În fiecare perioadă și în fiecare etapă, în biserică se întâmplă anumite lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile oamenilor. De exemplu, unii oameni se îmbolnăvesc, conducătorii și lucrătorii sunt înlocuiți, unii oameni sunt dați în vileag și eliminați, unii înfruntă încercarea vieții și a morții, în unele biserici chiar sunt oameni răi și antihriști care provoacă perturbări și așa mai departe. Aceste lucruri se petrec din când în când, dar nu sunt deloc întâmplătoare. Toate aceste lucruri sunt rezultatul suveranității și al rânduielilor lui Dumnezeu. O perioadă foarte liniștită poate fi brusc întreruptă de mai multe incidente sau evenimente neobișnuite, care fie au loc în jurul vostru, fie vi se întâmplă vouă, iar apariția acestor lucruri tulbură ordinea normală și normalitatea vieților oamenilor. Din exterior, acestea nu se conformează noțiunilor și închipuirilor oamenilor; ei nu vor să li se întâmple sau să vadă asemenea lucruri. Așadar, e benefică pentru oameni apariția acestor lucruri? Cum ar trebui să le gestioneze, să le experimenteze și să le înțeleagă? Este ceva la care s-a gândit vreunul dintre voi? (Ar trebui să înțelegem că acesta este rezultatul suveranității lui Dumnezeu.) E vorba doar de faptul de a înțelege că acesta e rezultatul suveranității lui Dumnezeu? Ați învățat vreo lecție din asta? Puteți înțelege mai amănunțit cum are Dumnezeu suveranitate asupra tuturor acestor lucruri? Ce implică, în mod specific, suveranitatea lui Dumnezeu? Ce lucruri specifice se manifestă în oameni pe care ei ar trebui să le cunoască și să le înțeleagă? Ați învățat vreo lecție din lucrurile care s-au întâmplat în jurul vostru? Puteți să le acceptați de la Dumnezeu și apoi să câștigați ceva din asta? Sau continuați să acționați la întâmplare, gândind în sinea voastră: „Totul este rezultatul suveranității lui Dumnezeu, doar supune-te lui Dumnezeu, nu este nimic în asta care-ți cere să gândești”, lăsând chestiunea să treacă pe lângă voi, în timp ce aveți astfel de gânduri simple? Care dintre aceste situații se aplică în cazul vostru? Uneori, în biserică au loc evenimente majore: de exemplu, în răspândirea lucrării Evangheliei, se obțin rezultate neașteptat de bune sau apar unele dificultăți neașteptate, adversități, obstacole sau chiar tulburări și distrugeri cauzate de forțe externe. Uneori, într-o anumită biserică sau în rândul unor oameni care își îndeplinesc îndatoririle se întâmplă ceva neobișnuit. Fie în vremuri obișnuite, fie în vremuri neobișnuite, ați contemplat vreodată aceste lucruri neobișnuite care se întâmplă? Ce concluzie finală ați tras? Sau, oare, de cele mai multe ori, nu înțelegeți nimic? Unii oameni se gândesc la asta doar în sinea lor și apoi, pur și simplu, spun o scurtă rugăciune, fără ca nici măcar să caute adevărul pentru a dobândi o oarecare înțelegere a acestor lucruri. Ei doar admit că acestea sunt de la Dumnezeu și asta este tot. Nu înseamnă asta a acționa mecanic? Majoritatea oamenilor doar fac lucrurile de mântuială. Și atunci când oamenii de calibru extrem de slab întâmpină aceste lucruri, ei ajung la o mare neînțelegere și confuzie și pot cu ușurință să emită noțiuni și înțelegeri greșite despre Dumnezeu și îndoieli privind suveranitatea și orchestrarea Sa. Oamenii nu L-au înțeles pe Dumnezeu de la început și, atunci când întâlnesc unele lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile lor, nu caută adevărul și nici alți oameni cu care să aibă părtășie, ci doar le tratează pe baza noțiunilor și a închipuirilor lor, înainte de a ajunge în cele din urmă la concluzia că „este încă incert dacă aceste lucruri sunt sau nu de la Dumnezeu” și încep să se îndoiască de El și chiar și de cuvintele Sale. Drept urmare, îndoielile, speculațiile și precauția lor față de Dumnezeu devin din ce în ce mai grave, iar ei își pierd motivația de a-și îndeplini îndatoririle. Nu sunt dispuși să sufere și să facă sacrificii și trândăvesc, făcând lucruri de mântuială de la o zi la alta. După ce au experimentat câteva incidente deosebite, stropul de entuziasm, hotărâre și dorință pe care l-au avut înainte i-a părăsit și a dispărut, și tot ce rămâne sunt gândurile despre cum să-și facă planuri de viitor și să găsească o cale de scăpare. Oamenii ca aceștia nu sunt în minoritate. Pentru că oamenii nu iubesc adevărul și nu-l caută, ori de câte ori li se întâmplă ceva, ei privesc acel lucru cu ochii lor, fără să învețe niciodată să-l accepte de la Dumnezeu. Nu caută adevărul în cuvintele lui Dumnezeu pentru a găsi răspunsurile și nu caută oameni care înțeleg adevărul pentru a avea părtășie cu ei și a rezolva aceste lucruri. În schimb, își folosesc întotdeauna propriile cunoștințe și propria experiență de a interacționa cu lumea, pentru a analiza și a judeca lucrurile care li se întâmplă. Și care este rezultatul final? Se prind în capcana unei stări ciudate, fără ieșire – aceasta este consecința necăutării adevărului. Nimic nu se petrece întâmplător, totul este condus de Dumnezeu. Deși oamenii pot înțelege și accepta acest lucru în teorie, cum ar trebui să trateze suveranitatea lui Dumnezeu? Acesta este adevărul pe care oamenii ar trebui să-l urmărească și să-l înțeleagă și ar trebui să-l practice în mod specific. Dacă oamenii recunosc suveranitatea lui Dumnezeu doar în teorie, dar nu au o înțelegere reală a ei, iar noțiunile și închipuirile lor nu au fost înlăturate, atunci indiferent de câți ani cred în Dumnezeu și câte lucruri experimentează, în cele din urmă tot nu vor putea dobândi adevărul. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, nu pot cunoaște lucrarea lui Dumnezeu. Cu cât experimentează mai multe lucruri, cu atât mai multe noțiuni vor avea despre Dumnezeu, cu atât mai mult Îl vor pune la îndoială și, desigur, speculațiile, înțelegerea greșită și precauția lor față de Dumnezeu vor deveni cu atât mai grave. Adevărul este că tot ceea ce se întâmplă este rezultatul suveranității și al rânduielii lui Dumnezeu. Scopul și semnificația faptului că Dumnezeu face toate aceste lucruri nu sunt să vă sporească înțelegerile greșite și îndoielile despre El, ci să vă lămuriți și să vă înlăturați noțiunile și închipuirile lăuntrice, precum și îndoielile, înțelegerea greșită și precauția față de Dumnezeu, cât și alte asemenea lucruri negative. Dacă nu rezolvi problemele în timp util atunci când apar, odată ce aceste probleme din interiorul tău se acumulează și devin din ce în ce mai grave, iar entuziasmul sau hotărârea ta deja nu mai este suficientă pentru a te sprijini în îndeplinirea îndatoririlor tale, vei cădea în negativitate, chiar până în punctul în care există pericolul să-L părăsești pe Dumnezeu, și cu siguranță nu vei mai putea rămâne ferm. Acum, unii oameni fac, fără tragere de inimă, un efort simbolic în îndeplinirea îndatoririlor lor, dar numai pentru a obține binecuvântări, fără să urmărească deloc adevărul, și devin negativi ori de câte ori se abate asupra lor vreo dificultate. Așa sunt oamenii care nu urmăresc adevărul. Deoarece adevărul viziunilor nu le este pe deplin limpede și nu înțeleg cu adevărat lucrarea lui Dumnezeu, chiar dacă își îndeplinesc îndatoririle și se sacrifică pentru Dumnezeu, ei nu au putere în inima lor, iar puțina doctrină pe care o înțeleg nu îi poate susține mult timp înainte de a cădea. Dacă oamenii nu se întrunesc în mod regulat, nu ascultă predici sau nu caută adevărul pentru a-și rezolva problemele, nu pot rămâne fermi. Prin urmare, cei care îndeplinesc îndatoriri trebuie să aibă în mod regulat părtășie despre adevăr și, ori de câte ori li se întâmplă unele lucruri și dezvoltă noțiuni, trebuie să le rezolve căutând adevărul în timp util. Numai în acest fel pot fi siguri că vor rămâne loiali în îndeplinirea datoriei lor și că vor putea să-L urmeze pe Dumnezeu până la capăt.

Drumul credinței în Dumnezeu este anevoios și neuniform. Acest lucru este poruncit de Dumnezeu. Indiferent ce se întâmplă, indiferent dacă este așa cum își doresc oamenii sau nu, sau dacă este în concordanță cu noțiunile și închipuirile lor sau nu, sau este previzibil pentru ei, faptul că se întâmplă nu poate fi separat de suveranitatea lui Dumnezeu și de orchestrarea Sa. Faptul că Dumnezeu face tot ceea ce face este semnificativ în sensul că le permite oamenilor să învețe o lecție din asta și să cunoască suveranitatea lui Dumnezeu. Scopul cunoașterii suveranității lui Dumnezeu nu este ca oamenii să se împotrivească lui Dumnezeu și nici ca aceștia, după ce L-au înțeles, să aibă mai multă putere și capital prin care să concureze cu El. Mai degrabă, atunci când li se întâmplă lucruri, oamenii ar trebui să învețe să le accepte de la Dumnezeu, să caute adevărul ca să-l înțeleagă și apoi să practice adevărul pentru a ajunge la adevărata supunere și a-și dezvolta credința adevărată în El. Înțelegeți acest lucru? (Da.) Ei bine, atunci, cum îl puneți în practică? Este corectă calea voastră de practicare cu privire la astfel de lucruri? Tratați fiecare lucru care se abate asupra voastră cu o inimă de supunere și o atitudine de căutare a adevărului? Dacă ești o persoană care urmărește adevărul, vei avea o astfel de mentalitate. Orice ți se va întâmpla, vei accepta acest lucru de la Dumnezeu și vei continua să cauți adevărul, să înțelegi intențiile Lui și să privești oamenii și lucrurile pe baza cuvintelor Sale. În toate lucrurile care se abat asupra ta, vei fi capabil să experimentezi și să cunoști lucrarea lui Dumnezeu și să te supui Lui. Dacă nu ești cineva care urmărește adevărul, atunci, indiferent ce ți se va întâmpla, nu vei trata acel lucru conform cuvintelor lui Dumnezeu și nici nu vei căuta adevărul. Doar vei face lucrurile de mântuială, rezultatul fiind că