Despre ce am avut părtășie la ultima noastră adunare? (Dumnezeu a avut mai întâi părtășie despre poveștile lui Xiaoxiao și Xiaoji. După aceea, ai avut părtășie despre ceea ce reprezintă comportamentele pe care omul le consideră bune, ai vorbit și despre unele dintre cerințele pe care le are Dumnezeu de la om și s-a pus un accent deosebit pe adevărurile-principii pe care ar trebui să le înțelegem în ceea ce privește onorarea părinților.) Ultima dată, am avut părtășie despre un subiect legat de urmărirea adevărului care se potrivea cel mai mult noțiunilor omului. A fost și un subiect negativ, și anume comportamentele care sunt considerate drepte și bune conform noțiunilor omului. Am dat câteva exemple care abordau acest subiect și apoi am dat alte câteva exemple de cerințe propuse de Dumnezeu pentru a ajusta comportamentul omului. Acestea au fost, mai mult sau mai puțin, lucrurile specifice despre care am avut părtășie. Această părtășie nu a fost organizată în multe părți mari, dar am discutat multe detalii referitoare la cunoștințele oamenilor, practica lor și înțelegerea adevărului de către ei. Astăzi, vom reveni puțin asupra acestor lucruri. Ce consideră omul, în general, drept comportamente bune? Nu ar trebui să avem o concluzie sau o definiție cuprinzătoare a acestui lucru? Ați ajuns la o concluzie? În timpul adunărilor, ați avut părtășie despre aceste lucruri? (Da. După ce Dumnezeu a avut părtășie cu noi de mai multe ori, am putut vedea că acele comportamente bune pe care omul le percepe ca fiind corecte sunt doar un fel de comportament. Nu reprezintă adevărul, ci sunt doar modalități prin care oamenii se deghizează.) Pe baza unora dintre afirmațiile rezumate de omenire cu privire la comportamentele externe, care este, mai exact, esența acestor comportamente? Există o relație între esența omului și bunele comportamente externe ale omenirii? Aceste comportamente externe bune îi fac pe oameni să pară foarte decenți și demni; cei care le au sunt respectați și lăudați de alții, sunt foarte apreciați și lasă o impresie bună. Este această impresie bună în concordanță cu esența firii corupte a omului? (Nu, nu este.) Atunci, din această perspectivă, care este natura comportamentelor bune ale omului? Nu sunt ele, pur și simplu, abordări și „ambalaje” la nivel de suprafață? (Ba da, sunt.) Reprezintă aceste abordări și „ambalaje” la nivel de suprafață manifestările adecvate ale umanității normale? (Nu, nu reprezintă.) Acesta e motivul pentru care comportamentele considerate de oameni drepte și bune în noțiunile lor sunt, de fapt, doar abordările și „ambalajele” omenirii la nivel de suprafață. Aceasta este natura acelor comportamente. Ele nu constituie trăirea umanității normale și nici nu sunt efuziuni ale ei, ci doar abordări externe. Aceste abordări ascund firile corupte ale omului, ascund natura-esență satanică a omului și înșală ochii altor oameni. Oamenii pun în practică aceste comportamente bune pentru a câștiga bunăvoința, stima și respectul celorlalți – astfel de comportamente nu îi pot ajuta pe oameni să se trateze unii pe alții cu onestitate sau să interacționeze cu sinceritate, cu atât mai puțin să trăiască asemănarea umană. Aceste comportamente bune nu sunt abordări care-și au originea în onestitatea din toată inima și nici nu sunt efuziuni naturale ale umanității normale. Nu reprezintă, în niciun fel, esența omului; sunt pur și simplu un paravan și o fațadă falsă pe care o afișează omul – sunt podoabele omenirii corupte. Ele ascund esența rea a omenirii. Aceasta este esența bunelor comportamente ale omului, acesta este adevărul din spatele lor. Așadar, care este esența comportamentelor pe care Dumnezeu le cere omului? În ultimele două dăți în care am avut părtășie, am menționat câteva dintre abordările impuse de Dumnezeu și ceea ce le cere oamenilor să trăiască, privind comportamentul lor. Ce au inclus acestea? (Oamenii nu trebuie să fumeze, să bea alcool, să-i lovească pe alții sau să abuzeze verbal de ei. Ei își vor onora părinții și vor avea o decență sfântă. Nu se vor închina la idoli, nu vor comite adulter, nu vor fura, nu-și vor însuși bunurile altora, nu vor depune mărturii mincinoase și așa mai departe.) Care este esența acestor cereri? Cu alte cuvinte, pe ce premisă are Dumnezeu aceste cerințe? Pe ce condiție fundamentală se bazează ele? Nu au fost aceste cereri propuse pornind de la contextul și premisa că omenirea a fost coruptă de Satana și că omul are o natură păcătoasă? Și oare aceste cerințe nu se încadrează în sfera umanității normale? Nu sunt lucruri pe care cei cu umanitate normală pot să le realizeze? (Ba da, sunt.) Aceste cereri sunt în întregime emise pe baza condiției fundamentale ca o persoană cu umanitate normală să le poată îndeplini. În acest sens, așadar, care este esența comportamentelor pe care Dumnezeu i le cere omului? Putem spune că este adevărata asemănare trăită de umanitatea normală, precum și minimul necesar pe care se cuvine ca umanitatea normală să-l aibă? Aceste exemple pe care le-am dat – ca oamenii să aibă decență sfântă, să se înfrâneze și să nu fie dezmățați, să nu-i lovească pe alții sau să nu abuzeze verbal de ei, să nu fumeze, să nu bea alcool, să nu comită adulter, să nu fure sau să nu se închine la idoli și să își onoreze părinții, iar în Epoca Harului, oamenilor li s-a spus, de asemenea, să fie răbdători, toleranți și așa mai departe – sunt oare cerințele emise de Dumnezeu, limitate doar la un fel de abordare? Nu, Dumnezeu a stabilit criterii pentru modul în care oamenii ar trebui să trăiască umanitatea normală. Ce vreau să spun prin „criterii”? Mă refer la standardele cerințelor lui Dumnezeu. Ca persoană, ce este nevoie să trăiți pentru a avea o umanitate normală? Trebuie să îndepliniți cerințele emise de Dumnezeu. Noi am enumerat doar o parte dintre cerințele pe care le are Dumnezeu de la om. Cerințe precum să nu-i lovești pe alții sau să nu abuzezi verbal de ei, să nu fumezi, să nu bei alcool, să nu comiți adulter, să nu furi și așa mai departe sunt lucruri pe care cei cu umanitate normală pot să le realizeze. Deși aceste lucruri sunt inferioare adevărului și nu îi corespund, ele reprezintă niște standarde de bază pentru a evalua dacă o persoană are sau nu umanitate.

