Dumnezeu cere ca omul să fie principial și edificator cu alții în limbajul său. Are acest lucru vreo legătură cu acele comportamente exterioare bune ale omului? (Nu.) Nu are nicio legătură cu ele. Să spunem că nu îi domini pe alții sau nu ești fals și viclean în limbajul tău, dar totuși ești deopotrivă capabil să-i încurajezi, să-i îndrumi și să-i consolezi pe alții. Dacă poți să le faci pe amândouă, mai este nevoie să le faci cu o atitudine abordabilă? Trebuie să atingi abordabilitatea? Poți să faci doar acele lucruri care se înscriu într-un tipar comportamental al unor astfel de exteriorizări, precum a fi curtenitor, blând și rafinat? Nu este nevoie. Precondiția ca limbajul tău să fie edificator pentru alții este să fie bazat pe cuvintele lui Dumnezeu și pe cerințele Lui – să fie bazat pe adevăr, mai degrabă decât pe comportamente bune, stabilite în sânul culturii tradiționale. Odată ce limbajul tău este principial și edificator pentru alții, poți să vorbești fiind așezat sau poți să vorbești stând în picioare; poți să vorbești cu voce tare sau cu voce joasă; poți să te exprimi prin cuvinte blânde sau prin cuvinte aspre. Atât timp cât rezultatul final este pozitiv, iar tu ți-ai îndeplinit responsabilitatea și celeilalte părți i-a fost de folos, atunci este în acord cu adevărurile-principii. Dacă ceea ce urmărești este adevărul și ceea ce practici este adevărul, iar baza discursului și acțiunilor tale o reprezintă cuvintele lui Dumnezeu, adevărurile-principii, iar ceilalți pot să profite și să aibă de câștigat de la tine, nu v-ar fi acest lucru de folos amândurora? Dacă, trăind constrâns de gândirea culturii tradiționale, te prefaci în timp ce și ceilalți fac același lucru și oferi amabilități manierate, în timp ce aceștia se înclină și fac reverențe, fiecare prefăcându-se pentru celălalt, atunci niciunul dintre voi nu este bun de nimic. Și tu și el vă înclinați și faceți reverențe și vă angajați în amabilități toată ziua, fără un cuvânt de adevăr, întruchipând în viață doar comportamentul bun, așa cum este promovat de cultura tradițională. Deși un astfel de comportament, văzut din exterior, este convențional, totul reprezintă o ipocrizie, un comportament care îi păcălește și îi induce în eroare pe alții, un comportament care îi acaparează pe oameni și-i trage pe sfoară, fără să fie auzit niciun cuvânt sincer. Dacă te împrietenești cu o astfel de persoană, cu certitudine vei fi, în cele din urmă, acaparat și păcălit. Nu există nimic care să te edifice să fii câștigat ceva de pe urma bunei sale purtări. Tot ce poate să te învețe este falsitatea și înșelăciunea: tu o păcălești pe ea și ea te păcălește pe tine. Ceea ce vei simți, în cele din urmă, este o degradare extremă a integrității și demnității tale, pe care va trebui pur și simplu să o înduri. Tot va trebui să te prezinți curtenitor, într-un mod bine educat şi rațional, fără să intri în dispute cu ceilalți sau să le ceri prea mult. Tot va trebui să fii răbdător și tolerant, simulând nonșalanță și mărinimie permisivă cu un zâmbet radiant. Câți ani de efort sunt necesari pentru a atinge o astfel de condiție! Dacă îți vei cere să trăiești în acest mod înaintea altora, nu te va epuiza viața ta? Să te prefaci că ai atât de multă iubire, știind foarte bine că nu ai – o asemenea ipocrizie nu este un lucru ușor! Ai simți din ce în ce mai puternic epuizarea faptului de a te comporta astfel ca persoană; ai prefera ca în viața ta viitoare să te naști mai degrabă ca vacă sau cal, porc sau câine, decât ca ființă umană. Ți s-ar părea prea falsă și prea rea. De ce trăiește omul într-un mod care îl epuizează atât de mult? Deoarece trăiește în mijlocul noțiunilor tradiționale, care îl constrâng și îl încătușează. Bazându-se pe firea lui coruptă, el trăiește în păcat, de care nu se poate elibera. Nu are nicio scăpare. Ceea ce trăiește el nu este asemănarea unei persoane adevărate. Între oameni, o persoană nu poate să audă sau să obțină niciun cuvânt de o sinceritate elementară, nici între soț și soție, mamă și fiică, tată și fiu, nici între cei mai apropiați oameni – nu se aude niciun cuvânt intim, niciun cuvânt călduros sau