Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei? (Partea a patra)

Care este standardul pentru a determina dacă o persoană și-a îndeplinit datoria în mod adecvat? Dacă este corectă calea de îndeplinire a datoriei sale, dacă direcția este corectă și intenția este corectă; dacă originea este corectă și principiile sunt corecte – atunci, dacă aceste aspecte sunt corecte, datoria pe care a îndeplinit-o acea persoană este adecvată. Mulți oameni înțeleg acest lucru în teorie, dar devin confuzi când efectiv li se întâmplă ceva. Pentru a rezuma, vă voi spune un principiu: nu acționați în mod arbitrar și unilateral atunci când vă confruntați cu situații. De ce nu puteți acționa în mod arbitrar și unilateral? În primul rând, să acționezi într-un asemenea mod nu e în conformitate cu principiile îndeplinirii datoriei. În al doilea rând, o datorie nu este o afacere personală; nu o faci pentru tine însuți, nu te implici în propria ta gestionare, nu este treaba ta personală. În casa lui Dumnezeu, indiferent ce faci, nu lucrezi la propria-ți întreprindere; este lucrarea casei lui Dumnezeu, este lucrarea lui Dumnezeu. Trebuie să ai în permanență în minte această cunoaștere și conștientizare și să spui: „Nu e afacerea mea personală; îmi fac datoria și-mi îndeplinesc responsabilitatea. Fac lucrarea bisericii. E o sarcină pe care mi-a încredințat-o Dumnezeu și o fac pentru El. Este datoria mea, nu e afacerea mea personală.” Acesta e primul lucru pe care oamenii ar trebui să-l înțeleagă. Dacă tratezi o datorie ca pe o afacere personală și nu cauți adevărurile-principii când acționezi, ci o îndeplinești conform propriilor motive, opinii și intenții ascunse, atunci e foarte probabil să faci greșeli. Așadar, cum ar trebui să acționezi dacă faci o distincție foarte clară între datoria ta și afacerile tale personale și ești conștient că aceasta este o datorie? (Să caut ceea ce Dumnezeu cere și să caut principiile.) Așa e. Dacă ți se întâmplă ceva și nu înțelegi adevărul, și ai o oarecare idee, dar lucrurile tot nu-ți sunt clare, atunci trebuie să găsești frați și surori care înțeleg adevărul, cu care să ai părtășie; aceasta este căutarea adevărului și, înainte de toate, aceasta e atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta. Nu ar trebui să decizi lucrurile pe baza a ceea ce crezi tu că e potrivit, iar apoi să dai verdictul și să spui „caz închis” – asta duce cu ușurință la probleme. O datorie nu este o afacere personală; indiferent dacă sunt majore sau minore, chestiunile din casa lui Dumnezeu nu sunt afacerea personală a nimănui. Atât timp cât are legătură cu datoria, atunci nu este o chestiune privată, nu e o afacere personală – ea privește adevărul și privește principiul. Așadar, care este primul lucru pe care ar trebui să-l faceți? Ar trebui să căutați adevărul și să căutați principiile. Iar dacă nu înțelegeți adevărul, trebuie să căutați mai întâi principiile; dacă înțelegeți deja adevărul, identificarea principiilor va fi ușoară. Ce ar trebui să faci dacă nu înțelegi principiile? Există o cale: poți avea părtășie cu aceia care chiar înțeleg. Să nu presupui întotdeauna că înțelegi totul și că ai întotdeauna dreptate; aceasta este o modalitate ușoară de a face greșeli. Ce fel de fire e aceea în care vrei să ai întotdeauna ultimul cuvânt? Aceasta este aroganță și neprihănire de sine, înseamnă să acționezi în mod arbitrar și unilateral. Unii oameni gândesc: „Eu am studii universitare, sunt mai cultivat decât voi, am abilitatea de înțelegere; voi aveți cu toții o statură mică și nu înțelegeți adevărul, așa că ar trebui să ascultați tot ce spun eu, doar eu pot lua deciziile!” Cum este acest punct de vedere? Dacă ai acest tip de viziune, vei da de necaz; nu-ți vei îndeplini niciodată îndatoririle bine. Cum îți poți îndeplini bine îndatoririle când vrei să fii întotdeauna cel care are ultimul cuvânt, fără o cooperare armonioasă? Îndeplinirea îndatoririlor tale în acest mod nu va fi, categoric, satisfăcătoare. De ce spun asta? Vrei întotdeauna să-i constrângi pe ceilalți și să-i faci să te asculte; nu iei în considerare nimic din ceea ce spun ceilalți. Acest lucru este părtinitor și încăpățânat; este, de asemenea, aroganță și neprihănire de sine. În acest fel, nu numai că nu vei reuși să-ți îndeplinești bine îndatoririle, ci îi vei împiedica și pe ceilalți să și le îndeplinească bine. Aceasta este consecința unei firi arogante. De ce Dumnezeu cere o cooperare armonioasă din partea oamenilor? Într-o anumită privință, ea este benefică pentru a dezvălui firile corupte ale oamenilor, permițându-le astfel să se cunoască pe ei înșiși și să se elibereze de firile lor corupte – acest lucru este benefic pentru intrarea lor în viață. Într-o altă privință, cooperarea armonioasă este benefică și pentru lucrarea bisericii. Întrucât tuturor le lipsește înțelegerea adevărului și toți au firi corupte, dacă nu poate exista cooperare armonioasă, atunci ei nu vor fi capabili să-și îndeplinească bine îndatoririle, ceea ce va avea un impact asupra lucrării bisericii. Consecința acestui lucru e gravă. Pe scurt, pentru a obține o îndeplinire adecvată a îndatoririlor, o persoană trebuie să învețe să coopereze armonios, iar atunci când se confruntă cu situații, să aibă părtășie despre adevăr pentru a găsi soluții. Acest lucru este esențial – el este benefic nu numai pentru lucrarea bisericii, ci și pentru intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Unii oameni pur și simplu nu pot înțelege asta; ei cred întotdeauna că o cooperare armonioasă e prea problematică și că, uneori, părtășia despre adevăr nu dă rezultate cu ușurință. Acești oameni stârnesc apoi îndoieli, spunând: „Chiar e necesar să cooperăm armonios pentru a obține o îndeplinire adecvată a datoriei? Când ne confruntăm cu o anumită situație, oare să avem părtășie împreună va da sigur rezultate? Cred că toate acestea sunt doar ceva mecanic; respectarea acestor reguli nu are rost.” E corect acest punct de vedere? (Nu.) Ce problemă expune acest punct de vedere? (Că atitudinea lor față de îndeplinirea datoriei este problematică.) Unii oameni au o fire arogantă și neprihănită de sine; ei nu sunt dispuși să aibă părtășie despre adevăr și vor mereu să aibă ultimul cuvânt. Poate cineva atât de arogant și neprihănit de sine să coopereze armonios cu ceilalți? Dumnezeu le cere oamenilor să coopereze armonios în îndeplinirea îndatoririlor pentru a-și înlătura firile corupte, pentru a-i ajuta să învețe să se supună lucrării lui Dumnezeu în cursul îndeplinirii îndatoririlor proprii și să se elibereze de firile lor corupte, realizând astfel o îndeplinire adecvată a îndatoririlor. Refuzul de a coopera cu ceilalți și dorința de a acționa în mod arbitrar și unilateral, făcându-i pe toți să te asculte – e asta atitudinea pe care ar trebui să o ai față de datoria ta? Atitudinea pe care o ai față de îndeplinirea datoriei tale este legată de intrarea