Cum să tratăm câteva tipuri speciale de oameni

I. Cum să tratăm oamenii care nu se ocupă de lucrarea cuvenită

Unii oameni au o umanitate acceptabilă, au puncte forte și o minte strălucitoare, vorbesc normal, sunt, de regulă, foarte optimiști și iau inițiativa foarte mult în îndeplinirea datoriei lor, dar au un defect, și anume că sunt foarte sentimentali. În timp ce Îl urmează pe Dumnezeu și își fac datoria în biserică, le este constant dor de familia și de rudele lor sau se gândesc mereu la mâncarea bună din orașul lor natal și îi doare faptul că nu o pot mânca, ceea ce, la rândul său, le afectează îndeplinirea datoriei. Există un alt tip de persoană, căreia îi place să trăiască singură într-un loc, având propriul spațiu. Când este cu frații și surorile, simte că ritmul de lucru este prea rapid și că nu are un spațiu privat de locuit. Se simte mereu presată și se simte reținută și fără confort trăind cu frații și surorile. Vrea să facă mereu orice îi place și să fie liberă să se răsfețe. Nu vrea să-și facă datoria împreună cu toți ceilalți și se gândește mereu să se întoarcă acasă. Consideră mereu că îndeplinirea datoriei în casa lui Dumnezeu este neplăcută. Deși este ușor să te înțelegi cu frații și surorile și nimeni nu o intimidează în casa lui Dumnezeu, se luptă oarecum să respecte programul de lucru și odihnă – după ce toată lumea se trezește dimineața, această persoană vrea să doarmă până târziu, dar se simte jenată să facă acest lucru, iar când toată lumea se odihnește deja seara, nu vrea să meargă la culcare și vrea mereu să facă ceva care o interesează. Uneori vrea foarte mult să mănânce un lucru anume, dar acesta nu este disponibil la cantină și îi este prea rușine să îl ceară. Uneori vrea să meargă la o plimbare, dar nimeni altcineva nu cere să facă acest lucru, așa că nu îndrăznește să-și facă pe plac. Este întotdeauna atentă și precaută și se teme să nu fie luată în râs, să nu fie privită de sus sau considerată puerilă. Dacă nu-și face bine datoria, uneori sfârșește prin a fi emondată. Se simte zilnic ca pe ace, de parcă ar păși pe gheață subțire și este destul de nefericită. Se gândește „Îmi amintesc că atunci când eram acasă, eram mezinul familiei, liber și neînfrânat, ca un îngeraș. Cât de fericit eram! Acum îmi fac datoria în casa lui Dumnezeu, cum se face că urmele fostului meu sine au dispărut? Nu mai pot să fac ce vreau, așa cum făceam înainte” și, prin urmare, nu mai vrea să trăiască acest tip de viață. Dar nu îndrăznește să-i spună acest lucru conducătorului său și le transmite constant aceste gânduri oamenilor din jurul său, îi este mereu dor de casă și plânge în secret noaptea, în pat. Ce ar trebui făcut în legătură cu acest tip de oameni? Oricine este la curent cu această chestiune ar trebui să o raporteze fără întârziere, conducătorul ar trebui să verifice imediat dacă raportul este adevărat sau nu, iar dacă este adevărat, persoanei respective i se poate permite să se întoarcă acasă. Aceasta se bucură de mâncarea, băutura și ospitalitatea casei lui Dumnezeu, dar tot nu este dispusă să își facă datoria și e mereu în toane proaste, simțindu-se neîndreptățită și nefericită, așa că lăsați-o să plece cât mai curând posibil. Oamenii de acest fel nu au aceste stări de spirit temporar, pentru ca apoi să le înlăture după ce se gândesc mai bine – nu așa stau lucrurile în cazul lor. Voia subiectivă a unor oameni este de a-și face datoria cu fermitate și, cu toate că le e dor de casă, ei știu ce fel de problemă este aceasta și sunt capabili să caute adevărul și să o rezolve. În cazul acestor oameni, nu trebuie să-i lăsăm să plece sau să ne facem griji pentru ei. Situația despre care vorbim se întâmplă atunci când oamenii în jur de 30 de ani încă se comportă ca niște copii, fără să se maturizeze vreodată, și rămân mereu instabili. Aceștia fac doar ceea ce li se cere să facă, iar când nu au nimic de făcut, se gândesc să se distreze și să discute despre subiecte irelevante și nu vor niciodată să se ocupe de lucrarea cuvenită. Non-credincioșii vorbesc despre a fi așezat la vârsta de 30 de ani. A fi așezat înseamnă să te ocupi de lucrarea cuvenită, să fii capabil să-ți iei un loc de muncă și să te întreții singur, să știi să te ocupi de treburile personale, să petreci mai puțin timp distrându-te și să nu-ți amâni lucrarea cuvenită. Ce înseamnă că „se comportă ca un copil”? Înseamnă că sunt incapabili să facă lucrarea cuvenită, că vor mereu să-și lase mintea să rătăcească și că vor mereu să se plimbe, să hoinărească, să se prostească, să ia gustări, să se uite la drame, să discute despre lucruri irelevante, să se joace și să caute pe internet întâmplări ciudate și povești neobișnuite. Înseamnă să