unul prin care o persoană poate să obțină mângâiere. Așadar, ce funcție au aceste comportamente exterioare bune? Ele servesc pentru a păstra o distanță normală și relații normale între oameni. Totuși, în spatele acestor comportamente bune, nimeni nu îndrăznește să interacționeze profund cu altcineva, ceea ce omenirea a ajuns să rezume prin sintagma: „Distanța dă naștere frumuseții.” Acest lucru dezvăluie adevărata natură a omenirii, nu-i așa? Cum ar putea distanța să dea naștere frumuseții? În realitatea falsă și rea a unei astfel de vieți, omul trăiește într-o singurătate, o retragere, o depresie, o indignare și o nemulțumire veșnic crescândă, fără o cale de urmat. Aceasta este adevărata condiție a necredincioșilor. Totuși, tu crezi în Dumnezeu astăzi. Ai venit în casa lui Dumnezeu și ai acceptat aprovizionarea cuvintelor Sale și asculți deseori predici. Cu toate acestea, în inima ta, încă îți plac comportamentele bune pe care le promovează cultura tradițională. Asta dovedește ceva: nu înțelegi adevărul și nu ai nicio realitate. De ce în viața ta, acum, încă ești atât de deprimat, de singur, de jalnic, de umilit? Singurul motiv pentru acest lucru este că nu accepți adevărul și că nu te-ai schimbat deloc. Cu alte cuvinte, nu privești oamenii și lucrurile și nu te comporți și nu acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu, nici având adevărul drept criteriu. Încă trăiești bazându-te pe firile corupte și noțiunile tradiționale. De aceea viața ta încă este atât de însingurată. Nu ai prieteni, nu ai cui să te destăinui. Nu poți obține de la alții încurajarea, îndrumarea, ajutorul sau edificarea pe care ar trebui să le ai, nici nu poți oferi altora încurajare, îndrumare sau ajutor. Nici măcar în aceste comportamente care sunt cele mai simple nu iei cuvintele lui Dumnezeu drept baza ta și adevărul drept criteriul tău, fără să mai menționăm opiniile tale despre oameni și lucruri sau comportamentul și acțiunea ta – acestea sunt la sute de mii de kilometri distanță de adevăr, de cuvintele lui Dumnezeu!

Tocmai am avut părtășie despre cerințele pe care le are Dumnezeu pentru comportamentul omului: El cere ca limbajul și acțiunile omului să fie principiale și edificatoare pentru alții. Așadar, pe baza acestui lucru, știe toată lumea acum dacă există vreo valoare în acele comportamente bune rezumate de om – dacă merită prețuite? (Nu merită.) Prin urmare, ce ar trebui să faceți, având în vedere că nu credeți că merită prețuite? (Să renunțăm la ele.) Cum renunță o persoană la ele? Pentru a renunța la ele, o persoană trebuie să aibă o cale specifică și pași pentru practica ei. Mai întâi, o persoană trebuie să se analizeze pentru a vedea dacă are manifestările comportamentale de a fi bine educată și rațională și de a fi blândă și rafinată, cum sunt promovate de cultura tradițională. Ce formă ia o asemenea analiză și care e conținutul ei? Acestea ar fi să vă cercetați pentru a vedea care este baza pentru opiniile voastre despre oameni și lucruri, precum și pentru comportamentul și acțiunile voastre, și pentru a vedea care lucruri de la Satana au prins rădăcini adânci în inima voastră și v-au pătruns în sânge și oase. De exemplu, să spunem că e cineva care a fost răsfățat din copilărie și care nu știe multe despre autocontrol, dar a cărui umanitate, totuși, nu este rea. Este un adevărat credincios, crede în Dumnezeu și își îndeplinește datoria cu sinceritate și poate să sufere și să plătească un preț. Există doar un lucru greșit în ceea ce-l privește: când mănâncă, are tendința să aleagă îmbucăturile și să plescăie din buze. Te deranjează atât de mult să auzi asta, încât nu-ți poți înghiți mâncarea. Obișnuiai să simți o antipatie aparte pentru astfel de oameni. Te gândeai că nu aveau bună creștere și nu știau să se controleze, că nu erau bine educați și raționali. În inima ta, îi disprețuiai, crezând că astfel de oameni sunt josnici și nedemni, că nu au cum să fie oameni pe care îi alege Dumnezeu, cu atât mai puțin oameni pe care îi iubește El. Pe ce bază ai crezut asta? Le-ai priceput esența? I-ai evaluat pe baza esenței lor? Care a fost baza evaluării tale? Evident, evaluai