Există patru condiții pentru a accepta mustrarea și judecata lui Dumnezeu: să vă îndepliniți adecvat datoria, să aveți o mentalitate de supunere, să fiți în mod fundamental onești și să aveți căință în inima voastră. Amintiți-vă aceste patru condiții și comparați-vă cu ele atunci când vă confruntați cu situații. Dacă o situație implică supunerea, atunci practicați supunerea. Cuvântul lui Dumnezeu le cere oamenilor să aibă o atitudine supusă; dacă te compari cu acele cuvinte ale Sale și descoperi o discrepanță mare, ce ar trebui să faci? Fă așa cum spune Dumnezeu, urmează-I cuvintele fără să analizezi sau să te cerți. Dacă încerci să te cerți, Dumnezeu va fi dezgustat de tine. Ce vei face dacă Dumnezeu va fi dezgustat de tine? Există o măsură de remediere, și anume să schimbi imediat cursul. Nu răni inima lui Dumnezeu din cauza unei chestiuni triviale, continuând apoi să-I rănești inima și să-L ignori. Oamenii nu sunt nimic; dacă Îl ignori pe Dumnezeu, El nu te va mai vrea. Ce faci dacă Dumnezeu te ignoră și nu te vrea? Spui: „Voi schimba cursul. Nu mă abandona, Dumnezeule, nu pot reuși fără Tine.” Dar simpla rostire a acestor cuvinte este inutilă. Dumnezeu nu are nevoie de vorbele tale dulci; Se va uita la atitudinea ta, la practica ta, la calea pe care vei merge după aceea și la prestația ta. Să nu crezi că Dumnezeu este o persoană de rând, pe care o poți emoționa cu câteva vorbe dulci. Dumnezeu nu este așa, El Se uită la atitudinea ta. Odată ce ai schimbat cursul, Dumnezeu vede că ai trecut de la intransigență la supunere și că poți accepta adevărul, fără să mai rivalizezi cu El. Intransigența ta a cunoscut o schimbare, știi cine ești și Îl recunoști pe Dumnezeul tău; la scurt timp după aceasta, Dumnezeu va începe să lucreze asupra ta. Unii spun: „N-am simțit că Dumnezeu intenționează să facă ceva.” Nu te baza pe sentimentele tale. Sunt sentimentele tale precise? Dumnezeu a făcut atât de multă lucrare asupra ta – ai simțit ceva din ea? Ai simțit când Dumnezeu a avut inima frântă? N-ai știut nimic – poate chiar erai fericit în altă parte. Așadar, nu interpreta sentimentele lui Dumnezeu pe baza sentimentelor tale și nu-I măsura sentimentele în raport cu sentimentele tale; este inutil. Dacă Dumnezeu te ignoră și nu simți nimic și dacă nu primești luminare sau recunoaștere, ce ar trebui să faci? Amintește-ți un lucru: trebuie să îndeplinești în continuare responsabilitățile și îndatoririle pe care ar trebui să le îndeplinească o ființă creată și să vorbești în continuare sincer, așa cum se cuvine. Nu reveni la minciunile tale anterioare doar pentru că Dumnezeu te ignoră sau nu te mai vrea, vorbind acum așa cum vorbeai atunci; dacă faci asta, ești complet terminat. Înseamnă că rivalizezi cu Dumnezeu și I te opui. Trebuie să rămâi credincios datoriei tale și să te supui așa cum se cuvine. Care este beneficiul? Când Dumnezeu va vedea că ai schimbat cursul, inima Lui se va îmblânzi, iar mânia și furia Lui față de tine se vor potoli treptat. Nu este potolirea mâniei lui Dumnezeu un semn bun pentru tine? Înseamnă că punctul tău de cotitură a sosit. Când vei înceta să trăiești pe baza sentimentelor, să încerci să-I observi exprimările lui Dumnezeu și să ai cerințe extravagante ca Dumnezeu să-Și clarifice poziția, ci vei trăi în schimb conform cuvintelor rostite de El, îndatoririlor și principiilor de practicare pe care ți le-a încredințat și conform căii pe care Dumnezeu ți-a spus să o practici și să o parcurgi; dacă vei trăi conform tuturor acestora și, indiferent cum te tratează El sau dacă îți acordă atenție, vei continua să procedezi așa cum se cuvine – atunci Dumnezeu te va aproba. De ce te va aproba? Pentru că, indiferent ce-ți face Dumnezeu, dacă îți acordă sau nu atenție, dacă îți acordă sau nu har, binecuvântări, iluminare, luminare, grijă sau protecție și indiferent cât de multe simți din toate acestea, tot ești în stare să-L urmezi până la capăt. Ai rămas ferm pe poziția pe care ar trebui să o aibă o ființă creată, fără nicio schimbare; ai luat cuvintele lui Dumnezeu drept scopul și direcția vieții tale și le-ai luat drept adevărul și cuvintele supreme de înțelepciune din viața ta. Care este esența unui astfel de comportament? Este cea de a recunoaște în inima ta: Creatorul este viața ta, este Dumnezeul tău. Astfel, Dumnezeu este liniștit, iar tu devii o persoană normală care trăiește în prezența Lui; o astfel de persoană întrunește condițiile de bază pentru o schimbare a firii. Pe această bază, oare înțelegerea și schimbările obținute de oameni pot fi considerate o schimbare a firii? Oamenii nu se ridică încă la înălțimea așteptărilor. Prin urmare, trebuie să ai o recunoaștere a identității Creatorului și, de asemenea, o atitudine responsabilă față de datoria ta. În plus, trebuie să ai o atitudine care poate să accepte și să se supună adevărului. După ce vei avea aceste calități, Dumnezeu va începe lucrarea de judecată și de mustrare asupra ta. Mântuirea începe din acest punct. Unii spun: „Dacă avem aceste calități, înseamnă că firea noastră s-a schimbat deja? După ce ne-am schimbat atât de mult, ce I-a mai rămas lui Dumnezeu să judece și să mustre?” Ce judecă și mustră Dumnezeu? Natura-esența oamenilor, și anume firea lor coruptă. Dacă cineva întrunește aceste patru condiții și este capabil să le satisfacă, ce aspect al firii sale corupte s-a schimbat în întregime? Niciunul. A fost doar o mică schimbare de comportament, dar nu este destul. Nu a existat o schimbare fundamentală. Altfel spus, înainte ca Dumnezeu să-Și înceapă lucrarea de judecată și mustrare asupra ta, cunoașterea ta de sine va fi mereu superficială și de suprafață. Nu va corespunde esenței tale corupte; este departe de ea, decalajul este destul de semnificativ. Prin urmare, înainte ca Dumnezeu să-Și înceapă lucrarea de judecată și mustrare, indiferent cât de bun, de neprihănit sau de corect te consideri și indiferent cât de supusă crezi că este atitudinea ta, trebuie să știi un lucru: firea ta nu a început încă să se schimbe în mod oficial. Căile tale de practicare și acele metode ale tale indică doar o schimbare de comportament și constituie umanitatea de bază pe care ar trebui să o aibă o persoană care va fi mântuită de Dumnezeu. Onestitatea, supunerea, capacitatea de a schimba cursul, loialitatea – acestea sunt lucruri care ar trebui să existe în umanitatea ta. Desigur, sunt incluse aici și conștiința și rațiunea; trebuie să ai aceste calități înainte ca Dumnezeu să-Și săvârșească lucrarea de judecată și mustrare. Odată ce o persoană întrunește toate aceste patru condiții – îndeplinirea adecvată a datoriei, o mentalitate supusă, onestitate fundamentală și căință în inimă – Dumnezeu Își va începe lucrarea de judecată și de mustrare asupra persoanei respective.

