În procesul de a crede în Dumnezeu și de a-L urma, în antihriști apar mereu noțiuni despre identitatea și esența lui Dumnezeu și se întreabă mereu de ce Dumnezeu doar vorbește și nu arată semne și minuni. Deși antihriștii citesc, de asemenea, cuvintele lui Dumnezeu, intenția lor nu este de a căuta sau de a accepta adevărul, ci le citesc cu o mentalitate axată pe studiu și dezbatere. Ca urmare, cu cât scrutează mai mult, nu numai că nu reușesc să dezvolte o credință autentică, ci devin mai plini de îndoieli și nutresc mai multe noțiuni despre Dumnezeu întrupat. Principala lor noțiune este că ei cred că hristos ar trebui să aibă o umanitate supranaturală. Se gândesc: „Dacă hristos are o umanitate normală și nu săvârșește semne sau minuni, cum se poate dovedi că este dumnezeu?” În inimile antihriștilor, doar spiritul lui dumnezeu este dumnezeu și doar un trup care poate arăta semne și minuni este dumnezeu. Dacă un trup are doar umanitate normală și nu săvârșește semne și minuni, atunci, chiar dacă poate exprima adevărul, nu este considerat dumnezeu. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că antihriștii se îndoiesc întotdeauna de esența lui Dumnezeu întrupat. Indiferent de câte lucruri i se întâmplă, tipul de persoană care este un antihrist nu încearcă niciodată să le abordeze căutând adevărul în cuvintele lui Dumnezeu, și cu atât mai puțin încearcă să vadă lucrurile prin intermediul cuvintelor lui Dumnezeu – ceea ce se datorează în întregime faptului că nu crede că fiecare rând din cuvintele lui Dumnezeu este adevărul. Indiferent cum are părtășie despre adevăr casa lui Dumnezeu, antihriștii rămân nereceptivi și, în consecință, le lipsește atitudinea corectă, indiferent de situația cu care se confruntă; în special, când este vorba despre modul în care Îl abordează pe Dumnezeu și adevărul, antihriștii refuză cu încăpățânare să renunțe la noțiunile lor. Dumnezeul în care cred ei este un dumnezeu care arată semne și minuni, un dumnezeu supranatural. Ei numesc dumnezei pe oricine poate arăta semne și minuni – indiferent dacă este vorba despre Guanyin Bodhisattva, Buddha sau Mazu. Ei cred că doar cei care pot săvârși semne și minuni sunt zei care au identitatea de zei, iar cei care nu pot, indiferent de câte adevăruri exprimă, nu sunt neapărat zei. Ei nu înțeleg că exprimarea adevărului este marea putere și atotputernicia lui Dumnezeu; în schimb, cred că doar săvârșirea de semne și minuni reprezintă marea putere și atotputernicia zeilor. Prin urmare, în ceea ce privește lucrarea practică a lui Dumnezeu întrupat, care exprimă adevărul pentru a-i cuceri și a-i mântui pe oameni, care-i udă, păstorește și conduce pe aleșii lui Dumnezeu, permițându-le să experimenteze efectiv judecata, mustrarea, încercările și rafinarea din partea lui Dumnezeu și să ajungă să înțeleagă adevărul, să se elibereze de firile corupte și să devină oameni care se supun lui Dumnezeu și se închină Lui și așa mai departe, antihriștii consideră că toate acestea sunt lucrarea omului, și nu a lui Dumnezeu. În mintea antihriștilor, dumnezeii ar trebui să se ascundă după un altar, determinându-i pe oameni să le aducă ofrande, mâncând alimentele pe care le oferă oamenii, inhalând fumul din tămâia pe care o ard, dându-le o mână de ajutor când intră în bucluc, arătându-se foarte puternici și oferindu-le ajutor imediat, în limitele a ceea ce este de înțeles pentru ei, satisfăcându-le nevoile atunci când oamenii cer ajutor și sunt sinceri în rugămințile lor. Pentru antihriști, acesta este un dumnezeu adevărat. Între timp, orice face Dumnezeu în prezent este privit cu dispreț de către antihriști. De ce? Judecând după natura-esență a antihriștilor, ceea ce necesită ei nu este lucrarea de udare, păstorire și mântuire pe care Creatorul o săvârșește asupra ființelor create, ci prosperitatea și îndeplinirea aspirațiilor lor în legătură cu toate lucrurile, să nu fie pedepsiți în viața asta și să ajungă în rai în lumea ce va veni. Punctul lor de vedere și nevoile lor le confirmă esența de ură față de adevăr. Antihriștii iubesc ticăloșia, supranaturalul și miracolele și chiar venerează acțiunile și cuvintele diavolești ale Satanei și ale duhurilor rele – care sunt lucruri negative și ticăloase – ca fiind divine și drept adevăr. Le consideră drept obiectele venerării și ale urmăririi lor pe tot parcursul vieții și drept lucruri care ar trebui să fie apreciate și răspândite în lume. În consecință, noțiunile și punctele lor de vedere despre identitatea lui Dumnezeu nu se vor schimba niciodată cât timp Îl urmează pe Dumnezeu. Dacă astfel de oameni nu își pot îndeplini ambițiile în casa lui Dumnezeu, dacă nu sunt promovați sau folosiți și nu reușesc să obțină un succes rapid și măreț, ei vor fi gata să Îl trădeze pe Dumnezeu oriunde și oricând. Unii dintre acești oameni au crezut