Cântare creștină „Niciun om nu poate face lucrarea lui Dumnezeu în locul Său” Videoclip muzical

august 28, 2020

Planul de gestionare al lui Dumnezeu este făcut de către Însuși Dumnezeu.

Și prima etapă a fost Epoca Legii;

prin Moise, Dumnezeu i-a dat omului legile.

A doua etapă a fost răscumpărarea întregii omeniri;

numai Dumnezeu întrupat putea isprăvi planul.

În cea de-a treia etapă, întreaga lucrare a lui Dumnezeu se va încheia.

Cele trei etape ale lucrării nu ar fi putut fi făcute decât de Dumnezeu Însuși

și niciun om nu ar putea face o asemenea lucrare în numele Lui.

Numai Dumnezeu Însuși Și-ar fi putut face propria lucrare

de la început și până astăzi.

Deși cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu

au fost efectuate în diferite epoci și locuri,

totul este lucrare făcută de un singur Dumnezeu.

Aceasta este cea mai măreață viziune pe care ar trebui să o cunoască omul.

Doar Dumnezeu Însuși Își poate face propria lucrare,

doar Dumnezeu Însuși Își poate face propria lucrare,

doar Dumnezeu Însuși Își poate face propria lucrare.

Planul de gestionare al lui Dumnezeu este făcut de către Însuși Dumnezeu.

El l-a răscumpărat pe om și, apoi, îl cucerește și-l desăvârșește.

Pentru a-l înfrânge pe Satana,

pentru a câștiga omenirea și pentru a-i da omului o viață normală pe pământ,

El îl conduce pe om și lucrează printre oameni;

pentru întregul Său plan de gestionare,

El trebuie să facă personal această lucrare.

Cele trei etape ale lucrării nu ar fi putut fi făcute decât de Dumnezeu Însuși

și niciun om nu ar putea face o asemenea lucrare în numele Lui.

Numai Dumnezeu Însuși Și-ar fi putut face propria lucrare

de la început și până astăzi.

Deși cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu

au fost efectuate în diferite epoci și locuri,

totul este lucrare făcută de un singur Dumnezeu.

Aceasta este cea mai măreață viziune pe care ar trebui să o cunoască omul.

Doar Dumnezeu Însuși Își poate face propria lucrare, doar Dumnezeu.

Iahve Însuși a creat omenirea și a clasificat fiecare lucru după fel,

iar când va veni timpul sfârșitului, El încă Își va face singur propria lucrare,

clasificând toate lucrurile după felul lor –

și acest lucru nu poate fi făcut de nimeni în afară de Dumnezeu.

Faptul celor trei etape ale lucrării este faptul

conducerii întregii omeniri de către Dumnezeu.

La finalul celor trei etape ale lucrării,

toate lucrurile se vor întoarce sub stăpânirea lui Dumnezeu.

Cele trei etape ale lucrării nu ar fi putut fi făcute decât de Dumnezeu Însuși

și niciun om nu ar putea face o asemenea lucrare în numele Lui.

Numai Dumnezeu Însuși Și-ar fi putut face propria lucrare

de la început și până astăzi.

Deși cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu

au fost efectuate în diferite epoci și locuri,

totul este lucrare făcută de un singur Dumnezeu.

Aceasta este cea mai măreață viziune pe care ar trebui să o cunoască omul,

aceasta este cea mai măreață viziune pe care ar trebui să o cunoască omul.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Distribuie

Anulare