Ar trebui să aveți acum în minte un concept despre modul în care Dumnezeu săvârșește mai exact lucrarea de judecată și mustrare asupra oamenilor. De exemplu, în ceea ce privește ticăloșia, oamenii Îl testează adesea pe Dumnezeu, doresc în mod inexplicabil să-L scruteze și au suspiciuni, îndoieli și întrebări despre cuvintele Lui. Ei speculează în legătură cu atitudinea adevărată a lui Dumnezeu față de oameni, dorind mereu să o descopere. Nu este o ticăloșie? Știu oamenii în prezent care dintre stările sau comportamentele lor manifestă acest tip de fire? Nu le este clar. Cât timp te judecă și te mustră, Dumnezeu te va face să te destăinui, să-ți deschizi sufletul și să-ți dezvălui diferitele stări, astfel încât să le vezi clar în inima ta. Desigur, când îți vei deschide sufletul, se poate să nu te simți prea rușinat; cel puțin, vei putea afla de ce te judecă și te mustră Dumnezeu. Vei vedea că expunerea și cuvintele Sale de judecată sunt faptice, convingându-te complet și făcându-te să vezi că sunt exacte, fără excepție. Atunci îți va fi clar că toate acestea sunt lucruri care există înlăuntrul tău; nu sunt doar comportamente sau dezvăluiri de moment, ci însăși firea ta. Apoi, în perioada în care Dumnezeu Își va desfășura lucrarea de judecată și de mustrare, vei fi dezvăluit și emondat continuu din cauza firii tale corupte, făcându-te să suferi și să înduri rafinarea. De pildă, suspiciunile față de Dumnezeu sunt o exprimare a ticăloșiei. Oamenii sunt deseori suspicioși față de Dumnezeu, dar nu-și dau seama niciodată că aceasta este o ticăloșie; această problemă trebuie rezolvată. Când Dumnezeu te judecă și te mustră, dacă ești suspicios față de El, îți va aduce la cunoștință că acest lucru este o ticăloșie. Trăiești într-o fire ticăloasă, folosind-o pentru a-L trata pe Dumnezeul în care crezi, pentru a concura împotriva Dumnezeului tău și pentru a arunca suspiciuni asupra Lui, iar inima ta va fi cuprinsă de agonie. Nu vrei să faci asta, dar nu te poți abține. Întrucât ai această fire coruptă, Dumnezeu va rândui circumstanțele care să te rafineze, făcându-te să-ți abandonezi pe nesimțite noțiunile și închipuirile, gândirea logică, gândurile și ideile. În acel moment, vei suferi; aceasta este adevărata rafinare și ești rafinat din cauza acestei firi corupte. Cum apare rafinarea? Dacă ești de părere că nu ai o fire coruptă, că nu ai astfel de manifestări sau stări și că nu ești acel tip de persoană și dacă simți că acest aspect al unei firi corupte nu se găsește înlăuntrul tău, când te va judeca Dumnezeu, vei fi oare rafinat? (Nu.) Când recunoști că ai dezvăluit o fire coruptă, știi că Dumnezeu te-a judecat și poți găsi o corespondență între firea ta coruptă și judecata Lui, dar încă raționalizezi și trăiești în continuare în acea fire coruptă, fiind incapabil să te eliberezi – așa apare rafinarea. Știi că lui Dumnezeu nu-I place și detestă firea ta coruptă și ești departe de a îndeplini cerințele Sale; știi în mod clar că te înșeli și că Dumnezeu are dreptate, dar nu poți pune adevărul în practică și nici nu poți urma calea lui Dumnezeu – durerea ta ia naștere în acel moment. Simțiți acum o astfel de durere? (Nu.) Atunci, cel puțin, n-ați îndurat rafinarea în ceea ce privește firea voastră coruptă; simțiți doar puțină durere din cauza reproșurilor și disciplinării atunci când faceți greșeli sau fărădelegi, dar nu este în niciun caz vorba de rafinare. Să presupunem că puteți intra într-o astfel de viață, puteți porni pe o astfel de cale și spuneți: „Nu mai sufăr din cauza afecțiunii sau statutului, ci îndur cu adevărat rafinarea. Mi-am dat seama că sunt într-adevăr incompatibil cu Dumnezeu, firea mea coruptă este adânc înrădăcinată și nu mă pot dezbăra de ea. Fie ca Dumnezeu să mă rafineze și să mă dezvăluie.” Când trăiești într-o astfel de stare, ești pe calea de a fi mântuit. Spunând acestea acum, s-ar putea ca toți să tânjiți și să așteptați cu nerăbdare sosirea acelei zile, dar nu știu câți dintre voi pot fi cu adevărat suficient de binecuvântați pentru a se bucura de un astfel de tratament. Acesta este un lucru extraordinar de bun și o binecuvântare enormă. Să fii mântuit nu este ușor. În cazul în care Creatorul te prețuiește cu adevărat, te alege și îți îngăduie să fii adeptul Lui, este doar primul pas spre mântuire. În cazul în care Creatorul te prețuiește și spune că ești calificat să-I primești judecata și mustrarea, este doar al doilea pas. Dacă poți să ieși din judecata și mustrarea lui Dumnezeu, să ajungi într-o stare în care firea ta se schimbă și să devii compatibil cu Creatorul, mergând pe calea de a te teme de Dumnezeu și a te feri de rău, acesta este finalul ultim. Care dintre voi va fi suficient de binecuvântat pentru a ajunge în acea zi, care va fi binecuvântat să primească o astfel de mântuire? Poate fi deslușit acest lucru din înfățișarea cuiva? Din calibrul său? Din nivelul său de educație? (Nu poate.) Poate fi determinat pe baza îndatoririlor pe care le îndeplinește acum? Sau pe baza familiei în care s-a născut? Niciunul dintre acești factori nu o poate dezvălui. Unii spun: „Familia mea crede în Domnul de trei generații; am crezut încă din pântecele mamei mele, așa că voi fi cu siguranță mântuit.” Acestea sunt niște vorbe nesăbuite și incredibil de ignorante; Dumnezeu nu Se uită la astfel de lucruri. Fariseii au crezut în Dumnezeu de generații și ce s-a ales de ei acum? Dumnezeu nici măcar nu-i vrea ca adepții Săi; au fost eliminați cu totul; sunt irelevanți pentru lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu și nu iau parte la ea.

