În momentul de față, aveți toți o cale și o creștere în ceea ce privește intrarea în viață? Știți care sunt semnele de creștere în intrarea în viață? Care schimbări din starea ta spirituală sau care manifestări diferite de cele pe care le-ai avut anterior îți permit să simți că ai creștere în viață sau le permit fraților și surorilor să vadă că ai crescut și că firea ta a început să se schimbe? Uitându-ne la starea spirituală, atunci când cineva are experiența creșterii în intrarea în viață, nu se mai simte vag cu privire la credința în Dumnezeu, nu ezită și are un drum de urmat; știe că el crede în Dumnezeu pentru mântuire și știe că numai cei care urmăresc adevărul pot dobândi mântuirea. A vedea clar această cale și a păși pe ea aduce mai întâi pace și confort în inimile oamenilor. Aveți această pace și acest confort în inimile voastre acum? (Da. Când întâlnim oameni, evenimente sau lucruri și suntem capabili să înțelegem intențiile lui Dumnezeu și să vedem că aceste circumstanțe sunt rânduite special pentru lucrurile care ne lipsesc – că sunt lucrurile de care avem nevoie – în acel moment, simțim liniștea sufletească. Dar când întâmpinăm dificultăți și nu știm cum să le facem față, ne simțim alarmați.) Indiferent de starea pe care o aveți în mod normal atunci când întâmpinați dificultăți, priviți mai întâi imaginea de ansamblu: în inimile voastre, nu credeți că a alege calea credinței în Dumnezeu e corect, că e absolut firesc și justificat? Nu ați stabilit deja că această cale este cea corectă pentru viață? Nu aveți hotărârea și voința de a continua, fără să stați la îndoială? Nu aceasta este starea voastră? (Ba da.) Acesta e un aspect al schimbării, ceea ce e primul indiciu că viața voastră crește. În plus, cu privire la multe chestiuni – de exemplu, oamenii, lumea, această societate, calea vieții, scopurile și direcția în viață, semnificația și valorile pe care le aveți privitor la viață – există vreo schimbare în gândurile și în punctele voastre de vedere? (Există unele schimbări.) Când oamenii ascultă predici în mod regulat, atunci există unele schimbări în felul în care își fac datoria, în conduita și comportamentul lor și în gândurile lor; dar își schimbă ei cu adevărat punctele de vedere față de oameni, chestiuni și obiectivele și direcția de viață? Dacă într-adevăr se schimbă în această privință, atunci asta implică intrarea în viață. Gradul în care te schimbi este o dovadă a cât de multă intrare în viață ai. Mulți oameni sunt încă încurcați cu privire la acest aspect al lucrurilor. Ei nu știu cum să privească oamenii sau chestiunile, nici nu știu cum să experimenteze lucrurile și circumstanțele pe care le întâmpină. În comparație cu vremea dinainte de a crede în Dumnezeu, ei par, la suprafață, a fi acceptat unele puncte de vedere corecte, care sunt în conformitate cu adevărul, însă nu știu cum să le aplice când întâmpină chestiuni și nu le pot pune în relație cu acestea. E asta o schimbare adevărată? (Nu este.) Nu este o schimbare adevărată. Câți indicatori au fost menționați pentru a vedea dacă o persoană a experimentat sau nu o creștere în intrarea sa în viață? (Doi.) Aceștia sunt primii doi indicatori, care au legătură cu adevărul viziunilor și teoriilor.