ta în viață. Pe Dumnezeu nu Îl preocupă ceea ce ți se întâmplă în fiecare zi sau cât de mult lucrezi, cât de mult efort depui – lucrul la care Se uită este atitudinea pe care o ai față de aceste lucruri. Și cu ce au legătură atitudinea cu care faci aceste lucruri și modul în care le faci? Au legătură cu faptul că urmezi sau nu adevărul și, de asemenea, cu intrarea ta în viață. Dumnezeu Se uită la intrarea ta în viață, la cărarea pe care mergi. Dacă mergi pe calea urmăririi adevărului și ai intrare în viață, vei putea coopera armonios cu ceilalți atunci când îți îndeplinești îndatoririle și îți vei îndeplini cu ușurință îndatoririle într-un mod care este adecvat. Dar dacă, în timp ce îți îndeplinești datoria, scoți în mod constant în evidență că ai capital, că-ți înțelegi profesia, că ai experiență, că ești atent la intențiile lui Dumnezeu, că urmărești adevărul mai mult decât oricine altcineva și dacă apoi crezi că, din cauza acestor lucruri, tu ești calificat să ai ultimul cuvânt și nu discuți nimic cu nimeni altcineva, nu ții niciodată cont de părerea nimănui, te implici în gestiunea ta și-ți dorești întotdeauna să fii „singura floare înflorită”, atunci oare mergi pe calea intrării în viață? Nu – aceasta e căutarea statutului, este mersul pe calea lui Pavel, nu calea intrării în viață. Modul în care Dumnezeu îi face pe oameni să meargă pe calea intrării în viață și pe calea urmăririi adevărului nu implică astfel de comportamente și nu prezintă aceste manifestări. Care este standardul pentru îndeplinirea adecvată a datoriei? (Să căutăm adevărul în toate lucrurile, să fim capabili să acționăm potrivit principiilor.) Așa este. Pentru a-ți realiza datoria în mod adecvat, nu contează câți ani ai crezut în Dumnezeu, câte îndatoriri ai îndeplinit și nici câte contribuții ai adus casei lui Dumnezeu și, cu atât mai puțin, cât ești de experimentat în datoria ta. Principalul lucru la care Se uită Dumnezeu este calea pe care un om merge. Cu alte cuvinte, Se uită la atitudinea omului față de adevăr și principii, la direcția, originea și punctul de plecare din spatele acțiunilor unui om. Dumnezeu Se concentrează pe lucrurile acestea; ele sunt cele care determină calea pe care mergi. Dacă, în procesul îndeplinirii datoriei tale, aceste lucruri pozitive nu se văd deloc în tine și principiile, calea și baza acțiunilor tale sunt propriile gânduri, scopuri și uneltiri; punctul tău de plecare este să-ți aperi propriile interese și să-ți protejezi reputația și funcția, modul tău de operare este să iei decizii, să acționezi singur și să ai ultimul cuvânt, să nu discuți lucrurile și să nu cooperezi armonios cu ceilalți niciodată și să nu asculți niciodată sfaturile când ai făcut o greșeală, cu atât mai puțin să cauți adevărul, atunci cum te va privi Dumnezeu? Încă nu ești conform standardului dacă îți faci datoria așa și nu ai pășit pe calea căutării adevărului fiindcă, pe măsură ce îți faci datoria, nu cauți adevărurile-principii și acționezi mereu după bunul plac, făcând ce vrei. Acesta este motivul pentru care cei mai mulți oameni nu-și îndeplinesc datoria în mod adecvat. Așadar, cum ar trebui rezolvată problema aceasta? Ați spune că este dificil să-ți îndeplinești datoria în mod adecvat? De fapt, nu este; oamenii trebuie doar să fie capabili să adopte o atitudine umilă, să aibă un pic de rațiune și să adopte o poziție adecvată. Indiferent de cât de educat ești, ce premii ai câștigat sau ce ai dobândit și oricât de mare crezi că ar putea fi statutul și gradul tău, trebuie să renunți la toate aceste lucruri, trebuie să cobori de pe piedestal – toate acestea nu contează deloc. În casa lui Dumnezeu, oricât de mărețe ar fi aceste glorii, nu pot fi mai presus de adevăr, întrucât aceste lucruri superficiale nu sunt adevărul și nu îi pot lua locul. Trebuie să fii lămurit în legătură cu această chestiune. Dacă spui „Sunt foarte talentat, am o minte foarte ascuțită și reflexe rapide, învăț repede și am o memorie extrem de bună, deci sunt calificat să iau decizia finală”, dacă folosești mereu aceste lucruri drept capital și le vezi drept prețioase și drept pozitive, atunci ai dat de necaz. Dacă inima ta e ocupată de aceste lucruri, dacă ele au prins rădăcină în inima ta, atunci îți va fi greu să accepți adevărul – iar consecințele acestui lucru sunt prea înfricoșătoare pentru a fi măcar concepute. Așadar, trebuie mai întâi să lași deoparte și să tăgăduiești acele lucruri pe care le iubești, care par drăguțe, pe care le prețuiești. Aceste lucruri nu sunt adevărul; mai degrabă, pot să te împiedice să intri în adevăr. Acum, cel mai presant lucru este că trebuie să cauți adevărul în îndeplinirea datoriei tale și să practici conform adevărului, astfel încât îndeplinirea datoriei tale să devină adecvată, întrucât îndeplinirea adecvată a datoriei reprezintă doar primul pas pe calea intrării în viață. Ce înseamnă „primul pas” aici? Înseamnă să începi o călătorie. În toate lucrurile, există ceva cu care să începi călătoria, un lucru care este elementar, fundamental, iar atingerea îndeplinirii adecvate a datoriei reprezintă o cale de intrare în viață. Dacă îndeplinirea datoriei tale doar pare potrivită în modul în care este realizată, dar nu este în conformitate cu adevărurile-principii, atunci nu îți îndeplinești datoria în mod adecvat. Prin urmare, cum trebuie să se lucreze la asta? Trebuie să lucrezi la adevărurile-principii și să le cauți; a fi înzestrat cu adevărurile-principii este crucial. Dacă doar îți îmbunătățești comportamentul și temperamentul, dar nu ești înzestrat cu adevărurile-realități, este inutil. S-ar putea să ai un oarecare dar sau o oarecare specialitate. Acesta este un lucru bun – dar numai dacă îl utilizezi în îndeplinirea datoriei tale folosești acest lucru cum se cuvine. A-ți îndeplini bine datoria nu necesită o îmbunătățire a umanității sau personalității tale și nici să-ți lași deoparte darul sau talentul. Nu asta se cere. Ceea ce este crucial este să înțelegi adevărul și să înveți să te supui lui Dumnezeu. Faptul că vei dezvălui o fire coruptă pe măsură ce îți îndeplinești datoria este aproape inevitabil. Ce ar trebui să faci în astfel de momente? Trebuie să cauți adevărul pentru a rezolva problema și să ajungi să acționezi în conformitate cu adevărurile-principii. Fă asta, și nu va fi o problemă pentru tine să-ți îndeplinești bine datoria. În orice domeniu ai avea un dar ori o specialitate sau oriunde ai putea avea anumite cunoștințe profesionale, cel mai potrivit este să folosești aceste lucruri în îndeplinirea unei îndatoriri – e singurul mod de a-ți îndeplini bine datoria. Un aspect este să te bazezi pe conștiință și rațiune pentru a-ți îndeplini datoria, iar celălalt este că trebuie să cauți adevărul pentru a-ți înlătura firea coruptă. Îndeplinindu-și datoria în acest mod, o persoană dobândește intrarea în viață și devine capabilă să-și îndeplinească datoria în mod adecvat.

