La ultima întrunire am discutat despre îndeplinirea datoriei în mod adecvat. Realizarea acestui lucru este prima și cea mai importantă dintre cele patru condiții fundamentale cerute pentru desăvârșirea omului de către Dumnezeu. Data trecută ne-am implicat în părtășie despre definiția și principiile îndeplinirii datoriei cuiva. Am discutat, de asemenea, unele exemple, având părtășie despre feluritele semne exterioare care arată că oamenii nu-și îndeplinesc îndatoririle în mod adecvat. Făcând acest lucru, le-am permis aleșilor lui Dumnezeu să vadă clar că astfel de probleme ar trebui corectate și să înțeleagă atitudinea pe care o ia Dumnezeu față de cei care își îndeplinesc îndatoririle într-un asemenea mod. După ce am avut părtășie despre acestea, ați dobândit o înțelegere generală a modului în care să vă îndepliniți datoria în mod adecvat, la ce anume să fiți atenți, ce lucruri nu puteți face și ce acțiuni pot să jignească firea lui Dumnezeu și să ducă la distrugere. Implicându-vă în părtășie despre cum să-ți faci datoria în mod adecvat, puteți oare să vedeți și să înțelegeți conceptual ceva din adevărul acestei chestiuni? Ce principii ar trebui să respecte toate feluritele tipuri de oameni când îndeplinesc diverse îndatoriri și ce adevăruri ar trebui să practice? Înțelegeți clar asemenea detalii? (Nu le înțelegem clar.) Atunci trebuie să discutăm despre ele mai în amănunt. Trebuie să prezentăm clasificări mai detaliate pentru a discuta ce înseamnă să-ți faci datoria în mod adecvat.

Lucrarea casei lui Dumnezeu se împarte în mai multe categorii principale. Lucrarea care este în fruntea întregii lucrări a casei lui Dumnezeu e aceea a răspândirii Evangheliei. Ea implică un număr enorm de oameni, are legătură cu o gamă vastă de lucruri și presupune un mare volum de muncă. Este prima categorie de lucrare și cea mai importantă sarcină în lucrarea de ansamblu a bisericii. Lucrarea de răspândire a Evangheliei este prima sarcină importantă din planul de gestionare al lui Dumnezeu. De aceea trebuie clasificată drept prima categorie de lucrare. Care este, deci, titulatura deținută de cei care îndeplinesc această datorie? Răspânditori ai Evangheliei. Cât despre a doua categorie, care este cea mai importantă datorie din lucrarea internă a bisericii? (Aceea a conducătorilor și a lucrătorilor.) Corect, este datoria conducătorilor și a lucrătorilor de la toate nivelurile din biserică, incluzându-i pe supraveghetorii și conducătorii de echipă ai diverselor grupuri. Această datorie este de maximă importanță și toată lucrarea făcută de acești oameni este importantă. Aceasta e cea de-a doua categorie. În privința îndatoririlor celei de-a treia categorii, ce îndatoriri sunt relativ importante în lucrarea de răspândire a Evangheliei? (Unele îndatoriri speciale.) Da, în a treia categorie intră oamenii care îndeplinesc diferite îndatoriri speciale, incluzând scrisul, traducerea, muzica, realizarea de filme, arta și lucrarea legată de relații externe. Cei din a patra categorie îndeplinesc, în principal, îndatoriri obișnuite ce țin de lucrarea logistică, precum recepția, gătitul și cumpărăturile. Nu este nevoie de o clasificare detaliată a acestor îndatoriri. A cincea categorie este pentru acei oameni care pot îndeplini unele îndatoriri numai în timpul lor liber, din cauza situațiilor lor familiale, a condiției lor fizice sau din alte asemenea motive. Acești oameni își îndeplinesc îndatoririle cât pot de bine. Aceasta e categoria a cincea. Ceilalți, cei care nu-și îndeplinesc îndatoririle, sunt plasați în categoria a șasea. Oamenii aceștia nu au nimic de-a face cu îndeplinirea de îndatoriri, atunci de ce ar trebui să apară în vreo categorie? Pentru că fac parte din rândul membrilor bisericii, ei apar în această ultimă categorie. Dacă au ascultat multe predici, sunt capabili să înțeleagă adevărul și cer de bună voie îndatoriri de îndeplinit, ar trebui să le permitem unor astfel de oameni să îndeplinească îndatoriri și să le oferim o ocazie de-a se căi, atâta vreme cât au credință sinceră și nu sunt persoane cu un calibru extrem de scăzut ori rele și numai dacă promit să nu provoace tulburări. În esență, toți membrii bisericii intră în cele șase categorii pe care tocmai le-am menționat. Singurii care au rămas sunt credincioșii noi. Nu se poate spune că ei nu-și îndeplinesc îndatoririle ci, mai curând, întrucât sunt mici în statură și au doar o înțelegere superficială a adevărului, ei nu pot face nimic. Chiar dacă unii dintre ei au un calibru bun, nu înțeleg adevărul sau principiile, deci încă nu pot îndeplini nicio îndatorire. Ei pot începe să îndeplinească îndatoriri după ce cred în Dumnezeu doi sau trei ani. Atunci îi putem include printre diversele categorii de persoane care îndeplinesc îndatoriri. Pentru a concluziona, acum am conturat clar cele șase categorii. Prima categorie este pentru cei care răspândesc Evanghelia; a doua categorie este pentru conducătorii și lucrătorii de la toate nivelurile bisericii; a treia categorie este pentru cei care îndeplinesc îndatoriri speciale; a patra categorie este pentru cei care îndeplinesc îndatoriri obișnuite; a cincea categorie este pentru cei care îndeplinesc îndatoriri atunci când le permite timpul; iar a șasea categorie este pentru cei care nu îndeplinesc îndatoriri. Ce principii furnizează baza pentru ordonarea acestor categorii? Aceste categorii sunt împărțite în funcție de natura lucrării, timpul necesar pentru a face lucrarea, volumul de muncă și importanța lucrării. Când am vorbit, înainte, despre îndeplinirea îndatoririlor, noi am discutat, în esență, diferitele aspecte ale adevărului despre îndeplinirea îndatoririlor. Părtășia noastră s-a referit la adevărurile-principii pe care toți oamenii ar trebui să le urmeze în îndeplinirea îndatoririlor lor. Nu am conturat nicio categorie și nu am discutat în detaliu ce principii ar trebui să respecte fiecare dintre aceste tipuri de oameni și nici adevărurile specifice asupra cărora ar trebui să se concentreze pentru a le pătrunde. În continuare, vom avea părtășie mai pe larg despre acest aspect al adevărului, discutând fiecare categorie pe rând, ca să fie limpede.

