Oare de ce merg pe calea antihriștilor unii oameni care cred în Dumnezeu de mulți ani? Lucrul acesta e determinat de natura-esență a unei persoane. Toți oamenii răi, toți oamenii fără conștiință și rațiune sunt oameni care nu iubesc adevărul. De aceea ei aleg în mod firesc să meargă pe calea antihriștilor după ce ajung să creadă în Dumnezeu. Fiecare crede în Dumnezeu, citește cuvintele Sale și ascultă predici. Așadar, de ce unii oameni aleg să ia calea urmăririi adevărului? De ce alți oameni aleg să ia calea urmăririi faimei, câștigului, statutului și binecuvântărilor? Mediile lor obiective sunt similare, însă calitatea umanității lor și a preferințelor personale sunt diferite, așa că ei aleg căi diferite. Oile lui Dumnezeu aud glasul Lui. Dumnezeu a rostit atât de multe cuvinte în zilele de pe urmă și cuvintele Lui sunt exprimate de aproape 30 de ani, dar acești oameni nu le înțeleg. Atunci, sunt ei oile lui Dumnezeu? (Nu.) Dacă nu sunt dintre oile lui Dumnezeu, nu merită să fie numiți ființe umane. Asupra căror lucruri se concentrează acei oameni care nu iubesc adevărul și nu îl urmăresc? Ce anume urmăresc ei? Ar trebui să fie ușor de văzut că dorința lor de-a urmări statut și binecuvântări e deosebit de puternică și că nu vor să asculte adevărul indiferent cum ai părtășie despre el. Nu doar că nu pot să accepte adevărul, ci își continuă cu încăpățânare urmărirea faimei, a câștigului și statutului. Nu doar că le lipsește total cunoașterea de sine, însă mereu compară merite și se laudă pretutindeni cu capitalul lor. Care este natura unor asemenea purtări și practici? (Înseamnă să-ți cauți moartea cu lumânarea.) Corect. În felul acesta și-a căutat Pavel moartea cu lumânarea. După ce ascultă predici atâția ani, oamenii încă sunt capabili să fie ca Pavel fără să se căiască. Le lipsește orice înțelegere a adevărului și nu acceptă adevărul deloc. Nu înseamnă asta să-ți cauți moartea cu lumânarea? La început, atunci când nu înțeleg adevărul, oamenii manifestă unele purtări și practici care provin din voia omenească și sunt denaturate, ori pot afișa unele intenții și dorințe personale sau tranzacționale. Dumnezeu nu Se uită la asta, fiindcă ei nu înțeleg adevărul. Cât timp cuvintele Sale încă nu-i fuseseră lămurite atât de mult omului, Dumnezeu i-a îngăduit acestuia să-și aibă corupția sa, denaturarea, slăbiciunea și tranzacționismul său. Acum, Dumnezeu a vorbit mult și într-o măsură suficientă, și totuși tu mai stărui să crezi că lucrurile de care te ții și purtările pe care le practici sunt corecte. Negi aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, sau chiar le disprețuiești și le nesocotești, uitându-te fără să vezi și ascultând fără să auzi. Care e atitudinea lui Dumnezeu față de astfel de oameni? Cum privește El astfel de lucruri? Dumnezeu va spune că nu iubești adevărul, că nu iubești lucrurile pozitive și că ești un neîncrezător. Astfel de oameni nu cred că există adevăr, că tot ce a spus Dumnezeu este adevărul și calea omului spre mântuire. Nu acceptă realitatea aceasta. Deși asemenea oameni nu neagă aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, ei nici nu le acceptă. Din purtarea lor și din ceea ce dezvăluie, se poate vedea că nu sunt pe calea urmăririi adevărului. Pe ce cale umblă ei? Prin faptul că se bazează pe capitalul și realizările lor personale pentru a căuta răsplătiri de la Dumnezeu, ei umblă pe calea lui Pavel. Indiferent cum e analizat Pavel în detaliu, nu vor să identifice aceleași lucruri la ei înșiși. Indiferent cum e analizat Pavel în detaliu, ei nu vor să se schimbe, să se căiască ori să ajungă să se cunoască pe ei înșiși. Încă mai cred că tot ce fac este corect și în acord cu adevărul. Indiferent cât de multe cuvinte exprimă Dumnezeu, indiferent de modul în care îi analizează în detaliu și îi condamnă pe astfel de oameni, ei nu vor reflecta niciodată la ei înșiși. Părerile lor despre credința în Dumnezeu, intenția lor de a câștiga binecuvântări și obiceiul lor de a face tranzacții cu Dumnezeu rămân, neabătute și neschimbate. Care e cauza acestui lucru? Ei nu pot înțelege și nu ascultă glasul lui Dumnezeu. Orice spune El, pentru ei are puțină importanță: „Spune ce vrei Tu, dar lasă-mă să merg pe drumul meu. Tu ești Tu, eu sunt eu. Indiferent ce faci sau indiferent care Îți este intenția, ce contează pentru mine? Nu are nicio legătură cu viața sau moartea mea.” Ce fel de oameni sunt aceștia? (Neîncrezători.) În cine cred ei? Cred în ei înșiși. Nu sunt detestabili astfel de oameni? (Sunt detestabili.) Sunt detestabili și ar trebui să piară. Ei nu sunt cei care vor fi mântuiți de Dumnezeu. În consecință, dacă printre cei ce răspândesc Evanghelia există mulți oameni care mereu se culcă pe lauri, își etalează vechimea și-I cer lui Dumnezeu răsplătiri pentru merite din trecut, ei vor da de necaz. Din cauza comportamentului lor, finalul lor va fi stabilit ca fiind o căutare a morții cu lumânarea. Așadar, când întâlnești o asemenea persoană, este oare potrivit să o avertizezi să nu-și caute moartea cu lumânarea? Dacă mai poate să răspândească Evanghelia, nu-i spune lucrul acesta. Poți să-i aduci aminte, s-o avertizezi și