La ultima adunare, am avut părtășie despre zicala privind conduita morală: „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale”, și ne-am petrecut ceva timp analizând și expunând cerințele, expresiile și ideile și opiniile inerente acestei zicale, iar oamenii au dobândit o anumită înțelegere a esenței sale. Desigur, în ceea ce privește subiectele legate de acest aspect, am avut părtășie și despre intenția exactă a lui Dumnezeu, atitudinea Lui, ce adevăruri implică aceasta și cum ar trebui să privească oamenii moartea. După ce au înțeles adevărul și intenția lui Dumnezeu, ori de câte ori întâlnesc asemenea lucruri, oamenii ar trebui să privească astfel de probleme conform cuvintelor lui Dumnezeu și să le trateze potrivit adevărului, astfel încât să poată îndeplini cerințele lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, zicala despre conduita morală pe care am menționat-o data trecută – „Viermii de mătase ai primăverii vor țese până vor muri, iar lumânările vor arde până când își vor topi fitilul” – este prea superficială, iar sfera concepțiilor acesteia este prea vulgară, așa că nu merită analizată suplimentar. Următoarea zicală despre conduita morală: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, care reprezintă subiectul părtășiei noastre, merită analizată. Lucrurile care merită analizate ocupă un anumit loc în gândurile și noțiunile oamenilor. Într-o anumită perioadă, ele vor influența gândirea oamenilor, modul lor de existență, calea și, desigur, alegerile lor. Aceasta este consecința pe care o obține Satana exploatând cultura tradițională pentru a corupe omenirea. Zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” ocupă un anumit loc în inimile și mințile oamenilor, adică, tipul de problemă la care se referă această zicală este deosebit de reprezentativă. În momentele critice ale destinului țării lor, oamenii vor face alegeri bazate pe această zicală și acest lucru le va înrobi și îngrădi gândirea și procesele normale de gândire. Prin urmare, astfel de idei și opinii merită analizate. În comparație cu zicalele pe care le-am menționat anterior, și anume: „Nu-ți însuși banii găsiți pe jos”, „Aș încasa un glonț pentru un prieten”, „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”, „Dedică-te unei sarcini și străduiește-te să faci tot posibilul până în ziua morții tale” și așa mai departe, standardul de conduită morală potrivit căruia: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” ocupă un tărâm superior în lumea Satanei. Zicalele despre conduita morală pe care le-am analizat anterior se referă la un tip de persoană sau la un tip de chestiune minoră din viață, toate fiind limitate, în timp ce această zicală acoperă un domeniu mai larg. Nu se referă la lucruri din sfera „sinelui mai mic”, ci mai degrabă atinge o serie de probleme și lucruri care au de-a face cu „sinele mai mare”. Prin urmare, ocupă o poziție crucială în inimile oamenilor și trebuie analizată pentru a vedea dacă ar trebui să ocupe o anumită poziție în inimile oamenilor și pentru a afla cum ar trebui să privească oamenii această zicală despre conduita morală într-un mod care să fie în concordanță cu adevărul.

Zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” îi constrânge pe oameni să fie conștienți de responsabilitatea pe care o au față de soarta țării lor, sugerând că toată lumea ar trebui să fie răspunzătoare pentru aceasta. Dacă îți îndeplinești responsabilitatea pentru soarta țării tale, guvernul te va răsplăti cu onoruri înalte și vei fi privit ca o persoană cu un caracter nobil; pe de altă parte, dacă nu te preocupi de soarta țării și stai cu mâinile în sân în timp ce aceasta se zbate și nu tratezi acest lucru ca pe o chestiune de mare importanță sau râzi de asta, atunci se consideră că nu ai reușit deloc să-ți îndeplinești responsabilitatea. Dacă nu-ți îndeplinești îndatoririle și responsabilitățile atunci când țara ta are nevoie de tine, atunci nu ești în stare de prea multe și ești, într-adevăr, o persoană insignifiantă. Astfel de oameni sunt dați deoparte și desconsiderați în societate, disprețuiți și socotiți inferiori de către semenii lor. Pentru orice cetățean al oricărui stat suveran, zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este una care are aprobarea oamenilor, pe care aceștia o pot accepta și