După cum se pare în acest moment, îndeplinirea adecvată a datoriei este inseparabilă de căutarea adevărului și de acționarea conform adevărurilor-principii. Dacă cineva nu poate să caute adevărul pentru a rezolva problemele și a ajunge la nivelul de a acționa conform principiilor, atunci nu poate ajunge să îndeplinească datoria în mod adecvat. Definiția îndeplinirii adecvate a datoriei este așa cum a fost explicată. Sunt oare prea mari cerințele lui Dumnezeu de la om? De fapt, ele nu sunt prea mari. El îți cere doar să ai o atitudine, o intenție și o viziune corecte în acțiunile tale. Pe această bază, poți dobândi lucrarea Duhului Sfânt și îți poți aprofunda cunoașterea de sine. Vei putea apoi să treci prin încercări și rafinări, ceea ce-ți va îngădui să pătrunzi în adevăruri mai profunde și să treci prin schimbări ale firii. Înainte de a trece prin încercări și rafinare, Dumnezeu, pe baza înțelegerii tale despre adevăr, îți va da unele judecăți și mustrări. Dar care este fundamentul judecății și al mustrării, precum și al încercărilor și al rafinării? Faptul dacă ai ajuns la nivelul de a-ți îndeplini datoria în mod adecvat – cu alte cuvinte, dacă ai dobândit intrarea în viață. Intrarea ta în viață nu este lipsită de legătură cu lucrarea și responsabilitățile tale în biserică. Dacă îți petreci toată ziua acasă citind cuvintele lui Dumnezeu și vorbind în gol despre îndeplinirea datoriei și intrarea în viață, acest lucru e nerealist și fără roade. Este ca și cum ai face strategie de pe fotoliu; vorbești toată ziua despre îndeplinirea propriei datorii în mod adecvat, despre a primi însărcinarea dată de Dumnezeu, dar fără să te dedici sau să sacrifici ceva și, cu siguranță, fără să suferi sau să experimentezi greutăți. Deși uneori te emoționezi până la lacrimi cântând imnuri sau citind cuvintele lui Dumnezeu, asta nu va avea niciun efect. Din această perspectivă, există vreo legătură între a atinge nivelul de a-ți îndeplini datoria în mod adecvat și a dobândi mântuirea? Sau are legătură cu a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu? Acestea au legătură. Pentru a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu, o persoană trebuie să realizeze îndeplinirea adecvată a îndatoririlor sale. De ce stabilește Dumnezeu un astfel de standard, cerând oamenilor să ajungă să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat? Deoarece El folosește îndeplinirea îndatoririlor tale pentru a măsura gradul intrării tale în viață. Dacă ai reușit să-ți îndeplinești îndatoririle în mod adecvat, înseamnă că intrarea ta în viață a atins deja un standard care te califică să accepți judecata și mustrarea, ceea ce înseamnă și că întrunești condițiile pentru a accepta lucrarea de desăvârșire a lui Dumnezeu asupra ta. Așadar, ce condiții i-a pus Dumnezeu omului pentru a realiza acest lucru? Îndeplinirea de către tine a datoriei trebuie să fie considerată adecvată în ochii lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, că există o cale și o direcție fundamentale pentru intrarea ta în viață pe care Dumnezeu le recunoaște și le consideră calificate. Cum testează Dumnezeu acest lucru? În principal, prin îndeplinirea de către tine a datoriei. Odată ce ai câștigat confirmarea lui Dumnezeu prin îndeplinirea adecvată a îndatoririlor tale, începe imediat următorul pas: Dumnezeu va începe să te supună judecății și mustrării. Indiferent ce greșeli faci, vei fi disciplinat; e ca și cum Dumnezeu a început să te monitorizeze îndeaproape. Acesta e un lucru bun – înseamnă că ai fost validat de Dumnezeu, că nu mai ești în pericol și că ești genul potrivit de persoană, care în niciun caz nu va comite acte de răutate evidentă. Într-un sens, Dumnezeu te va proteja; într-un alt sens, subiectiv vorbind, calea pe care te afli, scopurile și direcția vieții tale au prins rădăcini pe calea adevărată. Nu vei pleca de la Dumnezeu și nici nu te vei abate. În continuare, Dumnezeu te va desăvârși cu siguranță; această binecuvântare este asupra ta. Așadar, dacă cineva dorește să primească această binecuvântare și să meargă pe calea desăvârșirii, prima cerință este să ajungă să-și îndeplinească îndatoririle în mod adecvat. Dumnezeu observă diversele tale comportamente în casa lui Dumnezeu, precum și sarcinile, însărcinările și misiunile pe care ți le dă, pentru a înțelege atitudinile tale față de El și față de adevăr. Prin intermediul acestor atitudini, Dumnezeu evaluează exact pe ce cale mergi. Dacă ești pe calea urmăririi adevărului, atunci îndeplinirea îndatoririlor tale va fi la înălțime și, desigur, vei avea și intrare în viață și diferite grade de schimbare a firii. Toate acestea sunt obținute în timpul procesului de îndeplinire a îndatoririlor tale. Înainte ca Dumnezeu să te desăvârșească în mod oficial, acesta este maximul la care poți ajunge bazându-te pe efortul uman. Fără lucrarea lui Dumnezeu, poți ajunge doar la acest nivel; să te străduiești mai departe ar fi dificil. Te poți baza pe tine însuți doar pentru a realiza ceea ce este potrivit mijloacelor tale și în limitele capacității umane, cum ar fi să te înfrânezi prin voință, să înduri suferința, să plătești prețul, să renunți, să emondezi sentimentele, să abandonezi lumea, să recunoști tendințele rele, să te răzvrătești împotriva trupului, să-ți îndeplinești datoria cu loialitate, să-l discerni și să nu-l urmezi pe om. Când ai realizat toate acestea, ești calificat pentru a fi desăvârșit de către Dumnezeu. În fond, Dumnezeu nu intervine în ceea ce pot realiza oamenii. El îți furnizează adevărul in mod continuu, te udă în mod continuu, te sprijină să înțelegi adevărul, îți spune cum să pricepi adevărul în diferite aspecte și cum să intri în adevărurile-realități. Odată ce ai pătruns în acestea și le-ai înțeles, Dumnezeu îți va da un certificat de calificare, iar șansele tale de a fi mântuit vor fi de 80 la sută. Cu toate acestea, înainte de a ajunge la 80 la sută, trebuie să-ți investești toată energia și tot efortul; nu poți trăi această viață în zadar. Unii oameni spun: „Sunt douăzeci de ani de când cred în Dumnezeu; mi-am investit oare toată energia?” Acest lucru nu se măsoară prin numărul de ani. Alții spun: „Cred în Dumnezeu de cinci ani și am ajuns să înțeleg unele adevăruri. Știu cum să-mi fac datoria în mod adecvat și mă străduiesc în această direcție; cunosc unele căi acum și pare că mă simt oarecum liniștit și alinat în inima mea.” Acest sentiment, în principiu, e corect, dar înseamnă oare că ai șanse de 80 la sută de a fi mântuit? Nu; la cât de mult ai ajuns cu adevărat? Între 10 și 15 procente. Pentru că, în procesul de a-ți îndeplini adecvat datoria, mai trebuie să treci prin experiența de a fi emondat de multe ori; trebuie să experimentezi multe circumstanțe. În aceste circumstanțe, ca latură pozitivă, Dumnezeu te va expune la destul de multe lucruri. În procesul de expunere la acești oameni, evenimente și lucruri – adică în aceste circumstanțe practice – Dumnezeu te lasă să înțelegi unele adevăruri. De ce te lasă să înțelegi adevăruri prin acești oameni, evenimente și lucruri? Dacă nu treci prin aceste experiențe, înțelegerea ta privind adevărul va rămâne pentru totdeauna la nivelul cuvintelor, doctrinelor și sloganurilor. Odată ce ai trecut prin diverse circumstanțe în viață, acele doctrine pe care, în prealabil, ai ajuns să le înțelegi sau pe care ai reușit să le pricepi și să le cuprinzi în memoria ta vor deveni un fel de realitate. Această realitate este latura practică a adevărului și este ceea ce ar trebui să înțelegi și să pătrunzi.

