Astăzi continuăm să avem părtășie despre chestiunea noțiunilor. Anterior, am avut părtășie despre această chestiune de două ori, iar astăzi vom avea încă o dată, pentru a încheia. După aceasta, ar trebui să comunicați între voi despre lucrurile în legătură cu care am avut părtășie, apoi să meditați și să le experimentați puțin câte puțin. Aceste subiecte nu pot fi înțelese pe deplin doar într-o zi sau două; se poate ajunge treptat la înțelegerea lor doar experimentându-le și simțindu-le în viață. Ceea ce puteți prezenta acum doar pe baza memoriei este o simplă învățare pe de rost. Pentru a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu este nevoie de experiență; doar după ce treceți ceva timp prin experiența din viața reală puteți avea o înțelegere și o apreciere autentică. Noțiunile oamenilor constau în principal din noțiunile lor despre Dumnezeu și despre lucrarea Lui. Aceste două tipuri de noțiuni le afectează cel mai mult ceea ce urmăresc, modul în care văd lucrurile, înțelegerea lui Dumnezeu și atitudinea față de El și, chiar mai mult, calea pe care merg în credința în Dumnezeu, precum și direcția și obiectivele pe care le aleg pentru viața lor. Din cele două părtășii anterioare ale noastre, puteți defini acum cu exactitate ce înseamnă noțiunile? Închipuirile despre credința în Dumnezeu sunt un tip de noțiune. Aceste închipuiri se manifestă în principal prin unele comportamente superficiale în vorbirea și conduita oamenilor, precum și în detaliile vieții lor de zi cu zi, cum ar fi mâncarea, hainele, locuința și transportul. Acesta este nivelul de bază. Mergând un pas mai departe, există unele închipuiri privind ceea ce urmăresc oamenii în cadrul credinței lor în Dumnezeu și calea pe care merg ei în acest scop, precum și unele cerințe, închipuiri și înțelegeri greșite ale lor referitoare la lucrarea lui Dumnezeu. Ce includ aceste înțelegeri greșite? De ce se numesc înțelegeri greșite? Când spunem „înțelegere greșită”, cu siguranță nu este vorba de un gând adecvat. În schimb, este ceva ce nu coincide cu faptele, e în contradicție cu adevărul, incompatibil și contrar lucrării și firii lui Dumnezeu; sau ceva ce ține de voința umană, conceput din noțiunile, închipuirile și cunoștințele oamenilor, fără a avea vreo legătură cu Dumnezeu Însuși sau cu lucrarea Lui. Când apar aceste tipuri de noțiuni, închipuiri, înțelegeri greșite și cerințe, înseamnă că noțiunile oamenilor despre Dumnezeu și lucrarea Lui au atins apogeul. Ce se alege de relația dintre oameni și Dumnezeu în acest punct? (Între ei se formează o barieră.) Există o barieră între oameni și Dumnezeu; este aceasta o problemă gravă? (Da.) Când se formează o astfel de barieră, înseamnă că noțiunile și închipuirile oamenilor sunt foarte grave. Când se formează o barieră între oameni și Dumnezeu, înseamnă că ei sunt nemulțumiți de unele dintre lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu, nu mai doresc să se încreadă în El, să-L trateze ca pe Dumnezeu sau să se supună Lui. Oamenii încep să pună la îndoială dreptatea și firea lui Dumnezeu. Ce manifestări urmează imediat? (Împotrivirea.) Dacă oamenii nu caută adevărul, această înțelegere greșită nu doar creează o barieră în inimile lor, ci duce imediat și la împotrivire – împotrivire față de adevăr, de cuvintele lui Dumnezeu și de suveranitatea Lui. Ei devin nemulțumiți de ceea ce a făcut Dumnezeu, spunând: „Ceea ce faci