Când judecăm dacă cineva a experimentat sau nu o creștere în intrarea sa în viață, există câțiva alți indicatori care au legătură cu practica. În primul rând, indicatorul preliminar și elementar este următorul: în fiecare zi, indiferent cu ce ești ocupat sau ce datorie faci, cât timp este inima ta calmă în fața lui Dumnezeu și trăiește în prezența Lui. Acest raport este crucial. Dacă îți petreci aproape toată ziua ocupându-te cu treburi externe și lucrând pentru traiul tău, fără să aloci ceva timp pentru a citi cuvintele lui Dumnezeu sau a te ruga la El, fără a-ți ocupa gândurile cugetând la adevăr, atunci relația ta cu Dumnezeu e anormală; nu ai loc pentru Dumnezeu în inima ta și nu tratezi credința în Dumnezeu ca pe ceva important. Dacă inima ta trăiește mereu într-o astfel de stare, atunci te vei depărta din ce în ce mai mult de Dumnezeu, credința ta în El va crește din ce în ce mai puțin și vei deveni negativ și slab atunci când ți se întâmplă lucruri. Când se întâmplă asta, starea ta lăuntrică devine din ce în ce mai anormală. Adică, indiferent dacă ești sau nu într-o condiție de credință în Dumnezeu, dacă ai sau nu starea normală pe care ar trebui să o aibă un credincios în Dumnezeu, cât timp trăiești în acest tip de stare normală și, în afară de multele chestiuni ale vieții fizice care îți ocupă inima, cât timp petreci în fața lui Dumnezeu – acesta e primul indicator în ceea ce privește practica. Unii oameni, în afară de viața lor fizică, petrec foarte puțin timp citind cuvintele lui Dumnezeu sau având părtășie despre adevăr. În cea mai mare parte a timpului, ei își petrec viața cu chestiuni exterioare, trăind pentru plăcerea carnală. Nu înseamnă asta să trăiești într-o fire coruptă? Dacă cineva trăiește adesea într-o fire coruptă, împotrivirea și răzvrătirea sa față de Dumnezeu vor crește, ceea ce duce la o relație anormală cu Dumnezeu, lucru ce echivalează cu a nu avea nicio relație cu El. Așadar, a păstra și a susține o relație normală cu Dumnezeu este important sau nu? (Este important.) Cât e de important? În ce anume e important? (Dacă cineva nu are loc pentru Dumnezeu în inima sa când își face datoria, atunci se bazează pe sine însuși, ceea ce nu înseamnă deloc a practica adevărul. Nu poate avea intrarea în viață în acest fel.) Poate că sunteți capabili să înțelegeți acest lucru la nivel teoretic, dar nu puteți vorbi clar în ceea ce privește aspectul practic; prin asta, vreau să spun că majoritatea oamenilor nu sunt prea lămuriți și nu înțeleg bine acest aspect al adevărului, iar voi aveți doar puține cunoștințe perceptuale, corect? (Corect.) Atunci vă întreb pe toți, dacă deseori un credincios în Dumnezeu nu are nimic de-a face cu credința în Dumnezeu sau cu Dumnezeu Însuși în acțiunile, cuvintele, comportamentul său ori în îndeplinirea datoriei sale, atunci tot ceea ce face va avea vreo legătură cu adevărul? (Nu va avea.) Pentru cine face toate acestea? Pe ce fundație sunt construite? De unde provin punctul său de plecare, motivațiile, scopurile și principiile sale? Dacă cineva e incapabil să aibă o relație normală cu Dumnezeu și nimic din ceea ce face nu are vreo legătură cu Dumnezeu, atunci pe ce se bazează pentru a acționa? Care este sursa acțiunilor sale? (Filosofiile satanice.) Se bazează pe filosofii satanice pentru a acționa, asta e indiscutabil. Dacă ceea ce întreprinde și trăiește o persoană atunci când acționează și își face datoria nu are nimic de-a face cu Dumnezeu – implicația fiind că nu are nimic de-a face cu adevărul – atunci pe ce se bazează ea când își ocupă timpul în fiecare zi? Se bazează pe otrăvurile Satanei și pe propria fire satanică și coruptă pentru a acționa, a-și face datoria, a trăi și a se comporta. Acesta este al treilea indicator pentru a măsura dacă o persoană are sau nu o creștere în intrarea sa în viață – pe scurt, dacă o persoană are sau nu o relație normală cu Dumnezeu.