nu fie niciodată înclinat să participe la adunări, să vrea mereu să doarmă ori de câte ori au loc adunări, să vrea să doarmă de îndată ce se simt somnoroși și să vrea să mănânce imediat ce li se face foame, să fie încăpățânați și să nu se ocupe de lucrarea cuvenită. Nu se poate spune că astfel de oameni au o umanitate rea, ci doar că nu se maturizează niciodată și rămân mereu infantili. Ei sunt așa la vârsta de 30 de ani și rămân la fel la 40 de ani; sunt incapabili să se schimbe. Dacă cer să plece și nu mai vor să-și facă datoria, cum ar trebui tratat acest lucru? Casa lui Dumnezeu nu îi îndeamnă să rămână. Ar trebui să le răspundeți imediat – lăsați-i să plece imediat și să se întoarcă printre non-credincioși și spuneți-le să nu spună sub nicio formă că ei cred în Dumnezeu. Pot oamenii care nu se ocupă de lucrarea cuvenită să dobândească adevărul? Dacă te aștepți ca ei să se maturizeze în ceea ce privește umanitatea lor și să ajungă să se ocupe de lucrarea cuvenită prin îndeplinirea unei datorii în casa lui Dumnezeu, să fie capabili să își asume un element important al lucrării, iar apoi să înțeleagă și să practice adevărul și să trăiască o asemănare umană, în niciun caz nu trebuie să te bazezi pe asta. Vei găsi astfel de oameni în orice grup. Non-credincioșii au o poreclă pentru acest tip de oameni: „copii mari”. Oamenii de acest fel pot ajunge la vârsta de 60 de ani fără să se fi ocupat vreodată de lucrarea cuvenită. Vorbesc și gestionează în mod necorespunzător lucrurile, râd, glumesc și țopăie mereu de colo-colo, nu fac nimic într-un mod serios și sunt deosebit de preocupați să se distreze. Casa lui Dumnezeu nu se poate folosi de astfel de oameni.

Credeți că acești „copii mari” sunt răi? Oare sunt oameni răi? (Nu.) Unii dintre ei nu sunt oameni răi, sunt destul de simpli și nu sunt răi. Unii dintre ei sunt destul de buni la suflet și dornici să-i ajute pe ceilalți. Însă toți au un defect – sunt încăpățânați, iubitori de distracție și nu se ocupă de lucrarea cuvenită. De exemplu, să spunem că, după ce se căsătorește, o femeie nu învață deloc să facă treburi casnice. Gătește doar atunci când este fericită, dar nu și atunci când este nefericită – trebuie convinsă tot timpul. Dacă cineva vrea ca ea să facă ceva, trebuie să negocieze cu aceasta, iar ea trebuie supravegheată. Îi place mereu să se îmbrace frumos pentru a putea ieși la cumpărături, să-și cumpere haine și cosmetice și să-și facă tratamente de înfrumusețare. Când se întoarce acasă, nu face nicio treabă casnică și vrea doar să joace cărți și Mahjong. Dacă o întrebi cât costă un kilogram de varză, nu știe; dacă o întrebi ce o să mănânce mâine, nu știe nici asta; iar dacă o rogi să gătească ceva, nu se descurcă. Prin urmare, la ce se pricepe cel mai bine? Cel mai bine se pricepe la lucruri cum ar fi să știe ce restaurant servește cea mai bună mâncare, ce magazin are cele mai moderne haine și ce magazin vinde cosmetice accesibile și eficiente, dar nu înțelege sau nu învață alte lucruri, cum ar fi maniera în care să-și petreacă zilele sau abilitățile care sunt necesare în viața omenească normală. Nu învață aceste lucruri pentru că nu are calibrul necesar? Nu, nu acesta este motivul. Judecând după lucrurile la care se pricepe, are calibru, dar nu se ocupă de lucrarea cuvenită. Atât timp cât are bani de cheltuit, va ieși să mănânce la restaurante și își va cumpăra cosmetice și haine. Dacă nu sunt destule oale și tigăi acasă și i se cere să cumpere câteva, ea va spune: „În oraș sunt mâncăruri delicioase de vânzare, de ce trebuie să cumpăr toate astea?” Dacă aspiratorul de acasă este stricat și i se cere să cumpere cu un articol de îmbrăcăminte mai puțin, ca să economisească bani pentru a cumpăra unul nou, ea va spune: „Pe viitor, când voi câștiga bani, voi angaja o menajeră care să se ocupe de curățenia în casă, așa că nu este nevoie să cumpăr un aspirator.” De obicei, dacă nu joacă jocuri sau Mahjong, își cumpără haine la modă și nu face niciodată curățenie în casă. Acest lucru nu înseamnă a te ocupa de lucrarea cuvenită, nu-i așa? Apoi, sunt unii bărbați care, de îndată ce fac ceva bani, își cumpără o mașină sau îi cheltuie la pariuri. Dacă se strică ceva acasă, nu repară acel lucru. Nu-și petrec zilele într-o manieră adecvată. În casa lor, frigiderul și mașina de spălat nu funcționează, scurgerile sunt înfundate, iar prin acoperiș picură apă atunci când plouă, iar ei nu repară aceste lucruri pentru o perioadă foarte lungă de timp. Ce părere aveți despre bărbații de acest fel? Nu își fac lucrarea cuvenită. Fie că sunt bărbați sau femei, casa lui Dumnezeu nu poate folosi acest tip de oameni care sunt prea încăpățânați și nu își fac lucrarea cuvenită.

