Ce înseamnă să urmărești adevărul (10) Partea a doua

În continuare, vom avea părtășie despre zicala: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”, privind conduita morală. După cum vă puteți da seama, fiecare dintre aceste zicale despre conduita morală este extrem de exagerată și zguduitoare, de parcă fiecare ar fi impregnată de un fel de spirit eroic și de calitățile unor oameni măreți și ar fi imposibil de atins de o persoană cu nimic ieșită din comun sau de rând. „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește” – ce orizont extraordinar de mare ar necesita asta! Cât de amabil și de binevoitor ar trebui să fii și ce personalitate grozavă ar trebui să ai ca să faci asta! „O picătură de apă” corespunde „unui izvor care țâșnește”, dar, totodată, această corespondență dă impresia că există o prăpastie incomensurabilă și o mare diferență între cele două. Înseamnă că trebuie să răsplătești chiar și bunătatea unei picături de apă, dar cu ce? Ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește, cu un număr atât de mare de acțiuni sau comportamente sau cu o mare sinceritate și dorință, mai degrabă decât să fie uitată. De atât de mult este nevoie pentru a răsplăti bunătatea unei picături de apă, iar dacă o răsplătești cu ceva mai prejos, nu ai conștiință. Conform acestei logici, persoana care a dat dovadă de bunătate nu este și cea care, în final, beneficiază pe nedrept? Acest binefăcător profită cu siguranță de pe urma bunăvoinței sale! Dă dovadă de bunătate oferind o picătură de apă și primește, în schimb, un izvor care țâșnește. Aceasta este o afacere foarte profitabilă și o modalitate de a beneficia, în mod generos, în detrimentul altora. Nu așa stau lucrurile? În această viață, fiecare persoană va accepta bunătatea unei picături de apă. Dacă toți trebuie să răsplătească picătura cu un izvor care țâșnește, le-ar lua toată viața să o facă, lăsându-i în imposibilitatea de a-și îndeplini vreuna dintre responsabilitățile familiale și sociale, cu atât mai puțin de a se gândi la calea lor în viață. Dacă te bucuri de bunătatea unei picături de apă, dar nu reușești să o răsplătești cu un izvor care țâșnește, vei fi condamnat de conștiința ta și de societate și te vei considera un rebel, un răufăcător, un ingrat, și nu om. Dar dacă cineva ar putea răsplăti acea bunătate cu un izvor care țâșnește? El ar spune: „Nu există nimeni mai conștiincios decât mine, pentru că eu pot răsplăti bunătatea unei picături de apă cu un izvor care țâșnește. În acest fel, persoana care m-a ajutat cândva și a fost bună cu mine poate să vadă ce fel de om sunt și dacă și-a pierdut sau nu timpul ajutându-mă și dacă a meritat sau nu să mă ajute. În acest fel, nu va uita niciodată și chiar se va simți jenată. Mai mult, voi continua să o răsplătesc. De vreme ce pot răsplăti bunătatea unei picături de apă cu un izvor care țâșnește, nu sunt eu o persoană cu o conduită morală și un caracter nobil? Nu sunt un gentleman? Nu sunt o persoană grozavă? Nu sunt demn de admirație?” Toată lumea îl laudă și îl aplaudă, iar acest lucru îi stârnește foarte mult emoțiile, așa că el spune: „Din moment ce mă lăudați ca fiind o persoană bună, o persoană cu un caracter nobil, un exemplu printre oameni și un model al moralității omenirii, atunci, după moartea mea, ar trebui să-mi ridicați un monument și să-mi scrieți un epitaf care spune: «Această persoană a fost un model al zicalei: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește” și poate fi numit un exemplu al moralității umanității.»” Dar chiar și după ce monumentul este ridicat, el crede că oamenii ar trebui să facă și o statuie de lut după chipul lui și să o pună în templu, apoi să scrie pe ea numele lui distins: „Sanctuarul Dumnezeului cutare” și, dedesubt, să construiască un altar pentru tămâiere, unde fiecare trebuie să-i ofere jertfe de tămâie, astfel încât să ardă neîncetat în folosul lui. În plus, oamenii trebuie să aibă statuete cu el în casele lor, să ardă tămâie, să