La ultima noastră adunare, am avut părtășie despre ce înseamnă să urmărești adevărul. Haideți să începem cu o recapitulare: ce înseamnă să urmărești adevărul? Aveți un răspuns la această întrebare? Ați reflectat asupra ei după părtășia noastră anterioară? După ce încheiem părtășia despre anumite subiecte, va trebui să reflectați asupra lor, iar apoi să le experimentați și să treceți prin ele în mod practic în viața voastră reală. Doar atunci vei putea dobândi cunoaștere adevărată; doar atunci vei putea înțelege și aprecia cu adevărat acele subiecte la care ai reflectat; doar atunci vei putea oferi adevărată experiență și cunoaștere. Nu-i așa? (Așa e.) Deci, ați reflectat asupra întrebării? Ce înseamnă să urmărești adevărul? Ce elemente sunt implicate în urmărirea adevărului? Care sunt principalele lucruri pe care le presupune? Ați recapitulat aceste lucruri? (Data trecută, Dumnezeu a început prin a avea părtășie despre diversele idei, opinii și atitudini greșite pe care le are omul în privința urmăririi adevărului, apoi Dumnezeu a avut părtășie în detaliu despre cei cinci pași ai urmăririi adevărului.) În esență, ultima noastră părtășie a avut două părți principale: unele stări negative și opinii greșite pe care le au mulți oameni în raport cu urmărirea adevărului, înțelegerile greșite ale omului despre urmărirea adevărului, precum și scuzele și justificările pe care le aduc oamenii pentru faptul că nu urmăresc adevărul – aceasta a fost prima parte principală. A doua a fost o părtășie despre modul în care să urmărești adevărul, constând din cinci pași. Deși au fost numai două părți, am atins numeroase detalii și particularități în fiecare dintre ele. Eu am dezvăluit ceva din falsa cunoaștere și înțelegere a omului despre urmărirea adevărului și am expus, totodată, mai multe dificultăți pe care le are omul în urmărirea adevărului, precum și unele scuze, justificări și pretexte pentru neurmărirea lui, pe care le aduc cei cărora le este lehamite de adevăr. Atitudinile și cunoașterile negative, pasive pe care le afișează oamenii când e vorba de urmărirea adevărului corespund stilurilor de viață și țelurilor la care țin ei în viața lor reală, precum și atitudinilor pe care le nutresc față de adevăr – toate sunt în legătură cu comportamentele și manifestările specifice ale oamenilor. Apoi, pe baza diverselor comportamente umane, am oferit câteva metode specifice și pași de practică în ceea ce privește calea urmăririi adevărului. Vă sunt clare toate acestea? (Da.) Chiar vă sunt? Atunci de ce nu spuneți ceva? Se pare că nu vă sunt atât de clare încă; mai trebuie să avem părtășie asupra unor lucruri.

Chestiunea cea mai importantă în credința în Dumnezeu este urmărirea adevărului. Ce înseamnă să urmărești adevărul? Când vine vorba de chestiunea urmăririi adevărului, toate manifestările oamenilor dezvăluie multe din problemele și dificultățile lor, iar oamenii au tot felul de justificări și scuze pentru faptul că nu urmăresc adevărul – piedicile sunt foarte mari, pur și simplu. Din cauza diverselor lor dificultăți, oamenilor pare să le fie extrem de greu și inconfortabil când e vorba de urmărirea adevărului și consideră că este foarte dificil. De fapt, întrebarea însăși – „Ce înseamnă să urmărești adevărul?” – este ușoară, deci oare de ce nu pot oamenii urmări adevărul? Care e motivul? Toți se laudă că au conștiință și rațiune, că ei cred cu adevărat în Dumnezeu, că își pot îndeplini datoria, că sunt dispuși să sufere și gata să plătească un preț. Cum se face că, având aceste bune comportamente ca temelie proprie, sunt incapabili să pornească pe calea urmăririi adevărului? Au o atât de bună umanitate, integritate și o reputație grozavă; au voința, năzuințele și dorințele lor în legătură cu țelul propriu; au eforturile personale, voința de-a îndura greutăți și atitudinea celui care plătește un preț; au atitudinea lor activă, pozitivă, privind în sus, de tânjire după acceptarea adevărului. Cu lucrurile acestea ca temelie a lor, cum se face că nu se califică drept urmărind adevărul? Oare de ce nu pot ei înfăptui urmărirea adevărului? Unde este rădăcina problemei? (Omul nu iubește adevărul și din fire îi e lehamite de el.) E un răspuns exact. Motivul fundamental este că oamenii au firi corupte. Firea coruptă a omului este de la Satana, și orice este de la Satana este potrivnic față de Dumnezeu și adevăr. Ca urmare, a le cere oamenilor să urmărească adevărul este echivalent cu a le cere să-și lepede viața și atributele intrinseci, modul lor intrinsec de-a urmări și perspectiva lor intrinsecă asupra vieții. Să renunțe la aceste lucruri greșite, să-și lepede preferințele trupești și în schimb să urmărească și să practice cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, care nu plac trupului lor, pe care ei nu le au și pe care le disprețuiesc, le detestă și le resping – asta li se pare lor dificil. A-ți cere să urmărești adevărul este echivalent cu a-ți cere să renunți la viața ta intrinsecă. Nu e același lucru cu a te pune să-ți dai viața? (Ba da.) Îți dai propria viață. Își dau oamenii viața de bunăvoie pentru ceva? (Nu.) În adâncul inimilor lor, spun: „Nu vreau” – de o sută de ori, de o mie de ori, de zece mii de ori: „Nu vreau.” Indiferent de orice, oamenilor le e greu să renunțe la lucrurile intrinseci, satanice pe care le au. Acesta e un fapt, unul pe care voi l-ați experimentat în mod profund și cu adevărat. Din adâncul inimilor lor, oamenii nu vor să se lepede de trup; ori să se lepede de viața lor, a cărei natură-esență este de la Satana; ori să se lepede de atributele lor intrinseci, satanice sau de natura lor satanică, pentru a urmări adevărul. Așadar, pentru cei cu naturi satanice, care trăiesc după firi