D. Egoist și abject

Antihriștii nu au pic de conștiință, rațiune sau umanitate. Nu numai că nu țin cont de nicio rușine, dar au și un alt semn distinctiv: sunt neobișnuit de egoiști și abjecți. Sensul literal al „egoismului și abjecției” lor nu este greu de înțeles: ei sunt orbi cu privire la orice în afară de propriile interese. Orice are legătură cu propriile lor interese le captează toată atenția și vor suferi pentru asta, vor plăti un preț, se vor cufunda în acel lucru și i se vor dedica. Vor închide ochii în fața oricărui lucru nu are legătură cu propriile interese și nu-l vor lua în seamă; alții pot face cum doresc – antihriștilor nu le pasă dacă o persoană este perturbatoare sau provoacă tulburări și, din punctul lor de vedere, acest lucru nu are nicio legătură cu ei. Spus cu tact, se ocupă de treburile lui. Însă este mai corect să spunem că acest tip de persoană este abjectă, josnică și dezgustătoare; o definim ca „egoistă și abjectă”. Cum se manifestă egoismul și abjecția antihriștilor? În tot ceea ce este în beneficiul statutului și reputației lui, depune eforturi ca să facă sau să spună orice este necesar și îndură de bunăvoie orice suferință. Dar când este vorba de lucrarea rânduită de casa lui Dumnezeu sau de lucrarea care este prielnică pentru progresul în viață al aleșilor lui Dumnezeu, o ignoră cu desăvârșire. Chiar și atunci când oamenii răi întrerup, tulbură și comit tot felul de rele, afectând grav prin asta lucrarea bisericii – rămâne impasibil și nepăsător, ca și cum acest lucru nu ar avea nimic de-a face cu el. Și dacă cineva descoperă și raportează faptele condamnabile ale unei persoane rele, el spune că nu a văzut nimic și simulează ignoranța. Însă dacă cineva îl raportează și dă în vileag faptul că nu face lucrare practică și doar urmărește faima, câștigul și statutul, vede roșu înaintea ochilor. Ședințele sunt convocate în grabă pentru a discuta cum să reacționeze, se desfășoară anchete pentru a descoperi cine l-a trădat, cine a fost inițiatorul și cine a fost implicat. Nu va mânca și nu va dormi până nu va da de capăt problemei și până când chestiunea nu va fi dată cu totul uitării; ba chiar se va simți fericit doar după ce-i va doborî pe toți cei implicați în raportarea sa. Aceasta este manifestarea egoismului și abjecției, nu-i așa? Face el lucrarea bisericii? El acționează pur și simplu de dragul puterii și statutului său. Își conduce propria operațiune. Indiferent ce lucrare întreprinde, antihriștii nu se gândesc niciodată la interesele casei lui Dumnezeu. Se gândesc doar dacă propriile interese vor fi afectate, doar la puțina lucrare prezentă care e în beneficiul lor. Pentru ei, lucrarea principală a bisericii este doar un lucru făcut în timpul liber. Nu o iau deloc în serios. Se mișcă doar când sunt îndemnați să acționeze, fac numai ceea ce le place și doar lucrarea menită pentru a le păstra statutul și puterea. În ochii lor orice lucrare rânduită de casa lui Dumnezeu, lucrarea de răspândire a Evangheliei și intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu nu sunt importante. Indiferent ce dificultăți întâmpină alți oameni în munca lor, ce probleme au identificat și raportat lor, cât de sincere le sunt cuvintele, antihriștii nu acordă atenție, nu se implică, de parcă asta nu are nicio legătură cu ei. Indiferent de cât de importante sunt problemele care apar în lucrarea bisericii, ei sunt extrem de indiferenți. Chiar și atunci când văd problema înaintea ochilor, ei doar o abordează superficial. Numai atunci când sunt emondați direct de Cei de mai sus și li se ordonă să rezolve o problemă, vor face, în silă, puțină lucrare reală și vor oferi Celor de mai sus ceva de