Urmărirea adevărului este direct legată de dobândirea mântuirii, așa că subiectul urmăririi adevărului nu este unul neînsemnat. Deși poate fi un subiect comun, este relevant pentru foarte multe adevăruri. De fapt, acest subiect este strâns legat de perspectivele și destinul omului și, cu toate că avem deseori părtășie despre el, oamenilor încă nu le sunt foarte clare diferitele adevăruri și probleme pe care trebuie să le înțeleagă în ceea ce privește urmărirea adevărului. În schimb, ei doar adoptă confuzi diverse comportamente și abordări pe care oamenii le consideră bune, precum și unele gânduri și opinii pe care oamenii le consideră relativ active, inspirate și pozitive, urmărindu-le ca fiind adevărul. Aceasta este o greșeală îngrozitoare. Există multe lucruri pe care oamenii le consideră bune, drepte și corecte și care, ca să o spunem cu exactitate, nu sunt adevărul. Unele dintre ele pot, cel mult, să fie în acord cu adevărul, dar nu se poate spune că sunt adevărul. Majoritatea oamenilor au înțelegeri profund greșite cu privire la urmărirea adevărului și nutresc destul de multe înțelegeri false și părtiniri față de acest lucru. De aceea este necesar ca noi să avem clar părtășie în acest sens și să îi facem pe oameni să înțeleagă adevărurile pe care le conține și pe care se cuvine să le înțeleagă și problemele pe care se cuvine să le rezolve. Aveți vreo părere privind conținutul specific legat de urmărirea adevărului despre care tocmai am avut părtășie? Aveți vreun plan sau vreo intenție? Acum, că am oferit prin părtășia noastră o definiție mai exactă pentru ceea ce înseamnă a urmări adevărul, mulți oameni sunt puțin nedumeriți de lucrurile pe care obișnuiau să le facă și să le manifeste, precum și de ceea ce intenționează să facă în viitor. Sunt supărați, iar unii chiar simt că nu au nicio speranță și că sunt în pericol de a fi eliminați. Dacă am avut în mod clar părtășie despre adevăr și, totuși, oamenii se simt apatici, este corectă starea lor? Este normală? (Nu, nu este normală.) Dacă ai fi urmărit adevărul înainte și ai fi primit confirmarea acestui lucru, ascultând această părtășie, nu te-ai fi simțit mai energic? (Ba da.) Așadar, de ce să se simtă oamenii apatici? Care este sursa acestei apatii? Cu cât părtășia despre adevăr e mai clară și mai transparentă, cu atât mai mult ar trebui oamenii să aibă o cale – așadar, de ce se simt oamenii apatici, dacă au cu atât mai mult o cale? Nu este o problemă aici? (Ba da.) Ce problemă? (Dacă o persoană știe că este bine să urmărească adevărul, dar nu este dispusă să-l urmărească, este din cauză că nu iubește adevărul.) Oamenii nu iubesc adevărul și nici nu intenționează să-l urmărească – de aceea se simt apatici. Și cum rămâne cu acțiunile lor anterioare? (Sunt condamnate.) „Condamnate” nu este tocmai cuvântul potrivit – ca să fim exacți, acțiunile lor anterioare nu au fost recunoscute. Ce fel de rezultat este acela, când acțiunile omului nu sunt recunoscute? Ce se întâmplă când acțiunile unei persoane rămân nerecunoscute? Ce înseamnă asta? Este simplu – dacă acțiunile unei persoane nu sunt recunoscute, asta arată că ea nu urmărește adevărul și că, în schimb, urmărește lucruri pe care omul le consideră drepte și bune și că încă trăiește după noțiunile și închipuirile ei. Nu asta se întâmplă? (Ba da.) Asta se întâmplă. Când acțiunile oamenilor nu sunt recunoscute de Dumnezeu, ei se supără. În astfel de momente, nu au ei ceva dintr-o cale de practică pozitivă și corectă? Ar fi corect ca un om să devină negativ, să-și abandoneze datoria și să renunțe la sine însuși, ca fiind lipsit de speranță, doar pentru că acțiunile lui nu au fost recunoscute? Este aceasta calea corectă de practică? (Nu.) Nu este calea corectă de practică. Când unei persoane i se întâmplă așa ceva și ea își descoperă problemele, ar trebui să-și schimbe imediat modul de a acționa. Dacă, prin părtășia noastră despre ce înseamnă să urmărești adevărul, descoperi că acțiunile și comportamentele tale anterioare nu au avut nicio legătură cu urmărirea adevărului, atunci, indiferent dacă te supără sau nu, primul lucru pe care ar trebui să-l faci este să-ți schimbi vechile moduri și metode greșite de practică, precum și calea incorectă a ceea ce urmărești. Ar trebui să schimbi imediat aceste lucruri. Când acțiunile lor anterioare sunt respinse și nerecunoscute de Dumnezeu, când El spune că aceste acțiuni au fost doar trudă și că nu au nimic de-a face cu urmărirea adevărului, unii oameni se vor gândi: „O, noi, oamenii, suntem într-adevăr nesăbuiți și orbi. Nu înțelegem adevărul și nu putem vedea lucrurile așa cum sunt – și, în tot acest timp, am crezut că practicam adevărul, că îl căutam și Îl mulțumeam pe Dumnezeu. Abia acum aflăm că lucrurile pe care le-am făcut în așa-numita noastră «urmărire a adevărului» au fost doar comportamente umane bune – erau doar lucruri pe care oamenii le fac pe baza diferitelor abilități instinctive, calibre și talente ale trupului lor. Sunt departe de esența, definiția și cerințele urmăririi adevărului; pur și simplu nu au nimic de-a face cu asta. Ce ar trebui să facem în această privință?” Aceasta este o problemă majoră și ar trebui rezolvată. Care este modalitatea de a o rezolva? Întrebarea a fost pusă: având în vedere că au fost respinse în unanimitate abordările și comportamentele pe care oamenii le considerau anterior ca fiind bune, iar Dumnezeu nu le pomenește și nici nu le-a definit ca urmărire a adevărului, ce este, atunci, urmărirea adevărului? Pentru a răspunde la această întrebare, omul trebuie să citească rugându-se, cu atenție, definiția urmăririi adevărului și să găsească o modalitate de a practica din acea definiție și să o transforme în realitatea vieții lui. În trecut, oamenii nu au practicat urmărirea adevărului, așa că, de acum înainte, trebuie să ia definiția urmăririi adevărului ca bază și temelie a comportamentului lor. Așadar, care este definiția urmăririi adevărului? Este aceasta: să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Acest lucru nu putea fi exprimat mai clar sau mai explicit. Care au fost toate acțiunile și comportamentele anterioare ale omului? Au fost conform cuvintelor lui Dumnezeu, având drept criteriu adevărul? Gândește-te la trecut – au fost? (Nu.) Se poate spune că astfel de acțiuni și comportamente sunt foarte rare; practic, nu se găsesc nicăieri. Așadar, oare omul chiar nu a realizat nimic în atâția ani de credință în Dumnezeu, citind și având părtășie despre cuvintele Lui? Nu au practicat oamenii niciun singur lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu? Spre ce e îndreptată definiția despre care am vorbit aici: „Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu”? Ce problemă este menită să rezolve? Spre care dintre problemele omului și dintre aspectele firii-esenței sale este îndreptată? S-ar putea ca oamenii să înțeleagă acum definiția urmăririi adevărului, dar când vine vorba de motivul pentru care acțiunile lor anterioare nu au fost recunoscute și de ce au fost definite ca nefiind urmărirea adevărului, aceste lucruri rămân neclare, de neînțeles și obscure pentru ei. Unii vor spune: „Am renunțat la foarte multe de când am acceptat numele lui Dumnezeu: am renunțat la familii și la slujbele noastre și ne-am abandonat perspectivele. Unii dintre noi au demisionat de la locuri de muncă bune; unii dintre noi au abandonat familii fericite; unii dintre noi au avut cariere importante și bine plătite, cu perspective nenumărate, și au renunțat la toate. Acestea sunt lucrurile la care am renunțat. De când am ajuns să credem în Dumnezeu, am învățat să fim smeriți, răbdători și toleranți. Nu ne luăm la ceartă cu ceilalți atunci când interacționăm cu ei, ne străduim să rezolvăm toate problemele care apar în biserică și facem tot posibilul pentru a ne ajuta cu dragoste frații și surorile ori de câte ori au dificultăți. Evităm să facem rău altora și evităm, pe cât posibil, să dăunăm intereselor altor persoane. Oare aceste abordări chiar nu au nimic de-a face cu urmărirea adevărului?” Gândiți-vă cu atenție, acum: de ce anume sunt legate renunțările, sacrificiile, eforturile, toleranța, răbdarea și chiar suferința omului? Cum se realizează aceste lucruri? Pe ce se bazează ele? Ce forță motivatoare îi impulsionează pe oameni să facă aceste lucruri? Reflectați la asta. Nu sunt aceste lucruri demne de cugetare profundă? (Ba da.) Ei bine, din moment ce sunt demne de cugetare profundă, haideți să le explorăm și să le cercetăm astăzi; să vedem dacă aceste lucruri pe care omul le-a considerat dintotdeauna bune, drepte și nobile au sau nu vreo legătură cu urmărirea adevărului.

