Haideți să avem acum părtășie despre următoarea zicală privind conduita morală – „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” – ce înseamnă această zicală? Înseamnă că ar trebui să ai cerințe stricte de la tine și să fii îngăduitor cu ceilalți oameni, astfel încât aceștia să vadă cât de generos și mărinimos ești. Atunci, de ce ar trebui oamenii să facă acest lucru? Ce este menit să realizeze? Este realizabil? Este, într-adevăr, o expresie naturală a umanității oamenilor? Trebuie să te compromiți foarte mult pentru a accepta asta! Trebuie să fii lipsit de dorințe și pretenții, cerându-ți să simți mai puțină bucurie, să suferi un pic mai mult, să plătești un preț mai mare și să muncești mai mult, astfel încât ceilalți să nu fie nevoiți să se epuizeze. Și dacă alții se vaită, se plâng sau nu dau randament, nu trebuie să le ceri prea mult – mai mult sau mai puțin este suficient de bun. Oamenii cred că acesta este un semn de morală nobilă – dar de ce Mie Îmi sună fals? Nu este fals? (Este.) În împrejurări normale, expresia naturală a umanității unei persoane obișnuite este să fie tolerantă cu sine și strictă cu ceilalți. Acesta este un lucru cert. Oamenii pot percepe problemele tuturor celorlalți – „Această persoană este arogantă! Acea persoană este rea! Acesta este egoist! Acela superficial în a-și face datoria! Persoana aceasta e atât de leneșă!” – în timp ce gândesc în sinea lor: „Dacă sunt puțin leneș, e în regulă. Am un calibru bun. Deși sunt leneș, fac o treabă mai bună decât alții!” Le găsesc cusur celorlalți și le place să caute nod în papură, dar cu ei înșiși sunt toleranți și grijulii ori de câte ori este posibil. Nu este aceasta o expresie naturală a umanității lor? (Este.) Dacă se așteaptă ca oamenii să fie la înălțimea ideii de a fi „stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți”, la ce agonie trebuie să se supună? Chiar ar putea să o îndure? Câți oameni ar reuși să facă asta? (Niciunul.) De ce? (Oamenii sunt egoiști din fire. Ei acționează conform principiului: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate”.) Într-adevăr, omul se naște egoist, omul este o creatură egoistă și e extrem de dedicat acestei filosofii satanice: „Fiecare pentru sine și diavolul să-l ia pe cel mai din spate.” Oamenii cred că ar fi catastrofal și nefiresc să nu fie egoiști și să nu aibă grijă de ei înșiși atunci când li se întâmplă lucruri. Asta cred oamenii și așa acționează. Dacă se așteaptă ca oamenii să nu fie egoiști, să nu aibă cerințe stricte de la ei înșiși și să piardă de bunăvoie, în loc să profite de alții, este aceasta o așteptare realistă? Dacă, atunci când cineva profită de ei, se așteaptă ca oamenii să spună cu bucurie: „Tu profiți, dar eu nu fac tam-tam din asta. Sunt o persoană tolerantă, nu am să te vorbesc de rău și nu am să încerc să mă răzbun pe tine, iar dacă încă nu ai profitat suficient de mult, nu ezita să continui” – este o așteptare realistă? Câți oameni ar putea reuși să facă asta? Așa se comportă omenirea coruptă în mod normal? Evident, este anormal ca acest lucru să se întâmple. De ce? Deoarece oamenii cu firi corupte, în special cei egoiști și răi, se luptă pentru propriile interese, iar a se gândi la ceilalți cu siguranță nu-i va face să se simtă mulțumiți. Deci, acest fenomen, atunci când se petrece, este o anomalie. „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” – această aserțiune despre conduita morală este în mod clar doar o cerință care nu corespunde nici realității, nici umanității, care este impusă omului de către moraliștii sociali care nu înțeleg umanitatea. Este ca și cum i-ai spune unui șoarece că nu are voie să facă găuri sau unei pisici că nu are voie să prindă șoareci. Este corect să ceri așa ceva? (Nu. Sfidează legile umanității.) Această cerere clar nu se potrivește cu realitatea și este foarte deșartă. Sunt cei care pretind acest lucru capabili să îl respecte ei înșiși? (Nu.) Se așteaptă ca alții să respecte o cerere pe care ei înșiși nu o pot respecta – care este problema aici? Nu este un pic iresponsabil? Cel puțin, se poate spune că sunt iresponsabili și vorbesc prostii. Acum, ducând lucrurile un pic mai departe, care este natura acestei probleme? (Ipocrizia.) Așa e, acesta este un exemplu de ipocrizie. În mod clar, ei înșiși nu pot accepta să respecte această cerere, totuși, pretind că sunt foarte toleranți, generoși și cu o înaltă moralitate – nu este doar ipocrizie? Indiferent cum o încadrezi, aceasta este o zicală deșartă care poartă o anumită falsitate, așa că o vom clasifica drept o zicală ipocrită. Este asemănătoare zicalelor promovate de farisei; în spatele ei se ascunde un motiv, care este în mod clar să te grozăvești, să te caracterizezi drept o persoană cu o conduită morală nobilă și să fii lăudat de alții ca exemplar și model de conduită morală nobilă. Așadar, ce fel de oameni pot să fie stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți? Sunt profesorii și doctorii capabili să respecte această zicală? Au fost așa-zișii oameni celebri, oameni măreți și înțelepți precum Confucius, Mencius și Laozi, capabili să respecte această zicală? (Nu.) Pe scurt, indiferent cât de ridicolă este această zicală pe care a propus-o omul sau dacă această cerere este sau nu folositoare, în cele din urmă, e doar o cerință impusă caracterului moral și comportamentului oamenilor. Cel puțin, oamenii nu sunt dispuși să respecte această cerință și nu le este ușor să o practice, deoarece este contrară standardelor pe care umanitatea normală a omului este capabilă să le atingă. Dar, în orice caz, este tot un standard și o cerință privind conduita morală a omului care este promovată de cultura tradițională. Chiar dacă: „Fii strict cu tine însuți și toleranți cu ceilalți” este o expresie deșartă pe care puțini o pot respecta, este la fel ca: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” și „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți” – indiferent ce motive sau intenții nutresc oamenii care o practică sau dacă un om chiar e capabil să o practice – în orice caz, doar pe baza faptului că oamenii care promovează această cerință se plasează pe culmea moralității, nu-i face acest lucru aroganți, neprihăniți de sine și cu o rațiune oarecum anormală? Dacă i-ai întreba dacă pot să respecte zicala: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, ei ar spune: „Desigur!” Și totuși, atunci când chiar vor fi obligați să o respecte, nu vor putea. De ce nu vor fi în stare să o respecte? Pentru că au o fire arogantă, satanică. Cere-le să respecte această morală atunci când alții se luptă cu ei pentru statut, putere, prestigiu și profit, și vezi dacă o pot face. Pur și simplu nu vor putea face acest lucru și chiar vor deveni ostili față de tine. Dacă îi întrebi: „De ce mai promovezi această zicală, când nici măcar tu nu poți să o respecți? De ce le mai ceri celorlalți să i se conformeze? Nu este o ipocrizie din partea ta?”, vor accepta acest lucru? Dacă îi dai în vileag, ei nu vor accepta – indiferent cum îi dai în vileag, nu vor accepta și nu-și vor recunoaște vina – asta arată că nu sunt oameni buni. Tonul moral ridicat pe care-l folosesc, în ciuda faptului că nu se pot conforma propriilor cerințe, arată doar că pe bună dreptate sunt numiți mari impostori și ipocriți.

„Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, la fel ca și-n cazul zicalelor: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” și: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”, este una dintre acele cerințe pe care cultura tradițională o are cu privire la conduita morală a oamenilor. În același mod, indiferent dacă o persoană poate atinge sau exercita această conduită morală, aceasta tot nu este standardul sau norma pentru măsurarea umanității sale. Este posibil să fii cu adevărat capabil să fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți și să ai standarde deosebit de înalte. S-ar putea să fii integru și să te gândești mereu la alții și să îi respecți, fără să fii egoist și să-ți cauți propriile interese. Poți să pari deosebit de generos și altruist și să ai un puternic simț al responsabilității sociale și moralitate socială. Personalitatea și calitățile tale nobile pot fi dezvăluite celor apropiați și celor pe care îi întâlnești și cu care interacționezi. Comportamentul tău poate să nu le dea niciodată altora niciun motiv să te învinovățească sau să te critice, reușind în schimb să stârnească laude generoase și chiar admirație. Oamenii te pot considera o persoană cu adevărat strictă cu ea însăși și tolerantă cu ceilalți. Totuși, acestea nu sunt altceva decât comportamente externe. Sunt gândurile și dorințele din adâncul inimii tale în concordanță cu aceste comportamente externe, cu aceste acțiuni pe care le trăiești în exterior? Răspunsul este nu, nu sunt. Motivul pentru care poți să acționezi în acest fel este că există un motiv ascuns. Care este acel motiv, mai exact? Ai putea suporta ca acest motiv să fie dezvăluit? Cu siguranță nu. Asta dovedește că acest motiv este ceva de nemenționat, ceva întunecat și rău. Acum, de ce este acest motiv de nemenționat și rău? Din cauza faptului că umanitatea oamenilor este guvernată și mânată de firile lor corupte. Toate gândurile omenirii, indiferent dacă oamenii le transpun în cuvinte sau le exteriorizează, sunt incontestabil dominate, controlate și manipulate de firile lor corupte. Drept urmare, toate motivele și intențiile oamenilor sunt sinistre și rele. Indiferent dacă oamenii sunt capabili să fie stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți, sau dacă exprimă sau nu perfect această morală la exterior, este inevitabil ca ea să nu aibă control sau influență asupra umanității lor. Așadar, ce controlează umanitatea oamenilor? Firile lor corupte, umanitatea-esență pe care o au și care se ascunde sub morala: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” – aceasta este adevărata lor natură. Adevărata natură a unei persoane este umanitatea-esență pe care o are. Și în ce constă umanitatea-esență? Constă, în principal, în preferințele ei, ceea ce urmărește, viziunea sa asupra vieții și sistemul ei de valori, precum și atitudinea ei față de adevăr și Dumnezeu și așa mai departe. Numai aceste lucruri reprezintă cu adevărat umanitatea-esență a oamenilor. Se poate spune cu siguranță că majoritatea oamenilor care-și impun să împlinească morala de a fi „stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți” sunt obsedați de statut. Mânați de firile lor corupte, nu se pot abține să nu urmărească prestigiul în rândul oamenilor, importanța socială și statutul în ochii celorlalți. Toate aceste lucruri sunt legate de dorința lor de statut și sunt urmărite sub acoperirea bunei lor conduite morale. Și cum se înfăptuiesc aceste lucruri pe care le urmăresc? Provin în întregime din firile lor corupte și sunt conduse de acestea. Așadar, oricum ar fi, dacă un om împlinește sau nu morala de a fi „strict cu el însuși și tolerant cu ceilalți” și dacă o face sau nu la perfecțiune, acest lucru nu poate schimba deloc umanitatea-esență pe care o are. Prin deducție, asta înseamnă că nu-și poate schimba în niciun fel viziunea asupra vieții sau sistemul de valori și nu-și poate ghida atitudinile și perspectivele asupra tuturor felurilor de oameni, evenimente și lucruri. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Cu cât un om este mai capabil de a fi strict cu sine și tolerant cu ceilalți, cu atât e mai bun la a se preface, a se deghiza și a-i induce în eroare pe alții cu un comportament bun și cuvinte plăcute și cu atât mai înșelător și mai ticălos este din fire. Cu cât este mai mult acest tip de persoană, cu atât devin mai profunde dragostea sa și urmărirea statutului și a puterii. Oricât de măreață, glorioasă și corectă pare conduita lui morală exterioară și oricât de plăcut ar fi pentru oameni să o vadă, urmărirea nespusă din adâncul inimii lui, precum și natura-esență pe care o are și chiar ambițiile personale pot izbucni din el în orice moment. Prin urmare, oricât de bună este conduita lui morală, nu poate ascunde umanitatea-esență intrinsecă sau ambițiile și dorințele personale. Nu poate ascunde hidoasa lui natură-esență, care nu iubește lucrurile pozitive, care este scârbită de adevăr și-l urăște. Așa cum arată aceste fapte, zicala: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți” este mai mult decât absurdă – îi dă în vileag pe acei oameni ambițioși care încearcă să folosească astfel de cuvinte și comportamente pentru a-și ascunde ambițiile și dorințele de nemenționat. Puteți compara