Ultima dată, am avut părtășie cu privire la patru afirmații ale culturii tradiționale, despre conduita morală. Spuneți-Mi care erau. („O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință,” „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți,” „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” și „Când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o.”) Aveți o înțelegere clară cu privire la ce parte a fiecărei afirmații ar trebui disecată și înțeleasă? Toate afirmațiile din cultura tradițională sunt strâns legate de viețile reale ale oamenilor și de felul în care aceștia ar trebui să se poarte. Nu există nicio îndoială că aceste afirmații ale culturii tradiționale au o anumită influență asupra vieților reale ale oamenilor și a felului în care se poartă aceștia. Principiile cuvintelor, acțiunilor și comportamentului oamenilor în viața reală sunt, în esență, derivate din aceste afirmații și puncte de vedere ale culturii tradiționale. În mod clar, influența culturii tradiționale și îndoctrinarea oamenilor prin aceasta sunt destul de profunde. După ce am terminat părtășia de la ultima adunare, ați practicat în continuare contemplarea și părtășia între voi? (Am avut părtășie și am înțeles puțin din aceste afirmații privind conduita morală, putând să ne modificăm într-o oarecare măsură opiniile și perspectivele asupra acestui gen de lucruri, dar încă nu avem o înțelegere completă a acestora.) Parte din obținerea unei înțelegeri complete presupune să vă bazați înțelegerea pe lucrurile despre care am avut Eu părtășie; cealaltă parte este că trebuie să înțelegeți din perspectiva punctelor de vedere pe care le aveți în viața reală, precum și a gândurilor și acțiunilor care au loc atunci când vi se întâmplă ceva. A asculta doar predici nu este nici pe departe suficient. Scopul ascultării predicilor este să puteți recunoaște lucrurile negative în viața reală, să le puteți distinge mai corect, iar apoi, să puteți percepe lucrurile pozitive și să aveți o înțelegere pură a acestora, astfel încât cuvintele lui Dumnezeu să devină criteriile conform cărora să acționați și să vă comportați în viața reală. Într-un sens, exercitarea discernământului cu privire la aceste lucruri negative are un efect rectificator asupra purtării și conduitei oamenilor, în măsura în care poate corecta ideile, punctele de vedere și atitudinile greșite ale oamenilor față de evenimente și lucruri; în plus, în rolul său pozitiv, poate face oamenii să adopte moduri și metode corecte, precum și principii de practică precise când vine vorba de opiniile lor despre oameni și lucruri și în comportamentul și acțiunile lor. Acesta este scopul și efectul intenționat al părtășiei despre aceste afirmații privind conduita morală și al disecării acestora.

Am avut deja de două ori părtășie despre afirmații privind conduita morală în cultura tradițională chineză, care sunt, în esență, cerințe legate de conduita morală a oamenilor care s-a manifestat într-un context social extins. La nivel individual, aceste afirmații pot restricționa și reglementa comportamentul oamenilor într-o anumită măsură; dintr-o perspectivă mai largă, ele au fost menite să creeze o moralitate socială bună și, firește, să le permită conducătorilor să-i guverneze mai bine pe oameni. Dacă oamenii au propriile idei, pot să gândească liber și își caută propriile standarde morale de comportament, sau dacă pot să-și exprime propriile opinii, să trăiască după propriile idei, să se comporte cum consideră potrivit și să-și adopte propriul mod de a privi lucrurile, oamenii, societatea lor și țara în care trăiesc, cu siguranță nu este un lucru bun sau un semn bun pentru conducători, fiindcă le amenință în mod direct poziția dominatoare. Pe scurt, aceste afirmații privind conduita morală au fost, în esență, propuse de așa-zișii moraliști, gânditori și educatori, ca mod de a-i mulțumi și a le face pe plac conducătorilor, pentru a arăta că ar putea folosi aceste gânduri și teorii, precum și propria reputație și propriul