Care sunt șansele ca o persoană să fie mântuită când nu a atins încă standardul de a-și îndeplini datoria în mod adecvat? Cel mult între 10 și 15 la sută, pentru că nu înțelege adevărul și, categoric, nu poate avea supunere adevărată. Poate o persoană care nu înțelege adevărul să acționeze în conformitate cu principiile? Își poate face datoria în mod serios și responsabil? Categoric, nu. Toți aceia care nu înțeleg adevărul acționează, în mod sigur, conform propriei voințe, fac lucrurile într-un mod superficial, amestecă o mulțime de motive egoiste și acționează în funcție de propriile preferințe. Chiar dacă poți rosti multe doctrine și poți declama teorii și sloganuri, nu înseamnă că deții adevărul-realitate, așa că șansele tale de a fi mântuit nu sunt mari. Pentru a dobândi adevărata mântuire, a te elibera de influența Satanei și a trăi după cuvântul lui Dumnezeu, următorul pas este să depui efort pentru diferite adevăruri. Care este scopul acestui efort? Este acela de a intra în mod mai precis și mai solid în adevărul-realitate. Numai atunci când ai intrat în adevăr poți porni pe calea cea bună pentru viața ta. Dacă știi doar să rostești doctrine și sloganuri, dar nu pricepi adevărurile-principii ale îndeplinirii datoriei tale și chiar ești capabil să acționezi necugetat pe baza propriilor capricii, atunci îți lipsește adevărul-realitate și ești încă departe de el. După ce o persoană a experimentat multe lucruri în timpul îndeplinirii îndatoririlor sale și își dă seama că nu înțelege adevărul, precum și câte lacune are, începe să depună eforturi întru adevăr. Treptat, ea trece de la a rosti doctrine și sloganuri la a avea o înțelegere adevărată, la a practica adevărul cu acuratețe și a se supune într-adevăr lui Dumnezeu. În acest fel, speranța sa de a fi mântuită crește, iar șansele devin mai mari. Pe ce se bazează această creștere? (Se bazează pe măsura în care înțelege adevărul.) Măsura în care cineva înțelege adevărul nu e factorul cel mai important; ceea ce contează cel mai mult este practicarea și intrarea în realitatea adevărului. Numai practicând adevărul îl poți înțelege; nu vei înțelege niciodată adevărul dacă nu îl practici. Simpla înțelegere a cuvintelor și doctrinelor nu este același lucru cu înțelegerea adevărului. Cu cât practici mai mult adevărul, cu atât mai multă realitate ai, cu atât mai mult te schimbi și cu atât mai bine înțelegi adevărul. Prin urmare, speranța ta de a fi mântuit va crește în mod corespunzător. În procesul de îndeplinire a îndatoririlor, ca latură pozitivă, dacă poți să-ți tratezi îndatoririle corect, să nu le abandonezi niciodată, indiferent de circumstanțele cu care te confrunți și, chiar și atunci când alții își pierd credința și încetează să-și îndeplinească îndatoririle, tu încă te ții ferm de ale tale și nu le abandonezi niciodată, de la început până la sfârșit, rămânând ferm și loial îndatoririlor tale până la capăt, atunci îți tratezi cu adevărat îndatoririle ca îndatoriri și dai dovadă de loialitate totală. Dacă poți îndeplini acest standard, în esență, ai atins ținta pentru îndeplinirea adecvată a îndatoririlor tale; aceasta este partea pozitivă. Cu toate acestea, înainte de a atinge acest standard, ca parte negativă, o persoană trebuie să fie capabilă să reziste diverselor ispite. Ce fel de problemă este aceea când cineva nu poate rezista ispitelor în procesul de îndeplinire a propriei datorii, astfel încât își abandonează datoria și fuge, trădând-o? Asta echivalează cu a-L trăda pe Dumnezeu. A trăda însărcinarea dată de Dumnezeu înseamnă a-L trăda pe Dumnezeu. Mai poate cineva care Îl trădează pe Dumnezeu să fie mântuit? Această persoană este terminată; orice speranță este pierdută, iar îndatoririle pe care le-a îndeplinit anterior au fost doar o muncă, iar aceasta a pierit în neant odată cu trădarea sa. Așadar, este esențial să rămâi neclintit în privința datoriei tale; făcând acest lucru, există speranță. Prin îndeplinirea cu loialitate a datoriei, o persoană poate să fie mântuită și să câștige aprobarea lui Dumnezeu. Care consideră toți oamenii că este partea cea mai grea a faptului de a se ține în mod neclintit de propria datorie? Dacă pot rămâne fermi când se confruntă cu ispitele. Ce includ aceste ispite? Banii, statutul, relațiile intime, sentimentele. Ce altceva? Dacă unele îndatoriri comportă riscuri, chiar riscuri pentru viața cuiva, iar îndeplinirea acestor îndatoriri ar putea duce la arestare și încarcerare sau chiar la persecuție până la moarte, poți să-ți îndeplinești totuși datoria? Poți persevera? Ușurința cu care pot fi depășite aceste ispite depinde de faptul dacă cineva urmărește adevărul. Depinde de capacitatea persoanei de a discerne și de a recunoaște treptat aceste ispite în timp ce urmărește adevărul, de a recunoaște esența lor și trucurile satanice din spatele lor. Este necesar și să își recunoască propriile firi corupte, propria natură-esență și propriile slăbiciuni. Trebuie, de asemenea, să Îi ceară încontinuu lui Dumnezeu să o protejeze pentru a se putea împotrivi acestor ispite. Dacă cineva poate să li se împotrivească și să rămână neclintit în privința datoriei sale în orice împrejurare, fără a trăda sau a fugi, atunci probabilitatea de a fi mântuit ajunge la 50 la sută. Este acest procent de 50 la sută ușor de obținut? Fiecare pas este o provocare, plină de pericole; nu este ușor de realizat! Există oare oameni cărora urmărirea adevărului li se pare atât de grea, încât simt că viața e prea obositoare și ar prefera să fie morți? Ce fel de oameni simt acest lucru? Asta simt neîncrezătorii. Pentru simpla supraviețuire, oamenii pot să-și frământe mintea, să îndure orice greutate și tot să se agațe cu tenacitate de viață în dezastre, fără să renunțe până la ultima suflare – dacă ar crede în Dumnezeu și ar urmări adevărul cu o astfel de vigoare, cu siguranță ar obține rezultate. Dacă oamenii nu iubesc adevărul și nu sunt dispuși să lupte pentru el, nu sunt buni de nimic! Urmărirea adevărului nu este ceva ce poate fi obținut prin simplul efort uman; ea necesită efort uman combinat cu lucrarea Duhului Sfânt. Necesită ca Dumnezeu să orchestreze diverse medii pentru a-i testa și rafina pe oameni, iar Duhul Sfânt să lucreze pentru a-i lumina, a-i ilumina și a-i îndruma. Suferința prin care trece o persoană pentru a obține adevărul este pe deplin justificată. La fel ca alpiniștii care își riscă viața pentru a escalada vârfuri – ei nu se tem de greutăți în căutarea lor de a-și sfida limitele, chiar până în punctul de a-și risca viața. Este mai greu să crezi în Dumnezeu și să dobândești adevărul decât să escaladezi un munte? Ce fel de oameni sunt cei care-și doresc binecuvântări, dar nu sunt dispuși să sufere? Unii care nu sunt buni de nimic. Nu poți urmări și dobândi adevărul fără voință; nu poți face acest lucru fără capacitatea de a suferi. Trebuie să plătești un preț pentru a-l dobândi.

Oamenii au ajuns să înțeleagă definiția adecvației, standardul pentru adecvație, motivul pentru care Dumnezeu a stabilit acest standard pentru ea, relația dintre îndeplinirea adecvată a propriei datorii și intrarea în viață, precum și alți asemenea factori legați de adevărul îndeplinirii adecvate a datoriei. Dacă, după aceea, ei sunt capabili să ajungă în punctul în care pot rămâne neclintiți în privința datoriei lor, indiferent de timp sau de loc, fără a renunța la ea, și sunt capabili să reziste la tot felul de ispite, iar apoi să priceapă și să dobândească cunoașterea și pătrunderea tuturor diferitelor adevăruri pe care le cere Dumnezeu, în toate situațiile diferite pe care El le rânduiește pentru ei, atunci, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, au atins, în fond, adecvația. Există trei ingrediente fundamentale pentru a atinge adecvația în îndeplinirea propriei datorii: în primul rând, să aibă o atitudine corectă față de datoria proprie și să nu o abandoneze nicicând; în al doilea rând, să poată face față diferitelor ispite în timpul îndeplinirii propriei datorii și să nu se poticnească; în al treilea rând, să poată înțelege fiecare aspect al adevărului în timpul îndeplinirii datoriei proprii și să intre în realitate. Când oamenii înfăptuiesc aceste trei lucruri și au ajuns la nivelul cerut, atunci prima condiție prealabilă pentru a accepta judecata și mustrarea și a fi desăvârșit – îndeplinirea adecvată a propriei datorii – va fi fost împlinită.