Vom începe prin a examina renunțările, eforturile și prețurile pe care le plătește omul. Indiferent de contextul sau mediul acestor renunțări, eforturi și prețuri, de unde vine principala forță motivatoare pentru aceste lucruri? În rezumatul făcut de Mine, există două surse. Prima este atunci când oamenii, cu ideile și noțiunile lor, gândesc: „Dacă tu crezi în Dumnezeu, ar trebui să renunți, să te sacrifici și să plătești un preț pentru El. Lui Dumnezeu Îi place când oamenii fac asta. Nu-I place când oamenii se răsfață în confort și urmăresc lucruri lumești sau când rămân indiferenți și continuă să-și trăiască viața după ce au pretins că-I acceptă numele și devin adepții Săi. Lui Dumnezeu nu-I place când oamenii fac asta.” În ceea ce privește voința subiectivă a oamenilor, acest gând este o certitudine. Oricare ar fi motivul unui om pentru a-L accepta pe Dumnezeu și noua Sa lucrare, voința lui subiectivă încuviințează să acționeze în acest fel, crezând că lui Dumnezeu Îi place doar atunci când oamenii acționează astfel și că ei vor primi fericirea și mulțumirea lui Dumnezeu doar acționând în acest fel. Ei cred că atâta vreme cât oamenii se luptă cu asiduitate, depun eforturi și se străduiesc fără să ceară nimic în schimb și că atât timp cât își ignoră binele sau răul ca să plătească un preț și continuă să facă eforturi, să plătească un preț, să se sacrifice și să se ofere lui Dumnezeu, atunci El va fi cu siguranță fericit. Și așa, odată ce un om crede asta, își pleacă fruntea fără să se gândească de două ori și, indiferent de toate celelalte, renunță la tot ce poate renunța, oferă tot ce poate oferi și îndură orice suferință pe care o poate îndura. Oamenii pun în aplicare aceste abordări, dar a ridicat vreunul dintre ei capul pentru a-L întreba pe Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt lucrurile pe care le fac eu ceea ce ai Tu nevoie? Dumnezeule, îmi recunoști sacrificiile, eforturile, suferința și prețurile pe care le-am plătit?” Oamenii nu-L întreabă niciodată asta pe Dumnezeu și, fără să știe care este reacția sau atitudinea Lui, continuă să depună eforturi, să ofere și să se cheltuie pe baza dorințelor lor unilaterale, crezând că Dumnezeu va fi fericit și mulțumit doar dacă ei suferă în acest fel. Unii oameni merg atât de departe încât renunță să mai mănânce găluști, temându-se că Dumnezeu ar fi nefericit dacă ei le-ar mânca. În schimb, mănâncă pâine de porumb făcută la aburi, crezând că a mânca găluști înseamnă a se răsfăța în confort. Se simt în largul lor doar când mănâncă pâine de porumb făcută la aburi, pâine râncedă și legume murate, iar când se simt în largul lor, cred că Dumnezeu sigur este mulțumit. Își confundă sentimentele, bucuria, tristețea, mânia și fericirea cu sentimentele lui Dumnezeu, cu bucuria, tristețea, mânia și fericirea Lui. Nu este absurd? Mulți oameni tratează lucrurile pe care omul le consideră corecte ca fiind adevărul și I le impun lui Dumnezeu, descriindu-le drept cerințele lui Dumnezeu pentru om, pentru că asta cred toți oamenii. Și, atât timp cât oamenii au o astfel de credință, este foarte probabil și natural ca ei, fără să-și dea seama, să caracterizeze acele afirmații, comportamente și abordări drept adevăr. Și pe măsură ce oamenii stabilesc că acele lucruri sunt adevărul, vor crede că ele sigur sunt principiile de practică pe care trebuie să le respecte omul și că, dacă o persoană le practică și le respectă în acest fel, ea pune cuvintele lui Dumnezeu în practică, urmărește adevărul și, desigur, urmează voia Lui. Și din moment ce oamenii „urmează voia lui Dumnezeu”, oare greutățile lor nu merită osteneala? Nu plătesc corect acest preț? Nu este acesta un lucru de care Dumnezeu este mulțumit și pe care-l pomenește? Oamenii ar crede că este, cu siguranță. Aceasta este distanța și distincția dintre ceea ce omul crede că este „adevărul” și cuvintele lui Dumnezeu. Oamenii clasifică în mod uniform drept adevăr tot ceea ce, în noțiunile și închipuirile lor, corespunde caracterului moral uman și este bun, nobil și corect, apoi continuă să acționeze și se străduiesc să practice în această direcție, în timp ce au cerințe stricte de la ei înșiși. Ei cred că, astfel, urmăresc adevărul, că nu sunt decât persoane care urmăresc adevărul și că, desigur, sunt și categoric persoane care pot fi mântuite. Realitatea este că adevărul și cuvintele lui Dumnezeu nu au nimic de-a face cu acele lucruri pe care oamenii le consideră bune, corecte și pozitive. Totuși, chiar și atunci când oamenii citesc și țin cuvintele lui Dumnezeu în mâini, ei consideră tot ceea ce – în noțiunile lor – este bun, drept, frumos, binevoitor, pozitiv și susținut de om ca fiind adevărul, ca fiind lucruri pozitive și le urmăresc neobosit, nu doar cerându-și să le urmărească și să le atingă, dar cerând și ca alții să facă asta. Oamenii confundă neobosit cu adevărul lucrurile pe care omul le consideră bune, apoi le urmăresc potrivit standardelor și direcției impuse de acele lucruri și, astfel, cred că ei urmăresc deja adevărul-realitate și îl trăiesc. Acesta este un aspect al înțelegerilor greșite pe care le au oamenii despre urmărirea adevărului. Această înțelegere greșită înseamnă că oamenii iau ceea ce cred ei – în noțiunile lor – a fi bun, corect și pozitiv drept standardele lor, înlăturând cerințele lui Dumnezeu de la om și cerințele și standardele cuvintelor Sale. Oamenii confundă cu adevărul aceste lucruri pe care, în noțiunile lor, le consideră corecte și bune, și nu doar atât – se supun acestora și le și urmăresc. Nu este aceasta o problemă? (Ba da.) Este o problemă cu gândurile și părerile omului. Ce anume îi motivează pe oameni când fac aceste lucruri? Care este cauza principală care îi determină să aibă aceste idei și înțelegeri false? Cauza principală este că oamenii cred că lui Dumnezeu Îi plac aceste lucruri, așa că I le impun. De exemplu, cultura tradițională le spune oamenilor să fie harnici și chibzuiți; hărnicia și chibzuința sunt merite umane. „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață” este un alt merit, precum este și „Fă cum poruncește stăpânul tău, altfel nu vei câștiga nimic, nici măcar din cele mai minuțioase eforturi ale tale” și alte asemenea idei. În fiecare rasă și grup, oamenii cred că tot ceea ce consideră că este bun, drept, pozitiv, activ și inspirat este adevărul și tratează aceste lucruri ca fiind adevărul, înlocuind toate adevărurile pe care le-a exprimat Dumnezeu. Ei confundă lucrurile în care omul crede cu fermitate, și care sunt ale Satanei, cu adevărul și standardele cerințelor lui Dumnezeu. Ceea ce urmăresc ei se îndreaptă către idealurile, direcțiile și țelurile pe care și le imaginează și le consideră corecte. Aceasta este o greșeală groaznică. Aceste lucruri care provin din noțiunile și închipuirile omului nu sunt deloc conforme cuvintelor lui Dumnezeu și sunt întru totul contrare adevărului.

