Să discutăm în continuare despre Pavel. În ce fel de familie s-a născut Pavel? S-a născut într-o familie intelectuală, o familie învățată. S-a născut într-o astfel de familie, iar mediul nașterii sale era considerat bun. Era foarte educat. Conform standardelor actuale, ar fi fost genul de om care studiază teologia sau merge la universitate. Așadar, cunoștințele și învățătura lui le depășeau pe cele ale majorității oamenilor? (Da.) Judecând după cunoștințele și învățătura lui Pavel, i-ar fi fost ușor să recunoască că Domnul Isus era Hristos? (Da.) Foarte ușor. Dar de ce nu L-a recunoscut pe Domnul Isus drept Hristos? (El venera cunoașterea și simțea că Domnul Isus nu avea la fel de multe cunoștințe ca el, prin urmare nu L-a recunoscut.) Este prea simplu să ne exprimăm așa. Dacă Domnul Isus n-ar fi avut la fel de multe cunoștințe ca el, Pavel n-ar fi putut să-L recunoască. Dacă Domnul Isus ar fi avut cu adevărat cunoștințe, Pavel ar fi putut să-L recunoască. Aceasta este un fel de deducție pe jumătate. Spunem acum doar că antihriștii venerează cunoașterea; adică, atunci când îi ascultă pe oameni și se ocupă de oameni și chestiuni, au un punct de vedere care le permite altora să vadă că venerează cunoașterea și învățarea. De exemplu, dacă vorbele tale sunt foarte logice, evoluate, inteligente, de nepătruns și abstracte, exact asta este pe placul lor. Abstracte și conforme cu logica, filosofia și chiar cu o anumită învățare – exact asta își doresc. Domnul Isus este întruparea lui Dumnezeu și tot ceea ce rostește sunt cuvintele și adevărurile lui Dumnezeu. Așadar, când oamenii cu învățare și cunoaștere se uită la aceste cuvinte și adevăruri, cum le evaluează ei? „Cuvintele pe care le rostești sunt prea comune și superficiale. Sunt lucruri banale despre credința în dumnezeu. Nu sunt nici profunde, nici de nepătruns. Nu există nicio taină. Totuși, tu spui că sunt adevărul. Ce este atât de elevat la adevăr? Și eu pot să spun aceste lucruri!” Nu cred antihriștii asta? (Ba da.) Cântăresc lucrurile astfel, spunându-și: „Lasă-mă să văd dacă lucrurile despre care vorbești sunt în definitiv superioare sau inferioare cunoștințelor mele.” De îndată ce le aud, le contestă, spunând: „Vorbești ca un elev de școală primară. Eu sunt student la facultate, așa că nu ești la fel de bun ca mine!” Apoi găsesc vreo greșeală în cuvintele lui Dumnezeu, spunând: „Se pare că nu înțelegi gramatica și, uneori, cuvintele pe care le folosești când vorbești nu sunt corecte. Nu pari să fii dumnezeu.” Se uită la înfățișarea Lui pentru a vedea dacă este sau nu Dumnezeu; nu ascultă conținutul cuvintelor Sale, nu ascultă dacă exprimă adevărul sau dacă acele cuvinte vin de la Dumnezeu. Nu este aceasta o lipsă de înțelegere spirituală? (Ba da.) Prin urmare, antihriștii au și o altă caracteristică: le lipsește înțelegerea spirituală. Întrucât prețuiesc cunoașterea și învățarea, ei nu înțeleg adevărul. Nu vor putea niciodată să înțeleagă adevărul. Sunt destinați să fie oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală. Își folosesc cunoștințele pentru a cântări fiecare propoziție rostită de Dumnezeu. Pot ei să înțeleagă adevărul? Pot să știe că acesta este adevărul? Pot să ajungă în sfârșit la o concluzie și să spună că toate aceste cuvinte rostite de Dumnezeu sunt adevărul? Pot să recunoască asta? Nu pot să recunoască asta. Așadar, în ochii lor, cum Îl privesc pe Dumnezeu întrupat? Își spun: „Oricum aș privi, este o ființă umană. Oricum aș privi, nu pot vedea calitatea lui dumnezeu. Oricum aș asculta, nu pot să-mi dau seama care dintre cuvintele lui sunt în conformitate cu adevărul și care dintre ele sunt adevărul.” Prin urmare, în adâncul sufletului lor, își spun: „Dacă ai ceva nou și actual și pot să câștig o teorie sau să acumulez ceva capital pe seama ta, atunci te voi urma deocamdată