Astăzi vom continua părtășia despre cel de-al cincisprezecelea punct al diferitelor manifestări ale antihriștilor: nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos. În timpul ultimei noastre părtășii, am împărțit acest subiect în două părți. Prima parte tratează diferitele manifestări ale neîncrederii antihriștilor în existența lui Dumnezeu, pe care am împărțit-o mai departe în două elemente: în primul rând, antihriștii care neagă identitatea și esența lui Dumnezeu; în al doilea rând, antihriștii care neagă suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor. Data trecută, am avut în primul rând părtășie despre modul în care antihriștii nu recunosc esența sau firea lui Dumnezeu și despre modul în care antihriștii nu recunosc că tot ceea ce face Dumnezeu este adevărul și reprezintă identitatea Sa și despre modul în care antihriștii, cu siguranță, nu acceptă semnificația și adevărul din spatele a tot ceea ce face Dumnezeu. Antihriștii se închină Satanei, îl consideră pe Satana drept Dumnezeu și folosesc toate declarațiile și punctele de vedere ale Satanei ca bază și etalon prin care evaluează identitatea lui Dumnezeu, esența Sa și tot ceea ce face El. Astfel, în inimile lor, proslăvesc și venerează în mod repetat ceea ce face Satana, preamăresc și laudă acțiunile Satanei și îl folosesc pe Satana pentru a înlocui identitatea și esența lui Dumnezeu. Mai rău, pe baza recunoașterii a tot ceea ce face Satana, pun la îndoială și își formează tot timpul noțiuni și judecăți cu privire la cuvintele și lucrarea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, Îi condamnă cuvintele și lucrarea. Prin urmare, în procesul de a-L urma pe Dumnezeu, antihriștii nu acceptă cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața lor, adevărul lor sau direcția și scopul vieții lor. În schimb, cu fiecare ocazie, se opun lui Dumnezeu și evaluează identitatea și esența lui Dumnezeu prin prisma unor lucruri precum noțiunile și închipuirile lor, logica și gândurile Satanei, firea și metodele lui. În procesul de a-L urma pe Dumnezeu, se îndoiesc continuu, Îl suspectează și sunt cu ochii în patru la Dumnezeu, Îl judecă în mod constant și Îl disprețuiesc, Îl condamnă și Îl tăgăduiesc în inimile lor. Toate aceste lucruri pe care le fac antihriștii și diferitele lor manifestări dovedesc că, într-adevăr, nu-L urmează pe Dumnezeu, că nu sunt credincioși adevărați sau iubitori ai adevărului și ai lucrurilor pozitive și că sunt, în schimb, dușmani ai adevărului și ai lui Dumnezeu. Când acești oameni vin în casa lui Dumnezeu, la biserică, ei nu sunt aici pentru a primi mântuirea lui Dumnezeu sau pentru a veni înaintea lui Dumnezeu și a accepta cuvintele Sale ca fiind viață. Deci, pentru ce sunt ei aici? Când acești oameni vin în casa lui Dumnezeu, încearcă, în primul rând, cel puțin să își satisfacă curiozitatea; în al doilea rând, își doresc să urmeze această tendință, iar în al treilea rând, își doresc binecuvântări. Acestea sunt intențiile și scopurile lor și atât. Judecând pe baza naturii-esențe a antihriștilor, aceștia nu intenționează niciodată să accepte cuvintele lui Dumnezeu ca fiind viața lor, nu intenționează niciodată să ia cuvintele lui Dumnezeu ca principii de practică sau ca direcție și scop al vieții lor și nu intenționează niciodată să își schimbe sau să își abandoneze opiniile, să își transforme sau să își abandoneze noțiunile și să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a se căi profund, să se prosterneze înaintea Lui și să Îl accepte ca Mântuitor al lor. Ei nu au astfel de intenții. Continuă doar să se laude în fața lui Dumnezeu despre cât de măreți sunt, cât de capabili, cât de puternici, înzestrați și talentați sunt, cum pot deveni un stâlp și o coloană vertebrală a casei lui Dumnezeu și așa mai