Există încă un indicator privitor la practică, ce poate fi folosit pentru a judeca dacă o persoană a experimentat sau nu creștere și schimbare în intrarea sa în viață. Vă puteți gândi ce este? (Nu e acela că, atunci când i se întâmplă lucruri, ea crede că sunt orchestrate și rânduite de Dumnezeu și are o inimă supusă?) Corect, este să ai o inimă supusă; se judecă analizând cât de supusă e o persoană față de oamenii, evenimentele și lucrurile cu care se confruntă și gradul în care e capabilă să se supună. Dacă o persoană se poate supune sau nu atunci când i se întâmplă ceva, gradul în care este capabilă să se supună și ce adevăr poate obține după ce s-a supus tuturor orchestrărilor lui Dumnezeu – ce aspect al intrării în viață a cuiva este testat prin asta? (Se testează dacă are sau nu credință adevărată.) Testează dacă într-adevăr crede în Dumnezeu sau nu și testează cât de mare este credința sa în Dumnezeu; aceasta e o parte. Altceva? (Frica de Dumnezeu.) Testează dacă oamenii au sau nu inimi cu frică de Dumnezeu, aceasta e o altă parte. Ce altceva? (Dacă iubesc sau nu adevărul.) Corect, testează și dacă iubesc sau nu adevărul, dacă sunt sau nu capabili să practice adevărul. Puse laolaltă, acestea sunt trei aspecte. Dacă ești sau nu capabil să te supui depinde de atitudinea pe care o ai atunci când ți se întâmplă lucruri, dacă te împotrivești sau accepți; acesta este cel mai elementar lucru. Uneori, când se întâmplă ceva, s-ar putea să ai o atitudine supusă, dar, dacă lucrul nu se potrivește cu noțiunile tale, e nevoie de ceva efort ca să te supui; dacă se potrivește cu gusturile tale și poți avea beneficii din el, îți e mai ușor să te supui. Nu înseamnă asta că ești insuficient de supus? Supunerea ocazională sau temporară este reprezentativă pentru adevărata supunere față de Dumnezeu? Cu privire la ceea ce vine de la Dumnezeu și la rânduielile lui Dumnezeu, există unele lucruri pe care le poți accepta și altele pe care nu le poți accepta. Asta e o problemă. Nu este răzvrătire evidentă față de Dumnezeu? De exemplu, să spunem că Dumnezeu te-ar numi încurcă-lume, cum ai reacționa? Te-ai gândi o clipă: „Cuvintele lui Dumnezeu, cu siguranță, nu sunt greșite” și ai accepta asta în inima ta și ai spune amin cuvântului lui Dumnezeu. În acest fel ai fi, practic, circa optzeci sau nouăzeci la sută supus, dar, în procesul de experimentare, s-ar putea să simți uneori că ești destul de deștept, nu încurcat – acestea sunt acele ultime zece procente lipsă, care te împiedică să te supui total. Acest tip de stare este normal. În ce moment al experienței vei înțelege pe deplin aceste vorbe? (Într-o zi, când vom fi expuși, ne vom da seama că suntem încurcă-lume și vom avea o cunoaștere adevărată despre noi înșine.) Așa este. Când vei avea ceva cunoaștere despre propria natură, firea ta și principiile tale de acțiune, precum și despre calitatea umanității și a calibrului tău etc., atunci îți vei da seama: „Sunt un încurcă-lume! Gândurile mele nu sunt deloc clare și nici nu vorbesc clar; mă ocup prost de probleme și trec prin lucrurile care mi se întâmplă într-un mod confuz; nu iau nimic în serios și, chiar dacă o fac, nu înțeleg – iată ce e un încurcă-lume!” Cu cât experimentezi mai mult, cu atât vei ajunge să simți că sunt corecte cuvintele lui Dumnezeu, că El vorbește despre tine; te vei supune din ce în ce mai mult acestor cuvinte. Oamenii au un proces de acceptare cu privire la aceste cuvinte, dar care este primul lucru pe care Dumnezeu îl vrea? Când Dumnezeu spune că ești un încurcă-lume, vrea El de la tine o atitudine potrivnică, superficială sau o atitudine de acceptare? (O atitudine de acceptare.) Dumnezeu vrea ca oamenii să aibă o atitudine de acceptare. Oamenii trebuie să aibă o astfel de stare și anume, că oricât de multe știu, ar trebui mai întâi să învețe să accepte și să se supună. Deși s-ar putea să crezi că ești doar puțin încurcat, nu un încurcă-lume deplin cum a spus Dumnezeu că ești, ar trebui totuși să accepți asta. În procesul experienței, în procesul de urmărire a unei schimbări de fire, vei ajunge treptat la cunoașterea propriei tale umanități, a dezvăluirilor firii tale corupte, a atitudinilor și a rezultatelor acțiunilor tale și a tuturor stărilor pe care le ai în timp ce îți faci datoria. Îți vei da seama că nu ești puțin încurcat, ci că ești efectiv un încurcă-lume, și nu unul mic. În acest moment, nu vei avea gânduri sau împotrivire față de acel încurcă-lume pe care Dumnezeu l-a dat în vileag, nici nu vei avea vreo noțiune și vei fi capabil să accepți acest lucru. Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor. Accepți faptul că Dumnezeu te-a dat în vileag ca pe o realitate sau ca pe o condamnare a ta? (Ca o realitate.) Atunci îl accepți ca adevăr? În realitate, expunerea omului de către Dumnezeu este în conformitate cu faptele, este adevărul, iar oamenii ar trebui să o accepte ca atare. Unii oameni spun: „Cuvântul «încurcă-lume» este adevărul?” Cum să explic asta? În realitate, nu e că acest cuvânt este adevărul, ci mai degrabă esența acestui cuvânt – definirea și evaluarea de către Dumnezeu a acestui tip de fire – este adevărul. Asta e realitatea chestiunii. A spune că sunteți încurcă-lume – acest lucru îl puteți accepta, practic, în funcție de statura voastră actuală. Cuvântul „încurcă-lume” este jignitor? (Nu este.) De ce nu? (Pentru că este un fapt.) Unii oameni ar putea să nu gândească așa în inimile lor și spun: „Cuvântul încurcă-lume este aproape elegant și civilizat și nu e un blestem, așa că de ce nu l-am accepta? Am auzit cuvinte mult mai grave decât acesta – le putem accepta pe acelea, deci cu cât mai mult ar trebui să fim capabili să acceptăm un cuvânt atât de elegant?” Implicația nu e cumva că sunteți insensibili și astfel, un cuvânt atât de elegant și civilizat nu vi se pare o remarcă sarcastică? Așa este? De fapt, nu e așa. Indiferent dacă un cuvânt este elegant sau sever, în cazul în care crezi că tu nu ești o astfel de persoană, în cazul în care nu știi dacă sunt corecte cuvintele de evaluare sau nu, dacă aceasta este esența ta sau nu, atunci, chiar dacă e un cuvânt plăcut și elegant, nu vei fi capabil să-l accepți. Acest lucru are de-a face cu problema dacă o persoană poate accepta sau nu adevărul și, de asemenea, cu problema dacă are sau nu o cunoaștere adevărată a propriei sale naturi-esențe. Ați auzit cuvinte mai severe înainte și le-ați acceptat, îndurat și recunoscut pe acelea mai severe, așa că nu vă deranjează cuvântul mai puțin sever „încurcă-lume”, dar în realitate, nu îl aplicați cu adevărat vouă înșivă. Aceasta nu e o atitudine de supunere și acceptare adevărată. Dacă ați fi într-adevăr capabili să acceptați acest cuvânt ca adevăr și să îl aplicați vouă înșivă, atunci cunoașterea voastră de sine ar deveni mai profundă. Când Dumnezeu te numește încurcă-lume, El nu îți cere să accepți o afirmație, un cuvânt sau o definiție – El îți cere să înțelegi adevărul din aceasta. Prin urmare, când Dumnezeu numește pe cineva încurcă-lume, ce adevăr conține acest lucru? Toată lumea înțelege sensul superficial al cuvântului „încurcă-lume”, dar în ceea ce privește care sunt manifestările și firile unui încurcă-lume, care dintre lucrurile pe care oamenii le fac sunt încurcate și care nu, de ce Dumnezeu îi dezvăluie pe oameni în acest fel, dacă aceia care sunt încurcă-lume pot veni sau nu înaintea lui Dumnezeu, dacă sunt sau nu capabili să acționeze conform principiilor, dacă sunt sau nu capabili să înțeleagă ce este bine și ce este greșit, dacă sunt sau nu capabili să discearnă ce anume este iubit și ce este detestat de Dumnezeu – de cele mai multe ori, oamenilor nu le sunt clare aceste lucruri; pentru ei, sunt ambigue și prost definite, deloc evidente. De exemplu: de cele mai multe ori oamenii nu știu – nu le este clar – dacă a face ceva într-un anumit mod înseamnă, pur și simplu, a urma reglementări sau a practica adevărul. Nu știu – nici nu le este clar – nici dacă ceva este iubit de Dumnezeu sau detestat de Dumnezeu. Ei nu știu dacă a practica într-un anumit mod înseamnă a-i constrânge pe oameni sau a avea părtășie despre adevăr și a-i ajuta pe oameni în mod normal. Ei nu știu dacă principiile din spatele modului în care acționează față de oameni sunt corecte și dacă încearcă să-și creeze aliați sau să-i ajute pe oameni. Ei nu știu dacă a acționa într-un anumit mod înseamnă a respecta principiile și a rămâne fermi pe pozițiile lor sau a fi aroganți și neprihăniți de sine și a se da în spectacol. Când nu au nimic altceva de făcut, unora le place să se uite în oglindă; ei nu știu dacă acest lucru este narcisism și vanitate sau