care chiar este respectată de omenire. De asemenea, e o idee pe care omenirea o consideră nobilă. O persoană care este capabilă să-și facă griji pentru soarta ținutului natal, să fie preocupată de aceasta și să aibă un profund simț al responsabilității față de ea, este o persoană cu un spirit al dreptății mai înalt. Oamenii care își fac griji pentru familiile lor și sunt preocupați de acestea au un spirit al dreptății mai scăzut, în timp ce aceia cărora le pasă de soarta țării lor au unul mai înalt și aceștia, dintre toți oamenii, ar trebui lăudați de conducători și de popor. Pe scurt, acest tip de idei sunt recunoscute incontestabil ca având o semnificație pozitivă pentru oameni și servind îndrumării pozitive a omenirii și, desigur, sunt recunoscute și ca lucruri pozitive. Și voi gândiți la fel? (Da.) Este normal să gândiți așa. Înseamnă că gândirea voastră nu este diferită de cea a oamenilor normali și că sunteți oameni obișnuiți. Oamenii obișnuiți pot să accepte ideile populare și toate diversele idei și remarci așa-zis pozitive, proactive, progresiste și nobile care provin de la restul omenirii. Aceștia sunt oameni normali. Sunt neapărat pozitive ideile acceptate și venerate de oamenii obișnuiți? (Nu.) Teoretic vorbind, nu sunt pozitive, pentru că nu sunt în acord cu adevărul, nu vin de la Dumnezeu și nu sunt învățături de la Dumnezeu sau transmise de El omenirii. Așadar, care este exact realitatea? Cum ar trebui explicată această chestiune? O voi explica acum în detaliu, iar după ce voi termina de vorbit, veți ști de ce zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” nu este un lucru pozitiv. Înainte să dezvălui răspunsul, gândiți-vă mai întâi la zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”: este într-adevăr un lucru pozitiv? Este greșit să-i faci pe oameni să-și iubească țara? Unii oameni spun: „Soarta ținutului nostru natal are o influență asupra supraviețuirii, fericirii și viitorului nostru. Nu le spune Dumnezeu oamenilor să fie ascultători față de părinții lor, să-și crească bine copiii și să-și îndeplinească responsabilitățile sociale? De ce este în neregulă dacă ne îndeplinim câteva responsabilități în țara noastră? Nu este acesta un lucru pozitiv? Deși nu se ridică la nivelul unui adevăr, ar trebui să fie o idee corectă, nu?” În ceea ce îi privește pe oameni, aceste motive sunt valabile, nu-i așa? Oamenii folosesc aceste aserțiuni, aceste motive și chiar aceste justificări pentru a argumenta corectitudinea zicalei: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale.” Așadar, este cu adevărat corectă această zicală sau nu? Dacă este corectă, ce este corect în ceea ce o privește? Dacă nu este corectă, ce este în neregulă cu ea? Dacă veți putea răspunde clar la aceste două întrebări, atunci chiar veți înțelege acest aspect al adevărului. Există și alții care spun: „Zicala: «Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale» nu este adevărată. Țările sunt conduse de conducători și guvernate de sisteme politice. Ori de câte ori este vorba de politică, nu avem nicio responsabilitate, pentru că Dumnezeu nu Se implică în politica oamenilor. Prin urmare, nici noi nu ne implicăm în politică, așa că această zicală nu ne privește; orice se referă la politică nu are nimic de-a face cu noi. Cine se implică în politică și o îndrăgește este responsabil de soarta țării. Noi nu acceptăm această zicală, nu este un lucru pozitiv din punctul nostru de vedere.” Este această explicație corectă sau greșită? (E greșită.) De ce este greșită? Teoretic, știți că această explicație nu se leagă, nu abordează rădăcina problemei și este insuficientă pentru a-i explica esența. Este doar o explicație teoretică, dar nu clarifică esența acestei probleme. Indiferent ce fel de explicație este, atât timp cât nu reușește să atingă esența specifică a acestei probleme, nu este o explicație reală, nu este un răspuns corect și nu este adevărul. Așadar, ce este în neregulă cu zicala despre conduita morală: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”? La ce adevăr se referă această chestiune? Adevărul în această privință nu poate fi explicat clar într-o propoziție sau două. Ar fi nevoie de multe explicații pentru a vă face să înțelegeți adevărul pe care-l conține. Prin urmare, haideți să avem părtășie despre ea în termeni simpli.

