În continuare, voi avea părtășie despre zicala: „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți.” Această zicală se referă la o virtute din cultura tradițională chineză, pe care oamenii o consideră ca fiind nobilă și minunată. Desigur, aceste opinii sunt puțin exagerate și nerealiste, dar chiar și așa, ea este universal recunoscută ca o virtute. Ori de câte ori aude cineva despre această virtute, mintea sa evocă anumite scene, cum ar fi: oameni care își pun mâncare în farfurii când mănâncă împreună și o lasă pe cea mai bună celorlalți; oameni care le permit altora să treacă în fața lor când stau la coadă la alimentară; oameni care îi lasă pe alții să cumpere primii bilete de tren sau de avion; oameni care le permit altora să treacă primii când merg pe jos sau conduc… Toate acestea sunt exemple „frumoase” ale expresiei „toți pentru unul și unul pentru toți”. Fiecare dintre aceste scene arată cât de calde, armonioase, fericite și pașnice sunt societatea și lumea. Nivelul fericirii este atât de ridicat, încât depășește limitele. Dacă îi întreabă cineva: „De ce ești atât de fericit?”, ei răspund: „Cultura tradițională chineză pledează pentru sacrificarea intereselor personale de dragul celorlalți. Toți punem în practică această idee și nu ne este deloc greu să o facem. Ne simțim pur și simplu foarte binecuvântați.” V-au trecut prin minte asemenea scene? (Da.) Unde le puteți găsi? Le puteți găsi în tablourile festivalului de primăvară, care, înainte de anii 1990, obișnuiau să fie atârnate pe pereți în timpul Anului Nou Chinezesc. Se regăsesc în mintea oamenilor și chiar în așa-zisele miraje sau castele de pe cer. Pe scurt, asemenea scene nu există în viața reală. „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți” este, desigur, și o cerință pe care au formulat-o moraliștii privind criteriile morale. Este o zicală care face referire la conduita morală a omului și care le cere oamenilor ca, înainte să acționeze, să se gândească mai întâi la ceilalți, nu la ei înșiși. Ar trebui ca întâi să ia în considerare interesele celorlalți, și nu pe ale lor. Ar trebui să se gândească la ceilalți și să învețe să se sacrifice – cu alte cuvinte, trebuie să-și abandoneze interesele, cerințele, dorințele și ambițiile proprii și chiar să meargă atât de departe încât să abandoneze tot ce le aparține și să se gândească mai întâi la ceilalți. Indiferent dacă oamenii pot sau nu să îndeplinească această cerință, trebuie mai întâi să ne întrebăm: ce fel de oameni sunt cei care propun această opinie? Înțeleg ei umanitatea? Înțeleg instinctele și umanitatea-esență pe care le are această creatură care e omul? Ei nu înțeleg câtuși de puțin. Propunătorii acestei zicale trebuie să fi fost extrem de nesăbuiți să ceară omului, o creatură egoistă care nu numai că are gânduri și liber arbitru, ci este și plină de ambiții și dorințe, să-și sacrifice interesele de dragul celorlalți. Chiar dacă oamenii sunt capabili să îndeplinească această cerință, având în vedere esența și instinctele lor de creaturi, moraliștii care au promovat această cerință au fost cu adevărat inumani. De ce spun că au fost inumani? De exemplu, atunci când cuiva îi este foame, o va simți instinctiv și nu se va gândi dacă altcuiva îi este foame. Va spune: „Mi-e foame, vreau să mănânc ceva.” Se gândește mai întâi la „eu”. Acest lucru este normal, natural și adecvat. Nicio persoană flămândă nu se va împotrivi adevăratelor sale sentimente și nu va întreba: „Ce vrei tu să mănânci?” Este normal un om să întrebe pe un altul ce vrea să mănânce, atunci când lui însuși îi este foame? (Nu.) Noaptea, când cineva este obosit și epuizat, va spune: „Sunt obosit. Vreau să dorm.” Nimeni nu va zice: „Sunt obosit, așa că poți tu să te duci să dormi în locul meu? Când dormi, mă simt mai puțin obosit.” Nu ar fi anormal dacă s-ar exprima astfel? (Ba da.) Toate lucrurile la care oamenii sunt capabili să se gândească și pe care pot să le facă din instinct sunt de dragul lor. Se descurcă deja destul de bine dacă sunt în stare să aibă grijă de ei înșiși – acesta este instinctul uman. Dacă poți să trăiești independent, dacă ai ajuns în punctul în care poți să trăiești și să te ocupi de problemele tale de unul singur, să ai grijă de tine, să știi să consulți un medic atunci când te îmbolnăvești, să înțelegi cum să te recuperezi în urma bolii și dacă știi să găsești o rezolvare pentru toate chestiunile și dificultățile care apar în viață, atunci deja te descurci foarte bine. Totuși, sacrificarea intereselor de dragul celorlalți îți impune să renunți, în favoarea altora, la nevoile pe care le ai, să nu faci nimic pentru tine, și, în schimb, îți cere să iei în considerare mai întâi interesele celorlalți și să faci totul de dragul lor – nu este inuman acest lucru? După cum văd Eu situația, acest lucru îi privează cu totul pe oameni de dreptul lor de a trăi. Nevoile de bază ale vieții sunt ceva de care ar trebui să te ocupi singur, așadar, de ce ar trebui alții să-și sacrifice interesele ca să facă aceste lucruri și să se ocupe de ele, pentru tine? Ce fel de persoană te-ar face asta? Ai cumva deficiențe mintale, dizabilități, sau ești vreun animal de companie? Toate acestea sunt lucruri pe care oamenii ar trebui să le facă din instinct – de ce ar trebui ca alții să abandoneze ce ar trebui să facă și