Știți ce este, de fapt, un fariseu? Există farisei în jurul vostru? De ce acești oameni sunt numiți „farisei”? Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, dacă nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu pot înțelege exact adevărul și, deci, oricât de frumos sună cuvintele lor, acestea nu sunt adevărul-realitate, ci cuvinte și doctrine. Unii oameni se concentrează doar să spună papagalicește cuvinte și doctrine, imită grosolan pe oricine ține cele mai elevate predici, astfel încât, în doar câțiva ani, ei recită cuvintele și doctrinele în mod din ce în ce mai avansat și sunt admirați și venerați de mulți oameni, după care încep să se camufleze și acordă o mare atenție cuvintelor și faptelor lor, arătându-se a fi deosebit de evlavioși și spirituali. Ei folosesc aceste așa-numite teorii spirituale pentru a se camufla. Doar despre asta vorbesc oriunde merg, lucruri amăgitoare care se potrivesc noțiunilor oamenilor, dar cărora le lipsește adevărul-realitate. Și, prin predicarea acestor lucruri – lucruri care sunt în acord cu noțiunile și gusturile oamenilor – ei induc în eroare mulți oameni. Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se sacrifică pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își conduc propriile afaceri și operațiuni în biserică, profitând de biserică și furând ofrandele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu… Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni. De unde vin acești farisei? Apar ei oare printre non-credincioși? Nu, toți apar printre credincioși. De ce devin farisei acești oameni? I-a făcut cineva astfel? Este evident că nu așa stau lucrurile. Care este motivul? Este acela că așa e natura-esență pe care o au, iar asta e din cauza căii pe care au mers. Ei folosesc cuvintele lui Dumnezeu doar ca instrument ca să predice și să profite de biserică. Își înarmează mințile și gurile cu cuvintele lui Dumnezeu, propovăduiesc false teorii spirituale și se prezintă ca fiind sfinți, iar apoi folosesc acest lucru drept capital ca să-și atingă scopul – acela de a profita de biserică. Ei numai predică doctrine, dar totuși nu au pus adevărul în practică. Ce fel de oameni sunt aceia care continuă să predice cuvinte și doctrine deși nu au urmat niciodată calea lui Dumnezeu? Aceștia sunt farisei ipocriți. Acele neînsemnate, așa-zise comportamente bune și bună purtare ale lor și puținul acela la care au renunțat și pe care l-au sacrificat sunt obținute în întregime constrângându-și și îngrădindu-și voința. Acele acțiuni sunt întru totul false și toate sunt prefăcătorii. În inimile acestor oameni nu există nicio fărâmă de frică față de Dumnezeu și nici nu au vreo credință adevărată în Dumnezeu. Mai mult decât atât, ei sunt neîncrezători. Dacă oamenii nu urmează adevărul, atunci vor merge pe o astfel de cale și vor deveni farisei. Nu este acest lucru înspăimântător? Locul religios în care se adună fariseii devine o piață de desfacere. În ochii lui Dumnezeu, aceasta este religia; nu este biserica lui Dumnezeu, nici un loc în care El este venerat. Astfel, dacă oamenii nu urmăresc adevărul, indiferent cu cât de multe cuvinte literale și doctrine superficiale despre cuvântările lui Dumnezeu se echipează, nu le vor fi de niciun folos. Unii spun: „E inutil, indiferent cu cât de multe mă echipez, așa că nu o să mă echipez deloc.” Ce spun ei? Nu e un nonsens? Nu e un discurs absurd? Cu ce scop am părtășie despre aceste cuvinte? De a te împiedica să te echipezi cu cuvintele lui Dumnezeu? (Nu.) Trebuie să te echipezi