prestigiu, pentru a-i servi pe conducători. În esență, aceasta este natura tuturor afirmațiilor privind conduita morală despre care am avut părtășie; nu aveau alt scop în afară de a limita gândurile, conduita morală și opiniile oamenilor despre lucruri până la o scară morală pe care oamenii au considerat-o mai bună, mai pozitivă și mai nobilă, pentru a reduce conflictele dintre oameni, a aduce armonie în interacțiunile dintre ei și a genera liniște, favorizând stăpânirea conducătorilor asupra oamenilor și, în plus, consolidând statutul clasei conducătoare și întreținând armonia și stabilitatea socială. Astfel, acești oameni care au propus standarde de conduite morale au obținut tot ce și-au dorit, și anume să fie apreciați și repartizați în funcții importante de către clasa conducătoare. Acesta era exact parcursul profesional la care aspirau și sperau și, chiar dacă nu puteau fi funcționari de rang înalt, cel puțin aveau să fie comemorați de multe generații viitoare și să intre în istorie. Gândiți-vă ‒ care dintre oamenii care au propus aceste afirmații privind conduita morală nu este venerat de către această societate? Care dintre ei nu este admirat de omenire? Chiar și în prezent, printre chinezi, acești așa-ziși gânditori, educatori și moraliști, precum Confucius, Mencius, Lao-Zi, Han Feizi și alții asemenea, continuă să fie îndrăgiți, foarte apreciați și venerați. Desigur, am enumerat un număr limitat de afirmații privind conduita morală, iar exemplele date sunt doar câteva dintre cele mai reprezentative. Cu toate că aceste afirmații privind conduita morală provin de la mulți oameni, ideile și punctele de vedere promovate de către aceste așa-zise somități corespund perfect dorinței conducătorilor și a clasei conducătoare și toate conceptele de guvernare și ideile lor centrale sunt la fel: să formuleze anumite norme morale de comportament și acțiuni pe care ființele umane să le urmeze, astfel încât să se comporte frumos, să-și aducă pașnic contribuția în societate și în țara lor și să trăiască pașnic printre semenii lor – în esență, asta este tot. Ideile și punctele lor de vedere au același scop, indiferent de dinastia sau persoana de la care au provenit aceste afirmații despre conduita morală: de a servi clasa conducătoare și de a induce în eroare și a controla omenirea.

Deja am avut părtășie despre opt afirmații privind conduita morală. Natura acestor opt afirmații este în esență cerința ca oamenii să renunțe la propriile dorințe egoiste și la voia proprie și, în schimb, să servească societatea, omenirea și propria lor țară și să atingă altruismul. De exemplu, indiferent cărui grup îi sunt propuse afirmații despre conduita morală, precum: „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți,” „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” și „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, toate necesită ca oamenii să practice autocontrolul – controlul asupra propriilor dorințe și conduite imorale ‒ și să aibă puncte de vedere ideologice și morale favorabile. Indiferent cât de mult influențează aceste afirmații omenirea și dacă acea influență este pozitivă sau negativă, scopul acestor așa-ziși moraliști era, pe scurt, să restricționeze și să reglementeze conduita morală a oamenilor, promovând aceste afirmații, astfel încât oamenii să aibă un cod de bază pentru felul în care ar trebui să se comporte și să acționeze, cum ar trebui să privească oamenii și lucrurile și cum ar trebui să-și perceapă societatea și țara. Privind partea pozitivă, invenția acestor afirmații despre conduita morală a jucat, într-o anumită măsură, un rol în restricționarea și reglementarea conduitei morale a omenirii. Dar, privind faptele obiective, ea a convins oamenii să accepte unele gânduri și puncte de vedere nesincere și pretențioase, făcând-i pe cei care sunt influențați și îndoctrinați de cultura tradițională mai insidioși, mai vicleni, mai pricepuți la a se preface și mai limitați în gândire. Din cauza influenței și îndoctrinării culturii