timp de 10 ani, alții timp de 20 de ani, și ai zice că au o bază și că nu L-ar părăsi pe Dumnezeu, dar, în realitate, ei sunt gata să-L trădeze pe Dumnezeu și să se întoarcă în lumea laică în orice moment. Chiar dacă nu părăsesc biserica, inimile lor s-au îndepărtat deja de Dumnezeu și L-au trădat. Ori de câte ori împrejurările permit sau apar oportunități, se vor duce și vor crede în zei falși și în duhuri rele. Dacă au șansa de a obține un succes fulminant, de a deveni înalți funcționari, de a deveni faimoși și de a se bucura de glorie și bogăție, nu vor ezita să părăsească biserica și să urmeze tendințele lumii laice. Unii antihriști se întreabă: „Dacă el este dumnezeu, de ce e persecutat și urmărit de marele balaur roșu? Dacă el este dumnezeu, de ce nu arată semne și minuni pentru a-l anihila pe marele balaur roșu? Atât de mulți dintre aleșii lui dumnezeu au fost capturați și persecutați de marele balaur roșu! De ce nu îi protejează și nu îi salvează dumnezeu de persecuția Satanei?” Este exact cum gândeau fariseii din iudaism: „Dacă Isus este dumnezeu, de ce a putut fi răstignit? De ce nu s-a putut salva singur?” Antihriștii nu vor înțelege niciodată acest lucru, pentru că nu acceptă adevărul și nici nu cred că spusele lui Dumnezeu vor face ca totul să se împlinească. Ei cred doar ceea ce văd și nu au credință în valoarea sau semnificația demonstrată de toată lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Nu cred că fiecare cuvânt exprimat de Dumnezeu este adevărul și că fiecare dintre cuvintele Sale va fi îndeplinit și împlinit; ei nu cred că înțelepciunea lui Dumnezeu este exercitată pe baza uneltirilor Satanei sau că Dumnezeu îl folosește pe marele balaur roșu pentru a presta servicii drept contrast care dezvăluie atotputernicia și înțelepciunea Sa. Nu cred că Dumnezeu este suveran peste toate și că spusele lui Dumnezeu împlinesc totul, deci mai cred antihriștii în Dumnezeu? Nu. Antihriștii sunt oameni care Îl neagă pe Dumnezeu și I se împotrivesc; sunt, pur și simplu, neîncrezători.

Ce motive principale stau la baza refuzului antihriștilor de a recunoaște identitatea lui Dumnezeu? Unul este faptul că Dumnezeu nu îndreaptă toate nedreptățile din lume, nu împarte dreptatea pentru omenire și nu îi pedepsește imediat pe cei care fac răul, așa cum antihriștii, în noțiunile lor, își imaginează că ar trebui să facă; multe evenimente nedrepte se întâmplă în fiecare zi în rândul tuturor lucrurilor asupra cărora Dumnezeu deține suveranitatea și, cu toate acestea, Dumnezeu pare indiferent față de acest lucru și nu spune niciun cuvânt și nu reacționează în niciun fel. În ochii antihriștilor, tot ceea ce văd că se întâmplă în lume printre lucrurile pe care le întâlnesc nu se potrivește cu noțiunile lor și nu ar trebui să se întâmple. De ce cred ei că aceste lucruri nu ar trebui să se întâmple? Se gândesc: „Dacă dumnezeu există, de ce nu se ocupă de aceste lucruri? Dacă dumnezeu există, de ce atât de mulți oameni răi încă trăiesc bine? De ce bogații devin mai bogați și săracii mai săraci? De ce oamenii bogați mănâncă mese copioase în fiecare zi și se bucură atât de mult, în timp ce atât de mulți încă trebuie să cerșească pentru mâncare? De ce oamenii candizi sunt hărțuiți, oprimați și exploatați? De ce unii oameni muncesc și transpiră, lucrând peste opt ore pe zi pentru un salariu atât de mic, în timp ce alții câștigă într-o oră mai mult decât ar putea câștiga cineva într-o viață? De ce nu se ocupă dumnezeu de aceste nedreptăți sociale și lumești? De ce unii se nasc în puf, în timp ce alții se nasc în sărăcie și epuizare? De ce unii oameni se pot bucura toată viața de glorie și bogăție, precum și de dragostea iubitoare a familiilor lor, în timp ce alții nu, deși s-au născut în același mediu social?” Acestea sunt enigme care nu pot fi niciodată rezolvate în inimile antihriștilor. Ei consideră că, din moment ce cred în Dumnezeu, se cuvine să Îi predea lui Dumnezeu toate lucrurile pe care nu le pot vedea și pe care nu le înțeleg și toate aceste enigme pe care nu le pot rezolva și să Îl facă să le ofere soluțiile și că ar trebui să găsească răspunsuri la ele în cuvintele lui Dumnezeu. Cu toate acestea, după ce cred în Dumnezeu timp de trei până la cinci ani, nu sunt capabili să afle aceste răspunsuri, iar după ce cred timp de opt până la zece ani, tot nu le pot găsi. După ce au crezut timp de 20 de ani, se întreabă: „De ce nu am primit încă niciun răspuns? De ce nu a rezolvat dumnezeu aceste probleme? De ce nu acționează dumnezeu ca Guanyin Bodhisattva sau ca Împăratul de Jad? Dumnezeu are autoritate și putere, precum și identitatea de dumnezeu, deci ar trebui să facă aceste lucruri! Mai ales în biserică, de ce apar adesea oameni răi și provoacă perturbări și tulburări, unii chiar furând ofrande fără să sufere vreo consecință? Unii