Care este adevărul-realitate? (Partea a treia)
Care este prioritatea atunci când vine vorba de urmărirea și de obținerea adevărului acum? Este ca, mai întâi, să diseci aberațiile și afirmațiile înșelătoare pe care le credeai corecte înainte și care aparțin noțiunilor tradiționale și să le respingi, odată ce le-ai înțeles bine esența. Aceste lucruri reprezintă primul strat de cătușe care îi leagă pe oameni. Acum, câte dintre aceste lucruri mai păstrați în inimile voastre? V-ați eliberat complet de ele? (Nu complet.) Este ușor să vă eliberați de aceste lucruri? De exemplu, unii oameni vor să își îndeplinească îndatoririle, dar simt și că trebuie să își cinstească părinții, ceea ce implică sentimente. Dacă tu continui doar să-ți emondezi sentimentele, spunându-ți să nu te gândești la părinți și la familia ta și să te gândești doar la Dumnezeu și să te concentrezi asupra adevărului, dar tot nu te poți abține să nu te gândești la părinții tăi, acest lucru nu poate rezolva problema fundamentală. Pentru a rezolva această problemă, trebuie să diseci lucrurile pe care le credeai corecte, împreună cu zicalele, cunoștințele și teoriile pe care le-ai moștenit și care sunt în concordanță cu noțiunile umane. În plus, atunci când ai de-a face cu părinții tăi, dacă îți îndeplinești sau nu obligațiile de copil, de a avea grijă de ei, trebuie să se bazeze, în întregime, pe condițiile tale și pe orchestrările lui Dumnezeu. Nu explică perfect acest lucru problema? Atunci când unii oameni își părăsesc părinții, simt că le datorează multe acestora și că nu fac nimic pentru ei. Însă apoi, atunci când locuiesc împreună, nu sunt deloc filiali față de părinții lor și nu își îndeplinesc niciuna dintre obligații. Este aceasta o persoană cu adevărat filială? Asta înseamnă să spui vorbe goale. Nu contează ce faci, ce gândești sau ce plănuiești, aceste lucruri nu sunt importante. Ceea ce este important este dacă poți înțelege și crede cu adevărat că toate ființele create sunt în mâinile lui Dumnezeu. Unii părinți au acea binecuvântare și acel destin de a se putea bucura de bunăstare în casă și de fericirea unei familii numeroase și prospere. Aceasta este suveranitatea lui Dumnezeu și o binecuvântare pe care El le-o dăruiește. Unii părinți nu au acest destin, Dumnezeu nu a rânduit acest lucru pentru ei. Nu sunt binecuvântați să se bucure de o familie fericită sau să se bucure de faptul că pruncii le rămân alături. Aceasta este orchestrarea lui Dumnezeu și oamenii nu pot forța acest lucru. Indiferent ce se întâmplă, în cele din urmă, când vine vorba de pietatea filială, oamenii trebuie să aibă măcar o mentalitate de supunere. Dacă mediul permite acest lucru și dacă ai mijloacele de a face asta, atunci poți să le arăți părinților pietate filială. Dacă mediul nu permite și nu ai mijloacele necesare, atunci nu încerca să forțezi lucrurile – cum se numește acest lucru? (Supunere.) Aceasta se numește supunere. Cum se produce această supunere? Care este baza supunerii? Ea se bazează pe faptul că toate aceste lucruri sunt rânduite și guvernate de Dumnezeu. Deși oamenii ar putea dori să aleagă, nu pot, nu au dreptul de a alege și ar trebui să se supună. Atunci când simți că oamenii ar trebui să se supună și că totul este orchestrat de Dumnezeu, nu te simți mai liniștit în inima ta? (Ba da.) Atunci conștiința ta se va mai simți mustrată? Nu se va mai simți mustrată în mod constant, iar ideea de a nu fi fost filial față de părinții tăi nu va mai pune stăpânire pe tine. Din când în când, s-ar putea să te mai gândești la asta, deoarece acestea sunt gânduri sau instincte normale în rândul umanității și nimeni nu le poate evita. De exemplu, văzând că mama lor este bolnavă, oamenii normali se simt neliniștiți și își doresc să poată suferi în locul ei. Unii oameni spun: „Numai de-ar putea fi vindecată mama mea, chiar dacă asta ar însemna să mi se scurteze viața cu câțiva ani!” Aceasta este latura pozitivă a umanității; este instinctul uman. Așadar, atunci când vezi că mama ta este bolnavă și te simți tulburat, este acest sentiment de suferință o problemă? Nu, nu este o problemă, pentru că acesta este un lucru pe care umanitatea normală ar trebui să îl aibă. Sentimentul de suferință din inima ta este un lucru bun; dovedește că ai o inimă și că ai umanitate. În această lume, mama ta este persoana de care Dumnezeu a rânduit ca tu să fii cel mai apropiat. Dacă ea este bolnavă și suferă, iar tu ești indiferent, atunci mai ești uman? Dacă spui: „Nu am niciun sentiment pentru ea și nu am niciun sentiment în legătură cu durerea ei, simt durere doar atunci când Dumnezeu simte durere!” Este adevărată această afirmație? Nu este adevărată, este falsă. Mama te-a născut, te-a crescut atâția ani, este cea mai apropiată persoană de tine și te iubește cel mai mult. Atunci când ea este bolnavă și suferă, dacă tu nu simți nicio tulburare în inima ta, atunci înseamnă că inima ta este împietrită! Acest lucru nu este normal, nu te strădui să fii acest tip de persoană. Este foarte normal să te simți tulburat din această cauză, dar dacă nu-ți mai faci datoria din cauza acestui sentiment de tulburare și te plângi în legătură cu Dumnezeu, este normal? (Nu, nu este normal.) De ce nu este normal? Deoarece gândirea ta nu este în concordanță cu adevărul și nu este ceea ce ar trebui să aibă umanitatea normală, nu este normal. Oamenii au natura Satanei, trăiesc după firile lor corupte, așa că pot încălca adevărul și își pot pierde conștiința și rațiunea, ca și cum ar deveni brusc bolnavi mintal. Nu este normal, deci cum se ajunge la acest lucru? Este cauzat de firile corupte ale oamenilor. Odată ce firile lor corupte sunt dezvăluite, ei se pot împotrivi lui Dumnezeu oricând și oriunde și pot da naștere unor gânduri care nu sunt în concordanță cu adevărul și care se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu pentru un capriciu, oricând și oriunde. Așa stau lucrurile.