Capacitatea cuiva de a accepta judecata și mustrarea lui Dumnezeu depinde direct de problema esențială a schimbării firii. Însă oamenii tind să aibă multe noțiuni despre judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Este esențial să avem frecvent părtășie despre adevăr conform cuvintelor Lui pentru a rezolva aceste probleme. Este extrem de necesar. De ce îi judecă și mustră Dumnezeu pe oameni? În ce măsură a devenit omenirea coruptă? Ce probleme își propun să rezolve judecata și mustrarea și ce finaluri obțin? Care sunt standardele cerute de Dumnezeu oamenilor? Dacă aceste adevăruri nu sunt înțelese, oamenilor nu le este ușor să accepte judecata și mustrarea; își vor forma cu ușurință noțiuni despre Dumnezeu, precum și răzvrătire și împotrivire și pot chiar să-L hulească pe Dumnezeu și să devină ostili față de El. Cum îi mântuiește Dumnezeu pe oameni? Cine poate accepta judecata și mustrarea Lui? Cine poate porni pe calea de a urmări adevărul și a fi desăvârșit? Cine va fi eliminat de lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă? Dacă avem părtășie clară despre aceste adevăruri, nu vor fi oare rezolvate noțiunile oamenilor despre judecată și mustrare? Vor fi cel puțin rezolvate în principiu – eventualele probleme rămase pot fi rezolvate doar prin experiența proprie; se vor rezolva de la sine atunci când adevărul va fi înțeles. Unii spun: „Păcatele noastre au fost iertate, deci de ce mai trebuie să experimentăm judecata și mustrarea?” Iertarea de păcate este harul lui Dumnezeu; îi califică pe oameni să vină înaintea Lui. Judecata și mustrarea au însă rolul de a-i mântui pe deplin pe oameni de păcat și de influența Satanei; nu există contradicții între cele două. În Epoca Harului, Dumnezeu îi răscumpără pe oameni și le iartă păcatele; în Epoca Împărăției, îi judecă și le purifică firea coruptă. Acestea sunt două etape ale lucrării lui Dumnezeu. Mulți indivizi ridicoli din cadrul religiei au mereu noțiuni despre judecată și mustrare; ei se agață în mod rigid de expresia „îndreptățirea prin credință după iertarea păcatelor” și refuză categoric să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu. Ar trebui să ne contrazicem cu astfel de oameni? Dacă întâlniți astfel de oameni și dacă pot accepta cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, puteți avea părtășie despre adevăr cu ei și le puteți citi cuvintele lui Dumnezeu. Dacă refuză categoric să accepte adevărul, nu este nevoie să vă pierdeți timpul cu ei; nu sunt în niciun caz destinatarii mântuirii lui Dumnezeu. El îi mântuiește doar pe cei care Îi pot accepta cuvintele și adevărul; pe cei care nu-I pot accepta sub nicio formă cuvintele și adevărul, Dumnezeu cu siguranță nu-I va mântui. Cei care pot accepta adevărul își pot rezolva cu ușurință noțiunile, indiferent câte au; trebuie doar să citească mai mult din cuvintele lui Dumnezeu și să caute adevărul mai mult. Oamenii care pot accepta adevărul sunt cei cu umanitate, conștiință și rațiune. Înainte să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu, oamenii își vor forma multe noțiuni și multe gânduri incorecte, precum și unele stări negative. Cea mai frecventă stare negativă este: „M-am sacrificat pentru Dumnezeu și mi-am îndeplinit îndatoririle; ar trebui să fiu protejat și binecuvântat de Dumnezeu în toate. De ce s-au abătut nenorocirile asupra mea?” Aceasta este cea mai frecventă stare. Există și un alt fel de stare: când îi văd pe alții trăind în condiții bune și bucurându-se, în timp ce ei înșiși trăiesc în dificultate și sărăcie, oamenii se plâng că Dumnezeu este nedrept. S-ar putea chiar să-i vadă pe alții obținând rezultate mai bune în îndeplinirea datoriei lor și să devină invidioși și negativiști. De asemenea, sunt negativiști dacă familiile altora sunt armonioase și unite, dacă alții au un calibru mai bun decât ei, dacă îndeplinirea datoriei lor este obositoare sau dacă ceva nu merge așa cum își doresc. Pe scurt, devin negativiști în orice circumstanțe care nu corespund noțiunilor și închipuirilor lor. Dacă acest individ are un anumit calibru și poate accepta adevărul, ar trebui ajutat. Atât timp cât înțelege adevărul, problema negativității sale poate fi rezolvată cu ușurință. Dacă nu caută adevărul și rămâne negativist, nutrind mereu noțiuni despre Dumnezeu, El îl va da deoparte și nu-i va acorda atenție, deoarece Duhul Sfânt nu face o lucrare zadarnică. Astfel de oameni sunt prea îndărătnici, nu acceptă adevărul, nutresc mereu noțiuni despre Dumnezeu și au mereu cerințe proprii; sunt întru totul lipsiți de logică și nu prea țin seama de rațiune. Pot înțelege adevărul, dar nu-l acceptă. Nu este, într-o mică măsură, ca și cum ar comite infracțiuni cu bună știință? Prin urmare, Dumnezeu nu le acordă atenție. Unii spun: „Sunt deseori negativist, iar Dumnezeu mă ignoră. Asta înseamnă că Dumnezeu nu mă iubește!” O astfel de afirmație este absurdă. Știi pe cine iubește Dumnezeu? Știi cum se manifestă dragostea Lui? Știi pe cine nu iubește și pe cine disciplinează El? Dragostea lui Dumnezeu are principii; nu este așa cum își închipuie oamenii, suportându-i întruna și dând dovadă de milă și har față de ei, mântuindu-i pe toți, indiferent cine sunt, iertându-i pe toți, indiferent de păcatele pe care le comit și, în cele din urmă, aducându-i pe toți, fără excepție, în Împărăția lui Dumnezeu. Nu sunt acestea doar noțiuni și închipuiri ale oamenilor? Dacă ar fi așa, nu ar fi nevoie ca Dumnezeu să realizeze lucrarea de judecată. Există principii cu privire la modul în care Dumnezeu Se comportă față de oamenii care sunt adesea negativi. Când oamenii sunt în mod constant negativi, există o problemă aici. Dumnezeu a spus atât de multe, a exprimat atât de multe adevăruri și, dacă o persoană crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, după ce-I citește cuvintele și înțelege adevărul, lucrurile negative din sinea ei vor fi din ce în ce mai puține. Dacă oamenii sunt întotdeauna negativi, este cert că nu acceptă deloc adevărul și astfel, de îndată ce vor întâlni ceva în contradicție cu propriile noțiuni, vor deveni negativi. De ce nu caută adevărul în cuvintele lui Dumnezeu? De ce nu acceptă adevărul? Cu siguranță, pentru că au noțiuni și înțelegeri greșite cu privire la Dumnezeu și, în plus, nu caută niciodată adevărul. Prin urmare, le va mai acorda Dumnezeu vreo atenție atunci când ei abordează adevărul în acest fel? Nu sunt astfel de oameni insensibili la rațiune? Care este atitudinea lui Dumnezeu față de cei care sunt insensibili la rațiune? Îi dă la o parte și îi ignoră. Crede în orice fel vrei; de tine depinde dacă crezi sau nu; dacă realmente crezi și urmărești adevărul, atunci vei dobândi adevărul; dacă nu urmărești