oameni mint adesea, iar alții răspândesc noțiuni și zvonuri, fără să aibă parte de disciplină sau de pedeapsă din partea lui dumnezeu; alții încetează brusc să mai creadă în dumnezeu și merg să muncească în societate, iar după câțiva ani devin bogați fără să treacă vreodată prin momente grele. Unii credincioși au un trai mai rău decât oamenii care nu cred în dumnezeu. De fapt, cei care cred în dumnezeu suferă, iar mulți dintre ei sunt persecutați, nu se pot întoarce la casele lor și trăiesc în sărăcie și mizerie. Nu este acesta, cu siguranță, sensul credinței în dumnezeu? Nu este aceasta, cu certitudine, valoarea în a-l urma pe dumnezeu? Nu este oare aceasta, în mod sigur, viața de zi cu zi pe care dumnezeu vrea să le-o ofere oamenilor? Atunci când oamenii se confruntă cu lucruri pe care nu le pot realiza, de ce nu săvârșește dumnezeu ceva extraordinar pentru a-i face să înțeleagă și să priceapă imediat? Există multe lucruri pe care oamenii nu le înțeleg și situații în care nu știu de ce dumnezeu acționează în felul în care o face. De ce dumnezeu nu aprinde o lampă pentru a lumina inimile oamenilor? De ce nu le dă oamenilor inspirație? Atunci când oamenii comit răul și provoacă perturbări și tulburări, dumnezeu nu ia atitudine și nu îi blestemă direct pe acei oameni răi, făcându-i să înfrunte osânda. Nu am văzut multe cazuri în care dumnezeu să facă astfel de lucruri. Uneori, oamenii au nevoie de luminare, iluminare și aprovizionare din partea lui dumnezeu, așa că de ce nu îl pot simți sau vedea pe dumnezeu? Unde este dumnezeu?” Toate întrebările de acest gen rămân fără răspuns în inimile antihriștilor. Ei nu înțeleg de ce aceste lucruri și fenomene nu se schimbă niciodată, nu se îndreaptă și cu atât mai puțin nu se îmbunătățesc. Consideră că faptul de a crede în Dumnezeu ar trebui să-i schimbe pe oameni în întregime și că toată viața, purtarea, gândurile și mai ales calitatea vieții lor, precum și abilitățile și talentele lor, ar trebui să se dezvolte într-o direcție pozitivă. De ce nu pot vedea aceste schimbări după 10 sau 20 de ani de observare? Lucrurile pe care oamenii și le imaginează sau la care visează în noțiunile lor nu sunt niciodată rezolvate sau realizate după ce ajung să creadă în Dumnezeu. Deci, care este sensul credinței în Dumnezeu? Care este valoarea în a crede în Dumnezeu și în a-L urma? Aceste întrebări rămân nerezolvate și fără răspuns în inimile antihriștilor și nu sunt realizate sau îndeplinite așa cum își imaginează ei, astfel încât dumnezeul pe care antihriștii îl au în minte nu există niciodată. Și, în mod natural, Cel care are identitatea lui Dumnezeu este negat pe vecie în mințile antihriștilor.

În credința în Dumnezeu a antihriștilor există prea multă falsificare. În realitate, antihriștii nu cred cu adevărat în Dumnezeu; totul este o prefăcătorie. Ei cred în Dumnezeu la fel cum non-credincioșii îi venerează pe diavoli și pe idoli. Consideră că tot ceea ce face Dumnezeu este greu de acceptat și nutresc mereu îndoieli și întrebări. Ascund aceste îndoieli și întrebări în inimile lor și nu îndrăznesc să le dea glas și sunt, de asemenea, adepți ai prefăcătoriei, așa că, indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, rămân neîncrezători în toată regula. Îl evaluează pe Dumnezeu și toate acțiunile Sale prin prisma fanteziilor, diverselor închipuiri și noțiunilor pe care le au despre Dumnezeu, precum și prin prisma unor cunoștințe umane tradiționale și noțiuni de moralitate. Folosesc aceste lucruri pentru a evalua identitatea lui Dumnezeu și dacă El există sau nu. Și care este rezultatul final? Tăgăduiesc existența lui Dumnezeu și nu recunosc identitatea și esența lui Dumnezeu întrupat. Nu este cumva greșit etalonul după care antihriștii evaluează dacă Dumnezeu întrupat are identitatea și esența lui Dumnezeu? Vorbind în mod clar, antihriștii venerează cunoașterea și personajele faimoase, mărețe, așa că nu au niciodată obiecții sau vreo aversiune față de lucrurile care vin de la aceste personaje faimoase, mărețe. Atunci, de ce Îl disprețuiesc pe Hristos când văd că este o persoană normală și obișnuită și încep să simtă aversiune și ură când Îl văd pe Hristos exprimând atât de multe adevăruri? Pentru că ceea ce ei venerează și adoră nu este pozitiv, nici măcar o fărâmă nu este. Ce le place antihriștilor? Le plac ciudățeniile, ticăloșiile, miracolele și lucrurile supranaturale, în timp ce normalitatea și caracterul practic al lui Dumnezeu, dragostea Lui autentică pentru om, înțelepciunea, fidelitatea, sfințenia și dreptatea lui Dumnezeu sunt toate condamnate în ochii antihriștilor. De exemplu, pentru ca frații și surorile să dezvolte discernământul și să învețe, practic, o lecție, Dumnezeu a rânduit o situație. Ce situație? A rânduit ca cineva care fusese posedat de un demon să trăiască printre ei. La