satanice, a iubi și a urmări adevărul se opune voinței lor și ei sunt reticenți să facă asta. Care este cauza acestui lucru? Este aceea că atributele din lăuntrul omului sunt de la Satana, iar ele sunt în mod intrinsec potrivnice față de Dumnezeu. Deci după ce oamenii au auzit și înțeles adevărul, numai cei care iubesc adevărul, care sunt dispuși să se străduiască să se înalțe spre el și să plătească un preț, care au această voință, năzuință și dorință, sunt apți să pună adevărul în practică de îndată ce-l înțeleg. Numai ei sunt capabili să trăiască potrivit adevărului și să trăiască realitatea lui. Există mulți oameni care sunt dispuși să practice adevărul, dar naturile și firile lor satanice îi împiedică; sunt incapabili să practice adevărul, deși poate își doresc lucrul acesta. Cert este că, în viața reală, a practica adevărul este un lucru foarte dificil de făcut. Una este să-ți cer să renunți la hainele și bijuteriile tale preferate, sau la lucrurile care-ți fac plăcere, sau la slujba și cariera care-ți plac, ori la punctele tale forte și la hobbyuri, sau la orice astfel de lucru. Ai putea să te lepezi de oricare dintre acestea; e ușor să renunți la ele. Dar să te pun să te lepezi de trupul și de firea ta satanică, să ajungi să practici adevărul și să te supui lui Dumnezeu este mult mai dificil. Ca să descriu asta folosind o expresie inexactă, ar fi ca și cum ai forța o rață să se cocoațe pe o stinghie, ori ca și cum ai pune un bivol să se cațăre într-un copac – lucrurile acestea sunt mult prea solicitante pentru ei. Acum, ar fi ușor să faci o felină să se urce în copac; e natural pentru ea. Dar ar fi absolut imposibil să o determini pe una să mănânce fân în loc de carne. Dacă i-ai cere unei persoane să sufere puțin, să plătească un mic preț și să trăiască umil tot restul vieții, asta e ceva ce poate realiza oricine are voința de a face astfel. De fapt, nicio dificultate fizică nu pune mari probleme cuiva care crede cu adevărat în Dumnezeu și tânjește după adevăr. Să nu se răsfețe cu confortul trupului, de pildă; sau să reducă timpul zilnic de somn; ori să trăiască în condiții aspre zece ani la rând; ori să se descurce cu mâncare, haine, locuință și transport de foarte slabă calitate – asemenea greutăți și prețuri pot fi asumate de oricine, atâta vreme cât are voința de a face astfel și este dispus să urmărească adevărul și să aibă puțină stăpânire de sine. Dacă, însă, îi ceri cuiva să se lepede de trup și de Satana, să se poarte în întregime în acord cu cerințele lui Dumnezeu și pe baza cuvintelor Lui, să practice potrivit adevărului și astfel să ajungă la supunerea față de Dumnezeu, oricărei persoane i s-ar părea greu lucrul acesta. Aici sunt dificultățile omului. În urmărirea adevărului, deci, nu e ca și cum oamenii pot, pur și simplu, să ia o hotărâre și să facă o încercare, ori să practice stăpânirea de sine și să respecte regulile, iar apoi să fie capabili să pună adevărul în practică și să aibă adevărul. Urmărirea adevărului e cel mai greu și mai dificil lucru de făcut pentru omenirea coruptă. De unde provine această problemă? (Provine din firea Satanei.) Așa este. Firea Satanei e cea mai mare provocare a omului. O persoană poate să aibă calibru slab sau un temperament irascibil și o personalitate de proastă factură, poate să nu aibă niciun punct forte, talent sau dar cu care să se laude – niciunul dintre aceste lucruri nu va constitui o mare provocare pentru ea. În ultimă instanță, problema provine din firea coruptă a omului. O fire coruptă ține mâinile și picioarele oamenilor, mințile și ideile lor, gândurile, modul lor de a gândi și adâncul sufletelor lor în strânsoarea mortală a controlului său, așa încât fiecare centimentru pe drumul urmăririi adevărului le este greu de parcurs. Cineva s-ar putea să creadă în Dumnezeu trei sau cinci ani fără să dobândească nimic; există, chiar, unii oamenii care au crezut zece, douăzeci sau treizeci de ani și au câștigat foarte puțin din asta. Iar unii dintre ei n-au câștigat absolut nimic – cât de săraci și demni de milă sunt oamenii aceia cu mâinile goale! Au crezut în Dumnezeu treizeci de ani, însă rămân săraci și orbi, fără niciun rezultat. Când cad pradă negativității, nu știu cum să iasă din ea; când cad pradă înțelegerilor greșite despre Dumnezeu, nu știu cum să le risipească; când un necaz se abate asupra lor, nu știu cum să-i facă față, nici nu știu cum să rezolve acel gen de dificultate. Pot fi rezolvate problemele folosind simpla putere subiectivă a voinței de a te abține sau bazându-te pe răbdarea ta pentru a persevera la nesfârșit? E posibil ca oamenii să înainteze cu greu prin situații, pas cu pas, până când acestea trec, dar firile lor corupte rămân, totuși. Nu au fost înlăturate. Indiferent de câte ori au experimentat negativitate sau înțelegeri greșite despre Dumnezeu, ori au avut concepții greșite despre Dumnezeu, ori au eșuat și au căzut și-au fost slabi, chiar și în ziua de azi ei sunt tot incapabili să ofere cea mai mică mărturie de experiență și nici nu au de spus vreun lucru despre cunoștințele lor privind cuvintele lui Dumnezeu, experiența lor în legătură cu ele sau modul în care le-au experimentat. Inimile lor sunt pustii; adâncurile sufletelor lor sunt pustii. Nu au nicio înțelegere a adevărului bazată pe experiență și nicio cunoaștere adevărată a cuvintelor lui Dumnezeu și sunt încă și mai departe de a-I cunoaște lucrarea și firea. Nu sunt ei săraci, orbi și demni de milă? (Sunt.) Dacă cineva nu urmărește adevărul, atunci, indiferent câți ani crede în Dumnezeu, e degeaba. Și atunci, de ce s-ar lăsa cineva să ajungă în acest punct? Unde se află cauza? Și aici, problema provine tot din firea coruptă a omului. Aceasta e cauza obiectivă.