e neadecvat; nu aprob și nu sunt de acord!” Mesajul implicit este: „Nu mă pot supune; aceasta e alegerea mea. Vreau să exprim un punct de vedere divergent, vreau să exprim o opinie diferită de cuvintele lui Dumnezeu, de adevăr și de cerințele Lui.” Ce fel de comportament este acesta? (Oamenii vociferează.) După împotrivire, apar vociferările și opoziția; aceasta este o escaladare. Când firea coruptă preia controlul, o singură noțiune poate crea o barieră și înțelegeri greșite între o persoană și Dumnezeu. Dacă acest lucru nu se rezolvă prompt prin căutarea adevărului, bariera se mărește, devenind un zid gros. Nu-L mai vezi pe Dumnezeu sau nu-I mai vezi adevărata existență, cu atât mai puțin esența Lui divină. Începi să te îndoiești dacă Dumnezeul întrupat este într-adevăr Dumnezeu, îți pierzi interesul de a mânca și bea cuvântul lui Dumnezeu și nu mai vrei să te rogi Lui. Astfel, relația ta cu Dumnezeu devine tot mai distantă. De ce pot oamenii să afișeze astfel de comportamente? Deoarece simt că faptele lui Dumnezeu le-au rănit inimile, le-au afectat demnitatea și le-au umilit individualitatea. Chiar așa stau lucrurile? (Nu.) Atunci ce se întâmplă, de fapt? (Dorințele oamenilor nu au fost împlinite, iar situația pe care au întâlnit-o le-a afectat interesele.) Cauza este că oamenii au o fire coruptă; când dorințele lor extravagante nu sunt împlinite imediat, devin potrivnici față de Dumnezeu și extrem de nemulțumiți, deoarece El a lucrat într-un mod care nu se aliniază la noțiunile umane. Nu recunosc și nici nu acceptă că faptele lui Dumnezeu sunt adevărul, sunt dragostea Lui și au scopul de a-i mântui pe oameni. Își formează noțiuni și înțelegeri greșite privind faptele lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că firea lor coruptă deține controlul. După ce apar aceste bariere, care sunt manifestările firilor corupte de tot felul pe care le dezvăluie oamenii atunci când trăiesc pe baza noțiunilor? Oamenii nu caută, nu așteaptă și nu se supun, cu atât mai puțin se tem de Dumnezeu sau se căiesc. Mai întâi scrutează și judecă, apoi condamnă și, în cele din urmă, apare împotrivirea. Nu sunt aceste comportamente exact opusul manifestărilor pozitive precum căutarea, așteptarea, supunerea, acceptarea și căința? (Ba da.) Atunci toate aceste comportamente sunt reversul medaliei. Sunt dezvăluirea unei firi corupte; firea lor coruptă este cea care le controlează acțiunile și gândurile, precum și atitudinea, intențiile și opiniile față de judecarea oamenilor, a evenimentelor și a lucrurilor. Când oamenii recurg la scrutare, analiză, judecare, condamnare și împotrivire, care este următorul pas pe care îl fac? (Opoziția.) Apoi urmează opoziția. Care sunt unele dintre manifestările opoziției? (A fi negativ, a renunța la îndatoriri.) A fi negativ este o manifestare; oamenii se relaxează în lucrare într-un mod negativ și renunță la îndatoririle lor. Ce altceva? (A răspândi noțiuni.) (A emite judecăți.) Emiterea judecăților, răspândirea noțiunilor – toate acestea sunt manifestări ale vociferării și opoziției față de Dumnezeu. Ce altceva? (Pot să-L trădeze pe Dumnezeu și să trădeze adevărata cale.) Aceasta este cea mai gravă dintre toate; când o persoană ajunge în acest punct, natura sa diavolească iese complet la suprafață, tăgăduindu-L și trădându-L întru totul pe Dumnezeu și fiind capabilă în orice moment să-I întoarcă spatele lui Dumnezeu.