Mai întâi voi deschide părtășia noastră despre adevărurile pe care ar trebui să le înțeleagă cei care răspândesc Evanghelia. Care sunt adevărurile de bază pe care cei ce răspândesc Evanghelia ar trebui să le înțeleagă și cu care ar trebui să se înzestreze? Cum ar trebui să procedezi în datoria aceasta ca să o faci bine? Trebuie să fii echipat cu unele adevăruri despre viziunea necesară pentru răspândirea Evangheliei și trebuie să stăpânești principiile răspândirii Evangheliei. Odată ce ai stăpânit principiile răspândirii Evangheliei, cu ce alte adevăruri ar trebui să te echipezi pentru a rezolva noțiunile și problemele altora? Cum ar trebui să-i tratezi pe cei care cercetează adevărata cale? Cel mai important lucru este să înveți discernământul: cui poți să-i predici Evanghelia și cui nu poți să i-o predici – acesta e primul principiu pe care trebuie să-l înțelegi. Dacă le predici Evanghelia oamenilor cărora nu li se poate predica, asta nu va fi doar efort irosit, ci, fără îndoială, poate să aducă pericole ascunse. Lucrul acesta trebuie înțeles. În plus, nici măcar oamenii cărora li se poate predica Evanghelia nu o vor accepta dacă doar spui câteva cuvinte sau vorbești despre niște doctrine profunde. Nu e atât de ușor. Poate că vorbești până ți se usucă gura și limba îți e ca iasca și-ți pierzi toată răbdarea, vrând să-i abandonezi pe cei care cercetează adevărata cale. Ce este cel mai important să ai în astfel de situații? (Iubire și răbdare.) Trebuie să ai iubire și răbdare. Dacă-ți lipsește orice sentiment de iubire, atunci în mod sigur nu ai răbdare. Pe lângă înțelegerea adevărului cu privire la viziune, răspândirea Evangheliei cere, totodată, o mare iubire și multă răbdare. Numai în acest fel poți îndeplini cum se cuvine datoria răspândirii Evangheliei. Cum se definește datoria răspândirii Evangheliei? Cum priviți voi datoria răspândirii Evangheliei? Prin ce se deosebesc cei care răspândesc Evanghelia de cei care îndeplinesc alte îndatoriri? Ei sunt martori ai lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu și sunt martori ai venirii lui Dumnezeu. Unii oameni spun că sunt mesageri ai Evangheliei, că sunt trimiși într-o misiune, că sunt îngeri veniți de sus. Pot fi ei definiți astfel? (Nu.) Care este misiunea celor care răspândesc Evanghelia? Ce imagine au ei în mintea oamenilor? Care este rolul lor? (De predicatori.) Predicatori, mesageri, ce altceva? (Martori.) Așa i-ar defini majoritatea oamenilor. Dar sunt corecte, de fapt, aceste definiții? Termenii obișnuiți sunt „predicator” și „martor” – „mesager al Evangheliei” este o titulatură mai prestigioasă. Acești trei termeni sunt auziți des. Indiferent cum înțeleg și definesc oamenii titulaturile celor care îndeplinesc această datorie, toate aceste titulaturi sunt legate inextricabil de cuvântul „Evanghelie.” Care dintre acești trei termeni este mai relevant și mai potrivit pentru datoria de răspândire a Evangheliei, făcându-l să fie o titulatură mai rațională? (Predicatori.) Majoritatea consideră că titulatura de predicator este mai potrivită. Este cineva de acord cu titulatura de martor? (Da.) Dar cu cea de mesager al Evangheliei? (Nu.) Practic, nimeni nu este de acord cu titulatura de mesager al Evangheliei. Haideți să discutăm, mai întâi, dacă titulatura de predicator este adecvată sau nu. „A predica” înseamnă a răspândi, a disemina, a transmite și a face cunoscut ceva – și care este „calea” despre care predică predicatorii? (Adevărata cale.) E un bun mod de-a spune asta. „Calea” este adevărata cale a lucrării lui Dumnezeu și a mântuirii omului de către Dumnezeu. Așa explicăm și definim termenul predicator. Mai departe, haideți să discutăm despre martor. La ce anume e martor un martor? (La lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu.) Nu e greșit să spui că un martor este martor al lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Aceste două titulaturi par a fi destul de adecvate. Dar mesager al Evangheliei? La ce se referă „Evanghelie”? Este vestea cea bună și fericita știre a lucrării lui Dumnezeu, a mântuirii omului de către El și a întoarcerii lui Dumnezeu. Cum putem să explicăm cuvântul „mesager”? O bună explicație a cuvântului „mesager” este: cineva care e trimis de Dumnezeu, cineva care e trimis în mod direct pentru a răspândi Evanghelia sau o anumită persoană pe care Dumnezeu o trimite la o anumită dată pentru a transmite cuvintele Lui sau un mesaj important. Acesta e un mesager. Cei care răspândesc Evanghelia joacă un astfel de rol? Fac ei genul acesta de lucrare? (Nu.) Ce fel de lucrare fac ei, atunci? (Sunt martori ai lucrării din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu.) Este oare mărturia lor pentru lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu o misiune pe care au acceptat-o direct de la Dumnezeu? (Nu.) Atunci cum se poate explica misiunea aceasta? (Este datoria ființelor create.) Este datoria oamenilor. Indiferent dacă Dumnezeu te-a însărcinat, ți-a spus ori ți-a încredințat sau nu vestirea noii Sale lucrări și diseminarea Evangheliei, tu ai responsabilitatea și obligația de-a le spune mai multor oameni despre Evanghelie, de-a o disemina și de-a o transmite mai multor oameni. Ai responsabilitatea și obligația de-a le da mai multora posibilitatea să știe vestea aceasta, să vină înaintea lui Dumnezeu și să se întoarcă în casa Lui. Aceasta e datoria și responsabilitatea oamenilor, deci nu se poate spune că ei au fost detașați și trimiși de Dumnezeu. Ca urmare, cuvântul „mesager” nu este adecvat aici. Care este natura acestui cuvânt? Este fals, exagerat și gol. Cuvântul „mesager” e prea exagerat pentru a fi adecvat. Din timpul Vechiului Testament până în prezent, de la începutul lucrării de gestionare a lui Dumnezeu până în prezent, rolul de mesager nu a existat practic niciodată. Adică niciun astfel de rol nu a făcut parte din lucrarea planului de gestionare al lui Dumnezeu pentru mântuirea omenirii pe toată durata acesteia. Cum pot niște oameni obișnuiți să ducă pe umerii lor ceea ce se înțelege prin cuvântul „mesager”? Nimeni nu-și poate asuma o asemenea lucrare. Așadar, rolul acesta nu e deschis omului și nimeni nu poate fi legat de acest cuvânt ori asociat cu el. În accepțiunea omenească, un mesager este cineva trimis de Dumnezeu să facă ceva sau să transmită un mesaj. O astfel de persoană are prea puțin de-a face cu măreața și atotcuprinzătoarea lucrare a lui Dumnezeu de gestionare a omenirii. Adică rolul de mesager este aproape inexistent în cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu. Așadar, pe viitor să nu folosiți cuvântul acesta. E naiv să vorbești astfel. Poate un om să-și asume titulatura de „mesager al Evangheliei”? Nu. În primul rând, el e din carne și oase. În plus, face parte din omenirea cea coruptă. Ce tip de ființă este un mesager? Știți? (Nu știm.) Nu știți, și totuși îndrăzniți să folosiți această denumire. Asta e impostură. În mod categoric, se poate spune că mesagerii nu au nimic de-a face cu omenirea, iar oamenii nu pot avea nimic de-a face cu termenul „mesager.” Omenirea nu-l poate duce pe umeri. Mesagerii Evangheliei, venirea de sus a mesagerilor și lucrarea lor – totul a luat sfârșit, practic, în vremea lui Avraam, în Vechiul Testament. S-a terminat cu asta. Încă de când Dumnezeu a înfăptuit, oficial, lucrarea de mântuire a omenirii, omenirea ar trebui să înceteze să folosească acest cuvânt, „mesager.” De ce nu ar trebui să mai fie folosit acest cuvânt? (Omul nu-l poate duce pe umeri.) Chestiunea nu e dacă omul îl poate duce pe umeri sau nu, ci mai curând că mesagerii nu au nimic de-a face cu omenirea cea coruptă. În rândurile coruptei omeniri nu există un asemenea rol și nici o asemenea titulatură. Haideți să ne întoarcem la cuvântul „predicator.” Dacă ar fi să dăm o definiție obiectivă, corectă și profundă a „căii” despre care predică ei, cum am defini-o? (Cuvântul lui Dumnezeu.) Acesta e un termen destul de general. Mai exact, se referă ea numai la Evanghelia și la mesajul lucrării lui Dumnezeu de acum? (Nu.) Atunci ce anume vestesc, în realitate, oamenii care răspândesc Evanghelia? În ce măsură este legată de „cale” lucrarea celor care răspândesc Evanghelia? Ce fel de lucrare intră, de fapt, în sfera îndatoririlor lor? Ei doar transmit destinatarilor Evangheliei niște informații de bază – precum faptul că Dumnezeu a venit în zilele de pe urmă, lucrarea pe care a făcut-o El, cuvintele lui Dumnezeu și intențiile Sale – astfel încât oamenii să poată auzi și accepta aceste informații și apoi să se întoarcă la Dumnezeu. După ce-i aduc pe oameni înaintea lui Dumnezeu, responsabilitatea lor de a răspândi Evanghelia a fost îndeplinită. Informația pe care o comunică ei conține ceva din ceea ce se înțelege prin „cale”? Aici, termenii „informație” și „Evanghelie” sunt echivalenți, în esență. Deci au ei de-a face cu „calea”? (Nu.) De ce nu există o astfel de asociere? La ce anume se referă „calea”? Cel mai simplu cuvânt pe care îl putem utiliza ca explicație este „drum.” Termenul „drum” înglobează definiția termenului „cale”, care e mai precis. Pentru a vorbi mai concret, „calea” înseamnă toate cuvintele emise de Dumnezeu pentru mântuirea omenirii, pentru a-i elibera pe oameni de firile lor corupte, satanice, și a le permite să scape de sub robia și influența întunecată a Satanei. Este aceasta o descriere corectă și concretă? Analizând acum problema, este oare cuvântul „predicator” o definiție adecvată pentru cei care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei? (Nu este potrivită.) Datoria unui predicator merge mult dincolo de răspândirea Evangheliei. Doar cei care Îl cunosc pe Dumnezeu și sunt martori pentru El își pot lua această titulatură. O persoană obișnuită care răspândește Evanghelia poate duce pe umeri lucrarea unui predicator? Categoric nu. A răspândi Evanghelia nu înseamnă mai mult decât a aduce vestea cea bună și a fi martor, pur și simplu, pentru lucrarea lui Dumnezeu. Acești oameni nu pot duce deloc pe umerii lor lucrarea predicatorilor, nu pot îndeplini datoria acestora, deci nu pot fi numiți predicatori. Titulatura de predicator conferă o poziție mai înaltă, iar cei care răspândesc Evanghelia nu merită titulatura aceasta. Nu este potrivită pentru ei. Acum, termenul „martor” e singurul care ne-a rămas. Pentru ce anume e martor un martor? (Pentru lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu.) Este potrivit să spui că el vestește și e martor pentru lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu? Dacă ar fi să fie definită corect semnificația cuvântului martor, ar trebui să se refere mai degrabă la cineva care e martor pentru Dumnezeu, decât la cineva care e martor pentru Evanghelie. Ce-ar fi dacă i-am numi martori pentru Dumnezeu pe acești oameni care răspândesc Evanghelia? Sunt ei capabili să fie martori pentru Dumnezeu? (Nu.) Cum putem explica termenul „martor” așa cum este folosit aici? La o cercetare atentă, nici cuvântul „martor” nu e adecvat. Dat fiind că cei care răspândesc Evanghelia doar vestesc cuvintele rostite de Dumnezeu tuturor oamenilor care însetează după cuvintele Lui și le spun cuvântul Său oamenilor care întâmpină cu drag apariția lui Dumnezeu, aceste lucruri nu ajung la adevărata semnificație a cuvântului „martor.” De ce afirm că nu asta e ceea ce înseamnă să fii martor? A fi martor implică ceea ce o persoană comunică prin părtășie și vestește pentru a le da oamenilor posibilitatea să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu și pentru a-i aduce pe aceștia înaintea Lui. În prezent, cei ce răspândesc Evanghelia doar aduc oamenii în biserică, în locul de muncă al lui Dumnezeu pe pământ. Ei nu sunt martori pentru firea lui Dumnezeu, pentru ceea ce Dumnezeu are și este, sau pentru lucrarea Lui. Este adecvată pentru ei titulatura de martor? Pentru a vorbi cu precizie, nu este nici adecvată, nici potrivită. Așadar, am investigat și analizat toți acești trei termeni – mesageri ai Evangheliei, predicatori și martori – găsindu-i pe toți inadecvați celor care răspândesc Evanghelia. Indiferent dacă termenii aceștia provin din religie ori sunt folosiți în mod obișnuit de membri ai casei lui Dumnezeu, aceste titulaturi nu sunt nici adecvate, nici potrivite. Acum ajungem la o întrebare: sunt titulaturile importante? (Sunt importante.) Chiar sunt importante? De exemplu, dacă numele tău inițial a fost John Smith, dar acum ți se spune James Clark, te-ai schimbat, oare? Nu rămâi tu? Asta înseamnă că titulatura sau numele pe care-l folosești nu contează. Dacă nu contează, de ce să analizezi în detaliu aceste cuvinte? Eu am analizat în detaliu aceste cuvinte pentru ca oamenii să poată dobândi o viziune corectă a datoriei de răspândire a Evangheliei, să definească în mod corect ce este, de fapt, această datorie și să știe cum ar trebui să îndeplinească și să trateze așa cum se cuvine această datorie. Mai întâi este necesar să vă stabiliți propria poziție în cadrul acestei datorii. Asta e foarte important. Așadar, titulatura aceasta trebuie să fie corectă.