Voi da câteva exemple de oameni care confundă cu adevărul lucruri pe care, în noțiunile lor, le consideră a fi bune și corecte, astfel încât această idee să nu fie atât de abstractă, iar voi să o puteți înțelege. De exemplu: unele femei nu se mai machiază și nu mai poartă bijuterii după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu. Își lasă machiajul și bijuteriile deoparte, considerând că se cuvine ca aceia care cred în Dumnezeu să se poarte frumos și că nu pot să se machieze sau să se îmbrace elegant. Unii oameni dețin mașini, dar nu le conduc, ci merg cu bicicleta. Ei cred că a conduce înseamnă să se răsfețe în confort. Unii oameni au bani să mănânce carne, dar nu o fac, gândindu-se că dacă ar mânca întotdeauna carne și ar veni o vreme în care împrejurările nu le-ar mai permite să o mănânce, ar deveni negativi și slabi și L-ar trăda pe Dumnezeu. Așadar, preventiv, învață să îndure lipsa ei. Alții cred că, în calitate de credincioși în Dumnezeu, trebuie să pară manierați, așa că își cântăresc defectele și obiceiurile proaste și se străduiesc să-și schimbe tonul vocii, își înfrânează temperamentul și fac tot posibilul să devină rafinați, și nu vulgari. Ei cred că, odată ce o persoană a ajuns să creadă în Dumnezeu, trebuie să se limiteze și să se înfrâneze, că trebuie să fie o persoană bună și manierată în ochii celorlalți. Ei cred că, făcând asta, plătesc un preț, Îl mulțumesc pe Dumnezeu și practică adevărul. Unii oameni se gătesc și ies din când în când la cumpărături și se simt vinovați atunci când fac acest lucru. Consideră că acum cred în Dumnezeu și nu pot să poarte machiaj, să se gătească și să poarte haine frumoase. Cred că dacă se machiază, se gătesc și poartă haine frumoase, Dumnezeu îi va detesta și nu-i va plăcea. Ei cred că lui Dumnezeu Îi place omenirea primitivă, că lui Dumnezeu nu-I place industria, nici știința modernă, nici vreo tendință. Ei cred că urmăresc adevărul doar dacă renunță la urmărirea acestor lucruri. Nu este aceasta o înțelegere denaturată? (Ba da.) Au citit acești oameni cu atenție cuvintele lui Dumnezeu? Au luat ei cuvintele Lui drept adevărul? (Nu.) Și, din moment ce nu au luat cuvintele lui Dumnezeu drept adevărul, îl urmăresc ei? (Nu.) De aceea, aceste abordări și manifestări reprezintă pur și simplu oameni care confundă cu adevărul lucrurile pe care le consideră, în noțiunile lor, drepte și bune și le folosesc pentru a-l înlocui. Ei practică aceste lucruri cu pasiune, după care cred că urmăresc adevărul și că sunt oameni care au adevărul-realitate. De exemplu, există oameni care nu s-au uitat la niciun program de televiziune, nu au urmărit știrile și nici nu au ieșit la cumpărături de când au ajuns să creadă în Dumnezeu. Au dormit multe nopți în căpițe de fân și și-au petrecut multe zile stând prin bordeie pentru că au răspândit Evanghelia și și-au îndeplinit îndatoririle. Au avut multe dureri de stomac din cauză că au mâncat alimente reci, au slăbit multe kilograme și au suferit mult din cauza lipsei de somn și a unei diete neîndestulătoare. Ei știu toate aceste lucruri foarte bine, le țin evidența rând pe rând. De ce păstrează consemnări atât de exacte ale acestor lucruri? Motivul este că ei cred că aceste comportamente și abordări înseamnă că practică adevărul și Îl mulțumesc pe Dumnezeu și că, dacă obțin toate aceste comportamente bune, Dumnezeu le va aproba. Și, astfel, oamenii nu se plâng și practică aceste lucruri fără ezitare. Nu obosesc niciodată să vorbească despre ele, să le reia și să și le aducă aminte în mintea lor și își simt inima foarte împlinită. Dar, totuși, când se confruntă cu încercările lui Dumnezeu, când mediul pe care El îl rânduiește nu este așa cum își doresc ei să fie, când ceea ce le cere El și acțiunile Lui nu se conformează noțiunilor lor, atunci lucrurile pe care acești oameni le consideră a fi drepte, precum și prețurile pe care le plătesc și practicile lor nu vor fi de niciun folos. Aceste lucruri nu îi vor ajuta, nici măcar câtuși de puțin, să se supună lui Dumnezeu sau să-L cunoască în mediile cu care se confruntă. Dimpotrivă, acestea vor deveni piedici și obstacole pentru intrarea lor în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și supunerea față de El. Motivul acestui fapt este că oamenii nu au învățat niciodată că lucrurile pe care ei le cred corecte nu sunt, în principiu, adevărul și că ceea ce practică nu reprezintă urmărirea adevărului. Așadar, ce au oamenii de câștigat din aceste lucruri? Doar un fel de comportament bun. Oamenii nu vor câștiga adevărul și viața de pe urma lor. Și, totuși, cred în mod eronat că aceste comportamente bune sunt adevărul-realitate și se simt și mai hotărâți când stabilesc faptul că aceste lucruri pe care le consideră corecte în noțiunile lor sunt adevărul și lucruri pozitive și, în consecință, acea determinare prinde rădăcini în inima lor. Cu cât oamenii se închină mai mult la aceste lucruri pe care le consideră corecte în noțiunile lor și cred orbește în ele, cu atât mai mult resping adevărul și cu atât mai mult se îndepărtează de cerințele lui Dumnezeu și de cuvintele Sale. Și, în același timp, cu cât oamenii plătesc mai multe prețuri, cu atât mai mult cred că ei câștigă capital și că sunt calificați pentru a fi mântuiți și a primi făgăduința lui Dumnezeu. Nu este acesta un cerc vicios? (Ba da.) Care este rădăcina acestei probleme? Cine este principalul vinovat? (Oamenii care-și confundă noțiunile cu lucruri pozitive și înlocuiesc cuvintele lui Dumnezeu cu ele.) Oamenii înlocuiesc cuvintele lui Dumnezeu cu propriile noțiuni, lasă deoparte cuvintele lui Dumnezeu și, în esență, le ignoră. Cu alte cuvinte, ei nu consideră deloc cuvintele lui Dumnezeu ca fiind adevărul. Este sigur să spunem că oamenii, după ce ajung să creadă în Dumnezeu, pot citi cuvintele Lui, dar, cu toate acestea, ceea ce urmăresc, aleg și practică se bazează tot pe noțiunile și închipuirile omului și nu au pornit pe calea credinței în Dumnezeu, conform cuvintelor și cerințelor Lui. De unde, mai exact, izvorăște problema oamenilor care cred în Dumnezeu pe baza propriilor noțiuni și închipuiri? De unde apar noțiunile și închipuirile omului? De unde provin? Se poate spune că ele provin în primul rând din cultura tradițională și din moștenirea omului, precum și din condiționarea și influența lumii religioase. Noțiunile și închipuirile omului sunt direct legate de aceste lucruri.