adevărul, atunci nu-l vei dobândi. Dumnezeu tratează fiecare persoană în mod corect. Dacă nu ai o atitudine de acceptare a adevărului, dacă nu ai o atitudine de supunere, dacă nu te străduiești să îndeplinești cerințele lui Dumnezeu, atunci poți să crezi cum dorești; de asemenea, dacă preferi să pleci, o poți face imediat. Dacă nu vrei să-ți faci datoria, casa lui Dumnezeu nu te va forța; poți să pleci încotro vrei. Dumnezeu nu îndeamnă astfel de oameni să rămână. Aceasta este atitudinea Lui. Ești în mod clar o ființă creată, dar nu-ți dorești asta niciodată. Vrei mereu să fii arhanghelul, nedorind să te supui lui Dumnezeu și vrând mereu să fii pe picior de egalitate cu El. Înseamnă că te împotrivești cu nerușinare lui Dumnezeu; este ceva ce Îi ofensează firea. Ești în mod evident doar o persoană de rând, dar vrei mereu tratament special, să ai statut și să fii cineva, dorind să fii mai bun decât alții în toate privințele, să primești mari binecuvântări și să-i depășești pe toți. Aceasta arată o lipsă de rațiune. Cum îi vede Dumnezeu pe cei cărora le lipsește rațiunea? Cum îi evaluează El? Astfel de oameni nu țin cont de rațiune. Unii spun: „Dacă zici că nu țin cont de rațiune, nu voi mai munci!” Cine ți-a cerut să muncești? Dacă nu ești dispus, Dumnezeu nu te va obliga; n-ai decât să pleci – casa lui Dumnezeu nu te va reține. Chiar dacă ești dispus să muncești, casa lui Dumnezeu are cerințe. Dacă munca ta nu se ridică la înălțimea standardelor și îndeplinirea datoriei tale aduce prea multe necazuri casei lui Dumnezeu, făcând mai mult rău decât bine, casa Lui te va elimina cu siguranță; chiar dacă dorești să muncești, casa lui Dumnezeu nu te va dori. Dacă sunt dispuși să muncească, pot accepta adevărul și emondarea, oamenii sunt calificați să rămână în casa lui Dumnezeu. Dacă pot urmări adevărul, acceptă judecata și mustrarea lui Dumnezeu și pot fi mântuiți și desăvârșiți, este o imensă binecuvântare. Să nu crezi că Dumnezeu te imploră și are nevoie să te judece și să te mustre; El nu te va implora. Dumnezeu mântuiește și desăvârșește oameni în mod selectiv, având în minte o țintă anume și având principii; nu toți cei care cred în Dumnezeu pot ajunge să fie mântuiți de El – mulți sunt chemați, puțini sunt aleși. Trebuie să îndeplinești mai multe dintre standardele lui Dumnezeu – să-ți îndeplinești datoria în mod adecvat, să ai o mentalitate supusă, să fii în mod fundamental onest și să ai căință în inimă – doar atunci va începe Dumnezeu în mod oficial să te judece și să te mustre, să te purifice și să te desăvârșească. Unii spun: „Să experimentezi judecata și mustrarea înseamnă să suferi!” Deși este adevărat că vei suferi, trebuie să fii calificat pentru asta. Dacă nu ești calificat, nu ești apt nici măcar să suferi! Crezi că lucrarea lui Dumnezeu și desăvârșirea oamenilor de către El sunt atât de simple? Cei care refuză să accepte judecata și mustrarea sau care fug de judecată și mustrare vor fi în cele din urmă trași la răspundere pentru acțiunile lor. Indiferent despre cine este vorba sau care este atitudinea sa față de Dumnezeu, dacă această atitudine nu corespunde cerințelor Sale, Dumnezeu nu va interveni și va lăsa acea persoană să meargă pe propriul drum. Toate cuvintele lui Dumnezeu sunt chiar acolo; dacă poți face ceea ce spune El, atunci fă-o. Dacă ești dispus să o faci, atunci fă-o. Dacă nu ești dispus sau nu poți, Dumnezeu nu te va obliga. Crezi că te va implora? Crezi că te va disciplina? Stai liniștit, Dumnezeu nu va face în niciun caz asta. El va spune: „Dacă nu-ți place să accepți adevărul, dacă ai aversiune față de judecata și mustrarea lui Dumnezeu, nu-i nimic. Deja te-ai bucurat de ceva har, deci grăbește-te să te întorci în lume și pleacă mai repede; nimeni nu te va obliga. Nu ești calificat să te bucuri de binecuvântările Împărăției Cerurilor și nu le poți obține nici dacă îți dorești.” Ce înseamnă faptul că Dumnezeu nu-i obligă pe oameni să-I accepte judecata și mustrarea? Înseamnă că, dacă oamenii nu-I acceptă judecata și mustrarea, Dumnezeu nici nu-i disciplinează, nu-i ceartă, nu le reamintește și nici nu-i îndeamnă; nu va exista luminare sau iluminare de la Duhul Sfânt. La suprafață, acești oameni par să trăiască destul de confortabil. Nu sunt disciplinați fiindcă își îndeplinesc datoria superficial, nici pentru relaxarea lor negativistă în lucrare și nici pentru că Îl judecă la întâmplare pe Dumnezeu. Nu simt nimic în inimile lor nici când Îl înțeleg greșit pe Dumnezeu, se plâng de El și I se împotrivesc, până când comit un mare rău, cum ar fi furtul sau folosirea abuzivă a ofrandelor, nefiind totuși conștienți. Oamenii care comit rele atât de mari petrec ani de zile fără să reflecteze la ei înșiși, fără nicio fărâmă de căință, fără nicio premoniție privind pedeapsa sau finalul care îi va aștepta. O persoană normală ar trebui să aibă un fel de premoniție, dar ei nu au, fiindcă Dumnezeu nu face absolut nicio lucrare asupra lor. Inacțiunea lui Dumnezeu este un fel de atitudine. Ce reprezintă? Vă puteți închipui ce gândește Dumnezeu în inima Lui? A renunțat de tot la astfel de oameni. De ce renunță El la astfel de oameni? Îi disprețuiește; nu contează nici cât o pană, cât o furnică, nu merită menționați, iar finalul lor este hotărât astfel. Într-o zi, când un astfel de om spune: „Vreau să fiu o ființă creată a lui dumnezeu, te accept ca pe domnul meu, ca pe dumnezeul meu”, îl va dori Dumnezeu? Nu-l va dori. Unii spun: „Regret, fac cale întoarsă acum.” Este prea târziu pentru ei? Este prea târziu. Întrucât natura lor este cea a unui diavol și nu se va schimba niciodată, Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Oricât de plini de regrete ar fi, oricât de jalnic ar plânge, se pot ei schimba? Se pot căi cu adevărat? Categoric nu. Așadar, indiferent dacă urmărești sau nu adevărul, atât timp cât crezi cu sinceritate în Dumnezeu, ar trebui să înțelegi decretele administrative ale casei lui Dumnezeu. Nu poți în niciun caz să ai planuri în legătură cu ofrandele lui Dumnezeu; este inacceptabil chiar și să ai gânduri de a le fura sau folosi. Odată ce iei astfel de măsuri, vei declanșa o mare calamitate, care îți va afecta finalul. Odată ce finalul tău este stabilit, va fi inutil să te gândești în urmă la ce a spus Dumnezeu sau la cerințele Lui ori să ai regrete – va fi prea târziu. În acest moment, lucrarea lui Dumnezeu nu s-a încheiat încă, dar finalurile unor oameni au fost deja stabilite. Dumnezeu nu a proclamat această chestiune și nici nu a spus nimănui. Acești oameni încă mai cred că se descurcă bine, pierzându-și în continuare timpul. Deși moartea bate la ușă, ei sunt complet neștiutori; sunt o adunătură de oameni confuzi și neisprăviți.

