Când unii oameni se află la ananghie sau în pericol și primesc din întâmplare ajutor de la o persoană rea care le permite să scape de necazul lor, ajung să creadă că persoana cea rea este una bună și sunt dispuși să facă ceva pentru ea, ca să-și arate recunoștința. Totuși, în asemenea cazuri, persoana cea rea va încerca să îi implice în treburile ei infame și să îi folosească pentru a săvârși fapte rele. Dacă ei nu sunt în stare să refuze, atunci situația poate deveni periculoasă. Unii oameni ca aceștia se vor simți contrariați în astfel de situații, deoarece cred că va părea că nu sunt suficient de implicați în această prietenie dacă nu-și ajută prietenul cel rău să comită câteva fapte rele, cu toate că asta ar contraveni conștiinței și rațiunii lor de a face un lucru greșit. Drept urmare, sunt blocați în această dilemă. Acesta este un rezultat al faptului de a fi influențați de această idee din cultura tradițională de a răsplăti bunătatea – devin încătușați, înrobiți și controlați de această idee. În multe cazuri, aceste zicale din cultura tradițională înlocuiesc simțul conștiinței omului și judecata lui normală; firește, ele influențează și modul normal de gândire al omului și luarea corectă a deciziilor. Ideile din cultura tradițională sunt incorecte și afectează în mod direct opiniile omului despre lucruri, determinându-l să ia decizii proaste. Din vremuri străvechi și până în ziua de astăzi, nenumărați oameni au fost influențați de această idee, opinie și de acest criteriu de conduită morală privind răsplătirea bunătății. Chiar și atunci când persoana care le arată bunătate este malefică sau rea și îi obligă să facă lucruri infame și fapte rele, ei tot se împotrivesc conștiinței și rațiunii lor, conformându-se orbește pentru a-i răsplăti bunătatea, cu multe consecințe dezastruoase. S-ar putea spune că, după ce au fost influențați, înlănțuiți, constrânși și înrobiți de acest criteriu de conduită morală, mulți oameni susțin orbește și în mod greșit această opinie de a răsplăti bunătatea și chiar este posibil să-i ajute și să-i sprijine pe oamenii răi. Acum că ați auzit părtășia Mea, aveți o imagine clară a acestei situații și puteți stabili că aceasta este loialitate nesăbuită și că acest comportament e considerat drept unul lipsit de stabilirea unor limite și drept răsplătirea nesăbuită a bunătății, fără niciun discernământ, și că este lipsit de sens și valoare. Întrucât oamenii se tem să fie criticați aspru de opinia publică sau condamnați de ceilalți, ei își dedică viața răsplătirii bunătății altora, cu reticență, chiar sacrificându-și viața în acest proces, ceea ce reprezintă o modalitate falsă și nesăbuită de a face lucrurile. Această zicală din cultura tradițională nu numai că a încătușat gândirea oamenilor, dar, totodată, a adus o greutate inutilă și un inconvenient în viața lor și le-a împovărat familiile cu suferințe și poveri suplimentare. Numeroși oameni au plătit prețuri mari pentru a răsplăti bunătatea primită – ei văd răsplătirea bunătății ca pe o responsabilitate socială sau drept propria datorie și chiar s-ar putea să-și petreacă toată viața răsplătind bunătatea altora. Ei cred că acesta este un lucru perfect firesc și justificat de făcut, o datorie de la care nu se pot eschiva. Nu e nesăbuit și absurd acest punct de vedere și acest mod de a face lucrurile? Dezvăluie întru totul cât de ignoranți și neluminați sunt oamenii. În orice caz, această zicală despre conduita morală – o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință – poate să fie în conformitate cu noțiunile oamenilor, dar nu este în acord cu adevărurile-principii. Este incompatibilă cu ale lui Dumnezeu cuvinte și este un punct de vedere și un mod incorect de a face lucrurile.

Având în vedere că răsplătirea bunătății nu are legătură cu adevărul și cerințele lui Dumnezeu de la oameni și că a fost subiectul criticilor noastre, cum anume privește Dumnezeu această zicală? Ce fel de opinii și acțiuni ar trebui să aibă oamenii normali drept răspuns la această zicală? Vă este clar acest lucru? Dacă, anterior, cineva a fost bun cu tine și asta ți-a fost de mare folos sau dacă ți-a făcut o mare favoare, ar trebui să răsplătești acea persoană? Cum ar trebui să abordezi o astfel de situație? Nu este o chestiune ce ține de opiniile oamenilor? Este o chestiune ce ține de opiniile oamenilor, precum și de căile lor de practică. Spuneți-Mi opiniile voastre despre această chestiune – dacă cineva este bun cu voi, ar trebui să-l răsplătiți? Dacă încă nu puteți pătrunde această chestiune, va fi problematic. Înainte, nu înțelegeați adevărul și ați practicat răsplătirea bunătății ca și cum ar fi fost adevărul. Acum, după ce ați ascultat analiza și criticile făcute de Mine, v-ați dat seama unde este problema, dar tot nu știți cum să practicați sau să gestionați această chestiune – tot nu puteți pătrunde această problemă? Înainte să fi înțeles adevărul, trăiai după conștiința ta și, indiferent cine îți făcea un bine sau te ajuta, chiar dacă erau oameni răi sau gangsteri, îi răsplăteai cu siguranță și te simțeai constrâns să încasezi un glonț pentru prietenii tăi și chiar să-ți pui viața în pericol pentru ei. Drept răsplată, bărbații ar trebui să devină sclavii binefăcătorilor lor, în timp ce femeile ar trebui să se lege prin căsătorie și să aibă copii pentru ei – aceasta e ideea pe care cultura tradițională o vâră în capul oamenilor, poruncindu-le să răsplătească bunătatea primită cu recunoștință. Prin urmare, oamenii cred: „Numai aceia care răsplătesc bunătatea au conștiință, iar dacă nu o răsplătesc, atunci sigur sunt lipsiți de conștiință și inumani.” Această idee este ferm înrădăcinată în inimile oamenilor. Spuneți-Mi, știu animalele să răsplătească bunătatea? (Da.) Dacă așa stau lucrurile, pot într-adevăr oamenii să fie considerați avansați doar pentru că știu să răsplătească bunătatea? Poate fi considerată un semn al umanității practica omului de a răsplăti bunătatea? (Nu.) Așadar, ce opinie ar trebui să aibă oamenii despre această chestiune? Cum ar trebui să fie înțeles un astfel de lucru? După ce e înțeles, ce abordare ar trebui să adoptăm față de el? Acestea sunt întrebările la care toți ar trebui să găsiți un răspuns în acest moment. Vă rog