Cum este relația ta cu Dumnezeu?

În credința în Dumnezeu, trebuie să rezolvi măcar chestiunea de a avea o relație normală cu Dumnezeu. Dacă nu ai o relație normală cu Dumnezeu, atunci semnificația credinței tale în Dumnezeu este pierdută. Stabilirea unei relații normale cu Dumnezeu este dobândită în întregime cu o inimă care se liniștește în prezența Lui. Să ai o relație normală cu Dumnezeu înseamnă să fii în stare să nu te îndoiești și să nu tăgăduiești nimic din lucrarea Lui și să fii în stare să te supui acesteia. În plus, înseamnă să ai intențiile corecte în prezența lui Dumnezeu, să nu faci planuri pentru tine, punând întotdeauna pe primul loc interesele familiei lui Dumnezeu; înseamnă să accepți cercetarea amănunțită a lui Dumnezeu și să te supui rânduielilor Lui. Trebuie să fii capabil să-ți liniștești inima în prezența lui Dumnezeu în tot ceea ce faci. Chiar dacă nu înțelegi voia lui Dumnezeu, tot trebuie să-ți îndeplinești îndatoririle și responsabilitățile la maximul capacităților tale. Odată ce voia lui Dumnezeu ți-a fost dezvăluită, acționează conform ei și nu va fi prea târziu. Când relația ta cu Dumnezeu a devenit normală, atunci vei avea o relație normală și cu oamenii. Totul este clădit pe temelia cuvintelor lui Dumnezeu. Mănâncă și bea cuvintele lui Dumnezeu, după aceea pune în practică cerințele Lui, corectează-ți punctele de vedere și evită să faci orice I se împotrivește lui Dumnezeu sau perturbă Biserica. Nu face nimic ce nu este în beneficiul vieților fraților și surorilor, nu spune nimic nefolositor celorlalți și nu face lucruri rușinoase. Fii drept și onorabil în tot ceea ce faci și asigură-te că fiecare acțiune a ta este prezentabilă înaintea lui Dumnezeu. Chiar dacă trupul poate fi slab uneori, trebuie să fii capabil să pui pe primul loc interesele familiei lui Dumnezeu, fără a râvni la profitul personal, și trebuie să fii capabil să acționezi cu dreptate. Dacă poți practica în acest fel, atunci relația ta cu Dumnezeu va fi normală.

În tot ceea ce faci, trebuie să cercetezi dacă intențiile tale sunt corecte. Dacă ești în stare să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu, atunci relația ta cu Dumnezeu este normală. Acesta este standardul minim. Analizează-ți intențiile și, dacă afli că s-au ivit intenții incorecte, fii capabil să le întorci spatele și să acționezi conform cuvintelor lui Dumnezeu; astfel, vei deveni cineva care este drept înaintea lui Dumnezeu, lucru ce demonstrează la rândul său că relația ta cu Dumnezeu este normală și că tot ceea ce faci este de dragul lui Dumnezeu și nu pentru tine însuți. În tot ceea ce faci și în tot ceea ce spui, fii capabil să-ți îndrepți inima și fii drept în acțiunile tale, fără să fii condus de emoții sau să acționezi potrivit voinței tale. Acestea sunt principiile conform cărora trebuie să se comporte credincioșii în Dumnezeu. Lucrurile mici pot dezvălui intențiile și statura unei persoane și astfel, pentru ca o persoană să intre pe calea de a fi desăvârșită de Dumnezeu, trebuie să-și îndrepte mai întâi propriile intenții și relația cu Dumnezeu. Numai atunci când relația ta cu Dumnezeu este normală poți fi desăvârșit de El; numai atunci tratarea, emondarea, disciplinarea și rafinarea Lui vor putea să-și atingă în tine efectul dorit. Cu alte cuvinte, dacă ființele umane pot să-L păstreze pe Dumnezeu în inimile lor, să nu caute câștigul personal și să nu se gândească la propriile perspective (în sens trupesc), ci să suporte în schimb povara intrării în viață, să facă tot ce pot pentru a căuta adevărul și să se supună lucrării lui Dumnezeu – dacă poți să faci asta, atunci obiectivele pe care le urmărești vor fi corecte, iar relația ta cu Dumnezeu va deveni normală. Repararea