Voi continua cu alte două cazuri. Cazul anterior s-a referit la un bărbat, în vreme ce aceste cazuri au drept personaje principale două conducătoare. La auzul acestei denumiri, înțelegem imediat că statutul lor nu este modest; totuși, oamenii cu un asemenea statut pot comite mari rele. Una dintre aceste două femei avea de-a face cu un non-credincios a cărui afacere era în pragul falimentului din cauza capitalului insuficient. Întrucât această femeie slujea drept conducătoare în biserică și avea control asupra resurselor financiare, non-credinciosul i-a cerut să împrumute bani de la ea. Fără să caute la Cel de mai sus, ea a acceptat unilateral să împrumute sute de mii de yuani. Banii care aparțin oamenilor pot fi împrumutați, dar banii lui Dumnezeu sunt o ofrandă și oricine se atinge de ofrandele Lui trebuie pedepsit. Femeia a deturnat în mod privat ofrandele, iar suma nu era nesemnificativă. În urma deturnării, biserica a luat măsuri împotriva ei, obligând-o să lucreze pentru a restitui banii. Așa a gestionat biserica problema; a fost o metodă umană. Femeia a reușit să restituie banii și, la exterior, părea să aibă o atitudine decentă. Înseamnă oare că s-a schimbat? (Nu.) Acțiunile ei au fost de-a dreptul îndrăznețe, asemenea unei persoane nesăbuite și imbecile, indicând firea și atitudinea ei față de Dumnezeu. Poate o astfel de persoană să înțeleagă pe deplin adevărul? Poate fi în stare să acționeze rațional? Femeia a îndrăznit să se atingă de ofrandele lui Dumnezeu, tratându-le ca pe propriii bani. Fără instrucțiuni de la Dumnezeu, care să clarifice cum sunt alocate fondurile sau să-i interzică să se atingă de ele, femeia nu a avut nici principii, nici limite în inima ei. Considera că, în calitate de conducătoare, avea dreptul să controleze acești bani și a îndrăznit să-i deturneze. După ce i-a deturnat, cum a gestionat Dumnezeu situația? Nu a trebuit nici măcar să ridice un deget; biserica a pedepsit-o. Doar aceste sute de mii de yuani i-au stabilit finalul: a fost exclusă pentru totdeauna de Dumnezeu și dată la o parte. De ce ar proceda Dumnezeu așa? Aceasta reprezintă mânia Lui; desigur, este și un aspect al firii Lui. Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă; dacă ofensezi firea lui Dumnezeu, ai întrecut măsura. Este stipulat acest lucru în decretele administrative? (Da.) Aleșilor lui Dumnezeu le este clar: deturnarea ofrandelor este o ofensă împotriva firii lui Dumnezeu. Când această femeie a deturnat ofranda, a intervenit Dumnezeu? Nu a intervenit, nu a oprit-o și nu a spus nimic; nici nu a reținut-o, nu a dojenit-o și nu a avertizat-o când femeia lua măsuri – banii au fost împrumutați pur și simplu. Se simțea destul de mulțumită de ea însăși înainte ca problema să fie expusă, iar biserica să se ocupe de ea. A început să plângă și să se smiorcăie, apoi s-a apucat imediat să lucreze pentru a restitui banii. De fapt, lui Dumnezeu Îi păsa de bani? Nu; nu-I păsa de bani, ci de atitudinea pe care a dezvăluit-o femeia în această chestiune. De asta Îi păsa lui Dumnezeu. Ofensarea firii lui Dumnezeu tocmai din cauza banilor – nu merită oare moartea? Asta se numește să primești ceea ce meriți! Dacă ești puțin negativist sau slab, dacă recurgi uneori la falsificări în timp ce-ți îndeplinești datoria sau dacă te afli uneori în poziția de a avea un anumit statut și de a te bucura de beneficiile sale, Dumnezeu vede acest lucru ca pe o dezvăluire a unei firi corupte. Dar când te atingi de ofrandele lui Dumnezeu fără să-L consulți sau când le folosești necorespunzător fără să-I obții permisiunea, ce fel de problemă este aceasta? Este un furt al ofrandelor. Și ce fel de fire indică acesta? Firea arhanghelului, firea Satanei. Furtul ofrandelor lui Dumnezeu nu este o trădare? (Ba da.) Ce faptă a Satanei a fost considerată de Dumnezeu o trădare? (A căutat să devină Dumnezeu.) Cât despre femeia despre care discutăm, aceasta a vrut să controleze ofrandele lui Dumnezeu. Cine se credea? (Credea că este Dumnezeu.) Exact, se considera Dumnezeu și aceasta a fost greșeala ei. De aceea spunem că a ofensat firea lui Dumnezeu. Este gravă natura acestei ofense? (Da.) Este caracterizarea noastră exactă? (Este exactă.) Femeia nu mai are un final. Nu are niciun final – așa se pare acum. Cât privește definiția lui Dumnezeu, cât privește pedepsele pe care le va cunoaște apoi, acestea sunt chestiuni pentru viitor. Aceasta este povestea primei femei. A fost cu adevărat îndrăzneață, în stare să-i înșele pe cei aflați la nivelul de deasupra și de sub ea, acționând nesocotit, fără să țină cont de consecințe, atât nechibzuită, cât și insolentă. A avut ea vreo fărâmă de supunere sau dorință de a căuta? (Nu.) A vrut să controleze ofrandele lui Dumnezeu, bunurile Lui, fără consimțământul nimănui și fără să discute sau să aibă părtășie despre această problemă cu altcineva. Și-a asumat decizia de a se ocupa în mod unilateral de această chestiune, iar acestea au fost consecințele. Unii ar putea spune: „Simpla atingere a ofrandelor lui Dumnezeu înseamnă că-I ofensăm firea?” Așa stau lucrurile? Nu. Biserica are principii pentru alocarea ofrandelor lui Dumnezeu și, dacă acționezi conform acelor principii, Dumnezeu nu va interveni. Dacă ai deja principiile și nu le urmezi, ci insiști în schimb să acționezi nesăbuit și să faci lucrurile după bunul plac, ocupându-te pe cont propriu de aceste chestiuni, atunci ofensezi firea lui Dumnezeu. Aceasta este povestea primei femei.