s-o îndrumi prin aluzii indirecte, ca s-o ajuți cât mai mult posibil. Dar dacă esența și firea ei sunt într-adevăr identice cu ale lui Pavel, cum ar trebui să o tratezi? Știind că își caută moartea cu lumânarea, dar nespunându-i adevărul, încurajând-o, totuși, și permițându-i să continue să presteze un serviciu: asta se numește să-l umilești pe Satana. E potrivit să faci asta? (E potrivit.) Este înțelepciunea lui Dumnezeu de a profita de serviciul Satanei. Dacă îți tratezi frații și surorile în felul acesta este o faptă rea și Dumnezeu o detestă. Dacă profiți de serviciul Satanei, asta se numește să-l umilești pe Satana. Asta se numește înțelepciune. Marele balaur roșu, Satana și diavolii le slujesc aleșilor lui Dumnezeu. Este aceasta lucrarea lui Dumnezeu? (Da, este.) Cum ar trebui să privim asta? Asta e înțelepciunea lui Dumnezeu. Lucrul acesta nu poate fi condamnat. Acesta e adevărul. Trebuie să-l folosești pe Satana, lucrul acesta, în avantajul tău. Dacă nu-l folosești în scopul serviciului, o parte din lucrare nu va fi bine făcută și nu va fi ușor să obții rezultate. Oamenii care merg pe calea urmăririi adevărului și a mântuirii au și ei un stagiu de muncă, dar acesta nu e permanent. Dumnezeu nu folosește înțelepciunea pentru a te determina să muncești, ci, mai curând, trebuie să treci prin stadiul acesta. Din cauză că nu înțelegi adevărul, faci multe lucruri fără principii, ci după voia ta. Din punctul de vedere al esenței tale, nu ești dispus să muncești, dar din punctul de vedere al realității obiective, tu muncești. Numai atunci când oamenii muncesc bine și, treptat, înțeleg intențiile lui Dumnezeu și adevărul, ei pot trece, pas cu pas, la urmărirea adevărului, își îndeplinesc îndatoririle, se supun lui Dumnezeu și sunt în acord cu intențiile Sale cu adevărat și, pas cu pas, intră pe calea mântuirii. Totuși, munca aceasta e un lucru total diferit de faptul de a profita de serviciul Satanei. Este de o altă natură. Dumnezeu doar profită de serviciul Satanei; El nu-l mântuiește pe Satana. Muncitorii care cred în Dumnezeu cu o inimă sinceră și pot urma adevărul sunt beneficiarii mântuirii lui Dumnezeu. În cazul unor muncitori, serviciile lor sunt folosite atunci când sunt utile, însă dacă ei perturbă sau tulbură lucrarea bisericii, trebuie avertizați cu severitate. Dacă nu se căiesc, vor fi dați afară și excluși. Așa trebuie tratați. Dacă pot munci normal, cinstit și nu tulbură lucrarea, atunci lăsați-i să continue să muncească. Poate într-o zi vor înțelege adevărul și vor putea fi mântuiți. Acesta-i un lucru bun, așa că de ce să nu-l faci cu bucurie? Nu poți condamna pe cineva înainte de vreme. Din ce motiv sunt condamnați unii oameni? Sunt condamnați fiindcă tulburările pe care le provoacă sunt prea grave. Indiferent cât de mult ai părtășie despre adevăr cu ei, nu vor fi în stare să-l accepte și își vor îndeplini prost îndatoririle. Naturile-esențe le sunt exact ca a lui Pavel. Refuză cu încăpățânare să se căiască. Fără-ndoială, ei își caută moartea cu lumânarea. Există în mod sigur în biserică astfel de oameni. Ei există în mod sigur printre cei care răspândesc Evanghelia. Ce credeți, este un lucru bun să le spui adevărul real unor astfel de oameni? Vă e teamă că astfel de oameni vor ști adevărul real? (Nu ne e teamă.) Dacă asemenea oameni pot să se recunoască în lucrurile acestea și să se căiască, este un lucru bun. Trebuie să le dați oamenilor o șansă. Nu-i considerați pierduți! Însă dacă ei știu adevărul real, dar nu-și schimbă obiceiurile și continuă să provoace tulburări, atunci asta chiar e căutarea morții cu lumânarea. Când oamenii nu se află pe calea cea dreaptă, nu li se oferă bunăvoință deloc. Oamenii ca aceștia ar trebui să fie îndepărtați și eliminați.

În esență, acestea sunt principiile referitoare la practica răspândirii Evangheliei. Când răspândesc Evanghelia, oamenii trebuie să-și îndeplinească responsabilitatea și să-i trateze cu seriozitate pe toți potențialii destinatari ai Evangheliei. Dumnezeu mântuiește omul în cea mai mare măsură posibilă, iar oamenii trebuie să fie atenți la intențiile Sale, nu trebuie să rateze cu nepăsare pe nimeni care caută și investighează adevărata cale. În plus, când răspândești Evanghelia, trebuie să pricepi principiile. Pentru fiecare persoană care investighează calea adevărată, trebuie să observi, să înțelegi și să pricepi lucruri precum fondul lor religios, dacă este bun sau slab calibrul lor și calitatea umanității lor. Dacă găsești o persoană care este însetată de adevăr, care poate pricepe cuvintele lui Dumnezeu și care poate accepta adevărul, atunci acea persoană a fost predestinată de Dumnezeu. Ar trebui să încerci cu toată puterea să ai părtășie despre adevăr cu aceasta și s-o câștigi. Însă dacă are o umanitate slabă și un caracter îngrozitor, iar setea sa este o prefăcătorie, iar ea continuă să se certe și să se agațe de noțiunile ei, ar trebui să o lași deoparte și să renunți la ea. Unii oameni care investighează adevărata cale au capacitate de înțelegere și sunt de un calibru foarte bun, dar sunt aroganți și neprihăniți de sine. Respectă cu strictețe noțiunile religioase, așa că ar