Atitudinea lui Dumnezeu față de cei care fug în timpul lucrării Lui

Vei găsi acest fel de om peste tot. După ce a fost sigur cu privire la calea lui Dumnezeu, din diverse motive, el pornește în tăcere și fără a-și lua la revedere pentru a pleca și a face orice îi poftește inima. Deocamdată, nu vom discuta despre motivul pentru care acest om pleacă. Mai întâi, vom vedea care este atitudinea lui Dumnezeu față de acest fel de om. Este foarte clar! Din clipa în care acest om pleacă, în ochii lui Dumnezeu, amploarea credinței lui dispare. Nu acest om i-a pus capăt, ci Dumnezeu. Faptul că acest om L-a părăsit pe Dumnezeu înseamnă că L-a respins deja, că deja nu-L mai vrea pe Dumnezeu. Înseamnă că deja nu acceptă mântuirea lui Dumnezeu. De vreme ce acest om nu-L vrea pe Dumnezeu, îl poate Dumnezeu dori în continuare? Mai mult, când acest om are această atitudine, această opinie și e hotărât să-L părăsească pe Dumnezeu, el a provocat deja firea lui Dumnezeu. Deși nu s-a înfuriat și nu L-a blestemat pe Dumnezeu, deși nu a adoptat niciun comportament ticălos sau excesiv și deși acest om se gândește: „Dacă va veni o zi când mă voi fi săturat de distracție în exterior sau când voi avea nevoie de Dumnezeu în continuare pentru ceva mă voi întoarce. Sau, dacă Dumnezeu mă cheamă, mă voi întoarce.” Sau spune: „Când voi fi rănit în exterior, când voi vedea că lumea de afară este prea întunecată, prea haină și nu voi mai vrea să mă las dus de val, mă voi întoarce la Dumnezeu.” Deși acest om a calculat în mintea lui când se va întoarce, deși lasă ușa deschisă pentru întoarcerea sa, nu-și dă seama că, indiferent cum gândește sau cum plănuiește, toate acestea nu sunt decât dorințe deșarte. Greșeala lui cea mai mare este că nu înțelege cum se simte Dumnezeu când el vrea să plece. Începând din acel moment, când acest om hotărăște să-L părăsească pe Dumnezeu, Dumnezeu l-a abandonat complet; Dumnezeu a stabilit deja rezultatul lui în inima Sa. Ce rezultat e acesta? Că acest om este unul dintre hamsteri și va pieri odată cu ei. Astfel, oamenii văd adesea acest fel de situație: cineva Îl abandonează pe Dumnezeu, dar nu primește o pedeapsă. Dumnezeu operează potrivit propriilor principii. Oamenii sunt capabili să vadă niște lucruri, iar unele lucruri sunt încheiate doar în inima lui Dumnezeu, așa că oamenii nu pot vedea rezultatul. Ceea ce văd oamenii nu e neapărat partea adevărată a lucrurilor; dar cealaltă parte, partea pe care nu o vezi – acestea sunt gândurile și concluziile adevărate ale inimii lui Dumnezeu.

Oamenii care fug în timpul lucrării lui Dumnezeu sunt aceia care abandonează adevărata cale

Așadar, de ce îi poate da Dumnezeu unui astfel de om o pedeapsă atât de gravă? De ce e Dumnezeu atât de furios pe el? Întâi de toate, știm că firea lui Dumnezeu este măreție, este mânie. El nu este o oaie care să fie tăiată de oricine; mai mult, El nu este o marionetă care să fie controlată de oameni oricum vor ei. El nu e nici un vid care să primească ordine de la oameni. Dacă tu crezi cu adevărat că Dumnezeu există, ar trebui să ai o inimă care se teme de Dumnezeu și ar trebui să știi că esența lui Dumnezeu nu trebuie să fie mâniată. Această mânie poate fi pricinuită de un cuvânt; poate, de un gând; poate, de un tip de comportament ticălos; poate, de un comportament moderat, unul acceptabil în ochii și etica omului; sau poate că e pricinuit de o doctrină, de o teorie. Totuși, odată ce-L mânii pe Dumnezeu, șansa ta e pierdută, iar ultimelele tale zile au sosit. Acesta este un lucru îngrozitor! Dacă nu înțelegi că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci poate că nu te temi de Dumnezeu și poate că-L ofensezi tot timpul. Dacă nu știi cum să te temi de Dumnezeu, atunci ești incapabil să te temi de Dumenezeu și nu știi cum să te pui pe cărarea de a merge pe calea lui Dumnezeu – temându-te de Dumnezeu și ferindu-te de rău. Odată ce ajungi să înțelegi, poți fi conștient că Dumnezeu nu poate fi ofensat, atunci vei ști ce este a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău.