și voi vedea care este rezultatul.” Dar Îl pot ei accepta pe Domnul Isus în adâncul inimii lor? (Nu.) Categoric nu-L vor accepta. De ce nu-L acceptă? Care este cauza? Este că apreciază prea mult cunoașterea. Preferințele lor și cunoștințele cu care sunt înzestrați și pe care le-au învățat le orbesc ochii și mintea, împiedicându-i să vadă tot ce a făcut Dumnezeu. Chiar dacă spusele Lui sunt în mod evident adevărul, chiar dacă lucrarea făcută de El exprimă în mod clar identitatea și esența lui Dumnezeu, ei nu pot vedea asta. De ce nu pot vedea? Deoarece cunoștințele și învățarea lor îi umple de noțiuni, închipuiri și verdicte despre Dumnezeu. În cele din urmă, indiferent cum ascultă predicile sau intră în contact cu Dumnezeu, nu pot să înțeleagă ce spune Dumnezeu, cu atât mai puțin să accepte că spusele acestei persoane îi pot schimba pe oameni sau că sunt adevărul, calea și viața. Este ceva ce nu pot accepta niciodată. Nu pot accepta niciodată, ceea ce îi destinează să nu fie mântuiți, exact ca în cazul lui Pavel. A mărturisit Pavel că Domnul Isus era Hristos? N-a recunoscut nici în cele din urmă. Unii spun: „Nu L-a strigat el pe Domnul când a fost doborât pe drumul spre Damasc? Ar fi trebuit să mărturisească. Cum se poate spune că nu a mărturisit?” Un fapt dovedește că Pavel nu L-a recunoscut niciodată pe Domnul Isus Hristos ca pe Mântuitorul lui. Și anume, chiar și după ce a fost doborât, a urmărit în continuare să încerce să fie Hristos. Pot oare oamenii să devină la întâmplare Hristos? Hristos este Dumnezeu întrupat într-un om. Este Dumnezeu și nimeni nu poate deveni Hristos doar pentru că-și dorește. Cine nu vrea să fie Hristos, dar este ceva ce pot face oamenii? Nu este ceva ce ține de dorința lor. Pavel chiar a vrut să fie Hristos. Judecând după urmărirea lui Pavel, putea el să recunoască că Domnul Isus este Hristos și Domnul? (Nu, nu putea.) Atunci, unde a plasat el identitatea și statutul Domnului Isus? Ca Fiu al lui Dumnezeu. Ce este Fiul lui Dumnezeu? Este: „Nu ești dumnezeu, ești un fiu al lui Dumnezeu, ești mai mic decât dumnezeu, ești la fel ca noi; suntem fiii lui dumnezeu, iar tu ești, de asemenea, un fiu al lui dumnezeu, dar dumnezeu ți-a dat o altă însărcinare și ai făcut altă lucrare. Dacă dumnezeu mi-ar da mie această sarcină, aș putea să o fac și să mi-o asum la fel de bine.” Nu înseamnă asta că Pavel nu a recunoscut faptul că Domnul Isus Hristos este Dumnezeu? (Ba da.) El credea că dumnezeul credinței sale era în ceruri, că acest Hristos nu era dumnezeu și că identitatea și statutul lui dumnezeu nu aveau nicio legătură cu acest Hristos. Cum au luat naștere înțelegerea și atitudinea lui față de Domnul Isus? Au fost deduse din cunoștințele și închipuirile lui. Cum le-a dedus? În ce propoziție le-a văzut? Domnul Isus a spus: „Tatăl Meu este așa sau altfel” și „Fac una sau alta prin Tatăl Meu din ceruri”, iar el a auzit acest lucru și s-a gândit: „Și tu te referi la dumnezeu spunându-i «dumnezeu»? Și tu te referi la dumnezeu din ceruri spunându-i «tată»? În acest caz, ești un fiu al lui dumnezeu?” Nu este aceasta o închipuire a creierului uman? Este o concluzie trasă de oamenii învățați: „Dacă îl numești «tată» pe dumnezeul din ceruri și îl numim și noi «tată», înseamnă că suntem frați. Tu ești fiul cel mare, noi suntem al doilea fiu și dumnezeul din ceruri este dumnezeul nostru comun. Așadar, tu nu ești dumnezeu și suntem cu toții pe picior de egalitate. Prin urmare, nu domnul Isus hristos este cel care decide în cele din urmă cine este răsplătit, cine este pedepsit și care este finalul fiecăruia – nu este domnul Isus hristos, ci dumnezeu din ceruri.” Pavel a ajuns la toate aceste concluzii și puncte de vedere absurde, folosindu-și mintea pentru a judeca și analiza după ce a studiat teologia și cunoașterea. Acesta a fost rezultatul.

