Cum se manifestă aspectele ticăloase ale fariseilor? Mai întâi să ne începem discuția cu modul în care fariseii L-au tratat pe Dumnezeu întrupat și apoi ați putea înțelege puțin mai mult. În legătură cu Dumnezeu întrupat, trebuie să vorbim mai întâi despre tipul de familie și mediu în care S-a născut Dumnezeu întrupat acum 2000 de ani. În primul rând, Domnul Isus nu S-a născut nicidecum într-o familie bogată – neamul Lui nu a fost atât de distins. Tatăl Lui vitreg, Iosif, era tâmplar, iar mama Lui, Maria, era o credincioasă obișnuită. Identitatea și statutul social al părinților Săi reprezintă mediul familial în care S-a născut Domnul Isus și este clar că El S-a născut într-o familie de rând. Ce înseamnă „de rând”? Se referă la oamenii obișnuiți, la o gospodărie medie aflată pe treapta de jos a societății, care nu are nicio legătură cu familiile nobile, nu este asociată cu un statut de vază și nu este câtuși de puțin aristocrată. Născut într-o familie obișnuită, cu părinți obișnuiți, lipsiți de orice statut social ilustru sau de un mediu familial distins, este clar că mediul și familia în care S-a născut Domnul Isus au fost cât se poate de obișnuite. Scrie în Biblie că Domnul Isus a primit vreo educație specială? A primit El o educație de la un seminar? A fost El instruit de un preot de seamă? A citit multe cărți, așa cum a făcut Pavel? A avut contacte strânse sau interacțiuni cu elita socială sau cu preoții de seamă ai iudaismului? Nu. Privind statutul social al familiei în care S-a născut Domnul Isus, este clar că El n-ar fi intrat în contact cu eșalonul superior al cărturarilor evrei și al fariseilor; El S-a limitat practic la viața printre evreii de rând. Ocazional mergea la sinagogă, iar oamenii pe care îi întâlnea erau cu toții oameni de rând. Ce arată asta? Pe măsură ce Domnul Isus creștea, înainte de a-Și începe în mod oficial lucrarea, mediul în care a fost crescut a rămas neschimbat. După vârsta de 12 ani, gospodăria Lui nu a început să prospere și El nu a devenit bogat, cu atât mai puțin să aibă șansa de a interacționa cu oameni din clasele superioare ale cercurilor sociale sau religioase și nici nu a avut ocazia de a primi o educație superioară în timpul creșterii Sale. Ce mesaj trimite acest lucru generațiilor următoare? Această persoană obișnuită și normală, care a fost Dumnezeu întrupat, nu a avut nici ocazia și nici condițiile să primească o educație superioară. A fost la fel ca oamenii obișnuiți, a trăit într-un mediu social de rând, într-o familie obișnuită și nu avea nimic special. Tocmai din această cauză, după ce au aflat despre predicile și acțiunile Domnului Isus, acei cărturari și farisei au îndrăznit să ia atitudine și să-L judece, să-L hulească și să-L condamne în mod deschis. Pe ce bază L-au condamnat? Fără nicio îndoială, pe baza legilor și regulamentelor din Vechiul Testament. Mai întâi, Domnul Isus i-a determinat pe ucenicii Lui să nu respecte Sabatul – a lucrat în continuare în ziua de Sabat. În plus, nu a respectat legile și regulamentele și nu s-a dus la templu, iar când a întâlnit păcătoși, unii oameni L-au întrebat cum să-i trateze, dar El nu i-a tratat conform legii, ci a dat dovadă de milă față de ei. Niciunul dintre aceste aspecte ale acțiunilor Domnului Isus nu s-a conformat noțiunilor religioase ale fariseilor. Întrucât nu iubeau adevărul și, în consecință, Îl urau pe Domnul Isus, au profitat de pretextul că Domnul Isus a încălcat legea pentru a-L condamna cu tărie și au hotărât că trebuie să fie ucis. Dacă Domnul Isus S-ar fi născut într-o familie distinsă și de vază, dacă ar fi beneficiat de o educație superioară și ar fi fost în relații strânse cu acești cărturari și farisei, în acel moment lucrurile nu s-ar fi derulat pentru El așa cum au decurs