i se închine de trei ori pe zi și să-și educe copiii și nepoții și generațiile mai tinere să fie la fel ca el, spunându-le fiilor și fiicelor că trebuie să se căsătorească cu o persoană ca el, cu cineva care poate răsplăti bunătatea unei picături de apă cu un izvor care țâșnește – cu un ideal și un model de moralitate al umanității. Abordarea educațională tradițională a poporului chinez este de a-și învăța copiii să fie oameni buni și pune accent pe a recunoaște bunăvoința și a căuta să o răsplătească. Dacă primești bunătatea unei picături de apă, trebuie să o răsplătești cu o viață de muncă grea, și anume, cu un izvor care țâșnește. Când copiii cresc, și ei învață generațiile următoare în același mod, și așa continuă totul, transmis de la o generație la alta. Când o astfel de persoană este capabilă să răsplătească bunătatea unei picături de apă cu un izvor care țâșnește, atunci și-a atins și scopul final. Ce scop a atins? De a fi recunoscut și acceptat de oamenii laici și de societate. Desigur, acest lucru este secundar. Cel mai important lucru este că oamenii îi atârnă portretul pe pereți, aduc ofrande statuii lui și că el se poate bucura de tămâia care arde în această lume, din generație în generație și că spiritul și ideile lui pot să fie transmise în lume și să câștige laude de la generațiile viitoare. În cele din urmă, după ce se satură de tămâia aprinsă a acestei lumi, ce devine el? Devine un rege diavol, iar scopul său este în sfârșit atins. Aceasta este consecința supremă a coruperii omenirii de către Satana. La început, oamenii doar acceptă o idee din cultura tradițională despre conduita morală, cum ar fi bunăvoința, dreptatea, decență, înțelepciunea și credibilitatea. Mai târziu, ei respectă cerința acestei idei, dând un exemplu altora prin punerea riguroasă a acestei idei și a acestei cerințe în practică și respectându-le, și ating scopul de a deveni un model de perfecțiune a moralității pentru restul umanității. Apoi, după ce mor, lasă în urmă o bună reputație, care se transmite de-a lungul generațiilor. În cele din urmă, obțin ceea ce și-au dorit, adică să inhaleze mulți ani tămâia care arde în această lume și să devină regi ai demonilor. Este acesta un lucru bun? (Nu.) De ce spuneți că nu este un lucru bun? Acesta este scopul suprem la care aspiră un non-credincios în viață. El aprobă idei despre o anumită conduită morală, apoi conduce prin puterea exemplului, punând în aplicare cerințele despre conduita morală, până când, în cele din urmă, ajunge la punctul în care toată lumea îl laudă ca fiind o persoană bună, blândă, distinsă și cu un caracter nobil. Vestea despre comportamentul și faptele lui se răspândește în întreaga omenire, iar comportamentul și faptele lui sunt studiate și venerate de generații de oameni, până când, în cele din urmă, acea persoană devine modelul unei întregi generații și, desigur, regele demonilor pentru o întreagă generație. Nu aceasta este calea pe care merg oamenii laici? Nu acesta este rezultatul la care aspiră oamenii laici? Are asta legătură cu adevărul? Există o legătură cu mântuirea lui Dumnezeu? Nu există nicio legătură. Acesta este rezultatul final pe care îl rezervă oamenilor zicalele despre conduita morală. Dacă o persoană acceptă pe deplin toate ideile diverse din cultura tradițională și le respectă întru totul, atunci calea pe care merge este, fără îndoială, calea demonilor. Dacă ai pornit pe calea demonilor odată pentru totdeauna, atunci nu ai nicio legătură cu lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a oamenilor și nu ai absolut nimic de-a face cu mântuirea. Prin urmare, dacă pe baza înțelegerii adevărului, tot vei fi îngrădit și influențat de ideile culturii tradiționale și, în același timp, sub influența acestor idei, respectându-le legile și respectând aceste cerințe și zicale, vei fi incapabil să te răzvrătești împotriva lor sau să renunți la ele și nu vei putea accepta cerințe de la Dumnezeu, atunci vei ajunge să urmezi calea