Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (28) Secțiunea a patra
M. Au un trecut complicat
Să aruncăm o privire asupra următoarei manifestări: faptul că au un trecut complicat. Ce tipuri de oameni credeți că au un trecut complicat? (Unii oameni sunt implicați atât în lumea interlopă, cât și în cercurile legale, iar mediile lor sociale sunt relativ complicate – se încadrează oare în această categorie?) Când vorbim despre un trecut complicat, ne referim cu siguranță la oamenii cu experiență de viață. Care este felul tipic de a fi al oamenilor cu experiență de viață? Aceștia se așază picior peste picior și încep să vorbească fără oprire; turuie despre absolut orice și sunt capabili să pălăvrăgească o vreme atât despre afaceri interne, cât și internaționale, dar nici măcar un singur cuvânt pe care îl rostesc nu este adevărat – sunt doar cuvinte mari, fie inventate, fie doar închipuite. Lăudăroșii nu sunt neapărat cei care au un trecut social complicat. Lăudăroșii pot fi pur și simplu trântori și oameni obișnuiți – oriunde merg, spun cuvinte mari, vorbind despre lucruri mărețe și nerealiste pentru a-i induce pe oameni în eroare și pentru a-i face pe alții să-i stimeze și nu durează mult până când reputația lor este distrusă. Ce fel de oameni au un trecut complicat? De exemplu, unii se înscriu într-un partid politic în societate, dar după ce încearcă mai mulți ani, nu câștigă niciun statut. Apoi se înscriu în alt partid și, în cele din urmă, reușesc să obțină o funcție de conducător de nivel inferior sau de mic funcționar. Au conexiuni sociale deosebit de complicate. Nimeni nu poate spune cu siguranță dacă oamenii cu care se asociază sunt prietenii sau dușmanii lor – nici măcar familiile lor nu știu, doar ei știu. Nu au astfel de oameni un trecut complicat? (Ba da.) Acești oameni au un trecut complicat din punct de vedere politic. Astăzi susțin un partid, mâine susțin altul; astăzi susțin o persoană pentru alegeri, iar mâine susțin pe altcineva. Pe scurt, nimeni nu știe ce cred cu adevărat. Nu le spun oamenilor de rând pe cine anume susțin sau care sunt mai exact poziția lor politică sau obiectivele lor politice; sunt deosebit de secretoși în privința acestor lucruri, iar oamenii obișnuiți – chiar și propriile familii – nu știu aceste lucruri despre ei. Totuși, sunt deosebit de pasionați de politică, au niște cunoștințe și cunosc unii oameni pe scena politică; doar că, pentru moment, nu și-au împlinit ambițiile. După ce intră în biserică, indivizii de acest fel văd că frații și surorile sunt doar oameni obișnuiți care nu înțeleg sau nu se implică în politică și, în inimile lor, îi disprețuiesc pe cei care cred cu adevărat în Dumnezeu. Cu toate acestea, vor tot timpul să exploateze faima bisericii în lumea religioasă și în societate sau să profite de influența bisericii pentru a face ce-și doresc, pentru a-și satisface dorințele nemăsurate sau pentru a-și da frâu liber ambițiilor politice – cu alte cuvinte, vor să se ascundă în biserică și să aștepte ocazia potrivită, astfel încât să se poată folosi de comunitatea bisericească sau de anumite persoane, evenimente și lucruri din cadrul bisericii pentru a-și îndeplini obiectivele politice. Se poate considera că acest tip de persoană are un trecut complicat? (Da.) Gândurile, principiile pentru abordarea chestiunilor, diversele tactici și strategiile și metodele de a vorbi folosite de cei implicați în politică sunt lucruri de care oamenii obișnuiți nu-și pot da seama. În special tinerii sau cei fără experiență socială nu-și pot da seama deloc de ele. Pentru acești oameni cu un trecut complicat din punct de vedere politic, cei fără pricepere politică sunt niște jucării în mâinile lor și îi disprețuiesc întru totul pe astfel de oameni. Pentru a da un exemplu imprecis, cele mai viclene creaturi din regnul animal sunt șerpii, vulpile și tigrii. Din perspectiva lor, animalele precum oile, iepurii, căprioarele și câinii sunt nesăbuite. Oamenii cu un trecut politic îi privesc pe cei mai mulți dintre frați și surori la fel cum le privesc animalele viclene, cum sunt vulpile și șerpii, pe cele candide, cum sunt oile, căprioarele și câinii. Ei îi pot vedea cu claritate pe frați și surori, dar frații și surorile nu le pot vedea adevărata față. Așadar, cum îi putem discerne pe oamenii cu un trecut complicat din punct de vedere politic? Cei implicați în politică sunt orientați în inima lor spre politică și putere. Atât timp