departe, urmărind astfel să își atingă scopul de a fi foarte apreciați în casa lui Dumnezeu, recunoscuți de Dumnezeu și promovați în casa Lui, pentru a-și satisface ambițiile și dorințele. În plus, vor de asemenea să își satisfacă ambiția, dorința și planul „de a primi de o sută de ori mai mult în această viață și viață veșnică în lumea care va veni”. Au abandonat ei vreodată aceste ambiții, dorințe și planuri? Pot să înțeleagă, să abandoneze și să rezolve subiectiv aceste probleme? Nu intenționează deloc să facă asta. Indiferent de ceea ce spun sau expun cuvintele lui Dumnezeu, chiar dacă pot face legătura între cuvintele Lui și ei înșiși, chiar dacă știu că planurile, gândurile și intențiile lor sunt opuse cuvintelor lui Dumnezeu și nu sunt în concordanță cu ele, că se împotrivesc adevărurilor-principii și sunt manifestări ale firii antihriștilor, își mențin cu fermitate opiniile, ambițiile și dorințele și nu au niciun plan de a se schimba, de a-și modifica părerile, de a-și abandona ambițiile și dorințele și de a veni înaintea lui Dumnezeu pentru a accepta expunerea, judecata, pedeapsa și emondarea din partea Lui. Acești oameni nu sunt doar intransigenți în inimile lor, ci și aroganți și încrezuți; sunt aroganți până într-acolo încât sunt complet iraționali. În același timp, sunt profund scârbiți de fiecare cuvânt rostit de Dumnezeu și îl urăsc în adâncul inimilor lor; urăsc expunerea de către Dumnezeu a naturii-esențe a omenirii corupte și expunerea diferitelor firi corupte de către El. Îl urăsc pe Dumnezeu și urăsc adevărul fără niciun motiv întemeiat, urându-i chiar pe cei care urmăresc adevărul și pe cei pe care Dumnezeu îi iubește. Acest lucru arată pe deplin că firea antihriștilor este într-adevăr ticăloasă. Ura lor neprovocată, ostilitatea, opoziția, judecata și negarea față de Dumnezeu și adevăr ne arată, de asemenea, că antihriștii au într-adevăr o fire feroce.

Diferitele firi ale antihriștilor sunt exemple emblematice ale celor pe care le are omenirea coruptă, iar gravitatea firilor variate ale antihriștilor o depășește pe cea a oricărui individ corupt de rând. Indiferent cât de profund sau concret expune Dumnezeu firile corupte ale omenirii, antihriștii neagă și resping acest lucru, neacceptându-l ca fiind adevărul sau lucrarea lui Dumnezeu. Ei doar recunosc și cred că a fi suficient de rău, nemilos, ticălos, sinistru și feroce este singura modalitate de a rămâne în cele din urmă ferm, de a ieși în evidență și de a se menține pe poziție până la sfârșit în această societate și pe fundalul tendințelor rele. Aceasta este logica antihriștilor. Prin urmare, antihriștii nutresc ostilitate și ură față de esența dreaptă și sfântă a lui Dumnezeu, față de fidelitatea și atotputernicia lui Dumnezeu și față de alte lucruri pozitive ca acestea. Indiferent cum mărturisesc oamenii despre identitatea, esența și întreaga lucrare a lui Dumnezeu și indiferent cât de concret și autentic fac acest lucru, antihriștii nu acceptă, nu recunosc că este lucrarea lui Dumnezeu, că în ea există adevăr pe care să-l cauți sau că este cel mai bun material educațional și cea mai bună mărturie pentru cunoașterea lui Dumnezeu de către omenire. În schimb, antihriștii se prosternează în admirație față de orice lucru mărunt pe care îl face Satana, fie el conștient sau inconștient. Când vine vorba de lucrurile pe care le face Satana, antihriștii le acceptă, le cred, le venerează și le urmează în mod uniform, indiferent dacă sunt considerate nobile sau umile în rândul omenirii. Cu toate acestea, există un lucru care îi neliniștește pe antihriști: Buddha a spus că îi poate face pe oameni să transcendă în Tărâmul Pur, iar antihriștii se gândesc: „Acest Tărâm Pur pare a fi inferior împărăției cerurilor și raiului despre care vorbește dumnezeu; nu este