Ce înseamnă să fii desăvârşit? Ce înseamnă să fii cucerit? Ce criterii trebuie să fie îndeplinite pentru ca oamenii să fie cuceriți? Şi ce criterii trebuie să fie îndeplinite pentru a fi desăvârşiți? Atât cucerirea, cât şi desăvârşirea, servesc scopului de a-l face pe om complet, astfel încât el să poată să revină la asemănarea lui originală şi să se elibereze de firea sa stricată satanică şi de influenţa Satanei. Această cucerire se petrece devreme în procesul prelucrării omului; firește, este primul pas al lucrării. Desăvârşirea este cel de-al doilea pas și este lucrarea finală. Fiecare om trebuie să treacă prin procesul de a fi cucerit. Altfel, nu ar avea cum să Îl cunoască pe Dumnezeu şi nici nu ar fi conștient că există un Dumnezeu, adică i-ar fi imposibil să-L admită pe Dumnezeu. Şi dacă o persoană nu-L admite pe Dumnezeu, ar fi imposibil și ca ea să fie făcută completă de Dumnezeu, întrucât nu îndeplinește criteriile pentru această isprăvire. Dacă nici măcar nu-L admiți pe Dumnezeu, cum poți să-L cunoşti? Cum poți să-L cauți? În plus, nici nu vei putea să-I fii martor, şi cu atât mai puţin nu ai avea credinţa să-L mulţumeşti. Aşadar, pentru oricine doreşte să fie făcut complet, prima etapă trebuie să fie aceea de a trece prin lucrarea de cucerire. Aceasta este prima condiţie. Atât cucerirea, cât și desăvârșirea, au scopul de a-i prelucra pe oameni şi de a-i schimba, şi fiecare este o parte din lucrarea de a gestiona omul. Ambele etape sunt necesare pentru a face pe cineva o persoană completă și niciuna nu poate fi omisă. Este adevărat că „a fi cuceritˮ nu sună prea bine, dar, de fapt, procesul cuceririi cuiva este procesul schimbării acelei persoane. S-ar putea să nu fi scăpat pe deplin de firea ta stricată după ce ai fost cucerit, dar o vei fi aflat. Prin lucrarea de cucerire, vei fi ajuns să-ţi cunoşti umanitatea de joasă speță, cât și o mare parte din neascultarea ta. Cu toate că nu vei reuşi să te descotoroseşti de aceste lucruri sau să le schimbi în scurta perioadă a lucrării de cucerire, vei ajunge să le cunoşti, iar faptul acesta va pune bazele pentru desăvârşirea ta. Ca atare, cucerirea şi desăvârşirea sunt făcute pentru a-i schimba pe oameni și a-i scăpa de firile lor satanice stricate astfel încât să se poată oferi pe deplin lui Dumnezeu. A fi cucerit este doar primul pas în schimbarea firilor oamenilor, dar şi primul pas prin care oamenii se dăruiesc pe deplin lui Dumnezeu, un pas mai mic decât acela de a fi desăvârşiți. Firea vieţii unei persoane cucerite se schimbă mult mai puţin decât aceea a unei persoane desăvârşite. A fi cucerit şi a fi desăvârşit sunt diferite conceptual una de cealaltă, deoarece sunt etape diferite ale lucrării şi pentru că acestea îi țin pe oameni la diferite standarde; cucerirea îi ține pe oameni la standarde inferioare, în timp ce desăvârşirea îi ține la unele superioare. Cei desăvârşiţi sunt oameni drepți, oameni făcuţi sfinţi şi puri; ei sunt cristalizările lucrării de gestionare a omenirii sau produsele finale. Cu toate că nu sunt oameni fără cusur, ei sunt oameni care caută să trăiască o viaţă plină de înţeles. Deocamdată, cei cuceriți recunosc doar prin cuvânt existența lui Dumnezeu; ei recunosc faptul că Dumnezeu S-a întrupat și Cuvântul S-a arătat în trup şi că Dumnezeu a venit pe pământ pentru a face lucrarea de judecată şi mustrare. Aceştia recunosc şi că judecata şi mustrarea lui Dumnezeu şi că lovirea şi rafinarea Lui sunt toate