„Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” este cea mai superficială dintre cerințele culturii tradiționale privind conduita morală. Deși toate societățile umane au promovat și predat acest tip de idee, deoarece oamenii au firi corupte și din cauza predominării tendințelor rele ale omenirii, chiar dacă oamenii pot să pună în practică zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” sau să aibă o perioadă acest tip de conduită morală bună, asta nu schimbă faptul că firile corupte ale oamenilor le domină constant gândurile și purtările, în timp ce le domină și controlează și comportamentul și ceea ce urmăresc. Exemplele trecătoare de conduită morală bună nu au nicio legătură cu ceea ce caută o persoană și cu siguranță nu pot să schimbe faptul că o persoană adulează, admiră și urmează tendințe rele. Nu este așa? (Ba da.) Așadar, cântecul pe care îl cântau oamenii în trecut: „Pe marginea drumului, am luat un cent de pe jos”, nu este acum decât un cântec pentru copii. A devenit o amintire. Oamenii nici măcar nu pot să respecte comportamentul bun de bază de a nu-și însuși banii găsiți pe jos. Oamenii doresc să schimbe ceea ce urmărește omenirea și firile ei corupte promovând conduita morală bună și încearcă să oprească degradarea omenirii și degenerarea de zi cu zi a societății, dar, în cele din urmă, nu au reușit să atingă aceste obiective. Morala zicalei: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” poate exista doar în lumea ideală a omului. Oamenii tratează această morală ca pe un fel de ideal, ca pe o aspirație la o lume mai bună. Această morală există în lumea spirituală a omului. Este un fel de speranță pe care omul o poziționează în viitorul lumii, dar este incompatibilă cu realitatea vieții umane și cu umanitatea reală a oamenilor. Este în contradicție cu principiile de comportament ale omului și căile pe care merg oamenii, cât și cu ceea ce urmăresc ei și ce ar trebui să aibă și să obțină. Este incompatibilă cu manifestările și efuziunile umanității normale și cu principiile relațiilor interpersonale și de gestionare a lucrurilor. Prin urmare, acest standard pentru judecarea conduitei morale a omenirii a fost dintotdeauna invalid, din antichitate și până în prezent. Această idee și opinie a zicalei: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” pe care o promovează omul este deosebit de lipsită de sens și majoritatea oamenilor o ignoră, deoarece nu poate schimba direcția comportamentului lor sau ceea ce urmăresc și, cu siguranță, nu poate schimba depravarea, egoismul, interesul personal al oamenilor sau tendința lor tot mai mare de a se grăbi spre rău. Cea mai superficială cerință a zicalei: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” a devenit o glumă amuzantă și satirică. Acum, nici măcar copiii nu vor să cânte: „Pe marginea drumului, am luat un cent de pe jos” – nu este nici măcar de departe plină de înțeles. Într-o lume plină de politicieni corupți, acest cântec a devenit foarte ironic. Realitatea, de care oamenii sunt perfect conștienți, este că o persoană poate preda poliției un cent pierdut, dar dacă ia de pe jos un milion de yuani, sau zece milioane de yuani, ar intra direct în buzunarul ei. Din acest fenomen, putem vedea că încercările oamenilor de a promova omenirii această cerință privind conduita morală au eșuat. Asta înseamnă că oamenii nu sunt capabili să pună în practică nici măcar cele mai simple comportamente bune. Ce înseamnă să nu fii capabil să pui în practică nici măcar cele mai simple comportamente bune? Înseamnă că oamenii nu sunt capabili să pună în practică nici măcar lucrurile simple pe care ar trebui să le facă – de exemplu, să nu ia ce găsesc, dacă aparține altcuiva. Mai mult decât atât, când oamenii fac ceva greșit, nu spun nici măcar un cuvânt sincer despre asta, ar prefera să moară decât să-și recunoască greșeala. Nu pot nici măcar să se conformeze unui lucru atât de simplu ca a nu spune minciuni, așadar cu siguranță nu sunt potriviți să vorbească despre moralitate. Nici măcar nu doresc să aibă conștiință și rațiune, deci cum pot să vorbească despre moralitate? Funcționarii și cei cu autoritate își frământă creierii să găsească moduri de a stoarce și smulge mai mult profit de la alți oameni și să confiște lucruri care nu sunt ale lor. Nici măcar legea nu îi poate împiedica – de ce se întâmplă asta? Cum a ajuns omul în acest punct? Toate acestea sunt din cauza firilor satanice corupte ale oamenilor și a controlului și dominației pe care propria natură satanică o are asupra lor, ceea ce dă naștere tuturor comportamentelor amăgitoare și nocive. Acești ipocriți fac multe lucruri josnice și rușinoase sub masca „servirii poporului”. Oare nu și-au pierdut toată rușinea? În zilele noastre, sunt foarte mulți oameni ipocriți. Într-o lume unde oamenii răi sunt de necontrolat și cei buni sunt oprimați, o doctrină ca: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” este pur și simplu incapabilă să îngrădească firile corupte ale oamenilor și pur și simplu nu le poate transforma natura-esență, sau calea pe care merg.

Ați înțeles lucrurile pe care le-am spus în această părtășie despre subiectul: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”? Ce sens are zicala pentru oamenii corupți? Cum ar trebui cineva să înțeleagă această morală? („Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” nu are nicio legătură cu comportamentul oamenilor sau calea pe care merg ei. Nu poate schimba calea pe care merge acel om.) Așa este; nu e potrivit ca oamenii să evalueze umanitatea cuiva pe baza zicalei: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos.” Această zicală nu poate fi folosită pentru a măsura umanitatea unei persoane și, de asemenea, este greșit să o folosești pentru a evalua principiile morale ale cuiva. Nu este altceva decât un comportament trecător al omului. Pur și simplu nu poate fi folosită pentru evaluarea esenței unei persoane. Oamenii care au propus zicala despre conduita morală: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” – acești așa-ziși gânditori și educatori sunt idealiști. Ei nu înțeleg umanitatea sau esența omului și nu pricep cât de depravat și corupt a devenit omul. Ca atare, această zicală despre conduita morală pe care o folosesc ei este foarte deșartă, este pur și simplu impracticabilă și nu se