chiar ideal. Deși Satana este puternic, poate aduce beneficii infinite oamenilor și le poate satisface toate ambițiile și dorințele, un lucru pe care nu îl poate face este să facă o promisiune omului, nu-i poate permite să intre în împărăția cerurilor și să obțină viața veșnică. Satana nu îndrăznește să facă o astfel de afirmație și nici nu poate realiza acest lucru.” În adâncul inimii lor, antihriștii simt că acest lucru este de neconceput și, totodată, cel mai regretabil. Și astfel, în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu cu reticență, continuă să comploteze cum să obțină binecuvântări mai mari și despre cine le poate satisface dorințele și ambițiile. Calculează și socotesc și, în cele din urmă, nu au de ales decât să facă compromisul de a rămâne în casa lui Dumnezeu. Pe baza acestor manifestări ale antihriștilor, care este atitudinea și punctul lor de vedere față de Dumnezeu? Au o fărâmă de credință autentică? Au credință adevărată în Dumnezeu? Recunosc, chiar și într-o mică măsură, acțiunile Lui? Pot ei să spună „Amin” din adâncul inimii lor pentru faptul că vorbele lui Dumnezeu sunt adevărul, viața și calea? Dumnezeu a făcut o lucrare atât de mare în rândul omenirii, pot antihriștii să laude din adâncul inimilor lor puterea măreață și firea dreaptă a lui Dumnezeu? (Nu.) Tocmai pentru că antihriștii neagă identitatea lui Dumnezeu, esența și toată lucrarea Sa, ei se preamăresc și mărturisesc în mod constant pentru propria persoană cât timp Îl urmează și încearcă să le câștige bunăvoința și inimile oamenilor și chiar să controleze și să înrobească inimile oamenilor și se iau la întrecere cu Dumnezeu pentru aleșii Lui. Toate aceste manifestări dovedesc că antihriștii nu recunosc deloc identitatea și esența lui Dumnezeu și nici nu admit că omenirea și toate lucrurile se află sub suveranitatea Creatorului. Asta am disecat data trecută în legătură cu opiniile, manifestările și revelațiile pe care le au antihriștii cu privire la existența lui Dumnezeu. Din moment ce antihriștii au aceste opinii și manifestări cu privire la existența lui Dumnezeu, care este atunci atitudinea lor față de Hristos, întruparea lui Dumnezeu? Îl pot crede, recunoaște, urma și I se pot supune cu adevărat? (Nu.) Judecând după modul în care antihriștii tratează existența lui Dumnezeu, ei au acest tip de atitudine față de Duhul lui Dumnezeu, deci este inutil să spunem că atitudinea lor față de întruparea lui Dumnezeu trebuie să fie și mai odioasă decât atitudinea lor față de Duhul Său, cu manifestări mai pronunțate și mai grave.

II. Antihriștii neagă esența lui Hristos

Astăzi vom avea părtășie despre modul în care antihriștii Îl tratează pe Hristos, întruparea lui Dumnezeu, pe baza neîncrederii lor în existența lui Dumnezeu. Faptul că antihriștii nu cred în existența lui Dumnezeu este recunoscut la scară largă. După toată această părtășie, expunere și disecare, ați dobândit vreo înțelegere concretă a firilor și a manifestărilor antihriștilor? Indiferent dacă acceptă lucrarea făcută de Dumnezeu întrupat sau faptul că Dumnezeu a devenit trup, în realitate, ei neagă existența lui Dumnezeu. Așadar, ce fel de oameni sunt mai exact? La drept vorbind, sunt neîncrezători oportuniști, sunt farisei. Unii dintre ei par în mod clar răi, în timp ce alții par umili, cu un comportament rafinat, demn și nobil; ei sunt fariseii standard. Când vine vorba de aceste două tipuri de oameni, cei care par răi și cei care par pioși, dar nu răi, dacă în mod fundamental ei nu cred în existența lui Dumnezeu, putem spune că sunt neîncrezători? (Da.) Astăzi avem părtășie despre ce păreri și atitudini au neîncrezătorii față de Hristos, ce manifestări au față de diferitele aspecte ale lui Hristos și cum putem înțelege esența antihriștilor prin aceste manifestări.

