Ce înseamnă să urmărești adevărul (8) Partea a treia

Dacă oamenii vor să își schimbe firile și să obțină mântuirea, trebuie să aibă nu doar hotărâre, ci și o mentalitate neînduplecată. Trebuie să câștige experiență din eșecurile lor și să obțină o cale de practicare din experiența lor. Nu fi negativ și descurajat când eșuezi și categoric nu te da bătut. Dar nici nu ar trebui să devii plin de tine când obții un câștig modest. Indiferent la ce eșuezi sau ce te face să devii slab, asta nu impune că nu vei putea fi mântuit în viitor. Trebuie să înțelegi intențiile lui Dumnezeu, să te redresezi, să respecți cuvintele lui Dumnezeu și să continui să te lupți cu firile tale satanice și corupte. Trebuie să începi prin a vedea clar răul și impedimentele pe care diversele cerințe și zicale despre conduita morală, care vin de la Satana, le au asupra urmăririi adevărului de către oameni. Și anume, că aceste zicale despre conduita morală încătușează și constrâng constant mințile oamenilor, întreținând, în același timp, firile corupte ale acestora. Evident, ele și diminuează acceptarea de către oameni a adevărului și a cuvintelor lui Dumnezeu, în diverse măsuri, determinându-i pe oamenii să pună la îndoială adevărul și să i se împotrivească. O astfel de zicală este: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Această filosofie pentru interacțiuni lumești a prins rădăcini în sufletele imature ale oamenilor, iar ei sunt influențați în subconștient de aceste tipuri de idei și opinii în ceea ce privește părerile lor despre ceilalți și modurile lor de a gestiona ce se întâmplă în jurul lor. Aceste idei și opinii maschează și ascund în mod imperceptibil firile ticăloșiei, înșelăciunii și malițiozității, dintre firile corupte ale oamenilor. Nu numai că nu rezolvă problema firilor corupte, ci îi și fac pe oameni mai șireți și mai înșelători, exacerbându-le și mai mult firile corupte. Pe scurt, aceste zicale despre conduita morală și filosofiile pentru interacțiuni lumești din cultura tradițională nu numai că influențează gândurile și opiniile oamenilor, ci și au un impact profund asupra firilor corupte ale acestora. Prin urmare, este necesar să înțelegem influența pe care o au asupra oamenilor astfel de idei și opinii ale culturii tradiționale, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Nu trebuie să ignorăm asta.

Chiar acum, am avut părtășie în principal despre ideea dacă, atunci când se iscă dispute între oameni, ar trebui să le abordăm prin intermediul zicalelor și punctelor de vedere ale culturii tradiționale, sau să le abordăm conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii; dacă opiniile culturii tradiționale sunt cele care pot rezolva probleme, sau dacă adevărul și cuvintele lui Dumnezeu pot rezolva problemele omului. Când oamenii au văzut clar aceste lucruri, vor face alegerile corecte și le va fi mai ușor să rezolve disputele cu alții conform adevărului din cuvintele lui Dumnezeu. Când sunt rezolvate astfel de probleme, în principiu, va fi rezolvată și cea a gândurilor oamenilor, care sunt influențate și încătușate de zicala despre conduita morală care spune: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Măcar purtarea oamenilor nu va fi afectată de aceste tipuri de idei și opinii; ei vor putea să se elibereze din plasa inducerii în eroare de către Satana, să obțină adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, să găsească adevărurile-principii pentru a interacționa cu oamenii și să facă din cuvintele lui Dumnezeu propria lor viață. Simplul fapt de a diseca și a discerne, conform cuvintelor lui Dumnezeu, opiniile eronate ale culturii tradiționale și cătușele și robia filosofiilor satanice te poate ajuta să înțelegi adevărul și să dobândești discernământ. Acest lucru te ajută să îndepărtezi influența Satanei și să te eliberezi din robia păcatului. În acest fel, cuvintele lui Dumnezeu și adevărul devin viața ta, înlocuindu-ți vechea viață, a cărei esență erau filosofiile și firile satanice. Atunci, vei fi devenit o altă persoană. Deși această persoană ești tot tu, și-a făcut apariția o nouă persoană, una care consideră cuvintele lui Dumnezeu și adevărul drept viața sa. Sunteți dispuși să fiți astfel de