trebui să ai părtășie cu ei despre adevăr cu dragoste și răbdare pentru a-i ajuta la rezolvarea acestui lucru. Ar trebui să renunți doar dacă ei nu acceptă adevărul, indiferent de felul în care ai părtășie cu ei – atunci, tu vei fi făcut tot ce poți. Pe scurt, nu renunța cu ușurință la nimeni care poate să recunoască și să accepte adevărul. Atât timp cât ei sunt dispuși să investigheze calea adevărată și sunt capabili să caute adevărul, ar trebui să faci tot ce poți pentru a le citi mai multe din cuvintele lui Dumnezeu și pentru a avea mai multă părtășie cu ei despre adevăr, pentru a fi mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu și pentru a le înlătura noțiunile și întrebările, ca să-i poți câștiga și aduce înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru este în conformitate cu principiile răspândirii Evangheliei. Prin urmare, cum pot fi câștigați? Dacă, în procesul de interacționare cu ei, te asiguri că această persoană este de calibru bun și are o umanitate bună, trebuie să faci tot ce îți stă în putință pentru a-ți îndeplini responsabilitatea; trebuie să plătești un anumit preț și să folosești anumite căi și mijloace și nu contează ce modalități și mijloace folosești atât timp cât le folosești pentru a o câștiga pe acea persoană. Pe scurt, pentru a-i câștiga, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitatea și să folosești iubirea și să faci tot ce stă în puterea ta. Trebuie să ai părtășie despre toate adevărurile pe care le înțelegi și să faci toate lucrurile pe care ar trebui să le faci. Chiar dacă această persoană nu este câștigată, vei rămâne cu o conștiință curată. Vei fi făcut tot ceea ce poți. Dacă nu ai părtășie în mod clar despre adevăr, iar persoana continuă să se agațe de noțiunile ei și dacă îți pierzi răbdarea și renunți la ea din proprie inițiativă, asta înseamnă că ești neglijent în datoria ta, iar pentru tine, aceasta va fi o fărădelege și o pată. Unii oameni spun: „A avea această pată înseamnă că am fost condamnat de Dumnezeu?” Astfel de chestiuni depind de măsura în care oamenii fac aceste lucruri în mod intenționat și în mod obișnuit. Dumnezeu nu condamnă oamenii pentru fărădelegi ocazionale; trebuie doar să se pocăiască. Dar când fac rău cu bună știință și refuză să se pocăiască, ei sunt condamnați de Dumnezeu. Cum ar putea Dumnezeu să nu-i condamne când ei sunt perfect conștienți de adevărata cale și totuși păcătuiesc în mod intenționat? Privit conform adevărurilor-principii, acest lucru înseamnă a fi iresponsabil și superficial și, cel puțin, acești oameni nu și-au îndeplinit responsabilitatea; acesta este modul în care Dumnezeu judecă greșelile lor. Dacă refuză să se pocăiască, vor fi condamnați. Și, prin urmare, pentru a reduce sau a evita astfel de greșeli, oamenii ar trebui să facă tot ce le stă în putință pentru a-și îndeplini responsabilitățile, încercând în mod activ să abordeze toate întrebările pe care le au oamenii care investighează adevărata cale și, în niciun caz, să nu amâne sau să întârzie întrebările cruciale. Dacă o persoană care investighează adevărata cale pune în mod repetat aceeași întrebare, cum ar trebui să răspunzi? Nu ar trebui să te deranjeze să-ți faci timp și să te deranjezi răspunzându-i și ar trebui să găsești un mod de avea părtășie clară despre întrebare până când înțelege și nu mai pune acea întrebare. Atunci îți vei fi îndeplinit responsabilitatea, iar inima ta va fi nevinovată. Mai important, vei fi fără vină față de Dumnezeu în această chestiune, fiindcă această datorie, această responsabilitate ți-a fost încredințată de Dumnezeu. Când tot ceea ce faci este făcut înaintea lui Dumnezeu, în fața lui Dumnezeu, când totul este susținut de cuvântul lui Dumnezeu și făcut conform adevărurilor-principii, atunci felul în care practici va fi în complet acord cu adevărul și cu cerințele lui Dumnezeu. În acest fel, tot ceea ce faci și spui va fi benefic oamenilor, iar ei le vor aproba și le vor accepta cu ușurință. În cazul în care cuvintele pe care le rostești sunt luminătoare, practice și clare, atunci vei putea să eviți disputele și confruntările, vei putea să le permiți oamenilor să înțeleagă adevărul și îi vei putea edifica. În cazul în care cuvintele pe care le rostești sunt încurcate și ambigue, iar părtășia ta despre adevăr este opacă, nu este luminătoare și nici practică, nu vei fi capabil să rezolvi noțiunile și problemele oamenilor și ei vor fi pasibili să se lege de greșelile tale, să te judece și să te condamne. Aceste probleme îți vor fi și mai puțin ușor de rezolvat; s-ar putea să trebuiască să ai părtășie despre mai multe alte pasaje din cuvintele lui Dumnezeu înainte ca oamenii să înțeleagă adevărul și să-l accepte. Prin urmare, o persoană trebuie să fie înțeleaptă în vorbire atunci când răspândește Evanghelia și trebuie să aibă părtășie transparentă cu privire la adevăr, într-o manieră care să înlăture noțiunile și închipuirile oamenilor, câștigându-le admirația și convingându-i sincer. Este ușor să obții rezultate făcând acest lucru; asta le permite oamenilor să accepte cu ușurință lucrarea lui Dumnezeu, ceea ce este benefic pentru expansiunea Evangheliei.