cu cuvintele lui Dumnezeu, dar lucrul crucial care trebuie să-ți fie clar este că nu se cuvine să folosești cuvintele lui Dumnezeu pentru a te promova în vreun fel și nici nu se cuvine să le folosești drept capital pentru a profita de pe urma bisericii, cu atât mai puțin să le folosești ca pe o armă pentru a-i lovi pe alții. Ce sunt cuvintele lui Dumnezeu? Cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul, calea și viața care înlătură firile corupte ale oamenilor. Dacă aplici și practici perfect aceste cuvinte, atunci vei obține adevărul; adevărul nu va fi pentru tine doctrine sau doar cuvinte, ci va fi viața-realitate pe care o vei avea. Odată ce ai obținut adevărul, ai obținut viața.

Cu privire la subiectul despre care tocmai am vorbit, că Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor, voi împărtăși o poveste: a fost odată o femeie frumoasă care era căsătorită cu un bărbat bogat. De obicei, cum privește lumea astfel de căsnicii? Femeia frumoasă dorește banii omului bogat, iar bărbatul bogat dorește femeia frumoasă pentru înfățișarea ei; fiecare ia ce are nevoie și nu există dragoste adevărată – este o căsătorie tranzacțională. Potrivit închipuirilor lumii, această femeie frumoasă sigur avea să cheltuiască banii făcând risipă, trăind luxos, dar ea nu a făcut acest lucru. Trăia ca o gospodină obișnuită, făcând treburi; în fiecare zi, era harnică și conștiincioasă, era bună cu soțul ei și familia lui, astfel că putea fi numită virtuoasă și bună. Dar cum o trata bărbatul bogat? În primul rând, își făcea griji că această femeie frumoasă nu va putea trăi cu el cu sinceritate, iar căsătoria lor nu va dura, așa că și-a păstrat toate bogățiile și lucrurile importante pentru el. Le-a pus pe toate pe numele lui, în loc să fie sub controlul soției. Dar frumoasei femei nu-i păsa de nimic din toate acestea. Indiferent cum o trata soțul ei – fie că nu avea încredere în ea, fie că o restricționa financiar – ea nu manifesta nicio reticență sau nemulțumire. Mai degrabă, era și mai harnică. După câțiva ani, frumoasa femeie a născut câțiva copii și a continuat să aibă grijă de întreaga ei familie ca și înainte, ca o soție bună și o mamă iubitoare; era ascultătoare, blândă și grijulie cu soțul ei. În cele din urmă, într-o zi, bogatul a simțit că soția lui nu era așa cum și-o imaginase: ea nu dorea bogățiile lui, nici lucrurile lui materiale. Nu avea cerințe suplimentare în afară de cele ale unei vieți normale și, în plus, sacrifica foarte mult pentru a gestiona familia – tinerețea, aspectul și timpul ei. Era harnică și conștiincioasă față de familie, fără să se plângă vreodată. Omul bogat era impresionat. După ce s-a simțit impresionat, care a fost primul lui gând? Nu s-a gândit oare: „Ah, soția mea e atât de demnă de încredere, dar eu m-am îndoit de ea și m-am ferit de ea. A fost nedrept din partea mea să o tratez așa. Ar trebui să-i dau toate bogățiile și lucrurile mele să aibă grijă de ele, pentru că ea este dragostea mea adevărată, persoana în care se cuvine să am cea mai mare încredere și care este cea mai demnă de încrederea mea. Dacă nu cred în ea, dacă mă feresc de ea, atunci sunt nedrept cu ea. Un astfel de comportament e lipsit de caracter. A trecut deja prin atâția ani de încercări, nu mă mai pot îndoi de ea.” Nu s-a ivit acest gând după ce a văzut toate faptele? (Ba da.) Acest tip de gândire provine din judecata umană. Observarea comportamentului ei în timp ce i se întâmplau lucruri a dat naștere judecății lui, ceea ce a dat naștere definiției lui despre