A. Cum tratează antihriștii originea lui Hristos

Când vine vorba de Hristos, care este o persoană obișnuită cu o identitate specială, care sunt, de obicei, lucrurile de care oamenii se preocupă cel mai mult? În primul și în primul rând, nu-i așa că multora le pasă de originea Sa? Acesta este un punct central al atenției oamenilor. Așadar, haideți să avem mai întâi părtășie despre modul în care antihriștii tratează originea lui Hristos. Înainte de a avea părtășie despre acest lucru, să vorbim despre modul în care Dumnezeu a planificat diferitele aspecte ale originii trupului Său atunci când S-a întrupat. După cum bine se știe, în timpul Epocii Harului, Hristos a fost conceput de Duhul Sfânt și născut dintr-o fecioară. S-a născut într-o familie extrem de obișnuită, normală, care, în termenii de astăzi, s-ar numi o familie de oameni de rând. El nu S-a născut într-o mare familie bogată, de funcționari de stat sau eminentă, S-a născut într-un grajd chiar, ceea ce era de neconceput și dincolo de imaginația tuturor. Analizând fiecare aspect al originii primei întrupări a lui Dumnezeu, familia în care S-a născut Dumnezeu întrupat a fost obișnuită. Maria, mama Sa, a fost, de asemenea, obișnuită și nu o persoană remarcabilă și cu siguranță nu a avut puteri speciale sau talente extraordinare, unice. Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul că nu a fost o neîncrezătoare sau o non-credincioasă, ci o adeptă a lui Dumnezeu. Acest lucru este foarte important. Iosif, soțul Mariei, era tâmplar. Un tâmplar este un fel de meșteșugar, iar el avea un venit mediu, dar nu era bogat și nu avea prea mulți bani la dispoziție. Cu toate acestea, era departe de a fi sărac și putea satisface toate nevoile de bază ale familiei sale. Domnul Isus S-a născut într-o astfel de familie; judecând după standardele de astăzi privind veniturile și condițiile de viață, familia Sa abia ar putea fi considerată ca fiind din clasa de mijloc. În rândul omenirii, o astfel de familie ar fi considerată nobilă sau umilă? (Umilă.) Prin urmare, familia în care S-a născut Domnul Isus era departe de a fi faimoasă, bogată sau ilustră și chiar mai departe de ceea ce este considerat în zilele noastre de rang înalt. Când copiii din familiile bogate sau cu rang înalt ies în oraș, oamenii, de obicei, le dau târcoale și se înghesuie în jurul lor, dar familia Domnului Isus a fost în partea opusă. El S-a născut într-o familie fără condiții luxoase de viață sau statut notabil. A fost o familie foarte obișnuită, care a trecut neobservată și nebăgată în seamă de oameni, fără ca cineva să le aducă laude sau să se înghesuie în jurul lor. În acest context și mediu social din acea vreme, era Hristos în poziția de a primi o educație superioară sau de a fi influențat și otrăvit cu diferitele stiluri de viață, gânduri, opinii și așa mai departe ale societății superioare? În mod clar, nu a fost. El a primit o educație obișnuită, a citit Scripturile acasă, a ascultat poveștile părinților Săi și a participat la slujbele bisericii împreună cu ei. În toate privințele, originea Domnului Isus și contextul în care a crescut nu au fost prestigioase sau nobile, așa cum și-ar putea imagina oamenii. Mediul în care a crescut El a fost același cu cel al unei persoane de rând. Viața Sa de zi cu zi era simplă și obișnuită, condițiile Sale de trai erau similare cu cele ale unei persoane de rând, nu aveau nimic special, iar Lui Îi lipseau condițiile de trai speciale, superioare, din eșaloanele înalte ale societății. Acesta a fost contextul în care S-a născut primul trup al lui Dumnezeu și mediul în care a crescut.