demonilor și să devii un rege al demonilor. Înțelegi asta, nu-i așa? Nicio teorie sau zicală din lume nu poate înlocui calea mântuirii pe care a oferit-o Dumnezeu omenirii, nici măcar cele mai înalte standarde morale din lume. Dacă oamenii vor să pornească pe calea cea dreaptă, care este calea mântuirii, atunci doar venind înaintea lui Dumnezeu, acceptând cu blândețe și statornicie cuvintele Sale, acceptând toate solicitările și cerințele diverse de la El și comportându-se și acționând cu spusele Sale drept criteriu, pot ei să dobândească aprobarea Sa. În caz contrar, oamenii nu au cum să pornească pe calea cea dreaptă în viață și nu pot decât să urmeze filosofiile Satanei pe drumul spre pierzanie. Unii oameni întreabă: „Există o cale de mijloc?” Nu, fie urmezi calea lui Dumnezeu, fie calea diavolească a Satanei. Există doar două căi. Dacă nu urmezi calea lui Dumnezeu, atunci, fără îndoială, respecți diversele idei pe care ți le-a expus Satana și diversele căi diavolești generate de astfel de idei. Dacă vrei să faci un compromis, apucând pe calea de mijloc sau o a treia cale, este imposibil. E clar acest punct? (Da.) Nu voi detalia mai departe zicala: „Bunătatea unei picături de apă ar trebui răsplătită cu un izvor care țâșnește”, deoarece este mai mult sau mai puțin asemănătoare zicalei: „O bunătate primită ar trebui răsplătită cu recunoștință”, despre care am avut părtășie anterior. Esența celor două zicale este aproape aceeași, așadar, nu este nevoie să o discutăm mai detaliat.

Acum, haideți să vorbim despre următoarea zicală privind conduita morală – nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Aceasta ar trebui să fie foarte ușor de deslușit, nu-i așa? Comparând-o cu cerințele zicalelor privind conduita morală despre care am vorbit mai înainte, această zicală este în mod clar și o regulă inflexibilă care îi constrânge pe oameni. Deși în scris sună grandios și impresionant și nu pare să fie nimic în neregulă cu ea, fiind, aparent, un principiu simplu pentru a trata oamenii, acest principiu simplu nu are niciun sens când vine vorba despre modul în care să te comporți sau să tratezi oamenii și nu ajută cu nimic comportamentul unei persoane sau ceea ce urmărește ea. Nu este un principiu pe care oamenii ar trebui să-l respecte în conduita și comportamentul lor, și nici nu este un principiu ca oamenii să urmărească direcția și scopul corect în viață. Chiar dacă respecți această cerință, tot ceea ce face este să te descurajeze să acționezi irezonabil atunci când ai de-a face cu oameni, dar nu înseamnă că ai dragoste reală pentru ei sau că îi ajuți cu adevărat și cu atât mai puțin demonstrează că ești pe calea cea dreaptă în viață. În sens literal, „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” înseamnă că dacă nu-ți place ceva sau nu-ți place să faci un lucru, atunci nu ar trebui să-i forțezi nici pe ceilalți să-l facă. Acest lucru pare inteligent și rațional, însă dacă folosești această filosofie satanică pentru a gestiona fiecare situație, atunci vei face multe greșeli. Este probabil să-i rănești pe oameni, să-i induci în eroare sau chiar să le faci rău. La fel cum unii părinți nu sunt pasionați de studiu, dar le place să-și oblige copiii să învețe și încearcă mereu să raționeze cu ei, îndemnându-i să studieze din greu. Dacă ar fi să aplici acestei cerințe expresia „să nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, atunci acești părinți nu ar trebui să-și pună copiii să învețe, pentru că lor înșiși nu le place. Sunt alți oameni care cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul; totuși, în inimile lor, ei știu că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă în viață. Dacă văd că odraslele lor nu cred în Dumnezeu și nu se află pe calea cea bună, le îndeamnă să creadă în Dumnezeu. Chiar dacă ei înșiși nu urmăresc adevărul, totuși vor ca ai lor copii să-l urmărească și să fie binecuvântați. În această situație, dacă ar respecta zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, atunci