ea. Prin urmare, când bogatul a fost impresionat, și-a pus toate bogățiile pe numele soției sale, demonstrându-și încrederea totală în ea și răspunzându-i anilor mulți de loialitate și investiției ei în el. Pentru majoritatea oamenilor, asta este în conformitate cu conștiința, judecata, morala și etica umană. S-a încheiat chestiunea? (Nu.) După ce a trecut prin procedurile legale, bogatul și-a pus toate bogățiile pe numele soției sale. Într-o zi, bogatul s-a întors acasă să mănânce și, de îndată ce a intrat pe ușă, a simțit că atmosfera era greșită. Soția nu a venit să-i ureze bun-venit acasă ori să vorbească cu el, iar casa era rece. De ce masa, care până acum era de obicei plină cu mâncare, era goală astăzi? S-a uitat în spatele lui, iar pe masa din sufragerie a văzut o hârtie, pe care erau scrise două cuvinte mari – La revedere!

Povestea s-a terminat acum. Probabil că, mai mult sau mai puțin, toți înțelegeți ideea, deci care e scopul relatării acestei povești? (Să ne spună că oamenii nu pot fi de încredere și că se prefac foarte bine.) Omul bogat a fost înșelat de o aparență falsă. Această femeie frumoasă s-a prefăcut foarte bine; în toți acei ani, nu a lăsat să se întrevadă nici măcar un cusur, iar bogatul, în toți acei ani de viață cu ea, nu a văzut nici cel mai mic indiciu. Ce fel de persoană e această femeie frumoasă? (E insidioasă și vicleană și deosebit de șireată.) A avut această intenție de la bun început sau a intenționat să facă asta doar la urmă, după ce a obținut toate bogățiile? (De la început.) Care au fost intențiile ei inițiale când s-a căsătorit cu bărbatul bogat? Le-a manifestat? (Nu, le-a ascuns.) Deci, ce a lăsat ea să se vadă la suprafață? (O aparență falsă.) O aparență total falsă. Ce se afla în spatele acestei aparențe false, în profunzimea ei? (A vrut să obțină bogăție și profit.) Ea nu s-a căsătorit din sinceritate cu omul bogat, și-a dorit doar bogățiile lui. Indiferent că dura zece sau douăzeci de ani, atât timp cât putea să-l escrocheze de bogățiile lui, atunci nu conta pentru ea că trebuia să se căsătorească cu el sau să sacrifice toți acei ani de tinerețe și muncă grea. Acesta era gândul cel mai profund din inima ei. De ce natură sunt lucrurile pe care le-a făcut de dragul acestui gând? (Prefăcătorie și înșelăciune.) Merită amintite lucrurile pe care le-a făcut sau sunt detestabile pentru oameni? (Sunt detestabile.) Este bine sau rău? (Rău.) Totul este rău. Pe ce bază se determină că toate acțiunile ei și toate prețurile externe pe care le-a plătit sunt un rău? De unde vine această concluzie? (Se bazează pe intențiile și punctul de plecare al acțiunilor ei.) Deci, ce înțelegeți din această poveste? (Oamenii se uită la aparențele exterioare, dar Dumnezeu Se uită la esența oamenilor.) Acest lucru este sigur. De ce se uită oamenii la aspectul exterior? Pot oamenii să afle intențiile și motivațiile altora din cuvintele și acțiunile lor? Știți cum să le discerneți? (Putem să vedem unele evidente, de nivel superficial.) Puteți vedea unele manifestări externe, dar când înțelegeți adevărul și dețineți o parte din adevărul-realitate, nu veți putea vedea esența puțin mai clar? (Ba da.) De ce poate Dumnezeu să vadă atât de clar inimile oamenilor? Pentru că Dumnezeu este adevărul, El este atotputernic și scrutează profunzimile inimilor oamenilor. Credeți că oamenii au un standard de judecată corect după care îi pot judeca pe alții așa cum face Dumnezeu? (Nu, pentru că oamenii sunt toți de același fel, iar Dumnezeu este Creatorul.) Oamenii sunt toți