Am clarificat deja care este cauza obiectivă a faptului că oamenii nu urmăresc adevărul. Acum vom vorbi puțin despre cauza subiectivă. Cauza subiectivă este că, deși e posibil ca oamenii să fi aflat din lucrarea lui Dumnezeu și din toate cuvintele Sale sau din viața lor reală că au o fire coruptă, ei niciodată nu se raportează la cuvintele lui Dumnezeu și la adevăr pentru comparație, niciodată nu ajung să-și cunoască firile corupte și nu se leapădă de ele și niciodată nu practică potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Este aceea că, deși e posibil ca oamenii să se străduiască și să se sacrifice foarte mult pe drumul credinței în Dumnezeu, deși e posibil ca ei să lucreze din greu, să sufere mult și să plătească multe prețuri pentru ea, toate acestea sunt doar comportamente exterioare. Ele nu demonstrează că o persoană a pornit pe calea urmăririi adevărului. Oamenii care au suferit cel mai mult sunt cei care au început să-L urmeze pe Dumnezeu devreme, care și-au asumat îndatoririle când aveau în jur de douăzeci de ani. Oamenii aceștia au acum vreo cincizeci de ani și încă sunt necăsătoriți. Ai putea spune că și-au dedicat tinerețea credinței lor în Dumnezeu și au renunțat la familie și căsătorie. Este acesta un preț mare? (Da.) Au renunțat la tinerețea lor, și-au oferit întreaga viață și care e rezultatul? Prețul pe care l-au plătit a fost mare, însă ceea ce câștigă la final nu egalează sau nu e pe măsura sacrificiului lor. Care e problema aici? Pe baza atitudinii și a hotărârii cu care plătesc ei un preț și a duratei, dimensiunii și gradului sacrificiului lor, s-ar zice că ar trebui să înțeleagă adevărul și să-l poată practica. Ai crede că ar trebui să aibă mărturie și inimi pline de venerație pentru Dumnezeu; că ar trebui să-L cunoască pe Dumnezeu; că ar trebui să fi pornit deja pe calea temerii de Dumnezeu și feririi de rău; că ar trebui să fi intrat deja în adevărul-realitate. De fapt, însă, asta e doar o deducție – aceste două lucruri au numai o relație logică, nu este în acord cu faptele sau cu ceea ce trăiesc oamenii aceștia. Care e problema aici? Nu ar trebui să o supunem cercetării și discutării? Nu este aceasta o problemă care merită gândită profund? (Este.) Printre cei care au acceptat acest stadiu al lucrării lui Dumnezeu de doi sau trei ani, nu sunt puțini oamenii cu experiență și mărturie. Ei depun mărturie despre modul în care cuvintele lui Dumnezeu i-au schimbat și i-au făcut să devină oameni cinstiți; ei depun mărturie despre modul în care cuvintele lui Dumnezeu le-au permis să înțeleagă adevărul pe calea urmăririi acestuia; ei depun mărturie despre modul în care cuvintele lui Dumnezeu le-au înlăturat firile corupte, aroganța și prefăcătoria, răzvrătirea, tânjirea după statut, ambițiile și dorințele lor și așa mai departe. Acești oameni sunt capabili să aibă experiență și mărturie după numai doi sau trei ani de credință în Dumnezeu; ei au o profundă înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu bazată pe experiență și pot simți adevărul cuvintelor Sale. Atunci, de ce unii oameni cred în Dumnezeu de douăzeci sau treizeci de ani și au plătit atâtea prețuri, au suferit atât de mult și au alergat atât de mult, dar adâncul inimilor lor și lumea lor spirituală rămân pustii și goale? Numeroși oameni care se află într-o astfel de stare se simt pierduți adeseori. Ei spun mereu: „Sunt așa de pierdut!” Eu spun: „Acum crezi în Dumnezeu de douăzeci sau treizeci de ani. Cum ești tot pierdut? Este evident că nu ai dobândit nimic.” Chiar și în ziua de azi, unii oameni sunt tot negativi și slabi. Ei zic: „Cred în Dumnezeu de atâția ani și ce am dobândit?” Adesea, când sunt negativi și slabi, ori când sunt lipsiți de statutul și de avantajele lor, sau când vanitatea nu le e satisfăcută, ei dau vina pe Dumnezeu și regretă că au crezut în El atâția ani. Regretă că au crezut în cuvintele Lui, în primul rând, regretă că au renunțat hotărâți la slujbă, căsătorie sau familie, la șansa lor de-a merge la facultate, pentru a-L urma pe Dumnezeu. Unii dintre ei chiar se gândesc să părăsească biserica. Acum sunt foarte plini de regrete în legătură cu credința lor – de ce s-au mai deranjat cu ea, în primul rând? Cred în Dumnezeu de douăzeci sau treizeci de ani, au auzit atât de multe adevăruri și au experimentat atât de mult din lucrarea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, adâncurile inimilor lor sunt tot pustii și de multe ori sunt cuprinși de stări de haos, confuzie, regret, reticență și chiar de nesiguranță în privința viitorului lor – ce anume provoacă asta? Merită milă astfel de oameni? (Nu.) De câte ori îi văd pe acești oameni, de câte ori aud vești despre ei și aflu despre întâmplările lor recente, am o premoniție în legătură cu ei. Îmi vine un gând în legătură cu ei. Cum se face că starea și lumea lor interioară Mi se par atât de familiare? Rămân chiar și acum în casa lui Dumnezeu, îndeplinind îndatoriri – pe ce anume se bazează ei? Pe o concepție a mântuirii prin har? Pe concepția potrivit căreia dacă cineva Îl urmează pe Dumnezeu până la capăt, asta va conduce inevitabil la mântuire? Sau pe o mentalitate bazată pe șansă și noroc? Pe niciuna dintre toate