nu vei dobândi niciun adevăr. Dumnezeu îi desăvârșește pe oameni rânduind multe lucruri care nu se conformează noțiunilor lor, pentru a-i instrui să caute adevărul, să dobândească o înțelegere a faptelor Sale și să vadă atotputernicia și înțelepciunea Lui, astfel încât viața lor să crească treptat. De ce aceia care urmăresc adevărul experimentează lucrarea lui Dumnezeu, dobândesc adevărul și sunt desăvârșiți de Dumnezeu, în timp ce aceia care nu fac acest lucru sunt eliminați? Pentru că aceia care urmăresc adevărul îl pot căuta indiferent ce li se întâmplă, deci au lucrarea și luminarea Duhului Sfânt și, prin urmare, pot să practice adevărul, să pătrundă în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu și să fie desăvârșiți de El, pe când cei care nu iubesc adevărul văd că lucrarea lui Dumnezeu nu se conformează noțiunilor lor și, totuși, nu remediază acest lucru căutând adevărul și pot chiar să devină negativi și să se plângă. Cu timpul, noțiunile lor despre Dumnezeu se înmulțesc și încep să se îndoiască de El și să-L tăgăduiască. Drept urmare, sunt aruncați și eliminați de lucrarea lui Dumnezeu. De aceea atitudinea oamenilor față de adevăr ar trebui să fie aceea de a-l căuta, de a-l practica și de a se strădui să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu, mai degrabă decât de a fi negativi și pasivi. Pentru a experimenta lucrarea lui Dumnezeu, ei trebuie să se confrunte cu multe lucruri și să le privească pe toate conform cuvintelor lui Dumnezeu, precum și să petreacă mai mult timp contemplând, căutând adevărul și având părtășie despre el, astfel încât să poată cunoaște lucrarea lui Dumnezeu și să țină pasul cu ea. Numai așa pot să înțeleagă adevărul și să-l aprofundeze zi de zi și numai așa vor putea să prindă rădăcini în oameni cuvintele lui Dumnezeu și fiecare aspect al adevărului. Experimentarea lucrării lui Dumnezeu nu poate fi separată de viața reală, cu atât mai puțin de mediile diverselor persoane, chestiuni și lucruri pe care le stabilește Dumnezeu; altfel, oamenii nu vor putea înțelege și dobândi adevărul. Majoritatea oamenilor nu știu cum să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu ori de câte ori au o problemă. Ei nu știu să caute adevărul pentru a-și înlătura noțiunile și închipuirile sau să-și corecteze înțelegerile greșite și opiniile ridicole. Drept urmare, în ciuda faptului că experimentează multe lucruri, ei nu pot înțelege adevărul și, în schimb, nu câștigă nimic – aceasta este o pierdere de timp. Indiferent ce li se întâmplă, în cele din urmă, ceea ce oamenii ar trebui să practice este să se supună orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu. Această supunere nu înseamnă că oamenii ar trebui să se supună în mod negativ, pasiv sau ca ultimă soluție, ci mai degrabă că au o intenție pozitivă, proactivă și o cale de a practica adevărul. Ce înseamnă să te supui orchestrării și rânduielilor lui Dumnezeu? Înseamnă că, indiferent ce rânduiește Dumnezeu, indiferent ce se abate asupra ta, lasă-L pe Dumnezeu să o facă și învață să te supui Lui. Nu avea dorințe sau planuri personale și nu încerca să faci lucrurile în felul tău. Toate lucrurile care le plac oamenilor, pe care le urmăresc și după care tânjesc sunt ridicole și absurde. Oamenii se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu prea mult. El le cere să meargă spre est, dar ei nu vor să meargă spre est. Chiar dacă se supun fără tragere de inimă, în sinea lor tot se gândesc să meargă spre vest. Aceasta nu este supunere adevărată. Adevărata supunere înseamnă că, atunci când Dumnezeu îți spune să mergi spre est, ar trebui să mergi spre est și să abandonezi și să înlături toate gândurile de a merge spre sud, nord sau vest și să poți să te răzvrătești împotriva voii trupului și apoi să mergi să practici urmând calea și direcția pe care ți le-a arătat Dumnezeu. Asta înseamnă supunerea. Care sunt principiile pentru practicarea supunerii? Să asculți de cuvintele lui Dumnezeu, să te supui și să practici în conformitate cu spusele lui Dumnezeu. Să nu nutrești intenții proprii și nici nu poți să fii capricios. Indiferent dacă înțelegi cuvintele lui Dumnezeu clar sau nu, ar trebui să le pui umil în practică și să faci lucrurile conform cerințelor Lui. Prin procesul de practică și experiență, vei ajunge în mod inconștient să înțelegi adevărul. Dacă gura ta spune că te supui lui Dumnezeu, dar niciodată nu renunți și nu te răzvrătești împotriva planurilor și dorințelor tale lăuntrice, nu înseamnă asta că una spui și alta gândești? (Ba da.) Aceasta nu este supunere adevărată. Dacă nu te supui cu adevărat, vei avea multe cerințe de la Dumnezeu ori de câte ori ți se va întâmpla ceva și, în sinea ta, vei fi nerăbdător ca Dumnezeu să ți le îndeplinească. Dacă El nu face așa cum îți dorești, vei fi foarte neliniștit și supărat, vei suferi mult și