dacă este normal. Unii oameni sunt temperamentali, iar personalitățile lor sunt puțin ciudate; pot să-și dea seama dacă acest lucru are legătură cu a avea o fire rea? Oamenii nici măcar nu pot face diferența dintre aceste lucruri frecvent văzute și întâlnite – dar, cu toate acestea, tot spun că au dobândit atât de multe din credința în Dumnezeu. Nu este un lucru încurcat? Așadar, puteți accepta să fiți numiți încurcă-lume? (Da.) În momentul de față, se pare că majoritatea oamenilor pot accepta acest lucru. Ce ar trebui să faceți după ce l-ați acceptat? Trebuie să-l comparați cu propria voastră stare și să examinați în mod specific chestiunile în care sunteți încurcați și pe cele în care sunteți lucizi. Comparați-l cu propria voastră stare, scoateți-vă la iveală propria corupție și apoi ajungeți să vă cunoașteți pe voi înșivă în aceste chestiuni și străduiți-vă să fiți numărați în rândurile celor care sunt încurcă-lume. Ce părere aveți despre acest tip de practică? Este totală această cunoaștere? (Nu este. Trebuie să căutăm adevărul și să experimentăm o schimbare în acest aspect.) Așa este. Și vreți să fiți încurcă-lume toată viața? (Nu.) Nimeni nu vrea să fie încurcă-lume. De fapt, a avea părtășie și a analiza în acest fel nu au scopul de a te face să încerci să te clasifici drept încurcă-lume; indiferent de modul în care te definește Dumnezeu, indiferent ce dă în vileag despre tine, de modul în care te judecă, te mustră și te emondează, scopul final este acela de a-ți permite să scapi de acele stări, să înțelegi adevărul, să dobândești adevărul și să încerci să nu fii încurcă-lume. Prin urmare, ce ar trebui să faci dacă vrei să nu fii un încurcă-lume? Trebuie să urmărești adevărul. În primul rând, trebuie să știi în ce privințe ești un încurcă-lume, în ce chestiuni predici mereu doctrina, vorbind mereu alandala despre teorii și cuvinte și doctrine și privind absent când te confrunți cu faptele. Când vei rezolva aceste probleme și îți va fi clar fiecare aspect al adevărului, vor fi mai puține momente când vei fi încurcat. Când vei avea o înțelegere clară a fiecărui adevăr, când nu vei fi legat de mâini și de picioare în tot ceea ce faci, când nu vei fi înfrânat sau constrâns – când, odată ce ți se va întâmpla ceva, vei fi capabil să găsești principiile corecte de practică și vei fi cu adevărat capabil să acționezi conform principiului după ce te vei ruga lui Dumnezeu, după ce vei căuta adevărul sau găsi pe cineva cu care să ai părtășie, atunci nu vei mai fi încurcat. Dacă un lucru îți va fi clar și vei fi capabil să practici corect adevărul, atunci nu vei fi încurcat când vine vorba de acel lucru. Oamenii nu trebuie decât să înțeleagă adevărul pentru ca inimile lor să fie luminate în mod firesc.

Dumnezeu spune că unii oameni sunt încurcă-lume și, la început, ei s-ar putea să nu fie în stare să accepte, dar după ce trece ceva timp, își dau seama că într-adevăr nu înțeleg nimic clar; nu știu cum să discearnă conducătorii falși și antihriștii; se simt foarte încurcați și simt că sunt de calibru scăzut, așa că acceptă asta și se supun. „Încurcă-lume” e un cuvânt relativ plăcut auzului, elegant, iar oamenii trebuie să treacă printr-o bucată de vreme înainte de a-l putea accepta; le-ar putea fi mai greu să accepte cuvinte mai puțin plăcute, neelegante. Printre cuvintele lui Dumnezeu, unele lovesc direct la țintă când dau în vileag și judecă oamenii; sunt mai severe. Majoritatea oamenilor au o statură prea mică pentru a le accepta pe acestea. După ce le aud, ei simt durere și nefericire; simt că demnitatea lor a fost rănită, că inimile lor imature au fost îmboldite și rănite. Ce cuvinte sunt pentru voi deosebit de incomode de auzit, vă fac să credeți că Dumnezeu nu ar trebui să le spună, pe care nu le puteți accepta? De exemplu: gunoi, vierme, demon murdar, mai puțin decât porci sau câini, fiare etc. Se pare că nu e ușor pentru majoritatea oamenilor să accepte aceste cuvinte. Oamenii civilizați spun de obicei astfel de cuvinte? Sunteți cu toții bine educați. Cu toții aveți grijă să fiți rafinați și subtili în ceea ce privește discursul vostru, precum și maniera în care vorbiți: aveți tact și ați învățat