oamenii pe baza diverselor afirmații ale culturii tradiționale chineze. Așadar, când ajungi să auzi despre această problemă, ce ar trebui să gândești, pe baza adevărurilor despre care am avut părtășie azi? „Vai, obișnuiam să-i disprețuiesc! Nu am ascultat niciodată părtășia lor de bunăvoie. Oricând au spus sau au făcut ceva, indiferent câtă dreptate aveau să o facă sau cât de practice erau cuvintele părtășiei lor, imediat ce mă gândeam cum plescăie din buze și cum scotocesc după îmbucături la masă, nu mai voiam să-i aud vorbind. Întotdeauna i-am considerat persoane prost crescute, fără calibru. Acum, printr-o astfel de părtășie de la Dumnezeu, văd că opiniile mele despre oameni nu se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu; în schimb, tratez obiceiurile și comportamentele greșite pe care le au oamenii în viață – în special acele cercuri în care le lipsește buna creștere sau sunt indecenți – de parcă ar fi revărsări ale umanității-esențe pe care o au. Acum, evaluate pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, toate acele lucruri sunt mici greșeli care nu implică umanitatea-esență pe care o au. Nu sunt nici pe departe probleme de principiu.” Nu este aceasta autoexaminare? (Ba da.) Cei care pot să accepte cuvintele lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul pot să vadă clar aceste lucruri. Așadar, ce e de făcut de acum înainte? Există o cale? Ar funcționa dacă le-ai cere să renunțe imediat la aceste obiceiuri proaste? (Nu.) Astfel de mici defecte sunt împământenite și greu de schimbat. Nu sunt ceva ce o persoană poate să schimbe într-o zi sau două. Problemele comportamentale nu sunt atât de greu de rezolvat, dar având defecte în obiceiurile de viață, o persoană are nevoie de ceva timp ca să scape de ele. Cu toate acestea, ele nu sugerează calitatea umanității cuiva sau umanitatea-esență pe care o are, așa că nu le da prea multă importanță sau nu refuza să renunți la ele. Fiecare are propriile obiceiuri și metode în viață. Nimeni nu provine dintr-un vid. Fiecare are câteva defecte și, oricare sunt acestea, dacă îi afectează pe alții, trebuie să fie corectate. Așa se obțin interacțiunile amicale. Totuși, nu este posibil să fim ideali în toate privințele. Oamenii vin din locuri foarte diferite, iar obiceiurile lor în viață sunt toate diferite, așa că trebuie să fie toleranți unii cu alții. Este ceva ce ar trebui să aibă umanitatea normală. Nu pune la suflet probleme neînsemnate. Exersează toleranța. Este cel mai potrivit mod de a-i trata pe alții. Acesta este principiul toleranței, principiul și metoda după care sunt gestionate astfel de probleme. Nu încerca să determini esența și umanitatea oamenilor pe baza micilor defecte pe care le au. Acea bază e în total dezacord cu principiile, pentru că orice defecte sau cusururi ar putea avea o persoană, ele nu exprimă esența ei, nici nu înseamnă că acea persoană nu este un credincios sincer în Dumnezeu, cu atât mai puțin că nu este cineva care urmărește adevărul. Trebuie să ne uităm la punctele forte ale oamenilor și să ne bazăm opiniile despre ei pe cuvintele lui Dumnezeu și pe cerințele Lui pentru om. E modul de a trata oamenii corect. Cum ar trebui să privească oamenii o persoană care urmărește adevărul? Opiniile sale despre oameni și lucruri și comportamentul și acțiunile ei trebuie să fie toate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul său. Așadar, cum privești fiecare persoană conform cuvintelor lui Dumnezeu? Cercetează dacă are conștiință și rațiune, dacă este o persoană bună sau una rea. În interacțiunea ta cu ea, poți vedea că, deși are partea ei de mici defecte și neajunsuri, este destul de bună în umanitatea sa. Este tolerantă și răbdătoare în interacțiunile ei cu oamenii, iar când cineva este negativ și slab, este iubitoare cu el și îl poate aproviziona și ajuta. Aceasta este atitudinea ei față de alții. Atunci, care este atitudinea ei față de Dumnezeu? Prin atitudinea ei față de Dumnezeu, se poate evalua și mai mult dacă are umanitate. Se poate ca, față de tot ceea ce face Dumnezeu să fie supusă, căutătoare și doritoare, iar în timp ce-și îndeplinește