să vă împărtășiți opiniile privind această chestiune. (Dacă o persoană m-a ajutat într-adevăr să rezolv o chestiune sau o problemă, mai întâi i-aș mulțumi cu sinceritate, dar nu aș fi constrâns sau controlat de această situație. Dacă ar întâmpina dificultăți, aș face tot ce mi-ar sta în putere ca să o ajut. Aș ajuta-o unde aș putea, dar nu m-aș forța să-mi depășesc limitele.) Aceasta este opinia corectă și acest mod de a acționa este acceptabil. Mai vrea cineva să-și împărtășească opinia în legătură cu acest subiect? (În trecut, eram de părere că, dacă mă ajuta cineva, ar trebui să-l ajut în schimb atunci când întâmpină necazuri. Cu ajutorul părtășiei lui Dumnezeu și disecând opiniile: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți” și „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, am ajuns să-mi dau seama că trebuie să respecți principii atunci când îi ajuți pe ceilalți. Dacă un om a fost bun cu mine sau m-a ajutat, conștiința îmi dictează că ar trebui să-l ajut la rândul meu, însă trebuie să fac asta în funcție de circumstanțele mele și de ceea ce sunt capabil să ofer. De asemenea, ar trebui să-l ajut doar să-și rezolve dificultățile și să se ocupe de ce are nevoie în viață; nu ar trebui să-l ajut să facă rău sau să săvârșească fapte rele. Dacă văd că un frate sau o soră întâmpină dificultăți, îi voi ajuta nu pentru că și ei m-au ajutat cândva, ci pentru că este datoria mea, responsabilitatea mea.) Altă părere? (Îmi aduc aminte de cuvintele lui Dumnezeu, care a spus: „Dacă ne-ar ajuta cineva cu ceva, ar trebui să acceptăm acest lucru de la Dumnezeu.” Adică, ori de câte ori se comportă cineva frumos cu noi, ar trebui să acceptăm acest lucru ca fiind de la Dumnezeu și să fim în stare să îl gestionăm corect. Astfel, putem să înțelegem corect această opinie privind răsplătirea bunătății. Totodată, Dumnezeu spune că trebuie să iubim ceea ce iubește Dumnezeu și să urâm ceea ce urăște El. Când îi ajutăm pe alții, trebuie să discernem dacă acele persoane Îl iubesc sau Îl urăsc pe Dumnezeu. Acesta este principiul potrivit căruia trebuie să acționăm.) Acest lucru are legătură cu adevărul – este un principiu corect și are un fundament. Haideți să nu vorbim acum despre ceea ce are legătură cu adevărul, ci mai degrabă să discutăm despre modul în care oamenii ar trebui să abordeze această problemă din perspectiva umanității. În realitate, situațiile pe care le-ai putea întâlni nu sunt mereu atât de simple – nu apar întotdeauna în biserică și printre frați și surori. Deseori, apar în afara sferei bisericii. De exemplu, o rudă non-credincioasă, un prieten, o cunoștință sau un coleg necredincios s-ar putea să fie bun cu tine sau să te ajute. Dacă ești în stare să abordezi această problemă și să tratezi persoana care te-a ajutat în mod corect, adică într-un mod care este în concordanță cu adevărurile-principii și pare potrivit și celorlalți, atunci atitudinea și ideile tale față de această chestiune vor fi relativ corecte. Conceptul cultural tradițional potrivit căruia: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” trebuie să fie discernut. Cea mai importantă parte este cuvântul „bunătate” – cum ar trebui să priviți această bunătate? La ce aspect și natură a bunătății se referă? Care este semnificația zicalei: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”? Oamenii trebuie să găsească răspunsurile la aceste întrebări și în niciun caz să nu fie constrânși de această idee de răsplătire a bunătății – pentru cine urmărește adevărul, acest lucru este absolut esențial. Ce este „bunătatea”, conform noțiunilor umane? La un nivel mai mic, bunătatea reprezintă o persoană care te ajută atunci când ai necazuri. De exemplu, cineva care îți dă un castron cu orez când ești lihnit de foame sau o sticlă de apă când mori de sete sau te ajută să te ridici când cazi și nu te poți ridica. Toate acestea sunt acte de bunătate. Un mare act de bunătate este ca cineva să te salveze atunci când te afli într-o situație disperată – aceasta este o bunătate care îți salvează viața. Atunci când ești în pericol de moarte și cineva te ajută să eviți moartea, în esență, acea persoană îți salvează viața. Acestea sunt câteva dintre lucrurile pe care oamenii le percep drept „bunătate”. Acest tip de bunătate depășește cu mult orice favoare măruntă, materială – este o bunătate măreață care nu poate fi măsurată în funcție de bani sau lucruri materiale. Cei care o primesc simt un fel de recunoștință imposibil de exprimat în doar câteva cuvinte de mulțumire. Este corect, totuși, ca oamenii să măsoare bunătatea în acest fel? (Nu este.) De ce spui că nu este corect? (Întrucât această măsurătoare se bazează pe standardele culturii tradiționale.) Acesta este un răspuns bazat pe teorie și doctrină și, deși poate părea corect, nu ajunge la esența chestiunii. Prin urmare, cum se poate explica acest lucru în termeni practici? Gândește-te cu atenție. Cu ceva timp în urmă, am auzit despre un material video pe internet în care un bărbat își scapă portofelul fără să-și dea seama. Portofelul este ridicat de un cățeluș care îl urmărește, iar când bărbatul vede asta, bate câinele pe motiv că i-a furat portofelul. Absurd, nu-i așa? Omul are mai puțină moralitate decât câinele! Acțiunile câinelui erau în deplină conformitate cu standardele morale umane. Un om ar fi strigat: „Ți-ai scăpat portofelul!” Dar întrucât câinele nu putea vorbi, pur și simplu, a apucat în tăcere portofelul și a alergat după bărbat. Așadar, dacă un câine poate îndeplini o parte din comportamentele bune încurajate de cultura tradițională, ce spune acest lucru despre oameni? Oamenii se nasc cu rațiune și conștiință, așa că sunt cu atât mai capabili să facă aceste lucruri. Atât timp cât o persoană are simțul conștiinței, poate îndeplini aceste tipuri de responsabilități și obligații. Nu este necesar să depuneți o muncă grea sau să plătiți un preț, necesită puțin efort și este, pur și simplu, o chestiune de a face ceva util, ceva de folos altora. Însă natura acestei acțiuni se califică, într-adevăr, drept „bunătate”? Se ridică la nivelul unui act de bunătate? (Nu o face.) Din moment ce nu o face, este nevoie ca oamenii să vorbească despre răsplătirea acesteia? Acest lucru nu ar fi necesar.