acestea. Atunci, pe ce? Pe exact ceea ce a spus Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8). Pentru a analiza acest fragment și a o spune simplu, aceste cuvinte au o notă de tranzacție. Există în ele o atitudine, o idee și un plan de a face un târg și vin dintr-o zonă a dorinței și ambiției. Ce fapt observați în aceste cuvinte? Ce urmăresc oamenii în credința lor în Dumnezeu? (O cunună și binecuvântări.) Da. Ei urmăresc binecuvântări și o destinație bună. Și ce ar da la schimb pentru destinația aceea bună și binecuvântări? Ce ar da ei în schimb? (Truda și munca lor, jertfele și sacrificiile, suferința lor și plătirea prețului.) Pentru a folosi cuvintele lui Pavel, s-au luptat lupta lor, și-au sfârșit alergarea. Consideră că au făcut tot ce trebuiau să facă și că ar trebui, deci, să dobândească destinația cea bună și binecuvântările pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru omenire. Ei cred că se înțelege de la sine că asta e ceea ce ar trebui să facă Dumnezeu – ceea ce El trebuie să facă – și dacă nu ar face, nu ar fi Dumnezeu. În mod evident, nu există nicio ascultare de Dumnezeu în asta, nicio atitudine de urmărire a adevărului, nicio atitudine sau plan de a-și îndeplini datoria de ființă creată. Există numai o dorință de-a da la schimb câteva lucruri pe care ei le pot face pentru binecuvântările pe care Dumnezeu le-a promis omenirii. De aceea, oamenii despre care tocmai vorbeam simt adesea că există un vid în lumea lor interioară și că nu au nimic pe care să se bazeze în adâncurile inimilor lor, și totuși ei continuă cum au făcut întotdeauna, plătind astfel de prețuri și suferind așa, persistând în a se lupta lupta lor și a-și sfârși alergarea. Pe ce se bazează ei? Citatele acelea din Pavel de care se agață și în care cred orbește, acelea le susțin „credința”. Ei se bazează pe ambițiile și dorința lor de-a fi răsplătiți și încununați. Se bazează pe visele lor de-a folosi un schimb tranzacțional pentru a primi mari binecuvântări. Nu se bazează pe înțelegerea lucrării lui Dumnezeu sau pe experiența și cunoștințele dobândite urmărind adevărul în timp ce se sacrifică pentru Dumnezeu. Nu pe aceasta se bazează ei.

Examinând lucrurile despre care tocmai am avut părtășie, putem vedea că, deși există multe provocări practice pe calea urmăririi adevărului, precum și lanțurile și constrângerile firilor corupte și o mulțime de dificultăți și obstacole, ar trebui să credem că, atât timp cât o persoană are credință adevărată, bazându-se pe călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu și pe lucrarea Duhului Sfânt, va fi pe deplin capabilă să pornească pe calea urmăririi adevărului. Petru constituie un precedent pentru asta. În credința lor în Dumnezeu, mulți oameni se concentrează exclusiv să lucreze pentru El, se mulțumesc doar să sufere și să plătească un preț, dar nu urmăresc deloc adevărul. Prin urmare, le lipsește adevărata cunoaștere a lucrării lui Dumnezeu, după ce cred în El zece, douăzeci, treizeci de ani și nu pot vorbi despre nicio experiență sau cunoaștere a adevărului ori a cuvintelor lui Dumnezeu. În timpul adunărilor, când încearcă să vorbească puțin despre mărturia lor legată de experiențe, nu au nimic de spus; dacă vor fi sau nu mântuiți este o necunoscută pentru ei. Care este problema aici? Așa sunt oamenii care nu urmăresc adevărul. Indiferent de câți ani sunt credincioși, ei sunt incapabili să înțeleagă adevărul, cu atât mai puțin să-l practice. Cum ar putea cineva care nu acceptă deloc adevărul să intre în adevărul-realitate? Sunt unii oameni care nu pot să pătrundă această problemă. Ei cred că și ei pot să intre în adevărul-realitate, dacă oamenii care rostesc papagalicește cuvintele și frazele doctrinare îl practică. Este corect? Oamenii care spun pe de rost cuvintele și frazele doctrinare sunt în mod inerent incapabili să înțeleagă adevărul – așadar, cum ar putea să-l practice? Ceea ce practică ei pare să nu încalce adevărul și pare să fie fapte și comportamente bune, dar cum ar putea fi numite adevărul-realitate acele fapte și comportamente bune? Oamenii care nu înțeleg adevărul nu știu ce este adevărul-realitate; ei consideră că faptele și comportamentele bune ale oamenilor reprezintă practicarea adevărului. Este absurd, nu-i așa? Cum diferă acest lucru de concepțiile și opiniile oamenilor religioși? Și cum pot fi rezolvate astfel de probleme de comprehensiune eronată? Oamenii trebuie mai întâi să înțeleagă voia lui Dumnezeu din cuvintele Sale, ar trebui să știe ce înseamnă înțelegerea adevărului și practicarea lui, pentru a putea să-i privească pe alții și să-i vadă cum sunt cu adevărat și pentru a putea să-și dea seama dacă au sau nu adevărul-realitate. Lucrarea lui Dumnezeu și mântuirea omului de către El au însemnat a-i face pe oameni să înțeleagă și să practice adevărul; numai atunci vor putea oamenii să renunțe la firile lor corupte, să acționeze conform principiilor și să pătrundă în adevărul-realitate. Dacă nu urmărești adevărul și doar te mulțumești să te sacrifici, să suferi și să plătești un preț pentru Dumnezeu, conform propriilor noțiuni și închipuiri, va reprezenta tot ceea ce faci practicarea adevărului de către tine și supunerea ta