabili să le accepte, să le aprobe sau să le vadă; antihriștii iau smerenia și tăinicia lui Dumnezeu ca dovezi pentru îndoielile lor cu privire la identitatea și esența lui Dumnezeu, ca dovezi și pârghii pentru a nega autoritatea lui Dumnezeu, tăgăduind astfel identitatea și esența lui Dumnezeu și esența lui Hristos. După negarea esenței lui Hristos, antihriștii încep să acționeze împotriva aleșilor lui Dumnezeu din jurisdicția lor, fără milă, fără îngăduință și fără teamă și, în același timp, nu își neagă și nu se îndoiesc câtuși de puțin de propriile abilități, competențe sau ambiții. În sfera lor de influență, în sfera în care pot acționa, antihriștii își întind ghearele, controlându-i pe cei pe care îi pot controla și inducându-i în eroare pe cei pe care îi pot induce în eroare; nu arată niciun pic de considerație față de Hristos și de Dumnezeu, rupându-se complet de Dumnezeu, de Hristos și de casa lui Dumnezeu.

Despre ce avem îndeosebi părtășie atunci când vine vorba de acest subiect legat de modul în care antihriștii tratează smerenia și tăinicia lui Hristos? Smerenia și tăinicia lui Dumnezeu, pe care oamenii ar trebui să le înțeleagă, sunt, în ochii antihriștilor, cele mai avantajoase condiții pentru a face ce vor și pentru a întemeia o împărăție independentă în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu este ascuns în trup, iar această etapă a lucrării din zilele de pe urmă diferă ca formă de cea din Epoca Harului. Deși Dumnezeu nu face miracole și minuni în această etapă, El a rostit mult mai multe cuvinte, nenumărate cuvinte. Indiferent cum lucrează Dumnezeu, atât timp cât El este întrupat, o smerenie extraordinară Îl însoțește în realizarea lucrării. Doar un Dumnezeu ca acesta, care are o esență divină, Se poate cu adevărat smeri și ascunde ca să devină o persoană obișnuită pentru a-Și face lucrarea, deoarece are esența smereniei și a tăiniciei. În schimb, Satana este absolut incapabil de acest lucru. Ce fel de trup ar purta Satana pentru a lucra printre oameni? În primul rând, ar avea o înfățișare impunătoare și ar fi parșiv, înșelător și ticălos; apoi, trebuie să stăpânească diverse strategii și tehnici pentru a se juca cu oamenii și a-i manipula, împreună cu diverse trucuri înșelătoare; trebuie să fie suficient de nemilos și răutăcios. Trebuie să se facă văzut în mod constant printre oameni și să ajungă în centrul atenției peste tot, de teamă că cineva ar putea să nu-l cunoască, și trebuie să încerce mereu să-și sporească faima și să se promoveze. Când oamenii îl vor numi în cele din urmă rege sau împărat, va fi mulțumit. Ceea ce face Dumnezeu este exact opusul a ceea ce face Satana. Dumnezeu continuă să exerseze răbdarea și să Se ascundă și, în timp ce face acest lucru, Își pune cuvintele și viața în oameni, folosind mila și bunătatea iubitoare ale Creatorului, astfel încât oamenii să poată înțelege adevărul, să fie mântuiți și să devină adevărate ființe create cu o umanitate normală și o viață umană normală. Deși ceea ce face Dumnezeu este inestimabil pentru omenire, Dumnezeu consideră că este responsabilitatea Sa. Așa că El personal a devenit trup și, neobosit, îi asigură, ajută, sprijină, luminează și iluminează pe oameni ca o mamă sau un tată. Desigur, îi și mustră, îi judecă, îi ceartă și îi disciplinează pe oameni, privindu-i cum se schimbă de pe o zi pe alta, cum trăiesc o viață bisericească normală și cresc în viață zilnic. Astfel, tot ceea ce face Dumnezeu este realitatea lucrurilor pozitive. În rândul omenirii, oamenii laudă prețurile plătite de Dumnezeu, puterea Sa măreață și slava Sa, dar în cuvintele lui Dumnezeu, când le-a spus El vreodată oamenilor: „Am făcut cutare lucru pentru omenire, M-am sacrificat atât de mult; oamenii trebuie să Mă laude și să Mă preamărească”? Are Dumnezeu astfel de cerințe de la omenire? Nu. Acesta este Dumnezeu Însuși. Dumnezeu nu a pus niciodată condiții pentru a face schimburi cu oamenii, spunând: „L-am pus pe Hristos printre voi, voi trebuie să-L tratați bine, să-I ascultați cuvintele, să vă supuneți Lui și să-L urmați. Nu provocați tulburări sau perturbări, faceți tot ce vă spune El să faceți, cum vă spune El să o faceți, iar când totul va fi îndeplinit vi se va arăta tuturor considerație.” A spus vreodată Dumnezeu un astfel de lucru? Este aceasta intenția lui Dumnezeu? Nu. Dimpotrivă, antihriștii sunt cei care încearcă mereu să folosească diverse mijloace pentru a atrage, constrânge, controla și stăpâni totul în legătură cu oamenii, pentru a-i face pe oameni să Îl lase pe Dumnezeu pentru a veni înaintea lor înșiși. Antihriștii sunt cei care proclamă și anunță peste tot ori de câte ori fac vreo faptă măruntă. Antihriștii nu numai că nu pot înțelege, accepta, lăuda sau preamări smerenia și tăinicia lui Dumnezeu, în schimb disprețuiesc și blasfemiază aceste lucruri. Acest lucru este cauzat de firea-esență a antihriștilor.

Astăzi am avut părtășie despre cele trei manifestări ale modului în care antihriștii neagă esența lui Hristos. Să încheiem aici părtășia noastră pe această temă. Aveți întrebări? (Nu.) Bine. La revedere!

21 noiembrie 2020

Note de subsol:

a. Vorbitorii de chineză rostesc „Xiao” înaintea numelui de familie al unei persoane mai tinere decât ei.