Antihriștii se consideră grandioși, măreți și nobili. Dacă citesc cuvintele lui Dumnezeu, trebuie să aleagă cuvântările divine, cuvintele rostite de Dumnezeu din al treilea Cer, sau citesc câteva cuvinte profunde ale lui Dumnezeu, care sunt greu de înțeles și de perceput pe deplin de către oamenii de rând, obișnuiți. Ceea ce își doresc ei din cuvintele lui Dumnezeu nu este adevărul sau o cale de practicare, ci să-și satisfacă ambițiile și dorințele, curiozitatea și gândurile goale. Așadar, dacă vezi că unii oameni din jurul tău ignoră părțile mai comune și mai ușor de înțeles ale cuvintelor lui Dumnezeu, cuvintele Sale rostite din perspectiva umanității, sau că nici măcar nu le cântă atunci când sunt puse pe muzică și, în schimb, preferă să le privească, să le asculte sau să le citească într-un mod selectiv, astfel de oameni au o problemă. Unii ar putea întreba: „Ce fel de problemă? Este o problemă cu gândirea lor sau o problemă psihologică?” Nici una, nici alta; astfel de oameni au o problemă cu firea lor. Ați observat că unii oameni, când cântă imnuri ale cuvintelor lui Dumnezeu, nu le cântă pe cele legate de adevăruri despre viața de zi cu zi, nu sunt dispuși să cânte imnuri despre cunoașterea de sine, cele care expun firile corupte, noțiunile religioase și opiniile eronate ale oamenilor despre credința în Dumnezeu, precum și cele în care Dumnezeu le cere oamenilor să fie onești? În special în ceea ce privește cuvintele și conținutul legate de întruparea lui Dumnezeu, imnurile care dau mărturie despre smerenia și ascunderea lui Dumnezeu, care Îl laudă și aduc mărturie despre Dumnezeu întrupat, nu vor cânta nici măcar un cuvânt din acestea și se simt dezgustați de îndată ce altcineva începe să le cânte. Dar când cântă despre mărturia și slăvirea lui Dumnezeu din Ceruri, Duhul lui Dumnezeu, despre mărturia pentru firea Lui dreaptă, despre transcendență, fapte, decrete administrative și mânie, o fac cu mare entuziasm și chiar dezvăluie o exprimare de nedescris. Când cântă astfel de imnuri, devin bizari; trăsăturile lor faciale se contorsionează, iar trăsăturile lor rele ies la iveală. Când cântă despre firea dreaptă și măreață a lui Dumnezeu, ei lovesc în masă și bat din picioare, ajungând în pragul furiei; când este vorba despre dezlănțuirea mâniei lui Dumnezeu, aducând mari dezastre asupra întregii omeniri, cântă cu dinții încleștați, cu fețele roșii și umflate. Nu este o problemă cu spiritul unor asemenea oameni? De pildă, Dumnezeu spune: „Când voi dezlănțui o mare mânie, națiunile vor fi zguduite”; după ce această afirmație este pusă pe muzică, ea se schimbă de la persoana întâi la persoana a treia, devenind: „Când Dumnezeu va dezlănțui o mare mânie, națiunile vor fi zguduite.” Mentalitatea normală este că acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, aceasta este înțelegerea firii lui Dumnezeu prin cântarea cuvintelor Sale, precum și înțelegerea firii lui Dumnezeu, a mentalității și contextului spuselor lui Dumnezeu dintr-o perspectivă umană, la persoana a treia. Aceasta este rațiunea și reacția umanității normale. Dar cum cântă antihriștii? Ei nu schimbă persoana a treia, însă mentalitatea lor este diferită de cea a oamenilor normali. Când cântă „Dumnezeu”, oamenii normali gândesc: „Acestea sunt faptele și cuvintele lui Dumnezeu; este ceea ce spune Dumnezeu.” Dar când cântă antihriștii? Mentalitatea lor este: „Aceasta este ceea ce am făcut eu, ce am spus eu, mânia pe care o voi dezlănțui, firea pe care o voi dezvălui.” Nu este diferit? Deși nu îndrăznesc să cânte