Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune (Partea Întâi)
Mulți oameni sunt eliminați după ce își îndeplinesc îndatoririle doar un an sau doi sau doar între trei și cinci ani. Care e motivul principal? Se poate spune că, în primul rând, e faptul că acei oameni nu au conștiință sau rațiune și că lor le lipsește umanitatea. Nu numai că nu acceptă adevărul, dar mai și provoacă perturbări și tulburări și sunt mereu superficiali în timp ce își îndeplinesc îndatoririle. Nu ascultă niciodată, indiferent cum li se oferă părtășie despre adevăr și sunt nesupuși și sfidători când sunt emondați. În cele din urmă, nu rămâne o altă opțiune decât de a-i îndepărta și a-i elimina. Ce problemă ilustrează acest lucru? Pentru a-și îndeplini îndatoririle, oamenii trebuie să aibă măcar conștiință și rațiune; fără ele, le va fi greu să fie de neclintit. Toți cei care sunt lipsiți de conștiință și rațiune nu au umanitate și nu pot accepta adevărul, așa că Dumnezeu nu îi poate mântui și, chiar dacă vor munci, nu o vor face în mod adecvat. Aceasta e o problemă pe care trebuie să o vezi clar. Când vei întâlni în viitor oameni fără conștiință sau rațiune – adică oameni care nu au umanitate – va trebui să îi îndepărtezi cât mai repede posibil.
Unii oameni nu își asumă nicio responsabilitate atunci când își îndeplinesc datoria, sunt întotdeauna superficiali. Deși pot să vadă problema, nu sunt dispuși să caute o soluție și se tem să ofenseze oamenii, așa că se pripesc când fac lucruri, astfel încât lucrarea trebuie refăcută. De vreme ce îndeplinești această datorie, ar trebui să-ți asumi responsabilitatea pentru aceasta. De ce nu o iei în serios? De ce ești superficial? Și ești neatent în responsabilitățile tale atunci când îți îndeplinești datoria în acest fel? Indiferent cine își asumă responsabilitatea principală, toți ceilalți sunt responsabili pentru supravegherea lucrurilor, toată lumea trebuie să aibă această povară și acest simț al responsabilității – însă niciunul dintre voi nu acordă atenție, sunteți chiar superficiali, nu aveți loialitate, sunteți neatenți în îndatoririle voastre! Nu este vorba de faptul că nu puteți să vedeți problema, ci că nu sunteți dispuși să vă asumați responsabilitatea – și nici nu vreți să acordați vreo atenție acestei chestiuni atunci când vedeți problema, vă mulțumiți cu „destul de bine”. A fi superficial în acest fel nu este oare o încercare de a-L înșela pe Dumnezeu? Dacă, atunci când am lucrat și am avut părtășie despre adevăr cu voi, aș fi crezut că „destul de bine” era acceptabil, atunci după cum se cuvine fiecăruia dintre calibrele și căutările voastre, ce ați putea câștiga din asta? Dacă aș fi avut aceeași atitudine ca voi, nu ați putea câștiga nimic. De ce spun acest lucru? Parțial este pentru că voi nu faceți nimic sincer și parțial pentru că aveți un calibru destul de redus, sunteți destul de amorțiți. Din cauză că vă văd pe toți amorțiți, fără dragoste de adevăr și că nu urmăriți adevărul, precum și din cauza calibrelor voastre slabe, trebuie să vorbesc detaliat. Trebuie să vă spun totul în detaliu, să descompun lucrurile și să le fragmentez în discursul Meu, să vorbesc despre lucruri din toate punctele de vedere, în toate modurile. Doar atunci înțelegeți puțin. Dacă aș fi superficial cu voi și aș vorbi puțin despre orice subiect, oricând aș avea chef, fără a chibzui la asta și fără a Mă deranja, fără a-Mi pune inima în asta, nevorbind când nu am chef, ce ați putea câștiga? Având calibre ca ale voastre, nu ați înțelege adevărul. Nu ați câștiga nimic, și cu atât mai puțin nu ați atinge mântuirea. Dar nu pot face asta; în schimb, trebuie să vorbesc în detaliu. Trebuie să intru în detalii și dau exemple privind stările fiecărui tip de persoană, atitudinile