Unii oameni fac anumite lucruri în culise, iar când Mă întâlnesc, Îmi spun: „Am săvârșit păcatul desfrânării când eram în adolescență.” Eu zic: „Te rog să nu-Mi spui despre asta. Roagă-te sincer în privat și căiește-te cu adevărat și atunci problema va fi rezolvată, iar Dumnezeu nu-Și va aminti de ea. Nu este nevoie să-mi spui față în față; Eu nu cercetez amănunțit aceste lucruri.” Când îi împiedic să vorbească, încep să aibă gânduri: „Ești Tu cu adevărat Dumnezeu? Inima mea este atât de sinceră, o inimă în flăcări, iar Tu ai stins-o cu o găleată de apă rece. Am vrut doar să am o discuție sinceră cu Tine, de ce nu mă asculți? Ar fi bine dacă ai asculta; am mai multe detalii de spus.” Eu zic: „Scopul final al mărturisirii păcatelor tale este să te căiești, nu să povestești numeroase detalii. Dacă te-ai căit cu adevărat în adâncul inimii tale, forma nu contează; parcurgerea acestui proces este inutilă. Clarificarea tuturor detaliilor și circumstanțelor pentru Mine nu înseamnă că te-ai căit. Dacă te-ai căit cu adevărat, chiar dacă nu spui nimic, tot te-ai căit. Iar dacă nu ai făcut-o, ar fi zadarnic chiar dacă ai vorbi despre asta.” Unii oameni nu înțeleg, crezând că vreau să aud tot, cum ar fi faptul că au fost desfrânați, au furat sau i-au condamnat pe alții și le-au înscenat diverse înainte să ajungă să creadă în Dumnezeu. Ei cred că sunt dispus să ascult toate aceste chestiuni legate de viața personală, că vreau să cunosc și să percep cele mai profunde gânduri ale tuturor și toate acțiunile pe care le-au făcut, bune sau rele. Nu este aceasta o noțiune umană? Ei greșesc. Trebuie să știu doar despre firile corupte ale oamenilor, despre esența lor și despre calea pe care merg; acest lucru este suficient pentru a aborda problema semnificativă a mântuirii lor. Nu este nevoie să știu despre viața prezentă sau viitoare a fiecărei persoane; nu este nevoie de astfel de detalii. Oamenii presupun: „Și Tu ești normal și practic. Există unele lucruri pe care Tu nu le știi, așa că poate vrei să înțelegi trecutul familial al fiecărui individ, mediul în care a crescut și aceste experiențe speciale din timpul creșterii, să îl cunoști temeinic în scopuri profesionale, pentru a obține pârghii cu ajutorul cărora să îl judeci și să îl dai în vileag.” Așa stau lucrurile? (Nu.) Având aceste noțiuni și închipuiri, unii oameni vor mereu să-Mi împărtășească faptele lor din trecut atunci când Mă întâlnesc, spunând: „O, Tu nu știi, familia mea era așa…” Eu le spun: „Nu vorbi despre problemele familiei tale; împărtășește câteva experiențe despre credința în Dumnezeu.” Alții spun: „O, Tu nu știi, am avut atât de mulți parteneri înainte” sau „Nu știi cui i-am înscenat lucruri până acum.” Este folositor să spună aceste lucruri? (Nu.) Ei cred că Dumnezeu întrupat chiar este dispus să cunoască aceste aspecte, este dornic să înțeleagă toate comportamentele dizgrațioase dintre oameni și diferitele aspecte detaliate ale vieții decadente a oamenilor. Atunci când mă întâlnesc cu astfel de oameni, le spun: „Dacă vrei să mărturisești și să te căiești, roagă-te înaintea lui Dumnezeu în intimitate, nu-mi spune Mie. Eu sunt responsabil doar să te învăț cum să îți faci bine datoria și cum să I te închini lui Dumnezeu în viața reală, pentru a te ajuta să dobândești mântuirea. Atunci când ne întâlnim, putem vorbi despre orice are legătură cu acestea, dar este mai bine să nu menționăm chestiuni care nu au legătură.” Auzind asta, unii oameni încep să se gândească: „Lui Dumnezeu chiar Îi lipsește iubirea, Dumnezeu nu este tolerant.” În opinia lor, ce fel de persoană are iubire? Un director de comitet de cartier, cineva care se ocupă în mod special de problemele banale de zi cu zi ale altor oameni. Ar trebui să mă ocup Eu de astfel de lucruri? Nu-mi pasă deloc de aceste chestiuni! Cum îți trăiești viața, ce mănânci și cu ce te îmbraci, cum câștigi bani, situația ta economică, cum te înțelegi cu vecinii tăi, Eu nu Mă amestec în nimic din toate acestea. Aceasta este atitudinea pe care oamenii o au față de Hristos atunci când nutresc noțiuni. Mai ales atunci când dezvoltă noțiuni față de cuvintele lui Hristos sau când cuvintele lui Hristos le contrazic în totalitate noțiunile, antihriștii nu renunță la acestea și nu acceptă adevărul, nici nu le disecă și nici nu caută adevărul; în schimb, se agață de noțiunile lor și, în inimile lor, condamnă în secret ceea ce spune Hristos.