potrivește circumstanțelor reale ale omului. Această zicală despre conduita morală nu are nici cea mai mică legătură cu esența omului sau cu diferitele firi corupte pe care le manifestă oamenii, sau cu noțiunile, opiniile și comportamentele cărora le-ar putea da naștere oamenii în timp ce sunt dominați de firi corupte. Acesta este un aspect. Un alt aspect este că neînsușirea banilor găsiți pe jos este ceva ce ar trebui să facă o persoană normală. De exemplu, părinții tăi ți-au dat naștere și te-au crescut, dar când erai încă ignorant și imatur, tot ce făceai era să le ceri părinților mâncare și haine. Totuși, odată ce te-ai maturizat și ai căpătat o mai bună înțelegere a lucrurilor, ai știut în mod natural să îți iubești mult părinții, să eviți să îi îngrijorezi sau să îi superi, să încerci să nu le sporești poverile sau suferința și să faci tot ce ești capabil de unul singur. Ai ajuns în mod natural să înțelegi lucrurile acestea și nu a fost nevoie de cineva care să te învețe. Ești o persoană, ai conștiință și rațiune, deci ești capabil și ar trebui să faci aceste lucruri – nimic din toate acestea nu merită măcar să fie menționat. Ridicând zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” la nivelul caracterului moral nobil, oamenii fac din țânțar armăsar și duc lucrurile puțin prea departe; acest comportament nu ar trebui să fie definit astfel, nu-i așa? (Ba da.) Ce se poate învăța din asta? Să faci ceea ce ar trebui să faci și să poți să o faci în sfera umanității normale este un semn al unei persoane care are o umanitate normală. Asta înseamnă că, dacă o persoană are o rațiune normală, ea poate să facă acele lucruri la care s-ar gândi oamenii cu umanitate normală și și-ar da seama că ar trebui să o facă – nu este acesta un fenomen foarte normal? Dacă faci ceva ce oricine cu umanitate normală poate să facă, se poate numi cu adevărat o conduită morală bună? Este necesar să o încurajăm? (Nu, nu este necesar.) Chiar se consideră drept umanitate nobilă? Se consideră ca având umanitate? (Nu.) Afișarea unor asemenea comportamente nu ridică pe cineva la nivelul de a avea umanitate. Dacă spui că o persoană are umanitate, înseamnă că perspectiva și postura din care privește problemele este relativ pozitivă și activă, la fel cum sunt căile și metodele ei de a se ocupa de ele. Care este unul dintre semnele caracterului pozitiv și activ? Faptul că acea persoană are o conștiință și un simț al rușinii. Un alt semn al caracterului pozitiv și activ este simțul dreptății. S-ar putea ca această persoană să aibă unele obiceiuri rele, cum ar fi să se ducă la culcare și să se trezească târziu, să facă mofturi la mâncare sau să prefere mâncăruri cu arome puternice, dar pe lângă aceste obiceiuri rele, ea are anumite calități bune. Va avea principii și limite când va veni vorba despre comportamentul și acțiunile ei; ar avea un simț al rușinii și al dreptății; va avea mai multe trăsături pozitive și mai puține din cele negative. Dacă ar putea să accepte și să practice adevărul ar fi și mai bine și i-ar fi mai ușor să pornească pe calea urmăririi adevărului. Dimpotrivă, dacă o persoană iubește răul, caută faima, profitul și poziția socială, dacă adoră banii, iubește să ducă o viață de lux și e fericită să-și piardă vremea căutând plăceri, atunci perspectiva din care privește oamenii și lucrurile și concepția despre viață și sistemul de valori vor fi negative și obscure, iar ea va fi lipsită de simțul rușinii și al dreptății. Acest gen de persoană nu va avea umanitate și, cu siguranță, nu-i va fi ușor să accepte adevărul sau să obțină mântuirea lui Dumnezeu. Acesta este un principiu simplu pentru evaluarea oamenilor. O evaluare a conduitei morale a unei persoane nu este un standard după care să evaluezi dacă are umanitate. Ca să evaluezi dacă o persoană este bună sau rea, trebuie să o judeci pe baza umanității, nu a conduitei sale morale. Conduita morală tinde să fie superficială și este influențată de climatul social, trecutul și mediul unei persoane. Unele abordări și manifestări se schimbă constant, deci este greu să stabilești calitatea umanității unei persoane bazându-te doar pe conduita ei morală. De exemplu, o persoană poate să respecte foarte mult principiile morale sociale și regulile oriunde merge. Ar putea să dea dovadă de înfrânare în tot ceea ce face, să respecte legile guvernului și să se abțină să facă scandal în public sau să încalce interesele altor persoane. Ar putea fi și respectuoasă și săritoare și să îi pese de tineri și bătrâni. Faptul că această persoană are atât de multe trăsături bune înseamnă că trăiește umanitatea normală și că este o persoană bună? (Nu.) O persoană poate să pună foarte bine în practică zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”, ar putea să se conformeze consecvent acestei morale pe care omenirea o promovează și o susține, dar cum este umanitatea ei? Faptul că nu-și însușește banii găsiți pe jos nu spune nimic despre umanitatea ei – această conduită morală nu poate fi folosită ca să evaluezi dacă umanitatea ei este bună sau rea. Așadar, cum ar trebui să fie măsurată umanitatea ei? Trebuie să dai la o parte ambalajul acestei conduite morale și să îndepărtezi comportamentele și conduita morală pe care oamenii le consideră bune, iar acesta e minimul necesar pe care orice persoană cu umanitate normală este capabilă să îl obțină. Apoi, analizează cele mai importante manifestări ale ei, cum ar fi principiile comportamentului ei și limitele pe care nu le-ar încălca în comportamentul ei, cât și atitudinea sa față de adevăr și Dumnezeu. Aceasta este singura cale de a-i vedea umanitatea-esență și natura lăuntrică. A privi oamenii în acest fel este oarecum obiectiv și precis. Acesta va fi finalul discuției noastre despre morala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”. Ați înțeles toți această părtășie? (Da.) Deseori, Mă îngrijorez că nu ați înțeles cu adevărat ce am spus, că pricepeți doar un pic de doctrină în privința asta, dar că nu înțelegeți încă părțile legate de esența ei. Așadar, nu pot decât să mai dezvolt puțin ideea. Mă voi liniști doar când Mi se va părea că ați înțeles. Cum Îmi pot da seama că ați înțeles? Când văd bucurie pe chipurile voastre, probabil că ați înțeles ce spun. Dacă pot obține asta, atunci merită să mai vorbesc puțin despre acest subiect.