să-și sacrifice energia ca să se ocupe de aceste lucruri pentru tine? Este adecvat? Oare cerința asta de a-ți sacrifica interesele de dragul celorlalți nu e doar o pretenție exagerată? (Ba da.) Cum sună această pretenție și de unde vine? Oare nu a apărut din cauza faptului că acești așa-ziși moraliști nu înțeleg câtuși de puțin instinctele, nevoile și esența omului, și din dorința personală de a se lăuda cu superioritatea lor morală? (Ba da.) Nu este inuman acest lucru? (Ba da.) Dacă fiecare și-ar sacrifica interesele de dragul celorlalți, atunci cum s-ar ocupa de propriile treburi? Chiar îi vezi pe toți ceilalți ca fiind oameni cu dizabilități, incapabili să-și gestioneze viața, ca pe niște idioți, cu deficiențe mintale sau imbecili? Dacă nu îi vezi astfel, atunci de ce trebuie să-ți sacrifici interesele de dragul celorlalți și să le ceri altora să-și abandoneze interesele de dragul tău? Nici măcar unele persoane cu dizabilități nu-și doresc să primească ajutor de la ceilalți, ci vor în schimb să-și câștige singuri existența și să-și gestioneze viața – nu au nevoie ca alții să plătească un preț în plus pentru ei sau să le ofere vreun ajutor suplimentar. Vor ca ceilalți să-i trateze așa cum se cuvine; este o modalitate prin care ei își păstrează demnitatea. De respect au nevoie de la ceilalți, nu de compătimire și milă. Acest lucru e cu atât mai mult valabil pentru cei care pot să aibă grijă de ei înșiși, nu? Astfel, din punctul Meu de vedere, această cerință de a-ți sacrifica interesele de dragul celorlalți nu este validă. Încalcă instinctele omului și simțul conștiinței sale și este, cel puțin, inumană. Chiar dacă scopul este de a păstra normele sociale, ordinea publică și relațiile interpersonale normale, nu este nevoie să ceri în acest mod irațional și inuman ca toți să se împotrivească voinței lor și să trăiască pentru alții. Nu ar fi puțin denaturat și anormal dacă oamenii ar trăi pentru alții, și nu pentru ei înșiși?

În ce împrejurări e aplicabilă cerința de a-ți sacrifica interesele de dragul celorlalți? O astfel de împrejurare este atunci când părinții acționează de dragul copiilor lor și e posibil ca asta să se întâmple doar pentru o perioadă limitată. Înainte ca odraslele să devină adulți, părinții ar trebui să facă tot posibilul ca să aibă grijă de ele. Pentru a-și crește copiii până la vârsta de adult și pentru a se asigura că trăiesc o viață sănătoasă, fericită și veselă, părinții își sacrifică tinerețea, își consumă energia, lasă deoparte plăcerile trupului și își sacrifică până și cariera și hobby-urile. Fac toate acestea pentru copiii lor. Aceasta este o responsabilitate. De ce trebuie ca părinții să îndeplinească această responsabilitate? Deoarece toți părinții au obligația de a-și crește copiii. Este responsabilitatea de la care nu se pot eschiva. Totuși, oamenii nu au această obligație față de societate și omenire. Dacă ai grijă de tine, nu provoci necazuri și nu le faci probleme altora, atunci te descurci deja foarte bine. Există și o altă împrejurare, în care oamenii cu handicap fizic nu pot să aibă grijă de ei și le cer părinților, fraților și chiar organizațiilor de asistență socială să îi ajute în viață și să supraviețuiască. O altă împrejurare specială este atunci când oamenii sau regiunile sunt lovite de un dezastru natural și nu pot supraviețui fără ajutor de urgență: aceasta e o situație în care au nevoie de ajutorul celorlalți. În afară de acestea, există și alte circumstanțe în care oamenii ar trebui să-și sacrifice interesele de dragul de a-i ajuta pe ceilalți? Poate că nu. În viața reală, societatea este extrem de competitivă și, dacă un om nu investește toată energia mentală ca să-și facă bine treaba, îi este greu să se descurce, să supraviețuiască. Oamenii sunt incapabili să-și sacrifice interesele de dragul celorlalți; este deja destul de bine dacă pot să-și asigure supraviețuirea și să nu lezeze interesele altora. De fapt, conflictele și vendetele în care se implică în contextul social și al circumstanțelor vieții reale reflectă și mai bine adevărata înfățișare a omenirii. La evenimentele sportive, vezi că, atunci când sportivii își consumă toată energia pentru a arăta cine sunt și, în cele din urmă, ies învingători, niciunul dintre ei nu va spune: „Nu vreau titlul de campion. Cred că tu ar trebui să-l primești.” Nimeni nu ar face asta niciodată. Instinctul oamenilor este de a concura pentru a fi primii, pentru a fi cei mai buni și pentru a se afla în frunte. În realitate, ei sunt pur și simplu incapabili să-și sacrifice interesele de dragul celorlalți. Să aibă voința sau să simtă nevoia de a-și sacrifica interesele de dragul celorlalți nu se numără printre instinctele omului. Având în vedere esența și natura lui, el poate acționa doar pentru el însuși și o va face. Dacă o persoană acționează pentru propriile interese și, făcând asta, poate să aleagă calea cea dreaptă, acesta este un lucru bun, iar ea poate fi considerată o ființă creată bună printre oameni. Dacă, acționând în interesul tău, poți să mergi pe calea cea dreaptă, să urmărești adevărul și lucrurile pozitive și să îi influențezi pozitiv pe cei din jurul tău, te descurci deja foarte bine. Promovarea și avansarea ideii de a-ți sacrifica interesele de dragul celorlalți nu este altceva decât o pretenție exagerată. Nu se