Povestea celei de-a doua conducătoare se referă tot la ofrande. Iată cum s-a petrecut: biserica a cumpărat o casă pentru a o folosi drept lăcaș de cult, care avea nevoie de renovare. Renovarea presupune proiectare și cumpărarea de materiale, care costă bani. Întrucât aceasta este lucrarea casei lui Dumnezeu și implică gestionarea Lui, banii cheltuiți provin în mod firesc de la casa lui Dumnezeu, fiind ofranda Lui. Acești bani sunt folosiți în mod rațional, legitim și cum se cuvine, în conformitate cu principiile casei lui Dumnezeu. Pe atunci, femeia respectivă era conducătoare și răspundea de acest proiect. Ea a ales un nou credincios, necunoscut de nimeni, care să vină și să supervizeze proiectul. Acest om era asemenea unui non-credincios. Mai târziu, a complotat cu acest non-credincios, cumpărând multe articole de lux și irosind mulți bani. Nu înseamnă că a escrocat casa lui Dumnezeu? Este o fraudare și o irosire a ofrandelor lui Dumnezeu! Acest non-credincios a câștigat astfel destul de mulți bani. A fost implicată femeia respectivă? (Da.) Ea a facilitat escrocheria, permițându-i non-credinciosului să facă astfel de lucruri. Când cineva a descoperit problema și a vrut să o raporteze, l-a obstrucționat vehement și l-a amenințat. A trădat interesele casei lui Dumnezeu, dăunând acestor interese și provocând și pierderi considerabile ale ofrandelor. În această perioadă, a dojenit-o Dumnezeu? (Nu.) Ea nu și-a dat seama. Cum putem spune că nu și-a dat seama? Unele fapte dovedesc acest lucru; a văzut clar ce intenționa să facă non-credinciosul de la început, dar nu l-a oprit, tolerând în schimb și aprobând tacit, continuând să dea bani. Drept urmare, costurile au fost umflate, iar lucrarea finală a fost de calitate slabă. Femeia a văzut limpede acest lucru, dar a continuat să cheltuiască mai mulți bani. A acționat Dumnezeu în această perioadă? Nu a acționat. Care sunt noțiunile și închipuirile oamenilor în această privință? Ei cred că Dumnezeu ar trebui să fie responsabil pentru banii Lui și ar fi trebuit să o oprească. Aceasta este o noțiune umană, dar Dumnezeu nu a acționat așa. După ce renovarea a fost finalizată și a făcut obiectul unei investigații, casa lui Dumnezeu a descoperit că o mare parte din ofrande au fost pierdute. Ce măsuri ar trebui luate în privința acestei femei? Dumnezeu nu a făcut nimic; biserica s-a ocupat de ea și o altă femeie a început să restituie banii. Care a fost natura acțiunilor ei? În calitate de conducătoare, nu doar că a fost iresponsabilă și nu a verificat cheltuirea ofrandelor, dar a și complotat cu un străin pentru a înșela casa lui Dumnezeu și a deturna ofrandele Lui. Acest caz este chiar mai grav decât cel precedent. Deci care este finalul unei astfel de persoane în ochii lui Dumnezeu? Distrugerea; dacă este pedepsită sau nu este o chestiune de viitor. Într-o zi, o astfel de persoană poate fi plasată de Dumnezeu într-un sălaș al spiritelor rele și al demonilor mârșavi, trupul ei fizic va fi distrus în această viață, iar sufletul îi va fi întinat și pângărit de demonii mârșavi și de spiritele rele; cât despre viața următoare, este prea departe ca să vorbim despre ea. Acesta este finalul. De ce Se ocupă astfel Dumnezeu de o asemenea persoană? Pentru că I-a ofensat firea. După ce I-a ofensat firea, mai poate Dumnezeu să o iubească? Nu rămâne nicio fărâmă de iubire, nici de milă sau de bunătate iubitoare – doar mânie. Când sunt menționate acțiunile ei, Dumnezeu o urăște și o detestă. De ce o detestă în această măsură? Pentru că a comis cu bună știință păcate, deși cunoștea adevărata cale. Nu doar că nu mai are o jertfă pentru păcat, dar trebuie să și înfrunte pedeapsa mâniei lui Dumnezeu. A rămas fără final, destinație sau șansă la mântuire – nu are nimic din acestea. Asta înseamnă să jignești firea lui Dumnezeu; asta se întâmplă atunci când cineva jignește firea lui Dumnezeu.

Spuneți-Mi, este ușor de jignit firea lui Dumnezeu? În realitate, nu există atât de multe ocazii și nici atât de multe situații în care se poate întâmpla asta. Ocaziile sunt puține, iar șansele, mici; totuși, de ce pot oamenii să jignească firea lui Dumnezeu cu atât de puține șanse și probabilități? Aceste două femei au crezut în Dumnezeu mai mult de douăzeci de ani, au ascultat predici timp de mulți ani și au slujit mult timp drept conducătoare și lucrătoare. De ce au putut să facă greșeli atât de grave? Din perspectiva umanității, le lipsea umanitatea, conștiința și raționalitatea; din perspectiva credinței în Dumnezeu, nu aveau credință sinceră, nu-L aveau pe Dumnezeu în inimă. Cum s-a manifestat această absență a lui Dumnezeu din inimile lor? În acțiunile lor, nu a existat frică, aspectul esențial; nu s-au gândit: „Ce mi se va întâmpla după ce voi face asta? Vor exista repercusiuni? Poate că oamenii nu vor afla, dar ce se va întâmpla dacă află Dumnezeu? Trebuie să-mi asum răspunderea pentru această chestiune, deoarece se referă la finalul meu.” Nu s-au gândit la aceste lucruri – nu este problematic? Dacă nu s-au gândit la aceste lucruri, au avut oare conștiință sau rațiune? (Nu.) Astfel, au fost în stare să ofenseze firea lui Dumnezeu, să facă greșeli atât de grave. Dacă o persoană are o gândire umană normală, va avea această mentalitate; când cineva cere bani cu împrumut, s-ar gândi: „Să împrumut bani? Aceștia sunt banii lui Dumnezeu. Dacă împrumut banii lui Dumnezeu doar ca să câștig o stimă de-un moment, ce se întâmplă dacă individul nu-i poate da înapoi? Cum voi restitui acești bani? Chiar dacă pot, ce fel de comportament este să împrumut acești bani? Pot fi atinși banii lui Dumnezeu cu atâta lejeritate? Nu pot fi atinși la întâmplare; dacă îi ating, care ar fi natura acestei acțiuni?” Persoana respectivă s-ar gândi la aceste lucruri și nu ar împrumuta banii dintr-un impuls doar pentru că îi cere cineva. Dacă nu se gândește sau chiar dacă o face, dar nu ia în calcul consecințele, ce spune asta despre opinia ei în legătură cu Dumnezeu? Cum este credința ei? Nu recunoaște în mod fundamental existența lui Dumnezeu, ceea ce este înspăimântător! Întrucât nu recunoaște existența lui Dumnezeu, nu recunoaște că El îi va determina finalul, aplicându-i pedeapsa; nu se teme, nu crede în pedeapsă. În general, dacă un individ crede în proporție de cincizeci până la șaizeci la sută, acționează cu prudență și dă dovadă de reținere. În cazul în care crede în proporție de treizeci la sută, ar putea fi oarecum reținut, dar odată ce se ivește o ocazie, va profita de ea; dacă ocaziile sunt puține sau nu sunt pregătite, se va putea controla și abține puțin. În schimb, cei total lipsiți de credință ar îndrăzni să facă tot soiul de lucruri rele, acționând nesăbuit, fără să țină cont de consecințe; ei seamănă cu o fiară. La suprafață, par umani, dar ceea ce fac nu este ceea ce ar trebui să facă oamenii; se poate spune cel puțin că sunt fiare și, mai grav, ar putea fi demoni mârșavi și spirite rele care vin să perturbe și să tulbure lucrarea lui Dumnezeu, care se specializează în sabotarea lucrării Lui. Este exact modul în care Dumnezeu îi clasifică pe astfel de oameni? (Da.) Este extrem de exact; nu este nimic greșit în ceea ce face Dumnezeu, tot ceea ce face El este precis. Mai mult, acțiunile lui Dumnezeu, hotărârea Lui în privința finalului oamenilor nu se bazează pe realizările de moment. Aceste două femei au crezut în Dumnezeu douăzeci de ani și, totuși, au ajuns cumva în acest punct, pecetluindu-și singure finalurile în acest mod. Cum s-a ajuns aici? Nu este ceva ce s-a întâmplat peste noapte. Din perspectiva urmăririi în credința lor și a căii pe care au ales-o, ele nu au urmărit adevărul; acesta este un aspect. Celălalt aspect este că nu au fost deloc interesate de adevăr. Dacă ar fi avut chiar și un minimum de interes, umanitatea lor ar fi suferit o schimbare. Și ce le-ar fi adus o astfel de schimbare a umanității? Ar însemna că ar acționa cu reținere și ar respecta limitele, ar avea un standard de evaluare și ar măsura lucrurile cu rațiunea și procesele de gândire ale unui om normal. Dacă ar vedea că o anumită faptă este neadecvată, s-ar abține să o facă. Dar aceste două femei nu au urmărit niciodată adevărul; le-au lipsit chiar și această limită de bază și acest mod de gândire. Au îndrăznit să facă orice și tocmai această natură le-a împins spre ruină, chiar spre moarte. Acesta este motivul pentru care călătoria credinței lor în Dumnezeu s-a încheiat în acest mod.