Tocmai am analizat în mare mai multe titulaturi sau termeni ce se referă la cei care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei. Titulaturile și definițiile martorilor, predicatorilor și mesagerilor Evangheliei sunt incorecte toate. De ce sunt incorecte? Deoarece oamenii care doar răspândesc Evanghelia nu fac nicio lucrare substanțială demnă de aceste denumiri. Ei nu sunt martori pentru faptele lui Dumnezeu, pentru lucrarea sau esența Lui. Nu aceasta e lucrarea pe care o fac ei și nici datoria pe care o îndeplinesc. Ca urmare, nu merită să fie numiți cu titulatura de martor. Titulatura de predicator e tot de această natură, ca să nu mai vorbim de aceea de mesager al Evangheliei. Titulatura aceasta din urmă este lipsită de sens, nu se bazează pe absolut nimic. Nu este decât o titulatură cu rezonanță nobilă, pe care și-o dau singuri oamenii. De unde a venit titulatura de mesager? Nu a fost oare produsă de îngâmfarea firii arogante a omului? (Ba da.) Nu este asta pur și simplu dorința de a-ți da o titulatură nobilă? Când o persoană se încoronează cu un astfel de titlu, acest comportament nu este o manifestare a rațiunii. Alte titluri sunt încă și mai puțin potrivite și corespunzătoare, așa că nu le vom enumera și analiza pe fiecare. Dat fiind că aceste titulaturi sunt inadecvate, haideți să ne uităm puțin la ceea ce constituie, de fapt, esența datoriei de răspândire a Evangheliei. Când cineva este câștigat prin răspândirea Evangheliei, cum numesc oamenii lucrul acesta, într-o religie? (A aduce roade.) Când cei care răspândesc Evanghelia câștigă o persoană, spun că au adus un rod. Când se întâlnesc și stau de vorbă, întotdeauna discută câte roade au adus răspândind Evanghelia în locul cutare și cutare. Se compară unul cu altul pentru a vedea cine a adus mai multe roade și ce fel de roade sunt acestea. De ce fac astfel de comparații? Comparându-și în mod superficial numărul roadelor, ce compară ei, de fapt? Își compară meritele și calificările pentru intrarea în Împărăția Cerurilor. Dacă fac asemenea comparații între ei înșiși, oare văd ei lucrarea de răspândire a Evangheliei ca fiind datoria lor? De ce acordă atâta importanță roadelor pe care le aduc? Ei cred că roadele pe care le aduc sunt legate cumva de faptul de a se duce în Cer, de a primi binecuvântări și a câștiga răsplătiri. Dacă aceste roade nu ar avea nicio legătură cu lucrurile respective, ar face comparațiile acestea ori de câte ori se întâlnesc? S-ar compara în alte privințe. S-ar compara în orice privință legată de primirea de răsplătiri și intrarea în Împărăția Cerurilor. Întrucât câștigarea de oameni și aducerea de roade prin răspândirea Evangheliei se leagă de mersul în Cer și de primirea de răsplătiri, pentru a realiza aceste lucruri oamenii nu se plictisesc niciodată să compare cine a câștigat mai multe persoane și a adus mai multe roade răspândind Evanghelia. Apoi, în inimile lor, pun la cale modalități de a câștiga mai multe persoane și de a aduce mai multe roade, astfel încât să-și îmbunătățească încrederea și calificările când vine vorba de a intra în Cer și a obține răsplătiri. Prin aceste lucruri, atitudinea a tot felul de oameni cu privire la răspândirea Evangheliei devine evidentă. Oare atitudinea și motivația lor referitoare la răspândirea Evangheliei este dorința de a-și îndeplini îndatoririle ca ființe create? (Nu.) Acesta e un punct de vedere incorect. Obiectivul lor nu este să-și îndeplinească bine îndatoririle, nu este să împlinească însărcinarea dată de Dumnezeu, ci să obțină răsplătiri. A-ți face datoria într-o manieră atât de tranzacțională în mod evident nu este conform cu adevărul, ci încalcă adevărul. Nu este în conformitate cu intenția lui Dumnezeu, ci detestabil pentru El. Indiferent de cantitatea de roade aduse de acești oameni, ea nu are nicio influență asupra destinațiilor lor finale. Ei privesc răspândirea Evangheliei ca o profesie, ca o cale sau o punte spre dobândirea de binecuvântări și răsplătiri. Îndeplinindu-și îndatoririle și acceptând această însărcinare, intenția unor astfel de oameni nu este să împlinească însărcinarea de la Dumnezeu ori să-și îndeplinească bine îndatoririle, ci numai să dobândească binecuvântări și răsplătiri. În consecință, astfel de oameni, indiferent cât de multe roade aduc, nu sunt nici martori, nici predicatori. Lucrarea pe care o fac ei nu este îndeplinirea unei datorii, ci doar trudă și muncă făcută pentru a obține binecuvântări pentru sine. Aici, problema cea mai gravă nu este pur și simplu că țelul lor în răspândirea Evangheliei este de a obține binecuvântări și răsplătiri, ci că folosesc faptul că ei câștigă oameni prin răspândirea Evangheliei ca pe o fisă în schimbul căreia să primească de la Dumnezeu răsplătiri și binecuvântarea intrării în Cer. Nu e asta o problemă foarte gravă? Care e esența acestei probleme? Ei scot Evanghelia la vânzare, „vânzând-o” în schimbul binecuvântărilor. În asta, nu este oarecum natura de a încerca să facă o afacere cu Dumnezeu? Aceasta e esența intențiilor, practicilor lor și natura acțiunilor lor. Vânzarea Evangheliei în schimbul răsplătirilor pare a fi problema existentă în rândurile așa-numiților „predicatori” din lumea religioasă. Așadar, oare cei care acum îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei în casa lui Dumnezeu au aceeași problemă? (Da.) Care este problema esențială comună ambelor categorii? Este aceea că vând Evanghelia în schimbul mulțumirii și confirmării lui Dumnezeu, pentru a-și realiza obiectivul de-a obține binecuvântări și de-a avea acea destinație frumoasă. Poate unii dintre voi nu sunteți convinși când problema e prezentată în felul acesta, dar, în realitate, mulți oameni chiar așa se comportă.

