A. Disprețuirea dreptății lui Dumnezeu

Antihriștii tratează întotdeauna dreptatea și firea lui Dumnezeu cu noțiuni, îndoieli și împotrivire. Ei cred: „Este doar o teorie că dumnezeu e drept. Există într-adevăr în această lume ceva precum dreptatea? În toți anii vieții mele, o dată nu am găsit-o sau văzut-o. Lumea este atât de întunecată și rea, iar oamenii răi și diavolii se descurcă destul de bine, trăind mulțumiți. Nu i-am văzut primind ceea ce merită. Nu pot să văd unde este dreptatea lui dumnezeu în asta; mă întreb dacă dreptatea lui dumnezeu chiar există. Cine a văzut-o? Nimeni nu a văzut-o și nimeni nu o poate demonstra.” Asta gândesc în sinea lor. Ei nu acceptă toată lucrarea lui Dumnezeu, toate cuvintele Sale și toate orchestrările Sale pe temelia credinței că El este drept, ci se îndoiesc mereu și judecă, sunt mereu plini de noțiuni în privința cărora nu caută niciodată adevărul ca să le înlăture. Așa cred întotdeauna antihriștii în Dumnezeu. Au ei credință adevărată în Dumnezeu? Nu. Antihriștii mențin mereu o atitudine de îndoială când vine vorba de dreptatea lui Dumnezeu. Desigur, au îndoielile lor cu privire la firea lui Dumnezeu, sfințenia Sa și ceea ce El are și ceea ce este. Ei nu cred în acestea, ci se ghidează doar după ceea ce pot vedea cu ochii – dacă ei nu pot să vadă ceva cu ochii lor, nu vor crede niciodată în acel lucru. Sunt exact ca Toma, care s-a îndoit de Domnul Isus, nu a crezut că Domnul Isus a înviat din morți și nu a crezut în marea putere a lui Dumnezeu. Ar putea astfel de rebuturi precum antihriștii, care nu au înțelegere spirituală și nu urmăresc adevărul, să creadă despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul? Ar putea să creadă în atotputernicia și înțelepciunea Sa? Ei nu cred în niciunul dintre aceste lucruri; în inima lor, au mereu îndoieli. Judecând după esența antihriștilor, ei se bazează pe ceea ce pot vedea cu ochii, deci sunt materialiști. Nu pot vedea atotputernicia lui Dumnezeu și nu cred despre cuvintele Sale că sunt adevărul, că sunt fapte pe care El le-a făcut deja să se întâmple. Întrucât ei nu au înțelegere spirituală și nici credință adevărată, nu au cum să vadă acțiunile lui Dumnezeu. Realitatea este că au un motiv ascuns pentru a crede în Dumnezeu. Sunt instigatori nerușinați – servitorii Satanei. Poate o persoană care nu acceptă adevărul sau nu crede în existența lui Dumnezeu, care privește toate lucrurile cu ochi omenești, să descopere existența adevărului? Poate să afle de realitatea suveranității lui Dumnezeu asupra omenirii? Cu siguranță, nu. Aceasta se uită la lucruri cu o privire scrutătoare, suspicioasă și o atitudine sceptică, și chiar se împotrivește față de tot ceea ce face Dumnezeu, prin urmare, antihriștii sunt neîncrezători cu privire la firea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Au îndoielile lor și nu o acceptă. Ce comportamente ale antihriștilor le arată altora că nu acceptă adevărul sau nu recunosc esența lui Dumnezeu? Sunt multe exemple specifice. De exemplu: când se ivește o problemă în lucrarea bisericii, indiferent de severitatea vinovăției pentru aceasta sau de consecințele sale, prima reacție a unui antihrist este să se scuze și să arunce vina în altă parte. Pentru a nu fi tras la răspundere, chiar va îndepărta privirile din direcția lui, spunând câteva lucruri corecte, care sună frumos și făcând o treabă superficială, pentru a acoperi adevărul chestiunii. În vremuri obișnuite, oamenii nu o pot vedea, dar când ceva se abate asupra sa, urâțenia unui antihrist e dată în vileag. Asemenea ariciului, cu toți țepii ridicați, se protejează cu toată puterea, nedorind să-și asume vreo responsabilitate. Ce fel de atitudine este aceasta? Nu este a cuiva care nu crede că Dumnezeu este drept? El nu crede că Dumnezeu îi examinează