datoria și interacționează cu alții – când acționează – să aibă o inimă temătoare de Dumnezeu. Nu înseamnă că este temerară, acționând în mod excesiv, și nu înseamnă că ar face și ar spune orice. Când se întâmplă ceva care Îl implică pe Dumnezeu sau lucrarea Sa, este foarte precaută. Odată ce ai constatat că are aceste manifestări, cum trebuie să evaluezi dacă acea persoană este bună sau rea, pe baza lucrurilor care se revarsă din umanitatea ei? Evaluează asta pe baza cuvintelor lui Dumnezeu și pe baza măsurii în care ea are conștiință și rațiune și a atitudinii sale față de adevăr și față de Dumnezeu. Evaluând-o din aceste două privințe, vei vedea că, deși există câteva probleme și defecte în comportamentul său, tot poate să fie o persoană cu rațiune și conștiință, care are o inimă plină de supunere și temătoare față de Dumnezeu și o atitudine de iubire și acceptare față de adevăr. Dacă așa stau lucrurile, atunci, în ochii lui Dumnezeu, este o persoană care poate fi mântuită, o persoană pe care El o iubește. Și, având în vedere că în ochii lui Dumnezeu este o persoană care poate fi mântuită și pe care El o iubește, cum ar trebui să o tratezi? Trebuie să privești oamenii și lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu și să faci evaluări conform cuvintelor Sale. Este un adevărat frate sau o adevărată soră și ar trebui să o tratezi corect și fără prejudecată. Nu te uita doar la părțile ei bune sau nu o evalua conform afirmațiilor din cultura tradițională – în schimb, evalueaz-o prin cuvintele lui Dumnezeu. În ceea ce privește defectele ei comportamentale, dacă ai inimă bună, ar trebui să o ajuți. Spune-i cum să se poarte adecvat. Ce faci dacă poate să accepte asta, dar nu poate să renunțe imediat la defectele ei comportamentale? Ar trebui să apelezi la toleranță. Dacă nu ești tolerant, asta înseamnă că nu ai inimă bună și ar trebui să cauți adevărul în atitudinea ta față de ea, să reflectezi asupra propriilor neajunsuri și să le cunoști. Așa poți să ajungi să-i tratezi pe oameni corect. Dacă, dimpotrivă, spui: „Acea persoană are atât de multe defecte. Este prost crescută, nu știe să se controleze, nu știe să-i respecte pe alții și nu știe de maniere. Atunci, este o necredincioasă. Nu vreau să mă asociez cu ea, nu vreau să o văd și nu vreau să aud nimic din ce are de spus, oricât de corect este. Cine ar crede că se teme de Dumnezeu și că I se supune? Este capabilă să facă asta? Are calibrul necesar?”, atunci ce fel de atitudine este asta? A-i trata pe alții așa înseamnă a-i ajuta cu amabilitate? Este în acord cu adevărurile-principii? Este un astfel de tratament din partea ta față de alții o înțelegere și o practicare a adevărului? Este iubitor? Te temi de Dumnezeu în inima ta? În cazul în care credința unei persoane în Dumnezeu nu conține nici măcar amabilitatea elementară, deține o astfel de persoană adevărul-realitate? Dacă tu continui să aderi la noțiunile tale, iar opiniile tale despre oameni și lucruri rămân bazate pe propriile tale sentimente, impresii, preferințe și noțiuni, asta este o dovadă suficientă că nu înțelegi nicio fărâmă de adevăr și că încă trăiești bazându-te pe filosofii satanice. Este o dovadă suficientă că nu ești un iubitor al adevărului sau cineva care îl urmărește. Unii oameni sunt foarte neprihăniți de sine. Oricum ai părtășie cu ei, aceștia continuă să adere la propriile opinii: „Sunt o persoană curtenitoare, care respectă bătrânii și are grijă de tineri – care e problema? Cel puțin sunt o persoană bună. Ce nu e bine în felul în care mă comport? Cel puțin, toată lumea mă respectă.” Nu contest că ești o persoană bună, dar dacă vei continua să pretinzi asta, vei fi capabil să dobândești adevărul și viața? Poate că a fi o persoană bună în felul în care ești tu nu-ți încalcă integritatea sau nu contravine țelului și sensului comportamentului tău, dar există un lucru pe care trebuie să-l înțelegi: continuă așa și nu vei fi capabil să înțelegi adevărul sau să pătrunzi în adevărul-realitate și, în final, nu vei fi capabil să dobândești adevărul sau viața, ori mântuirea din partea lui Dumnezeu. Acesta este singurul final posibil.