Cum ar trebui privită și discernută zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”? Este un lucru pozitiv? Pentru a explica această zicală, haideți să analizăm mai întâi ce este o țară. Care este conceptul de „țară” în mintea oamenilor? E conceptul unei țări care este foarte mare? Teoretic vorbind, o țară reprezintă întinderea teritoriului care cuprinde toate casele conduse de același conducător și guvernate de același sistem social. Adică, o multitudine de case formează o țară. Așa o definește societatea? (Da.) Numai atunci când există case mici poate exista o casă mare, iar o casă mare denotă o țară – aceasta este definiția unei țări. Așadar, e acceptabilă această definiție? Vă identificați cu ea în sufletul vostru? Cu gusturile și interesele cui se potrivește cel mai bine această definiție? (Cu ale conducătorilor.) Așa este, în primul rând ar trebui să fie conducătorii pentru că, având toate gospodăriile sub stăpânirea lor, au puterea în mâinile lor. Așadar, în ceea ce îi privește pe conducători, această definiție este una validă și ei se identifică cu ea. Indiferent care este definiția conducătorilor despre o țară, pentru orice persoană obișnuită, între țară și fiecare cetățean al ei există o distanță. În cazul oamenilor de rând, adică al indivizilor din fiecare țară, definiția pe care o dau unei țări este complet diferită de cea adoptată de conducători sau de clasa conducătoare. Modul în care clasa conducătoare definește o țară se bazează pe stăpânirea și interesele lor legitime. Ei stau la înălțime și își folosesc punctul superior de vedere și perspectiva largă, presărate cu ambiție și dorință, pentru a defini ce este o țară. De exemplu, conducătorii consideră țara ca fiind propria lor casă, propriul lor ținut și cred că le este oferită pentru propria bucurie și că fiecare centimetru al țării, fiecare resursă și chiar fiecare cetățean al ei ar trebui să le aparțină și să fie sub controlul lor și că ei ar trebui să se poată bucura de toate acestea și să domnească peste oameni după bunul plac. Însă oamenii de rând nu au astfel de dorințe, și nici astfel de condiții și, desigur, nu au o perspectivă atât de largă pentru a defini ce este o țară. Așadar, pentru oamenii de rând, pentru orice persoană independentă, care este definiția unei țări? Dacă sunt bine educați și știu să citească hărți, cunosc doar dimensiunea teritoriului țării lor și care țări învecinate îl înconjoară, câte râuri și lacuri are și câți munți, câte păduri, cât pământ și câți oameni sunt în țara lor… Conceptul lor de „țară” nu este decât bazat pe hărți și literal, doar un concept teoretic în scris și total inconsecvent cu țara care există în realitate. Pentru o persoană destul de bine educată și care are un anumit statut social, conceptul său de „țară” este cam așa. Așadar, cum rămâne cu oamenii de rând din pătura de jos a societății? Care este definiția pe care o dau ei țării? După părerea Mea, definiția pe care o dau țării acești oameni nu este altceva decât modestul petic de pământ al familiei lor, salcia înaltă de la capătul estic al satului, muntele din capătul vestic, drumul de la intrarea în sat și mașinile care trec adesea de-a lungul șoselei, precum și câteva incidente relativ senzaționale care s-au petrecut în sat și chiar unele bârfe banale. Pentru oamenii de rând, cam așa este conceptul de „țară”. Deși limitele acestei definiții sunt foarte mici și domeniul ei de aplicare e foarte restrâns, în ceea ce-i privește pe oamenii obișnuiți care trăiesc într-un astfel de context social, este foarte realistă și practică – pentru ei, o țară nu este mai mult decât atât. Indiferent ce se întâmplă în lumea exterioară, indiferent ce se întâmplă în țară, pentru ei este doar o știre de importanță moderată pe care pot alege să o asculte sau nu. Așadar, ce are legătură cu interesele lor imediate? Dacă recolta de cereale plantate anul acesta va da roade extraordinare, dacă va fi suficientă pentru a-și hrăni familia, ce să planteze anul viitor, dacă terenul lor va fi inundat, dacă va fi invadat și ocupat de bătăuși și alte asemenea chestiuni și lucruri care au legătură strânsă cu viața, chiar până la lucruri precum o clădire din sat, un pârâu, o potecă și așa mai departe. Interesele și subiectul discuțiilor lor, precum și ceea ce lasă o impresie profundă în mintea lor nu reprezintă altceva decât oamenii, chestiunile și lucrurile care-i înconjoară și care sunt toate strâns legate de viața lor. Ei nu au nicio idee despre cât de mare este aria de acoperire a unei țări, și nici despre prosperitatea sau declinul unei țări. Cu cât lucrurile sunt mai moderne și cu cât treburile țării sunt mai importante, cu atât sunt mai îndepărtate de astfel de oameni. Pentru acești oameni de rând, conceptul de „țară” îl reprezintă doar oamenii, chestiunile și lucrurile pe care le pot înțelege și cu care intră în contact în viața lor. Chiar dacă primesc informații despre soarta țării, este ceva foarte departe de ei. A fi departe de ei înseamnă că nu ocupă niciun loc în inimile lor și nu le va afecta viața, așa că prosperitatea și declinul țării nu au nimic de-a face cu ei. În inimile lor, care este soarta țării lor? Dacă holdele pe care