Oamenii trebuie să-și abordeze îndatoririle și să se apropie de Dumnezeu cu inima cinstită. Dacă vor face acest lucru, vor fi oameni care se tem de Dumnezeu. Ce fel de atitudine au față de Dumnezeu oamenii cu inima cinstită? Ei au cel puțin o inimă cu frică de Dumnezeu, care I se supune în toate privințele, ei nu întreabă despre binecuvântări sau nenorociri, nu vorbesc despre condiții, ci se lasă la mila orchestrării lui Dumnezeu – aceștia sunt oamenii cu inima cinstită. Sunt oameni cu inima cinstită aceia mereu sceptici în privința lui Dumnezeu, care Îl cercetează cu atenție, care încearcă întotdeauna să cadă la învoială cu El? (Nu.) Ce se află în inima unor asemenea oameni? Înșelăciune și ticăloșie; ei cercetează cu atenție mereu. Și ce anume cercetează cu atenție? (Atitudinea lui Dumnezeu față de oameni.) Ei întotdeauna cercetează cu atenție atitudinea lui Dumnezeu față de oameni. Ce problemă e aceasta? Și de ce cercetează ei cu atenție acest lucru? Pentru că implică interesele lor vitale. În inima lor, se gândesc: „Dumnezeu a creat aceste circumstanțe pentru mine, El a făcut să mi se întâmple asta. De ce a făcut acest lucru? Altor oameni nu li se întâmplă așa ceva – mie de ce trebuie să mi se întâmple? Și apoi care vor fi consecințele?” Acestea sunt lucrurile pe care le cercetează cu atenție: câștigurile și pierderile, binecuvântările și nenorocirile. Și, în timp ce cercetează cu atenție aceste lucruri, sunt ei capabili să practice adevărul? Sunt ei capabili să I se supună lui Dumnezeu? Nu sunt capabili. Și care este natura lucrurilor produse de frământările din inimile lor? Aceste lucruri sunt, în mod firesc, puse în legătură cu propriile interese, ele sunt în folosul acestora. Indiferent ce datorie fac, acești oameni mai întâi cercetează atent: „Oare voi suferi când voi face această datorie? Oare va trebui să lucrez și să călătoresc adeseori pe afară? Oare voi putea să mănânc și să mă odihnesc regulat? Oare va trebui să mă tot trezesc devreme? Ce fel de oameni voi întâlni? Oare voi întâlni adesea non-credincioși? Lumea exterioară e destul de ostilă acum; dacă va trebui să tot lucrez și să călătoresc pe afară, ce mă voi face dacă voi fi arestat de marele balaur roșu?” Deși par că își acceptă îndatoririle, în inima lor e înșelăciune, ei întotdeauna cercetează cu atenție aceste lucruri. De fapt, prin analizarea atentă acestor lucruri, ei iau în considerare doar propriile perspective și destine, nu se gândesc deloc la interesele casei lui Dumnezeu. Și care este consecința când oamenii iau în considerare doar propriile perspective, destine și interese? Nu le e ușor să I se supună lui Dumnezeu și, chiar și atunci când vor acest lucru, nu îl pot face. Oamenii care pun preț în special pe propriile perspective, destine și interese mereu cercetează cu atenție dacă lucrarea lui Dumnezeu e benefică pentru perspectivele și destinele lor și pentru a obține binecuvântări. Într-un final, care e rezultatul cercetării lor atente? Tot ce fac ei este să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu și să I se împotrivească. Chiar și atunci când insistă să-și îndeplinească îndatoririle, o fac într-o manieră superficială, cu o dispoziție negativă; în inimile lor, încă se gândesc cum să profite și să nu aibă ceva de pierdut. Acestea sunt motivele lor când își îndeplinesc îndatoririle și, în acest sens, încearcă să se târguiască cu Dumnezeu. Ce fire este aceasta? E înșelăciune și este o fire ticăloasă. Aceasta nu mai este o fire coruptă obișnuită, ea a escaladat către răutate. Și când există acest tip de fire ticăloasă în inima unei persoane, aceasta este o luptă împotriva lui Dumnezeu! Ar trebui să fii lămurit cu privire la această problemă. Dacă oamenii Îl cercetează mereu pe Dumnezeu și încearcă să se târguiască atunci când își îndeplinesc îndatoririle, le pot face în mod corespunzător? În niciun caz. Ei nu Îl venerează pe Dumnezeu cu inimile lor și cu onestitate, nu au inimi cinstite, ei urmăresc în timp ce își îndeplinesc îndatoririle, abținându-se mereu – și care este rezultatul? Dumnezeu nu lucrează asupra lor, iar ei devin încurcați și confuzi, nu înțeleg adevărurile-principii și acționează conform propriilor înclinații și eșuează mereu. Și de ce eșuează mereu? Pentru că inimile lor sunt prea lipsite de claritate și, atunci când li se întâmplă lucruri, ei nu reflectează asupra propriilor persoane sau nu caută adevărul pentru a găsi o soluție și insistă să facă lucrurile așa cum doresc, după propriile preferințe, rezultatul acestui lucru este că eșuează întotdeauna când își îndeplinesc îndatoririle. Ei nu se gândesc niciodată la lucrarea bisericii și nici la interesele casei lui Dumnezeu, complotează întotdeauna de dragul lor, fac mereu planuri pentru propriile interese, pentru mândrie și statut și nu numai că își îndeplinesc prost datoria, dar și întârzie