Haideți să ne îndreptăm acum atenția asupra chestiunii așa-zisei bunătăți a omului. De exemplu, să luăm cazul unei persoane bune care salvează un cerșetor prăbușit în zăpadă din cauza foamei. Îl ia pe cerșetor acasă la ea, îi dă de mâncare, îl îmbracă și îi permite să trăiască în familia ei și să lucreze pentru ei. Chiar dacă cerșetorul s-a oferit să lucreze de bunăvoie sau dacă a făcut acest lucru pentru a răsplăti o bunătate, a fost salvarea lui un act de bunătate? (Nu.) Până și animalele mici pot să se ajute și să se salveze reciproc. Ca oamenii să facă asemenea fapte, este nevoie doar de un mic efort și oricine are umanitate este în stare să facă astfel de lucruri și să fie la înălțimea lor. S-ar putea spune că asemenea fapte reprezintă o responsabilitate și o obligație societală pe care oricine cu umanitate se cuvine să le îndeplinească. Oare faptul că omul le caracterizează drept bunătate nu este o exagerare? Este o caracterizare potrivită? De exemplu, într-o perioadă de foamete, când e posibil ca mulți oameni să flămânzească, dacă o persoană bogată distribuie saci de orez familiilor sărace, pentru a le ajuta să traverseze această perioadă dificilă, nu este acesta doar un exemplu de tip fundamental de ajutor și sprijin moral care ar trebui să fie acordat în rândul oamenilor? Le-a oferit doar un pic de orez – nu este ca și când și-ar fi dat toată mâncarea altora și el ar fi rămas flămând. Oare gestul chiar e considerat bunătate? (Nu.) Responsabilitățile și obligațiile societale pe care omul este capabil să le îndeplinească, acele fapte pe care din instinct ar trebui să fie capabil să le facă și pe care se cuvine să le facă și simplele servicii care sunt utile și benefice pentru alții nu pot fi, în niciun fel, considerate bunătate, întrucât toate sunt cazuri în care omul dă, pur și simplu, o mână de ajutor. Este un fenomen foarte normal să oferi ajutor cuiva care se întâmplă să aibă nevoie de el, la momentul și în locul potrivit. Este, de asemenea, responsabilitatea fiecărui membru al rasei umane. E pur și simplu un fel de responsabilitate și obligație. Când i-a creat, Dumnezeu le-a dat oamenilor aceste instincte. La care instincte Mă refer aici? Mă refer la conștiința și rațiunea omului. Când vezi pe cineva căzând, reacția ta instinctivă este: „Ar trebui să-l ajut să se ridice.” Dacă l-ai vedea căzând, dar ai pretinde că nu ai văzut și nu te-ai duce să-l ajuți să se ridice, asta ți-ar împovăra conștiința și te-ai simți rău că ai procedat așa. Cineva care are cu adevărat umanitate se va gândi imediat să ajute persoana pe care a văzut-o căzând. Nu îi va păsa dacă acea persoană îi va fi recunoscătoare, întrucât consideră că asta se cuvine să facă și nu simte nevoia de a se gândi mai mult la această chestiune. De ce? Acestea sunt instinctele date oamenilor de către Dumnezeu și oricine are conștiință și rațiune s-ar gândi să facă asta și ar putea acționa astfel. Dumnezeu i-a oferit omului conștiință și o inimă umană – pentru că are o inimă umană, are și gânduri umane, cât și perspectivele și abordările pe care ar trebui să le aibă privind o anumită chestiune, așa că omul poate să facă aceste lucruri natural și ușor. Nu are nevoie de niciun ajutor și de nicio îndrumare ideologică din partea niciunei forțe exterioare și nici măcar nu are nevoie de educație sau îndrumare pozitivă – nu are nevoie de nimic din toate acestea. Este ca atunci când oamenii caută hrană când le este foame sau apă când le este sete – e un instinct și nu trebuie să fie predat de către părinți sau profesori; vine de la sine, deoarece omul are gândirea umanității normale. În același fel, oamenii sunt capabili să-și îndeplinească îndatoririle și responsabilitățile în casa lui Dumnezeu și asta este ceea ce se cuvine să facă oricine are conștiință și rațiune. Așadar, a-i ajuta pe oameni și a fi bun cu ei este un lucru aproape lipsit de efort pentru oameni, se încadrează în sfera instinctului uman și e unul pe care oamenii sunt complet capabili să-l realizeze. Nu este nevoie să-l ridicăm la nivel de bunătate. Cu toate acestea, mulți oameni echivalează acest lucru cu ajutorul acordat altora cu bunătate, vorbesc mereu despre acesta și-l răsplătesc în mod constant, crezând că, dacă nu o fac, nu au conștiință. Se privesc cu dispreț pe ei înșiși și se detestă, chiar îngrijorându-se că vor fi admonestați de opinia publică. Este necesar să-ți faci griji pentru aceste lucruri? (Nu.) Există mulți oameni care nu pot vedea acest lucru așa cum este de fapt și care sunt, în mod constant, constrânși de această problemă. Asta înseamnă să nu înțelegi adevărurile-principii. De exemplu, dacă ai pleca în deșert cu un prieten și el ar rămâne fără apă, cu siguranță i-ai da puțin din apa ta, nu l-ai lăsa să moară de sete. Chiar dacă ai ști că singura ta sticlă de apă se va termina de două ori mai repede dacă doi oameni beau din ea, tot ai împărți apa cu prietenul tău. Așadar, de ce ai face asta? Pentru că nu ai suporta să bei apă în timp ce prietenul tău ar suferi de sete lângă tine – pur și simplu nu ai putea suporta să vezi așa ceva. Ce te face să nu poți suporta să-ți vezi prietenul care suferă de sete? Simțul conștiinței tale este cel care dă naștere acestui sentiment. Chiar dacă nu ai vrea să îndeplinești acest tip de responsabilitate și obligație, conștiința ta ar face astfel încât să nu poți suporta să procedezi altfel, te-ar determina să fii supărat. Nu este totul rezultatul instinctelor umane? Nu este totul hotărât de conștiința și rațiunea omului? Dacă prietenul ar zice: „Îți rămân recunoscător că mi-ai dat o parte din apa ta în acea situație!”, nu ar fi și asta greșit? Lucrul acesta nu are nimic de-a face cu bunătatea. Dacă tu te-ai afla în locul lui și acel prieten ar avea umanitate, conștiință și rațiune, și el și-ar împărți apa cu tine. Aceasta este doar o responsabilitate societală sau o relație de bază între oameni. Toate aceste relații, responsabilități sau obligații societale fundamentale apar datorită simțului conștiinței omului, a umanității lui și a instinctelor cu care Dumnezeu l-a înzestrat în momentul facerii omului. În împrejurări normale, aceste lucruri nu trebuie să fie predate de către părinți sau inoculate de societate și cu atât mai puțin impun admonestări repetate din partea celorlalți care îți spun să le faci. Educația ar fi necesară doar pentru cei lipsiți de conștiință și rațiune, pentru cei