Care a fost esența comportamentelor cerute omului de către Dumnezeu pe care tocmai le-am rezumat? Să trăiască umanitatea normală. Dacă o persoană poate să trăiască sau să se comporte în modurile cerute de Dumnezeu, atunci, în ochii Lui, această persoană are umanitate normală. Ce înseamnă să ai umanitate normală? Înseamnă că o persoană are deja criteriile comportamentale cerute de Dumnezeu și îndeplinește standardul umanității normale în ceea ce privește comportamentul, abordările și ceea ce trăiește, pentru că manifestă și trăiește umanitatea normală în modul cerut de Dumnezeu. Se poate spune așa? (Da.) Indiferent dacă o persoană crede sau nu în Dumnezeu, indiferent dacă are sau nu credință adevărată, dacă fură, păcălește sau profită de alți oameni, dacă folosește frecvent un limbaj murdar, dacă lovește și rănește alte persoane fără niciun fel de scrupule, atunci când reputația, statutul, imaginea sau alte interese ale ei sunt în joc; sau dacă merge chiar până acolo încât să comită păcatul adulterului – dacă mai are aceste probleme în modul în care trăiește umanitatea, mai ales după ce începe să creadă în Dumnezeu, este, atunci, normală umanitatea ei? (Nu, nu este.) Indiferent dacă evaluezi non-credincioși sau credincioși, aceste standarde comportamentale pe care le-a stabilit Dumnezeu sunt doar cele mai joase și cele mai mici standarde pentru evaluarea umanității unei persoane. Sunt unii oameni care, după ce devin credincioși, renunță la ceva și se sacrifică puțin și sunt capabili să plătească un mic preț, dar nu îndeplinesc niciodată standardele comportamentale stabilite de Dumnezeu. Este clar că oamenii de acest fel nu trăiesc umanitatea normală – nu trăiesc nici măcar cea mai simplă asemănare umană. Ce înseamnă că o persoană nu trăiește umanitatea normală? Înseamnă că nu are umanitate normală. Deoarece nici măcar nu poate îndeplini standardele cerințelor pe care le are Dumnezeu pentru comportamentul omenirii în ceea ce privește trăirea umanității, umanitatea ei este foarte slabă și i se poate face doar o evaluare proastă. Standardul minim pentru evaluarea umanității unei persoane este să vezi dacă purtarea acesteia îndeplinește standardele cerințelor stabilite de Dumnezeu pentru comportamentul omenirii. Vezi dacă, după ce a ajuns să creadă în Dumnezeu, se înfrânează; dacă are decență sfântă în ceea ce spune și face; dacă profită sau nu de ceilalți atunci când interacționează cu ei; dacă își tratează membrii familiei și frații și surorile din biserică cu dragoste, toleranță și răbdare; dacă își îndeplinește cât mai bine responsabilitățile față de părinți; dacă se mai închină la idoli când nu se uită nimeni și altele asemenea. Putem folosi aceste lucruri pentru a evalua umanitatea unei persoane. Lăsând deoparte dacă persoana iubește și urmărește sau nu adevărul, mai întâi evaluează dacă are o umanitate normală – dacă vorbele și comportamentul ei îndeplinesc standardele comportamentale pe care le-a stabilit Dumnezeu. Dacă nu îndeplinește aceste standarde comportamentale, atunci îi poți evalua umanitatea în funcție de gradul a ceea ce trăiește, fie că este mediu, slab, foarte slab sau îngrozitor, în această ordine – acest lucru este corect. Dacă un credincios fură din magazine și buzunare când merge la supermarket sau în locuri publice, dacă e cleptoman, ce fel de umanitate are? (O umanitate rea.) Există unii oameni predispuși să abuzeze și chiar îi lovesc pe alții când ceva îi înfurie. Insultele lor nu reprezintă evaluări corecte ale esenței unei alte persoane, ci, mai degrabă, sunt acuzații arbitrare și sunt pline de vorbe urâte. Astfel de oameni spun orice le permite să-și verse ura, fără să se abțină de la nimic. Unii oameni, în special, le spun părinților, fraților și surorilor, rudelor care sunt non-credincioși și chiar prietenilor non-credincioși lucruri pe care nu ai vrea să le auzi, ca nu cumva să-ți pângărească auzul. Ce fel de umanitate are acest tip de persoană? (O umanitate rea.) Ai putea spune, de asemenea, că nu are umanitate. Apoi, mai sunt și alții care nu văd decât bani în fața ochilor. Când acești oameni văd o persoană care are bani, care mănâncă bine, poartă haine frumoase și are o viață prosperă, vor mereu să profite de ea. Îi cer întotdeauna lucruri pe ocolite, îi mănâncă mâncarea și îi folosesc lucrurile, sau împrumută de la ea obiecte și nu i le returnează. Deși nu au profitat semnificativ de alții, iar acțiunile lor nu echivalează cu delapidarea sau mita, aceste comportamente ale lor de cleptomani sunt cu adevărat josnice și abjecte și provoacă disprețul celorlalți. Și mai grav e cazul celor care au o fixație pentru frumusețea sexului opus. Le fac ochi dulci frecvent celor de sex opus și chiar comit adulter, săvârșind un păcat între sexe. Unii dintre acești oameni sunt celibatari, în timp ce alții au familii – există chiar și unii care se dedau adulterului, în ciuda vârstei foarte înaintate. Și mai grav, unii oameni încearcă să seducă membrii de același sex și să aibă relații intime cu ei. Este cu adevărat dezgustător. Și mai de necrezut sunt acei oameni care cred în Dumnezeu de ani de zile, dar nu cred că adevărul este superior tuturor celorlalte lucruri sau că totul se realizează prin cuvintele lui Dumnezeu. Acești oameni se duc deseori în secret la ghicitoare ca să li se prezică viitorul, ard tămâie ca să se închine la Buddha sau alți idoli, iar unii chiar folosesc păpuși voodoo pentru a blestema alți oameni sau pentru a organiza ședințe de spiritism și altele asemenea. Săvârșirea acestor tipuri de magie diabolică este o problemă și mai gravă; asemenea oameni sunt neîncrezători și nu sunt cu nimic diferiți de