Referitor la principiile de urmat în practicarea răspândirii Evangheliei, pe de altă parte, cei care răspândesc Evanghelia trebuie să fie demni și integri în purtare, să vorbească și să se comporte precum sfinții, să aibă reținerea cuvenită în tot ceea ce fac în procesul de răspândire a Evangheliei și să se poarte disciplinat. Unor potențiali destinatari ai Evangheliei nu le place să fie deranjați de străini. Deci, cum ar trebui să le predici? Unii oameni predică Evanghelia sunând la telefon de trei ori pe zi, alergând la casele oamenilor după ce aceștia vin acasă de la muncă și citindu-le cuvintele lui Dumnezeu potențialilor destinatari, de îndată ce-i văd, indiferent cât de ocupați sunt acești destinatari. Oamenii aceștia nu aleg niciodată momentele potrivite, așa că pot deveni supărători. Unii sunt atât de stupizi, încât chiar le vorbesc în modul următor celor care investighează adevărata cale: „Lumea asta e foarte rea, deci lasă baltă ce faci, nu te duce la muncă! Știi în ce epocă suntem? Marele dezastru e iminent. Trebuie să crezi în Dumnezeu urgent!” E potrivit să răspândești Evanghelia în modul acesta? Ce consecințe va atrage asta? Ei sunt non-credincioși care nu au acceptat încă lucrarea lui Dumnezeu. E nevoie să le vorbești astfel? În plus, nu vă amestecați în viața privată sau în părerile personale ale potențialilor destinatari ai Evangheliei. De exemplu, unii oameni le spun următoarele celor pe care încearcă să-i câștige: „Uite, tu mai crezi în Dumnezeu? Noi, credincioșii, nu purtăm hainele astea de non-credincioși.” „Oamenii care cred în Dumnezeu nu mănâncă genul acesta de mâncare, trebuie să mănânci cutare și cutare.” Nu înseamnă asta să-ți bagi nasul în treburile altora? Asta se numește nesăbuință. Dacă vorbele și acțiunile tale de la un moment dat nu sunt adecvate, ele pot face ca prețul pe care l-ai plătit răspândind Evanghelia să se irosească. De aceea, trebuie să acționezi cu prudență la fiecare pas, să te abții, să-ți reglezi purtarea și să te comporți disciplinat. Ce numim disciplină? Să faci lucrurile conform regulilor, să te gândești ce fel de cuvinte ar fi potrivite pentru datoria pe care o îndeplinești și ce gen de cuvinte ar fi dornici să audă destinatarii Evangheliei. Nu face și nu spune lucruri pe care le vor detesta sau care îi vor enerva, nu pune întrebări invazive și nu te amesteca niciodată în treburile lor personale. Să zicem că cineva are doi fii, iar tu îi spui: „E bine să ai doi fii, dar nu ar fi mai bine să ai și o fiică?” Ce te interesează asta pe tine? Când niște potențiali destinatari ai Evangheliei știu engleză, tu spui: „Engleza ta e într-adevăr excelentă! Ar fi grozav dacă ai ajunge să crezi în Dumnezeu și să-ți îndeplinești datoria în casa Lui. Casa lui Dumnezeu duce lipsă de oameni ca tine.” E potrivit să vorbești așa? Nu există doi oameni identici. După ce ajung să creadă, acești oameni pot fi mai activi și mai entuziaști decât tine, dar încă nu cred și nu acceptă, deci nu forța lucrurile înainte de momentul adecvat și nu te amesteca niciodată în viețile altora. Înțelegi?

Există încă o situație care poate apărea. În procesul de răspândire a Evangheliei, unii oameni acceptă lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și înțeleg unele adevăruri. După aceea, ei se consideră a fi mult deasupra oamenilor simpli, obișnuiți. Îi disprețuiesc pe toți non-credincioșii și chiar disprețuiesc și desconsideră orice om întâlnit care investighează adevărata cale. Se gândesc: „Voi, dacă nu acceptați lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu, sunteți orbi, nesăbuiți și ignoranți, buni doar să muriți și fără absolut nicio valoare. Astăzi este datoria mea să vă predic Evanghelia, dar altfel v-aș ignora!” Ce fel de atitudine e asta? Nu ai făcut nimic mai mult decât să accepți lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Nu te afli mai sus decât nicio altă persoană. Chiar rege de-ai fi, oare nu tot ai fi doar cineva din coruptul neam omenesc? În ce fel ești mai grozav decât alții? Nu disprețui oamenii care investighează adevărata cale! Chiar dacă le predici Evanghelia, nu ești mai grozav sau mai bun decât ei. Nu uita că, întocmai ca ei, ești o ființă umană coruptă. Chestiunea asta trebuie să-ți fie clară în inimă. Nu-i privi mereu pe alții de parcă ai face vreun mare serviciu lumii ori ai călăuzi spre izbăvirea lor toate făpturile conștiente. Întotdeauna gândești: „Voi, cei care nu ați acceptat Evanghelia, sunteți de plâns. În fiecare zi ard de neliniște pentru voi.” Care e focul acesta de care arzi? Încă nu ți-ai rezolvat propriile probleme, însă arzi de neliniște pentru treburile altora. Nu e ipocrit? Nu-i înșeli pe alții? Nu te ascunde în spatele unei măști de virtute! De fapt, nu ești absolut nimic. Chiar dacă ai acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu de 20 sau 30 de ani, tot un nimeni ești. Chiar dacă trăiești cu Dumnezeu zi de zi și Îi vorbești față către față, tot o persoană obișnuită ești. Esența ta rămâne neschimbată. Să răspândești altora Evanghelia înseamnă să-ți îndeplinești datoria. Aceasta e obligația ta, responsabilitatea ta. Ar trebui să înțelegi că tu rămâi tu, indiferent cât de mulți oameni câștigi. Nu ai devenit