Deși, de data aceasta, genul lui Dumnezeu întrupat este cu totul diferit de cel de data trecută, trecutul Său familial este la fel de obișnuit și fără un statut notabil. Unii întreabă: „Cât de obișnuit?” În epoca actuală, „obișnuit” înseamnă un mediu de viață de rând. Hristos S-a născut într-o familie de muncitori, adică o familie care se bazează pe salariu pentru a trăi, care poate avea grijă de propriile nevoi de bază, dar nu este la fel de înstărită precum cei bogați. Hristos a avut de-a face cu oameni obișnuiți și a fost expus la viețile oamenilor de rând; a trăit în acest tip de mediu, nu era nimic special în el. În general, sunt copiii din familiile de muncitori în poziția de a dobândi abilități artistice? Au ei posibilitatea de a fi expuși la diverse puncte de vedere predominante în înalta societate? (Nu.) Nu numai că nu sunt în poziția de a deprinde diverse abilități, cu atât mai mult, nu au ocazia de a interacționa cu oameni, evenimente și lucruri din înalta societate. Din această perspectivă, familia în care S-a născut Dumnezeu întrupat de data aceasta este foarte obișnuită. Părinții Săi sunt oameni care își petrec zilele într-un mod respectabil, ale căror mijloace de trai depind de munca și de serviciul lor și au condiții medii de viață. Astfel de condiții sunt cele mai comune în societatea modernă. Din perspectiva non-credincioșilor, nu au existat condiții superioare pentru mediul în care S-a născut Hristos și nimic din trecutul familiei Sale sau din calitatea vieții Sale nu era ceva cu care putea să Se laude. Unele celebrități s-au născut în familii de savanți; strămoșii lor au fost toți educatori și intelectuali de rang înalt. Au crescut în acest mediu, cu stilul și ținuta unei familii erudite. A ales Dumnezeu un mediu familial similar pentru întruparea Sa? Nu. De data aceasta, lui Dumnezeu întrupat Îi lipsesc, de asemenea, un mediu familial distins și un statut social remarcabil și, cu atât mai puțin, nu a avut un mediu de viață superior; familia Lui este cu totul obișnuită. Să nu discutăm încă de ce Dumnezeu întrupat a ales o astfel de familie, un astfel de mediu de viață și context în care să crească; nu vom vorbi despre semnificația acestui lucru deocamdată. Spuneți-Mi, nu sunt unii oameni preocupați dacă Hristos a urmat cursuri universitare? Vă voi spune adevărul: am abandonat școala înainte de a da examenul de admitere la facultate și am plecat de acasă la 17 ani. Așadar, am mers la universitate? (Nu.) Este aceasta o veste proastă sau o veste bună pentru voi? (Cred că nu are nicio importanță să știm acest lucru, este irelevant pentru a-L urma pe Dumnezeu.) Aceasta este perspectiva corectă. Nu am menționat niciodată acest lucru înainte, nu pentru că am vrut să îl ascund sau să îl mușamalizez, ci pentru că nu este necesar să îl spun, deoarece aceste lucruri sunt complet irelevante pentru a-L cunoaște și a-L urma pe Dumnezeu. Deși contextul nașterii lui Dumnezeu întrupat, mediul Său familial și mediul în care a crescut nu au niciun impact asupra cunoașterii lui Dumnezeu sau a lui Dumnezeu întrupat și nu sunt cu adevărat legate de aceste lucruri, de ce abordez aceste aspecte aici? Acest lucru atinge unul dintre punctele de vedere ale antihriștilor cu privire la Hristos, punct de vedere pe care îl disecăm astăzi. Dumnezeu nu a ales un statut important, o identitate nobilă sau un mediu familial și social distins pentru întruparea Sa, cu atât mai puțin nu a ales un mediu superior, lipsit de griji, bogat, luxos, în care să crească El. Dumnezeu, de asemenea, nu a ales un mediu familial în care să poată primi o educație superioară sau să fie expus înaltei societăți. Luând în considerare aceste aspecte ale alegerii făcute de Dumnezeu atunci când S-a întrupat, ar afecta aceste lucruri lucrarea pe care Hristos a venit să o facă? (Nu.) Analizând procesul, natura și rezultatele lucrării Sale de mai târziu, aceste aspecte nu afectează în niciun fel planul, pașii sau rezultatele lucrării lui Dumnezeu, ci există un anumit avantaj pentru aceste aspecte ale alegerii Sale, adică faptul că El a ales să Se nască într-un astfel de mediu este mai benefic pentru mântuirea aleșilor lui Dumnezeu, deoarece 99% dintre ei provin din medii similare. Acesta este un aspect al semnificației originii lui Dumnezeu întrupat, aspect pe care oamenii ar trebui să îl înțeleagă.