mai târziu – s-ar fi putut schimba. El a fost condamnat de farisei tocmai din cauza caracterului Său comun, a normalității Lui și a mediului în care S-a născut. Pe ce bază L-au condamnat pe Domnul Isus? Pe baza acelor reglementări și legi de la care nu s-au abătut, despre care credeau că nu se vor schimba niciodată în toată eternitatea. Fariseii considerau teoriile teologice pe care le pricepeau drept cunoaștere și drept un instrument cu care să-i evalueze și să-i condamne pe oameni, folosindu-le chiar și în cazul Domnului Isus. Așa a fost condamnat El. Modul în care au evaluat sau tratat o persoană nu a depins niciodată de esența ei, nici de faptul că acea persoană a predicat adevărul și a depins și mai puțin de sursa cuvintelor pe care le-a rostit ea – modul în care fariseii au evaluat sau condamnat o persoană a depins doar de regulamentele, cuvintele și doctrina pe care le-au priceput din Vechiul Testament al Bibliei. Deși fariseii știau în inimile lor că spusele și faptele Domnului Isus nu erau un păcat sau o încălcare a legii, tot L-au condamnat, fiindcă adevărurile pe care le-a exprimat și semnele și minunile pe care le-a făcut i-au determinat pe mulți oameni să-L urmeze și să-L slăvească. Fariseii erau tot mai plini de ură față de El și chiar au vrut să se descotorosească de El. Nu au recunoscut că Domnul Isus era Mesia care avea să vină, nici nu au recunoscut că ale Sale cuvinte dețineau adevărul, cu atât mai puțin că lucrarea Sa era în acord cu adevărul. Au judecat că Domnul Isus rostea cuvinte pline de îndrăzneală și alunga demonii cu ajutorul lui Belzebut, prințul demonilor. Faptul că L-au putut învinui pe Domnul Isus de aceste păcate arată cât de multă ură nutreau față de El. Așadar, au lucrat cu râvnă pentru a tăgădui că Domnul Isus era trimis de Dumnezeu, că era Fiul lui Dumnezeu și că era Mesia. Ceea ce au vrut să spună a fost: „Ar proceda dumnezeu astfel? Dacă s-ar fi întrupat, dumnezeu s-ar fi născut într-o familie cu statut formidabil. Și ar fi trebuit să accepte tutela cărturarilor și a fariseilor. Ar fi trebuit să studieze sistematic Scriptura, să înțeleagă cunoștințele despre Scriptură și să fie înzestrat cu toată cunoașterea Scripturii înainte de a putea să poarte numele de «dumnezeu întrupat».” Dar Domnul Isus nu era înzestrat cu aceste cunoștințe, prin urmare L-au condamnat, spunând: „În primul rând, nu ești calificat astfel, așa că nu poți fi dumnezeu; în al doilea rând, fără această cunoaștere a Scripturii, nu poți să faci lucrarea lui dumnezeu, cu atât mai puțin să fii dumnezeu; în al treilea rând, nu trebuie să lucrezi în afara templului – nu lucrezi în templu acum, ci ești mereu printre păcătoși, așa că lucrarea pe care o faci depășește sfera Scripturii, prin urmare este și mai puțin posibil să fii dumnezeu.” De unde a provenit baza condamnării lor? Din Scriptură, din mintea omului și din educația teologică pe care o primiseră. Întrucât erau plini de noțiuni, închipuiri și cunoștințe, fariseii credeau că această cunoaștere este corectă, că este adevărul și o bază validă și că Dumnezeu nu putea contrazice în niciun moment aceste lucruri. Au căutat oare adevărul? Nu. Ce au căutat? Un dumnezeu supranatural care să apară sub forma unui trup spiritual. Așadar, au determinat parametrii pentru lucrarea lui Dumnezeu, I-au tăgăduit lucrarea și au judecat dacă Dumnezeu are sau nu dreptate conform noțiunilor, închipuirilor și cunoștințelor omului. Și care a fost rezultatul final? Nu doar că au condamnat lucrarea lui Dumnezeu, ci L-au pironit pe cruce pe Dumnezeu întrupat. Aceasta a fost consecința faptului că și-au folosit noțiunile, închipuirile și cunoștințele pentru a-L evalua pe Dumnezeu și aceasta este ticăloșia lor.