tradiționale, oamenii au adoptat treptat acele opinii și afirmații greșite ale culturii tradiționale ca fiind lucruri pozitive și venerează ca pe sfinți aceste somități și aceste persoane importante care induc oamenii în eroare. Când oamenii sunt induși în eroare, mințile lor devin confuze, amorțite și încețoșate. Ei nu știu ce este umanitatea normală sau ce ar trebui să urmărească sau la ce ar trebui să adere oamenii cu umanitate normală. Nu știu cum ar trebui să trăiască oamenii în această lume sau ce fel de mod sau reguli de existență ar trebui să adopte, cu atât mai puțin care este scopul adecvat al unei existențe umane. Din cauza influenței, a îndoctrinării și chiar a limitării culturii tradiționale, lucrurile pozitive, cerințele și regulile de la Dumnezeu au fost suprimate. În acest sens, diversele afirmații despre conduita morală în cultura tradițională au indus în eroare, în mare măsură, și au influențat profund gândirea oamenilor, limitându-le gândurile și abătându-i departe de calea corectă în viață și tot mai departe de cerințele lui Dumnezeu. Prin urmare, cu cât ești mai profund influențat de diversele idei și puncte de vedere despre conduita morală din cultura tradițională și cu cât ți se inoculează acestea mai mult timp, cu atât te îndepărtezi mai mult de gândurile, aspirațiile, țelul ce trebuie urmărit și regulile de existență pe care ar trebui să le aibă oamenii cu umanitate normală și cu atât te îndepărtezi mai mult de standardul pe care-L pretinde Dumnezeu oamenilor. După ce au fost infectați, îndoctrinați și li s-au inoculat aceste idei din cultura tradițională, oamenii le adoptă drept coduri, considerându-le chiar adevăruri și criterii pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a se comporta și a acționa. Oamenii nu se mai gândesc la aceste lucruri, nu se mai întreabă dacă sunt sau nu corecte și nici nu merg mai departe de diversele afirmații ale culturii tradiționale privind bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea pentru a se gândi la cum ar trebui să trăiască. Oamenii nu știu asta și nici nu se gândesc la asta. De ce nu se gândesc la asta? Fiindcă gândurile oamenilor au fost umplute și ocupate de aceste scrieri morale care predică bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea. Chiar dacă mulți oameni cred în Dumnezeul adevărat și citesc Biblia, ei tot confundă cuvintele lui Dumnezeu și adevărul cu numeroasele afirmații despre conduita morală, care își au originea în bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate. Unii oameni chiar consideră multe dintre aceste afirmații ale culturii tradiționale ca fiind scrieri despre lucruri pozitive și le prezintă drept adevărul, predicându-le și promovându-le ca atare și chiar mergând atât de departe încât să le citeze, ca mod de a-i instrui pe alții. Aceasta este o problemă foarte gravă; e ceva ce Dumnezeu nu vrea să vadă, ceva ce Îl dezgustă. Așadar, pot toți cei care acceptă lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu să vadă dincolo de lucrurile din cultura tradițională și să le discearnă clar? Nu neapărat. Sigur există unii oameni care rămân destul de adulatori și aprobatori față de lucrurile din cultura tradițională. Dacă aceste otrăvuri satanice nu sunt îndepărtate total, oamenilor le va fi greu să înțeleagă și să obțină adevărul. Aleșii lui Dumnezeu trebuie să intuiască un lucru: cuvântul lui Dumnezeu este cuvântul lui Dumnezeu, adevărul este adevărul, iar cuvintele oamenilor sunt cuvintele oamenilor. Bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea sunt cuvinte ale oamenilor, iar cultura tradițională este formată din cuvinte ale oamenilor. Cuvintele oamenilor nu sunt și nu vor deveni niciodată adevărul. Aceasta este realitatea. Indiferent cât de mult se identifică oamenii cu bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea în gândurile și opiniile lor, acele lucruri nu pot înlocui cuvintele lui Dumnezeu; indiferent cât de corecte s-au dovedit și confirmat a fi aceste valori, de-a lungul miilor de ani de existență