le-au plantat anul acesta sunt binecuvântate de Ceruri, dacă recolta este bogată, cum se descurcă familia lor și alte detalii ale vieții de zi cu zi, în timp ce problemele de stat nu au nicio legătură cu ei. Chestiunile de importanță națională, politica, economia, educația, știința și tehnologia, dacă teritoriul țării s-a extins sau s-a micșorat, locurile pe care le-au vizitat conducătorii și ce s-a întâmplat în cadrul clasei conducătoare – aceste lucruri pur și simplu depășesc înțelegerea oamenilor de rând. Chiar dacă ar putea să le priceapă, cărui scop ar servi? Chiar dacă, după cină, ar discuta despre ce se întâmplă cu clasa conducătoare, ce ar putea face în privința asta? După ce lasă jos castronul și bețișoarele, ei trebuie să-și câștige existența în continuare și să plece la muncă, pe câmp. Nimic nu pare la fel de real ca semănăturile de pe câmpurile lor care pot da o recoltă bună. Unui om îi pasă de ceea ce are în inima lui. Orizonturile unei persoane cuprind doar lucrurile pe care le adăpostește în inima sa. Orizonturile oamenilor obișnuiți se întind doar până la locurile pe care le pot vedea în jurul lor și în care pot merge. În ceea ce privește soarta țării lor și chestiunile de importanță națională, acestea sunt foarte îndepărtate și inaccesibile. Prin urmare, când soarta țării este în joc sau când țara se confruntă cu invazia unui inamic puternic, ei se gândesc imediat: „Oare recoltele mele vor ajunge pe mâna invadatorilor? Anul acesta, ne bazăm pe vânzarea acelor cereale pentru a le plăti copiilor noștri facultatea!” Acestea sunt lucrurile care au cea mai mare relevanță practică pentru oamenii de rând, lucrurile pe care ei le pot înțelege și pe care mintea și spiritul lor le pot suporta. Pentru oamenii obișnuiți, zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este prea apăsătoare. Ei nu știu cum să facă asta și nu vor să poarte această povară grea și responsabilitate apăsătoare. Conceptul de „țară” al oamenilor de rând este ceva de genul acesta. Prin urmare, sfera vieții lor și lucrurile la care le stau gândurile și sufletul nu sunt altceva decât solul și apa orașului natal, care le asigură trei mese pe zi și tot ce au nevoie pentru a crește, precum și aerul și mediul din orașul lor natal. Ce altceva mai poate fi, în afară de aceste lucruri? Chiar dacă unii oameni ajung dincolo de împrejurimile familiare ale orașului în care s-au născut și au crescut, ori de câte ori țara se zbate și are nevoie de ei pentru a-și îndeplini responsabilitățile față de națiune, nimeni nu se gândește la protejarea întregii țări. La ce se gândesc oamenii, în schimb? Nu se pot gândi decât să-și îndeplinească responsabilitățile de a-și proteja orașul natal și de a păzi acea parcelă de teren pe care o au în inimile lor și chiar să-și sacrifice viața în acest scop. Indiferent unde merg oamenii, pentru ei cuvântul „țară” este doar un substantiv, un reper și un simbol. Ceea ce ocupă cu adevărat un loc considerabil în inimile lor nu este teritoriul țării și cu atât mai puțin domnia conducătorilor, ci mai degrabă muntele, parcela de teren, râul și fântâna care le oferă trei mese pe zi, le dă viață și-i ajută să și-o păstreze; asta e tot. Acesta este conceptul de „țară” în mintea oamenilor – este real, concret și, desigur, precis.

De ce ideea potrivit căreia: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este întotdeauna susținută în cultura tradițională, mai ales în gândirea privind conduita morală? Acest lucru se referă atât la domnia conducătorului, cât și la intențiile și scopurile oamenilor care susțin această idee. Dacă definiția țării din mintea fiecărui individ ar fi atât de nesemnificativă, concretă și reală, cine ar proteja țara? Cine ar susține domnia conducătorului? Nu sunt probleme aici? Într-adevăr, aici apar probleme. Dacă pentru toți conceptul de „țară” ar fi așa, oare conducătorul nu ar fi transformat într-un figurant? Dacă țara unui conducător s-ar confrunta cu invazia unui inamic puternic și apărarea ei s-ar baza doar pe conducător sau pe clica conducătoare, nu ar părea aceștia să se chinuie, neputincioși, izolați și slabi? Gânditorii au răspuns la aceste probleme folosindu-și creierul. Ei credeau că, pentru a proteja țara și a susține domnia conducătorului, nu era posibil să se bazeze doar pe contribuțiile unui număr mic de oameni, ci, mai degrabă, era necesar să stimuleze întreaga populație să-l slujească pe conducătorul țării. Dacă acești gânditori le-ar fi spus în mod direct oamenilor să-l slujească pe conducător și să protejeze țara, ar fi fost dispuși să o facă? (Nu, nu ar fi fost.) Oamenii cu siguranță nu ar fi fost dispuși, deoarece scopul din spatele cerinței ar fi fost prea evident și ei nu ar fi fost de acord cu asta. Acei gânditori știau că trebuia să le insufle oamenilor o expresie care suna plăcut, era nobilă și superficial grandioasă și să le spună că oricine gândește în acest fel are o conduită morală nobilă. În acest fel, oamenii ar fi acceptat cu ușurință această idee și chiar ar fi făcut sacrificii și ar fi adus contribuții de dragul acestei idei. Scopul lor ar fi fost atunci atins, nu-i așa? În acest context social și ca răspuns la nevoile conducătorilor