de același fel, deci există diferențe între oameni? Există vreo diferență între cineva care are adevărul și cineva care nu îl are? Există vreo diferență între cineva care Îl cunoaște pe Dumnezeu și cineva care nu Îl cunoaște? Există vreo diferență între cineva care se teme de Dumnezeu și cineva care nu se teme? (Există.) Ce fel de persoană poate să vadă limpede esența altei persoane? (Cineva care Îl cunoaște pe Dumnezeu și se teme de El.) În ultimă instanță, cum poate o persoană să vadă limpede esența altei persoane? În ceea ce îi privește pe oameni, doar atunci când înțeleg adevărul și au adevărul-realitate, ei o pot discerne. Atunci, în ceea ce Îl privește pe Dumnezeu, de ce este El capabil să vadă limpede esența oamenilor? Cum explicați această chestiune? Se poate spune că Dumnezeu este standardul după care să judeci toți oamenii, evenimentele și lucrurile, că El este criteriul după care să judeci toate lucrurile pozitive și negative? (Da.) Care este elementul practic al acestor cuvinte? Conduita externă a unei persoane poate fi bună și perfectă, dar, dacă ai adevărul-realitate, poți discerne dacă practică sau nu adevărul. Cu toate acestea, dacă nu ai adevărul-realitate, când vezi o persoană cu o conduită perfectă, care își maschează foarte bine aspectul exterior, o deghizare fără cusur, atunci vei putea să vezi dacă practică sau nu adevărul? Nu vei ști să discerni. Fără adevărul-realitate, nu vei avea un standard după care să-i judeci pe alții și nu vei ști cum să-i judeci. Dacă vezi pe cineva cu o conduită exterioară bună, care vorbește foarte cordial, care suferă și se sacrifică mult, care în exterior nu dezvăluie nicio problemă și care nu are niciun neajuns demn de menționat, cum judeci dacă e o persoană bună sau rea, dacă iubește adevărul sau e scârbit de el? Cum discerni acest lucru? Dacă nu ai un standard pentru judecata ta, atunci vei fi orbit cu ușurință de comportamentul și acțiunile sale externe. Dacă ești orbit și înșelat de el, atunci vei putea discerne dacă e bun sau rău, dacă e amabil sau malefic? Nu vei putea. Unii spun: „Oare oamenii care înțeleg adevărul sunt capabili să scruteze inimile altora la fel ca Dumnezeu?” Oamenii nu au această capacitate. Chiar dacă au o înțelegere mai profundă a adevărului, asta nu înseamnă că dețin realitatea adevărului. Cu toate acestea, dacă o persoană înțelege adevărul, atunci poate discerne dacă altcineva e o persoană bună sau o persoană rea, dacă iubește adevărul sau nu, dacă e cinstit sau înșelător, dacă se teme de Dumnezeu sau e răzvrătit și ostil față de El și dacă Îl urmează cu sinceritate pe Dumnezeu sau e un ipocrit. Vei putea discerne toate aceste lucruri. În ultimă instanță, ce e cel mai important? (Să ai adevărul-realitate.) Oamenii care nu au adevărul-realitate nu pot înțelege nimic în detaliu; ei acționează întotdeauna cu nesăbuință și în moduri care sunt în conflict cu adevărul și care se împotrivesc lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt jalnici. Acest lucru are legătură cu importanța faptului că o persoană este sau nu capabilă să obțină adevărul și să intre în adevărul-realitate. Cum îi văd oamenii pe ceilalți când ei înșiși nu înțeleg adevărul? Îi pot privi pe ceilalți doar după propriile noțiuni și închipuiri. Când judecă și clasifică o altă persoană, se uită doar la calibrul și cunoștințele ei; privesc doar dacă purtarea sa externă este sau nu etică, dacă este sau nu conformă culturii tradiționale și moralei umane și dacă acțiunile ei sunt sau nu benefice altora. Dacă pot vedea că