Fragment 31 | „Adevărul lăuntric al lucrării de cucerire (1)”

Zilele de pe urmă sunt când toate lucrurile vor fi clasificate în funcție de fel, prin cucerire. Cucerirea este lucrarea din zilele de pe urmă; cu alte cuvinte, judecarea păcatelor fiecărei persoane este lucrarea zilelor de pe urmă. Altfel, cum ar putea fi clasificați oamenii? Lucrarea de clasificare ce se face printre voi este începutul unei astfel de lucrări în întregul univers. După aceasta, oamenii de toate naționalitățile de pretutindeni vor fi, de asemenea, supuși lucrării de cucerire. Aceasta înseamnă că fiecare persoană din creaţie va fi clasificată în funcție de fel, venind înaintea scaunului de judecată pentru a fi judecată. Nicio persoană și niciun lucru nu pot scăpa de suferința acestei mustrări și judecăți, și nici nu există vreo persoană sau vreun lucru care să nu fie clasificate după fel; fiecare persoană va fi clasificată, căci sfârșitul tuturor lucrurilor se apropie, iar toate cele care sunt în ceruri și pe pământ au ajuns la final. Cum ar putea omul să scape de zilele finale ale existenței sale umane? Și astfel, pentru cât timp mai pot continua acțiunile voastre de neascultare? Nu vedeți că ultimele voastre zile sunt iminente? Cum pot cei care Îl venerează pe Dumnezeu și care doresc ca El să Se arate să nu vadă ziua dreptei apariții a lui Dumnezeu? Cum pot ei să nu primească răsplata finală pentru bunătate? Eşti unul care face binele sau care face răul? Eşti unul care acceptă o judecată dreaptă și apoi se supune sau ești unul care acceptă o judecată dreaptă și apoi este blestemat? Ai trăit în lumină în fața scaunului de judecată sau în întunericul din lumea de dincolo? Nu eşti tu însuți cel care ştie cel mai clar dacă sfârșitul tău va fi unul al recompensei sau al pedepsei? Nu eşti tu cel care ştie cel mai clar și înțelege cel mai profund că Dumnezeu este drept? Deci, cum sunt, de fapt, comportamentul și inima ta? Pe măsură ce te cuceresc astăzi, chiar ai nevoie de Mine pentru a-ţi spune pe litere dacă purtarea ta este bună sau rea? La câte ai renunțat pentru Mine? Cât de profund Mi te închini? Nu știi oare tu însuţi foarte clar cum te comporți față de Mine? Tu ar trebui să ştii mai bine decât oricine ce sfârșit îți vei afla în cele din urmă! Cu adevărat îți spun: Eu doar am creat omenirea și te-am creat pe tine, dar nu v-am predat Satanei; nici nu v-am făcut în mod intenționat să vă răzvrătiți sau să vă împotriviți Mie și, prin urmare, să fiți pedepsiți de Mine. Toate aceste calamități și suferințe nu sunt oare pentru că inimile voastre sunt prea împietrite și purtarea voastră prea josnică? Deci, felul de sfârșit pe care îl veți afla nu este determinat de voi înșivă? Nu știți, în inimile voastre, mai bine decât oricine cum veți sfârși? Motivul pentru care Eu cuceresc oamenii este pentru a îi dezvălui şi este cel mai bun pentru a-ți aduce mântuirea. Nu este pentru a te face să săvârșești răul, nici pentru a te face în mod deliberat să pășești în iadul distrugerii. Când va veni timpul, toată suferința ta imensă, plânsul și scrâșnirea dinților – nu vor fi toate din cauza păcatelor tale? Astfel, nu este bunătatea sau răutatea ta cea mai bună judecată a ta? Nu este cea mai bună dovadă a felului în care va fi sfârșitul tău?

din „Cuvântul Se arată în trup”

Un imn al cuvintelor lui Dumnezeu

Etapa finală a cuceririi este menită să mântuiască oamenii

Etapa final-a cuceririi

mântuiește oamenii,

le relevă sfârșitul

și degenerarea, prin judecată,

și îi ajută să se căiască, să se ridice

și să urmeze viața și calea dreaptă a vieții umane.

Etapa final-a cuceririi

trezește inimile celor amorțiți,

arată răzvrătirea lor prin judecată.

Dacă nu se pot căi

și nu se leapădă de corupție

și nu urmează calea cea dreaptă,

ei nu vor putea fi mântuiți

și de Satana vor fi înghițiți.

Semnificația cuceririi

e de-a mântui oamenii și de-a le arăta sfârșitul,

bun sau rău; de-s mântuiți sau blestemați,

lucrarea de cucerire dezvăluie totul.

În zilele de pe urmă,

lucrurile sunt clasificate

după fel prin cucerire.

În lucrarea zilelor din urmă

omu-i cucerit și judecat de păcate.

Lucrarea clasifică oamenii din tot universul.

Oamenii de toate naționalitățile

vor fi supuși lucrării de cucerire

și vor veni la scaunul de judecată.

Semnificația cuceririi

e de-a mântui oamenii și de-a le arăta sfârșitul,

bun sau rău; de-s mântuiți sau blestemați,

lucrarea de cucerire dezvăluie totul.

Toate ființele vor fi clasificate după fel

și judecate-naintea scaunului de judecată.

Nimeni și nimic nu poate scăpa de judecată

și nici de clasficarea după fel.

Totul va fi sortat,

căci sfârșitu-i aproape pentru toate lucrurile.

Toate cerurile și pământul vor ajunge la sfârșitul lor.

Oare cum poate omul scăpa de sfârșitul existenței lui?

Semnificația cuceririi

e de-a mântui oamenii și de-a le arăta sfârșitul,

bun sau rău; de-s mântuiți sau blestemați,

lucrarea de cucerire dezvăluie totul.

Semnificația cuceririi

e de-a mântui oamenii și de-a le arăta sfârșitul,

bun sau rău; de-s mântuiți sau blestemați,

lucrarea de cucerire dezvăluie totul, lucrarea de cucerire dezvăluie totul.

din „Urmați Mielul și cântați cântări noi”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.
Contactați-ne
Contactează-ne pe whatsapp

Conținut similar