Toate ființele umane corupte au sentimente și sunt adesea constrânse de acestea, ceea ce le face incapabile să se supună lui Dumnezeu sau să acționeze în conformitate cu adevărurile-principii. Pentru a ajunge la supunerea față de Dumnezeu, trebuie rezolvată problema sentimentelor. Ce fel de sentimente îi împiedică cel mai mult pe oameni să practice adevărul și trebuie alungate? Ce fel de sentimente fac parte din ceea ce ar trebui să aibă umanitatea normală și nu reprezintă o problemă? Ce fel de sentimente aparțin unei firi corupte? Aceste lucruri trebuie să fie clar deslușite. De exemplu, să zicem că odrasla ta este hărțuită și, în calitate de mamă, o protejezi și te duci să cauți familia care ți-a hărțuit copilul pentru a discuta cu ei – este acest lucru normal? Este vorba de copilul tău, așa că este corect și normal ca tu să îl protejezi. Însă, dacă odrasla ta îi hărțuiește pe alți copii, dacă agresează chiar și copii bine crescuți, iar tu vezi acest lucru, dar nu-ți pasă și crezi că odrasla ta este grozavă și chiar o înveți, în secret, să-i lovească pe alți oameni, iar când alții vin să discute cu tine, tu continui să îți aperi copilul, este acest comportament corect? Nu, nu este. Care este problema cu acest comportament? Este condus de sentimente. De ce spun că este condus de sentimente? Crezi că este inacceptabil ca alții să îți agreseze copilul, iar dacă acesta suferă un pic, mergi imediat să rezolvi problema și să ceri explicații, deci de ce nu vezi cum copilul tău îi hărțuiește pe copiii altora? Ba chiar îți încurajezi copilul să îi lovească pe ceilalți, nu este aceasta o faptă răuvoitoare? Oamenii care fac acest lucru sunt răuvoitori sub aspectul firii lor. Cum poate fi explicat acest lucru prin prisma sentimentelor? Prin ce se caracterizează sentimentele? Cu siguranță, prin nimic pozitiv. Este un accent pe relațiile fizice și satisfacerea predilecțiilor trupului. Favoritismul, apărarea neajunsurilor celorlalți, adorația, răsfățul și îngăduința, toate se încadrează în categoria sentimentelor. Unii oameni investesc mult în sentimente, reacționează la orice li se întâmplă pe baza sentimentelor lor; în inimile lor, ei știu foarte bine că acest lucru este greșit și totuși sunt încă incapabili să fie obiectivi, cu atât mai puțin să acționeze conform principiilor. Când oamenii sunt întotdeauna constrânși de sentimente, sunt ei capabili să practice adevărul? Acest lucru este extrem de dificil! Incapacitatea multor oameni de a practica adevărul se reduce la sentimente; ei le consideră ca fiind deosebit de importante, le pun pe primul loc. Sunt oameni care iubesc adevărul? Cu siguranță nu. Ce sunt sentimentele, în esență? Sunt un fel de fire coruptă. Manifestările sentimentelor pot fi descrise folosind mai multe cuvinte: favoritism, protejarea neprincipială a altora, menținere a relațiilor fizice și părtinire; asta reprezintă sentimentele. Care sunt consecințele probabile ale faptului că oamenii au sentimente și trăiesc după ele? De ce detestă Dumnezeu cel mai mult sentimentele oamenilor? Unii oameni sunt mereu constrânși de sentimentele lor, nu pot pune adevărul în practică și, deși doresc să se supună lui Dumnezeu, nu pot, așa că se simt chinuiți de sentimentele lor. Există mulți oameni care înțeleg adevărul, dar nu îl pot pune în practică și acest lucru se întâmplă tot pentru că sunt constrânși de sentimente. De exemplu, unii oameni pleacă de acasă pentru a-și îndeplinii îndatoririle, dar se gândesc mereu la familia lor, zi și noapte, și nu-și pot îndeplini bine îndatoririle. Nu este aceasta o problemă? Unii oameni au pasiuni secrete, iar în inima lor nu există loc decât pentru acea persoană, ceea ce le afectează îndeplinirea îndatoririlor lor. Nu este aceasta o problemă? Unii oameni îi admiră și îi idolatrizează pe alții, ei nu vor asculta de nimeni în afară de acele persoane, până într-acolo încât nu ascultă nici măcar ceea ce spune Dumnezeu. Chiar dacă altcineva are părtășie despre adevăr cu ei, aceștia nu-l vor accepta; ei ascultă doar cuvintele