și afectează lucrarea bisericii. Nu înseamnă asta că o apucă pe căi greșite și că-și neglijează îndatoririle? Dacă cineva își face mereu planuri pentru propriile interese și perspective atunci când își îndeplinește datoria și nu se gândește la lucrarea bisericii sau la interesele casei lui Dumnezeu, atunci aceasta nu este îndeplinirea unei datorii. Este oportunism, înseamnă că face lucrurile pentru propriul beneficiu și pentru a obține binecuvântări pentru sine. Astfel, natura din spatele îndeplinirii datoriei sale se schimbă. Se rezumă doar la a face un târg cu Dumnezeu și la a dori să se folosească de îndeplinirea datoriei sale pentru a-și atinge propriile obiective. E foarte posibil ca acest mod de a face lucrurile să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. Dacă provoacă doar pierderi mici lucrării bisericii, atunci încă există șanse de răscumpărare și încă e posibil să i se dea ocazia să-și îndeplinească datoria, mai degrabă decât să fie îndepărtat; dar dacă provoacă pierderi mari lucrării bisericii și-și atrage furia lui Dumnezeu, dar și a oamenilor, atunci el va fi dezvăluit și eliminat, fără a mai avea în viitor ocazia de a-și îndeplini datoria. Unii oameni sunt demiși și eliminați în acest fel. De ce sunt eliminați? Ați descoperit cauza primară? Cauza primară este că ei mereu iau în calcul propriile câștiguri și pierderi, se lasă purtați de propriile interese, nu se pot răzvrăti împotriva trupului și nu au deloc o atitudine ascultătoare față de Dumnezeu, deci tind să se comporte imprudent. Ei cred în Dumnezeu doar pentru a obține profit, har și binecuvântări, și nicidecum ca să obțină adevărul, astfel încât credința lor în Dumnezeu dă greș. Aceasta este rădăcina problemei. Credeți că este injust ca ei să fie dezvăluiți și eliminați? Nu este absolut deloc injust, este în totalitate consecința naturii lor. Orice persoană care nu iubește adevărul sau nu îl urmărește va fi, într-un final, dezvăluită și eliminată. Dar pentru cei care iubesc adevărul este diferit. Când lor li se întâmplă ceva, mai întâi se gândesc: „Cum pot să acționez în conformitate cu adevărul? Cum ar trebui să procedez ca să nu prejudiciez interesele casei lui Dumnezeu? Ce L-ar mulțumi pe Dumnezeu?” Cel care gândește în acest fel caută adevărul. Aceste gânduri demonstrează că iubește adevărul. Nu se gândește mai întâi la propriile interese, ci le ia în considerare pe cele ale casei lui Dumnezeu. Nu ia în calcul propria mulțumire; el ia în considerare dacă Dumnezeu e mulțumit. Acestea sunt gândurile și mentalitatea oamenilor care iubesc adevărul și aceștia sunt cei pe care Dumnezeu îi iubește. Dacă atunci unei persoane când i se întâmplă ceva ea este capabilă să practice în conformitate cu adevărurile-principii și să accepte scrutarea lui Dumnezeu, cu Dumnezeu în spatele ei, în calitate de garant, atunci s-ar putea să nu facă greșeli când își îndeplinește datoria și îi va fi ușor să o ducă la bun sfârșit, conform intențiilor lui Dumnezeu. Dacă cineva acționează mereu din propria inițiativă, uneltește, plănuiește și complotează pentru propriile interese, dacă nu ia în considerare interesele casei lui Dumnezeu sau intențiile Sale și îi lipsește și cea mai mică voință să se supună orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu – dacă îi lipsește chiar și dorința să facă acest lucru – care va fi rezultatul final? Acesta va tulbura și perturba frecvent lucrarea bisericii. Va stârni indignare printre aleșii lui Dumnezeu, va fi disprețuit și detestat de aceștia și, în cazuri grave, va fi dezvăluit și eliminat. E inevitabil ca oamenii care au mereu ambiții și dorințe să eșueze și să se poticnească. Așa cum spune proverbul: „Cu cât cazi mai de sus, cu atât doare mai tare.” Cum se numește acest lucru? Se numește a fi dezvăluit. Nu e ceva meritat? E demnă de simpatie o asemenea persoană? Nu este. Aceasta este eventuala consecință a tuturor celor care își fac planuri pentru propriile interese. Unii oameni spun: „Dar eu îmi fac adesea planuri pentru propriile interese. Mie cum de nu mi s-a întâmplat acest lucru?” Nu ți s-a întâmplat pentru că nu ai afectat lucrarea bisericii și, astfel, Dumnezeu nu te ia în serios. Dumnezeu nu te ia în serios – este acesta un lucru bun sau unul rău? (Un lucru rău.) De ce spui asta? (Dacă ar fi să continui astfel, nu aș fi capabilă să obțin lucrarea Duhului Sfânt.) Este corect. Dacă cineva nu urmărește adevărul și nu experimentează lucrarea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu va lucra asupra lui. Acest lucru e în mod special adevărat pentru acei oameni pe care Dumnezeu nu îi disciplinează, indiferent ce lucruri greșite fac; pentru ei, totul s-a terminat. Dumnezeu cu siguranță nu îi vrea pe acești oameni; El îi dă la o parte. Dacă nu urmărești adevărul, nu ai viață. E ca în cazul acelor oameni care urmăresc mereu faima, câștigul