atent pe toți sau că El este drept; își dorește să folosească propriile metode pentru a se proteja. El crede: „Dacă nu mă protejez eu, nimeni nu o va face. Nici dumnezeu nu mă poate proteja. Ei spun că el este drept, dar când oamenii dau de necaz, chiar îi tratează corect? În niciun caz – dumnezeu nu face asta.” Când se confruntă cu necazuri sau persecuții, se simte neajutorat și se gândește: „Deci, unde este dumnezeu? Oamenii nu-l pot vedea sau atinge. Nimeni nu mă poate ajuta; nimeni nu poate să-mi facă dreptate și să susțină corectitudinea pentru mine.” El crede că singura modalitate de a se proteja este cu propriile metode, că, altfel, ar fi în pierdere, agresat și persecutat – și că nu face excepție de la aceasta casa lui Dumnezeu. Un antihrist va fi plănuit deja totul pentru sine, înainte să i se întâmple ceva. În parte, ceea ce face este să încerce din greu să se deghizeze într-o persoană atât de puternică, încât nimeni nu ar îndrăzni să o deranjeze, să-i facă necazuri sau să o hărțuiască. Cealaltă parte este că respectă la fiecare pas filosofiile Satanei și legile lui de existență. Care sunt acestea, în principal? „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”, „Lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu te afectează direct”, „Oamenii raționali știu să se auto-protejeze, căutând doar să nu facă greșeli”, acționând așa cum îi permit circumstanțele, fiind mieros și lingușitor: „Nu voi ataca decât dacă sunt atacat”, „Armonia este o comoară, toleranța este excelență”, „Rosteşte vorbe bune în acord cu sentimentele şi rațiunea altora, întrucât a fi direct îi irită pe ceilalţi”, „Un om înțelept se supune circumstanțelor” și alte asemenea filosofii satanice. Nu iubește adevărul, dar acceptă filosofiile Satanei de parcă ar fi lucruri pozitive, crezând că acestea vor putea să-l protejeze. Trăiește după aceste lucruri; nu spune adevărul nimănui, dar spune, fără excepție, lucruri plăcute, măgulitoare, lingușitoare, fără să jignească pe nimeni, gândindu-se la modalități prin care să se prezinte, astfel încât ceilalți să-l stimeze. Îi pasă doar de propria căutare a faimei, a câștigului și a statutului și nu face absolut nimic pentru a susține lucrarea bisericii. Nu dezvăluie și nici nu denunță pe cine face ceva rău și dăunează intereselor casei lui Dumnezeu, ci se comportă ca și cum nu ar fi văzut. Analizând principiile potrivit cărora gestionează antihriștii lucrurile și se ocupă de acestea și modul în care tratează ce se întâmplă în jurul lor, cunosc ei câtuși de puțin firea dreaptă a lui Dumnezeu? Au ei vreo încredere în ea? Nu au niciuna. Aici, „niciuna” nu înseamnă că nu o conștientizează, ci faptul că, în inima lor, au îndoieli privind firea dreaptă a lui Dumnezeu. Ei nici nu acceptă și nici nu recunosc că Dumnezeu este drept. Când văd mulți oameni mărturisind că adevărul și dreptatea domnesc în casa lui Dumnezeu, ei se împotrivesc și judecă asta în inima lor, spunând: „De ce marele balaur roșu nu a primit nicio pedeapsă pentru persecutarea aleșilor lui dumnezeu? Oamenii răi din rândurile non-credincioșilor îi hărțuiesc pe aleșii lui dumnezeu, îi defăimează și îi judecă și nici ei nu au primit vreo pedeapsă. Ei sunt bine-mersi – de ce credincioșii în dumnezeu sunt întotdeauna cei hărțuiți?” În inima lor, ei nu cred în firea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu tratează fiecare persoană cu dreptate și nici în ideile că Dumnezeu va da fiecărei persoane ce i se cuvine, în funcție de faptele acesteia și că doar cei care urmăresc adevărul vor fi binecuvântați de Dumnezeu și vor dobândi o destinație frumoasă. Antihriștii nu cred în aceste lucruri. Ei spun în sinea lor: „Dacă acestea sunt fapte reale, cum de nu le-am văzut? Spui că cei care urmăresc adevărul vor fi binecuvântați de dumnezeu. Ei