Judecând după prețuirea cunoașterii și erudiției de către farisei, în ce constă ticăloșia lor? Cum se manifestă? Cum putem să cercetăm și să disecăm natura ticăloasă a unor astfel de oameni? Venerația fariseilor față de cunoaștere și erudiție este cunoscută și nu este nevoie să intrăm în detalii. Care este, așadar, natura ticăloasă dezvăluită aici? Cum putem să disecăm și să ne dăm seama de natura ticăloasă a unor astfel de oameni? Să vorbească cineva. (Aceștia folosesc cunoștințe teoretice pentru a se opune esenței lui Dumnezeu; este una dintre manifestările ticăloșiei lor.) Opoziția este o acțiune, deci de ce s-au opus ei? Într-o oarecare măsură, opoziția include o fire feroce, dar nu ați abordat încă ticăloșia. De ce s-au opus ei? Ținea de faptul că Îl plăceau sau nu? Nu le-a plăcut acest fel de Dumnezeu, crezând: „Dumnezeu ar trebui să fie în ceruri, mai exact în al treilea cer, admirat de toți, inaccesibil oamenilor, de nepătruns pentru ei, cel la care toată omenirea, toate ființele create și chiar toate ființele vii din univers ar trebui să se uite cu admirație – acesta este dumnezeu! Acum dumnezeu a venit, dar te-ai născut în casa unui tâmplar, părinții tăi sunt doar oameni de rând și chiar te-ai născut într-o iesle. Mediul nașterii tale nu este doar obișnuit, este cu o treaptă mai jos decât obișnuit și de rând – cum ar putea oamenii să accepte asta? Dacă dumnezeu ar veni cu adevărat, n-ar putea veni astfel!” Nu așa Îl delimitează oamenii pe Dumnezeu? Toți Îl delimitează în acest mod. De fapt, în adâncul sufletului, și ei au simțit vag că Domnul Isus nu era o persoană obișnuită, că spusele Lui erau corecte și că păcatele de care L-au acuzat oamenii nu corespundeau în realitate faptelor. Domnul Isus putea să-i vindece pe bolnavi și să alunge demoni, iar ei n-au reușit nici să găsească vreo greșeală, nici să profite de nimic din cuvintele și predicile pe care El le-a rostit și le-a predicat, dar tot nu puteau accepta și tot se îndoiau în inimile lor: „Chiar așa este dumnezeu? El este atât de măreț în ceruri, așadar, dacă devine trup și vine pe pământ, ar trebui să fie și mai măreț, admirat de toți, umblând printre familiile nobile, vorbind elocvent și nedezvăluind niciodată vreo greșeală sau slăbiciune umană. În plus, ar trebui să-și folosească mai întâi cunoștințele, erudiția și abilitățile pentru a subjuga preoțimea din templu. Ar trebui să-i câștige mai întâi pe acești oameni; aceasta ar fi intenția lui dumnezeu.” N-au fost convinși de ceea ce a făcut Domnul Isus, nici n-au vrut să accepte sau să recunoască acest fapt. Nu e mare lucru că n-au vrut să recunoască acest fapt; înlăuntrul lor aveau ceva și mai letal: dacă o astfel de persoană era dumnezeu, atunci toată preoțimea putea fi dumnezeu, toți semănau mai mult cu dumnezeu decât Dumnezeu Însuși și toți erau mai calificați să fie hristos decât Domnul Isus. Nu este problematic? (Ba da.) În timp ce-L condamnau pe Domnul Isus, se opuneau și disprețuiau, de asemenea, fiecare aspect al mediului care avea legătură cu trupul pe care L-a ales Dumnezeu pentru întruparea Sa de data aceasta. Nu am discutat încă în ce constă ticăloșia fariseilor – să ne continuăm părtășia.

Dumnezeu devine trup ca persoană obișnuită, ceea ce înseamnă că Se smerește devenind o persoană cu totul obișnuită dintr-o imagine, o identitate și o poziție înaltă mai presus de toate lucrurile. Când devine o persoană obișnuită, nu alege să Se nască într-o familie distinsă și bogată; mediul în care Se naște este foarte comun, chiar sărăcăcios. Dacă privim această chestiune din perspectiva unei persoane obișnuite, cu conștiință, raționalitate și umanitate, tot ceea ce face Dumnezeu este demn de venerația și dragostea oamenilor. Cum ar trebui să trateze oamenii acest lucru? (Cu venerație.) O persoană obișnuită