și statutul, care nu urmăresc adevărul, pe care nu îi vezi niciodată practicând adevărul – se dezvoltă viața unor asemenea oameni? Din moment ce nu practică adevărul, viața lor nu se va dezvolta, indiferent câți ani cred în Dumnezeu. Există unii oameni care astăzi încă vorbesc despre aceleași lucruri ca în urmă cu trei ani, care încă rostesc aceleași cuvinte și doctrine. Acei oameni sunt condamnați. În staturile și în cunoașterea lor de sine nu se poate vedea nicio dezvoltare. Credința lor în Dumnezeu rămâne aceeași, iar în viețile-firi personale nu există nici cea mai mică schimbare. Neînțelegerile lor în ceea ce-L privește pe Dumnezeu au devenit mai numeroase, iar firile lor corupte care se opun lui Dumnezeu s-au agravat. Nu e acest lucru mai periculos? Într-adevăr, e mai periculos, iar ei vor fi cu siguranță eliminați.

De obicei, când experimentați lucruri legate de datoria voastră sau de firile voastre corupte, sunteți capabili să descoperiți problemele care există în voi înșivă prin introspecție? (Acum pot să le găsesc într-o mică măsură. Când îmi fac datoria, vreau mereu să dețin controlul și să am ultimul cuvânt și încerc să mă laud, astfel încât alți oameni să mă stimeze. Dar, după ce frații și surorile mele îmi atrag atenția asupra acestui lucru, reflectez la mine însumi și dobândesc o oarecare cunoaștere a naturii mele arogante.) Îți poți recunoaște aroganța, dar cum rămâne cu supunerea față de Dumnezeu? Ești mai supus? S-au intensificat intenția și dorința ta de a te supune? A sporit credința ta în Dumnezeu? (Puțin.) Nu este fezabil să îți faci datoria fără să cauți adevărul; când întâmpini probleme, trebuie să folosești adevărul pentru a le rezolva. Dacă îți faci întotdeauna datoria în conformitate cu propria voință și filosofiile tale satanice, nu doar că vei eșua în a rezolva problema dezvăluirilor corupției tale, dar credința ta în Dumnezeu, supunerea față de Dumnezeu și iubirea pentru El nu vor spori nici ele. Dacă nu accepți adevărul și nu îl folosești pentru a-ți rezolva problemele, nu te vei dezvolta niciodată în viață și nu vei fi niciodată capabil să găsești soluția la problema corupției tale. Ce firi corupte dezvăluiți când vă faceți acum datoria? Ce impurități umane rămân? Trebuie să practicați frecvent introspecția pentru a descoperi aceste probleme. Ele nu pot fi cunoscute fără cercetarea sinelui. Uneori, doar când îi auzi pe alți oameni vorbind despre propria cunoaștere de sine simți că ești la fel. Dacă nu îi vei auzi pe alții expunându-și stările, nu vei fi capabil să-ți descoperi problemele. Există mulți care ascultă cu ușurință mărturiile bazate pe experiență ale altora tocmai pentru că beneficiază de pe urma lor și au ceva de câștigat. Cu cât te cercetezi mai îndeaproape și cu cât ajungi să îți cunoști mai temeinic firile corupte, intențiile și planurile personale, cu atât vei fi mai capabil să renunți la ele și cu atât credința ta de a practica adevărul va deveni mai puternică. Cu cât mai profundă va deveni credința ta de a practica adevărul, cu atât îți va fi mai ușor să pui adevărul în practică. Când vei practica frecvent adevărul, vei fi capabil să îți faci datoria cu o mai mare puritate și mai adecvat. Acesta este procesul de dezvoltare în viață; acestea sunt fructele reflecției asupra sinelui și ale cunoașterii de sine. Există unii oameni care cred că, datorită faptului că au ascultat predici ani întregi și că au înțeles multe cuvinte și doctrine, nu au o fire coruptă, ca și cum nu ar fi nevoiți să reflecteze asupra lor și să ajungă la cunoaștere de sine. Ei cred întotdeauna că acestea sunt lucrurile la care doar noii credincioși trebuie să se concentreze și că a crede în Dumnezeu ani întregi și faptul că au multe comportamente bune înseamnă că s-au schimbat deja și că nu au o fire coruptă. Aceasta este o neînțelegere extrem de gravă. Dacă tu crezi că deja te-ai schimbat, cât de mult adevăr poți pune în practică? Cât de multe mărturii adevărate bazate pe experiență ai? Poți vorbi despre ele? Poți să fii martor pentru Dumnezeu înaintea altora? Dacă nu poți vorbi despre acest lucru, asta demonstrează că mărturia ta nu este bazată pe experiență și că îți lipsește adevărul-realitate. Ar fi putut cineva ca tine să se schimbe cu adevărat? Ești o persoană care s-a pocăit cu adevărat? Nu putem decât să ne îndoim de acest lucru. Cum ar putea să aibă intrare în viață cineva care nu reflectează niciodată la sine sau nu încearcă să ajungă la cunoașterea de sine? Cum ar putea să împărtășească o reală mărturie bazată pe experiență cineva care nu vorbește niciodată despre cunoașterea de sine? Aceste lucruri sunt imposibile. Dacă o persoană crede că s-a schimbat cu adevărat și nu are nevoie să se cunoască pe sine, se poate spune că este ipocrită. Unii oameni doar fac totul de mântuială când își îndeplinesc îndatoririle, crezând