În ceea ce privește îndeplinirea adecvată a datoriei, unele aspecte legate de termenul „adecvat” au fost discutate anterior. Cum a fost definit, în fond, termenul „adecvat” în discuțiile precedente? (Drept a acționa conform principiilor.) „Adecvația” discutată astăzi a progresat la intențiile lui Dumnezeu și la standardele pe care i le cere omului. De ce Dumnezeu cere ca oamenii să-și îndeplinească datoria la un standard adecvat? Acest lucru are legătură cu intenția lui Dumnezeu de a mântui oamenii și cu standardele Sale pentru mântuirea și desăvârșirea acestora. Dacă nu dobândești adecvația în îndeplinirea datoriei tale, Dumnezeu nu te va desăvârși; aceasta este condiția cea mai importantă pentru ca Dumnezeu să-i desăvârșească pe oameni. Prin urmare, dacă cineva poate fi desăvârșit de către Dumnezeu depinde, în mod crucial, de faptul dacă îndeplinirea datoriei sale este adecvată. Dacă îndeplinirea datoriei tale este inadecvată, atunci lucrarea lui Dumnezeu de a desăvârși oamenii nu are nimic de-a face cu tine. În momentul de față, unii oameni sunt pe calea cea bună în îndeplinirea datoriei lor, iar direcția lor este și ea corectă, dar tot nu se poate considera că își îndeplinesc îndatoririle în mod adecvat. De ce? Deoarece oamenii înțeleg prea puțin din adevăr. Este ca atunci când unii copii doresc să împartă unele responsabilități casnice cu părinții lor, dar s-ar putea să nu aibă statura necesară pentru a face asta. În ce moment vor avea statura necesară pentru a împărți cu adevărat unele responsabilități casnice? Când vor putea face anumite lucruri fără să-i îngrijoreze pe adulți; atunci vor putea participa la treburile casnice – iată când pot face asta. Deși acum poți face unele lucruri, rămâi încă la stadiul de a depune efort și a munci, deoarece adevărul pe care-l înțelegi e prea superficial, adevărul pe care-l poți pune în practică e prea mic, iar principiile pe care le poți pricepe sunt prea puține. Ești adesea într-un proces de tatonare, acționând adeseori într-o stare de neclaritate, astfel încât ți-e foarte greu să confirmi dacă ceea ce faci e în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu; ești mereu nelămurit în mintea ta. Ca urmare, poate îndeplinirea datoriei tale să fie considerată adecvată? Încă nu poate, pentru că înțelegi prea puțin din adevăr, iar intrarea ta în viață nu a atins nivelul cerut de Dumnezeu; statura ta e prea mică. Ce înseamnă că statura cuiva este prea mică? Unii spun că înseamnă o înțelegere superficială a adevărului, dar, de fapt, nu e vorba doar de a înțelege superficial adevărul. Acest lucru are, de asemenea, legătură directă cu umanitatea imatură a unei persoane sau calibrul său slab și cu faptul că are prea multe lucruri negative. De exemplu, dacă ți se acordă o datorie în momentul de față, iar tu nu știi cum să o faci, ai putea simți că ești inutil și că nu ești capabil să fii atent la intențiile lui Dumnezeu. Acest lucru te determină să devii negativ și slab, simțind că rânduielile lui Dumnezeu sunt rele, că nu ești în stare să faci nimic și că sigur vei fi eliminat. Atunci nu mai vrei să-ți îndeplinești datoria. Nu e aceasta o manifestare a unei staturi mici? În plus, există, în prezent, mulți frați tineri și surori tinere care încă nu sunt căsătoriți. Dacă întâlnesc un bărbat sau o femeie care arată bine, se pot simți îndrăgostiți, iar câteva priviri schimbate între ei pot genera sentimente; născându-se sentimente atât de puternice, mai pot ei să-și îndeplinească bine îndatoririle când încep să iasă la întâlniri? Asta înseamnă a cădea în ispită. Nu e acesta un indiciu al unei staturi mici? Chiar este. În plus, unii oameni au anumite daruri speciale și îndeplinesc unele îndatoriri speciale în casa lui Dumnezeu. Asta îi face să simtă că au un anumit capital, așa că vor să se dea mari, vrând mereu să se laude. De îndată ce se laudă, își pierd principiile în a face lucrurile. Iar dacă alții îi laudă chiar și un pic, ei își vor pierde negreșit principiile în a face lucrurile, devenind mulțumiți de sine și uitând de îndatoririle lor. Și asta înseamnă a cădea în ispită. Oare nu e acest lucru un indiciu al unei staturi mici? Chiar și chestiunile minore pot face ca o persoană cu o statură mică să se poticnească. De exemplu, unii oameni lucrează ca actori în cadrul casei lui Dumnezeu; cu aspectul și carisma lor, apar în câteva filme, iar apoi au impresia că au dobândit puțină faimă. Ei se gândesc: „Mi-am făcut un oarecare nume acum; dacă asta s-ar întâmpla în lumea laică, nu mi-ar cere oamenii un autograf? De ce nimeni din casa lui Dumnezeu nu vrea autograful meu? Se pare că ar fi mai bine să joc într-un alt film bun.” Cu toate acestea, când nu primesc rolul principal în următorul film, le vine să renunțe la îndatoririle lor, considerându-le inutile. Vor întotdeauna să joace roluri principale și să fie actori celebri, iar când nu obțin asta, se descurajează, au toane, și chiar se gândesc să renunțe. Asta înseamnă să ai o statură mică. A avea o statură mică înseamnă că nu ești potrivit pentru responsabilități însemnate. Chiar dacă Dumnezeu îți acordă o datorie, tot nu-I poți câștiga încrederea. Pentru un singur gând greșit sau un singur lucru în opoziție cu dorințele tale, ai putea să-ți abandonezi îndatoririle și să te întorci împotriva lui Dumnezeu. Nu este și acest lucru un indiciu al unei staturi mici? (Ba da.) Este o statură extrem de mică. Cu o statură atât de mică și cu aceste comportamente, cât de departe este o persoană de a-și îndeplini îndatoririle în mod adecvat? În ce constă discrepanța? În cât de mult iubește cineva adevărul. Există și unii oameni care, în procesul de îndeplinire a îndatoririlor proprii, află că membrul cel mai apropiat al familiei lor s-a îmbolnăvit. Ei încetează atunci să mai participe la adunări și își neglijează îndatoririle, crezând că a le lăsa deoparte pentru câteva zile e lipsit de importanță – la urma urmei, dacă membrul familiei lor ar muri, ar fi dus pentru totdeauna. Însă nu iau în considerare faptul că îndeplinirea propriilor îndatoriri este o chestiune crucială legată de câștigarea vieții, că e singura șansă de a dobândi mântuirea. Ei pun sentimentele și familia mai presus de îndatoririle lor și de dobândirea mântuirii. Nu e acest lucru un indiciu al unei staturi mici? Statura lor este mult prea mică! Asta arată că nu înțeleg treburile cuvenite ale vieții și nu știu să se implice în sarcini corespunzătoare. Oare mărimea staturii cuiva depinde de vârsta sa? Nu. Ființele umane corupte, fie că sunt bărbați sau femei și indiferent de vârstă, de locul nașterii sau naționalitate, au, toate, aceeași fire coruptă. Toate dețin natura Satanei și se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și I se pot împotrivi, săvârșind tot felul de rele. Dacă o persoană nu urmărește adevărul, poate să aibă o căință autentică? Niciodată; ea nu se va schimba. Unii oameni se îmbolnăvesc și strigă că se bazează pe Dumnezeu și că nu se tem de moarte, dar simt și că nu pot să stea degeaba și să nu facă nimic. Ei se gândesc că, dacă nu-și îndeplinesc îndatoririle, cu siguranță vor muri, așa că se duc imediat să-și îndeplinească îndatoririle. Se uită care datorie presupune cele mai intense sarcini și este cea mai importantă, care este apreciată de Dumnezeu, și se grăbesc să se înscrie la ea. În timp ce își îndeplinesc datoria, ei se tot întreabă: „Poate fi vindecată această boală? Chiar sper să poată fi. Mi-am dedicat viața; n-ar trebui să fiu vindecat?” În realitate, boala pe care o au e în fază terminală; indiferent dacă își îndeplinesc sau nu datoria, vor muri. Deși au ajuns să își îndeplinească datoria acum, Dumnezeu observă inimile oamenilor – cu o statură atât de mică și o asemenea motivație, pot ei să-și îndeplinească bine datoria? Categoric, nu. Oamenii de acest fel nu urmăresc adevărul, iar umanitatea lor nu este bună. Ei au întotdeauna în minte propriile mici urzeli. Odată ce boala lor se acutizează sau se simt chiar și un pic rău, încep să se gândească: „Oare chiar m-a binecuvântat Dumnezeu? Chiar I-a păsat de mine și m-a protejat? Se pare că nu a făcut-o, așa că nu-mi voi mai îndeplini îndatoririle.” În momentul în care se simt puțin inconfortabil, vor să renunțe la propriile îndatoriri. Au ei vreo statură? (Nu.) Prin urmare, să nu vă gândiți că, doar întrucât diferiți oameni pot să stea aici și să asculte predici sau întrucât își pot abandona familiile și carierele pentru a-și îndeplini îndatoririle într-o anumită poziție în casa lui Dumnezeu – făcând o lucrare legată de propriile abilități profesionale sau domenii de expertiză – înseamnă neapărat că își îndeplinesc îndatoririle. Nici nu înseamnă că toți cei care își îndeplinesc îndatoririle fac asta de bunăvoie, cu atât mai puțin că dețin o anumită statură. La prima vedere, oamenii par ocupați și lasă impresia că fac lucruri și se sacrifică pentru Dumnezeu de bunăvoie, pe baza credinței autentice în Dumnezeu. În realitate, în adâncul inimii lor, toți sunt, adeseori, slabi. Nutresc adesea gânduri de a renunța la îndatoririle lor, au adesea propriile planuri și, chiar mai des, speră că lucrarea lui Dumnezeu se va încheia curând, astfel încât să poată primi grabnic binecuvântări. Scopul lor este doar acesta. Ceea ce urmărește Dumnezeu să rezolve sunt aceste slăbiciuni umane, răzvrătirea și statura mică, precum și gândurile și acțiunile ignorante ale oamenilor. Când toate aceste chestiuni sunt rezolvate și nu mai pun probleme, când nimic din ceea ce se ivește nu-ți mai poate afecta capacitatea de a-ți îndeplini sarcinile, atunci asta e suficient, iar statura ta a crescut. Calea pe care va merge, în cele din urmă, o persoană, și măsura în care o va urma nu este determinată de cât de tare strigă sloganuri, nici de emoțiile sau dorințele sale trecătoare. Mai degrabă, depinde de urmărirea sa și de cât de mult iubește adevărul.