nu te vei putea supune suveranității și rânduielilor Lui și mediilor pe care ți le-a pregătit. De ce? Pentru că ai întotdeauna propriile cerințe și dorințe și nu poți renunța la propriile idei și vrei să fii cel care ia deciziile. Prin urmare, ori de câte ori întâlnești lucruri care sunt în contradicție cu noțiunile tale, nu poți să te supui și îți este greu să te supui lui Dumnezeu. Deși oamenii știu în teorie că ar trebui să se supună lui Dumnezeu și să renunțe la propriile idei, cu toate acestea, pur și simplu nu pot renunța la ele, temându-se constant că vor fi dezavantajați și vor suferi pierderi. Spuneți-Mi, nu-i pune asta în mare dificultate? Oare neliniștea lor nu crește atunci? (Ba da.) Dacă poți să renunți la tot și la lucrurile care-ți plac și pe care le ceri, dar care sunt contrare intențiilor lui Dumnezeu, dacă poți să renunți la ele în mod proactiv și de bunăvoie și să nu stabilești condiții cu Dumnezeu, ci să fii dispus să faci ceea ce El cere, atunci dificultatea din sinea ta va fi mult mai mică și obstacolele vor fi mult mai mici. Dacă obstacolele din calea supunerii unei persoane față de Dumnezeu sunt diminuate, oare nu se va diminua și neliniștea ei? Pe măsură ce neliniștea ei se diminuează, suferința la care este supusă inutil se reduce drastic. Veți merge și veți experimenta în acest fel? Probabil că nu încă. Când unii oameni văd că o persoană întâmpină dificultăți, se îngrijesc imediat de ei înșiși, punându-se în locul acelei persoane. Ori de câte ori văd pe cineva întâmpinând un fel de chin, boală, necaz sau calamitate, se gândesc imediat la ei înșiși și se întreabă: „Dacă mi s-ar întâmpla asta, ce aș face? Se dovedește că ei, credincioșii, încă pot să întâlnească aceste lucruri și să sufere aceste chinuri. Așadar, ce fel de Dumnezeu este El, exact? Dacă Dumnezeu nu ține cont deloc de sentimentele acelui individ, mă va trata și pe mine la fel? Asta arată că Dumnezeu nu este de încredere. Oricând și oriunde, El creează un mediu neașteptat pentru oameni și îi poate pune în situații jenante în mod constant și în orice circumstanțe.” Se tem că, dacă nu au credință, nu vor obține binecuvântări, dar că, dacă vor continua să creadă, vor înfrunta dezastre. În acest fel, atunci când se roagă înaintea lui Dumnezeu, oamenii spun doar atât: „Dumnezeule, Te implor să mă binecuvântezi!” și nu îndrăznesc să spună: „Dumnezeule, Îți cer să mă testezi, să mă disciplinezi și să faci ce vrei Tu, sunt dispus să accept” – ei nu îndrăznesc să se roage așa. După ce au experimentat câteva obstacole și eșecuri, hotărârea și curajul oamenilor se diminuează, iar ei au o „înțelegere” diferită a firii drepte a lui Dumnezeu, a mustrării, a judecății și a suveranității Sale și, de asemenea, dezvoltă un sentiment de precauție față de Dumnezeu. În acest fel, între oameni și Dumnezeu există un zid, o înstrăinare. Este în regulă ca oamenii să aibă aceste stări? (Nu.) Așadar, tind aceste stări să apară în voi? Se întâmplă să trăiți în aceste stări? (Da.) Cum ar trebui rezolvate astfel de probleme? Este în regulă să nu căutați adevărul? Dacă nu înțelegeți adevărul și nu aveți credință, vă va fi greu să-L urmați pe Dumnezeu până la capăt și veți cădea de fiecare dată când veți întâlni dezastre și calamități, fie ele naturale sau provocate de mâna omului.

După ce Iov a fost supus unei încercări, a rostit cuvintele: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu” (Iov 1:21). În zilele noastre, mulți oameni învață să recite această frază și o fac în mod clar, dar, ori de câte ori o recită, nu se gândesc decât la faptul că Iahve este Cel care dă, însă nu se gândesc niciodată la cum va fi când Iahve va lua și ce fel de suferință, dificultăți și situații neplăcute vor experimenta oamenii atunci sau cum se vor schimba inimile oamenilor odată cu mediul lor. Nu s-au gândit niciodată la asta, ci recită în continuare: „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu”, chiar până în punctul în care folosesc această frază ca slogan și doctrină pe care o prezintă cu fiecare ocazie. În mintea lor, toți se gândesc doar la harurile, binecuvântările și făgăduințele pe care le oferă Iahve oamenilor, dar nu se gândesc niciodată – sau nu-și pot imagina – ce fel de scenă va prinde viață când Iahve le va lua toate aceste lucruri. Toți cei care ajung să creadă în Dumnezeu sunt gata doar să accepte harul, binecuvântările și făgăduințele Lui și sunt dispuși doar să accepte bunătatea și compasiunea Lui. Totuși, nimeni nu așteaptă și nu se pregătește să accepte mustrarea și judecata lui Dumnezeu, încercările și rafinarea Sa, ori ca El să-i priveze de ceva și nici măcar o singură persoană nu se pregătește să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu, privarea și blestemele din partea Lui. Este normală sau anormală această relație dintre oameni și Dumnezeu? (Este