cărora le lipsesc facultățile cognitive normale – de exemplu, pentru persoanele cu probleme mintale sau imbecili – sau pentru cei care au calibru slab și sunt ignoranți și încăpățânați. Aceia cu umanitate normală nu au nevoie să fie învățați aceste lucruri – toți oamenii cu rațiune și conștiință le au. Așadar, este nepotrivit să supraestimezi un comportament sau o acțiune ca fiind o formă de bunătate atunci când a fost doar ceva instinctiv și în acord cu rațiunea și conștiința. De ce este nepotrivit? Prin promovarea unor astfel de comportamente pe acest tărâm, pui pe umerii fiecărei persoane o mare greutate și o povară și, desigur, acest lucru îi constrânge pe oameni. De exemplu, dacă în trecut cineva ți-a dat bani, te-a ajutat într-o situație dificilă, te-a ajutat să îți găsești un loc de muncă sau te-a salvat, vei gândi: „Nu pot să fiu nerecunoscător; trebuie să fiu conștiincios și să îi răsplătesc bunătatea. Dacă nu o fac, mai sunt om?” În realitate, chiar dacă răsplătești sau nu acea persoană, tot ești om și tot trăiești în cadrul umanității normale – o astfel de răsplată nu va schimba nimic. Umanitatea ta nu va fi supusă schimbării și firea ta coruptă nu va fi subjugată doar pentru că ai răsplătit bine acea persoană. La fel, firea ta coruptă nu se va înrăutăți doar pentru că ai răsplătit-o prost. Faptul că răsplătești și oferi bunătate sau procedezi în mod contrar nu are absolut nicio legătură cu firea ta coruptă. Desigur, chiar dacă există sau nu o legătură, pentru Mine, acest tip de „bunătate” pur și simplu nu există și sper că același lucru este valabil și pentru voi. Așadar, cum ar trebui să o privești? Privește-o pur și simplu ca pe o obligație și o responsabilitate și drept ceva ce ar trebui să facă o persoană cu instincte umane. Ar trebui să o tratezi ca pe responsabilitatea și obligația ta de ființă umană și să o faci cât mai bine posibil. Asta este tot. Unii oameni ar putea spune: „Știu că aceasta este responsabilitatea mea, dar nu vreau să o îndeplinesc.” E în regulă și așa. Poți să alegi singur, în funcție de situația și circumstanțele tale. De asemenea, poți să decizi mai flexibil, în funcție de starea ta de spirit din momentul respectiv. Dacă îți faci griji că, după ce îți îndeplinești responsabilitatea, beneficiarul va încerca permanent să te răsplătească, să întrebe de tine și să îți mulțumească atât de des încât să devină un inconvenient și o perturbare, și, drept urmare, nu vrei să îndeplinești această responsabilitate, și asta este în regulă – depinde de tine. Unii se vor întreba: „Oare oamenii care nu vor să îndeplinească acest tip de responsabilitate societală au umanitate slabă?” Este acesta modul corect de a judeca umanitatea unei persoane? (Nu.) De ce este incorect? În această societate rea, omul trebuie să fie cumpătat în comportamentul lui și să aibă un simț al bunei-cuviințe în tot ce face. Desigur, și mai necesar este să recunoască mediul și contextul în acel moment. După cum spun non-credincioșii, în această lume haotică, oamenii trebuie să fie deștepți, inteligenți și înțelepți în orice ar face – nu trebuie să fie ignoranți și cu siguranță nu trebuie să săvârșească fapte nesăbuite. De exemplu, în locurile publice din unele țări, oamenii pun la cale anumite escrocherii în care înscenează un accident fals, pentru ca apoi să ceară în mod fraudulos despăgubiri. Dacă nu îți dai seama de înșelătoria acestor oameni răi și acționezi orbește conform conștiinței tale, poți să fii păcălit și să ai probleme. De exemplu, dacă vezi o femeie bătrână care a căzut pe stradă, s-ar putea să te gândești: „Trebuie să-mi îndeplinesc responsabilitățile față de societate, nu am nevoie ca ea să mă răsplătească. Deoarece am umanitate și simțul conștiinței mele, se cuvine să-i dau o mână de ajutor, așa că o voi ajuta să se ridice.” Totuși, când te duci să o ridici, ea te stoarce de bani, iar tu ajungi să o duci la spital și să-i plătești facturile medicale, compensații pentru daune emoționale și cheltuieli de pensionare. Dacă nu plătești, vei fi chemat la secția de poliție. Se pare că ai dat de bucluc, nu-i așa? Cum de s-a ajuns la situația asta? (În urma bunei intenții și a lipsei de înțelepciune.) Ai fost orb, lipsit de discernământ, nu ai reușit să recunoști tendințele actuale și nu ți-ai dat seama de situația înscenată. Într-o astfel de societate rea, omul trebuie să plătească un preț doar pentru că a ajutat întâmplător pe cineva în vârstă care a căzut. Dacă ea ar fi căzut cu adevărat și ar fi avut nevoie de ajutorul tău, nu ar trebui să fii condamnat pentru că ți-ai îndeplinit responsabilitățile societale, ci ar trebui să fii lăudat, întrucât comportamentul tău a fost în concordanță cu umanitatea și simțul conștiinței omului. Totuși, această doamnă în vârstă a avut un motiv ascuns: nu avea, de fapt, nevoie de ajutorul tău, doar te păcălea, iar tu nu ai reușit să îți dai seama de uneltirea ei vicleană. Îndeplinindu-ți responsabilitatea față de ea, ca seamăn al ei, ai căzut în plasa complotului său, iar acum ea nu va renunța, storcând și mai mulți bani de la tine. A-ți duce la bun sfârșit responsabilitățile societale ar trebui să aibă legătură cu a-i ajuta pe oameni la nevoie și a-ți îndeplini responsabilitățile. Nu ar trebui să ajungi păcălit sau prins într-o capcană. Mulți au căzut pradă acestor escrocherii și au ajuns să vadă limpede cât de răi sunt oamenii acum și cât de pricepuți sunt în a-i înșela pe alții. Vor înșela pe oricine, chiar dacă sunt străini sau prieteni și rude. Ce situație îngrozitoare! Cine a dat naștere acestei corupții? Marele balaur roșu. Marele balaur roșu a corupt omenirea profund și brutal! Marele balaur roșu va face tot felul de lucruri imorale pentru a-și promova interesele, iar exemplul său rău a dus oamenii pe căi greșite. Prin urmare, acum, escrocii și hoții sunt numeroși. Pe baza acestor fapte, se poate vedea că mulți oameni nu sunt mai buni decât câinii. Poate că unii nu vor fi dispuși să asculte un astfel de discurs, se vor simți stingheriți și se vor gândi: „Oare chiar nu suntem mai buni decât câinii? Ne desconsideri și ne privești cu dispreț, comparându-ne mereu cu niște câini. Nu ai nicio considerație pentru noi ca oameni!” Mi-ar plăcea să vă văd ca oameni, dar de ce fel de comportament au dat dovadă oamenii? În realitate, unii chiar nu sunt mai buni decât câinii. Momentan, e tot ce am de spus despre această chestiune.