În gândurile și opiniile lor, ce alte lucruri consideră oamenii a fi bune, corecte și pozitive? Puteți să începeți și să numiți câteva ca exemple. Oamenii deseori spun: „Cei buni au o viață liniștită” și „Oamenii candizi vor triumfa mereu” – acestea sunt câteva, nu? (Da.) Și mai sunt: „Binele este răsplătit cu bine și răul cu rău; aceste lucruri vor fi răsplătite, vremea încă nu a sosit”, „A persista în rău aduce autodistrugerea”, „Dumnezeu mai întâi îl înnebunește pe cel pe care-l va distruge”, „Trebuie să înduri o mare suferință pentru a răzbi în viață”, „A urmări altceva e neînsemnat, cărțile le excelează pe toate” și așa mai departe. Toate aceste cuvinte diavolești sunt dezgustătoare. Mă cuprinde furia când aud astfel de cuvinte, dar oamenii le spun foarte ușor. De ce pot să zică atât de ușor aceste cuvinte? Cum de Eu par să nu le pot spune? Nu-mi plac aceste cuvinte, aceste zicale. Faptul că le aveți la îndemână, că vi se rostogolesc de pe limbă și felul în care le recitați atât de ușor demonstrează că adorați în mod special aceste lucruri și le venerați. Venerați aceste lucruri goale, iluzorii, ireale, și, în același timp, le socotiți drept mottouri și ca principii, criterii și fundament pentru acțiunile voastre. Și apoi, chiar considerați că și Dumnezeu crede aceste lucruri și că ale Sale cuvinte sunt doar o abordare diferită a acestor idei și că aceste lucruri sunt sensul general al cuvintelor Sale: o chemare ca oamenii să fie buni. Este corect acest punct de vedere? Reprezintă aceste lucruri sensul cuvintelor lui Dumnezeu și adevărurile pe care le exprimă El? Deloc; ceea ce vrea Dumnezeu să spună nu are nimic de-a face cu aceste lucruri. Prin urmare, atitudinea oamenilor față de adevăr trebuie să se schimbe, iar modul în care recunosc ei adevărul trebuie corectat – ceea ce înseamnă că standardul după care poziționează adevărul trebuie corectat și schimbat. În caz contrar, le va fi greu să accepte adevărul și nu vor avea nicio modalitate de a porni pe calea urmăririi lui. Ce este adevărul? În linii mari, toate cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Mai precis, atunci – care este adevărul? V-am mai spus. Ce am spus? („Adevărul este criteriul pentru comportamentul omului, acțiunile lui și închinarea la Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”).) Aveți dreptate. Adevărul este criteriul pentru comportamentul omului, acțiunile lui și închinarea la Dumnezeu. Așadar, are adevărul vreo legătură cu lucrurile pe care oamenii, în noțiunile lor, le consideră drepte și bune? (Nu are.) De unde provin acele lucruri umane? (Din filosofia Satanei pentru interacțiuni lumești și din unele gânduri insuflate omului de cultura tradițională.) Așa este. Mai exact, aceste lucruri provin de la Satana. Și cine sunt oamenii eminenți și celebri care i-au insuflat aceste lucruri omului? Nu sunt ei Satana? (Ba da.) Toți acei patriarhi ai voștri sunt Satana – ei sunt Satana, în carne și oase. Uitați-vă doar la acele zicale pe care le adoptă chinezii: „Ce bucurie aduce un prieten venit de departe”, „Odată ce ai sosit, ai putea la fel de bine să rămâi”, „Nu călători departe, cât timp părinții tăi mai sunt în viață”, „Pietatea filială este o virtute care trebuie pusă mai presus de orice altceva”, „Dintre cele trei impietăți filiale, a nu avea un moștenitor este cea mai gravă”, „Despre morți numai de bine”, „Când o persoană se apropie de moarte, cuvintele ei sunt adevărate și blânde”. Analizați cu atenție aceste cuvinte – reprezintă vreunul dintre ele adevărul? (Nu.) Toate sunt sofisme și cuvinte diavolești. Spuneți-Mi, cât de nesăbuiți trebuie să fie oamenii care confundă aceste sofisme și cuvinte diavolești cu adevărul, după ce au acceptat lucrarea lui Dumnezeu? Au acești oameni capacitatea de a înțelege adevărul? (Nu.) Asemenea oameni sunt absurzi și complet incapabili să înțeleagă adevărul. Și voi, după ce ați citit acum atât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu, nu aveți un pic de cunoaștere a adevărului? (Ba da, avem.) De unde vine adevărul? (Vine de la Dumnezeu.) Adevărul vine de la Dumnezeu. Să nu credeți niciun cuvânt care nu este rostit de Dumnezeu. Acele filosofii satanice pentru interacțiuni lumești și acele idei din cultura tradițională nu sunt adevărul și nu trebuie să priviți oamenii și lucrurile, sau să vă comportați și să acționați conform lor, sau cu astfel de lucruri drept criterii ale lor, pentru că nu vin de la Dumnezeu. Atât timp cât ceva vine de la om, nu contează dacă este din cultura tradițională sau de la vreo persoană faimoasă sau dacă este un produs al educației sau al societății, sau din ce dinastie sau rasă de oameni provine – nu este adevărul. Totuși, exact acestea sunt lucrurile pe care oamenii le consideră a fi adevărul, pe care le urmăresc și le practică în locul lui. Și, în tot acest timp, ei cred că practică adevărul și că sunt aproape de a satisface intențiile lui Dumnezeu când, de fapt, exact contrariul este adevărat: când urmărești și practici pe baza acestor lucruri, te îndepărtezi tot mai mult de cerințele lui Dumnezeu și de adevăr.

Este inerent absurd ca oamenii să confunde cu adevărul lucrurile pe care omul le consideră bune și pozitive și să le urmărească de parcă ar fi adevărul. Cum se face că oamenii care au acceptat lucrarea lui Dumnezeu și au citit multe dintre cuvintele Lui pot să mai persiste în a confunda cu adevărul acele lucruri pe care omul le vede bune și să le urmărească de parcă ar fi adevărul? Care este problema aici? Acest lucru este suficient pentru a arăta că oamenii nu înțeleg ce este adevărul și că nu au o cunoaștere reală a acestuia. Acesta este un factor în întrebarea pe care tocmai am adresat-o: „Având în vedere că aceste lucruri nu sunt adevărul, cum pot oamenii să le practice și să creadă că practică adevărul?” Voi vorbi despre un alt factor, unul care abordează firea coruptă a omului. Oamenii cred că lucrurile pe care le consideră bune, corecte și pozitive în noțiunile lor sunt adevărul și, pe această bază, complotează, crezând că atunci când Îl vor mulțumi pe Dumnezeu, iar El va fi fericit, le va dărui binecuvântările pe care le-a promis omului. Nu este acest complot o încercare de a ajunge la o înțelegere cu Dumnezeu? (Ba da.) Într-o privință, oamenii susțin și urmăresc aceste lucruri, deși au o înțelegere falsă și, în același timp, încearcă să facă o înțelegere cu Dumnezeu, după propriile dorințe și ambiții. Nu este acesta un alt factor? (Ba da.) În trecut, am avut frecvent părtășie despre acest factor, așa că nu vom vorbi despre el în detaliu acum. Așadar, vă întreb: când cineva care crede în Dumnezeu renunță, suferă, se sacrifică și plătește un preț pentru Dumnezeu, nu are o intenție și un scop în a face acest lucru? (Ba da.) Există cineva care spune: „Nu-mi doresc nimic și nu cer nimic. Voi renunța, mă voi sacrifica și voi plăti un preț, indiferent de împrejurări. Asta este tot. Nu am dorințe și ambiții personale. Oricum mă tratează Dumnezeu este bine. Poate sau nu să mă răsplătească – în orice caz, eu am acționat în conformitate cu cerințele Lui, m-am oferit, am renunțat la tot, am plătit un preț și am suferit”? Există astfel de oameni? (Nu.) Până în prezent, nu s-a născut o persoană ca aceasta. Unii ar putea spune: „O astfel de persoană ar trebui să trăiască într-un vid.” Chiar dacă o persoană ar trăi într-un vid, nu ar fi așa: tot ar avea o fire coruptă, ambiții și dorințe și tot ar încerca să încheie o înțelegere cu Dumnezeu. Așadar, al doilea factor în această problemă este că oamenii complotează, odată ce tratează drept adevăr lucrurile pe care ei, în noțiunile lor, le consideră corecte. Și care este acel complot? Să practice aceste lucruri ca să le dea la schimb pentru binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis omului și pentru o destinație frumoasă. Ei cred că, atât timp cât ceva este privit de om ca fiind pozitiv, trebuie să fie corect, așa că fac și urmăresc tot ceea ce cred că este corect și consideră că, practicând în acest fel, cu siguranță vor fi binecuvântați de Dumnezeu. Acesta este complotul omului. Acest al doilea factor se referă exclusiv la oamenii care încearcă să-și satisfacă ambițiile și dorințele și să încheie o înțelegere cu Dumnezeu. Dacă nu crezi acest lucru, încearcă să le interzici oamenilor