În zilele noastre, mulți oameni nu acordă atenție lecțiilor care ar trebui învățate în timp ce se coordonează cu ceilalți. Am descoperit că mulți dintre voi nu puteți învăța lecții în timp ce vă coordonați cu alții; majoritatea rămâne la propriile păreri. Când lucrezi în biserică, tu îți spui părerea și altcineva și-o spune pe-a sa, iar unul nu are nicio legătură cu celălalt; de fapt, voi nu cooperați deloc. Sunteți cu toții nespus de absorbiți de simpla comunicare a propriilor idei și de a vă ușura de „poverile” pe care le purtați înlăuntrul vostru, fără a căuta câtuși de puțin viața. Se pare că faci doar superficial lucrarea, crezând mereu că ar trebui să-ți parcurgi propria cale, indiferent de ceea ce spune sau face altcineva; crezi că ar trebui să ai părtășie așa cum te îndrumă Duhul Sfânt, oricare ar fi circumstanțele altora. Nu sunteți capabili să descoperiți punctele forte ale altora și nici nu sunteți capabili să vă examinați. Modul în care acceptați lucrurile este cu adevărat deviant și eronat. Se poate spune că și acum mai dați dovadă de multă neprihănire de sine, ca și cum vechea voastră boală ar fi recidivat. Nu comunicați între voi într-un mod care să obțină o deschidere completă, de exemplu, despre ce fel de rezultat ați obținut în urma lucrării în anumite biserici sau despre condiția recentă a stărilor voastre lăuntrice și așa mai departe; pur și simplu nu comunicați niciodată despre astfel de lucruri. Nu vă angajați câtuși de puțin în practici precum abandonarea propriilor noțiuni sau lepădarea de voi înșivă. Liderii și lucrătorii se gândesc doar cum să-i împiedice pe frații și surorile lor să fie negativi și cum să-i facă să poată urmări cu vigoare. Totuși, credeți cu toții că a urmări cu vigoare este, în sine, suficient și, în esență, nu înțelegeți ce înseamnă să vă cunoașteți și să vă lepădați de voi înșivă, cu atât mai puțin înțelegeți ce înseamnă să slujiți în coordonare cu ceilalți. Vă gândiți doar că aveți voi înșivă voința de a-L răsplăti pe Dumnezeu pentru dragostea Lui, că aveți voi înșivă voința de a trăi în stilul lui Petru. În afară de aceste lucruri, nu vă gândiți la nimic altceva. Chiar spui că, indiferent ce fac alți oameni, tu nu te vei supune orbește și că, indiferent cum ar fi alți oameni, vei căuta desăvârșirea de la Dumnezeu și acest lucru va fi suficient. Adevărul este, însă, că voința ta nu a găsit în niciun fel o expresie concretă în realitate. Nu reprezintă toate acestea tipul de comportament pe care îl manifestați în prezent? Fiecare dintre voi se ține ferm de înțelegerea proprie și toți vă doriți să fiți desăvârșiți. Văd că ați slujit atât de mult timp fără să fi făcut prea multe progrese; în special, din această lecție de a lucra împreună în armonie, nu ați obținut absolut nimic! Când te duci în biserici, tu comunici în felul tău, iar alții comunică în al lor. Rar are loc o coordonare armonioasă, iar acest lucru este și mai adevărat pentru adepții care sunt mai jos de tine. Adică, rareori vreunul dintre voi înțelege ce înseamnă a-L sluji pe Dumnezeu sau cum ar trebui să-L slujiți pe Dumnezeu. Sunteți confuzi și tratați lecțiile de acest fel ca pe niște chestiuni mărunte. Există chiar și mulți oameni care nu numai că nu reușesc să practice acest aspect al adevărului, dar care și fac rău cu bună știință. Chiar și cei care slujesc de mulți ani se luptă și uneltesc unul împotriva celuilalt și sunt invidioși și competitivi; fiecare om este pentru sine și nu cooperează deloc. Nu reprezintă toate aceste lucruri statura voastră reală? Voi, oameni care slujiți zilnic împreună, sunteți ca israeliții care Îl slujeau direct pe Dumnezeu Însuși în fiecare zi în templu. Cum se face că voi, care Îl slujiți pe Dumnezeu, nu aveți idee cum să vă coordonați sau cum să slujiți?