văzut; curând după aceea, își vor vedea de propria treabă. Când vine vorba de lucrarea bisericii și de lucrurile importante ale contextului mai larg, ei sunt dezinteresați și desconsideră aceste lucruri. Ba chiar ignoră problemele pe care le descoperă și dau răspunsuri superficiale sau dau din colț în colț când sunt întrebați de probleme, abordându-le doar cu mare reticență. Aceasta este manifestarea egoismului și abjecției, nu-i așa? În plus, orice datorie fac antihriștii, ei nu se gândesc decât dacă aceasta le va permite să iasă în prim plan; atât timp cât le va crește reputația, ei își vor bate capul să găsească o cale de a învăța cum să o facă, să o ducă la bun sfârșit; îi interesează doar dacă asta îi va face să se distingă. Indiferent ce fac sau ce cred, îi preocupă doar faima, câștigul și statutul lor. Indiferent ce datorie realizează, concurează doar pentru a se stabili cine e mai sus sau mai jos, cine câștigă și cine pierde, cine are o reputație mai mare. Le pasă doar de câți oameni îi venerează și admiră, câți oameni îi ascultă și câți adepți au. Nu au niciodată părtășie despre adevăr, nici nu rezolvă probleme reale. Nu se gândesc niciodată cum să facă lucrurile conform principiului atunci când își fac datoria, nici nu reflectează pentru a vedea dacă au fost loiali, dacă și-au îndeplinit responsabilitățile, dacă au existat devieri sau omisiuni în datoria lor sau dacă există vreo problemă, și cu atât mai puțin nu se gândesc la ceea ce Dumnezeu cere și care sunt intențiile lui Dumnezeu. Nu acordă nici cea mai mică atenție acestor lucruri. Își pun capul la contribuție și fac lucruri doar de dragul faimei, câștigului și statutului, ca să-și îndeplinească propriile ambiții și dorințe. Este manifestarea egoismului și a abjecției, nu-i așa? Aceasta expune pe deplin felul în care inimile lor sunt pline de propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde; tot ceea ce fac ei este dictat de ambițiile și dorințele lor. Indiferent ce fac, propriile lor ambiții, dorințe și cerințe absurde sunt motivația și sursa lor. Aceasta este manifestarea arhetipală a egoismului și abjecției.

Anumiți conducători nu fac nicio muncă reală; pentru a raporta Celui de mai sus și pentru a evita emondarea și demiterea, precum și pentru a-și asigura propriul statut, ei depun eforturi considerabile cu privire la frați și surori, făcându-i să presteze servicii pentru ei. În munca lor, rostesc doar cuvinte și doctrine, fără a avea părtășie despre adevărurile-principii, fără a rezolva problemele reale, fără a-i ajuta pe alții cu o inimă iubitoare sau fără a lua în considerare dificultățile altora și fără a aborda niciodată dificultățile reale cu care se confruntă oamenii când își îndeplinesc îndatoririle și în pătrunderea acestora în viață. Ei nu sprijină pe nimeni care este negativ. Pe lângă suprimare și reproș, ei rostesc doar doctrine și își strigă sloganurile. Care este scopul lor? Ei nu sunt atenți la povara lui Dumnezeu, ci doresc să exploateze rezultatul îndatoririlor pe care frații și surorile le îndeplinesc, pentru a se îmbogăți și a-și asigura statutul. Dacă frații și surorile prezintă rezultate bune în îndeplinirea îndatoririlor, ei sunt mulțumiți. Își asumă meritele în fața Celui de mai sus, lăudându-și în sinea lor propria virtute și crezând că și-au îndeplinit îndatoririle destul de bine. În plus, îi raportează Celui de mai sus despre numeroasele dificultăți pe care le-au întâmpinat în timpul îndeplinirii acestei lucrări, despre modul în care Dumnezeu le-a deschis o cale de ieșire, despre felul în care i-au determinat pe frați și surori să lucreze din greu împreună și să depășească aceste dificultăți, despre cum i-au