În această ultimă perioadă, Dumnezeu duce la îndeplinire lucrarea de judecată din zilele de pe urmă. Pe măsură ce Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu se extinde, în casa lui Dumnezeu au apărut destul de multe sarcini de lucru legate de diferite profesii, cum ar fi cele legate de muzică, scris, film și așa mai departe. În cursul acestor sarcini de lucru, Hristos a fost, de asemenea, implicat în unele sarcini legate de aceste profesii, desigur, în principal, oferind îndrumare și stabilind direcția diferitelor sarcini; El lucrează în acest domeniu. Este inevitabil ca Hristos să nu fie familiarizat cu unele cunoștințe sau informații generale legate de aceste domenii și să existe unele chestiuni pe care El nu le înțelege. Nu este ceva foarte normal? Pentru majoritatea oamenilor pare perfect normal și nu este mare lucru, deoarece toată lumea este în proces de învățare, iar sub îndrumarea lui Dumnezeu, toate tipurile de lucrare nu pot decât să devină din ce în ce mai bune, cu tot mai multe produse finite și rezultate de înaltă calitate. Însă pentru antihriști, acest lucru nu reprezintă o chestiune minoră. Ei spun: „Ești complet nefamiliarizat cu un anumit domeniu, chiar ignorant. Ce drept ai să te implici, să ne conduci și să ne îndrumi? De ce ar trebui să ai ultimul cuvânt? De ce ar trebui să te ascultăm cu toții? Este neapărat corect să te ascultăm? Nu vom merge pe o cale greșită sau nu vom face greșeli în lucrarea noastră dacă te ascultăm? Nu sunt prea sigur de asta.” Atunci când Hristos oferă îndrumare în privința lucrării, unii oameni o abordează cu o atitudine sceptică: „Să vedem mai întâi dacă ceea ce spune El are sens și se încadrează în domeniul adecvat de expertiză și dacă este superior ideilor noastre. Dacă da, vom accepta și vom urma îndrumarea Sa; dacă nu, vom face o altă alegere, vom găsi o altă cale.” Cu toate acestea, antihriștii nutresc lăuntric o mentalitate de nesupunere totală: „Suntem profesioniști, lucrând în acest domeniu de mulți ani. Am putea îndeplini această sarcină cu ochii închiși. Dacă am urma îndrumarea ta, ar însemna să facem lucrurile doar de formă, nu-i așa? De ce ar trebui să te ascultăm? Nu sunt sugestiile tale doar vorbe oficiale? Oare nu am părea incompetenți dacă te-am asculta? Dar acum toată lumea ascultă, iar eu nu pot să mă ridic și să mă opun ție, pentru că asta ar putea duce la tratarea mea ca antihrist. Așadar, mă voi preface pentru o vreme, voi pretinde că ascult, voi face lucrurile de formă și, mai târziu, voi continua ca de obicei, fără să influențez nimic.” Așadar, indiferent de modul în care Hristos are părtășie despre adevărurile-principii, indiferent cât de clar explică El lucrurile, antihriștii au întotdeauna propriile idei și cred mereu că înțeleg profesia, că sunt experți în domeniu, și astfel nu reușesc să înțeleagă care sunt adevărurile-principii despre care Hristos are părtășie. Ori de câte ori Hristos oferă îndrumări cu privire la lucrarea legată de profesia lor, devine un moment în care antihriștii își compară abilitățile și talentele cu Hristos. Chiar mai rău, uneori, când Hristos vorbește despre chestiuni legate de profesiile lor, antihriștii consideră că Hristos Își arată ignoranța și, în secret, Îl batjocoresc și Îl disprețuiesc, simțindu-se, în ciuda lor, și mai potrivnici și mai reticenți față de îndrumarea Sa cu privire la lucrarea lor. Ei nu sunt deloc convinși în inimile lor, spunând: „Ne spui să facem una și alta, dar ce știi tu? Măcar înțelegi diferitele etape implicate în aceste domenii? Cunoști detaliile specifice ale modului lor de funcționare? Atunci