fățiș, în fața tuturor: „Când voi dezlănțui o mare mânie, națiunile vor fi zguduite”, așa cântă ei în inimile lor. Cred că ei sunt cei care dezlănțuie mânia și determină zguduirea națiunilor, prin urmare cântă aceste cuvinte cu o emoție reală. Nu indică acest lucru o problemă în sinea lor? De la început și până la sfârșit, motivul pentru care antihriștii nu-L recunosc pe Dumnezeu este că vor să fie Dumnezeu. Vor să se consacre pe ei înșiși în timp ce-L tăgăduiesc pe Dumnezeu, făcându-i pe oameni să creadă că ei sunt Dumnezeu și să-i recunoască drept Dumnezeul omenirii. Exact asta vor. Prin urmare, când citesc un pasaj în care Dumnezeu vorbește în divinitatea Sa, oamenii cu rațiunea umanității normale îl înțeleg și îl citesc prin rugăciune din perspectiva persoanei a treia, cugetând la intențiile lui Dumnezeu. Antihriștii sunt însă diferiți. În timp ce cântă sau citesc aceste cuvinte, ei experimentează nevoia de a exprima o asemenea fire, de a trăi ei înșiși într-o astfel de fire și esență. Ei urmăresc să-L înlocuiască pe Dumnezeu, încercând să imite tonul vorbirii, maniera, exprimarea și firea lui Dumnezeu din vorbirea Sa, tonul vorbirii Sale, toate expresiile Sale și firile pe care le dezvăluie. Sunt întru totul antihriști. Deoarece nu pot vorbi ca Dumnezeu, nu pot exprima firea lui Dumnezeu și dau greș în imitarea lor, atunci când Dumnezeu vorbește în divinitatea Sa, antihriștii își văd în sfârșit ocazia de a-L imita și încearcă să fie Dumnezeu. Cuvântările lui Dumnezeu din perspectiva divinității Sale le oferă antihriștilor indicii și îndrumări, permițându-le să afle cum vorbește El, tonul pe care îl folosește pentru a se adresa omului și maniera, perspectiva și intonația pe care le folosește pentru a se adresa omului. Acesta este unul dintre scopurile lor atunci când prețuiesc și venerează cuvintele lui Dumnezeu rostite în divinitatea Sa. Prin urmare, în viața de zi cu zi, este deseori posibil să vezi unii oameni imitând tonul lui Dumnezeu pentru a le face morală altora, sub pretextul că sunt responsabili pentru lucrarea casei lui Dumnezeu sau pentru viața fraților și surorilor. Chiar citează exact cuvintele lui Dumnezeu pentru a le face morală oamenilor, a-i condamna, emonda și expune. Scopul din spatele acțiunilor lor, atunci când sunt examinate de la baza și din contextul multor fapte, nu este în mod sincer din loialitate, simțul dreptății sau responsabilitate – în schimb, ei încearcă să facă lucrarea lui Dumnezeu din poziția și din perspectiva Lui și urmăresc să-L înlocuiască pe Dumnezeu. Unii oameni spun: „N-au zis niciodată că vor să-L înlocuiască pe Dumnezeu.” Nu este nevoie să o spună; îți poți da seama doar observând esența, rădăcina și motivația acțiunilor lor; se poate determina că acestea sunt tulburarea și metodele unui antihrist. Indiferent de manifestare, faptul că-și doresc să fie Dumnezeu, că au această intenție în orice fel – asta ar trebui să facă o persoană cu rațiunea umanității normale? (Nu.) Poate o asemenea persoană să fie caracterizată drept antihrist doar pe această bază? (Da.) Acest aspect este în sine suficient. Indiferent cât de mare este statura ta, dacă vrei mereu să fii Dumnezeu și Îl imiți cu nechibzuință, cerându-le altora să te considere și să te trateze ca pe Dumnezeu, astfel de acțiuni, comportamente și firi constituie esența unui antihrist. Acest aspect este în sine suficient pentru a caracteriza pe cineva drept antihrist. Nu este firea unui antihrist sau o urmă din comportamentul unui antihrist, ci o manifestare a esenței unui antihrist.