față de Dumnezeu? Va dovedi asta că ți-ai schimbat firea vieții? Va reprezenta asta faptul că ai adevărată cunoaștere față de Dumnezeu? Nu. Așadar, ce va reprezenta tot ceea ce faci? Poate doar să-ți reprezinte preferințele, comprehensiunea și dorințele deșarte personale. Vor fi numai lucruri pe care îți place să le faci, pe care ești dispus să le faci; tot ce faci doar îți satisface propriilor dorințe, idealuri și propria voie. În mod clar, asta nu înseamnă urmărirea adevărului. Niciuna dintre acțiunile sau purtările tale nu are nimic de-a face cu adevărul sau cu cerințele lui Dumnezeu. Toate acțiunile și purtările tale sunt pentru tine; lucrezi, lupți și alergi de colo-colo doar de dragul propriilor idealuri, al reputației și statutul tău – prin asta nu ești cu nimic diferit de Pavel, care a trudit și a muncit toată viața doar pentru a fi răsplătit, încununat și pentru a intra în Împărăția Cerurilor – asta arată limpede că mergi pe calea lui Pavel. Unii spun: „Trudesc și muncesc de bunăvoie. Nu am încercat să ajung la o înțelegere cu Dumnezeu.” Nu contează în niciun fel dacă ai încercat sau nu să închei o înțelegere cu Dumnezeu, dacă ai sau nu în mintea ori atitudinea ta o intenție explicită de a încheia o înțelegere cu Dumnezeu – indiferent dacă ai sau nu un astfel de plan și țel – tu încerci să-ți dai la schimb truda, munca, prețul și greutățile pe care le-ai plătit pentru recompense și cununa Împărăției Cerurilor. Esența acestei probleme este că încerci să cazi la învoială cu Dumnezeu – doar că nu conștientizezi că faci acest lucru. Oricum, atâta vreme cât o persoană trece prin greutăți și plătește un preț pentru a obține binecuvântări, esența a ceea ce urmărește ea este aceeași cu a lui Pavel. În ce fel seamănă? Ambele sunt încercări de a da la schimb comportamentele bune ale unei persoane – munca ei, greutățile prin care trece, prețul pe care îl plătește și altele – pentru binecuvântările lui Dumnezeu, pentru binecuvântările pe care El le făgăduiește omenirii. Nu sunt aceste lucruri, în esență, aceleași? (Sunt.) Sunt aceleași în esență; nu există nicio diferență reală. Dacă nu-ți dorești să mergi pe calea lui Pavel, ci pe cea a lui Petru, și vrei să obții aprobarea lui Dumnezeu, cum ar trebui să practici? Nu există nicio îndoială: trebuie să înveți să urmărești adevărul. Trebuie să fii capabil să accepți adevărul, precum și judecata și mustrarea lui Dumnezeu, și să fii emondat și tratat; trebuie să te concentrezi să te cunoști pe tine însuți, să aduci o schimbare firii tale și să cauți să practici iubirea față de Dumnezeu. Asta înseamnă să mergi pe calea urmăririi adevărului și să pornești pe calea lui Petru. Ca să mergi pe calea lui Petru, trebuie mai întâi să înțelegi ce-i cere Dumnezeu omului și care este calea pe care i-a arătat-o El omului. Trebuie să poți discerne calea credinței în Dumnezeu care duce la mântuire de aceea care duce la pierzanie și distrugere. Trebuie să reflectezi cu adevărat la motivul pentru care ai putut să mergi pe calea lui Pavel și să constați exact ce fire îți poruncește să mergi pe acea cale. Ar trebui să discerni cele mai ieșite din comun și evidente lucruri care sunt în firile tale corupte, cum ar fi aroganța, înșelăciunea sau răul. Începând cu aceste firi corupte, reflectează, analizează și ajunge să te cunoști. Dacă poți să atingi adevărata cunoaștere de sine și ura față de propria persoană, îți va fi ușor să scapi de firile tale corupte și să pui adevărul în practică. Așadar, cum trebuie practicat acest lucru, în mod specific? Haideți, pur și simplu, să avem părtășie despre asta, folosind exemplul unei firi arogante. În viața ta de zi cu zi, când vorbești, te comporți și te ocupi de chestiuni, îți îndeplinești datoria, ai părtășie cu ceilalți și așa mai departe, oricare ar fi problema în cauză, sau oriunde te-ai afla, sau oricare ar fi împrejurările, trebuie să te concentrezi tot timpul să analizezi ce fel de fire arogantă ai afișat. Trebuie să dezgropi toate efuziunile, gândurile și ideile care provin din firea ta arogantă de care ești conștient și pe care o poți percepe, precum și intențiile și scopurile tale – în special, faptul că-ți dorești mereu să le ții altora morală de sus, că nu asculți de nimeni, că te consideri mai bun decât alții, că nu accepți ceea ce spun alții, oricâtă dreptate ar avea, că-i faci pe ceilalți să-ți accepte spusele și să se supună lor, chiar și atunci când greșești, că ai tendința constantă de a-i conduce pe ceilalți, că ești dificil și vii cu justificări atunci când conducătorii și lucrătorii te emondează și te tratează, condamnându-i ca fiind falși, că mereu îi condamni pe ceilalți și te înalți pe tine, că întotdeauna crezi că ești mai bun decât toți ceilalți, că-ți dorești mereu să fii o persoană renumită, distinsă, că întotdeauna adori să te dai în spectacol, astfel încât ceilalți să te respecte enorm și să ți se închine… Prin practica reflectării asupra acestor efuziuni de corupție și a analizării lor, poți ajunge să afli cât de urâtă este firea ta arogantă și să te urăști și să te detești chiar mai mult. Vei fi astfel dispus să reflectezi dacă ai dat sau nu dovadă de o fire arogantă în toate lucrurile. O parte din