anormală.) De ce spuneți că este anormală? Unde lasă de dorit? Lasă de dorit fiindcă oamenii nu dețin adevărul; pentru că au prea multe noțiuni și închipuiri, Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu în mod constant și nu rezolvă aceste lucruri căutând adevărul – cel mai probabil, asta duce la apariția problemelor. În special, oamenii cred în Dumnezeu doar de dragul de a fi binecuvântați. Vor doar să încheie o înțelegere cu Dumnezeu și să-I ceară ceva, dar nu urmăresc adevărul. Acest lucru este foarte periculos. De îndată ce întâlnesc ceva în dezacord cu noțiunile lor, ei elaborează imediat noțiuni, nemulțumiri și înțelegeri greșite cu privire la Dumnezeu și pot merge chiar atât de departe încât să-L trădeze. Sunt grave consecințele acestui lucru? Pe ce cale merg majoritatea oamenilor în credința lor în Dumnezeu? Deși este posibil să fi ascultat foarte multe predici și să simțiți că ați ajuns să înțelegeți destul de multe adevăruri, realitatea este că încă mergeți pe calea credinței în Dumnezeu doar pentru a vă umple stomacul. Dacă mintea ta este deja pregătită să accepte judecata și mustrarea, încercările și rafinarea, iar tu te-ai pregătit și mental să înduri dezastrele și dacă, indiferent cât de mult te sacrifici pentru Dumnezeu și cât de multe sacrificii faci în îndeplinirea datoriei tale, te-ai confrunta într-adevăr cu încercările lui Iov, iar Dumnezeu te-ar priva de toate bunurile tale, chiar până în punctul în care viața ta ar fi pe cale să se termine, ce ai face atunci? Cum ar trebui să tratezi suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu? Cum ar trebui să te ocupi de datoria ta? Cum ar trebui să te descurci cu ceea ce ți-a încredințat Dumnezeu? Ai înțelegerea și atitudinea corectă? Este sau nu ușor să răspunzi la aceste întrebări? Acesta este un mare obstacol pus în fața voastră. Întrucât este o piedică și o problemă, nu ar trebui rezolvată? (Ba da.) Cum să o rezolvați? Este ușor de rezolvat? Să presupunem că, după atâția ani în care ai crezut în Dumnezeu, în care ai citit atât de multe cuvinte de-ale Sale, ai ascultat atâtea predici și ai înțeles atâtea adevăruri, ești deja pregătit să-L lași pe Dumnezeu să orchestreze totul, fie că este vorba despre binecuvântări sau dezastre. Și să presupunem că, în ciuda faptului că te-ai lepădat de tine însuți și că te-ai sacrificat, în ciuda sacrificiilor pe care le-ai făcut și a energiei de-o viață, tot ce primești în schimb este că Dumnezeu te blestemă sau te privează de ceva. În cazul în care nu te plângi nici măcar atunci, nu ai dorințe sau cerințe proprii, ci doar cauți să te supui lui Dumnezeu și să te lași la mila orchestrărilor Sale și simți că, deoarece înțelegi chiar și un pic suveranitatea lui Dumnezeu și te supui puțin acesteia, viața ta merită trăită, atunci nu-ți este ușor să rezolvi unele dintre dificultăți, dacă ai o astfel de atitudine corectă? Cunoașteți acum cu adevărat suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu? Mai aveți, în adâncul inimii voastre, planuri pentru viitorul și destinul personal? Puteți să lăsați totul în urmă și să vă sacrificați sincer pentru Dumnezeu? V-ați consumat timpul și energia gândindu-vă cu atenție la aceste probleme și contemplându-le? Sau ați experimentat unele lucruri pentru a dobândi înțelegerea adevărurilor și a cunoaște suveranitatea lui Dumnezeu? Dacă nici măcar nu v-ați gândit niciodată la o astfel de problemă practică, precum modul în care oamenii care-L urmează pe Dumnezeu ar trebui să trateze suveranitatea Sa și orchestrarea și rânduielile Creatorului, care este, de asemenea, cea mai mare problemă din fața voastră și nu vă dați seama că acesta este cel mai mare adevăr al viziunilor, atunci, dacă într-o zi ar avea loc un eveniment major sau un dezastru, ați fi capabili să rămâneți fermi în mărturia voastră? Este greu de spus și încă e un factor necunoscut, nu-i așa? (Ba da, așa este.) Nu ar trebui să reflectăm temeinic asupra acestei probleme? (Ba da.) Așadar, cum poți să ai o statură satisfăcătoare pentru a face față unui viitor pe care nu poți să-l prevezi? Cum poți să rămâi ferm în mărturia ta, în mediile pe care le stabilește Dumnezeu? Nu este aceasta o problemă care ar trebui luată în considerare și la care ar trebui să reflectăm în mod serios? Dacă tu gândești în mod constant: „Sunt o persoană bună din fire și m-am bucurat mult de harul, binecuvântările și protecția lui Dumnezeu. Când alții întâmpină dificultăți, ei sunt neputincioși, dar, ori de câte ori întâmpin eu dificultăți, am aprovizionarea, îndrumarea și ajutorul lui Dumnezeu. Acum sunt capabil să îndur greutăți și să fac sacrificii în îndeplinirea datoriei mele, credința mea în Dumnezeu a devenit mai puternică și, în plus, îndeplinesc o datorie importantă. Văd că Dumnezeu este deosebit de milostiv cu mine și am protecția și binecuvântarea Sa. Dacă