Unii oameni nu își fac lucrarea cuvenită în calitate de părinți și nu reușesc să aibă grijă de copiii lor așa cum se cuvine. Prin urmare, copiii lor ajung să fie opăriți cu apă clocotită sau să sufere lovituri și zgârieturi; unii copii ajung să-și spargă nasul, alții își ard șezutul atingându-se de sobă, iar alții își opăresc gâtul după ce beau apă clocotită. Oamenii de acest fel nu sunt atenți la nimic din ceea ce fac și sunt incapabili să facă orice așa cum se cuvine. Ei nu se ocupă de lucrarea cuvenită, se prostesc, sunt încăpățânați și iubitori de distracție și incapabili să își asume responsabilitățile pe care ar trebui să le poarte o persoană. Ca părinți, sunt incapabili să își îndeplinească responsabilitățile și sunt neatenți. Prin urmare, pot oamenii de acest fel să își asume responsabilitățile pe care oamenii normali ar trebui să le poarte atunci când își fac datoria în casa lui Dumnezeu? Categoric nu. Oamenii care nu se ocupă de lucrarea cuvenită nu pot fi folosiți. Dacă spun că nu mai vor să își facă datoria și cer să se întoarcă acasă, atunci lăsați-i să plece imediat. Nimeni nu ar trebui să îi împingă de la spate sau să îi îndemne să rămână, întrucât acest lucru reprezintă o problemă care ține de natura lor, nu este o manifestare ocazională, temporară. Atunci când au venit în casa lui Dumnezeu pentru a-și face datoria, acești oameni erau plini de iluzii; au crezut că a face o datorie și a-L urma pe Dumnezeu ar fi similar cu a veni în Grădina Edenului, cu a fi în țara bună a Canaanului. Viața pe care și-o imaginau era minunată, cu lucruri încântătoare de mâncat și de băut toată ziua, cu libertate și fără constrângeri și fără nicio lucrare de făcut. Voiau să trăiască o viață lipsită de griji, dar s-a dovedit a fi complet diferită de ceea ce și-au închipuit. Acești oameni au experimentat destul și simt că aici lucrurile sunt plictisitoare și anoste și vor să plece, așa că lăsați-i să plece fără întârziere; casa lui Dumnezeu nu îi îndeamnă pe acești oameni să rămână. Casa lui Dumnezeu nu îi împinge de la spate pe oameni și nici voi nu ar trebui să faceți acest lucru; aceasta înseamnă să practici adevărul și să acționezi în conformitate cu principiile. Trebuie să faci lucruri care sunt în conformitate cu adevărurile-principii, să fii o persoană care înțelege intențiile lui Dumnezeu, o persoană înțeleaptă – nu fi o persoană confuză sau care caută fără discernământ să le facă pe plac altora. Tratează-i în acest mod pe oamenii de acest fel, care nu se ocupă de lucrarea cuvenită – poate fi considerat acest lucru lipsă de iubire sau a nu le da oamenilor șansa de a se căi? (Nu, nu poate.) Dumnezeu este corect față de toată lumea, iar casa lui Dumnezeu are dreptul să te promoveze, să te cultive și să te folosească. Dacă nu ești dispus să-ți faci datoria și ceri să părăsești biserica, aceasta este libera ta alegere, așa că biserica ar trebui să fie de acord cu cererea ta și în niciun caz nu te va forța. Acest lucru reprezintă respectarea moralității, a umanității și, desigur, mai ales a adevărurilor-principii. Acesta este un mod foarte potrivit de a acționa! Dacă îți faci datoria pentru o perioadă de timp și ți se pare obositoare și dificilă, nu mai ești fericit să o faci și, în consecință, vrei să renunți la aceasta și să nu mai crezi în Dumnezeu, îți voi da astăzi un răspuns clar cu privire la acest lucru, și anume: casa lui Dumnezeu va fi de acord cu acest lucru și nu te va forța niciodată să rămâi sau nu-ți va îngreuna situația. Nu există nicio dilemă în această privință, iar tu nu trebuie să simți că te afli într-o situație complicată sau că ți-ai pierdut imaginea. Cu atât mai puțin este o problemă pentru casa lui Dumnezeu, aceasta neimpunându-ți nicio cerință. Mai mult, dacă vrei să pleci, casa lui Dumnezeu nu te va condamna și nu-ți va sta în cale, întrucât aceasta este calea pe care ai ales-o, iar casa lui Dumnezeu nu poate decât să-ți îndeplinească cerințele. Reprezintă aceasta o cale de acțiune potrivită? (Da.)

Tocmai am enumerat câteva situații în care oamenii nu se ocupă de lucrarea cuvenită. Casa lui Dumnezeu nu îi va împinge de la spate pe acești oameni; dacă nu sunt dispuși să își facă datoria sau au unele dificultăți personale și cer să nu mai facă o datorie, atunci casa lui Dumnezeu va fi de acord. Nu îi va mai folosi și nu îi va mai lăsa să facă o datorie. Acesta este modul în care sunt tratați oamenii de acest fel și reprezintă o cale de acțiune întru totul potrivită.