În ce situații veți renunța la datoria voastră? Oare atunci când înfruntați moartea? Sau atunci când întâmpinați unele dezamăgiri minore în viață? Unii oameni au multe pretenții atunci când vine vorba de a-și îndeplini datoria. Pe de o parte, nu trebuie să fie expuși vântului sau soarelui, iar mediul lor de lucru trebuie să fie confortabil. Nu pot suporta nici măcar cea mai mică nemulțumire. În plus, ei trebuie să fie adesea alături de soțul (sau soția) lor, să trăiască o lume în doi și, de asemenea, să aibă propria viață privată, cum ar fi să iasă la distracții, să meargă în vacanțe și așa mai departe, toate acestea trebuind să-i satisfacă. Dacă sunt nemulțumiți chiar și un pic, se vor simți, în inimile lor, inconfortabil și mereu plini de resentimente, și chiar îi vor tulbura pe ceilalți, răspândind noțiuni. Unii oameni, care înțeleg adevărul, pot discerne că acești oameni nu sunt buni de nimic, că sunt neîncrezători, și se vor îndepărta de ei. Însă, există unii oameni care nu înțeleg adevărul; ei au o statură mică și sunt lipsiți de discernământ, și vor fi afectați de tulburările acestor oameni. Spuneți-Mi, astfel de răufăcători ar trebui să fie îndepărtați din biserică? (Da.) Acest gen de persoană, care tulbură și perturbă în mod constant lucrarea bisericii, trebuie să fie îndepărtată pentru a-i proteja pe cei care au statură mică și sunt ignoranți. Voi în ce împrejurări ați putea să vă abandonați îndatoririle și să plecați fără preaviz? De exemplu, în timp ce răspândești Evanghelia, vezi pe cineva care arată deosebit de bine și vorbește carismatic și, cu cât te uiți mai mult la acea persoană, cu atât mai mult adorația ta crește, gândindu-te: „Ce minunat ar fi să nu-mi îndeplinesc îndatoririle și să găsesc un partener ca acesta!” Odată ce gândești în acest fel, ești în pericol; îți va fi ușor să cedezi ispitei. Și, îndată ce te-ai gândit prea mult la asta, ești hotărât să urmărești această relație. Însă, când, în sfârșit, îl cucerești, îți dai seama că și el este o ființă umană coruptă și că, până la urmă, nu e atât de grozav, dar atunci e prea târziu pentru regrete. Odată ce o persoană cade în ispita de a se implica într-o relație romantică, nu e ușor să scape. Nu va fi ușor să te întorci fără să treacă unul sau doi ani, sau trei până la cinci ani. În acești trei până la cinci ani la care ai renunțat, cât adevăr vei fi pierdut? Cât de mare va fi pierderea pentru viața ta? Cât de mult va fi întârziată creșterea vieții tale? Unii oameni îi văd pe alții făcând mulți bani în lumea laică, purtând haine de firmă, mâncând și bând bine, iar inima le freamătă; vor și ei să se ducă să facă bani. Așa se ivește ispita. Orice persoană căreia încep să îi treacă tot felul de lucruri prin minte când se confruntă cu situații, gândindu-se să-și abandoneze datoria, nu este capabilă să reziste ispitei; ea e în pericol. Acesta este un semn al unei staturi mici. Te simți supărat și nemulțumit când vezi pe altcineva mâncând ceva bun. De asemenea, te simți nemulțumit când vezi pe altcineva cu un partener bun și devii nefericit când vezi pe cineva care are aproximativ vârsta ta și este la fel de atrăgător, dar e îmbrăcat mai bine decât tine și e chiar celebru. Începi să te gândești că, dacă nu ți-ai fi abandonat studiile și ai fi absolvit și ți-ai fi găsit o carieră, cu siguranță te-ai descurca mai bine decât acea persoană. Ori de câte ori te confrunți cu aceste situații, ești tulburat zile întregi. Aceste ispite sunt un fel de constrângere, un fel de supărare pentru tine, ceea ce arată că statura ta este mică. Când răspândești Evanghelia și întâlnești o persoană de sex opus, potrivită ție, un tip „înalt, bogat și chipeș” sau o femeie cu pielea albă, bogată și frumoasă, ai putea să nu reușești neapărat să eviți ispita. Ce înseamnă că s-ar putea să nu reușești să o eviți? Înseamnă că statura ta nu a ajuns la un nivel la care să poți birui diversele ispite; nu poți să le eviți, așa că inima ta e luată în stăpânire și ademenită. Ceea ce gândești, ceea ce cumpănești în capul tău, chiar și ceea ce visezi și discuți cu alții – toate încep să privească aceste chestiuni. Asta îți afectează îndeplinirea îndatoririlor; în timp ce ai părtășie despre adevăr, ceilalți au multe de spus, pe când tu contribui din ce în ce mai puțin și îți pierzi interesul de a crede în Dumnezeu. Nu înseamnă asta a fi ademenit? Înseamnă a cădea în ispită și este periculos. Unii oameni cred că ai căzut în ispită doar când ai început să te întâlnești cu cineva sau ai plecat cu el, însă, în momentul în care ai ajuns în acel punct, ești terminat. Ar putea să se ivească asemenea situații dacă v-ați confrunta cu astfel de chestiuni? (Nu știu.) Dacă nu știți, asta dovedește că statura voastră este mică. De ce dovedește asta că statura voastră e mică? Pe de o parte, nu te-ai confruntat niciodată cu astfel de chestiuni, așa că nu știi cum ai reacționa; nu înțelegi ce e cu tine. Pe de altă parte, când te confrunți cu acest fel de situație, nu ai atitudinea și abordarea potrivite pentru a te ocupa de acest tip de problemă. Dacă nu poți căuta adevărul pentru a rezolva problema, înseamnă că ești pasiv. Faptul că ești pasiv dovedește că ai o statură mică și că ești ignorant. Deși poate că nu-i seduci pe alții în mod activ, cu siguranță alții te pot seduce pe tine, ceea ce aduce ispita în calea ta. Dacă nu o poți depăși, asta e o problemă. De exemplu, ce se întâmplă dacă cineva îți oferă bani și statut sau dacă apare o persoană și mai bună care încearcă să te ademenească? Ar fi ușor să depășești acest lucru? Care sunt șansele să-l depășești? Se spune că unele persoane, după ce primesc doar două ciocolate de la cineva care le simpatizează, se îndrăgostesc și se gândesc să înceapă o relație cu acesta – atât de mică este statura lor. E oare o chestiune legată de faptul că acestea nu cred în Dumnezeu de suficient timp? Nu neapărat. Unii oameni sunt credincioși de peste un deceniu și tot pot cădea în ispită când întâmpină astfel de situații. Fie că este prima, a doua sau a treia oară când întâmpină așa ceva, încă pot fi ademeniți. Care este motivul pentru care se întâmplă asta? Statura lor este mică și efectiv le lipsește înțelegerea unor adevăruri. De ce le lipsește înțelegerea? Pentru că nu urmăresc adevărul; sunt întotdeauna confuzi. După părerea lor, astfel de chestiuni nu sunt semnificative. Ei se gândesc: „Dacă într-adevăr apare o pereche potrivită, de ce nu mă pot căsători? Doar că n-am întâlnit încă pe cineva potrivit și nu sunt impresionat de nimeni, așa că, de bine, de rău, mă voi descurca.” Această bâjbâire nu e o atitudine de urmărire a adevărului; nu înseamnă a merge pe calea dobândirii mântuirii și a desăvârșirii – nu este această mentalitate. Ei vor doar să răzbată, trăind fiecare zi așa cum vine, mergând încotro îi duce viața. Și dacă, într-adevăr, vine o zi în care nu mai pot continua, atunci așa să fie. Nu sunt interesați de intenția lui Dumnezeu de a mântui oamenii sau de lucrarea pe care o face El pentru această mântuire. Mai mult, ei nu caută cu seriozitate diferitele adevăruri legate de mântuirea omului de către Dumnezeu, nici nu le pun la inimă. Unii ar putea spune: „Dar ei vin mereu la predici; cum poți spune că nu le pun la inimă?” Dar simpla respectare a ritualului de a participa la adunări și de a asculta predicile este diferită de acceptarea adevărului. Există o mulțime de oameni care ascultă predicile, dar câți dintre ei practică, efectiv, adevărul? Chiar mai puțini sunt aceia care pornesc pe calea urmăririi adevărului. Există mulți oameni care se concentrează doar asupra înțelegerii doctrinelor și îmbogățirii propriilor noțiuni și închipuiri atunci când