a apărut această zicală și idee potrivit căreia: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale.” Natura umană este astfel încât, indiferent ce idee apare, vor exista întotdeauna unii oameni care o consideră la modă și avangardistă și o vor accepta pe această bază. Oare nu este de folos conducătorului faptul că unii oameni acceptă ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”? Înseamnă că vor exista oameni care vor face sacrificii și vor contribui pentru regimul conducătorului. Astfel, conducătorul are speranța de a domni mult timp, nu-i așa? Și, relativ vorbind, nu va fi atunci domnia lui mai stabilă? (Ba da.) Prin urmare, atunci când domnia conducătorului întâmpină provocări sau se confruntă cu distrugerea, sau când țara lui se confruntă cu invazia unui inamic puternic, cei care acceptă ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” vor înainta cu vitejie și neînfricare pentru a aduce o contribuție sau a-și sacrifica viața de dragul protejării țării. Cine este beneficiarul suprem al acestui lucru? (Conducătorul.) Beneficiarul suprem este conducătorul. Ce se întâmplă cu acei oameni care acceptă ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” și care sunt dispuși să renunțe la viața lor prețioasă pentru aceasta? Ei devin ajutoare și pioni de sacrificiu ai conducătorului, devin victime ale acestei idei. Oamenii de rând care trăiesc în pătura de jos a societății nu au un concept precis, clar, sau o definiție clară a ceea ce este o țară. Ei nu știu ce este o țară, nici cât de mare este o țară și știu și mai puțin despre chestiunile importante legate de soarta unei țări. Deoarece, pentru oameni, definiția și conceptul de „țară” sunt vagi, clasa conducătoare folosește zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” pentru a-i induce în eroare și pentru a le insufla această idee în minte, astfel încât toată lumea să se ridice pentru a apăra țara și a-și pune viața în pericol pentru clasa conducătoare și, astfel, scopul său va fi atins. De fapt, în ceea ce-i privește pe oamenii de rând, indiferent cine conduce țara sau dacă intrușii sunt mai buni sau mai răi decât conducătorii actuali, până la urmă, mica parcelă de teren a familiei lor tot trebuie să fie cultivată în fiecare an, iar copacul de la capătul estic al satului lor nu s-a schimbat, muntele din capătul vestic al satului nu s-a schimbat și nici fântâna din centrul satului nu s-a schimbat, iar asta e tot ce contează. Cât despre ceea ce se întâmplă în afara satului, câți conducători vin și pleacă sau cum conduc ei țara, toate acestea nu au nicio legătură cu ei. Așa este viața oamenilor de rând. Viața lor este reală și foarte simplă, iar conceptul lor de „țară” este la fel de concret ca și conceptul lor de „familie”, doar că este mai cuprinzător decât familia. Pe de altă parte, atunci când țara este invadată de un inamic puternic și existența și supraviețuirea ei sunt nesigure, iar domnia conducătorului este tulburată și destabilizată, acei oameni care acceptă că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” sunt dominați de această idee și tot ce vor să facă este să-și folosească puterile personale pentru a schimba aceste lucruri care afectează soarta țării și dăunează domniei conducătorului. Și ce se întâmplă până la urmă? Ce schimbă ei, de fapt? Chiar dacă reușesc să-l țină pe conducător la putere, înseamnă asta că au făcut un lucru drept? Înseamnă că sacrificiul lor a fost pozitiv? Este demn de a fi amintit? Acei oameni dintr-o anumită perioadă a istoriei, care credeau că era foarte important ca: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, susțineau și ei cu putere spiritul acestei idei de apărare a țării și menținere a conducătorilor la putere, dar domnia conducătorilor pe care i-au păstrat la putere era înapoiată, sângeroasă și nu avea nicio semnificație sau valoare pentru omenire. Din acest punct de vedere, a fost pozitivă sau negativă așa-zisa responsabilitate îndeplinită de acești oameni? (A fost negativă.) S-ar putea spune că a fost negativă, că nu merită să fie amintită și că a fost disprețuită de oameni. Dimpotrivă, oamenii de rând nu se identifică profund cu ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, care este susținută de acei gânditori uneltitori, și nici nu o acceptă și nu o pun în aplicare. Prin urmare, viața lor este relativ stabilă. Deși realizările personale de-a lungul vieții lor nu sunt la fel de impresionante precum cele ale oamenilor care își dau viața pentru soarta țării lor, ei au făcut un lucru semnificativ. Care este acest lucru semnificativ? Faptul că nu interferează artificial cu soarta unei țări, și nici cu procesul de stabilire a conducătorilor ei. În schimb, tot ce cer este să ducă o viață bună, să lucreze pământul, să-și apere orașul natal, să aibă mâncare pe tot parcursul anului și să ducă o viață îmbelșugată, confortabilă, liniștită și sănătoasă, fără să provoace necazuri țării lor, fără să-i ceară țării hrană sau bani și plătind taxele normale atunci când sunt scadente – asta reprezintă îndeplinirea responsabilității care îi revine unui cetățean. Dacă poți să nu fii influențat de nicio interferență a ideilor gânditorilor și să îți