acești părinți nu ar trebui să-i facă pe copiii lor să creadă în Dumnezeu. Acest lucru ar fi în concordanță cu această filosofie satanică, dar le-ar distruge totodată propriilor copii șansa la mântuire. Cine este responsabil pentru acest final? Oare zicala tradițională despre conduita morală de a nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești nu le dăunează oamenilor? Iată un alt exemplu. Unii părinți nu se mulțumesc să ducă o viață supusă, respectând legea. Nu sunt dispuși să muncească pământul sau să meargă la serviciu pentru a-și întreține familia. În schimb, le place să înșele, să escrocheze sau să parieze, folosind mijloace nedrepte pentru a face o avere necinstită, astfel încât să poată apoi să ducă o viață bună, să se distreze și să se bucure de plăcerile trupului. Nu le place să se dedice unei munci cinstite sau să urmeze calea cea dreaptă. Asta nu-și doresc ei, nu-i așa? În inima lor, știu că nu este un lucru bun. În această situație, cum ar trebui să-și educe copiii? Oamenii normali și-ar învăța copiii să studieze din greu și să stăpânească o calificare, astfel încât să-și poată găsi un loc bun de muncă în viitor și și-ar determina copiii să urmeze calea cea dreaptă. Aceasta înseamnă îndeplinirea responsabilității de părinte, nu-i așa? (Ba da, așa este.) Acest lucru este corect. Însă, dacă respectă zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, atunci ar spune: „Fiule, uită-te la mine. Pot să fac tot felul de lucruri în viață, cum ar fi să beau și să mănânc la restaurante scumpe, să mă duc la prostituate și să pariez. Mă descurc în viață chiar și fără să fi studiat sau să fi deprins vreo meserie. Învață cu mine în viitor. Nu trebuie să mergi la școală și să studiezi din greu. Învață să furi, să înșeli și să pariezi. Încă poți duce o viață confortabilă pentru restul zilelor tale!” Este corect să faci asta? Și-a învățat cineva copiii așa? (Nu.) Aceasta este zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, nu-i așa? Nu au respins aceste exemple pe deplin această zicală? Nu este nimic corect în legătură cu asta. De exemplu, unii oameni nu iubesc adevărul; ei râvnesc la confortul trupesc și găsesc modalități de a lenevi atunci când își îndeplinesc datoria. Nu sunt dispuși să sufere sau să plătească un preț. Ei cred că zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” este corectă și le spun oamenilor: „Ar trebui să învățați cum să vă distrați. Nu trebuie să vă îndepliniți în mod adecvat datoria sau să îndurați greutăți sau să plătiți un preț. Dacă puteți să leneviți, atunci leneviți; dacă puteți să faceți un lucru de mântuială, atunci faceți-l de mântuială. Nu îngreunați atât de mult lucrurile pentru voi. Uitați, eu trăiesc așa – nu-i așa că-i grozav? Viața mea este, pur și simplu, perfectă! Vă epuizați trăind astfel! Ar trebui să învățați de la mine.” Nu îndeplinește acest lucru cerința de a „nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”? Dacă acționezi în acest mod, ești o persoană cu rațiune și conștiință? (Nu.) Dacă o persoană își pierde conștiința și rațiunea, nu îi lipsește virtutea? Acest lucru se numește lipsă de virtute. De ce îi spunem așa? Întrucât acea persoană râvnește la confort, își face de mântuială datoria și îi îndeamnă și îi influențează pe alții să i se alăture în a fi superficiali și în a tânji după confort. Ce este în neregulă cu acest lucru? A fi superficial și iresponsabil în datoria ta reprezintă un act de șiretenie și împotrivire față de Dumnezeu. În cazul în care continui să fii superficial și nu te pocăiești, vei fi dat în vileag și eliminat. Mulți oameni din biserică sunt îndepărtați în acest fel. Nu este o realitate? (Ba da, este.) Așadar, respectând această zicală și îndemnându-i pe toți să fie ca ei, astfel încât oamenii să nu-și îndeplinească îndatoririle cu sârguință, ci în schimb, să-L amăgească și să-L înșele pe Dumnezeu, nu înseamnă că le faceți rău oamenilor și îi trimiteți spre pierzanie? Ei