Cum se obțin efectele celui de-al doilea pas al lucrării de cucerire

Lucrarea făcătorilor de servicii a fost primul pas din lucrarea de cucerire. Astăzi este al doilea pas din lucrarea de cucerire. De ce se menționează și faptul de a fi desăvârșiți în lucrarea de cucerire? Pentru a crea o temelie pentru viitor. Astăzi este pasul final al lucrării de cucerire; se apropie vremea trecerii prin necazuri mari care vor marca începutul oficial al desăvârșirii omenirii. Chestiunea principală este acum cucerirea, dar acum este și momentul primului pas din procesul de desăvârșire. Ceea ce presupune acest prim pas este desăvârșirea cunoștințelor și a supunerii oamenilor, care, negreșit, creează o temelie pentru lucrarea de cucerire. Dacă urmează să fii desăvârșit, atunci trebuie să fii capabil să rămâi neclintit în toiul necazurilor din viitor și să dai tot ce ai pentru a răspândi următorul pas al lucrării; asta înseamnă să fii desăvârșit și acesta este și momentul când oamenii sunt câștigați pe deplin de Dumnezeu. Astăzi vorbim despre a fi cuceriți, care e același lucru cu a vorbi despre a fi desăvârșiți. Dar lucrarea care se face astăzi este fundamentul pentru a fi desăvârșiți în viitor; ca să fie desăvârșiți, oamenii trebuie să treacă prin greutăți, iar această experiență a greutăților trebuie să-și aibă baza în a fi cuceriți. Dacă oamenilor le lipsește temelia de astăzi – dacă nu sunt pe deplin cuceriți, atunci le va fi greu să rămână neclintiți în următorul pas al lucrării. A fi doar cuceriți nu este scopul final. Este doar un pas al mărturiei pentru Dumnezeu în fața Satanei. A fi desăvârșit este scopul final, iar dacă nu ești desăvârșit, atunci ai putea, la fel de bine, să fii trecut la pierderi. Numai atunci când te vei confrunta cu greutățile în viitor se va vedea adevărata ta statură; cu alte cuvinte, numai atunci va fi evident nivelul de puritate a iubirii tale pentru Dumnezeu. Astăzi, oamenii spun următorul lucru: „Trebuie să ne supunem lui Dumnezeu, indiferent ce face El. Deci suntem dispuși să fim un contrast care poate demonstra marea putere a lui Dumnezeu și firea lui Dumnezeu. Fie că Dumnezeu este bun cu noi sau ne blestemă, fie că ne judecă, tot Îi suntem recunoscători.” Faptul că spui acest lucru arată doar că ai un volum mic de cunoștințe, dar dacă aceste cunoștințe pot fi aplicate la realitate depinde de faptul dacă sunt reale sau nu. Faptul că oamenii au astăzi o astfel de pătrundere și astfel de cunoștințe este efectul lucrării de cucerire. Doar în fața greutăților se poate vedea dacă poți sau nu să fii desăvârșit, și în acel moment se va vedea dacă într-adevăr Îl iubești pe Dumnezeu din inimă. Dacă dragostea ta este cu adevărat pură, atunci vei spune: „Suntem contraste, suntem creaturi în mâinile lui Dumnezeu.” Când vei răspândi Evanghelia către neamuri, vei spune: „Eu doar fac un serviciu. Folosind firile corupte din noi, Dumnezeu a spus toate aceste lucruri pentru a ne arăta firea Sa dreaptă; dacă nu ar fi spus astfel de lucruri, noi nu am fi fost în stare să-L vedem pe Dumnezeu, nici să-I înțelegem înțelepciunea și nici să primim o mântuire atât de măreață și binecuvântări atât de mari.” Dacă ai cu adevărat aceste cunoștințe experiențiale, atunci este suficient. Totuși, o mare parte din ceea ce spui astăzi nu conține cunoștințe, și este doar o grămadă de lozinci goale: „Suntem contraste și făcători de servicii; ne dorim să fim cuceriți și să fim mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu...” A striga pur și simplu nu înseamnă că ai realitate și nici nu dovedește că ai statură; trebuie să ai cunoștințe autentice, iar cunoștințele tale trebuie să fie puse la încercare.