cât le plac puterea și implicarea în politică, mai devreme sau mai târziu vor participa la viața politică; nu pot să rămână ascunși în biserică pentru totdeauna. Când se dau singuri în vileag, vei înțelege: „Se dovedește, așadar, că aceștia cred în Dumnezeu în scopuri politice! Au un trecut politic și nu cred cu sinceritate în Dumnezeu. Au alte scopuri pentru a crede în Dumnezeu!” Când acei oameni intră pentru prima dată în biserică, se ascund deosebit de bine, participând la adunări și făcându-și datoria în mod normal. Dar când vine momentul potrivit, vor încerca să se folosească de biserică pentru a face ce vor, dezvăluindu-și în mod firesc dorințele nemăsurate și adevărata față. Abia atunci vor putea frații și surorile să vadă că sunt neîncrezători. Când sunt dați în vileag, devine foarte ușor să-i discernem. De exemplu, când un lup se îmbracă în haine de oaie și se amestecă în turmă, poate nu ești capabil să discerni dacă este un lup sau o oaie, dar când începe să mănânce oi, vei discerne că este un lup. Toți cei implicați în politică sunt neîncrezători care s-au infiltrat în biserică. Când acești oameni încearcă să-i inducă în eroare și să-i atragă pe frați și surori să se înscrie într-un partid politic și să participe la viața politică alături de ei, vei vedea că este falsă credința lor în Dumnezeu și că adevăratul lor scop este să se implice în politică – oricât de complicat ar fi trecutul lor, va fi ieșit la suprafață și va fi fost expus. În acest punct, oamenii vor putea să-i discearnă. Acesta este un tip de persoană care are un trecut complicat – persoanele cu un trecut complicat din punct de vedere politic.
Există un alt tip de persoană care se încadrează în categoria celor cu un trecut complicat. Unii oameni din societate nu stau la locul lor și nu duc o viață decentă, preferând în schimb să se asocieze cu indivizi dubioși. Printre acești indivizi se numără, de exemplu, cei care comit falsuri și fraude sau membrii lumii interlope, cei cu statut, faimă și prestigiu în societate, care sunt în aparență funcționari ai guvernului sau oameni de afaceri, dar care se implică mereu în culise în activități ilegale, infracționale, conspirând cu anumiți funcționari sau membri ai lumii interlope pentru a face trafic de arme, de droguri sau alte mărfuri de contrabandă interzise de stat, precum și cei care au fost condamnați și închiși de mai multe ori și care au comis anumite fapte rele, cum ar fi jefuirea de morminte, viol, agresiune sexuală sau chiar traficanți de persoane sau contrabandiști care introduc ilegal imigranți. Oamenii de acest fel care au un trecut complicat se asociază cu asemenea indivizi și, în plus, au relații deosebit de strânse cu ei – se numesc „frați”, se folosesc unii pe alții și fac lucruri unii pentru ceilalți. În aparență, acești oameni nu comit fapte în mod evident rele, nici furturi, jafuri, crime sau incendieri, dar grupurile cu care se asociază și cercurile în care se mișcă sunt toate formate din acești indivizi nerușinați. Nu sunt și oamenii de acest fel destul de înfricoșători? (Ba da.) Ei colaborează cu acești indivizi pentru a investi în afaceri, iar atunci când partenerul lor face ceva ilegal și are nevoie de ajutorul lor, îi oferă asistență. Deși s-ar putea să nu fie principalii vinovați, sunt complici. Ai putea spune că oamenii de acest tip operează frecvent la limitele legii. Ce înseamnă că „operează la limitele legii”? (Înseamnă că se implică adesea în activități care ar putea încălca legea.) Acesta este un aspect. În plus, exploatează deseori portițele legislative și toate lucrurile în care se implică sunt chestiuni importante. Dacă este să fie prinși vreodată, chiar și în calitate de complici, ar putea fi condamnați la 10 sau 20 de ani sau riscă amenzi uriașe. N-ai spune că oamenii de acest fel sunt problematici? (Ba da.) Nu i-ai văzut niciodată comițând o faptă în mod evident rea și nu i-ai văzut omorând oameni, dând foc, păcălind pe cineva sau înscenându-i ceva, dar când cei care își umplu buzunarele ilegal și încalcă legea, atât din lumea interlopă, cât și din cercurile legale, se implică în activități ilegale pentru a obține profituri uriașe, oamenii de acest fel iau și ei o parte din pradă și își primesc cota-parte. Ați spune că acest tip de persoană poate fi considerată ca având un trecut complicat? (Da.) Ar fi un lucru bun ca astfel de oameni să rămână în casa lui Dumnezeu? (Nu.) Ei se asociază atât cu lumea