pe care oamenii le au față de adevăr și fiecare fel de fire coruptă; numai atunci veți pricepe ceea ce spun și veți înțelege ceea ce auziți. Indiferent despre ce aspect al adevărului este părtășia, Eu vorbesc prin diferite mijloace, cu stiluri de părtășie pentru adulți și pentru copii și, de asemenea, sub formă de raționamente și povești, folosind teoria și practica și vorbind despre experiențe, pentru ca oamenii să poată să înțeleagă adevărul și să pătrundă în realitate. În acest fel, cei care au calibru și inimi vor avea șansa să înțeleagă și să accepte adevărul și să fie mântuiți. Dar atitudinea voastră față de datorie a fost întotdeauna una de superficialitate, de a tărăgăna lucrurile și nu sunteți preocupați de cât de multă întârziere cauzați. Nu vă gândiți la cum să căutați adevărul pentru a rezolva problemele, nu vă gândiți la modul în care să vă îndepliniți datoria cum trebuie pentru a fi capabili să fiți mărturie pentru Dumnezeu. Asta înseamnă să vă neglijați datoria. Prin urmare, viața voastră evoluează foarte încet, dar pe voi nu vă îngrijorează cât timp ați pierdut. De fapt, dacă v-ați îndeplini datoria în mod conștiincios și responsabil, nu ar dura nici măcar cinci sau șase ani până când ați putea să vorbiți despre experiențele voastre și să mărturisiți pentru Dumnezeu, iar diferitele lucrări ar fi realizate cu un mare efect – însă voi nu sunteți dornici să fiți atenți la intențiile lui Dumnezeu și nici nu tindeți spre adevăr. Sunt unele lucruri pe care nu știți cum să le faceți, așa că vă dau instrucțiuni exacte. Nu trebuie să vă gândiți, trebuie doar să ascultați și să-i dați drumul. Aceasta este singura și puțina responsabilitate pe care trebuie să v-o asumați – dar chiar și aceasta vă depășește. Unde este loialitatea voastră? Nu se vede nicăieri! Tot ceea ce faceți este să spuneți lucruri care sună plăcut. În inimile voastre, știți ce ar trebui să faceți, dar pur și simplu nu practicați adevărul. Aceasta este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și, la bază, stă o lipsă de iubire pentru adevăr. În inimile voastre, știți foarte bine cum să acționați în conformitate cu adevărul – pur și simplu nu îl puneți în practică. Aceasta este o problemă gravă; vă uitați la adevăr fără să-l puneți în practică. Nu sunteți deloc persoane care I se supun lui Dumnezeu. Pentru a îndeplini o datorie în casa lui Dumnezeu, trebuie măcar să căutați și să practicați adevărul și să acționați conform principiilor. Dacă nu poți practica adevărul în îndeplinirea îndatoririlor tale, atunci unde poți să-l practici? Iar dacă nu practici nimic din adevăr, atunci ești un neîncrezător. Care este scopul tău, cu adevărat, dacă nu accepți adevărul – cu atât mai puțin îl practici – și, pur și simplu, faci lucrurile de mântuială în casa lui Dumnezeu? Vrei să faci din casa lui Dumnezeu căminul tău de bătrâni sau o casă de caritate? Dacă da, te înșeli – casa lui Dumnezeu nu are grijă de profitori, de risipitori. Orice persoană cu o umanitate slabă, care nu își îndeplinește cu bucurie datoria, care este nepotrivit să îndeplinească o datorie, trebuie să fie înlăturat; toți neîncrezătorii care nu acceptă deloc adevărul trebuie să fie eliminați. Unii oameni înțeleg adevărul, dar nu pot să îl pună în practică atunci când își realizează îndatoririle. Când văd o problemă, ei nu o rezolvă și, chiar dacă știu că este responsabilitatea lor, nu se dedică în totalitate acelui lucru. Dacă nici măcar nu duci la îndeplinire responsabilitățile de care ești capabil, atunci ce valoare sau efect ar putea avea realizarea datoriei tale? Are sens să crezi în Dumnezeu astfel? Cineva care înțelege adevărul, dar nu îl poate practica și care nu poate suporta greutățile pe care ar trebui să le suporte – o astfel de