Pe atunci, israeliții Îl slujeau pe Iahve direct în templu și aveau identitatea de preoți. (Desigur, nu orice persoană era preot; doar unii care Îl slujeau pe Iahve în templu aveau această identitate.) Ei purtau coroane dăruite de Iahve (ceea ce înseamnă că făureau aceste coroane conform cerințelor lui Iahve, nu că Iahve le dăruia coroanele direct). De asemenea, purtau straie preoțești dăruite de Iahve și Îl slujeau direct în templu, desculți, de dimineață până seara. Faptul că aceștia Îl slujeau pe Iahve nu era deloc întâmplător și nu implica alergatul de colo-colo orbește; dimpotrivă, totul era făcut după reguli pe care niciunul dintre cei care Îl slujeau direct nu putea să le încalce. Toți trebuiau să respecte aceste rânduieli; în caz contrar, li se interzicea intrarea în templu. Dacă vreunul dintre ei încălca regulile templului – adică, dacă cineva nu asculta de poruncile lui Iahve – atunci acea persoană trebuia să fie tratată în conformitate cu legile pe care le emisese El, iar nimănui nu i se îngăduia să obiecteze împotriva acestui lucru sau să protejeze transgresorul. Oricât de mulți ani Îl slujiseră pe Dumnezeu, tuturor li se cerea să respecte regulile. Din acest motiv, foarte mulți preoți îmbrăcau haine preoțești și Îl slujeau neîncetat pe Iahve în acest fel, tot anul, chiar dacă El nu le acordase niciun tratament special. Chiar își petreceau întreaga viață înaintea altarului și în templu. Aceasta era o manifestare a loialității și supunerii lor. Nu era de mirare că Iahve a revărsat astfel de binecuvântări asupra lor; ei au primit favoruri și au văzut toate faptele lui Iahve doar datorită loialității lor. Pe atunci, când Iahve lucra în Israel în mijlocul poporului ales, El avea cerințe destul de severe de la ei. Toți erau foarte ascultători și erau constrânși de legi; aceste legi serveau pentru a le proteja capacitatea de a-L venera pe Iahve. Toate acestea erau decretele administrative ale lui Iahve. Dacă vreunul dintre acei preoți nu ținea Sabatul sau încălca poruncile lui Iahve și dacă era descoperit de oamenii obișnuiți, atunci acela era dus imediat înaintea altarului și omorât cu pietre. Nu era permis ca acele leșuri să fie lăsate în templu sau în jurul templului; Iahve nu permitea asta. Oricine proceda așa era tratat ca o persoană care oferă „sacrificii profane” și aruncat într-o groapă mare și condamnat la moarte. Desigur, toate aceste persoane își pierdeau viața; nimeni nu era cruțat. Existau chiar și cei care ofereau „foc profan”; cu alte cuvinte, persoanele care nu aduceau jertfă în zilele stabilite de Iahve erau arse de focul Lui împreună cu ofrandele lor, care nu aveau voie să rămână la altar. Cerințele pentru preoți erau următoarele: nu le era permis să intre în templu sau chiar în curtea exterioară fără să se spele mai întâi pe picioare; nu puteau intra în templu decât dacă purtau veșminte preoțești; nu puteau intra în templu decât dacă purtau coroanele preoțești; nu puteau intra în templu dacă erau spurcați de un leș; nu puteau intra în templu după ce atingeau mâna unei persoane nedrepte, decât dacă se spălau mai întâi pe mâini; și nu puteau intra în templu după ce se întinau cu femei (timp de trei luni, nu pentru totdeauna) și nici nu aveau voie să vadă chipul lui Iahve. Când timpul se termina – adică numai după trei luni li se permitea să poarte veșminte preoțești curate – erau obligați să slujească în curtea exterioară timp de șapte zile înainte de a putea intra în templu pentru a vedea chipul lui Iahve. Li se permitea să poarte oricare dintre aceste ținute preoțești numai în interiorul templului și niciodată afară, pentru a evita să pângărească templul lui Iahve. Toți cei care erau preoți trebuiau să-i aducă pe nelegiuiții care încălcaseră legile lui Iahve înaintea altarului Său, unde erau uciși de oamenii de rând; în