interlopă, cât și cu cercurile legale și, pe deasupra, se implică și în activități ilegale – acesta este un trecut complicat. Dacă se asociază cu niște funcționari ai guvernului și se asociază și interacționează cu ei într-un mod normal, este acceptabil. Însă dacă oamenii cu care se asociază sunt personaje negative implicate în diverse activități ilegale și criminale, atunci este foarte supărător și, mai devreme sau mai târziu, ceva va merge prost. Oamenilor de acest fel le place să se asocieze cu acei indivizi; își clădesc succesul pe spinarea lor, bazându-se pe influența lor pentru a face bani, a se îmbogăți și a duce o viață bună. Pot fi considerați persoane bune atunci? (Nu.) Se spune adesea: „Cine se aseamănă se adună” – sunt în stare să se asocieze atât cu membrii lumii interlope, cât și cu cercurile legale. Crezi că sunt persoane cumsecade care își cunosc locul? (Nu.) Cu siguranță nu. Se asociază cu acei indivizi, într-o privință, pentru că poate le sunt de folos – se pot ocupa de anumite sarcini pentru cei cu care se asociază. În altă privință, pentru că le plac oamenii cu care se asociază atât din lumea interlopă, cât și din cercurile legale – competențele, abilitățile și influența acelor oameni, precum și beneficiile pe care le aduc, toate acestea sunt lucruri de care au nevoie și de care se bucură. Deci, ce fel de persoane sunt? (Nu sunt persoane cumsecade.) Ne putem exprima doar așa. Sunt de aceeași teapă ca indivizii cu care se asociază – toți se folosesc reciproc. În această lume, nu sunt mulți oameni care să poată face lucruri pentru tine sau care să se încreadă complet în tine și să-ți fie prieteni, dar ei există totuși – nu este nevoie să te asociezi cu soiul acela de indivizi. Pe de o parte, oamenii de acest fel se asociază cu ei pentru că se înțeleg bine datorită trăsăturilor abjecte pe care le au în comun și pentru că sunt de aceeași teapă. Pe de altă parte, motivul este că acești oameni vor face orice de dragul propriilor interese și pentru supraviețuirea lor în lumea seculară, neavând niciun principiu când vine vorba de asocierea cu alții, nici principii în acțiunile lor. Non-credincioșii spun chiar: „Un gentleman iubește averea, dar o dobândește în mod corect” și respectă acest lucru ca pe un standard minim. Indiferent dacă pot respecta sau nu acest standard minim, în orice caz, el poate fi considerat o filosofie relativ nobilă pentru supraviețuirea în rândul omenirii. Însă oamenii de acest fel care au un trecut complicat, de dragul propriilor interese și al obținerii de profituri, sunt lipsiți de scrupule și de discernământ când vine vorba de asocierea cu alții – atât timp cât pot obține beneficii din asta, se vor asocia cu oricine. În plus, se mândresc foarte mult cu capacitatea lor de a se asocia cu acei indivizi și cred că metodele pe care le folosesc pentru a se asocia cu alții sunt grozave. Așadar, cum ar trebui să-i considerăm pe oamenii de acest fel? Sunt implicați atât în lumea interlopă, cât și în cercurile legale – acesta este un trecut complicat. Oamenii de acest fel sunt atât de înspăimântători! Își arată oare adevărata față? Nu, poartă mereu o mască. Niciodată nu poți să vezi dincolo de mască sau să știi ce gândesc în sinea lor. Poartă mască atunci când se asociază cu tine și chiar se ascund printre credincioșii în Dumnezeu. Este exact ca un diavol care se amestecă într-o mulțime de oameni sau ca o vulpe ori un lup care se strecoară într-o turmă de oi. Te face acest lucru să te simți în siguranță? (Nu.) De ce spui asta? Din cauza naturii lor viclene, feroce și ticăloase; ei uneltesc în permanență împotriva ta – parcă ar fi mereu o pereche de ochi prefăcuți și ticăloși în spatele tău, urmărindu-ți fiecare mișcare – și doar așteaptă ocazia de a te distruge și devora. Nu este înfricoșător? (Ba da.) Senzația pe care ți-o dau oamenii de acest fel nu este niciodată una de siguranță, deoarece natura și trecutul lor te fac mereu să simți că sunt o amenințare pentru tine. Ce fel de amenințare? Aceea că, avându-i în apropiere, simți constant că ar putea să uneltească împotriva ta, să se joace cu tine și să-ți întindă capcane în orice moment și în orice loc și că nu știi niciodată când ai putea fi folosit sau rănit de ei, când ai putea să mori din cauza lor sau să fii ruinat de ei. De aceea asemenea oameni nu ar trebui în niciun caz să fie ținuți aproape. Spuneți-Mi, nu așa stau lucrurile? (Ba da.) De exemplu, a aduce un lup într-o