acelei persoane, cuvintele idolului lor. Unii oameni au un idol în inimile lor și nu permit altora să vorbească despre idolul lor sau să se atingă de el. Dacă cineva vorbește despre problemele idolului lor, ei se înfurie și trebuie să-și apere idolul și să răstălmăcească ce zice acea persoană. Nu vor permite ca idolul lor să sufere o nedreptate fără să-l apere și fac tot ce le stă în putință pentru a proteja reputația idolului lor; prin cuvintele lor, nedreptățile idolului lor devin drepte și nu-i lasă pe oameni să rostească cuvinte adevărate sau să îl dea în vileag. Acest lucru nu înseamnă dreptate, acestea se numesc sentimente. Sunt sentimentele îndreptate doar către familia cuiva? (Nu.) Sentimentele sunt destul de ample; ele sunt un fel de fire coruptă, nu se referă doar la relațiile dintre membrii familiei, nu se limitează la acest cadru. Ele pot viza, de asemenea, pe superiorul tău, pe cineva care ți-a făcut favoruri sau te-a ajutat, pe cineva care are cea mai apropiată relație cu tine, care se înțelege bine cu tine, pe un consătean, pe un prieten de-ai tăi sau chiar pe cineva pe care îl admiri – acest lucru nu este bătut în cuie. În acel caz, alungarea sentimentelor este la fel de simplă ca și faptul de a nu te gândi la părinții sau la familia ta? (Nu.) Este oare atât de ușor să te eliberezi de sentimente? Când majoritatea oamenilor ajung la 30 de ani și pot trăi independent, nu le mai este atât de dor de casă, iar la 40 de ani, acest lucru devine complet normal. Când oamenii nu au ajuns încă la vârsta adultă, le este foarte dor de casă și nu-și pot părăsi părinții pentru că nu au încă abilitatea de a supraviețui independent. Este normal să le fie dor de familie și de părinți. Nu este o chestiune de sentimente. Când atitudinea și punctul de vedere despre cum să faci lucrurile sunt alterate de sentimente, atunci devine o chestiune legată de sentimente. Pentru că există o legătură de sânge între tine și părinții tăi la nivel trupesc și ați trăit împreună atâția ani, este normal să-ți fie dor de părinți. Unii oameni spun că nu le este deloc dor de părinți, dar poate că au plecat de curând de acasă și oriunde privesc este proaspăt și nou, au scăpat în sfârșit de cicăleala părinților și nimeni nu încearcă să-i controleze, așa că se simt fericiți. Însă faptul că se simt fericiți înseamnă că nu au sentimente? Nu, nu înseamnă asta. Unii oameni spun: „Cred în Dumnezeu de câțiva ani și am ajuns să înțeleg unele adevăruri. Îmi îndeplinesc datoria fără a fi constrâns deloc de sentimente și nu mai am niciun fel de sentimente.” Este această afirmație practică? Acestea sunt, în mod clar, cuvintele cuiva care nu înțelege adevărul. Atunci când oamenii ascultă multe predici, înțeleg unele cuvinte și doctrine și pot vorbi despre câteva teorii spirituale, se gândesc: „Am crescut în statură și am înțeles multe adevăruri. Dacă voi fi arestat, nu voi fi o iudă. Cel puțin, am această credință și hotărâre. Nu este oare acest lucru statură? Când mă gândesc la entuziasmul meu din momentul în care am ajuns să cred în Dumnezeu, eram dispus să-mi dedic întreaga viață lui Dumnezeu. Acest entuziasm și acest jurământ nu s-au schimbat și nu s-au estompat câtuși de puțin. Nu este acesta un progres?” Este acesta un fenomen superficial? (Da.) Toate acestea sunt fenomene superficiale. Dacă oamenii vor să facă un progres real, trebuie să înțeleagă adevărul. A fi capabil să vorbești despre doctrine și teorii spirituale poate să realizeze o schimbare reală? (Nu, nu poate.) Dacă nu poți nici măcar să-ți rezolvi propriile probleme și nu poți pune în practică nimic din adevăr, poți fi de folos altora? Simpla ascultare a predicilor și înțelegerea doctrinelor sunt inutile; trebuie să pui în practică și să experimentezi cuvintele lui Dumnezeu. Când înțelegi adevărul, trebuie să îl pui în practică. Numai atunci vei deține realitatea. Nu poți înțelege mai profund adevărul decât practicându-l, nu poți dobândi adevărul decât atunci când îl înțelegi cu adevărat și nu poți crește decât dobândind adevărul.