non-credincioși. Chiar dacă împrejurările sunt neînsemnate sau grave, odată ce o persoană se manifestă astfel, putem spune că trăiește umanitatea într-un mod anormal și întinat și că unele dintre comportamentele ei sunt chiar eronate sau absurde – că sunt comportamente cu adevărat păcătoase. După ce ajung să creadă în Dumnezeu, unii oameni se îmbracă foarte provocator, acordă la fel de multă importanță înfățișării sexy ca non-credincioșii și sunt adepții tendințelor lumești. Nu seamănă deloc cu sfinții. Unii oameni se îmbracă cu mai mult gust când merg la adunări, dar se schimbă în hainele la modă ale non-credincioșilor când ajung acasă. Dacă ne uităm la ce poartă, nu arată ca niște credincioși; nu există nicio diferență între ei și non-credincioși. Chicotesc și glumesc pe seama lucrurilor; sunt extrem de indulgenți cu ei înșiși și nu dau dovadă de nicio reținere. Trăiesc oamenii ca aceștia o umanitate normală? (Nu, nu trăiesc.) Ei urmăresc tendințele lumești, să fie sexy, să-i ispitească pe alții și să atragă atenția. Își petrec toată ziua îmbrăcându-se frumos și machiindu-se strident, încercând să atragă sexul opus. Trăirea acestor oameni este relativ slabă. Ei nici măcar nu se pot înfrâna în ceea ce privește modul în care se îmbracă, vorbesc și se comportă și nu au decență sfântă, așadar, atunci când îi evaluăm în funcție de criteriile comportamentale cerute de Dumnezeu, este evident că umanitatea pe care o trăiesc este foarte slabă. Din aceste exemple concrete, putem vedea că toate cerințele lui Dumnezeu privind comportamentul oamenilor și ceea ce trăiesc ei sunt complet în acord cu cerințele umanității normale – așa că, în mod firesc, aceia cu umanitate normală sunt capabili să le îndeplinească. Ce înseamnă această afirmație? Înseamnă că ai o asemănare umană, semeni cu o persoană normală și ai nivelul minim de umanitate normal doar dacă aceasta este ceea ce trăiești. Analizând detaliile specifice ale cerințelor lui Dumnezeu, putem vedea că a trăi umanitatea în acest fel nu reprezintă ceva fals sau o prefăcătorie și nici nu înseamnă că-i păcălești pe ceilalți. Mai degrabă, este modul în care ar trebui să se manifeste umanitatea normală și realitatea pe care se cuvine să o aibă aceasta. Doar cei care trăiesc aceste manifestări ale umanității normale au asemănare umană, fără nici cea mai mică înșelăciune. Oamenii pot să câștige respectul celorlalți și să trăiască demn doar trăind în acest fel umanitatea normală. Și numai trăind umanitatea normală în acest fel și având decență sfântă, manifestările umane ale oamenilor aduc slavă lui Dumnezeu. Pentru că, atunci, tot ceea ce vei trăi va fi pozitiv și realitatea lucrurilor pozitive și nu va fi o prefăcătorie. Vei trăi asemănarea umană în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu.

Esența comportamentului bun al omului și esența comportamentului cerut de Dumnezeu au fost ambele explicate clar și inteligibil. Prin urmare, modul în care ar trebui oamenii să practice și să trăiască umanitatea normală ar trebui să fie, de asemenea, clar, nu-i așa? Oamenii nu vor întrece măsura și nici nu vor despica firul în patru privind întrebările legate de trăirea umanității normale. Are trăirea umanității normale legătură cu lucruri banale din viața oamenilor care nu au nimic de-a face cu umanitatea? Există unii oameni ridicoli care nu pot vedea clar această chestiune. Ei spun: „Din moment ce părtășia lui Dumnezeu este atât de detaliată, și noi trebuie să fim meticuloși când vine vorba de fiecare mic aspect al vieții noastre. De exemplu, sunt cartofii dulci mai hrănitori atunci când sunt fierți la abur sau prăjiți?” Are asta legătură cu trăirea umanității normale? Deloc. Ce ar trebui să mănânce oamenii și cum ar trebui să mănânce este bunul-simț pe care toți îl au acum. Atât timp cât nu e nicio problemă să mănânci ceva, poți mânca acel aliment oricum vrei. Dacă o persoană crede că trebuie să caute adevărul în chestiuni atât de simple ce țin de bun-simț și că trebuie să practice astfel de lucruri ca și cum ar fi adevărul, nu este acea persoană ridicolă și absurdă? Sunt unii oameni acum foarte meticuloși în chestiuni de genul acesta, care nu au nicio legătură cu adevărul. Acești oameni cred că urmăresc adevărul și cercetează și analizează chestiuni mărunte ca și cum ar fi adevărul. Unii chiar se înroșesc la față când se contrazic în privința acestor lucruri. Ce fel de problemă este asta? Nu este vorba de o lipsă gravă a înțelegerii spirituale? Faptul că unii oameni caută să afle cum să consume cartofii dulci, de parcă ar fi adevărul, este cu adevărat ridicol și enervant. Asemenea oameni sunt cazuri fără speranță, pentru că nu înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și nu știu ce înseamnă să urmărească adevărul. Ei nu pot să înțeleagă cele mai simple chestiuni de bun-simț din viață și nu pot să rezolve aceste probleme – așadar, ce rost are să trăiască atâția ani? Cum pot acești oameni să aducă vorba de astfel de chestiuni fără importanță la adunări și să discute și să aibă părtășie despre ele ca și cum ar fi subiecte în care cineva ar putea căuta adevărul? Motivul este, în principal, că acești oameni au o înțelegere denaturată și că sunt lipsiți de înțelegere spirituală. În ce context sunt meticuloși? De ce le-au venit aceste gânduri și idei? Cum ar putea, la adunări, să discute și să aibă părtășie despre cum să consume cartofi dulci? Oare pentru că problemele despre care am avut părtășie sunt prea concrete, iar acest lucru a dus la apariția unor concepții greșite în rândul oamenilor cărora le place să analizeze orice cuvânt și să despice firul în patru? Când apar aceste probleme și