înșiși sunt leneși și alunecoși și, totuși, îi împiedică și pe alții să-și îndeplinească îndatoririle. Nu înseamnă că perturbă și tulbură lucrarea bisericii? Nu I se împotrivesc lui Dumnezeu? Poate casa lui Dumnezeu să păstreze astfel de oameni? Să presupunem că o persoană care lucrează într-o companie de non-credincioși îi incită pe ceilalți angajați să nu-și facă treaba în mod corespunzător. Nu o va concedia șeful, dacă va afla? Cu siguranță o va da afară. Așadar, dacă mai poate face asta în timp ce-și îndeplinește datoria în casa lui Dumnezeu, este aceasta o persoană care crede în El? Este un om rău și neîncrezător, care s-a infiltrat în casa lui Dumnezeu. Trebuie îndepărtat și eliminat! După ce ați ascultat aceste exemple, sunteți oarecum capabili să recunoașteți esența zicalei despre conduita morală: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”? (Da, suntem.) Care este concluzia finală pe care ați tras-o? Este această cerință un adevăr-principiu? (Nu.) Evident că nu. Așadar, ce este? Este doar o zicală neclară, una care sună frumos, în mod superficial, dar care, de fapt, nu are nicio semnificație practică.

Sunteți susținători ai zicalei despre conduita morală: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”? Dacă o persoană ar fi susținătoarea acestei expresii, ați crede despre aceasta că este grozavă și nobilă? Sunt unii care ar spune: „Uite, nu impune lucruri, nu îngreunează lucrurile pentru ceilalți și nu îi pune pe aceștia în poziții dificile. Nu-i așa că este minunată? Este întotdeauna strictă cu sine, dar tolerantă cu ceilalți; nu spune niciodată nimănui să facă ceva ce nu ar face ea însăși. Le oferă altora multă libertate și îi face să simtă o abundență de căldură și acceptare. Ce persoană grozavă!” Chiar așa stau lucrurile? Zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” presupune că ar trebui să oferi sau să furnizezi celorlalți doar lucrurile care îți plac și de care te bucuri. Dar care sunt lucrurile care le plac oamenilor corupți și de care se bucură? Sunt lucrurile corupte, absurde și dorințele extravagante. Dacă le oferi și le furnizezi oamenilor aceste lucruri negative, nu va deveni întreaga umanitate din ce în ce mai coruptă? Vor exista din ce în ce mai puține lucruri pozitive. Nu este aceasta realitatea? Faptul că omenirea este profund coruptă reprezintă o realitate. Oamenilor corupți le place să urmărească faima, câștigul, statutul și plăcerile trupești; vor să fie celebrități, să fie măreți și supraomenești. Își doresc o viață confortabilă și sunt împotriva muncii grele; vor să li se înmâneze totul. Foarte puțini dintre ei iubesc adevărul sau lucrurile pozitive. Ce se va întâmpla dacă oamenii le oferă și le furnizează celorlalți corupția și predilecțiile lor? Este exact așa cum ți-ai imagina: umanitatea doar va deveni din ce în ce mai coruptă. Cei care sunt susținători ai ideii: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” cer ca oamenii să le ofere și să le furnizeze celorlalți corupția, predilecțiile și dorințele lor extravagante, făcându-i pe alți oameni să caute răul, confortul, banii și avansarea. Este aceasta calea cea dreaptă în viață? Este limpede de văzut că „nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” e o zicală foarte problematică. Lipsurile și defectele pe care le implică sunt flagrant de evidente; nici măcar nu merită să fie atent analizată și deslușită. La cea mai mică examinare, se văd clar erorile și caracterul ei ridicol. Cu toate acestea, mulți dintre voi sunt cu ușurință convinși și influențați de această zicală și o acceptă fără discernământ. Când interacționezi cu ceilalți, folosești adesea această zicală pentru a te admonesta și a-i îndemna pe ceilalți. Făcând acest lucru, crezi că ai un caracter deosebit de nobil și un comportament foarte rațional. Însă, fără să-ți dai seama, aceste cuvinte au dezvăluit principiul după care trăiești și poziția ta cu privire la probleme. În același timp, i-ai indus în eroare și