benefice omului. Abia recent au început să aibă o oarecare asemănare umană. Au niscaiva perspective asupra vieții, dar, pentru ei, aceasta tot rămâne neclară. Cu alte cuvinte, ei abia încep să aibă umanitate. Acestea sunt rezultatele faptului de a fi cucerit. Când oamenii păşesc pe calea desăvârşirii, devine posibil ca vechile lor firi să se schimbe. Mai mult, viața lor continuă să se dezvolte şi, treptat, ei pătrund mai mult în adevăr. Sunt în stare să deteste lumea şi pe toți cei care nu caută adevărul. Se detestă mai ales pe ei înșiși, dar, mai mult decât atât, în mod clar se cunosc. Sunt dispuşi să trăiască respectând adevărul şi fac din căutarea adevărului scopul lor. Nu sunt dispuşi să trăiască în gândurile generate de propriul creier şi disprețuiesc neprihănirea de sine a omului, trufia şi îngâmfarea acestuia. Vorbesc cu un puternic simţ al corectitudinii, se ocupă de lucruri cu discernământ și înţelepciune şi sunt loiali și ascultători față de Dumnezeu. Dacă ei trăiesc un moment de judecată şi mustrare, nu numai că nu devin pasivi sau slabi, ci sunt recunoscători pentru această mustrare și judecată de la Dumnezeu. Ei cred că nu pot exista fără mustrarea şi judecata lui Dumnezeu, că îi protejează. Ei nu caută o credinţă a păcii şi bucuriei şi a căutării pâinii ca să îşi potolească foamea. Şi nici nu caută plăcerile trupeşti vremelnice. Asta se petrece în cei care sunt desăvârşiţi. După ce oamenii sunt cuceriţi, recunosc faptul că există un Dumnezeu, însă manifestările lăuntrice, din clipa în care recunosc existența lui Dumnezeu, sunt limitate. Ce înseamnă cu adevărat arătarea Cuvântului în trup? Ce înseamnă întruparea? Ce a făcut Dumnezeu întrupat? Care sunt scopul şi semnificaţia lucrării Lui? După ce ai experimentat atât de mult din lucrarea Lui, după ce ai experimentat faptele Lui în trup, ce ai câştigat? Doar după ce vei înţelege toate aceste lucruri vei fi o persoană cucerită. Dacă doar spui că recunoști că există un Dumnezeu, dar nu te lepezi de ceea ce s-ar cuveni să te lepezi şi nu reuşeşti să renunţi la plăcerile trupeşti la care ar trebui să renunţi ci, în schimb, continui să râvneşti la conforturile trupeşti aşa cum ai făcut-o mereu, și dacă nu eşti în stare să renunţi la nicio prejudecată împotriva fraţilor şi surorilor şi nu plătești niciun preț ca să săvârșești multe acţiuni simple, atunci asta dovedeşte că încă nu ai fost cucerit. În cazul acela, chiar dacă înţelegi multe, totul va fi în van. Cei cuceriţi sunt oameni în care s-au petrecut nişte schimbări iniţiale şi care au dobândit intrarea iniţială. Experimentarea judecăţii şi mustrării lui Dumnezeu le oferă oamenilor o cunoaştere iniţială a lui Dumnezeu şi o înţelegere iniţială a adevărului. Poate nu ești în stare să pătrunzi pe deplin realitatea adevărurilor mai profunde şi mai detaliate, dar, în viața reală, eşti capabil să pui în practică multe adevăruri rudimentare, cum ar fi cele care implică plăcerile tale trupeşti sau statutul tău personal. Toate acestea sunt efectul obținut în cazul oamenilor care trec prin procesul de cucerire. În cazul celor cuceriți, se pot observa și schimbări ale firii; de exemplu, modul în care se îmbracă, în care se prezintă și în care trăiesc – acestea se pot schimba. Perspectiva lor asupra credinţei în Dumnezeu se schimbă, scopurile căutării lor le sunt clare și au aspirații mai înalte. În timpul lucrării de cucerire, și în firea vieții lor se pot petrece schimbări similare. Schimbările se petrec, dar sunt superficiale, preliminare, şi mult inferioare față de schimbările firii şi scopurile căutării celor care au fost desăvârșiți. Dacă în cursul cuceririi, firea unui om nu se schimbă deloc şi aceasta nu dobândeşte niciun adevăr, atunci acest om este un nimic şi este complet inutil! Oamenii care nu au fost cuceriţi nu pot fi desăvârşiţi! Şi dacă un om încearcă doar să fie cucerit, atunci nu poate fi făcut complet pe deplin, chiar dacă firile lui dau dovadă de anumite schimbări corespunzătoare în timpul lucrării de cucerire. În plus, va pierde şi adevărurile iniţiale pe care le-a câştigat. Există o mare diferenţă între numărul de schimbări ale firii în cazul celor care sunt cuceriţi şi al celor care sunt desăvârşiţi. Însă a fi cucerit este primul pas în schimbare; este baza. Lipsa acestei schimbări iniţiale este dovada că, de fapt, o persoană nu-L cunoaşte deloc pe Dumnezeu, deoarece această cunoaştere vine din judecată, iar o astfel de judecată este o parte importantă a lucrării de cucerire. Aşadar, toți care sunt desăvârșiți trebuie, mai întâi, să fie cuceriți; altfel, nu au cum să fie desăvârșiți.

Spui că-L admiți pe Dumnezeu întrupat şi că recunoşti arătarea Cuvântului în trup şi, totuşi, faci anumite lucruri pe la spatele Lui, lucruri care se împotrivesc cerințelor Lui, şi, în inima ta, nu te temi de El. Înseamnă acest lucru a-L admite pe Dumnezeu? Admiți ceea ce spune El, dar nu pui în practică nici măcar acele lucruri pe care le poţi pune în practică şi nici nu rămâi credincios căii Lui. Înseamnă asta a-L admite pe Dumnezeu? Și, cu toate că Îl admiți, singurul tău gând este să te păzeşti de El, să nu-L venerezi niciodată. Dacă I-ai văzut şi admis lucrarea şi ştii că El este Dumnezeu şi, totuşi, rămâi lipsit de entuziasm şi complet neschimbat, atunci eşti o persoană care încă nu a fost cucerită. Cei care au fost cuceriți trebuie să facă tot ce le stă în putere și, chiar dacă nu sunt în stare să atingă adevăruri mai înalte și chiar dacă e posibil ca aceste adevăruri să-i depășească, în inima lor, astfel de oameni sunt dispuși să obțină acest lucru. Din cauza limitelor a ceea ce pot înțelege sunt constrânși și limitați în ce pot să practice. Dar cel puţin trebuie să facă tot ce le stă în putință și, dacă tu poți să faci aceste lucruri, atunci acesta e un efect obținut datorită lucrării de cucerire. Să presupunem că spui: „Având în vedere că El poate răspândi atât de multe cuvinte pe care omul nu le poate răspândi, dacă El nu este Dumnezeu, cine este?ˮ A gândi astfel nu înseamnă că-L admiți pe Dumnezeu. Dacă-L admiți pe Dumnezeu, trebuie să demonstrezi acest lucru prin acţiunile tale. Dacă tu conduci o biserică și, totuși, nu practici dreptatea, dacă râvnești la bani și bogăție şi îți însușești mereu fondurile bisericii, înseamnă asta că admiți că există un Dumnezeu? Dumnezeu este atotputernic şi demn de respect. Cum poţi să nu te temi dacă recunoşti, cu adevărat, că există un Dumnezeu? Dacă eşti în stare să comiți niște lucruri atât de detestabile, Îl admiți cu adevărat? Este Dumnezeu Cel în care crezi? Cel în care crezi tu este un Dumnezeu nedeslușit; de aceea nu te temi! Cei care-L admit şi-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu se tem cu toţii de El – le este teamă să facă vreun lucru care I se opune sau care se împotriveşte conştiinţei lor; se tem, în mod deosebit, să facă orice lucru pe care-l știu a fi împotriva voii lui Dumnezeu. Doar aceasta poate fi considerată admiterea existenţei lui Dumnezeu. Ce ar trebui să faci atunci când părinţii tăi încearcă să te împiedice să crezi în Dumnezeu? Cum ar trebui să-L iubeşti pe Dumnezeu când soţul tău necredincios e bun cu tine? Şi cum ar trebui să-L iubeşti pe Dumnezeu când fraţii şi surorile te detestă? Dacă-L admiți, atunci, în aceste privințe, te vei comporta în mod corespunzător şi vei trăi realitatea. Dacă nu reuşeşti să acţionezi concret, ci doar spui că recunoşti existenţa lui Dumnezeu, atunci eşti doar un palavragiu! Spui că tu crezi în El şi că-L admiți, dar în ce fel Îl admiți? În ce fel crezi în El? Te temi de El? Îl venerezi? Îl iubeşti adânc în sinea ta? Când eşti mâhnit şi nu ai pe cine să te sprijini, simţi frumusețea lui Dumnezeu, dar, după aceea, uiţi tot ce are legătură cu asta. Asta nu înseamnă a-L iubi pe Dumnezeu și nici a crede în El! În cele din urmă, ce Îşi doreşte Dumnezeu ca omul să obţină? Toate stările pe care le-am menţionat, cum ar fi faptul că te crezi important, că simţi că înveţi și înțelegi repede lucruri noi, că îi controlezi pe ceilalţi, că îi priveşti de sus pe ceilalţi, că-i judeci pe oameni după înfăţişarea lor, că-i intimidezi pe oamenii cinstiţi, că râvneşti la banii bisericii şi aşa mai departe – faptul că ai fost cucerit se va manifesta numai după ce toate aceste firi corupte ți-au fost, parțial, înlăturate.

Lucrarea de cucerire făcută asupra voastră, a oamenilor, este de cea mai profundă însemnătate: pe de o parte, scopul acestei lucrări este de a desăvârşi un grup de oameni, şi anume, de a-i desăvârşi astfel încât să poată deveni un grup de biruitori – ca primul grup de oameni făcuţi compleți, adică primele roade. Pe de altă parte, este de a le permite fiinţelor create să se bucure de iubirea lui Dumnezeu, să primească cea mai mare şi deplină mântuire a lui Dumnezeu, de a-i permite omului să se bucure nu doar de milă şi bunătate iubitoare ci, mai important, de mustrare şi de judecată. De la facerea lumii şi până acum, tot ce a făcut Dumnezeu este iubire, fără ură faţă de om. Chiar şi mustrarea şi judecata pe care le-ai văzut sunt iubire, o iubire mai adevărată şi mai reală, o iubire care îi conduce pe oameni pe calea dreaptă a vieţii omeneşti. Totuși, într-o altă privință, este de a depune mărturie înaintea Satanei. Şi, într-o alta, de a pune o bază în vederea răspândirii viitoarei lucrări a Evangheliei. Toată lucrarea pe care a făcut-o El are ca scop îndrumarea oamenilor pe calea dreaptă a vieţii omeneşti, astfel încât ei să poată trăi ca niște oameni normali, pentru că omul nu ştie cum să trăiască și, fără această îndrumare, n-ai trăi decât o viață deșartă; viața ta va fi lipsită de valoare şi de sens, şi nu ai putea deloc să fii o persoană normală. Aceasta este cea mai profundă semnificaţie a cuceririi omului. Voi toţi sunteți urmașii lui Moab; când lucrarea de cucerire se săvârșește asupra voastră, este o mare mântuire. Voi toţi trăiţi într-un tărâm al păcatului şi al imoralităţii și toţi sunteţi păcătoşi şi imorali. Astăzi, nu numai că puteţi să-L priviți pe Dumnezeu, dar, mai important, aţi primit mustrarea şi judecata, aţi primit mântuirea cu adevărat profundă, aţi primit cea mai mare iubire a lui Dumnezeu. În tot ceea ce face El, Dumnezeu e cu adevărat iubitor față de voi. El nu are nicio intenţie rea. El vă judecă din cauza păcatelor voastre, ca să vă analizaţi şi să primiţi această extraordinară mântuire. Toate acestea au scopul de a-l face complet pe om. De la început până la sfârşit, Dumnezeu a făcut totul pentru a-l salva pe om şi nu-Şi doreşte să-i distrugă pe deplin pe oamenii pe care i-a creat cu propriile Sale mâini. Astăzi, El a venit printre voi ca să lucreze, și nu este aceasta o şi mai mare mântuire? Dacă v-ar urî, ar mai face El o lucrare atât de amplă ca să vă îndrume personal? De ce să sufere aşa? Dumnezeu nu vă urăşte şi nu are nicio intenţie rea faţă de voi. Ar trebui să ştiţi că iubirea lui Dumnezeu este cea mai sinceră iubire. Numai din cauza neascultării oamenilor trebuie să îi mântuiască El prin judecată; altfel, mântuirea lor ar fi imposibilă. Pentru că nu ştiţi cum să trăiți și nici măcar nu sunteți conștienți de modul în care să trăiţi şi pentru că trăiţi în acest tărâm păcătos şi imoral şi voi înșivă sunteţi niște diavoli imorali şi murdari, pe El nu-L lasă inima să vă lase să deveniţi şi mai depravaţi, nu-L lasă inima să vă vadă trăind în acest ținut mizerabil, așa cum trăiți acum, călcaţi în picioare de Satana după bunul plac sau să vă lase să cădeţi în Infern. El vrea doar să câştige acest grup de oameni şi să vă mântuiască pe deplin. Acesta este principalul scop al săvârșirii lucrării de cucerire asupra voastră – doar pentru mântuire. Dacă nu vezi că tot ceea ce se face asupra ta este iubire şi mântuire, dacă tu crezi că este doar o metodă, o cale de a-l chinui pe om şi ceva îndoielnic, atunci ai putea foarte bine să te întorci în lumea ta şi să rabzi dureri şi greutăţi! Dacă eşti dispus să te afli în acest curent şi să te bucuri de această judecată şi de această mântuire imensă, să te bucuri de toate aceste binecuvântări, binecuvântări care nu pot fi găsite nicăieri în lumea umană, şi să te bucuri de iubirea aceasta, atunci fii bun: rămâi în acest curent pentru a accepta lucrarea de cucerire astfel încât să poţi fi desăvârşit. Astăzi, se poate să înduri un strop de durere şi rafinare din cauza judecăţii lui Dumnezeu, dar durerea aceasta este valoroasă şi semnificativă. Deși oamenii sunt rafinați și dezvăluiți fără milă de mustrarea şi judecata lui Dumnezeu – cu scopul de a-i pedepsi pentru păcatele lor, de a le pedepsi trupul – nimic din această lucrare nu este menit să le condamne trupul la pieire. Severele dezvăluiri prin cuvânt sunt toate în scopul de a te conduce pe calea cea dreaptă. Ați experimentat personal atât de mult din lucrarea aceasta şi, în mod clar, nu v-a condus pe o cale rea! Totul este cu scopul de a vă face să trăiţi o umanitate normală și totul este ceva ce umanitatea voastră normală poate să obţină. Fiecare etapă a lucrării lui Dumnezeu se face pe baza nevoilor voastre, în funcţie de slăbiciunile voastre şi de statura voastră reală, şi nicio povară de nesuportat nu vă este pusă pe umeri. Lucrul acesta nu-ți este clar astăzi şi ţi se pare că sunt dur cu tine și, într-adevăr, crezi mereu că motivul pentru care te mustru, te judec şi îţi fac zilnic reproşuri este pentru că te urăsc. Dar, cu toate că ceea ce înduri este mustrare şi judecată, în realitate, este iubire pentru tine şi cea mai mare protecție. Dacă nu poţi să înţelegi sensul mai profund al acestei lucrări, îți va fi imposibil să experimentezi în continuare. Mântuirea aceasta ar trebui să te mângâie. Nu refuza să îţi vii în fire. Pentru că ai ajuns atât de departe, ar trebui să vezi clar importanţa lucrării de cucerire și nu ar mai trebui să ai tot felul de păreri în privința acesteia!