faptele și cuvintele unei persoane sunt, în fond, rezonabile, că sunt total în acord cu noțiunile umane de etică și morală și că sunt în acord cu gusturile fiecăruia, atunci vor clasifica acea persoană ca fiind o persoană bună. Cum îi clasifică, însă, Dumnezeu pe oameni? Oare toate aceste metode, pe care oamenii le folosesc pentru a ajunge la concluziile și la punctele lor de pornire, sunt standardele după care Dumnezeu hotărăște esența unei persoane? (Nu.) Pe ce Își bazează Dumnezeu hotărârea? Dumnezeu bazează determinarea naturii-esențe a unei persoane pe gândurile și ideile din inima acesteia și pe motivația cuvintelor și faptelor ei, care sunt intențiile și obiectivele ei. Tocmai din acest motiv se spune că Dumnezeu este Cel care scrutează profunzimile inimilor oamenilor. Poate un om să scruteze profunzimile inimii altor oameni? (Nu.) Oamenii pot vedea doar manifestările exterioare ale altora și intențiile pe care le dezvăluie prin vorbirea lor sau citind printre rânduri; în cel mai bun caz, oamenii sunt capabili să vadă aceste lucruri, așa că își pot baza determinarea comportamentului altora doar pe ceea ce văd și aud. Pe de altă parte, când Dumnezeu hotărăște cu privire la oameni, El nu Se uită numai la acțiunile lor, la direcția în care se îndreaptă sau la calitatea unei anumite acțiuni. Dumnezeu vrea să vadă gândurile lor cele mai adevărate, să vadă care sunt de fapt intențiile și obiectivele lor în timp ce acționează, căror lucruri dă naștere natura-esența lor și pe ce drum îi obligă aceste lucruri să pășească. Acestea sunt lucrurile la care Se uită Dumnezeu. Așa că vă întreb, Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor – la ce se referă „profunzimile inimilor oamenilor”? Simplu spus, sunt cele mai adevărate gânduri din inimile oamenilor. Așadar, în prezența lui Dumnezeu, indiferent cum te deghizezi, cum te ascunzi sau ce născocești pentru tine însuți, Dumnezeu are o înțelegere clară a tuturor gândurilor tale cele mai adevărate și a lucrurilor ascunse în părțile tale cele mai profunde, cele mai lăuntrice; nu există vreo persoană ale cărei lucruri ascunse, lăuntrice, să poată scăpa de controlul lui Dumnezeu. Înțelegeți ce spun? Cu zeci de ani de viață și comportament, acea femeie frumoasă a înșelat persoana cea mai apropiată de ea – dacă vi s-ar întâmpla același lucru, nu ați fi și voi înșelați? (Ba am fi.) Deci nu ați putea spune că nu numai că și-a înșelat soțul, ci v-a înșelat și pe voi și pe toți ceilalți? (Ba da.) Ea nu a divulgat nimănui cele mai adevărate gânduri ale inimii ei – nu le-a spus nimănui – și, în plus, deghizarea ei era fără cusur și nimeni nu era conștient de asta. Cu toate acestea, a neglijat un lucru – Dumnezeu urmărește tot ce fac oamenii. Poate că a reușit să-i înșele pe toți ceilalți, dar nu L-a putut înșela pe Dumnezeu. Acel bogat părea isteț pe dinafară, putea să câștige mulți bani, dar a căzut victimă unei femei. A fost o neglijență de moment din partea lui? (Nu.) Atunci care a fost cauza? Faptul că nu a putut să o vadă deslușit. Ce informații vă dau prin această poveste? Vă spun că trebuie să mergeți pe calea corectă atunci când credeți în Dumnezeu și să vă comportați bine și să nu o luați pe căi necinstite și rele. Ce sunt căile necinstite și rele? Credincioșii în Dumnezeu vor întotdeauna să se bazeze pe mici uneltiri, pe jocuri înșelătoare și viclene și pe trucuri pentru a-și acoperi propria corupție, defectele și greșelile și probleme precum propriul lor calibru slab; ei se ocupă întotdeauna de chestiuni după filosofii