Ar trebui să citești mai multe dintre aceste cuvântări pe care Dumnezeu le-a exprimat în această perioadă de timp și să-ți cercetezi acțiunile prin comparație: e de netăgăduit că, fără doar și poate, ești un contrast! Care este amploarea cunoștințelor tale astăzi? Ideile, gândurile, comportamentul, cuvintele și faptele tale – oare toate aceste expresii nu sunt echivalentul unui contrast pentru dreptatea și sfințenia lui Dumnezeu? Nu sunt expresiile tale manifestări ale firii corupte dezvăluite prin cuvintele lui Dumnezeu? Gândurile și ideile tale, motivațiile tale și corupția care este dezvăluită în tine arată firea dreaptă a lui Dumnezeu, precum și sfințenia Sa. Și Dumnezeu S-a născut în țara murdăriei și, totuși, El rămâne nepătat de murdărie. Trăiește în aceeași lume murdară ca și tine, dar e înzestrat cu rațiune și înțelegere și disprețuiește murdăria. Se poate chiar să nu fii capabil să detectezi nimic murdar în cuvintele și faptele tale, dar El poate, și ți le indică. Acele lucruri vechi ale tale – lipsa ta de cultivare, de intuiție și rațiune și modurile tale înapoiate de a trăi – au fost acum scoase la lumină prin revelațiile de astăzi; oamenii văd sfinția și firea dreaptă a lui Dumnezeu numai prin venirea Sa pe pământ pentru a lucra în acest fel. El te judecă și te mustră, făcându-te să dobândești înțelegere; uneori, natura ta demonică se manifestă, iar El ți-o scoate în evidență. El cunoaște esența omului ca pe dosul mâinii Sale. El trăiește printre voi, mănâncă aceeași mâncare ca și voi și trăiește în același mediu – dar, chiar și așa, El știe mai multe; poate să vă demaște și să vadă dincolo de esența coruptă a umanității. Nu există vreun lucru pe care să-l disprețuiască mai mult decât filosofiile de viață și necinstea și înșelăciunea omului. El detestă în special interacțiunile trupești ale oamenilor. Poate că nu este familiarizat cu filosofiile de viață ale omului, dar poate să vadă clar și să demaște firile corupte pe care oamenii le dezvăluie. El lucrează pentru a vorbi și a învăța omul prin aceste lucruri și le folosește pentru a judeca oamenii și pentru a-Și manifesta propria fire dreaptă și sfântă. Astfel, oamenii devin contraste ale lucrării Sale. Numai Dumnezeu întrupat poate arăta limpede firile corupte ale omului și toate fețele urâte ale Satanei. Deși El nu te pedepsește și doar te folosește ca pe un contrast pentru dreptatea și sfințenia Sa, te simți rușinat și nu găsești unde să te ascunzi, pentru că ești prea murdar. El vorbește folosind acele lucruri care sunt demascate în om și numai atunci când aceste lucruri sunt scoase la lumină conștientizează oamenii cât de sfânt este Dumnezeu. El nu trece cu vederea nici cea mai mică impuritate a oamenilor, nici măcar gândurile murdare din inimile lor; dacă faptele și cuvintele oamenilor sunt în contradicție cu voia Lui, atunci El nu le scuză. În cuvintele Lui, nu există loc pentru murdăria oamenilor sau pentru orice altceva – totul trebuie adus la lumină. Doar atunci vezi tu că El este cu adevărat diferit de om. Dacă în oameni există cea mai mică murdărie, atunci El îi detestă cu desăvârșire. Există chiar și momente când oamenii nu sunt în stare să înțeleagă și spun: „Dumnezeule, de ce ești atât de supărat? De ce nu ești atent la slăbiciunile omului? De ce nu poți fi un pic iertător cu oamenii? De ce ești atât de lipsit de considerație față de om? Cu siguranță știi în ce măsură oamenii au fost corupți, așa că de ce încă îi tratezi astfel?” El disprețuiește păcatul, este dezgustat de acesta și este deosebit de scârbit dacă există vreo urmă de neascultare în tine. Când dezvălui o fire rebelă, El o vede și este profund scârbit – extraordinar de scârbit. Prin aceste lucruri se manifestă firea lui Dumnezeu și ceea ce este Dumnezeu. Când te compari, vezi că, deși El mănâncă aceeași mâncare ca omul, poartă aceleași haine, Se bucură de aceleași lucruri pe care le fac oamenii și trăiește și locuiește cu ei, El este, totuși, deosebit de om. Nu aceasta este semnificația unui contrast? Prin aceste lucruri umane se arată puterea lui Dumnezeu; întunericul este cel care declanșează existența prețioasă a luminii.