Tocmai am vorbit în termeni simpli și generali despre contextul și mediul nașterii lui Hristos, pentru a vă oferi o înțelegere generală a acestora. În continuare, să disecăm modul în care tratează antihriștii originea lui Dumnezeu întrupat. În primul rând, antihriștii disprețuiesc în secret mediul și contextul nașterii lui Hristos și îl sfidează. De ce îl disprețuiesc și se simt sfidători față de aceasta? Pentru că, în sinea lor, nutresc gânduri și noțiuni. Care este perspectiva lor în această privință? „Dumnezeu este creatorul, el este suprem, mai presus de toți, el este deasupra cerurilor și deasupra omenirii și a tuturor celorlalte ființe create. Dacă el este dumnezeu, atunci ar trebui să ocupe cel mai înalt loc printre oameni.” Ce înțeleg ei prin „a ocupa cel mai înalt loc”? Vor să spună că ar trebui să stea cu capul și cu umerii deasupra tuturor, că s-ar cuveni să se nască într-o familie mare, distinsă, nobilă și să nu-i lipsească nimic; că ar trebui să se nască sub o stea norocoasă, să dețină putere absolută, precum și autoritate și influență, să fie deosebit de bogat și miliardar. În același timp, ar trebui să fie foarte educat, să învețe tot ceea ce ar trebui să știe oamenii în această lume. De exemplu, ca un prinț moștenitor, ar trebui să primească meditații individuale, să frecventeze școli de elită și să se bucure de o viață specifică înaltei societăți. Nu ar trebui să fie copilul unei familii obișnuite. Deoarece hristos este întruparea, educația sa ar trebui să o depășească pe cea a tuturor celorlalți, iar materialele sale de studiu ar trebui să fie diferite de cele ale oamenilor obișnuiți. Ei cred că, din moment ce hristos vine să domnească ca rege, ar trebui să învețe arta de a conduce, precum și felul în care să guverneze și să controleze omenirea, să studieze cele treizeci și șase de stratageme, să învețe mai multe limbi și să-și însușească unele abilități artistice, astfel încât aceste lucruri să poată fi folosite în activitatea sa viitoare, pentru ca, în viitor, să poată guverna toate tipurile de oameni. Pentru ei, doar un astfel de hristos ar fi nobil, măreț și capabil să-i mântuiască pe oameni, deoarece ar avea suficiente cunoștințe și talente, precum și o capacitate suficientă de a citi mințile oamenilor, astfel încât să-i poată controla. Antihriștii nutresc astfel de noțiuni despre originea întrupării lui Dumnezeu și se țin de acestea în timp ce Îl acceptă pe Dumnezeu întrupat. În primul rând, nu lasă deoparte noțiunile lor și nu ajung să înțeleagă sau să cuprindă, din adâncul inimilor lor, ceea ce face Dumnezeu din nou. Nu își neagă noțiunile și punctele de vedere, nu ajung să înțeleagă ereziile pe care le nutresc și nu ajung să Îl cunoască pe Hristos și întruparea lui Dumnezeu și să accepte tot ceea ce spune și face Hristos cu o atitudine și un principiu de supunere față de adevăr. În schimb, ei evaluează tot ceea ce spune Hristos prin prisma propriilor noțiuni și puncte de vedere. „Această afirmație a lui hristos este ilogică; aceea este prost formulată; există o greșeală gramaticală în aceasta; se vede că hristos nu este foarte educat. Nu vorbește ca o persoană obișnuită? Cum poate hristos să vorbească așa? Nu este vina lui. De fapt, și el vrea să fie distins, să fie stimat de ceilalți, dar asta nu este posibil; nu provine dintr-o familie bună. Părinții lui au fost doar niște oameni obișnuiți, iar felul în care