Mi-am încheiat mai mult sau mai puțin părtășia despre zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos.” Deși nu v-am spus direct cum este această morală în contradicție cu adevărul sau de ce nu poate fi ridicată la nivelul lui, sau care sunt cererile lui Dumnezeu pentru comportamentul și conduita morală a oamenilor, nu am acoperit toate aceste aspecte? (Ba da.) Promovează casa lui Dumnezeu morale precum: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”? (Nu.) Așadar, cum privește casa lui Dumnezeu această zicală? Puteți împărtăși ceea ce înțelegeți. („Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” este doar ceva ce oricine cu umanitate normală se cuvine să respecte și să facă, deci această zicală nu trebuie să fie promovată. De asemenea: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” este doar o manifestare a moralității omului, nu are legătură cu principiile comportamentului oamenilor, cu opiniile pe care le au despre ceea ce urmăresc și căile pe care merg ei sau calitatea umanității lor.) Este conduita morală un semn al umanității? (Nu este un semn al umanității. Unele aspecte ale conduitei morale sunt doar lucruri pe care oamenii cu umanitate normală ar trebui să le aibă.) Atunci când casa lui Dumnezeu vorbește despre umanitate și discernerea oamenilor, o face în contextul major al urmăririi adevărului. În general vorbind, casa lui Dumnezeu nu va evalua cum este conduita morală a unei persoane – cel puțin, nu va evalua dacă o persoană este capabilă să respecte zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos.” Casa lui Dumnezeu nu va cerceta asta. În schimb, va analiza calitatea umanității acelei persoane, dacă iubește lucrurile pozitive și adevărul și ce fel de atitudine are față de adevăr și Dumnezeu. E posibil ca o persoană să nu-și însușească banii găsiți pe jos dacă este într-o societate laică, dar dacă nu protejează deloc interesele casei lui Dumnezeu după ce devine credincioasă – dacă este capabilă să fure, să risipească sau chiar să vândă ofrandele când i se oferă șansa să le gestioneze – dacă este capabilă să facă tot felul de lucruri rele, ce este ea? (Este o persoană rea.) Nu ia niciodată atitudine ca să protejeze interesele casei lui Dumnezeu când apar probleme. Nu există asemenea oameni? (Ba da.) Așadar, ar fi potrivit să folosiți zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” ca să îi evaluați umanitatea? Nu ar fi potrivit. Unii oameni spun: „Cândva, era o persoană bună. Avea un caracter moral nobil și toți o acceptau. Așadar, de ce s-a schimbat după ce a venit în casa lui Dumnezeu?” S-a schimbat ea cu adevărat? Adevărul este că nu s-a schimbat. Avea, întrucâtva, o conduită morală și un comportament bun, dar, în afară de asta, aceasta a fost întotdeauna umanitatea-esență a acelei persoane – asta nu s-a schimbat deloc. Oriunde merge, întotdeauna se comportă așa. Doar că, înainte, oamenii o evaluau folosind criteriul conduitei morale, în loc să folosească adevărul ca să îi judece umanitatea. Oamenii cred că s-a schimbat oarecum, dar, de fapt, nu s-a schimbat. Unii spun: „Înainte nu era așa.” Înainte nu era așa deoarece nu s-a mai înfruntat cu situațiile acestea și nu s-a mai aflat în acest tip de mediu. Mai mult, oamenii nu înțelegeau adevărul și erau incapabili să o discearnă. Care este consecința fundamentală a faptului că oamenii îi privesc și-i judecă pe ceilalți bazându-se pe comportamentul bun al acestora, și nu pe umanitatea-esență pe care aceia o au? Nu doar că oamenii vor fi incapabili să îi vadă clar pe alții, dar vor fi și orbiți și induși în eroare de conduita morală bună a celorlalți. Când oamenii nu pot să-i vadă clar pe ceilalți, vor avea încredere în cine nu trebuie, îi vor promova și desemna pe acei oameni și vor fi induși în eroare și înșelați de alții. Unii conducători și lucrători fac frecvent greșeala asta când aleg și desemnează oameni. Sunt orbiți de oamenii care, în exterior, au unele comportamente bune și o conduită morală bună, și le rânduiesc să preia o lucrare importantă sau să păstreze câteva obiecte importante. Drept urmare, ceva decurge greșit și provoacă unele pierderi casei lui Dumnezeu. De ce a decurs ceva greșit? A decurs greșit deoarece conducătorii și lucrătorii nu au putut să vadă cu adevărat natura-esență a acestor oameni. De ce au fost incapabili să le vadă cu adevărat natura-esență? Deoarece acești conducători și lucrători nu înțeleg adevărul și sunt incapabili să evalueze și să discearnă oamenii. Ei nu pot să vadă cum e natura-esență a oamenilor și nu știu ce fel de atitudine au oamenii față de Dumnezeu, de adevăr și de interesele casei lui Dumnezeu. De ce se întâmplă asta? Deoarece acești conducători și lucrători privesc oamenii și lucrurile din perspectiva greșită. Îi privesc pe oameni doar pe baza noțiunilor și închipuirilor umane; nu le privesc esența conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurilor-principii – în schimb, ei privesc oamenii pe baza conduitei lor morale și a comportamentelor și manifestărilor lor exterioare. Din cauza faptului că opiniile lor despre oameni sunt lipsite de principii, ei au avut încredere în oamenii nepotriviți, au desemnat oameni nepotriviți și, în consecință, au fost orbiți, înșelați și folosiți de acei oameni și, în cele din urmă, interesele casei lui Dumnezeu au avut de suferit. Acestea sunt consecințele incapacității de a percepe oamenii sau de a-i vedea așa cum sunt. Așadar, când cineva vrea să urmărească adevărul, prima lecție pe care trebuie să o învețe este cum să discearnă și să privească oamenii – durează mult să învețe această lecție și este una dintre cele mai importante lecții pe care trebuie să o învețe oamenii. Dacă vrei să vezi clar o persoană și să înveți să o identifici, trebuie mai întâi să înțelegi ce standarde folosește Dumnezeu ca să evalueze oamenii, ce gânduri și opinii false controlează și domină felul în care oamenii îi privesc și-i evaluează pe ceilalți și dacă se opun standardelor folosite de Dumnezeu ca să evalueze oamenii și cum li se opun. Se bazează pe cerințele lui Dumnezeu metodele și criteriile după care evaluezi oamenii? Se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu? Au o bază în adevăr? Dacă nu, iar tu te bazezi în întregime pe experiențele și închipuirile tale ca să îi evaluezi pe alții, sau dacă mergi atât de departe încât să îți bazezi evaluările pe moravurile sociale care sunt promovate în societate, sau pe ce observi cu ochii tăi, atunci persoana pe care încerci să o discerni va rămâne neclară pentru tine. Nu vei putea să o vezi așa cum este. Dacă îți pui încrederea în ea și îi atribui îndatoriri, îți vei asuma un anumit risc și, inevitabil, va exista posibilitatea ca asta să cauzeze pagube ofrandelor lui Dumnezeu, lucrării bisericii și intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Să discerni oamenii este prima lecție pe care trebuie să o înveți dacă vrei să urmărești adevărul. Bineînțeles, este și unul dintre cele mai simple aspecte ale adevărului pe care ar trebui să îl aibă oamenii. A învăța să-i discerni pe oameni este inseparabil de subiectul părtășiei de astăzi. Trebuie să poți să discerni între conduita morală bună a omului și calitățile și lucrurile pe care ar trebui să le aibă o persoană cu umanitate normală. Este foarte important să poți să discerni între aceste două lucruri. Doar atunci vei putea să recunoști și să percepi exact esența unei persoane și, în cele din urmă, să stabilești cine are umanitate și cine nu. Cu ce trebuie, mai întâi, să fie cineva înzestrat ca să discearnă aceste lucruri? Trebuie să înțeleagă cuvintele lui Dumnezeu, cât și acest aspect al adevărului, și să ajungă în punctul în care să privească oamenii conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul lor. Nu este acesta un adevăr-principiu pe care ar trebui să îl practice și să îl aibă o persoană în timp ce urmărește adevărul? (Ba da.) Așadar, este imperativ ca noi să avem părtășie despre aceste subiecte.