persoane? (Da.) Este mai bine să fiți astfel de persoane – măcar veți fi fericiți. Când vei începe să practici adevărul, vor exista dificultăți, obstacole și durere, dar dacă vei putea să cauți adevărul ca să-ți rezolvi dificultățile până când îți vei stabili o bază în cuvintele lui Dumnezeu, atunci, durerea va înceta, iar pe măsură ce viața ta își va continua cursul, vei fi tot mai fericit și mai relaxat. De ce spun asta? Fiindcă influența și controlul acelor lucruri negative din tine se vor atenua treptat și, pe măsură ce fac asta, te vor pătrunde tot mai multe cuvinte de-ale lui Dumnezeu și tot mai mult adevăr, iar amprenta cuvintelor și adevărurilor lui Dumnezeu asupra inimii tale va deveni tot mai profundă. Conștientizarea ta în căutarea adevărului va deveni tot mai puternică și mai pătrunzătoare, iar când ți se va întâmpla ceva, calea ta interioară, direcția și obiectivul practicării tale vor deveni din ce în ce mai clare, iar când te vei lupta, în sinea ta, lucrurile pozitive vor câștiga tot mai mult teren. Nu va crește atunci fericirea vieții tale? Nu vor spori atunci liniștea și bucuria pe care le primești de la Dumnezeu? (Ba da.) Vor exista mai puține lucruri în viața ta care te vor face să te simți tulburat, neliniștit, deprimat și plin de resentimente, printre alte sentimente negative. În locul acestor lucruri, cuvintele lui Dumnezeu vor deveni viața ta, aducându-ți speranță, fericire, bucurie, libertate, eliberare și onoare. Când se înmulțesc aceste lucruri pozitive, oamenii se vor schimba complet. Când vine acel moment, verifică modul în care te simți și compară lucrurile cu situația anterioară: nu sunt ele complet diferite de modul tău de viață anterior? Abia atunci când ai îndepărtat plasa Satanei și firile sale corupte, gândurile și punctele sale de vedere, precum și diversele sale metode, puncte de vedere și dogme filosofice pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a te comporta și a acționa – abia când ai îndepărtat în totalitate aceste lucruri și când ești capabil să practici adevărul și să privești oamenii și lucrurile, să-i tratezi pe alții și să interacționezi cu ei conform cuvintelor lui Dumnezeu și să experimentezi, în cuvintele Lui, cât de bine este, într-adevăr, să tratezi oamenii conform adevărurilor-principii și să trăiești o viață de relaxare și bucurie – atunci vei fi atins adevărata fericire.

Astăzi, am avut părtășie și am disecat zicala despre conduita morală: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Înțelegeți ce probleme prezintă însăși această zicală? (Da.) Atunci, înțelegeți și care sunt cerințele lui Dumnezeu de la oameni? (Da.) Înțelegând asta, cum le veți materializa, în cele din urmă, în voi înșivă? Nefiind impulsivi atunci când vi se întâmplă ceva, sau necăutând o bază în cultura tradițională, în tendințele sociale, în opinia publică sau, desigur, în prevederile legale. În schimb, căutați o bază în cuvintele lui Dumnezeu. Nu contează cât de profundă sau cât de superficială este înțelegerea voastră cu privire la adevăr; este suficient să poată rezolva problema. Trebuie să vezi clar că voi trăiți într-o lume rea și periculoasă. Dacă nu înțelegi adevărul, poți doar să urmezi tendințele societății și să fii prins în vârtejul răului. Așadar, când ți se întâmplă ceva, ce ar trebui să faci mai întâi, orice-ar fi? Mai întâi, trebuie să te liniștești, să te calmezi înaintea lui Dumnezeu și să citești adesea cuvintele Lui. Acest lucru te va ajuta să ai o claritate a vederii și a gândirii și să vezi clar că Satana induce în eroare și corupe această omenire și că Dumnezeu a venit să salveze omenirea de influența Satanei. Firește, aceasta este lecția cea mai simplă pe care ar trebui s-o înveți. Trebuie să te rogi lui Dumnezeu, să cauți adevărul de la El și să-I ceri să te îndrume – să te îndrume spre a citi cuvintele Lui relevante, spre a primi luminarea și iluminarea relevantă, astfel încât să înțelegi esența lucrului care se întâmplă în fața ta și cum ar trebui să-l privești și să-l tratezi. Apoi, folosește metoda învățată de la Dumnezeu și spusă ție de El, pentru a te confrunta cu acea chestiune și a o trata. Ar trebui să te bazezi total și complet pe Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să