acest lucru cu unii dintre antihriștii și oamenii răi din biserică. Pentru a-și consolida statutul și puterea în cadrul bisericii și pentru a dobândi o reputație mai bună printre ceilalți membri, ei sunt capabili să sufere și să plătească un preț în timp ce își îndeplinesc îndatoririle și pot chiar să renunțe la munca și familiile lor și să vândă tot ce au, ca să se sacrifice pentru Dumnezeu. În unele cazuri, prețul pe care îl plătesc și suferința pe care o îndură atunci când se sacrifică pentru Dumnezeu depășesc lucrurile cărora le poate ține piept o persoană obișnuită; sunt capabili să întruchipeze un spirit de lepădare de sine extremă pentru a-și menține statutul. Totuși, indiferent cât de mult suferă sau ce preț plătesc, niciunul dintre ei nu protejează mărturia lui Dumnezeu sau interesele casei Lui și nici nu practică potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Scopul pe care îl urmăresc este doar acela de a obține statut, putere și recompense din partea lui Dumnezeu. Nimic din ceea ce fac ei nu are nici cea mai mică legătură cu adevărul. Indiferent cât de stricți sunt cu ei înșiși și cât de toleranți sunt față de ceilalți, care va fi finalul lor, în cele din urmă? Ce va gândi Dumnezeu despre ei? Le va stabili El finalul pe baza comportamentelor exterioare bune pe care le trăiesc? Cu siguranță nu o va face. Oamenii îi privesc și îi judecă pe ceilalți pe baza acestor comportamente și manifestări și, pentru că nu pot vedea esența altor oameni, ajung să fie înșelați de ei. Dumnezeu, însă, nu este niciodată înșelat de om. El nu va lăuda și nu-Și va aduce aminte de conduita morală a oamenilor pentru că au putut să fie stricți cu ei înșiși și toleranți cu ceilalți. În schimb, El îi va condamna pentru ambițiile lor și pentru căile pe care le-au parcurs în urmărirea statutului. Prin urmare, cei care urmăresc adevărul ar trebui să aibă discernământ asupra acestui criteriu de evaluare a oamenilor. Ar trebui să nege și să abandoneze întru totul acest standard absurd și să discearnă oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii. În principal, ar trebui să analizeze dacă o persoană iubește lucrurile pozitive, dacă este capabilă să accepte adevărul și dacă se poate supune suveranității și rânduirilor lui Dumnezeu, precum și calea pe care o alege și pe care merge, și să clasifice pe baza acestor lucruri ce fel de persoană este și ce fel de umanitate are. Este prea ușor să se producă greșeli și erori atunci când oamenii îi judecă pe ceilalți pe baza standardului: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți.” Dacă discerni și privești greșit o persoană bazându-te pe principii și zicale care vin de la om, atunci vei încălca adevărul și I te vei împotrivi lui Dumnezeu în această privință. De ce? Motivul este că baza opiniilor tale despre oameni va fi greșită și incompatibilă cu adevărul și cuvintele lui Dumnezeu – poate fi chiar opusă și contrară acestora. Dumnezeu nu evaluează umanitatea oamenilor pe baza afirmației despre conduita morală: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți”, așa că dacă tu încă insiști să judeci moralitatea oamenilor și să stabilești ce fel de persoane sunt în conformitate cu acest criteriu, atunci ai încălcat complet adevărurile-principii și sigur vei comite erori și vei da naștere unor greșeli și abateri. Nu așa stau lucrurile? (Ba da.) Odată ce oamenii pricep aceste lucruri, la un anumit nivel, vor avea cel puțin o înțelegere a bazei, principiilor și criteriilor pe baza cărora Dumnezeu privește oamenii și lucrurile – vei avea cel puțin o înțelegere și apreciere a modului în care abordează Dumnezeu aceste lucruri. Așadar, ce zici din perspectiva ta? Ar trebui să știi cel puțin care este baza corectă pentru a privi o persoană și care criteriu pentru a-i privi pe oameni este în concordanță cu adevărul și faptele reale și categoric nu va duce la erori sau abateri. Dacă într-adevăr ai să înțelegi limpede aceste chestiuni, vei avea discernământ asupra acestor aspecte ale culturii tradiționale, precum și asupra diferitelor afirmații, teorii și moduri ale omului de a-i privi pe oameni, și vei putea să renunți de tot la aceste aspecte ale culturii tradiționale și la toate diversele zicale și opinii care provin de la om. În acest fel, vei vedea și discerne oamenii pe baza adevărurilor-principii și, într-o anumită măsură, vei fi compatibil cu Dumnezeu și nu te vei răzvrăti împotriva Lui, nu I te vei împotrivi și nici nu I te vei opune. Pe măsură ce vei atinge treptat compatibilitatea cu Dumnezeu, vei căpăta o perspectivă din ce în ce mai clară asupra esențelor oamenilor și lucrurilor și vei găsi confirmarea acestui fapt în cuvintele lui Dumnezeu. Vei vedea că diferitele afirmații ale lui Dumnezeu care dezvăluie omenirea, precum și caracterizările și definițiile Sale în privința ei sunt în regulă și că toate sunt adevărul. Desigur, pe măsură ce vei găsi confirmarea acestui lucru, vei dobândi din ce în ce mai multă credință și cunoaștere a lui Dumnezeu și a cuvintelor Sale și vei deveni din ce în ce mai sigur că spusele lui Dumnezeu sunt adevărul și realitatea pe care omul ar trebui să o trăiască. Nu în asta constă procesul de acceptare și dobândire a adevărului? (Ba da.) Acesta este procesul de acceptare și dobândire a adevărului.