voi continua așa, chiar dacă în viitor voi trece prin mustrare, judecată, încercări și rafinări, ar trebui să le pot depăși. În final, sigur voi fi unul dintre cei binecuvântați, voi fi adus în Împărăție de către Dumnezeu și cu siguranță voi vedea ziua în care Dumnezeu va fi slăvit!” Ce părere ai despre această gândire? Crezi că ești diferit, că Dumnezeu îți face o favoare specială și că, dacă El elimină sau abandonează pe cineva, nu vei fi tu acela. Sunt corecte aceste gânduri? (Nu.) De ce nu sunt corecte? (Nu este obiectiv să gândim astfel.) Echivalează aceste cuvinte cu o cunoaștere adevărată față de Dumnezeu? Sau este acest lucru prea subiectiv și speculativ? Sunt cei care au aceste gânduri oameni care urmăresc adevărul? (Nu.) Așadar, se pot supune cu adevărat lui Dumnezeu? (Nu.) Sunt pregătiți să accepte mustrarea, judecata, încercările și rafinarea lui Dumnezeu și chiar blestemele Sale? (Nu.) Ce vor face ei când mustrarea, judecata, încercările și rafinarea din partea lui Dumnezeu chiar se vor abate asupra lor? Vor ajunge să aibă noțiuni sau se vor plânge de Dumnezeu? Pot ei să accepte aceste lucruri de la Dumnezeu și să se supună cu adevărat? (Nu.) Ar fi greu să facă așa ceva, ca să nu spunem mai mult, pentru că ei cred în Dumnezeu doar ca să caute har sau să-și umple stomacul. Ei nu știu că Dumnezeu are și mânie și măreție și că firea Sa nu poate fi ofensată. Dumnezeu tratează pe toată lumea în mod corect, iar când vine vorba de orice ființă creată, firea lui Dumnezeu este compasiune și iubire, dar și măreție și mânie. În interacțiunile lui Dumnezeu cu fiecare persoană, compasiunea, iubirea, măreția și mânia din firea Lui dreaptă sunt neschimbate. Dumnezeu nu va arăta niciodată compasiune și iubire doar pentru unii oameni și măreție și mânie doar pentru alții. Dumnezeu nu va face niciodată asta, pentru că El este un Dumnezeu drept și e corect cu toată lumea. Compasiunea, iubirea, măreția și mânia lui Dumnezeu există pentru orice persoană. El poate oferi har și binecuvântări oamenilor și poate să-i protejeze. Totodată, Dumnezeu poate și să-i judece și să-i mustre pe oameni, să-i blesteme și să le ia tot ce le-a dat. Dumnezeu poate să le dea oamenilor, dar și să le ia totul. Aceasta este firea lui Dumnezeu și asta este ceea ce El trebuie să facă pentru fiecare persoană. Prin urmare, dacă tu gândești: „Sunt prețios în ochii lui Dumnezeu, ca lumina ochilor Săi. Categoric nu poate îndura să mă mustre și să mă judece și categoric nu-L va lăsa inima să-mi ia tot ce mi-a dat, ca să nu fiu supărat și tulburat”, oare această gândire nu este greșită? Nu este aceasta o noțiune despre Dumnezeu? (Ba da.) Așadar, înainte să ajungi să înțelegi aceste adevăruri, nu te gândești doar să te bucuri de harul, compasiunea și iubirea lui Dumnezeu? Drept urmare, tot uiți că Dumnezeu are și măreție, și mânie. Deși buzele tale spun că Dumnezeu este drept și poți să-L mulțumești și să-L slăvești atunci când îți arată compasiune și iubire, ori de câte ori Dumnezeu dă dovadă de măreție și mânie în a te mustra și a te judeca, ești foarte supărat. „Măcar de n-ar exista un astfel de Dumnezeu”, îți zici în sinea ta. „Măcar de n-ar fi fost Dumnezeu Cel care a făcut asta, de nu m-ar fi vizat pe mine, de n-ar fi fost asta intenția Sa, de-ar fi pățit alții aceste lucruri. Deoarece sunt o persoană bună la inimă, deoarece n-am făcut nimic rău și am plătit un preț mare pentru că am crezut în Dumnezeu mulți ani, El nu ar trebui să fie atât de nemilos. Ar trebui să fiu îndreptățit și calificat să mă bucur de compasiunea și iubirea lui Dumnezeu, precum și de harul și binecuvântările Sale din belșug. Dumnezeu nu mă va judeca sau mustra și nici nu-L lasă inima s-o facă.” Este aceasta doar o dorință și o gândire deșartă și greșită? (Da.) Ce este greșit? E greșit faptul că nu te consideri o ființă creată, un membru al umanității create. Te detașezi în mod greșit de umanitatea creată și te consideri ca aparținând unui grup sau unui tip special de ființă creată, acordându-ți un statut special. Nu înseamnă că ești arogant și neprihănit de sine? Nu este irațional acest lucru? Este aceasta o persoană care se supune cu adevărat lui Dumnezeu? (Nu.) Categoric nu.