ajutat să finalizeze această lucrare, cum au aderat la principii și cum i-au îndepărtat pe oamenii răi. De asemenea, ei subliniază prețul pe care l-au plătit și contribuțiile pe care le-au adus în munca lor, lăsându-l pe Cel de mai sus să știe că, datorită eforturilor lor, treaba a fost făcută bine. Implicit, îi spun Celui de mai sus: „Conducerea mea a fost la înălțime, iar voi ați făcut alegerea corectă selectându-mă drept conducător.” Nu este aceasta o manifestare a faptului de a fi egoist și abject? Oamenii care manifestă umanitatea de a fi egoiști și abjecți au adesea câteva lozinci. De exemplu, după ce este rânduit ca ei să conducă o biserică, spun întotdeauna: „În biserica mea, viața noastră bisericească este atât de bună, atât de minunată! Frații și surorile mele au avut o intrare în viață grozavă și profundă, toți cu experiențe de viață. Uitați-vă la modul în care îl iubesc ei pe dumnezeu și la cât de bine este făcută munca noastră.” Acestea sunt lozincile antihriștilor. Judecând după lozincile lor, este evident că ei îi tratează pe frații și surorile din biserica de care sunt responsabili ca pe propriile oi, considerând că tot ceea ce se află în biserica pe care o controlează este proprietatea lor privată. Nu înseamnă asta să nu ții cont de rușine? De ce înseamnă că nu țin cont de rușine? Orice manifestare a egoismului și a abjecției rezultă din a nu ține cont de rușine. Prin urmare, să fii egoist și abject înseamnă să nu ții cont de rușine. În mod sigur, acești oameni care prezintă manifestări de egoism și abjecție nu țin cont de rușine. Atunci când li se încredințează conducerea și responsabilitatea unei biserici, conducându-i pe aleșii lui Dumnezeu pentru a-și îndeplini îndatoririle și făcând anumite lucrări, ei tratează aceste lucruri ca pe proprietatea lor privată. Nimeni nu poate interveni; ei au ultimul cuvânt în toate. Antihriștii îi consideră pe aleșii lui Dumnezeu, lucrarea bisericii, precum și facilitățile și bunurile bisericii drept proprietatea lor privată. Acest lucru, în sine, este problematic: ei urmăresc să pună mâna pe bunurile casei lui Dumnezeu și să-i domine pe aleșii lui Dumnezeu. Mai mult, ei consideră aceste lucruri drept capital pentru a concura cu alții, neezitând nici măcar să vândă interesele casei lui Dumnezeu și să facă rău aleșilor lui Dumnezeu. Credeți că antihriștii au conștiință și rațiune? Au loc pentru Dumnezeu în inimile lor? Au o inimă cu frică de Dumnezeu și care se supune Lui? Deloc. Prin urmare, a-i numi pe antihriști lacheii Satanei sau demoni pe pământ nu este deloc o exagerare. Nu există Dumnezeu sau biserică în inima unui antihrist, iar el nu are, în mod cert, niciun respect față de aleșii lui Dumnezeu. Spune-Mi, cum să nu poată fi numite casa lui Dumnezeu acele locuri în care frații și surorile există și unde Dumnezeu lucrează? În ce fel nu sunt acestea biserici? Însă antihriștii se gândesc doar la lucrurile din propria lor sferă de influență. Nu le pasă și nu se preocupă de alte locuri. Chiar dacă descoperă o problemă, nu îi acordă atenție. Mai grav este că, atunci când ceva merge rău într-un loc anume sau cauzează pierderi lucrării bisericii, ei nu acordă atenție acelui lucru. Când sunt întrebați de ce-l ignoră, oferă sofisme absurde, spunând: „Nu comenta ce nu te privește” Cuvintele lor sună rațional, ei par să înțeleagă limitele în ceea ce fac și, par să nu aibă probleme externe, dar care este esența? Este manifestarea egoismului și a abjecției. Fac lucrurile doar pentru ei înșiși, doar pentru propria faimă, câștig și statut. Nu-și îndeplinesc deloc îndatoririle. Aceasta este o altă caracteristică arhetipală a antihriștilor: ei sunt egoiști și abjecți.