altă persoană, ești tot o ființă umană coruptă. Deși i-ai câștigat pe mulți, nu ar trebui să fii mândru și cu atât mai puțin arogant. Nu-ți flutura realizările cu lăudăroșenie, spunând: „Răspândesc Evanghelia de mulți ani și am adunat foarte multă experiență și numeroase lecții. Oricui îi predic, îmi dau seama dintr-o privire dacă sunt oameni buni sau răi și știu când să predic și când nu. Atunci când se cuvine să răspândesc Evanghelia, eu știu dacă va fi ușor sau posibil. Întotdeauna pot găsi o cale să le aduc Evanghelia celor cărora e posibil să le-o răspândești.” Deși ai experiență în răspândirea Evangheliei, pătrunderea ta în viață este foarte superficială încă. Deși ai o oarecare experiență de viață și te-ai schimbat întrucâtva, uneori te lauzi ca să te dai mare. Nu e asta o problemă? Oamenii care au talente sunt cei mai înclinați la discuții infatuate și deșarte. Mereu se consideră mai buni decât alții, mereu le place să le facă morală potențialilor destinatari ai Evangheliei și mereu vor ca lumea să-i admire și să-i venereze. Nu e asta o problemă a firii? Poate cineva să fie martor pentru Dumnezeu după ce și-a schimbat numai comportamentul, și nu firea? Dacă nu poți să oferi mărturie despre schimbarea firii, dacă poți doar să vorbești despre adevărul Evangheliei și să mărturisești pentru Dumnezeu, ești oare potrivit să te folosească Dumnezeu? După ce acceptă adevărata cale, oamenii trebuie să înțeleagă adevărul pătrunderii în viață și adevărul practicării. Dacă nu ai experiență reală și nu știi cum să vorbești despre mărturia ta bazată pe experiență, nu sunt acestea niște lipsuri? Dacă întotdeauna te axezi pe discutarea despre doctrine, pentru ca oamenii să te admire și să aibă o părere foarte bună despre tine, dacă întotdeauna vrei să fii într-o poziție înaltă, înseamnă asta să mărturisești pentru Dumnezeu? Categoric nu. Asta înseamnă să mărturisești pentru tine însuți. Asta înseamnă să ai o fire coruptă. Dacă nu treci prin judecată și mustrare, cum poți să obții o schimbare în firea ta? Unii dintre cei care răspândesc Evanghelia vorbesc despre mărturii bazate pe experiență, iar ascultătorii lor beneficiază mult de pe urma acestui lucru, sunt emoționați și-i admiră din adâncul sufletului pe acești vorbitori. Și totuși, acești răspânditori ai Evangheliei au încă inimi cu frică de Dumnezeu. Ei nu disprețuiesc niciun potențial destinatar al Evangheliei. Sunt capabili să discute din suflet cu oamenii, să se înțeleagă bine cu ei, să-și facă prieteni în mod firesc și au, într-adevăr, o oarecare rațiune a umanității normale. Cum reușesc lucrul acesta? Asta dovedește că au câștigat ceva prin credința lor în Dumnezeu. Cel puțin, înțeleg unele adevăruri, se cunosc întrucâtva pe ei înșiși, iar viețile-firi li s-au schimbat într-o oarecare măsură, astfel încât nu mai devin aroganți. Atunci când văd oameni care nu au acceptat Evanghelia, ei gândesc: „La fel am fost și eu în trecut, așa că nu ar trebui să-i subestimez. Nici eu nu sunt prea grozav.” Mentalitatea lor nu mai este așa cum era. Odată ce oamenii își recunosc propria natură, vor considera că este ceva firesc atunci când vor vedea potențiali destinatari ai Evangheliei dezvăluind puțină ignoranță, nesăbuință ori slăbiciune. Nu-i ridiculiza pe alții și nu adopta sentimentul sau atitudinea că toți ceilalți fac parte din masele de oameni de rând, obișnuiți. Dacă ai această atitudine, îți va împiedica și compromite lucrarea de răspândire a Evangheliei. Totuși, astfel de stări corupte îți vor apărea în inimă uneori, când vei vedea mulți oameni care abia de curând au ajuns să creadă în Dumnezeu. De pildă, să zicem că ai acceptat de 20 de ani lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și răspândești Evanghelia de 10 ani. Când te afli printre potențiali destinatari ai Evangheliei, aceștia vor simți mereu că le ești superior, spunând: „Tu crezi în Dumnezeu de 20 de ani, pe când noi abia de curând L-am acceptat. Statura noastră e încă foarte mică și, prin comparație, în mod sigur suntem mult mai jos decât tine. Tu ești un adult, iar noi suntem prunci nou-născuți, doar.” Ce ar trebui să gândești când ei fac asemenea comparații? „Deși L-am acceptat pe Dumnezeu mai devreme decât ei și cred de mai mult timp decât ei, încă sunt mult în urmă ca pătrundere în viață și adevăr. Încă nu am acceptat adevărata judecată și mustrare a lui Dumnezeu și sunt încă departe de a fi mântuit și de a fi desăvârșit.” Știi cum ești cu adevărat în inima ta. Indiferent cum te admiră oamenii sau cât de mult te prețuiesc, tu cum te simți? „Sunt doar o persoană obișnuită, nu mă admirați!” Vei fi dezgustat și nu vei simți nicio bucurie deoarece, în inima ta, vezi clar că nu ești absolut nimic, că nu înțelegi niciun adevăr și că poți doar să spui niște cuvinte și doctrine. Oamenii sunt nesăbuiți și înclinați să-i admire pe alții. Dacă savurezi cu bucurie sentimentul de a fi admirat, făcându-ți plăcere, ai dat de necaz. Dacă te enervează și vrei să ieși dintr-o asemenea situație, dacă nu-ți place ca alții să te trateze în felul acesta, asta dovedește că ai o oarecare cunoaștere de sine. Aceasta e starea corectă și în ea va fi improbabil să comiți erori sau să faci lucruri greșite.