bine, cutare din biserica noastră urmărește adevărul și se sacrifică pentru dumnezeu și își îndeplinește datoria în mod loial. Cum se sfârșește acest lucru pentru el? Este vânat de marele balaur roșu astfel încât abia dacă mai poate merge acasă; familia sa este destrămată – nici măcar nu își poate vedea copiii. Asta este dreptatea lui dumnezeu? Și mai este și cutare, care a fost aruncat în închisoare pentru credința lui în dumnezeu, unde a fost torturat aproape până la moarte. Unde era firea cea dreaptă a lui dumnezeu atunci? A rămas ferm în mărturia sa; nu a fost o iudă. De ce nu l-a binecuvântat și protejat dumnezeu? Și de ce a permis dumnezeu ca marele balaur roșu aproape să-l omoare în bătaie? A fost și un conducător în biserica noastră care a renunțat la familia lui și la carieră pentru lucrarea bisericii. Și-a îndeplinit datoria ani de zile și a trecut prin destul de multe greutăți, iar în final, a fost condamnat și îndepărtat pentru că a făcut puțin rău și a tulburat lucrarea bisericii. Unde era firea cea dreaptă a lui dumnezeu? Și mai sunt și frați și surori care își îndeplinesc îndatoririle în casa lui dumnezeu la o vârstă destul de fragedă, suportând greutăți și eforturi, dar imediat ce fac o greșeală și încalcă principiile, sunt emondați. Unii dintre ei plâng amarnic de teamă să nu fie îndepărtați și eliminați, fără ca cineva să-i consoleze. De ce nu pot vedea dreptatea lui dumnezeu în asta? Mai exact, în ce fel se manifestă firea cea dreaptă a lui dumnezeu în aceste lucruri? De ce nu o pot vedea? Și mai este și cazul meu – poate că sunt puțin superficial în îndeplinirea datoriei mele și poate că uneori dezvălui o oarecare fire coruptă, dar totuși, am talent. De ce nu mă promovează casa lui dumnezeu?” Cu toate aceste chestiuni, antihriștii nu pot să vadă clar ce se întâmplă. Văd doar fenomenele externe, dar nu pot să vadă care sunt intențiile lui Dumnezeu în spatele lucrurilor. Adânc în inimile lor sunt plini de rezerve și îndoieli, de idei și noțiuni – și sunt multe noduri în inimile lor pe care nu pot să le descâlcească. Ori de câte ori se gândesc la aceste lucruri, sunt plini de resentimente, de condamnare și blasfemie împotriva firii drepte a lui Dumnezeu. Mâhniți, își spun în sinea lor: „Dacă dumnezeu este drept, de ce sunt emondați oamenii neprihăniți? Dacă este drept, de ce nu-i scuză pe oamenii care dezvăluie puțină corupție? Dacă este drept, de ce unii oameni, care și-au făcut datoria și au suferit atât de mult, sunt demiși, doar pentru că nu au făcut lucrare concretă? Dacă este drept, de ce am fi noi, care îl urmăm cu devotament ferm, persecutați și torturați, și posibil trimiși la închisoare, iar în unele cazuri, chiar omorâți în bătaie?” Antihriștii nu au o explicație clară pentru niciunul dintre aceste fenomene. Nu știu ce se întâmplă cu ei; nu pot să vadă clar. Deseori, ei se întreabă: „Este dumnezeul în care cred drept sau nu? Dumnezeul care este drept există sau nu? Unde este el? Când ne confruntăm cu dificultăți, când suntem persecutați – ce face el atunci? Poate el să ne mântuiască sau nu? Dacă dumnezeu este drept, de ce nu îl distruge pe Satana? De ce nu distruge marele balaur roșu? De ce nu pedepsește această omenire ticăloasă? De ce nu ne face dreptate și nu susține echitatea pentru noi, cei care credem în el și am suferit teribil? De ce nu ne apără? Noi urâm diavolii și pe Satana și urâm oamenii răi – de ce nu răzbună dumnezeu nemulțumirile noastre?” Un „de ce” după altul, venind neîncetat din inima unui antihrist, ca o mitralieră, incontrolabil prin orice mijloace. Când nu pot să controleze aceste lucruri, de ce nu vin înaintea lui Dumnezeu să se roage și să caute sau de ce nu citesc cuvintele Sale și nu caută frați și surori pentru părtășie? Nu vor rezolva ei atunci aceste probleme, una