Spuneți-Mi, natura cărui lucru este mai gravă: să vrei să fii Dumnezeu sau să ai ambiții și dorințe de a căuta mereu statutul? (Să vrei să fii Dumnezeu.) Oamenii au ambiții, firi arogante și le place să-și afirme statutul, bucurându-se uneori de beneficiile pe care le aduce acest statut și prețuindu-l – aceasta este o fire coruptă și se poate schimba. Totuși, să dorești să fii Dumnezeu, să imiți tonul vorbirii lui Dumnezeu, să imiți felul Lui de a vorbi și chiar să citezi în întregime cuvintele Sale, să le reciți cuvânt cu cuvânt pentru a-i face pe alții să creadă în mod greșit că poți vorbi și acționa la fel ca Dumnezeu, având tonul și maniera de a vorbi atât de asemănătoare cu cele ale lui Dumnezeu, determinându-i în cele din urmă pe alții să creadă în mod eronat că ești Dumnezeu sau aproape la fel ca Dumnezeu, iar unii chiar să te trateze ca pe Dumnezeu – acest lucru este problematic; este o problemă incurabilă, o boală iremediabilă. Dorința de a fi Dumnezeu este oare o chestiune trivială? Identitatea lui Dumnezeu este determinată de esența Lui. Esența și firea trupului în care este întrupat Dumnezeu nu sunt obținute prin eforturile Sale personale și nu sunt cultivate de societate, națiuni, omenire sau de vreun individ, nefiind cultivate nici de Dumnezeu Însuși. În schimb, Dumnezeu are în mod inerent esența lui Dumnezeu. El nu are nevoie de ajutorul sau de cooperarea oamenilor, nici de schimbări ale mediului sau timpului. Dumnezeu are identitatea Lui ca Dumnezeu, așadar esența Lui a fost predeterminată cu mult timp în urmă; este ceva înnăscut. Capacitatea Sa de a exprima adevărul nu este ceva ce a învățat de la oameni, nici nu este ceva cultivat de ei. Antihriștii nu reușesc să perceapă pe deplin această problemă. Ei cred prostește că, dacă pot imita tonul și modul Său de exprimare atât de bine încât oamenii să-i considere mai asemănători cu Dumnezeu, atunci se califică pentru a fi Dumnezeu. Mai mult, rostind niște așa-zise „cuvinte ale lui Dumnezeu” deșarte, nepractice și de neînțeles, care îi lasă pe oameni dezorientați și pierduți, ei cred că oamenii i-ar putea considera Dumnezeu și ar putea avea șansa de a deveni Dumnezeu. Nu este aceasta o chestiune periculoasă?

Dorința și ambiția de a deveni Dumnezeu se aprind mereu în inima antihriștilor. În timp ce refuză și condamnă cuvintele lui Dumnezeu, ei Îi și imită tonul vorbirii. Ce faptă detestabilă, ticăloasă, nerușinată și abjectă! Sunt obsedați și tulburați de dorința de a fi Dumnezeu. Nu este dezgustător? (Ba da.) Are vreunul dintre voi dorința de a fi Dumnezeu? Cine vrea să fie Dumnezeu va fi condamnat! Cine vrea să fie Dumnezeu va pieri! Aceasta este realitatea, nu o exagerare sau o încercare de a te speria. Nu crezi? Încearcă. Gândește în acel sens, apoi acționează în consecință și vezi dacă poți suporta în sufletul tău, vezi cum te simți în sinea ta. Dacă te simți mulțumit, mândru și satisfăcut în sinea ta de asemenea acțiuni, atunci nu ești bun de nimic și ești în pericol. Dar dacă acele acțiuni te fac să simți auto-reproș, să ai mustrări de conștiință, să fii prea rușinat să dai ochii cu alți oameni sau cu Dumnezeu, atunci ai o oarecare conștiință, o oarecare raționalitate a umanității normale. Mulți oameni aspiră să fie Dumnezeu. Fără să înțeleagă ce este întruparea lui Dumnezeu, fără să cunoască tonul și felul Lui de a vorbi, fără să priceapă aceste informații, ar putea fi interesați de această