satanice, ceea ce nu li se pare prea rău. În chestiuni de nivel superficial, ei Îl lingușesc pe Dumnezeu și pe conducătorii lor, dar nu practică adevărul, nici nu acționează conform principiilor. Ei cântăresc cu atenție cuvintele și expresiile altora, gândindu-se mereu: „Cum a fost performanța mea recent? Toată lumea mă susține? Știe Dumnezeu despre toate lucrurile bune pe care le-am făcut? Dacă știe, mă va lăuda El? Care e poziția mea în inima lui Dumnezeu? Sunt eu important acolo?” Subînțelesul este dacă, drept persoană care crede în Dumnezeu, va obține binecuvântări sau va fi eliminată. A se gândi mereu la aceste chestiuni nu este o cale necinstită și rea? E într-adevăr o cale necinstită și rea, nu calea cea dreaptă. Deci, care este calea cea dreaptă? (A urmări adevărul și o schimbare a firii.) Corect. Pentru cei care cred în Dumnezeu, singura cale dreaptă e să urmărească adevărul, să dobândească adevărul și o schimbare a firii. Numai felul în care Dumnezeu îi conduce pe oameni să obțină mântuirea este calea adevărată, calea cea dreaptă.

Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor; El este capabil să vadă cele mai profunde părți ale inimilor oamenilor, cele mai adevărate gânduri ale lor. Când Dumnezeu spune „oamenii sunt viermi”, pe ce bază vorbește El? (Pe baza naturii-esență umane.) Ați cercetat vreodată cu atenție esența, starea și manifestările „viermilor” despre care vorbește și pe care îi vede Dumnezeu? Ce elemente ale esenței oamenilor Îl determină pe Dumnezeu să le spună asta? De ce spune Dumnezeu că oamenii sunt viermi? În ochii lui Dumnezeu, omenirea coruptă este în mod clar creația Sa; dar își îndeplinesc oamenii responsabilitățile și îndatoririle pe care se cuvine să le îndeplinească ființele create? Mulți oameni își fac datoria, dar cum e performanța lor în timp ce își fac datoria? În îndeplinirea datoriei lor, ei nu iau inițiativa; dacă nu sunt emondați sau disciplinați, atunci nu continuă să meargă înainte; au întotdeauna nevoie să se întâlnească, să aibă părtășie și să primească aprovizionare pentru a avea chiar și un pic de credință, unele mici elemente active – nu e asta firea lor coruptă? (Ba da.) Oamenii nu-și cunosc propria poziție, nici nu știu ce s-ar cuveni să facă, ce s-ar cuveni să urmărească sau drumul pe care ar trebui să meargă; în cea mai mare parte a timpului, chiar acționează după propria voință și aleargă razna. Dacă nu ar fi udarea și emondarea frecvente, dacă Dumnezeu nu ar rândui constant circumstanțele pentru a-i călăuzi pe oameni înapoi la El, ce ar face oamenii? Ai putea spune că nu numai că o astfel de persoană ar putea să nu-și facă bine datoria, ci s-ar și înrăutăți până în punctul în care ar deveni negativă, delăsătoare în lucrarea sa, ar acționa superficial și L-ar înșela pe Dumnezeu. Dacă cineva nu poate face datoria pe care se cuvine să o facă, atunci care este calitatea tuturor acțiunilor sale? Ai putea spune că sunt toate fapte rele – aceste persoane fac doar rău! Toată ziua, gândurile lor nu au nimic de-a face cu adevărul, nimic de-a face cu a urma calea lui Dumnezeu. În fiecare zi, mănâncă trei mese consistente fără să se gândească vreun pic sau să depună vreun efort; chiar dacă au într-adevăr vreun gând, acesta nu e în concordanță cu adevărurile-principii și nici nu are vreo legătură cu cerințele lui Dumnezeu de la om. Fac lucruri care întrerup și tulbură, fără să mărturisească deloc despre Dumnezeu. Inima lor e plină de gânduri despre cum să-și caute bunăstarea fizică, cum să lupte pentru statut și