persoană nu este aptă să realizeze o datorie. Unii oameni care îndeplinesc o datorie o fac într-adevăr doar pentru a fi hrăniți. Sunt cerșetori. Ei cred că, dacă îndeplinesc câteva sarcini în casa lui Dumnezeu, casa și masa le vor fi asigurate și vor fi aprovizionați fără a fi nevoie să-și ia un loc de muncă. Există un astfel de chilipir? Casa lui Dumnezeu nu aprovizionează trântorii. Dacă o persoană care nu practică adevărul câtuși de puțin și care este în mod constant superficială în îndeplinirea datoriei sale spune că are credință în Dumnezeu, o va recunoaște Dumnezeu? Toți oamenii de acest fel sunt neîncrezători și, după cum îi vede Dumnezeu, răufăcători.
Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu își îndeplinesc îndatoririle cu bunăvoință, fără a-și calcula propriile pierderi și câștiguri. Indiferent dacă ești cineva care urmărește adevărul, trebuie să te bazezi pe conștiința și pe rațiunea ta și să depui într-adevăr efort atunci când îți îndeplinești datoria. Ce înseamnă să depui cu adevărat efort? Dacă te mulțumești doar să faci un efort simbolic și să înduri puține greutăți fizice, dar nu îți iei datoria deloc în serios sau nu cauți adevărurile-principii, atunci asta nu înseamnă altceva decât că ești superficial – nu înseamnă că depui într-adevăr efort. Cheia pentru a face un efort este să-ți pui toată inima în acest lucru, să te temi de Dumnezeu în inima ta, să fii atent la intențiile lui Dumnezeu, să fii îngrozit de ideea de a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și de a-L răni pe Dumnezeu și să înduri orice greutăți pentru a-ți îndeplini bine datoria și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu: dacă ai o inimă iubitoare de Dumnezeu în acest fel, îți vei putea îndeplini datoria în mod corespunzător. Dacă nu există frică de Dumnezeu în inima ta, nu vei avea nicio povară atunci când îți îndeplinești datoria, nu vei fi deloc interesat de ea și vei fi inevitabil superficial și vei face lucrurile mecanic, fără a produce niciun efect real – ceea ce nu înseamnă a îndeplini o datorie. Dacă ai cu adevărat un simț al poverii și crezi că a-ți îndeplini datoria este responsabilitatea ta personală și că, dacă nu o faci, nu ești apt să trăiești și ești o fiară, dacă crezi că numai dacă îți îndeplinești datoria în mod corespunzător ești demn de a fi numit ființă umană și te poți confrunta cu propria conștiință – dacă ai acest simț al poverii atunci când îți îndeplinești datoria – atunci vei putea să faci totul cu conștiință și vei putea să cauți adevărul și să faci lucrurile în conformitate cu principiile și astfel vei putea să-ți faci datoria în mod corespunzător și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Dacă ești demn de misiunea pe care Dumnezeu ți-a dat-o și de tot ceea ce Dumnezeu a sacrificat pentru tine și de așteptările Sale de la tine, atunci asta înseamnă că depui într-adevăr efort. Înțelegi acum? Dacă doar faci lucrurile mecanic în îndeplinirea datoriei tale și nu cauți deloc să obții rezultate, ești un ipocrit, un lup deghizat în oaie. S-ar putea să-i păcălești pe oameni, dar nu poți să-L tragi pe sfoară pe Dumnezeu. Dacă nu există un preț real și loialitate atunci când îți îndeplinești datoria, atunci aceasta nu este la înălțimea standardului. Dacă nu depui într-adevăr efort în credința ta în Dumnezeu și în îndeplinirea datoriei tale; dacă mereu faci totul mecanic și ești superficial în acțiunile tale, ca un non-credincios care lucrează pentru șeful său; dacă faci doar un efort simbolic, nu îți folosești mintea, faci lucrurile de mântuială de pe o zi pe alta, fără să raportezi problemele când le vezi, văzând ceva vărsat și să nu cureți și respingând fără discriminare tot ceea ce nu este în beneficiul tău – atunci nu este asta