II. Cum să le tratăm pe iude

Există unii oameni care sunt extrem de slabi de înger și, ori de câte ori aud că o soră sau un frate a fost arestat, le este extrem de teamă să nu fie arestați și ei. Este clar că, dacă vor fi într-adevăr arestați, există pericolul ca ei să trădeze biserica. Cum ar trebui tratați oamenii de acest fel? Sunt acești oameni potriviți să îndeplinească unele îndatoriri importante? (Nu, nu sunt.) Unii oameni ar putea spune: „Cine poate garanta că ei înșiși nu vor deveni iude?” Nimeni nu poate garanta că el însuși nu va deveni o iudă dacă va fi torturat. Așadar, de ce nu folosește casa lui Dumnezeu oameni lași care ar putea deveni iude? Fiindcă oamenii care sunt în mod evident lași ar putea fi arestați și s-ar putea deda trădării în orice moment; dacă astfel de oameni sunt folosiți pentru a face o datorie importantă, este extrem de probabil ca lucrurile să meargă prost. Acesta este un principiu care trebuie înțeles atunci când sunt selectați și folosiți oameni în mediul periculos din China continentală. Aici există o circumstanță specială, și anume că unii oameni au fost supuși unor torturi severe prelungite care le-au pus viața în pericol și, în cele din urmă, nu au mai putut suporta, așa că, din slăbiciune, au devenit iude și au trădat unele lucruri nesemnificative. Nimeni nu-i poate vedea pe acești oameni așa cum sunt de fapt, iar ei pot fi folosiți în continuare. Însă există și oameni care și-au pregătit deja o cale de scăpare înainte de a fi arestați. S-au gândit mult și bine cum să-și asigure eliberarea imediată după ce sunt arestați, fără a fi supuși vreunei torturi – în primul rând, evitând tortura, în al doilea rând, evitând să fie condamnați și în al treilea rând, evitând să meargă la închisoare. Așa gândesc ei. Nu sunt hotărâți ca mai degrabă să sufere sau să fie închiși decât să devină iude. Chiar și fără să fie torturați s-ar putea deda trădării, prin urmare, s-ar putea spune că sunt deja iude înainte de a fi arestați și închiși? (Da.) Aceștia sunt adevăratele iude. Îndrăznește biserica să se folosească de acest tip de oameni? (Nu, nu îndrăznește.) Dacă pot fi depistați, ei nu trebuie cultivați și folosiți sub nicio formă. Cum se manifestă acești oameni de obicei? Sunt extrem de slabi de înger. De îndată ce un lucru nu merge bine, cu prima ocazie, se sustrag de la responsabilitățile lor și, ori de câte ori întâlnesc cel mai mic risc, își abandonează datoria și pleacă. De fiecare dată când aud că mediul a devenit periculos, găsesc un loc sigur unde să se ascundă; nimeni nu îi poate găsi și nu țin legătura cu nimeni. Se pricep extrem de bine să stea ascunși. Nu le pasă de dificultățile pe care le experimentează lucrarea bisericii și sunt capabili să lase deoparte orice fel de lucrare critică; consideră propria siguranță mai importantă decât orice altceva. Mai mult decât atât, în fața pericolului, îi vor face pe alții să se pună în pericol și să își asume riscuri ori de câte ori apare ceva, în timp ce ei se protejează. Consideră că merită și se cuvine să facă acest lucru de dragul propriei siguranțe, indiferent cât de mare este pericolul la care îi expun pe ceilalți. De asemenea, atunci când se confruntă cu pericolul, nu se grăbesc să vină înaintea lui Dumnezeu pentru a se ruga și nici nu se grăbesc să aranjeze transferul fraților și surorilor sau al bunurilor bisericii care ar putea fi în pericol. În schimb, se gândesc mai întâi foarte bine cum să scape, cum să se ascundă, și cum să scape de pericol. Ba chiar au deja planul de scăpare pregătit – pe cine să trădeze prima dată dacă sunt arestați, cum să evite să fie torturați, cum să evite să fie condamnați la închisoare și cum să evite necazurile. Ori de câte ori întâlnesc vreun fel de necaz, sunt speriați de moarte și nu au nici măcar un gram de credință. Nu sunt oamenii de acest fel periculoși? Dacă li se cere să preia o lucrare periculoasă, se plâng la nesfârșit de acest lucru, se sperie, se gândesc constant să fugă și nu sunt dispuși să o facă. Oamenii de acest fel dau deja semne că sunt iude, chiar înainte de a fi arestați. Odată ce sunt arestați, este sută la sută sigur că vor vinde biserica. Când își îndeplinesc datoria în casa lui Dumnezeu, chiar iau inițiativa în tot ceea ce îi pune în centrul atenției, fără a-i expune la riscuri; dar când vine vorba de asumarea riscurilor, se retrag, iar dacă le ceri să facă ceva riscant, nu o vor face, pur și simplu nu își vor asuma responsabilitatea. De îndată ce aud despre un pericol undeva, cum ar fi că marele balaur roșu efectuează arestări sau că unii credincioși au fost prinși, nu mai participă la adunări, rup legătura cu frații și surorile și nimeni nu îi poate găsi. Reapar după ce zvonurile s-au potolit și totul este în regulă. Sunt oamenii de acest fel de încredere? Pot face o datorie în casa lui Dumnezeu? (Nu.) De ce nu pot? Nici măcar nu au hotărârea sau dorința de a nu deveni iude; sunt doar lași, fricoși și netrebnici. Oamenii de acest fel au o caracteristică evidentă, și anume că, indiferent de punctele forte și de abilitățile pe care le dețin, în cazul în care casa lui Dumnezeu îi folosește, ei nu se vor dedica niciodată din toată inima apărării intereselor acesteia. Nu cumva nu apără interesele casei lui Dumnezeu pentru că sunt incapabili să facă acest lucru? Nu, nu despre asta e vorba; chiar dacă au această capacitate, nu vor apăra interesele casei lui Dumnezeu. Ei sunt iude tipice. Ori de câte ori trebuie să aibă interacțiuni cu non-credincioși pe parcursul îndeplinirii datoriei lor, mențin relații armonioase cu aceștia și se asigură că non-credincioșii își păstrează stima deosebită, respectul și aprecierea pentru ei. Prin urmare, cu ce preț obțin toate acestea? Cu prețul de a trăda interesele casei lui Dumnezeu în schimbul gloriei și intereselor personale. Acest tip de om este deosebit de laș chiar și înainte de a fi arestat, iar după ce este arestat, cu certitudine de sută la sută se va deda trădării. Casa lui Dumnezeu nu poate sub nicio formă să folosească astfel de oameni – aceste iude – și trebuie să-i elimine cât mai curând posibil.