Ce înțelegeți acum, după ce am avut părtășie cu voi și v-am ajutat să distingeți care este adevărul și care sunt cuvintele corecte? (Că trebuie să privim lucrurile pe baza adevărurilor-principii și că nu putem considera comportamentele bune exterioare, obișnuite sau doctrinele spirituale ca fiind adevărul.) Comportamentele bune și zicalele corecte nu pot schimba o persoană. Oricât de adevărate ar fi, nu numai că nu sunt adevărul, dar nu au nimic de-a face cu adevărul. Dacă te agăți mereu de ele și le consideri ca fiind adevărul, atunci nu vei înțelege niciodată adevărul și nu-l vei dobândi niciodată. Acesta este un aspect. Există un alt aspect și anume: pot doctrinele spirituale permite unei persoane să înțeleagă adevărul? (Nu, nu pot.) De ce? Deși doctrinele spirituale pot fi toate considerate a fi cuvinte corecte, ele nu pot obține schimbarea firilor corupte ale unei persoane. Deci, pe ce anume se poate baza cineva pentru a schimba firile corupte ale unei persoane? Unii oameni spun să ne bazăm pe adevăr, alții spun să ne bazăm pe înțelegerea și pe acceptarea adevărului, iar alții spun să ne bazăm pe practicarea adevărului. Sunt corecte aceste cuvinte? Dintr-o perspectivă literală, există o latură corectă în toate acestea, dar toate sunt cele mai superficiale doctrine; aceste doctrine nu te pot salva și nici nu îți pot rezolva dificultățile. Când te vei confrunta cu o situație și oamenii îți vor spune că trebuie să accepți adevărul, vei spune: „Cum aș putea să-l accept? Am dificultăți și nu pot renunța!” Pot deveni aceste doctrine calea ta pentru a practica adevărul? (Nu, nu pot.) Unii oameni spun că, atunci când te confrunți cu o situație, ar trebui să mănânci și să bei mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. Ai auzit acest lucru de multe ori, dar pe care dintre dificultățile tale a rezolvat-o? Este corect să mănânci și să bei mai mult din cuvintele lui Dumnezeu, dar din ce aspect al cuvintelor lui Dumnezeu ar trebui să mănânci și să bei? Cum ar trebui să le corelezi cu dificultățile tale? După ce le corelezi cu dificultățile tale, cum le rezolvi? Care este calea de practică? Ce aspect al adevărului ar trebui să folosești pentru a-ți rezolva dificultățile? Nu sunt acestea probleme reale? (Ba da.) Acestea sunt problemele reale. Prin urmare, doctrinele corecte nu pot rezolva dificultățile practice ale oamenilor, iar cu atât mai puțin firile corupte ale oamenilor. Ce anume poate rezolva firile corupte ale oamenilor? Toată lumea știe că numai adevărul poate rezolva problema firilor corupte ale oamenilor, dar dacă oamenii nu înțeleg ce este adevărul sau dacă nu caută sau nu acceptă adevărul, pot fi rezolvate firile lor corupte? (Nu.) Prin urmare, pentru a rezolva firile corupte ale cuiva, trebuie să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu. Altfel spus, numai prin experimentarea judecății și a mustrării lui Dumnezeu, pot fi purificate firile corupte ale cuiva. Este nevoie ca oamenii să urmărească adevărul și să coopereze cu lucrarea lui Dumnezeu pentru a obține rezultate. Dacă nu urmărești adevărul și te concentrezi doar asupra înțelegerii doctrinelor spirituale, fără să știi măcar dacă sunt sau nu adevărul, dar acceptându-le ca fiind adevărul, poate acest lucru să rezolve firile tale corupte? În plus, dacă nu înțelegi adevărul, atunci când dezvălui o fire coruptă, poți discerne acest lucru? Poți să îl verifici comparându-l cu spusele lui Dumnezeu? În proporție de sută la sută, nu poți. Ai putea aplica orbește regulile, ceea ce este și mai puțin posibil să-ți rezolve firile corupte. Care este cel mai important lucru în rezolvarea firilor corupte? Cel mai important lucru este că oamenii trebuie să înțeleagă adevărul. În acest moment, majoritatea oamenilor consideră doctrinele ca fiind adevărul și nu înțeleg ce este adevărul. La fel ca în exemplul sentimentelor pe care tocmai l-am menționat, prima abordare a mamei a fost aceea de a-și proteja copilul de hărțuire, ceea ce este corect. Din punctul vostru de vedere: „Acestea sunt sentimente; nu poți face asta. Acest tip de comportament trebuie criticat și condamnat.” Voi definiți lucrurile care nu implică adevărul, care nu au legătură cu adevărul și, de fapt, unele lucruri pe care oamenii ar trebui să le facă instinctiv, ca fiind lucruri care încalcă adevărul, iar apoi respingeți acele lucruri. Credeți că aderarea la acest principiu înseamnă practicarea adevărului. Iar în ceea ce privește cea de-a doua abordare, a mamei care aprobă hărțuirea copiilor altora de către copilul ei, atunci când este vorba, cu adevărat, de dezvăluirea unei firi corupte și de practicarea adevărului, tu crezi: „Atât timp cât nu face rău, nu este o problemă atât de mare.” De ce ai astfel de gânduri și o astfel de înțelegere? (Pentru că nu înțelegem adevărul.) Aici se află problema! Așadar, pentru că nu înțeleg adevărul, de multe ori, oamenii aleg o abordare pe care o consideră corectă și cred că practică adevărul. Deseori, pentru că nu înțeleg adevărul, oamenii nu pot decât să aplice și să respecte reguli, iar atunci când se confruntă cu probleme, nu știu cum să le rezolve, așa că ei consideră respectarea regulilor ca fiind practicarea adevărului. Pot oamenii care cred în Dumnezeu în acest fel să realizeze progrese în viață? Pot ei să ajungă la o înțelegere a adevărului și să pătrundă în realitate? Mulți oameni cred că să fii capabil să vorbești despre cuvinte și doctrine înseamnă să înțelegi adevărul și să fii un credincios așa cum trebuie în Dumnezeu. Atunci, de ce continuă să dezvăluie firi corupte în multe chestiuni? De ce nu pot rezolva problemele practice pe care le întâlnesc? Acest lucru dovedește că să fii capabil să vorbești despre cuvinte și doctrine nu înseamnă deloc să înțelegi adevărul. Indiferent despre câte doctrine poți vorbi, asta nu dovedește că ai obținut adevărul. Trebuie să fii capabil să rezolvi probleme practice și să găsești principiile de practică. Numai așa înțelegi, în mod real, adevărul. Mulți oameni cred că, atât timp cât își pot îndeplini îndatoririle, suferă și plătesc prețul, indiferent de firile corupte pe care le dezvăluie, nu este o mare problemă. Ei cred că, atât timp cât își îndeplinesc îndatoririle, cât pot suferi și nu se