Referitor la afirmațiile despre conduita morală în cultura tradițională, data trecută am avut părtășie despre „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. Astăzi, voi avea părtășie în continuare despre „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Întocmai ca expresia anterioară, „Succesul și eșecul lucrurilor depind de oameni”, despre care am avut părtășie, această expresie este și ea, în mod evident, punctul de vedere al neîncrezătorilor. Punctul de vedere al neîncrezătorilor predomină printre oameni și poate fi auzit peste tot. Din momentul în care încep să vorbească, oamenii învață tot felul de zicale de la alți oameni, de la neîncrezători, de la Satana și din lume. Totul începe cu educația inițială, în care sunt învățați de părinții și familiile lor cum să se comporte, ce să spună, ce principii morale să aibă, ce tip de gânduri și caracter să aibă și așa mai departe. Chiar și după ce intră în societate, indivizii încă acceptă inconștient îndoctrinarea cu diverse doctrine și teorii de la Satana. „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” sunt cuvinte insuflate fiecărei persoane de familie sau societate drept una dintre conduitele morale pe care ar trebui să le aibă oamenii. Dacă ai această conduită morală, oamenii spun că ești nobil, onorabil, ai integritate și ești stimat și bine văzut de societate. Întrucât expresia „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” vine de la oameni și de la Satana, ea devine subiectul pe care îl analizăm și discernem și, mai mult, subiectul de care ne lepădăm. De ce discernem și ne lepădăm de această expresie? Haideți mai întâi să cercetăm dacă această expresie e corectă și dacă o persoană care o respectă are dreptate. E cu adevărat nobil să fii o persoană care are caracterul moral de a „face tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice i-au încredințat alții”? Deține o astfel de persoană adevărul-realitate? Are umanitatea și principiile de conduită pe care a zis Dumnezeu că ar trebui să le aibă ființele create? Înțelegeți cu toții expresia „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”? Explicați mai întâi cu cuvintele voastre ce înseamnă această expresie. (Înseamnă că, atunci când cineva îți încredințează o sarcină, n-ar trebui să precupețești niciun efort ca să o duci la bun sfârșit.) N-ar trebui să fie acesta cazul? Dacă cineva îți încredințează o sarcină, nu are o părere bună despre tine? Are o părere bună despre tine, crede în tine și te consideră demn de încredere. Așadar, indiferent ce-ți cer să faci alți oameni, ar trebui să accepți și să o faci bine și în deplină conformitate cu cerințele lor, astfel încât să fie fericiți și mulțumiți. Procedând astfel, ești o persoană bună. Implicația e că satisfacția persoanei care ți-a încredințat o sarcină stabilește dacă ești considerat o persoană bună. Se poate explica așa? (Da.) Deci nu este ușor să fii văzut drept o persoană bună în ochii altora și să fii recunoscut de societate? (Ba da.) Ce înseamnă că e „ușor”? Înseamnă că standardul e foarte scăzut și nu e deloc nobil. Dacă îndeplinești standardul moral de a „face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, ești considerat o persoană care are conduită morală în astfel de chestiuni. Implicit, înseamnă că meriți încrederea oamenilor, meriți să ți se încredințeze gestionarea sarcinilor, că ești o persoană respectabilă și că ești o persoană bună. Asta e semnificația acestei afirmații. Nu sunteți de acord? Aveți vreo obiecție față de standardele de judecată și evaluare din expresia „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”? Dacă puteți oferi un exemplu care contestă această afirmație și îi expune falsitatea, adică dacă puteți utiliza un caz real pentru a-i dovedi lipsa de corectitudine, atunci această afirmație nu va dăinui. Acum, în teorie, poate credeți deja că această afirmație e cu siguranță incorectă, deoarece nu e adevărul și nu vine de la Dumnezeu. Cum puteți folosi faptele pentru a infirma această afirmație? De exemplu, dacă ești prea ocupat să mergi la cumpărături azi, îi poți încredința vecinului tău această sarcină. Îi poți spune exact ce mâncare să cumpere, cât de mult să cumpere și