Practic, situațiile despre care discut sunt dintre cele pe care oamenii le întâlnesc, de regulă, în procesul de răspândire a Evangheliei. De partea negativă a lucrurilor, este nevoie să evitați unele moduri de a vorbi, practici și comportamente inadecvate și să vă asigurați că firea voastră nu dă dovadă de lucruri inadecvate care nu se conformează adevărului. De partea pozitivă, în timp ce îndepliniți această datorie ar trebui să aveți față de ea o atitudine de loialitate și de asumare a responsabilității până la capăt. Astfel, vă puteți îndeplini datoria în mod adecvat. Pe parcursul acestui proces, ar trebui să căutați treptat adevărul și principiile așa încât să satisfaceți intențiile lui Dumnezeu și să vă străduiți să perseverați și să rămâneți loiali până la sfârșit în îndeplinirea fiecărei datorii pe care o aveți. Orice fel de datorie îndepliniți, ar trebui să-L puteți mulțumi pe Dumnezeu și să-Și aducă aminte de voi pentru acele lucruri pe care le-ați făcut în mod adecvat și lăudabil. În perioada răspândirii Evangheliei, trebuie să te străduiești să comiți tot mai puține fărădelegi și să faci tot mai puține greșeli. Trebuie să fie tot mai puține cazuri în care te dedai la tranzacționism sau la căutarea de recompense, ori ai ambiția și dorința de a face aceste lucruri în timp ce îți îndeplinești datoria. Totodată, trebuie să cauți în mod activ să-ți îndeplinești responsabilitățile, să le îndeplinești în totalitate și să-ți privești datoria ca fiind un lucru care îți revine ție. De asemenea, străduiește-te să-ți faci datoria astfel încât, atunci când te vei gândi la ea după mulți ani, conștiința ta să fie curată. Asta înseamnă că trebuie să reduci, treptat, numărul de lucruri care te fac să simți că datorezi ceva. Nu poți merge mai departe fără să te schimbi deloc. Să presupunem că nu ți-ai făcut bine datoria când i-ai împărtășit Evanghelia unui potențial destinatar, iar asta te-a făcut să te simți inconfortabil, ca și cum datorai ceva, și ai simțit că nu făcuseși destulă muncă de pregătire. Totuși, când ai răspândit Evanghelia ulterior, starea ta a fost identică și nu ai schimbat nimic. Înseamnă că nu ai crescut deloc în această perioadă. Ce reprezintă lipsa aceasta de creștere? Înseamnă că nu ai practicat sau câștigat acest aspect al adevărului; înseamnă că lucrurile acestea despre care am părtășie nu au fost niciodată decât doctrine pentru tine. Dacă săvârșești tot mai puține fărădelegi, dacă faci tot mai puține greșeli, dacă te simți mai puțin îndatorat și ai mai puține mustrări de conștiință – ce reprezintă asta? Înseamnă că îți îndeplinești datoria cu o puritate din ce în ce mai mare și că simțul tău de responsabilitate devine din ce în ce mai puternic. Cu alte cuvinte, devii tot mai loial în îndeplinirea acestei datorii. Pentru a da un exemplu, în trecut, răspândirea Evangheliei se baza mai curând pe metode omenești, decât pe părtășie despre adevăr sau interpretarea versetelor biblice. Acum se pare că o astfel de abordare nu este adecvată, că nu este ceea ce ar trebui să facă o persoană care acceptă însărcinarea de la Dumnezeu și că este un fel de necinstire pentru El. Ați avut senzația aceasta? Poate nu simțiți asta acum, dar într-o bună zi, după ce te vei dota cu tot mai multe adevăruri de diferite tipuri și vei dobândi o anumită statură, vei adopta o mai corectă și practică atitudine și perspectivă când îți vei analiza practicile trecute. Asta va dovedi că starea ta interioară a devenit normală. În momentul acesta nu simți nimic în legătură cu practicile tale anterioare, nu le disprețuiești și nu ai o viziune sau o evaluare corectă a lor, ci ești indiferent. Nu e foarte neliniștitor? Asta dovedește că nu ai niciunul dintre adevărurile relevante pentru astfel de lucruri. Ba chiar adopți o atitudine insensibilă față de diversele șiretlicuri și fapte rele ale omului și față de acele practici ale lui care nu sunt în concordanță cu adevărul, acceptând, aprobând și chiar susținând aceste lucruri murdare. Atunci, care e starea ta interioară? Iubești lucrurile nedrepte, iubești lucrurile legate de păcat și iubești lucrurile care nu sunt în concordanță cu adevărul, ci contrare lui. Asta e foarte neliniștitor. Dacă vei continua să te porți conform acestor practici, te vei confrunta cu o consecință foarte gravă. Care e consecința aceasta? Acumulezi permanent fapte rele și rătăcești tot mai departe de calea mântuirii. De ce spun că rătăcești tot mai departe? Fiindcă, în procesul îndeplinirii acestei datorii, tu nu cauți adevărul și nu respecți principiile în lucrurile pe care le faci. Îți urmezi doar voia și preferințele tale. Atunci, cum poți să-ți îndeplinești datoria în mod adecvat? Scopul pentru care îți îndeplinești tu datoria nu este să pătrunzi în adevăr, ci să finalizezi o sarcină și apoi să-ți prezinți rezultatele. Ceea ce urmezi nu este voia lui Dumnezeu și ceea ce accepți nu este însărcinarea dată de Dumnezeu. Naturile acestor lucruri sunt diferite. Ca urmare, în timp ce te ocupi de răspândirea Evangheliei, tu nu mergi pe calea care duce la mântuire, ci pe calea muncii, calea lui Pavel, care făcea tranzacții cu Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu, pe baza a tot ceea ce faci, Dumnezeu va hotărî pentru tine același final ca al lui Pavel. Nu acesta va fi rezultatul? Ba da, cu certitudine absolută. Dimpotrivă, dacă în procesul răspândirii Evangheliei toate metodele și mijloacele tale sunt practice, dacă intenția și punctul tău de plecare sunt de a-L mulțumi pe Dumnezeu și a răsplăti iubirea Sa, iar principiile pe baza cărora acționezi și calea pe care mergi sunt în acord cu cerințele lui Dumnezeu și total conforme cu adevărul – ce rezultat va fi obținut printr-o asemenea practică? Vei înțelege adevărul tot mai profund, vei gestiona problemele tot mai în concordanță cu principiile, viața ta va crește tot mai mult, iar credința, iubirea și loialitatea ta față de Dumnezeu vor spori treptat. Astfel, vei porni pe calea mântuirii. Totodată, pe parcursul îndeplinirii datoriei, treptat îți vei examina propria răzvrătire, corupție și diversele tale firi corupte. Apoi, în procesul de îndeplinire a acestei datorii, vei fi capabil să te înfrânezi din ce în ce mai mult și să ai o inimă cu frică și supunere față de Dumnezeu. După aceea, simțul responsabilității îți va deveni tot mai puternic și puritatea loialității tale va spori din ce în ce mai mult. Frica ta de Dumnezeu se va adânci și ea. În același timp, vei dobândi tot mai multă experiență și cunoaștere a realității diferitelor adevăruri. În felul acesta, calea pe care mergi va fi total opusă căii pe care a luat-o Pavel. Aceasta e calea lui Petru, a urmăririi adevărului. Calea aceasta e calea mântuirii. Cât despre rezultatul final, îl vei simți tu însuți. Dumnezeu te va aproba, iar inima ta va cunoaște din ce în ce mai multă pace și bucurie. În ochii lui Dumnezeu nu contează cât de întortocheată ți-a fost calea, cât de multe ocolișuri ai făcut sau ce negativitate, slăbiciune sau chiar eșecuri și căderi ai avut. Când cele făcute, dezvăluite și manifestate de tine sunt văzute ca un întreg, calea pe care mergi va fi calea mântuirii. Așadar, cum îți va hotărî Dumnezeu finalul? Dumnezeu nu Se va grăbi să-ți hotărască finalul. Metodic și cu o blândă răbdare, Dumnezeu te va sprijini, te va ajuta și te va conduce pe calea mântuirii. El îți va îngădui să-I accepți judecata și mustrarea, încercările și rafinările, iar în cele din urmă te va desăvârși. Astfel, vei fi mântuit, temeinic și pe deplin. Din perspectiva aceasta, deci, prin îndeplinirea datoriei de răspândire a Evangheliei oare nu au oamenii ocazia și posibilitatea de a porni pe calea mântuirii? (Ba da.) Au această ocazie și este cu totul posibil. Depinde numai dacă pot sau nu să urmărească adevărul și s-o ia pe calea urmăririi adevărului.