Pentru Pavel, cunoașterea era un colac de salvare, era capitalul lui și, chiar mai mult, era scopul urmăririi sale. Dacă Pavel n-ar fi venerat cunoașterea, ci ar fi putut să renunțe la cunoștințele pe care le învățase înainte, să-L considere pe Domnul Isus drept Domnul, Cel care poate fi urmat, Cel care poate exprima adevărul și să considere cuvintele Domnului Isus drept adevărul de ascultat și de practicat – rezultatul ar fi fost diferit. Faptul că Petru a putut să se lepede de Domnul de trei ori a fost, într-o privință, din cauză că s-a temut, iar în alta, deoarece a văzut că Domnul Isus era un om obișnuit care a fost arestat și suferea. Avea slăbiciune în inima lui – nu acesta a fost defectul fatal. Nici faptul că s-a putut lepăda de El pentru o clipă nu a fost un defect fatal. Aceasta nu este dovada care poate determina în cele din urmă finalul unei persoane. Ce anume îi determină în cele din urmă finalul? Dacă tratează cuvintele lui Dumnezeu ca pe cuvintele lui Dumnezeu, dacă poate să accepte, să asculte și să practice cuvintele Lui ca pe adevăr. Pavel și Petru sunt două exemple complet diferite. Petru a fost cândva slab, s-a lepădat cândva de Domnul și s-a îndoit cândva de El, dar rezultatul final a fost că Petru a fost desăvârșit. Pavel a lucrat pentru Domnul și a suferit mulți ani. Este de la sine înțeles că ar fi trebuit să poată primi o cunună, dar de ce a sfârșit prin a fi pedepsit de Dumnezeu? De ce a fost diferit finalul lui de cel al lui Petru? Acest lucru depinde de natura-esență a unei persoane și de calea pe care o urmează. Care a fost natura-esență a lui Pavel? Există cel puțin un element de ticăloșie. El a urmărit frenetic cunoașterea și statutul, a urmărit recompensele și o cunună și a alergat, a lucrat și a plătit prețul pentru acea cunună, fără să urmărească deloc adevărul. Mai mult, pe parcursul lucrării sale, nu a fost niciodată martor pentru cuvintele Domnului Isus, nici pentru faptul că Domnul Isus este Hristos, este Dumnezeu sau este Dumnezeu întrupat, că Domnul Isus Îl reprezintă pe Dumnezeu și toate cuvintele pe care le rostește sunt cuvintele rostite de Dumnezeu. Pavel n-a putut să înțeleagă aceste lucruri. Care a fost așadar calea pe care a urmat-o Pavel? El a urmărit cu încăpățânare cunoașterea și teologia, a sfidat și a refuzat să accepte adevărul și și-a folosit darurile și cunoștințele pentru a lucra cu scopul de a-și gestiona, menține și stabiliza statutul. Care a fost finalul lui ultim? Poate nu vezi din exterior ce pedeapsă a primit înainte de moarte sau dacă a avut o manifestare anormală, dar finalul lui ultim a fost diferit de cel al lui Petru. De ce a depins această „diferență”? Pe de o parte, de natura-esență a unei persoane, pe de altă parte, de calea pe care o urmează. În ceea ce privește atitudinea lui Pavel și punctul lui de vedere față de Domnul Isus, prin ce a fost diferită împotrivirea lui de cea a oamenilor normali? În plus, care este diferența între tăgăduirea și respingerea Domnului de către Pavel și faptul că Petru s-a lepădat de numele lui Dumnezeu și n-a reușit să-L recunoască pe Domnul de trei ori, din cauza slăbiciunii și fricii? Pavel a folosit cunoașterea, învățarea și darurile lui pentru a-și face lucrarea. El nu a practicat deloc adevărul și nici nu a urmat calea lui Dumnezeu. Prin urmare, ai putut să-i vezi slăbiciunea în perioada pe care și-a petrecut-o alergând și lucrând sau în epistolele sale? Nu ai putut, nu-i așa? I-a învățat întruna pe oameni ce să facă și i-a încurajat să urmărească recompense, cununi și o destinație bună. Nu a avut experiență, înțelegere sau apreciere față de practicarea adevărului. În schimb, Petru a fost foarte discret în acțiunile lui. Nu a avut acele teorii profunde sau epistole prea faimoase. A avut o oarecare