În familia lui Dumnezeu, printre frați și surori, indiferent cât de înalt este statutul sau rangul tău, cât de importantă este datoria ta și oricât de mari sunt talentul și contribuțiile tale sau indiferent de cât timp crezi în Dumnezeu, în ochii Săi ești o ființă creată, o ființă creată obișnuită, iar titlurile și denumirile nobile pe care ți le-ai oferit nu există. Dacă le consideri întotdeauna cununi sau capital care-ți permite să aparții unui grup special sau să fii un personaj special, atunci, făcând acest lucru, te împotrivești opiniilor lui Dumnezeu și intri în conflict cu acestea și ești incompatibil cu El. Care vor fi consecințele acestui lucru? Te va face să te împotrivești îndatoririlor pe care ar trebui să le îndeplinească o ființă creată? În ochii lui Dumnezeu, ești doar o ființă creată, dar tu nu te consideri una. Cu o astfel de gândire, te poți supune cu adevărat lui Dumnezeu? Întotdeauna te gândești cu pasiune: „Dumnezeu nu ar trebui să mă trateze așa, nu m-ar putea trata niciodată așa.” Nu creează acest lucru un conflict cu Dumnezeu? Când Dumnezeu acționează în contradicție cu noțiunile tale, cu mentalitatea și nevoile tale, ce vei gândi în inima ta? Cum vei trata mediile pe care Dumnezeu ți le-a rânduit? Te vei supune? (Nu.) Nu te vei supune și cu siguranță te vei împotrivi, te vei opune, vei mormăi și te vei plânge, mirându-te de nenumărate ori în inima ta, gândind: „Dar Dumnezeu obișnuia să mă protejeze și să mă trateze cu milă. De ce S-a schimbat acum? Nu mai pot trăi!” Așa că începi să fii irascibil și să-ți faci de cap. Dacă acasă te-ai purta așa față de părinții tăi, ar fi scuzabil și ei nu ți-ar face nimic, dar în casa lui Dumnezeu nu este acceptabil. Pentru că ești adult și credincios, nici măcar alți oameni nu-ți vor suporta prostiile – crezi că Dumnezeu ar tolera un astfel de comportament? Te va scuza dacă-I faci asta? Nu, nu te va scuza. De ce? Dumnezeu nu este părintele tău, El este Dumnezeu, este Creatorul, iar Creatorul nu ar permite niciodată unei ființe create să fie irascibilă și irațională sau să aibă accese de furie în fața Lui. Când Dumnezeu te mustră și te judecă, te încearcă sau îți ia ceva, când aduce necazul asupra ta, El vrea să vadă atitudinea unei ființe create în modul în care Îl tratează pe Creator, vrea să vadă ce fel de cale alege o ființă creată și nu-ți va permite niciodată să fii irascibil și irațional sau să vii cu justificări ridicole. După ce înțeleg aceste lucruri, oare oamenii nu ar trebui să se gândească la cum ar trebui să trateze tot ceea ce face Creatorul? În primul rând, ar trebui să-și asume locurile cuvenite de ființe create și să-și recunoască identitatea de ființe create. Poți să recunoști că ești o ființă creată? Dacă poți să recunoști acest lucru, atunci ar trebui să-ți asumi locul cuvenit de ființă creată și să te supui rânduielilor Creatorului și, chiar dacă suferi puțin, să o faci fără să te plângi. Asta înseamnă să fii o persoană cu rațiune. Dacă nu crezi că ești o ființă creată, dar consideri că ai titluri și un nimb deasupra capului și că ești o persoană cu statut, un mare lider, dirijor, editor, sau director în familia lui Dumnezeu și cineva care a adus contribuții valoroase la lucrarea familiei lui Dumnezeu – dacă asta crezi, atunci ești o persoană foarte irațională și obraznic de nerușinată. Sunteți oameni cu statut, rang și valoare? (Nu suntem.) Atunci, ce ești? (Sunt o ființă creată.) Exact, ești doar o ființă creată obișnuită. Printre oameni, poți să-ți etalezi calificările, să mizezi pe vechime, să te lauzi cu contribuțiile tale sau să vorbești despre gesturile tale eroice, dar, înaintea lui Dumnezeu, aceste lucruri nu există și nu trebuie să vorbești niciodată despre ele, să te lauzi cu ele sau să-ți asumi atitudinea unui expert. Lucrurile vor merge prost dacă-ți etalezi calificările. Dumnezeu te va considera complet irațional și extrem de arogant. Va simți repulsie față de tine, va fi dezgustat și te va lăsa pe margine, iar atunci vei avea probleme. Mai întâi trebuie să-ți recunoști identitatea și poziția de ființă creată. Indiferent de statutul tău printre ceilalți sau cât de distinsă este poziția ta, indiferent ce avantaje ai sau dacă Dumnezeu ți-a dăruit un fel de talent special, astfel încât să te poți bucura de un amplu sentiment de superioritate printre oameni, când vii înaintea Lui, aceste lucruri nu au nicio valoare sau semnificație. Prin urmare, nu trebuie să te lauzi, ci trebuie să fii o ființă creată blajină înaintea lui Dumnezeu. În fața Lui, ești doar un membru al umanității create. Indiferent cât de renumit, înzestrat sau talentat ești și oricât de mari sunt strădaniile tale printre oameni, aceste lucruri nu merită menționate înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai puțin să te lauzi cu ele, iar tu ar trebui doar să-ți asumi locul cuvenit de ființă creată. Acesta este primul lucru. Al doilea este să nu cauți doar să te bucuri de harul și binecuvântările lui Dumnezeu, în timp ce, în sinea ta, te împotrivești mustrării și judecății lui Dumnezeu sau le respingi, sau te temi de încercările și rafinarea lui Dumnezeu pentru tine. Aceste temeri și împotriviri nu au niciun rezultat. Unii oameni spun: „Dacă sunt dispus să accept judecata, mustrarea, încercările și rafinarea lui Dumnezeu, atunci pot fi scutit de aceste suferințe?” Dumnezeu nu face toate aceste lucruri în funcție de faptul că îți plac sau nu sau conform dorinței tale subiective sau alegerii tale, ci conform