Care au fost diferitele manifestări ale comportamentelor de vociferare și de opoziție față de Dumnezeu pe care tocmai le-am menționat? (Relaxarea în lucrare într-un mod negativ, renunțarea la îndatoriri.) (Judecarea lui Dumnezeu.) Judecarea lui Dumnezeu și a lucrării Sale. (Apoi urmează răspândirea noțiunilor și, în cele din urmă, trădarea lui Dumnezeu.) Să intrăm mai mult în detaliu. Există vreo plângere implicată în răspândirea noțiunilor? (Da.) Uneori, în răspândirea noțiunilor se amestecă plângeri precum: „Ceea ce face dumnezeu nu este drept”, „Cred în dumnezeu, nu în oameni” și „Cred că dumnezeu e drept”. Aceste cuvinte au conotații de plângeri. Relaxarea într-un mod negativ, răspândirea noțiunilor și judecarea lui Dumnezeu sunt comportamente destul de grave, dar cel mai grav este trădarea. Acestea patru sunt destul de evidente și de grave, iar natura lor se împotrivește direct lui Dumnezeu. Care sunt unele manifestări specifice din cadrul acestor comportamente la care vă puteți gândi, pe care le-ați văzut sau chiar le-ați întreprins? (Există și instigarea; ca să dea frâu liber nemulțumirii față de Dumnezeu, unii instigă și mai mulți oameni să I se opună.) Aceasta este o manifestare a răspândirii noțiunilor. Sunt oare aceia care par supuși la exterior, dar spun în timpul rugăciunilor: „Lasă să dezvăluie Dumnezeu acest lucru; ce fac este corect, totul va fi dezvăluit în timp; știu că Dumnezeu e drept”? Aceste cuvinte pot suna corect, chiar justificate ferm, dar ascund neascultare și nemulțumire față de Dumnezeu. Aceasta este o opoziție mentală, este o relaxare negativă și o opoziție negativă. Există și alte aspecte? (În cazul relaxării negative, există și manifestarea oamenilor de a se lăsa pradă deznădejdii și a-și pune mâinile în cap în semn de frustrare, crezând că așa sunt ei, că asta este, pur și simplu, natura lor; cred că nimeni nu-i poate mântui, deci Dumnezeu n-are decât să-i distrugă dacă vrea.) Aceasta este o formă de opoziție tăcută; starea lor reală este negativă, gândindu-se că acțiunile lui Dumnezeu sunt de neînțeles și că oamenii nu le pot pricepe cu adevărat, prin urmare Dumnezeu nu are decât să facă orice vrea. La suprafață, pare că s-au supus orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu, dar în realitate, în adâncul inimii lor, se împotrivesc profund rânduielilor Lui și sunt deosebit de nemulțumiți și neascultători. Au recunoscut deja că este opera lui Dumnezeu și nu mai au alte cerințe; atunci de ce spunem că este un sentiment de opoziție? De ce îl caracterizăm așa? De fapt, în conștiința lor, nici ei nu vor să condamne această chestiune, nu vor să ia o hotărâre care spune: „Ce a făcut Dumnezeu e greșit; nu accept. Pot să mă supun altor lucruri pe care le-a făcut El, dar nu acestuia. În orice caz, voi fi relaxat în lucrarea mea într-un mod negativ din această cauză.” În subconștient, starea lor nu este așa, ei nu au această conștientizare; în inima lor, sunt doar întrucâtva sfidători, nemulțumiți sau indignați. Unii pot chiar să condamne acțiunile lui Dumnezeu, considerându-le greșite, dar din adâncul inimii lor, în ceea ce privește dorințele lor subiective, nu vor de fapt să-L condamne pe Dumnezeu în conștiința lor, deoarece, la urma urmei, cred în El. De ce spunem așadar că acest comportament este de opoziție, că este o relaxare negativă și că are elemente de negativism? Negativismul în sine este o formă de împotrivire și opoziție, având mai multe manifestări. Mai întâi, când oamenii ajung să aibă stări precum renunțarea din cauza deznădejdii și relaxarea în mod negativ, pot fi conștienți în inimile lor că aceste stări sunt greșite? (Da.) Toți pot fi conștienți de acest lucru, cu excepția celor care cred doar de doi sau trei ani și ascultă rareori predici; ei nu înțeleg aceste lucruri. Totuși, atât timp cât cineva crede în Dumnezeu de cel puțin trei ani, ascultă frecvent predici și înțelege adevărul, poate avea această conștientizare. Când oamenii își dau seama că astfel de stări sunt greșite, ce ar trebui să facă pentru a evita atitudinea de opoziție? În primul rând, trebuie să caute. Ce să