idee și ar putea avea ambiții și planuri, dar neștiind cum să procedeze, nu îndrăznesc să acționeze în mod nechibzuit. Cel mult, ei pretind că sunt spirituali, că sunt mântuiți, sfinți sau eligibili pentru mântuire. Cu toate acestea, după ce dobândesc unele informații despre Dumnezeu, ambițiile lor încep să încolțească, iar ei încep să acționeze. Ce fac? O manifestare clară este că citesc mai mult din cuvintele profunde și de nepătruns rostite de Dumnezeu. În cadrul acestor cuvinte, ei se familiarizează cu atitudinea, maniera, tonul și exprimarea discursului lui Dumnezeu și apoi încearcă să le imite, studiindu-le profund. Cu cât se familiarizează mai mult, cu atât mai bine, până în punctul în care pot simți tonul și maniera lui Dumnezeu de a vorbi chiar și cu ochii închiși. Ei le memorează cu stăruință, le exersează și le repetă în același timp printre oameni, imitând acest stil, această manieră, acest ton și această exprimare în vorbirea lor, apoi experimentând profund dacă a acționa și a vorbi în acest mod le dă senzația că sunt Dumnezeu. Pe măsură ce devin mai familiarizați și mai pricepuți datorită practicii, ei se plasează, fără să-și dea seama, în poziția lui Dumnezeu. Deodată, într-o zi, cineva spune: „Senzația și tonul vorbirii lor par apropiate de cele ale lui Dumnezeu. Când vorbești cu ei, te simți ca și cum ai fi cu Dumnezeu; cuvintele lor au aroma discursului lui Dumnezeu.” După ce aud neintenționat asemenea remarci, inima li se umple de satisfacție nemărginită, simțind că și-au împlinit în sfârșit dorința, că au devenit în sfârșit Dumnezeu. Nu s-a terminat acum pentru ei? De ce să alegi calea distrugerii când există și alte căi pe care să mergi? Nu este aceasta o căutare a morții? Chiar și să ai astfel de gânduri este periculos – transformarea acestor gânduri în acțiuni este și mai periculoasă. Dacă acțiunile tale scapă de sub control și urmezi această direcție până la capăt, fiind hotărât să ai succes și să o transformi în realitate, atunci devii ținta unei distrugeri complete. Unii antihriști chiar lucrează și se străduiesc în această direcție. Ați văzut sau ați intrat în contact cu astfel de oameni? (Când mă aflam în China continentală, am cunoscut o persoană care imita tonul vorbirii lui Dumnezeu și avea deseori gândul de a fi Dumnezeu. Pe atunci, doi sau trei oameni o considerau Dumnezeu și cineva chiar a îngenuncheat și s-a prosternat în fața ei când a văzut-o.) Indiferent în ce măsură încearcă o persoană să fie Dumnezeu, este un drum fără ieșire. V-ați dat seama de aceasta? Exprimările și aprovizionările tuturor cuvintelor lui Dumnezeu pentru oameni sunt menite să-i ajute să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și, astfel, să obțină mântuirea. Dacă oamenii cred în mod eronat că, întrucât Dumnezeu a exprimat aceste mesaje, ar trebui să culeagă din ele detaliile pentru a deveni Dumnezeu și, astfel, să urmărească să fie Dumnezeu, să-L imite și să devină Dumnezeu, atunci s-a terminat pentru ei. Aceasta este calea spre distrugere; nu trebuie să imiți vreodată acest lucru. Unii spun: „Este puțin dificil să nu-l imit pe dumnezeu. De fiecare dată când îl aud vorbind, mă gândesc cât de demn și de impunător sună să vorbești din identitatea lui dumnezeu. De ce sună atât de plăcut și de captivant? De ce cred că trebuie să te simți atât de bine să fii dumnezeu când vorbește el? Sună atât de diferit când vorbește persoana cu identitatea