dorințelor, gândurilor și planurilor Sale. Prin urmare, ca ființă creată, pe lângă faptul că accepți harul și binecuvântările lui Dumnezeu, trebuie să fii într-adevăr capabil să accepți și să experimentezi în inima ta mustrarea, judecata, încercările și rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu. Există unii oameni care vor spune: „Vrei să spui că harul lui Dumnezeu poate fi dăruit oamenilor oriunde și în orice moment, dar și că mustrarea, judecata, încercările, rafinarea și calamitățile lui Dumnezeu pot să se abată asupra lor oriunde și oricând?” Credeți că mustrarea, judecata, încercările și rafinarea lui Dumnezeu s-ar abate arbitrar asupra oamenilor, lăsându-i pe aceștia în imposibilitatea de a se feri? (Nu ar face-o.) Categoric nu, lucrurile nu stau deloc așa. Ființele umane corupte nu sunt demne de judecata și mustrarea lui Dumnezeu – acesta este un lucru de care ar trebui să fiți conștienți. Însă tu trebuie să înțelegi că faptul că Dumnezeu te dezvăluie și te dă în vileag, te disciplinează, te ceartă și te mustră, precum și că judecata, încercările și rafinarea Lui și chiar blestemul asupra ta se bazează pe statura și circumstanțele tale și, desigur, pe ceea ce urmărești. Dacă Dumnezeu te aprobă, atunci judecata, mustrarea, încercările și rafinarea Lui se vor abate asupra ta la momentul potrivit. Pe parcursul credinței tale în Dumnezeu, binecuvântările și harul Său te însoțesc oricând și oriunde, la fel ca revelațiile, certarea, disciplinarea, mustrarea, judecata, încercările și rafinarea din partea Sa și așa mai departe. Bineînțeles, oricând și oriunde înseamnă în justă măsură, la momentul potrivit și pe baza planului lui Dumnezeu. Nu li se întâmplă oamenilor în mod arbitrar și nu înseamnă că o calamitate majoră se va abate brusc asupra lor de îndată ce aceștia încetează să fie atenți. Nu este deloc așa. Dacă nu ai o anumită statură și Dumnezeu nu a plănuit încă să facă nimic cu tine, nu-ți face griji, s-ar putea ca în viața ta să fii însoțit doar de harul, binecuvântarea și prezența lui Dumnezeu. Dacă nu ai o statură satisfăcătoare sau ești deosebit de potrivnic și temător față de mustrarea, judecata, încercările și rafinarea lui Dumnezeu, atunci El nu va forța lucrurile împotriva voinței tale, așa că nu e nevoie să-ți faci griji pentru asta. Indiferent dacă aceste lucruri se întâmplă sau nu, oamenii ar trebui să cunoască lucrarea lui Dumnezeu și să-I înțeleagă intențiile. Doar printr-o cunoaștere exactă a cuvintelor lui Dumnezeu pot ei să aibă o atitudine corectă, o stare normală și să fie capabili să facă față în mod corespunzător lucrurilor care li se întâmplă. Sunteți acum gata să acceptați mustrarea, judecata, încercările și rafinarea lui Dumnezeu? Sunteți dispuși să acceptați? (Suntem.) Gurile voastre spun „da”, dar în inimile voastre încă sunteți foarte speriați. Dacă, imediat ce ai spus „da”, o calamitate s-ar abate brusc asupra ta, din senin, cum ai trata-o? Ai izbucni în lacrimi? Ți-ar fi frică de moarte? Ți-ai face griji că nu vei fi binecuvântat? Ți-ai face griji că nu vei putea vedea ziua în care Dumnezeu va fi slăvit? Toate acestea sunt probleme cu care se confruntă oamenii atunci când li se întâmplă ceva. Pe scurt, dacă un om își dorește să rămână ferm în toiul încercărilor și al necazurilor, trebuie să fie înzestrat cu două lucruri. În primul rând, să-ți asumi locul cuvenit de ființă creată. În inima ta, ar trebui să-ți fie clar că ești o ființă creată obișnuită, o persoană obișnuită în rândul umanității corupte, nimic extraordinar sau special, și ar trebui să-ți asumi locul cuvenit de ființă creată. În al doilea rând, să ai o inimă sinceră care se supune lui Dumnezeu și să fii gata în orice moment să accepți binecuvântările și harul de la Dumnezeu, precum și mustrarea, judecata, încercările și rafinarea din partea Sa. După cum a spus Iov: „Să primim de la Dumnezeu doar binele și să nu primim și răul?” (Iov 2:10) și „Iahve a dat și Iahve a luat; binecuvântat să fie numele lui Iahve Dumnezeu” (Iov 1:21). Acesta este un fapt și o realitate care nu se vor schimba niciodată. Înțelegi, nu-i așa? (Da.) Dacă ești înzestrat cu aceste două lucruri, vei fi în principiu capabil să rămâi ferm și să treci peste calamități și necazuri generale. Deși s-ar putea să nu fii capabil să aduci o mărturie puternică și răsunătoare, măcar nu vei fi pasibil să te rătăcești, să te poticnești sau să trădezi. Nu ești, atunci, în siguranță? (Ba da.) Atunci ar trebui să practicați în conformitate cu aceste două lucruri și să vedeți dacă este ușor de realizat și dacă le puteți accepta în adâncul inimii voastre. Odată ce știi aceste lucruri, atunci când întâmpini unele încercări, depinde de tine cât de diferit le vei vedea și le vei înțelege. Aici se încheie părtășia noastră despre acest subiect.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.