caute? Să caute de ce a orchestrat Dumnezeu lucrurile astfel, de ce s-au abătut astfel de situații asupra lor, care sunt intențiile lui Dumnezeu și ce ar trebui să facă. Acestea sunt lucruri pozitive, sunt manifestările pe care ar trebui să le aibă oamenii. Ce altceva? (Să accepte, să se supună și să renunțe la ideile proprii.) Este ușor să renunți la ideile proprii? (Nu.) Când crezi că ai dreptate, nu vei putea renunța la ele. Există pași necesari pentru a ajunge în punctul de a renunța. Care practici sunt așadar cele mai potrivite și mai adecvate în acest scop? (Rugăciunea.) Dacă rugăciunea ta constă doar din câteva propoziții goale și doar faci lucrurile mecanic, problema nu va fi rezolvată. Te rogi: „Dumnezeule, vreau să mă supun; Te rog să-mi rânduiești și să-mi orchestrezi circumstanțele astfel încât să mă pot supune. Dacă tot nu mă pot supune, atunci ceartă-mă.” Rostirea unor astfel de propoziții goale îți schimbă starea greșită? Nu o schimbă deloc. Ai nevoie de o metodă de a practica pentru a obține o transformare. Deci cum poți practica pentru a schimba lucrurile? (Oamenii ar trebui să caute activ intențiile lui Dumnezeu, să recunoască în sinea lor că Dumnezeu are dreptate și ei se înșală și să fie capabili să se lepede de ei înșiși.) Acestea sunt două metode de practică: a căuta activ intențiile lui Dumnezeu și a recunoaște lăuntric că Dumnezeu are dreptate și omul se înșală. Ambele metode sunt destul de bune, ambele spun lucruri corecte, dar una este mai practică. Care este cea practică? Care conține doar cuvinte goale? (Căutarea activă a intențiilor lui Dumnezeu este practică.) Adesea, Dumnezeu nu-ți va spune direct intențiile Sale. În plus, El nu te va lumina subit, ca să înțelegi, nici nu te va conduce să mănânci și să bei întocmai cuvintele Sale relevante pe care ar trebui să le înțelegi. Aceste metode sunt prea nerealiste pentru oameni. Așadar, poate această abordare de căutare activă a intențiilor lui Dumnezeu să fie eficientă pentru voi? O metodă eficientă este cea mai bună metodă; este cea mai realistă și practică metodă. O metodă ineficientă, oricât de bine ar suna, este teoretică și rămâne doar la nivelul cuvintelor, fără să dea rezultate. Deci care este cea practică? (A doua, a recunoaște că Dumnezeu este adevărul și că omul se înșală.) Corect, a-ți recunoaște greșelile – asta înseamnă să ai rațiune. Unii spun că nu-și dau seama că greșesc. În acest caz, ar trebui să fii rezonabil și capabil să renunți și să te lepezi de tine însuți. Unii spun: „Obișnuiam să cred că am dreptate și tot mai cred și acum. În plus, mulți oameni mă aprobă și sunt de acord cu mine și nu simt niciun reproș în inima mea. De altfel, intenția mea este corectă, deci cum pot să mă înșel?” Există mai multe motive care te împiedică să renunți și să te lepezi de tine însuți. Ce ar trebui să faci în acest caz? Indiferent din ce motive crezi că ai dreptate, dacă această „dreptate” este în conflict cu Dumnezeu și se împotrivește adevărului, atunci pur și simplu te înșeli. Indiferent cât de supusă este atitudinea ta, indiferent cum te rogi lui Dumnezeu în inima ta sau chiar dacă recunoști verbal că te înșeli, dar în sufletul tău încă te lupți împotriva lui Dumnezeu și trăiești într-o stare de negativism, esența acestui lucru este tot de opoziție față de Dumnezeu. Asta dovedește că încă nu ți-ai dat seama că te înșeli; nu accepți faptul că greșești. Când își formează înțelegeri greșite și noțiuni despre Dumnezeu, oamenii trebuie mai întâi să recunoască faptul că Dumnezeu este adevărul și că oamenii nu au adevărul și, cu siguranță, ei sunt cei care se înșală. Este acesta un fel de formalitate? (Nu.) Dacă adopți această practică doar ca pe o formalitate, superficial, poți ajunge să-ți cunoști propriile greșeli? Niciodată. Sunt necesari mai mulți pași pentru a ajunge să te cunoști pe tine însuți. Mai întâi, trebuie să stabilești dacă acțiunile tale sunt conforme cu adevărul și cu principiile. Nu te uita mai întâi la intențiile tale; există momente când intențiile tale sunt corecte, dar principiile pe care le practici sunt greșite. Survine deseori