înțelegere și practică reală a adevărului. Deși a experimentat slăbiciune și corupție în viața lui, după multe încercări, relația pe care a stabilit-o cu Dumnezeu a fost relația dintre om și Dumnezeu, complet diferită de cea a lui Pavel. Deși Pavel a lucrat, nimic din ce a făcut n-a avut legătură cu Dumnezeu. Nu a depus mărturie pentru cuvintele, lucrarea sau dragostea lui Dumnezeu, ori pentru mântuirea omenirii de către El și, cu atât mai puțin, pentru intențiile lui Dumnezeu față de oameni sau pentru cerințele Lui. Ba chiar le-a spus adesea oamenilor că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, determinându-i în cele din urmă să-L considere pe Dumnezeu o Treime. Termenul „Treime” provine de la Pavel. Dacă nu există „Tatăl și Fiul”, poate exista o „Treime”? Nu poate. Închipuirile umane sunt prea „bogate”. Dacă nu poți înțelege întruparea lui Dumnezeu, nu da verdicte orbește și nu emite judecăți oarbe. Doar ascultă cuvintele Domnului Isus și tratează-L ca pe Dumnezeu, ca pe Dumnezeu care Se arată în trup și devine o ființă umană. Este mai obiectiv să o tratezi astfel.

Când s-a depus mărturie prima dată pentru Dumnezeu întrupat ca femeie în această etapă a lucrării Sale, mulți oameni nu au putut să accepte și s-au împotmolit în asta. Ei au simțit că: „Toate cuvintele rostite sunt adevăruri, lucrarea care se face este aceea de judecată prin cuvinte – aceste lucruri par a fi lucrarea lui Dumnezeu și pot să recunosc că această persoană este Dumnezeu întrupat – doar că acest gen nu este ușor de acceptat.” Dar întrucât toate aceste cuvinte sunt adevărul, oamenii încă Îl acceptă cu reticență și își spun în inimile lor: „Voi urma mai întâi și voi vedea dacă este într-adevăr Dumnezeu” – mulți oameni au urmat în acest fel. Dumnezeu a creat omenirea cu două genuri, de bărbat și femeie, iar întruparea lui Dumnezeu nu face excepție, fie este de gen masculin, fie feminin. Într-o zi, cineva M-a întrebat brusc: „Cum se poate înțelege că întruparea este femeie de data aceasta?” Am răspuns: „Ei bine, cum vezi tu lucrurile? Dumnezeu nu acționează în concordanță cu noțiunile oamenilor: dacă ești sigur că Dumnezeu a făcut acest lucru, atunci n-ar trebui să cercetezi ce face El și, dacă nu înțelegi, ar trebui să aștepți. În cazul în care cauți și tot nu obții rezultate, vezi pur și simplu dacă te poți supune. Dacă te poți supune, ești rațional, dar dacă te împotmolești din cauza asta și respingi tot ce a făcut Dumnezeu, atunci nu ești rațional, nu ești un credincios adevărat în Dumnezeu. El face zece lucruri pe care le consideri corecte și în concordanță cu noțiunile tale, dar dacă un lucru nu corespunde noțiunilor tale, răstorni toate cele zece lucruri – ce fel de mizerabil este acesta? Nu este un diavol?” Când am avut părtășie astfel, a spus: „Da, atunci ar trebui să accept acum.” După ce Mi-am încheiat părtășia, a înțeles-o și a acceptat-o imediat – nu este calibrul său destul de bun? Să spunem că este. Acel om a spus în continuare: „Dumnezeu a creat bărbatul și femeia și prima dată când a devenit trup, a fost bărbat, un fiu al lui dumnezeu. De data aceasta, a devenit trup ca femeie – nu s-ar numi o fiică a lui dumnezeu? Spune-mi dacă modul în care înțeleg este corect. Când oamenii au copii, vor să aibă atât un fiu, cât și o fiică – dorește oare și dumnezeu să-i aibă pe amândoi?” Cum ar fi trebuit să-i răspund și să-i explic această chestiune? N-ar trebui aceasta luată în serios? Nu trebuie să fie corectată? Există vreo problemă cu spusele lui? Există o problemă. El a spus: „Dumnezeu are un fiu, domnul Isus, iar de data aceasta întruparea este femeie, deci în acest caz este fiica lui. Așadar, dumnezeu are un fiu și o fiică, îi are pe amândoi, prin urmare nu este nevoie de duhul sfânt. Există tatăl sfânt, fiul sfânt