După ce ați auzit aceste două cazuri, care sunt gândurile voastre? Unii spun: „Am dobândit multe astăzi. Am obținut adevărul suprem, și anume să nu ne atingem de lucrurile lui Dumnezeu; nici măcar să nu cochetăm cu ideea, să nu ne amestecăm în ele. Dacă ne amestecăm în ele, nu va ieși nimic bun.” Chiar așa stau lucrurile? Este acesta adevărul? (Nu.) Nu contează dacă te amesteci în lucrurile lui Dumnezeu, ci care e atitudinea ta față de Dumnezeu în inima ta. Dacă ai frică de Dumnezeu și simți teamă față de El, crezi cu adevărat în existența Lui și te gândești sincer la finalul tău, există lucruri pe care nu le vei face; nici măcar nu te vei gândi la ele. Așadar, nu vei fi supus acestui tip de ispită; nu se va abate asupra ta. Este utilă spaima? Spaima este inutilă. Ce a făcut Dumnezeu în timp ce aceste două femei recurgeau la aceste măsuri? El a lăsat lucrurile să-și urmeze cursul, punându-i pe acești doi diavoli – aceste două ființe neomenești ale căror inimi nu se temeau deloc de Dumnezeu – în calea ispitei Satanei, așa încât să poată fi complet dezvăluiți și distruși. Nu este aceasta atitudinea lui Dumnezeu? Aceasta e firea Lui dreaptă și nu trebuie tratată cu lejeritate! Oamenii folosesc mijloace umane pentru a se ocupa de alții și a le împărți pedeapsa, răsplătind răul cu rău. Dar Dumnezeu nu procedează așa; El are propriile aspecte esențiale, principii și căi. Când îi împarte cuiva pedeapsa, Dumnezeu procedează așa încât persoana respectivă să nu simtă nimic; ea nu-și dă seama, dar în ochii lui Dumnezeu, problema a fost deja rezolvată. Câțiva ani mai târziu, suferința ulterioară va ieși la iveală puțin câte puțin. După ce Dumnezeu i-a luat harul, binecuvântările, luminarea, iluminarea și tot tratamentul pe care îl acordă unui om normal, persoana respectivă este complet dezumanizată; în ochii lui Dumnezeu, nu mai este o ființă creată, ci o fiară, este cu totul altceva. Dumnezeu spune: „El face să răsară soarele Lui și peste cei răi, și peste cei buni.” Sunt acești oameni buni sau răi? Nu sunt nici buni, nici răi. În ochii lui Dumnezeu, în însemnările Sale, oamenii de acest fel au fost îndepărtați; au dispărut, sunt neoameni. Care este definiția neoamenilor? (Brute, fiare în haine de om.) Unii îi pot chiar invidia, spunând: „Lucrează și fac bani afară, trăind cu non-credincioșii; viețile lor sunt mult mai confortabile decât suferința din biserică, îndeplinind datoria din zori și până seara.” Îți spun, zilele lor de suferință vor urma. Dacă îi invidiezi, n-ai decât să le urmezi exemplul; casa lui Dumnezeu nu impune nicio restricție. Suferința nu se limitează la durerea fizică din cauza bolii; dacă suferința interioară ajunge la un anumit nivel, este de nedescris, asemenea loviturilor aduse psihicului cuiva, mai ales când este supus pedepsei lui Dumnezeu – este mai rea decât moartea, este mai chinuitoare; e un fel de agonie mentală. Aceste două femei au ajuns într-o astfel de situație pentru că au ofensat firea lui Dumnezeu prin acțiunile lor nesăbuite. Conform noțiunilor oamenilor, se pare că orice greșeli comit sau orice fac ei, atât timp cât se pot întoarce înaintea lui Dumnezeu pentru a mărturisi și a se căi, El îi poate ierta; aceasta ar dovedi că dragostea lui Dumnezeu este vastă, că El iubește cu adevărat omenirea. Aceasta este o noțiune umană și arată că înțelegerea oamenilor despre Dumnezeu conține prea multe închipuiri și prea multă voință umană. Dacă Dumnezeu ar fi delimitat de noțiuni umane, atunci acțiunile Lui ar fi lipsite de principii și El nu ar avea nicio fire; un astfel de Dumnezeu nu există. Tocmai fiindcă Dumnezeu există cu adevărat, este viu, vibrant și real în mod incontestabil și concret, El are diferite manifestări. Aceste manifestări sunt evidente în diferitele Sale fapte și atitudini față de oameni și reprezintă dovada existenței Sale autentice. Unii spun: „Acești oameni nu-și dau seama când sunt gestionați, deci cum putem vedea existența lui Dumnezeu?” Puținele cazuri pe care le-am menționat le îngăduie oamenilor să vadă atitudinea și firea lui Dumnezeu și, de asemenea, le permit să vadă principiile Lui de înfăptuire a lucrurilor și de gestionare a oamenilor. Nu este o dovadă a existenței reale a lui Dumnezeu? (Ba da.) Dacă acest Dumnezeu nu ar exista, dacă ar fi într-adevăr doar aer, orice ar face ar fi fără principii sau limite; ar fi de nedetectat, de neatins, pustiu, neaplicat în viețile oamenilor și irelevant pentru viețile, acțiunile și oricare dintre manifestările oamenilor. Ar fi doar o teorie, un argument, o vorbă goală. Tocmai pentru că acest Dumnezeu există, numeroasele lucruri pe care le face le îngăduie oamenilor să-I vadă atitudinea.