început, modul de a vorbi și de a acționa al acestei persoane era normal, la fel ca și rațiunea sa; nu părea deloc problematică. Dar, după o perioadă de contact, frații și surorile au descoperit că tot ceea ce spunea n-avea noimă și nu avea o structură și ordine. Mai târziu, s-au produs anumite lucruri „supranaturale”: le spunea întotdeauna fraților și surorilor că a avut o viziune și că a obținut cutare și cutare dezvăluire. Într-o zi, de exemplu, i s-a dezvăluit că trebuia să facă niște chifle la aburi – trebuia neapărat –, iar a doua zi s-a întâmplat că a fost nevoit să plece de acasă, așa că a luat chiflele cu el. Mai târziu, i s-a dezvăluit în vis că trebuia să se îndrepte spre sud; era cineva care îl aștepta la vreo zece kilometri depărtare. S-a dus să se uite și chiar acolo era o persoană care se pierduse; el a mărturisit acestei persoane despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, iar aceasta a acceptat-o. Mereu primea o revelație, mereu auzea o voce, mereu i se întâmplau lucruri supranaturale. În fiecare zi, când era vorba despre ce să mănânce, unde să meargă, ce să facă, cu cine să interacționeze, el nu respecta legile vieții umane normale și nici nu cerceta cuvintele lui Dumnezeu ca bază sau principiu, nici nu căuta oameni cu care să aibă părtășie. Mereu se baza pe sentimentele lui și aștepta o voce, o revelație sau un vis. Era normală această persoană? (Nu.) Cele trei mese pe care le consuma pe zi și rutina sa zilnică păreau să aibă un tipar regulat, însă auzea mereu voci. Unii oameni l-au discernut și au spus că acestea erau manifestări ale posedării de către un duh rău. Frații și surorile au început să-l discearnă, puțin câte puțin, până când, într-o zi, a suferit o criză a unei boli mintale, a început să spună lucruri trăsnite și a alergat dezbrăcat, cu părul răvășit, psihotic. După asta, s-a ajuns, în cele din urmă, la o concluzie legată de chestiune. Nu cumva frații și surorile au acum înțelegere și discernământ cu privire la manifestările specifice ale unui duh rău în acțiune și ale posedării demonice? Desigur, unii dintre ei se confruntaseră cu astfel de lucruri înainte și aveau deja discernământ în privința lor, în timp ce alții nu credeau în Dumnezeu de mult timp și nu trecuseră prin astfel de lucruri, fiind, prin urmare, susceptibili de a fi induși în eroare. Dar indiferent dacă au fost induși în eroare sau au avut discernământ, dacă Dumnezeu nu ar fi rânduit acest mediu, oare ar fi putut să aibă un discernământ adevărat cu privire la lucrarea sau posedarea de către un duh rău? (Nu.) Deci care a fost scopul și semnificația faptului că Dumnezeu a rânduit acest mediu și a făcut aceste lucruri? Scopul a fost acela de a le permite să dobândească discernământ în mod practic, să tragă învățăminte și să știe cum să îi discearnă pe cei care au parte de lucrarea duhurilor rele sau care sunt posedați de demoni. Dacă oamenilor li s-ar spune doar ce este lucrarea unui duh rău – ca atunci când un profesor predă dintr-o carte și vorbește doar despre teorii din manuale, fără ca elevii lui să facă exerciții sau practică efectivă –, oamenii ar înțelege doar unele doctrine și afirmații. Poți explica în mod clar ce este lucrarea unui duh rău și care sunt manifestările specifice ale acestuia doar atunci când ai fost martor, ai văzut cu ochii tăi și ai auzit cu urechile tale, iar atunci când vei întâlni din nou astfel de oameni, vei fi capabil să îi discerni și să îi respingi; vei fi capabil să abordezi și să gestionezi în mod corespunzător astfel de probleme. Deci, nu este oare ceea ce obții într-un astfel de mediu mult mai practic decât ceea ce obții participând la adunări și ascultând predici toată ziua? Oamenii care au gândire și raționalitate normale și urmăresc adevărul vor înțelege corect modurile în care Dumnezeu face aceste lucruri. Nu se vor plânge, spunând: „De ce permite Dumnezeu duhurilor rele să apară în biserică? De ce nu m-a avertizat Dumnezeu dinainte? De ce nu înlătură duhurile rele?” Nu se vor plânge de aceste lucruri; în schimb, vor fi recunoscători, lăudându-L pe Dumnezeu pentru lucrarea Sa excelentă și înțeleaptă și spunând că Dumnezeu îl iubește atât de mult pe om! Cu toate acestea, antihriștii nu acceptă adevărul și, în același timp, inimile lor sunt pline de noțiuni și închipuiri despre Dumnezeu, plus că se închină cu adevărat diavolilor și idolilor în inimile lor, compară și evaluează tot ceea ce face adevăratul Dumnezeu în raport cu idolii lor. Astfel, atunci când se confruntă cu astfel de situații, se întreabă mai întâi: „Este aceasta lucrarea lui dumnezeu? Cum puteți să fiți atât de nesăbuiți? Cum ar putea dumnezeu să le permită duhurilor rele să apară în biserică?” Nu este aceasta o înțelegere greșită? În primul rând, tăgăduiesc faptul că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu și, de asemenea, se gândesc: „Un dumnezeu cu siguranță nu ar face acest lucru. Dumnezeii nu vor ca oamenii să sufere. Când Guanyin Bodhisattva îi vede pe oameni suferind, statuile ei varsă lacrimi; ea își dorește să elibereze toate ființele de chinuri, să aducă fiecare persoană sub numele de Buddha și să o elibereze de toate suferințele lumii umane. Dumnezeii ar trebui să fie plini de compasiune, să aibă grijă de aleșii lor și să nu le permită duhurilor rele să apară în biserică. Aceasta sigur nu poate fi fapta lui dumnezeu.” Odată ce se întâmplă astfel de lucruri, în inimile lor, antihriștii mai întâi se îndoiesc și mai mult de identitatea lui Dumnezeu și, în același timp, nu sunt dispuși să accepte faptele lui Dumnezeu în niciun fel, ba chiar le judecă și le condamnă. De asemenea, își bat joc de frații și surorile care acceptă această chestiune din partea lui Dumnezeu, spunând: „Voi, nesăbuiților, credeți în continuare că totul este făcut de dumnezeu. Un dumnezeu nu ar acționa astfel! Un dumnezeu ar trebui să își protejeze și să aibă grijă de mieii săi și să îi protejeze cu mâinile sale. Dumnezeii sunt refugii pentru oameni; oamenii nu ar trebui să îndure toate aceste greutăți. Oamenilor nu ar trebui să li se întâmple toate lucrurile negative și rele, așa lucrează dumnezeii.” Inimile antihriștilor sunt pline de îndoieli, negări, noțiuni și condamnări ale lui Dumnezeu. În consecință, în ochii lor, orice face Dumnezeu este greșit și nu este ceea ce ar trebui să facă Dumnezeu, este o dovadă și o pârghie pentru a-L condamna și nega. În acest fel, natura-esență a antihriștilor de a se împotrivi lui Dumnezeu este complet dezvăluită. De exemplu, atunci când frații și surorile îndură tortura și persecuția PCC, poliția încălzește fiare electrice de însemnat până când se înroșesc și le apasă pe corpurile lor, ceea ce le provoacă atât de multă durere încât leșină, iar asta le îngheață sângele tuturor celor prezenți. Ce gândesc antihriștii când văd această scenă? „Aceste satane și acești diavoli sunt prea cruzi! Nu au umanitate, nu au milă sau compasiune. Metodele lor sunt prea brutale, nu suport să mă uit! Dacă aș fi acolo, aș răci fiarele de însemnat, le-aș transforma în bumbac și le-aș lăsa să atingă trupurile oamenilor cu blândețe, căldură și delicatețe, ca mâna unui dumnezeu care își mângâie mieii, făcându-i pe oameni să-i simtă inima plină de compasiune, dragostea și căldura și inspirându-le mai multă credință și determinare în a-l urma. Dar ființele umane sunt doar ființe umane – suntem incapabili să facem ceva în timp ce ne vedem frații, surorile și semenii suferind atât de mult. Și unde este dumnezeu? De ce nu le oprește dumnezeu mâinile acestor satane și diavoli chiar acum? De ce nu le răcește fiarele înroșite? Când fiarele îi ating pe frați și surori, de ce nu îi face dumnezeu să nu simtă nicio durere? Dacă ar fi Guanyin Bodhisattva, sigur ar face acest lucru; nu vrea să vadă ființe vii abuzând și omorându-se unele pe altele, nu vrea să vadă niciuna dintre ele suferind fie și un pic de intimidare sau durere. Se gândește la toate ființele, inima ei este mai largă decât cerul, iar dragostea îi este nelimitată. Asta înseamnă cu adevărat un dumnezeu! De ce nu se comportă dumnezeu așa? Eu nu sunt un dumnezeu, nu am această abilitate. Dacă aș fi un dumnezeu, nu mi-aș lăsa poporul să sufere astfel.” Indiferent ce li se întâmplă, antihriștii au propriile puncte de vedere, afirmații, opinii și chiar „idei geniale”. Indiferent ce li se întâmplă, nu fac niciodată legătura cu spusele lui Dumnezeu, nu caută niciodată adevărul pentru a-L înțelege pe Dumnezeu, pentru a aduce mărturie despre Dumnezeu, pentru a-I confirma identitatea, pentru a atesta unde și cum este exprimată esența lui Dumnezeu care are identitatea Lui – antihriștii nu practică în acest fel. În schimb, la fiecare pas, Îl măsoară și concurează cu Dumnezeu folosind perspectivele Satanei, ale diferitelor duhuri rele sau ale zeiței Guanyin Bodhisattva și ale lui Buddha. Care este rezultatul final al acestui lucru? Antihriștii Îl tăgăduiesc pe Dumnezeu la fiecare pas, negându-I acțiunile și esența, sensul și valoarea a tot ceea ce face El și modul în care le dă învățături oamenilor. Tăgăduiesc efectul pe care Dumnezeu intenționează să îl obțină asupra oamenilor lucrând în acest fel și neagă existența intențiilor lui Dumnezeu. Negând semnificația și valoarea a tot ceea ce face Dumnezeu, nu-I tăgăduiesc oare antihriștii identitatea lui Dumnezeu? (Ba da.) Aceste manifestări și această esență a antihriștilor, gândurile pe care le dezvăluie și mânia, cerințele, nemulțumirea și întrebările pe care le au despre Dumnezeu atunci când li se întâmplă lucruri și așa mai departe sunt toate manifestări concrete ale antihriștilor care nu-I recunosc identitatea lui Dumnezeu. Asta e realitatea.