turmă de oi va proteja oile sau le va nimici? (Le va nimici.) Conform naturii sale, un lup nu va sta niciodată lângă oi și nu le va proteja, pentru că în mintea lui, oile sunt hrana sa și oricând sau oriunde i se va face foame, le va mânca; nu-i este milă de oi și nu le va cruța. Un lup nu are însușirile unui câine. Dacă un câine crește alături de oi, le consideră ceva de protejat, iar când un lup vine să atace sau să mănânce oile, câinele va sări la luptă, asumându-și responsabilitatea de a proteja oile ca pe datoria sa – câinii au pur și simplu această trăsătură înnăscută. Dar lupii sunt diferiți; este o trăsătură înnăscută a lupilor să vrea să mănânce oi. Când o persoană de acest fel, care are un trecut complicat, se infiltrează în biserică, este ca atunci când un lup se infiltrează într-o turmă de oi – când lupului nu-i este foame, s-ar putea să nu fie un pericol pentru oi, dar când i se face foame, oile sunt de la sine înțeles hrana pe care o mănâncă și nimeni nu poate schimba acest lucru. Este determinat de natura lui. Pentru a rezolva problema lupului care mănâncă oi, trebuie să vă grăbiți să identificați lupul. Odată ce identificați lupul în haine de oaie, trebuie să scăpați de el imediat – nu ezitați și nu-i arătați nicio milă! Oamenii de acest fel, care au un trecut complicat, trebuie tratați cu prudență. Dacă descoperiți că fac rău și tulbură biserica, nu trebuie să le arătați nicio politețe. Trebuie să le spuneți: „Ești o persoană cu experiență de viață și nu ți se potrivește credința în Dumnezeu. Ai ales locul greșit venind în casa lui Dumnezeu; acest loc nu este potrivit pentru tine. Ar trebui să-ți urmărești propriile perspective în societate. Credincioșii în Dumnezeu doar citesc cuvintele Sale, au părtășie despre adevăr și își fac datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu; nu se implică în comploturi și uneltiri și nu participă la viața politică. Aici nu poți să crești în rang, să te îmbogățești sau să duci o viață superioară altora. Indiferent cât timp stai aici, va fi doar timp pierdut.” Vor fi convinși în acest mod să plece, nu-i așa? (Da.) Unii oameni cu conexiuni sociale complicate nu sunt neapărat oameni răi și nici nu au făcut un mare rău, dar nu acceptă deloc adevărul și aparțin realmente categoriei neîncrezătorilor. A încerca să-i faci pe asemenea oameni să creadă sincer în Dumnezeu și să urmărească adevărul este ca și cum ai încerca să transformi un lup într-o oaie – este imposibil. Indiferent cât timp poartă un lup haine de oaie, rămâne tot lup; nu va deveni niciodată oaie. Așa stau lucrurile. Așadar, credința unor asemenea oameni în Dumnezeu este pur și simplu o glumă; își pierd timpul crezând în Dumnezeu!
Există un alt tip de persoane care au un trecut complicat. Deși cred în Dumnezeu, au relații strânse cu unii conducători religioși, funcționari sau oameni cu statut din diferite confesiuni. Le place să se asocieze cu acești oameni și participă adesea la activitățile religioase ale diferitelor confesiuni; clădesc relații și prietenii cu acești oameni, se folosesc reciproc și fac lucruri unii pentru ceilalți. Din când în când, fie intenționat, fie neintenționat, chiar le dezvăluie acestor indivizi anumite lucrări care țin de afaceri generale sau de personalul din interiorul bisericii. Aceasta e o problemă foarte supărătoare. Este acceptabil dacă doar interacționezi cu oameni din religie sau ți se pare imposibil să te desparți de acele locuri religioase și, în plus, îți place să participi la activitățile diferitelor festivaluri religioase și la diverse ceremonii religioase. Dar nu ar trebui să dezvălui lucrarea bisericii sau informații despre frați și surori în aceste medii. De exemplu, n-ar trebui să dezvălui chestiuni precum faptul că o anumită persoană a acceptat „Fulgerul de la Răsărit”, ce datorie face în Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, unde locuiește și cu cine se asociază de obicei – dacă dezvălui aceste lucruri, aceasta arată că ești foarte imoral. Dacă cineva raportează aceste informații guvernului, consecințele vor fi de neimaginat. Dacă ești foarte apropiat de oamenii din religie, ai anumite interese în comun cu aceștia sau ai făcut schimb de favoruri cu ei, acest lucru poate fi considerat cel mult că ai un trecut complicat. Dar dacă faci în secret altceva, cum ar fi să dezvălui rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu, să dezvălui treburile interne ale casei Lui sau