Esența egoismului și abjecției antihriștilor este evidentă; manifestările lor de acest fel sunt deosebit de proeminente. Biserica le încredințează o parte din lucrare, iar dacă aceasta le aduce renume și beneficii și le permite să-și arate chipul, sunt foarte interesați și dispuși să o accepte. Dacă este o muncă neapreciată sau care implică ofensarea oamenilor sau care nu le va permite să-și arate chipul sau care nu aduce niciun beneficiu pentru faima, câștigul sau statutul lor, nu au niciun interes și nu o vor accepta, de parcă această lucrare nu ar avea nimic de-a face cu ei și nu ar fi lucrarea pe care s-ar cuveni să o facă. Când întâmpină dificultăți, nu există nicio șansă ca ei să caute adevărul pentru a le rezolva, cu atât mai puțin să încerce să vadă imaginea de ansamblu și să acorde vreo atenție lucrării bisericii. De exemplu, în sfera lucrării casei lui Dumnezeu, pe baza nevoilor lucrării generale, pot exista unele transferuri de personal. În cazul în care câțiva oameni sunt transferați dintr-o biserică, care ar fi modul rațional prin care conducătorii acelei biserici să trateze problema? Care este problema, dacă ei sunt preocupați doar de interesele propriei biserici, mai degrabă decât de interesele generale și dacă nu sunt deloc dispuși să-i transfere pe acei oameni? De ce, în calitate de conducători de biserică, nu se pot supune rânduielilor centralizate ale casei lui Dumnezeu? Este o astfel de persoană atentă la intențiile lui Dumnezeu? Este atentă la imaginea de ansamblu a lucrării? Dacă nu se gândește la lucrarea casei lui Dumnezeu ca întreg, ci doar la interesele propriei biserici, nu este ea foarte egoistă și abjectă? Conducătorii de biserică ar trebui să se supună necondiționat suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu, precum și rânduielilor și coordonării centralizate ale casei lui Dumnezeu. Acest lucru este în concordanță cu adevărurile-principii. Atunci când lucrarea casei lui Dumnezeu o cere, indiferent despre cine ar fi vorba, fiecare ar trebui să se supună coordonării și rânduielilor casei lui Dumnezeu și nu ar trebui să fie controlat de niciun conducător sau lucrător individual, de parcă ar aparține acestuia sau de parcă ar fi supus deciziilor lui. Supunerea aleșilor lui Dumnezeu față de rânduielile centralizate ale casei lui Dumnezeu este absolut firească și justificată și nu poate fi sfidată de nimeni, cu excepția cazului în care un conducător sau un lucrător individual face un transfer arbitrar care nu este în conformitate cu principiile – caz în care acest lucru poate fi neascultat. Dacă un transfer normal se face în conformitate cu principiile, atunci toți aleșii lui Dumnezeu ar trebui să se supună și niciun conducător sau lucrător nu are dreptul sau vreun motiv să încerce să controleze pe cineva. Ați spune că există vreo lucrare care nu este lucrarea casei lui Dumnezeu? Există vreo lucrare care să nu implice extinderea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu? Toată este lucrarea casei lui Dumnezeu, fiecare lucrare este egală și nu există „al tău” și „al meu”. Dacă transferul este în conformitate cu principiul și se bazează pe cerințele lucrării bisericii, atunci acești oameni ar trebui să meargă acolo unde este cea mai mare nevoie de ei. Și totuși, care este răspunsul antihriștilor când se confruntă cu acest tip de situație? Găsesc diverse pretexte și scuze pentru a-i ține pe acești oameni potriviți lângă ei și oferă doar doi oameni obișnuiți și apoi găsesc un pretext pentru a-ți forța mâna, fie spunând că lucrarea este foarte aglomerată, fie că au prea puțini oameni, oamenii sunt greu de găsit și dacă aceștia doi sunt transferați, lucrarea va avea de suferit. Și te întreabă ce ar trebui să facă și te determină să crezi că transferul oamenilor ar însemna că le ești dator. Nu așa operează diavolii? Așa fac lucrurile non-credincioșii. Sunt buni oamenii care încearcă mereu să-și protejeze propriile interese în biserică? Sunt oameni care acționează conform principiilor? În niciun caz. Ei sunt non-credincioși și neîncrezători. Și nu este acesta un lucru egoist și abject? Dacă cineva de calibru bun este transferat de sub antihrist pentru a îndeplini o altă datorie, în inima sa, antihristul se împotrivește și respinge acest lucru cu îndârjire – el vrea să renunțe și nu are entuziasmul de a fi conducător sau lider de grup. Ce problemă este