Astăzi am avut părtășie în primul rând despre diverse adevăruri referitoare la îndeplinirea datoriei de răspândire a Evangheliei. Să revenim la subiectul cu care ne-am început părtășia. Cum ar trebui să-i numim pe cei care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei? (Oameni care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei.) Corect. Ei nu pot fi numiți martori, predicatori și, cu siguranță, nici mesageri ai Evangheliei. În ultimă analiză, ei sunt oameni care răspândesc Evanghelia. Să nu te numești niciodată martor. Oamenii nu pot fi martori ai niciunui lucru și e suficient dacă nu-I aduc rușine lui Dumnezeu. Să te numești predicator e încă și mai rău. Ești și mai departe de asta. Ceea ce predici nu este „calea”, iar lucrurile despre care predici sunt la mare distanță de „cale”. Așadar, dacă rămânem la numele „oameni care răspândesc Evanghelia”, toată lumea va avea o definiție exactă a acestei datorii, adică faptul că sunt doar niște oameni care îndeplinesc această datorie. Nu sunt deloc martori sau predicatori. Sunt foarte departe de acele lucruri. Dacă îi numești martori sau predicatori, nu se vor simți oare superiori altora? Oamenilor nu le trebuie mult ca să-și dea aere și să se umfle în pene. A-ți da aere și a te umfla astfel în pene este un lucru bun sau un lucru rău? (Un lucru rău.) Dacă nu-i preamărești și nu-i înalți pe oameni, ei mereu vor să se umfle-n pene. Dacă într-adevăr îi preamărești, numindu-i martori, predicatori sau mesageri ai Evangheliei, îți poți închipui cum ar fi ei după ce primesc o astfel de laudă? S-ar umfla în pene așa de tare, încât și-ar lua zborul! Acum aveți o înțelegere de bază a diverselor adevăruri implicate în datoria de răspândire a Evangheliei? (Da.) Pentru a îndeplini bine datoria de răspândire a Evangheliei, trebuie să fii înzestrat cu multe adevăruri. Unii oameni spun: „Eu nu răspândesc Evanghelia, deci am nevoie să mă dotez cu adevărul?” Alții spun: „Nu știu când voi fi capabil să răspândesc Evanghelia. Nu am răspândit-o niciodată și sunt un vorbitor slab, deci cum pot să răspândesc eu Evanghelia?” Poate că nu ești capabil să răspândești Evanghelia, dar nu poți oare să te dotezi cu adevărurile referitoare la răspândirea Evangheliei? Nu poți oare să practici vorbind și întâlnind oameni? Dacă ai un simț al misiunii și un simț al responsabilității, dacă vrei să îndeplinești bine această datorie și să cooperezi cu Dumnezeu, atunci ar trebui să te dotezi cu adevărurile referitoare la răspândirea Evangheliei. Trebuie să te dotezi cu adevărurile viziunii și ale practicii. Este absolut necesar ca aleșii lui Dumnezeu să fie înzestrați cu adevăruri privitoare la aceste două aspecte, fiindcă nu e niciodată de prisos să te dotezi cu aceste adevăruri. Ele nu țin doar de răspândirea Evangheliei, ci sunt adevăruri care trebuie să fie înțelese de omenire. În ce fel beneficiază oamenii de pe urma înțelegerii acestor adevăruri? Ce binecuvântări le poate aduce? E posibil ca fiecare să înțeleagă ideea generală, dar, pe măsură ce lucrarea lui Dumnezeu continuă să progreseze și să se adâncească, oamenii vor continua să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu, iar înțelegerea adevărului va continua și ea să le progreseze și să li se adâncească. Relațiile lor cu Dumnezeu vor deveni tot mai apropiate și asocierile lor cu El tot mai dese. Pas cu pas, oamenii vor compara adevărurile ce țin de viziune și de lucrarea lui Dumnezeu cu faptele și atitudinea Lui față de fiecare individ. Acest proces de comparație pas cu pas este procesul cunoașterii lui Dumnezeu. Ca ființă creată, tu crezi în Dumnezeu de mult timp, însă nu știi cine este El sau cum Se arată și cum lucrează. Nu e prea dezorientată și confuză o asemenea credință? Îți îndeplinești datoria de atâția ani. Dar dacă în final tot nu știi nimic despre Dumnezeu, atunci credința ta în El a fost fără sens. Dacă ai auzi diavoli răspândind niște zvonuri despre Dumnezeu, le-ai crede? (Nu le-am crede.) Spui că nu ai crede astfel de lucruri acum, însă dacă într-adevăr nu Îl înțelegi pe Dumnezeu, în ziua când vei auzi aceste zvonuri, vei avea îndoieli și vei cântări cuvintele în inima ta, gândindu-te: „Ar putea fi adevărat? Ar putea Dumnezeu să facă un asemenea lucru?” Simțindu-te inconfortabil, nu vei fi dornic să-ți faci datoria. Deoarece ai căzut sub influența zvonurilor, vei simți că drumul înainte e sumbru și mohorât, așa că vei deveni pierdut și derutat. Întotdeauna oamenii sunt pierduți și derutați, oare de ce? Ei nu știu unde este Dumnezeu sau dacă măcar există sau nu un Dumnezeu, așa că întotdeauna sunt pierduți și derutați. În ce condiții apare derutarea aceasta? Apare atunci când multe lucruri aparent contradictorii îi dezorientează pe oameni, astfel încât nu pot vedea clar direcția în care s-o ia și nu știu încotro să meargă. În felul acesta, devin pierduți și derutați. Voi puteți să vedeți limpede și să discerneți numeroasele lucruri din fața ochilor voștri și să urmați calea corectă? Asta implică înțelegerea lui Dumnezeu pe care o aveți, priceperea adevărului și măsura în care sunteți înzestrați cu adevărul. Ce înseamnă când oamenii sunt mereu pierduți și derutați? Oare chiar nu văd, de