și normală care Îl urmează pe Dumnezeu ar trebui să-I laude frumusețea, întrucât Dumnezeu Se smerește de la un statut înalt la o persoană extraordinar de obișnuită – smerenia și ascunderea lui Dumnezeu sunt de-a dreptul încântătoare! Este ceva ce nici persoanele corupte, nici diavolii sau Satana nu pot realiza. Este oare un lucru pozitiv sau negativ? (Un lucru pozitiv.) Ce anume ilustrează acest lucru pozitiv, acest fenomen și acest fapt? Smerenia și ascunderea lui Dumnezeu, frumusețea și afecțiunea Lui. Un alt fapt este că Dumnezeu îi iubește pe oameni; iubirea Lui este sinceră, nu falsă. Iubirea lui Dumnezeu nu se rezumă la vorbe goale, nu este un slogan, nici o iluzie, ci este reală și faptică. Dumnezeu Însuși devine trup și suportă înțelegerile greșite ale oamenilor, precum și batjocura, calomnia și blasfemia lor. El Se smerește și devine o persoană obișnuită, fără o înfățișare semeață, fără talente speciale și, cu siguranță, fără cunoaștere profundă sau erudiție – cu ce scop? De a-i aborda pe oamenii pe care i-a ales și pe care intenționează să-i mântuie cu această identitate și cu o înfățișare umană care le va fi cel mai ușor accesibilă. Nu constituie toate aceste fapte ale lui Dumnezeu prețul pe care l-a plătit? (Ba da.) Poate altcineva să facă asta? Nimeni nu poate. De exemplu, unele femei care iubesc în mod deosebit frumusețea se machiază și nu ies din casă nemachiate. Dacă i-ai cere unei astfel de femei să iasă din casă sau să apară pe scenă fără machiaj, ar putea să o facă? N-ar putea. Nici măcar nu a fost umilită în acest caz; îi este imposibil chiar și să iasă fără machiaj, nu poate renunța nici la acest strop de vanitate, la acel mic avantaj trupesc. Dar Dumnezeu? Când Se smerește născându-Se în pătura cea mai de jos a societății ca persoană cu totul obișnuită, la ce renunță El? Renunță la demnitatea Lui. De ce este capabil Dumnezeu să renunțe la demnitatea Lui? (Pentru a-i iubi și a-i mântui pe oameni.) Pentru a-i iubi pe oameni și a-i mântui, ceea ce dezvăluie firea lui Dumnezeu. Așadar, cum implică acest lucru pierderea demnității? Cum ar trebui privită această chestiune? Unii spun: „Ce demnitate pierde Dumnezeu? Nu mai ai identitatea lui Dumnezeu chiar și după ce-ai devenit trup? Nu mai ai oameni care Te urmează și Îți ascultă predicile? Nu faci tot lucrarea lui Dumnezeu? Ce demnitate pierzi?” Această „pierdere a demnității” include mai multe aspecte. Într-o privință, motivația lui Dumnezeu de a face toate acestea este de dragul oamenilor, dar pot ei să o înțeleagă? Nici măcar cei care Îl urmează nu o pot înțelege. Ce conține această lipsă de înțelegere? Există înțelegeri greșite, interpretări greșite și priviri ciudate sau încărcate de dispreț din partea anumitor oameni. Dumnezeu Se află în tărâmul spiritual, în mijlocul tuturor lucrurilor, iar întreaga umanitate se află sub picioarele Lui, dar acum că Dumnezeu a devenit trup, este echivalent cu faptul că trăiește în același mediu, avându-i pe oameni ca egali. El trebuie să înfrunte batjocura, calomnia, înțelegerile greșite și sarcasmul omenirii, precum și noțiunile, vrăjmășia și judecata ei – pe acestea trebuie să le înfrunte. În timp ce înfruntă aceste lucruri, credeți că are demnitate? Potrivit identității lui Dumnezeu, nu ar trebui să sufere aceste lucruri, oamenii nu ar trebui să-L trateze astfel, iar El nu ar trebui să suporte aceste lucruri; nu sunt lucruri pe care Dumnezeu ar trebui să le suporte, dar când devine trup, El trebuie să le accepte, trebuie să suporte toate acestea și nimic nu este omis. Omenirea coruptă Îi poate spune multe lucruri plăcute auzului lui Dumnezeu din ceruri, dar nu are pic de considerație față de Dumnezeu întrupat. Oamenii își spun: „Dumnezeu devine trup? Ești atât de obișnuit și de