Tocmai am avut părtășie despre faptul că oamenii care îi ajută puțin pe alții nu poate fi considerat bunătate și că e doar o responsabilitate societală. Desigur, oamenii pot alege ce responsabilități societale pot îndeplini cât mai bine posibil. Pot îndeplini responsabilitățile pentru care sunt potriviți și pot alege să nu le îndeplinească pe cele care li se par nepotrivite. Acestea sunt libertatea și alegerea pe care le are omul. În funcție de circumstanțele, capacitățile și, bineînțeles, contextul și împrejurările de moment, poți alege ce responsabilități societale se cuvine să îndeplinești. Acesta este dreptul tău. În ce context a apărut acest drept? Lumea este un loc prea întunecat, omenirea este prea rea, iar dreptatea lipsește în societate. În aceste circumstanțe, trebuie mai întâi să te protejezi, să te abții de la a acționa în mod nesăbuit și ignorant și să dai dovadă de înțelepciune. Desigur, prin a te proteja nu Mă refer la a-ți proteja portofelul și proprietatea de furt, ci, mai degrabă, la a te proteja pe tine de rău – acest lucru este extraordinar de important. Ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile cât mai bine posibil, luând, în același timp, măsuri pentru siguranța ta. Nu acorda atenție câștigării respectului celorlalți și nu te lăsa influențat ori constrâns de opinia publică. Nu trebuie decât să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. Ar trebui să decizi cum să-ți faci datoria în funcție de propria situație; nu-ți asuma mai mult decât poți duce, având în vedere circumstanțele și capacitățile tale. Nu ar trebui să încerci să-i impresionezi pe oameni pretinzând că ai abilități pe care nu le ai și nu ar trebui să te temi de lipsa de respect a celorlalți, de judecata sau condamnarea venită din partea altora. Este greșit să faci lucruri de dragul de a-ți satisface vanitatea. Fă pur și simplu atât cât poți, asumă-ți atât cât îți dictează simțul responsabilității și îndeplinește atâtea obligații câte ești în stare să îndeplinești. Acesta e dreptul tău. Nu este nevoie să te forțezi să faci lucruri pe care Dumnezeu nu ți le-a cerut. Nu are sens să-ți urmezi conștiința și să faci lucruri care nu au nicio legătură cu adevărul. Oricât de multe ai face, Dumnezeu nu te va pomeni pentru asta și nu va însemna că ai fost mărturie adevărată, cu atât mai puțin că te-ai înzestrat cu fapte bune. Ar trebui să ai propriile alegeri și principii pentru lucrurile care nu țin de cerințele lui Dumnezeu, dar pe care oamenii îți cer să le faci. Nu te lăsa constrâns de oameni. Este suficient dacă nu faci nimic care să încalce conștiința și rațiunea ta și adevărul. Dacă ajuți pe cineva rezolvându-i o problemă de moment, atunci acea persoană va ajunge să depindă de tine și va crede că ar trebui și că trebuie să-i rezolvi problemele. Va deveni întru totul dependentă de tine și se va întoarce împotriva ta dacă nu reușești să îi rezolvi problemele fie și o singură dată. Acest lucru ți-a adus probleme și nu este tipul de final pe care vrei să-l vezi. Dacă prezici acest tip de final, poți alege să nu o ajuți. Cu alte cuvinte, în cazul acesta nu ar fi greșit să te abții să îndeplinești acea responsabilitate sau obligație. Acesta este tipul de opinie și atitudine pe care ar trebui să îl ai față de societate, omenire și, mai precis, față de comunitatea în care trăiești. Adică, oferă cât de multă dragoste ai de oferit și fă atât cât poți. Nu te împotrivi convingerilor tale în efortul de a te grozăvi, nu încerca să faci lucruri pe care ești incapabil să le faci. De asemenea, nu este nevoie să te forțezi să plătești un preț pe care o persoană de rând nu e capabilă să-l plătească. Pe scurt, nu cere prea mult de la tine. Fă doar ceea ce ești capabil să faci. Cum sună acest principiu? (Sună bine.) De exemplu, prietenul tău te roagă să-i împrumuți mașina, iar tu stai pe gânduri: „Mi-a împrumutat lucruri în trecut, așa că, de drept, ar trebui să-i dau mașina, dar el nu are grijă de lucruri și nu le folosește cu moderație. S-ar putea chiar să mi-o strice. Ar fi mai bine să nu i-o împrumut.” Așadar, hotărăști să nu-i împrumuți mașina. Este corect să faci asta? Nu este o mare problemă dacă îi împrumuți sau nu mașina – atâta vreme cât înțelegi chestiunea precis și pătrunzător, ar trebui să acționezi așa cum crezi că e cel mai potrivit și vei avea dreptate. Totuși, dacă te gândești: „Bine, îi voi permite să o împrumute. Înainte, nu m-a refuzat niciodată când i-am cerut lucruri cu împrumut. Nu este foarte econom sau atent cu lucrurile, dar nu-i nimic. Dacă îmi va strica mașina, voi cheltui o mică sumă ca să o repar”, iar apoi ești de acord să-i împrumuți mașina și să nu-l respingi, este corect să procedezi așa? Nu este nimic în neregulă nici cu asta. De exemplu, dacă o persoană care te-a ajutat înainte vine la tine când familia ei întâmpină unele dificultăți, ar trebui sau nu să o ajuți? Asta depinde de situația ta, iar hotărârea de a o ajuta sau nu nu va fi o chestiune de principiu. Tot ce trebuie să faci este să fii sincer, să-ți asculți instinctele și să îți îndeplinești responsabilitățile cât mai bine posibil. Făcând acest lucru, vei acționa în sfera umanității și a simțului conștiinței tale. Nu este important dacă-ți îndeplinești sau nu pe deplin această responsabilitate sau dacă o faci bine. Ai dreptul de a fi de acord sau de a refuza – nu se poate spune că nu ai conștiință dacă refuzi și nu se poate spune că prietenul tău a făcut un act de bunăvoință pentru că te-a ajutat. Aceste acte nu se ridică la nivelul acesta. Înțelegi? (Da.) Aceasta a fost o discuție despre bunătate, despre modul în care ar trebui să vedeți bunătatea, cum să abordați problema ajutorului oferit celorlalți și despre cum ar trebui să vă îndepliniți responsabilitățile societale. În aceste chestiuni, oamenii trebuie să caute adevărurile-principii – nu poți să rezolvi aceste probleme doar bazându-te pe conștiința și rațiunea ta. Unele circumstanțe speciale pot fi destul de complicate și, dacă nu le gestionați conform adevărurilor-principii, puteți să vă atrageți necazuri și consecințe negative. Așadar, în aceste chestiuni, aleșii lui Dumnezeu trebuie să-I înțeleagă intențiile și să acționeze cu umanitate, rațiune, înțelepciune și adevărurile-principii. Aceasta ar fi cea mai potrivită abordare.

În ceea ce privește zicala: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, o altă situație ce ar putea să apară este cea în care ajutorul pe care îl primești nu e ceva neînsemnat, cum ar fi o sticlă de apă, o mână de legume sau un sac de orez, ci o formă de sprijin care te afectează pe tine și mijloacele de trai ale familiei tale și care chiar se răsfrânge asupra destinului și perspectivelor tale. De exemplu, cineva poate să-ți dea meditații sau un ajutor financiar care îți permite să te înscrii la o universitate bună, să îți găsești un loc de muncă bun, să te căsătorești „bine” și să ți se întâmple nenumărate lucruri bune în viață. Nu e doar o favoare măruntă sau un mic ajutor neînsemnat – mulți oameni consideră astfel de lucruri drept acte de mare bunătate. Cum ar trebui să abordați acest tip de situație? Ajutorul oferit sub astfel de forme are legătură cu responsabilitatea societală și cu obligațiile pe care le îndeplinește omul și despre care tocmai am discutat, dar pentru că are implicații în ceea ce privește supraviețuirea omului, soarta și perspectivele lui, este mult mai valoros decât o simplă sticlă de apă sau un sac de orez – are un efect mult mai mare asupra vieții oamenilor, a mijloacelor de trai ale acestora și a timpului pe care îl petrec pe acest pământ. Prin urmare, valoarea lui e mult mai mare. Acum, ar trebui aceste forme de ajutor să fie ridicate la nivelul de bunătate? La fel, nu recomand să le considerați ca fiind bunătate. Luând în considerare faptul că nu trebuie văzute ca bunătate, care este, atunci o modalitate potrivită și adecvată de a face față unei asemenea situații? Nu este aceasta o problemă cu care se confruntă oamenii? De exemplu, poate că o persoană te-a abătut de la o viață plină de infracțiuni, te-a îndreptat și ți-a găsit o slujbă într-un domeniu legitim de activitate, permițându-ți să duci o viață bună, să te căsătorești și să te așezi la casa ta și să-ți schimbi soarta în bine. Sau, poate, când erai într-o situație dificilă și te simțeai deprimat, o persoană bună ți-a oferit un oarecare ajutor și îndrumare, fapt care ți-a schimbat perspectivele într-un mod pozitiv, îngăduindu-ți să te ridici deasupra celorlalți și să duci o viață bună. Cum ar trebui să abordezi astfel de situații? Ar trebui, oare, să-ți aduci aminte de bunătatea acelei persoane și să o răsplătești? Ar trebui să găsești metode ca să o recompensezi și să o despăgubești? În situația asta, ar trebui să le permiți principiilor să te îndrume în luarea deciziilor, nu-i așa? Ar trebui să stabilești ce fel de persoană este omul care te-a ajutat. Dacă este o persoană bună, pozitivă, atunci, pe lângă faptul că îi spui „mulțumesc”, poți să continui să interacționezi normal cu ea, să vă împrieteniți și, apoi, când va avea nevoie de ajutor, îți vei putea îndeplini responsabilitatea și obligația cât mai bine posibil. Totuși, această îndeplinire a responsabilității și a obligației nu ar trebui să ia forma unei dăruiri necondiționate, ci, mai degrabă, ar trebui să fie limitată de ceea ce poți să faci, luând în considerare circumstanțele tale. Acesta este modul potrivit de a trata asemenea oameni în astfel de situații. Nu există nicio diferență de nivel între voi doi – deși te-a ajutat și a fost bună cu tine, acea persoană nu poate, totuși, să fie numită salvatoarea ta, pentru că numai Dumnezeu poate salva omenirea. Nu a făcut decât să acționeze prin suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, ca să-ți dea o mână de ajutor – asta cu siguranță nu înseamnă că îți e superioară și cu atât mai puțin înseamnă că îi aparții și poate să te manipuleze și să te controleze. Nu are niciun drept să fie stăpână pe soarta ta și nu ar trebui să-ți critice sau să-ți comenteze viața; sunteți în continuare egali. Având în vedere că sunteți egali, puteți să interacționați ca prieteni și, când va fi cazul, o vei putea ajuta cât mai bine posibil. Acest lucru reprezintă tot îndeplinirea responsabilității și obligației tale societale din sfera umanității și faptul că faci ceea ce se cuvine să faci pe baza și în cadrul umanității – îți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile într-un mod direcționat. De ce ar trebui să faci asta? Te-a ajutat în trecut și ți-a permis să ai beneficii și să obții câștiguri substanțiale, așadar, simțul conștiinței care vine din umanitatea ta îți dictează că ar trebui să-l tratezi pe acel om ca pe un prieten. Unii vor întreba: „Pot să-l tratez ca pe un confident?” Asta depinde de felul în care vă înțelegeți și dacă umanitatea și preferințele voastre, cât și ceea ce căutați și modul în care priviți lumea, sunt similare. Răspunsul va depinde de tine. Așadar, în acest tip unic de relație, ar trebui să-ți răsplătești binefăcătorul cu viața ta? Având în vedere că te-a ajutat foarte mult și te-a influențat enorm, ar trebui să-l răsplătești cu viața ta? Nu este necesar. Ești veșnicul stăpân al propriei vieți – Dumnezeu ți-a dăruit viața ta, îți aparține ție și nimeni altcineva nu trebuie să ți-o gestioneze. Nu e nevoie ca, din cauza acestui context și a acestei situații, să permiți altcuiva, cu nepăsare, să-ți gestioneze viața. Acesta este un mod extrem de nesăbuit de a proceda și, desigur, este și irațional. Indiferent cât de apropiați sunteți ca prieteni sau cât de puternică e legătura dintre voi, poți doar să-ți îndeplinești responsabilitatea ca persoană, puteți să interacționați normal și vă ajutați reciproc, în limitele umanității și ale rațiunii. O relație la acest nivel este mai rațională și egală. Practic, motivul fundamental pentru care v-ați împrietenit este că persoana respectivă te-a ajutat cândva și, astfel, ai simțit că merită să o ai ca prieten și că a îndeplinit standardul pe care-l ceri de la prietenii tăi. Doar din acest motiv ai fost dispus să deveniți prieteni. Gândește-te și la situația asta: în trecut, cineva te-a ajutat, a fost bun cu tine în anumite moduri și a avut un impact asupra vieții tale sau a unui eveniment major, dar umanitatea sa și calea pe care merge nu sunt în concordanță cu propria ta cale și ceea ce cauți tu. Nu aveți idei similare, nu îți place această persoană și, poate, la un anumit nivel, ai putea spune că preocupările tale și ceea ce cauți sunt cu totul diferite. Căile tale în viață, perspectivele tale asupra lumii și cele asupra vieții sunt toate diferite – sunteți două tipuri complet diferite de oameni. Așadar, cum ar trebui să abordezi și să reacționezi la ajutorul pe care ți l-a oferit anterior? Este aceasta o situație realistă care poate să apară? (Da.) Deci, ce ar trebui să faci? Și asta e o situație ușor de rezolvat. Luând în considerare că voi doi mergeți pe căi diferite, după ce îi oferi răsplata materială pe care ți-o permiți, în funcție de posibilitățile tale, vei constata că pur și simplu convingerile voastre sunt prea diferite, că nu puteți să mergeți pe aceeași cale, că nici măcar nu puteți să fiți prieteni și să mai interacționați. Cum ar trebui să procedezi, având în vedere că nu mai puteți interacționa? Păstrează distanța față de acea persoană. S-ar putea să fi fost bună cu tine în trecut, dar își croiește drumul prin societate cu ajutorul escrocheriilor și al înșelăciunii, săvârșind tot felul de fapte abjecte, iar ție nu îți place această persoană, așa că este întru totul rezonabil să păstrezi distanța față de ea. Unii ar putea spune: „Nu este lipsit de conștiință să acționezi astfel?” Acest lucru nu este lipsit de conștiință – dacă într-adevăr ar întâmpina vreo dificultate în viața ei, tot ai putea să o ajuți, dar nu poți să te lași constrâns de ea sau să i te alături în săvârșirea unor fapte rele și scandaloase. Totodată, nu este nevoie să-i fii sclav doar pentru că în trecut te-a ajutat sau ți-a făcut o mare favoare – nu este obligația ta și acea persoană nu merită să o tratezi astfel. Ai dreptul să alegi să interacționezi, să-ți petreci timpul și chiar să te împrietenești cu persoane care îți plac și cu care te înțelegi, cu oameni care sunt corecți. Poți să-ți îndeplinești responsabilitatea și obligația față de această persoană, este dreptul tău. Bineînțeles, poți și să refuzi să te împrietenești și să ai de-a face cu persoane care nu-ți plac și, față de acestea, nu trebuie să-ți îndeplinești nicio obligație sau responsabilitate – și acesta e dreptul tău. Chiar dacă ai hotărî să abandonezi această persoană, să refuzi să interacționezi cu ea sau să-ți îndeplinești orice responsabilitate sau obligație față de ea, nu ar fi greșit. Trebuie să stabilești anumite limite privind modul în care te comporți și să tratezi diferiți oameni în diferite feluri. Nu ar trebui să te asociezi cu oameni răi sau să le urmezi exemplul rău: aceasta e alegerea înțeleaptă. Nu te lăsa influențat de diverși factori, cum ar fi recunoștința, sentimentele și opinia publică – asta înseamnă să iei o poziție, să ai principii și este ceea ce se cuvine să faci. Puteți să acceptați aceste metode și cerințe? (Da.) Deși opiniile, căile de practică și principiile despre care am discutat sunt criticate de noțiunile și cultura tradițională, aceste opinii și principii vor proteja ferm drepturile și demnitatea fiecărei persoane care are umanitate și simțul conștiinței. Le vor permite oamenilor să nu fie constrânși și înlănțuiți de așa-numitele standarde de conduită morală ale culturii tradiționale și să se elibereze de înșelăciunea și inducerea în eroare a acestor lucruri fals evlavioase și ipocrite. Aceste opinii și principii le vor permite, de asemenea, să înțeleagă adevărul cu ajutorul cuvintelor lui Dumnezeu, să trăiască după cuvintele Sale și adevăr, să nu fie influențați de aceste păreri publice privind moralitatea și să se elibereze de constrângerile și lanțurile așa-ziselor căi lumești, astfel încât să poată trata oamenii și toate lucrurile potrivit cuvintelor lui Dumnezeu și folosind opinii corecte și să se lepede cu desăvârșire de lanțurile și îndrumarea greșită a lucrurilor lumești, a tradiției și a moralității sociale. Prin urmare, ei vor putea să trăiască în lumină, să trăiască umanitatea normală, să existe cu demnitate și să fie lăudați de Dumnezeu.