că a face minimul necesar este acceptabil, că, dacă lucrurile par acceptabile, înseamnă că îndatoririle lor sunt conform standardelor. Acest fel de a face lucrurile este superficial, nu-i așa? Se supune cu adevărat lui Dumnezeu o asemenea persoană? Acest fel de persoană își realizează datoria fără adevărurile-principii, mulțumindu-se pur și simplu să ducă sarcinile la bun sfârșit și să trudească, iar apoi crede că datoria ei este la înălțimea standardelor. De fapt, ea e doar un muncitor adecvat, nu își îndeplinește datoria cum se cuvine. Aceia care se mulțumesc doar să muncească în mod adecvat nu vor dobândi niciodată adevărul și nici nu vor obține o schimbare a firii. Orice om care nu își realizează datoria conform cerințelor lui Dumnezeu, care nu caută adevărurile-principii, care acționează încontinuu conform propriei voințe, doar muncește și trudește. În ce etapă sunteți acum? (Sunt încă în etapa în care muncesc.) În majoritatea timpului, muncești; uneori, ești capabil să năzuiești spre adevăr când îți îndeplinești datoria și ești un pic supus, dar ești deseori în acest fel? (Nu, nu adesea.) Scopul urmăririi adevărului este de a rezolva această problemă. Trebuie să te străduiești să-ți îndeplinești datoria din ce în ce mai bine și să muncești din ce în ce mai puțin, să te silești din răsputeri să transformi toată munca ta în îndeplinirea datoriei tale. Care e diferența dintre a munci și a-ți îndeplini datoria? Un muncitor face ce vrea, crezând că e în regulă, atâta vreme cât nu se opune lui Dumnezeu sau nu Îi ofensează firea, considerând că e acceptabil atâta timp cât o scoate la capăt și nimeni nu verifică. Nu-l interesează să ajungă la cunoașterea de sine, să fie o persoană onestă, să facă lucrurile în conformitate cu adevărurile-principii sau să se supună rânduielilor lui Dumnezeu și cu siguranță nu îi pasă să intre în adevărul-realitate. Nu îi pasă de niciunul dintre aceste lucruri. Asta înseamnă să muncești. Să muncești înseamnă trudă necontenită, înseamnă să trudești ca un sclav, lucrând de dimineața până noaptea, este acest fel de trudă. Dacă întrebi un muncitor de ce a lucrat ca un cal în toți acești ani, el va răspunde: „Ca să primesc binecuvântări!” Când îl întrebi dacă firea lui coruptă s-a schimbat cumva după ce a crezut în Dumnezeu atât de mulți ani, dacă a primit vreo confirmare a existenței lui Dumnezeu, dacă a dobândit vreun strop de cunoaștere adevărată a orchestrărilor și rânduielilor Creatorului și dacă le-a experimentat, el nu a obținut niciunul dintre aceste lucruri și nu va fi capabil să vorbească despre niciunul dintre ele. El nu a pătruns și nici nu a progresat în vreun fel în ceea ce privește diversele semne legate de creșterea în viață și transformarea firii, ci doar continuă să muncească fără să înțeleagă ce este schimbarea firii. Unii oameni muncesc ani întregi fără să se schimbe defel. Ei tot devin adesea negativi, se plâng și își dezvăluie firile corupte când întâmpină dificultăți. Când sunt emondați, recurg la argumente și subterfugii, nefiind capabili să accepte câtuși de puțin adevărul, și nu se supun deloc lui Dumnezeu. În cele din urmă, li se interzice să își îndeplinească îndatoririle. Unii oameni fac o treabă de mântuială când își îndeplinesc îndatoririle și nu acceptă criticile, ci, în schimb, spun cu nerușinare că nu au greșit cu nimic și nu se pocăiesc deloc. Și, într-un final, când casa lui Dumnezeu le retrage îndatoririle și îi trimite pe drumul lor, își părăsesc locul de muncă plângând și lamentându-se. Acesta e modul în care sunt eliminați. Acesta este felul prin care îndatoririle îi dezvăluie complet pe oameni. De obicei, sunt foarte convingători când vorbesc și strigă tare sloganuri, dar de ce atunci când îndeplinesc o datorie nu se poartă ca niște oameni, ci devin diavoli? Din cauza faptului că oamenii cărora le lipsește umanitatea sunt diavoli oriunde merg; și, fără să accepte adevărul, ei nu pot rămâne de neclintit nicăieri. Adesea, unii oameni își îndeplinesc îndatoririle superficial și încearcă să se certe și să argumenteze când sunt emondați. După ce sunt emondați în mod repetat, simt o oarecare dorință să se pocăiască, astfel că încep să folosească metode de autocontrol. Totuși, în cele din urmă, ei nu se pot înfrâna și, chiar dacă s-ar putea să facă jurăminte și să se blesteme, acest lucru nu ajută, iar ei tot nu rezolvă problema superficialității lor și nici pe cea a argumentelor și a subterfugiilor personale. Doar după ce toată lumea ajunge în cele din urmă să deteste acest ins și îl critică, se simte și el forțat, într-un final, să recunoască: „Chiar am firi corupte. Vreau să mă pocăiesc, dar nu sunt capabil să o fac. Când îmi fac datoria, mă gândesc mereu la propriile interese, propria mândrie și reputație, ceea ce mă face să mă răzvrătesc deseori împotriva lui Dumnezeu. Vreau să practic