Tocmai am avut părtășie despre cum să priviți comportamentele bune din noțiunile oamenilor și cum să identificați acele comportamente bune, astfel încât să urmăriți adevărul. Aveți o cale acum? (Da.) Ce ar trebui să faceți? (Mai întâi, să reflectăm dacă noi înșine avem acele comportamente. Apoi, să ne gândim care sunt bazele și criteriile obișnuite pentru opiniile noastre despre oameni și lucruri.) Așa e. Ar trebui să începeți prin a vedea clar dacă în opiniile voastre prealabile despre oameni și lucruri sau în comportamentul și acțiunile voastre există ceva care a intrat în conflict cu lucrurile despre care Eu am avut părtășie azi sau ceva care le contrazice. Reflectați care este baza pentru perspectiva și opinia pe care le adoptați când priviți oameni și lucruri și dacă baza voastră reprezintă standardele din cultura tradițională sau zicalele vreunei persoane mărețe și renumite, sau dacă reprezintă cuvintele lui Dumnezeu, adevărul. De aici încolo, continuați prin a reflecta dacă gândurile și opiniile din cultura tradițională și cele ale oamenilor măreți, renumiți, sunt în acord cu adevărul, unde anume intră în conflict cu el, unde anume sunt greșite. Acestea sunt specificațiile celui de-al doilea pas din procesul de autoreflecție. Acum, al treilea pas. Când descoperi că părerile, metodele, baza și criteriul pentru opiniile tale despre oameni şi lucruri, precum şi comportamentul şi acțiunile tale izvorăsc din voința omului, din tendințele rele ale societății și ale culturii tradiționale și că sunt contrare adevărului, ce ar trebui să faci atunci? Nu ar trebui să cauți cuvinte relevante de la Dumnezeu și să le iei pe acestea drept bază? (Ba da.) Caută adevărurile-principii în cuvintele lui Dumnezeu care abordează modul de a privi oamenii și lucrurile, precum și comportamentul și acțiunile. Ar trebui să te bazezi în principal pe ceea ce spun cuvintele lui Dumnezeu sau, mai exact, pe adevărurile-principii din cuvintele lui Dumnezeu. Acele adevăruri-principii ar trebui să devină baza și criteriul pentru opiniile tale despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile tale. Acesta este lucrul cel mai dificil de îndeplinit. O persoană trebuie mai întâi să-și nege propriile perspective, noțiuni, opinii și atitudini. Asta implică unele păreri incorecte, deformate ale omului. O persoană trebuie să-și scoată la iveală acele opinii, să ajungă să le cunoască și să le supună unei analize atente. Pe de altă parte, când oamenii au găsit afirmația potrivită în cuvintele relevante ale lui Dumnezeu, ar trebui să cugete la ea și să aibă părtășie despre asta și, când au clarificat care sunt adevărurile-principii în legătură cu ea, devine imediat o chestiune legată de modul în care trebuie să accepte și să practice adevărul. Spuneți-Mi, odată ce o persoană a înțeles adevărurile-principii, este ea în scurt timp capabilă să le accepte și să li se supună? (Nu.) Răzvrătirea și firile corupte ale omului nu pot fi înlăturate într-o clipă. Omul are firi corupte și, chiar dacă s-ar putea să înțeleagă ce vor să spună cuvintele lui Dumnezeu, nu le poate pune în practică imediat. Punerea adevărului în practică este pentru el o luptă în fiecare caz. Omul are o fire răzvrătită. Nu poate renunța la prejudecata, capriciozitatea, intransigența, trufia, neprihănirea de sine sau autoimportanța sa, nici la nenumăratele justificări și scuze, nici la îngâmfarea, statutul, reputația și vanitatea sa. Așadar, când renunți la un lucru pe care îl consideri în noțiunile tale ca fiind bun, trebuie să renunți la aceste interese ale tale și la lucrurile pe care le prețuiești. Când vei putea renunța și scăpa de toate aceste lucruri, atunci vei avea speranță sau o șansă să practici pe baza cuvintelor lui Dumnezeu, conform adevărurilor-principii. A renunța la tine și a te nega – acesta este momentul cel mai greu de depășit. Cu toate acestea, imediat ce ai trecut de el, nu vor mai rămâne dificultăți mari în inima ta. Când ai înțeles adevărul și ești capabil să pătrunzi esența comportamentelor bune, opiniile tale despre oameni și lucruri se vor schimba și, atunci, vei fi capabil, treptat, să renunți la astfel de lucruri din cultura tradițională. Așadar, a schimba opiniile greșite ale omului despre oameni și lucruri, metodele și manierele acțiunilor sale, proveniența acțiunilor sale și motivele din spatele lor nu este un lucru ușor de făcut. Cel mai greu de schimbat este faptul că omul are firi corupte. Opiniile lui despre lucruri și stilul său de viață sunt generate de firile sale corupte. Firile corupte te fac arogant, neprihănit de sine și îndărătnic; te fac să-i disprețuiești pe alții, concentrându-te tot timpul asupra susținerii renumelui și statutului tău sau asupra măsurii în care poți să atragi stimă și să ieși în evidență printre alții, ținând cont tot timpul de proiectele tale viitoare și de soarta ta și așa mai departe. Toate aceste lucruri se nasc din firea ta coruptă și îți afectează interesele. După ce ai luat fiecare dintre aceste lucruri și i-ai pus capăt, l-ai priceput și negat, vei fi capabil să renunți la ele. Și doar când vei putea să renunți la ele, puțin câte puțin, vei fi capabil, fără compromisuri și în mod categoric, să iei cuvintele lui Dumnezeu drept baza ta și adevărul drept criteriul tău pentru opiniile tale despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile tale.