trăiești viața ca o persoană obișnuită, într-o manieră rațională, conform poziției tale, și să fii autonom, atunci este suficient și ți-ai îndeplinit responsabilitatea. Acesta este cel mai important lucru și e cea mai mare responsabilitate pe care ar trebui să o îndeplinească o persoană care trăiește pe acest pământ. A se îngriji de propria supraviețuire și de propriile nevoi de bază sunt problemele care ar trebui rezolvate de unul singur, cât despre chestiunile importante care au legătură cu soarta țării și cu modul în care o guvernează conducătorii, oamenii de rând nu au capacitatea să intervină sau să facă ceva în privința lor. Ei pot doar să lase aceste chestiuni în seama destinului și să permită naturii să-și urmeze cursul. Ce doresc Cerurile, asta se va întâmpla. Oamenii de rând știu foarte puțin și, în plus, Cerurile nu le-au încredințat oamenilor acest tip de responsabilitate față de țara lor. Oamenii de rând au în inimă doar propria casă și, atât timp cât își păstrează casa, este suficient și și-au îndeplinit responsabilitatea.

La fel ca și alte zicale despre conduita morală, „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este o idee și o opinie propusă de gânditori pentru a-i menține pe conducători la putere și, desigur, reprezintă și o idee și opinie susținută astfel încât mai mulți oameni să-i sprijine pe conducători. De fapt, indiferent în ce clasă socială trăiesc oamenii, dacă nu au ambiții, dorințe și nu vor să intre în politică sau să aibă vreo legătură cu clasa conducătoare, definiția unei țări date de către oameni din perspectiva umanității nu reprezintă altceva decât locurile pe care le pot vedea în raza lor vizuală, pământul pe care îl pot măsura cu pasul sau o sferă în care pot trăi fericiți, liberi și în mod legal. Pentru oricine are un astfel de concept de „țară”, pământul pe care trăiește și sfera vieții sale îi pot oferi o viață stabilă, fericită și liberă, ceea ce este o nevoie de bază în viața sa. Această nevoie de bază este, de asemenea, o direcție și un scop pe care oamenii se străduiesc să-l apere. De îndată ce această nevoie de bază este contestată, tulburată sau încălcată, oamenii cu siguranță se vor ridica și o vor apăra spontan. Această apărare este justificată și izvorăște din nevoile omenirii și, de asemenea, din nevoile de supraviețuire. Nimeni nu trebuie să le spună oamenilor: „Când orașul tău natal și habitatul tău se confruntă cu invazia unui inamic străin, trebuie să te ridici și să le aperi, să te ridici și să lupți cu invadatorii.” Ei se vor ridica și le vor apăra automat. Acesta este instinctul uman, dar și nevoia de supraviețuire umană. Așadar, când vine vorba despre o persoană normală, nu trebuie să folosești idei, precum: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” pentru a o încuraja să-și protejeze patria și habitatul. Dacă cineva vrea cu adevărat să le insufle oamenilor astfel de idei, atunci scopul său nu este atât de simplu. Scopul său nu este ca oamenii să-și apere habitatul, să-și asigure nevoile fundamentale de viață sau să ducă o viață mai bună. Acesta are un alt scop, care nu este altul decât acela de a menține conducătorii la putere. Oamenii vor face instinctiv orice sacrificiu pentru a-și proteja habitatul și își vor proteja în mod conștient habitatul și mediul de viață pentru a se asigura că nevoile lor fundamentale de supraviețuire sunt îndeplinite, fără a fi nevoie ca alții să folosească expresii bombastice pentru a le spune ce să facă sau cum să se ridice și să-și protejeze casele. Acest instinct, această conștiință de bază o au chiar și animalele și categoric o au și oamenii, care sunt ființe create superioare oricărui animal. Chiar și animalele își vor proteja habitatul și zona, casa și comunitatea de invazia dușmanilor străini. Și dacă animalele au acest tip de conștiință, atunci cu siguranță au și oamenii! Prin urmare, ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, pe care au propus-o acei gânditori, este redundantă pentru toți membrii rasei umane. Și când vine vorba despre definiția unei țări din adâncul inimilor oamenilor, și această idee este practic redundantă. Dar de ce au mai propus-o acei gânditori? Pentru că au vrut să atingă un alt scop. Scopul lor real nu a fost să le permită oamenilor să trăiască mai bine în habitatul lor actual, nici să le permită să aibă un mediu de viață mai stabil, mai vesel și mai fericit. Nu au pornit din perspectiva protejării oamenilor, nici din perspectiva apărării habitatelor oamenilor, ci din perspectiva și punctul de vedere al conducătorilor, pentru a le insufla oamenilor ideea că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” și a-i instiga să aibă această idee. Dacă nu ai o astfel de idee, atunci sfera gândirii tale este considerată inferioară și vei fi ridiculizat de toată lumea și privit cu dispreț de orice grup etnic; dacă nu ai o astfel de idee, dacă nu ai acest spirit al dreptății mai înalt și această mentalitate, atunci vei fi privit ca o persoană cu un caracter moral inferior, ca o persoană josnică, egoistă și vrednică de dispreț. Acești așa-ziși oameni josnici sunt disprețuiți în societate și sunt discriminați și disprețuiți de societate.