Scopul urmăririi adevărului este de a accepta adevărul drept propria viață. Când oamenii sunt capabili să accepte adevărul, umanitatea și viața lor lăuntrică încep să se schimbe treptat și, în cele din urmă, această transformare este răsplata lor. În trecut, priveai oamenii și lucrurile conform culturii tradiționale, dar acum ți-ai dat seama că era greșit și nu vei mai privi lucrurile din acea perspectivă sau nu vei mai privi nicio persoană pe baza a ceea ce dictează cultura tradițională. Așadar, pe ce bază vei privi acum oamenii și lucrurile? Dacă nu știi, asta demonstrează că încă nu ai acceptat adevărul. Dacă știi deja conform căror adevăruri-principii ar trebui să privești oamenii și lucrurile, dacă poți să-ți afirmi cu acuratețe și clar baza, calea, criteriile și principiile și dacă poți, de asemenea, să discerni și să abordezi oamenii conform acestor adevăruri-principii, atunci adevărul a început deja să aibă efect în tine, îți îndrumă gândurile și domină perspectiva din care privești oamenii și lucrurile. Asta dovedește că adevărul s-a înrădăcinat deja în tine și a devenit viața ta. Așadar, cum te va ajuta, în cele din urmă, efectul pe care îl are adevărul asupra ta? Nu va influența modul în care te comporți, calea pe care o alegi și direcția ta în viață? (Ba da.) Dacă va fi în stare să influențeze modul în care te comporți și calea pe care mergi, atunci nu va influența relația ta cu Dumnezeu? (O va influența.) Ce rezultat va avea faptul că adevărul influențează relația ta cu Dumnezeu? Vei deveni mai apropiat sau mai distant? (Voi deveni mai apropiat de Dumnezeu.) Cu siguranță vei deveni mai apropiat de El. Când vei deveni mai apropiat de Dumnezeu, vei fi mai dispus să-L urmezi și să te pleci înaintea Lui sau vei crede fără tragere de inimă în existența Lui, împiedicat de îndoieli și neînțelegeri? (Voi fi dispus să-L urmez pe Dumnezeu și să mă plec înaintea Lui.) Asta este sigur. Așadar, cum vei obține această disponibilitate? Vei găsi confirmarea cuvintelor lui Dumnezeu în viața ta reală; adevărul va începe să aibă efect în interiorul tău și vei găsi confirmarea lui. În procesul de desfășurare a tuturor lucrurilor, sursa ascunsă a tuturor acestor lucruri va fi confirmată în tine, iar tu vei descoperi că este întru totul conformă cuvintelor lui Dumnezeu. Vei confirma că toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, iar acest lucru îți va spori credința în El. Cu cât ai mai multă credință în Dumnezeu, cu atât relația ta cu El va deveni mai normală, vei fi din ce în ce mai dispus să acționezi ca o ființă creată și să-L consideri pe Dumnezeu ca Suveran al tău, iar părțile din tine care se supun lui Dumnezeu vor fi tot mai multe. Ce părere ai despre această îmbunătățire a relației tale? Este grozavă, nu-i așa? Acesta este rezultatul unui parcurs bun și pozitiv de dezvoltare. Atunci, care vor fi consecințele unui parcurs de dezvoltare rău și ostil? (Credința mea în existența lui Dumnezeu va deveni din ce în ce mai slabă și voi avea neînțelegeri și îndoieli cu privire la Dumnezeu.) Cel puțin, acestea vor fi consecințele. Nu vei primi confirmare în nicio privință și nu numai că nu vei obține adevărul în credința ta, ci îți vei forma și tot felul de noțiuni – Îl vei înțelege greșit pe Dumnezeu, Îi vei face reproșuri, te vei păzi de El și, în cele din urmă, Îl vei tăgădui. Dacă Îl tăgăduiești pe Dumnezeu în inima ta, vei mai putea să-L urmezi? (Nu.) Nu îți vei mai dori să-L urmezi. Ce se va întâmpla ulterior? Îți vei pierde interesul pentru ceea ce face și spune Dumnezeu. Când Dumnezeu va spune: „Sfârșitul omenirii se apropie”, tu vei răspunde: „Nu văd nimic!” Nu Îl vei crede. Când Dumnezeu va spune: „Vei obține o destinație bună după ce vei urmări adevărul”, vei răspunde: „Unde este această destinație bună despre care vorbești? Nu o văd!” Vei fi dezinteresat. Când Dumnezeu va spune: „Trebuie să acționezi ca o adevărată ființă creată”, vei răspunde: „Există vreun beneficiu în a acționa ca o adevărată ființă creată? Câte binecuvântări pot obține din asta? Chiar pot obține binecuvântări făcând asta? Are legătură cu obținerea binecuvântărilor?” Când Dumnezeu va spune: „Trebuie să accepți și să te supui suveranității lui Dumnezeu!”, vei răspunde: „Ce suveranitate? De ce nu pot să simt suveranitatea lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu chiar domnește suveran, de ce mi-a permis să trăiesc în sărăcie? De ce mi-a permis să mă îmbolnăvesc? Dacă Dumnezeu domnește suveran, de ce lucrurile sunt întotdeauna atât de dificile pentru mine?” Inima ta va fi plină de nemulțumiri, iar tu nu vei crede nimic din ceea ce spune Dumnezeu. Acest lucru va demonstra lipsa ta de credință adevărată în Dumnezeu. Și, de aceea, când vei întâmpina diverse probleme, nu vei face decât să te plângi, fără cea mai mică fărâmă de supunere. Așa vei ajunge la acest final ostil. Unii oameni spun: „Din moment ce Dumnezeu domnește suveran, ar trebui să mă ajute să mă însănătoșesc imediat după boală. Ar trebui să mă ajute să realizez tot ceea ce îmi doresc. De ce viața mea este acum plină de neplăceri și suferință?” Ei și-au pierdut credința în Dumnezeu și au rămas fără cea mai mică urmă din credința vagă pe care au avut-o cândva – a dispărut complet. Aceasta este consecința odioasă și urmarea rea a tuturor acestor lucruri. Vreți să ajungeți în acest punct? (Nu.) Cum poți evita să te cobori la acest nivel? Trebuie să depui efort când vine vorba de adevăr – cheia și calea pentru toate acestea se află în adevăr și în cuvintele lui Dumnezeu. Dacă vei depune efort când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu și de adevăr, fără să-ți dai seama, vei începe să vezi mai clar calea pe care ai învățat-o de la Dumnezeu și pe care te-a îndrumat, și vei vedea esența oamenilor, evenimentelor și lucrurilor orchestrate de Dumnezeu. Cu fiecare pas al acestei experiențe, vei descoperi treptat principiile și baza pentru a privi oamenii și lucrurile și pentru a te comporta și a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu. Acceptând și ajungând să înțelegi adevărul, vei găsi principiile și căile de practică în oamenii, evenimentele și lucrurile pe care le întâlnești. Dacă vei practica în conformitate cu aceste căi, cuvintele lui Dumnezeu te vor pătrunde și vor deveni viața ta și, fără să îți dai seama, vei începe să trăiești sub suveranitatea și orchestrările lui Dumnezeu. Când vei trăi sub suveranitatea și orchestrările Sale, vei învăța fără să-ți dai seama cum să privești oamenii și lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu și vei vedea lucrurile din postura, perspectiva și viziunea potrivită; rezultatele opiniilor tale despre lucruri vor fi conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului și îți vor permite să te apropii din ce în ce mai mult de Dumnezeu și să fii tot mai însetat de adevăr. Totuși, dacă nu urmărești adevărul sau nu depui eforturi în privința adevărului și dacă nu ai niciun interes pentru acesta, atunci este greu de zis în ce punct vei ajunge. În cele din urmă, cel mai rău rezultat posibil este atunci când oamenii nu reușesc să vadă acțiunile lui Dumnezeu sau să-I simtă suveranitatea, oricât încearcă să creadă în El; este atunci când nu reușesc să perceapă atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, indiferent câte lucruri experimentează. În astfel de cazuri, oamenii doar vor admite că sunt adevărul cuvintele pe care le exprimă Dumnezeu, dar nu vor vedea nicio speranță de a fi mântuiți, cu atât mai puțin vor vedea că firea lui Dumnezeu este dreaptă și sfântă, și vor simți întotdeauna că a lor credință în Dumnezeu este tulbure. Asta arată că ei nu au atins adevărul sau mântuirea lui Dumnezeu și că nu au câștigat nimic după ani de zile de credință în Dumnezeu. Aceasta încheie părtășia Mea despre cea de-a treia zicală: „Fii strict cu tine însuți și tolerant cu ceilalți.”