și fiica sfântă, această Treime – cât de potrivită și demnă este! Fără o fiică, n-ar fi completă.” Cum te simți la auzul acestora? Nu știi dacă să râzi sau să plângi. Spune-Mi, nu este o glumă? (Ba da.) Există vreo diferență între modul în care înțelege el întruparea și cel al lui Pavel? (Nu.) Nu există nicio diferență. Dacă oamenii se bazează mereu pe istețimea, închipuirile și noțiunile lor pentru a trage concluzii și a face deducții privind înțelegerea lui Dumnezeu, în special abordarea chestiunilor legate de identitatea și esența Lui, și le aplică având anumite puncte de vedere, acest lucru va fi problematic, iar ei vor face greșeli și vor întâmpina probleme. Care este așadar cel mai potrivit mod de a aborda această chestiune? Unele chestiuni sunt mai profunde și abstracte, nu sunt ușor de înțeles de către oameni și nu este ușor să ne dăm seama de esența și de cauza principală a acestei probleme; dacă aceste lucruri nu implică adevărul sau nu-ți afectează urmărirea adevărului, ce ar trebui să faci? Mai întâi, să renunți la ele. Ce rost are să le cercetezi? Nu este treaba ta să le cercetezi. Nu trebuie decât să te concentrezi la intrarea în viață și să-ți poți face bine datoria. Într-o zi vei înțelege de la sine aceste chestiuni. Unii oameni spun că nu pot renunța la ele și vor să le cerceteze, ceea ce este problematic. Nu trebuie să le cercetezi. Oamenii nu trebuie să abordeze chestiuni referitoare la identitatea, esența și statutul lui Dumnezeu cu o atitudine cercetătoare. Dacă vei continua să cercetezi, va avea consecințe grave. În cazuri grave, Îl vei huli pe Dumnezeu. Cum ar trebui să abordeze oamenii chestiunile referitoare la identitatea și esența lui Dumnezeu? Fii simplu și, chiar dacă această chestiune nu-ți este destul de clară, un lucru este cert: El Îl poate reprezenta pe Dumnezeu, este apariția lui Dumnezeu, ceea ce exprimă El este adevărul, ce ar trebui să accepte oamenii este adevărul și este suficient pentru a obține adevărul.

Privind natura-esență a antihriștilor, ce venerează ei cel mai mult? Așa-zisele teorii teologice elevate, deșarte, abstracte. Pentru ei, aceste teorii sunt extrem de valoroase. Prețuiesc și iubesc atât de mult aceste lucruri și se gândesc la tot soiul de modalități de a le dobândi pentru a ieși în evidență din mulțime. Iau notă de aceste lucruri în inimile lor și le consideră un capital, o piatră de temelie prin care să-și realizeze obiectivele în viață, neștiind că aceste lucruri nu sunt, în mod fundamental, adevărul. Dar le place să se doteze cu aceste teorii teologice, care devin apoi adânc înrădăcinate și pe care le consideră adevărul. Se folosesc de aceste cunoștințe teologice pentru a studia cuvintele lui Dumnezeu și adevărurile exprimate de El. Când văd că adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu și cuvintele Sale nu se potrivesc cu teoriile teologice pe care le susțin, nu se pot opri să nu judece și să nu condamne cuvintele lui Dumnezeu. Nu le este deloc teamă în inimile lor, crezând că au o bază biblică pentru a proceda astfel. Unii dintre ei chiar Îi condamnă cuvintele, spunând: „Cuvintele lui dumnezeu sunt prea plictisitoare. Unele dintre ele nu sunt logice, altele nu sunt gramaticale și chiar o parte din vocabularul pe care-l folosește nu funcționează prea bine.” Trăiesc doar în mintea și gândurile lor, folosind cunoștințele și erudiția pe care le dețin pentru a analiza și studia cuvintele lui Dumnezeu. Mulți dintre ei chiar își folosesc închipuirile și judecata pentru a găsi, în cuvintele Lui, cum definește Dumnezeu anumite persoane sau ce destinații decide El pentru anumiți oameni, apoi analizează și condamnă acele lucruri în funcție de ceea ce spune Biblia, începând astfel să respingă cuvintele lui Dumnezeu. În timp ce-I analizează și