Ce esență a antihriștilor ați observat din părtășia și disecarea pe care tocmai le-am făcut privind manifestările și sursele negării identității lui Dumnezeu de către antihriști? Puteți observa că antihriștii sunt cinici față de această lume și iubesc echitatea și dreptatea? Sunt antihriștii oameni care au umanitate bună, compasiune, milă, dragoste mare și ură față de ticăloșie? (Nu.) Atunci, ce fel de oameni sunt antihriștii? (Sunt oameni răi care urăsc adevărul și sunt scârbiți de el, care Îl înfruntă pe Dumnezeu la fiecare pas.) Acesta este un aspect. Ce altceva? Nu cumva antihriștii aprobă destul de mult zicala populară: „Construirea podurilor și repararea drumurilor duc la orbire, în timp ce criminalii și piromanii se asigură că urmașii lor se înmulțesc”? Nu înseamnă asta că deplâng starea lumii și compătimesc omenirea? De unde vine faptul că sunt de acord cu această zicală? Nu conține această zicală ceva asemănător unei plângeri cu privire la nedreptatea Cerului? Deși nu pot face nimic în această privință, antihriștii nutresc astfel de resentimente și emoții și se plâng că Cerul este nedrept: „Nu se spune că cerul este drept și că are ochi? Atunci, de ce aceia care fac bine în această lume nu primesc răsplată, în timp ce oamenii răi prosperă? Unde este dreptatea în această lume? Cum au apărut problemele nedreptății în această lume? Pentru că cerul este orb și nedrept!” Sensul implicit al acestei afirmații este că nu există corectitudine în ce-L privește pe Dumnezeu și că doar Buddha și Guanyin sunt corecți. Prin urmare, inimile antihriștilor sunt pline de resentimente, plângeri, negare și condamnare față de lucrurile pe care le face adevăratul Dumnezeu. Care este cauza acestor lucruri? Care este motivul? Cauza este esența antihriștilor? Ce esență este aceasta? Pentru a o exprima în termeni specifici, inimile antihriștilor sunt pline de noțiuni și închipuiri despre definiția unui dumnezeu; nu știu sau nu înțeleg cum anume lucrează și-i mântuiește pe oameni adevăratul Dumnezeu. Evaluarea a tot ceea ce face Dumnezeu se bazează pe propriile lor noțiuni și închipuiri. Acestea pe ce se bazează? Se bazează în întregime pe diferitele erezii și falsități insuflate omenirii de către regele diavol Satana. Indiferent cât de rele sau tendențioase sunt aceste erezii și falsități, ele sunt în acord cu noțiunile, cerințele psihologice și nevoile emoționale ale oamenilor, și tocmai aceste lucruri devin etaloanele antihriștilor în felul în care se poartă și în evaluarea tuturor lucrurilor, precum și etalonul lor în evaluarea lui Dumnezeu; antihriștii greșesc chiar din rădăcină. Un alt motiv, mai important, este acela că antihriștilor le plac puterea și lucrurile grandioase. De exemplu, să spunem că o persoană se naște într-un palat și se bucură de un tratament de primă clasă în fiecare zi, consumând cea mai bună mâncare și purtând cele mai bune haine, nefiind nevoită să facă nimic și obținând tot ce își dorește. Oare oamenii care cred în Dumnezeu urmăresc acest tip de viață? O persoană normală va simți un pic de invidie sau gelozie, dar apoi se va gândi: „Toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Oriunde ne așază Dumnezeu, acolo trăim. Acest tip de viață nu ni se va potrivi neapărat. Poate cineva să creadă în Dumnezeu într-un astfel de mediu? Poate cineva să înțeleagă adevărul și să fie mântuit? Ar fi dificil. Ceea ce ne-a dat Dumnezeu este suficient; atât timp cât putem crede în Dumnezeu și suntem în condițiile potrivite pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu, pentru a ne face datoria și, în cele din urmă, pentru a obține mântuirea, acesta este cel mai îmbucurător lucru.” Dar ar gândi antihriștii așa? (Nu.) Ei ar gândi: „De ce tatăl meu nu a fost împărat? Dacă tatăl meu ar fi fost un om bogat sau împărat, viața mea ar fi meritat cu adevărat să fie trăită. De ce tatăl său este împărat? De ce trăiește o viață lipsită de griji, fără a se frământa în legătură cu mâncarea sau îmbrăcămintea, obținând tot ce vrea, cu bani și putere mereu la dispoziția sa? Cerul este nedrept! Nu este atât de capabil și nu are niciun talent, nicio educație sau ceva minte. Pe ce bază a obținut toate aceste lucruri? De ce nu le pot obține eu? Dacă nu pot obține aceste lucruri, iar alții pot, îi voi urî! Și dacă nu pot să îi urăsc, voi urî cerul pentru că este nedrept și pentru că mi-a rânduit o soartă rea, îmi voi urî ghinionul, voi urî persoana josnică ce îmi blochează calea și voi urî feng shui-ul rău al casei mele!” Ce le trece prin minte? Odată ce ura se naște în inimile antihriștilor, din gura lor pot ieși tot felul de argumente false.