aceasta? De ce nu are pic de ascultare față de rânduielile bisericii? Crede că transferul „mâinii sale drepte” va afecta rezultatele și progresul lucrării sale, iar statutul și reputația îi vor fi, prin urmare, afectate, ceea ce îl va forța să muncească mai mult și să sufere mai mult pentru a garanta productivitatea, acesta fiind ultimul lucru pe care vrea să-l facă. S-a obișnuit cu confortul și nu vrea să lucreze mai mult sau să sufere mai mult, așa că nu vrea să lase persoana să plece. În cazul în care casa lui Dumnezeu insistă asupra transferului, se plânge și chiar își dorește să renunțe la propria lucrare. Nu este acesta un lucru egoist și abject? Aleșii lui Dumnezeu ar trebui să fie alocați central de către casa lui Dumnezeu. Acest lucru nu are nimic de-a face cu niciun conducător, lider de grup sau individ. Fiecare trebuie să acționeze conform principiului; aceasta este regula casei lui Dumnezeu. Antihriștii nu acționează conform principiilor casei lui Dumnezeu, ei uneltesc în mod constant de dragul statutului și intereselor lor și îi fac pe frații și surorile de calibru bun să-i slujească pentru a-și consolida puterea și statutul. Nu este acest lucru egoist și abject? Din exterior, ținând alături de ei oameni de calibru bun și nepermițându-le să fie transferați de casa lui Dumnezeu dau impresia că s-ar gândi la lucrarea bisericii, dar, de fapt, ei se gândesc doar la puterea și statutul lor și deloc la lucrarea bisericii. Le este teamă că vor face prost lucrarea bisericii, vor fi înlocuiți și își vor pierde statutul. Antihriștii nu se gândesc la lucrarea mai amplă a casei lui Dumnezeu, când se gândesc doar la propriul statut și îl protejează fără nicio remușcare cu privire la costul pentru interesele casei lui Dumnezeu și când își apără statutul și interesele în detrimentul lucrării bisericii. Acest lucru este egoist și abject. Când se confruntă cu o astfel de situație, cel puțin trebuie să gândească în conștiința lor: „Acești oameni sunt toți ai casei lui Dumnezeu, nu sunt proprietatea mea personală. Și eu sunt membru al casei lui Dumnezeu. Ce drept am eu să opresc casa lui Dumnezeu din a transfera oameni? Ar trebui să iau în considerare interesele generale ale casei lui Dumnezeu, în loc să mă concentrez doar asupra lucrării din sfera propriilor responsabilități.” Acestea sunt gândurile care ar trebui să se regăsească la oamenii care au conștiință și rațiune și rațiunea pe care ar trebui să o aibă cei care cred în Dumnezeu. Casa lui Dumnezeu se implică în lucrarea generală, iar bisericile în lucrarea parțială. Prin urmare, atunci când casa lui Dumnezeu are o nevoie deosebită din partea bisericii, cel mai important pentru conducători și lucrători este să respecte rânduielile casei lui Dumnezeu. Conducătorii falși și antihriștii nu au o astfel de conștiință și rațiune. Toți sunt destul de egoiști, se gândesc doar la ei înșiși și nu se gândesc la lucrarea bisericii. Ei iau în considerare numai beneficiile din fața ochilor, nu iau în considerare lucrarea mai amplă a casei lui Dumnezeu și, prin urmare, sunt absolut incapabili să se supună rânduielilor casei lui Dumnezeu. Sunt extrem de egoiști și abjecți! În casa lui Dumnezeu, ei sunt chiar suficient de îndrăzneți pentru a fi obstructivi și chiar îndrăznesc să-și consolideze poziția; aceștia sunt oamenii cei mai lipsiți de umanitate, sunt oameni răi. Acesta este genul de oameni pe care îl reprezintă antihriștii. Ei se raportează întotdeauna la lucrarea bisericii, la frați și surori și chiar la toate bunurile casei lui Dumnezeu care se încadrează în sfera responsabilității lor ca la proprietatea lor privată. Ei cred că de ei depinde cum sunt aceste lucruri distribuite, transferate și folosite, iar casa lui Dumnezeu nu are voie să intervină. Odată ce sunt în mâinile lor, parcă sunt în posesia Satanei, nimeni nu are voie să se atingă de ele. Ei sunt cei mai tari, cei mai mari și oricine intră pe teritoriul lor trebuie să se supună ordinelor și rânduielilor date de ei într-un mod educat și docil și să primească indicații din expresiile lor. Aceasta este manifestarea egoismului și a abjecției din caracterul antihriștilor. Ei nu acordă nicio atenție lucrării casei lui Dumnezeu, nu urmează deloc principiile și se gândesc doar la propriile interese și statut – ceea ce reprezintă toate semnele distinctive ale egoismului și abjecției antihriștilor.