aceasta este să reflectezi la ce firi arogante și neprihănite de sine manifești în limbajul tău – ce lucruri lăudăroase, arogante și iraționale spui. Cealaltă parte este să reflectezi asupra lucrurilor absurde și iraționale pe care le faci în timp ce acționezi conform noțiunilor, închipuirilor, ambițiilor și dorințelor tale. Doar acest tip de reflecție asupra propriei persoane poate duce la autocunoaștere. Odată ce ai dobândit adevărata cunoaștere despre tine însuți, ar trebui să cauți în cuvintele lui Dumnezeu căile și principiile practicii pentru a fi o persoană cinstită, și apoi să practici, să-ți îndeplinești datoria și să te apropii de ceilalți și să interacționezi cu ei potrivit căilor și principiilor indicate de cuvintele lui Dumnezeu. După ce ai practicat în acest fel o perioadă, poate o lună sau două, vei simți că inima-ți este luminată datorită acestui lucru, vei fi câștigat ceva din asta și vei fi gustat succesul. Vei simți că ai o cale pentru a deveni o persoană cinstită, rațională, și te vei simți mult mai statornic. Deși nu vei putea încă să vorbești despre o cunoaștere deosebit de profundă a adevărului, vei fi dobândit o anumită cunoaștere perceptivă a acestuia, precum și o cale de practică. Deși nu vei putea să-l exprimi clar în cuvinte, vei avea un oarecare discernământ privind răul pe care-l face oamenilor o fire arogantă și modul în care le denaturează umanitatea. De exemplu, oamenii aroganți și îngâmfați spun adesea lucruri pline de laudă, nebunești, și minciuni pentru a-i păcăli pe alții; spun cuvinte pompoase, strigă lozinci și țin discursuri elevate. Nu sunt acestea diverse manifestări ale unei firi arogante? Nu este chiar irațional să manifestăm aceste firi arogante? Dacă ești capabil să înțelegi cu adevărat că sigur ți-ai pierdut rațiunea umană normală dacă dai dovadă de astfel de firi arogante și că a trăi cu o fire arogantă înseamnă a trăi ceva drăcesc, mai degrabă decât umanitatea, atunci vei fi recunoscut într-adevăr că o fire coruptă este una satanică și vei putea să-l urăști pe Satana și firile corupte din inima ta. După șase luni sau un an de o astfel de experiență, vei fi capabil de o adevărată cunoaștere de sine și, dacă vei mai manifesta o fire arogantă, vei fi imediat conștient de aceasta și vei putea să te lepezi de ea și să renunți la ea. Vei fi început să te schimbi și, treptat, vei putea să-ți alungi firea arogantă și să te înțelegi cu ceilalți în mod normal. Vei putea vorbi sincer și din inimă; nu vei mai spune minciuni și nici lucruri arogante. Nu vei avea atunci un pic de rațiune și o oarecare asemănare cu o persoană cinstită? Nu vei fi câștigat acea intrare? Acela este momentul în care vei începe să câștigi ceva. Când vei practica onestitatea în acest fel, vei putea să cauți adevărul și să reflectezi asupra ta, indiferent ce fel de fire arogantă manifești și, după ce vei trăi o vreme ca o persoană cinstită în acest mod, vei ajunge pe neașteptate și treptat să înțelegi adevărurile și cuvintele relevante ale lui Dumnezeu despre ce înseamnă să fii o persoană cinstită. Și când vei folosi acele adevăruri pentru a-ți analiza firea arogantă, luminarea și iluminarea cuvintelor lui Dumnezeu vor exista în adâncul inimii tale și vei începe să-ți simți inima mai luminată. Vei vedea limpede corupția pe care o aduce oamenilor o fire arogantă și urâțenia pe care îi face să o trăiască și vei putea discerne fiecare dintre stările corupte în care se află oamenii atunci când manifestă o fire arogantă. Analizând mai mult, vei vedea cu atât mai clar urâțenia Satanei și îl vei urî și mai mult. Astfel, îți va fi ușor să te lepezi de firea ta arogantă. Când cunoștințele tale vor atinge acest nivel, vei înțelege limpede adevărul relevant în cuvintele lui Dumnezeu și adevărul și vei ști că tot ceea ce Dumnezeu cere omului este ceea ce oamenii cu umanitate normală s-ar cuveni să aibă și să trăiască. Astfel, nu-ți va mai fi greu să practici adevărul. În schimb, vei crede că practicarea adevărului este absolut firească și justificată, că așa ar trebui să trăiască omul. În acel moment, vei pune pe deplin și în mod spontan, pozitiv și proactiv cuvintele lui Dumnezeu și adevărul în practică și, în același timp, vei iubi și mai mult adevărul. Numărul lucrurilor pozitive din inima ta va spori, iar adevărata cunoaștere de Dumnezeu se va ivi treptat acolo. Asta înseamnă să înțelegi în mod autentic adevărul. Vei avea o viziune și o perspectivă corectă asupra tuturor chestiunilor, iar această cunoaștere adevărată și aceste puncte de vedere corecte vor prinde, treptat, rădăcini în inima ta. Asta înseamnă să fi intrat în adevărul-realitate – este ceva de care nimeni nu poate să te priveze sau pe care să ți-l fure. După ce ai acumulat aceste lucruri pozitive puțin câte puțin, te vei simți foarte îmbogățit în adâncul inimii tale. Nu vei mai simți că nu are rost să crezi în Dumnezeu, iar sentimentul de pustietate din inima ta va dispărea. După ce vei simți cât de minunat este să înțelegi adevărul și vei vedea lumina vieții umane, adevărata credință se va naște în tine. Și atunci când vei avea credința de a experimenta lucrarea lui Dumnezeu și vei vedea cât de reale și practice sunt urmărirea adevărului și dobândirea mântuirii, vei practica și experimenta cuvintele lui Dumnezeu în mod pozitiv și proactiv. Vei avea părtășie despre adevărata ta experiență și cunoaștere, fiind astfel martor pentru Dumnezeu și ajutând mai mulți oameni să cunoască puterea cuvintelor lui Dumnezeu și beneficiile pe care adevărul i le aduce omului. Vei avea apoi mai multă credință pentru a practica adevărul și a-ți îndeplini bine datoria – și, prin asta, te vei fi supus cu adevărat lui Dumnezeu. Când vei vorbi despre adevăratele tale mărturii de experiență, inima ta se va lumina din ce în ce mai mult. Vei simți mai mult că ai o cale de a practica adevărul și, în același timp, vei vedea că ai foarte multe neajunsuri, că sunt atât de multe adevăruri pe care ar trebui să le practici. O astfel de mărturie despre experiențe este benefică și edificatoare nu numai pentru alții – și tu vei simți că ai câștigat ceva din căutarea adevărului și că ai primit într-adevăr binecuvântările lui Dumnezeu. Când o persoană experimentează lucrarea lui Dumnezeu în acest fel, până când este capabilă să mărturisească pentru El, nu numai că poate să conducă mai mulți oameni să-și cunoască firile corupte, să scape de lanțurile, constrângerile și suferința acelor firi și să le permită să iasă de sub puterea Satanei – acest lucru poate, de asemenea, să ofere acelei persoane din ce în ce mai multă credință pentru a merge pe calea urmăririi adevărului și a desăvârșirii sale. Oare o astfel de experiență nu devine o adevărată mărturie? Aceasta este mărturia adevărată. Oare o persoană capabilă să mărturisească astfel pentru Dumnezeu ar simți că a crede în El este plictisitor, inutil sau lipsit de valoare? Categoric nu. Când o persoană poate să mărturisească pentru Dumnezeu și Îl cunoaște cu adevărat, adâncurile inimii ei sunt pline de pace și bucurie, iar ea se simte îmbogățită și incredibil de statornică. Când un om trăiește într-o astfel de condiție și într-un astfel de tărâm, este firesc să nu se forțeze să sufere, să plătească un preț, să se înfrâneze. Nu s-ar constrânge doar să-și disciplineze corpul și să se lepede de trup. Mai mult, ar dobândi cunoștințe pozitive despre firile lui corupte. Ar urmări, de asemenea, să cunoască firea lui Dumnezeu, ce are Dumnezeu și ce este și ar înțelege ce ar trebui să facă un om pentru a se supune Lui și a-L mulțumi. Astfel, ar pricepe voia lui Dumnezeu pe fondul cuvintelor Lui și ar găsi principiile practicării adevărului, mai degrabă decât să zăbovească asupra sentimentelor trecătoare dinlăuntrul lui. De exemplu, a nu fi capabil să se abțină atunci când i se întâmplă ceva, a fi irascibil, a fi într-o pasă proastă, faptul că s-a supărat din nou în acea zi, că a făcut iarăși ceva prost sau mai puțin ideal în acea zi sau orice astfel de chestiune banală. Atât timp cât aceste lucruri nu te împiedică să practici adevărul, nu este nevoie să-ți faci griji pentru ele. Ar trebui să rămâi concentrat la a-ți înlătura firile corupte și la a căuta cum să practici într-un mod care să-L mulțumească pe Dumnezeu și să fie în concordanță cu voia Lui. Practică adevărul astfel și vei progresa rapid în viață și vei fi pornit pe calea urmăririi adevărului și a desăvârșirii tale. Inima ta nu va mai fi pustie; vei avea credință adevărată în Dumnezeu și vei fi din ce în ce mai interesat de cuvintele Lui și de adevăr și le vei prețui tot mai mult. Vei ajunge să înțelegi din ce în ce mai mult voia lui Dumnezeu și cerințele Lui. Când cineva ajunge la acest nivel, a intrat pe deplin în cuvintele lui Dumnezeu și în adevărul-realitate.

Lucrurile pe care le practică și în care intră mulți oameni acum nu reprezintă adevărul-realitate; ei intră într-un fel de condiție, în care dau dovadă de comportamente externe bune și sunt dispuși să plătească un preț și gata să sufere și să sacrifice totul. Adâncurile inimii lor rămân însă goale și nu au nimic care să îi susțină în lumile lor lăuntrice. De ce nu au sprijin? Pentru că le lipsește o cale atunci când li se întâmplă ceva; se bazează pe dorințe deșarte și nu au principiile pentru practicarea adevărului. Când o fire coruptă izvorăște din ei, nu pot decât să practice înfrânarea, nu sunt capabili să caute adevărul pentru a o îndepărta. Din fericire pentru oameni, acel trup bătrân al lor are o abilitate instinctivă: poate să sufere. Printre necredincioși e o zicală care spune: „Nu există suferință care să nu poată fi îndurată, doar binecuvântări de care să nu te poți bucura.” Trupul omului are o capacitate înnăscută, instinctivă: nu poate să se bucure de prea multe binecuvântări, dar este capabil să sufere orice, să îndure și să se înfrâneze. Este acesta un lucru bun? Este un punct forte sau un defect, un neajuns? Este adevărul această zicală a lor? (Nu.) Nu este, iar dacă ceva nu este adevărul, e un nonsens. Acea zicală reprezintă doar cuvinte goale, nu poate să-ți rezolve niciuna dintre probleme și nici nu poate să-ți rezolve dificultățile practice. Pentru a o spune cu exactitate, nu poate să-ți înlăture firile corupte. Așadar, nu are rost să o spui. Deși s-ar putea să ai anumite cunoștințe despre ea, să fii conștient de ea și să o fi experimentat profund, tot nu are niciun folos. Necredincioșii au și alte zicale, cum ar fi: „Nu mi-e frică să mor, așa că de ce mi-ar fi frică să trăiesc?” și „Când iarna a sosit deja, cât de departe poate fi primăvara?” Sunt niște enunțuri destul de grozave, nu? Destul de inspiraționale și filosofice, nu-i așa? Necredincioșii numesc aceste zicale „supă de pui pentru suflet”. Îți plac astfel de zicale? (Nu.) De ce nu? Unii ar putea spune: „Nu ne plac pur și simplu. Așa ceva zic necredincioșii; nouă ne plac cuvintele lui Dumnezeu.” Atunci, care parte din cuvintele lui Dumnezeu îți place? Ce frază consideri că este adevărul? Ce frază ai experimentat și practicat? În ce frază ai intrat și pe care ai câștigat-o? Este inutil faptul că nu-ți plac zicalele acestor necredincioși; s-ar putea să nu-ți placă, dar nu poți să le discerni clar esența. Sunt corecte aceste zicale? (Nu.) Corecte sau nu, cuvintele necredincioșilor nu au nimic de-a face cu adevărul. Chiar dacă oamenii le consideră bune și drepte, ele nu sunt în concordanță cu adevărul și nu se pot ridica la nivelul acestuia. Toate încalcă adevărul și sunt dușmanele lui. Necredincioșii nu acceptă adevărul, așa că nu este nevoie să te cerți cu ei despre ce este bine și ce este rău. Tot ce putem face este să tratăm cuvintele lor ca pe niște absurdități confuze și să le punem capăt. Ce înseamnă „absurdități”? Înseamnă cuvinte care nu sunt deloc edificatoare sau valoroase pentru oameni, pentru viețile lor, pentru căile pe care le parcurg sau pentru mântuirea lor. Toate vorbele de acest fel sunt absurdități; se mai pot numi și cuvinte goale. Nu au nimic de-a face cu viața și moartea omului sau cu calea pe care umblă el și sunt absurdități care nu pot îndeplini nicio funcție pozitivă. Oamenii aud o astfel de expresie și își trăiesc viața așa cum vor, cum au făcut-o dintotdeauna; o astfel de expresie nu va schimba niciun fapt, pentru că nu este adevărul. Numai adevărul este edificator pentru om; are o valoare incomensurabilă. De ce spun asta? Pentru că adevărul poate schimba soarta oamenilor, gândurile, opiniile și lumile lor lăuntrice. Cel mai important, adevărul poate disipa firile corupte ale omului; poate schimba însușirile unei persoane, transformându-i însușirile satanice în cele ale adevărului – poate lua o persoană care trăiește după firile ei corupte și o poate transforma într-una care trăiește după adevăr și cuvintele lui Dumnezeu. Când o persoană trăiește adevărul-realitate, având cuvintele lui Dumnezeu drept temelie, oare viața ei nu s-a schimbat astfel? Când viața unui om se schimbă, înseamnă că gândurile și punctele lui de vedere s-au schimbat; înseamnă că perspectiva, atitudinile și punctele lui de vedere asupra oamenilor și lucrurilor s-au schimbat; înseamnă că poziția și punctele lui de vedere față de evenimente și lucruri sunt diferite de cum erau înainte. Toate acele zicale ale necredincioșilor sunt cuvinte goale și absurdități. Nu pot rezolva nicio problemă. Cea pe care tocmai am menționat-o: „Nu există suferință care să nu poată fi îndurată, doar binecuvântări de care să nu te poți bucura” – nu e o absurditate? Nu sunt niște cuvinte goale? (Ba da.) Poți să suferi – și ce dacă? Nu suferi pentru a obține adevărul; suferi pentru a te bucura de prestigiu și statut. Suferința ta nu are nicio valoare sau semnificație. Analizează faptele: ai suferit atât de mult și ai plătit un preț atât de mare, dar tot nu te cunoști și nici măcar nu poți să pricepi gândurile și ideile care se nasc din firea ta coruptă, și nici nu poți să le înlături. Crezi că poți intra în viață, atunci? Are valoare suferința ta? Nu are niciuna. Suferința anumitor oameni are valoare. Suferința prin care trec oamenii pentru a dobândi adevărul, de exemplu, are valoare: atunci când cineva a câștigat adevărul, poate să-i edifice și să-i aprovizioneze pe alții. Mulți oameni suferă și plătesc un preț pentru a răspândi Evanghelia, ajutând la extinderea lucrării bisericii și a casei lui Dumnezeu, și răspândesc Evanghelia Împărăției Cerurilor. Din aceasta, putem vedea că oricine suferă și plătește un preț pentru a câștiga adevărul și a-L mulțumi pe Dumnezeu va câștiga ceva din asta. Acești oameni vor primi aprobarea lui Dumnezeu. Însă există unii care nu urmăresc adevărul și, cu toate că s-ar putea să se sacrifice și să sufere pentru Dumnezeu și să primească bunătatea Lui, acea bunătate nu este mai mult decât mila și toleranța lui Dumnezeu și o oglindire a favorii pe care El o arată omului, cât și a harului pe care i-l oferă El omului. Ce fel de har? Câteva binecuvântări materiale – nimic mai mult de atât. Asta vrei? Acesta este scopul final al credinței tale în Dumnezeu? Nu cred. Din ziua în care ai ajuns să crezi în Dumnezeu, ți-ai dorit doar bunătatea și protecția Lui și câteva dintre binecuvântările materiale pe care le dăruiește? Acestea sunt lucrurile pe care le dorești? Sunt ele ceea ce urmărești în credința ta? (Nu.) Pot aceste lucruri să rezolve problema mântuirii tale? (Nu.) Se pare că gândiți destul de clar. Înțelegeți ce este esențial și ce este important. Nu sunteți confuzi. Știți ce are greutate și ce nu. Totuși, rămâne de văzut dacă puteți porni pe calea urmăririi adevărului.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.