umană, ele nu pot să devină cuvintele lui Dumnezeu și nici să le înlocuiască, cu atât mai puțin să fie confundate cu ele. Chiar dacă afirmațiile privind bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea corespund conștiinței și rațiunii oamenilor, ele nu sunt cuvintele lui Dumnezeu, nici nu pot înlocui cuvintele Lui și cu atât mai puțin pot fi numite adevărul. Afirmațiile și cerințele privind bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea din cultura tradițională servesc doar societății și clasei conducătoare. Aceste afirmații și cerințe sunt menite doar să restricționeze și să reglementeze comportamentul oamenilor, în scopul de a obține o moralitate socială mai bună, una care determină stabilizarea puterii clasei conducătoare. În mod firesc, indiferent cât de bine respecți valorile: bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate, nu vei fi capabil să înțelegi adevărul și să te supui lui Dumnezeu și, în cele din urmă, nici nu vei deveni o ființă creată acceptabilă. Indiferent cât de bine respecți aceste lucruri, dacă nu înțelegi adevărul, nu îți poți face datoria la un standard acceptabil. Atunci, ce vei fi în ochii lui Dumnezeu? Vei fi tot un non-credincios și-i vei aparține Satanei. Oare un om de o calitate morală aparent excepțională și cu o etică aparent nobilă are conștiința și rațiunea umanității normale? Poate el să accepte în mod autentic adevărul? Poate să creadă în Dumnezeu și să-L urmeze? Categoric nu! Fiindcă ce venerează el este Satana, diavolii, falșii sfinți și falsele fețe bisericești. În străfundul inimii și ființei lui, este scârbit de adevăr și-l urăște. Prin urmare, trebuie să fie un om care I se împotrivește lui Dumnezeu și care este dușmanul Lui. Cei care îi venerează pe diavoli și pe Satana sunt oamenii cei mai aroganți, mai plini de sine și mai iraționali ‒ sunt degenerații omenirii, plini până în măduva oaselor de otravă satanică, de erezii și de sofisme satanice. De îndată ce zăresc cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, li se înroșesc ochii și spumegă de furie, dezvăluind fața hidoasă a unui diavol. Prin urmare, oricine venerează cultura tradițională și crede orbește în astfel de sofisme tradiționale, precum bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea este un om care e scârbit de adevăr și îl urăște. El nu deține deloc simțul umanității normale și nu va accepta niciodată adevărul. Lucrurile din cultura tradițională și afirmațiile despre conduita morală privind bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea nu corespund deloc adevărului și cuvintelor lui Dumnezeu. Indiferent cât de conștiincios pun oamenii în practică aceste valori sau cât de bine le susțin, nu este același lucru ca a trăi o umanitate normală. Și asta, din cauză că oamenii au firi corupte. Aceasta este realitatea. Sunt plini de tot soiul de învățături satanice, iar: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate” a devenit natura-esență a oamenilor. Indiferent cât de bine le faci să sune, cât de elevat este limbajul tău sau cât de mărețe sunt teoriile tale, aceste afirmații ale culturii tradiționale privind conduita morală nu pot fi puse în practică. Chiar dacă aderi la toate regulile impuse pe baza valorilor: bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate din cultura tradițională, nu ești nimic mai mult decât bine-crescut în mod superficial. Dar când vine vorba de a crede în Dumnezeu, de a-L urma și a-ți face datoria și de a te supune lui Dumnezeu, precum și de atitudinea și opiniile tale față de El și față de adevăr, aceste valori ale culturii tradiționale nu servesc absolut niciunui scop. Ele nu pot să-ți tempereze răzvrătirea, să-ți schimbe noțiunile despre Dumnezeu și nici să corecteze firile corupte ale oamenilor, cu atât mai puțin să rezolve problema oamenilor care își fac datoria cu superficialitate. Aceste valori nu ajută absolut deloc la restricționarea în vreun fel a firii corupte a oamenilor și nu pot în esență să facă oamenii să trăiască o umanitate normală.