aliniază cu nevoile omului, cu atât mai puțin cu starea actuală a omenirii. Deși cerința de a-ți sacrifica interesele de dragul celorlalți nu se aliniază cu realitatea și este inumană, în profunzimea inimilor oamenilor, tot ocupă un anumit loc, și, în diverse măsuri, tot le influențează și le înlănțuie gândurile. Atunci când oamenii acționează doar pentru ei înșiși, și nu pentru alții, nu îi ajută pe ceilalți, nu se gândesc la aceștia sau nu dau dovadă de considerație față de ceilalți, în inima lor, se simt adesea condamnați. Simt o presiune invizibilă și, uneori, chiar și privirea critică a celorlalți ațintită asupra lor. Toate sentimentele de acest fel apar din cauza influenței ideologiei morale tradiționale care e profund înrădăcinată în inimile lor. Ați fost și voi influențați, în diferite măsuri, de cultura tradițională care vă obligă să vă sacrificați interesele de dragul celorlalți? (Da.) Mulți oameni încă aprobă cerințele pe care le are cultura tradițională și, dacă o persoană este capabilă să le respecte, ei au o părere bună despre ea și nimeni nu îi reproșează nimic și nu i se împotrivește, indiferent câte dintre aceste cerințe îndeplinește ea. Dacă o persoană ar vedea pe cineva căzând pe stradă și nu s-ar duce să îl ajute, toată lumea ar fi nemulțumită de ea, spunând că este inumană. Asta demonstrează că standardele cerute de cultura tradițională, aplicate oamenilor, ocupă un anumit loc în inimile lor. Așadar, este corect ca o persoană să fie evaluată pe baza acestor lucruri din cultura tradițională? Cei care nu înțeleg adevărul nu vor putea niciodată să înțeleagă pe deplin această chestiune. S-ar putea spune că, de milenii, cultura tradițională face parte din viața umană, dar ce efect a obținut, de fapt? A schimbat ea perspectiva spirituală a omenirii? A adus civilizație și progres în societate? A rezolvat, problemele de siguranță publică din societate? A avut succes în educarea omenirii? Nu a rezolvat niciunul dintre aceste lucruri. Cultura tradițională nu a fost deloc eficientă, așa că putem spune cu siguranță că standardele pe care le cere și care sunt aplicate omului nu pot fi considerate drept criterii – sunt doar constrângeri menite să-i lege pe oameni de mâini și de picioare, să le îngrădească gândurile și să le ajusteze comportamentul și fac astfel încât, oriunde s-ar duce omul, să fie manierat, să respecte regulile, să aibă o asemănare umană, să-i respecte pe bătrâni și să-i pese de tineri și să știe să respecte vârsta înaintată. Fac astfel încât o persoană să nu-i supere pe ceilalți părând naivă și nepoliticoasă. Cel mult, tot ce reușesc aceste standarde este să-i determine pe oameni să pară puțin mai prezentabili și mai rafinați – în realitate, acest lucru nu are nimic de-a face cu esența oamenilor și e bun doar să obțină o aprobare de moment din partea celorlalți și să satisfacă vanitatea omului. Ești foarte încântat când oamenii îți spun ce persoană bună ești pentru că faci ceva pentru ei. Ești încântat și atunci când demonstrezi că poți să ai grijă de tineri și de bătrâni, cedându-le locul tău în autobuz, iar ceilalți spun că ești un copil foarte bun și viitorul națiunii tale. Totodată, te încântă și când stai la rând să cumperi bilete și permiți cuiva din spatele tău să le cumpere primul, iar alții te laudă pentru că ești grijuliu. După ce respecți câteva reguli și faci câteva fapte bune, simți că ai un caracter nobil. Dacă, după câteva fapte bune, consideri că ai un statut mai înalt decât alții, nu ești nesăbuit? Nesăbuința asta te poate face să-ți pierzi calea și rațiunea. Nu merită să ne petrecem prea mult timp cu părtășia despre această zicală privind conduita morală, care spune că trebuie să-ți sacrifici interesele de dragul celorlalți. Problemele asociate acesteia sunt destul de ușor de discernut, întrucât denaturează și deformează umanitatea, caracterul și demnitatea oamenilor într-o foarte mare măsură. Îi face să devină mai nesinceri, deloc practici, mulțumiți de ei înșiși și mai puțin capabili să știe cum ar trebui să trăiască, să discearnă oamenii, evenimentele și lucrurile din viața reală și cum să trateze diversele probleme care se abat asupra lor în viața reală. Oamenii pot doar să ofere un oarecare ajutor și să le ușureze celorlalți grijile și problemele, dar își pierd direcția pe calea pe care ar trebui să o urmeze în viață, sunt manipulați de Satana și devin subiectul batjocurii lui – nu este acesta un semn al umilirii? În orice caz, acest așa-zis standard moral care-ți cere să-ți sacrifici interesele de dragul celorlalți este o zicală nesinceră și perversă. Desigur, în această privință, Dumnezeu le cere oamenilor doar să-și îndeplinească obligațiile, responsabilitățile și îndatoririle care le-au fost atribuite, să nu-i rănească pe oameni, să nu le facă rău sau să nu-i păgubească și să nu acționeze într-un mod de care alții pot să profite și să beneficieze – este suficient. Dumnezeu nu le cere oamenilor să-și asume responsabilități sau obligații în plus. Dacă poți să-ți îndeplinești toate lucrările, îndatoririle, obligațiile și responsabilitățile, deja te descurci bine – nu este simplu? (Ba da.) Acest lucru se poate realiza cu ușurință. Având în vedere că este foarte simplu și toată lumea îl înțelege, nu este nevoie ca, în părtășia noastră, să intrăm în mai multe detalii.