Care este cea de-a patra afirmație privind conduita morală? (Răsplătește răul cu bine.) Oare au oamenii anumite intenții atunci când răsplătesc răul cu bine? Nu fac ei un pas înapoi, pentru a-și ușura situația? Nu este acesta un mod conciliant de a trata lucrurile? Oamenii nu vor să se lase prinși într-un ciclu nesfârșit al răzbunării, ci își doresc să faciliteze lucrurile, pentru a putea trăi puțin mai liniștiți. Viața unei persoane nu este deosebit de lungă și, indiferent dacă trăiește până la o sută sau câteva sute de ani, i se pare că viața este scurtă. Se gândește toată ziua la răzbunare și masacru, lumea ei lăuntrică e plină de neliniște și duce o viață nefericită. Așadar, încearcă să găsească o modalitate de a duce o viață mai fericită, mai veselă și de a se trata corect – ceea ce înseamnă să răsplătească răul cu binele. Este inevitabil ca oamenii să nu se jignească unii pe alții și să nu fie victimele uneltirilor celuilalt în timpul vieții lor; sunt mereu afectați de emoții răzbunătoare și amare și au existențe destul de sărace, așadar, de dragul climatului social și al stabilității și unității, și având aceste lucruri drept motivație, moraliștii promovează în lume acest criteriu moral. Ei îi avertizează pe oameni să nu răsplătească răul cu rău și să se abțină de la ură și masacru, îndemnându-i, în schimb, să învețe să răsplătească răul cu binele. Chiar dacă cineva te-a rănit în trecut, ei spun că nu ar trebui să te răzbuni pe acea persoană, ci mai degrabă ar trebui să o ajuți, să uiți de greșelile ei din trecut, să interacționezi cu ea în mod normal și să o corectezi încet, disipând vrăjmășia dintre voi și obținând o relație armonioasă. Nu va duce acest lucru, în general, la armonie în societate? Ei spun că, indiferent cine te-a jignit, fie că este vorba despre un membru al familiei, un prieten, un vecin sau un coleg de muncă, trebuie să îi răsplătești răul cu binele și să te abții de la a purta ranchiună. Pretind că, dacă toată lumea este capabilă să facă asta, va fi exact cum spun oamenii: „Dacă toată lumea dăruiește puțină dragoste, lumea va deveni un loc minunat.” Oare aceste afirmații nu se bazează pe închipuiri? Un loc minunat? De parcă s-ar putea! Uitați-vă la cine conduce lumea asta și cine corupe omenirea. Ce schimbare poate într-adevăr să aducă afirmația despre conduita morală: „Răsplătește răul cu binele”? Nu poate schimba nimic. Ca și celelalte, această afirmație impune anumite cerințe calității morale a oamenilor sau le impune anumite reglementări. Cere ca aceștia să se abțină de la a recurge la ură și masacru atunci când se confruntă cu ura și masacrul din partea altor oameni și să-i trateze calm pe oamenii care le fac rău, cu un temperament echilibrat, și să apeleze la conduita lor morală pentru a disipa acea dușmănie și acel masacru și pentru a reduce cantitatea de sânge vărsat. Această zicală despre conduita morală este, desigur, eficientă pentru oameni într-o anumită măsură; poate să potolească dușmănia și resentimentele și poate să reducă numărul crimelor din răzbunare, într-o anumită măsură; și poate să aibă un anumit efect pozitiv asupra climatului social, ordinii publice și armoniei sociale, dar ce precondiții există ca această zicală să aibă acest efect? Există precondiții semnificative în ceea ce privește mediul social. Una este rațiunea și judecata normală pe care o au oamenii. Oamenii se gândesc: „Este mai mult sau mai puțin puternică decât mine această persoană pe care vreau să mă răzbun? Dacă mă voi răzbuna pe ea, voi putea să-mi ating scopul? Dacă mă voi răzbuna și o voi omorî, îmi voi semna propria condamnare la moarte?” Ei cântăresc mai întâi consecințele. După ce se gândesc bine, majoritatea oamenilor își dau seama: „Are relații bune, multă influență socială și este feroce și crudă, așa că, deși mi-a făcut rău, nu pot să mă răzbun pe ea. Trebuie să înghit în tăcere insulta. Dar dacă voi avea vreodată șansa de a mă răzbuna pe ea în această viață, o voi face.” Conform zicalelor populare: „Cel care nu caută răzbunare nu este bărbat” și „Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să se răzbune.” Oamenii încă nutresc astfel de filosofii pentru interacțiuni lumești. Filosofia pentru interacțiuni lumești de a răsplăti răul cu binele este respectată de oameni, într-o anumită privință, deoarece este direct legată de mediul social și de corupția profundă a omului – a apărut din cauza noțiunilor și a judecăților rațiunii oamenilor. Când majoritatea lor se confruntă cu astfel de situații, pot doar să înghită insultele în tăcere și să răsplătească răul cu binele, la exterior, lăsând deoparte ura și vendetele. Un alt motiv pentru care oamenii păstrează această filosofie pentru interacțiuni lumești este că, în unele cazuri, există un dezechilibru mare de putere între cele două părți implicate, astfel încât partea nedreptățită nu îndrăznește să caute răzbunarea și este forțată să răsplătească răul cu binele, deoarece nu mai poate face nimic altceva. Dacă ar fi să