Tocmai am avut părtășie despre prima zicală: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”, care este în mod clar un fel de conduită morală umană. Este un tip de caracter moral și de comportament trecător care lasă o impresie bună oamenilor, dar, din păcate, nu poate servi drept standard după care să se evalueze dacă un om are sau nu umanitate. Cea de-a doua zicală: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți” este la fel. Pe baza formulării afirmației, e limpede că acest lucru este, de asemenea, ceva ce oamenii apreciază și consideră a fi un comportament bun. Cei care afișează acest comportament bun sunt foarte respectați ca oameni care au o conduită morală bună și un caracter nobil – în concluzie, sunt considerați oameni care găsesc plăcere în a-i ajuta pe ceilalți și au un caracter moral excelent. „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți” are unele asemănări cu: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos.” Este, de asemenea, un comportament bun care apare la oameni în anumite climate sociale. Sensul propriu al zicalei: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți” este să găsești plăcere în a-i sprijini pe alți oameni. Nu înseamnă că este de datoria cuiva să-i ajute pe oameni – zicala nu este: „E responsabilitatea ta să-i ajuți pe ceilalți”, ci: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți.” Din aceasta, putem vedea ce îi motivează pe oameni să-i ajute pe ceilalți. Nu o fac de dragul altor oameni, ci, mai degrabă, pentru ei înșiși. Oamenii sunt plini de griji și durere, așa că găsesc pe alții care au nevoie de ajutor și le oferă milă și sprijin; ei dau o mână de ajutor și fac orice lucruri bune sunt capabili să facă pentru a se simți fericiți, mulțumiți, împăcați și bucuroși și pentru a-și umple zilele de sens, astfel încât să nu se simtă atât de pustiiți și neliniștiți – își îmbunătățesc conduita morală pentru a-și atinge scopul de a purifica și înălța sfera inimii și minții lor. Ce fel de comportament este acesta? Dacă priviți oamenii care găsesc plăcere în a-i ajuta pe ceilalți din perspectiva acestei explicații, atunci ei nu sunt oameni buni. Cel puțin, nu sunt motivați de moralitatea, conștiința sau umanitatea lor să facă ceea ce ar trebui să facă sau să-și îndeplinească responsabilitățile sociale și familiale; mai degrabă, îi ajută pe oameni ca să obțină plăcere, consolare spirituală, confort emoțional și ca să trăiască fericiți. Ce părere ar trebui să avem despre acest tip de conduită morală? Dacă vă uitați la natura ei, este chiar mai gravă decât zicala: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”, care, cel puțin, nu are un aspect egoist. Așadar, cum rămâne cu: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”? Cuvântul „plăcere” înseamnă că acest comportament conține elemente de egoism și intenții josnice. Nu este vorba despre a-i ajuta pe oameni de dragul lor sau de a aduce o ofrandă dezinteresată, ci de a face asta de dragul propriei plăceri. Acest lucru pur și simplu nu merită încurajat. De exemplu, să spunem că vezi o persoană în vârstă căzând pe un drum principal și te gândești: „M-am simțit cam prost zilele astea. Această persoană în vârstă care cade este o oportunitate grozavă – am de gând să găsesc plăcere în a-i ajuta pe ceilalți!” Te duci și ajuți persoana în vârstă să se ridice, iar când se ridică în picioare, te laudă, zicând: „Chiar ești o persoană bună, puștiule. Să fii în siguranță, fericit, și să ajungi la o vârstă înaintată!” Te copleșește cu aceste cuvinte plăcute și, după ce le auzi, toate grijile tale dispar și te simți mulțumit. Crezi că este bine să ajuți oamenii și hotărăști ca, în timpul tău liber, să mergi pe străzi și să ajuți să se ridice în picioare pe oricine cade. Oamenii afișează unele comportamente bune sub influența acestui tip de gândire, iar societatea umană a clasificat acest lucru drept tradiția frumoasă de a găsi plăcere în a-i ajuta pe ceilalți și ca pe un fel de caracter moral nobil care transmite mai departe această tradiție importantă. Subînțelesul faptului de a găsi plăcere în a-i ajuta pe ceilalți este că, de obicei, aceia care ajută se consideră a fi culmea moralității. Se prezintă ca mari filantropi și, cu cât oamenii îi laudă mai mult, cu atât sunt mai dispuși să ajute, să facă acte de caritate și mai multe lucruri pentru alții. Asta le satisface dorința de a fi eroi și salvatori ai omenirii, precum și dorința lor de a obține un fel de mulțumire din faptul că alți oameni au nevoie de ei. Nu toți oamenii vor să simtă că e nevoie de ei? Când oamenii simt că alții au nevoie de ei, cred că sunt deosebit de utili și că viața lor are sens. Nu este doar un fel de căutare a atenției? Căutarea atenției este singurul lucru care le aduce oamenilor plăcere – este modul lor de viață. De fapt, indiferent din ce perspectivă privim problema găsirii plăcerii în a-i ajuta pe ceilalți, nu este un standard pentru evaluarea moralității omului. Adesea, actul de a găsi plăcere în a-i ajuta pe ceilalți necesită, de fapt, doar cel mai mic efort. Dacă ești dispus să o faci, atunci îți vei fi îndeplinit responsabilitatea socială; dacă nu ești dispus să o faci, nimeni nu te va trage la răspundere și nu vei deveni subiectul condamnării publice. Când vine vorba de comportamentele bune pe care omul le laudă, poți alege să le practici sau să te abții de la a face asta, oricare din cele două variante e bună. Nu este nevoie să-i constrângi pe oameni cu această zicală sau să-i faci să învețe cum să găsească plăcere în a-i ajuta pe ceilalți, deoarece este, în sine, doar un comportament bun trecător. Indiferent dacă un om este motivat de dorința de a-și îndeplini responsabilitatea socială sau dacă practică acest comportament bun din simțul virtuții civice, care va fi rezultatul final? Doar își va satisface dorința de a fi o persoană bună și de a întruchipa spiritul lui Lei Feng în acel moment; va obține o oarecare plăcere și confort din acest lucru și, prin urmare, va ridica sfera gândirii lui la un nivel superior. Asta e tot. Aceasta este esența a ceea ce face. Așadar, care a fost înțelegerea voastră privind zicala: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”, înainte de această părtășie? (Înainte, eu nu am recunoscut intențiile egoiste și disprețuitoare din spatele acestui lucru.) Gândește-te la un scenariu în care ai datoria de a face ceva, o responsabilitate de la care nu trebuie să te sustragi, ceva destul de dificil, și în care trebuie să înduri puțină suferință, să renunți la unele lucruri și să plătești un preț pentru a o îndeplini, dar în care ești oricum capabil să îndeplinești această responsabilitate. Nu te vei simți atât de mulțumit în timp ce o faci și, după ce vei plăti un preț și vei îndeplini această responsabilitate, rezultatele muncii tale nu îți vor aduce nicio plăcere sau confort, dar pentru că a fost responsabilitatea și datoria ta, ai făcut-o oricum. Dacă am compara acest lucru cu găsirea plăcerii în a-i ajuta pe ceilalți, care arată mai multă umanitate? (Oamenii care își îndeplinesc responsabilitățile și îndatoririle au mai multă umanitate.) A găsi plăcere în a-i ajuta pe ceilalți nu reprezintă îndeplinirea unei responsabilități – este doar o cerință privind conduita morală și responsabilitățile sociale ale oamenilor, care există în anumite contexte sociale; provine din opinia populară, morala socială sau chiar din legile unei țări și servește pentru a evalua dacă o persoană are sau nu moralitate și calitatea umanității sale. Cu alte cuvinte: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți” este doar o zicală care limitează comportamentul oamenilor, pe care societatea umană a propus-o