să nu dăunați demnității și mândriei celorlalți. În cuvintele și acțiunile voastre, le lăsați oamenilor loc de întors. Faceți tot ce puteți pentru a-i face să se simtă în largul lor. Nu le expuneți cicatricile sau lipsurile și încercați să nu-i răniți și să nu-i faceți de râs. Acesta este principiul interpersonal după care acționează majoritatea oamenilor. Și ce fel de principiu este acesta? (Înseamnă a fi o persoană care caută să le facă pe plac oamenilor; înșelătoare și alunecoasă.) Este prefăcută, alunecoasă, trădătoare și insidioasă. Ascunse în spatele fețelor zâmbitoare ale oamenilor se află o mulțime de lucruri răutăcioase, insidioase și demne de dispreț. De exemplu, atunci când interacționează cu ceilalți, unii oameni, de îndată ce văd că cealaltă persoană are ceva statut, se gândesc în inimile lor: „Când vorbesc cu el, trebuie să aleg cuvinte care sună plăcut, altfel i-aș putea strica reputația – și dacă m-ar pedepsi?” Pur și simplu, ei nu spun nimic sau, dacă vorbesc, o fac într-un mod plin de tact, plăcut auzului, măgulitor. Când se întâlnesc, spun: „Ah! N-am văzut niciodată pe cineva care să arate la fel de bine ca tine. Ești o zână? Ești atât de drăguță, încât nici măcar nu ai nevoie de machiaj; dacă te-ai machia, ai fi și mai de neasemuit. Uită-te la conformația ta, tot ce porți arată bine! Haine atât de drăguțe și frumoase trebuie să fi fost special concepute pentru oameni ca tine!” Vorbesc deosebit de plăcut, așa că cine îi aude se simte în largul său, dar oare chiar gândesc acele lucruri în inima lor? (Nu.) Ce gândesc cu adevărat? Cu siguranță au intenții și motive ascunse, care sunt cu siguranță rușinoase; ar putea fi deosebit de siniștri, răi sau detestabili, ceea ce i-ar dezgusta pe ceilalți. Odată ce s-au despărțit, o vorbesc de rău pe acea persoană altora, spunând despre ea orice lucru jignitor și plin de ură pe care îl pot spune. Cuvintele lor conțin un atac, un venin! Cuvintele măgulitoare pe care tocmai le-au terminat de spus îi fac să se simtă enervați și reticenți; a-i deprecia și a-i defăima pe alții pe la spate îi readuce la echilibru. Astfel de oameni au întuneric în inimile lor; sunt egoiști și detestabili. Acest tip de conduită e dezgustător și detestabil. Ce fel de persoană e aceasta? Este o persoană înșelătoare. Există prea mulți astfel de oameni printre non-credincioși și chiar există unii în casa lui Dumnezeu. Când spun acele cuvinte care sună plăcut, au o intenție rușinoasă și detestabilă și motivații ascunse; ei spun orice îi va ajuta să-și atingă obiectivul. Nu vorbesc deloc în conformitate cu faptele și exagerează; au intenții și obiective în spatele cuvintelor lor plăcute. Când vorbesc jignitor, ei spun orice lucru detestabil pe care îl pot spune și sunt capabili să rostească tot felul de cuvinte veninoase. Ce fel de persoană e aceasta? Dincolo de dezvăluirile de suprafață ale firilor lor, care sunt ipocrite, alunecoase și înșelătoare, ce mai este în natura lor? Sunt veninoși – prea veninoși! Când îi complimentează pe alții, ceilalți le cer asta? (Nu.) De ce îi complimentează? (Au un obiectiv.) Așa e. Prin mijloace corecte sau josnice, se joacă cu oamenii pentru a-și atinge intențiile și obiectivele; ar spune orice, oricât de oribil ar fi. Asta nu e veninos? Apoi, pentru a rezolva dezechilibrul din inima lor, îi înjunghie pe oameni în spate, îi blestemă și îi defăimează și spun orice lucru jignitor și plin de ură pe care îl pot spune. Nu e asta veninos? E atât de veninos! Din această chestiune, puteți vedea natura oamenilor. Nimic din ceea ce fac ei în fața oamenilor sau pe la spatele lor nu e autentic sau sincer, nici nu e în conformitate cu adevărul sau cu umanitatea; totul e rău, otrăvitor. Nu există elemente otrăvitoare în tot ceea ce spune omenirea coruptă? (Ba da.) Așadar, sunt de încredere cuvintele oamenilor? Se poate avea încredere în cuvintele lor? Oamenii sunt atât de nedemni de încredere, nu te poți baza pe ei! De ce? Pentru că, pe măsură ce trăiesc, lucrurile care sunt dezvăluite din acțiunile și vorbirea lor, fiecare faptă și acțiune, fiecare gând și idee, sunt toate ale unei firi satanice, total reprezentative pentru o natură-esență satanică.