se răzbune, ar putea pune în pericol viața întregii sale familii, iar consecințele acestui lucru sunt de neimaginat. În astfel de cazuri, oamenii consideră că este de preferat, pur și simplu, să continue să trăiască înghițind insulta. Totuși, procedând astfel, și-au depășit resentimentele? Este vreo persoană capabilă să uite ranchiuna? (Nu.) Mai ales în cazurile foarte grave de ranchiună, de exemplu atunci când o persoană ți-a ucis rude apropiate, ți-a distrus familia și ți-a făcut numele de rușine, determinându-te să dai curs unei dușmănii profunde față de ea – nimeni nu poate să renunțe la o astfel de ranchiună. Este o parte a umanității și un lucru pe care umanitatea nu-l poate depăși. În astfel de situații, oamenii simt instinctiv sentimente de ură – acest lucru este foarte normal. Indiferent dacă apar din cauza impetuozității, a instinctului sau a conștiinței, în orice caz, este o reacție normală. Până și câinii se apropie de oamenii care îi tratează bine și îi hrănesc sau îi ajută în mod regulat și încep să aibă încredere în ei, disprețuindu-i, în același timp, pe cei care îi abuzează și îi maltratează – și asta nu este tot, îi vor disprețui chiar și pe oamenii care miros sau vorbesc precum cei care i-au abuzat. Vezi tu, chiar și câinii au acest instinct, ca să nu mai spun de oameni! Având în vedere că oamenii au o minte mult mai complexă decât animalele, este perfect normal ca aceștia să simtă dușmănie atunci când se confruntă cu crime din răzbunare sau cu un tratament nedrept. Totuși, din mai multe motive și din cauza unor circumstanțe particulare, oamenii sunt adesea forțați să apeleze la concesii, să înghită insulte și să suporte temporar lucrurile, dar asta nu înseamnă că își doresc sau sunt capabili să răsplătească răul cu binele. Ceea ce tocmai am spus se bazează pe perspectiva umanității și pe reacțiile instinctuale ale omului. Dacă analizăm acum acest lucru din perspectiva realității obiective a societății, în cazul în care un om nu ar răsplăti răul cu binele și, în schimb, s-ar răzbuna și ar comite o crimă, care ar fi consecințele? Ar fi tras la răspundere din punct de vedere legal, ar putea fi reținut, condamnat la închisoare și, eventual, chiar și pedepsit cu moartea. Pe baza acestui fapt, putem concluziona că, fie că este din cauza perspectivei umanității, fie din cauza puterii restrictive a societății și a legii, atunci când oamenii au parte de un tratament nedrept și crime din răzbunare, nicio persoană nu este capabilă să scoată ura din mintea sau adâncul inimii sale. Chiar și atunci când sunt victime ale unor vătămări ușoare, cum ar fi atacul verbal, ridiculizarea sau batjocura, oamenii tot nu sunt capabili să răsplătească răul cu binele. Este capacitatea de a răsplăti răul cu binele o manifestare normală a umanității? (Nu.) Așadar, atunci când o persoană este hărțuită sau rănită, de ce are nevoie umanitatea ei și care este cerința ei minimă? Ar spune cineva cu veselie și bucurie: „Dă-i înainte și hărțuiește-mă! Ești puternic și rău, poți să mă hărțuiești cum vrei, iar eu îți voi răsplăti răul cu binele. Îmi vei înțelege caracterul și moralitatea nobilă și, cu siguranță, eu nu mă voi răzbuna pe tine și nici nu-mi voi forma vreo părere despre tine. Nu mă voi supăra pe tine – doar voi lua totul ca pe o glumă. Indiferent cât de mult îmi insultă caracterul, îmi rănesc mândria sau îmi dăunează intereselor lucrurile pe care le spui, totul este în regulă și ar trebui să te simți liber să zici orice vrei.” Există astfel de oameni? (Nu.) Absolut nimeni nu este cu adevărat capabil să renunțe la ranchiună – deja se descurcă bine dacă trece un timp fără să-și ucidă inamicul, din răzbunare. Așadar, nimeni nu este cu adevărat capabil să răsplătească răul cu binele și, chiar dacă oamenii practică această conduită morală, o fac pentru că au fost forțați să acționeze în acest fel, din cauza constrângerilor unor circumstanțe specifice la momentul respectiv sau pentru că întregul exemplu a fost, de fapt, inventat și fictiv. În împrejurări normale, atunci când oamenii cad pradă unor persecuții sau abuzuri grave, vor purta ranchiună și vor deveni răzbunători. Singura împrejurare în care cineva ar putea să nu fie conștient sau să nu răspundă la propria ură ar fi dacă acea ură ar fi prea mare și ar suferi un șoc atât de grav, încât ar ajunge să-și piardă memoria sau rațiunea. Însă nicio persoană care are umanitate și rațiune normală nu și-ar dori să fie tratată cu insulte, discriminare, discreditare, batjocură, ironie, tachinare, vătămare și așa mai departe, sau să meargă atât de departe încât să-și calce în picioare și să-și necinstească demnitatea și caracterul; nicio persoană nu ar fi bucuroasă să-i răsplătească, în mod ipocrit, cu o conduită morală pe cei care i-au jignit sau rănit anterior – nimeni nu este capabil să facă asta. Astfel, această aserțiune cu privire la conduita morală de a răsplăti răul cu binele pare a fi foarte slabă, anemică, deșartă și lipsită de sens pentru omenirea coruptă.

Dacă privim acest lucru din perspectiva conștiinței și rațiunii umanității normale, indiferent cât de corupt este un om și indiferent dacă este un om rău sau unul care are o umanitate relativ bună, toți speră că alții îi vor trata bine și cu un nivel elementar de respect. Dacă un om ar începe să te flateze și să te lingușească fără niciun motiv, te-ar face fericit? Ți-ar plăcea? (Nu.) De ce nu ți-ar plăcea? Te-ai simți ca și cum ai fi păcălit? Te-ai gândi: „Ți se pare că sunt un copil de trei ani? Cum de nu reușesc să înțeleg de ce simți nevoia să-mi spui aceste lucruri? Sunt atât de bun cum spui tu? Am făcut vreunul dintre acele lucruri? Ce scop are toată flatarea asta nesăbuită? Cum de nu ești dezgustat de tine însuți?” Oamenilor nu le place să audă cuvinte flatante; ei le consideră un fel de insultă. În afară de respectul standard, cum și-ar dori oamenii să fie tratați de ceilalți? (Cu sinceritate.) A le cere oamenilor să-i trateze pe ceilalți cu sinceritate ar fi imposibil – dacă se abțin să-i hărțuiască pe alții, este deja destul de bine. A le cere oamenilor să nu se hărțuiască unii pe alții este o cerință relativ obiectivă. Oamenii speră că ceilalți îi vor respecta, nu îi vor intimida și, cel mai important, că îi vor trata corect. Speră că alții nu îi vor hărțui atunci când vor fi vulnerabili, că nu îi vor ostraciza atunci când greșelile lor vor fi date în vileag și că nu îi vor flata și linguși în mod constant. Oamenii consideră dezgustătoare aceste tipuri de comportamente și își doresc doar să fie tratați corect – nu așa stau lucrurile? A-i trata pe ceilalți în mod corect este un ideal relativ pozitiv în lumea omului și în sfera gândirii sale. De ce spun asta? Gândiți-vă: de ce tuturor oamenilor le place de Bao Zheng? Oamenilor le place să urmărească desene în care Bao Zheng rezolvă cazuri, chiar dacă acestea sunt fictive și întru totul inventate. De ce le mai plac oamenilor? De ce mai sunt dispuși să le urmărească? Pentru că, în lumea lor ideală, în sfera gândirii și în adâncul inimii lor, toți își doresc o lume pozitivă și puțin mai bună. Ei vor ca omul să poată trăi într-un mediu social relativ corect și drept, într-o lume în care tuturor le este garantat acest lucru. În acest fel, cel puțin, atunci când ai fi hărțuit de forțe malefice, ar exista un loc în care justiția este sprijinită, unde ai putea depune o plângere cu privire la nemulțumirile tale, unde ai avea dreptul să te plângi și, în cele din urmă, unde nedreptățile pe care le-ai suferit ar ieși puțin la iveală. În această societate și omenire, ar exista un loc în care ai putea să-ți reabilitezi numele și să te ferești de a suporta vreodată vreo umilință sau vreo nemulțumire. Nu este aceasta societatea ideală a omului? Nu acesta e lucrul după care tânjește fiecare persoană? (Ba da.) Acesta este visul oricărei persoane. Oamenii speră că vor fi tratați corect – nu vor să fie subiectul unui tratament nedrept sau să nu aibă unde să se plângă dacă sunt tratați incorect, iar asta li se pare foarte supărător. Se poate spune că, în viața reală, standardul și cerința impusă conduitei morale a omului: „Răsplătește răul cu binele” este foarte departe de realitatea corupției omenirii. Așadar, această cerință impusă conduitei morale a omului nu se apropie de voința lui și este foarte departe de realitatea obiectivă și de viața reală. Este o afirmație propusă de idealiști care nu înțeleg lumile interioare ale oamenilor defavorizați care au fost nedreptățiți și umiliți – acești idealiști nu înțeleg măsura în care acești oameni au fost nedreptățiți și măsura în care demnitatea și caracterele lor au fost insultate și nici măcar cât de mult le-a fost amenințată siguranța personală. Ei nu înțeleg acele realități și, totuși, cer ca aceste victime să se împace cu atacatorii lor și să se abțină de la a se răzbuna pe ei, spunând lucruri precum: „Te-ai născut pentru a fi maltratat și trebuie să îți accepți soarta. Te-ai născut în cea mai de jos clasă a societății și ești asemenea unui sclav. Te-ai născut pentru a fi condus de alții – nu ar trebui să te răzbuni pe cei care ți-au făcut rău și, în schimb, ar trebui să răsplătești răul cu binele. Ar trebui să-ți joci rolul pentru binele climatului social și al armoniei societății și să-ți aduci contribuția în societate, afișând energia ta pozitivă și cea mai bună conduită morală.” Toate acestea sunt spuse clar ca să scuze exploatarea claselor inferioare de către eșaloanele superioare ale societății și clasele conducătoare, ca să le ofere acest confort și ca să liniștească inimile și emoțiile celor defavorizați în favoarea lor. Nu acesta este obiectivul faptului de a spune astfel de lucruri? (Ba da.) Dacă sistemele juridice și sociale ale fiecărei țări, precum și sistemele și reglementările fiecărei rase și ale fiecărui clan ar fi corecte și strict aplicate, ar mai fi necesar să promovăm această zicală neobiectivă care contravine legilor umanității? Nu ar fi necesar. Zicala: „Răsplătește răul cu binele” tocmai a fost clar promovată drept cale și oportunitate pentru clasele conducătoare și acei oameni răi care au autoritate și putere de a-i exploata și călca în picioare pe cei defavorizați. Totodată, pentru a împăciui clasele defavorizate și a le împiedica să caute răzbunare sau să devină ostile față de bogați, elite și clasa conducătoare, acești așa-ziși gânditori și educatori se poziționează în culmea supremației morale, promovând această zicală sub pretextul de a cere ca toată lumea să practice o bună conduită morală. Oare nu creează acest lucru și mai multe contradicții în societate? Cu cât mai mult suprimi oamenii, cu atât mai nedreaptă se dovedește a fi societatea. Dacă societatea ar fi cu adevărat corectă și dreaptă, ar mai fi necesar să judecăm și să avem cerințe de la comportamentului moral al oamenilor folosind această zicală? În mod clar, acest lucru e cauzat de faptul că în societate sau în rândul omenirii nu există dreptate. Dacă răufăcătorii ar putea fi pedepsiți de lege sau dacă aceia cu bani și putere ar fi, de asemenea, răspunzători în fața legii, atunci zicala: „Răsplătește răul cu binele” nu ar fi validă și nu ar exista. Câți oameni de rând ar putea face rău unui funcționar de stat? Câți oameni săraci ar fi în stare să facă rău celor bogați? Le-ar fi greu să facă asta. Astfel, zicala: „Răsplătește răul cu binele” se adresează în mod clar oamenilor de rând, săracilor și claselor inferioare – este o zicală imorală și nedreaptă. De exemplu, dacă ai cere unui oficial guvernamental să răsplătească răul cu binele, el ți-ar spune: „Ce rău trebuie să răsplătesc? Cine ar îndrăzni să se pună cu mine? Cine ar îndrăzni să mă jignească? Cine ar îndrăzni să-mi spună «nu»? Voi omorî pe oricine îmi spune nu – îi voi extermina întreaga familie și toate rudele!” Vezi, oficialii nu au ce rău să răsplătească, așa că zicala: „Răsplătește răul cu binele” nici măcar nu există pentru ei. Dacă îi spui: „Trebuie să practici această conduită morală de a răsplăti răul cu binele, trebuie să ai această conduită morală”, el îți va răspunde: „Sigur, pot face asta”. Aceasta este o minciună înșelătoare, de la un cap la altul. În orice caz, „Răsplătește răul cu binele” este, în esență, doar o zicală promovată de moraliștii sociali ca modalitate de a împăciui clasele inferioare și, mai mult decât atât, este o zicală promovată pentru a înrobi clasele inferioare. Este promovată pentru a stabiliza mai mult autoritatea clasei conducătoare, pentru a atrage favorurile clasei conducătoare și a perpetua înrobirea claselor inferioare, astfel încât acestea să nu se plângă, chiar dacă sunt înrobite de generații. De aici, putem observa că, în acest tip de societate, legile și sistemele sunt în mod clar nedrepte; acest tip de societate nu este guvernată de adevăr și nu este condusă de adevăr, justiție sau dreptate. În schimb, este guvernată de răul și puterea omului, indiferent cine lucrează ca funcționari de stat. Dacă oamenii de rând ar fi funcționari, situația ar fi la fel. Aceasta este esența acestui sistem social. „Răsplătește răul cu binele” dezvăluie această realitate. Sintagma are în mod clar o anumită conotație politică – este o cerință impusă conduitei morale a omului, pentru a întări dominația și înrobirea claselor inferioare de către cele conducătoare.