lui dumnezeu.” Astfel, fără să-și dea seama, încep să imite o parte din tonul și exprimarea lui Dumnezeu. Deși s-ar putea, în dorințele lor subiective, să nu-și dorească să fie sau să devină Dumnezeu în mod atât de explicit, pe ce se bazează imitația lor? Pe faptul că prețuiesc adevărul și cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Atunci pe ce? (Provine din dorința de a fi Dumnezeu.) Dacă nu aș avea această identitate sau statut și nu aș spune aceste cuvinte, M-ar imita cineva? Nimeni nu și-ar bate capul cu Mine, nimeni nu M-ar admira; nu așa stau lucrurile? Când nu aveam această identitate și acest statut, tot vorbeam și aveam părtășie cu oamenii. Cine Mă lua în serios atunci? Imediat ce au văzut că sunt tânăr, lipsit de educație sau calificări avansate și fără vreun statut social, nimeni din propria Mea biserică sau din oricare altă biserică și nici dintre oamenii care își îndeplineau îndatoririle și interacționau cu Mine nu M-a luat cu adevărat în serios. Chiar dacă vorbeam corect sau sincer, nimeni nu era atent. De ce? Fără identitate sau statut, nu ai prestanță; nimic din ce spui nu contează, chiar dacă este corect sau este adevărul. Se poate întâmpla chiar ca oamenii să nege tot ce spui, susținând că totul este greșit. Te-ar imita atunci cineva? O persoană foarte simplă și obișnuită, fără identitate sau statut – cine s-ar deranja să te imite? În ochii oamenilor, o astfel de persoană nu are prestanță și nu merită admirată; ești norocos dacă nu te agresează. La ce bun să te imite? Te-ar imita doar ca alții să-i poată privi cu dispreț, să-i agreseze și să-i discrimineze? Pe cine imită oamenii? Îi imită pe cei care, în ochii lor, au prestanță și grandoare, pe cei cu statut și identitate. Oamenii îi imită pe acești indivizi. De ce aceeași persoană, odată ce dobândește o oarecare identitate și statut, pare diferită în ochii celorlalți când spune aceleași lucruri? Cum pare deodată să aibă prestanță și să merite să fie imitată? Ce imită, cu adevărat, oamenii? Ceea ce acceptă, imită și adoră nu sunt adevărul sau lucrurile pozitive, ci, mai degrabă, grandoarea exterioară, statutul superficial. Nu este așa? Dacă n-aș avea identitate sau statut, indiferent cât de mult aș vorbi în conformitate cu adevărul sau câte cuvinte spirituale aș rosti, ar putea acele cuvinte să fie răspândite în rândul vostru? Nu; nimeni nu s-ar deranja. Dar odată ce am identitatea și statutul Meu, unele dintre cuvintele pe care le spun frecvent, expresiile Mele colocviale, exprimarea Mea, maniera și stilul Meu de a vorbi – mulți oameni încep să le imite. Mă dezgustă să aud asta. Cât de mult Mă dezgustă? Îmi vine să vomit când aud acest lucru. Sunt dezgustat de oricine Mă imită, sunt scârbit de oricine Mă imită, chiar până într-acolo încât să-l condamn! Care sunt intenția și scopul din spatele faptului că oamenii imită aceste lucruri? Să imite tonul vorbirii lui Dumnezeu, să guste cum este să fii Dumnezeu; nu-i așa? Are legătură cu dorința de statut, dorința de a vorbi dintr-o poziție de statut, de a vorbi și a acționa cu tonul și maniera cuiva care are identitate și statut, de a părea că și ei au statut, identitate și valoare – nu este vorba doar despre asta? Dacă imiți o persoană obișnuită, nu este o problemă prea mare; este cel mult doar o fire arogantă. Dar dacă imiți tonul și maniera lui Dumnezeu de a vorbi, atunci încep necazurile. Dă-Mi voie să-ți spun, vei călca pe o mină.