când să o cumpere. După aceea, vecinul face cumpărăturile conform cerinței tale și le aduce la timp. Este considerat acest lucru a „face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”? Este considerat a avea o reputație bună? Abia dacă ridică un deget. Oare capacitatea de a ajuta pe cineva cu cumpărăturile este considerată a avea o înaltă ținută morală? (Nu este.) Cât despre faptul că face sau nu lucruri rele și cum este caracterul său, au acestea vreo legătură cât de mică cu capacitatea sa de a „face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”? Dacă o persoană poate face tot posibilul pentru a realiza un lucru mic încredințat de alte persoane, are ea standardul unei conduite morale? Capacitatea ei de a îndeplini o sarcină atât de mică demonstrează că este cu adevărat o persoană cu înaltă ținută morală? Unii oameni spun: „Această persoană e foarte demnă de încredere. Oricând i se cere să aducă ceva, orice ar fi sau oricât de mult, se întoarce întotdeauna cu acel ceva. E de încredere și are o conduită morală bună.” Așa este percepută și evaluată de alții. E corectă o astfel de evaluare? (Nu, nu este.) Sunteți vecini. În general, vecinii nu se întorc unul împotriva celuilalt și nu își fac rău unul altuia, deoarece se întâlnesc frecvent. Dacă există conflicte, devine greu să interacționeze mai târziu. Poate vecinul te-a ajutat din acest motiv. S-ar putea și să-i fi fost convenabil să facă această mică favoare; nu a fost o sarcină dificilă și nu a suferit nicio pierdere. Mai mult, l-a ajutat să lase o impresie bună și să obțină o reputație bună, ceea ce este în beneficiul său. În plus, ajutându-te cu mici favoruri, nu-i este convenabil să-ți ceară ție favoruri în viitor? Poate îți va cere o mare favoare în viitor și vei fi obligat să o faci. Oare această persoană își păstrează opțiunile deschise? Când oamenii se ajută între ei, interacționează și se ocupă unii de alții, există un scop. Dacă văd că nu le aduci niciun folos și nu-ți vor cere ajutorul mai târziu, s-ar putea să nu te ajute cu această favoare. Este posibil să ai doctori, avocați, funcționari ai guvernului sau indivizi cu statut social în familia ta, ceea ce este util pentru această persoană într-un fel. S-ar putea să te ajute pentru a-și păstra opțiunile deschise. Poate se va folosi de tine cândva în viitor sau, cel puțin, i se va părea convenabil să împrumute instrumente din casa ta. Uneori îi încredințezi mici favoruri și, după câteva zile, vine la tine acasă să împrumute lucruri. Oamenii nu ridică niciun deget decât dacă au ceva de câștigat! Privește modul în care, când le-ai cerut o favoare, au acceptat destul de prompt, cu un zâmbet pe față și, aparent, fără niciun gând; dar, de fapt, au făcut calcule minuțioase în minte, întrucât gândurile nimănui nu sunt simple. Odată, am mers într-un loc ca să-Mi repar hainele. Doamna în vârstă care repara haine avea o fată care se întorcea în țara ei natală. Vecinul ei avea mașină, așa că doamna în vârstă i-a încredințat vecinului sarcina de a-i duce fiica la aeroport, ca să nu fie nevoită să plătească un taxi. Vecinul a fost de acord, iar doamna în vârstă a fost încântată. Totuși, acest vecin nu era atât de simplu. Nu voia să o ajute gratuit. După ce a acceptat, a rămas acolo, scoțând încet un articol de îmbrăcăminte și spunând: „Crezi că hainele mele pot fi reparate?” Doamna în vârstă a fost luată prin surprindere și expresia ei părea să spună: „De ce profită această persoană de un lucru atât de mărunt? A acceptat atât de ușor, dar se pare că nu vrea să facă asta gratuit.” Doamna în vârstă a reacționat rapid, spunând după o secundă sau două: „Bine, lasă-le acolo și am să ți le repar.” Nu a menționat nimic de bani. Vedeți cum trimiterea cuiva cu un simplu comision este compensată de repararea unui articol de îmbrăcăminte. Nu înseamnă asta că nimeni nu are de pierdut? Este interacțiunea între persoane simplă? (Nu, nu este.) Nimic nu e simplu. În această societate omenească, fiecare individ are o mentalitate tranzacțională și fiecare apelează la tranzacții. Fiecare are cerințe de la alții și cu toții vor să profite în detrimentul altora, fără să sufere pierderi ei înșiși. Unii oameni spun: „Printre cei care «fac tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice le-au încredințat alții», sunt mulți care nu caută să profite în detrimentul altora. Ei își propun pur și simplu să facă tot posibilul ca să gestioneze lucrurile bine; acești oameni au într-adevăr această conduită morală.” Această afirmație e incorectă. Chiar dacă nu umblă după avere, bunuri materiale sau vreun tip de beneficiu, ei caută renumele. Ce este acest „renume”? Înseamnă „am acceptat încrederea oamenilor de a mă ocupa de sarcinile lor. Indiferent dacă persoana care mi-a încredințat sarcina este prezentă sau nu, atât timp cât fac tot posibilul să o gestionez bine, voi avea o reputație bună. Cel puțin unii oameni vor ști că sunt o persoană bună, o persoană cu înaltă ținută morală și un exemplu demn de urmat. Pot să ocup un loc între oameni și să las în urma mea o reputație bună într-un grup de oameni. Și merită!” Alți oameni spun: „«Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții» și, întrucât oamenii ne-au încredințat ceva, indiferent dacă sunt prezenți sau nu, ar trebui să le gestionăm sarcinile bine și să le ducem la bun sfârșit. Chiar dacă nu putem lăsa o moștenire durabilă, cel puțin nu ne pot critica pe la spate, spunând că nu avem nicio credibilitate. Nu putem lăsa generațiile viitoare să fie discriminate și să îndure acest tip de nedreptate grosolană.” Ce caută ei? Caută în continuare renumele. Unii oameni acordă o mare importanță averii și bunurilor, în timp ce alții prețuiesc renumele. Ce înseamnă „renume”? Care sunt expresiile specifice pentru „renume” printre oameni? Înseamnă să fii numit o persoană bună și cineva de înaltă ținută morală, un model, o persoană virtuoasă sau un sfânt. Există chiar unii oameni care, deoarece într-o chestiune au reușit să „facă tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice le-au încredințat alții” și au acest tip de caracter moral, sunt în permanență lăudați, iar urmașii lor beneficiază de renumele lor. Vezi, acest lucru e mult mai valoros decât micile beneficii pe care le pot obține în prezent. Prin urmare, punctul de plecare pentru oricine respectă așa-zisul standard moral de a „face tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice i-au încredințat alții” nu este așa simplu. Ei nu caută doar să-și îndeplinească obligațiile și responsabilitățile ca indivizi, ci mai degrabă îl respectă fie pentru câștigul personal sau pentru reputație, fie pentru această viață sau pentru cea de apoi. Desigur, există și cei care doresc să evite să fie criticați pe la spate și dezonoarea. Pe scurt, punctul de plecare pentru ca oamenii să facă acest gen de lucru nu este simplu, nu este cu adevărat un punct de plecare din perspectiva umanității, nici nu este un punct de plecare din responsabilitatea socială a omenirii. Privind din perspectiva intenției și a punctului de plecare al oamenilor care fac astfel de lucruri, cei care se agață de expresia „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” nu au deloc un scop necomplicat.

Tocmai am analizat afirmația despre conduita morală „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” din perspectiva intențiilor și scopului oamenilor când fac lucruri și din perspectiva ambițiilor și dorințelor lor. Acesta e un aspect. Din altă privință, zicala „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” conține o altă eroare. Care este aceasta? Oamenii consideră extrem de nobil comportamentul de a „face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, dar nu știu că nu pot discerne dacă lucrurile încredințate de alții sunt juste sau injuste. Dacă sarcina pe care ți-o încredințează cineva este una foarte comună, ceva ușor de realizat, ce nu merită menționat, atunci loialitatea nu intră în discuție deoarece, când oamenii interacționează între ei și se împacă unii cu alții, e normal să-și încredințeze sarcini unii altora. E la fel de ușor ca ridicatul unui deget. Nu se pune problema dacă cineva are un caracter moral nobil sau inferior. Nu ajunge la acest nivel. Însă dacă sarcina pe care ți-o încredințează cineva este de mare importanță, o sarcină de amploare, precum una care implică viața și moartea, soarta sau viitorul, iar tu o tratezi în continuare ca pe o chestiune obișnuită, făcând tot posibilul să te ocupi bine de ea fără discernământ, aici pot să apară probleme. Ce fel de probleme? Dacă sarcina încredințată ție este corectă, rezonabilă, justă, pozitivă și nu va provoca niciun rău sau nicio pierdere altora sau nu va avea un impact negativ asupra omenirii, atunci este în regulă să accepți sarcina și să faci tot posibilul pentru a o gestiona cu loialitate. Aceasta e o responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinești și un principiu pe care ar trebui să îl respecți. Însă dacă sarcina pe care o accepți e injustă și va provoca daune, tulburare, distrugere sau chiar pierderea vieții pentru alții sau pentru omenire, iar tu faci în continuare tot posibilul ca să o gestionezi cu loialitate, ce spune oare acest lucru despre caracterul tău moral? Este bun sau rău? (E rău.) În ce fel e rău? Unii oameni urmează o persoană injustă sau se împrietenesc cu ea și ambii se consideră reciproc prieteni apropiați. Nu le pasă dacă acest prieten e bun sau rău; atât timp cât e o sarcină încredințată de prietenul lor, vor face tot posibilul să se ocupe bine de ea. Dacă prietenul le cere să omoare pe cineva, îl vor omorî, dacă le cere să facă rău cuiva, îi vor face rău și dacă le cere să distrugă ceva, o vor face. Atât timp cât e o sarcină încredințată de prietenul lor, o vor face fără discernământ și fără chibzuință. Ei sunt de părere că duc la bun sfârșit afirmația „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Ce spune acest lucru despre umanitatea și caracterul lor moral? Este bun sau rău? (E rău.) Chiar și oameni răi pot „face tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice le-au încredințat alții”, dar tipurile de sarcini pe care alți oameni le-au încredințat și pe care fac tot posibilul să le gestioneze bine sunt toate lucruri rele și negative. Dacă ce ți-au încredințat alți oameni este să faci rău oamenilor, să omori oameni, să furi bunurile altora, să te răzbuni sau să încalci legea, este corect? (Nu, nu este corect.) Toate sunt lucruri care le fac rău oamenilor, sunt fapte rele și infracțiuni. Dacă cineva îți încredințează o sarcină rea și tu respecți în continuare principiul din cultura tradițională de a „face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, spunând „Întrucât mi-ai încredințat ceva, înseamnă că ai încredere în mine, ai o părere bună despre mine și mă tratezi ca pe unul de-ai tăi, ca pe un prieten și nu ca pe un străin. Prin urmare, voi face tot posibilul să gestionez cu loialitate orice mi-ai încredințat. Jur pe viața mea să gestionez bine ce mi-ai încredințat și nu-mi voi lua niciodată cuvântul înapoi”, atunci ce fel de persoană e aceasta? Nu e cu adevărat un om de nimic? (Ba da.) E un om de nimic. Așadar, cum ar trebui să tratezi lucrurile de tipul „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”? Dacă cineva îți încredințează o sarcină simplă, ceva foarte obișnuit în interacțiunea cu oamenii, atunci, chiar dacă o faci, nu se poate spune dacă ai un caracter moral nobil sau nu. Dacă cineva îți încredințează o sarcină foarte importantă și complexă, atunci trebuie să discerni dacă e pozitivă sau negativă și dacă e ceva ce calibrul tău poate realiza. Dacă nu e ceva ce poți realiza, faci ce poți. Dacă e o sarcină negativă, o sarcină ce încalcă legea, afectează interesele sau viețile altora sau chiar distruge perspectivele și viitorul altora, iar tu tot respecți standardul moral de a „face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, atunci ești un om de nimic. Pe baza acestor perspective, principiul pe care ar trebui să îl respecte oamenii când acceptă sarcini încredințate lor nu ar trebui să fie „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Această afirmație nu e exactă, are lacune și probleme semnificative și îi induce în eroare în mare măsură pe oameni. După ce acceptă această afirmație, mulți oameni o vor folosi fără îndoială pentru a evalua conduita morală a altora și, desigur, pentru a se măsura și a-și constrânge propria moralitate. Însă ei nu știu cine din lume este demn să încredințeze sarcini altora și foarte puțini oameni le încredințează altora sarcini care sunt juste, pozitive, benefice pentru alții, valoroase și care aduc prosperitate umanității. Nu există. Prin urmare, dacă folosești standardul „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” pentru a măsura calitatea moralității unei persoane, nu doar că există prea multe îndoieli și probleme pentru a face față cercetării, ci le și insuflă oamenilor concepte greșite, principii greșite și direcția greșită pentru abordarea unor astfel de chestiuni, inducând în eroare, paralizând și îndrumând greșit gândirea oamenilor. Așadar, oricum ai analiza sau diseca această afirmație, nu există nicio valoare în existența ei, nu e ceva ce ar trebui să practice oamenii și nu le aduce, sub nicio formă, beneficii.

Expresia „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” mai are o altă eroare. Din alt punct de vedere, pentru acei indivizi răi care vor să-i folosească, să-i manipuleze și să-i controleze pe alții, pentru cei cu interese personale și pentru cei cu statut și putere în societate, această afirmație le dă o oportunitate să exploateze și o scuză să-i folosească, să-i manipuleze și să-i controleze pe alții. Le permite să se folosească în mod strategic de oameni care să se ocupe de sarcini pentru ei. Se concluzionează că aceia care nu se ocupă de sarcini pentru ei sau nu fac tot posibilul pentru ele sunt oameni în care alții nu pot avea încredere și care nu pot face tot posibilul pentru a gestiona sarcini cu loialitate. Sunt etichetați drept indivizi cu o conduită morală inferioară, care sunt nedemni de încredere, nu merită să fie apreciați sau respectați și care au o condiție joasă în societate. Astfel de oameni sunt marginalizați. De exemplu, dacă șeful tău îți încredințează o sarcină și te gândești: „Întrucât șeful meu a deschis subiectul, trebuie să accept orice ar fi. Oricât de dificil este, chiar dacă înseamnă să trec prin foc și apă. Trebuie să fac asta”, așa că accepți. Pe de o parte, e șeful tău și nu îndrăznești să refuzi. Pe de alta, te presează deseori, spunând „Doar cei care fac tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice le-au încredințat alții sunt colegi buni.” Ți-a insuflat mai demult acest concept, îndoctrinându-te dinainte, ca să te pregătească mental. Odată ce îți cere ceva, ești obligat de legile onoarei să te supui și nu poți refuza; în caz contrar, nu vei sfârși bine. Prin urmare, trebuie să-ți consumi toată energia ca să faci lucruri pentru el. Chiar dacă nu e ușor de gestionat, trebuie să găsești o cale să rezolvi. Trebuie să te folosești de relații, să intri pe ușa din spate și să cheltui bani pe cadouri. În cele din urmă, când sarcina e îndeplinită, nu poți să menționezi banii cheltuiți sau să ai vreo pretenție. Și trebuie să spui „«Oamenii ar trebui să facă tot posibilul să gestioneze cu loialitate orice le-au încredințat alții.» Ai o părere bună despre mine și mă apreciezi, așa că trebuie să fac tot ce pot ca să mă ocup bine de această sarcină.” În realitate, doar tu știi câte greutăți și dificultăți ai îndurat. Dacă reușești, oamenii vor spune că ai o conduită morală nobilă, dar dacă dai greș, se vor uita de sus la tine, te vor disprețui și vei suferi batjocura lor. Indiferent din ce clasă socială sau grup etnic faci parte, atât timp cât cineva îți încredințează o sarcină, trebuie să faci tot posibilul și să nu precupețești niciun efort și nu poți refuza. De ce? Așa cum spune zicala, „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Întrucât ai acceptat încredințarea dată de cineva, trebuie să o gestionezi cu loialitate până la capăt și să te asiguri că sarcina este finalizată cu succes, bine, în întregime și spre aprobarea celeilalte persoane, apoi să-i dai raportul. Chiar dacă nu-ți pune întrebări în această privință, trebuie să nu precupețești niciun efort în gestionarea ei. Unii oameni n-au practic nicio relație adevărată cu tine, cum ar fi de rude îndepărtate în familia ta extinsă. Ei văd că ai o slujbă bună în societate sau ai statut și prestigiu ori vreun talent, așa că îți încredințează sarcini oarecare. E în regulă să refuzi? De fapt, e complet în regulă, dar din cauza relațiilor sociale complexe dintre oameni și a presiunii opiniei publice influențate de ideea „Fă tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”, când acest tip de persoană cu care practic nu ai nicio relație îți cere să faci lucruri pentru ea, ești obligat să faci tot. Desigur, poți alege să nu faci. Astfel jignești o singură persoană sau pierzi o relație cu vreo două rude ori ai putea fi ostracizat de câteva rude. Dar, pe de altă parte, ce contează? De fapt, nu contează. Nu locuiești cu ei, iar destinul tău nu este în mâinile lor. Așadar, de ce nu poți pur și simplu să refuzi? Unul dintre motivele inevitabile este că opinia publică potrivit căreia trebuie să „faci tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” te obligă și te oprimă. Altfel spus, în orice comunitate societală, ești deseori ținut ostatic de standardul moral și de opinia publică potrivit căreia trebuie să „faci tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții”. Faptul că faci tot posibilul să te ocupi cu loialitate de sarcini nu are legătură cu îndeplinirea responsabilității sociale sau cu îndeplinirea îndatoririlor și responsabilităților unei ființe create. În schimb, ești ținut ostatic de afirmațiile standardelor morale și de lanțurile invizibile ale opiniei sociale. De ce ești predispus să fii ținut ostatic de acestea? Un aspect este că nu poți distinge dacă aceste afirmații morale transmise de la strămoșii tăi sunt bune, nici dacă oamenii ar trebui să le respecte. Un alt aspect este că îți lipsesc tăria și curajul de a te elibera de presiunea socială și de opinia publică generată de această cultură tradițională. Ca urmare, nu te poți elibera din lanțurile și de influența ei asupra ta. Un alt motiv este că, în orice comunitate sau grup din societate, oamenii vor să fie considerați de alții ca având un caracter de înaltă moralitate, ca persoane bune, de încredere, pe care te poți bizui, și demni de a li se încredința sarcini. Cu toții vor să proiecteze o astfel de imagine care să câștige respectul și să-i facă pe alții să creadă că sunt indivizi în carne și oase, plini de demnitate, cu sentimente și loialitate, și nu cu sânge rece sau străini. Dacă vrei să te integrezi în societate, să fii acceptat și aprobat de alții, trebuie să-i faci mai întâi să te recunoască drept o persoană de înaltă ținută morală, cineva cu integritate și credibilitate. Astfel, indiferent ce tip de cerințe au de la tine, încerci din răsputeri să-i mulțumești, să-i faci fericiți și apoi să te laude, zicând că ești o persoană demnă de încredere și de înaltă ținută morală și că oamenii sunt dispuși să se asocieze cu tine. În acest mod, ai senzația unei prezențe în viața ta. Dacă poți fi aprobat de societate, de mase și de colegii și prietenii tăi, vei trăi o viață deosebit de hrănitoare și satisfăcătoare. Însă dacă trăiești diferit de ei, dacă gândurile și punctele tale de vedere diferă de ale lor, dacă ai o cale în viață diferită de a lor, dacă nimeni nu spune că ai un caracter de înaltă moralitate, că ești de încredere, demn să ți se încredințeze chestiuni sau că ai demnitate și dacă te abandonează și te izolează cu toții, atunci vei trăi o viață depresivă și tristă. De ce te simți depresiv și trist? Pentru că stima ta de sine încasează o lovitură. De unde provine stima ta de sine? Provine din aprobarea și acceptarea societății și a maselor. Dacă ceilalți nu te acceptă deloc, dacă nu te aprobă și nu te laudă sau nu te apreciază și dacă nu-ți aruncă nicio privire de admirație, iubire sau stimă, simți că nu ai nicio demnitate în viață. Te simți complet lipsit de valoare, fără vreo senzație de prezență. Nu știi unde se află valoarea ta și, în cele din urmă, nu știi cum să trăiești. Viața ta devine depresivă și frământată. Încerci mereu să-i faci pe oameni să te accepte, încerci să te integrezi în mase și în societate. Așadar, respectarea standardului moral de a „face tot posibilul să gestionezi cu loialitate orice ți-au încredințat alții” este o chestiune foarte importantă pentru oricine trăiește într-un astfel de mediu social. Este, de asemenea, un indicator important pentru evaluarea caracterului moral al unei persoane și pentru acceptarea sa de către alții. Dar este corect acest standard de evaluare? Cu siguranță nu. De fapt, poate fi numit chiar absurd.