faimă, cum să rămână neclintiți printre alți oameni, cum să aibă statut și renume. Mănâncă hrana pe care le-o acordă Dumnezeu și se bucură de tot ceea ce le oferă Dumnezeu, fără a se implica în treburile umane. Lui Dumnezeu nu Îi plac astfel de oameni – El îi detestă. Unii oameni își fac datoria ca pe o simplă formalitate. Ei vin la biserică pentru a observa lucrarea ca un conducător non-credincios; fac turul o dată, strigă câteva sloganuri, le țin lecții fraților și surorilor, îi fac pe toți să îi asculte cu supunere și apoi au terminat. Când văd pe cineva care își face datoria în mod superficial, fără să-și asume responsabilitatea, se gândesc: „Asta nu are nimic de-a face cu mine și nu reprezintă o amenințare pentru statutul meu, așa că nu-mi pasă.” Zi de zi, ei plutesc astfel în derivă, fără a face vreodată o lucrare reală, fără a rezolva vreodată probleme reale. Ce fel de persoană e aceasta? (Cineva care mănâncă trei mese consistente pe zi fără să se gândească vreun pic sau să depună vreun efort.) Ei nu știu ce se cuvine să facă în fiecare zi, așa că plutesc în derivă de-a lungul zilelor cu nepăsare, fără să știe dacă Dumnezeu e mulțumit de ei ori îi detestă sau dacă El îi scrutează. Lucrurile pe care le fac sunt în acord cu adevărul? Își îndeplinesc responsabilitățile? Sunt ei loiali? Sunt superficiali? Se înalță pe ei înșiși în lucrurile pe care le fac? Mărturisesc despre Dumnezeu? Ei nu știu nimic din toate acestea. Cineva care mănâncă trei mese consistente pe zi fără să se gândească sau să depună vreun efort e descris în mod obișnuit ca un „parazit”. Nu face nicio lucrare reală; e prea leneș ca să își pună chiar și o farfurie de mâncare și vrea ca oamenii să-l servească. Ce fel de persoană e aceasta? Ea rămâne oriunde se nimerește în fiecare zi, mănâncă oriunde e bună mâncarea, merge oriunde e un loc confortabil de dormit și oriunde sunt oameni care să o lingușească. Nu e nicio diferență între o astfel de persoană și un vierme, nu-i așa? (Așa este.) Nu e nicio diferență. Pe baza acestor comportamente umane, e nedrept să îi numim pe oameni „viermi”? (Nu e nedrept.) Oamenii trăiesc constant în acest tip de natură degenerată; după ce fac un pic de lucrare reală, ei vor recunoașterea realizărilor lor. Unii spun: „Îmi fac deja datoria de cinci sau șase ani. Perseverez în a-mi face datoria în fiecare zi, iar părul mi se albește.” Nu e acesta un mod dezgustător de a vorbi? Cum ai putea să vorbești la fel ca Pavel? Care e obiectivul din spatele încercării de a obține recunoaștere pentru realizările tale? Nu că vrei o răsplată de la Dumnezeu? Cum numim de obicei oamenii care doresc o răsplată? Nu „cerșetori”? Nu sunt astfel de oameni nerușinați? Tu faci datoria unei ființe create, și pentru cine anume lucrezi din greu? Pentru Dumnezeu? Dumnezeu nu prețuiește așa ceva. De fapt, acționezi în numele tău, acționezi astfel încât să poți obține mântuirea, deci ce recunoaștere dorești și ce răsplată ceri? Ți-a dat Dumnezeu doar puțin har sau puține binecuvântări? Ți-a dat Dumnezeu această viață ca să poți cere o recompensă? Ca să-ți poți întinde mâna să cerșești mâncare de la Dumnezeu? În momentul de față, îți faci propria datorie. Asta e obligația și responsabilitatea ta. Dumnezeu ți-a încredințat o datorie, ceea ce e binevoitor din partea Lui, așa că nu ar trebui să cerșești nimic; dacă o faci, Dumnezeu te va detesta și va fi dezgustat de tine. Oamenii vor mereu să cerșească de la Dumnezeu har și recompense. Ce fel de oameni sunt? Nu sunt oameni nerușinați, cu caracter