caz contrar, focul se abătea asupra preotului care fusese martor al nelegiuirii. Astfel, ei Îi erau loiali lui Iahve cu statornicie, deoarece legile Lui erau foarte severe pentru ei și nu ar fi îndrăznit absolut niciodată să-I încalce întâmplător decretele administrative. Israeliții Îi erau loiali lui Iahve pentru că văzuseră flacăra Lui și văzuseră mâna cu care El îi mustra pe oameni și, de asemenea, pentru că nutriseră de la început o deosebită venerație pentru El. Prin urmare, ceea ce au obținut nu a fost numai flacăra lui Iahve, ci grija Lui, protecția Lui și binecuvântările Lui. Loialitatea lor consta în faptul că respectau cuvintele lui Iahve în tot ce făceau și nu era nimeni care să nu asculte. Dacă se întâmpla ca vreunul să nu asculte, ceilalți tot îndeplineau cuvintele lui Iahve, trimițând la moarte pe oricine se împotrivea lui Iahve, și nu ascundeau nicicum de El persoana respectivă. Cei care nu respectau Sabatul, cei vinovați de promiscuitate și cei care furau jertfele lui Iahve erau pedepsiți cu o severitate deosebită. Cei care încălcau Sabatul erau lapidați de către aceștia (oamenii de rând) sau erau biciuiți până la moarte, fără excepție. Toți cei care preacurveau – chiar și cei care râvneau după femei atrăgătoare sau în care încolțeau gânduri depravate când vedeau femei stricate ori pofteau când vedeau femei tinere – erau condamnați la moarte. Dacă vreo tânără care nu purta basma sau văl ispitea un bărbat către un comportament nepermis, femeia era pedepsită cu moartea. Dacă omul care încălca astfel de legi era preot (unul care slujea în templu), el era răstignit sau spânzurat. Nicio astfel de persoană nu era lăsată să trăiască și nici măcar una nu găsea bunăvoință înaintea lui Iahve. Rudelor unui astfel de om nu li se îngăduia să ofere sacrificii lui Iahve înaintea altarului timp de trei ani după moartea lui și nici nu li se îngăduia să capete din jertfele acordate de Iahve oamenilor de rând. Ei puteau să pună vite sau oi de cel mai bun soi pe altarul lui Iahve doar odată ce timpul se termina. Dacă săvârșeau alte fărădelegi, trebuiau să postească trei zile în fața lui Iahve, implorând harul Său. Ei s-au închinat lui Iahve nu doar pentru că legile Lui erau atât de severe și atât de stricte; au făcut acest lucru ca urmare a harului Său și a loialității lor față de El. Ca atare, până în ziua de astăzi, ei au rămas la fel de loiali în slujirea lor și n-au făcut niciodată cale întoarsă de la rugămințile lor înaintea lui Iahve. În zilele noastre, poporul lui Israel încă primește grija și ocrotirea Lui, iar El este încă harul din mijlocul acestuia, rămânându-i mereu alături. Toți știu cum ar trebui să-L venereze pe Iahve și cum ar trebui să-L slujească și toți știu cum trebuie să se comporte pentru a primi îngrijirea și protecția Lui; asta se datorează faptului că toți Îl venerează în inimile lor. Secretul succesului întregii lor slujiri nu este altul decât venerația. Așadar, cum sunteți voi toți în zilele noastre? Vă asemănați întrucâtva cu poporul lui Israel? Crezi că a sluji în zilele noastre se aseamănă cu a urma conducerea unei mari figuri spirituale? Voi pur și simplu nu aveți deloc loialitate și venerație. Primiți un har considerabil și sunteți egali cu preoții israeliți prin faptul că Îl slujiți pe Dumnezeu direct. Deși nu intrați în templu, ceea ce primiți și ceea ce vedeți voi este mult mai mult decât ceea ce primeau preoții care Îl slujeau pe Iahve în templu. Cu toate acestea, vă răzvrătiți și vă împotriviți de mult mai multe ori decât o făceau ei. Venerația voastră este minusculă și, în consecință, primiți foarte puțin har. Deși dedicați foarte puțin, ați primit mult mai multe decât au primit vreodată acei israeliți. În toate acestea, nu sunteți tratați cu bunăvoință? Când se făcea lucrarea în Israel, oamenii nu îndrăzneau