situații, simt că a le vorbi acestor persoane seamănă puțin cu tratarea maimuțelor de parcă ar fi oameni. Maimuțele sunt creaturi care trăiesc în munți și jungle. Deși seamănă cu oamenii și multe dintre comportamentele și obiceiurile lor sunt similare cu ale oamenilor și, cu toate că a existat o perioadă în care oamenii le considerau pe maimuțe drept strămoșii lor, indiferent cum stau lucrurile, maimuțele sunt tot maimuțe. Ar trebui să trăiască în păduri și munți. Nu ar fi o greșeală să le aducem într-o casă pentru a locui cu oamenii? Ar trebui să tratăm maimuțele ca și cum ar fi oameni? (Nu, nu ar trebui.) Așadar, sunteți maimuțe sau oameni? Dacă sunteți oameni, atunci, indiferent cât de mult trebuie să vorbesc sau cât de mult trebuie să lucrez, este potrivit și merită să vă spun aceste lucruri. Dacă sunteți maimuțe, este potrivit ca Eu să vă tratez ca pe oameni și să-Mi răcesc gura de pomană, discutând cu voi despre adevăr și intențiile lui Dumnezeu? Merită? (Nu, nu merită.) Atunci, sunteți oameni sau maimuțe? (Suntem oameni.) Chiar sper că sunteți. Ce părere aveți despre părtășia la adunări privind mâncatul cartofilor dulci? Ați fi meticuloși și în chestiuni ca aceasta? De exemplu, unii oameni se întreabă: „Oare să port haine albastre sau albe? Dacă port haine albe, ce fel de alb să fie? Ce fel de alb reprezintă sfințenia și se potrivește unui sfânt? Dacă mi se potrivește albastrul, atunci care albastru să fie? Care albastru se potrivește cel mai mult cerințelor și criteriilor pe care le are Dumnezeu pentru om și care albastru poate să-L slăvească pe Dumnezeu cel mai mult?” Ați fost vreodată meticuloși cu aceste chestiuni? S-a gândit cineva vreodată ce coafură, ce mod de a vorbi și ce ton al vocii se potrivesc unui sfânt? Ați fost vreodată meticuloși în privința acestor lucruri? Unii oameni au fost meticuloși și au depus eforturi pentru aceste lucruri. Sunt unii cărora le plăcea să-și decoloreze părul, în blond, sau să-l vopsească roșcat sau în alte culori ciudate, dar după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu, au văzut că restul fraților și surorilor din biserică nu își vopseau părul, așa că au încetat să mai facă asta. Abia după câțiva ani au înțeles pe deplin că nuanța părului sau coafura nu este ceva crucial. Esențial este dacă o persoană trăiește o umanitate normală și dacă iubește adevărul. Oamenii care au fost meticuloși în astfel de chestiuni care nu au nicio legătură cu trăirea umanității normale ajung să înțeleagă treptat că nu are rost să depună eforturi pentru aceste lucruri, întrucât aceste chestiuni nu au nimic de-a face cu adevărul. Sunt doar câteva probleme din sfera umanității normale și nu corespund adevărului. Dacă umanitatea pe care o trăiți îndeplinește cerințele și standardele lui Dumnezeu este suficient. Oare, în trecut, nu v-ați simțit toți oarecum uluiți de aceste probleme și confuzi din cauza lor? (Ba da, ne-am simțit.) Chiar dacă nu a fost ceva la fel de extrem ca dezbaterea, în timpul adunărilor, a modului în care să mâncați cartofi dulci, și pe voi v-au uluit câteva chestiuni mărunte și nesemnificative ale vieții. Acestea sunt fapte. Așadar, nu ar trebui să existe o concluzie definitivă cu privire la aceste chestiuni? Vă este clar ce principii ar trebui să respecte oamenii atunci când trăiesc umanitatea normală conform cerințelor și standardelor lui Dumnezeu? Știți cum veți căuta adevărul atunci când vă veți confrunta, data viitoare, cu anumite împrejurări particulare? Unii oameni spun: „Deși nu cad în extreme, ca de exemplu să întreb cum să consum cartofi dulci, dacă în viața mea de zi cu zi ar apărea anumite probleme, tot m-aș simți confuz pentru o vreme.” Așadar, dați-Mi un exemplu – ce problemă v-ar face să vă simțiți confuzi pentru un timp? Ați spune că este greșit ca femeile să se machieze? Este acest lucru conform cerințelor lui Dumnezeu pentru a trăi umanitatea normală? (Nu este greșit.) Ce înseamnă, aici, „nu este greșit”? (Atât timp cât machiajul e potrivit pentru un sfânt și nu este prea strident, atunci este în regulă.) Atât timp cât nu este un machiaj strident, este potrivit. Există unii care întreabă: „Dacă e potrivit să purtăm un machiaj care nu este prea strident, înseamnă asta că Tu vrei să ne machiem?” Am spus Eu asta? (Nu, nu ai spus.) Purtarea machiajului nu este o problemă, este în conformitate cu trăirea umanității normale. Principiul determinant pentru aceasta este că, atât timp cât machiajul nu este prea strident, este în regulă. Acesta este standardul. Așadar, în ce sferă trebuie femeile să-și păstreze machiajul pentru ca acesta să se conformeze cu trăirea umanității normale? Unde este limita? Ce înseamnă „machiaj strident”? Ce fel de machiaj este considerat strident? Dacă limita este trasată clar, oamenii vor ști ce să facă. Nu este acesta un detaliu? Dați-Mi un exemplu care explică ce înseamnă machiajul strident. (Un machiaj e strident când fondul de ten folosit e foarte alb, buzele sunt foarte roșii și ochii foarte negri, astfel încât este extrem de nenatural și greu de privit.) Îi face pe oameni să tresară când îl văd, ca o fantomă, și alții nu pot să vadă forma sau chipul natural al persoanei. Oamenii din unele țări și etnii, precum și cei care au anumite profesii, poartă un machiaj deosebit de strident. De exemplu, machiajul purtat de oameni în baruri și cluburi de noapte nu este o reprezentare a acestui lucru? Toți acești oameni poartă un machiaj strident și nu este edificator – scopul machiajului lor este să-i seducă pe alții. Acest tip de machiaj este unul strident. Așadar, ce fel de machiaj este în conformitate cu trăirea umanității normale? Unul ușor, ca