normal, nu ai nimic excepțional; se pare că nu poți să-mi faci nimic!” Îndrăznesc să spună orice! Când vine vorba de profitul sau de reputația lor, îndrăznesc să rostească orice judecată sau condamnare. Prin urmare, când Dumnezeu devine trup, deși are acest statut și Se bucură de această identitate în timp ce interacționează cu oamenii și trăiește alături de omenirea coruptă, de fapt, El trebuie să îndure totodată tot soiul de umilințe cauzate de identitatea Sa. Își pierde toată demnitatea – acesta este primul lucru pe care trebuie să-l îndure Dumnezeu, confruntându-Se cu toată confuzia, înțelegerea greșită, îndoiala, testarea, răzvrătirea, judecata, duplicitatea etc., pe care le manifestă omenirea coruptă față de El. Trebuie să îndure toate acestea – aceasta este pierderea demnității Lui. Ce altceva? În esență, nu există nicio diferență între întrupare și Duh – este corect? (Da.) În esență, nu există nicio diferență, dar există un aspect: trupul nu poate înlocui niciodată Duhul. Cu alte cuvinte, trupul este limitat în privința funcțiilor Sale. De exemplu, Duhul poate călători prin spațiu, nu este afectat de timp, climat sau diverse medii și este omniprezent, în timp ce trupul este supus acestor limitări. Ce pierdere a fost adusă demnității lui Dumnezeu? Care este dificultatea în această chestiune? Dumnezeu Însuși are această abilitate, dar întrucât este limitat de trup, în perioada lucrării Sale trebuie să Se țină de lucrarea trupului în mod conștiincios, liniștit și ascultător până la finalizarea lucrării. În timpul perioadei în care Dumnezeu lucrează în trup, ceea ce oamenii pot să vadă la Dumnezeu și să înțeleagă despre El în noțiunile lor este acest trup pe care îl pot vedea ochii lor. Așadar, în închipuirile și noțiunile lor, oare nu sunt supuse anumitor limitări măreția, atotputernicia, înțelepciunea și chiar autoritatea lui Dumnezeu? (Ba da.) În mare măsură, acele lucruri sunt supuse anumitor limitări. Care este cauza acestor limitări? (Faptul de a fi întrupat.) Aceste limitări sunt cauzate de faptul că El este întrupat. Se poate spune că faptul de a fi întrupat Îi provoacă lui Dumnezeu Însuși un fel de necaz. Desigur, utilizarea cuvântului „necaz” este puțin imprecisă aici, dar este adecvat să-i spunem așa – se poate spune doar așa. Are acest necaz vreun impact asupra înțelegerii lui Dumnezeu de către oameni și asupra adevăratei asocieri și interacțiuni a lor cu Dumnezeu pentru a-L iubi și a se supune Lui? (Da.) Are un anumit efect. Atât timp cât o persoană a văzut trupul lui Dumnezeu, atât timp cât a avut de-a face cu trupul Lui și I-a auzit trupul vorbind, este posibil ca, în timpul vieții sale, imaginea, înțelepciunea, esența și firea lui Dumnezeu să rămână pentru totdeauna la ceea ce recunoaște, vede și înțelege din acest trup. Acest lucru este nedrept față de Dumnezeu. Nu este așa? (Ba da.) Este nedrept față de Dumnezeu. Deci de ce mai procedează El astfel? Pentru că doar prin întruparea lui Dumnezeu se pot obține cele mai bune rezultate ale purificării și mântuirii oamenilor de către El – Dumnezeu alege această cale. El devine trup și trăiește față în față printre oameni, îngăduindu-le să-I audă cuvintele, să-I vadă fiecare mișcare și să-I vadă firea, chiar și personalitatea, bucuriile și necazurile. Deși această fire și aceste bucurii și necazuri pot să creeze noțiuni atunci când oamenii le văd, afectându-le înțelegerea privind esența lui Dumnezeu și limitându-le înțelegerea, Dumnezeu preferă să fie înțeles greșit de oameni și să aleagă totuși această metodă prin care să obțină cele mai bune rezultate în mântuirea oamenilor. Așadar, El Și-a sacrificat demnitatea din punct de vedere al înțelegerii chipului Său inițial, al identității, statutului și esenței Sale adevărate de