Ia cuvintele lui Dumnezeu drept bază pentru opiniile tale despre oameni și lucruri și pentru comportamentul și acțiunile tale – toată lumea înțelege aceste cuvinte. Sunt ușor de înțeles. În raționalitatea și gândurile lui, în voința și idealurile sale, omul este capabil să priceapă aceste cuvinte și este dispus să le urmeze. Nu ar trebui să fie nicio dificultate în asta. Dar, în realitate, omului îi este greu să trăiască potrivit lor când practică adevărul, iar obstacolele și problemele apărute în timp ce o face nu sunt doar dificultăți aduse de mediul său extern. Principalul motiv are legătură cu firea lui coruptă. Firea coruptă a omului este sursa diverselor sale probleme. Odată ce este înlăturată, toate necazurile și dificultățile omului nu mai ajung să fie vreo problemă majoră. Atunci, rezultă că toate dificultățile omului în practicarea adevărului sunt cauzate de firea lui coruptă. Prin urmare, în timp ce practici aceste cuvinte ale lui Dumnezeu și pătrunzi în această realitate a practicării adevărului, vei deveni și mai conștient de asta: „Am o fire coruptă. Eu sunt «omenirea coruptă» despre care vorbește Dumnezeu, corupt până în măduva oaselor de Satana, cineva care trăiește conform firilor satanice.” Nu așa se întâmplă? (Ba da.) Prin urmare, dacă omul ar urmări adevărul și ar pătrunde în adevărul-realitate, să cunoască și să priceapă lucrurile negative reprezintă doar primul pas din pătrunderea în viață, pasul de la începutul ei. Așadar, de ce mulți oameni înțeleg câteva adevăruri, totuși nu le pot pune în practică? De ce toți pot să predice foarte multe cuvinte și doctrine, dar au rămas incapabili să pătrundă în adevărul-realitate? Să fie pentru că nu înțeleg nimic din adevăr? Nu – este exact contrariul. Nivelul lor teoretic de înțelegere a adevărului, limitat la cuvinte și sintagme, nu poate să ducă decât la asta. Le este chiar foarte ușor să le recite. Desigur, au voință și o mentalitate bună și aspirații; toți sunt dispuși să lupte din răsputeri pentru adevăr. Totuși, de ce nu pot să îl pună în practică, ci continuă să fie incapabili să pătrundă în adevărul-realitate? Deoarece cuvintele, slovele și teoriile pe care le stăpânesc nu pot să se manifeste în viața lor reală. Atunci, de unde provine această problemă? Ea izvorăște din prezența firii lor corupte în mijlocul lor, împiedicând lucrurile. De aceea există unii oameni cărora le lipsește înțelegerea spirituală și care nu înțeleg ce înseamnă să urmărească adevărul, care își iau un angajament și își exprimă voința de fiecare dată când eșuează, cad sau nu pot să pună adevărul în practică. Ei fac nenumărate astfel de angajamente și declarații, totuși asta nu le rezolvă problema. Se opresc mereu la acel stadiu unde devin hotărâți și își iau angajamente. Rămân blocați acolo. Când practică adevărul, mulți oameni devin hotărâți și jură solemn, spunând că se vor strădui din răsputeri. În fiecare zi, se încurajează prin asta. Trei, patru, cinci ani de străduință – și cum se termină până la urmă? Nu s-a îndeplinit nimic și totul se încheie cu un eșec. Puțina doctrină pe care o înțeleg nu poate fi aplicată nicăieri. Când se abate ceva asupra lor, nu știu cum să privească acest lucru și nu pot să-l priceapă. Nu pot găsi cuvinte de la Dumnezeu care să le servească drept bază; nu știu să vadă lucrurile conform cuvintelor lui Dumnezeu, nici nu știu care element al adevărului din cuvintele lui Dumnezeu se aplică problemei care s-a abătut asupra lor. Apoi sunt cuprinși de o mare anxietate, se urăsc și se roagă, cerându-I lui Dumnezeu să le dea mai multă putere și credință, continuând în cele din urmă să se încurajeze prin asta. Nu este aceasta o persoană nesăbuită? (Ba da.) Sunt precum copiii. Felul în care omul tratează zilnic urmărirea adevărului nu este, de fapt, la fel de infantil? Omul își dorește mereu să se încurajeze să urmărească adevărul, devenind hotărât și luându-și angajamente, înfrânându-se și încurajându-se, însă practicarea adevărului și pătrunderea în el nu provin din autoîncurajarea omului. În schimb, trebuie să pătrunzi și să practici cu adevărat conform căii și pașilor pe care ți-i spun, călcând cu fermitate și statornicie, un pas urmându-l pe celălalt. Numai așa vei vedea rezultate; numai așa vei practica adevărul și vei fi capabil să pătrunzi în adevărul-realitate. Nu există nicio scurtătură care să ocolească acest lucru. Asta nu înseamnă că adevărul va deveni realitatea ta dacă ai puțină inimă, puțină dorință să te sacrifici, o mare voință și un țel măreț, ci că omul trebuie să învețe lecțiile fundamentale de căutare, pătrundere, practică și supunere în viața lui reală, printre oameni, evenimente și lucruri. Numai după ce a învățat aceste lecții, poate omul să intre în contact cu adevărul și cuvintele lui Dumnezeu sau să le experimenteze și să le cunoască. Fără să procedeze astfel, omul nu va