În ceea ce privește tipul de oameni care sunt iude, deși la prima vedere nu par a fi răi, de fapt, aceștia sunt oameni cu o integritate extrem de scăzută și un caracter diabolic. Indiferent cât de mult ascultă predici sau citesc cuvintele lui Dumnezeu, pur și simplu nu pot înțelege adevărul și nici nu simt că afectarea intereselor casei lui Dumnezeu este cel mai rușinos, ticălos și răutăcios lucru. Ei sunt dispuși să ia atitudine atunci când vine vorba de lucruri care îi fac să fie remarcați, dar atunci când vine vorba de lucruri riscante sau greu de gestionat, îi lasă pe alții să și le asume și să se ocupe de ele. Ce fel de oameni sunt aceștia? Nu cumva sunt oameni cu o integritate extrem de scăzută? Unii oameni cumpără lucruri pentru casa lui Dumnezeu și, făcând acest lucru, ar trebui să țină cont de interesele casei lui Dumnezeu și să fie corecți și raționali. Cu toate acestea, nu numai că tipul de oameni care sunt iude nu apără interesele casei lui Dumnezeu, ci dimpotrivă, îi ajută pe non-credincioși în detrimentul casei lui Dumnezeu, satisfac cu fiecare ocazie cererile non-credincioșilor și ar prefera să fie afectate interesele casei lui Dumnezeu dacă acest lucru i-ar ajuta să le intre în grații non-credincioșilor. Acest lucru se numește a mușca mâna care te hrănește și este lipsit de virtute! Nu înseamnă acest lucru a avea o umanitate josnică? Nu este un lucru cu mult mai bun decât faptul că Iuda i-a trădat pe Domnul și pe prietenii Săi. Ei nu țin cont de interesele casei lui Dumnezeu, indiferent ce le încredințează aceasta să facă. Atunci când li se cere să cumpere ceva, ei nu fac niciodată o cercetare de piață și nu compară prețurile, calitatea și serviciile post-vânzare ale mai multor furnizori, ca apoi să cântărească atent opțiunile și să efectueze verificările corespunzătoare, astfel încât să evite să fie înșelați, să economisească niște bani pentru casa lui Dumnezeu și să protejeze interesele casei lui Dumnezeu ca acestea să nu fie afectate – nu fac niciodată acest lucru. Dacă un frate sau o soră sugerează că ar fi mai bine să cerceteze piața, ei spun: „Nu este nevoie să cercetezi piața; furnizorul spune că marfa lui este cea mai bună.” Atunci când fratele sau sora îi întreabă: „Deci poți să negociezi un preț cu el?”, ei răspund: „De ce să negociez un preț? Mi-a spus deja care este prețul, iar dacă aș începe să mă târguiesc cu el, cu siguranță ar fi jenant și ar părea că nu avem bani. Casa lui dumnezeu este bogată, nu-i așa?” Atât timp cât ei consideră că un lucru este potrivit, nu contează cât costă sau care este calitatea acestuia, vor pune pe cineva să îl cumpere imediat și vor critica, mustra și chiar condamna pe oricine amână să facă achiziția. Nimeni nu îndrăznește să le spună „nu” în față și nimeni nu îndrăznește să exprime vreo opinie. Fie că fac o afacere importantă sau îndeplinesc o sarcină măruntă pentru casa lui Dumnezeu, care sunt principiile lor? „Casa lui dumnezeu trebuie doar să plătească banii, iar dacă interesele acesteia sunt sau nu afectate, acest lucru nu are nicio legătură cu mine. Pur și simplu așa fac eu lucrurile; trebuie să stabilesc relații bune cu non-credincioșii. Orice spun non-credincioșii este corect, iar eu voi fi de acord cu ei. Nu voi gestiona chestiunile conform cerințelor casei lui dumnezeu. Dacă vrei să mă folosești, atunci fă-o; dacă nu vrei să mă folosești, atunci nu o face – depinde de tine. Pur și simplu așa sunt eu!” Nu reprezintă aceasta o natură diavolească? Oamenii de acest fel sunt non-credincioși și neîncrezători. Pot fi ei folosiți pentru a se ocupa de treburile casei lui Dumnezeu? Acest tip de persoană are o oarecare educație, puncte forte și unele abilități