conducă; lasă-L pe Dumnezeu să fie Stăpânul. După ce te calmezi, ideea nu este să-ți folosești propria minte pentru a cântări ce tehnică sau ce metodă să folosești, și nici să acționezi în baza propriei experiențe sau a filosofiilor și șiretlicurilor satanice. Ideea este, mai degrabă, să aștepți luminarea lui Dumnezeu și îndrumarea cuvintelor Lui. Ceea ce trebuie să faci este să renunți la propria voie, să lași deoparte gândurile și opiniile tale, să vii cu pioșenie înaintea lui Dumnezeu, să asculți cuvintele și adevărurile pe care ți le spune El și învățăturile pe care ți le arată El. Apoi, trebuie să te calmezi și să contempli amănunțit și să citești în rugăciune, din nou și din nou, cuvintele învățate de la Dumnezeu, astfel încât să înțelegi exact ce vrea Dumnezeu să faci și ce ar trebui să faci. Dacă poți să înțelegi clar ce vrea cu adevărat să spună Dumnezeu și care sunt învățăturile Lui, atunci, ar trebui mai întâi să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru că a rânduit mediul și ți-a dat ocazia să verifici cuvintele Lui, să le transformi în realitate și să le trăiești, astfel încât ele să devină viața în inima ta și astfel încât ceea ce trăiești să poată fi mărturie pentru faptul că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. În mod firesc, când rezolvi aceste probleme, pot apărea multe suișuri și coborâșuri, dificultăți și încercări, precum și unele lupte și câteva aserțiuni și remarci de la diverși oameni. Dar atât timp cât ești sigur că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare cu privire la aceste probleme și că înțelegi și asculți de învățăturile lui Dumnezeu, atunci, ar trebui să le pui în practică fără nicio ezitare. Nu ar trebui să te împiedice mediul tău și nicio persoană, niciun eveniment și niciun lucru. Ar trebui să rămâi ferm pe poziție. Aderarea la adevărurile-principii nu înseamnă aroganță, nici neprihănire de sine. Odată ce ai înțeles cuvintele lui Dumnezeu și privești oamenii și lucrurile și te comporți și acționezi conform cuvintelor Lui și, odată ce ești capabil să aderi la principii fără să te schimbi vreodată, practici adevărul. Acesta este genul de atitudine și de hotărâre pe care ar trebui să-l aibă cei care practică și urmăresc adevărul.

Am avut suficientă părtășie despre problemele legate de expresia: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Încă aveți dificultăți în a înțelege astfel de probleme? Prin părtășia și disecarea de azi, ați dobândit o înțelegere complet nouă a acestei zicale despre conduita morală din cultura tradițională? (Da.) Pe baza acestei înțelegeri complet noi pe care o aveți, ați mai considera că această zicală este adevărul și un lucru pozitiv? (Nu.) Este posibil ca influența acestei zicale asupra oamenilor să mai existe încă în adâncul minților și în subconștientul lor, dar prin părtășia de azi, oamenii au alungat din gândurile și din conștiința lor această zicală despre conduita morală. Așadar, încă o vei respecta, în interacțiunile tale cu alții? Când te confrunți cu o dispută, ce ar trebui să faci? (Mai întâi, ar trebui să abandonăm această filosofie satanică: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Ar trebui să venim în liniște înaintea lui Dumnezeu, ca să ne rugăm și să căutăm adevărul și ca să căutăm în cuvintele lui Dumnezeu adevărurile-principii care ar trebui puse în practică.) Dacă nu am avea părtășie despre aceste lucruri, ați crede că nu ați privit niciodată oamenii și lucrurile sau că nu v-ați comportat și nu ați acționat niciodată în conformitate cu criteriul moral: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile.” Acum, că această problemă a fost expusă, poți vedea singur dacă ești influențat de astfel de idei și opinii când ți se mai întâmplă ceva similar, mai precis, dacă aceste lucruri există în ideile și în opiniile tale. În acel moment, vei descoperi în mod firesc că există multe chestiuni în care ești influențat de astfel de idei și opinii, ceea ce înseamnă că, în multe domenii și când se întâmplă multe lucruri, tu încă ești influențat de astfel de idei și opinii, că au prins rădăcini adânc în sufletul tău și că ele continuă să-ți dicteze cuvintele, faptele și gândurile. Dacă nu ți-ai