Desigur, Dumnezeu nu vă face contraste doar de dragul de a o face. Mai degrabă, numai atunci când această lucrare dă roade, devine evident că răzvrătirea omului este un contrast al firii drepte a lui Dumnezeu și doar pentru că sunteți contraste aveți șansa de a cunoaște expresia naturală a firii drepte a lui Dumnezeu. Sunteți judecați și mustrați din cauza răzvrătirii voastre, dar răzvrătirea voastră este și cea care vă face contraste și datorită ei primiți marele har pe care Dumnezeu vi-l dăruiește. Răzvrătirea voastră este un contrast pentru atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, și tot datorită răzvrătirii voastre ați câștigat mântuirea și binecuvântări atât de mari. Deși ați fost judecați de Mine în mod repetat, ați primit extraordinara mântuire pe care omul nu a primit-o înainte. Această lucrare este de cea mai mare însemnătate pentru voi. A fi un „contrast” este, de asemenea, extrem de prețios pentru voi: sunteți mântuiți și ați dobândit harul mântuirii pentru că sunteți contraste, deci un astfel de contrast nu are, oare, cea mai mare valoare? Nu are cea mai mare semnificație? Tocmai pentru că trăiți pe același tărâm, pe același pământ murdar ca Dumnezeu, voi sunteți contraste și primiți cea mai mare mântuire. Dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat, cine ar fi fost milostiv față de voi și cine ar fi avut grijă de voi, oameni josnici ce sunteți? Cine v-ar fi îngrijit? Dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat ca să lucreze printre voi, când ați fi primit această mântuire, pe care cei dinaintea voastră nu au primit-o niciodată? Dacă nu M-aș fi întrupat pentru a vă îngriji, pentru a vă judeca păcatele, nu ați fi căzut demult în Infern? Dacă nu M-aș fi întrupat și nu M-aș fi smerit printre voi, cum v-ați fi putut califica drept contrast al firii drepte a lui Dumnezeu? Nu sunteți oare un contrast pentru că Mi-am însușit forma umană și am venit printre voi pentru a vă permite să obțineți cea mai mare mântuire? Nu primiți această mântuire pentru că M-am întrupat? Dacă Dumnezeu nu S-ar fi întrupat ca să trăiască împreună cu voi, ați mai fi descoperit că duceți o viață mai josnică decât câinii și porcii într-un iad uman? Nu ați fost mustrați și judecați pentru că sunteți un contrast al lucrării Mele în trup? Nicio lucrare nu este mai potrivită pentru voi decât lucrarea contrastului, pentru că tocmai deoarece sunteți contraste sunteți mântuiți în toiul judecății. Nu simțiți că a fi calificați să acționați drept contrast este binecuvântarea vieții voastre? Voi pur și simplu faceți lucrarea unui contrast și, totuși, primiți o mântuire pe care nu ați mai avut-o niciodată și pe care nici măcar nu v-ați închipuit-o vreodată. Astăzi, datoria voastră este să fiți contraste, iar recompensa cuvenită este să vă bucurați de binecuvântări veșnice în viitor. Mântuirea pe care o obțineți nu este vreo intuiție efemeră sau vreo cunoaștere