Cerința ca oamenii să răsplătească răul cu binele nu numai că nu este în concordanță cu nevoile sau cerințele normale ale umanității sau cu demnitatea și caracterul umanității, ci, firește, este și cu atât mai puțin un standard adecvat pentru a evalua calitatea umanității unei persoane. Această cerință este foarte departe de umanitatea reală; nu doar că este de nerealizat, ci, de la bun început, nu ar fi trebuit niciodată promovată. Este doar o zicală și o strategie folosită de clasa conducătoare pentru a-și întări stăpânirea și controlul asupra maselor. Firește, Dumnezeu nu a promovat niciodată acest tip de zicală, fie în Epoca Legii, Epoca Harului sau în Epoca actuală a Împărăției, iar Dumnezeu nu a folosit niciodată acest tip de metodă, zicală sau cerință ca bază pentru a evalua calitatea umanității oamenilor. Acest lucru se datorează faptului că, indiferent dacă un om este moral sau imoral, și indiferent cât de bună sau rea ar fi conduita lui morală, Dumnezeu ia în considerare doar esența lui – aceste zicale despre conduita morală pur și simplu nu există în sfera lui Dumnezeu. Astfel, zicala despre conduita morală: „Răsplătește răul cu binele” nu este validă în casa lui Dumnezeu și nu merită analizată. Indiferent dacă răsplătești răul cu binele sau dacă răsplătești răul cu răzbunarea, cum ar trebui să vadă credincioșii în Dumnezeu problema „răsplătirii răului”? Cu ce atitudine și din ce punct de vedere ar trebui să privească și să abordeze această chestiune? Dacă o persoană comite în biserică un act rău, casa lui Dumnezeu are propriile decrete administrative și principii pentru tratarea acelei persoane – nu este nevoie ca cineva să se răzbune pentru victimă sau să o apere de nedreptate. Nu este nevoie de asta în casa lui Dumnezeu, iar biserica se va ocupa în mod firesc de problemă, conform principiilor. Aceasta este o realitate care poate fi atât constatată, cât și întâlnită de oameni. Ca să o spun foarte clar și precis: biserica are principii potrivit cărora să se ocupe de oameni, iar casa lui Dumnezeu are decrete administrative. Dar, atunci, cum rămâne cu Dumnezeu? În ceea ce-L privește pe Dumnezeu, orice persoană care face rău va fi pedepsită în mod corespunzător, iar Dumnezeu va dicta când și cum va fi pedepsită. Principiile lui Dumnezeu de pedeapsă sunt absolut inseparabile de firea și esența Sa. Dumnezeu are o ființă dreaptă și de neofensat, are măreție și mânie și toți cei care comit răul vor fi pedepsiți în mod corespunzător de El. Acest lucru este mult mai important decât legile omului, depășește omenirea și toate legile lumești. Nu numai că este corect, rezonabil și în concordanță cu dorințele umanității, dar nici nu are nevoie de aplauzele și confirmarea tuturor. Nu îți cere să judeci chestiunile de pe culmea supremației morale. Când Dumnezeu face aceste lucruri, El are propriile principii și momentul Său. Ar trebui lăsat la latitudinea lui Dumnezeu să acționeze după cum dorește, iar oamenii ar trebui să se abțină de la a se amesteca, întrucât acest lucru nu are nimic de-a face cu ei. Ce le cere Dumnezeu oamenilor cu privire la chestiunea „răsplătirii răului”? Să nu acționeze sau să se răzbune pe alții din cauza impetuozității. Ce ar trebui să faci dacă un om te jignește, te hărțuiește sau chiar dorește să te rănească? Există principii pentru a gestiona astfel de lucruri? (Da.) Există soluții și principii pentru aceste lucruri și o bază în cuvintele lui Dumnezeu și în adevăr. Indiferent de orice altceva, zicala despre conduita morală: „Răsplătește răul cu binele” nu este nici un standard după care să judeci calitatea umanității oamenilor. Cel mult, dacă o persoană este capabilă să răsplătească răul cu binele, se poate spune că este relativ tolerantă, simplă, bună și generoasă, că nu este meschină și că are o conduită morală acceptabilă. Totuși, poate fi evaluată și judecată calitatea umanității acestei persoane pe baza acestei zicale? Nu, categoric nu. Trebuie să ținem cont și de ceea ce urmărește, de calea pe care merge, de atitudinea ei față de adevăr și lucruri pozitive și așa mai departe. Acesta este singurul mod de a judeca în mod corect dacă are sau nu umanitate.

Aici se încheie părtășia noastră de astăzi.

26 martie 2022