ascultă predici. Cei care iubesc adevărul ascultă cu scopul de a-l căuta și a-l accepta. Sunt capabili să asculte predicile și să reflecteze asupra lor înșiși, comparând ceea ce au auzit cu propriile stări, și se concentrează asupra înlăturării firilor lor corupte. Ei înțeleg aspectele practice ale adevărului; pun accentul pe practicarea și experimentarea acestor aspecte și pe dobândirea adevărului. Prin urmare, cei care iubesc adevărul ascultă predicile pentru a dobândi viața, a înțelege adevărul și a se transforma pe ei înșiși. Acceptă adevărul în inimile lor, iar atunci când îl practică, adevărul pe care îl înțeleg le este benefic; înțelegerea adevărului le oferă o cale. Cât despre cei care nu urmăresc adevărul, ei ascultă predicile într-un mod confuz. Vor asculta o întreagă predică de la început până la sfârșit, iar, după aceea, când îi vei întreba ce au înțeles, vor spune: „Am înțeles totul. Mi-am luat notițe clare despre tot.” Însă dacă îi vei întreba cum îi ajută acest lucru, vor spune doar, vag, că e oarecum de ajutor. E într-adevăr de ajutor? Nu, pentru că nu au dobândit adevărurile din predică. De ce nu le-au dobândit? Întrucât nu le-au acceptat, cum ar putea să le dobândească? Unii oameni spun: „Cum ar putea să nu le fi dobândit? Cum ar putea să nu le fi acceptat? Au ascultat cu mare atenție și chiar au luat notițe.” Unii oameni iau notițe doar de formă, nu pentru că tânjesc după adevăr. S-ar putea ca unii dintre aceia care au părtășie despre adevăr să nu îl accepte neapărat; depinde dacă inimile lor chiar tânjesc după adevăr. Ce înseamnă, atunci, să accepți realmente adevărul? Înseamnă că, după ce a citit cuvintele lui Dumnezeu, o persoană poate să le alinieze cu propriile stări, cu propria conduită și propriile fapte, cu principiile credinței în Dumnezeu, cu însărcinările și responsabilitățile date de Dumnezeu și cu calea pe care merge. Ea poate reflecta asupra sa în legătură cu toate aceste lucruri, poate să le discearnă clar, să ajungă la înțelegerea adevărului, iar apoi să-l practice și să pătrundă în el. Numai acesta este cineva care acceptă adevărul; numai acesta este cineva care urmărește adevărul.

Chiar acum s-a discutat despre manifestările persoanelor cu statură mică. În procesul gradual de înțelegere a adevărului, oamenii vor rezolva treptat problemele legate de statura lor mică, cum ar fi nesăbuința, ignoranța, timiditatea și slăbiciunea. La ce se referă slăbiciunea? La faptul că acea componentă a credinței tale în Dumnezeu este deosebit de mică; credința ta în Dumnezeu este minimă. În doctrină, tu crezi că Dumnezeu poate realiza totul și că El domnește suveran peste toate lucrurile, dar, când te confrunți cu situații reale, nu îndrăznești să crezi în Dumnezeu; nu îndrăznești să Îi predai Lui totul, din toată inima și nu te poți supune – aceasta este slăbiciune. Nesăbuința, ignoranța, timiditatea și răzvrătirea oamenilor, aceste lucruri negative, pot doar să fie înlăturate treptat sau să fie îmbunătățite în diferite măsuri prin căutarea adevărului în îndeplinirea datoriei. În ce constă îmbunătățirea? În faptul că aceste lucruri negative se rezolvă treptat; rezultatele îndeplinirii datoriei tale devin din ce în ce mai bune, iar când te confrunți cu situații, poți îndura mai mult decât ai fi putut îndura înainte. De exemplu, în trecut, când te confruntai cu astfel de situații, din cauza staturii tale mici, erai slab, deveneai pasiv, iar asta îți afecta chiar atitudinea față de îndeplinirea îndatoririlor tale. Făceai crize de furie, renunțai la îndatoriri, erai superficial și nu dădeai dovadă de loialitate. Acum, când te confrunți cu astfel de situații, gradul de loialitate față de îndeplinirea datoriei tale nu scade; dacă ai dificultăți sau slăbiciuni în inima ta, poți căuta adevărul pentru a le înlătura. Altfel spus, chestiunea intrării în viață nu va mai avea niciun impact asupra îndeplinirii datoriei tale. Dispozițiile tale, starea ta și slăbiciunea ta nu vor mai afecta lucrarea care ți-a fost desemnată, nici nu-ți vor afecta responsabilitățile, îndatoririle și obligațiile. Nu este aceasta o creștere a capacității tale de a gestiona problemele și de a face față evenimentelor externe? Asta înseamnă a crește în statură. Unii oameni, dacă li se cere să joace rolul principal, se bucură foarte mult și chiar merg ca și cum ar pluti în aer; însă dacă li se cere să joace un rol de figurant, sunt reticenți, devin morocănoși și merg cu capul plecat. Unii vor mereu să iasă în evidență când răspândesc Evanghelia, însă nu pot avea părtășie despre adevăr. Nu practică antrenamentul, totuși vor mereu să stea în locuri importante și să-și arate fața. E asta supunere autentică? E asta atitudinea corectă față de îndeplinirea datoriei proprii? Când mentalitatea cuiva e incorectă, iar starea sa este greșită, ar trebui să caute adevărul pentru soluționare și, în cele din urmă, să fie capabil să caute și să practice adevărul indiferent de situația care apare; asta înseamnă a avea experiență de viață. Odată ce poți discerne tot felul de chestiuni, atunci ai dobândit imunitatea. Indiferent de ceea ce vei întâmpina sau de momentul în care se va întâmpla, nu-ți va afecta îndeplinirea datoriei; nici performanța ta nu va fi afectată de vreo problemă minoră, de vreo oarecare mică dispoziție sau de schimbări în oameni, evenimente, lucruri și circumstanțe; capacitatea ta de a birui păcatul și de a depăși diverse circumstanțe și dispoziții va deveni mai puternică – asta înseamnă că statura ta a crescut. Cum crește statura? Este rezultatul dobândit când oamenii intră treptat în adevărul-realitate, prin căutarea adevărului pentru a rezolva problemele. Odată ce ai înțeles unele adevăruri, iar aceste adevăruri devin viața ta, devin fundamentul conduitei tale, perspectiva ta pentru observarea lucrurilor și lumina ta călăuzitoare, atunci ești rezilient; nu vei mai deveni slab atât de des. De exemplu, înainte ai fi fost foarte fericit dacă ai fi fost numit conducător; dacă ai fi fost înlocuit, ai fi fost negativ timp de o lună sau două, nu ai fi fost dispus să faci nimic din ceea ce ți se cere, îndeplinind orice sarcină cu o atitudine negativă, acționând în mod superficial, chiar ajungând să renunți cu totul. Acum, dacă ai fi înlocuit, ai spune: „Chiar dacă voi fi înlocuit, nu mă va afecta. Nu voi fi negativ nici măcar o zi. Dacă voi fi înlocuit astăzi, voi continua cu ceea ce ar trebui să fac mâine. Accept orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu și mă supun lor.” Aceasta este reziliența. Cum ia naștere această reziliență? Dacă nu urmărești adevărul, iar când te confrunți cu probleme, nu cauți adevărul pentru soluționare și nu te axezi pe a acționa principial, oare vei avea această statură? Nu vei fi niciodată rezilient dacă vei trăi după filosofiile non-credincioșilor pentru interacțiunile lumești. Doar dacă trăiești după adevăr poți renunța treptat la mândrie, statut și vanitate, astfel încât, în cele din urmă, nimic să nu te poată doborî și nimic să nu te poată afecta în buna îndeplinire a îndatoririlor tale. Asta înseamnă să ai statură; înseamnă să fii rezilient. Atunci când ești rezilient și statura ta a crescut, nu-ți îndeplinești tot mai mult îndatoririle la înălțimea standardelor? Când îți îndeplinești îndatoririle în mod adecvat, nu înseamnă că ai deja o anumită statură? Ce include această statură? Credința autentică în Dumnezeu, supunerea autentică față de Dumnezeu și loialitatea față de El, precum și capacitatea de a-ți trata corect îndatoririle; să accepți totul din partea lui Dumnezeu și să I te poți supune, să te temi de El și să te ferești de rău. Acestea sunt manifestări ale creșterii staturii.