De ce oamenii cred în Dumnezeu, dar nu cred că ale Lui cuvinte sunt adevărul? Pentru că ochii lor sunt orbi, nu înțeleg care este adevărul și nu au nicio cunoaștere despre Dumnezeu. Mulți oameni citesc cuvintele lui Dumnezeu și pot recunoaște că acestea sunt adevărul, dar au noțiuni și împotrivire față de ceea ce a spus Dumnezeu cu privire la „viermi”, „gunoaie”, „diavoli” și „fiare”, până în punctul în care sunt total incapabili să accepte aceste lucruri. Asta pentru că ei nu își cunosc propria natură. Cum văd oamenii natura-esență umană? (Ei își recunosc propriile firi satanice, dar cred că încă au o latură bună și nu văd că ei înșiși sunt satane vii.) Își înțeleg oamenii propria natură-esență la fel de precis, clar și adevărat cum le înțelege Dumnezeu? (Nu.) De fapt, natura-esență umană sunt total ostile lui Dumnezeu. Dumnezeu Se uită la esența și natura umană. El nu Se uită la ceea ce spun sau fac oamenii în exterior, El Se uită la inimile lor, la esența și la natura lor. De unde provin acele definiții și modalități de adresare pe care le are Dumnezeu pentru om? Ele sunt definite pe baza naturii-esențe umane, precum și a firilor corupte pe care le dezvăluie omul. Din ceea ce am vorbit până acum, înțelegeți ce înseamnă „Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor”? Oamenii spun mereu că „Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor”, așadar ce experiențe aveți cu aceste cuvinte? Le-ați experimentat vreodată cu adevărat? Ce cunoaștere și înțelegere aveți despre aceste cuvinte? Unii oameni sunt confuzi; ei cred că înseamnă că Dumnezeu cunoaște gândurile și ideile care se revarsă din ei, că El știe lucrurile pe care le fac și care nu sunt în concordanță cu adevărul, că El cunoaște murdăria, corupția și dorințele extravagante ale inimii lor; chiar dacă fac lucruri rele fără să vorbească despre ele, Dumnezeu știe. Când Dumnezeu scrutează oamenii, chiar scrutează El doar nivelul superficial, lucrurile de care oamenii sunt conștienți? S-ar putea numi asta că Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor? (Nu.) Care este partea cea mai profundă a inimii unei persoane? (Natura-esență pe care o are.) Sunt oamenii capabili să fie conștienți de propria natură-esență? Pot să o simtă? Pot să o cunoască? (Nu pot.) Dacă oamenii nu o pot simți, atunci cum ajung să se cunoască cu adevărat pe ei înșiși? (Pot ajunge să se cunoască pe ei înșiși doar prin expunerea cuvintelor lui Dumnezeu și prin dezvăluirea lor de către El.) Dumnezeu scrutează natura-esență a oamenilor, pe care ei nu le pot nici simți, nici cunoaște; când Dumnezeu expune natura-esență a oamenilor, când faptele o dezvăluie, ei sunt sincer convinși. Gândurile, ideile și punctele de vedere ale oamenilor sunt toate lucruri de nivel superficial. Uneori sunt rostite cu voce tare, iar alteori sunt doar o idee de moment, un gând din inimă sau un gând activ temporar, dar toate sunt lucruri de nivel superficial. Aceste gânduri active îți pot influența și ghida temporar acțiunile, dar pot ele să influențeze sau să ghideze direcția și scopurile vieții tale? Nu pot. Deci, ce poate să îți influențeze și să îți ghideze acțiunile, precum și direcția și scopurile vieții? Poți vedea clar această chestiune? Asta se ascunde în cele mai adânci părți ale inimilor oamenilor, în mințile lor. Acesta este lucrul care controlează gândurile și acțiunile oamenilor, lucrul care dă naștere punctelor lor de vedere. Unii oameni nu înțeleg sensul expresiei „Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor”. Ce se înțelege aici prin „profunzimile inimilor oamenilor”? Ce lucruri se ivesc în străfundul inimii unei persoane? Oare gândurile sale lăuntrice cele mai profunde? La suprafață, așa ar părea, dar despre ce e vorba în realitate? Despre lucrurile din natura-esență umană pe care nimeni nu le poate muta din locul lor, cele mai adevărate gânduri ale oamenilor, pe care nu le spun niciodată nimănui; uneori, nici măcar ei înșiși nu știu ce sunt. Oamenii trăiesc în conformitate cu aceste lucruri. Ei cred că, dacă pierd aceste lucruri, dacă pierd motivația pe care le-o dau aceste lucruri, s-ar putea să nu mai fie capabili să creadă în Dumnezeu. Așadar, știți ce lucruri se află în profunzimile inimilor oamenilor? (Credința în Dumnezeu pentru a obține binecuvântări; asta este ceva ce se află în inimile oamenilor.) Așa este, oamenii cred în Dumnezeu pentru a fi binecuvântați, răsplătiți, încoronați. Nu există acest lucru în inima fiecăruia? Este cert că există. Deși oamenii nu vorbesc deseori despre asta, ba chiar își ascund motivul și dorința de a obține binecuvântări, această dorință și acest motiv din adâncul inimilor oamenilor au fost întotdeauna de nezdruncinat. Indiferent câtă