Când au început de curând să creadă în Dumnezeu, majoritatea oamenilor consideră credința un lucru foarte simplu. Consideră că a crede în Dumnezeu și a-L urma înseamnă să înveți să fii răbdător și tolerant, să faci cu dragă inimă acte caritabile, să fii dispus să-i ajuți pe alții, să fii calculat în vorbe și fapte, să nu fii prea arogant sau prea dur cu alții. Simt că, dacă se poartă în acest fel, Dumnezeu va fi mulțumit și că nu vor fi emondați în timp ce-și fac datoria. Dacă slujesc ca lideri sau lucrători, ei cred că nu vor fi înlocuiți sau eliminați. Cred că obținerea mântuirii le este garantată. Chiar este credința în Dumnezeu o chestiune atât de simplă? (Nu.) Nu puțini oameni au acest punct de vedere, dar în cele din urmă, ideile, punctele lor de vedere și felul în care se poartă în viață sfârșesc prin eșec. În final, unii oameni care nu-și cunosc locul în univers rezumă totul într-o singură propoziție: „Am eșuat, ca om!” Cred că a se comporta ca o ființă umană înseamnă să adere la valorile: bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate. Dar se poate numi asta a te comporta ca o ființă umană? Asta nu înseamnă să te comporți ca o ființă umană; este comportamentul unui demon. Pe acei oameni care spun: „Am eșuat, ca om”, i-aș întreba: te-ai comportat ca o ființă umană? Nici măcar nu ai încercat să te comporți ca o ființă umană, deci cum poți să spui: „Am eșuat, ca om”? Acesta este un eșec al valorilor culturii tradiționale, precum bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea de a-și îndeplini funcția asupra oamenilor, nu un eșec de a te purta ca o ființă umană. Când oamenii își fac datoria în casa lui Dumnezeu, astfel de lucruri, precum bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea nu sunt de niciun ajutor și nu mai sunt folositoare. Cât ai clipi, oamenii trag concluzia: „Ah, bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea nu funcționează! Credeam că a mă comporta bine este simplu și că a crede în Dumnezeu este, de asemenea, simplu și nu atât de complicat. Abia acum îmi dau seama că am simplificat excesiv credința în Dumnezeu.” După ce ascultă predici o perioadă îndelungată, își dau seama, în sfârșit, că nu este acceptabil ca oamenii să nu înțeleagă adevărul. Dacă oamenii nu înțeleg o anumită sferă a adevărului, sunt predispuși să facă greșeli în acea sferă și sunt emondați, eșuează și sunt judecați și mustrați. Acele lucruri pe care anterior le crezuseră corecte, bune, pozitive și nobile devin neînsemnate și lipsite de valoare în fața adevărului. Toate diversele afirmații despre bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate au avut o anume influență asupra gândurilor și punctelor de vedere ale oamenilor, precum și asupra modurilor și mijloacelor prin care aceștia își desfășoară activitățile. Dacă nu ar fi implicată lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii și omenirea ar continua să trăiască așa cum este, sub puterea Satanei, atunci bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea, fiind lucruri relativ pozitive, ar juca un rol pozitiv minor în gândirea oamenilor și în moralitatea și mediul social. Cel puțin acele lucruri nu incită oamenii să comită fapte rele, crime și incendieri, sau să violeze și să jefuiască. Totuși, când vine vorba despre lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor, niciunul dintre aceste lucruri ‒ bunăvoința, dreptatea, decența, înțelepciunea și credibilitatea ‒ nu este relevant pentru adevărul, calea sau viața pe care Dumnezeu vrea să le dăruiască omenirii. Și asta nu este tot; dacă ne uităm la diversele idei promovate de valorile: bunăvoință, dreptate, decență, înțelepciune și credibilitate, cerințele pe care le impun asupra conduitei morale a oamenilor și influențele și constrângerile impuse conduitei morale a oamenilor, niciuna dintre ele nu a jucat un rol în aducerea oamenilor înapoi spre Dumnezeu sau în conducerea acestora pe drumul corect în viață. În schimb, acestea au devenit obstacole majore care împiedică oamenii să urmărească și să accepte adevărul. Afirmațiile despre conduita morală despre care am avut părtășie și pe care le-am disecat înainte ‒ nu-ți însuși banii găsiți pe jos; găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți; fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți; răsplătește răul cu binele; o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință; sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți; o femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală; când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o ‒ în esență, pe acestea le-am clarificat în părtășie și toată lumea le înțelege cel puțin sensul general. Adevărul este că la orice aspect al conduitei morale s-ar referi astfel de afirmații, ele constrâng gândirea oamenilor. Dacă nu poți distinge astfel de lucruri, dacă nu poți înțelege clar esența acestor afirmații și nu schimbi aceste opinii false, atunci nu poți renunța la aceste afirmații despre conduita morală, nici nu poți scăpa de influența lor asupra ta. Dacă nu poți renunța la aceste lucruri, îți va fi dificil să accepți adevărul de la Dumnezeu, criteriile cuvintelor Lui și cerințele specifice ale Creatorului pentru conduita morală a oamenilor și va fi greu să respecți și să practici cuvintele lui Dumnezeu ca principii și criterii ale adevărului. Nu este aceasta o problemă gravă?