dobândi nimic mai mult decât puțină doctrină cu care să-și umple golul din inimă, indiferent câți ani petrece motivându-se, încurajându-se și bucurându-se de asta. Va simți doar o fărâmă efemeră de satisfacție spirituală, dar nu va fi dobândit nimic ce are o substanță adevărată. Ce înseamnă să nu fi dobândit nimic ce are o substanță adevărată? Înseamnă că baza opiniilor tale despre oameni și lucruri și a comportamentului și acțiunilor tale nu e reprezentată de cuvintele lui Dumnezeu. Nu găsim niciunul dintre cuvintele Lui care să servească drept bază pentru opiniile tale despre oameni și lucruri sau pentru viziunea ta asupra comportamentului și acțiunilor. Trăiești o viață confuză, o viață fără ajutor și, cu cât vei fi pus mai mult în fața unei probleme, una care necesită să-ți expui opiniile, principiile și poziția, cu atât mai evidente vor fi ignoranța, nesăbuința, goliciunea și neajutorarea ta. În împrejurări normale, ești capabil să trâmbițezi câteva doctrine și lozinci corecte, de parcă ai înțelege totul, dar când apare o problemă și cineva îți cere cu seriozitate să-ți declari poziția și să-ți exprimi punctul de vedere, nu vei găsi niciun cuvânt. Unii vor spune: „Niciun cuvânt? Nu e vorba de asta – e vorba de faptul că nu aș îndrăzni să le spun.” Ei bine, de ce n-ai îndrăzni? Asta arată că nu ești sigur dacă este corect ceea ce faci. De ce ai fi nesigur de asta? Pentru că atunci când ai făcut acel lucru, nu ai confirmat niciodată care era baza pentru ceea ce făceai, nici care erau principiile tale făcând asta, cu atât mai puțin, desigur, dacă vedeai și făceai acel lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul tău. Așadar, când apare o problemă, nu-ți mai rămâne decât să pari penibil și incapabil. Unii oameni nu sunt convinși. Ei spun: „Eu nu sunt așa. Am mers la facultate. Mi-am luat diploma de master.” Sau: „Sunt filosof, profesor, un intelectual de rang înalt”, sau „Sunt o persoană cultă. Poți să publici ceea ce spun eu”, „Sunt un cărturar de seamă” sau „Sunt un talent.” Îți folosește la ceva să trâmbițezi aceste lucruri? Nu sunt meritele tale. Cel mult, aceste lucruri înseamnă că ai puțină cunoaștere. E greu de spus dacă asta va fi de folos în casa lui Dumnezeu, dar cel puțin este sigur că acea cunoaștere a ta nu coincide cu adevărul și nu-ți reflectă statura. Ce înseamnă „cunoașterea ta nu-ți reflectă statura”? Astfel de lucruri nu sunt viața ta; sunt din afara trupului tău. Atunci, ce este viața ta? Este o viață a cărei bază și ale cărei criterii sunt logica și filosofia Satanei și, în ciuda cunoașterii, culturii și inteligenței tale, nu poți suprima și nu poți controla aceste lucruri. Așadar, când apare o problemă, izvorul tău de talent și inteligență și cunoașterea ta îmbelșugată nu îți vor fi de niciun folos – sau s-ar putea ca atunci când se manifestă un aspect al firii tale corupte, să nu îți folosească deloc răbdarea, creșterea, cunoașterea ta și altele asemenea. Atunci te vei simți neajutorat. Toate aceste lucruri sunt căi ciudate prin care neurmărirea adevărului și lipsa pătrunderii în adevărul-realitate se manifestă în om. Este ușor de pătruns în adevăr? Există vreo provocare în asta? Unde? Nu există nicio provocare, dacă Mă întrebi pe Mine. Nu te axa pe a deveni hotărât sau a-ți lua angajamente. Sunt lucruri inutile. Când ai timp să devii hotărât și să îți iei angajamente, mai degrabă investește acel timp făcând eforturi pentru cuvintele lui Dumnezeu. Gândește-te la ceea ce spun ele, la care parte din ele abordează starea ta prezentă. Nu are niciun rost să devii hotărât. Ai putea să-ți spargi capul și să-ți lași sângele să curgă în timp ce devii hotărât, tot inutil va fi. Acest lucru nu poate să rezolve nicio problemă. Poți să păcălești astfel omul și demonii, dar nu-L poți păcăli pe Dumnezeu. Dumnezeu nu Se bucură de această hotărâre a ta. De câte ori ai devenit hotărât? Îți iei angajamente, apoi renunți la ele și, după ce ai renunțat la ele, ți le iei din nou și iarăși renunți la ele. Ce fel de persoană te face asta? Când te vei ține de cuvânt? Nu contează dacă te ții de cuvânt sau dacă devii hotărât. Nici dacă îți iei un angajament nu are nicio relevanță. Ce anume este important? Să pui în practică adevărul pe care îl înțelegi chiar acum, imediat, de îndată. Chiar dacă este cel mai evident adevăr, cel care atrage cel mai puțin atenția celorlalți și pe care tu însuți pui cel mai puțin accent, practică-l imediat – pătrunde-l imediat. Dacă o faci, vei pătrunde imediat în adevărul-realitate și vei porni de îndată pe calea urmăririi lui. Vei fi pe punctul de a deveni cineva care urmărește adevărul. Pe această temelie, vei fi curând capabil să devii o persoană care privește oamenii și lucrurile și care se comportă și acționează conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriul său. Ce recompensă va fi asta – ce valoare tangibilă!