condamnă cuvintele, se întâmplă ceva groaznic. Știți ce se întâmplă? Când oamenii Îl analizează și Îl studiază pe Dumnezeu și când ia naștere o mentalitate de condamnare în ei, Duhul Sfânt îi disprețuiește și îi respinge pe acești oameni și nu lucrează în ei. Nu este un lucru groaznic? Și știți ce prevestește când Duhul Sfânt nu lucrează. Când nu lucrează, Duhul Sfânt Se îndepărtează de acești oameni, echivalând cu abandonarea lor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu nu-i va mântui. Putem analiza motivul. De unde provin aceste teorii teologice pe care s-au sprijinit jumătate din viața lor? Pe cine reprezintă ele? Nu le este clar acest lucru în sufletul lor. De fapt, aceste lucruri nu sunt deloc de la Dumnezeu și nici nu sunt o înțelegere umană pură. Sunt interpretări false ale oamenilor și, ca atare, se poate spune că provin de la Satana și îl reprezintă întru totul pe Satana. Ce altceva include această cunoaștere teologică? Pe lângă interpretările false ale Bibliei, include logica și raționamentul oamenilor, noțiunile și închipuirile lor, precum și experiențele, etica, morala și ideile lor filosofice. Când folosesc aceste lucruri pentru a evalua ce spune Dumnezeu și pentru a-I evalua lucrarea, sunt în mod evident de partea Satanei prin felul în care Îl tratează pe Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu Își ascunde fața de la ei, iar Duhul Sfânt îi abandonează. Ați experimentat vreodată acest lucru? În trecut, unii oameni discutau despre experiențele lor în această privință, spunând: „Când am început să cred în Dumnezeu, eram nerăbdător să-L studiez; am studiat ce spune, cum Își folosește cuvintele, cum îi tratează pe oameni, cu cine este bun și ce fel de persoană este pe placul Lui sau o urăște. Ca urmare a tuturor acestor studii, inima mea s-a întunecat, nu L-am putut simți pe Dumnezeu în rugăciunile mele, starea de libertate și eliberare din inima mea a dispărut și n-am mai simțit pace sau bucurie. Era ca și cum mă apăsa o piatră pe inimă.” Ați avut vreodată o astfel de experiență? (Da.) Cei care Îl studiază constant pe Dumnezeu nu capătă nicio luminare sau iluminare de la Duhul Sfânt. Nici măcar citirea cuvintelor lui Dumnezeu nu le aduce nicio lumină. Antihriștii sunt experți în studierea lui Dumnezeu, dar nu acceptă deloc adevărul. În biserică, nu au nicio relație interpersonală normală, poziționându-se mereu deasupra celorlalți pentru a le face morală. Se laudă adesea cu cunoștințele lor și îi privesc cu dispreț pe frații și surorile de rând. Dacă un antihrist interacționează cu tine și află că nu ai o educație înaltă, nu-și va bate capul cu tine. Chiar dacă îndeplinești criteriile pentru a fi conducător de biserică sau de echipă, nu te va folosi. Ce fel de oameni folosește? Caută oameni cu statut social, putere, cunoaștere și daruri, care pot vorbi elocvent – pune ochii pe astfel de oameni și își propune să-i folosească. Dacă este la latitudinea lui să aleagă și să folosească oameni, selectează doar indivizi care se exprimă clar, sunt foarte educați, bine informați și au statut în societate. Chiar dacă astfel de oameni nu urmăresc adevărul sau nu pot face nicio lucrare, tot sunt pe placul lui. Ce indică acest lucru? Că fac parte din aceeași categorie. La urma urmei, cine se aseamănă se adună. Unii antihriști înțeleg anumite cuvinte și doctrine și apoi se gândesc în toate felurile cum să practice ținerea predicilor. În ce măsură practică? În măsura în care pot vorbi articulat și pe larg, urcând pe scenă fără să folosească notițe și vorbind ore în șir. Consideră că asta înseamnă să facă lucrare, că este cel mai glorios moment al lor, momentul în care se pot afișa cel mai bine. Profită de astfel de ocazii și nu le scapă niciodată. Totuși, în ceea ce privește subiectele