adevărul, dar nu pot renunța la intențiile și dorințele mele; nu mă pot răzvrăti împotriva lor. Vreau mereu să fac lucrurile conform propriei voințe, născocesc tertipuri ca să evit să lucrez și caut timp liber și plăceri. Nu pot accepta să fiu emondat și încerc întotdeauna să aduc argumente pentru a scăpa de aceste lucruri. Cred că este îndeajuns de bine că am trudit și am îndurat greutăți, așa că recurg la argumente și la subterfugii când cineva încearcă să mă emondeze și nu mă simt convins în inima mea. E foarte dificil să te descurci cu mine! Cum ar trebui să caut adevărul ca să rezolv aceste probleme?” Începe să reflecteze la aceste lucruri. Asta înseamnă că are o oarecare înțelegere privind modul în care ar trebui să se poarte oamenii, precum și o oarecare rațiune. Dacă un muncitor începe la un moment dat să își facă lucrarea corect și să se concentreze asupra schimbării firii lui și își dă seama că și el are firi corupte, că și el e arogant și incapabil să I se supună lui Dumnezeu și că, dacă va continua în acest fel, nu va funcționa – când începe să se gândească la aceste lucruri și să le priceapă, când poate să caute adevărul pentru a înfrunta problemele pe care le descoperă – nu va da atunci el semne că se schimbă? Dacă începe să fie altfel, atunci există speranță ca el să se schimbe. Dar dacă nu intenționează niciodată să urmărească adevărul, dacă îi lipsește dorința de a tânji după adevăr și știe doar să trudească și să muncească, fiind încredințat că încheierea lucrării pe care o are la îndemână înseamnă îndeplinirea sarcinii lui și finalizarea însărcinării date de Dumnezeu – dacă el crede că a depune eforturi înseamnă că și-a făcut datoria, fără să ia vreodată în considerare care sunt cererile lui Dumnezeu sau ce este adevărul sau dacă e o persoană care Îl ascultă pe Dumnezeu și nu încearcă niciodată să înțeleagă vreunul dintre aceste lucruri – dacă aceasta e metoda prin care își abordează datoria, va fi el capabil să atingă mântuirea? Nu va fi capabil. Nu a pornit pe calea mântuirii, nu a ajuns pe calea cea bună a credinței în Dumnezeu și nu și-a clădit o relație cu El. Doar trudește și muncește în casa lui Dumnezeu. Dumnezeu veghează și îi protejează și pe asemenea oameni când ei muncesc în casa Lui, dar El nu intenționează să-i mântuiască. Dumnezeu nu îi emondează, nu îi judecă, nu îi mustră, nu-i încearcă și nu-i rafinează pe aceștia; El le permite doar să obțină câteva binecuvântări în această viață, iar asta este tot. Când acești oameni știu să reflecteze și să ajungă la cunoaștere de sine și cunosc importanța practicării adevărului, înseamnă că au înțeles predicile pe care le-au ascultat și au obținut în sfârșit niște rezultate. Dar apoi ei se gândesc: „A crede în Dumnezeu este atât de minunat. Cuvintele Lui chiar pot schimba oamenii! Acum, cel mai important este ca eu să urmăresc să obțin adevărul. Dacă nu mă voi concentra pe cunoașterea de sine sau nu mă voi elibera de firile mele corupte și mă voi mulțumi doar să muncesc, nu voi câștiga nimic.” Așa că această persoană începe să cugete: „Ce firi corupte am? Cum ajung să le cunosc? Cam în ce fel ar trebui să le îndrept?” Reflecția sa asupra acestor chestiuni atinge în treacăt înțelegerea adevărului și schimbarea firii și atunci există speranță să fie mântuită. Dacă o persoană poate să reflecteze asupra sa și să se cunoască prin datoria ei, dacă ea caută adevărul, lucrează din greu să îndeplinească cerințele lui Dumnezeu și își îndreaptă firile corupte, a luat-o pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu. Gândindu-se constant la aceste lucruri și străduindu-se să obțină adevărul, ea va primi luminarea, iluminarea și îndrumarea lui Dumnezeu. În acest fel, va fi capabilă să accepte să fie emondată de Dumnezeu, ca imediat după aceea să poată fi judecată și mustrată, încercată și rafinată. Dumnezeu Își va începe lucrarea în ea, purificând-o și transformând-o.

Unii oameni spun: „Am crezut în Dumnezeu și mi-am făcut datoria mulți ani, dar nu am fost niciodată emondat și nici nu am primit vreo luminare sau iluminare, cu atât mai puțin nu am fost supus încercărilor și rafinării.” Experimentează o asemenea persoană lucrarea lui Dumnezeu? Dacă a fost cu adevărat capabilă să experimenteze și să practice cuvintele lui Dumnezeu, cum de nu a putut fi luminată sau iluminată? Dacă își dezvăluie adesea corupția, va fi cu siguranță emondată. Dacă nu se va pocăi după ce va fi emondată, sigur nu are nicio umanitate și este o persoană care ar trebui eliminată. Unii oameni spun: „Mi se întâmplă deseori să fiu emondat, primesc adesea luminarea și iluminarea lui Dumnezeu și dobândesc o nouă înțelegere.” Ce se întâmplă în acest caz? (Dumnezeu îi conduce.) Alți oameni zic: „Cum de nu sunt ca acei oameni cărora totul le merge bine? Ei au întotdeauna binecuvântările lui Dumnezeu și o duc ca niște bebeluși în leagăn, fără să fie nevoie să treacă prin situații grele. Eu de ce sunt mereu încercat și rafinat?” Este un lucru bun sau rău să fii mereu încercat și rafinat? (E un lucru bun.) Este un lucru bun, nu unul rău. În ce scop îi încearcă și-i rafinează Dumnezeu pe oameni? (Ca să le permită să își cunoască firile corupte.) Dumnezeu nu face asta ca să-i tortureze sau să-i chinuie pe oameni; El o face ca să le permită oamenilor să ajungă să își cunoască firile corupte și să vadă clar esența și adevărata față a corupției lor, astfel încât ei să renunțe la intențiile și planurile lor și să dobândească supunerea față de El. Apoi ei nu muncesc, ci își îndeplinesc îndatoririle. Când îndeplinești sincer și formal datoria unei ființe create, relația cu Dumnezeu devine normală, ceea ce provoacă o schimbare a precedentei tale relații anormale cu El. Dacă relația dintre tine și Dumnezeu este aceea dintre un angajat și angajatorul lui, nu poți primi mântuirea. Dacă accepți însărcinarea dată de Dumnezeu, dacă te poți supune rânduielilor casei lui Dumnezeu și iei în serios responsabilitatea de a-ți face bine datoria, relația ta cu Dumnezeu va fi normală. Vei fi o ființă creată, vei fi capabil să te supui rânduielilor Creatorului și, în inima ta, Îl vei accepta pe Dumnezeu ca Mântuitor, iar tu vei deveni un subiect al mântuirii Lui. Relația ta cu El va fi la acest nivel. Dar dacă mereu doar muncești, dacă oricare ar fi însărcinarea pe care Dumnezeu ți-o încredințează, o faci întotdeauna cu o atitudine superficială, fără să accepți adevărurile-principii și fără supunere reală, dacă știi doar să trudești și să muncești și dacă faci lucrurile de mântuială când acționezi, atunci ești cu adevărat un muncitor. Din cauza faptului că aceia care sunt muncitori nu acceptă adevărul și niciodată nu se schimbă câtuși de puțin, relația lor cu Dumnezeu e întotdeauna cea dintre angajați și angajatorul lor. Ei nu I se vor supune niciodată cu adevărat lui Dumnezeu, iar El nu îi va recunoaște în calitate de credincioși sau ca pe aceia care sunt ai Lui. Aceasta e consecința faptului că ei cred în Dumnezeu fără să urmărească adevărul; este decisă de calea pe care merg. Dacă vrei să îți îmbunătățești relația cu Dumnezeu, ce ar trebui să faci? (Să merg pe calea urmăririi adevărului.) Așa este. Trebuie să mergi pe calea urmăririi adevărului. Care ar trebui să fie primul tău pas? (Trebuie să înțeleg cum să-mi fac datoria.) Cei care cred în Dumnezeu trebuie să îndeplinească o datorie – aceasta e cererea lui Dumnezeu. A-L urma pe Dumnezeu se referă la îndeplinirea datoriei; aceia care cred în El fără să-și îndeplinească îndatoririle nu Îl urmează pe Dumnezeu. Dacă vrei să-L urmezi pe Dumnezeu, trebuie să-ți faci bine datoria. Ce aspect al adevărului ar trebui practicat mai întâi când realizezi o datorie? (Adevărul supunerii.) Ai dreptate. Unii oameni spun: „Aceasta e datoria mea acum. Trebuie să studiez din greu, să fac niște progrese în învățarea englezei și apoi să iau examenul TOEFL sau doctoratul în câțiva ani. Apoi voi fi capabil să mă disting în lumea non-credincioșilor sau poate mă voi descurca bine în casa lui Dumnezeu, iar în viitor voi deveni un conducător.” Nu se gândesc acești oameni doar la propriile interese? (Ba da.) Să planifice și să facă aranjamente întotdeauna pentru propriul trup, să organizeze nu doar chestiunile propriei vieți, ci și pe acelea de după moarte – acesta e felul în care gândește un non-credincios. Este normal ca non-credincioșii să își vadă de viața lor gândind în acest fel, pentru că nu recunosc existența lui Dumnezeu, astfel că ei se pot gândi doar la trupul lor și iau în considerare doar supraviețuirea, ca animalele. Cu toate acestea, oamenii care cred în Dumnezeu Îi citesc cuvintele în fiecare zi și înțeleg adevărul, așa că ei ar trebui să știe ce înseamnă să-și facă datoria și care e rațiunea din spatele ei. Ei trebuie să fie lămuriți în privința acestor lucruri, să se raporteze în mod direct la calea pe care o iau în credința lor în Dumnezeu. Cum ar trebui oamenii să se supună lucrării lui Dumnezeu și să experimenteze cuvintele Lui pentru a înțelege adevărul și a dobândi o schimbare a firii, ce aspecte ale adevărului trebuie atinse pentru a-și face bine datoria și a se supune lui Dumnezeu și cum ar trebui să accepte judecata și mustrarea astfel încât firile lor corupte să fie curățite – le este și mai necesar să înțeleagă adevărul despre aceste chestiuni. Aceasta este calea pe care cineva ar trebui să meargă atunci când crede în Dumnezeu. Doar prin urmărirea adevărului în acest fel poate cineva să-și facă bine datoria și să primească mântuirea lui Dumnezeu. El vrea să mântuiască și să desăvârșească oamenii care urmăresc astfel adevărul. Prin isprăvirea lucrării Sale de mântuire, Dumnezeu vrea să câștige câțiva astfel de oameni. Dacă cineva se gândește numai cum să iasă în evidență, cum să devină un conducător de seamă, de cât de mulți oameni se va ocupa și câte orașe ar putea să conducă în cele din urmă, acestea sunt ambiții și dorințe. Această persoană este din tagma antihriștilor – toți antihriștii uneltesc să obțină aceste lucruri. Este legitim să conspiri pentru a obține aceste lucruri? (Nu.) Știind că nu e legitim, pot ei să renunțe la ele? (Nu ar fi ușor.) În circumstanțe obișnuite, oamenii acționează în conformitate cu propriile intenții pentru a-și atinge scopurile. În tot ce faci, acționezi pentru a-ți atinge propriile scopuri sau reflectezi asupra ta, cauți adevărul, te răzvrătești împotriva obiectivelor și intrigilor și apoi alegi să mergi pe calea urmăririi adevărului? Care este calea corectă? (Să mă răzvrătesc în mod constant împotriva mea și să acționez conform cererilor lui Dumnezeu.) Ce tip de persoană poate să realizeze aceste lucruri, cu ajutorul a ceea ce urmărește? Doar cineva bun la suflet și cu o inimă cinstită și dreaptă poate să le obțină. Acei oameni înșelători, intransigenți și ticăloși care nu iubesc adevărul nu le pot dobândi. Dat fiind că ei știu că nu este corectă calea pe care merg – că este calea greșită a lui Pavel – și că nu vor primi cu siguranță mântuirea, de ce nu pornesc pe calea cea dreaptă? Pentru că nu se pot controla. Acest lucru e decis în întregime de natura lor. E ca atunci când doi oameni sunt de același calibru, cred în Dumnezeu de același număr de ani, ascultă aceleași predici și îndeplinesc aceleași îndatoriri, dar merg pe căi diferite. Durează doar câțiva ani înainte să meargă pe căi diferite, iar unul e eliminat, pe când celălalt este păstrat. Unul are o inimă onestă și dreaptă, iubește adevărul și merge pe calea urmăririi adevărului. Chiar de s-ar strădui cineva să inducă în eroare această persoană și să o îmbie să meargă pe calea răului, l-ar urma? Nu l-ar urma. Cu siguranță l-ar respinge. Acel om e capabil să caute adevărul, să acționeze conform cererilor lui Dumnezeu și să devină din ce în ce mai bun în îndeplinirea datoriei sale, dar cealaltă persoană e ticăloasă și înșelătoare într-o anumită măsură. Ea urmărește statutul, iar ambițiile sale sunt prea mari. Indiferent cum are cineva părtășie despre adevăr cu ea, nu va renunța să urmărească statutul. Aceasta e problema naturii sale. Și cum sfârșește această persoană care nu acceptă adevărul și nu poate abandona niciodată statutul? Va fi eliminată. Rezultatele acestor două persoane sunt în mod clar diferite. Cea care este onestă în inima sa și urmărește adevărul ajunge să îl înțeleagă din ce în ce mai mult și cu o mai mare claritate, ajungând treptat în acord cu intențiile lui Dumnezeu. Cea care nu urmărește adevărul e capabilă doar să înțeleagă doctrina și nu îl poate pune în practică. De ce nu îl poate pune în practică? Pentru că ambițiile și dorințele sale sunt prea mari și nu poate renunța la ele. În tot ceea ce face, pune pe primul loc propriile interese, ambiții, dorințe, faima, câștigul și statutul. E plină de aceste lucruri și se lasă purtată de ele. Când i se întâmplă ceva, mai întâi, își mulțumește trupul și propriile dorințe. Acționează în toate privințele conform propriilor dorințe, urmărește acest scop și uită de adevăr. Drept urmare, nu își îndeplinește bine datoria, face o treabă de mântuială și, în cele din urmă, este eliminată. Nu sunt exact aceștia oamenii pe care casa lui Dumnezeu îi elimină? Și atunci, nu există nicio speranță pentru ei? Dacă sunt capabili să se pocăiască în mod sincer, pot evita să fie eliminați și va exista speranță pentru mântuirea lor. Dar dacă inima lor rămâne intransigentă și se agață cu disperare de dorințele lor așa cum un câine feroce se ține de un os, atunci nu mai există deloc speranță ca ei să primească mântuirea. Oamenii nu pot dobândi adevărul dacă nu merg pe calea cea dreaptă! Doar calea urmării adevărului este calea cea dreaptă. O persoană poate să obțină adevărul doar mergând pe această cale. O persoană poate să spere că primește mântuirea lui Dumnezeu doar urmărind adevărul.

Inimile oamenilor care sunt înșelători și ticăloși sunt pline de propriile ambiții, planuri și uneltiri. Sunt aceste lucruri ușor de lăsat deoparte? (Nu.) Ce ar trebui să faci dacă, totuși, îți dorești să-ți îndeplinești cum se cuvine datoria, dar nu poți lăsa aceste lucruri deoparte? Există o cale aici: natura a ceea ce faci trebuie să-ți fie clară. Dacă un lucru are legătură cu interesele casei lui Dumnezeu și este de o mare importanță, atunci nu trebuie să amâni, să faci greșeli, să dăunezi intereselor casei lui Dumnezeu sau să tulburi lucrarea casei lui Dumnezeu. Acesta este principiul pe care trebuie să-l urmezi în îndeplinirea datoriei tale. Dacă vrei să eviți să lezezi interesele casei lui Dumnezeu, mai întâi trebuie să-ți lași deoparte ambițiile și dorințele; interesele tale trebuie să fie oarecum compromise, trebuie lăsate deoparte, și ar fi mai bine să înduri câteva greutăți decât să ofensezi firea lui Dumnezeu, ceea ce ar reprezenta o limită ce nu trebuie încălcată. Dacă strici lucrarea bisericii pentru a-ți satisface vanitatea și ambițiile jalnice, care va fi consecința finală în ceea ce te privește? Vei fi înlocuit și, poate, eliminat. Vei fi provocat firea lui Dumnezeu și s-ar putea să nu mai ai șanse să fii mântuit. Numărul de șanse pe care Dumnezeu le oferă oamenilor este limitat. Câte șanse au oamenii să fie testați de Dumnezeu? Acest lucru este determinat în funcție de esența lor. Dacă exploatezi la maximum oportunitățile care ți se oferă, dacă poți să renunți la mândria și vanitatea ta și să pui pe primul loc buna îndeplinire a lucrării bisericii, atunci ai mentalitatea potrivită. Inima ta trebuie să fie dreaptă, să nu aibă o înclinație nici pentru stânga, nici pentru dreapta. Când ai intenții greșite, trebuie să te rogi imediat și să le corectezi. Ar trebui să protejezi interesele casei lui Dumnezeu în momentele critice și să-ți îndeplinești sarcinile. Acela care face acest lucru este un ins corect. Dacă uneori, după ce duci ceva la capăt, te grăbești să spui: „Eu sunt cel care a făcut asta” doar ca să îți mulțumești vanitatea, este în regulă. Dumnezeu va permite acest lucru. Indiferent cum ai putea gândi, din moment ce ți-ai încheiat sarcina, El Și-o va aminti. Nu e corect? Pentru că acesta a fost într-adevăr un lucru pe care l-ai îndeplinit din inimă și cu onestitate; te-ai răzvrătit împotriva propriului trup și împotriva propriei ambiții, ți-ai îndeplinit datoria și ai dus la bun sfârșit însărcinarea dată de Dumnezeu fără să permiți ca interesele casei Sale să fie prejudiciate. Inima lui Dumnezeu e mângâiată și, în același timp, simți pace și bucurie în inima ta. Aceasta e o fericire pe care nu o poți cumpăra cu bani; ai obținut-o prin sinceritatea ta. Este rezultatul urmăririi adevărului. Dacă, după aceea, te lauzi: „Hei, știați că eu am făcut asta?”, Dumnezeu nu va dezaproba acest lucru. În timpul momentelor critice, însă, trebuie să păstrezi nivelul de referință. Nu poți să provoci mânia lui Dumnezeu sau să-I ofensezi firea. Dacă vei putea respecta aceste lucruri, asigurându-te că, în orice moment critic, profiți de situație, folosindu-te de oportunitatea de a-ți îndeplini datoria, atunci va exista speranță pentru mântuirea ta. Dacă în circumstanțe obișnuite ești precaut, dar când vine vorba despre chestiuni legate de adevărurile-principii – acele momente critice când este nevoie să acționezi decisiv și judicios – nu-ți ții în frâu ambițiile și dorințele, ci te comporți cum îți place, faci o treabă de mântuială cu lucrarea bisericii și nu reușești să păstrezi nici cel mai de jos nivel de referință, atunci asta va supăra firea lui Dumnezeu. Nu merită asta o pedeapsă? Cel puțin, nu trebuie să ofensezi firea lui Dumnezeu; acesta este nivelul de referință. Trebuie să știi care este nivelul de referință al lui Dumnezeu și ce nivel de referință ar trebui să păstrezi. Dacă păstrezi acest nivel de referință în momentele cruciale și, după ce îți îndeplinești datoria, nu-L faci pe Dumnezeu să te disprețuiască, să te respingă și să te condamne, ci, în schimb, să te țină minte și să te accepte, aceasta e o faptă bună. Dumnezeu nu Se concentrează la ce te gândești, la cât de satisfăcut de tine sau mândru ai fi de realizările tale; pe El nu Îl preocupă aceste lucruri și nu te va lua în serios. Tot ce a rămas este chestiunea transformării tale. Întrucât poți să profiți de ocazie în toate situațiile, să acționezi conform cerințelor lui Dumnezeu, să rămâi loial și să-I mulțumești inima lui Dumnezeu în momente decisive și să îți păstrezi nivelul de referință, ce demonstrează aceste lucruri? Că ai o atitudine de supunere față de Dumnezeu. Într-o oarecare măsură, se poate spune că deja L-ai mulțumit parțial pe Dumnezeu. Așa vede El lucrurile. Dumnezeu este drept, nu-i așa? (Da, așa este.) Prin urmare, doar oamenii care practică în acest fel sunt cei deștepți. Nu te gândi: „De data asta, nu mi-am făcut îndeajuns de bine datoria încât să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Au mai fost câteva imperfecțiuni. Oare nu o va accepta?” Dumnezeu nu Se va lega de detalii în această privință. El doar va observa dacă ai păstrat nivelul de referință când ai făcut această sarcină. Atâta vreme cât nu ai depășit nivelul de referință și ți-ai îndeplinit sarcina, El Și-o va aminti. Dacă poți întotdeauna să cauți adevărurile-principii, indiferent ce datorie realizezi sau cu ce lucruri te îndeletnicești, și nu depășești nivelul de referință nici măcar în situații deosebit de grele, atunci ești principial când faci lucrurile și îți îndeplinești datoria. Se poate spune că îndeplinirea datoriei tale este, în esență, la nivelul cerut.