când ne îndrumi în realizarea filmelor, știi cum să joci teatru autentic sau cum să înregistrezi sunetul?” Ori de câte ori se confruntă cu aceste chestiuni, în inimile lor, antihriștii nu ascultă cu sinceritate adevărurile-principii implicate în fiecare profesie. În schimb, se luptă în secret cu Hristos în sinea lor, stând chiar ca spectatori pentru a-L ridiculiza și batjocori, inimile lor fiind pline de neascultare. Când merg să își desfășoare lucrarea, ei trec în mod superficial prin proces, revizuind mai întâi notițele părtășiei lui Dumnezeu pentru a vedea ce a spus El, iar apoi pur și simplu încep să lucreze, procedând în aceeași manieră veche. Unii ar putea spune: „Dumnezeu nu a spus asta, de ce procedezi astfel?”, la care ei răspund: „Dumnezeu nu a spus asta, dar cunoaște el situația reală? Nu noi suntem cei care trebuie să o facem de fapt? Ce știe dumnezeu? El a oferit doar un principiu, dar noi trebuie să ne ocupăm de el în funcție de situația reală. Chiar dacă dumnezeu ar fi aici, tot ar trebui să procedăm în acest fel. Ascultăm cuvintele lui dumnezeu atunci când acestea implică adevărul, dar atunci când este vorba despre lucrări profesionale și nu implică adevărul, noi luăm deciziile.” Ei au ascultat adevărurile-principii despre care a avut părtășie Dumnezeu și au luat notițe despre ele, iar toată lumea a parcurs procesul și a revizuit notițele, dar, când vine vorba de modul în care trebuie făcute lucrurile, cine are ultimul cuvânt? În cazul lor, nu adevărul este cel care deține puterea, cu atât mai puțin are vreo legătură cu faptul că Hristos deține puterea. Așadar, cine deține puterea? Un antihrist deține puterea; un om este cel care are ultimul cuvânt. Din punctul lor de vedere, adevărul este ca aerul, doar doctrine și sloganuri care sunt menționate întâmplător și apoi uitate; oamenii continuă să facă ceea ce trebuie să facă, în orice mod își doresc să o facă. La momentul respectiv, au fost de acord într-un mod foarte frumos, iar atitudinea lor părea extrem de sinceră, dar odată ce vine vorba de viața reală, totul se schimbă; nu este așa cum părea.

Din cauza faptului că nutresc în mod constant noțiuni și împotrivire față de Dumnezeu întrupat și nu sunt convinși în sinea lor, antihriștii nu Îl recunosc în mod fundamental pe Dumnezeu întrupat în inimile lor; ei cred doar în Dumnezeul din ceruri. Ei sunt exact ca Pavel: el nu era cu adevărat convins de Isus întrupat, dar, în schimb, era plin de noțiuni. De aceea, în toate epistolele pe care le-a scris, nu a mărturisit niciodată despre Isus, nu a mărturisit niciodată despre cuvintele lui Isus ca fiind adevărul și nu a spus niciodată dacă Îl iubea vreun pic pe Isus. Acestea sunt lucruri pe care oamenii le pot vedea; Pavel este un adevărat antihrist. Acum puteți cu toții să recunoașteți că Pavel este un exemplu clasic de antihrist. Chiar dacă aceia care fac parte din categoria antihriștilor admit că vorbele exprimate de Dumnezeu sunt adevărul, pot ei să accepte adevărul? Se pot supune lui Hristos? Pot să dea mărturie pentru Hristos? Aceasta este o chestiune diferită. Pot ei să se supună la tot ceea ce face Hristos? Dacă Hristos rânduiește sau atribuie lucrarea, îndrumându-i pe oameni cum să o facă, se pot supune antihriștii? Această chestiune îi dezvăluie pe oameni cel mai clar. Antihriștii nu se pot supune; ei desconsideră și banalizează cuvintele lui Hristos. Prin urmare, indiferent de îndrumările specifice pe care Hristos le oferă sau de sarcinile pe care El le atribuie pentru orice lucrare, antihriștii nu le vor pune niciodată în aplicare. Pur și simplu nu sunt dispuși să se