În continuare, voi dezbate afirmația despre conduita morală: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală.” Diferența dintre această afirmație și celelalte standarde cerute pentru conduita morală este că acest standard le vizează, în mod specific, pe femei. „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” este o cerință inumană și inaplicabilă pentru femei, propusă de așa-zișii moraliști. De ce spun asta? Acest standard cere ca toate femeile, fie că sunt fiice sau soții, să fie virtuoase, bune la inimă, blajine și morale. Ca să fie considerate femei bune și respectabile, ele trebuie să practice acest tip de conduită morală și să aibă acest caracter moral. Asta le sugerează bărbaților că femeile trebuie să fie virtuoase, bune la inimă, blajine și morale, în vreme ce bărbații, nu – ei nu trebuie să fie virtuoși sau buni la inimă și cu atât mai puțin e nevoie să fie blajini sau morali. Ce trebuie să facă bărbații? Dacă soțiile lor nu reușesc să fie virtuoase, bune la inimă, blajine și morale, ei pot să divorțeze sau să le abandoneze. Dacă pe un bărbat nu îl lasă inima să-și părăsească soția, ce ar trebui să facă? Ar trebui să o transforme într-o femeie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală – asta e responsabilitatea și obligația lui. Responsabilitatea societală a bărbaților este de a le observa, a le îndruma și a le controla cu strictețe pe femei. Ei trebuie să-și asume pe deplin rolul de superiori, trebuie să le țină în frâu pe femeile virtuoase, bune la inimă, blajine și morale, să acționeze ca stăpâni ai lor și capi ai familiei și să se asigure că ele fac ceea ce se cuvine și că-și îndeplinesc obligațiile legitime. Bărbații, din contră, nu sunt nevoiți să practice acest fel de conduită morală – ei fac excepție de la această regulă. Având în vedere că bărbații fac excepție de la regulă, această afirmație despre conduita morală este doar un standard după care bărbații pot să le judece pe femei. Adică, atunci când un bărbat vrea să se însoare cu o femeie cu o bună conduită morală, cum ar trebui să o judece? El poate, pur și simplu, să stabilească dacă femeia este virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală. Dacă este virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală, se poate însura cu ea – dacă nu este, atunci nu ar trebui să se însoare cu ea. Dacă s-ar însura cu o asemenea femeie, ceilalți ar desconsidera-o și chiar ar spune că nu este o persoană bună. Așadar, care sunt cerințele specifice pe care moraliștii spun că trebuie să le îndeplinească femeile ca să fie considerate virtuoase, bune la inimă, blajine și morale? Au aceste adjective o însemnătate anume? În spatele fiecăreia dintre cele patru însușiri, „virtuoasă”, „bună la inimă”, „blajină” și „morală”, se află multe înțelesuri și nimănui nu-i este ușor să se ridice la înălțimea fiecăreia dintre ele. Niciun bărbat sau niciun intelectual nu se poate ridica la înălțimea acestor trăsături și, totuși, ei cer ca femeile obișnuite să facă asta – acest lucru este incredibil de nedrept pentru femei. Așadar, care sunt comportamentele fundamentale și formele specifice ale conduitei morale pe care trebuie să le afișeze femeile ca să fie considerate virtuoase, bune la inimă, blajine și morale? În primul rând, femeile nu trebuie niciodată să părăsească încăperile locuinței lor și, cu o fâșie de material, trebuie să își înfășoare tălpile, pe o lungime de zece centimetri, adică pe o lungime mai mică decât palma unui copilaș. Acest lucru le îngrădește și garantează că nu se pot duce oriunde vor. Înainte de căsătorie, femeilor nu le este permis să părăsească încăperile locuinței lor, trebuie să se limiteze la budoarul lor retras și nu trebuie să își arate chipul în public. Dacă pot să respecte aceste reguli, atunci au caracterul moral al unei femei necăsătorite virtuoase, bune la inimă, blajine și morale. După căsătorie, o femeie trebuie să-și asculte socrii ca o fiică și să își trateze soțul și alte rude cu amabilitate. Indiferent de modul în care o tratează sau o abuzează familia soțului ei, ea trebuie să suporte greutățile și criticile, ca un cal de povară fidel. Nu trebuie doar să îi servească pe toți membrii familiei, tineri și bătrâni, ci și să aibă copii, pentru a duce mai departe descendența ancestrală, și toate acestea fără să se plângă deloc. Indiferent cât de multă bătaie ia, cât de nedreptățită este de socri, cât de obosită este sau cât de mult trebuie să muncească, nu se poate plânge niciodată soțului în legătură cu nimic din toate acestea. Indiferent cât de mult este agresată de socri, nu poate permite nimănui din afara familiei să afle și nu poate răspândi zvonuri despre familia ei. Indiferent de modul în care a fost nedreptățită, nu poate să deschidă gura și trebuie să accepte în tăcere insultele și umilirea. Nu doar că trebuie să suporte greutățile și criticile, dar și să învețe să se supună cu blândețe asupririi, să-și înăbușe indignarea și să îndure umilința și povara responsabilității – trebuie să învețe arta răbdării și abținerii. Orice mâncare bună ar fi la o masă, trebuie mai întâi să îi lase pe ceilalți membri ai familiei să o mănânce; ca să își dovedească ascultarea de fiică, trebuie să le permită mai întâi socrilor să mănânce, apoi soțului și copiilor. După ce toți ceilalți au mâncat și toată mâncarea bună s-a terminat, e lăsată să își umple stomacul cu ce a mai rămas. Pe lângă cerințele pe care tocmai le-am discutat, în timpurile moderne, femeile trebuie și să „strălucească atât la întruniri mondene, cât și în bucătărie”. Când am auzit această frază, M-am întrebat ce mai fac toți bărbații, dacă femeile trebuie să strălucească la întruniri mondene, cât și în bucătărie. Femeile trebuie să gătească pentru toată familia, să facă treburile casnice, să aibă grijă de copii acasă și să iasă pe câmp și să trudească – trebuie să exceleze și acasă, și în afara ei, îndeplinind