o problemă? Cum ar putea o astfel de persoană să fie membru al casei lui Dumnezeu? Astfel de oameni sunt non-credincioși; nu aparțin casei lui Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu este recunoscut de către Dumnezeu. Dacă ești sau nu sincer și dacă ai depus vreun efort sau nu atunci când ți-ai îndeplinit datoria, Dumnezeu ține socoteală și tu, de asemenea, o știi prea bine. Deci, ați depus vreodată într-adevăr efort în îndeplinirea datoriei voastre? Ai luat-o vreodată în serios? Ai tratat-o ca pe responsabilitatea ta, ca pe obligația ta? Ți-ai asumat-o ca responsabilitate? Trebuie să reflectezi în mod corespunzător asupra acestor chestiuni și să le cunoști, ceea ce va face să-ți fie mai ușor să rezolvi problemele care există în îndeplinirea datoriei tale și vor fi benefice pentru intrarea ta în viață. Dacă ești întotdeauna iresponsabil atunci când îți îndeplinești datoria și nu raportezi conducătorilor și lucrătorilor problemele atunci când le descoperi, nici nu cauți adevărul pentru a le rezolva singur, gândindu-te mereu „cu cât mai puține probleme, cu atât mai bine”, trăind mereu după filosofii pentru interacțiuni lumești, fiind mereu superficial când îți îndeplinești datoria, neavând niciodată loialitate și fără a accepta deloc adevărul atunci când ești emondat – dacă îți îndeplinești datoria în acest fel, ești în pericol; ești unul dintre muncitori. Muncitorii nu sunt membri ai casei lui Dumnezeu, ci angajați, lucrători angajați. Când lucrarea se termină, ei vor fi eliminați și, în mod natural, vor fi cufundați în catastrofă. Oamenii din casa lui Dumnezeu sunt diferiți; atunci când își îndeplinesc datoria, nu o fac pentru bani, ca să facă efort sau să obțină binecuvântări. Ei se gândesc: „Sunt un membru al casei lui Dumnezeu. Chestiunile care privesc casa lui Dumnezeu mă preocupă. Treburile casei lui Dumnezeu sunt treburile mele. Ar trebui să-mi pun inima în casa lui Dumnezeu.” Din acest motiv, ei își pun inima în orice chestiune care privește casa lui Dumnezeu și își asumă responsabilitatea pentru aceasta. Își asumă responsabilitatea pentru toate lucrurile la care se pot gândi și pe care le pot vedea. Sunt atenți la lucrurile care trebuie rezolvate și își pun lucrurile la inimă. Aceștia sunt oamenii casei lui Dumnezeu. Voi sunteți la fel? (Nu.) Dacă râvniți doar la confortul trupului, nu dați atenție atunci când vedeți că în casa lui Dumnezeu sunt lucruri de care trebuie să vă ocupați, nu ridicați o sticlă de ulei care s-a răsturnat, iar inima voastră știe că acolo există o problemă, dar nu vreți să o rezolvați, atunci nu tratați casa lui Dumnezeu ca fiind a voastră. Așa sunteți? Dacă da, atunci ați căzut atât de departe încât nu există nicio diferență între voi și non-credincioși. Dacă nu vă pocăiți, atunci trebuie să fiți socotiți ca fiind în afara casei lui Dumnezeu; trebuie să fiți dați deoparte și eliminați. Realitatea este că Dumnezeu dorește, în inima Sa, să vă trateze ca pe membri ai familiei Sale și, totuși, voi nu acceptați adevărul și sunteți mereu superficiali și iresponsabili în îndeplinirea îndatoririlor voastre. Nu vă pocăiți, indiferent de modul în care vi se oferă părtășie despre adevăr. Voi sunteți cei care v-ați poziționat în afara casei lui Dumnezeu. Dumnezeu dorește să vă mântuiască și să vă transforme în membri ai familiei Sale, dar voi nu acceptați. În acest caz, vă aflați în afara casei Lui; sunteți non-credincioși. Cine nu acceptă nici cea mai mică fărâmă de adevăr poate fi tratat doar ca un non-credincios. Tu ești cel care ți-ai stabilit finalul și poziția. Le-ai stabilit în afara casei lui Dumnezeu. Cine, în afară de voi, este de vină pentru acest lucru? Am observat că mulți oameni sunt ca niște animale fără duh: zi și noapte, ei știu doar să mănânce și să lucreze, fără să bea sau să mănânce vreodată cuvintele lui Dumnezeu și fără să aibă niciodată părtășie despre adevăr. Nu înțeleg nimic despre chestiunile spirituale în viață și trăiesc precum non-credincioșii tot timpul; sunt fiare deghizate în oameni. Asemenea inși sunt complet inutili și nu pot fi folosiți nici măcar pentru a munci. Sunt risipitori, ar trebui eliminați și lăsați rapid să plece și niciunuia dintre ei nu ar trebui să-i fie permis să rămână. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt aceia care sunt capabili să accepte adevărul, care, indiferent cum li se oferă părtășie despre adevăr sau cum sunt emondați, sunt capabili să se supună; aceștia sunt oamenii care au această rațiune și care, de asemenea, sunt capabili să asculte și să se supună când își fac datoria. Indiferent ce datorie îndeplinesc, sunt capabili să își asume responsabilitatea, să ducă la bun sfârșit sarcina cum se cuvine și să se ocupe de această lucrare. Doar asemenea inși sunt apți să fie numiți oameni și doar aceștia sunt membrii casei lui Dumnezeu. Oamenii care muncesc sunt doar niște profitori, ei sunt disprețuiți și respinși de Dumnezeu, nu sunt frați și surori, ci sunt neîncrezători. Dacă te porți cu ei ca și cum ar fi frați și surori, ești orb și nesăbuit. Acum este timpul ca toți să fie grupați cu cei de felul lor. Este vremea când Dumnezeu îi dezvăluie pe oameni și îi elimină. Dacă voi credeți cu adevărat în Dumnezeu, trebuie să urmăriți bine adevărul și să vă faceți bine datoria. Dacă poți împărtăși o oarecare mărturie bazată pe experiență, acest lucru arată că ești o persoană care iubește adevărul și că ai niște adevăruri-realități. Dacă însă nu poți împărtăși nicio mărturie bazată pe experiență, atunci ești un muncitor și ești în pericol de a fi eliminat. Dacă îți îndeplinești bine datoria, ești responsabil și loial, atunci ești un muncitor loial și poți rămâne. Cine nu este un muncitor loial trebuie eliminat. Prin urmare, poți rămâne în casa lui Dumnezeu și să fii cruțat de dezastru doar prin îndeplinirea datoriei tale. Îndeplinirea datoriei tale este crucială. Măcar oamenii din casa lui Dumnezeu sunt cinstiți. Sunt inși care sunt demni de încredere în datoria lor, care pot să accepte însărcinarea dată de Dumnezeu și să își îndeplinească datoria cu loialitate. Dacă oamenii nu au credință adevărată, conștiință și rațiune și dacă nu au o inimă cu frică de Dumnezeu sau supusă Lui, atunci nu sunt potriviți pentru a îndeplini îndatoriri. Deși își fac datoria, o fac neglijent. Sunt muncitori – oameni care nu s-au căit cu adevărat. Asemenea muncitori vor fi eliminați mai devreme sau mai târziu. Doar muncitorii loiali vor fi cruțați. Deși muncitorii loiali nu au adevărurile-realități, ei au conștiință și rațiune, sunt capabili să își îndeplinească îndatoririle cu sinceritate, iar Dumnezeu le permite să fie cruțați. Aceia care au adevăruri-realități și care pot să aducă o mărturie răsunătoare despre Dumnezeu sunt oamenii Săi și vor fi și ei cruțați și aduși în Împărăția Sa.
Acum, judecând după atitudinile pe care le nutriți față de îndatoririle voastre, după eficiența în a face lucruri și după rezultatele pe care le obțineți în îndatoririle voastre, încă nu vă îndepliniți cum se cuvine îndatoririle. Acest lucru se întâmplă deoarece sunteți prea superficiali și gestionați prea multe lucruri, făcându-le mecanic; sunteți neatenți în prea multe situații și afișați prea multe manifestări ale ascultării reglementărilor. Care e cauza acestor lucruri? Au legătură cu calibrul și ceea ce urmăriți voi? Așa își îndeplinesc îndatoririle oamenii cu un calibru foarte slab și cei confuzi și așa își îndeplinesc îndatoririle și toți aceia care nu urmăresc adevărul. Așadar, ce urmăriți