teorie spirituală înțeleg oamenii, ce experiență sau cunoștințe au, ce datorie pot să îndeplinească, câtă suferință îndură sau cât de mare e prețul pe care-l plătesc, ei nu renunță niciodată la motivația pentru binecuvântări adânc ascunsă în inimile lor și întotdeauna trudesc în tăcere în folosul ei. Nu este acesta lucrul cel mai adânc îngropat în inimile oamenilor? Fără această motivație de a primi binecuvântări, cum te-ai simți? Cu ce atitudine ți-ai îndeplini datoria și L-ai urma pe Dumnezeu? Ce ar deveni oamenii dacă s-ar descotorosi de această motivație de a primi binecuvântări care este ascunsă în inimile lor? E posibil ca mulți oameni să devină negativi, în vreme ce unii ar deveni demotivați în îndatoririle lor. Și-ar pierde interesul în credința lor în Dumnezeu, de parcă sufletul lor ar fi dispărut. Ar părea că le-a fost smulsă inima. De aceea spun că motivația pentru binecuvântări este ceva ascuns adânc în inimile oamenilor. Poate că, în timp ce își realizează datoria sau trăiesc viața bisericească, simt că sunt în stare să-și părăsească familiile și să se sacrifice cu bucurie pentru Dumnezeu și că acum își cunosc motivația de a primi binecuvântări și au lăsat-o deoparte și că nu mai sunt conduși sau constrânși de aceasta. Atunci, ei cred că nu mai au motivația de a fi binecuvântați, dar Dumnezeu crede altceva. Oamenii văd lucrurile doar în mod superficial. Fără încercări, sunt încântați de ei. Atât timp cât nu părăsesc biserica sau nu-L neagă pe Dumnezeu și continuă să se sacrifice pentru El, ei cred că s-au schimbat. Simt că nu mai sunt conduși de entuziasmul personal sau de impulsuri de moment în îndeplinirea datoriei lor. În schimb, cred că pot să caute adevărul și că pot să caute și să practice adevărul încontinuu în timp ce-și îndeplinesc datoria, astfel încât firile lor corupte să fie purificate, iar ei să obțină o oarecare schimbare autentică. Cu toate acestea, când se întâmplă lucruri care au legătură directă cu destinația și finalul lor, cum se comportă oamenii? Adevărul se dezvăluie în întregime. Deci, la urma urmelor, în ceea ce îi privește pe oameni, această circumstanță este una de mântuire și desăvârșire sau una de a fi dezvăluiți și eliminați? Este un lucru bun sau un lucru rău? Pentru cei care urmăresc adevărul, înseamnă mântuire și desăvârșire, ceea ce este bine; pentru cei care nu urmăresc adevărul, înseamnă să fie dezvăluiți și eliminați, ceea ce este rău. Trecând printr-o perioadă de timp, nu se confruntă toți oamenii cu circumstanțe de încercare și rafinare? De ce face Dumnezeu asta? Cu siguranță are semnificație, pentru că Dumnezeu scrutează profunzimile inimilor oamenilor; El cunoaște starea reală a părților cele mai lăuntrice ale oamenilor, îi înțelege pe oameni și vede natura-esență pe care o au în mod clar și complet. După o vreme, unii s-ar putea să aibă un oarecare succes, să fi făcut câteva lucruri bune, să nu fi făcut greșeli mari și ar putea să fie în stare să accepte emondarea. Când li se întâmplă lucruri, s-ar putea să aibă o atitudine oarecum supusă. Așadar, consideră că sunt destul de buni, că au pășit pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu, că au fost mântuiți și desăvârșiți. Când se complac mai mult și sunt mai mulțumiți de sine, vin disciplina, judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Aceste circumstanțe îi dezvăluie pe oameni, statura lor, firile lor corupte, natura-esență pe care o au și atitudinile lor față de Dumnezeu. Această dezvăluire este de fapt bună pentru oameni. Dacă urmăresc adevărul, atunci această dezvăluire, această circumstanță, îi va curăți. Îi va curăți de ce? Te va curăți de cererile tale nerezonabile de la Dumnezeu și de dorințele extravagante și te va face să adopți punctul de vedere corect; nu vei mai încerca să negociezi cu Dumnezeu sau să-I faci cereri pentru dorințele tale extravagante; mai degrabă, vei avea tot mai mult o inimă cu adevărat supusă lui Dumnezeu. Nu vei cere nimic, vei căuta doar să urmărești adevărul și să mulțumești inima lui Dumnezeu, ajungând să devii din ce în ce mai pur, până când, în cele din urmă, vei fi capabil să obții mântuirea. Nu este acesta un rezultat atins prin lucrarea lui Dumnezeu? (Ba da.) Nu există o semnificație în spatele faptului că Dumnezeu face asta? Asta nu curățește oamenii? Au oamenii nevoie să fie curățiți în acest fel? (Da, au.) Dacă Dumnezeu nu i-ar expune și nu i-ar curăți pe oameni astfel, atunci ar putea ei să obțină adevărul? (Nu.) N-ar putea obține adevărul. Bazându-se pe natura lor satanică, pe ce fel de drum pot păși oamenii? (Pe acela de a-l urma pe Satana și a se împotrivi lui Dumnezeu.) Poate o astfel de persoană să fie binecuvântată? Nu poate, poate doar să fie eliminată.