Cum pot, efectiv, să-i schimbe pe oameni zicalele despre moralitatea socială, precum: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință” și „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”? Pot să schimbe statutul omului și firea lui satanică dornică de profit? Pot să-i schimbe ambiția și dorința? Pot să înlăture conflictele și măcelurile dintre oameni? Le pot permite oamenilor să pășească pe calea cea dreaptă în viață și să ducă vieți fericite? (Nu.) Atunci, ce efect au cu adevărat aceste criterii ale moralității sociale? Încurajează, cel mult, doar câțiva oameni buni să facă fapte bune și să contribuie la siguranța și securitatea societății? (Da.) Asta este tot ce fac și nu rezolvă nici măcar o singură problemă. Chiar dacă, fiind condiționați de aceste așa-zise criterii de conduită morală, oamenii ar fi în cele din urmă capabili să le respecte și să trăiască după ele, asta nu înseamnă că ar putea să se elibereze de firile lor corupte și să trăiască o asemănare umană. Să spunem, de pildă, că o persoană ți-a făcut o favoare, așa că tu faci tot posibilul ca să o răsplătești – când îți dă un sac de orez, o răsplătești cu o pungă mare de făină, iar când îți dă două kilograme de carne de porc, o răsplătești cu două kilograme de carne de vită. Care va fi rezultatul faptului că, permanent, vă răsplătiți reciproc? În privat, amândoi veți calcula cine s-a ales cu mai multe și cine cu mai puține, iar acest lucru va duce la neînțelegeri, lupte și urzeli între voi. Ce vreau să spun cu asta? Vreau să spun că această cerință a conduitei morale: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, nu doar constrânge și îndrumă greșit modul de gândire al oamenilor, dar, totodată, le îngreunează viața cu multe inconveniențe, poveri și chiar tulburări. Și dacă te transformă în dușmanul cuiva, atunci te așteaptă și mai multe necazuri și suferințe de nedescris! Implicarea în aceste relații clădite pe a oferi și a primi nu este calea pe care oamenii ar trebui să o urmeze. Ei trăiesc întotdeauna potrivit unor astfel de sentimente și metode lumești care, în cele din urmă, vor cauza doar o mulțime de probleme nedorite. Este pur și simplu autotortură și suferință fără rost. Acesta e modul prin care cultura tradițională și aserțiunile despre conduita morală prind rădăcini în mintea oamenilor și îi conduc pe căi greșite. Din cauza lipsei lor totale de discernământ, oamenii cred în mod eronat că aceste aspecte ale culturii tradiționale sunt corecte și le consideră drept criterii și limite, respectând cu strictețe aceste zicale și trăind sub supravegherea opiniei publice. Treptat și pe neștiute, devin condiționați, influențați și controlați de aceste lucruri și ajung să se simtă neputincioși și torturați sufletește și, totuși, nu au puterea de a se elibera. Când Dumnezeu vorbește ca să dea în vileag și să judece aceste aspecte ale culturii tradiționale care se află în sufletul oamenilor, chiar îi supără pe mulți dintre aceștia. Atunci când mințile, gândurile și noțiunile oamenilor sunt complet curățite de aceste lucruri, brusc, ei se simt foarte pustiiți, ca și cum nu ar avea de ce să se țină, și vor întreba: „Ce ar trebui să fac în viitor? Cum ar trebui să trăiesc? Fără aceste lucruri, nu am nici cale, nici direcție în viață. De ce acum, că mintea mi-a fost curățită de aceste lucruri, mă simt atât de pustiit și fără scop? Dacă oamenii nu trăiesc după aceste zicale, mai pot fi considerați oameni? Vor mai avea umanitate?” Acesta este un mod incorect de a gândi. În realitate, odată ce ești curățit de aceste aspecte ale culturii tradiționale, inima ta este purificată, nu mai ești constrâns și înlănțuit de aceste lucruri, dobândești libertatea și eliberarea și nu mai ai aceste necazuri – cum ți-ai putea dori să nu fii curățit de așa ceva? Atunci când vei abandona aceste aspecte ale culturii tradiționale care nu aparțin adevărului, cel puțin vei fi supus la mai puține suferințe și necazuri și vei putea să scapi de multe dintre constrângerile și grijile fără sens. Dacă poți să accepți adevărul și să trăiești după cuvintele lui Dumnezeu, vei păși pe calea cea dreaptă în viață și vei putea trăi în lumină. Ar putea părea perfect justificabil să susții standardele de conduită morală ale culturii tradiționale, dar trăiești o asemănare umană? Ai pus piciorul pe calea cea dreaptă în viață? Aceste aspecte ale culturii tradiționale pur și simplu nu pot schimba nimic. Nu pot să transforme gândirea coruptă a oamenilor și nici firile lor corupte și cu atât mai puțin pot schimba esența lor coruptă. Nu au niciun efect pozitiv și, în schimb, prin învățăturile, condiționarea și influența lor, fac umanitatea omului să devină deformată și pervertită. Oamenii recunosc în mod clar că persoana care le-a arătat bunătate nu este una bună, dar tot se împotrivesc propriilor convingeri și o răsplătesc doar pentru că, în trecut, le-a făcut o favoare. Ce îi determină pe oameni să-i răsplătească pe alții, în ciuda propriilor convingeri? Ei fac asta întrucât ideea din cultura tradițională de a răsplăti cu recunoștință bunătatea primită a prins rădăcini în inimile lor. Se tem că, dacă nu se împotrivesc propriilor convingeri și nu-i răsplătesc pe cei care i-au ajutat, opinia publică îi va dojeni aspru, iar ei vor fi văzuți ca ingrați care nu au reușit să răsplătească bunătatea primită, ca personaje ticăloase și meschine și ca oameni lipsiți de conștiință sau umanitate. Tocmai pentru că se tem de toate acestea și își fac griji că nimeni nu îi va ajuta în viitor, nu au de ales decât să-și ducă viața condiționați și înlănțuiți de această idee din cultura tradițională de a răsplăti cu recunoștință bunătatea primită. Prin urmare, toți oamenii duc vieți pervertite, pline de durere sufletească, în care acționează împotriva propriilor convingeri și în care nu pot vorbi deschis despre greutățile lor. Merită asta toate necazurile? Oare această idee de a răsplăti cu recunoștință bunătatea nu i-a făcut pe oameni să sufere?