inferior? Sunteți toți într-o astfel de stare? (Da.) Cum ar trebui să rezolvi această stare? Trebuie să recunoști care dintre cuvintele și faptele tale aparțin acestei stări și, după aceea, să vii grabnic înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și să accepți scrutarea Lui; cercetează-ți minuțios urâțenia și natura-esență. După ce vei avea o oarecare cunoaștere și înțelegere, să duci aceste lucruri fraților și surorilor tale, să ai părtășie despre ele și să te dezvălui înaintea lor. În același timp în care ai părtășie și te dezvălui astfel, vei accepta efectiv scrutarea lui Dumnezeu și, în acest fel, starea ta va fi rezolvată încet. Pentru a-ți înlătura propria fire coruptă, trebuie mai întâi să ajungi să știi cât de rea și hidoasă este firea ta coruptă; numai atunci te poți detesta și urî în inima ta – dacă nu te urăști, nu poți rezolva problema. Dacă te gândești mereu că nu e nimic rău în a trăi conform unei firi corupte, că alți oameni vor fi în regulă cu asta și că, atât timp cât nu faci nimic rău, ești bine – nu e un nonsens? Pot astfel de oameni să obțină adevărul? Pot să dobândească mântuirea lui Dumnezeu? De ce dă în vileag Dumnezeu stările corupte ale oamenilor? Ar trebui să aveți sincer părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, să faceți legătura cu stările corupte și dezvăluirile de corupție ale oamenilor și apoi să le comparați cu acele cuvinte prin care Dumnezeu dă în vileag că oamenii corupți sunt viermi – puteți vedea că această problemă e foarte gravă? Sunteți capabili să acceptați asta? (Da.) Când Dumnezeu spune că oamenii sunt viermi, cui Se adresează El în primul rând? Cărora dintre stările și firile corupte ale omului Se adresează El în primul rând? Ce latură a naturii corupte a omului dă în vileag El? În primul rând, cineva care e un vierme este fără valoare, fără un simț al rușinii; în ochii lui Dumnezeu, nu face nici doi bani! De ce spun că nu face nici doi bani? Dumnezeu te-a creat și ți-a dat viață, iar tu nici măcar nu-ți poți face minimul de datorie; ești un parazit. Din perspectiva lui Dumnezeu, nu ești bun de nimic, iar viața ta e de prisos! Asemenea oameni nu sunt viermi? (Ba da.) Deci ce ar trebui să facă oamenii dacă nu vor să fie viermi? În primul rând, ar trebui să-ți găsești propriul loc și, cum vei putea mai bine, să găsești o modalitate de a-ți face datoria, astfel încât să poți stabili o relație normală cu Creatorul și să poți da socoteală lui Dumnezeu. Apoi, gândește-te la modul în care poți obține loialitate când îți faci datoria, fără a fi superficial; ar trebui să-ți pui toată inima în asta. Nu încerca să-L tratezi superficial pe Creator. Fă orice îți cere Dumnezeu, ascultă și supune-te. Așadar, aveți alte gânduri sau împotrivire față de cuvintele lui Dumnezeu care numesc oamenii viermi? Puteți să raportați asta la voi înșivă? Unii oameni spun: „Mi-am făcut datoria mulți ani, așa că probabil nu sunt un vierme, nu?” Au dreptate? (Nu.) De ce greșesc? Dacă ești sau nu un vierme nu are nimic de-a face cu ceea ce faci în exterior. Dumnezeu vrea să vadă cum îți faci datoria, în ce stare te afli când îți faci datoria, pe ce te bazezi pentru a-ți face datoria, dacă obții sau nu rezultate când îți faci datoria, dacă îți îndeplinești sau nu responsabilitățile și dacă ești sau nu capabil să-ți faci munca. Dacă îți faci datoria conform adevărurilor-principii, obții loialitate, ești capabil să-ți faci datoria la un standard acceptabil și să-L mulțumești pe Dumnezeu, atunci vei fi scăpat de forma de adresare „vierme”.