În cuvintele lui Dumnezeu, există o frază: „Dumnezeu este un Dumnezeu care detestă răul.” La ce se referă „detestarea răului”? Identitatea și statutul lui Dumnezeu sunt unice. Sfințenia, dreptatea, autoritatea și dragostea lui Dumnezeu sunt atribute pe care nicio ființă creată sau necreată nu le deține; a încerca să le imiți este o blasfemie. Întrucât nu deții aceste atribute, de ce ai încerca să le imiți? Întrucât nu le deții, de ce ai încerca să fii Dumnezeu? Imitând, oare nu ai intenția de a fi Dumnezeu, de a deveni Dumnezeu? Sau Îl imiți pentru că Îl adori pe Dumnezeu, pentru că-I invidiezi frumusețea și esența? Categoric nu; îți lipsesc caracterul și statura pentru asta. Vrei doar să-ți satisfaci dorința de a fi Dumnezeu, de a câștiga admirația și respectul oamenilor și de a fi tratat ca Dumnezeu printre oameni. Nu este aceasta o faptă rușinoasă? Este de-a dreptul scandalos! Imitația în sine este respingătoare, iar aspirația de a fi Dumnezeu nu este doar dezgustătoare; este condamnabilă. Prin urmare, astăzi vă zic solemn că, indiferent ce am spus, indiferent ce am făcut, indiferent ce spuse sau fapte ale Mele dau naștere la venerație, invidie sau gelozie în inimile voastre, există un lucru pe care trebuie să vi-l amintiți: nu Mă imitați niciodată! Trebuie să renunțați la intenția de a imita, trebuie să vă răzvrătiți împotriva mentalității de a imita și să evitați să ofensați firea lui Dumnezeu. Aceasta este o chestiune gravă! Un om corupt, care tratează tonul vorbirii, felul de a vorbi și firea lui Dumnezeu ca pe o chestiune neînsemnată pe care să o aprobe numai cu vorba, pe care să o manipuleze și cu care să se joace în mod arbitrar, este detestabil pentru Dumnezeu. Dacă procedezi așa, atunci ofensezi firea lui Dumnezeu – să nu faci niciodată asta! Chiar dacă nu te aud imitând maniera și tonul vorbirii lui Dumnezeu întrupat, Mă dezgustă total doar să știu că ai o asemenea fire și astfel de gânduri. Dacă imiți tonul Duhului lui Dumnezeu, intenționând să te adresezi întregii omeniri sau publicului, nu cauți moartea? Este ceva la care toată lumea ar trebui să fie vigilentă; să nu faci niciodată asta! Unii oameni obișnuiau să întrebe: „Ce înseamnă să ofensezi firea lui Dumnezeu?” Astăzi, îți spun un lucru: imitarea tonului și manierei lui Dumnezeu de a vorbi, precum și a unei serii de lucruri legate de identitatea și statutul lui Dumnezeu, fie că sunt externe sau interne, toate acestea constituie o ofensă împotriva firii lui Dumnezeu. Trebuie neapărat să vă amintiți acest lucru și să nu comiteți niciodată această ofensă! În cazul în care comiți această ofensă și te poți corecta, te poți răzvrăti împotriva ta și te poți transforma cu promptitudine, atunci mai există speranță. Dacă insiști însă să continui pe această cale, vei fi caracterizat drept antihrist și dă-Mi voie să-ți spun adevărul: în ochii lui Dumnezeu, nu va mai fi atunci cale de întoarcere – vei fi complet terminat. Nu uita: „Dumnezeu este un Dumnezeu care detestă răul.” Trebuie să tratezi fiecare aspect legat de identitatea și esența lui Dumnezeu cu cea mai mare grijă și să-l iei în serios. Dacă maniera și tonul lui Dumnezeu de a vorbi sunt exprimate din gura unui om corupt, este o imensă umilire și blasfemie față de Dumnezeu, ceva ce Dumnezeu nu poate în niciun caz să tolereze. Oamenii nu trebuie să comită absolut niciodată această ofensă. Înțelegi? În cazul în care comiți această ofensă, vei muri! Dacă nu Mă asculți și nu Mă crezi, încearcă, iar când vei atrage cu adevărat un dezastru asupra ta, nu da vina pe Mine că nu ți-am spus.

15 august 2020