În ceea ce privește zicala: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, tocmai am avut părtășie despre ce este, exact, „bunătatea”, cum privește Dumnezeu definiția dată de om bunătății, cum ar trebui să trateze omul această bunătate, cum să-i tratezi pe cei care au fost buni cu tine sau care ți-au salvat viața, care sunt într-adevăr perspectiva și calea corectă și ce poziție ar trebui să ocupe acestea în viața ta, cum ar trebui oamenii să-și îndeplinească obligațiile și cum ar trebui să se descurce omul în anumite împrejurări speciale și din ce perspectivă ar trebui să le privească. Acestea sunt chestiuni relativ complicate care nu pot fi lămurite prin doar câteva comentarii scurte, dar v-am împărtășit aspectele importante, esența problemelor pe această temă și așa mai departe. Dacă veți mai întâmpina acest tip de problemă, nu credeți acum că sunteți mai mult sau mai puțin lămuriți în privința punctului de vedere pe care ar trebui să-l adoptați și a căii de practică pe care ar trebui să o urmați? Unii spun: „Teoretic, m-am lămurit, dar oamenii sunt făcuți din carne și oase. Trăind în lumea asta, cu siguranță suntem influențați de aceste criterii morale și conduși de opinia publică. Mulți oameni trăiesc în felul acesta, prețuind actele de bunătate și răsplătind cu recunoștință orice bunătate primită. Dacă nu trăiesc astfel, cu siguranță ceilalți mă vor critica aspru și mă vor disprețui. Mă tem că oamenii mă vor acuza că sunt inuman, că trăiesc precum un paria, și nu pot să suport asta.” Care este problema aici? De ce sunt oamenii constrânși de acest lucru? Este o problemă ușor de rezolvat? Este, iar Eu îți voi spune cum. Dacă simți că ai trăi ca un paria social atunci când nu ai trăit conform opiniei culturii tradiționale potrivit căreia o bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință; dacă simți că nu mai semeni cu o persoană chineză tradițională, că, îndepărtându-te de cultura tradițională, nu trăiești ca un om și nu ai caracteristicile care te fac om; dacă te îngrijorezi că nu te vei încadra în societatea chineză, că vei fi disprețuit de semenii chinezi și văzut de aceștia ca un măr putred, atunci alege să urmezi tendințele societale – nimeni nu te forțează și nimeni nu te va condamna. Totuși, dacă tu consideri că a trăi după cum dictează cultura tradițională și că aprecierea permanentă a actelor de bunătate nu ți-a adus prea multe beneficii de-a lungul anilor și că a fost un mod obositor de a trăi și dacă ești hotărât să renunți la stilul acesta de viață și să încerci să vezi oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi întru totul conform cuvintelor Mele, atunci, desigur, ar fi și mai bine. Deși acum înțelegeți în principiu aceste lucruri și pricepeți bine situația, modul exact în care veți privi oamenii și lucrurile și felul în care veți trăi și vă veți comporta pe viitor vă privesc. Măsura în care poți să accepți spusele Mele, în care poți să pui totul în practică și cât de departe vei merge reprezintă alegerea ta și totul depinde de tine. Nu te forțez. Eu doar îți arăt calea. Totuși, un lucru e sigur: îți voi spune adevărul, și anume: dacă trăiești conform culturii tradiționale, vei duce o viață din ce în ce mai inumană și nedemnă și vei descoperi că simțul conștiinței tale își va pierde tot mai mult însușirile. Treptat, vei trăi o viață nefericită, în care nu vei semăna nici cu un om, nici cu o fantomă. Totuși, dacă vei practica potrivit cuvintelor Mele și principiilor despre care am vorbit, îți garantez că vei trăi tot mai mult o asemănare umană, că vei avea din ce în ce mai multă conștiință, rațiune și demnitate – asta e o certitudine. Ulterior, când vei întâlni astfel de situații, vei putea să trăiești liber și eliberat și te vei simți liniștit și vesel. Umbrele și poverile din inima ta se vor micșora, iar tu te vei simți încrezător și vei ține capul sus. Nu vei mai fi năpăstuit, indus în eroare sau influențat de căile lumii laice și vei trăi cu demnitate. Te vei simți în fiecare zi cu picioarele pe pământ și vei trata și aborda toate chestiunile cu multă precizie, evitând numeroase ocolișuri și multă suferință pe care nu ar mai trebui să o înduri. Nu vei face nimic din ce nu se cuvine să faci și nici nu vei plăti niciun preț care nu ar trebui plătit. Nu vei mai trăi pentru alți oameni. Nu vei mai fi influențat de perspectivele și opiniile oamenilor. Nu vei mai fi constrâns de părerile și condamnările societății. Nu este aceasta o viață demnă? Nu este o viață liberă și eliberată? Acesta va fi momentul în care vei simți că a trăi după cuvintele lui Dumnezeu este singura cale dreaptă în viață și că doar trăind în modul acesta poate cineva să aibă asemănarea unui om și fericire. Trăind în ceața culturii tradiționale, nu poți să vezi clar calea și crezi în mod greșit că te afli pe drumul spre vreo utopie idealistă din lumea omului. Totuși, în cele din urmă, ajungi să fii condus pe căi greșite și să fii păcălit și chinuit de Satana. Astăzi, după ce ai auzit glasul lui Dumnezeu, ai descoperit adevărul și ai văzut lumina pătrunzând în lumea omului, ai împrăștiat ceața și ai văzut limpede calea și direcția pe care trebuie să le iei în viață. Te avânți înainte și revii înaintea lui Dumnezeu. Nu sunt acestea harul și binecuvântarea lui Dumnezeu? Așadar, ați împrăștiat ceața aceea acum și ați văzut cerul senin? Poate că ați zărit deja un licăr și vă îndreptați spre lumină – aceasta e cea mai mare binecuvântare. Dacă puteți să auziți glasul lui Dumnezeu, să acceptați și să înțelegeți adevărul, să împrăștiați ceața, să abandonați toate aceste lucruri incorecte din cultura tradițională și să îndepărtați toate obstacolele, puteți păși pe calea spre mântuire. Asta este tot ce am de împărtășit privind zicala despre conduita morală: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință.” Pe viitor, puteți să aveți împreună mai multă părtășie despre aceste cuvinte și veți ajunge la o înțelegere deplină. În aceste chestiuni nu se poate pătrunde imediat, după doar o singură adunare pentru a avea părtășie. Deși acum Mi-am încheiat părtășia privind această zicală despre conduita morală, iar voi o înțelegeți teoretic și în principiu, în viața reală, nu e ușor să renunțați la aceste noțiuni tradiționale vechi. O vreme, e posibil ca să vă agățați în continuare de aceste idei vechi și să vă luptați cu ele. Cel puțin, va trece un timp până când veți putea să abandonați în totalitate aceste aspecte ale culturii tradiționale și să acceptați întru totul adevărul cuvintelor lui Dumnezeu. Trebuie să experimentați treptat, să trăiți și să găsiți confirmare în viața reală și atunci când înfruntați societatea și omenirea. Cu ajutorul acestor experiențe, veți ajunge treptat să cunoști cuvintele lui Dumnezeu și veți înțelege adevărul. Procedând astfel, vei începe să ai beneficii, să obții avantaje și să culegi recompense și îți vei corecta opiniile și ideile greșite despre tot felul de oameni, evenimente și lucruri. Acestea sunt procesul și calea urmăririi adevărului.