În această lume, în societate, indiferent unde se duc cei născuți într-o țară săracă sau înapoiată sau care provin dintr-o națiune cu un statut inferior, statutul lor va fi imediat stabilit și ei vor fi considerați inferiori altora, priviți cu dispreț și discriminați de îndată ce își declară naționalitatea. Dacă naționalitatea ta este cea a unei țări puternice, vei avea un statut foarte înalt în cadrul oricărui grup etnic și vei fi considerat superior altora. Așadar, această idee că: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” ocupă un loc important în inimile oamenilor. Conceptul de „țară” pe care-l au oamenii este foarte limitat și concret, dar pentru că modul în care întreaga rasă umană tratează orice grup etnic și pe oricine dintr-o țară diferită, precum și metoda și criteriile prin care îi determină statutul au mult de-a face cu soarta țării, în sinea lor, toți sunt influențați în măsuri diferite de ideea potrivit căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. Așadar, cum ar trebui oamenii să scape de influența acestei idei? Haideți mai întâi să analizăm modul în care îi influențează pe oameni această idee. Deși definiția pe care o dau oamenii țării nu depășește mediul specific în care trăiesc, iar ei vor doar să-și păstreze dreptul fundamental de a trăi și cele necesare supraviețuirii pentru a putea avea o existență mai bună, în zilele noastre, întreaga rasă umană se mișcă și circulă în mod constant, iar ființele umane acceptă inconștient ideea conform căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. Adică, din perspectiva umanității, oamenii nu vor să accepte acele definiții goale și mărețe date unei țări, ca de exemplu „o mare națiune”, „o dinastie prosperă”, „o superputere”, „o putere tehnologică”, „o putere militară” și așa mai departe. În umanitatea normală nu există astfel de concepte, iar oamenii nu vor să se preocupe de aceste lucruri în viața lor de zi cu zi. Dar, totodată, când sunt cu restul omenirii, totuși speră să aibă naționalitatea unei țări puternice. Mai ales atunci când călătorești în străinătate și te afli printre oameni de alte etnii, vei simți cu tărie că soarta țării tale are o influență asupra intereselor tale esențiale. Dacă țara din care provii este puternică, bogată, și are un statut înalt în lume, atunci statutul tău în rândul oamenilor va fi ridicat în conformitate cu al țării tale și vei fi foarte apreciat. Dacă provii dintr-o țară săracă, dintr-o națiune mică sau dintr-un grup etnic puțin cunoscut, atunci statutul tău va fi inferior, potrivit naționalității și etniei tale. Indiferent ce tip de persoană ești, ce naționalitate ai sau cărei rase îi aparții, dacă trăiești doar într-o mică sferă, ideea că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” nu va avea nicio influență asupra ta. Însă atunci când oameni din diverse țări din întreaga lume se reunesc, ideea conform căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” e acceptată de mai multe persoane. Această acceptare nu este pasivă, ci, mai degrabă, este o conștientizare mai profundă, din voința ta subiectivă, a faptului că zicala: „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” e corectă, întrucât soarta țării tale are o legătură indisolubilă cu statutul, reputația și valoarea ta printre oameni. În momentul acela, nu mai simți că definiția și conceptul tău de „țară” reprezintă doar locușorul în care te-ai născut și crescut. În schimb, speri că țara ta va deveni mai mare și mai puternică. Totuși, când revii în propria țară, în mintea ta, acest lucru este din nou specific pentru tine. Locul acesta specific nu reprezintă o națiune fără formă, ci, mai degrabă, calea, râul și fântâna din orașul tău natal și câmpurile casei tale, unde plantezi culturi. Așadar, în ceea ce te privește, revenirea în propria țară înseamnă, mai precis, întoarcerea în orașul natal, întoarcerea acasă, iar când te întorci acasă, nu contează dacă țara există sau nu, nici cine e conducătorul, nici cât de întins este teritoriul patriei, nici care este situația ei economică, nici dacă este săracă sau bogată – nimic din toate acestea nu contează pentru tine. Atât timp cât căminul tău este încă acolo, atunci când îți pui pe umăr geanta de călătorie cu intenția de a te întoarce, vei avea o direcție și un scop. Atâta