plâng de Dumnezeu, Îl iubesc și dau dovadă de loialitate. Sunt multe momente în care, pentru că oamenii nu înțeleg adevărul, dau dovadă de unele intenții bune, dar, de fapt, perturbă și tulbură lucrarea bisericii și, totuși, cred că protejează interesele lui Dumnezeu și ale casei Lui. Ce se întâmplă? Acest lucru se datorează faptului că oamenii nu înțeleg adevărul și nu au cunoștințe practice despre adevăr, ceea ce îi determină să facă în mod constant lucruri care sunt contrare adevărului. Între timp, ei cred că fac ceea ce trebuie, că au practicat adevărul și că au satisfăcut intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare dificultate a lor. Deși este o dificultate, există întotdeauna o cale de a o rezolva. Singura cale este ca, ori de câte ori întâlnești o problemă și dezvălui o fire coruptă, trebuie să reflectezi asupra ta și să cauți adevărul pentru a-l înțelege. Atât timp cât în tine există firi corupte, atunci vor apărea multe tipuri de stări în lăuntrul tău. Atunci când oamenii trăiesc în medii și stări diferite, ei vor dezvălui anumite gânduri, perspective și intenții – acestea sunt adevăratele lor stări lăuntrice. Observând gândurile, perspectivele și intențiile oamenilor, le poți vedea firile și poți ști care le este natura. Reflectând asupra ta și deslușindu-i pe ceilalți în acest mod, este ușor să obții rezultate. Doar cunoscându-ți propriile firi corupte și înțelegând în profunzime esența lor poți obține pe deplin rezultate în cunoașterea de sine. Atunci vei avea, în mod natural, o cale pentru felul în care ar trebui să cauți adevărul pentru a-ți rezolva firile corupte. Atât timp cât oamenii pot accepta adevărul, firile lor corupte pot fi purificate, iar problema corupției lor poate fi rezolvată cu ușurință. Dacă oamenii nu pot accepta adevărul, atunci ei nu vor obține niciodată o schimbare în propria viață-fire. Acum, voi sunteți cu toții dispuși să urmăriți adevărul, așa că trebuie să vă concentrați asupra adevărului.
Pentru a rezolva natura oamenilor, trebuie să o excavăm, mai degrabă, de la rădăcină și din firile oamenilor, decât din modul în care aceștia fac lucrurile. De asemenea, nu trebuie să punem accent pe motive și pe condiții obiective, în schimb, trebuie să le comparăm cu adevărul. Adevărul exprimat în cuvintele lui Dumnezeu vizează firile corupte ale oamenilor. Să luăm exemplul sentimentelor menționat mai devreme: oamenii cred că, uneori, dorul de părinți sau dorul de casă sunt sentimente. Sunt oare ele același lucru cu ceea ce Dumnezeu numește sentimente? (Nu.) Atunci, nu se poate vorbi despre sentimentele pe care le înțelegi în același fel cu acelea despre care vorbește Dumnezeu. Sentimentele despre care vorbești tu aparțin unor stări umane normale, nu aparțin unei firi corupte. Dacă îți tratezi rudele de sânge ca pe niște idoli, iar acest lucru te determină să nu-L urmezi sau să nu I te supui lui Dumnezeu, atunci sentimentele tale sunt prea puternice, iar acest lucru aparține unei firi corupte. Prin urmare, se referă la chestiunea de a avea sau nu o înțelegere pură a adevărului. Atunci când consideri ceea ce crezi că este dorul de casă sau faptul de a fi un pic mai amabil cu părinții tăi ca fiind sentimente, nu este aceasta o înțelegere denaturată a adevărului? De fapt, ceea ce înțelegi nu este adevărul și nu este în concordanță cu adevărul, este doar un fenomen exterior. Care sunt sentimentele despre care vorbește Dumnezeu? Ele sunt a doua abordare, modul în care mama și-a tratat copilul, menționat mai devreme, care este o stare de favoritism și de acordare a unei protecții neprincipiale cuiva. Acestea sunt sentimentele pe care le expune Dumnezeu – dezvăluirea unei firi corupte a mamei în această chestiune. Nu sunt aceste două abordări total diferite? Prima abordare este un fenomen normal și nu este nevoie să-l emondăm, nici să săpăm adânc, să-l disecăm și, cu atât mai puțin, să-l confruntăm cu adevărul sau să practicăm un anumit aspect al adevărului sau să renunțăm la ceva. Atunci, este această abordare potrivită? Este necesar să acționăm în acest mod? Nu este necesar, nu există corect sau greșit în această abordare. Cea de-a doua abordare implică o fire. Ce fel de manifestări ale sentimentelor au de-a face cu firile corupte? (Favoritismul, protecția neprincipială a altora, menținerea unor relații trupești și lipsa de dreptate.) Acestea sunt lucrurile cuprinse în cuvântul „sentimente” despre care vorbește Dumnezeu. Dacă poți să înțelegi atât de mult și să legi cu adevărat aceste lucruri de tine, atunci ar trebui să depui eforturi pentru a rezolva aceste firi corupte. Doar atunci când nu vei mai fi constrâns de aceste sentimente, acțiunile tale vor fi toate de practicare a adevărului. Atunci stările pe care înțelegi că le cuprind sentimentele vor corespunde în totalitate cuvântului „sentimente”, așa cum a grăit Dumnezeu. Acesta este adevărul pe care îl vei înțelege. Dacă ți s-ar cere să ai părtășie despre ce sunt sentimentele, iar tu ai vorbi despre prima abordare a mamei, aceasta este o manifestare a faptului că nu înțelegi adevărul. Dacă ai părtășie despre cea de-a doua abordare a mamei și îi diseci firea coruptă, atunci înțelegi adevărul. Dacă lucrurile despre care ai părtășie, pe care le experimentezi și pe care le înțelegi sunt în concordanță cu adevărul cuvintelor lui Dumnezeu și nu există contradicții sau inconsecvențe, acest lucru dovedește că înțelegi cuvintele lui Dumnezeu, că le-ai priceput sensul, că le-ai înțeles și că le poți practica și aplica. Atunci vei fi obținut adevărul și viața, iar semnificația acestui lucru este că vei fi pătruns deja în adevărul-realitate. În acel moment, când vei vedea din nou acest tip de lucruri, vei fi capabil să le discerni și vei ști ce fel de dezvăluiri sunt normale și ce fel de dezvăluiri sunt cele ale unei firi corupte, iar în inima ta, acest lucru va fi foarte clar. În acest fel, nu vor fi oare acțiunile tale precise? Nu vor fi acțiunile tale conforme cu adevărul? Nu vei avea adevărul-realitate? Dacă acționezi cu precizie și înțelegi adevărul, atunci înțelegerea și experiențele despre care ai părtășie nu vor putea să-i ajute pe alții și să le rezolve dificultățile? (Ba da.) Aceasta este latura practică a adevărului.