toți, mai exact? Sunteți oameni care urmăresc adevărul? (Nu.) E destul de evident că nu sunteți oameni care urmăresc adevărul. Căci voi toți, în funcție de statura curentă, indiferent cât de adâncă sau superficială e înțelegerea voastră despre adevăr, ar trebui să practicați oricât de mult înțelegeți din el – vă e ușor să faceți acest lucru? Pe baza mediului vostru extern și a factorilor subiectivi, probabil că toți aveți greutăți în a face acest lucru. Totuși, nu sunteți oameni răi, nu sunteți antihriști, iar umanitatea voastră nu e așa de rea. În plus, deși majoritatea dintre voi aveți un calibru mediu, tot ar trebui să fiți capabili să pricepeți adevărul. Acest lucru garantează că nu ar fi atât de dificil pentru voi să urmăriți adevărul. Unele adevăruri adânci s-ar putea să vă depășească, dar dacă voi vorbi despre ele în termeni mai concreți și detaliați, veți fi în stare să le înțelegeți și să le pătrundeți. Atâta vreme cât veți putea înțelege adevărul, indiferent cât de profundă sau superficială e înțelegerea voastră și atât timp cât veți avea o cale, veți ști cum să practicați. Aceasta e condiția de bază pentru a ajunge să urmăriți și să practicați adevărul, una pe care toți o îndepliniți. În consecință, cu toții ar trebui să fiți capabili să urmăriți și să practicați adevărul. Așa că de ce nu ați fost capabili să practicați adevărul? Vă împiedică ceva? Nu ar trebui să vă împiedice nimic și ar trebui ca toți să fiți capabili să practicați adevărul și să faceți lucrurile în conformitate cu principiile incluse în aria îndatoririlor voastre. Aveți această oportunitate minunată și totuși nu puteți reuși. Ce demonstrează acest lucru? În primul rând, demonstrează că nu vă place adevărul și că nu vă interesează. În al doilea rând, demonstrează că vă lipsește o înțelegere reală despre cum să urmăriți și să practicați adevărul și că vă lipsește o înțelegere despre ce înseamnă să practicați adevărul, a semnificației și a valorii practicării lui și a motivului pentru care e prețios să îl practicați. Fără nicio înțelegere a acestor chestiuni, doar faceți lucrurile de mântuială, fără niciun interes pentru adevăr sau pentru practica lui și tot vă spuneți în sinea voastră: „Care e avantajul de a face lucrurile în conformitate cu principiile și de a practica adevărul?” Aceste gânduri demonstrează că nu înțelegeți valoarea adevărului, că încă nu ați experimentat pe cont propriu beneficiile faptului de a face lucrurile conform principiilor și ale practicării adevărului și că nu aveți nicio idee despre semnificația lor, de aici și lipsa voastră de interes în a practica adevărul. Deși sunteți întrucâtva interesați de ascultarea predicilor și aveți o oarecare curiozitate, dați dovadă de puțin interes când vine vorba despre subiectul practicării adevărului. Unii oameni sunt dispuși să asculte predici și să parcurgă cuvintele lui Dumnezeu și sunt dispuși să practice adevărul în timp ce fac lucruri, dar lasă de dorit când vine timpul să practice, efectiv, adevărul. Preferințele și filosofiile lor pentru interacțiuni lumești ies la suprafață și firile lor corupte, precum lenea, tânjirea după confort, înșelătoria și rivalizarea pentru statut sunt dezvăluite. Sunt complet iresponsabili în îndatoririle lor și nu se ocupă deloc de lucruri în conformitate cu adevărurile-principii. Doar trudesc și muncesc, sunt mulțumiți atâta vreme cât evită suferința și nu sunt conștiincioși în legătură cu nimic. Chiar și atunci când știu că nu și-au îndeplinit îndatoririle în mod adecvat, nu reflectează asupra lor înșiși, ci continuă să își îndeplinească îndatoririle într-un fel superficial. Pe termen lung, devin amorțiți, obtuzi și apatici. Aceasta e starea unui muncitor.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!