relației cu Dumnezeu poate fi considerată primul pas spre intrarea în călătoria spirituală. Deși soarta omului e în mâinile lui Dumnezeu, deși este predestinată de Dumnezeu și nu poate fi schimbată de către om, faptul că poți fi desăvârșit sau câștigat de către El depinde de faptul dacă relația ta cu Dumnezeu este normală. Poate că există părți din tine care sunt slabe sau neascultătoare – dar, atât timp cât punctele de vedere și intențiile tale sunt corecte și atât timp cât relația ta cu Dumnezeu este dreaptă și normală, atunci ești vrednic să fii desăvârșit de către Dumnezeu. Dacă nu ai relația corectă cu Dumnezeu și acționezi de dragul trupului și al familiei tale, atunci, oricât de greu ai lucra, va fi în zadar. Dacă relația ta cu Dumnezeu este normală, atunci tot restul se va aranja de la sine. Dumnezeu nu Se uită la nimic altceva, ci Se uită doar dacă părerile tale privind credința ta în Dumnezeu sunt corecte: în cine crezi, de dragul cui crezi și de ce crezi. Dacă poți să vezi clar aceste lucruri și să practici cu puncte de vedere potrivite, atunci viața ta va progresa și ți se va garanta intrarea pe calea cea bună. Dacă relația ta cu Dumnezeu nu este normală, iar părerile tale despre credința în Dumnezeu se abat de la normal, atunci tot restul este în zadar și, oricât de mult crezi, nu vei câștiga nimic. Doar după ce relația ta cu Dumnezeu va deveni normală, vei câștiga de la El laudă când te lepezi de trup, când te rogi, suferi, înduri, când te supui, îți ajuți frații și surorile, te sacrifici mai mult pentru Dumnezeu și așa mai departe. Dacă ceea ce faci are sau nu valoare și semnificație depinde de faptul dacă intențiile tale sunt drepte și punctele tale de vedere sunt corecte. În zilele noastre, mulți oameni cred în Dumnezeu ca și cum și-ar întoarce capul să se uite la ceas – perspectiva lor este distorsionată și trebuie să fie îndreptată printr-o revelație. Dacă această problemă este rezolvată, totul va fi bine; dacă nu, totul va fi în zadar. Unii oameni se comportă bine în prezența Mea, dar pe ascuns de Mine, tot ceea ce fac este să Mi se împotrivească. Aceasta este o manifestare de necinste și înșelătorie, iar acest tip de persoană este un servitor al Satanei; reprezintă întruchiparea tipică a Satanei ce a venit să-L testeze pe Dumnezeu. Ești o persoană corectă doar dacă poți să te supui lucrării și cuvintelor Mele. Atât timp cât poți să mănânci și să bei cuvintele lui Dumnezeu, atât timp cât tot ce faci este prezentabil înaintea lui Dumnezeu și te comporți drept și onorabil în tot ceea ce faci, atât timp cât nu săvârșești lucruri rușinoase sau lucruri care ar vătăma viețile altora și atât timp cât trăiești în lumină și nu te lași exploatat de Satana, atunci relația ta cu Dumnezeu va fi în ordinea potrivită.

Credința în Dumnezeu cere să-ți pui intențiile și punctele de vedere în ordinea potrivită; trebuie să ai o înțelegere corectă și un mod corect de a trata cuvintele lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, toate mediile rânduite de El, omul pentru care mărturisește Dumnezeu și pe Dumnezeul practic. Nu trebuie să practici potrivit ideilor tale personale sau să născocești propriile-ți uneltiri meschine. Orice faci, trebuie să fii în măsură să cauți adevărul și, din poziția ta de ființă creată, să te supui întregii lucrări a lui Dumnezeu. Dacă vrei să urmărești să fii desăvârșit de Dumnezeu și să intri pe calea dreaptă a vieții, atunci inima ta trebuie să trăiască mereu în prezența lui Dumnezeu. Nu fi desfrânat, nu-l urma pe Satana, nu-i lăsa Satanei nicio șansă să-și îndeplinească lucrarea și nu-l lăsa să te folosească. Trebuie să te dăruiești în totalitate lui Dumnezeu și să-L lași pe Dumnezeu să domnească asupra ta.

Ești dispus să fii servitorul Satanei? Ești dispus să fii exploatat de Satana? Crezi în Dumnezeu și-L urmezi pentru a putea fi desăvârșit de către El sau pentru a deveni un contrast pentru lucrarea lui Dumnezeu? Ai prefera o viață semnificativă, în care ești obținut de Dumnezeu, sau o viață goală și fără valoare? Ai prefera să fii folosit de Dumnezeu sau să fii exploatat de Satana? Ai prefera să lași cuvintele și adevărul lui Dumnezeu să te umple sau să lași păcatul și pe Satana să o facă? Chibzuiește cu atenție la aceste lucruri. În viața ta de zi cu zi, trebuie să înțelegi care dintre cuvintele pe care le spui și lucrurile pe care le faci ar putea provoca anormalitate în relația ta cu Dumnezeu, iar apoi să te îndrepți pentru a intra în maniera corectă. Măsoară-ți în orice clipă cuvintele, acțiunile, toate mișcările și toate gândurile și ideile. Dobândește o înțelegere potrivită a stării tale adevărate și intră pe calea lucrării Duhului Sfânt. Aceasta este singura modalitate de a avea o relație normală cu Dumnezeu. Cântărind dacă relația ta cu Dumnezeu este normală, vei putea să-ți corectezi intențiile, să înțelegi natura și esența omului și să te înțelegi pe tine însuți cu adevărat, iar făcând astfel, vei fi capabil să intri în experiențe reale, să te lepezi de tine însuți cu adevărat și să te supui cu intenție. Pe măsură ce experimentezi aceste chestiuni legate de faptul dacă relația ta cu Dumnezeu este normală, vei găsi ocazii de a fi desăvârșit de Dumnezeu și vei reuși să înțelegi multe dintre stările lucrării Duhului Sfânt. De asemenea, vei putea să deslușești multe trucuri ale Satanei și să-i pricepi conspirațiile. Doar această cale duce spre desăvârșirea de către Dumnezeu. Îți îndrepți legătura cu Dumnezeu astfel încât să poți să te supui în totalitate rânduielilor Lui, să pătrunzi și mai adânc în experiența reală și să primești și mai mult din lucrarea Duhului Sfânt. În cele mai multe cazuri, când practici stabilirea unei relații normale cu Dumnezeu, vei avea succes lepădându-te de trup și cooperând în mod real cu Dumnezeu. Ar trebui să înțelegi că „fără o inimă cooperantă este dificil să primești lucrarea lui Dumnezeu; dacă trupul nu suferă, nu vor exista binecuvântări de la Dumnezeu; dacă spiritul nu se luptă, Satana nu va fi făcut de rușine”. Dacă practici aceste principii și le înțelegi în profunzime, punctele tale de vedere despre credința ta în Dumnezeu vor fi îndreptate. În practica voastră actuală, trebuie să renunțați la mentalitatea de „a căuta pâine pentru a vă potoli foamea”; trebuie să renunțați la mentalitatea că „totul este făcut de Duhul Sfânt, iar oamenii nu pot interveni”. Toți cei care vorbesc astfel se gândesc: „Oamenii pot să facă tot ce vor, iar când va veni timpul, Duhul Sfânt Își va face lucrarea. Oamenii n-au nevoie să-și înfrâneze trupul sau să coopereze; tot ce contează este să fie mișcați de Duhul Sfânt”. Toate aceste opinii sunt absurde. În asemenea împrejurări, Duhul Sfânt nu poate lucra. Tocmai acest punct de vedere îngreunează mult lucrarea Duhului Sfânt. De multe ori, lucrarea Duhului Sfânt se realizează prin cooperarea oamenilor. Cei care nu cooperează și nu sunt hotărâți, însă vor să dobândească o schimbare a firii, să primească lucrarea Duhului Sfânt și luminarea și iluminarea de la Dumnezeu, chiar au niște gânduri extravagante. Acest lucru se numește „păsuire de sine și iertarea Satanei”. Oamenii de acest gen nu au o legătură normală cu Dumnezeu. Ar trebui să găsești multe dezvăluiri și manifestări ale firii satanice din tine și să găsești toate practicile tale care se împotrivesc cerințelor de acum ale lui Dumnezeu. Vei fi acum capabil să te lepezi de Satana? Ar trebui să ajungi la o relație normală cu Dumnezeu, să acționezi potrivit intențiilor Lui și să devii o persoană nouă cu o viață nouă. Nu te gândi prea mult la fărădelegile trecute; nu fi plin de regrete; fii capabil să stai drept și să cooperezi cu Dumnezeu și îndeplinește-ți îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinești. În acest fel, relația ta cu Dumnezeu va deveni normală.

Dacă, după ce citești aceste cuvinte, doar te prefaci că le accepți, dar inima ta rămâne nemișcată și nu cauți să faci normală relația ta cu Dumnezeu, atunci asta dovedește că nu acorzi importanță relației tale cu El. Dovedește că punctele tale de vedere n-au fost încă îndreptate, că intențiile tale nu sunt orientate spre a fi câștigat de Dumnezeu și a-I aduce slavă, ci mai degrabă sunt orientate spre a permite conspirațiilor Satanei să triumfe și a-ți atinge scopurile personale. Astfel de oameni ascund intenții greșite și puncte de vedere incorecte. Indiferent ce spune Dumnezeu sau cum o spune, ei rămân total indiferenți și nu sunt transformați câtuși de puțin. Inimile lor nu simt teamă și sunt fără rușine. Acest tip de om este un neisprăvit lipsit de spirit. Citește fiecare cuvântare a lui Dumnezeu și pune-o în practică imediat ce o înțelegi. Poate că au existat ocazii în care trupul tău a fost slab sau tu ai fost răzvrătit ori te-ai împotrivit; indiferent cum te-ai purtat în trecut, este fără importanță și nu-ți poate împiedica viața să se maturizeze astăzi. Așadar, cât timp ești capabil să ai o relație normală cu Dumnezeu astăzi, există speranță. Dacă există o schimbare în tine de fiecare dată când citești cuvintele lui Dumnezeu, iar ceilalți își pot da seama că viața ta s-a schimbat în bine, asta arată că relația ta cu Dumnezeu este acum normală și că a fost îndreptată. Dumnezeu nu tratează oamenii în funcție de fărădelegile lor. Odată ce ai înțeles și ai devenit conștient, atât timp cât poți înceta să te răzvrătești și să te împotrivești, atunci Dumnezeu tot va avea milă de tine. Când ai înțelegere și hotărârea de a urmări să fii desăvârșit de Dumnezeu, atunci starea ta în prezența lui Dumnezeu va deveni normală. Indiferent de ceea ce faci, gândește-te la următoarele lucruri atunci când o faci: Ce va crede Dumnezeu dacă fac asta? Le va fi de folos fraților și surorilor mele? Va fi de folos lucrării din casa lui Dumnezeu? Indiferent dacă este vorba de rugăciune, de părtășie, de vorbire, de muncă sau de contactul cu ceilalți, cercetează-ți intențiile și verifică dacă relația ta cu Dumnezeu este normală. Dacă nu reușești să-ți distingi intențiile și gândurile, înseamnă că îți lipsește discernământul, ceea ce dovedește că înțelegi prea puțin din adevăr. Dacă ești capabil să înțelegi clar tot ceea ce face Dumnezeu și poți percepe lucrurile prin prisma cuvintelor Lui, stând de partea Lui, atunci punctele tale de vedere vor fi devenit corecte. Prin urmare, stabilirea unei relații bune cu Dumnezeu este de importanță maximă pentru oricine crede în Dumnezeu; toată lumea ar trebui să o trateze ca pe o sarcină de importanță vitală și ca pe cel mai important eveniment din viața lor. Tot ceea ce faci se măsoară după faptul dacă ai sau nu o relație normală cu Dumnezeu. Dacă relația ta cu Dumnezeu este normală și intențiile tale sunt corecte, atunci acționează. Pentru a menține o relație normală cu Dumnezeu, nu trebuie să-ți fie teamă să suferi pierderi în detrimentul intereselor personale; nu-i poți permite Satanei să aibă întâietate, nu-i poți permite Satanei să facă din tine o achiziție și nu-i poți permite să te facă un obiect de batjocură. Să ai astfel de intenții este un semn că relația ta cu Dumnezeu e normală – nu este de dragul trupului, ci mai degrabă pentru pacea sufletească, pentru obținerea lucrării Duhului Sfânt și pentru mulțumirea voii lui Dumnezeu. Ca să intri în starea corectă, trebuie să stabilești o relație bună cu Dumnezeu și să-ți îndrepți punctele de vedere din credința ta în Dumnezeu. Este astfel pentru ca Dumnezeu să te poată câștiga, să poată manifesta în tine roadele cuvintelor Sale și să te lumineze și ilumineze și mai mult. În acest fel, vei fi intrat pe calea corectă. Continuă să mănânci și să bei cuvintele de astăzi ale lui Dumnezeu, intră pe calea actuală a lucrării Duhului Sfânt, acționează conform cerințelor de astăzi ale lui Dumnezeu, nu urma metode de practică învechite, nu rămâne ancorat în vechile feluri de a face lucrurile și intră în maniera de lucru de azi cât mai curând posibil. În felul acesta, relația ta cu Dumnezeu va deveni complet normală și vei fi pornit pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Contactează-ne pe Messenger