trecătoare pentru ziua de azi, ci o binecuvântare mai mare: o continuare eternă a vieții. Deși am folosit „contrastul” pentru a vă cuceri, ar trebui să știți că această mântuire și binecuvântare este oferită pentru a vă câștiga; este de dragul cuceririi, dar este și pentru a vă putea mântui mai bine. „Contrastul” este un fapt, dar motivul pentru care sunteți contraste este răzvrătirea voastră, iar datorită acestui lucru ați obținut binecuvântări pe care nimeni nu le-a câștigat vreodată. Astăzi sunteți făcuți să vedeți și să auziți; mâine veți primi și, mai mult decât atât, veți fi binecuvântați peste măsură. Așadar, nu au contrastele cea mai mare valoare? Efectele lucrării de cucerire de astăzi sunt obținute prin firile voastre răzvrătite care acționează în calitate de contraste. Adică, punctul culminant al celei de-a doua instanțe de mustrare și judecată este să vă folosesc mizeria și răzvrătirea ca pe un contrast, permițându-vă să vedeți firea dreaptă a lui Dumnezeu. Când veți redeveni ascultători în timpul celei de-a doua instanțe de judecată și mustrare, atunci întreaga fire dreaptă a lui Dumnezeu vă va fi arătată în mod deschis. Asta înseamnă că, atunci când acceptarea lucrării de cucerire, de către voi, se încheie, este și momentul în care terminați de îndeplinit datoria unui contrast. Nu este intenția Mea să vă etichetez. Mai degrabă, folosesc rolul vostru de făcători de servicii pentru a duce la îndeplinire prima instanță a lucrării de cucerire, arătând firea dreaptă și de neofensat a lui Dumnezeu. Prin contrapunerea voastră, prin răzvrătirea voastră care acționează ca un contrast, se obțin efectele celei de-a doua instanțe a lucrării de cucerire, dezvăluindu-vă pe deplin firea dreaptă a lui Dumnezeu, care nu a fost dezvăluită în întregime de la început, și arătându-vă firea dreaptă a lui Dumnezeu în întregime, tot ce este El, ceea ce constă în înțelepciunea, minunea și sfințenia curată a lucrării Sale. Efectul unei astfel de lucrări se obține prin cucerire în diferite perioade și prin diferite grade de judecată. Cu cât judecata se apropie de apogeul său, cu atât mai mult dezvăluie firile răzvrătite ale oamenilor și cu atât mai eficientă este cucerirea. Întreaga fire dreaptă a lui Dumnezeu este clarificată în timpul acestei lucrări de cucerire. Lucrarea de cucerire este împărțită în două etape și are etape și grade diferite și, bineînțeles, și efectele obținute sunt diferite. Asta înseamnă că gradul de supunere a oamenilor devine din ce în ce mai profund. Numai după aceasta pot fi oamenii aduși pe deplin pe calea cea bună spre desăvârșire; numai după ce toată lucrarea de cucerire a fost încheiată (când cea de-a doua instanță de judecată și-a atins efectul final), oamenii nu mai sunt judecați, ci li se permite să intre pe calea cea bună a experimentării vieții. Căci judecata este o reprezentare a cuceririi, iar cucerirea ia forma judecății și mustrării.

Dumnezeu S-a întrupat în cel mai înapoiat și murdar loc dintre toate, și numai în acest fel Dumnezeu este capabil să arate în mod clar deplinătatea firii Sale sfinte și drepte. Și prin ce este arătată firea Sa dreaptă? Este arătată atunci când El judecă păcatele omului, când îl judecă pe Satana, când detestă păcatul și disprețuiește pe dușmanii care se opun și se răzvrătesc împotriva Lui. Cuvintele pe care le rostesc astăzi sunt pentru a judeca păcatele omului, a judeca nedreptatea omului și a blestema neascultarea lui. Necinstea și înșelăciunea omului, cuvintele și faptele omului – tot ceea ce este în contradicție cu voia lui Dumnezeu trebuie să fie supus judecății, iar neascultarea omului denunțată ca păcat. Cuvintele Sale se învârt în jurul principiilor de judecată; El folosește judecata nedreptății omului, blestemul răzvrătirii omului și demascarea fețelor urâte ale omului pentru a-Și manifesta propria fire dreaptă. Sfințenia este o reprezentare a firii Sale drepte și, de fapt, sfințenia lui Dumnezeu este chiar firea Sa dreaptă. Firile voastre corupte sunt contextul cuvintelor de astăzi – le folosesc pentru a vorbi, pentru a judeca și pentru a duce la îndeplinire lucrarea de cucerire. Doar aceasta este adevărata lucrare și doar aceasta face sfințenia lui Dumnezeu să strălucească. Dacă nu există nicio urmă de fire coruptă în tine, atunci Dumnezeu nu te va judeca și nu îți va arăta firea Sa dreaptă. Întrucât ai o fire coruptă, Dumnezeu nu îți va da drumul, și prin aceasta se arată sfințenia Sa. Dacă Dumnezeu ar vedea că murdăria și răzvrătirea omului sunt prea mari, dar nu ar vorbi sau nu te-ar judeca și nu te-ar mustra pentru nedreptatea ta, atunci asta ar demonstra că El nu este Dumnezeu, fiindcă nu ar avea ură pentru păcat; ar fi la fel de murdar ca omul. Astăzi, din cauza murdăriei tale, Eu te judec, iar din cauza corupției și răzvrătirii tale, te mustru. Nu Mă laud vouă cu puterea Mea și nu vă asupresc intenționat; fac aceste lucruri pentru că voi, care v-ați născut în acest pământ al murdăriei, ați fost atât de grav contaminați de murdărie. V-ați pierdut pur și simplu integritatea și umanitatea și ați ajuns ca niște porci născuți în cele mai murdare unghere ale lumii, așadar, acesta e motivul pentru care sunteți judecați și pentru care Îmi dezlănțui mânia asupra voastră. Tocmai datorită acestei judecăți ați fost în stare să vedeți că Dumnezeu este Dumnezeul cel drept și că Dumnezeu este Dumnezeul sfânt; El vă judecă și Își dezlănțuie mânia asupra voastră tocmai datorită sfințeniei și dreptății Sale. Pentru că El Își poate dezvălui firea cea dreaptă atunci când vede răzvrătirea omului și pentru că Își poate dezvălui sfințenia când vede murdăria omului, lucrul acesta este suficient pentru a arăta că El este Dumnezeu Însuși, care este sfânt și curat, cu toate că trăiește în țara murdăriei. Dacă o persoană se tăvălește în mocirlă cu alții și nu e nimic sfânt în legătură cu ea și nu are o fire dreaptă, atunci nu este calificată să judece nelegiuirea omului, și nici nu este potrivită să îndeplinească judecata omului. Dacă ar fi ca o persoană s-o judece pe alta, nu ar fi ca și cum s-ar lua la palme? Cum ar putea oamenii, care sunt la fel de murdari, să fie calificați să-i judece pe cei asemenea lor? Numai sfântul Dumnezeu Însuși este în stare să judece întreaga omenire murdară. Cum ar putea omul să judece păcatele omului? Cum ar putea omul să vadă păcatele omului și cum ar putea să fie calificat să condamne aceste păcate? Dacă Dumnezeu nu ar fi calificat să judece păcatele omului, atunci cum ar putea El să fie Dumnezeul cel drept Însuși? Când firile corupte ale oamenilor sunt dezvăluite, Dumnezeu vorbește pentru a judeca oamenii, și doar atunci oamenii văd că El este sfânt. Pe măsură ce El judecă și mustră omul pentru păcatele sale, demascându-le în același timp, nicio persoană sau niciun lucru nu poate scăpa de această judecată; tot ceea ce este murdar este judecat de El și numai astfel se poate spune că firea Lui este dreaptă. Dacă ar fi altfel, cum s-ar putea spune că sunteți contraste atât cu numele, cât și cu fapta?

Există o mare diferență între lucrarea făcută în Israel și lucrarea de astăzi. Iahve a călăuzit viața israeliților și nu a existat atâta mustrare și judecată pentru că, la acea vreme, oamenii înțelegeau prea puțin din lume și aveau puține firi corupte. Pe atunci, israeliții ascultau fără rezerve de Iahve. Când El le-a spus să construiască altare, au construit degrabă altare; când El le-a spus să poarte straie de preoți, ei au ascultat. În zilele acelea, Iahve era ca un păstor care păzea o turmă de oi, iar oile ascultau de cioban și mâncau iarbă în pășune; Iahve le călăuzea viața, povățuindu-i cum să mănânce, să se îmbrace, cum să trăiască și să călătorească. Nu era acela momentul să clarifice firea lui Dumnezeu, deoarece omenirea de atunci era nou-născută; existau puțini răzvrătiți și potrivnici, nu era prea multă mizerie în rândul omenirii și, astfel, oamenii nu puteau acționa ca un contrast al firii lui Dumnezeu. Prin oamenii care provin din țara murdăriei se arată sfințenia lui Dumnezeu; astăzi, El folosește murdăria pe care o arată acești oameni din țara murdăriei și judecă, iar astfel, ceea ce este El se dezvăluie în toiul judecății. De ce judecă El? El poate rosti cuvintele de judecată pentru că disprețuiește păcatul; cum ar putea să fie atât de supărat, dacă nu ar detesta răzvrătirea omenirii? Dacă în El nu ar exista niciun dezgust, nicio repulsie, dacă nu ar acorda atenție răzvrătirii oamenilor, atunci asta L-ar face la fel de murdar ca omul. El poate judeca și mustra omul deoarece urăște murdăria, iar ceea ce urăște este absent în El. Dacă în El ar exista și împotrivire și răzvrătire, nu i-ar disprețui pe cei care sunt potrivnici și răzvrătiți. Dacă lucrarea din zilele de pe urmă s-ar desfășura în Israel, ar fi lipsită de însemnătate. De ce lucrarea din zilele de pe urmă se desfășoară în China, cel mai întunecat și mai înapoiat loc dintre toate? Pentru a arăta sfințenia și dreptatea Sa. Pe scurt, cu cât este mai întunecat locul, cu atât mai clar poate fi arătată sfințenia lui Dumnezeu. De fapt, toate acestea sunt de dragul lucrării lui Dumnezeu. Numai astăzi vă dați seama că Dumnezeu S-a pogorât din ceruri pentru a sta printre voi, pus în evidență de mizeria și răzvrătirea voastră, și abia acum Îl cunoașteți pe Dumnezeu. Nu este aceasta cea mai mare înălțare? De fapt, voi sunteți un grup de oameni din China care au fost aleși. Și faptul că ați fost aleși și v-ați bucurat de harul lui Dumnezeu și pentru că nu sunteți potriviți să vă bucurați de un har atât de mare dovedește că toate acestea sunt înălțarea supremă pentru voi. Dumnezeu vi S-a arătat și v-a arătat firea Sa sfântă în deplinătatea ei și toate acestea vi le-a dăruit și v-a determinat să vă bucurați de toate binecuvântările de care v-ați putea bucura vreodată. Nu numai că ați gustat firea dreaptă a lui Dumnezeu, dar, în plus, ați gustat și mântuirea lui Dumnezeu, răscumpărarea lui Dumnezeu și dragostea nelimitată, nemărginită a lui Dumnezeu. Voi, cei mai murdari dintre toți, v-ați bucurat de un har atât de mare – nu sunteți binecuvântați? Nu vă ridică Dumnezeu? Voi, oamenii, aveți cel mai umil statut dintre toți; sunteți în mod inerent nevrednici de a vă bucura de o binecuvântare atât de mare și, totuși, Dumnezeu a făcut o excepție ridicându-vă. Nu te simți rușinat? Dacă ești incapabil să-ți îndeplinești datoria, atunci, în cele din urmă, ți se va face rușine de tine și te vei pedepsi. Astăzi, tu nu ești disciplinat și nici nu ești pedepsit; trupul tău este teafăr și nevătămat, dar, în cele din urmă, aceste cuvinte te vor face de rușine. Până în prezent, încă nu am mustrat deschis pe nimeni; cuvintele Mele poate că sunt severe, dar cum acționez față de oameni? Îi mângâi, îi îndemn și le aduc aminte. Fac asta doar pentru a vă mântui. Chiar nu Îmi înțelegeți voia? Ar trebui să înțelegeți ce spun Eu și să fiți inspirați de asta. Abia acum sunt mulți oameni care înțeleg. Nu este aceasta binecuvântarea de a fi un contrast? A fi un contrast nu este cel mai binecuvântat lucru? Până la urmă, când veți merge să răspândiți Evanghelia, veți spune: „Suntem contraste tipice”. Te vor întreba: „Ce înseamnă că ești un contrast tipic?” Iar voi veți spune: „Suntem un contrast al lucrării lui Dumnezeu și al puterii Sale extraordinare. Deplinătatea firii drepte a lui Dumnezeu este scoasă la iveală de răzvrătirea noastră; noi suntem obiectele care fac servicii ale lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, suntem apendicele, precum și uneltele lucrării Sale.” Când vor auzi asta, vor fi intrigați. Apoi veți spune: „Suntem specimenele și modelele prin care Dumnezeu finalizează lucrarea întregului univers și prin care cucerește întreaga omenire. Indiferent dacă suntem sfinți sau murdari, suntem, în ansamblu, mai binecuvântați decât voi, pentru că L-am văzut pe Dumnezeu, iar prin faptul că avem șansa ca El să ne cucerească se arată marea putere a lui Dumnezeu; firea Lui dreaptă a fost pusă în mișcare numai pentru că suntem murdari și corupți. Sunteți capabili să mărturisiți astfel pentru lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă? Nu sunteți calificați! Aceasta nu este decât înălțarea noastră de către Dumnezeu! Deși nu putem fi aroganți, noi Îl putem slăvi pe Dumnezeu cu mândrie, căci nimeni nu poate moșteni o făgăduință atât de mare și nimeni nu se poate bucura de o binecuvântare atât de mare. Ne simțim foarte recunoscători că noi, care suntem atât de murdari, putem lucra drept contraste în timpul gestionării lui Dumnezeu.” Iar când întreabă „Ce sunt specimenele și modelele?”, voi spuneți: „Suntem cei mai răzvrătiți și murdari dintre oameni; am fost foarte profund corupți de Satana și suntem cele mai înapoiate și mai josnice dintre trupuri. Suntem exemple clasice ale celor care au fost folosiți de Satana. Astăzi, am fost aleși de Dumnezeu ca primii dintre oameni care să fie cuceriți și am văzut firea dreaptă a lui Dumnezeu și am moștenit făgăduința Lui; suntem folosiți pentru a cuceri mai mulți oameni, astfel că suntem specimenele și modelele celor care sunt cuceriți din rândurile omenirii.” Nu există o mărturie mai bună decât aceste cuvinte, iar aceasta este cea mai bună experiență a voastră.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Contactează-ne pe Messenger