fapt, drumul înainte? Oare cei pierduți și derutați chiar sunt orbi? Nu. Este o orbire a inimii și o insensibilitate față de adevăr, față de Dumnezeu și față de judecățile asupra tuturor oamenilor, evenimentelor și lucrurilor. De ce sunt ei insensibili? Pentru că nu înțeleg adevărul, nu știu despre faptele lui Dumnezeu, nu știu despre firea lui Dumnezeu și nu au nicio bază pe care să facă judecăți corecte despre toate lucrurile. În consecință, nu au standard pentru judecarea și caracterizarea niciunui lucru. Sunt confuzi, văd totul fără limpezime sau înțelegere și nu pot face judecăți. Și nici nu pot să definească ori să vadă clar în profunzimea lucrurilor. Asta se numește insensibilitate. Insensibilitatea duce la orbire, iar orbirea îi face pe oameni să se simtă pierduți și derutați. Așa funcționează. De ce, deci, oameni care ascultă predici de atâția ani încă tot nu pot să discearnă lucrurile? Fiindcă astfel de oameni nu înțeleg adevărul. Ei nu pot vedea clar nimic, ci urmează reglementări orbește și trag concluzii pripite. Poate fi considerat orbire lucrul acesta? Deși nu se poate spune că sunt total orbi, sunt orbi parțial. De fapt, dacă nu înțelegi adevărul, nu poți să vezi nimic limpede și în profunzime. Indiferent cât de mult timp a crezut cineva în Dumnezeu sau cât de multe predici a ascultat, dacă nu este niciodată capabil să înțeleagă adevărul, înseamnă că problema constă în calibrul lui. Asta e în relație directă cu faptul dacă are sau nu înțelegere spirituală. Majoritatea oamenilor care ascultă predici de mulți ani pot înțelege ceva din adevăr și poate că voi chiar înțelegeți destul de mult, însă v-a lipsit mediul potrivit, așa că nu ați folosit unele adevăruri și încă simțiți că nu le înțelegeți. Când le experimentezi cu adevărat tu însuți, când trebuie să faci o alegere sau ai nevoie să te gândești serios la niște lucruri, poate că aspectul relevant al adevărului îți va deveni limpede treptat. În momentul acesta, impresiile tale sunt pline de schițări goale, în linii mari și chestiuni doctrinare. Pe măsură ce crești, treptat, în experiență și vârstă, multe adevăruri vor deveni treptat în tine mai practice și mai realiste. În tot mai mare măsură, lucrul acesta îți va permite să vezi esența adevărului. Astfel, vei putea realmente să ajungi la o înțelegere a adevărului și să privești problemele cu sensibilitate. Oricâte predici ascultă oamenii care nu înțeleg adevărul, ei nu vor fi în stare să vadă limpede manifestările umanității, ale firilor corupte, ale diferitelor stări omenești și ale esențelor diferitelor tipuri de oameni, nici chiar cu ochii larg deschiși. Ei sunt orbi. Pe de altă parte, din exterior, o persoană care urmărește adevărul nu pare să acorde atenție, dar va avea, în inima sa, o reacție la comportamentul și conduita altora și își va forma, în mod inconștient, o impresie asupra chestiunii. De unde vine această impresie, acest sentiment? Adevărurile pe care oamenii le înțeleg le dau acestora capacitatea discernământului. Aceasta le dă unor astfel de oameni o definiție pentru esența genului de comportament, practică sau manifestare în cauză. De unde provine definiția aceasta? Adevărul este cel care îi face pe oameni să înțeleagă și adevărul este cel care le dă oamenilor discernământ și judecată. Acum, voi înțelegeți unele adevăruri și aveți un pic de discernământ în legătură cu anumite lucruri. Totuși, discernământul vostru nu e foarte corect, de aceea încă nu vă simțiți siguri pe voi și încă sunteți în curs de a vă căuta pe dibuite drumul înainte. Unii oameni spun: „În cazul acesta, ar trebui să ai părtășie cu noi despre absolut fiecare lucru.” Nu e nevoie de asta. Oamenii au responsabilități omenești, iar Dumnezeu Își are propria sferă de lucru. Eu v-am spus fiecare aspect al adevărului. Rămâne ca voi să experimentați în viața voastră cotidiană tot felul de oameni, evenimente și lucruri. Duhul Sfânt va acționa și va orchestra. Oamenilor li se cere să facă un lucru: să se implice în cooperare și în ceea ce trebuie să urmărească omul. Dacă nu te implici să urmărești asta, oricât de clar o explic, n-o vei dobândi. Eu nu te voi îndoctrina cu forța, nu te voi obliga să știi, să înțelegi și să dobândești intrarea. Nu voi face asta și nici Duhul Sfânt n-o va face. Adevărul va aduce, în mod inconștient, roade în tine numai odată cu practicarea și intrarea ta în adevăr cu bucurie, în mod voluntar și activ. Când adevărul va aduce roade, inima îți va fi plină de lumină. Asta înseamnă să înțelegi adevărul. Însă dacă nu înțelegi adevărul, atunci vei fi insensibil la toate, lent în a reacționa și incapabil să vezi ceva în profunzime. De pildă, atunci când cineva face un lucru, iar altcineva spune că este o faptă rea și de natura cutare și cutare, tu nu vei ști și nu vei fi în stare să vezi singur. Când cineva îți spune răspunsul, s-ar putea să-l accepți și să-l admiți pe baza unor doctrine, dar în ceea ce privește esența, totuși nu vei fi în stare să-ți dai asentimentul. Dacă nu poți să-ți dai asentimentul, chiar înțelegi oare? Nu înțelegi, deci nu poți decât să urmezi reglementări pentru a gestiona lucrurile pe care le întâmpini. Asta se întâmplă pentru că nu înțelegi adevărul.