supună lui Hristos. Indiferent de modul în care rânduiește El lucrarea, ei nu sunt dispuși să o pună în aplicare, crezând întotdeauna că ideile lor sunt mai înțelepte și considerând că este mai bine să urmeze propriile planuri. Dacă le spui: „Când vă confruntați cu anumite situații, ar trebui să colaborați cu alte trei sau patru persoane, să vă consultați, să aveți mai multă părtășie despre adevărurile-principii și să acționați în conformitate cu acestea, fără a le încălca”, vor asculta? Nu ascultă deloc; au aruncat de mult aceste cuvinte într-un cotlon al minții lor și vor să aibă ei ultimul cuvânt. Tu le spui: „Dacă există o problemă care nu poate fi rezolvată, puteți apela la Cel de mai sus”, dar când există într-adevăr o problemă și toată lumea se gândește să apeleze la Cel de mai sus, antihriștii spun: „De ce să întrebăm despre o chestiune atât de banală? Nu va face decât să-l deranjeze pe cel de mai sus. Ne putem descurca singuri, nu e nevoie să întrebăm! Eu am ultimul cuvânt și voi suporta consecințele dacă ceva nu merge bine!” Cât de frumos sună aceste cuvinte, dar oare pot să suporte cu adevărat consecințele atunci când ceva chiar nu merge bine? Dacă lucrarea bisericii suferă o pierdere, pot ei să suporte consecințele? De exemplu, dacă, deoarece conducătorii și lucrătorii au fost neglijenți în organizarea adunărilor, frații și surorile au fost arestați în timpul unei adunări, determinându-i pe unii să devină negativi și slabi și să ezite, cine poate purta o astfel de responsabilitate? Sunt antihriștii responsabili în cuvintele lor? Ei sunt complet iresponsabili! Aceasta este atitudinea pe care o au antihriștii față de lucrare. Spune-Mi, pot ei să accepte și să se supună cu adevărat cuvintelor pe care le rostește Hristos? (Nu.) În inimile antihriștilor, care este atitudinea lor față de practicarea adevărului și supunerea față de Hristos? Un singur cuvânt: împotrivire. Ei continuă să se împotrivească. Și care este firea cuprinsă în această împotrivire? Ce îi dă naștere? Neascultarea este cea care îi dă naștere. În ceea ce privește firea, aceasta este aversiune față de adevăr, prezența neascultării în inimile lor, faptul că ei nu vor să se supună. Și, așadar, ce gândesc antihriștii în inimile lor când casa lui Dumnezeu cere conducătorilor și lucrătorilor să învețe să lucreze împreună în armonie, în loc ca o singură persoană să ia toate deciziile, să învețe cum să discute cu ceilalți? „Este mult prea problematic să discutăm totul cu oamenii! Pot să iau eu decizii cu privire la aceste lucruri. Să lucrezi cu alții, să vorbești cu ei, să faci lucrurile conform principiului, cât de slab, cât de jenant!” Antihriștii cred că înțeleg adevărul, că totul este clar pentru ei, că au propriile perspective și moduri de a face lucrurile și, așadar, sunt incapabili să colaboreze cu alții, nu discută nimic cu oamenii, fac totul cum vor și nu cedează în fața nimănui altcuiva! Deși antihriștii declară verbal că sunt dispuși să se supună și să colaboreze cu ceilalți, indiferent cât de bune par răspunsurile lor din exterior, cât de frumos sună cuvintele lor, ei sunt incapabili să-și schimbe starea de răzvrătire, incapabili să-și schimbe firile satanice. Totuși, lăuntric, sunt de o opoziție feroce; în ce măsură? Dacă s-ar explica în limbajul cunoașterii, acesta este un fenomen care se petrece atunci când două lucruri de naturi diferite sunt puse laolaltă: repulsia, pe care o putem interpreta ca „opoziție”. Tocmai aceasta este firea antihriștilor: împotrivirea față de Cel de mai sus. Le place să se împotrivească Celui de mai sus și nu ascultă de nimeni.