Unii oameni nu-și îndeplinesc bine îndatoririle din cauza calibrului lor slab, dar pretind întotdeauna că este din cauza lipsei de conștiință. Care este explicația corectă? (Că au un calibru slab.) Uneori, atunci când o persoană îndeplinește o datorie, este posibil să înțeleagă elementele de bază ale cunoștințelor profesionale respective, dar să nu înțeleagă aspectele mai avansate ale acestora, pentru că nu le-a învățat niciodată înainte. Conducătorul ei o etichetează ca fiind superficială, alunecoasă și leneșă, dar, de fapt, ei îi lipsesc doar cunoștințele profesionale și nu a învățat încă acele lucruri, dar face deja tot ce poate. Totuși, conducătorul ei spune că este superficială – acest lucru nu este în concordanță cu faptele. Aceasta este o utilizare a terminologiei fără discernământ și o etichetare fără discernământ. De ce folosesc oamenii terminologia și îi etichetează pe alții fără discernământ? Nu cumva pentru că nu înțeleg adevărul? Unii oameni vor spune, cu siguranță, că da, alții vor spune că este din cauză că au un calibru slab și sunt prea confuzi, iar alții vor spune că este din cauză că umanitatea lor este prea rea și au intenții greșite. Care explicație este cea corectă? De fapt, toate aceste trei stări există, iar judecata trebuie făcută în funcție de cazul specific. Dacă este cauzată de faptul că nu înțeleg adevărul, dar cineva spune că este din cauză că au un calibru slab și sunt prea confuzi, atunci aceste cuvinte nu sunt corecte. Dacă aceasta este cauzată în mod clar de umanitatea lor rea și de motivele lor ascunse, dar cineva spune că este din cauză că au un calibru slab și sunt prea confuzi, acest lucru denaturează faptele și este posibil să le permită oamenilor răi să scape printre degete. Există și alte cazuri care sunt cauzate de oamenii care nu înțeleg adevărul, dar alții spun că sunt cauzate de umanitatea rea a acelor oameni. Acest mod de a privi lucrurile nu este corect și este probabil ca ei să trateze oamenii buni ca pe oameni răi, ceea ce va avea consecințe nefaste. Sunt mulți oameni care nu pot discerne aceste lucruri și nu pot înțelege în profunzime esența problemei. Ei aplică orbește reguli și trag concluzii pe baza propriilor idei, iar apoi simt că au discernământ și că pot vedea lucrurile clar. Nu este oare aceasta aroganță și neprihănire de sine? Dacă cineva are o umanitate proastă și îi etichetează și condamnă pe oameni fără discernământ, pe baza propriilor motive ascunse, aceasta este natura unei persoane rele. Astfel de oameni sunt o minoritate; majoritatea oamenilor fac acest gen de lucruri pentru că nu înțeleg adevărul. Cei care nu înțeleg adevărul aplică reguli și folosesc termeni spirituali fără discernământ. De exemplu, unii oameni au, clar, o problemă cu umanitatea lor, caută mereu modalități de a lenevi și nu depun efort când își îndeplinesc îndatoririle, dar cei fără discernământ spun că acesta este un calibru slab. Unii oameni au, în mod evident, un simț al dreptății și, atunci când văd ceva care încalcă principiile, ei vor aduce în discuție și vor proteja interesele bisericii, dar sunt adesea etichetați de către oamenii care nu înțeleg adevărul ca fiind aroganți și neprihăniți de sine și chiar sunt tratați ca fiind oameni răi, ceea ce nu este, cu adevărat, drept față de oamenii buni. Unii oameni sunt, în mod clar, mici în statură și devin slabi pe moment, cât timp sunt constrânși de sentimentele lor, iar cei care nu înțeleg adevărul îi vor caracteriza ca oameni care au sentimente prea puternice și care nu au o inimă sinceră pentru Dumnezeu. Așa sunt persoanele cărora le lipsește adevărul – fără a lua în considerare contextul sau situația reală, ele continuă să aplice regulile fără discernământ, spunând un lucru într-un moment și altul în următorul. Pot astfel de persoane să folosească adevărul pentru a rezolva problemele? (Nu pot.) Atunci când oamenii care nu înțeleg adevărul încearcă să rezolve probleme, nu pot prescrie medicamentul potrivit. Este ca și cum ar încerca să trateze o persoană cu dureri de stomac tratându-i capul, nu pot găsi cauza problemei. Nu înțeleg unde este cauza problemei sau la ce se referă și ce spun cuvintele lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă să înțelegi adevărul. Acum înțelegeți mult sau puțin din adevăr? (Puțin.) De exemplu, să spunem că cineva întreabă: „De ce nu poți să te supui când ți se întâmplă această problemă?” Oamenii răspund adesea: „Pentru că nu-L cunosc pe Dumnezeu!” Este corectă această explicație? Uneori este corectă, alteori nu. De cele mai multe ori nu este corectă, iar aceasta este doar o etichetare fără discernământ. Oamenii pricep un pic de terminologie spirituală, pe care apoi o aplică și o folosesc fără discernământ, iar, ca urmare, apar multe probleme. Unele sunt interpretări greșite, altele sunt judecăți, iar acest lucru creează rezultate dăunătoare și chiar provoacă haos. Când cei care nu au înțelegere spirituală învață un lucru, îl aplică și îl folosesc fără discernământ. Ei sunt cei mai predispuși să facă greșeli și sunt înclinați să facă greșeli de principiu. Întrucât oamenii care au capacitatea de înțelegere pot face câteva greșeli, dar aceste greșeli nu sunt probleme de principiu și pot trage învățăminte din aceste greșeli. Dacă oamenii au o înțelegere absurdă, dacă interpretează greșit cuvintele lui Dumnezeu atunci când le citesc, dacă au abateri în comprehensiunea lor atunci când ascultă predici și dacă sunt predispuși să găsească nod în papură și să facă observații, acest lucru este foarte supărător. Nu numai că le este imposibil să intre în adevărul-realitate, dar, în timp, vor începe să acționeze cu nesăbuință și să provoace tulburări în lucrarea bisericii. Acesta este un final grav.