să facă înțelegeri sau lipsește-i de dorințele și ambițiile lor – determină-i să renunțe la dorințele și ambițiile lor. Își vor pierde imediat energia de a suferi și a plăti un preț. De ce își vor pierde energia de a face aceste lucruri? Pentru că vor simți că și-au pierdut perspectivele și destinul, că nu mai există nicio speranță ca ei să fie binecuvântați și că nu au nimic de câștigat. Ceea ce practică ei nu este adevărul și ceea ce urmăresc nu este adevărul, ci lucruri pe care și le imaginează a fi pozitive și, totuși, atunci când dorințele și ambițiile lor sunt spulberate, nu mai sunt dispuși nici măcar să plătească aceste lucruri. Spune-Mi, ce au oamenii? Au credință adevărată? (Nu.) Pentru a duce lucrurile un pic mai departe, sunt oamenii loiali? Unii ar putea spune: „Indiferent ce spune Dumnezeu acum, noi Îl urmăm. Indiferent ce spune El, nu devenim negativi sau descurajați și nu dăm înapoi, cu atât mai puțin nu renunțăm. Chiar dacă Dumnezeu nu ne vrea și spune că suntem cei care muncesc și trudesc, că nu suntem oameni care urmăresc adevărul și că nu avem nicio speranță de a fi mântuiți, tot Îl vom urma fără ezitare și vom persista în îndeplinirea îndatoririlor noastre. Nu e asta loialitate? Nu înseamnă a avea credință? A fi loial și a avea credință nu este același lucru cu a urmări adevărul? Nu înseamnă că, într-o oarecare măsură, urmărim adevărul?” Spune-Mi, asta este urmărirea adevărului? (Nu.) Ce înseamnă să spui că nu este urmărirea adevărului? Înseamnă că au fost luate toate „ancorele de salvare” ale omului, că nici măcar nu au paie de care să se prindă. Ce este de făcut atunci? Se poate face ceva? Indiferent dacă pot să facă sau nu ceva în privința asta, cum se simt oamenii după ce aud aceste cuvinte? Se simt extrem de dezamăgiți: „Oare asta chiar înseamnă că nu am nicio speranță de a fi binecuvântat? Ce Doamne iartă-mă se întâmplă?” Oamenii își pierd complet orientarea în aceste împrejurări. Acum că v-au lăsat cuvintele Mele fără nicio „ancoră de salvare”, voi vedea încotro vă îndreptați de aici. Unii spun: „Nu este corect să trudești, să încerci să te tocmești, să ai înțelegeri denaturate, sau să suferi și să plătești un preț – așadar, care anume este lucrul corect de făcut? Indiferent ce va spune Dumnezeu, nu-L vom părăsi. Vom continua să ne îndeplinim îndatoririle. Nu echivalează asta cu practicarea adevărului?” Această întrebare trebuie înțeleasă clar. Deoarece oamenii nu înțeleg adevărul și nutresc întotdeauna înțelegeri denaturate despre ceea ce înseamnă practicarea lui, ei cred că renunțarea, sacrificiul, suferința și plătitul unui preț înseamnă a practica adevărul și a se supune lui Dumnezeu. Aceasta este o eroare groaznică. A practica adevărul înseamnă să practici cuvintele lui Dumnezeu, dar oamenii trebuie să le practice principial – categoric, nu trebuie să facă acest lucru pe baza noțiunilor și închipuirilor omului. Ceea ce vrea Dumnezeu este o inimă sinceră, o inimă iubitoare de Dumnezeu și o inimă care-L mulțumește. Doar practicarea cuvintelor lui Dumnezeu în acest fel reprezintă practicarea adevărului. Dacă o persoană își dorește întotdeauna să încheie o înțelegere cu Dumnezeu atunci când se sacrifică pentru El și să-și satisfacă ambițiile și dorințele, ea nu practică adevărul, se joacă cu el și-l calcă în picioare și este ipocrită. Așadar, dacă un om este capabil să accepte cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu, nu-L părăsește și persistă în a-și îndeplini datoria, în ciuda faptului că intențiile și dorințele lui de a obține binecuvântări sunt spulberate și cu toate că nu are nimic de așteptat și nimic care să-l motiveze, sunt aceste lucruri echivalente cu urmărirea și practicarea adevărului? Din punctul Meu de vedere, dacă evaluăm acest lucru bazându-ne pe definiția urmăririi adevărului, atunci încă nu este urmărirea adevărului și nu atinge nici pe departe standardul urmăririi lui. Acum că avem o definiție exactă a urmăririi adevărului, ar trebui să o respectăm cu strictețe atunci când evaluăm acțiunile, purtarea și manifestările oamenilor. Ce evaluare poate fi făcută pe baza capacității cuiva de a rămâne cu Dumnezeu și de a persista în a-și îndeplini datoria, deși nu are binecuvântări pe care să le aștepte cu nerăbdare? Că oamenii, ca ființe create, sunt născuți cu două lucruri lăudabile în umanitatea lor și că, dacă vei putea să le folosești, sigur – în cea mai mică măsură – Îl vei urma pe Dumnezeu. Știți care sunt acele două lucruri? (Conștiința și rațiunea.) Corect. Există două lucruri care sunt cele mai valoroase în umanitatea omului – atunci când oamenii nu înțeleg adevărul, când au un calibru foarte slab și sunt lipsiți de orice cunoaștere sau intrare în ceea ce privește cerințele lui Dumnezeu și adevărul, dar pot, totuși, să-și mențină poziția cu fermitate, care este condiția prealabilă de bază ce le permite să realizeze acest lucru? Ei trebuie să aibă conștiința și rațiunea umanității normale. Așadar, răspunsul este clar. De vreme ce oamenii nu urmăresc adevărul și nu au nicio dorință sau ambiție de a fi binecuvântați, din moment ce au fost lipsiți de dorința lor de a fi binecuvântați, dacă mai pot să-L urmeze pe Dumnezeu și să-și îndeplinească îndatoririle, pe ce bază o fac? Ce îi motivează? Nu există nicio bază sau motivație pentru acțiunile lor – atât timp cât oamenii au conștiința și rațiunea umanității normale, ei pot face aceste lucruri. Așa stau lucrurile acum: nu înțelegi adevărul, aceasta e realitatea, iar faptul că înțelegi doctrinele este inutil, nu înseamnă că ai intrat în adevărul-realitate. Știi că încercarea de a încheia o înțelegere cu Dumnezeu pentru a-ți urmări perspectivele și destinul este greșită, dar cu adevărat remarcabil ar fi dacă încă ai fi fericit să-L urmezi pe Dumnezeu și să-ți îndeplinești datoria, după ce ai fost privat de urmărirea perspectivelor, a destinului și a dorinței de a fi binecuvântat și după ce aceste lucruri au fost condamnate. Dacă ai fi capabil să-L urmezi pe Dumnezeu fără să fi câștigat adevărul, de ce ar depinde asta? Ar depinde de conștiința și rațiunea ta. Conștiința și rațiunea unei persoane îi pot susține existența, viața și tratamentul normal al oamenilor și lucrurilor. Așadar, care este diferența dintre îndeplinirea datoriei tale bazându-te pe conștiință și rațiune și practicarea adevărului? O persoană care urmărește adevărul se manifestă privind oamenii și lucrurile, comportându-se și acționând în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, având adevărul drept criteriu, în timp ce aceia care acționează doar pe baza conștiinței și rațiunii lor s-ar putea să nu urmărească adevărul, dar tot pot să trudească, să-și îndeplinească îndatoririle și să rămână în casa lui Dumnezeu, fără vreo însemnare neplăcută în istoricul lor. De ce depinde asta? Ei privesc oamenii și lucrurile, se comportă și acționează pe baza criteriilor conștiinței și rațiunii lor, mai degrabă decât să facă acest lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Așadar, având în vedere acest lucru, dacă doar îți îndeplinești datoria pe baza conștiinței și rațiunii tale, nu există o diferență între aceasta și urmărirea adevărului? (Ba da.) A îndeplini o datorie bazându-te pe conștiință și rațiune înseamnă să te mulțumești doar să trudești; înseamnă să ai ca standarde lucruri precum să trudești bine, să nu provoci perturbări sau tulburări, să asculți și să te supui, să ai comportamente și relații bune cu ceilalți și să nu ai însemnări neplăcute în istoricul tău. Se ridică asta la nivelul urmăririi adevărului? Nu. Indiferent câte comportamente bune are o persoană, dacă nu are deloc cunoștințe despre firile ei corupte, nici despre răzvrătirea, noțiunile, concepțiile greșite despre Dumnezeu și diferitele ei stări negative, dacă îi este imposibil să înlăture aceste lucruri, dacă îi este imposibil să înțeleagă principiile practicării adevărului și dacă niciuna dintre efuziunile ei de firi corupte nu a fost înlăturată, dacă încă e arogantă și neprihănită de sine, arbitrară și nesăbuită, necinstită și înșelătoare și există momente când chiar devine negativă și slabă și se îndoiește de Dumnezeu și așa mai departe – dacă aceste lucruri încă există în ea, poate să ajungă la adevărata supunere înaintea lui Dumnezeu? Dacă aceste firi corupte mai există