În fața cuvintelor lui Hristos, antihriștii au o singură atitudine, neascultarea, iar singura lor abordare este opoziția. De exemplu, Eu spun: „Curtea noastră este destul de mare și lipsită de umbră. Iarna, soarele strălucește peste tot, permițându-le oamenilor să se scalde în lumina soarelui, dar vara devine cam cald. Haideți să cumpărăm niște copaci, unii care cresc repede și vor oferi umbră suficientă în viitor și care sunt relativ curați și plăcuți din punct de vedere estetic.” Câte principii sunt aici? (Trei.) Unul este ca arborii să crească rapid, altul este ca arborii să fie curați și relativ aspectuoși, iar altul este ca aceștia să ofere multă umbră în viitor, ceea ce înseamnă că trebuie să aibă ramuri și frunze dese. Oamenii trebuie doar să pună în aplicare aceste trei principii; în ceea ce privește câți să cumpere, unde să îi planteze și ce specii de copaci, i-am informat și cu privire la acestea. Este această sarcină ușor de implementat? (Da.) Este considerată o sarcină dificilă? (Nu.) Nu este o sarcină dificilă. De ce nu este dificilă? Există locuri în care se vând copaci, casa lui Dumnezeu oferă fondurile, iar condițiile de bază pentru cumpărarea copacilor sunt toate îndeplinite. Ceea ce rămâne este doar ca oamenii să o ducă la îndeplinire; nu este nimic dificil în această sarcină. Însă, pentru un antihrist, există o dificultate: „Ce? Să cumpărăm copaci? Să cheltuim bani doar pentru umbră și pentru a face mediul mai frumos? Nu înseamnă acest lucru să te dedai confortului trupesc? Acei bani sunt o jertfă pentru dumnezeu, pot fi cheltuiți cu atâta nepăsare? Ce este în neregulă cu un pic de căldură? Soarele a fost creat de dumnezeu; vei muri dacă stai la soare? Acest lucru se numește a profita de soare și a te bucura de ploaie. Dacă nu vrei să stai în soare, rămâi în casă. Iar acum vrei să cheltuiești bani pentru acest confort, cred că visezi!” El se gândește: „Nu am doar eu ultimul cuvânt în această chestiune; dacă m-aș opune direct, nu ar fi bine. Aș putea fi condamnat, iar alții ar putea să nu fie de acord. Așadar, voi raporta acest lucru grupului decizional. De asemenea, ar fi mai bine să-i lăsăm pe frați și surori să-și exprime și ei opiniile. Dacă grupul decizional este de acord, atunci vom cumpăra copacii; dacă nu, atunci nu îi vom cumpăra, chiar dacă frații și surorile sunt de acord.” Îi adună pe toți, menționează problema, iar apoi îi lasă pe toți să discute și să își exprime opiniile. Toată lumea spune: „Cumpărarea copacilor este un lucru bun; toată lumea are de câștigat.” Antihristul aude acest lucru și spune: „Cum este un lucru bun? Poate fi în regulă doar pentru că toată lumea are de câștigat? Ai cui sunt banii de pe urma cărora beneficiază toată lumea? Asta înseamnă cheltuirea banilor lui dumnezeu; nu este aceasta risipirea jertfelor? Este acest lucru în conformitate cu principiile?” Toată lumea cumpănește: „Risipirea jertfelor pentru beneficiul tuturor, pentru interesele oamenilor, chiar pare oarecum nepotrivită.” După discuții repetate, decizia finală este de a nu cumpăra copacii. Banii trebuie economisiți; indiferent cine poruncește, nu se poate face. După o astfel de discuție, se ajunge la o concluzie. Care este concluzia? „În ceea ce privește porunca lui hristos, de data aceasta, hotărârea noastră finală este să ne opunem; nu vom cheltui jertfele și nu vom risipi niciun cent din banii casei lui dumnezeu. Concret vorbind, asta înseamnă că nu vom cumpăra copaci, nu vom înverzi curtea.” Aceasta este decizia luată. Câteva zile mai târziu, observ că pomii nu au fost cumpărați încă, așa că întreb: „De ce nu ați cumpărat pomii?” „O, vom face acest lucru în curând.” Când vine sezonul și copacii celorlalți încep să aibă frunze, de ce ei tot nu au cumpărat niciunul? Întrebând, aflu că, după ce au discutat, nu au fost de acord să cumpere copacii; cuvintele Mele au fost în zadar. După ce s-au consultat, au discutat și au analizat, toți au decis în mod unanim să respingă porunca Mea, sugerând: „Noi decidem aici. Tu stai deoparte. Aceasta este casa noastră, nu are nimic de-a face cu tine.” Ce fel de abordare este aceasta? Nu este opoziție? În ce măsură se opun ei? Ei au o bază, susținând că nu vor risipi niciun sfanț din banii casei lui Dumnezeu, că nu vor cheltui jertfele lui Dumnezeu. Ce părere aveți despre această bază? Sunt corecte aceste cuvinte? (Nu.) De multe ori, cei care risipesc și folosesc greșit jertfele sunt chiar acești antihriști. Ei vor să aibă ultimul cuvânt, așa că vin cu acest set de teorii pentru a-i induce în eroare pe cei nesăbuiți, ignoranți și lipsiți de discernământ. Și, într-adevăr, unii oameni cad în plasă și acționează conform cuvintelor acestora, în timp ce cuvintele lui Hristos sunt tulburate și sabotate de către antihriști, provocând întârzieri în implementare. Care este rădăcina acestei probleme? Cheia constă în faptul că aleșii lui Dumnezeu nu văd ipocrizia antihriștilor așa cum este de fapt, fiind mereu induși în eroare de aspectul superficial al chestiunilor, nereușind să perceapă esența lucrurilor. Antihriștii provoacă în mod tiranic blocaje în rândul acestor oameni, determinându-i pe unii din cei neștiutori dintre aleșii lui Dumnezeu să fie deseori induși în eroare și controlați de ei.