să-L judece pe Iahve după bunul plac. Dar cum rămâne cu voi? Dacă nu ar fi de dragul lucrării pe care o fac în prezent pentru a vă cuceri, cum aș putea să tolerez că Mi-ați făcut numele de ocară într-un mod atât de scandalos? Dacă epoca în care trăiți ar fi Epoca Legii, atunci, date fiind cuvintele și acțiunile voastre, nici măcar unul dintre voi nu ar rămâne în viață. Venerația voastră este minusculă! Mă învinovățiți întotdeauna că nu v-am oferit multe favoruri și chiar pretindeți că nu vă ofer suficiente cuvinte de binecuvântare și că am numai blesteme pentru voi. Nu știți că, venerându-Mă atât de puțin, vă este imposibil să-Mi acceptați binecuvântările? Nu știți că vă blestem și vă judec necontenit din cauza stării jalnice a slujirii voastre? Simțiți cu toții că ați fost nedreptățiți? Cum să-Mi pot revărsa binecuvântările asupra unui grup de oameni care sunt răzvrătiți și nu se supun? Cum să pot acorda la întâmplare harul Meu oamenilor care-Mi necinstesc numele? Deja ați fost tratați cu bunătate extremă. Dacă israeliții ar fi fost la fel de răzvrătiți cum sunteți voi astăzi, i-aș fi nimicit cu mult timp în urmă. Totuși, nu vă tratez cu altceva decât cu îngăduință. Nu este aceasta bunăvoință? Vă doriți binecuvântări mai mari decât aceasta? Iahve îi binecuvântează doar pe cei care Îl venerează. El îi mustră pe oamenii care se răzvrătesc împotriva Lui, fără a ierta vreodată pe vreunul dintre ei. Oare voi, oamenii de astăzi, care nu știți să slujiți, nu aveți nevoie de mai multă mustrare și judecată pentru ca inimile să vi se schimbe pe deplin? Oare această mustrare și această judecată nu sunt cele mai bune feluri de binecuvântări care să vă fie oferite? Nu sunt ele cea mai bună protecție a voastră? Fără acestea, ar reuși vreunul dintre voi să îndure focul mistuitor al lui Iahve? Dacă ați putea sluji cu adevărat la fel de loial ca israeliții, nu ați avea harul drept tovarăș constant? De asemenea, nu ați avea adeseori bucurie și suficiente favoruri? Știți cu toții cum ar trebui să slujiți?

Lucrul care vi se cere astăzi – să lucrați împreună în armonie – este similar cu slujirea pe care Iahve le-a cerut-o israeliților: în caz contrar, încetați pur și simplu să mai slujiți. Deoarece sunteți oameni care Îl slujesc direct pe Dumnezeu, trebuie cel puțin să fiți capabili de loialitate și supunere în slujirea voastră și, de asemenea, să puteți învăța lecțiile într-un mod practic. Ar îndrăzni vreunul dintre frații și surorile de rang mai mic să vă trateze, mai ales pe aceia dintre voi care lucrează în biserică? Ar îndrăzni cineva să vă spună greșelile în față? Voi stați la înălțime, deasupra tuturor celorlalți; domniți ca niște regi! Nici măcar nu studiați și nu pătrundeți în aceste tipuri de lecții practice și, totuși, încă mai vorbiți despre a-L sluji pe Dumnezeu! În prezent, ți se cere să conduci mai multe biserici, dar nu numai că nu renunți la tine însuți, ba chiar te agăți de propriile noțiuni și opinii, spunând lucruri de genul: „Cred că acest lucru ar trebui să se facă astfel, deoarece Dumnezeu a spus că nu ar trebui să fim reținuți de alții și că, în zilele noastre, nu ar trebui să ne supunem orbește.” Prin urmare, fiecare dintre voi își menține propria opinie și nimeni nu se supune celuilalt. Cu toate că știi clar că slujirea ta e în impas, tot spui: „După mine, calea mea nu e prea departe de cea bună. În orice caz, toți avem o poziție: tu vorbești despre a ta, iar eu voi vorbi despre a mea; tu ai părtășie despre viziunile tale, iar eu voi vorbi despre intrarea mea.” Nu vă asumați niciodată responsabilitatea pentru numeroasele lucruri care ar trebui tratate sau cu care doar vă descurcați, fiecare dând frâu liber propriilor păreri și protejându-și cu prudență propriul statut, reputația și renumele. Niciunul dintre voi nu este dispus să se smerească și nicio parte nu va lua inițiativa de a renunța la sine și de a compensa neajunsurile celuilalt, astfel încât viața să poată progresa mai rapid. Când vă coordonați, ar trebui să învățați să căutați adevărul. Puteți spune: „Nu înțeleg clar acest aspect al adevărului. Tu ce experiență ai cu asta?” Sau puteți spune: „Tu ai mai multă experiență decât mine în ceea ce privește acest aspect; poți, te rog, să-mi oferi vreo îndrumare?” Nu ar fi un bun mod de a proceda în legătură cu asta? Ați ascultat o mulțime de predici și aveți ceva experiență în a sluji. Dacă nu învățați unul de la celălalt, nu vă ajutați unii pe alții și nu vă compensați reciproc neajunsurile atunci când lucrați în biserici, atunci cum puteți învăța vreo lecție? Ori de câte ori întâmpinați ceva, ar trebui să aveți părtășie unul cu celălalt, astfel încât viața voastră să vă poată aduce beneficii. Mai mult decât atât, ar trebui să aveți cu atenție părtășie despre toate lucrurile înainte de a lua vreo decizie. Doar dacă faceți asta, în loc să acționați numai superficial, vă asumați responsabilitatea pentru biserică. După ce vizitați toate bisericile, ar trebui să vă adunați laolaltă și să aveți părtășie despre orice chestiune pe care o descoperiți și orice problemă pe care ați întâmpinat-o în lucrarea voastră, iar apoi ar trebui să comunicați despre luminarea și iluminarea pe care le-ați primit – aceasta este o practică indispensabilă a slujirii. Trebuie să atingeți o cooperare armonioasă în scopul lucrării lui Dumnezeu, pentru folosul bisericii și pentru a vă îmboldi frații și surorile. Ar trebui să vă coordonați unul cu altul, corectându-l pe celălalt și ajungând la un rezultat mai bun al lucrării, astfel încât să vă pese de voia lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata cooperare și numai cei care se implică în ea vor câștiga adevărata intrare. În timp ce cooperați, unele cuvintele pe care le spuneți pot fi nepotrivite, dar asta nu contează. Să aveți părtășie despre asta mai târziu și să obțineți o înțelegere clară în această privință; nu neglijați asta. După acest fel de părtășie, puteți compensa neajunsurile fraților și surorilor voastre. Numai mișcându-vă astfel tot mai profund în lucrarea voastră puteți dobândi rezultate mai bune. Fiecare dintre voi, ca oameni care Îl slujesc pe Dumnezeu, trebuie să fie capabil să apere interesele bisericii în tot ceea ce face, în loc să se gândească pur și simplu la propriile interese. Este inacceptabil să acționați singuri, sabotându-vă unul pe altul. Oamenii care se comportă astfel nu sunt potriviți să-L slujească pe Dumnezeu! Astfel de oameni au o fire teribilă; nu rămâne în ei nici urmă de umanitate. Ei sunt sută la sută Satana! Sunt fiare! Asemenea lucruri se petrec printre voi chiar și acum; chiar mergeți atât de departe încât vă atacați unul pe altul în timpul părtășiei, căutând intenționat pretexte și înroșindu-vă la față în timp ce vă certați din cauza unui lucru banal, niciunul dornic să se lase deoparte, fiecare ascunzându-și de celălalt gândurile lăuntrice, urmărind cu băgare de seamă cealaltă parte și fiind mereu în gardă. Oare acest tip de fire se potrivește slujirii lui Dumnezeu? Poate o astfel de lucrare ca a ta să-i aprovizioneze cu ceva pe frații și surorile tale? Nu doar că nu ești în stare să-i îndrumi pe oameni către un curs de viață corect, dar chiar le injectezi propriile tale firi corupte fraților și surorilor tale. Nu le faci rău altora? Conștiința ta este oribilă și e putredă până la miez! Tu nu pătrunzi în realitate și nici nu pui adevărul în practică. În plus, îți expui fără nerușinare natura diabolică înaintea celorlalți. Pur și simplu nu știi de rușine! Acești frați și surori ți-au fost încredințați, însă tu-i duci în iad. Nu ești un om a cărui conștiință a putrezit? N-ai absolut nicio rușine!