în interiorul ei, va putea să experimenteze cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu? Dacă o persoană are doar comportamente bune, este aceasta o manifestare a urmăririi adevărului? (Nu este.) Care sunt cele mai bune lucruri ale omului? Doar conștiința și rațiunea lui; acestea sunt singurele două lucruri pozitive și reprezintă ceea ce este lăudabil la om. Cu toate acestea, niciunul din ele nu are legătură cu adevărul; nu sunt decât cele mai simple condiții prealabile pentru urmărirea adevărului de către om, ceea ce înseamnă că dacă ai conștiința și rațiunea normală a umanității și ești în stare să înțelegi adevărul, vei fi capabil să iei deciziile corecte atunci când ți se va întâmpla ceva. Conștiința și rațiunea pe care le are omul sunt următoarele: Dumnezeu este Domnul creației, iar tu ești o ființă creată; Dumnezeu te-a ales, așa că este cât se poate de corect să te dedici și să te sacrifici pentru El și să-I asculți cuvintele. Acest „cât se poate de corect” este determinat de conștiința și rațiunea ta – dar ai ascultat cuvintele lui Dumnezeu? Care sunt principiile și metodele din spatele acțiunilor tale? Ai o fire coruptă – te-ai răzvrătit împotriva ei? Ai înlăturat-o? Astfel de lucruri nu au nicio legătură cu ceea ce este „cât se poate de corect”. Dacă nu depășești această bază a ceea ce este cât se poate de corect să faci și cum este corect să acționezi și trăiești în mijlocul parametrilor a ceea ce este „cât se poate de corect”, nu e acesta un efect al conștiinței și rațiunii tale? (Ba da.) Conștiința ta îți spune: „Dumnezeu m-a mântuit, așa că ar trebui să mă sacrific pentru El. Dumnezeu mi-a salvat viața și mi-a dăruit o a doua, așa că este cât se poate de corect să-I răsplătesc dragostea. Dumnezeu este Domnul creației, iar eu sunt o ființă creată, așa că ar trebui să mă supun rânduielilor Sale.” Nu este acesta un efect al conștiinței și rațiunii tale? (Ba da.) Diversele comportamente, moduri de practică, atitudini și opinii care se nasc în oameni datorită efectului conștiinței și rațiunii lor nu depășesc parametrii de care sunt capabile, în mod natural, conștiința și rațiunea lor, iar ei nu reușesc să practice adevărul. Nu-i așa? (Așa este.) Unii oameni pot spune, de exemplu: „Casa lui Dumnezeu m-a înălțat, permițându-mi să îndeplinesc o datorie și mă hrănește, mă îmbracă și se îngrijește de locuința mea. Casa lui Dumnezeu are grijă de fiecare aspect al vieții mele. M-am bucurat de foarte mult din harul lui Dumnezeu, așa că ar trebui să-I răsplătesc dragostea; nu ar trebui să-L tratez pe Dumnezeu superficial în datoria mea, cu atât mai puțin nu ar trebui să fac ceva perturbator sau tulburător. Sunt dispus să mă supun oricărui lucru pe care mi-l rânduiește casa lui Dumnezeu. Nu mă voi plânge, indiferent ce mă pune casa lui Dumnezeu să fac.” Acest tip de declarație este în regulă; nu este destul de ușor pentru un om cu conștiință și rațiune să facă asta? (Ba da.) Se poate ridica la nivelul practicării adevărului? (Nu poate.) Nu e la înălțimea practicării adevărului. Prin urmare, indiferent cât de nobilă e conștiința unui om sau cât de normală e rațiunea lui, sau dacă este capabil sau nu să facă totul condus de conștiința și rațiunea lui și indiferent cât de cuviincioase și decente sunt acțiunile lui sau cât de mult le admiră alții, nu sunt decât niște bune comportamente umane. Ele pot fi clasificate numai în domeniul bunelor comportamente umane; nu se ridică, în mod fundamental, la nivelul practicării adevărului. Când îți vei baza interacțiunile cu ceilalți pe rațiunea ta, vei avea un limbaj un pic mai blând și nu îi vei ataca pe alții, nu te vei înfuria, nu vei suprima, nu vei controla, nu vei hărțui și nici nu vei căuta să ai un avantaj față de alți oameni și așa mai departe – toate acestea sunt lucruri care pot fi realizate prin rațiunea umanității normale – dar sunt acestea legate de practicarea adevărului? Nu, nu sunt. Sunt lucruri care pot fi realizate prin rațiunea omului și există o anumită distanță între ele și adevăr.

De ce spun că a acționa bazându-te pe conștiință și rațiune nu are legătură cu practicarea adevărului? Voi da un exemplu. Să spunem că o persoană a fost amabilă cu tine, iar tu ești în relații bune cu ea și aceasta acceptă lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și apoi îți împărtășește Evanghelia, ceea ce este la fel ca atunci când Dumnezeu o folosește pentru a-ți împărtăși Evanghelia. După ce ai acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu, te simți și mai recunoscător față de ea și îți dorești mereu să o răsplătești. Așadar, îi acorzi un pic de libertate de acțiune în orice faci și, orice i-ai spune, ești mereu deosebit de politicos. Ești deosebit de cuviincios, respectuos și tolerant față de ea și, indiferent ce lucruri rele face sau indiferent de caracterul ei, ești răbdător și grijuliu cu ea, atât de mult încât, ori de câte ori te caută pentru ajutor atunci când se confruntă cu o provocare, o ajuți necondiționat. De ce ai face asta? Ce îți afectează acțiunile? (Conștiința mea.) Faci acest lucru ca urmare a efectului pe care-l are asupra ta conștiința. Acest efect al conștiinței tale nu poate fi numit pozitiv sau negativ; tot ce se poate spune este că ai conștiință și puțină umanitate și că, atunci când cineva este amabil cu tine, ești recunoscător și îl răsplătești. Din această perspectivă, ești o persoană în regulă. Dar dacă ar fi să evaluăm acest lucru folosind adevărul, am putea ajunge la o concluzie diferită. Să presupunem că, într-o zi, acea persoană face rău și va fi îndepărtată din biserică, iar tu continui să o evaluezi folosindu-ți conștiința și spui: „Ea a fost cea care mi-a împărtășit Evanghelia. Nu-i voi uita bunătatea cât timp voi trăi; dacă nu ar fi fost ea, nu aș fi unde sunt acum. Chiar dacă astăzi a făcut rău, nu pot să o dau în vileag. Chiar dacă am văzut că ceea ce a făcut a fost greșit, nu pot să spun asta, pentru că m-a ajutat foarte mult. S-ar putea să nu fiu în stare să o răsplătesc, dar nu pot să o atac. Dacă altcineva dorește să o raporteze, poate să o facă, dar eu nu o voi face. Nu pot să-i pun sare pe rană – dacă aș face-o, ce fel de persoană aș fi? Nu aș fi o persoană fără conștiință? O persoană fără conștiință nu este, pur și simplu, o fiară?” Ce crezi? Care este efectul pe care-l are conștiința în astfel de circumstanțe? În acest caz, nu încalcă adevărul efectul pe care-l are conștiința? (Ba da.) Putem vedea din asta că, uneori, efectele conștiinței omului sunt constrânse și influențate de emoțiile sale și, drept rezultat, deciziile lui intră în conflict cu adevărurile-principii. Ca atare, putem vedea clar un lucru: efectul conștiinței omului este inferior standardului adevărului și, uneori, oamenii încalcă adevărul pe baza conștiinței lor. Dacă tu crezi în Dumnezeu, dar nu trăiești după adevăr și, în schimb, acționezi pe baza propriei conștiințe, poți să faci rău și să te împotrivești lui Dumnezeu? Vei fi cu adevărat capabil să faci unele lucruri rele – în niciun caz nu se poate spune că nu e niciodată greșit ca omul să acționeze pe baza conștiinței sale. Acest lucru arată că, dacă cineva își dorește să-L mulțumească pe Dumnezeu și să se conformeze intențiilor Sale, doar a acționa pe baza conștiinței omului va fi extrem de insuficient. Omul trebuie să acționeze pe baza adevărului pentru a îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Când îți tratezi conștiința ca fiind adevărul și o consideri superioară tuturor celorlalte lucruri, unde ai plasat, atunci, adevărul? L-ai înlocuit cu conștiința ta; nu înseamnă asta că te împotrivești adevărului? Nu înseamnă că te opui lui? Dacă trăiești după conștiința ta, poți să încalci adevărul, iar să încalci adevărul înseamnă să te împotrivești lui Dumnezeu. Există mulți oameni care, după ce au ajuns să creadă în Dumnezeu, își iau conștiința drept standard pentru limbajul și acțiunile lor și se și comportă pe baza conștiinței lor. Reprezintă sau nu practicarea adevărului acțiunile bazate pe conștiința omului? Poate conștiința unui om să înlocuiască adevărul? În ce fel, exact, diferă acțiunile bazate pe conștiința omului de cele bazate pe adevăr? Unii oameni insistă întotdeauna să acționeze în funcție de conștiința lor și cred că sunt persoane care urmăresc adevărul. Este