dat seama de acest lucru, dacă nu vei fi atent la această problemă și nu o vei urmări, categoric nu vei fi conștient de ea și nu vei ști dacă ești sau nu influențat de astfel de idei și opinii. Când vei urmări cu adevărat chestiunea și o vei analiza cu meticulozitate, vei descoperi că otrăvurile culturii tradiționale se manifestă adeseori în mintea ta. Ideea nu este că nu le-ai avea, ci că în trecut, nu le-ai luat în serios, sau că nu ai realizat care anume este esența acestor zicale ale culturii tradiționale. Așadar, ce trebuie să faceți ca să deveniți conștienți de astfel de probleme, în adâncurile minții voastre? Trebuie să învățați să contemplați și să cântăriți. Cum ar trebui să contemplați și să cântăriți? Acești doi termeni par foarte simpli; așadar, cum ar trebui înțeleși? De exemplu, să spunem că le împărtășești Evanghelia și le mărturisești despre Dumnezeu unor oameni care explorează adevărata cale. Inițial, ei pot fi dispuși să te asculte, dar după ce ai avut părtășie cu ei mai multă vreme, unii dintre ei nu mai vor să asculte. În acel moment, trebuie să te gândești: „Ce se întâmplă aici? Oare părtășia mea nu este corect adaptată noțiunilor și problemelor lor? Sau este din cauză că nu am avut clar și cuprinzător părtășie despre adevăr? Sau au fost tulburați de vreun zvon sau vreun sofism pe care l-au auzit? De ce nu vor unii dintre ei să continue să exploreze? Care este, de fapt, problema?” Aceasta este contemplare, nu-i așa? Să te gândești la chestiune analizând fiecare aspect, fără să omiți niciun singur detaliu. Care este obiectivul tău, când cântărești aceste lucruri? Este să găsești rădăcina și esența problemei, iar apoi, să o înlături. Dacă nu poți să găsești soluțiile la aceste probleme, indiferent cât de mult te-ai gândi la ele, ar trebui să găsești pe cineva care înțelege adevărul și să cauți să afli de la acea persoană. Privește cum răspândește ea Evanghelia și mărturisește despre Dumnezeu și cum își face o idee corectă despre noțiunile principale ale oamenilor care explorează și cum le rezolvă, după aceea, având părtășie despre adevăr conform cuvintelor lui Dumnezeu. Nu pune asta lucrurile în mișcare? A cântări este primul pas; a acționa este al doilea pas. Motivul pentru a acționa este să verifici dacă problema pe care o cântărești este cea corectă, dacă nu te-ai abătut de la drum. Când afli de unde provine problema, vei începe să verifici dacă problema pe care o cântărești este cea corectă sau cea greșită. Apoi, începe să rezolvi problema pe care ai confirmat-o ca fiind cea corectă. De exemplu, atunci când oamenii care explorează adevărata cale aud zvonuri și sofisme și încep să aibă noțiuni, citește-le cuvintele lui Dumnezeu, într-un mod care le vizează noțiunile. Având clar părtășie despre adevăr, disecându-le și înlătură-le în totalitate noțiunile și elimină obstacolele din inimile lor. Atunci, ei vor fi dispuși să-și continue explorarea. Asta începe să rezolve problema, nu-i așa? Primul pas spre rezolvarea problemei este să o cântărești, să o contempli și să îi cauți cu grijă esența și cauza principală în mintea ta. Odată ce ai confirmat care sunt acestea, începe să rezolvi problema conform cuvintelor lui Dumnezeu. În final, când problema este rezolvată, scopul va fi atins. Așadar, încă există sau nu în gândurile și în opiniile tale afirmații despre conduita morală, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”? (Da, există.) Cum trebuie rezolvate astfel de probleme? Trebuie să cântărești tot ce ți se întâmplă în mod obișnuit. Acesta este un pas esențial. Mai întâi, amintește-ți cum te-ai purtat atunci când ți s-au întâmplat în trecut astfel de lucruri. Ai fost dominat de zicale, precum: „Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile”? Și, dacă ai fost, ce intenții ai avut? Ce ai spus? Ce ai făcut? Cum ai acționat? Cum te-ai purtat? Odată ce te liniștești și cântărești aceste lucruri, vei descoperi unele probleme, chiar fără să-ți dai seama. În acel moment, ar trebui să cauți adevărul, să ai părtășie cu alții și să rezolvi aceste probleme conform cuvintelor relevante ale lui Dumnezeu. Străduiește-te, în viața ta reală, să abandonezi complet acele opinii greșite care sunt susținute de cultura