toate aceste sarcini. Din contră, bărbații trebuie doar să meargă la serviciu, apoi să vină acasă și să își petreacă timpul în mod plăcut și să nu facă nicio muncă domestică. În cazul în care ceva îl supără la serviciu, se răzbună pe soție și copii – este corect? Ce ați observat la aceste chestiuni pe care le-am discutat? Nimeni nu are nicio cerință privind conduita morală a bărbaților. Cu toate acestea, se așteaptă ca femeile să strălucească atât la întruniri mondene, cât și în bucătărie, pe lângă păstrarea unui caracter virtuos, bun la inimă, blajin și moral. Câte femei pot îndeplini aceste cerințe? Nu este nedrept să ai asemenea cerințe de la femei? Dacă o femeie comite cea mai mică greșeală, este bătută, insultată și ar putea fi chiar abandonată de soțul ei. Femeile trebuie pur și simplu să suporte toate acestea, iar dacă nu mai pot suporta, singura lor alegere e sinuciderea. Nu este oarecum asupritor să ai în mod specific asemenea cerințe inumane de la femei, când sunt fizic mai slabe și mai puțin puternice și capabile din punct de vedere fizic decât bărbații? Vouă, femeilor prezente astăzi aici, nu vi s-ar părea excesiv dacă, în viața reală, oamenii ar avea asemenea pretenții de la voi? Sunt bărbații cu adevărat meniți să aibă control asupra femeilor? Sunt meniți să fie stăpânii lor și să le facă să îndure greutăți? Având în vedere această stare de fapt pervertită, nu putem concluziona că zicala: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” cauzează, efectiv, o scindare socială? Nu ridică, în mod clar, statutul bărbaților în societate, în timp ce-l diminuează intenționat pe cel al femeilor? Această cerință îi determină pe bărbați și femei să creadă cu tărie că statutul social al celor din urmă și valoarea lor socială sunt mai mici decât ale bărbaților, în loc să fie egale. Prin urmare, în societate, femeile trebuie să fie virtuoase, bune la inimă, blajine și morale, să fie tratate nedrept și discriminate, umilite și lipsite de drepturile omului. Din contră, nu se pune la îndoială că bărbații ar trebui să fie capul familiei și se cere, de drept, ca femeile să fie virtuoase, bune la inimă, blajine și morale. Nu se provoacă prin asta un conflict în societate, în mod intenționat? Nu reprezintă provocarea intenționată a scindărilor în societate? Oare unele femei nu se vor revolta după ce au fost mult timp nedreptățite? (Ba da.) Pentru orice nedreptate care are loc, va fi o revoltă. E această zicală despre conduita morală corectă și dreaptă față de femei? Cel puțin, nu este corectă și dreaptă pentru femei – doar le permite bărbaților să se poarte cu și mai multă nerușinare, adâncește separările din cadrul societății, ridică statutul social al bărbaților și îl diminuează pe cel al femeilor, în timp ce le privează pe acestea și mai mult de dreptul de a exista și accentuează subtil inegalitatea dintre statutul bărbaților și al femeilor în societate. Pot să fac un rezumat al rolului pe care-l joacă femeile acasă și în societate în general, cât și tipul de conduită morală pe care îl afișează în doar trei cuvinte: sac de box. „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală”, zicala privind conduita morală cere ca femeile să-i respecte pe bătrânii familiei, să-i iubească pe juniorii familiei și să aibă grijă de ei, să fie foarte respectuoase cu soții lor și să îi servească trup și suflet. Ele trebuie să se ocupe de toate treburile familiei din casă și din afara ei și, oricâte greutăți îndură, nu trebuie să se plângă niciodată – nu înseamnă asta privarea femeilor de drepturile lor? (Ba da.) Asta înseamnă privarea femeilor de libertate, de dreptul la opinie și de dreptul lor de a trăi. Este uman să privezi femeile de toate drepturile lor și încă să ceri să-și îndeplinească responsabilitățile? Asta echivalează cu călcarea în picioare a femeilor și osândirea lor!

Este destul de evident că moraliștii care au impus aceste cerințe femeilor și le-au osândit în același timp erau bărbați, nu femei. Femeile nu ar alege să-și calce în picioare semenii, deci cu siguranță a fost mâna bărbaților. Se îngrijorau că, dacă femeile ar fi devenit prea capabile, ar fi obținut prea multă autoritate și ar fi avut prea multă libertate, ar fi devenit egalele bărbaților dacă n-ar fi fost puse sub supraveghere strictă și controlate. Treptat, femeile capabile ar fi dobândit un statut superior bărbaților, ar fi încetat să își facă îndatoririle acasă și asta – credeau ei – ar fi afectat armonia conjugală. Dacă toate familiile ar fi lipsite de armonie, atunci societatea, ca întreg, ar fi devenit discordantă, iar asta îi îngrijora pe conducătorii țării. Vezi, indiferent despre ce discutăm, conversația pare să revină mereu la cei din clasa conducătoare. Ei nutresc intenții rele și vor să se ocupe de femei și să acționeze împotriva lor – acest lucru este inuman. Aceștia cer ca femeile, acasă sau în societate, să fie extrem de ascultătoare, să se supună cu blândețe asupririi, să fie modeste și să se înjosească, să înghită toate insultele, să fie bine educate și raționale, umile și politicoase, să suporte toate greutățile și criticile și așa mai departe. În mod clar, ei se așteaptă ca femeile să fie pur și simplu ca niște saci de box sau preșuri – dacă ar face toate aceste lucruri, ar mai fi oameni? Dacă ar putea într-adevăr să respecte toate aceste cerințe, nu ar mai fi oameni: ar fi ca idolii venerați de non-credincioși, care nu mănâncă, nu beau, sunt detașați de grijile materiale lumești, nu se enervează niciodată și nu au nicio personalitate. Sau ar putea fi ca marionetele sau mașinăriile care nu gândesc și nu reacționează autonom. Orice persoană reală va avea păreri și puncte de vedere despre zicalele și restricțiile lumii exterioare – nu ar putea să se supună cu blândețe tuturor asupririlor. De aceea în epoca modernă au apărut mișcările pentru drepturile femeilor. În ultima sută de ani, statutul femeilor în societate a crescut treptat, iar ele s-au eliberat în sfârșit de lanțurile care le legau cândva. Câți ani au fost supuse femeile acestei sclavii? În Asia de Est, au fost subjugate cel puțin câteva mii de ani. Această sclavie a fost incredibil de crudă și brutală – le erau legate picioarele până când nu mai puteau nici măcar să meargă și nimeni nu le apăra vreodată pe aceste femei de nedreptate. Am auzit că în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, unele țări și regiuni occidentale au impus și ele anumite restricții privind libertatea femeilor. Cum le restricționau pe femei în acele vremuri? Le obligau să poarte fuste cu cercuri care le erau fixate de talie cu cleme de metal și susținute de inele metalice grele și instabile. Din această cauză, femeilor nu le era confortabil să iasă din casă și să se plimbe și le reducea dramatic mobilitatea. Prin urmare, femeilor le era foarte greu să parcurgă distanțe lungi sau să plece de acasă. Ce au făcut ele în aceste împrejurări dificile? Nu au putut decât să accepte în tăcere și să rămână acasă și nu au mai putut merge pe distanțe lungi. Era exclus să iasă afară ca să se plimbe, să admire peisajele, să își lărgească orizontul sau să își viziteze prietenele. Aceasta era metoda folosită în societatea occidentală pentru restricționarea femeilor – nu se dorea ca femeile să plece de acasă și să intre în contact cu cine voiau. În acele timpuri, bărbații puteau să meargă cu trăsurile lor trase de cai oriunde voiau, fără nicio limită, însă femeile erau supuse la tot felul de restricții când plecau de acasă. În epoca modernă, tot mai puține restricții le sunt impuse acum femeilor: legarea picioarelor a devenit interzisă, iar femeile orientale sunt libere să aleagă cu cine vor să aibă o relație. Femeile sunt oarecum eliberate acum și ies treptat din umbra sclaviei. Ieșind din această umbră, au intrat în societate și au început, încet, să își asume destul de multe responsabilități. Femeile au obținut un statut relativ superior în societate și se bucură de mai multe drepturi și privilegii decât înainte. Treptat, în anumite țări, au început să fie alese ca prim-miniștri și președinți. Este un lucru bun sau rău pentru omenire că statutul femeii se ridică treptat? Cel puțin această ridicare a statutului le-a permis femeilor să fie oarecum libere și eliberate – acest lucru este cu siguranță bun în ceea ce le privește. Este benefic pentru societate ca femeile să fie libere și să aibă dreptul de a se exprima? De fapt, este benefic; femeile sunt capabile să facă multe lucruri pe care bărbații ori nu le fac bine, ori nu vor să le facă. Femeile excelează în multe domenii. În ziua de astăzi, femeile pot nu doar să conducă mașini, ci și să piloteze avioane. Unele femei lucrează și ca persoane oficiale sau președinți care conduc afacerile națiunilor și își fac treaba la fel de bine ca bărbații – aceasta este o oglindire clară a faptului că femeile sunt egale cu bărbații. Acum, drepturile de care ar trebui să se bucure femeile sunt întru totul promovate și protejate, ceea ce este un fenomen normal. Bineînțeles, este potrivit ca femeile să se poată bucura de propriile drepturi, însă doar acum, după ce situația a fost denaturată mii de ani, acest lucru a devenit din nou o normă și egalitatea dintre bărbați și femei a fost, practic, obținută. Privind acest lucru din perspectiva vieții reale, femeile își fac tot mai simțită prezența în toate clasele sociale și în toate industriile. Ce ne spune asta? Ne spune că femeile cu tot felul de specializări diferite își pun treptat talentul în practică și aduc valoare omenirii și societății. Indiferent cum privește cineva această situație, este cu siguranță benefică omenirii. Dacă drepturile femeilor și statutul social nu ar fi fost restituite, ce fel de activități ar fi avut? Ar fi fost acasă, îngrijindu-și soții și crescându-și copiii, ocupându-se de treburile casei și punând în practică acea conduită care spune că trebuie să fie virtuoase, bune la inimă, blajine și morale – nu ar fi putut să-și îndeplinească deloc responsabilitățile societale. Acum că drepturile lor sunt promovate și protejate, femeile își pot aduce în mod normal contribuția în societate, iar omenirea s-a bucurat de beneficiile valorii și de contribuțiile aduse societății de către femei. Din acest fapt, este pe deplin sigur că bărbații și femeile sunt egali și că bărbații nu ar trebui să le denigreze sau să le abuzeze pe femei și că statutul social al femeilor ar trebui să se ridice, toate acestea însemnând că societatea se îmbunătățește. Acum, omenirea înțelege genurile mai profund, corect și reglementat și, drept urmare, femeile au început să ocupe locuri de muncă de care oamenii nu le credeau capabile. Nu doar că femeile care muncesc sunt acum deseori angajate la firme private, dar a devenit un lucru obișnuit și ca femeile să ocupe posturi în departamentele de cercetare științifică, iar proporția femeilor care au roluri de conducere la nivel național este, și ea, în creștere. Am auzit cu toții și de scriitoare, cântărețe, antreprenoare și oameni de știință, multe femei au fost campioane și vicecampioane la evenimente sportive și au fost chiar și eroine în vremuri de război, toate dovedind că sunt la fel de capabile ca partenerii lor de gen masculin. Proporția femeilor angajate în fiecare industrie crește, iar acest lucru este relativ normal. În toate meseriile și profesiile din societatea contemporană, există tot mai puține prejudecăți legate de femei, societatea este mai corectă și între bărbați și femei există o egalitate adevărată. Femeile nu mai sunt constrânse și judecate de sintagme și criterii ale conduitei morale, precum: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” sau „O femeie trebuie să se izoleze în camera ei.” Acum, drepturile femeilor sunt protejate relativ mai mult, oglindind cu adevărat climatul social al egalității de gen.

Se pare că-i vedem doar pe bărbați cerând ca femeile să fie virtuoase, bune la inimă, blajine și morale, dar niciodată nu le vedem pe femei cerându-le bărbaților aceleași lucruri. Acesta este un mod îngrozitor de nedrept de a le trata pe femei și chiar cumva egoist, josnic și lipsit de rușine. S-ar putea spune și că a le trata astfel este ilegal și abuziv. În societatea contemporană, multe țări au adoptat legi care interzic abuzul asupra femeilor și copiilor. De fapt, Dumnezeu nu are nimic specific de spus în privința genurilor omenirii, deoarece și bărbații și femeile sunt creațiile lui Dumnezeu și provin de la El. Ca să folosesc o expresie rostită de omenire: „Atât palma, cât și dosul palmei aparțin trupului” – Dumnezeu nu are nicio prejudecată anume față de bărbați sau femei, nici cerințe distincte de la un gen sau de la celălalt, sunt amândouă la fel. Așadar, Dumnezeu folosește aceleași câteva standarde pentru a te judeca, indiferent dacă ești bărbat sau femeie – El Se va uita la ce fel de umanitate-esență ai, pe ce cale mergi, ce atitudine ai față de adevăr, dacă iubești adevărul, dacă ai o inimă cu frică de Dumnezeu și dacă poți să I te supui. Când alege o persoană și o cultivă ca să facă o anumită datorie sau să poarte o anumită responsabilitate, Dumnezeu nu Se uită dacă e bărbat sau femeie. Dumnezeu îi promovează și îi folosește pe oameni, indiferent dacă sunt bărbați sau femei, uitându-Se dacă au conștiință și rațiune, dacă au un calibru acceptabil, dacă acceptă adevărul și pe ce cale merg. Bineînțeles, atunci când mântuiește și desăvârșește omenirea, Dumnezeu nu Se oprește ca să se gândească la genul oamenilor. În cazul în care ești femeie, Dumnezeu nu Se gândește dacă ești virtuoasă, bună la inimă, blajină sau morală ori dacă ești manierată, și nu-i evaluează pe bărbați în funcție de virilitatea și masculinitatea lor – nu acestea sunt standardele după care Dumnezeu evaluează bărbații sau femeile. Totuși, în rândul omenirii corupte, există întotdeauna cei care le discriminează pe femei, care le impun anumite cerințe imorale și inumane ca să le priveze de drepturi, de statutul social care li se cuvine, de valoarea pe care ar trebui să o aibă pentru societate și care încearcă să limiteze și să constrângă dezvoltarea pozitivă a femeilor și existența lor în societate, deformându-le mentalitățile. Asta le face pe femei să-și trăiască întreaga viață într-o stare de depresie și chin, singura lor alegere fiind aceea de a suporta un stil de viață umilitor în aceste medii sociale și morale denaturate și nesănătoase. Singurul motiv pentru care s-a petrecut acest lucru este că societatea și întreaga lume sunt controlate de Satana și de tot felul de demoni care induc în eroare și corup omenirea fără motiv. Drept urmare, oamenii nu reușesc să vadă adevărata lumină, nu Îl caută pe Dumnezeu și, în schimb, fără să vrea și fără să știe, trăiesc sub șiretlicurile și manipularea Satanei, incapabili să se elibereze. Singura lor scăpare este să caute cuvintele lui Dumnezeu, arătarea și lucrarea Lui ca să ajungă să înțeleagă adevărul și să fie capabili să vadă clar și să discearnă diverse sofisme, erezii, cuvinte diavolești și afirmații ridicole care provin de la Satana și de la omenirea cea rea. Doar atunci vor putea să se elibereze de aceste constrângeri, presiuni și influențe. Și doar privind oamenii și lucrurile și comportându-te și acționând conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului poți să trăiești o asemănare umană, să trăiești cu demnitate, să trăiești în lumină, să faci ceea ce se cuvine, să îți îndeplinești obligațiile pe care ar trebui să le îndeplinești și, bineînțeles, să contribui cu propria valoare și să-ți închei misiunea în viață sub conducerea lui Dumnezeu și să fii îndrumat de gânduri și opinii corecte – nu este foarte semnificativ să trăiești astfel? (Ba da, este.) Când vă gândiți la cum a folosit Satana zicala: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală” ca să impună cerințe femeilor și să le îngrădească, să le controleze și chiar să le înrobească timp de multe milenii, ce fel de sentimente aveți? Când voi, femeile, auziți oameni care pomenesc sintagma: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală”, vă simțiți imediat contrariate și ziceți: „Nu pomeni de asta! Nu are nicio legătură cu mine. Chiar dacă sunt femeie, cuvintele lui Dumnezeu spun că această sintagmă nu are nicio legătură cu femeile”? Unii bărbați vor zice: „Dacă nu are nicio legătură cu tine, atunci pe cine vizează această sintagmă? Nu ești femeie?” Iar tu îi vei răspunde: „Sunt o femeie, asta e realitatea, dar acele cuvinte nu vin de la Dumnezeu și nu sunt adevărul. Acele cuvinte vin de la diavol și de la omenire, le calcă în picioare pe femei și le privează de dreptul la viață. Acele cuvinte sunt inumane și nedrepte pentru femei. Mă opun!” De fapt, nu e necesar să te opui. Tot ce trebuie să faci este să abordezi corect aceste tipuri de sintagme, să le respingi și să nu fii influențată sau constrânsă de ele. Dacă, în viitor, cineva îți va spune: „Nu arăți ca o femeie și vorbești atât de răgușit, ca un bărbat. Cine ar vrea să se însoare cu tine?”, cum ar trebui să răspunzi? Poți zice: „Dacă nu se însoară nimeni cu mine, asta e. Chiar vrei să spui că singura cale de a trăi cu demnitate este să fii căsătorit? Vrei să spui că doar femeile care sunt virtuoase, bune la inimă, blajine și morale și iubite de toți sunt femei adevărate? Nu poate fi corect – virtuoase, bune la inimă, blajine și morale nu ar trebui să fie cuvintele care să le definească pe femei cu adevărat. Femeile nu ar trebui să fie definite de genul lor, iar umanitatea lor nu ar trebui să fie judecată în funcție de faptul că sunt sau nu virtuoase, bune la inimă, blajine și morale, ci mai degrabă ar trebui judecată folosind standardele după care Dumnezeu evaluează umanitatea omului. Acesta e modul corect și obiectiv de a le evalua.” Aveți acum o înțelegere fundamentală a zicalei: „O femeie trebuie să fie virtuoasă, bună la inimă, blajină și morală”? Până acum, părtășia Mea ar fi trebuit să vă lămurească în privința adevărurilor relevante ale acestei zicale și ale punctelor de vedere corecte cu care ar trebui să o abordeze oamenii.