pentru a eleva sfera gândirii omului. Acest tip de zicală este folosită doar pentru a-i determina pe oameni să pună-n practică niște comportamente bune, iar standardele de evaluare a acestor comportamente bune sunt morala socială, opinia publică sau chiar legea. De exemplu, dacă vezi un om care are nevoie de ajutor într-un spațiu public și tu ești prima persoană care ar trebui să-l ajute, dar nu o faci, ce vor crede ceilalți despre tine? Te vor certa pentru lipsa ta de maniere – nu asta înțelegem prin opinia publică? (Ba da.) Așadar, ce este morala socială? Este reprezentată de lucruri și obiceiuri pozitive și pline de optimism pe care societatea le promovează și le încurajează. Firește, acestea includ o mulțime de cerințe specifice, de exemplu: să sprijini persoanele vulnerabile, să dai o mână de ajutor atunci când alții întâmpină dificultăți și nu doar să stai cu mâinile-n sân. Se presupune că oamenii trebuie să practice acest tip de conduită morală; asta înseamnă să aibă morală socială. Dacă vezi pe cineva suferind și închizi ochii, ignori acel om și nu faci nimic, atunci îți lipsește morala socială. Așadar, care sunt cerințele impuse de lege pentru conduita morală a omului? China este un caz special în acest sens: legea chineză nu are nicio prevedere explicită privind responsabilitățile sociale și morala socială. Oamenii învață puțin despre aceste lucruri din educația primită în familie, din educația școlară și din ceea ce aud și observă în societate. În schimb, în țările occidentale, aceste lucruri sunt consacrate prin lege. De exemplu, dacă vezi că un om a căzut pe drum, ar trebui cel puțin să te duci la el și să-l întrebi: „Ești bine? Ai nevoie de ajutor?” Dacă acea persoană răspunde: „Sunt bine, mulțumesc”, atunci nu trebuie să o ajuți, nu ți se cere să îndeplinești această responsabilitate. Dacă spune: „Am nevoie de ajutor, te rog”, atunci trebuie să o ajuți. Dacă nu o vei ajuta, vei răspunde legal pentru asta. Aceasta este o cerință specială pe care anumite țări o propun cu privire la conduita morală a oamenilor; impun această cerință oamenilor prin prevederi explicite în legile lor. Aceste cerințe impuse conduitei morale a oamenilor de către opinia publică, morala socială și chiar de către lege sunt limitate doar la comportamentul oamenilor, iar aceste criterii comportamentale de bază sunt standardele după care este evaluată conduita morală a unei persoane. La suprafață, aceste standarde morale par să evalueze comportamentul oamenilor – cu alte cuvinte, dacă oamenii și-au îndeplinit sau nu responsabilitățile sociale – dar, în esență, evaluează calitatea lăuntrică a oamenilor. Fie că este vorba de opinia publică, de morala socială sau de lege, aceste lucruri doar evaluează sau emit cerințe cu privire la ceea ce fac oamenii, iar aceste evaluări și cerințe sunt limitate la comportamentul oamenilor. Ele judecă atât calitatea, cât și conduita morală a unei persoane pe baza comportamentului acelei persoane – acesta este scopul evaluării lor. Aceasta este natura afirmației: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți.” Când vine vorba de a găsi plăcere în a-i ajuta pe ceilalți, țările occidentale impun oamenilor lucruri prin prevederile legii, în timp ce, în China, cultura tradițională este folosită pentru a-i educa și condiționa pe oameni cu aceste idei. Deși există această diferență între Orient și Occident, natura lor e aceeași – ambele folosesc zicale pentru a restricționa și a reglementa comportamentul și moralitatea oamenilor. Totuși, fie că este vorba de legile țărilor occidentale sau de cultura tradițională din Orient, toate acestea sunt doar cerințe și reglementări impuse comportamentului și conduitei morale a omului, iar aceste criterii reglementează numai comportamentul și conduita morală a oamenilor – dar vizează vreuna dintre ele umanitatea omului? Pot fi folosite ca standarde pentru evaluarea umanității unei persoane reglementările care stipulează doar ce comportamente se cuvine să practice aceasta? (Nu.) Dacă analizăm zicala: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”, unii oameni răi sunt capabili să găsească plăcere în a-i ajuta pe ceilalți, dar sunt motivați de propriile intenții și scopuri. Când diavolii fac o mică faptă bună, este și mai probabil să aibă propriile intenții și scopuri pentru a face acest lucru. Credeți că toți cei care găsesc plăcere în a-i ajuta pe ceilalți sunt iubitori ai adevărului, care au un simț al dreptății? Gândiți-vă la cei despre care se presupune că găsesc plăcere în a-i ajuta pe ceilalți în China, cum ar fi acele figuri cavalerești, sau oamenii care fură de la bogați și dăruiesc săracilor sau cei care vin frecvent în ajutorul grupurilor vulnerabile și al persoanelor cu dizabilități și așa mai departe – au toți umanitate? Iubesc toți lucrurile pozitive și au simțul dreptății? (Nu.) Cel mult, sunt doar oameni care au un caracter relativ mai bun. Deoarece sunt guvernați de acest spirit de a găsi plăcere în a-i ajuta pe ceilalți, ei săvârșesc multe fapte bune care le aduc plăcere, confort, și care le permit să se bucure din plin de un sentiment de fericire, dar practicarea unor astfel de comportamente nu înseamnă că au umanitate, întrucât credința lor și ceea ce urmăresc la nivel spiritual sunt lucruri neclare, sunt variabile necunoscute. Așadar, pot fi priviți ca oameni cu umanitate și conștiință, bazându-ne pe această conduită morală bună? (Nu.) Unele instituții, cum ar fi fundațiile și organizațiile de asistență socială, care se presupune că găsesc plăcere în a-i ajuta pe ceilalți, care ajută grupurile vulnerabile și persoanele cu dizabilități, își îndeplinesc, cel mult, o mică parte din responsabilitatea socială. Ele fac aceste lucruri pentru a-și îmbunătăți imaginea în ochii publicului, pentru a se remarca tot mai mult și pentru a satisface mentalitatea potrivit căreia găsești plăcere în a-i ajuta pe ceilalți – acest lucru nu se ridică la nivelul semnificației că „au umanitate”. Mai mult, oare oamenii în care găsesc plăcerea de a-i ajuta chiar au nevoie de sprijin? Este găsirea plăcerii în a-i ajuta pe ceilalți, în sine, un lucru just? Nu neapărat. Dacă vei studia suficient de mult timp toate evenimentele majore și minore care au loc în societate, vei vedea că unele dintre ele sunt doar situații în care oamenii găsesc plăcere în a-i ajuta pe ceilalți, în vreme ce, în multe alte cazuri, mai multe secrete nespuse și aspecte întunecate ale societății sunt mușamalizate de cazurile în care oamenii găsesc plăcere în a-i ajuta pe ceilalți. În orice caz, există intenții și scopuri în spatele faptului de a găsi plăcerea în a-i ajuta pe ceilalți, fie că acestea sunt de a deveni faimoși și de a se ridica deasupra celorlalți, fie de a respecta morala socială și de a nu încălca legea, fie de a obține o evaluare mai bună din partea societății, în general. Indiferent de modul în care vedem chestiunea, găsirea plăcerii în a-i ajuta pe ceilalți este doar unul dintre comportamentele externe ale omului și, cel mult, echivalează cu un fel de conduită morală bună. Nu are nimic de-a face cu umanitatea normală pe care o cere Dumnezeu. Aceia care sunt capabili să găsească plăcere în a-i ajuta pe ceilalți pot fi oameni obișnuiți, fără ambiții reale sau ar putea fi persoane importante în societate; ar putea fi oameni cu suflet relativ bun, dar ar putea să aibă și o inimă dușmănoasă. Ar putea fi orice fel de persoană, și toată lumea este capabilă să practice acest comportament într-un moment trecător. Așadar, afirmația despre conduita morală: „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți” cu siguranță nu se califică drept standard pentru evaluarea umanității oamenilor.

„Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți” – această zicală despre conduita morală nu reprezintă, de fapt, esența umanității oamenilor și e puțin legată de natura-esență a oamenilor. Prin urmare, este nepotrivit să o folosiți pentru a evalua calitatea umanității cuiva. Așadar, care este o modalitate adecvată de a evalua umanitatea unui om? Cel puțin, o persoană care are umanitate nu ar trebui să decidă dacă să ajute pe cineva sau să-și îndeplinească responsabilitățile în funcție de fericirea pe care o va simți sau nu; în schimb, decizia ei ar trebui să se bazeze pe conștiința și rațiunea ei și nu ar trebui să ia în considerare ce are de câștigat, ce consecințe va avea asupra ei ajutorul dat acelei persoane sau ce efect ar putea avea asupra ei în viitor. Nu ar trebui să ia în considerare niciunul dintre aceste lucruri și ar trebui să-și îndeplinească responsabilitățile, să-i ajute pe ceilalți și să-i împiedice pe alții să sufere. Ar trebui să-i ajute pe oameni într-un mod pur, fără scopuri egoiste – asta ar face o persoană care are cu adevărat umanitate. Dacă scopul unei persoane în a-i ajuta pe ceilalți este să-și facă pe plac sau să-și clădească o reputație bună, atunci lucrul acesta este egoist și josnic – aceia care au cu adevărat conștiință și rațiune nu ar acționa în acest fel. Oamenii care au dragoste adevărată pentru ceilalți nu acționează doar pentru a-și îndeplini dorința de a se simți într-un fel anume, ci pentru a-și îndeplini responsabilitățile și pentru a face tot ce le stă în putere ca să-i ajute pe alții. Nu-i ajută pe oameni pentru a obține o recompensă și nu au alte intenții sau motive. Deși poate fi dificil să acționeze așa și cu toate că s-ar putea să fie judecați de alții sau chiar să se confrunte cu un mic pericol, ei recunosc că aceasta este o datorie pe care oamenii ar trebui să o facă, că este responsabilitatea oamenilor și că, dacă nu acționează în acest fel, nu se vor fi încadrat în ceea ce datorează altora și lui Dumnezeu și vor rămâne cu un regret pe viață. Ca atare, acționează fără ezitare, fac tot posibilul, se supun voinței Cerului și își îndeplinesc responsabilitatea. Indiferent cum îi judecă alții sau dacă aceștia își arată sau nu recunoștința față de ei și îi apreciază, atât timp cât vor fi capabili să ajute acea persoană să facă orice trebuie să facă și vor putea face acest lucru din toată inima, ei se vor simți mulțumiți. Cei care sunt capabili să acționeze în acest fel au conștiință și rațiune, au manifestările umanității, și nu doar un fel de comportament care se limitează la sfera caracterului moral și a conduitei morale. A găsi plăcere în a-i ajuta pe ceilalți este doar un fel de comportament și, uneori, este doar un comportament care apare în anumite contexte specifice; decizia unei persoane de a adopta acest tip de comportament tranzitoriu este luată în funcție de starea sa de spirit, de emoții, de mediul social, precum și de contextul imediat și de ce beneficii sau dezavantaje care pot să apară după ce acționează astfel. Cei cu umanitate nu iau în considerare aceste lucruri atunci când îi ajută pe oameni – ei iau decizia pe baza unui standard de judecată care este mai pozitiv și mai în concordanță cu rațiunea și conștiința umanității normale. Uneori, sunt chiar capabili să persevereze în a-i ajuta pe oameni atunci când acest lucru contrazice standardele moralității și intră în conflict cu ele. Criteriile, ideile și punctele de vedere ale moralității pot doar să înfrâneze comportamentele tranzitorii ale oamenilor. Și schimbarea acestor comportamente bune sau rele va fi în funcție de starea de spirit a persoanei, de emoții, de binele și răul din sinea ei și bunele sau relele ei intenții trecătoare; în mod firesc, climatul social și mediul înconjurător vor avea, de asemenea, un impact asupra acestui lucru. Există multe impurități în aceste comportamente; toate sunt comportamente superficiale, iar oamenii nu pot judeca dacă cineva are umanitate sau nu când le folosește. În schimb, este mult mai precis și mai practic să judeci dacă un om are sau nu umanitate în funcție de umanitatea-esență pe care o deține, de ceea ce urmărește, de viziunea sa asupra vieții și de sistemul lui de valori, de calea pe care merge și de temelia comportamentului și acțiunilor lui. Spuneți-Mi, care sunt în concordanță cu adevărul: bazele pentru evaluarea umanității sau bazele pentru evaluarea conduitei morale? Standardele de evaluare a conduitei morale sunt cele în concordanță cu adevărul sau standardele pentru a evalua dacă un om are umanitate? Care dintre aceste standarde sunt în concordanță cu adevărul? În realitate, standardele după care se evaluează dacă o persoană are umanitate sunt cele în acord cu adevărul. Aceasta este o certitudine incontestabilă. Lucrurile folosite pentru a evalua conduita morală a oamenilor nu pot servi drept criterii deoarece sunt schimbătoare. Sunt pline de multe impurități, cum ar fi tranzacțiile, interesele, preferințele, preocupările, emoțiile, gândurile rele, firile corupte ale oamenilor și așa mai departe. Pur și simplu conțin prea multe greșeli și impurități – nu sunt directe. Prin urmare, nu pot servi drept criterii de judecată a oamenilor. Sunt pline de tot felul de lucruri pe care Satana le insuflă omului și de condiții suplimentare care apar din cauza firii satanice corupte a omului și, ca atare, nu sunt adevărul. Pe scurt, indiferent dacă oamenii consideră că aceste criterii de conduită morală sunt ușor sau greu de îndeplinit, sau dacă oamenii le apreciază ca având valoare ridicată, scăzută sau medie, în orice caz, toate sunt doar niște zicale care restricționează și reglementează comportamentul oamenilor. Ele se ridică doar la nivelul calității morale a omului; nu au nici cea mai mică legătură cu cerința lui Dumnezeu ca adevărul să fie folosit pentru a judeca umanitatea unei persoane. Nici măcar nu includ standardele de bază pe care cei cu umanitate ar trebui să le aibă și să le îndeplinească; nu se încadrează în niciunul dintre aceste lucruri. Când îi privește pe alții, omul se concentrează doar să le evalueze manifestările conduitei morale; el își privește și-și evaluează semenii doar conform cerințelor culturii tradiționale. Dumnezeu nu privește oamenii doar pe baza manifestărilor lor de conduită morală – El Se concentrează pe umanitatea-esență pe care o au. Ce include umanitatea-esență a unei persoane? Preferințele ei, opiniile personale asupra lucrurilor, viziunea asupra vieții și sistemul ei de valori, ceea ce urmărește, dacă are un simț al dreptății, dacă iubește adevărul și lucrurile pozitive, capacitatea ei de a accepta adevărul și de a i se supune, calea pe care o alege și așa mai departe. Este corect să judeci umanitatea-esență a unei persoane în funcție de aceste lucruri. Acest lucru încheie, mai mult sau mai puțin, părtășia Mea despre găsirea plăcerii în a-i ajuta pe ceilalți. Prin această părtășie cu privire la aceste două cerințe legate de conduita morală, înțelegeți acum principiile de bază ale discernământului în ceea ce privește atât modul de a evalua conduita morală, cât și diferența dintre standardele lui Dumnezeu pentru evaluarea oamenilor și conduita morală despre care vorbește omul? (Da.)