informații personale ale fraților și surorilor, atunci natura acestui lucru devine una de trădare și este condamnată. În special unii frați și surori nu-și doresc ca alții să le cunoască situația sau să o dezvăluie, deoarece au fost arestați anterior sau se află în prezent pe o listă de oameni căutați, dar acest tip de persoană cu un trecut complicat consideră aceste informații drept ceva ce poate oferi în schimbul anumitor beneficii sau, pur și simplu, le consideră lipsite de importanță și le dezvăluie, provocând necazuri acelor frați și surori. Dacă descoperă astfel de probleme, casa lui Dumnezeu categoric nu o va lăsa pe acea persoană să scape ușor; astfel de persoane ar trebui înlăturate imediat. În contextul social în care oamenii sunt persecutați pentru că au credință în Dumnezeu, credincioșilor le este greu să aibă măcar ocazia de a îndeplini o datorie și fiecare persoană prețuiește cu adevărat acea ocazie. Nimeni nu vrea ca îndeplinirea datoriei sale să fie expusă unor potențiale riscuri din cauza altora sau din cauza propriei nesăbuințe. Prin urmare, dacă cineva provoacă potențiale riscuri pentru îndeplinirea îndatoririlor de către frați și surori sau la adresa siguranței personale sau dacă cineva creează obstacole în calea credinței altora în Dumnezeu, casa lui Dumnezeu nu-l va lăsa să scape ușor. Odată ce îl descoperă, casa lui Dumnezeu îl va îndepărta sau exclude imediat, categoric nu va da înapoi! Dacă acea persoană se apără, venind cu justificări și scuze și spunând: „A fost doar o scăpare de moment fiindcă nu eram atent”, nu trebuie în niciun caz să crezi – astfel de scuze nu sunt întemeiate. De ce nu le-a spus altora despre propriile chestiuni de familie? De ce a vorbit în schimb despre treburile fraților și surorilor? Are în mod clar intenții rele. A dezvăluit lucrarea bisericii și informații despre frați și surori; dacă le aduce necazuri fraților și surorilor, atunci ar trebui să fie blestemat! Nu ar trebui să fie blestemați asemenea oameni? (Ba da.) În timp ce biserica își răspândește lucrarea de evanghelizare, este inevitabil ca unii oameni de acest fel să nu i se alăture. Ei nu au niciun scrupul în privința vânzării bisericii, a fraților și surorilor și chiar a trădării intereselor casei lui Dumnezeu. Se asociază cu tot soiul de oameni în privat, iar scopul lor de a se asocia cu ei nu este pur. Când interacționează cu acei oameni, chiar își dau drumul la gură, spunându-le toate informațiile interne ale bisericii pe care le cunosc, nelăsând nimic nespus, iar acest lucru aduce până la urmă necazuri pentru frați, surori și biserică. Vina pentru aceasta ar trebui să le revină acestor oameni care își dau drumul la gură. Unii dintre ei ar putea spune că nu au făcut asta intenționat, dar chiar dacă nu a fost intenționat, nu înseamnă că este acceptabil. Dacă nu a fost intenționat, atunci de ce nu ți-ai făcut ție rău în schimb? De ce le-ai făcut rău doar altora? Ai adus necazuri bisericii, fraților și surorilor, acesta este un fapt stabilit. Prin urmare, vina ar trebui să-ți revină ție. Dacă ai omorî pe cineva și apoi ai spune: „N-am făcut-o intenționat; n-am intenționat niciodată să-l ucid – nu aveam un astfel de gând în minte”, oare legea te-ar considera nevinovat din cauza acestei afirmații? (Nu.) Chiar dacă ai spune adevărul, ar fi în zadar. Realitatea este că ai ucis pe cineva și, din punct de vedere legal, există dovezi concludente în acest sens, așa că trebuie să fii declarat vinovat pe baza faptelor. Ai comis infracțiunea de omor, deci ești un criminal și nicio autojustificare nu te va ajuta. Unii oameni atrag adesea necazuri pentru biserică prin acțiunile lor și, uneori, aceste necazuri sunt semnificative, conducând nu doar la arestarea și întemnițarea fraților și surorilor, dar având și un impact grav asupra lucrării bisericii. Casa lui Dumnezeu nu va lăsa în niciun caz asemenea oameni nepedepsiți; îi va exclude pe toți pe care îi prinde și îi va blestema – casa lui Dumnezeu nu va da deloc înapoi! Dacă aceste lucruri s-ar fi întâmplat în Epoca Legii, răufăcătorii ar fi fost târâți afară și omorâți în bătaie cu nuiele sau uciși cu pietre; așa trebuiau tratate astfel de cazuri. Acum, deoarece aceasta nu face parte din decretele administrative ale casei lui Dumnezeu, ei vor fi excluși, iar frații și surorile îi vor blestema în mod colectiv. Nu există nicio șansă să primească binecuvântări sau mântuire – trebuie trimiși în iad și pedepsiți!