La suprafață, antihriștii par atât de binevoitori, dar adevărul este că niciunul dintre lucrurile pe care le venerează și urmăresc nu este pozitiv. Proverbele și zicalele pe care le predică pot face să pară că deplâng starea lumii și compătimesc omenirea și că nutresc bunăvoință în inimile lor, dar, de fapt, sunt diavoli și satane în toată regula. Dacă obțin putere și se ridică în această lume, sunt capabili să facă rău? Sunt capabili să fie oameni buni? Sunt niște canalii pline de păcate atroce. Pentru că nu pot obține puterea și nu prosperă prea mult în lume, se simt puțin nedreptățiți și apoi ajung să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze. Cu toate acestea, în esență, nu vor deloc să urmărească adevărul și mai ales nu iubesc lucrurile pozitive; în schimb, sunt împotriva lucrurilor pozitive și iubesc forțele rele, puterea, viața luxoasă și tendințele rele din lume. Prin urmare, disprețuiesc tot ceea ce este exprimat și săvârșit de Dumnezeu care are identitatea și esența lui Dumnezeu și condamnă, judecă și calomniază aceste lucruri. Indiferent cât de valoroasă sau semnificativă este lucrarea lui Dumnezeu pentru oameni, nu o recunosc și nici nu o acceptă. Nu numai că nu acceptă identitatea și esența lui Dumnezeu, dar vor, de asemenea, să se dea drept un dumnezeu, pretinzând că sunt un salvator care poate elibera toate ființele de suferință, care poate să se asigure că aceia care construiesc poduri și repară drumuri nu orbesc, că ucigașii și piromanii sunt pedepsiți și nu pot avea urmași care să se înmulțească și că oamenii aflați pe treapta de jos a societății și care îndură suferințe nu mai pătimesc și au un loc unde să găsească o soluție la problemele lor. Vor să elimine toată durerea din lume și să-i salveze pe oameni de suferință. Antihriștii chiar nutresc „iubire universală” și o „iubire măreață” infinită în adâncul inimii lor! La urma urmei, care este motivul exact pentru care antihriștii nu-I recunosc identitatea și esența lui Dumnezeu? Ei spun următoarele: „Indiferent ce face dumnezeu, nu este ca un dumnezeu. Eu sunt mai mult ca un dumnezeu; eu sunt cel mai calificat pentru a fi un dumnezeu. Acest lucru e cauzat de faptul că ceea ce face dumnezeu nu se potrivește cu gusturile mele sau nu este în acord cu gusturile și nevoile maselor; numai eu pot înțelege nevoile și mințile maselor, numai eu pot elibera toate ființele de suferință și doar eu pot fi mântuitorul omenirii.” Ambițiile și esența lor au fost date în vileag, nu-i așa? Care este exact adevărata formă a antihriștilor care au astfel de ambiții și o asemenea esență? Este arhanghelul, diavolul Satana. Neagă identitatea lui Dumnezeu și nu cred în existența Lui pentru că vor să fie ei înșiși un dumnezeu. Cred că gândesc așa cum ar trebui să gândească un dumnezeu și că manifestările, firea și esența lor de iubire măreață sunt ceea ce ar trebui să aibă un dumnezeu. Consideră că doar cineva care, văzând toate nedreptățile din lume, are o mentalitate de deplângere a stării lumii și de compătimire a omenirii este un dumnezeu. Sunt de părere că Dumnezeul în care cred nu are aceste calități, că doar ei au o astfel de minte și o așa inimă mare, având acest tip de virtute și iubire măreață. Aceasta este esența antihriștilor, diferitele manifestări și esența refuzului lor de a-I recunoaște identitatea lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă îi venerezi pe antihriști ca dumnezei și te închini lor, nu vor avea resentimente față de tine. Dacă îi urmezi, spunând că identitatea și esența lor sunt cele ale zeilor, că au aceeași minte și mare dragoste ca Buddha și că sunt zei, vor fi fericiți și complet mulțumiți de voi. Aceasta este esența antihriștilor. Nu este ticăloasă această esență pe care o afișează antihriștii? Oricât de mult ai preamări numele lui Dumnezeu și faptele Sale minunate și ai aduce mărturie pentru tot ceea ce a făcut Dumnezeu și prețurile pe care le-a plătit pentru mântuirea omului, ei vor fi sfidători în adâncul inimii, spunând: „Nu pot să laud acest lucru. Eu nu văd lucrurile așa; acestea sunt doar iluzii și imaginație omenească.” Atunci când dai mărturie pentru Dumnezeu, pentru înțelepciunea Sa, atotputernicia Sa, intenția Sa laborioasă de a mântui omenirea și prețurile pe care le-a plătit și dai mărturie pentru esența