Acum, ar trebui să reflectați: sunt cuvintele, doctrinele și teoriile spirituale despre care vorbiți adesea adevărul? Înțelegeți adevărul sau doar doctrinele? Câte adevăruri-realități există în înțelegerea voastră? Odată ce veți înțelege aceste lucruri, vă veți cunoaște cu adevărat și vă veți știi propria măsură. De exemplu, ați avut multă părtășie despre adevărurile despre cum să fiți persoane oneste, dar le-ați înțeles în mod real? Poate că sunteți capabili să aveți părtășie despre unele cuvinte și să vorbiți despre o oarecare înțelegere, dar în câte dintre aceste realități ați pătruns? Sunteți cu adevărat persoane oneste acum? Puteți vorbi clar despre acest lucru? Unii oameni spun: „A fi o persoană onestă înseamnă să nu spui minciuni, să spui tot ce ai în inimă, să nu ascunzi nimic și să nu te eschivezi de la nimic. Acesta este standardul pentru a fi o persoană onestă.” Ce părere aveți despre această afirmație? Este ea conformă cu adevărul? (Nu.) Poți vorbi despre cuvinte și doctrine, dar când vine vorba de detalii ale practicii sau de probleme specifice, ești în pană de cuvinte. Acest lucru nu înseamnă că înțelegi adevărul. Oamenii nu înțeleg adevărul, dar se gândesc mereu: „Eu înțeleg deja multe, dar Dumnezeu nu mă folosește. Dacă Dumnezeu m-ar folosi și aș deveni conducător de biserică, m-aș putea asigura că fiecare frate și soră ajunge să înțeleagă adevărul.” Nu sunt acestea vorbe foarte mari? Ai cu adevărat această capacitate? Sunt oameni onești cei care se pot făli și lăuda? Acești oameni nu înțeleg adevărul, dar totuși se fălesc și se laudă – nu sunt ei jalnici? (Ba da, sunt jalnici.) Voi ascultați multe predici acum, dar dacă nu înțelegeți niciodată adevărul, mai devreme sau mai târziu veți merge pe aceeași cale ca și fariseii, iar apoi veți fi farisei ai zilelor noastre. Nu există oare această posibilitate? (Ba da.) Este mult prea probabil să se întâmple asta. Naturile satanice ale oamenilor sunt adânc înrădăcinate. Dacă dobândesc unele cunoștințe sau educație și pot predica unele teorii corecte și predici înalte, este foarte probabil că vor deveni farisei. Dacă nu vrei să devii un fariseu sau să mergi pe calea unui fariseu, singura modalitate de a evita acest lucru este să te străduiești să înțelegi adevărul, să pătrunzi în realitate și să transformi doctrinele pe care le înțelegi în adevăr-realitate. Deci, ce se consideră, în mod real, că este înțelegerea adevărului de a fi o persoană onestă? Ar trebui să meditați singuri la acest lucru și să aveți părtășie despre această temă atunci când aveți timp liber. Ce este mai exact o persoană onestă? Care sunt standardele cerute în cuvintele lui Dumnezeu pentru oamenii onești despre care vorbește El? Care dintre aceste standarde cerute de Dumnezeu pot fi practicate de oameni? Cum arată persoana onestă despre care vorbește Dumnezeu? Ce aspect al firilor corupte ale oamenilor vizează faptul de a fi o persoană onestă? Nu merită să aprofundăm aceste întrebări? Cuvintele și adevărurile pe care Dumnezeu le cere oamenilor să le practice nu vizează modul de a face lucrurile sau comportamentul oamenilor. Ele vizează naturile și firile satanice ale oamenilor. De aceea se spune că aceste cuvinte sunt adevărul. Dacă singurul lor scop ar fi acela de a schimba comportamentul oamenilor și de a-i învăța cum să gândească, atunci ele nu ar fi adevărul, ci doar un fel de teorie. Se poate spune că orice educator poate avea o mică influență asupra oamenilor și le poate schimba puțin comportamentul, iar prin punerea în practică a acestor învățături și prin sintetizarea lor, comportamentul oamenilor poate fi, treptat, ajustat. Există o mulțime de cunoștințe de acest fel, dar aceste lucruri nu sunt adevărul, deoarece nu pot rezolva firile corupte ale oamenilor și nici problema cauzelor păcatelor lor. Doar cuvintele lui Dumnezeu pot purifica și rezolva corupția oamenilor, doar cuvintele lui Dumnezeu pot rezolva în profunzime natura satanică a oamenilor și, prin urmare, doar cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul. Care este adevărata semnificație a adevărului din cuvintele lui Dumnezeu? Merită să medităm, să ne gândim și să avem părtășie despre acest lucru adesea, împreună. Nu uitați niciodată acest lucru: lucrurile care pot schimba doar comportamentul oamenilor nu sunt adevărul; ele sunt doar cunoștințe și legi. Adevărul nu poate schimba doar comportamentul oamenilor, ci poate schimba și firile lor corupte. Mai mult decât atât, poate schimba ideile și noțiunile lor și poate deveni