Există alt tip de persoane cu un trecut complicat; acestea vin la biserică având de îndeplinit misiuni speciale. Unii indivizi de acest fel sunt trimiși de guverne, în timp ce altora li se atribuie misiuni de către anumite grupuri religioase sau sociale. De exemplu, aceste misiuni pot include monitorizarea fraților și surorilor, monitorizarea bisericii sau spionarea diverselor aspecte ale lucrării bisericii și ale rânduielilor sale de lucru din diferite perioade. Indiferent care este misiunea lor, în orice caz, din perspectiva noastră, oamenii de acest fel au un trecut complicat. Majoritatea acestor oameni cu un trecut complicat sunt neîncrezători; sunt cei care nu acceptă deloc adevărul. Sunt diferiți de cei cu puțină credință, calibru slab sau multe noțiuni – acei oameni cred în mod sincer, în timp ce există o problemă gravă cu acești oameni care au un trecut complicat. În primul rând, să ne gândim la următoarele: ce fel de umanitate au astfel de oameni? (Au o umanitate rea, sunt ticăloși și fac parte din banda Satanei.) Deci ce fel de oameni sunt? (Sunt diavoli.) Așa este, ai pus punctul pe „i” – sunt diavoli care se infiltrează în biserică. Sunt oameni care se infiltrează în biserică și trăiesc în umbră în timp ce au diverse planuri și scopuri. Astfel de oameni sunt diavoli. De la început, când intră în biserică, acești oameni nu au intenții bune. Indiferent cine i-a angajat – unii pot fi angajați de guverne sau de anumite grupuri, în timp ce alții ar putea să nu fie angajați de nimeni și pur și simplu își doresc să se infiltreze pe cont propriu în biserică – astfel de oameni sunt doar indivizi cu experiență de viață. Ei se asociază cu o varietate de oameni și au relații interpersonale și conexiuni sociale complexe – au un trecut complicat. „Trecutul complicat” înseamnă că relațiile interpersonale, conexiunile sociale și mediile lor de viață sunt deosebit de impure și departe de a fi simple; nu sunt ca oamenii obișnuiți care încearcă doar să câștige bani și să ducă o viață bună. Rolurile pe care le joacă acești oameni în societate sunt cele de indivizi remarcabili, conducători sau personalități relativ excepționale din diferite cercuri și grupuri – sunt genurile de oameni pe care non-credincioșii îi numesc „indivizi capabili” sau „guru”. Oriunde s-ar afla, nu sunt oameni care își cunosc locul, nici nu sunt cumsecade. Fie că sunt în căutarea ocaziilor de a-și asigura câștigul personal, puterea sau controlul asupra altora în cadrul diferitelor grupuri și cercuri, acesta este scopul lor și este obiectivul existenței lor. Indiferent în ce biserică se află, mentalitatea lor este aceea a unui diavol, însetat mereu să facă o mișcare, dorindu-și să controleze situațiile, să-i controleze pe oameni, să controleze banii, să exercite influență și putere. Acestea sunt manifestările acestui tip de persoană. Prin urmare, indiferent dacă asemenea oameni au o misiune sau dacă sunt angajați de guvern sau de orice grup social, este exclus ca aceștia să-și cunoască locul după ce intră în biserică. Chiar dacă nu au nicio misiune și chiar dacă biserica sau frații și surorile nu sunt ținta exploatării lor, nu sunt oameni care-și doresc în mod sincer să creadă în Dumnezeu și, cu siguranță, nu sunt oameni care cred în existența lui Dumnezeu. Scopul lor în a se alătura bisericii nu este deloc pur – cel puțin un lucru este foarte realist pentru ei, și anume „să-și construiască succesul pe spinarea bisericii” și să aștepte ocazia de a-și îndeplini propriile planuri. Dacă nu reușesc să-și atingă obiectivele și dorințele le sunt năruite, e posibil să părăsească în orice moment biserica. Ei caută ocazii, așteptând momentul oportun pentru a ataca – dacă există cineva pe care îl pot exploata sau un moment potrivit care le-ar permite să-și realizeze obiectivele, ambițiile sau aspirațiile, categoric vor profita de acea persoană sau de acel moment. Dacă nu reușesc niciodată să găsească o ocazie, devin descurajați și dezamăgiți și vor să părăsească biserica. Prin urmare, acest tip de persoană este și un tip de individ periculos din cadrul bisericii, care trebuie discernut și ținut la distanță. Alt principiu mai important este următorul: dacă nu ești sigur care este trecutul unei persoane sau dacă simți vag că trecutul său este foarte complicat, atunci, în calitate de conducător sau lucrător, ar trebui cel puțin să știi că acestei persoane nu i se pot atribui funcții importante și nu i se poate permite să aibă statut sau putere ori să îndeplinească vreo lucrare importantă în cadrul bisericii. Dacă nu poți să-i vezi adevărata față, atunci poți observa persoana, dar nu trebuie în niciun caz să acționezi în grabă sau prematur. Dacă îi acorzi statut sau chiar o numești responsabilă pentru o lucrare importantă înainte de a-i vedea adevărata față, atunci ești extrem de nesăbuit! Cu cât îi poți vedea mai puțin adevărata față, cu atât mai puțin ar trebui să-i încredințezi o lucrare importantă, cu atât ar trebui să fii mai precaut și cu atât mai mult ar trebui să o urmărești îndeaproape și să o monitorizezi strict. De fapt, indiferent dacă au sau nu o misiune, până la urmă, oamenii de acest fel cu un trecut complicat nu rămân mult timp în biserică. Asta deoarece, în inimile lor, acești neîncrezători sunt dezgustați de chestiunile privind credința. Ateii nu cred că Dumnezeu există și nu-i interesează nimic legat de Dumnezeu, de lucrarea Lui sau de exprimarea adevărului de către Dumnezeu. Ei investighează constant: „Am vreun profit din credința în dumnezeu? Pot să fac mulți bani și să mă îmbogățesc din asta? Pot să-mi folosesc uneltirile și trucurile aici, așa cum fac în lume?” Văzând că aceste lucruri nu sunt promovate de casa lui Dumnezeu, care, în schimb, vorbește mereu despre a fi o persoană onestă și că oricine este superficial sau lipsit de entuziasm în îndeplinirea datoriei sale este adesea emondat, ei se simt dezgustați, nefericiți și lipsiți de libertate în casa lui Dumnezeu, dorindu-și mereu să găsească o ocazie de a pleca. Dacă cineva este cu adevărat una dintre oile lui Dumnezeu, unul dintre cei aleși de El, atunci nu se va sătura să asculte adevărurile discutate frecvent pe parcursul credinței în Dumnezeu, chiar dacă sunt discutate timp de 20 sau 30 de ani; ar putea să le asculte toată viața și tot să le considere noi. Cu cât ascultă mai mult, cu atât aceste adevăruri devin mai clare pentru el; cu cât ascultă mai mult, cu atât inima sa este mai hrănită; cu cât ascultă mai mult, cu atât tânjește mai mult după adevăr. Chiar dacă ar trebui să asculte aceste cuvinte în fiecare zi, ar fi dispus să o facă. În special când aude mărturii bazate pe experiență care îi sunt de folos, se simte la fel de extaziat și împlinit de parcă s-ar fi bucurat de un mare ospăț – mai fericit decât dacă ar fi găsit o bucată de aur. Cât despre acești neîncrezători, acești diavoli – în special acești oameni cu un trecut complicat – cu cât aud mai multă părtășie despre adevăr, cu atât se simt mai plictisiți; cu cât ascultă mai mult, cu atât se simt mai agitați și mai dezgustați în sinea lor. Când aud aceste cuvinte, le găsesc plictisitoare, anoste și obositoare. Dacă îi pui să stea și să asculte predici, au senzația că sunt supuși unei torturi. Ei spun: „Cum se face că vă bucurați cu toții atât de mult să auziți aceste cuvinte, de parcă ați fi avut un ospăț pe cinste? De ce mă simt atât de dezgustat când le aud?” După ce ascultă mult timp, devin incapabili să stea nemișcați. Dacă nu pot fi conducători, nu sunt dispuși să-și facă datoria sau să îndure greutăți și, în timp, găsesc că totul este inutil; încep să aibă gânduri de renunțare la credința lor. Așa sunt dezvăluiți neîncrezătorii. În ceea ce-i privește pe acești oameni cu un trecut complicat, dacă în timp ce-i observi descoperi că au origini dubioase și un trecut complicat, atunci încearcă toate mijloacele posibile să găsești o ocazie de a-i convinge să plece. Cu astfel de oameni care nu acceptă deloc adevărul este necesar să dai dovadă de o oarecare înțelepciune. Le poți spune: „Vrei să te îmbogățești și visezi să devii o persoană oficială – chiar ai pierde dacă ai trece prin viață fără să devii o persoană oficială! Ar trebui să devii una, să te îmbogățești și să urmărești lumea – acolo sunt beneficiile tangibile. Te pricepi la afaceri și ești făcut să fii o persoană oficială – dacă urmărești lumea, cu siguranță te poți îmbogăți și poți deveni una.” Când aud asta, vor crede că și-au găsit un suflet-pereche și vor spune: „Ai perfectă dreptate! Simt că nu are rost să cred în dumnezeu – ce ai spus mă atrage cu adevărat. De fapt, credința are doar un efect psihologic; chiar nu contează dacă o ai sau nu. Viața este scurtă – doar câteva decenii care trec cât ai clipi. N-am câștigat nimic pierzându-mi mereu timpul pe aici cu oameni care cred în dumnezeu și mă simt mereu nemulțumit. Oare nu doar mă nedreptățesc procedând așa? Ceea ce contează cu adevărat este să ies în lume și să câștig o mulțime de bani!” Vor fi de acord cu ce ai spus. După ce sunt de acord, poate că într-o zi vor pleca singuri, deoarece simt că este inutil să rămână în biserică și pentru că, în plus, unele lucruri merg prost pentru ei sau experimentează eșecuri și regrese, precum și puțină emondare. Nu este grozav? (Ba da. Este o abordare înțeleaptă.) Este ușor să-i convingi pe diavoli să părăsească biserica: odată ce le-ai deslușit mentalitatea, dacă există ceva ce-și doresc, încurajează-i să urmărească acel lucru. În acest mod, îi poți convinge să plece. Mergi în direcția curentului pentru a-i îndruma să plece. Așa trebuie tratați neîncrezătorii de acest tip.