despre care Dumnezeu are adesea părtășie, care țin de umanitatea normală, de conștiința și rațiunea oamenilor și de lucrurile cele mai strâns legate de umanitate din viața reală a oamenilor normali – deși pot părea detalii mărunte și nesemnificative, în realitate, sunt strâns legate de intrarea în adevărul-realitate. Cum privesc antihriștii aceste lucruri? Le disprețuiesc din inimă, nu iau aceste cuvinte în serios și condamnă aceste chestiuni în inimile lor, considerând că sunt neînsemnate. Indiferent cum ai părtășie despre adevărul-realitate, de exemplu, cum să fii o persoană onestă, loială sau realistă și conștiincioasă, indiferent cum ai părtășie despre acestea, punctul lor de vedere rămâne neschimbat. Vor să fie persoane care pot vorbi elocvent, care par pline de talent și abilități speciale sau chiar persoane cu abilități supranaturale, cum ar fi să vorbească în limbi, să poată citi extraordinar de rapid, să aibă memorie fotografică și așa mai departe. Dacă ar avea și aceste abilități, inimile lor ar fi pline de bucurie. În adâncul inimii lor, urmăresc și prețuiesc aceste lucruri. De pildă, imediat după ce termin de spus ceva, uit. Când întreb pe toată lumea, nici ceilalți nu-și amintesc. Vezi, memoria noastră este destul de asemănătoare, nu-i așa? (Da.) Dar când antihriștii văd asta, spun: „Nici memoria ta nu-i bună! Uită-te la cutare persoană spirituală; poate citi foarte rapid și are memorie fotografică. Tu ești hristos – câte rânduri poți citi dintr-o privire?” Le spun: „Nu am acea abilitate supranaturală. Uneori nu-Mi amintesc o propoziție după ce o citesc și trebuie să o citesc din nou.” Ei spun: „Nu se presupune că dumnezeu este atotputernic?” Așa încep să-și formeze noțiuni. În adâncul inimii lor, cum Îl privesc pe Dumnezeu întrupat? „Dumnezeu întrupat este doar o persoană cu totul obișnuită și pe deplin normală. Memoria lui nu este bună, constituția lui nu este chiar grozavă; nu seamănă cu dumnezeu în nicio privință.” Prin urmare, când aud pe cineva predicând despre dragostea de Dumnezeu, își spun: „Dacă acea persoană spirituală sau acea persoană faimoasă ar fi dumnezeu, aș putea să-l accept și să-l iubesc. Dar dacă acest hristos actual este dumnezeu, nu pot să-l iubesc, fiindcă nu seamănă deloc cu dumnezeu.” În inimile lor, pentru a fi dumnezeu, cineva trebuie să semene cu el; trebuie să vorbească, să acționeze și să arate ca dumnezeu, așa încât, atunci când îl văd oamenii, să nu aibă nicio noțiune – asta gândesc ei. De ce? Ei își spun: „În primul rând, n-ai abilități supranaturale. În al doilea rând, n-ai talente speciale. În al treilea, nu ai darurile acelor oameni din lume care realizează lucruri mărețe. Nu ești excepțional în niciun fel, deci de ce ar trebui să ascult ce spui? De ce ar trebui să te respect? De ce ar trebui să mă supun ție? Nu pot să mă supun.” Ce problemă este aceasta? Ce fel de fire este? Chiar dacă nu înțeleg adevărul, ar trebui totuși să aibă conștiința și rațiunea unei persoane normale. Oamenii au noțiuni, iar Dumnezeu nu-i condamnă din această cauză, dar când nutresc noțiuni și apoi se împotrivesc cu bună știință și Îl condamnă pe Dumnezeu, acest lucru Îi ofensează ușor firea. Faptul că antihriștii pot să-L condamne în voie și să se împotrivească lui Dumnezeu este cauzat de firea lor ticăloasă. După ce dobândesc cunoștințe, au închipuiri mai bogate, mai extinse și mai cuprinzătoare despre Dumnezeu și despre măreția, esența, autoritatea și atotputernicia Lui. Apoi încearcă să potrivească aceste închipuiri cu Dumnezeul pe care Îl pot vedea și cu care pot interacționa. Pot să le potrivească? Nu pot niciodată să le potrivească. Cu cât Îl studiază mai mult pe Dumnezeu, cu atât Îl resping mai mult în inimile lor și pot să-L condamne și să I se împotrivească; este inevitabil.