Există o altă situație. Fie că este vorba de bani sau de obiecte oferite de frați și surori, în condiții normale, indiferent de sumă, toate ar trebui predate casei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, unii antihriști cred în mod eronat că: „Banii oferiți de frații și surorile din biserica noastră aparțin bisericii noastre, iar biserica noastră trebuie să îi păstreze și să îi folosească. Nimeni nu are dreptul să intervină în modul în care îi folosim sau îi distribuim și, cu siguranță, nu are calificările necesare de a-i lua.” Așadar, dacă îi întrebați cât a primit biserica din ofrande, nu vă vor spune suma reală, fiindu-le teamă că le-o veți lua. Unii oameni s-ar putea întreba: „Ce înseamnă că le este teamă să nu le fie luată? Vor să o cheltuiască ei înșiși?” Nu neapărat. Ei se gândesc: „Și biserica noastră are nevoie de bani. Dacă aceștia sunt luați, cum ne putem desfășura activitatea?” Cel de mai sus are principii pentru aceste chestiuni, așa că de ce nu urmați principiile atunci când vă ocupați de ei? Ei pun deoparte suficient pentru a fi folosit pentru lucrarea ta, iar restul este aranjat uniform de către casa lui Dumnezeu. Aceste resurse nu sunt proprietatea privată a conducerii bisericii; ele aparțin casei lui Dumnezeu. Cu toate acestea, pentru a-și satisface ambițiile și dorințele și de dragul propriei lor lucrări și pentru a garanta resursele din sfera lor de influență, unii antihriști rețin aceste lucruri, și le însușesc ca fiind ale lor și nu permit nimănui altcuiva să le folosească. Nu este aceasta o manifestare a egoismului și a abjecției? Aceasta este, de asemenea, o manifestare tipică și specifică a caracterului antihriștilor.

Acești antihriști sunt răi și malefici, urâți, ticăloși, josnici și abjecți. Este dezgustător și revoltător doar să vorbim despre ei. Ei pot arăta ca niște ființe umane la exterior și pot vorbi plăcut, părând că înțeleg tot felul de doctrine și că le stăpânesc, dar de îndată ce acționează, umanitatea lor urâtă și rea este expusă, jignitoare pentru cei care o văd. Deoarece fiecare antihrist posedă aceste defecte urâte și rele în caracterul lor, ei sunt capabili să comită astfel de fapte rele. Acesta este motivul pentru care sunt numiți antihriști. Are sens această logică? (Da.) Cu alte cuvinte, prezența acestor firi depravate și ticăloase în caracterul lor este cea care le permite să comită faptele rele ale antihriștilor, catalogându-i, astfel, ca atare. Așa stau lucrurile. Dacă o persoană este un antihrist, ar fi corect să îi descriem umanitatea ca fiind bună, dreaptă, onestă și sinceră? Cu siguranță că nu. Dacă o persoană minte în mod obișnuit, ea are condiția de antihrist. Dacă cineva este perfid și crud, are, de asemenea, condiția unui antihrist. Dacă o persoană este egoistă, abjectă, condusă doar de câștigul personal, o ia razna, făcând fapte rele și neținând cont de rușine, atunci ea este o persoană rea. Dacă o astfel de persoană rea ajunge la putere, atunci ea devine un antihrist.