Dacă astfel de oameni cu un trecut complicat sunt descoperiți în biserică, ar trebui convinși să plece sau ar trebui îndepărtați prompt; nu încercați să-i îndemnați să rămână. De ce nu? În primul rând, nu au un rol bun în biserică; în al doilea rând, categoric nu se află printre cei aleși de Dumnezeu. În plus, chiar dacă rămân în biserică, până la urmă le va fi imposibil să accepte cuvintele lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu sau mustrarea și judecata Lui pentru a dobândi mântuirea. Dacă rămân în biserică, va fi în detrimentul lucrării bisericii și îi pot induce în eroare și influența pe unii frați și unele surori de statură mică. Oamenii din casa lui Dumnezeu îi consideră neplăcuți, și ei, la rândul lor, îi privesc pe frații și surorile din casa lui Dumnezeu cu o neplăcere egală. În inimile lor, privesc mereu cu ostilitate casa lui Dumnezeu, biserica, precum și pe frați și surori. Spuneți-Mi, așadar: dacă există în biserică un astfel de dușman, un astfel de adversar, v-ați simți tulburați? (Da.) Prin urmare, cel mai bine este să nu îndemnați asemenea oameni să rămână. Odată ce sunt descoperiți, convingeți-i imediat să plece, îndepărtați-i sau excludeți-i. Cum ar trebui tratați astfel de oameni dacă sunt întâlniți în timpul predicării Evangheliei? (Pur și simplu stăm departe de ei și îi ignorăm.) Când întâlniți oameni de acest tip, n-ar trebui să le predicați Evanghelia. Ei vorbesc într-un mod atât de extravagant și lipsit de temei și sunt destul de vorbăreți, dar, de fapt, nu au deloc talent. Casa lui Dumnezeu nu are nevoie de oameni de acest fel cu un trecut complicat; ei nu se numără printre cei aleși de Dumnezeu. Chiar dacă sunt convertiți acum, mai devreme sau mai târziu, tot vor trebui să fie înlăturați. Prin urmare, când cei care predică Evanghelia întâlnesc astfel de oameni, ar trebui să renunțe pur și simplu la ei. Casa lui Dumnezeu nici nu-și dorește, nici nu primește astfel de oameni. Așa trebuie tratați oamenii cu un trecut complicat și acesta este principiul. Desigur, când tratați această problemă, nu este nevoie să exagerați; trebuie să înțelegeți clar dacă o persoană face parte din categoria celor cu un trecut complicat. Dacă manifestările sale corespund manifestărilor acestui tip de persoană, atunci ar trebui inclusă în acest grup. Totuși, dacă cineva se laudă sau vorbește prostii doar ocazional și, din cauza laudelor excesive, se consideră din greșeală că are un trecut complicat, dar, în realitate, are o credință sinceră în Dumnezeu și nu face parte din categoria respectivă, atunci această situație necesită alt tratament pentru a evita acuzarea pe nedrept a unei persoane bune.
III. Pe baza atitudinii cuiva în timp ce își îndeplinește datoria
Am terminat mai mult sau mai puțin părtășia despre criteriul discernerii oamenilor pe baza umanității lor. Există un alt criteriu, și anume discernerea oamenilor în funcție de atitudinea pe care o au în timp ce își îndeplinesc îndatoririle. Am vorbit destul de mult despre acest criteriu în predicile anterioare, așa că nu este necesar să mai spunem altceva despre el.
Foarte bine! Aici se încheie părtășia noastră de astăzi. La revedere!
6 iulie 2024
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!