După ce câștigă oameni, multora dintre cei ce răspândesc Evanghelia li se pare că sunt capabili să mântuiască persoane și că au făcut un mare serviciu, deseori spunându-le oamenilor care au acceptat Evanghelia de la ei: „Dacă nu ți-aș fi predicat eu Evanghelia, niciodată nu ai fi putut să crezi în Dumnezeu. Datorită inimii mele iubitoare ai fost tu destul de norocos încât să primești Evanghelia.” Iar după ce oamenii respectivi au acceptat Evanghelia de la ei, același gen de persoană se va gândi mereu să-i întrebe: „Cine ți-a împărtășit Evanghelia?” Acei oameni vor cântări întrebarea și vor gândi: „E adevărat că tu mi-ai predicat Evanghelia, însă a fost lucrarea Duhului Sfânt – nu pot spune că e meritul tău.” Și nu vor vrea să răspundă. Când nu vor răspunde, cei care întreabă se vor enerva și vor continua să-i chestioneze. Care e intenția din spatele chestionării lor permanente? Vor să-și aroge meritul. Printre cei care răspândesc Evanghelia sunt și unii care determină pe cineva să accepte Evanghelia, dar refuză să-l predea bisericii atunci când acesta îndeplinește condițiile pentru a o pătrunde. Există unii răspânditori ai Evangheliei care le răspândesc Evanghelia mai multor oameni și nu-i predau, iar unii care răspândesc Evanghelia la 20 sau 30 de oameni – suficienți pentru a înființa o biserică – și nu-i predau nici ei. De ce nu-i predau bisericii pe acești oameni? Ei spun: „Oamenii ăștia nu au încă o temelie foarte solidă. Să așteptăm până când vor avea o temelie solidă, până când nu vor avea îndoieli, până când nu vor putea fi induși în eroare cu ușurință, apoi o să-i predau bisericii.” Peste o jumătate de an, oamenii aceștia vor avea o oarecare temelie și vor îndeplini principiile pentru intrarea în biserică, dar acești răspânditori ai Evangheliei tot nu-i vor preda. Vor să-i conducă singuri pe acești oameni. Ce intenție este în spatele acestui lucru? Dacă nu ar exista niciun profit de câștigat din asta, ar dori ei să-i conducă pe acești oameni? Ce profit caută? Caută să obțină câștig și avantaje personale de la oamenii respectivi. Dacă ar fi să-i predea bisericii pe acești oameni, nu ar putea obține acele beneficii. Trebuie, deci, să aveți discernământ cu privire la această problemă. E exact la fel cum numeroși pastori și prezbiteri din lumea religioasă știu perfect care este adevărata cale, dar n-o acceptă și nu le permit credincioșilor s-o accepte. De fapt, ei fac asta pentru prestigiul și profitul propriu. Dacă ar fi ca cei credincioși să accepte adevărata cale, pastorii și prezbiterii aceia nu ar putea să profite de pe urma credinței lor. Astfel de răspânditori ai Evangheliei se tem că, odată ce destinatarii Evangheliei se vor alătura bisericii, ei vor fi uitați și deci nu vor mai putea profita de pe urma credinței lor. De aceea nu-i predau bisericii pe acești oameni. Când îi vor preda pe acești oameni astfel de răspânditori ai Evangheliei? Odată ce toți oamenii aceia vor asculta de ei și li se vor supune, atunci îi vor preda bisericii. După ce oamenii aceștia intră în biserică, unii dintre ei, care au o umanitate destul de bună, o înțelegere pură și iubesc adevărul, vor asculta predici deseori și vor ajunge să înțeleagă unele adevăruri, fiind capabili, în consecință, să discearnă aceste persoane care le-au împărtășit Evanghelia. Atunci vor spune: „Persoana aceea pare a fi un antihrist, ca Pavel.” Următoarea dată când se vor întâlni, nu le vor da nicio atenție acelor răspânditori ai Evangheliei. Când vor fi ignorați, răspânditorii aceștia se vor enerva și vor spune: „Ești nerecunoscător! Dacă nu ți-aș fi împărtășit evanghelia, ai fi ajuns oare să crezi în dumnezeu? Ai fi găsit adevărata cale? M-ai uitat pe mine, mama ta, acum, că ai pe altcineva să te conducă?” Vor să fie văzuți ca o mamă. Au rațiune oamenii care vorbesc așa? (Nu.) Dacă cineva ajunge să spună asta, în mod sigur nu e bun de nimic. De ce spun lucrul acesta? Când ei răspândesc Evanghelia lui Dumnezeu, ai cui sunt oamenii pe care îi câștigă ei? (Ai lui Dumnezeu.) Deși poate lucrează din greu pentru a răspândi Evanghelia, oamenii pe care îi câștigă nu sunt ai lor, ci ai lui Dumnezeu. Cei care acceptă Evanghelia vor să-L urmeze pe Dumnezeu, nu să creadă în cei care le-au predicat Evanghelia; însă genul acesta de răspânditor al Evangheliei nu le îngăduie să se alăture bisericii și să-L urmeze pe Dumnezeu, ci vor să-i păstreze pe acești oameni în mâna lor, sub controlul lor, și să-i facă să-i urmeze pe ei. Nu-i acesta jaf la drumul mare din răspândirea Evangheliei? Genul acesta de răspânditor al Evangheliei împiedică oamenii să vină înaintea lui Dumnezeu, procedând în așa fel încât acei oameni să aibă nevoie de acceptul lor pentru a veni înaintea lui Dumnezeu, astfel încât totul să trebuiască să fie comunicat prin ei. Nu încearcă să profite de pe urma credinței acelor oameni? Nu vor oare să-i controleze pe aceștia? (Ba da.) Ce fel de comportament e acesta? E comportamentul Satanei, pur și simplu! Asta înseamnă că un antihrist și-a arătat adevărata față și că vrea să controleze biserica și pe aleșii lui Dumnezeu. Oameni de genul acesta se găsesc în biserici peste tot. În cazuri grave, e posibil ca ei să controleze zeci sau chiar sute de oameni. În cazuri mai puțin grave, când le predică Evanghelia câtorva oameni, doar le cer permanent recunoștință, aduc vorba despre datoria acestora față de ei ori de câte ori se întâlnesc și întotdeauna menționează lucruri din perioada când oamenii aceștia au început să