tradițională, iar apoi, adoptă cuvintele lui Dumnezeu și adevărul drept principii pentru a interacționa cu alții și tratează oamenii, evenimentele și lucrurile conform adevărurilor-principii. Acesta este modul de a rezolva probleme, disecând diversele idei, opinii și zicale ale culturii tradiționale conform cuvintelor lui Dumnezeu, apoi văzând cu claritate absolută dacă este cu adevărat pozitivă și corectă cultura tradițională, pe baza consecințelor aderării omenirii la aceste opinii greșite. Atunci, vei vedea clar că „dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile” este doar o tehnică evazivă de comportament pe care oamenii o adoptă pentru a-și păstra relațiile interpersonale. Dar dacă natura-esență a oamenilor nu se schimbă, se pot înțelege între ei, pe termen lung? Mai devreme sau mai târziu, relațiile se vor destrăma. Prin urmare, nu există prieteni adevărați în lumea umană – doar că a putea păstra, pur și simplu, o relație fizică este un lucru destul de bun în sine. Dacă oamenii au o oarecare conștiință și rațiune și sunt buni la suflet, ei pot păstra o relație superficială cu alții, fără ca aceasta să se destrame; dacă sunt ticăloși, insidioși și feroce în umanitatea lor, atunci nu vor avea cum să se asocieze cu alții și vor putea doar să profite unii de ceilalți. Văzând clar aceste lucruri – adică văzând clar natura-esență a oamenilor – metoda pe care oamenii ar trebui să o adopte în interacțiunile lor unii cu alții poate fi în esență stabilită și poate fi corectă, infailibilă și în conformitate cu adevărul. Cu experiența lor privind judecata și mustrarea lui Dumnezeu, aleșii Lui pot acum să vadă puțin din esența umanității. Așadar, în interacțiunile dintre oameni – respectiv, în relațiile interpersonale normale – ei pot să vadă cât de important este să fii un om onest și că a trata oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului este cel mai înalt principiu și cea mai înțeleaptă metodă. Ea nu va provoca niciodată suferință și durere oamenilor. Totuși, în mod inevitabil, oamenii vor avea un conflict în suflet când vor experimenta cuvintele lui Dumnezeu și vor practica adevărul, în sensul că firile corupte vor ieși adesea la suprafață, pentru a-i tulbura și a-i împiedica să practice adevărul. Acele idei, sentimente și opinii multilaterale, generate de firile umane corupte, te vor împiedica mereu să pui în practică adevărul și cuvintele lui Dumnezeu, într-o măsură sau alta, iar când o vor face, te vei confrunta, fără să-ți dai seama, cu multe interferențe și obstacole în calea practicării adevărului. Când vor apărea aceste obstacole, nu vei mai spune, cum faci acum, că este simplu să practici adevărul. Nu vei mai spune atât de ușor asta. Pe atunci, vei fi deja suferind și trist, nu vei putea nici să mănânci, nici să dormi bine. Unor oameni chiar li se poate părea că a crede în Dumnezeu este prea greu și vor să renunțe. Sunt convins că numeroși oameni au suferit mult pentru a practica adevărul și a pătrunde în realitate și au fost emondați de nenumărate ori, au dus numeroase lupte în inimile lor și au vărsat nenumărate lacrimi. Nu este așa? (Ba da.) Îndurarea acestor suferințe este un proces necesar și toți oamenii, fără excepție, trebuie să treacă prin el. În Epoca Legii, David a făcut o greșeală și ulterior, s-a căit și a mărturisit lui Dumnezeu. Cât de mult a plâns? Cum a fost acest lucru descris în textul original? („În fiecare noapte îmi scald patul și-mi inund așternutul cu lacrimi” [Psalmii 6:6].) Cât de multe lacrimi trebuie să fi vărsat el, ca să-și scalde patul! Asta demonstrează imensitatea și profunzimea remușcărilor și a suferinței simțite de el atunci. Voi ați vărsat atâtea lacrimi? Numărul de lacrimi pe care le-ați vărsat nu reprezintă nici măcar o sutime din ale lui, ceea ce arată că măsura în care vă urâți firile corupte, trupul și fărădelegile este departe de a fi suficientă și că hotărârea și perseverența voastră în practicarea adevărului sunt departe de a fi suficiente. Încă nu vă ridicați la înălțimea standardului; mai aveți mult până să ajungeți la nivelul lui Petru și al lui David. Ei bine, să încheiem aici părtășia de azi.

16 aprilie 2022

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger