Pentru a vedea dacă o persoană are credință adevărată în Dumnezeu, cel mai important lucru e să observi atitudinea sa față de Dumnezeu. Dacă Îl tratează cu o inimă plină de frică și supunere față de Dumnezeu, atunci are credință adevărată în Dumnezeu. Însă dacă nu e nici temătoare, nici supusă față de Dumnezeu, atunci nu are credință adevărată. Ce atitudine ar trebui să aibă oamenii față de Dumnezeu? Ar trebui să se teamă de El și să I se supună. Aceia care pot să se teamă de Dumnezeu sunt capabili să caute și să accepte adevărul. Aceia care I se supun lui Dumnezeu sunt capabili să arate considerație față de intențiile Lui; se străduiesc să-L mulțumească în tot ce fac. Oricine urmărește adevărul are aceste două calități. Aceia fără o inimă temătoare sau supusă față de Dumnezeu cu siguranță nu urmăresc adevărul.

Cam în ce fel ar trebui practicată urmărirea adevărului? Experimentați lucrarea lui Dumnezeu în îndeplinirea zilnică a datoriei voastre? V-ați rugat lui Dumnezeu când v-ați confruntat cu probleme și le puteți rezolva căutând adevărul? Aceasta are legătură cu subiectul intrării în viață. Când vă dezvăluiți corupția în timpul îndeplinirii datoriei, sunteți capabili să reflectați asupra voastră și să vă rezolvați problema firii corupte, conform cuvintelor lui Dumnezeu? Dacă nu puteți practica și experimenta în acest mod, atunci nu are nicio legătură cu credința în Dumnezeu. Indiferent ce datorie îndepliniți sau ce faceți, trebuie să încercați să înțelegeți ce aspecte ale cuvintelor lui Dumnezeu sunt implicate, precum și propriile gânduri, opinii sau intenții incorecte, toate acestea făcând parte din starea omului. Ce include starea omului? Punctele de vedere, atitudinile, intențiile și opiniile omului, precum și anumite filosofii, logici și cunoștințe satanice – iar toate aceste lucruri, pe scurt, sunt legate de modurile și metodele de acțiune ale oamenilor și de purtarea lor cu ceilalți. Când se confruntă cu o situație, o persoană trebuie mai întâi să examineze care e opinia sa – acesta e primul pas. Al doilea este să examineze dacă acea opinie e corectă. Cum ar trebui atunci să determine dacă opinia sa e corectă sau nu? Se determină o dată prin cuvintele lui Dumnezeu și apoi în conformitate cu principiile situației respective. De pildă, rânduielile de lucru, interesele și regulile casei lui Dumnezeu, precum și cuvintele exacte ale lui Dumnezeu – folosiți aceste lucruri pentru a determina dacă o opinie este corectă. Sunt standardele de evaluare. Vă examinați opiniile când vă confruntați cu o situație? Indiferent dacă le puteți identifica sau nu, primul pas e să practici în acest fel. Indiferent ce fac oamenii, toți au o anumită părere despre asta. Cum se formează această opinie? După cum vezi situația, pe ce îți bazezi perspectiva, cum plănuiești să te ocupi de acel lucru și pe ce îți bazezi metoda de a te ocupa de el. Toate acestea fac parte din opinia ta. De exemplu, ce crezi despre corupția omenirii? Pe ce se bazează perspectiva ta? Cum abordezi această problemă? Toate acestea au legătură cu opiniile cuiva despre lucruri. Acest lucru e valabil și pentru opinia cuiva asupra unei chestiuni; oricare ar fi situația, toți au o opinie în spatele atitudinii și a metodei lor de a se ocupa de orice lucru. Această opinie îl va ghida și îi va controla felul în care acționează. Iar originea acestei opinii este cea care determină dacă ea e corectă sau greșită. De pildă, dacă opinia ta se bazează pe filosofie și logică satanică, iar intenția din spatele vorbirii tale e de a dobândi faimă și fală, de a-i determina pe mai mulți oameni să te cunoască și să te înțeleagă, să își amintească de tine și să te aprobe, atunci acesta e punctul tău de plecare când întreprinzi o acțiune. Dacă vei avea o intenție greșită ca aceasta, atunci opiniile și metodele care rezultă din ea vor fi și ele cu siguranță greșite și categoric nu vor fi în acord cu adevărul. Când emiți opinii, atitudini și metode greșite, le poți identifica? Dacă le poți evalua corectitudinea sau incorectitudinea, atunci îndeplinești o condiție de bază pentru a satisface intențiile lui Dumnezeu; dar aceasta nu e condiția absolută. Care e condiția absolută? Când ai determinat că opiniile tale sunt greșite, când ai intenții greșite, planuri și dorințe personale, ce poți face ca să nu acționezi conform acestor opinii eronate? Acest lucru impune să renunți la intențiile și opiniile tale incorecte și, în același timp, să cauți adevărul. Știind prea bine că opiniile tale sunt eronate, că ele nu se conformează nici adevărului, nici intențiilor lui Dumnezeu, că El le detestă, ar trebui, prin urmare, să te răzvrătești împotriva lor. Care este scopul răzvrătirii împotriva trupului? Este acela de a face lucrurile conform intențiilor lui Dumnezeu, de a face lucruri care se conformează adevărului și, drept urmare, de a fi capabil să practici adevărul. Totuși, dacă nu ești capabil să te răzvrătești împotriva părerilor tale greșite, atunci nu poți să pui adevărul în practică sau să trăiești adevărul-realitate; aceasta înseamnă că înțelegerea ta este doar doctrină. Lucrurile despre care vorbești nu pot să îți înfrâneze comportamentul, să îți ghideze acțiunile sau să îți corecteze opiniile greșite, ceea ce demonstrează, încă o dată, că e doar doctrină. Prin urmare, primul pas este să îți examinezi opiniile. Cel de-al doilea e să evaluezi corectitudinea acelor opinii: trebuie să te răzvrătești împotriva opiniilor greșite și să le înlături; opiniilor corecte trebuie respectate și susținute. În ce constă dificultatea voastră acum? Pe de o parte, vă examinați foarte rar, nu este un obicei pentru voi. Pe de altă parte, chiar și când vă examinați, nu știți dacă intențiile și opiniile voastre sunt corecte sau nu. Ele vi se par totodată corecte și incorecte, astfel că, în cele din urmă, rămâneți dezorientați și confuzi și faceți lucrurile în felul vostru – aceasta e o situație. Ce alte situații există? (Uneori îmi identific intențiile și opiniile și îmi doresc să mă răzvrătesc împotriva lor, dar nu îmi pot învinge firea coruptă. Așa că fac compromisuri, inventând motive și scuze ca să mă adaptez. Nu reușesc să practic atunci și mă simt plin de remușcări după aceea.) Asta înseamnă să nu ai destulă inimă ca să te supui adevărului și să îl iubești. Dacă inima unei persoane nutrește o mare iubire pentru adevăr, ea va fi adesea capabilă să treacă peste intențiile și opiniile sale greșite și va putea să se răzvrătească împotriva lor. Desigur, există circumstanțe speciale pe care majoritatea oamenilor le consideră greu de depășit. E normal dacă nici tu nu le-ai depășit. Însă dacă majoritatea oamenilor obișnuiți le pot depăși, dar ție ți se pare foarte dificil, ce dovedește acest lucru? Arată că iubirea ta pentru adevăr nu e mare, iar practicarea adevărului nu e atât de importantă pentru tine. Ce este important pentru tine? Să insiști cu propriile opinii, să te liniștești, să îți satisfaci propriile dorințe – acestea sunt lucrurile care contează pentru tine. Să îndeplinești cerințele lui Dumnezeu, să practici adevărul, să-I mulțumești inima lui Dumnezeu și să I te supui – nimic din toate acestea nu sunt importante în sufletul tău. Asta îți dezvăluie intențiile interioare și opiniile pe care le urmărești.

Din ce e compusă, în primul rând, starea unei persoane? (Din intențiile, punctele de vedere și opiniile sale.) Starea sa include, în principal, aceste lucruri. Ce apare cel mai des în starea oamenilor? Când ei se confruntă cu ceva, un lucru apare frecvent în inimile lor și îl recunosc în mod conștient în gândurile lor – despre ce ați zice că e vorba? (Despre intențiile lor.) Așa este. Intențiile sunt o parte clară a stării oamenilor și una dintre cele mai comune; în majoritatea problemelor, oamenii au propriile gânduri și intenții. Când apar astfel de gânduri și intenții, oamenii le consideră legitime, dar de cele mai multe ori sunt de dragul lor, pentru mândria și interesele proprii, sau pentru a acoperi ceva sau pentru a se mulțumi într-un fel. În astfel de momente, trebuie să examinezi cum a apărut intenția ta, de ce a fost produsă. De exemplu, casa lui Dumnezeu îți cere să faci lucrarea de curățire a bisericii și există un individ care a fost întotdeauna superficial în datoria lui, căutând mereu modalități de a lenevi. Conform principiului, această persoană ar trebui înlăturată, dar tu ai o relație bună cu ea. Așadar, ce fel de gânduri și intenții se vor naște în tine? Cum vei practica? (De a acționa conform propriilor preferințe.) Și ce produce aceste preferințe? Pentru că această persoană a fost bună cu tine sau a făcut lucruri pentru tine, ai o impresie bună despre ea și, în acest moment, dorești să o protejezi și să o aperi. Nu este acesta efectul sentimentelor? Te simți emoționat față de ea și, așadar, adopți abordarea „În timp ce autoritățile superioare au politici, localitățile au contramăsurile lor”. Ești duplicitar. Pe de o parte, îi spui: „Trebuie să te străduiești puțin mai mult atunci când faci lucruri. Nu mai fi superficial, trebuie să suferi câteva greutăți; aceasta este datoria noastră.” Pe de altă parte, răspunzi celui de mai sus și spui: „S-a schimbat în bine, este mai eficientă acum când își îndeplinește datoria.” Dar ceea ce gândești, de fapt, în mintea ta este: „Acesta este pentru că am lucrat la acea persoană. Dacă nu aș fi făcut-o, ar fi fost tot așa cum era înainte.” În mintea ta, te gândești mereu: „A fost drăguță cu mine, nu poate fi îndepărtată!” Ce stare este când ai astfel de lucruri în intenția ta? Asta dăunează lucrării bisericii prin protejarea relațiilor emoționale personale. Oare a acționa în acest fel este în acord cu adevărurile-principii? Și există supunere în tine făcând asta? (Nu.) Nu există supunere; există împotrivire în inima ta. În lucrurile care ți se întâmplă și în lucrarea pe care ar trebui să o faci, propriile tale idei conțin judecăți subiective și aici sunt implicați factori emoționali. Tu faci lucrurile bazându-te pe sentimente și, totuși, mai crezi că acționezi imparțial, că le oferi oamenilor șansa de a se pocăi și că le oferi sprijin iubitor; deci faci cum dorești, nu așa cum spune Dumnezeu. A lucra în acest fel înseamnă a reduce calitatea lucrării, a reduce eficiența și dăunează lucrării bisericii – care este tot rezultatul acționării în funcție de sentimente. Dacă nu te examinezi, vei putea identifica problema aici? Nu o vei face niciodată. S-ar putea să știi că este greșit să acționezi în acest fel, că aceasta este o lipsă de supunere, dar te gândești bine și îți spui: „Trebuie să o ajut cu iubire și după ce a fost ajutată și a devenit mai bună, nu va fi nevoie să o îndepărtez. Nu le dă Dumnezeu oamenilor șansa de a se pocăi? Dumnezeu îi iubește pe oameni, așa că trebuie să-i ajut cu dragoste și trebuie să fac așa cum îmi cere Dumnezeu.” După ce te gândești la aceste lucruri, faci lucrurile în felul tău. După aceea, inima ta se simte ușurată; simți că practici adevărul. În timpul acestui proces, ai practicat conform adevărului sau ai acționat conform propriilor preferințe și intenții? Acțiunile tale au fost în întregime conform propriilor preferințe și motivații. Pe parcursul întregului proces, ți-ai folosit așa-numita bunătate și iubire, sentimentele și filosofiile pentru interacțiuni lumești pentru a ușura lucrurile și ai încercat să găsești o cale de mijloc. Părea că ai ajutat această persoană cu dragoste, dar, în inima ta, erai de fapt constrâns de sentimente – și, de teamă că cei de mai sus vor afla, ai încercat să-i câștigi printr-un compromis, astfel încât nimeni să nu fie jignit și lucrarea să se îndeplinească – adică exact în același mod în care non-credincioșii încearcă să găsească o cale de mijloc. De fapt, cum apreciază Dumnezeu această situație? El te va considera drept o persoană care nu se supune adevărului, care adesea adoptă o atitudine scrutătoare și analitică față de adevăr și cerințele lui Dumnezeu. Ce rol joacă intenția ta când abordezi adevărul și cerințele lui Dumnezeu folosind această metodă și când îți îndeplinești îndatoririle cu această atitudine? Îți folosește să-ți protejezi interesele, mândria și relațiile interpersonale, fără să ții cont deloc de cerințele lui Dumnezeu și fără să ai un impact pozitiv asupra îndatoririlor tale sau a lucrării bisericii. O asemenea persoană trăiește cu totul după filosofii pentru interacțiuni lumești. Orice spune și face e pentru a-și proteja mândria, sentimentele și relațiile interpersonale, fără să aibă o supunere autentică față de adevăr sau de Dumnezeu și fără să încerce deloc să-și declare sau să-și recunoască aceste probleme. Nu simte nicio o fărâmă de remușcare și rămâne cu totul neștiutoare față de natura problemelor. Dacă oamenii nu au inimi temătoare de Dumnezeu și dacă Dumnezeu nu are loc în inimile lor, atunci ei nu pot niciodată acționa principial, indiferent ce îndatoriri îndeplinesc sau de ce probleme se ocupă. Oamenii care trăiesc conform intențiilor și dorințelor lor egoiste sunt incapabili să pătrundă în adevărul-realitate. Din acest motiv, dacă dau peste o problemă și nu își examinează intențiile și nu pot recunoaște în ce fel sunt greșite intențiile lor, ci, în schimb, folosesc tot felul de justificări ca să inventeze minciuni și scuze pentru ei înșiși, ce se întâmplă în cele din urmă? Se descurcă destul de bine să-și protejeze interesele, mândria și relațiile interpersonale, dar și-au pierdut relația normală cu Dumnezeu. Unii oameni cred în Dumnezeu de multă vreme, dar când li se cere să aibă părtășie despre unele dintre experiențele lor personale, nu au nimic de spus, nu pot împărtăși nicio mărturie experiențială despre schimbarea firii lor. Din ce motiv? Ei se examinează și practică foarte rar conform adevărurilor-principii. În schimb, preferă să meargă pe propria cale, trăiesc conform unei firi corupte, acțiunile lor sunt ghidate de propriile intenții, opinii, dorințe și planuri, rămânând în tot acest timp lipsiți de pocăință. Cred în Dumnezeu și ascultă cuvintele Lui; primesc adevărul și, de asemenea, au părtășie despre adevăr și îl predică – dar ce practică ei, de fapt? Ei practică doar în conformitate cu propriile intenții și închipuiri, nu conform cerințelor lui Dumnezeu. Așadar, care este atitudinea lor față de cuvintele lui Dumnezeu? Cum tratează cerințele lui Dumnezeu? În privința cărui aspect al experimentării lucrării lui Dumnezeu ar trebui oamenii să fie cei mai conștiincioși? Cum ar trebui să experimenteze cuvintele lui Dumnezeu și să practice adevărul – aceasta e cea mai importantă chestiune. Dacă, după ce aude cuvintele lui Dumnezeu și ascultă predici, o persoană nu merge să le pună în practică, crede ea cu adevărat în Dumnezeu? Experimentează ea cu adevărat lucrarea Lui? De ce nu este conștiincioasă atunci când ar trebui să fie? De ce se îndoiește de Dumnezeu și de cuvintele Lui când ar trebui să practice adevărul? „De ce are Dumnezeu aceste cerințe? Se aliniază ele cu cuvintele Lui? Mai este Dumnezeu iubire dacă emite asemenea cerințe? Să ceară asemenea lucruri nu pare ceva ce El ar face, nu? Nu pot să le accept. Cerințele lui Dumnezeu sunt mai degrabă lipsite de considerație, se opun mult noțiunilor și închipuirilor umane.” Spune-Mi, poate cineva care chibzuiește astfel lucrurile să fie capabil să accepte adevărul? (Nu.) Aceasta nu e o atitudine de acceptare a adevărului. Măsurarea și abordarea cerințelor lui Dumnezeu cu această atitudine și aceste intenții înseamnă o deschidere sau o închidere a inimii față de Dumnezeu? (O închidere.) Nu este o atitudine de acceptare, ci una de împotrivire. În privința cerințelor lui Dumnezeu, asemenea oameni mai întâi cercetează atent și unii dintre ei chiar spun batjocoritori: „Dumnezeu nu a interacționat mult cu frații și surorile din biserică; El nu cunoaște treburile bisericii. Nu cumva casa lui Dumnezeu se ocupă de lucruri puțin cam prea dogmatic? Nu așa facem lucrurile. Le facem în funcție de situațiile fraților și surorilor, oferindu-le oportunități. Și, în plus, Dumnezeu întrupat ar trebui să fie înțelegător cu slăbiciunea umană! Dacă El nu va fi atent la aceste lucruri, vom fi noi. Există unele lucruri cărora Dumnezeu nu le acordă atenție, dar noi le-o vom acorda.” Ce fel de atitudine adoptă ei? E o atitudine de împotrivire, judecare și condamnare. Ei analizează atent lucrurile și apoi le judecă. Și cum le judecă? Ei spun: „În orice caz, Dumnezeu e drept, iar eu cred în Dumnezeu, nu într-un om. Dumnezeu scrutează oamenii în adâncul inimii lor.” Ce înseamnă acest lucru? (Îl neagă pe Dumnezeul întrupat.) Așa este. În inimile lor, ei Îl neagă pe Hristos, insinuând că Dumnezeu nu este neapărat reprezentat de cuvintele lui Hristos. Oricând acțiunile și cuvintele lui Hristos contrazic sau contravin propriilor interese, intenții și opinii, ei Îl neagă pe Dumnezeu. „Oricum, eu în Dumnezeu cred, iar Dumnezeu e drept. El scrutează oamenii în adâncul inimii lor.” Ce sunt aceste afirmații? Sunt ele judecăți? Care este natura acestor afirmații? (Blasfemie.) Să vorbești despre oameni pe la spatele lor este o judecată. Să vorbești despre Dumnezeu pe la spatele Lui nu e doar o judecată: este o blasfemie. Pot oamenii care sunt capabili să-L hulească pe Dumnezeu să fie credincioși adevărați? Sunt ei oameni cu rațiune și conștiință? Sunt cei pe care Dumnezeu îi va mântui? Acești oameni sunt doar lacheii Satanei, sunt oameni răi și ar trebui să fie respinși și eliminați.

În biserici, se manifestă comentarii despre Dumnezeu și judecăți despre lucrarea Sa? Ele nu sunt predominante, dar cu siguranță au loc, deoarece în orice biserică există câțiva neîncrezători și oameni răi. Așadar, în anumite circumstanțe, ar putea acest tip de stare să apară în inimile celor care cred sincer în Dumnezeu? Dacă apar în voi lucruri precum judecata, împotrivirea și blasfemia, care este răspunsul vostru interior? Ești capabil să pricepi natura gravă a problemei? De pildă, să spunem că nu te-ai căsătorit niciodată, dar ești într-un mediu potrivit și întâlnești o potențială parteneră cu care ți-ar plăcea să îți dai întâlnire. Deși I-ai promis înainte lui Dumnezeu că îți vei dedica întreaga viață Lui și nu vei căuta o parteneră, în inima ta, tot ai un sentiment bun despre această persoană, așa că hotărăști să-ți dai întâlnire cu ea. După întâlnire descoperi însă că există multe obstacole și îți dai seama că nu este potrivit să te vezi cu ea, că Dumnezeu nu permite acest lucru. Vrei să renunți la ea, dar nu poți, așa că te rogi lui Dumnezeu, te blestemi și te răzvrătești împotriva ta și, în cele din urmă, vă despărțiți. După despărțire, ești într-o imensă suferință mentală. Este normal. Aceasta e slăbiciunea normală a umanității. Nu trebuie însă să te plângi de Dumnezeu. Ar putea majoritatea oamenilor să treacă prin această experiență și să fie capabili să nu se plângă de Dumnezeu? Majoritatea nu ar putea, iar acest lucru reflectă atitudinea lor față de adevăr și de Dumnezeu. Ce gânduri greșite trebuie să aibă o persoană ca să se plângă de Dumnezeu într-o asemenea situație! (Dacă nu aș crede în Dumnezeu, aș putea să găsesc o parteneră.) Este un asemenea gând o problemă însemnată? Cumva, persoana nu vrea să creadă în Dumnezeu, ci să renunțe. Se gândește: „De ce a trebuit să aleg calea credinței în Dumnezeu? Ar fi grozav să nu cred în Dumnezeu, aș putea face orice vreau. Nu este ușor să găsesc o parteneră atât de potrivită; dacă o voi rata acum, în curând voi fi prea bătrân ca să mă vrea cineva. Ar trebui să nu mai încerc niciodată să găsesc pe cineva? Așa îmi voi petrece restul vieții?” În mintea sa își fac apariția gânduri negative și pline de regrete într-o asemenea măsură, încât persoana nu mai vrea să creadă. Acestea sunt manifestări ale răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu și ale trădării Lui. Dar nu este cel mai grav lucru. Ce gânduri sunt mai grave decât acestea? Ați experimentat un astfel de lucru? (Nu.) Faptul că nu l-ați experimentat este, de fapt, destul de periculos. Aceia care au experimentat asemenea lucruri sunt capabili să-și vadă anumite aspecte în mod clar; sunt relativ mai în siguranță, deși nu este o garanție absolută. Ispita cu care se confruntă aceia fără asemenea experiențe nu este neînsemnată. Ei trebuie să fie vigilenți, căci la orice neatenție, vor cădea pradă ispitei! Unii oameni se gândesc: „E bine să te naști în zilele de pe urmă și să fii ales de Dumnezeu. În plus, sunt tânăr, fără complicații familiale, ceea ce mă lasă liber să-mi fac îndatoririle – acesta este harul lui Dumnezeu. Păcat că există un singur dezavantaj, și anume, chiar dacă întâlnesc o parteneră potrivită, nu pot să o curtez sau să mă căsătoresc cu ea. De ce nu-mi pot căuta pe cineva? Este căsătoria un păcat? Nu sunt mulți frați și surori cu soți și copii? Și nu cred și ei în Dumnezeu? De ce mie nu mi se permite să-mi caut o parteneră? Dumnezeu nu e drept!” Ies la iveală judecata și nemulțumirea lor față de Dumnezeu. Își pun în cap că este numai vina lui Dumnezeu, că totul vine de la Dumnezeu, așa că se supără pe El și își varsă nemulțumirile: „Dumnezeu este atât de nedrept cu mine! E atât de nechibzuit! Alți oameni se pot căsători, eu de ce nu pot? Alți oameni pot avea copii, eu de ce nu pot? Dumnezeu le dă altor oameni această șansă, mie de ce nu mi-o dă?” Ies la iveală plângeri și judecăți. Ce stare e aceasta? (O stare de împotrivire, de opoziție.) Potrivnic, nemulțumit, șovăielnic. Nu există nici cea mai mică intenție de a accepta ce face Dumnezeu sau de a se supune acestui lucru; ei doar vor ca El să facă altfel. Cu toate acestea, încă ezită să aleagă căsătoria, temându-se că, dacă se vor căsători și vor avea complicații, nu vor mai fi atât de liberi și nu vor mai fi capabili să-și facă bine datoria, ceea ce îi va împiedica ulterior să fie mântuiți și să intre în Împărăția Cerurilor. Ce ar face atunci cu un asemenea regret? De fapt, aceasta e calea pe care o alegi singur. Dumnezeu le oferă oamenilor liber-arbitru. Poți alege dacă vrei să găsești un partener și să te căsătorești sau să urmărești adevărul și mântuirea. Aceasta e în întregime o alegere personală; dacă alegi sau nu în mod corect nu are nicio legătură cu Dumnezeu, și atunci de ce te plângi de El? De ce te plângi că nu este drept? De ce ai atâtea nemulțumiri? (Pentru că interesele mele nu au fost satisfăcute.) Când îți sunt afectate interesele, devii nemulțumit în sinea ta. Simți că ai suferit o pierdere, așa că Îl învinovățești pe Dumnezeu, ba chiar cauți motive ca să-ți verși oful. Ce fel de fire este aceasta? (Una malițioasă.) Este malițiozitate. Să Îl învinovățești pe Dumnezeu, să te plângi că nu este drept și să te vaiți că rânduielile Lui nu sunt potrivite oricând interesele tale nu pot fi satisfăcute – aceasta e o fire malițioasă, intransigentă și neiubitoare de adevăr. Cum apar în oameni aceste stări și gânduri? Dacă nu ar exista aceste situații, ar mai ieși la iveală și ar mai fi dezvăluite aceste lucruri? (Nu.) Când nu te confrunți cu o asemenea situație, interesele tale relevante nu vor intra în conflict cu cerințele lui Dumnezeu, iar interesele tale nu vor fi în niciun fel compromise, așa că vei crede că iubirea ta și felul în care-L urmărești pe Dumnezeu sunt mai bune și mai puternice decât ale tuturor. Când te confrunți însă cu această situație și sunt implicate interesele tale, nu poți renunța la ele, așa că te plângi de Dumnezeu. Ce se poate vedea din această problemă? Ce îi provoacă adeseori pe oameni să se plângă de Dumnezeu și să Îl judece? (Când propriile interese nu sunt satisfăcute.) Când interesele lor sunt afectate, când intențiile, dorințele și planurile lor nu pot fi împlinite, oamenii se împotrivesc, Îl judecă pe Dumnezeu și se plâng de El și pot chiar să hulească. De fapt, judecata în sine este un fel de stare de împotrivire; blasfemia este chiar și mai gravă. Când interesele lor sunt lezate, cu cât se gândesc mai mult la acest lucru, cu atât devin mai nemulțumiți și cu atât se simt mai neîndreptățiți. Încep să se împotrivească și, cu aceste gânduri în minte, de pe buzele lor se revarsă nemulțumiri și încep să judece. Acesta e un semn al opunerii față de Dumnezeu.

Care sunt manifestările concrete ale împotrivirii unei persoane față de Dumnezeu? (Nu-și face datoria cu sârguință; este superficială în datoria ei.) Acesta e un aspect. Înainte, această persoană putea să își dedice 70 sau 80 la sută din energie pentru a-și realiza datoria și să se dedice în orice făcea, dar acum nutrește gânduri despre Dumnezeu și simte că nu a primit binecuvântările sau harul lui Dumnezeu, în pofida faptului că-și realizează datoria. Pe lângă faptul că Îl judecă pe Dumnezeu ca fiind nedrept, în inima ei mai există și reticență, astfel că depune un efort doar de 10 sau 20 la sută când își realizează datoria, acționând într-o manieră complet superficială. Acesta e un tip de comportament potrivnic, cauzat de o stare răzvrătită. Ce altceva mai e acolo? (Renunțare nechibzuită.) Cum se manifestă aceasta? Să spunem, de exemplu, că un om care avea rolul de lider de grup obișnuia să se trezească la 5 dimineața când avea o adunare la 8 dimineața, pentru a se ruga, a avea devoțiuni spirituale și a se pregăti. Apoi nota conținutul despre care urma să aibă părtășie la adunare. Avea o atitudine serioasă față de realizarea datoriei, dedicându-i-se în întregime. Cu toate acestea, după ce a fost emondat o dată, a început să se gândească: „Ce rost are să mă trezesc devreme? Dumnezeu nu vede acest lucru și nimeni nu mă laudă. Nu există nicio persoană care să spună că îmi fac datoria cu loialitate. În plus, sunt întotdeauna emondat, în ciuda faptului că lucrez din greu. Și nu am primit nici aprobarea lui Dumnezeu; se pare că până și viitoarele recompense sunt acum în pericol.” Așadar, la următoarea adunare, nu se pregătește în prealabil sau nu are părtășie în mod entuziast și nici nu mai notează. Ce atitudine e aceasta? (Una iresponsabilă.) Este iresponsabil și superficial și nu mai vrea să se dedice cu toată inima și puterea sa. De ce este astfel? E ceva în interiorul său care îi provoacă necazuri. Se împotrivește lui Dumnezeu și se luptă cu El, gândindu-se: „Emondarea ta m-a făcut să mă simt inconfortabil și exact așa te tratez și eu. Obișnuiam să mă dedic cu toată inima și mintea, dar Dumnezeu nu m-a aprobat. Dumnezeu tratează oamenii injust, așa că nu îmi voi mai da toată silința să îmi realizez datoria!” Ce fire e aceasta? Își arată caracterul animalic; în inima sa, el neagă dreptatea lui Dumnezeu, faptul că Dumnezeu scrutează adâncul sufletului omului, neagă că Dumnezeu îl iubește cu adevărat pe om, Îi neagă esența lui Dumnezeu și Îl tratează doar pe baza propriilor noțiuni. Ce comportamente se nasc dintr-o astfel de tratare a lui Dumnezeu? Nepăsare, renunțare nechibzuită și iresponsabilitate, precum și plângeri și înțelegeri greșite. El chiar va răspândi noțiuni, instigându-i pe alții: „Credința în Dumnezeu nu îți garantează că vei primi binecuvântări. Și oricum, ce binecuvântări? Le-a văzut cineva? Cu toții mergem pe calea lui Pavel; câți dintre noi pot fi ca Petru? Succes la a fi desăvârșiți de Dumnezeu.” Ce anume răspândește? Judecata și noțiunile sale despre Dumnezeu, precum și nemulțumirea sa față de El. Care este natura acestui comportament? Este ea conflictuală? (Da.) De ce poate fi atât de conflictual? Pentru că opiniile pe care le are sunt incorecte. Înțelege greșit atitudinea lui Dumnezeu față de oameni, cerințele și abordarea Lui față de ei – îi lipsește înțelegerea acestor lucruri. Când Dumnezeu lucrează în el, nu poate să accepte și să se supună, nici nu poate să caute adevărul. Ce se naște din asta, în cele din urmă? Împotrivire, judecată, condamnare și blasfemie. Toți cei care au o fire coruptă vor manifesta în mod natural aceste lucruri; singura diferență e în ce măsură o vor face. Nu e vorba că numai oamenii răi se comportă astfel. Sunteți de acord? (Da. Oricine care nu urmărește adevărul se comportă astfel.) Așa este. Toți oamenii care nu urmăresc adevărul și toți aceia cu o umanitate veninoasă manifestă și dezvăluie aceste trăsături în măsuri diferite. Aceia care sunt mai sârguincioși în urmărirea adevărului vor manifesta și ei stări anormale când li se va întâmpla ceva nedorit, dar ei se pot întoarce rugându-se, examinându-se prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu și căutând adevărul. După ce se întorc, va exista căință, ceea ce le va permite să nu Îl mai înțeleagă greșit pe Dumnezeu și să dezvolte o oarecare supunere. Deși această supunere are uneori câteva impurități, e cumva forțată sau este oarecum departe de standard, atâta vreme cât sunt dispuși să se supună și să pună chiar și un pic de adevăr în practică, vor dobândi treptat claritate despre toate aspectele adevărului. Dacă nu ai însă nicio dorință să te supui și, nici măcar după ce te examinezi și îți dai seama de problemă, nu cauți sau nu accepți adevărul – cu atât mai puțin accepți felul în care te tratează Dumnezeu – atunci vei avea probleme. Ce consecințe vor decurge din acest lucru? Vei da glas nemulțumirilor, vei emite judecăți în mod nechibzuit și vei vorbi fără reținere, lipsit de orice urmă a unei inimi cu frică de Dumnezeu. În cazuri moderate, te vei plânge la tine acasă și vei sparge vesela ca să-ți exprimi mânia. Vei fi înstrăinat de Dumnezeu și nu vei fi dispus să vii înaintea Lui și să te rogi. În cazuri mai grave, îți vei răspândi negativitatea și noțiunile când te vei întâlni cu frații și surorile, provocând tulburări și perturbări. Dacă nici atunci nu te vei pocăi, probabil le vei stârni indignarea și vei fi îndepărtat sau exclus din biserică.