creadă. Oare de ce menționează mereu asemenea lucruri? Pentru ca oamenii respectivi să nu uite bunăvoința lor și să nu uite a cui predicare le-a dat posibilitatea de a intra în casa lui Dumnezeu și cui ar trebui să-i revină meritul. Ei au un scop când aduc vorba despre asemenea chestiuni și, dacă acesta nu e atins, îi ceartă pe oamenii respectivi. Care e primul lucru pe care-l spun ei pentru a-i certa? (Că sunt nerecunoscători.) Au aceste cuvinte ale lor rațiune? (Nu.) De ce spuneți că le lipsește rațiunea? (Fiindcă acești răspânditori ai Evangheliei nu stau la locul lor cuvenit. Răspândirea Evangheliei este datoria lor, este ceva ce trebuie să facă. Și totuși, după ce îi determină pe oameni să accepte Evanghelia, ei privesc asta ca pe o contribuție pe care au adus-o, nu ca pe datoria lor.) Mereu consideră că au adus o contribuție răspândind Evanghelia. Asta e greșit. Pe de o parte, ei nu stau la locul lor cuvenit. Dumnezeu este Cel care mântuiește oameni, iar oamenii pot doar să coopereze în această privință. Ce poate realiza cineva dacă Dumnezeu nu lucrează? Pe de altă parte, faptul că răspândesc altor persoane Evanghelia nu este contribuția lor. Nu au adus nicio mare contribuție. Este datoria lor. Dumnezeu este Cel care vrea să câștige oameni, răspânditorii Evangheliei doar cooperează cu El puțin. A mântui și a câștiga oameni este treaba lui Dumnezeu și nu are nimic de-a face cu răspânditorii Evangheliei. Ei nu pot să facă aceste lucruri. Răspândind Evanghelia, ei doar execută sarcina de-a o transmite, ei pur și simplu împărtășesc altor oameni Evanghelia din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Acesta nu poate fi numit vreun gest de bunăvoință pe care-l acordă oamenilor, deci dacă aceștia nu le dau atenție, nu sunt nerecunoscători. Nu se întâmplă deseori astfel de lucruri când oamenii își îndeplinesc îndatoririle de a răspândi Evanghelia? S-a dezvăluit în voi genul acesta de corupție? (Da.) A fost o dezvăluire gravă? Ați mers până într-acolo încât să-i certați pe alții? Ați mers până într-acolo încât să-i urâți? Ați mers până într-acolo încât să doriți să blestemați și să controlați oamenii? Îți dorești să domini și să controlezi pe oricine primește Evanghelia de la tine. Vrei să-i iei pentru tine pe oamenii aceia, în loc să-i predai lui Dumnezeu. Te aștepți ca oricine primește Evanghelia de la tine să fie progenitura ta loială. Aveți astfel de gânduri? Mulți oameni tratează predicarea Evangheliei ca pe o aducere de roade. Consideră că oricine primește Evanghelia de la ei devine rodul și discipolul lor și trebuie să-i urmeze ascultător și să-i trateze ca pe Dumnezeul și stăpânul său. Voi gândiți așa? Chiar dacă nu ajungeți la o extremă atât de flagrantă, totuși aveți acest aspect al unei firi corupte. De ce? În esență, se reduce la cele două chestiuni: pe de o parte, oamenii nu stau la locul lor cuvenit și nu știu cine sunt; pe de altă parte, nu privesc răspândirea Evangheliei ca fiind datoria lor. Dacă tratezi răspândirea Evangheliei ca fiind datoria ta, vei înțelege că, indiferent ce faci, indiferent câtor oameni le predici sau pe cât de mulți îi câștigi, asta e doar îndeplinirea datoriei de ființă creată, că este o responsabilitate și obligație pe care se cuvine s-o îndeplinești și că nu este o mare contribuție demnă de menționat. A înțelege problema în felul acesta este în acord cu adevărul. Dar de ce unii oameni care predică Evanghelia sunt în stare să-i controleze pe cei care primesc Evanghelia de la ei și să-i facă să fie ai lor? Deoarece sunt prea aroganți și neprihăniți de sine din fire și nu au niciun strop de rațiune. De asemenea, deoarece nu înțeleg adevărul și nu au înlăturat acest aspect al firii lor corupte. De aceea pot să facă asemenea lucruri stupide, arogante și barbare, care-i dezgustă pe alți oameni și sunt detestate de Dumnezeu.

Când oamenii fac ceva, când au un mic capital ori aduc o contribuție, vor să se laude cu ea, vor să controleze oamenii, vor ca în schimbul a ceea ce au făcut să primească recompense ori să-și asigure o destinație bună. Unii ar merge până-ntr-acolo încât să încerce să facă negoț folosind Evanghelia lui Dumnezeu. Ce negoț vor ei să facă? Iată un exemplu. Când un asemenea om sosește în casa unui potențial destinatar al Evangheliei și vede că familia acestuia este săracă, se gândește că probabil nu va avea beneficii împărtășindu-i acestei persoane Evanghelia. În consecință, nu este interesat de ea sau chiar o discriminează. Ori de câte ori o vede, se simte nemulțumit și îi spune conducătorului său: „Persoana aceea nu va putea să creadă în Dumnezeu. Și chiar de-ar fi să creadă, nu ar putea dobândi adevărul.” Asta e scuza pe care o folosește pentru a evita să-i împărtășească Evanghelia. Nu peste mult timp, un altul se duce să-i împărtășească Evanghelia acestei persoane, și ea o acceptă. Cum poate explica lucrul acesta primul răspânditor al Evangheliei? Cum a putut să spună că persoana aceasta nu va crede în Dumnezeu? Cum a putut să fie atât de arbitrar? Cum putea el să știe dacă cineva va crede sau nu, din moment ce nu i-a împărtășit Evanghelia? Nu putea să știe. De ce nu a câștigat-o pe această persoană? Nu a reușit s-o câștige tocmai fiindcă a avut prejudecăți împotriva ei, a desconsiderat-o și nu a dat dovadă de o inimă iubitoare față de ea. Făcându-și datoria în modul acesta, el era neglijent. Nu a dat dovadă de o inimă iubitoare și nu și-a îndeplinit responsabilitatea. Acesta e un merit sau o lipsă în ochii lui