Așadar, ați simțit, în conștiința voastră, că a fi mântuit este un subiect ce trebuie să fie pus pe ordinea de zi și că nu mai puteți fi confuzi în această privință? Este extrem de important să înțelegi fiecare adevăr în parte pentru a fi mântuit; nu poți fi confuz nici măcar în privința unui singur adevăr. A crede în Dumnezeu nu înseamnă doar a depune un oarecare efort, a alerga de colo-colo, a îndura unele suferințe și a fi capabil să perseverezi prin încercări fără să te poticnești. Dacă oamenii care cred în Dumnezeu consideră cu adevărat că a fi mântuiți este o chestiune importantă în viață și tratează dobândirea adevărului ca pe o chestiune importantă în viață, atunci ei pot renunța la orice; renunțarea va fi ușoară pentru ei. Dacă cineva încă nu a simțit cât de important este să fie mântuit, atunci e un om nesăbuit și ignorant; credința sa e prea mică și încă trăiește într-o situație periculoasă. Dacă nu iubește adevărul, îi va fi dificil să realizeze o îndeplinire adecvată a datoriei. Asta deoarece, pentru a realiza o îndeplinire adecvată a datoriei, trebuie să înțeleagă multe adevăruri și, de asemenea, să intre în multe adevăruri. În procesul de a înțelege și a pătrunde adevărul, datoria pe care o îndeplinește va deveni treptat adecvată; diferitele sale slăbiciuni și dispoziții se vor schimba treptat, iar diferitele sale stări se vor îmbunătăți și ele treptat. În procesul de înțelegere a adevărului și de intrare în adevărul-realitate, va fi din ce în ce mai lămurit lăuntric despre viziunea referitoare la credința în Dumnezeu și la mântuire și, în același timp, dorința și nevoia sa de a fi mântuit vor deveni din ce în ce mai urgente. Ce se înțelege prin urgent? Înseamnă că poți simți că a fi mântuit este o chestiune urgentă, o chestiune extrem de importantă; și că, dacă nu-ți înlături firile corupte, ar putea fi foarte periculos și nu vei putea dobândi mântuirea. Acesta este genul de mentalitate care comportă un sentiment de urgență. La început, nu ai niciun concept cu privire la a fi mântuit sau desăvârșit. Treptat, ajungi să înțelegi că oamenii au firi corupte și au nevoie să fie mântuiți de Dumnezeu. Descoperi că oamenii trăiesc în păcat, blocați într-o fire coruptă, fără libertate, trăind o viață de suferință extremă și că, mai devreme sau mai târziu, vor fi măturați de tendințele malefice ale Satanei. Îți dai seama că oamenii nu pot rămâne neclintiți de unii singuri – indiferent cât de rezilient sau de hotărât ești, nu poți garanta că Îl vei urma pe Dumnezeu până la capăt – și că trebuie să urmărești adevărul, trebuie să experimentezi judecata, mustrarea, încercările și rafinările pentru a înțelege adevărul și a te cunoaște pe tine însuți, și numai atunci vei avea hotărârea de a-L urma pe Dumnezeu până la sfârșit. În acest moment începi să simți o anumită urgență în ceea ce privește mântuirea. Înțelegerea adevărului este crucială pentru a fi mântuit. Urmărirea adevărului e o chestiune importantă pe care o persoană nu trebuie niciodată să o abandoneze sau să o treacă cu vederea. Dacă urmărești sau nu adevărul are o relație directă cu mântuirea și e legat în mod inextricabil de faptul de a putea fi desăvârșit de Dumnezeu. În procesul de îndeplinire a propriilor îndatoriri, toate problemele și greutățile pe care le întâmpini trebuie rezolvate prin căutarea adevărului; slăbiciunea, ignoranța și nesăbuința ta se vor schimba și ele treptat. La ce se referă această schimbare? Înseamnă că abilitatea ta de a birui păcatul a devenit mai puternică, iar tu devii din ce în ce mai sensibil la firile tale corupte și la lucrurile ticăloase. Dobândești mai mult discernământ și simțire față de aceste chestiuni în inima ta. În momentul de față, unii oameni încă nu au această conștientizare și nu simt nimic când văd păcatul, ticăloșia sau lucrurile satanice – acest lucru e inacceptabil și arată că statura lor este încă mult sub așteptări. Alții nu au niciun sentiment, niciun discernământ și nici măcar o urmă de ură autentică față de diversele comportamente păcătoase și față de diferitele aspecte urâte ale Satanei. Nici nu au vreo conștientizare sau discernământ, și cu atât mai puțin ură, față de propriile acțiuni și de corupția pe care o dezvăluie acestea, precum și față de firile corupte și de lucrurile urâte din adâncul inimii lor – acești oameni sunt încă departe de a avea statură. Totuși, indiferent cât de mare e prăpastia, indiferent cât de slab este cineva sau cât de mică e statura sa pentru moment, aceasta nu este o problemă, deoarece Dumnezeu le-a oferit oamenilor o cale și o direcție pentru a rezolva aceste chestiuni. Pe măsură ce atingi treptat standardul îndeplinirii adecvate a îndatoririlor, tu urmărești, de asemenea, o înțelegere a adevărului și intrarea în adevărurile-realități. Pe măsură ce urmărești înțelegerea adevărului și intrarea în adevărurile-realități, abilitatea ta de a birui păcatul devine mai puternică, iar capacitatea ta de a discerne lucrurile ticăloase crește și ea, înlăturându-ți astfel, în diferite măsuri, slăbiciunea și răzvrătirea. De exemplu, când statura ta este mică și te confrunți cu o situație, chiar dacă știi că nu este bună, s-ar putea totuși să fii constrâns și legat de aceasta și chiar să te implici în ea. Când înțelegi adevărul și poți practica unele adevăruri, pe lângă faptul de a detesta astfel de chestiuni în inima ta, tu le vei și respinge și vei refuza să te implici în ele; în același timp, îi vei ajuta și pe alții să se elibereze de ele. Acesta este progresul; aceasta este creșterea în statură. Care sunt reperele creșterii în statură? În primul rând, o persoană este loială față de îndeplinirea datoriei, fără a mai avea un comportament superficial. În plus, credința acesteia în Dumnezeu devine mai autentică și mai practică și există supunere adevărată față de Dumnezeu. Mai mult, ea poate discerne și birui ispitele și tulburările Satanei; Satana nu o mai poate induce în eroare sau controla, iar ea se poate elibera de influența Satanei. Cu asta, ea a îndeplinit cu adevărat standardul pentru a fi mântuită.

După părtășia de astăzi, știți cum să estimați dacă îndatoririle pe care le îndepliniți sunt la nivelul standardului? Dacă da, asta dovedește că ai o oarecare înțelegere a acestor adevăruri și că ai făcut progrese; dacă nu, dovedește că nu ai înțeles ceea ce s-a spus și că nu ai fost la înălțime. Ai nevoie de claritate în două aspecte: unul este abilitatea de a te evalua, iar celălalt este să știi cum să-ți îndeplinești datoria astfel încât să îndeplinești standardul și să cunoști calea. În trecut, discuția noastră s-a axat de cele mai multe ori pe îndeplinirea datoriei, cu puține mențiuni despre îndeplinirea acesteia în mod adecvat. Astăzi, discuția principală a fost despre standardele pentru îndeplinirea adecvată a datoriei. În fond, despre standardele de adecvație și diferitele adevăruri implicate în acest aspect s-a avut părtășie într-un mod destul de clar. În plus, chestiunile care ar trebui evitate și principiile care ar trebui susținute în procesul de îndeplinire a îndatoririlor, precum și greșelile care nu ar trebui să fie făcute – toate acestea sunt foarte importante. În special, nu fura ofrande, nu te implica în mod nechibzuit în relații romantice și nu sfida rânduielile de lucru. Dacă săvârșești aceste greșeli, atunci ești complet terminat; nu mai există nicio speranță de a fi mântuit. Așadar, nu o lua pe calea greșită, nu merge pe calea unei persoane rele. Odată ce ai pus piciorul pe acest drum, chiar nu mai există nicio speranță; nimeni nu te poate mântui. Dacă Dumnezeu nu te mântuiește, atunci cu siguranță nici nu te poți mântui singur. Dacă cineva ajunge în acest punct, e o problemă serioasă; nu este ușor să te întorci înapoi. Acesta este, în esență, un drum spre nicăieri.

28 noiembrie 2018

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!

Contactează-ne pe Messenger