corect acest punct de vedere? (Nu este.) Pot sentimentele conștiinței unei persoane să înlocuiască adevărul? (Nu pot.) Ce greșeală fac acești oameni? (Contrazic adevărul, ceea ce înseamnă că se împotrivesc lui Dumnezeu.) Așa este. Ei echivalează sentimentele conștiinței lor cu adevărul, ceea ce îi predispune să încalce adevărul. O astfel de persoană privește întotdeauna oamenii și lucrurile, se comportă și acționează pe baza standardului conștiinței ei, având conștiința sa drept criteriu. E încurcată și controlată de propria conștiință și, în același timp, și rațiunea ei este controlată de aceasta. Dacă un om este controlat de conștiința lui, mai poate să caute adevărul și să practice în conformitate cu acesta? Nu poate. Poate, așadar, conștiința să înlocuiască adevărul? Nu poate. Unii ar putea întreba: „Din moment ce nu ne putem folosi conștiința pentru a evalua modul în care îi tratăm pe ceilalți și nu ne putem considera conștiința drept adevăr, este corect să folosim standardele conștiinței noastre pentru a evalua modul în care Îl tratăm pe Dumnezeu?” Această întrebare merită luată în considerare. În orice caz, conștiința unei persoane nu poate înlocui adevărul. Dacă nu deții adevărul și te apropii de Dumnezeu bazându-te pe conștiința ta, ar fi considerat în regulă conform standardului uman, însă nu vei putea atinge iubirea sau supunerea față de Dumnezeu, bazându-te pe acest standard – cel mult, vei putea evita încălcarea adevărului sau împotrivirea față de Dumnezeu, ceea ce, în sine, este un lucru foarte bun. Unii ar putea zice: „Nu este nevoie să-ți folosești conștiința cu alți oameni, și nici cu Dumnezeu.” Este corect sau nu? Din perspectiva doctrinelor și a teoriei, pare greșit, nu-i așa? Atunci, folosește adevărul pentru a evalua lucrul acesta – ți se pare corect? Le spune Dumnezeu oamenilor să se apropie de El, folosindu-se de conștiința lor? Ce îi cere Dumnezeu omului? Cum îi cere omului să se apropie de El? S-ar putea să ai conștiință, dar ești sincer? Dacă ai conștiință, dar nu ești sincer, chiar nu va fi de ajuns. Dumnezeu cere ca omul să se apropie de El cu sinceritate. Este scris în Biblie: „Să-L iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta și cu toată puterea ta” (Marcu 12:30). Ce anume cere Dumnezeu? (Ca oamenii să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu toată mintea și cu tot sufletul.) Ce vrea Dumnezeu de la oameni? (Sinceritatea lor.) Corect. A spus Dumnezeu: „Trebuie să Mă iubești cu conștiința, rațiunea și instinctele tale”? A spus Dumnezeu asta? (Nu, nu a spus.) De ce nu zice Dumnezeu asta? (Deoarece conștiința nu este adevărul.) Ce este conștiința? (Cel mai mic standard al umanității.) Așa este, conștiința și rațiunea sunt cele mai mici și cele mai simple standarde ale umanității. Cum poți să-ți dai seama dacă o persoană este bună și dacă are umanitate? Cum și cu ce poți să evaluezi asta? Cel mai mic și mai simplu standard este dacă acea persoană are conștiință și rațiune. Acesta este standardul după care puteți evalua dacă o persoană are umanitate. Care este, atunci, standardul pentru a evalua dacă o persoană urmărește adevărul? Poți să-ți dai seama dacă o persoană urmărește sau nu adevărul, bazându-te pe conștiința și rațiunea pe care le are sau nu – sunt aceste cuvinte adevărul? Sunt corecte? (Nu.) Atunci, ce vrea Dumnezeu de la om? (Sinceritate.) Dumnezeu vrea sinceritatea omului. Din ce este alcătuită acea sinceritate? Ce ar trebui să facă omul pentru a-și demonstra sinceritatea? Dacă o persoană spune doar atunci când se roagă că-și oferă sinceritatea lui Dumnezeu, dar, după aceea, nu se sacrifică sincer pentru Dumnezeu și nu-și îndeplinește datoria cu loialitate, este aceasta sinceritate? Aceasta nu este sinceritate – este înșelăciune. Așadar, ce comportament este o manifestare a sincerității? Care este practica specifică? Știți? Nu este o atitudine de supunere față de Dumnezeu? (Ba da.) O persoană este sinceră doar dacă are o atitudine de supunere. Nu este acest lucru cu mult superior conștiinței? Conștiința și rațiunea omului nu sunt nici măcar aproape de sinceritate, există o distanță între ele. Conștiința și rațiunea oamenilor sunt doar cele mai simple condiții pentru menținerea existenței, a vieții lor normale și a relațiilor pe care le au cu alți oameni. Dacă ei și-ar pierde conștiința și rațiunea, nu ar fi capabili să existe, să aibă vieți normale sau relații cu alți oameni nici măcar la cel mai simplu nivel. Uitați-vă doar la acei oameni care nu au conștiință sau rațiune, la acei oameni răi – ar interacționa cu ei, de bunăvoie, cineva dintr-un grup? (Nu.) Nimeni nu ar interacționa de bunăvoie cu ei. Ce simt oamenii în timp ce interacționează cu ei? Dezgust, aversiune – pot chiar să se simtă temători, constrânși și îngrădiți de ei. Asemenea oameni nici măcar nu au conștiința și rațiunea umanității normale și nimeni nu ar interacționa de bunăvoie cu ei. Spuneți-Mi, i-ar mântui Dumnezeu pe acești oameni? (Nu.) Dacă o persoană rea răspunde oricui o jignește, spunând: „Dacă împrejurările o vor permite vreodată, te voi ucide – te voi distruge!”, atunci, indiferent dacă e într-adevăr capabilă să facă acele lucruri, faptul că ar putea spune așa ceva nu o face o persoană rea? (Ba da.) Așadar, ce fel de persoană este aceea ale cărei cuvinte trezesc frica în alții? Este una care are conștiință și rațiune? (Nu.) Și au umanitate cei fără conștiință și rațiune? (Nu.) Cine ar îndrăzni să interacționeze cu genul de persoană rea, care nu are umanitate? Au acei oameni răi relații normale cu alții? (Nu au.) Care este condiția relațiilor lor cu alți oameni? Toată lumea se teme și e restricționată și constrânsă de ei – aceștia își doresc să hărțuiască fiecare persoană pe care o întâlnesc și să-i pedepsească pe toți. Au astfel de oameni o umanitate normală? Nimeni nu îndrăznește să interacționeze cu acest tip de persoane, care nu au conștiință și rațiune. Ei nici măcar nu pot duce o viață umană normală, așa că nu sunt diferiți de diavoli și fiare. În grupuri, se răstesc mereu la alții, pedepsind o persoană și apoi pe alta. Până la urmă, toată lumea păstrează distanța față de ei și îi evită. Cât de înspăimântători trebuie să fie! Sunt chiar incapabili să aibă relații umane normale și nu-și pot câștiga o poziție bună în cadrul unui grup – ce fel de ființe sunt? Asemenea oameni nici măcar nu au umanitate – pot ei să urmărească adevărul? (Nu.) Ce fel de persoane nu au umanitate? Fiarele, diavolii. Dumnezeu dăruiește omenirii adevărurile pe care le exprimă, nu fiarelor și diavolilor. Doar aceia cu conștiință și rațiune sunt apți să fie numiți oameni. Mai ziceți-Mi o dată: a fi înzestrat cu conștiință și rațiune este singurul lucru necesar ca o persoană să trăiască pe deplin umanitatea normală? Se poate spune că rămâne o lacună, pentru că oamenii au firi corupte. Ei trebuie să urmărească adevărul înainte de a putea să scape de firile lor corupte și de a trăi umanitatea normală. Unii ar putea zice: „Am conștiință și rațiune. Atât timp cât mă asigur că nu fac rău, voi avea adevărul-realitate.” Este corect? Dacă un om are conștiință și rațiune, asta nu înseamnă că urmărește deja adevărul, și nici faptul că trăiește după conștiința și rațiunea sa. Așadar, ce sunt, exact, conștiința și rațiunea? Conștiința și rațiunea omului sunt doar cele mai simple repere și calități de bază ale umanității, pe care oamenii trebuie să le aibă pentru a urmări adevărul. A trăi după aceste două lucruri nu înseamnă că o persoană urmărește adevărul și cu atât mai puțin demonstrează că are adevărul-realitate. Din exemplul despre care tocmai am vorbit, se poate observa că, atunci când o persoană privește oamenii și lucrurile, se comportă și acționează pe baza conștiinței și rațiunii ei, este predispusă la încălcarea adevărului și a principiilor. Este cu mult sub standardul care impune să facă acele lucruri conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Prin urmare, oricât de multă conștiință ai și oricât de normală este rațiunea ta, dacă nu poți să privești oamenii și lucrurile, să te comporți și să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu, nu urmărești adevărul. La fel, indiferent cât de mult suferi și trudești în limitele instinctelor conștiinței și rațiunii, nu se poate spune că urmărești adevărul.

