I

Dumnezeu Își dă prețioasele roade acelor fermieri din Canaan,

care sunt sârguincioși și, cu nerăbdare, primesc întoarcerea Sa.

Dumnezeu Își dorește doar ca Cerurile să dureze pe vecie

și, mai mult decât atât, ca omul să nu îmbătrânească niciodată,

ca Cerurile și omul să fie întotdeauna în odihnă,

și ca acei „pini și chiparoși” veșnic verzi să-L însoțească pentru totdeauna

și Cerurile pentru a intra împreună în epoca ideală.

II

Dumnezeu îi acordă destinația omenirii,

El îi lasă omului toate bogățiile Sale,

Își seamănă viața peste oameni,

plantează sămânța vieții Sale în câmpul inimii omului,

îi lasă amintiri veșnice,

lasă toată dragostea Sa omenirii,

și îi dă omului tot ceea ce acesta prețuiește în Dumnezeu.

III

Dumnezeu i-a dăruit deja omenirii deplinătatea Sa.

El i-a lăsat deja omului deplinătatea vieții Sale,

și fără un cuvânt, El a trudit din greu

să are frumosul pământ al iubirii pentru omenire;

nu a avut niciodată cerințe echitabile de la om,

și nu a făcut altceva decât să asculte, pur și simplu, de rânduielile omului

și să creez o zi de mâine mai frumoasă pentru omenire,

și să creez o zi de mâine mai frumoasă pentru omenire.

din Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (10)”