După ce am avut părtășie despre zicale cu privire la comportamentul bun din cultura tradițională, ați dobândit vreo înțelegere cu ajutorul acestora? Cum ar trebui să abordați acest tip de comportament bun? Unii oameni ar putea spune: „Începând de astăzi, nu voi fi o persoană bine educată și rațională, blândă și rafinată sau curtenitoare. Nu voi fi o așa-zisă persoană «bună»; nu voi fi o persoană care respectă bătrânii sau are grijă de tineri; nu voi fi o persoană amabilă, abordabilă. Nimic din toate acestea nu reprezintă o revărsare firească a umanității normale; este un comportament înșelător care este simulat și fals și nu se ridică la nivelul practicării adevărului. Ce fel de persoană voi fi? Voi fi o persoană onestă; voi începe prin a fi o persoană onestă. În discursul meu, pot să fiu needucat, să nu înțeleg regulile, să fiu lipsit de cunoștințe și disprețuit de ceilalți, dar voi vorbi deschis, cu sinceritate și fără falsitate. În calitate de persoană și în acțiunile mele, nu voi fi fals și nu mă voi preface. De fiecare dată când voi vorbi, va fi din inimă – voi spune ceea ce gândesc în sinea mea. Dacă voi urî pe cineva, mă voi analiza și nu-i voi face niciun rău acelei persoane; voi face doar lucruri care sunt constructive. Când voi vorbi, nu voi lua în considerare propriul meu câștig și nici nu voi fi constrâns de reputația sau imaginea mea. Mai mult decât atât, nu voi avea intenția de a-i face pe oameni să aibă o părere bună despre mine. Mă va interesa doar dacă Dumnezeu este fericit. Să nu rănesc oamenii va fi standardul meu. Ceea ce voi face va fi în conformitate cu cerințele lui Dumnezeu; nu voi face lucruri care să le facă rău altora și nici nu voi face lucruri în detrimentul intereselor casei lui Dumnezeu. Voi face doar lucruri care sunt benefice pentru alții, voi fi doar o persoană cinstită și care Îl face pe Dumnezeu fericit”. Nu reprezintă aceasta schimbarea unei persoane? Dacă într-adevăr practică aceste cuvinte, atunci se va fi schimbat cu adevărat. Viitorul și soarta sa se vor fi schimbat în bine. Va porni, în curând, pe calea urmăririi adevărului, va pătrunde, în curând, în realitatea adevărului și va deveni, în curând, o persoană cu speranță de mântuire. Acesta este un lucru bun, un lucru pozitiv. Necesită asta să deveniți hotărâți sau să vă luați un angajament? Nu necesită nimic: nici să deveniți hotărâți în fața lui Dumnezeu; nici să faceți inventarul fărădelegilor, greșelilor și răzvrătirii voastre anterioare, să vă grăbiți să-I mărturisiți lui Dumnezeu și să-I cereți iertare. Nu e nevoie de astfel de formalități. Doar spuneți ceva adevărat și din inimă, chiar acum, imediat, de îndată, și faceți ceva temeinic, fără minciuni sau șiretlicuri. Atunci veți fi dobândit ceva și va fi speranță ca voi să deveniți persoane oneste. Când cineva devine o persoană onestă, acel om dobândește adevărul-realitate și începe să trăiască asemenea unei ființe umane. Așa sunt cei pe care îi aprobă Dumnezeu. Nu există nicio îndoială în legătură cu asta.

5 februarie 2022