viața unei persoane. Acesta este adevărul. Acum sunt prea puțini oameni care pot vedea clar această chestiune. Mulți oameni nu realizează niciodată că acele lucruri care ajustează comportamentul și le permit să trăiască o viață decentă în exterior nu sunt adevărul și că ele sunt toate cunoștințe, doctrine și filosofii satanice. Când oamenii acceptă aceste lucruri, deși comportamentul lor exterior devine din ce în ce mai nobil, mai demn și mai rafinat, inimile lor se umplu de perfidie și de ticăloșie și devin din ce în ce mai întunecate. Aceste lucruri sunt otrăvuri și teorii de-ale Satanei, lucruri pe care Satana le folosește pentru a-i induce în eroare și a-i corupe pe oameni. Ele nu sunt deloc adevărul și nu vin de la Dumnezeu. Doar lucrurile care le permit oamenilor să devină onești, descătușați și liberi, care le permit să-L cunoască pe Creator, să aibă inimi cu frică de Dumnezeu și să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu sunt adevărul. Indiferent de punctul de vedere pe care îl accepți și indiferent de calea pe care o urmezi, în cazul în care comportamentul tău se îmbunătățește și câștigi popularitate, dar ai o inimă cu prea puțină frică de Dumnezeu și prea puțină credință adevărată în Dumnezeu, iar relația ta cu Dumnezeu este foarte slabă și inima ta se îndepărtează tot mai mult de Dumnezeu, atunci lucrurile de care te agăți nu sunt pozitive și, cu siguranță, nu sunt adevărul. Dacă alegi o cale sau un mod de viață și accepți anumite lucruri, iar acestea te fac să devii real și onest, să iubești lucrurile pozitive și să urăști lucrurile ticăloase și negative, să ai o inimă cu frică de Dumnezeu și să accepți de bunăvoie suveranitatea și rânduielile Creatorului, atunci aceste lucruri sunt adevărul și ele vin, cu adevărat, de la Dumnezeu. Puteți evalua lucrurile după aceste standarde. Există unele doctrine pe care mulți oameni sunt capabili să le spună și pe care le rostesc de mulți ani. Cu toate acestea, după ce au spus aceste lucruri de multe ori, firile lăuntrice ale oamenilor nu s-au schimbat, stările lor nu s-au transformat câtuși de puțin, iar punctele de vedere, modurile de gândire, punctul de plecare și intențiile din spatele acțiunilor lor nu s-au schimbat în niciun fel. Așa că ar trebui să vă grăbiți să renunțați la acele lucruri și să nu vă mai agățați de ele. Cu siguranță, nu sunt adevărul. Când oamenii încep să practice pentru prima dată unele cuvinte, pare anevoios și dificil, iar ei nu reușesc să înțeleagă principiile. Cu toate acestea, după ce le experimentează și le practică pentru o perioadă de timp, simt că stările lor lăuntrice s-au îmbunătățit, că inimile lor s-au apropiat de Dumnezeu, că au o inimă cu frică și cu spaimă de Dumnezeu, că nu mai sunt atât de intransigenți sau rebeli atunci când li se întâmplă lucruri, că intențiile și dorințele lor personale nu mai sunt la fel de puternice și că pot să I se supună lui Dumnezeu. Această stare este pozitivă; aceste cuvinte sunt adevărul și reprezintă calea cea dreaptă. Puteți discerne lucrurile pe baza acestor principii. Nu va fi ușor să definiți adevărul într-o singură propoziție. Dacă l-aș defini într-o propoziție, iar voi ați putea înțelege adevărul după ce l-ați auzit, atunci ar fi bine. Însă dacă l-ați trata ca pe o regulă și ca pe o doctrină pe care să o urmați, ar fi problematic – asta înseamnă să nu aveți înțelegere spirituală. Așadar, v-am dat aceste principii, iar voi ar trebui să faceți comparații, să experimentați, să practicați și să dobândiți cunoștințe bazate pe experiență, în conformitate cu aceste principii. Nu trebuie doar să acționați și să vă comportați conform acestor principii, ci ar trebui, de asemenea, să priviți oamenii și lucrurile și să-i evaluați pe oameni în conformitate cu aceste principii. Experimentând și practicând în acest fel, vei ști ce este adevărul. Dacă oamenii nu înțeleg ce este adevărul și dacă nu știu că adevărul este reprezentat de cuvintele lui Dumnezeu, atunci pot ei dobândi viața? Pot obține o schimbare a vieții-firi? Deși, din afară, cerințele pe care Dumnezeu le prezintă oamenilor în cuvintele Sale nu sunt standarde atât de înalte și sunt destul de simple, dacă nu înțelegi care este sensul implicit al adevărului sau cât de mult conținut practic include adevărul și dacă tu înțelegi adevărul doar în termeni de cuvinte și doctrine, nu vei putea niciodată să pătrunzi în adevărurile-realități în care Dumnezeu le cere oamenilor să intre.
26 mai 2017
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!