vreme cât mai ai o locuință, iar locul în care te-ai născut și crescut este încă acolo, vei avea un sentiment de apartenență și o destinație. Chiar dacă țara în care se află nu mai există și conducătorul s-a schimbat, câtă vreme căminul tău este încă acolo, ai totuși o casă la care să te întorci. În mintea oamenilor, acesta este un concept de „țară” foarte contradictoriu și vag, dar și unul concret de „casă”. De fapt, oamenii nu sunt atât de siguri dacă ideea potrivit căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” este corectă sau nu, dar pentru că aceasta are un anumit impact asupra statutului lor social specific, în mod inconștient, în ei se dezvoltă un puternic sentiment de țară, naționalitate și rasă. Atunci când oamenii trăiesc doar în sfera restrânsă a orașului natal, au un anumit grad de imunitate sau împotrivire față de ideea că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. Dar de fiecare dată când își părăsesc orașul natal și patria și depășesc stăpânirea țării lor, fără să-și dea seama, conștientizează și acceptă întrucâtva ideea potrivit căreia „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”. De exemplu, când pleci în străinătate, dacă cineva te întreabă din ce țară ești, te vei gândi: „Dacă spun că sunt singaporez, oamenii vor avea o părere bună despre mine; pe de altă parte, dacă spun că sunt chinez, mă vor privi cu dispreț.” Și astfel, nu îndrăznești să îi spui adevărul. Dar într-o zi, naționalitatea ta este dezvăluită. Oamenii află că ești chinez și, de atunci, te văd într-o altă lumină. Ești discriminat, privit cu dispreț și chiar drept cetățean de rang inferior. În acel moment, gândești fără să vrei: „Zicala aceea, «Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale», chiar este corectă! Obișnuiam să cred că nu sunt responsabil pentru soarta țării mele, dar acum se pare că soarta țării cuiva îi afectează pe toți. Când țara prosperă, toată lumea prosperă, dar când ea cade, toți suferă din cauza asta. Nu este săracă țara noastră? Nu este o dictatură? Și nu au conducătorii o reputație proastă? De asta mă privesc de sus oamenii. Uită-te la cât de avuți și de fericiți sunt cei din țările occidentale. Au libertatea de a merge oriunde și de a crede orice. Pe de altă parte, sub regimul comunist, suntem persecutați deoarece noi credem în Dumnezeu și trebuie să fugim departe, fără posibilitatea de a ne întoarce acasă. Ce minunat ar fi fost dacă ne-am fi născut într-o țară occidentală!” În clipa aceea, crezi că naționalitatea este extrem de importantă, iar soarta țării tale devine importantă pentru tine. În orice caz, atunci când oamenii trăiesc într-un astfel de mediu și într-un asemenea context, ideea că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” îi influențează fără să-și dea seama și îi conduce în diferite măsuri. În acea clipă, comportamentele lor și opiniile, perspectivele și punctele lor de vedere despre oameni, chestiuni și lucruri se vor schimba în măsuri diferite și, bineînțeles, acest fapt dă naștere unor consecințe și efecte de anverguri diferite. Prin urmare, există un anumit număr de dovezi concrete privind influența zicalei „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale” asupra gândirii oamenilor. Deși conceptul de „țară” pe care-l au oamenii nu este foarte bine definit când este privit din perspectiva umanității, în anumite contexte sociale, naționalitatea care însoțește apartenența la o țară îi influențează, totuși. Dacă ei nu înțeleg adevărul și nu percep clar aceste chestiuni, nu vor putea să scape de lanțurile și efectele erozive ale acestei idei care le va afecta, de asemenea, starea de spirit și atitudinea față de gestionarea lucrurilor. Privită fie din perspectiva umanității, fie în funcție de schimbările și realizările din gândirea oamenilor atunci când mediul general se schimbă, ideea prezentată de Satana, și anume că „Fiecare persoană este responsabilă pentru soarta țării sale”, chiar are o anumită influență asupra oamenilor și un oarecare efect eroziv asupra gândirii lor. Întrucât oamenii nu știu cum să explice în mod corect chestiuni ca soarta unei țări și nu înțeleg adevărul pe care-l implică această chestiune, în diferite medii, ideea aceasta îi influențează, îi corupe sau le afectează deseori dispoziția – pur și simplu nu merită.