către oameni. Nu s-ar putea spune asta, vorbind din acest punct de vedere? Chibzuiți cu atenție: în diferitele aspecte privind ceea ce a plătit și a făcut Dumnezeu, potrivit înțelegerii oamenilor, există ceva echivalent cu acele teorii și sloganuri ale fariseilor și antihriștilor? Nu există. De exemplu, când fariseii au spus „Dumnezeu este onorabil”, cum au înțeles ei acest caracter onorabil? Cum ar trebui să se realizeze caracterul onorabil al lui Dumnezeu în ochii lor? Doar prin faptul că El este măreț. Nu este o doctrină să spui: „Dumnezeu este onorabil, dumnezeu este atât de onorabil”? (Ba da.) Ce cred ei că este caracterul onorabil al lui Dumnezeu? Faptul că, dacă Dumnezeu ar veni pe pământ, ar avea o poziție de frunte, cunoștințe, talent și abilități de prim rang, o elocvență excelentă și o înfățișare aleasă și distinsă. Care este acel caracter onorabil în care credeau? Este ceea ce oamenii pot să vadă. Nu este acest tip de caracter onorabil ceva ce face Satana? (Ba da.) Dumnezeu nu face asta! Priviți ce tip de oameni sunt aleșii lui Dumnezeu și ce tip de oameni sunt elitele remarcabile ale lumii Satanei. Comparându-i în acest fel, vei ști ce fel de persoană mântuiește Dumnezeu și ce fel de persoană nu poate fi mântuită. Cei care sunt deosebit de aroganți, neprihăniți de sine, înzestrați și talentați au cele mai mici șanse să accepte adevărul. Vorbirea lor este plină de cunoaștere, extrem de elocventă și îi face pe oameni să li se închine și să-i admire, dar slăbiciunea lor vitală este că nu acceptă adevărul, sunt scârbiți de el și îl urăsc, determinându-i să meargă pe calea distrugerii. Pe de altă parte, niciunul dintre aleșii lui Dumnezeu nu are daruri sau talente speciale, dar ei pot accepta adevărul, se supun lui Dumnezeu, renunță la faima, câștigul și statutul lor pentru a-L urma și sunt dispuși să-și facă datoria. Acestea sunt tipurile de oameni mântuiți de Dumnezeu. Cui se închină non-credincioșii? Toți se închină intelectualilor de nivel înalt și oamenilor cu statut familial de seamă. În ceea ce privește darurile, specialitățile și statutul familiei, nu avem nimic din acestea – suntem la fel. Ce părere aveți despre asta? Dumnezeu nu face astfel de lucruri – este oare atât de simplu? De ce nu a rânduit El așa? Intenția lui Dumnezeu este în acest lucru. Îi este mult prea ușor să rânduiască în ce familie se naște o persoană și ce cunoștințe poate învăța. Poate Dumnezeu să acționeze așa? (Da.) Poate, într-adevăr! Atunci de ce nu a rânduit El să ne naștem în familii bogate și de seamă? Aceasta este frumusețea lui Dumnezeu, este revelația esenței Lui și doar cei care înțeleg adevărul își pot da seama de această chestiune. După ce devine trup, oricât de mari sunt noțiunile oamenilor, oricât de mari sunt dificultățile pe care le întâmpină Dumnezeu în lucrarea Lui, oricât de mari sunt obstacolele pe care le înfruntă, oricât de mari sunt batjocura și calomnia de care are parte și indiferent cât de mult se pierde din demnitatea Lui după ce devine trup astfel, oare Îi pasă lui Dumnezeu? Nu-i pasă. Așadar, de ce anume Îi pasă? Dacă puteți înțelege acest aspect, știți cu adevărat că Dumnezeu este încântător. De ce Îi pasă lui Dumnezeu? Care este intenția Lui laborioasă atunci când plătește acest preț și depune un efort atât de mare? Pentru ce a făcut El asta, mai exact? (Pentru ca acest grup ales de Dumnezeu să-L poată înțelege mai bine, să aibă un contact mai bun cu El prin trupul Său întrupat și apoi să aibă o înțelegere adevărată a Lui.) Să-L înțeleagă pe Dumnezeu – așadar, mai este destul de benefic acest lucru pentru El? A plătit Dumnezeu atât de mult pentru acest singur scop? Da sau nu? A lucrat El laborios timp de 6000 de ani doar pentru a-i face pe oameni să-L înțeleagă? Spuneți-Mi, după