Dacă nu există antihriști care să provoace tulburări, fiecare rânduială și poruncă legată în mod specific de lucrare, pe care Hristos o dă în biserică, poate fi implementată rapid. Cu toate acestea, odată ce intervine un antihrist, sarcina este întârziată și nu poate fi pusă în aplicare. Uneori, rânduielile și poruncile pe care intenționează Hristos ca oamenii să le pună în aplicare sunt respinse categoric de către antihriști, sub anumite pretexte. În acest fel, ei adoptă o formă de luare a deciziilor care îi implică pe toți, spunând: „Acest lucru a fost adoptat prin votul fraților și al surorilor; este rezultatul unei decizii colective, nu doar al părerii mele.” Ce implică acest lucru? Sugerează că hotărârile fraților și surorilor sunt în conformitate cu adevărul și că, atunci când apare o problemă, decizia colectivă a fraților și surorilor înseamnă că adevărul deține puterea. Însă atunci când un antihrist aflat la conducere se opune celor spuse de Hristos, înseamnă acest lucru că adevărul deține puterea? În mod clar, antihristul e cel care deține, de fapt, puterea. Nu este absurd și înșelător să spui că adevărul deține puterea atunci când un antihrist controlează întreaga situație? Antihriștii sunt într-adevăr pricepuți la deghizare! Atunci când Hristos le cere să implementeze ceva, iar tuturor li se aduce la cunoștință că este lucrarea lui Dumnezeu, că El acționează din considerație pentru toată lumea, iar toată lumea este recunoscătoare pentru harul lui Dumnezeu, acest lucru îi nemulțumește și îi deranjează pe antihriști. Atunci ei își storc creierii căutând modalități de a tulbura și sabota. Cu toate acestea, dacă inițiativa este a lor și se termină cu toată lumea profund recunoscătoare și apreciativă față de ei, aceștia o pun în aplicare mai activ decât oricine, dispuși să îndure orice suferință. Nu sunt dezgustători acești oameni de tipul antihriștilor? (Ba da.) Ce fel de fire este aceasta? (O fire ticăloasă.) Antihriștii sunt capabili să se deghizeze, prefăcându-se că sunt oameni buni pentru a-i induce în eroare și a-i atrage pe alții, pretinzând chiar că practică adevărul. Aceasta este ticăloșie. Ce adevăr practici tu? Respingi cuvintele și poruncile date de Hristos, incapabil să te supui și să le pui în aplicare. Unde este adevărul pe care pretinzi că îl practici? Ești credincios în Dumnezeu? Îl tratezi pe Dumnezeu ca pe Dumnezeu? Dumnezeul în care crezi nu este colegul tău, conlucrătorul tău, prietenul tău; El este Hristos, El este Dumnezeu! Nu recunoști acest lucru? Nu cumva îți asumi poziția greșită, analizând și scrutând mereu cuvintele lui Hristos, încercând să le discerni corectitudinea, cântărind avantajele și dezavantajele? Antihriștii sunt experți în a scruta și analiza cuvintele oamenilor și sfârșesc prin a aplica această scrutare neîncetată lui Hristos. Scrutându-L și tratându-L pe Hristos în acest fel sunt ei adepții lui Dumnezeu? Nu sunt doar neîncrezători? Îl scrutează mereu pe Hristos, dar pot ei înțelege esența divină a lui Hristos? Cu cât Îl scrutează mai mult pe Hristos, cu atât devin mai plini de îndoieli, considerându-L în cele din urmă a fi o persoană obișnuită. A mai rămas vreun pic de credință adevărată sau de supunere în ei? Absolut deloc. În inima unui antihrist, Hristos este privit doar ca o persoană de rând. Tratarea lui Hristos ca pe un om li se pare firească, așa că simt că pot ignora cuvintele și poruncile lui Hristos, fără să le pună la inimă, ci doar aducându-le în discuție și analizându-le în timpul adunărilor. În cele din urmă, cel care decide cum se fac lucrurile este antihristul, nu Dumnezeu. La ce L-au redus ei pe Hristos? Îl