Tocmai am avut părtășie despre două dintre cerințele impuse conduitei morale a omului de către cultura tradițională: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” și „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți.” Ce ați învățat din părtășia Mea despre aceste două zicale? (Am învățat că, de fapt, conduita morală a oamenilor nu are legătură cu umanitatea-esență pe care o au ei. Cel mult, oamenii care afișează aceste tipuri de conduită morală au unele comportamente și manifestări bune în ceea ce privește calitatea moralității lor. Asta nu înseamnă însă că au umanitate sau că trăiesc asemănarea umană. Am dobândit o înțelegere oarecum mai clară a acestei probleme.) Oamenii care afișează o conduită morală bună nu au neapărat umanitate – toată lumea poate recunoaște acest fapt și, într-adevăr, așa stau lucrurile. Toți oamenii urmează tendințele rele ale societății și toți și-au pierdut treptat conștiința și rațiunea – puțini sunt capabili să trăiască asemănarea umană. Oare fiecare persoană care a predat odată poliției un cent găsit pe trotuar s-a dovedit a fi bună? Nu neapărat. Ce final au avut mai târziu cei care au fost odată lăudați ca eroi? În inima lor, toți oamenii știu răspunsurile la aceste întrebări. Ce s-a întâmplat cu acele modele ale moralității sociale și cu marii filantropi care adesea găseau plăcerea în a-i ajuta pe ceilalți, care erau împodobiți cu flori roșii și preamăriți de oameni? Cei mai mulți dintre ei nu s-au dovedit a fi oameni buni. Doar au făcut intenționat câteva fapte bune, pentru a deveni renumiți. De fapt, cea mai mare parte a comportamentului, vieților și caracterului lor real nu este deloc bună. Lingușeala și măgulirea sunt singurele lucruri la care se pricep cu adevărat. Când își scot florile roșii și poleiala superficială de model al moralității sociale, nici măcar nu știu cum să se comporte sau cum ar trebui să își trăiască viața. Care este problema aici? Nu au fost ei prinși în capcană de coroana „modelului moral” pe care le-a oferit-o societatea? Ei nu știu cu adevărat ce sunt – au fost atât de excesiv flatați, încât au început să se creadă prea importanți, și nu mai pot fi oameni normali. În cele din urmă, nici măcar nu știu cum să trăiască, existența lor de zi cu zi devine o harababură totală, iar unii ajung chiar să abuzeze de alcool, să devină deprimați și să se sinucidă. Cu siguranță există oameni care se încadrează în această categorie. Întotdeauna vânează un sentiment, dorindu-și să fie eroi și exemplare, să devină celebri sau să fie culmea excelenței morale. Nu se pot întoarce niciodată în lumea reală; nevoile cotidiene ale vieții reale sunt o sursă constantă de supărare și suferință pentru ei. Nu știu cum să scape de această durere sau cum să aleagă calea cea dreaptă în viață. În căutarea unei senzații tari, unii apelează la droguri, în timp ce alții aleg să-și pună capăt vieții, pentru a scăpa de sentimentele de deșertăciune. Unii dintre cei care nu se sinucid ajung adesea să moară din cauza depresiei. Oare nu există multe exemple în acest sens? (Ba da.) Daune ca aceasta provoacă oamenilor cultura tradițională. Nu numai că nu le permite oamenilor să dobândească o înțelegere exactă a umanității și nu-i îndrumă pe calea cea dreaptă pe care ar trebui să o urmeze – asta nu e tot – ci, de fapt, îi face să rătăcească, îndreptându-i către un tărâm al iluziei și al fanteziei. Acest lucru dăunează oamenilor și o face într-un mod destul de profund. Unii ar putea spune: „Nu este adevărat în toate cazurile! Ne merge foarte bine, nu-i așa?” Oare faptul că vă merge bine acum nu este doar rezultatul protecției lui Dumnezeu? Doar pentru că Dumnezeu v-a ales și aveți protecția Sa, ați avut norocul să acceptați lucrarea Lui și puteți să-I citiți cuvintele, să participați la adunări, să aveți părtășie, pe rând, și să vă îndepliniți datoria aici; doar datorită protecției Lui puteți să trăiți viața unui om normal și să aveți rațiunea normală de a vă ocupa de toate aspectele vieții voastre de zi cu zi. Cu toate acestea, este de netăgăduit că, în adâncul minții voastre, există încă idei și opinii precum: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” și „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți.” Și, totodată, încă sunteți întemnițați de aceste criterii ideologice și morale care vin de la omenire. De ce spun că sunteți întemnițați de aceste lucruri? Întrucât calea pe care alegeți să o urmați în viață, principiile și direcția acțiunilor și comportamentului vostru, principiile, metodele și criteriile după care priviți oamenii și lucrurile și așa mai departe încă sunt influențate sau chiar încătușate și controlate de aceste criterii ideologice și morale, în diferite măsuri. Pe de altă parte, cuvintele lui Dumnezeu și adevărul încă nu au devenit temelia și criteriile pentru opiniile voastre despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile voastre. În prezent, doar ați ales direcția corectă în viață și aveți voința, aspirația și speranța de a porni pe calea urmăririi adevărului. Cu toate acestea, în realitate, cei mai mulți dintre voi nu v-ați croit deloc drum pe această cale – cu alte cuvinte, nici măcar nu ați pus piciorul pe calea cea dreaptă pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru om. Unii vor spune: „Dacă nu am pus piciorul pe calea cea dreaptă, atunci de ce mai suntem capabili să ne îndeplinim îndatoririle?” Acesta este rezultatul alegerii, cooperării, conștiinței și hotărârii omului. În acest moment, cooperezi cu cerințele lui Dumnezeu și faci tot posibilul să te perfecționezi, însă doar pentru că încerci să te perfecționezi nu înseamnă că ai pășit deja pe calea urmăririi adevărului. Un motiv pentru aceasta este că sunteți încă influențați de ideile pe care cultura tradițională vi le-a inculcat. De exemplu, s-ar putea să înțelegeți bine esența afirmațiilor: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos” și „Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți”, după ce M-ați auzit având părtășie despre ele și expunându-le, dar, peste câteva zile, s-ar putea să vă răzgândiți. S-ar putea să ajungeți să gândiți: „Ce este atât de rău în ceea ce privește zicala: «Nu-ți însuși banii găsiți pe jos»? Se întâmplă să-mi placă oamenii care nu-și însușesc banii găsiți pe jos. Cel puțin nu sunt lacomi. Ce este în neregulă cu: «Găsește plăcere în a-i ajuta pe ceilalți»? Cel puțin, atunci când ai nevoie, poți conta pe cineva care îți dă o mână de ajutor. Este un lucru bun și ceva de care toată lumea are nevoie! În plus, indiferent cum analizezi zicala, faptul că oamenii