ce Dumnezeu i-a creat pe oameni, după ce omenirea s-a îndepărtat de Dumnezeu și l-a urmat pe Satana și fiecare ființă umană a început să-și petreacă viața ca un demon viu – cine este cel mai fericit? (Satana.) Cine este victima? (Oamenii.) Atunci cine este cel mai trist? (Dumnezeu.) Voi sunteți cei mai triști? (Nu.) În realitate, nimeni nu-și poate da seama de aceste lucruri. Nimeni nu le cunoaște pe cont propriu: fiecare acceptă ceea ce devine în viață. Când le ceri să practice adevărul, nu cred că acest lucru îi poate ajuta cu ceva. Trăiesc constant pe baza noțiunilor și închipuirilor lor și s-au răzvrătit mereu împotriva lui Dumnezeu. Cel mai trist și cu inima zdrobită este, de fapt, Dumnezeu. El a creat omenirea; credeți că lui Dumnezeu Îi pasă de starea imediată a existenței umane sau dacă viața oamenilor este bună sau nu? (Îi pasă.) Dumnezeu este cel mai îngrijorat și poate că oamenii implicați nu simt acest lucru și, de fapt, nu-l înțeleg. Trăind în această lume, omenirea era așa acum o sută de ani, iar acum încă este la fel, înmulțindu-se generație după generație și trăind așa generație după generație, unii oameni descurcându-se bine, iar alții nu – viața este plină de suișuri și coborâșuri. Generație după generație de oameni apar, poartă haine diferite, mănâncă aceeași mâncare, dar structura și sistemele sociale se schimbă încetul cu încetul; oamenii ajung pe neștiute în prezent – își dau ei seama? Nu-și dau seama. Așadar, cine Își dă cel mai mult seama? (Dumnezeu.) Lui Dumnezeu Îi pasă cel mai mult de această chestiune. Unul dintre lucrurile pe care Dumnezeu nu le uită este cum trăiesc oamenii pe care i-a creat, care este starea actuală a vieții lor, dacă trăiesc bine, ce mănâncă și cu ce se îmbracă, cum va fi viitorul lor și la ce se gândesc ei în fiecare zi, în inimile lor. Dacă oamenii se gândesc în fiecare zi numai la rele, numai cum să schimbe și să încalce legile naturii, cum să lupte împotriva Cerurilor, cum să urmeze tendințele rele ale lumii, oare Dumnezeu Se uită la acest lucru și are o părere bună despre el? (Nu.) Deci Dumnezeu nu are o părere bună și asta e tot? Nu trebuie să facă ceva în privința asta? (Ba da, trebuie.) Trebuie să găsească o modalitate de a-i face pe acești oameni să trăiască bine, să le permită să înțeleagă principiile de comportament, să știe cum să I se închine lui Dumnezeu, să se supună tuturor legilor naturii, orchestrării și rânduielii lui Dumnezeu, astfel încât să poată trăi având o asemănare umană, iar Dumnezeu să răsufle ușurat. Chiar dacă El îi părăsește pe acești oameni, ei tot pot trăi într-un astfel de mediu în mod normal, fără să sufere de nimic din cauza Satanei – aceasta e intenția lui Dumnezeu. Când Satana vede că oamenii se pot supune lui Dumnezeu și trăiesc o asemănare umană, este pe deplin umilit și dă greș, așa că îi abandonează complet pe acești oameni și nu le mai acordă niciodată atenție. Așadar, de ce îi pasă Satanei? Îi pasă doar de cei care cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul, de cei care nu citesc cuvintele lui Dumnezeu și nu I se roagă, de cei care își fac datoria fără tragere de inimă și de cei care vor mereu să găsească pe cineva cu care să se căsătorească și alături de care să-și întemeieze o familie și o carieră. Vrea să-i seducă pe acești oameni, să-i inducă în eroare, așa încât să se îndepărteze de Dumnezeu, să nu-și facă datoria și să-L trădeze, până când sunt eliminați de El – atunci este pe deplin fericit. Cu cât urmărești mai puțin adevărul, cu atât devine mai fericit; cu cât urmărești mai mult faima, câștigul și statutul și cu cât ești mai superficial în datoria ta, cu atât devine mai fericit. Dacă te îndepărtezi de Dumnezeu și Îl trădezi, devine și mai fericit – nu este aceasta