îndrumat greșit pe alții să abordeze oamenii și circumstanțele cu aceeași poziție și opinie ca tine. Te-ai comportat ca un veritabil împăciuitor și ai ales pe deplin calea de mijloc. Spui: „Indiferent care este problema, nu este nevoie să o iei în serios. Nu îngreuna lucrurile pentru tine sau pentru ceilalți. Dacă faci lucrurile dificile pentru alți oameni, atunci le faci dificile pentru tine. A fi bun cu ceilalți înseamnă a fi bun cu tine însuți. Dacă ești dur cu ceilalți, atunci ești așa și cu tine. De ce să te pui într-o poziție dificilă? A nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești este cel mai bun și cel mai grijuliu lucru pe care l-ai putea face pentru tine.” Această atitudine este, evident, a unei persoane care nu e meticuloasă în privința niciunui lucru. Nu ai o poziție sau o perspectivă corectă asupra niciunei probleme; ai o viziune confuză asupra tuturor lucrurilor. Nu ești meticulos și doar închizi ochii la lucruri. Când vei sta, în sfârșit, înaintea lui Dumnezeu și vei da socoteală pentru tine, va fi un lucru făcut de mântuială. De ce se va întâmpla asta? Întrucât spui mereu că nu ar trebui să impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Acest lucru îți oferă o mare alinare și bucurie, dar, în același timp, îți va cauza foarte multe probleme, astfel încât să nu ai o viziune sau o poziție clară asupra multor chestiuni. Desigur, te face totodată să nu poți înțelege clar care sunt cerințele și standardele lui Dumnezeu pentru tine atunci când te confrunți cu aceste situații sau ce rezultat ar trebui să obții. Aceste lucruri se întâmplă pentru că nu ești meticulos în nimic; sunt cauzate de atitudinea și opinia ta confuză. A nu impune ceea ce tu însuți nu-ți dorești reprezintă, oare, atitudinea tolerantă pe care ar trebui să o ai față de oameni și lucruri? Nu. Este doar o teorie care pare a fi corectă, nobilă și bună din exterior, dar este, de fapt, un lucru întru totul negativ. În mod clar, cu atât mai puțin este un adevăr-principiu la care oamenii ar trebui să adere. Dumnezeu nu le cere oamenilor să nu impună celorlalți ceea ce ei înșiși nu-și doresc, ci le cere să fie clari cu privire la principiile pe care ar trebui să le respecte atunci când gestionează diferite situații. Dacă este un lucru corect și în concordanță cu adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, atunci trebuie să te ții de el. Și nu numai că trebuie să te ții de el, ci și să-i admonestezi, să-i convingi și să ai părtășie cu ceilalți, astfel încât ei să înțeleagă exact care sunt intențiile lui Dumnezeu și care sunt adevărurile-principii. Aceasta este responsabilitatea și obligația ta. Dumnezeu nu-ți cere să alegi calea de mijloc și cu atât mai puțin îți cere să arăți cât ești de mărinimos. Ar trebui să te agăți de lucrurile pentru care Dumnezeu te-a admonestat și pe care le-ai învățat de la El și de ceea ce vorbește Dumnezeu în cuvintele Sale: cerințele, criteriile și adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le respecte. Nu numai că trebuie să te agăți și să te ții de ele pentru totdeauna, dar trebuie să și practici aceste adevăruri-principii prin puterea exemplului, precum și convingându-i, supraveghindu-i, ajutându-i și îndrumându-i pe ceilalți să se agațe de ele, să le respecte și să le practice în același mod în care o faci tu. Dumnezeu îți cere să faci acest lucru – asta îți încredințează El. Nu poți, pur și simplu, să ai cerințe de la tine în timp ce-i ignori pe ceilalți. Dumnezeu îți cere să adopți atitudinea corectă cu privire la probleme, să te ții de criteriile corecte și să știi exact care sunt criteriile din cuvintele lui Dumnezeu și să-ți dai seama exact care sunt adevărurile-principii. Chiar dacă nu poți realiza acest lucru, chiar dacă nu ești dispus să o faci, dacă nu-ți place, dacă ai noțiuni sau dacă te împotrivești acestui lucru, trebuie să-l tratezi ca pe responsabilitatea ta, ca pe obligația ta. Trebuie să ai părtășie cu oamenii despre lucrurile pozitive care