acela purtat de femei la serviciu, care este foarte demn și elegant. Atât timp cât machiajul tău nu depășește această limită, atunci este în regulă. În China, printre generațiile mai în vârstă, nu este la modă să se machieze. Dacă o persoană obișnuită, în vârstă, care nu are un anumit statut sau o anumită poziție în societate, se îmbracă mereu elegant și poartă machiaj când iese din casă, oamenii vor spune că nu se comportă respectabil pentru vârsta ei. Cu toate acestea, situația e diferită în Occident. Dacă te întâlnești cu cineva sau te duci la serviciu și nu te machiezi și nu te aranjezi puțin, oamenii vor spune că nu îți respecți slujba, că ești neprofesionist și lipsit de respect față de ceilalți. Acesta este un tip de cultură. Desigur, într-o astfel de situație, purtarea machiajului ar trebui să fie limitată la un nivel la care să arăți demn și integru și ca o persoană respectabilă pentru ceilalți. Ca să rezumăm totul într-o singură frază: dacă porți machiaj, ar trebui să te facă să arăți ca o persoană respectabilă și să nu stârnească pofta carnală în inima oamenilor – acest tip de machiaj este potrivit. Acesta este principiul și este la fel de simplu. Unele persoane întreabă: „Este în regulă dacă nu mă machiez când ies din casă? Nu sunt obișnuită să port machiaj.” Ar trebui să căutați în cuvintele lui Dumnezeu. A spus Dumnezeu că este greșit să nu te machiezi? Dumnezeu nu a spus asta. Casa lui Dumnezeu nu le-a cerut niciodată oamenilor să se machieze. Dacă îți place să porți machiaj, ți-am dat acest criteriu și această limită și ți-am spus ce ar trebui să faci, astfel încât machiajul tău să fie potrivit. Dacă nu îți place să te machiezi, casa lui Dumnezeu nu cere acest lucru. Totuși, trebuie să îți amintești un lucru: deși nu ți se impune să porți machiaj, nu poți să ieși din casă arătând dezordonat și neîngrijit, ca un cerșetor. De exemplu, când ieși să împărtășești Evanghelia, dacă nu te aranjezi ca să arăți prezentabil sau nu te speli pe față înainte de a ieși din casă și te îmbraci neglijent, spunând: „Este bine. Atât timp cât înțelegem adevărul, nu contează cum ne îmbrăcăm!”, este constructiv acest lucru? Ca persoană care crede în Dumnezeu, ar trebui să ai principii și pentru îmbrăcămintea și înfățișarea ta. Standardul minim al acestui principiu este că trebuie să trăiești umanitatea normală și să nu faci nimic pentru a-L umili pe Dumnezeu sau pentru a-ți umili caracterul și demnitatea. Cel puțin, ar trebui să-i determini pe ceilalți să te respecte. Chiar dacă nu ești evlavios, ar trebui să poți măcar să te înfrânezi, să fii demn și integru și să ai decența sfântă. Dacă poți să le dai oamenilor această impresie, atunci este suficient. Aceasta este cea mai simplă cerință pentru a trăi umanitatea normală.

Pentru aceia care cred în Dumnezeu, aceste întrebări despre comportamentele exterioare ale oamenilor și trăirea umanității normale nu ar trebui să fie poveri sau dificultăți, deoarece sunt cele mai simple lucruri pe care o persoană normală ar trebui, cel puțin, să le aibă. Aceste chestiuni ar trebui să fie ușor de înțeles; nu sunt abstracte. Prin urmare, aceste întrebări despre comportamentele exterioare ale oamenilor și trăirea umanității normale nu ar trebui să devină probleme importante care să fie frecvent discutate în viața bisericească. E în regulă să vorbești despre ele ocazional, dar dacă le tratezi ca subiecte cu ajutorul cărora să cauți adevărul și le aduci des în discuție, dezbătându-le cu sinceritate și seriozitate, atunci îți neglijezi oarecum îndatoririle tale. Ce oameni sunt, de obicei, aceia care își neglijează îndatoririle? Să aduci în discuție unele chestiuni precum modul în care să mănânci cartofi dulci și să le tratezi de parcă ar fi subiecte cu ajutorul cărora să cauți adevărul, să le cercetezi și să ai părtășie despre ele la adunări, uneori la mai multe adunări, în timp ce conducătorii de biserică nu fac nimic pentru a pune capăt acestui lucru – nu sunt toate acestea manifestările oamenilor predispuși să denatureze și ale celor cărora le lipsește înțelegerea spirituală? (Ba da, sunt.) Ce întrebări ar trebui să fie discutate cel mai mult la adunări? Cele care se referă la adevăr și la firile corupte ale oamenilor. Adevărul și cuvintele lui Dumnezeu sunt subiectele neschimbate ale vieții bisericești; chestiunile care țin de subiectul cel mai simplu și mai obișnuit privind comportamentele exterioare ale umanității normale nu ar trebui să constituie subiectul principal al părtășiei în viața bisericească și la adunări. Dacă frații și surorile dau sfaturi, își reamintesc unii altora și au părtășie unii cu alții despre aceste lucruri în afara adunărilor, este suficient pentru a rezolva aceste probleme. Nu este necesar să se petreacă o mare parte de timp având părtășie și discutând despre ele. Acest lucru ar avea un impact asupra adunării normale a oamenilor, a mâncatului și băutului din cuvântul lui Dumnezeu și ar avea un efect asupra intrării lor în viață. Viața bisericească este o viață în care se mănâncă și se bea din cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta ar trebui să se concentreze asupra părtășiei despre adevăr și asupra rezolvării problemelor practice și, astfel, progresul vieții omului nu va fi întârziat. Dacă ai simțul umanității normale, ar trebui să-ți fie clar cum să practici aceste chestiuni în conformitate cu principiile. Dacă ești mereu chițibușar în privința chestiunilor triviale și a lucrurilor care nu au nicio legătură cu adevărurile-principii, dacă despici mereu firul în patru, dar simți că ești bine informat și învățat, nu ar trebui ca această problemă să fie analizată? De exemplu, unii oameni pun foarte mult accent pe felul în care se îmbracă și întotdeauna întreabă dacă pot credincioșii să poarte haine neobișnuite; unii oameni care au ajuns recent să creadă în Dumnezeu întreabă mereu dacă ar trebui credincioșii să bea alcool; unora le place să facă afaceri și mereu întreabă dacă ar trebui credincioșii să câștige mulți bani; iar unii oameni întreabă mereu când va veni ziua lui Dumnezeu. Acești oameni nu sunt dispuși să caute adevărul în aceste chestiuni, pentru a găsi răspunsurile corecte. Deși nu există cuvinte precise despre aceste subiecte, Dumnezeu a explicat foarte clar principiile pentru abordarea acestor probleme. Dacă o persoană nu depune eforturi pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu, ea nu va găsi răspunsurile. De fapt, toată lumea știe scopul credinței în Dumnezeu și ce se poate câștiga din asta. Doar că există unii oameni care nu iubesc adevărul, dar, totuși, își doresc să obțină binecuvântări. Asta este dificultatea lor. Prin urmare, cel mai important lucru este dacă o persoană poate să accepte adevărul. Există unii oameni care nu au acordat niciodată importanță mâncatului și băutului cuvintelor lui Dumnezeu sau părtășiei despre adevăr. Ei pur și simplu sunt obsedați de întrebări lipsite de importanță și vor întotdeauna să aibă părtășie despre ele la întâlniri și să obțină răspunsuri definitive în ceea ce le privește, iar conducătorii și lucrătorii nu pot să-i înfrâneze. Ce fel de problemă este aceasta? Oare acești oameni nu își neglijează îndatoririle? Dacă nu practici adevărul și îți dorești mereu să mergi pe calea greșită, de ce nu reflectezi asupra ta, de ce nu ajungi să te cunoști și nu te diseci? Le faci mereu oamenilor pe plac, nu ești responsabil în datoria ta, ești îndărătnic, nu ții cont de părerea nimănui, ești arbitrar și nesăbuit. Cum poți să nu fii conștiincios în această chestiune? Cum să nu o cercetezi și să nu o analizezi ca să afli ce se întâmplă exact? De ce Îl blamezi și Îl înțelegi greșit pe Dumnezeu ori de câte ori ți se întâmplă ceva? De ce ajungi întotdeauna la un verdict în privința ta și mormăi că Dumnezeu nu este drept și că biserica este nedreaptă? Acestea nu sunt probleme? Nu ar trebui să ai părtășie despre aceste chestiuni și să le analizezi în viața bisericească? Atunci când casa lui Dumnezeu împarte biserica și înlătură oamenii, niciodată nu te supui și nu ești mulțumit, ai întotdeauna noțiuni și răspândești negativitate. Nu este aceasta o problemă? Nu ar trebui să cercetezi și să analizezi această chestiune? Întotdeauna urmărești statutul, faci politică și îți gestionezi statutul. Nu este aceasta o problemă? Nu ar trebui să ai părtășie despre aceste chestiuni și să le analizezi? În prezent, biserica desfășoară lucrarea de curățire și unii spun: „Atât timp cât oamenii sunt oarecum eficienți în îndatoririle lor, nu vor fi înlăturați, așa că este suficient dacă voi continua să fiu oarecum eficient în datoria mea și nu voi fi înlăturat.” Care este problema aici? Nu sunt acești oameni într-o opoziție pasivă? Dacă o persoană poate să manifeste acest tip de fire înșelătoare, nu trebuie rezolvat acest lucru? Problemele legate de firile corupte și de natura-esență a omului nu sunt cu mult mai grave decât modul în care mănânci cartofi dulci? Nu merită să fie aduse în discuție, să se aibă părtășie despre ele și să fie analizate la adunări și în viața bisericească, pentru ca aleșii lui Dumnezeu să poată dobândi discernământ? Nu sunt acestea exemple bune, tipice, de comportamente negative? Problemele legate de firile corupte au legătură directă cu schimbarea firii omului și sunt relevante pentru mântuirea lui. Nu sunt chestiuni mărunte, așa că de ce nu aveți părtășie despre ele și nu le analizați la adunări? Dacă nu căutați niciodată adevărul pentru a rezolva, la adunări, chestiuni cruciale precum acestea și, în schimb, aveți la nesfârșit părtășie despre lucruri banale și plictisitoare, petrecând tot timpul alocat unei adunări având părtășie despre o singură problemă măruntă, incapabili să rezolvați probleme esențiale, pierzând și timpul – nu vă neglijați propriile îndatoriri? Dacă veți continua în acest fel, toți veți deveni niște indivizi nefolositori de calibru slab, care sunt năuciți, nu își îndeplinesc bine îndatoririle și nu vor ajunge la adevăr. Nu aveți părtășie despre acele lucruri pe care ar trebui să le împărtășiți la adunări și aveți părtășie nesfârșită despre lucruri pe care nu ar trebui să le împărtășiți la adunări. Aveți mereu părtășie despre chestiuni care nu au nimic de-a face cu adevărul, care aparțin propriilor voastre înțelegeri denaturate și probleme personale banale, făcându-i pe toți să le cerceteze împreună cu voi, pierzând inutil timpul. Acest lucru nu numai că are un impact asupra intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, ci și întârzie progresul normal al lucrării bisericii. Nu tulbură și nu perturbă asta lucrarea bisericii? Un astfel de comportament ar trebui să fie etichetat drept tulburare. Este o tulburare intenționată, iar persoanele care acționează în acest fel ar trebui îngrădite. În viitor, adunările ar trebui să se limiteze la a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu, la părtășia despre adevăr, la rezolvarea problemelor legate de firile corupte și înlăturarea dificultăților și problemelor din îndatoririle oamenilor. La adunări, nu ar trebui să se aibă părtășie despre nicio chestiune banală și fără importanță sau despre chestiuni legate de probleme de bun simț cotidian. Frații și surorile pot rezolva aceste probleme prin părtășie între ei; nu este nevoie să se aibă părtășie despre ele la adunări.

În biserică există întotdeauna oameni cu înțelegeri denaturate despre cuvintele lui Dumnezeu și care despică firul în patru. Când am părtășie despre comportamentele bune ale omului, acești oameni chiar depun eforturi pentru comportamentul lor. Ei nu știu de ce trebuie să avem părtășie despre aceste lucruri. Spuneți-Mi, de ce trebuie să avem părtășie despre această problemă? Ce dorim să obținem prin părtășia despre această problemă? Să vorbim mai întâi despre motivul pentru care trebuie să avem părtășie despre această problemă. În ce context s-a discutat tema comportamentelor bune ale omului și a criteriilor comportamentale cerute de Dumnezeu? S-a discutat în timp ce aveam părtășie despre „ce înseamnă să urmărești adevărul”. Această chestiune are legătură directă cu modul în care omul ar trebui să urmărească adevărul. Comportamentele bune pe care le manifestă oamenii ca urmare a practicării adevărului privesc adevărul și sunt legate de acesta. Oricât de bun i-ar părea omului un comportament, dacă nu implică practicarea adevărului, atunci este ceva ce nu are legătură cu adevărul. Unii oameni vor spune: „Este greșit! Nu ai spus că bunele comportamente nu corespund adevărului? Nu înțeleg.” Puteți explica această problemă? În contextul părtășiei despre „ce înseamnă să urmărești adevărul”, am analizat comportamentele pe care oamenii le consideră bune în funcție de noțiunile lor și le-am criticat și condamnat. Totodată, i-am informat pe oameni ce criterii a propus Dumnezeu cu privire la comportamentul omului și le-am oferit o cale corectă prin care să trăiască umanitatea normală, permițându-le astfel să aibă criterii cu ajutorul cărora să evalueze trăirea umanității normale. Pe această bază, efectul pe care l-am obținut în cele din urmă a fost acela de a-i informa pe oameni că acele comportamente pe care le consideră bune conform noțiunilor personale nu sunt criteriile adevărului și nu implică adevărul și nici nu au legătură cu acesta, împiedicându-i astfel pe oameni să creadă, în mod eronat, că respectarea acestor comportamente bune reprezintă urmărirea adevărului. În același timp, i-am informat pe oameni că au atins standardele pentru a trăi o umanitate normală doar atunci când au îndeplinit criteriile comportamentale cerute de Dumnezeu. Din moment ce le-am spus oamenilor că toate comportamentele bune susținute de om sunt prefăcute și false, că toate sunt o prefăcătorie de ochii lumii și că toate sunt incorecte, că toate sunt denaturate de urzelile Satanei, acum că aceste lucruri au fost îndepărtate și oamenii au fost privați de ele, ei nu știu cum să practice? Ei se gândesc în sinea lor: „Atunci, după ce ar trebui să trăiesc? Care sunt criteriile reale ale comportamentului pe care îl cere Dumnezeu?” Cerințele, criteriile și afirmațiile concrete pe care le are Dumnezeu despre comportamentul omului – este cât se poate de simplu. Câtă vreme oamenii trăiesc realitățile pe care le cere Dumnezeu, ei vor fi îndeplinit standardele pentru a trăi umanitatea normală. Nu vor despica firul în patru, nu vor fi perplecși sau confuzi în ceea ce privește această chestiune. Când o persoană îndeplinește standardele care ar trebui să fie trăite de umanitatea normală, nu a rezolvat ea o problemă practică pe drumul spre urmărirea adevărului? Nu a dat la o parte un obstacol și nu a înlăturat o piedică în calea trăirii umanității normale? Cel puțin, până acum, abordările externe lăudate de umanitate, cum ar fi să fii bine educat și rațional, amabil și abordabil, nu mai sunt scopurile a ceea ce urmărește omul. Sau, ca să folosesc termeni mai exacți, nu mai reprezintă un scop pe care oamenii care urmăresc adevărul se străduiesc să-l trăiască în exterior și nici nu este un standard pe care umanitatea normală ar trebui să-l trăiască. A fost înlocuit cu nevoia de a fi cumpătat, de a avea decență sfântă și așa mai departe. Aceste cerințe ale lui Dumnezeu sunt criteriile ca omul să trăiască umanitatea normală; sunt asemănarea pe care umanitatea normală ar trebui să o trăiască. În acest fel, nu a fost confirmată condiția, scopul și direcția cea mai simplă pentru urmărirea adevărului? S-a confirmat lucrul cel mai simplu, de bază, și anume că scopul de a trăi o umanitate normală nu este ca oamenii să fie bine educați și raționali, blânzi și rafinați, amabili, curtenitori, să respecte bătrânii, să aibă grijă de tineri și așa mai departe. Mai degrabă, este ca ei să trăiască umanitatea normală așa cum o cere Dumnezeu. În aceasta nu există prefăcătorii și uneltiri de-ale Satanei; în schimb, reprezintă trăirea, efuziunile și comportamentul real al umanității normale. Nu este așa? (Ba da, așa este.) Din această perspectivă, atunci când avem părtășie despre comportamentele bune ale omului, care se încadrează în subiectul lucrurilor pe care omul le consideră în noțiunile sale drepte și bune, precum și despre criteriile comportamentale cerute de Dumnezeu, sunt aceste lucruri legate de urmărirea adevărului? (Da, sunt.) Da, există o legătură între ele. Într-o anumită măsură, aceasta confirmă direcția și scopul de bază pentru urmărirea adevărului de către om. Asta înseamnă, cel puțin, că obiectivul tău de a trăi umanitatea normală va fi corect înainte ca tu să începi să urmărești adevărul. Acest obiectiv nu este o abordare creată de om, nu este un „ambalaj” sau o deghizare. Mai degrabă, e trăirea normală a umanității pe care o cere Dumnezeu. Deși acest subiect este încă oarecum departe de urmărirea reală a adevărului, este esențial pentru direcția generală a urmăririi lui. Este cel mai simplu și de bază criteriu comportamental pe care ar trebui să-l înțeleagă omul. Indiferent cât de departe este acest subiect de părtășie despre urmărirea adevărului și de criteriile adevărului, pentru că se referă la cerințele lui Dumnezeu și la criteriile comportamentale date de El omenirii, în mod firesc, se referă și la criteriile adevărului, într-o anumită măsură. Prin urmare, oamenii ar trebui să înțeleagă aceste probleme. Aceste cerințe pe care le are Dumnezeu pentru comportamentul omului sunt criterii pe care oamenii ar trebui să le respecte și care nu trebuie ignorate. După ce vor înțelege aceste probleme, cel puțin, oamenii nu vor căuta să fie persoane bine educate și raționale, blânde și rafinate, curtenitoare, abordabile sau amabile în trăirea umanității normale și în abordările lor externe – de exemplu, ca atunci când occidentalii, în special, se așteaptă ca bărbații să fie domni, să deschidă ușile pentru femei, să scoată scaunul unei femei atunci când ea se așază și să acorde femeilor prioritate în locurile publice – odată ce oamenii dobândesc discernământ asupra acestor comportamente bune, cel puțin nu le vor lua drept standarde atunci când se străduiesc să trăiască umanitatea normală sau când urmăresc comportamentele umanității normale. În schimb, vor abandona aceste lucruri în inima și mintea lor; nu vor mai fi influențați și legați de ele. Acesta e un lucru pe care ar trebui să-l faceți. Dacă va mai exista cineva care spune: „Ei bine, acea persoană nu este foarte bine educată și rațională”, care va fi reacția ta? Îi vei arunca o privire și îi vei specifica: „Te-ai exprimat greșit. Aceasta este casa lui Dumnezeu. Ce vrei să spui cu «bine educată și rațională»? Nu acesta este adevărul și nu este asemănarea umană pe care trebuie să o trăim.” Unii oameni spun: „Conducătoarea noastră nu-i respectă pe bătrâni și nu are grijă de tineri. Am deja o vârstă înaintată, dar ea nu îmi spune mătușică, ci-mi zice pe nume. Nu ar trebui să facă asta. Nepoții mei sunt mai în vârstă decât ea! Făcând asta, nu mă privește de sus? Nu este nici prietenoasă sau bună cu oamenii. Judecând după comportamentul ei, nu pare potrivită să fie conducătoare.” Ce părere aveți despre această perspectivă? A respecta bătrânii și a avea grijă de tineri nu reprezintă adevărul. Nu ar trebui să evaluezi oamenii pe baza comportamentelor și manifestărilor lor exterioare, ci după cuvintele lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriul tău. Numai acestea sunt principiile de evaluare a oamenilor. Atunci, cum ar trebui să evaluăm conducătorii și lucrătorii? Ar trebui să vă uitați dacă ei fac lucrare practică, dacă pot să-i conducă pe aleșii lui Dumnezeu să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, dacă pot să folosească adevărul pentru a rezolva problemele din biserică și pentru a finaliza unele sarcini cruciale. De exemplu, cum merge lucrarea de evanghelizare? Cum este viața bisericească? Oare își îndeplinesc bine îndatoririle aleșii lui Dumnezeu? Cum evoluează toate sarcinile de specialități diferite? Au fost îndepărtați neîncrezătorii, oamenii răi și antihriștii? Acestea sunt îndeletnicirile esențiale ale bisericii. Evaluarea conducătorilor și a lucrătorilor se realizează, în principal, analizând cât de bine îndeplinesc ei aceste sarcini. Dacă sunt eficienți în toate aceste domenii, atunci sunt conducători competenți. Chiar dacă au un comportament puțin deficitar, asta nu este o mare problemă. A te uita doar la comportamentele exterioare nu reprezintă standardul pentru a evalua dacă un conducător sau un lucrător este potrivit. Dacă o persoană ar analiza asta din perspectiva omului, ar părea că acea conducătoare a fost nepoliticoasă pentru că nu i s-a adresat niciodată femeii mai în vârstă spunându-i mătușică sau bunică. Dar dacă ar folosi cuvintele lui Dumnezeu pentru a o evalua, această conducătoare este corespunzătoare, iar aleșii lui Dumnezeu au ales persoana potrivită, deoarece ea poate să sprijine fiecare aspect al lucrării bisericii, este utilă și benefică pentru intrarea în viață a fiecăruia dintre aleșii lui Dumnezeu și face bine lucrarea de evanghelizare. Toată lumea ar trebui să-i accepte conducerea și să coopereze cu lucrarea ei. Dacă o persoană nu cooperează cu lucrarea acestei conducătoare, dacă îi îngreunează situația sau caută influență ca să o critice doar pentru că această conducătoare nu are comportamente exterioare bune, cum ar fi să respecte bătrânii și să aibă grijă de tineri, acest lucru nu este benefic pentru lucrarea bisericii. Aceasta înseamnă acționarea fără principii față de un conducător și lucrător și este o manifestare a tulburării și perturbării lucrării bisericii. Astfel de oameni nu au dreptate; ei fac rău. Dacă vezi un conducător sau un lucrător care nu-și respectă bătrânii și, ca urmare, te gândești că nu este o persoană atât de bună și nu-i accepți conducerea, ba chiar o condamni, ce greșeală comiți? Acesta este rezultatul rău al evaluării oamenilor folosind standardele omului, în conformitate cu punctele de vedere ale culturii tradiționale. Dacă toată lumea va putea să evalueze oamenii și să aleagă conducători și lucrători conform cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, va fi corect și în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Oamenii vor putea atât să-i trateze pe ceilalți corect, cât și să mențină progresul normal al lucrării bisericii. Dumnezeu va fi mulțumit și omul va fi mulțumit. Nu așa stau lucrurile?

Din moment ce am analizat așa-numitele „comportamente bune” ale omului și am avut părtășie despre standardele cerințelor pe care le are Dumnezeu pentru comportamentul omului, perspectiva din care oamenii privesc o persoană și standardele pe care le folosesc pentru a o evalua s-au schimbat; întrucât perspectiva din care oamenii privesc o persoană este diferită, rezultatele evaluărilor oamenilor sunt, și ele, diferite. Dacă oamenii utilizează cuvintele lui Dumnezeu ca bază a evaluărilor lor, atunci rezultatul va fi cu siguranță corect, just, obiectiv și în interesul tuturor. Dacă perspectiva, metoda și baza evaluărilor oamenilor sunt lucrurile pe care omul le consideră corecte și bune, atunci, care va fi rezultatul? Cineva ar putea ajunge să acuze sau să condamne în mod greșit oamenii buni sau să fie indus în eroare de ipocriți și să nu fie în stare să evalueze și să trateze o persoană în mod corect. Întrucât baza omului este eronată, rezultatul final va fi cu siguranță greșit, nedrept și nu va fi conform intențiilor lui Dumnezeu. Așadar, este necesar să analizăm și să avem părtășie despre esența noțiunilor oamenilor privind bunul comportament? Are aceasta vreo legătură cu urmărirea adevărului? Sunt foarte strâns legate! Chiar dacă acest subiect se referă doar la oamenii care trăiesc umanitatea normală și la abordările și manifestările exterioare ale omului, atunci când oamenii au criteriile corecte pe care le cere Dumnezeu pentru a trăi o umanitate normală, vor avea baze și criterii corecte și standardizate ca să-i evalueze pe ceilalți, să privească oamenii și lucrurile și să se comporte și să acționeze. Așadar, în această privință, nu vor fi mai precise direcția, calea și scopul urmăririi adevărului de către ei? (Ba da, vor fi.) Vor fi mai corecte și standardizate. Deși aceste subiecte sunt oarecum simple, ele sunt legate de opiniile omului despre oameni și lucruri și de comportamentul și acțiunile omului în cel mai practic, real și apropiat mod – nu sunt deloc deșarte.