Dumnezeu? (O lipsă.) Este o fărădelege, categoric. De ce s-a întâmplat fărădelegea asta? Oare nu pentru că nu a putut obține niciun beneficiu de la acel destinatar al Evangheliei? Când a văzut că a-i împărtăși Evanghelia acelei persoane nu îi va aduce niciun profit, a simțit o aversiune față de ea și s-a răzbunat, nevrând s-o lase să dobândească mântuirea și găsind, apoi, tot felul de motive și scuze pentru a evita să-i împărtășească Evanghelia. Aceasta e o gravă neglijare a datoriei și o gravă fărădelege! Să refuzi să-i împărtășești Evanghelia cuiva atunci când nu se poate obține niciun profit – ce fel de atitudine e asta? Nu e asta o manifestare tipică pentru un om care vinde Evanghelia? (Ba da.) În ce fel vinde el Evanghelia? Explicați amănuntele și procesul! (Acel răspânditor al Evangheliei a hotărât dacă voia sau nu să-i împărtășească Evanghelia cuiva în funcție de posibilitatea sau imposibilitatea de a beneficia de pe urma acestui lucru. Asta echivalează cu a trata Evanghelia lui Dumnezeu ca pe o marfă și a o vinde ca să obții beneficiile pe care le dorești. Când omul în cauză a văzut că nu erau beneficii de câștigat, a refuzat să răspândească Evanghelia.) El consideră Evanghelia lui Dumnezeu drept bunul lui personal. Dacă vede pe cineva dintr-o familie puternică și bogată, care e bine hrănit și bine îmbrăcat, își spune: „Dacă-i împărtășesc Evanghelia, pot să stau în casa lui și pot să am și mâncare și haine bune”, apoi decide să-i predice Evanghelia persoanei respective. Ce fel de comportament e acesta? Este un exemplu tipic de persoană care vinde Evanghelia. Acest răspânditor al Evangheliei tratează Evanghelia lui Dumnezeu și fericita știre a noii lucrări a lui Dumnezeu ca pe o marfă și ca bunul său personal, înșelându-i și păcălindu-i pe alții la fiecare pas pentru a-și asigura profitul și lucrurile de care are nevoie pentru sine. Asta înseamnă oare a-ți îndeplini datoria? Asta se numește a face afaceri și a profita de pe urma unui comerț ambulant cu Evanghelia. Să faci comerț ambulant înseamnă să-ți vinzi din lucruri, făcând negoț, și să obții în schimb banii sau lucrurile materiale pe care le dorești. Deci, cum face persoana în cauză comerț ambulant cu Evanghelia? Depinde dacă poate să obțină beneficii de la potențiali destinatari ai Evangheliei. Asta înseamnă: „O să-ți împărtășesc Evanghelia dacă îmi aduce un beneficiu. Dacă nu-i niciun profit în asta pentru mine, voi găsi o scuză să nu ți-o predic. Va fi, pur și simplu, o tranzacție care nu a funcționat.” De ce nu a funcționat tranzacția aceasta? Nu a funcționat pentru că răspânditorul Evangheliei nu a putut profita de pe urma ei. Cum numim tipul acesta de oameni? Se numesc „șarlatani ambulanți.” Nu au nimic real de oferit, dar se duc peste tot înșelându-i și păcălindu-i pe alții, bazându-se pe cuvintele lor ca să facă bani și să obțină profituri. Își îndeplinesc oare datoria predicând Evanghelia în felul acesta? Pur și simplu fac rău. Acțiunile lor nu au nicio legătură cu îndeplinirea datoriei, căci ei nu privesc răspândirea Evangheliei ca fiind datoria lor și nu o văd ca fiind responsabilitatea ori obligația lor, sau ca pe o însărcinare încredințată lor de Dumnezeu. Mai curând o văd ca o slujbă, o profesie făcută în schimbul lucrurilor de care au nevoie, pentru a-și satisface propriile interese și cereri. Există, chiar, unii oameni care nu vor să plece atunci când merg să predice Evanghelia în zone bogate, fiindcă acolo mănâncă bine, se îmbracă bine și stau în locuri frumoase. Încep să plângă în fața destinatarilor Evangheliei spunându-le cât de săraci sunt ei: „Uitați-vă cum vă înconjoară aici harul și binecuvântările lui Dumnezeu! Fiecare familie are mașina ei, trăiește în mica ei vilă și se îmbracă bine. Mâncați și carne în fiecare zi. Asta nu e cu putință acolo de unde venim noi.” Auzind asta, destinatarii Evangheliei spun: „Dacă locul în care trăiți e atât de sărac, haideți și stați aici cu noi des!.” Apoi le dau niște lucruri acestor răspânditori ai Evangheliei. Asta e o formă mascată de solicitare și extorcare de bani și bunuri materiale de la oameni. Pe ce se bazează extorcarea lor? „Noi v-am predicat Evanghelia lui Dumnezeu și nu am căpătat nimic în schimb. Am îndeplinit însărcinarea dată de Dumnezeu. Voi ați primit binecuvântări atât de mari, deci ar trebui să răsplătiți iubirea lui Dumnezeu și să ne dați un mic ajutor caritabil. Nu e ceea ce merităm, oare?” În felul acesta, ei folosesc diverse mijloace pentru a extorca de la oameni în mod mascat, direct sau indirect, bani și bunuri materiale. Folosesc răspândirea Evangheliei ca pe o ocazie de-a căuta beneficii personale. Prima manifestare a acestui lucru este vânzarea Evangheliei, care e cea mai gravă în natura sa. Cea de-a doua manifestare este extorcarea mascată. Ca urmare, în rândurile oamenilor care îndeplinesc datoria de răspândire a Evangheliei, buzunarele unora încep să se umfle pe nesimțite în timp ce predică Evanghelia și devin bogați. Unii spun: „Nu-i bine să fii bogat? Nu e asta binecuvântarea lui Dumnezeu?” Prostii! Te bazezi pe șmecheriile și manevrele tale ca să extorchezi și să smulgi lucruri de la oameni, și apoi pretinzi că-i binecuvântarea lui Dumnezeu. Care este natura unor asemenea cuvinte? Ele sunt blasfemie împotriva lui Dumnezeu. Asta nu e binecuvântarea lui Dumnezeu. El nu binecuvântează oamenii în felul acesta. Atunci, de ce ar apărea în cineva o asemenea idee? Este rezultatul ambițiilor sale și al naturii lui lacome, satanice.