Sa, identitatea Sa și tot ceea ce a făcut Creatorul pentru omenire, doar un singur tip de persoane se simt neliniștite, și anume antihriștii. Și ce se gândesc ei? „De ce vorbești mereu despre dumnezeu? Și eu te-am udat și te-am sprijinit mult. Te-am iubit, te-am ajutat, ți-am cumpărat medicamente când ai fost bolnav și te-am sprijinit, am avut părtășie cu tine și ți-am fost alături când alții te-au abandonat. De ce nu mă lauzi?” De îndată ce o persoană dă mărturie pentru Dumnezeu sau Îl laudă, antihriștii se simt supărați și urăsc acea persoană, din invidie. Ce simt cei normali care cred în Dumnezeu, când aud că Dumnezeu este lăudat de cineva? În primul rând, vor spune „Amin” la ceea ce a spus acea persoană și la mărturia bazată pe experiență despre care a avut părtășie. În plus, vor asculta cu atenție, gândindu-se: „Dumnezeu a acționat în acest fel asupra ei – Dumnezeu este atât de măreț, îl iubește cu adevărat pe om! Voi căuta și eu adevărul dacă mă voi confrunta cu situații similare în viitor. L-a rănit pe Dumnezeu acționând în acest fel. Am acționat și eu așa în trecut, doar că nu eram conștient de acest lucru. Îi sunt dator lui Dumnezeu! Faptul că Dumnezeu acționează așa este benefic pentru oameni, iar eu nu mi-am dat seama. Se pare că statura mea este mai mică decât a acestei persoane, înțelegerea mea nu este pură, iar calibrul meu este slab. Mă rog ca Dumnezeu să mă lumineze și să mă călăuzească pe mine, persoană cu statură mică ce sunt. Cum a reușit să nu devină slabă în fața încercărilor? A avut călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă aș fi în fața unor astfel de împrejurări, aș deveni slab și m-aș putea chiar poticni. Dumnezeu mi-a arătat bunătate observând statura mea mică și fără să mă pună încă să mă confrunt cu acest tip de situație. Tot ceea ce face Dumnezeu este bun!” Dar antihriștii sunt nefericiți când aud asta: „Ce? Tot ceea ce face dumnezeu este bun? Unde este această bunătate? Dacă tot ce face dumnezeu este atât de bun, de ce sunt oamenii negativi și slabi? Dacă tot ce face dumnezeu este bun, de ce sunt unii oameni excluși? Dacă tot ceea ce face dumnezeu este bun, de ce există întotdeauna perturbări și tulburări în procesul de răspândire a evangheliei și de îndeplinire a îndatoririlor? Am făcut atât de multe fapte bune; m-am străduit, am adus ofrande și am câștigat oameni atunci când am predicat evanghelia. De ce nu mă laudă nimeni? De ce nu mi-a dat dumnezeu ceva în schimb, vreo recompensă? Dacă oamenilor le este rușine să mă laude în față, este în regulă dacă o fac pe la spatele meu. De ce nu mă laudă sau nu mă felicită nimeni? Nu am niciun merit?” Se supără. Dacă cineva laudă o persoană de rând, antihriștii nu vor simți prea multe. Dar de îndată ce o persoană dă mărturie pentru măreața putere și iubire și înțelepciunea lui Dumnezeu sau pentru identitatea Lui, antihriștii simt ură și gelozie. Ori de câte ori cineva este dispus să se supună lui Dumnezeu, să fie o ființă creată cum se cuvine și o persoană care nu își depășește limitele și se supune stăpânirii Creatorului, antihriștilor nu le place acest lucru și spun: „De ce te supui lui dumnezeu cu atâta dorință și energie? De ce îți este atât de greu să asculți orice spun eu? Ceea ce zic eu nu este greșit!” Le place ca oamenii să fie adepții lor, lăudându-i la tot pasul, murmurându-le numele, păstrându-i în inimile lor, visând chiar la bunătatea și la punctele lor forte și lăudându-i față de toți cei pe care îi întâlnesc. Dacă se îmbolnăvesc și nu se arată, oamenii vor spune: „Ce ne facem fără tine? Fără tine, suntem dezorientați; nu putem continua să credem sau să trăim!” Dacă ar auzi acest lucru, antihriștii s-ar bucura foarte mult și, pentru a auzi asta, ar fi dispuși să îndure orice suferință sau să stea zile întregi fără să mănânce sau să doarmă. Dar dacă nimeni nu îi laudă, nu îi ia drept model, nu îi venerează sau nu îi ia în serios, se simt supărați și nutresc ură în inimile lor – acesta este un antihrist tipic. Pe scurt, antihriștii nu vor recunoaște niciodată identitatea lui Dumnezeu. Nu acceptă identitatea și esența lui Dumnezeu, cu atât mai puțin lucrarea făcută asupra lor de Cel care are identitatea și esența lui Dumnezeu, și nici nu recunosc sau acceptă toată lucrarea pe care Dumnezeu a făcut-o în rândul omenirii.