A merge pe calea fricii de Dumnezeu și a feririi de rău nu se referă neapărat la cât adevăr știi, câte încercări ai experimentat sau la cât de mult ai fost disciplinat. Mai degrabă, depinde în ce constă esența inimii tale cu privire la Dumnezeu și care e atitudinea ta față de Dumnezeu. Esența oamenilor și atitudinile lor subiective – acestea sunt foarte importante, cruciale. Cu privire la acei oameni care au renunțat la Dumnezeu și L-au părăsit, atitudinea lor disprețuitoare față de Dumnezeu și inimile lor care disprețuiesc adevărul au provocat firea lui Dumnezeu până într-atât încât Dumnezeu este îngrijorat că nu vor fi iertați niciodată. Ei au știut despre existența lui Dumnezeu, au avut informația că Dumnezeu a sosit deja, chiar au experimentat noua lucrare a lui Dumnezeu. Plecarea lor nu este din cauză că au fost amăgiți și nici că sunt confuzi. Cu atât mai puțin, nu se poate spune că au fost forțați să plece. Mai degrabă, în mod conștient și cu mintea limpede, au ales să-L părăsească pe Dumnezeu. Plecarea lor nu înseamnă că s-au rătăcit; nu au fost izgoniți. Prin urmare, în ochii lui Dumnezeu, ei nu sunt un miel care s-a depărtat de turmă, cu atât mai puțin, un fiu rătăcitor care s-a pierdut. Au plecat fără teamă de urmări, iar un astfel de caz, o astfel de situație provoacă firea lui Dumnezeu și această provocare Îl face să le dea un rezultat lipsit de speranță. Nu e înfricoșător acest fel de rezultat? Așadar, dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu, Îl pot ofensa. Aceasta nu e o chestiune neînsemnată! Dacă un om nu ia în serios atitudinea lui Dumnezeu și continuă să creadă că Dumnezeu abia așteaptă întoarcerea lui – pentru că el este unul dintre mieii rătăciți ai lui Dumnezeu și Dumnezeu continuă să aștepte ca el să se răzgândească – atunci acest om nu este atât de departe de ziua pedepsei. Dumnezeu nu doar va refuza să-l primească. Aceasta este a doua oară când Îi provoacă firea lui Dumnezeu; e o chestiune și mai înfiorătoare! Atitudinea ireverențioasă a acestui om a ofensat deja decretul administrativ al lui Dumnezeu. Dumnezeu îi va primi în continuare? În inima Lui, principiile lui Dumnezeu cu privire la această chestiune sunt: dacă un om a fost sigur în legătură cu adevărata cale și totuși Îl poate respinge pe Dumnezeu în mod conștient și cu mintea limpede, depărtându-se de Dumnezeu, atunci El va bloca drumul spre mântuirea lui, iar poarta Împărăției îi va fi închisă de acum înainte. Când acest om vine să bată la poartă încă o dată, Dumnezeu nu îi va mai deschide. Acest om va fi exclus pe vecie. Poate că unii dintre voi au citit povestea lui Moise din Biblie. După ce Moise a fost uns de Dumnezeu, cei 250 de conducători și-au manifestat neascultarea față de Moise din cauza acțiunilor lui și din alte motive diverse. De cine au refuzat ei să asculte? Nu de Moise. Au refuzat să asculte de rânduielile lui Dumnezeu; au refuzat să asculte de lucrarea lui Dumnezeu în această chestiune. Au spus următoarele: „Luați prea mult asupra voastră, văzând că toată adunarea – fiecare dintre ei – este sfântă, iar Iahve este printre ei…” În ochii omului, sunt aceste cuvinte foarte grave? Nu sunt grave! Cel puțin, sensul literal al cuvintelor nu e grav. Din punct de vedere juridic, ele nu încalcă nicio lege pentru că, la prima vedere, nu e un limbaj sau un vocabular dușmănos, cu atât mai puțin, nu are un sens de hulă. E doar o propoziție banală, nimic mai mult. Totuși, de ce aceste cuvinte pot declanșa o astfel de furie din partea lui Dumnezeu? Asta pentru că ele nu sunt spuse oamenilor, ci lui Dumnezeu. Atitudinea și firea exprimată de ele sunt tocmai ceea ce provoacă firea lui Dumnezeu, mai ales acea parte din firea lui Dumnezeu care nu poate fi ofensată. Cu toții știm care a fost sfârșitul lor, în cele din urmă. În privința celor care L-au abandonat pe Dumnezeu, care este punctul lor de vedere? Care e atitudinea lor? Și de ce punctul lor de vedere și atitudinea lor Îl fac pe Dumnezeu să-i trateze astfel? Motivul este că ei știu clar că El este Dumnezeu și, totuși, aleg să-L trădeze. Iată de ce sunt privați de șansa lor la mântuire. Exact așa cum scrie în Biblie: „Dacă noi păcătuim în mod intenționat, după ce ni s-a făcut cunoscut adevărul, nu mai este nici o jertfă pentru păcat” (Evrei 10:26). Ați înțeles acum această chestiune?

– Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Cum să cunoaștem firea lui Dumnezeu și rezultatele pe care le va obține lucrarea Sa”