găsesc plăcere în a-i ajuta pe ceilalți este doar un lucru bun, pozitiv. Este datoria noastră obligatorie și nu trebuie criticată!” Vezi tu, la doar câteva zile după ce te-ai trezit, o noapte de somn va fi suficientă pentru a te face să te schimbi; te va trimite unde ai fost înainte și te va întoarce încă o dată la întemnițarea culturii tradiționale. Cu alte cuvinte, aceste lucruri adăpostite în ungherele minții tale îți influențează din când în când gândurile și opiniile, precum și căile pe care le alegi. Și, inevitabil, în timp ce te influențează, te și rețin în mod constant, împiedicându-te să îți îndeplinești dorința de a păși pe calea cea dreaptă în viață, de a porni pe calea urmăririi adevărului și de a merge pe calea vieții în care cuvintele lui Dumnezeu sunt baza ta, iar adevărul este criteriul tău. Chiar dacă ești foarte dornic să mergi pe această cale, chiar dacă tânjești să faci acest lucru și te simți agitat din cauza asta și îți petreci zilele gândindu-te și plănuind, luând hotărâri și rugându-te pentru aceasta, lucrurile tot nu vor decurge cum îți dorești tu. Asta se întâmplă deoarece aceste aspecte ale culturii tradiționale sunt prea profund înrădăcinate în adâncul inimii tale. Unii ar putea spune: „Nu e corect! Cultura tradițională este prea adânc înrădăcinată în inima oamenilor, spui tu, dar nu cred că este adevărat. Am doar douăzeci de ani, nu am șaptezeci sau optzeci, așadar, cum ar fi putut aceste lucruri să se fi înrădăcinat adânc în inima mea?” De ce spun că aceste idei sunt deja adânc înrădăcinate în inima ta? Gândește-te: de pe vremea primelor tale amintiri, nu ai aspirat dintotdeauna să fii o persoană nobilă, chiar dacă părinții tăi nu ți-au insuflat astfel de idei? De exemplu, celor mai mulți oameni le place să se uite la filme și să citească romane despre eroi și simpatizează profund cu victimele din aceste povești, în timp ce disprețuiesc răufăcătorii și personajele crude care îi rănesc pe ceilalți oameni. Când crești într-o asemenea atmosferă, accepți inconștient lucrurile asupra cărora societatea de rând a convenit în mod colectiv. Așadar, de ce ai acceptat aceste lucruri? Pentru că oamenii nu se nasc având adevărul și nu au o capacitate înnăscută de a discerne lucrurile. Tu nu ai acest instinct – instinctul pe care oamenii îl au este o tendință inerentă de a plăcea unele lucruri bune, pozitive și active. Aceste lucruri active și pozitive te determină să aspiri să te străduiești mai mult, să devii o persoană bună, eroică și măreață. Aceste lucruri încep treptat să prindă formă în inima ta atunci când intri în contact cu zicale care își au originea în opinia publică și morala socială. Odată ce afirmațiile care provin din moralitatea culturii tradiționale se infiltrează în tine și intră în lumea ta interioară, ele prind rădăcini în inima ta și încep să îți domine viața. Când se întâmplă asta, nu discerni aceste lucruri, nu te opui lor și nu le respingi și, în schimb, simți profund că ai nevoie de ele. Prima ta mișcare este să te răsfeți cu aceste zicale. De ce? Deoarece aceste zicale sunt atât de potrivite gusturilor și noțiunilor oamenilor și se conformează nevoilor lumilor spirituale ale oamenilor. Drept urmare, accepți aceste afirmații ca pe ceva normal și fără să te păzești deloc de ele. Treptat, prin educația primită în familie, prin educația școlară și condiționarea și îndoctrinarea societății, împreună cu propriile închipuiri, ajungi să devii profund convins că aceste zicale sunt lucruri pozitive. Prin rafinamentul timpului și pe măsură ce îmbătrânești, te străduiești să respecți aceste zicale în tot felul de contexte și situații și să urmezi aceste lucruri pe care oamenii le preferă instinctiv și le consideră bune. Ele capătă din ce în ce mai mult formă înlăuntrul tău și devin din ce în ce mai înrădăcinate în tine. În același timp, aceste lucruri îți domină viziunea asupra vieții și a țelurilor pe care le urmărești și devin standardele după care judeci oamenii și lucrurile. Odată ce aceste zicale din cultura tradițională prind contur în oameni, condițiile de bază care îi determină să se împotrivească lui Dumnezeu și adevărului sunt toate la locul lor; este ca și cum oamenii ar găsi propriile motive și propria bază pentru a face acest lucru. Și astfel, atunci când Dumnezeu dă în vileag firile și esența coruptă a oamenilor și îi copleșește cu mustrări și judecată, oamenii își formează tot felul de noțiuni despre El. Ei cred: „Oamenii spun adesea «Dacă îi lovești pe alții, nu-i lovi în față; dacă îi expui pe alții, nu le expune neajunsurile» și «Execuția duce doar la rostogolirea capetelor; fii indulgent oriunde este posibil», așadar, cum ar putea Dumnezeu să vorbească așa? A fost cu adevărat Dumnezeu? Dumnezeu n-ar vorbi așa – El ar trebui să adopte o poziție superioară și să le vorbească oamenilor pe un ton blând, tonul lui Buddha care eliberează toate ființele umane de suferință, tonul unui bodhisattva. Așa este Dumnezeu – o figură incredibil de blândă și măreață.” Acest șir de idei, opinii și noțiuni continuă să țâșnească din inima ta în număr tot mai mare și, în cele din urmă, pur și simplu nu mai poți suporta și faci ceva prin care te răzvrătești și te împotrivești lui Dumnezeu, în ciuda ta. În acest fel, ești ruinat de noțiunile și închipuirile tale. Din asta putem vedea că, indiferent câți ani ai, atât timp cât ai primit educația culturii tradiționale și ai capacitatea mentală a unui adult, inima ta va fi plină de aceste aspecte ale moralității culturii tradiționale care, treptat, se vor înrădăcina în tine. Te-au dominat deja, iar tu deja trăiești de mulți ani conform acestor lucruri. Viața și însăși natura ta sunt de mult timp preocupate de aceste aspecte ale moralității culturii tradiționale. De exemplu, de la vârsta de cinci sau șase ani, ai învățat să găsești plăcere în a-i ajuta pe ceilalți și să nu-ți însușești banii găsiți pe jos. Aceste lucruri te-au influențat și au dictat în întregime modul în care te-ai comportat. Acum, ca persoană de vârstă mijlocie, deja trăiești potrivit acestor lucruri de mulți ani; asta înseamnă că ești departe de standardele pe care Dumnezeu le cere omului. De când ai acceptat aceste zicale despre conduita morală pe care le promovează cultura tradițională, te-ai abătut din ce în ce mai mult de la cerințele lui Dumnezeu. Diferența dintre standardele tale de umanitate și standardele de umanitate impuse de Dumnezeu a crescut din ce în ce mai mult. Drept urmare, te-ai îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu. Nu așa stau lucrurile? Cugetați pe îndelete la aceste cuvinte.