Cei a căror fire s-a schimbat sunt aceia care au intrat în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu

Primul pas al căii Duhului Sfânt în oameni este, înainte de orice altceva, de a le îndepărta inima de oameni, evenimente și lucruri și de a o atrage în cuvintele lui Dumnezeu, făcându-i să creadă că ale lui Dumnezeu cuvinte depășesc orice îndoială și sunt pe deplin adevărate. Dacă tu crezi în Dumnezeu, trebuie să crezi în cuvintele Lui; dacă după mulți ani de credință în Dumnezeu tot nu știi calea urmată de Duhul Sfânt, ești cu adevărat un credincios? Pentru a dobândi o viață umană normală – o viață umană normală care are o relație normală cu Dumnezeu – trebuie, mai întâi, să crezi în cuvintele Lui. Dacă nu ai finalizat primul pas al lucrării Duhului în oameni, atunci nu ai nicio temelie. Dacă și minimele principii te depășesc, cum vei păși pe calea dinainte? A păși pe calea cea dreaptă a desăvârșirii omului de către Dumnezeu înseamnă a intra pe calea cea dreaptă a lucrării actuale a Duhului Sfânt; înseamnă a lua calea pe care pășește Duhul Sfânt. Chiar acum, cuvintele actuale ale lui Dumnezeu sunt calea pe care pășește Duhul Sfânt. Ca atare, dacă oamenii urmează să pășească pe calea Duhului Sfânt, trebuie să se supună și să mănânce și să bea cuvintele actuale ale lui Dumnezeu întrupat. Lucrarea pe care o săvârșește El este cea a cuvintelor; totul începe de la cuvintele Sale și totul este clădit pe baza cuvintelor Sale, a cuvintelor Sale actuale. Fie că este sigur în ceea ce-L privește pe Dumnezeu întrupat, fie că-L cunoaște, fiecare om trebuie să depună mult efort în cuvintele Lui. Altminteri, oamenii nu vor putea îndeplini nimic și nu le va rămâne nimic. Doar clădind pe temelia mâncatului și a băutului cuvintelor lui Dumnezeu și, astfel, ajungând să-L cunoască și să-L mulțumească, pot oamenii, treptat, să făurească o relație normală cu El. Pentru oameni, nu există o mai bună cooperare cu Dumnezeu decât aceea de a mânca și a bea cuvintele Lui și de a le pune în practică. Printr-o astfel de practică, ei sunt cei mai apți să rămână neclintiți în mărturia lor ca popor al lui Dumnezeu. Când oamenii înțeleg și sunt capabili să se supună esenței cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu, ei trăiesc pe calea îndrumată de Duhul Sfânt și au pășit pe calea cea dreaptă a desăvârșirii omului de către Dumnezeu. În trecut, oamenii puteau dobândi lucrarea lui Dumnezeu doar căutând harul Său ori căutând pacea și bucuria, dar lucrurile sunt altfel acum. Fără cuvintele Dumnezeului întrupat, fără realitatea cuvintelor Sale, oamenii nu pot obține încuviințarea Sa și toți vor fi eliminați de către El. Pentru a obține o viață spirituală normală, oamenii ar trebui mai întâi să mănânce și să bea cuvintele lui Dumnezeu și să le pună în practică și, apoi, pe această temelie, să stabilească o relație normală cu Dumnezeu. Tu cum cooperezi? Cum rămâi neclintit în mărturia poporului lui Dumnezeu? Cum clădești o relație normală cu Dumnezeu?

Cum să-ți dai seama dacă ai o relație normală cu Dumnezeu în viața ta de zi cu zi:

1. Crezi în propria mărturie a lui Dumnezeu?

2. Crezi în adâncul inimii tale că sunt adevărate și infailibile cuvintele lui Dumnezeu?

3. Ești o persoană care pune cuvintele Lui în practică?

4. Ești dedicat însărcinării date de El? Ce faci pentru a fi credincios însărcinării date de El?

5. Este tot ceea ce faci pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu și a-I fi credincios?

Cu ajutorul lucrurilor enumerate mai sus, poți să apreciezi dacă ai o relație normală cu Dumnezeu în etapa actuală.

Dacă ești capabil să accepți însărcinarea dată de Dumnezeu, să-I accepți făgăduința și să urmezi calea Duhului Sfânt, atunci urmezi voia lui Dumnezeu. Înlăuntrul tău, îți este clară calea Duhului Sfânt? Sunt, acum, faptele tale potrivit căii Duhului Sfânt? Se apropie inima ta de Dumnezeu? Îți dorești să ții pasul cu cea mai nouă lumină de la Duhului Sfânt? Îți dorești să fii câștigat de Dumnezeu? Îți dorești să devii o manifestare a gloriei lui Dumnezeu pe pământ? Ai hotărârea de a obține ceea ce-ți cere Dumnezeu? Dacă, atunci când sunt rostite cuvintele lui Dumnezeu, ai în tine hotărârea de a coopera și de a-L mulțumi pe Dumnezeu – dacă aceasta este mentalitatea ta – înseamnă că ale Sale cuvinte au rodit în inima ta. Dacă nu ai o astfel de hotărâre, dacă nu ai țeluri de urmărit, înseamnă că inima ta nu a fost încă mișcată de Dumnezeu.

Odată ce oamenii au intrat oficial în instruirea Împărăției, cerințele lui Dumnezeu de la ei se ridică la un nivel superior. În ce privință pot fi văzute aceste cerințe mai mari? Înainte, se spunea că oamenii nu au viață. Astăzi, ei caută viața, caută să devină poporul lui Dumnezeu și să fie câștigați și desăvârșiți de Dumnezeu. Nu e acesta un nivel mai înalt? De fapt, cerințele pe care le are Dumnezeu de la oameni sunt mai simple decât erau odinioară. Oamenilor nu li se cere să fie făcători de servicii sau să moară – nu li se cere decât să devină poporul lui Dumnezeu. Nu este mai simplu? Trebuie doar să îți oferi inima lui Dumnezeu, să te supui îndrumării Sale, și toate se vor împlini. De ce ți se pare că este atât de greu? Intrarea în viață despre care se vorbește astăzi este mai clară ca înainte. În trecut, oamenii erau confuzi și nu știau care este realitatea adevărului. De fapt, toți cei care reacționează când aud cuvintele lui Dumnezeu, care sunt luminați și iluminați de Duhul Sfânt și care, înaintea lui Dumnezeu, primesc desăvârșirea Lui și își schimbă firea, au viață. Dumnezeu Își dorește ființe vii, nu obiecte neînsuflețite; dacă ești mort, nu ai viață, iar Dumnezeu nu-ți va vorbi și cu atât mai puțin nu te va înălța pentru a fi unul dintre oamenii Săi. Deoarece ați fost înălțați de Dumnezeu și ați primit o binecuvântare atât de măreață din partea Lui, înseamnă că voi toți sunteți oameni care au viață, iar oamenii cu viață vin de la Dumnezeu.

În căutarea de a-ți schimba firea vieții, calea practicii este simplă. Dacă, în experiența ta practică, ești în stare să urmezi cuvintele actuale ale Duhului Sfânt și să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu, atunci firea ta e capabilă de schimbare. Dacă urmezi și cauți tot ceea ce spune Duhul Sfânt, atunci ești o persoană care-L ascultă și în firea ta va avea loc o schimbare. Firile oamenilor se schimbă prin cuvintele actuale ale Duhului Sfânt; dacă te agăți mereu de experiențele și regulile tale vechi din trecut, firea ta nu se poate schimba. Dacă spusele de astăzi ale Duhului Sfânt cer tuturor oamenilor să intre într-o viață cu umanitate normală, dar tu rămâi concentrat asupra lucrurilor exterioare și ești confuz în privința realității și nu o iei în serios, atunci ești o persoană care nu a reușit să țină pasul cu lucrarea Duhului Sfânt, o persoană care nu a intrat pe calea îndrumării Duhului Sfânt. Dacă firea ta se poate schimba sau nu depinde de faptul dacă poți să ții pasul cu actualele cuvinte ale Duhului Sfânt și dacă ai o înțelegere adevărată. Acest lucru e diferit față de ceea ce ați înțeles înainte. Înainte, ceea ce înțelegeați prin schimbarea firii era că voi, care vă grăbiți să judecați, ați încetat să mai vorbiți nechibzuit întrucât Dumnezeu v-a disciplinat; dar acesta este doar un aspect al schimbării. Acum, cel mai important punct este urmarea îndrumării Duhului Sfânt: urmează orice spune Dumnezeu și ascultă orice îți spune El. Oamenii nu își pot schimba singuri firea; ei trebuie să fie supuși judecății, mustrării, suferinței și rafinării cuvintelor lui Dumnezeu sau să fie tratați, disciplinați și emondați prin cuvintele Lui. Doar după aceea pot să ajungă la ascultarea și devotamentul față de Dumnezeu și să nu mai fie superficiali față de El. Sub rafinarea cuvintelor lui Dumnezeu se schimbă firile oamenilor. Doar prin dezvăluirea, judecata, disciplinarea și tratarea cuvintelor Lui nu vor mai îndrăzni ei să acționeze nechibzuit și, în schimb, vor deveni calmi și liniștiți. Cel mai important lucru este că sunt capabili să se supună cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu și lucrării Sale și, chiar dacă nu este conform noțiunilor umane, ei pot să lase la o parte aceste noțiuni și să se supună de bunăvoie. În trecut, discuțiile despre schimbările firii se refereau, în principal, la a putea să-ți abandonezi sinele, a-i permite trupului să sufere, la disciplinarea propriului trup și lepădarea de preferințele trupești, care este un tip de schimbare a firii. Astăzi, toți oamenii știu că adevărata expresie a schimbării firii este să asculte cuvintele actuale ale lui Dumnezeu și să-I cunoască, cu adevărat, noua lucrare. În acest fel, înțelegerea anterioară a oamenilor despre Dumnezeu, care era influențată de noțiunile lor, poate fi nimicită, iar ei pot să dobândească adevărata cunoaștere și ascultare de Dumnezeu – doar aceasta este o expresie autentică a schimbării firii.

Țelul oamenilor de a intra în viață se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu. Înainte, se spunea că totul se îndeplinește datorită cuvintelor Sale, dar nimeni nu a văzut acest fapt. Dacă intri în experimentarea etapei actuale, totul îți va fi clar, iar tu vei clădi o bună temelie pentru viitoarele încercări. Indiferent de ceea ce spune Dumnezeu, concentrează-te doar asupra intrării în cuvintele Lui. Când Dumnezeu spune că va începe să-i mustre pe oameni, acceptă-I mustrarea. Atunci când Dumnezeu le cere oamenilor să moară, acceptă acea încercare. Dacă trăiești mereu în cele mai noi cuvântări ale Lui, cuvintele lui Dumnezeu te vor desăvârși în cele din urmă. Cu cât intri mai mult în cuvintele lui Dumnezeu, cu atât mai repede vei fi desăvârșit. De ce, în nenumărate părtășii, vă cer să cunoașteți și să intrați în cuvintele lui Dumnezeu? Doar când cauți și experimentezi cuvintele lui Dumnezeu și intri în realitatea lor are Duhul Sfânt ocazia să lucreze în tine. Din acest motiv, toți participați la fiecare metodă prin care lucrează Dumnezeu și, indiferent de nivelul suferinței voastre, în cele din urmă toți veți primi un „suvenir”. Pentru a atinge desăvârșirea voastră finală, trebuie să intrați în toate cuvintele lui Dumnezeu. Desăvârșirea de către Duhul Sfânt nu este unilaterală; El cere colaborarea oamenilor și are nevoie ca toți să coopereze în mod conștient cu El. Indiferent ce spune Dumnezeu, concentrează-te doar să pătrunzi în cuvintele Lui – lucrul acesta va fi mult mai benefic pentru viața voastră. Toate acestea sunt pentru a dobândi o schimbare în firea voastră. Atunci când intri în cuvintele lui Dumnezeu, inima ta va fi mișcată de El, iar tu vei fi în stare să știi tot ceea ce Își dorește Dumnezeu să dobândească în această etapă a lucrării Sale și vei avea hotărârea de a realiza acel lucru. În vremea mustrării, unii au crezut că era o metodă de lucru și nu au crezut în cuvintele lui Dumnezeu. Drept urmare, nu au fost supuși rafinării și au ieșit din vremea mustrării necâștigând și neînțelegând nimic. Au existat câțiva oameni care au intrat cu adevărat în aceste cuvinte fără nicio urmă de îndoială și care au spus că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul infailibil și că oamenii ar trebui să fie mustrați. Ei s-au zbătut o vreme în această privință, renunțând la viitorul și destinul lor și, odată ieșiți, firile lor se schimbaseră întrucâtva, iar ei dobândiseră o înțelegere și mai profundă a lui Dumnezeu. Toți aceia care au ieșit din mustrare au simțit frumusețea lui Dumnezeu și și-au dat seama că acel pas al lucrării Sale reprezenta marea Lui dragoste ce se pogora asupra lor, că era cucerirea și mântuirea iubirii lui Dumnezeu. De asemenea, au spus că gândurile lui Dumnezeu sunt întotdeauna bune și că tot ceea ce face El în om vine din iubire, nu din ură. Cei care nu au dat crezare cuvintelor lui Dumnezeu, care nu le-au dat importanță, nu au fost supuși rafinării din vremea mustrării și, drept urmare, Duhul Sfant nu a fost cu ei și nu au obținut nimic. Duhul Sfânt lucra tainic în cei care au intrat în vremea mustrării, deși au fost supuși rafinării, și, drept urmare, firea vieții lor s-a schimbat. După toate aparențele, unii au părut foarte pozitivi, plini de veselie toată ziua, dar nu au intrat în starea de rafinare a cuvintelor lui Dumnezeu, așa că nu s-au schimbat deloc, aceasta fiind consecința faptului că nu credeau în cuvintele lui Dumnezeu. Dacă nu crezi în cuvintele Lui, Duhul Sfânt nu va lucra în tine. Dumnezeu Se arată tuturor celor care cred cuvintele Lui, iar cei care-I cred și-I acceptă cuvintele vor putea să obțină iubirea Sa!

Ca să intri în realitatea cuvintelor lui Dumnezeu, ar trebui să găsești o cale a practicii și să știi cum să pui cuvintele lui Dumnezeu în practică. Numai astfel va avea loc o schimbare în firea vieții tale, numai pe această cale poți fi desăvârșit de Dumnezeu și numai oamenii care au fost astfel desăvârșiți de Dumnezeu pot fi potrivit voii Lui. Pentru a primi noua lumină, trebuie să trăiești în cuvintele Lui. A fi mișcat doar o dată de Duhul Sfânt nu va fi de ajuns – trebuie să pătrunzi mai în profunzime. Zelul celor care au fost emoționați doar o dată este stârnit, iar ei își doresc să caute, dar lucrul acesta nu poate să dureze mult; trebuie să fie mereu mișcați de Duhul Sfânt. În trecut, am menționat de multe ori faptul că sper ca Duhul lui Dumnezeu să poată mișca spiritele oamenilor astfel încât ei să poată urmări schimbările din firea vieții lor și ca, în timp ce ei caută să fie mișcați de Dumnezeu, să-și poată înțelege neajunsurile, iar în procesul experimentării cuvintelor Lui, să se poată lepăda de impuritățile din ei (de neprihănirea de sine, aroganță, noțiuni și așa mai departe). Să nu credeți că simplul fapt de a fi proactivi în primirea noii lumini este de ajuns – trebuie să vă și lepădați de tot ce este negativ. Pe de o parte, trebuie să pătrundeți dintr-un aspect pozitiv și, pe de altă parte, trebuie să vă descotorosiți de tot ce este impur dintr-un aspect negativ. Trebuie să te cercetezi mereu ca să vezi ce impurități mai există în tine. Noțiunile religioase ale oamenilor, intențiile, speranțele, neprihănirea de sine și aroganța sunt toate lucruri impure. Caută înlăuntrul tău și compară-te cu toate cuvintele revelației lui Dumnezeu ca să vezi ce noțiuni religioase ai. Doar atunci când le recunoști cu adevărat te poți lepăda de ele. Anumiți oameni spun: „Este suficient să urmăm acum lumina lucrării actuale a Duhului Sfânt. Nu este nevoie să ne deranjăm cu altceva.” Dar, atunci când se vor ivi noțiunile tale religioase, cum te vei lepăda de ele? Crezi că este simplu să urmezi astăzi cuvintele lui Dumnezeu? Dacă ești un om din cadrul religiei, din noțiunile tale religioase și din teoriile teologice tradiționale din inima ta pot să se nască perturbări și, când aceste lucruri apar, interferează cu capacitatea ta de a accepta lucruri noi. Toate acestea sunt probleme adevărate. Dacă doar urmezi cuvintele actuale ale Duhului Sfânt, nu poți împlini voia lui Dumnezeu. În timp ce urmezi lumina prezentă a Duhului Sfânt, ar trebui să recunoști care sunt noțiunile și intențiile pe care le nutrești, ce neprihănire de sine umană ai, și care comportamente dau dovadă de neascultare față de Dumnezeu. Și după ce ai recunoscut toate aceste lucruri, trebuie să te lepezi de ele. Faptul că ești determinat să renunți la acțiunile și comportamentele tale anterioare este pentru a-ți permite să urmezi cuvintele pe care le rostește astăzi Duhul Sfânt. Pe de o parte, o schimbare a firii se obține prin cuvintele lui Dumnezeu și, pe de altă parte, lucrul acesta impune cooperarea din partea oamenilor. Există lucrarea lui Dumnezeu și există practica oamenilor, și ambele sunt indispensabile.

Pe viitoarea ta cale de slujire, cum poți împlini voia lui Dumnezeu? Un punct important este acela de a urmări intrarea în viață, de a urmări o schimbare a firii, și de a urmări o intrare mai profundă în adevăr – aceasta este calea de a obține desăvârșirea și de a fi câștigat de Dumnezeu. Toți sunteți destinatarii însărcinării date de Dumnezeu, dar ce fel de însărcinare este? Acest lucru are legătură cu următoarea etapă a lucrării; următoarea etapă a lucrării va fi o mai măreață lucrare săvârșită în întregul univers, așadar, astăzi, ar trebui să urmăriți schimbările în firea vieții voastre, astfel încât pe viitor să puteți să deveniți cu adevărat dovada faptului că Dumnezeu Își câștigă gloria prin lucrarea Lui, transformându-vă în exemplare ale viitoarei Sale lucrări. Căutarea de astăzi este întru totul pentru a pune temelia lucrării viitoare, ca voi să puteți fi folosiți de Dumnezeu și să puteți fi martori pentru El. Dacă faci din asta țelul căutării tale, vei putea dobândi prezența Duhului Sfânt. Cu cât mai sus stabilești țelul căutării tale, cu atât mai mult vei putea fi desăvârșit. Cu cât mai mult cauți adevărul, cu atât mai mult lucrează Duhul Sfânt. Cu cât cauți mai energic, cu atât vei obține mai mult. Duhul Sfânt desăvârșește oamenii pe baza stării lor lăuntrice. Unii oameni spun că nu sunt dispuși să fie folosiți sau desăvârșiți de Dumnezeu, că vor doar ca trupul lor să rămână în siguranță și să nu îndure niciun fel de nenorociri. Unii oameni nu sunt dispuși să intre în Împărăție, și, totuși, sunt dispuși să coboare în Adânc. În cazul acesta, Dumnezeu îți va îndeplini și această dorință. Orice vei urmări, Dumnezeu va face să se împlinească. Așadar, ce cauți în prezent? Să fii desăvârșit? Sunt acțiunile și comportamentele tale actuale de dragul de a fi desăvârșit și câștigat de Dumnezeu? Astfel trebuie să te cercetezi în viața de zi cu zi. Dacă îți pui toată inima în urmărirea unui singur țel, Dumnezeu te va desăvârși cu siguranță. Aceasta este calea Duhului Sfânt. Calea pe care îi îndrumă Duhul Sfânt pe oameni e obținută prin căutarea lor. Cu cât tânjești mai mult să fii desăvârșit și câștigat de Dumnezeu, cu atât mai mult va lucra Duhul Sfânt în tine. Cu cât nu reușești să cauți și cu cât ești mai negativ și mai regresiv, cu atât mai mult Îl privezi pe Duhul Sfânt de ocazii să lucreze; odată cu trecerea timpului, Duhul Sfânt te va abandona. Îți dorești să fii desăvârșit de Dumnezeu? Îți dorești să fii câștigat de Dumnezeu? Îți dorești să fii folosit de Dumnezeu? Ar trebui să urmăriți să faceți totul pentru a fi desăvârșiți, câștigați și folosiți de Dumnezeu, astfel încât toate lucrurile din univers să vadă acțiunile lui Dumnezeu manifestate în voi. Sunteți stăpânii tuturor lucrurilor și, în mijlocul a tot ceea ce există, Îi veți permite lui Dumnezeu să Se bucure de mărturie și glorificare prin voi – acest fapt dovedește că sunteți cea mai binecuvântată dintre toate generațiile!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Contactează-ne pe Messenger