au fost ei l-a influențat să fie același tip de persoană. Cum a putut dumnezeu să facă asta? De ce cuvintele și felul de a fi al lui hristos nu par foarte elegante și nobile? De ce nu are el discursul și stilul savanților și al intelectualilor rafinați din societate, al prințeselor și prinților din clasele superioare ale societății? De ce cuvintele și faptele lui hristos par atât de inconsecvente cu identitatea sa?” Antihriștii au acest tip de perspectivă și acest tip de observare în modul în care Îl privesc pe Hristos și toate cuvintele și lucrările Sale, modul în care El îi tratează pe oameni, discursul și felul Său de a vorbi și, în mod inevitabil, în inimile lor apar noțiuni. Nu numai că nu se supun lui Hristos, dar nu reușesc nici să Îi trateze corect cuvintele. Ei spun: „Poate o persoană atât de obișnuită, un om de rând, să fie mântuitorul meu? Poate el să mă binecuvânteze? Pot obține vreun beneficiu de la el? Pot fi îndeplinite dorințele și aspirațiile mele? Această persoană este prea obișnuită, până ajunge să fie privită de sus.” Cu cât antihriștii Îl percep pe Hristos ca fiind obișnuit și mediocru și cred că Hristos este foarte normal, cu atât se simt mai elevați și mai nobili. În același timp, unii antihriști chiar fac comparații: „Ești tânăr și nu știi cum să te îmbraci sau să vorbești cu oamenii. Nu știi cum să scoți lucruri de la oameni. De ce ești atât de direct? Cum seamănă ceva din ce spui tu cu dumnezeu? Cum anume ceva din ceea ce spui tu reprezintă faptul că ești dumnezeu? Cum se aseamănă acțiunile, discursul, comportamentul, felul de a fi și îmbrăcămintea ta cu dumnezeu? Nu cred că te asemeni lui dumnezeu în niciuna dintre aceste privințe. Hristos ar trebui să aibă o educație superioară, să cunoască Biblia pe dinafară și să vorbească elocvent, dar tu te repeți mereu și uneori folosești cuvinte care nu sunt potrivite.” După mulți ani în care L-au urmat pe Hristos, antihriștii nu numai că nu au acceptat cuvintele lui Dumnezeu și adevărul în inimile lor, dar nu au acceptat nici faptul că Hristos este întruparea lui Dumnezeu. Acest lucru este echivalent cu faptul că nu L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor al lor. În schimb, în inimile lor, disprețuiesc chiar mai mult întruparea lui Dumnezeu, această persoană obișnuită. Pentru că nu văd nimic special la Hristos, pentru că originea Sa a fost foarte comună și obișnuită și pentru că El pare incapabil să le aducă vreun beneficiu în societate sau în rândul omenirii sau să le permită să se bucure de vreun avantaj, încep să Îl judece fără temei și fățiș: „Nu ești tu doar un copil din familia cutare? Atunci, ce e rău în faptul că te judec? Ce poți să-mi faci? Dacă ai avea o familie eminentă sau părinți care sunt funcționari publici, poate mi-ar fi frică de tine. De ce mi-ar fi frică de tine, așa cum ești tu? Deci, chiar dacă ești hristos, întruparea mărturisită de dumnezeu, nu mă tem de tine! Tot te voi judeca pe la spate și voi comenta în voie. Ori de câte ori voi avea ocazia, îți voi studia familia și locul de naștere.” Acestea sunt lucrurile preferate pentru care antihriștii fac tam-tam. Nu caută niciodată adevărul și tot ceea ce nu se potrivește cu noțiunile și închipuirile lor este judecat și combătut în mod repetat de ei. Acești oameni știu foarte bine că ceea ce exprimă Hristos este adevărul, așa că de ce nu urmăresc adevărul? Sunt de-a dreptul iraționali!