vin de la Dumnezeu, despre lucrurile care sunt drepte și corecte și să le folosești pentru a-i ajuta, influența și îndruma pe ceilalți, astfel încât oamenii să poată beneficia de pe urma lor, să fie edificați de acestea și să meargă pe calea corectă în viață. Aceasta este responsabilitatea ta și nu ar trebui să te agăți cu încăpățânare de ideea: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”, pe care Satana a sădit-o în mintea ta. În ochii lui Dumnezeu, această zicală este doar o filosofie pentru interacțiuni lumești; este un mod de gândire care conține tertipurile Satanei; nu reprezintă calea corectă deloc și nici nu este un lucru pozitiv. Tot ceea ce Dumnezeu cere de la tine este să fii o persoană dreaptă, care înțelege clar ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă. El nu îți cere să fii pe placul oamenilor sau împăciuitor; El nu ți-a cerut să alegi calea de mijloc. Când o chestiune se referă la adevărurile-principii, trebuie să spui ceea ce trebuie spus și să înțelegi ceea ce trebuie înțeles. Dacă o persoană nu înțelege ceva, dar tu înțelegi și îi poți oferi indicații și o poți ajuta, atunci trebuie neapărat să-ți îndeplinești această responsabilitate și obligație. Nu trebuie să stai, pur și simplu, pe margine și să privești și, cu atât mai puțin ar trebui să te agăți de filosofiile pe care Satana le-a sădit în mintea ta, cum ar fi să nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Înțelegi? (Da.) Ceea ce este corect și pozitiv este așa chiar dacă nu îți place, chiar dacă nu ești dispus să faci acest lucru, chiar dacă nu ești capabil să-l faci și să-l realizezi, chiar dacă i te împotrivești sau elaborezi noțiuni împotriva lui. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba doar pentru că omenirea are firi corupte și anumite emoții, sentimente, dorințe și noțiuni. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba în veci. De îndată ce cunoști, înțelegi, experimentezi și obții cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, este obligația ta să ai părtășie cu ceilalți despre mărturiile tale din experiență. Acest lucru va permite și mai multor oameni să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să priceapă și să obțină adevărul, să înțeleagă cerințele și standardele lui Dumnezeu și să stăpânească adevărurile-principii. Făcând acest lucru, acești oameni vor câștiga o cale de practică atunci când vor întâmpina probleme în viața lor de zi cu zi și nu vor fi zăpăciți sau încătușați de diferitele idei și opinii ale Satanei. Zicala despre conduita morală: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” este, cu adevărat, planul viclean al Satanei de a controla mintea oamenilor. Dacă susții mereu acest lucru, atunci ești o persoană care trăiește conform filosofiilor satanice; o persoană care trăiește pe deplin într-o fire satanică. Dacă nu urmezi calea lui Dumnezeu, atunci nu iubești și nu cauți adevărul. Orice s-ar întâmpla, principiul pe care trebuie să-l urmezi și cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să ajuți oamenii cât de mult posibil. Nu ar trebui să practici ceea ce spune Satana, și anume să „nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” și să fii un „deștept” pe placul oamenilor. Ce înseamnă să ajuți oamenii cât poți de mult? Înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. De îndată ce vezi că un lucru face parte din responsabilitățile și obligațiile tale, ar trebui să ai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr. Asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. A clarificat această părtășie, în principiu, zicala despre conduita morală: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”? Ați înțeles-o? (Da.) Această zicală este relativ ușor de deslușit și puteți identifica, fără să deliberați prea mult, ce este în neregulă cu ea. Este pur și simplu prea absurdă, așa că nu este nevoie să avem și mai detaliat părtășie despre ea.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger