Cuvinte zilnice ale lui Dumnezeu: Intrarea în viață | Fragmentul 382

august 21, 2019

Oamenii se pot comporta bine, dar aceasta nu înseamnă neapărat că sunt în posesia adevărului. A avea ardoare nu-i poate face decât să se conformeze doctrinei și să urmeze regulile; cei care nu au adevărul, nu au nicio cale de a rezolva probleme esențiale, și nici doctrina nu poate lua locul adevărului. Oamenii care au experimentat o schimbare în firile lor sunt diferiți; ei au înțeles adevărul, ei au discernământ asupra tuturor problemelor, știu cum să acționeze în conformitate cu voia lui Dumnezeu, cum să acționeze în conformitate cu adevărul-principiu și cum să acționeze pentru a-L satisface pe Dumnezeu și ei înțeleg natura corupției pe care o afișează. Când sunt revelate propriile lor idei și noțiuni, ei sunt capabili să aibă discernământ și să se lepede de trup. Acesta este modul în care se exprimă o schimbare în fire. Principalul lucru despre oamenii care au suferit o schimbare a firii este că ei au ajuns să înțeleagă clar adevărul, iar când realizează lucrurile, pun adevărul în practică cu o acuratețe relativă, și nu demonstrează corupție atât de des. În general, cei ale căror firi s-au transformat par a fi deosebit de rezonabili și dotați cu discernământ și, datorită înțelegerii pe care o au asupra adevărului, nu mai demonstrează la fel de multă neprihănire de sine sau aroganță. Ei pot vedea și discerne mult din corupția care a fost dezvăluită în ei, așadar ei nu lasă ca aroganța să se nască. Ei sunt capabili să aibă o înțelegere măsurată despre care este locul omului, despre cum să se comporte în mod rezonabil, despre cum să fie ascultători, despre ce să spună și ce să nu spună, ce să spună și ce să le facă anumitor oameni. Acesta este motivul pentru care se spune că oameni ca aceștia sunt relativ rezonabili. Cei care au suferit o schimbare în firile lor trăiesc cu adevărat o asemănare umană și posedă adevărul. Sunt mereu capabili să vorbească și să vadă lucrurile în conformitate cu adevărul și sunt principiali în tot ceea ce fac; ei nu sunt supuși influenței vreunei persoane, chestiuni sau vreunui lucru și au toți propriile perspective și pot susține adevărul-principiu. Firile lor sunt relativ stabile, nu trec de la o extremă la alta și, indiferent de circumstanțele lor, înțeleg cum să-și îndeplinească îndatoririle în mod corespunzător și cum să se comporte spre mulțumirea lui Dumnezeu. Cei ale căror firi s-au schimbat într-adevăr nu se concentrează asupra a ceea ce trebuie să facă pentru ca ei să arate bine la un nivel superficial; ei au câștigat claritate internă cu privire la ce trebuie să facă pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Prin urmare, din exterior, ei pot să nu pară a fi atât de entuziaști sau a fi făcut ceva foarte măreț, dar tot ceea ce fac ei este semnificativ, este valoros și are rezultate practice. Cei ale căror firi s-au schimbat posedă cu siguranță mult adevăr, iar acest lucru poate fi confirmat de perspectivele lor asupra lucrurilor și de acțiunile lor principiale. Cei care nu posedă adevărul, categoric nu au dobândit nicio schimbare în fire. O schimbare în fire nu înseamnă a avea o umanitate matură și experimentată; se referă în primul rând la momentele în care unele otrăvuri satanice din natura unei persoane se schimbă ca rezultat al dobândirii cunoașterii de Dumnezeu și al unei înțelegeri a adevărului. Adică, aceste otrăvuri satanice sunt curățite, iar adevărul exprimat de Dumnezeu se înrădăcinează în asemenea oameni, devine viața lor și însăși fundamentul existenței lor. Numai atunci ei devin oameni noi și, ca atare, experimentează o transformare a firii. O transformare a firii nu înseamnă că firile exterioare ale oamenilor sunt mai umile decât înainte, că erau aroganți, dar acum pot să comunice rezonabil, sau că nu ascultau pe nimeni, dar acum îi pot asculta pe alții; astfel de modificări externe nu pot fi considerate transformări ale firii. Desigur, transformările firii chiar includ aceste stări și expresii, dar ingredientul crucial este că, lăuntric, viața lor s-a schimbat. Adevărul exprimat de Dumnezeu devine chiar viața lor, otrăvurile satanice din interior au fost eliminate și perspectivele lor s-au schimbat complet – și niciuna dintre ele nu este în concordanță cu perspectiva lumii. Acești oameni pot vedea planurile și otrăvurile marelui balaur roșu drept ceea ce sunt; ei au înțeles adevărata esență a vieții. Astfel, valorile vieții lor s-au schimbat, iar aceasta este cel mai fundamental tip de transformare, precum și esența unei schimbări în fire.

– Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a

Vedeți mai multe

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Lasă un răspuns

Distribuie

Anulare

Contactează-ne pe Messenger