văd doar ca pe un conducător obișnuit, fără să-L trateze deloc pe Hristos ca pe Dumnezeu. Nu este acest lucru de aceeași natură cu credința lui Pavel în Dumnezeu? Pavel nu L-a tratat niciodată pe Domnul Isus ca pe Dumnezeu, nu a mâncat și nu a băut niciodată cuvintele Sale, nici nu a căutat să se supună Domnului Isus. El a crezut întotdeauna că pentru el a trăi era hristos, încercând să-L înlocuiască pe Domnul Isus și, în consecință, a primit pedeapsa lui Dumnezeu. Din moment ce tu ai acceptat că Hristos este Dumnezeu întrupat, ar trebui să te supui lui Hristos. Indiferent de ceea ce spune Hristos, ar trebui să accepți și să te supui, nu să scrutezi și să discuți dacă sunt corecte sau aliniate adevărului cuvintele lui Dumnezeu. Acestea nu sunt făcute pentru ca tu să le analizezi și să le scrutezi, ci ca să te supui lor și să le pui în aplicare. Cum să faceți lucrurile și cum să determinați pașii pentru implementare, aceasta este sfera de aplicare a părtășiei și discuției voastre. Întrucât în inimile lor antihriștii se îndoiesc mereu de esența divină a lui Hristos și au întotdeauna o fire neascultătoare, atunci când Hristos le cere să facă lucruri, ei mereu le cercetează cu atenție, le dezbat și le cer oamenilor să stabilească dacă sunt sau nu corecte. Este aceasta o problemă gravă? (Da.) Ei nu abordează aceste lucruri din perspectiva supunerii față de adevăr; în schimb, le abordează în opoziție față de Dumnezeu. Aceasta este firea antihriștilor. Când aud poruncile și aranjamentele de lucru ale lui Hristos, nu le acceptă și nu se supun acestora, ci încep să discute. Și despre ce discută? Discută despre cum să practice supunerea? (Nu.) Discută dacă poruncile și cuvintele lui Hristos sunt corecte sau greșite și cercetează dacă ar trebui sau nu îndeplinite. Este atitudinea lor una a oamenilor care vor cu adevărat să ducă la îndeplinire aceste lucruri? Nu, vor să încurajeze mai mulți oameni să fie ca ei, să nu facă aceste lucruri. Și, nefăcându-le, înseamnă oare că practică adevărul supunerii? Evident că nu. Așadar, ce fac ei? (Se opun.) Nu doar că se opun lui Dumnezeu, ci caută și opoziția colectivă. Aceasta este natura acțiunilor lor, nu-i așa? Opoziție colectivă: să-i facă pe toți la fel ca ei, să-i determine pe toți să gândească la fel ca ei, să spună la fel ca ei, să decidă la fel ca ei, opunându-se colectiv hotărârii și poruncilor lui Hristos. Acesta este modul de a opera al antihriștilor. Convingerea antihriștilor este: „Nu este o crimă dacă toată lumea o face”, așa că îi îndeamnă pe alții să se opună lui Dumnezeu împreună cu ei, crezând că, în acest caz, casa lui Dumnezeu nu le va putea face nimic. Nu este o prostie? Abilitatea antihriștilor de a se opune lui Dumnezeu este extrem de limitată, sunt singuri. Așadar, încearcă să recruteze oameni ca să se opună lui Dumnezeu în mod colectiv, gândind în inimile lor: „Voi induce în eroare un grup de oameni și îi voi face să gândească și să acționeze în același mod ca mine. Împreună, vom respinge cuvintele lui hristos, vom zădărnici cuvintele lui dumnezeu și le vom opri să dea roade. Și când va veni cineva să-mi verifice lucrarea, voi spune că toată lumea a hotărât să o facă așa și apoi vom vedea noi cum te descurci cu asta. Nu o voi face pentru tine, nu intenționez să duc asta la bun sfârșit, și să vedem ce îmi faci!” Ei cred că au putere, cred despre casa lui Dumnezeu că nu poate face nimic pentru a-i gestiona, și nici Hristos nu poate. Ce părere aveți, este o astfel de persoană ușor de gestionat? Cum ar trebui să fie gestionat acest tip de persoană? Cea mai simplă metodă este să o demitem și să o investigăm. Odată ce un diavol