Partea principală a diverselor noțiuni și închipuiri pe care le au oamenii despre lucrarea lui Dumnezeu a fost practic acoperită în părtășia noastră. Pe ce se axează partea principală? Pe diferitele noțiuni, închipuiri și idei pe care le au oamenii în legătură cu judecata și mustrarea de către Dumnezeu, precum și pe diversele lor noțiuni și închipuiri despre ce anume constituie schimbarea firii. În plus, oamenii au numeroase închipuiri și despre principiile din spatele lucrării lui Dumnezeu de judecată și de mustrare și despre standardele pe care le cere oamenilor. Aceste concepte sunt în general confuze și neclare pentru oameni. Ce reprezintă această lipsă de claritate? Înseamnă că oamenii încă nu înțeleg adevărul și nici nu înțeleg adevărurile implicate în lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește asupra lor. Prin părtășia de astăzi, aveți acum, în linii mari, o definiție a judecății și mustrării, precum și a standardelor pe care le cere Dumnezeu oamenilor? (Da.) Având această înțelegere, ce ar trebui să faceți în continuare? Mai întâi, trebuie să recunoașteți că Dumnezeu are astfel de standarde. Sunt aceste standarde flexibile? Pot fi mai înalte sau mai scăzute decât sunt în realitate? (Nu.) De ce nu? Din Epoca Harului și până acum, putem vedea de la cei pe care i-a desăvârșit Dumnezeu că aceste standarde sunt stricte și bine definite; Dumnezeu nu le va schimba niciodată. Nu le-a schimbat acum două mii de ani și nici până în momentul de față. Doar că acum vor fi mai mulți oameni care sunt desăvârșiți fiindcă Dumnezeu a vorbit atât de mult. Pe atunci, a lucrat la o scară mai mică și nu le-a spus explicit oamenilor mai multe adevăruri. Acum le-a spus mai multe adevăruri și le-a adus la cunoștință mai multe dintre intențiile Lui, exprimând toate standardele pe care le cere și adevărurile pe care oamenii trebuie să le cunoască. Totodată, Duhul lui Dumnezeu lucrează și El în rândul oamenilor în acest mod. Aceste două aspecte combinate dovedesc că, în această perioadă, Dumnezeu intenționează să desăvârșească mai mulți oameni – este vorba de un grup de oameni, nu doar unul sau doi. Judecând pe baza acestor informații, oare aveți cei mai mulți dintre voi speranțe să fiți desăvârșiți? Unii spun că nu sunt siguri, dar chiar dacă suntem nesiguri, hai să încercăm; este mai bine să dai greș decât să cerșești milă acum. Ce fel de comportament este să cerșești milă în acest moment? Este un comportament laș, lipsit de valoare, incompetent, vrednic de dispreț, este o batjocură pentru Dumnezeu. Nu trebuie să fiți lași! Condițiile și standardele pentru a fi desăvârșiți au fost spuse clar și limpede oamenilor; ce rămâne este cum să practice și cum să coopereze cu lucrarea lui Dumnezeu. Indiferent de câte ori dai greș în această perioadă, atât timp cât nu ofensezi firea lui Dumnezeu, nu trebuie să te descurajezi sau să renunți; străduiește-te în continuare să te ridici. Unii spun că au un calibru slab. Oare Dumnezeu nu știe că au un calibru slab? Recunoașterea calibrului lor slab este deja un lucru bun în ochii lui Dumnezeu, deoarece omenirea coruptă este arogantă și neprihănită de sine și foarte puțini recunosc că au un calibru slab. Această recunoaștere este un lucru bun, o exprimare bună. Unii vorbesc despre experiențele lor, dându-și seama că umanitatea lor este slabă și rea. De ce alții nu-și dau seama de acest lucru? Recunoașterea umanității tale slabe, a umanității tale rele, arată că ai înțeles cuvintele lui Dumnezeu și le-ai raportat la propria persoană; arată că ai credință în lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu, că ai hotărârea și dorința de a-L mulțumi – ai fost capabil cel puțin să accepți această afirmație adevărată. Care dintre non-credincioși spune că este rău acum? Chiar și când sunt răi, ei pretind că sunt buni; susțin că faptele lor rele sunt fapte mărețe și bune și un comportament virtuos, denaturând în mod flagrant binele și răul. Așadar, indiferent ce dificultăți întâmpinați, indiferent de eșecuri sau obstacole, trebuie să puteți vedea că speranța este în fața voastră. Cine este în față? Dumnezeu! Având îndrumarea și călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu, oamenii pot păși pe calea cea bună.

Am avut azi părtășie despre trei studii de caz, clarificând diferitele noțiuni și închipuiri ale oamenilor despre lucrarea lui Dumnezeu. Ați înțeles cu toții ce am discutat? (Da.) Capacitatea voastră de a înțelege demonstrează că aveți calibrul și facultățile necesare pentru a accepta adevărul – există speranțe să înțelegeți și să obțineți adevărul. De ce nu pot aceste adevăruri să fie explicate clar în doar una sau două ore sau în două sau trei ore? Pentru că trebuie prezentat mult conținut preliminar pentru a discuta despre detaliile care urmează. Fără să punem în prealabil bazele, nu veți putea să țineți pasul cu conținutul următor. Dacă ar fi să vorbesc concis, fără conținut preliminar, v-ar fi greu să urmăriți. Prin urmare, vorbesc despre câteva exemple, apoi discut despre ele atât din perspective pozitive, cât și negative, pentru a vă ajuta să înțelegeți și să aveți discernământ, să știți ce se întâmplă exact cu aceste chestiuni și cum ar trebui să le înțelegeți pe deplin. Dacă puteți reuși acest lucru, nu voi fi vorbit în zadar. Din momentul în care începi să ai un concept despre aceste adevăruri după ce le auzi, până în punctul în care ai o înțelegere temeinică, în care realizezi în adâncul inimii tale de ce spune Dumnezeu aceste lucruri, care parte a firii tale corupte este implicată în aceste adevăruri rostite de Dumnezeu și de ce vrea El să-ți spună aceste lucruri, este necesară o anumită etapă pentru a ajunge la acest nivel de înțelegere. Trebuie să asociezi aceste adevăruri cu firea ta coruptă, cu vorbirea, comportamentul, gândurile și ideile tale – adică să le aplici situației tale reale – și, fără să-ți dai seama, vei ajunge treptat să înțelegi și să pricepi aceste adevăruri. Dacă nu le compari cu propriul caz, ci iei notițe astăzi, le consulți și le memorezi mâine, apoi le proclami celor care nu le-au auzit niciodată, ai putea crede că le-ai dobândit, dar, de fapt, nu este așa. Din ziua în care poți să debitezi doctrine, aceste adevăruri nu mai sunt adevăruri pentru tine și devine dificil să pricepi adevărul, ca și cum ar fi dispărut complet. Odată ce adevărul se transformă într-o simplă doctrină pentru tine, devine dificil să producă efecte asupra ta. Trebuie să transformi adevărul în propria realitate, să implementezi treptat aspectul practic al fiecărui adevăr asupra ta căutând și având părtășie și, în sfârșit, să ajungi să înțelegi ce stări include acest adevăr și ce cuprinde el, pentru a înțelege semnificațiile din spatele rostirii acestor cuvinte de către Dumnezeu. Acesta este începutul înțelegerii adevărului. Ce înțelegeți acum? (Doctrine.) Când oamenii intră pentru prima dată în contact cu adevărul, ceea ce înțeleg este un fel de doctrină. Totuși, înțelegerea doctrinei nu este simplă; necesită și un anumit calibru și o anumită capacitate de înțelegere. De asemenea, este necesar să ai o inimă liniștită și concentrată, așa încât să poți asculta predici cu întreaga atenție. Am descoperit că unii oameni, atunci când ascultă predici, își spun: „Ceea ce zici n-are valoare, nu sunt dispus să ascult. Vreau să ascult predici, nu să aud despre evenimente.” Aceștia cred că vorbesc despre bine și rău. Întrucât au acest punct de vedere, nu pot asimila ceea ce aud; devin somnoroși, nu pot să înțeleagă sau să țină pasul. Astfel de oameni nu au capacitatea de a înțelege adevărul; calibrul lor este defectuos. Când Mă aud relatând povești, unii oameni, care se autointitulează spirituali, nu sunt dispuși să asculte. Beau apă sau cască și se foiesc întruna. Aceștia își zic în sinea lor: „Poveștile pe care le spui sunt despre chestiuni exterioare; este prea superficial, nu pot să înțeleg. Ar trebui să vorbești mai mult despre tărâmul spiritual; ar fi pe gustul meu.” Aceasta este exact atitudinea pe care o au unii oameni. Când slujesc drept conducători mulți ani, le place să rostească predici elevate, teorii mărețe și cuvinte despre al treilea Cer; cu cât vorbesc mai mult, cu atât devin mai entuziasmați. Dar dacă vorbim despre chestiuni din biserică, despre experiențe practice sau, mai ales, dacă disecăm dinamica psihicului uman, găsesc mereu că acestea sunt superficiale și plictisitoare. Ce fel de fire este aceasta? Au acești oameni adevărul-realitate? Pot astfel de oameni să rezolve probleme reale în lucrarea lor? Vă plac astfel de oameni? Părtășia despre adevăr nu poate fi ruptă de realitate. Pot oamenii care nu sunt interesați de realitate să iubească adevărul? Nu cred; oamenii de acest fel au aversiune față de adevăr, iar acest lucru este foarte periculos.

8 noiembrie 2018

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.