Toți cei care răspândesc Evanghelia suferă mult. Uneori sunt persecutați și atacați de oameni religioși, sau chiar predați regimului Satanei. Dacă sunt puțin imprudenți, este probabil să fie arestați de marele balaur roșu. Totuși, cei care iubesc adevărul pot să abordeze corect astfel de lucruri, pe când cei care nu iubesc adevărul se vor plânge adesea de cea mai mică suferință. Unii dintre cei care răspândesc Evanghelia au spus lucruri precum: „I-am predicat unei persoane Evanghelia și, după ce am vorbit așa de mult timp, nici măcar nu mi-a dat un pahar de apă. Nu vreau să-i predic.” E o problemă că cineva nu le-a dat un pahar de apă? În cuvintele acestor răspânditori ai Evangheliei e ascuns un tip de fire. Subînțelesul este că răspândirea Evangheliei merită făcută numai atunci când e plăcută și profitabilă. Dacă presupune suferință sau dacă ei nici măcar nu primesc un pahar de apă, atunci nu merită făcută. În lucrul acesta există o intenție de a solicita ceva și de a încheia o tranzacție. Dacă mereu există o natură tranzacțională în modul în care un om răspândește Evanghelia, oare se sacrifică el sincer pentru Dumnezeu? Dacă nu poate suporta nici măcar stropul acesta de suferință când își face datoria și un lucru minor îl poate determina să devină negativ, poate el să-și îndeplinească datoria în mod adecvat? Aceștia vor spune, de asemenea: „În afară de faptul că nu mi s-a dat apă deloc, nu mi-a dat nimic de mâncare la prânz.” E oare o problemă dacă cineva nu i-a lăsat pe acești răspânditori ai Evangheliei să stea și să mănânce cu el? Ei răspândesc Evanghelia de mai mulți ani și mereu dau atenție modului în care oamenii îi găzduiesc, ce le dau să mănânce și să bea și ce daruri primesc. De ce se întâmplă asta? Nu știu oare cum să-i trateze pe oamenii care investighează adevărata cale? Aceasta e o problemă ce ține de caracterul lor. Au măcar vreun pic de iubire pentru oameni în inimile lor? Și de ce încă tot nu înțeleg genurile de suferință pe care ar trebui să le îndure cei care răspândesc Evanghelia și cum ar trebui să practice adevărul? De ce nu au pus deloc în practică lucrul acesta? E oare o problemă dacă oamenii cărora le predici Evanghelia nu-ți dau apă să bei ori mâncare să mănânci? Asta nu e o problemă. Să le împărtășim oamenilor Evanghelia înseamnă să ne îndeplinim obligația; este datoria noastră. Nu există nicio condiție în plus. Oamenii cărora le predici nu sunt obligați să te hrănească, să te servească ori să-ți zâmbească. Nu trebuie să plece urechea la tot ce spui și să-ți dea ascultare. Nu au o asemenea obligație. Dacă poți să gândești în modul acesta, este obiectiv și rațional. Atunci, vei fi capabil să privești corect aceste lucruri. Prin urmare, cum ar trebui să fie tratat cineva care investighează adevărata cale? Atât timp cât se conformează principiilor casei lui Dumnezeu pentru răspândirea Evangheliei, avem obligația să i-o predicăm; și chiar dacă atitudinea sa actuală este precară și de neacceptare, trebuie să practicăm răbdarea. Cât timp și în ce măsură trebuie să avem răbdare? Până când te respinge și nu te lasă să intri în casa lui și nicio discuție nu funcționează, nici să-l suni sau să pui pe altcineva să-l invite, și nu te recunoaște. În cazul acesta, nu există nicio modalitate de a-i răspândi Evanghelia. Atunci îți vei fi îndeplinit responsabilitatea. Aceasta este ceea ce înseamnă să-ți îndeplinești datoria. Totuși, atât timp cât există un strop de speranță, ar trebui să te gândești la toate modurile posibile și să faci tot ce poți pentru a-i citi cuvintele lui Dumnezeu și a-i mărturisi pentru lucrarea lui Dumnezeu. Să spunem, de exemplu, că ai fost în contact cu cineva vreme de doi sau trei ani. Ai încercat să-i împărtășești Evanghelia și să mărturisești pentru Dumnezeu de multe ori, dar el nu are nicio intenție de a accepta acest lucru. Cu toate acestea, înțelegerea lui este destul de bună și el chiar este un potențial destinatar al Evangheliei. Ce ar trebui să faci? În primul rând, categoric nu trebuie să renunți la el, ci ar trebui să menții interacțiuni normale cu el și să continui să-i citești cuvintele lui Dumnezeu și să mărturisești pentru lucrarea lui Dumnezeu. Nu renunța la el; ai răbdare până la final. Într-o oarecare zi neștiută, se va trezi și va simți că este timpul să investigheze adevărata cale. De aceea, practicarea răbdării și perseverarea până la capăt este un aspect foarte important al răspândirii Evangheliei. Și de ce să faci asta? Pentru că este datoria unei ființe create. Întrucât ești în contact cu el, ai obligația și responsabilitatea de a-i predica Evanghelia lui Dumnezeu. Există multe procese din momentul în care aude pentru prima dată cuvintele lui Dumnezeu și Evanghelia până când se întoarce, iar acest lucru necesită timp. Această perioadă cere să ai răbdare și să aștepți, până când vine ziua aceea când el se întoarce și îl aduci înaintea lui Dumnezeu, înapoi în casa Sa. Aceasta este obligația ta. Ce este o obligație? Este o responsabilitate de la care nu te poți sustrage, de care ești legat printr-o datorie de onoare. Este exact ca modul în care o mamă își tratează propriul copil. Oricât de neascultător sau răutăcios ar fi copilul sau dacă este bolnav și nu vrea să mănânce, care este obligația mamei? Știind că acesta e copilul ei, ea îl adoră și îl iubește și are grijă de el cu atenție. Nu are nicio importanță dacă o recunoaște copilul ca fiind mama lui sau nu și nu contează cum o tratează – ea rămâne în aceeași măsură alături de el, protejându-l, fără să plece o clipă, așteptând mereu ca el să creadă că ea este mama sa și să se întoarcă în îmbrățișarea ei. În acest fel, ea veghează în mod constant asupra lui și are grijă de el. Asta înseamnă responsabilitatea; asta înseamnă să fii obligat printr-o datorie de onoare. Dacă cei implicați în răspândirea Evangheliei ar practica în acest fel, având acest tip de inimă iubitoare pentru oameni, atunci ar susține principiile răspândirii Evangheliei și ar fi pe deplin capabili să obțină rezultate. Dacă mereu se scuză și vorbesc despre condițiile lor, nu vor fi capabili să răspândească Evanghelia și nu-și vor îndeplini datoria. Unii oameni care răspândesc Evanghelia sunt mereu mofturoși în privința potențialilor destinatari ai Evangheliei, că aceștia au prea multe întrebări, dificultăți și au un calibru scăzut și, în consecință, ei nu sunt dispuși să sufere și să plătească un preț pentru a-i câștiga. Însă dacă proprii lor părinți și rude au o mulțime de dificultăți și un calibru scăzut, totuși pot să-i trateze cu o inimă iubitoare. Oare asta nu înseamnă că nu tratează nepărtinitor oamenii? Au inimi iubitoare oamenii aceștia? Sunt ei oameni care arată considerație pentru intențiile lui Dumnezeu? Categoric nu. Când răspândesc Evanghelia, mereu caută orice motive și scuze pot să găsească, bazate pe condiții obiective, pentru a nu le predica oamenilor Evanghelia sau, indiferent pe cine văd, nu-l consideră plăcut și-l cred a fi inferior lor și întotdeauna li se pare că nu au cui să-i predice Evanghelia. Drept urmare, sfârșesc prin a nu determina nici măcar o persoană să accepte Evanghelia. Există oare principii în răspândirea Evangheliei în felul acesta? Un astfel de om nu se gândește deloc la intențiile sau cerințele lui Dumnezeu. Oricine care poate recunoaște că ale lui Dumnezeu cuvinte sunt adevărul și oricine care poate accepta adevărul este un potențial destinatar al Evangheliei, dacă nu sunt persoane evident rele sau absurde. Dacă oamenii ar arăta cu adevărat considerație pentru intențiile lui Dumnezeu, și-ar îndeplini îndatoririle și ar trata lumea în mod principial. Indiferent ce probleme au oamenii care investighează adevărata cale sau cât de mult își dezvăluie firile corupte, câtă vreme pot să recunoască și să accepte adevărul, neobosit ar trebui să le citești cuvintele lui Dumnezeu și să mărturisești pentru lucrarea Sa. Acesta e principiul care trebuie urmat în răspândirea Evangheliei.