Mai este o zicală care spune: „Când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o.” Nu vreau să am părtășie despre această zicală. Care este motivul pentru care nu vreau? Prin natura sa, această zicală este asemănătoare cu sintagma: „Sacrifică-ți interesele de dragul celorlalți”, care, la rândul ei, conține un strop de pervertire. Cât de inoportun ar fi dacă ar trebui să-l comemorezi pe cel ce a săpat fântâna de fiecare dată când mergi să iei apă de acolo? Unele fântâni sunt împodobite cu panglici roșii și talismane – nu ar fi puțin ciudat dacă oamenii ar arde și tămâie și ar lăsa acolo fructe, ca ofrande? În comparație cu sintagma: „Când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o”, prefer mai mult zicala: „Generațiile viitoare se bucură de umbra copacilor plantați de generațiile trecute”, deoarece această zicală reflectă o realitate pe care oamenii chiar o pot experimenta personal. Ca un copac plantat să crească până când oferă umbră, e nevoie de zece până la douăzeci de ani, deci persoana care l-a plantat nu se va putea odihni la umbra lui mult timp și doar generațiile următoare vor putea să beneficieze de ea toată viața. Aceasta este ordinea naturală a lucrurilor. Prin comparație, să-ți amintești de cel care a săpat fântâna de fiecare dată când bei apă e puțin nevrotic. Nu ar părea cam nebunesc dacă fiecare persoană ar trebui să-l comemoreze pe cel care a săpat fântâna și să își amintească de el de fiecare dată când ar veni să ia apă? Dacă în acel an ar fi secetă și mulți oameni ar fi nevoiți să ia apă din acea fântână, nu i-ar împiedica pe oameni să ia apă și să-și gătească mâncarea, dacă, înainte de a face asta, toți ar trebui să stea acolo și să se gândească la cel care a săpat fântâna? Ar fi acest lucru cu adevărat necesar? N-ar face decât să-i împiedice pe toți. Oare sufletul celui care a săpat fântâna sălășluiește lângă ea? Poate să audă el comemorarea? Niciunul dintre aceste lucruri nu poate fi confirmat. Așadar, această sintagmă: „Când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o” este absurdă și complet lipsită de sens. Cultura tradițională chineză a propus multe asemenea zicale cu privire la conduita morală, majoritatea fiind absurde, iar această zicală este chiar mai absurdă decât majoritatea. Cine a fost cel care a săpat fântâna? Pentru cine a săpat-o și de ce? Chiar a săpat fântâna de dragul tuturor oamenilor și al generațiilor următoare? Nu neapărat. Pur și simplu a făcut-o pentru el și ca să permită familiei lui să aibă acces la apă potabilă – nu s-a gândit la generațiile viitoare. Așadar, nu e o inducere în eroare și o îndrumare greșită a oamenilor, ca să facă toate generațiile următoare să îl comemoreze pe cel care a săpat fântâna și să îi mulțumească și să îi determine să creadă că a săpat-o pentru toți oamenii? Prin urmare, persoana care a propus această zicală nu făcea decât să impună celorlalți propriile sale gânduri și puncte de vedere și să îi oblige să îi accepte ideile. Acest lucru este imoral și va face și mai mulți oameni să simtă dezgust, repulsie și dispreț față de o asemenea zicală. Cei care promovează acest tip de zicală au pur și simplu anumite tulburări intelectuale care îi determină, inevitabil, să spună și să facă anumite lucruri ridicole. Ce efecte au asupra oamenilor ideile și opiniile din cultura tradițională, precum zicalele: „Când bei apă dintr-o fântână, nu ar trebui să uiți niciodată cine a săpat-o” și „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”? Ce au de câștigat oamenii educați și cei cu un pic de cunoaștere din aceste zicale din cultura tradițională? Au devenit ei cu adevărat oameni buni? Au trăit o asemănare umană? Categoric nu. Acești experți în moralitate care venerează cultura tradițională stau cocoțați în locurile lor înalte, pe culmile moralității, și au de la oameni pretenții morale care nu sunt câtuși de puțin conforme cu adevărata stare a vieții lor – acest lucru este imoral și inuman pentru toți cei care trăiesc pe acest pământ. Punctele de vedere morale din cultura tradițională pe care le promovează pot transforma pe cineva cu o raționalitate destul de normală într-o persoană cu un simț anormal al rațiunii, care este capabilă să spună lucruri pe care alții le vor considera de neconceput și de nepătruns. Umanitatea unor astfel de oameni este deformată, iar mintea lor e pervertită. Așadar, nu este de mirare că, la evenimente sportive, în locuri publice și în medii oficiale, mulți chinezi au tendința de a spune lucruri care sunt puțin deplasate și pe care oamenii se chinuie să le priceapă. Tot ceea ce spun ei este o teorie goală, ridicolă și nu conține nicio fărâmă de discurs sincer sau practic. Acestea sunt dovada autentică, rezultatul coruperii omenirii de către Satana și consecința faptului că poporul chinez a fost, milenii la rând, educat de cultura tradițională. Toate acestea i-au transformat pe oamenii care trăiau sincer și autentic în oameni care zic minciuni și care excelează în a se deghiza și a se masca pentru a-i înșela pe alții, în oameni care par a fi incredibil de cultivați și capabili să exprime elocvent teorii, dar care, în realitate, au mentalități distorsionate și sunt incapabili să vorbească rațional sau să interacționeze și să comunice cu semenii lor – practic, toți au această natură. Strict vorbind, asemenea oameni frizează bolile mintale. Dacă nu poți accepta aceste cuvinte, te încurajez să le experimentezi. Aceasta încheie părtășia de astăzi.

2 aprilie 2022