exterioare, se pricepe să vorbească și se poate ocupa de unele treburi. Însă, indiferent de treburile pe care le gestionează pentru casa lui Dumnezeu, în mod inevitabil, o face în mod nechibzuit și cu încăpățânare, cauzând prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu. De asemenea, înșală în mod constant casa lui Dumnezeu și ascunde adevărata stare a lucrurilor, iar după ce a dat totul peste cap, casa lui Dumnezeu trebuie să rânduiască să îi îndrepte cineva greșelile. Acesta este un exemplu tipic de complicitate cu persoane din exterior pentru a trăda interesele casei lui Dumnezeu. Cu ce se deosebește acest lucru de faptul că Iuda i-a trădat pe Domnul și pe prietenii săi? Atunci când oameni de acest fel sunt folosiți pentru a face o datorie, nu numai că nu reușesc să presteze un serviciu pentru casa lui Dumnezeu, dar se dovedesc a fi niște risipitori și aducători de ghinion. Nu sunt calificați să fie nici măcar prestatori de servicii; sunt pur și simplu niște degenerați! Astfel de oameni chiar sunt slujitori ai Satanei și progenituri ale marelui balaur roșu și, odată ce sunt dezvăluiți, ar trebui să fie imediat îndepărtați și eliminați. În calitate de credincioși în Dumnezeu și membri ai casei lui Dumnezeu, nici măcar nu-și pot îndeplini responsabilitatea de a apăra interesele casei lui Dumnezeu. Mai au ei conștiință și rațiune? Sunt chiar mai răi decât un câine de pază!

Tipul de oameni care sunt iude nu au cuvântul „iudă” lipit pe frunte, dar acțiunile și comportamentul lor sunt exact de aceeași natură cu cele ale lui Iuda și nu ar trebui să te folosești niciodată de acest tip de oameni. Ce vreau să spun prin „să nu te folosești niciodată de ei”? Înseamnă că nu trebuie să li se încredințeze absolut niciodată chestiuni importante. Dacă este vorba despre o chestiune banală, care nu are implicații pentru interesele casei lui Dumnezeu, este în regulă să te folosești de ei temporar, dar acest tip de persoane cu siguranță nu se conformează principiilor casei lui Dumnezeu cu privire la folosirea oamenilor, pentru că sunt iude înnăscute și sunt răi din naștere. Pe scurt, acești oameni sunt personaje periculoase și nu trebuie folosiți sub nicio formă. Cu cât folosești mai mult timp acest tip de oameni, cu atât te vei simți mai neliniștit și cu atât vor fi mai multe repercusiuni în viitor. Prin urmare, dacă deja vezi clar că sunt tipul de oameni care sunt iude, atunci nu trebuie să-i folosești sub nicio formă – toate acestea sunt adevărate. Se cuvine să acționezi în acest fel față de ei? Unii oameni ar putea spune: „Este lipsit de iubire să acționezi astfel față de ei. Nu au trădat pe nimeni; cum pot fi iude?” Trebuie să aștepți ca ei să trădeze pe cineva? Cum s-a manifestat Iuda? Au existat semne că era pe cale să-L trădeze pe Domnul? (Da, a furat bani din punga cu bani a Domnului Isus.) Oamenii care trădează constant interesele casei lui Dumnezeu au aceeași natură ca Iuda, care a furat din punga cu bani. Odată ce sunt arestați, oamenii de acest fel se vor deda trădării și-i vor spune Satanei tot ce știu, fără să țină nimic secret. Acest tip de persoană are esența lui Iuda. Esența lor a fost deja dezvăluită și expusă în mod clar; dacă îi folosești totuși, nu cumva o cauți cu lumânarea? Nu înseamnă aceasta că faci rău intenționat casei lui Dumnezeu? Unii oameni spun în mod deschis: „Dacă cineva mă emondează sau dacă cineva face ceva care dăunează intereselor mele sau distruge lucrurile bune pe care le derulez aici, va primi ce merită!” Mai ales acest tip de persoană are esența lui Iuda; este mult prea evident. Ei înșiși le spun celorlalți că sunt iude, așa că acest tip de persoană nu poate fi folosit sub nicio formă.