se dezvăluie, eliminați-l dintr-o singură lovitură și cu asta, basta! Casa lui Dumnezeu îți permite să fii conducător, dar tu nu te supui lui Dumnezeu și chiar îndrăznești să I te opui; nu ești un diavol? Casa lui Dumnezeu te desemnează să conduci pentru ca tu să poți face lucrare concretă, pentru ca tu să te supui rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu și să-ți poți face bine datoria. Ar trebui să accepți cuvintele lui Dumnezeu și să te supui lor; indiferent ce spune Dumnezeu, ar trebui să accepți și să pui în aplicare cuvintele Sale, nu să te opui Lui. Ai considerat că a te opune lui Dumnezeu este datoria ta; ei bine, atunci, Îmi pare rău, dar demiterea ta este cea mai simplă soluție. Casa lui Dumnezeu are autoritatea de a se folosi de tine și, de asemenea, autoritatea de a te demite. Unii oameni spun: „Mă descurcam foarte bine în calitate de conducător, de ce am fost demis? Nu este aceasta doar uciderea măgarului imediat ce s-a terminat de măcinat grâul?” Chiar făceai lucrurile foarte bine atunci când ai fost demis? Un măgar care lovește și mușcă haotic și care nu se concentrează asupra sarcinilor corespunzătoare, indiferent de modul în care este dresat, va trebui, într-adevăr, să fie ucis odată ce „s-a terminat de măcinat grâul”. Cât despre momentul uciderii, acesta depinde de performanțele sale. Spuneți-Mi, ar scăpa cineva de bunăvoie de un măgar bun? În timpul măcinării, măgarul este crucial și cel mai important ajutor. Când este cea mai mare nevoie de el, ar fi cineva atât de nesăbuit încât să omoare măgarul, să oprească măcinarea și mai degrabă să rămână fără cereale? Face cineva lucrul acesta? (Nu.) Există o singură situație în care acest lucru s-ar întâmpla: măgarul nu ține cont de dresaj și continuă să lovească și să muște cu sălbăticie, făcând imposibilă măcinarea. Atunci ar trebui să opriți măcinarea și să ucideți măgarul, corect? (Da.) Cei care au discernământ cu privire la această chestiune o pot vedea clar. Așadar, cum ar trebui tratați antihriștii care sunt neascultători, recalcitranți și nu reușesc să pună în aplicare nicio lucrare? Cea mai simplă metodă este să îi demitem, mai întâi, din funcțiile lor. Unii oameni întreabă: „Este demiterea sfârșitul?” Care este graba? Observați-le comportamentul. Odată ce sunt demiși și își pierd puterea, dacă încă pot munci în casa lui Dumnezeu, nu vor fi expulzați. Cu toate acestea, dacă nu muncesc și, în schimb, agravează și mai mult lucrurile răspândind noțiuni, făcând rău și creând tulburări peste tot, atunci, conform principiilor, ei trebuie să fie excluși. În concluzie, nu sunt odioase aceste lucruri care se manifestă în antihriști? (Sunt extrem de odioase.) Și ce le face să fie odioase? Acești antihriști își doresc să pună mâna pe putere în casa lui Dumnezeu; cuvintele lui Hristos nu pot fi implementate de aceștia, iar ei nu le vor împlini. Desigur, un alt tip de situație ar putea fi implicat și atunci când oamenii sunt incapabili să se supună cuvintelor lui Hristos: unii au un calibru slab, nu pot înțelege cuvintele lui Dumnezeu când le aud și nu știu cum să le ducă la îndeplinire; chiar dacă îi înveți cum să o facă, ei tot nu sunt în stare. Aceasta este o chestiune diferită. Subiectul despre care avem părtășie chiar acum este esența antihriștilor, care nu are legătură cu abilitatea sau inabilitatea oamenilor de a face lucruri sau cu ce fel de calibru au; se referă la firea și esența antihriștilor. Ei se opun întru totul lui Hristos, rânduielilor de lucru ale casei lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. Nu dau dovadă de supunere, ci doar de împotrivire. Acesta este un antihrist.