Tocmai am disecat trei lucruri, toate fiind prejudecăți și neînțelegeri pe care le au oamenii cu privire la urmărirea adevărului. Spuneți-Mi, care au fost acele trei lucruri? (Primul a fost că oamenii confundă cu adevărul lucrurile pe care le consideră în noțiunile lor ca fiind bune, corecte și pozitive și le folosesc drept standarde – înlocuind cerințele lui Dumnezeu de la om și cerințele și standardele cuvintelor Sale – după care urmăresc și practică acele lucruri. Al doilea a fost că, pe baza înțelegerilor greșite de care se agață oamenii, ei încearcă să încheie înțelegeri cu Dumnezeu, în timp ce nutresc dorințe și ambiții. Oamenii cred că, odată ce L-au mulțumit pe Dumnezeu, iar El este fericit, le va oferi făgăduința Lui. Cel de-al treilea a fost că oamenii cred că, purtându-se și acționând pe baza conștiinței și rațiunii lor, practică deja adevărul.) Lăsând deoparte aceste trei lucruri, ce înseamnă, exact, să urmărești adevărul? Haideți să ne întoarcem la definiția dată de noi urmăririi adevărului: „Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu.” Aceste cuvinte sunt suficiente pentru a-i face pe oameni să înțeleagă ce înseamnă să urmărească adevărul și cum să facă asta. Am vorbit deja mult despre ce înseamnă a urmări adevărul. Așadar, cum îl urmărește omul? Am avut foarte mult părtășie despre asta, atât acum, cât și în trecut: dacă privești oamenii și lucrurile, te comporți și acționezi, trebuie să o faci conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Aceasta este urmărirea adevărului. Orice altceva care nu are legătură cu aceste cuvinte nu reprezintă urmărirea adevărului. Desigur, dacă „să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu” nu sunt cuvinte care vizează firile corupte ale omului, se adresează unora dintre gândurile, opiniile și noțiunile omului. Și dacă se adresează acestor lucruri și sunt menite să atingă scopul de a-i permite omului să practice potrivit adevărurilor-principii și să se supună cuvintelor lui Dumnezeu și adevărului, atunci, în mod firesc, acesta va fi rezultatul final. „Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu” este o definiție destul de clară și explicită. Calea pe care le-o oferă în cele din urmă oamenilor le permite să se lepede de prejudecățile lor în practicile personale și să renunțe la dorințele și ambițiile lor. În același timp, oamenii nu trebuie să trăiască ascunzându-se în spatele convingerii că sunt superiori, că au umanitate, conștiință și rațiune și să folosească acest lucru pentru a înlocui principiul practicii potrivit căruia iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază și adevărul drept criteriu. Indiferent ce justificări aduci, oricare ar fi punctele forte și avantajele pe care le ai, ele nu sunt suficiente pentru a înlocui faptul de a privi oamenii și lucrurile, de a te comporta și a acționa conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu. Aceasta este o certitudine absolută. În schimb, dacă punctul de plecare pentru părerile tale despre oameni și lucruri și comportamentul și acțiunile tale sunt întru totul conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul ca principiu de practică, atunci practici adevărul. În caz contrar, nu o faci. Pe scurt, oamenii care trăiesc în mijlocul noțiunilor și închipuirilor umane, care acționează cu intenția de a încheia înțelegeri sau înlocuiesc în mod constant urmărirea adevărului și practicarea acestuia cu convingerea că au o conduită morală bună sunt exemple de abordări nesăbuite. Niciuna dintre ele nu este o manifestare a urmăririi adevărului și, în cele din urmă, rezultatul acestor abordări nesăbuite va fi că oamenii nu înțeleg adevărul, că sunt incapabili să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să pornească pe drumul mântuirii. Înțelegeți? (Da.) Desigur, printre cei care nu urmăresc adevărul – în afară de cei care nu pot fi mântuiți – există unii care sunt dispuși să fie muncitori care vor supraviețui. Acest lucru este destul de în regulă, poate fi considerat ca o alternativă bună pentru a nu urmări adevărul. Calea pe care o alegeți în particular depinde de voi. Poate că unii oameni vor spune: „După toată această părtășie, tot nu ne-ai spus cum să privim oamenii și lucrurile, sau cum să ne comportăm și să acționăm.” Nu v-am spus? (Ba da.) Cum ar trebui să privească o persoană oamenii și lucrurile și conform cărui lucru ar trebui să se comporte și să acționeze? (Conform cuvintelor lui Dumnezeu.) Și cu ce anume drept criteriu? (Cu adevărul drept criteriu.) Care sunt, atunci, cuvintele lui Dumnezeu? Unde este adevărul? (Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul.) Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte multe, iar ele le spun oamenilor despre fiecare aspect al modului în care să privească oamenii și lucrurile și cum să se comporte și să acționeze, așa că nu vom intra acum în detalii privind aceste lucruri. Citiți încă o dată ce înseamnă să urmărești adevărul. (Ce înseamnă să urmărești adevărul? Să privești oamenii și lucrurile și să te comporți și să acționezi în totalitate conform cuvintelor lui Dumnezeu, cu adevărul drept criteriu.) Trebuie să purtați aceste cuvinte în inimile voastre și să le folosiți ca deviză a vieții voastre. Scoateți-le des, ca să vă gândiți la ele și să le luați în considerare; comparați-vă cu ele comportamentul, atitudinea în viață, punctele de vedere asupra lucrurilor, intențiile și obiectivele. Vei putea atunci să simți clar care este adevărata ta stare și care este firea-esență pe care o manifești. Compară-le cu aceste cuvinte și ia aceste cuvinte drept principiile tale de practică și drept cale și direcție pentru practica ta. Când vei urmări în acest fel, când vei putea să pătrunzi în aceste cuvinte și să le trăiești pe deplin, vei înțelege ce înseamnă să urmărești adevărul. În mod firesc, atunci când vei intra în realitatea acestor cuvinte, vei fi pornit deja pe calea urmăririi adevărului. Când vei porni pe calea urmăririi adevărului, ce rezultat vei avea? Suferința provocată de perturbarea, controlul și constrângerile firii tale corupte va deveni din ce în ce mai ușoară. De ce? Pentru că vei simți că ai o cale de a-ți înlătura firea coruptă și că există speranța de a fi mântuit. Numai atunci vei simți că o viață în care crezi cu adevărat în Dumnezeu și în care mănânci și bei din cuvintele Lui îți aduce împlinire și e pașnică și fericită. După mulți ani în care au crezut în Dumnezeu, cei care nu iubesc adevărul continuă să simtă că viața este foarte pustie și că nu au pe ce să se bazeze. Adesea, chiar simt că este cu adevărat dureros să trăiască având o fire coruptă și, cu toate că își doresc să se lepede de ea, nu pot. Ei rămân pentru totdeauna constrânși, înlănțuiți și îngrădiți de firea lor coruptă, ceea ce le provoacă o mare suferință, și, totuși, nu au nicio cale de urmat. Zilele lor amare sunt nesfârșite. Dacă ar putea să accepte adevărul și să obțină mântuirea, aceste zile amare ar trece. Totuși, rezultatele tuturor acestor lucruri depind de ceea ce veți urmări și pătrunde pe viitor.

29 ianuarie 2022

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.