mentalitatea Satanei? Nu este astfel mentalitatea antihriștilor? Cei de teapa Satanei au cu toții această mentalitate. Vor să seducă pe oricine văd că nu crede sincer în Dumnezeu, pe oricine acordă atenție învățării de cunoștințe și urmăririi faimei, câștigului și statutului și pe oricine nu se ocupă de sarcina sa adecvată în timp ce-și face datoria. Când întâlnesc astfel de oameni, împărtășesc un limbaj comun cu ei, au multe de spus când sunt împreună și își exprimă gândurile liber, fără scrupule. Cum Se simte Dumnezeu când vede că acești oameni nu urmăresc adevărul? Se simte neliniștit! Care este așadar cauza acestui preț pe care l-a plătit Dumnezeu? Cauza o reprezintă neliniștea, grijile și îngrijorările Lui față de umanitate. Dumnezeu poartă în inimă aceste neliniști, griji și îngrijorări față de oameni și, fiindcă El are o astfel de atitudine față de ei, lucrarea Sa este apoi realizată pas cu pas. Indiferent dacă, în ochii oamenilor, Dumnezeu este smerit și ascuns, îi iubește cu adevărat, este fidel sau este măreț, El crede că toate aceste costuri merită și pot fi răsplătite. Ce înseamnă această răsplată? Înseamnă că lucrurile pentru care Își face griji în inima Lui nu se vor mai întâmpla, iar oamenii de care e îngrijorat în inima Lui pot trăi conform intențiilor Sale, conform căii și direcției pe care i-a învățat și i-a îndrumat, nemaifiind corupți de Satana – nu vor mai trăi în suferință, iar grijile lui Dumnezeu vor dispărea și El va răsufla ușurat. Așadar, referitor la tot ce a făcut Dumnezeu – indiferent care este motivația Lui principală, indiferent cât de mare sau de mic este planul Lui – nu sunt toate acestea pozitive? (Ba da.) Toate acestea sunt lucruri pozitive. Indiferent dacă modul în care lucrează Dumnezeu este inobservabil de către oameni, dacă merită menționat sau nu, indiferent cum emit ei judecăți despre felul în care lucrează Dumnezeu pentru a-i judeca și a-i mântui, judecând după toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu și după întregul preț pe care îl poate plăti, oare nu este El vrednic de laudă? (Ba da, este.) Deci este Dumnezeu măreț sau neînsemnat? (Este măreț.) Atât de măreț! Nimeni din rândul omenirii nu poate plăti un asemenea preț. Unii oameni spun că: „Dragostea de mamă este cea mai mare din rândul oamenilor.” Este dragostea de mamă la fel de mare? În general, după ce copiii își trăiesc viața pe cont propriu, mamele lor nu se mai agită în privința lor, atât timp cât aceștia se descurcă. De fapt, nu pot să se agite în privința lor nici dacă vor. Așadar, cum tratează Dumnezeu această omenire? De câte mii de ani o îndură El? O îndură de șase mii de ani și nici acum nu a renunțat. Doar pentru acea mică grijă și preocupare, Dumnezeu a plătit un preț atât de mare. Cum arată un preț atât de mare în ochii fariseilor și antihriștilor? Este condamnat, judecat și chiar hulit de ei. Din acest punct de vedere, nu au acei antihriști o natură ticăloasă? (Ba da.) Dumnezeu a făcut lucruri atât de lăudabile, iar esența Lui și ceea ce El are și este sunt atât de vrednice de lauda oamenilor. Nu doar că nu-L laudă, dar chiar folosesc diverse scuze și teorii pentru a-L condamna și judeca și chiar refuză să recunoască faptul că El este Hristos. Nu sunt acești oameni plini de ură? (Ba da.) Nu sunt ticăloși? Judecând după comportamentul lor ticălos, nu venerează ei cunoașterea și învățarea? Nu venerează ei puterea și statutul? (Ba da.) Cu cât sunt mai multe lucruri pozitive, cu cât sunt mai demne de lauda, amintirea și propaganda oamenilor, cu atât vor fi mai condamnate de antihriști. Aceasta este o dezvăluire a naturii ticăloase a antihriștilor. Trebuie spus că gradul de ticăloșie al antihriștilor este mai mare decât al majorității oamenilor cu firi corupte.