câte una? Este într-adevăr rezolvarea acestor probleme un lucru dificil de făcut? Dacă adopți o atitudine de supunere față de Dumnezeu și adevăr, una de acceptare a adevărului, aceste probleme nu mai sunt probleme – pot fi toate rezolvate. De ce nu pot antihriștii să facă asta? Pentru că nu acceptă adevărul, nu cred despre cuvintele lui Dumnezeu că sunt adevărul și nu recunosc adevărul. Nu se pot supune suveranității și tuturor rânduielilor lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să accepte de la El toate lucrurile care se întâmplă. De aceea antihriștii sunt plini în inimile lor de îndoieli cu privire la dreptatea lui Dumnezeu. Când se confruntă cu teste, îndoielile care le umplu inima vor ieși la iveală, și, în sufletul lor, se vor îndoi de Dumnezeu: „Dacă dumnezeu este drept, de ce ne lasă să suferim atât de mult? Dacă dumnezeu este drept, de ce nu are milă de aceia dintre noi care au îndurat multă suferință urmându-l pe hristos? Dacă dumnezeu este drept, de ce nu îi protejează pe aceia dintre noi care se sacrifică pentru el și își îndeplinesc îndatoririle, sau nu ne protejează familiile? Dacă dumnezeu este drept, de ce permite ca unii oameni care cred sincer în el să moară în închisoare, de mâna marelui balaur roșu?” Apoi încep să vocifereze împotriva lui Dumnezeu: „Dacă dumnezeu este drept, nu ar trebui să ne lase să suferim atât de mult; dacă dumnezeu este drept, nu ar trebui să ne disciplineze și să ne dezvăluie fără nicio logică; dacă dumnezeu este drept, ar trebui să tolereze toate faptele noastre rele și să ne ierte toată negativitatea și slăbiciunile și să facă concesii pentru toate fărădelegile noastre. Dacă nu poți să faci nici măcar aceste lucruri, atunci tu nu ești un dumnezeu drept!” Toate acestea sunt lucruri pe care antihriștii le au în minte. Sunt plini de noțiuni despre Dumnezeu și nu caută deloc adevărul pentru a le înlătura. Când vine ziua în care sunt revelați, acele noțiuni vor izbucni inevitabil. Aceasta este mentalitatea urâtă și adevărata față a antihriștilor.

Antihriștii nu recunosc și nu acceptă adevărul și cu atât mai puțin recunosc faptul că Dumnezeu este Creatorul, așa că, pentru ei, firea cea dreaptă a lui Dumnezeu rămâne o mare întrebare deschisă. Și, odată cu trecerea timpului, cu apariția evenimentelor și a diferitelor probleme, acel semn de întrebare al lor devine din ce în ce mai mare și, treptat, se transformă într-o barare. Ce semnifică acea barare? Înseamnă că ei neagă în mod categoric faptul că Dumnezeu este drept. Iar când acea barare a fost trasată – când un antihrist neagă faptul că Dumnezeu este drept – toate fanteziile și dorințele lui se năruiesc. Gândiți-vă la asta: care este punctul de plecare spre o astfel de consecință? (Antihriștii consideră că, prin credința lor în Dumnezeu, ar trebui să fie binecuvântați și să primească protecția Sa. Prin urmare, atunci când Dumnezeu face lucruri care nu sunt în concordanță cu noțiunile și închipuirile lor, ei simt că El nu este drept și nu pot accepta acest lucru din partea Lui. De asemenea, ei nu se roagă lui Dumnezeu și nu caută adevărul odată ce au apărut noțiunile lor despre Dumnezeu și nu le pot înlătura cu promptitudine. În acest fel, noțiunile lor se acumulează și se adună – asta este ceea ce duce la o astfel de consecință, în final.) Vorbiți despre fenomene de suprafață; nu ajungeți la rădăcină. De ce spun asta? Pentru că există ceva la rădăcina capacității antihriștilor de a se comporta astfel și de a avea astfel de păreri a capacității lor de a se îndoi și de a-L nega pe Dumnezeu. Este un lucru determinat, desigur, de natura-esența unui antihrist. Aceasta este rădăcina – o vom lăsa aici. Cauza primară, așadar, este că, de la bun început, antihriștilor le-a lipsit iubirea de adevăr sau acceptarea lui. De ce nu acceptă ei adevărul? Și acest lucru are rădăcina sa: ei nu recunosc că Dumnezeu este adevărul, că ale Sale cuvinte sunt adevărul – și, din moment ce nu recunosc acest lucru, nu îl pot accepta. Dat fiind că nu acceptă adevărul, pot studia vreo problemă cu privirea adevărului? (Nu.) Nu pot face asta – deci, care sunt consecințele? Ei nu pot vedea lucrurile care li se întâmplă așa cum sunt de fapt, oricare ar fi acestea – lucruri mari și mici care se întâmplă în jurul lor, precum și cuvintele altora. Nu pot să vadă oamenii sau evenimentele așa cum sunt de fapt – nu pot să vadă dincolo de nimic. Unele lucruri par pe dinafară a fi așa cum spun ei, dar nu sunt așa, în esență. Acest lucru are legătură cu adevărul. Dacă nu înțelegi adevărul și nu îl accepți, poți să înțelegi adevărul implicat în aceste lucruri? Nu, așa că tot ce poți face este să analizezi și să studiezi lucrurile cu privirea, cunoștințele și creierul unui om. Ce rezultate va produce un astfel de studiu? Vor fi în conformitate cu adevărul? Vor fi în conformitate cu cerințele și intențiile lui Dumnezeu? Nu, niciodată. Este ca în povestea lui Iov, pe care o cunosc toți cei care cred în Dumnezeu. Toți cei care recunosc și acceptă adevărul și care sunt capabili să creadă în Dumnezeu și să I se supună, îl laudă și îl admiră pe Iov în inimile lor; toți doresc să fie o persoană ca Iov. De asemenea, laudă și admiră expresiile de laudă ale lui Iov pentru Dumnezeu și cunoașterea Lui în mijlocul încercărilor sale. Oamenii pot să înțeleagă în inimile lor că diferitele necazuri și agonii prin care a trecut Iov au fost lucrarea lui Dumnezeu. În general, Iov, ca persoană, reprezintă ceva la care aspiră toți cei care urmăresc adevărul. Cu toții doresc să-i urmeze exemplul și să fie o astfel de persoană. Așadar, cum se obține un astfel de final pozitiv? Care este fundamentul său? Credința sinceră și recunoașterea că acesta este adevărul, că toate acestea sunt lucrarea lui Dumnezeu – pe acest fundament, o persoană ajunge, pas cu pas, să-și dorească să fie ca Iov, să devină o persoană care se teme de Dumnezeu și se ferește de rău. Ea crede în toate acestea și le recunoaște în inima sa și, în cele din urmă, dobândește o aspirație față de ele, pe care continuă să o urmărească în viața sa. Pentru a obține un astfel de rezultat, este fundamental să recunoaștem toate acestea și să credem în ele din inimă. Prin urmare, au antihriștii o astfel de recunoaștere și credință? Nu au. Cum văd antihriștii toate lucrurile prin care a trecut Iov? Cred ei că tot ceea ce a făcut Dumnezeu are o semnificație? Pot ei să vadă că toate acestea au fost conduse de El? Nu pot să vadă acest lucru și nici faptul că tot ce a făcut Dumnezeu are semnificație. Ce văd ei în asta? Iov avea o mare avere, cu oi și boi cât să umple un munte și cei mai frumoși fii și fiice din țară. Acest lucru îl văd. Și apoi, după toate suferințele sale, Dumnezeu l-a binecuvântat din nou. Ce văd ei în asta? Ar spune: „Omul a făcut un târg pentru acele binecuvântări – le-a câștigat. Este cât se poate de corect ca dumnezeu să le fi oferit.” În înțelegerea lor generală a chestiunii, este perspectiva antihriștilor una de acceptare a adevărului și supunere față de Dumnezeu? (Nu.) Ce fel de perspectivă adoptă atunci? Există doar o perspectivă din care antihriștii privesc întreaga chestiune, iar aceasta este cea a unui neîncrezător. Un neîncrezător se uită dacă se face profit, sau se obține un avantaj, sau se suferă pierderi; cum să profite și cum să nu o facă; ce ar duce la pierderi și suferință; și ce nu merită făcut și ce merită. Acesta este punctul de vedere al neîncrezătorilor. Neîncrezătorii privesc, tratează și fac totul în acest mod, cu acest tip de esență. Aceasta este atitudinea antihriștilor față de firea cea dreaptă a lui Dumnezeu.