III. Cum îi tratăm pe prietenii bisericii

Există un alt tip de oameni care nu pot fi considerați nici buni, nici răi și care sunt credincioși doar cu numele. Dacă le ceri ocazional să facă un lucru, îl pot face, dar nu vor lua inițiativa să-și facă datoria dacă nu le rânduiești asta. Ori de câte ori sunt liberi, participă la adunări, dar în timpul lor privat nu se știe dacă mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu, învață imnuri sau se roagă. Cu toate acestea, sunt relativ prietenoși față de casa lui Dumnezeu și față de biserică. Ce înseamnă relativ prietenoși? Înseamnă că, dacă frații și surorile le cer să facă ceva, vor fi de acord; de dragul de a fi tovarăși de credință, pot ajuta la înfăptuirea câtorva lucruri, în măsura capacităților pe care le au. Cu toate acestea, dacă li se cere să depună un efort mare sau să plătească un soi de preț, cu siguranță nu o vor face. Dacă un frate sau o soră se află în dificultate și are nevoie ca ei să-i dea o mână de ajutor, cum ar fi să ajute ocazional la îngrijirea casei, la gătitul unei mese sau la câteva treburi minore – sau persoana respectivă cunoaște o limbă străină și îi poate ajuta pe frați și surori să citească scrisori – ei sunt capabili să dea o mână de ajutor cu acest tip de lucruri și sunt relativ prietenoși. De obicei, se înțeleg destul de bine cu ceilalți și nu intră în competiție cu oamenii, dar nu participă la adunări în mod regulat și nu cer să facă o datorie, cu atât mai puțin să preia vreo lucrare importantă sau chiar periculoasă. Dacă le ceri să îndeplinească o sarcină periculoasă, cu siguranță te vor refuza, spunând: „Eu cred în dumnezeu de dragul de a căuta pacea, deci cum aș putea să îndeplinesc sarcini periculoase? Nu ar însemna asta să-mi caut necazuri? Categoric nu pot să o fac!” Însă dacă frații și surorile sau biserica le cer să facă ceva minor, ei pot să ajute și să facă un efort simbolic, exact ca un prieten. Această formă de a se strădui și de a ajuta nu poate fi numită îndeplinirea unei datorii și nici nu poate fi considerată o acțiune în conformitate cu adevărurile-principii și cu atât mai puțin poate fi numită practicarea adevărului; este doar un caz în care ei au o impresie favorabilă despre credincioșii în Dumnezeu și sunt destul de prietenoși față de ei, și în care sunt capabili să dea o mână de ajutor dacă cineva are nevoie de asistență. Cum se numesc oamenii de acest fel? Casa lui Dumnezeu îi numește prieteni ai bisericii. Cum ar trebui să fie tratați oamenii care sunt prieteni ai bisericii? Dacă au calibru și unele puncte forte și pot ajuta biserica să se ocupe de unele probleme externe, atunci ei sunt atât prestatori de servicii, cât și prieteni ai bisericii. Acest lucru se datorează faptului că oamenii de acest fel nu sunt considerați credincioși în Dumnezeu, iar casa lui Dumnezeu nu îi recunoaște. Iar dacă nu sunt recunoscuți de casa lui Dumnezeu, îi poate recunoaște Dumnezeu ca fiind credincioși? (Nu.) Prin urmare, nu le cereți absolut niciodată oamenilor de acest fel să intre în rândurile celor care îndeplinesc o datorie full-time. Există aceia care spun: „Când încep să creadă, unii oameni nu prea au credință și vor doar să fie prieteni ai bisericii. Nu înțeleg multe lucruri despre credința în Dumnezeu, prin urmare, cum pot fi dispuși să facă o datorie? Cum pot fi dispuși să se consume din toată inima?” Nu vorbim despre oameni care cred în Dumnezeu de trei-cinci luni sau până la un an, ci despre oameni care, teoretic, cred în Dumnezeu de peste trei ani sau chiar de cinci sau zece ani. Indiferent cât de mult recunosc prin vorbe oamenii de acest fel că Dumnezeu este singurul Dumnezeu adevărat și că Biserica lui Dumnezeu Atotputernic este biserica adevărată, acest lucru nu dovedește că ei sunt credincioși adevărați. Îi numim pe oamenii de acest fel prieteni ai bisericii pe baza diferitelor manifestări pe care le au și a manierei lor de a crede. Nu-i trata drept frați sau surori – nu sunt frați sau surori. Nu-i lăsa pe oamenii de acest fel să se alăture bisericii cu datorie full-time și să intre în rândul celor care îndeplinesc o datorie full-time; casa lui Dumnezeu nu folosește astfel de oameni. Unii ar putea spune: „Ai prejudecăți față de acest tip de oameni? Cu toate că la exterior pot părea indiferenți, lăuntric sunt de fapt foarte înflăcărați.” Credincioșilor sinceri le-ar fi imposibil să creadă în Dumnezeu timp de cinci sau zece ani și să fie încă indiferenți; comportamentul oamenilor de acest fel dezvăluie deja pe deplin că sunt neîncrezători, oameni din afara cuvintelor lui Dumnezeu și non-credincioși. Dacă încă îi numești frați și surori și încă spui că sunt tratați nedrept, atunci acest lucru reprezintă noțiunea și sentimentele tale.

Cum ar trebui să-i tratăm pe oamenii care sunt prieteni ai bisericii? Ei au o inimă caldă și sunt dispuși să ajute la rezolvarea unui număr mic de chestiuni. Dacă este nevoie de ei, le poți da ocazia să se ocupe de un număr mic de chestiuni. Dacă pot să facă ceva, lasă-i să facă. Cât despre lucrurile pe care nu le pot face bine și pe care chiar le-ar putea încurca, nu le lăsa sub nicio formă astfel de sarcini, pentru a evita crearea de necazuri – nu te poți lăsa constrâns de bunele lor intenții. Ei nu înțeleg nici adevărul și nici principiile. Dacă există chestiuni externe de care se pot ocupa, lasă-i să le facă. Însă nu-i lăsa niciodată să se ocupe de chestiuni majore care au legătură cu lucrarea bisericii – într-o astfel de situație, bunele lor intenții și ajutorul lor entuziast ar trebui respinse. Când întâlnești acest tip de persoană, poți să ai interacțiuni superficiale cu ea, dar atât; nu o lua în serios. De ce nu ar trebui să iei în serios acești oameni? Pentru că sunt doar prieteni ai bisericii și nu sunt nicidecum frați sau surori. Se conformează oamenii de acest fel principiilor casei lui Dumnezeu pentru folosirea oamenilor? (Nu, nu se conformează.) Prin urmare, dacă acest tip de persoană nu participă la adunări, nu ascultă predici sau nu face o datorie, nu este nevoie să o inviți. Dacă nu mănâncă și nu bea cuvintele lui Dumnezeu sau nu se roagă, dacă nu caută adevărurile-principii ori de câte ori i se întâmplă anumite lucruri și dacă nu este dispusă să comunice cu frații și surorile, nu este nevoie să o sprijini sau să o ajuți. Patru cuvinte – nu îi acorda atenție! Nu lua în serios tipurile de oameni care sunt prieteni ai bisericii și neîncrezători și nu le acorda atenție. Nu este nevoie să-ți faci griji pentru ei sau să te interesezi cu privire la aceștia. De ce să nu te interesezi de ei? Ce rost are să ne interesăm de oameni care nu au nimic de-a face cu noi? Este de prisos, nu-i așa? Vreți să le acordați atenție acestor tipuri de oameni? Poate că vă place să fiți băgăreți și vreți să fiți preocupați și să vă întrebați: „Oare cum se descurcă ei acum? Sunt căsătoriți sau nu? O duc bine? Ce lucrare fac acum?” Indiferent cum le merge, acest lucru nu are nicio legătură cu tine. Ce rost are să te preocupi de asta? Nu le acorda nicio atenție și nici nu face comentarii la adresa lor. Unii oameni preferă să lanseze comentarii de tipul: „Vezi? Ei nu cred cum se cuvine în Dumnezeu, trăiesc zi de zi o existență descurajantă și epuizantă și par atât de obosiți și epuizați tot timpul” sau „Vezi? Ei nu cred cum se cuvine în Dumnezeu, așa că nu au pace și ceva rău s-a întâmplat din nou în familia lor.” Toate acestea sunt prostii și nu sunt necesare. Nu este treaba ta cum își trăiesc viața și cum își urmează calea. Nici măcar nu-i menționa; nu ești pe aceeași cale cu ei. Tu te consumi cu sinceritate pentru Dumnezeu și îți faci datoria full-time, vrei doar să urmărești să dobândești adevărul și să obții mântuirea și, indiferent ce spune Dumnezeu, vrei să faci tot posibilul pentru a-L mulțumi; acei oameni nu au aceste lucruri în inimile lor. Când vezi tendințe rele, te simți revoltat și dezgustat de ele și simți că nu există fericire trăind în această lume și că poți găsi fericirea doar crezând în Dumnezeu; în vreme ce ei sunt exact opusul tău: acest lucru dovedește că nu se află pe aceeași cale cu tine. Principiul casei lui Dumnezeu pentru gestionarea unei persoane de acest fel este că, dacă aceasta este dispusă să ajute, casa lui Dumnezeu îi poate oferi o oportunitate atât timp cât nu există potențiale repercusiuni. Dacă aceasta nu-i este de folos în vreun fel casei lui Dumnezeu și ea este, totuși, dispusă să ajute, atunci cel mai bine este să refuzi politicos – nu-ți crea probleme. Credincioșii au zilnic părtășie despre adevăr și acceptă să fie emondați, dar chiar și așa pot să facă lucrurile într-un mod superficial, așadar, pot prietenii bisericii să se ocupe cum se cuvine de chestiuni fără nicio compensație în schimb? (Nu, nu pot.) Spune-Mi, înseamnă acest lucru că gândești ce e mai rău despre oameni? Înseamnă că privești oamenii într-o lumină excesiv de negativă? (Nu, nu este așa.) Înseamnă că vorbești bazându-te pe fapte, că vorbești bazându-te pe esența oamenilor. Nu fi ignorant, nu fi netot și nu face nimic nesăbuit. Credincioșii tot trebuie să treacă prin emondări, judecăți și mustrări, disciplinare severă, ceartă și expunere înainte ca îndeplinirea datoriei lor să se conformeze puțin câte puțin intenției lui Dumnezeu. Un prieten al bisericii sau un non-credincios nu acceptă absolut niciun adevăr și nu se gândește decât la propriile interese, așa că la ce folosește să se ocupe de treburi pentru casa lui Dumnezeu sau pentru frați și surori? Nici nu se discută! Se cuvine să nu acordăm deloc atenție acestui tip de oameni, nu-i așa? (Da.) Ce înseamnă asta, „să nu le acordăm nicio atenție”? Înseamnă că nu sunt considerați credincioși de către casa lui Dumnezeu. Pot să creadă în Dumnezeu oricum doresc, dar lucrarea și treburile casei lui Dumnezeu nu au absolut nicio legătură cu ei. Sunt dispuși să ajute, dar trebuie să cântărim lucrurile și să evaluăm dacă sunt potriviți să facă acest lucru, iar dacă nu sunt potriviți, nu le putem oferi această oportunitate. Spune-Mi, este în conformitate cu principiile să acționăm astfel? Avem dreptul să-i tratăm astfel pe acești oameni? Întru totul!