acest tip de situație? (Da.) De ce spun că principiile tale de practică sunt greșite? Este posibil să fi căutat, dar poate că nu înțelegi deloc care sunt principiile; poate că n-ai căutat deloc și ți-ai bazat acțiunile doar pe bunele tale intenții și pe entuziasm, precum și pe închipuirile și experiența ta și, drept urmare, ai făcut o greșeală. Poți să-ți imaginezi această situație? Nu o poți anticipa și ai făcut o greșeală – oare n-ai fost dezvăluit atunci? Dacă vei continua să te lupți cu Dumnezeu după ce ai fost dezvăluit, unde se află greșeala? (În refuzul de a recunoaște că Dumnezeu are dreptate și în a insista că eu am dreptate.) Așa ai greșit. Cea mai mare greșeală a ta nu a fost că ai făcut ceva greșit și ai încălcat principiile, provocând astfel o pierdere sau alte consecințe, ci a fost că, după ce ai făcut ceva greșit, încă stărui în propriul raționament, fără să-ți poți recunoaște greșeala; încă te opui lui Dumnezeu pe baza noțiunilor și închipuirilor tale, tăgăduind lucrarea Lui și adevărurile pe care le-a exprimat – aceasta a fost cea mai mare și cea mai gravă greșeală a ta. De ce se spune că o astfel de stare a unei persoane este una de opoziție față de Dumnezeu? (Deoarece persoana nu recunoaște că faptele sale sunt greșite.) Indiferent dacă oamenii recunosc sau nu că tot ceea ce face Dumnezeu și suveranitatea Lui sunt lucruri corecte și indiferent care este semnificația acestora, dacă nu pot recunoaște mai întâi că ei se înșală, atunci starea lor este una de opoziție față de Dumnezeu. Ce trebuie făcut pentru a îndrepta această stare? Mai întâi, trebuie să ne lepădăm de noi înșine. Ceea ce tocmai am spus despre nevoia de a căuta în primul rând intențiile lui Dumnezeu nu este atât de practic pentru oameni. Unii spun: „Dacă nu este atât de practic, înseamnă atunci că nu este necesară căutarea? Unele lucruri care pot fi căutate și înțelese nu trebuie să fie căutate – pot să sar, pur și simplu, peste acest pas.” Este acceptabil? (Nu.) Oare cineva care se poartă în această manieră nu este dincolo de a putea fi mântuit? Astfel de oameni au denaturări în înțelegerea lor. Căutarea intențiilor lui Dumnezeu este puțin îndepărtată și nu poate fi obținută imediat; drept scurtătură, este mai realist să te lepezi mai întâi de tine însuți, știind că acțiunile tale sunt greșite și neconforme cu adevărul, apoi să cauți adevărurile-principii. Aceștia sunt pașii. Pot părea simpli, dar punerea lor în practică prezintă multe dificultăți, deoarece oamenii au firi corupte, precum și tot soiul de închipuiri, tot soiul de cerințe, dar și dorințe, toate acestea fiind obstacole în calea lepădării și renunțării oamenilor la ei înșiși. Acestea nu sunt lucruri ușor de făcut. Nu vom analiza mai profund acest subiect; să continuăm discuția despre problema noțiunilor, pe care am abordat-o în ultimele noastre două părtășii.

Părtășia noastră s-a axat acum pe modul în care noțiunile pot duce la înțelegeri greșite despre Dumnezeu, care, la rândul lor, formează o barieră între oameni și Dumnezeu, iar această barieră îi determină să ajungă la împotrivire față de El. Care este natura acestei împotriviri? (De opoziție.) Este de opoziție, răzvrătire. Prin urmare, când oamenii ajung la opoziție față de Dumnezeu și vociferează împotriva Lui, nu este ceva ce se întâmplă peste noapte; există rădăcini. Este ca atunci când o persoană descoperă brusc că s-a îmbolnăvit și că boala este foarte gravă; se întreabă cum a progresat atât de repede boala. În realitate, boala era prezentă în organism de mult timp și avea deja rădăcini – nu a fost contractată în ziua în care s-a manifestat; în schimb, a fost doar ziua în care boala a fost descoperită. Ce vreau să spun prin acestea? Oare capacitatea de a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu, de a te opune Lui, de a vocifera împotriva Lui este ceva ce poate fi prezis de toți atunci când încep să creadă în Dumnezeu? Cu siguranță, nu. Este aceasta intenția inițială în credința în Dumnezeu a fiecărei persoane care, în cele din urmă, vociferează împotriva Lui și I se opune? A spus cineva vreodată: „Nu cred în Dumnezeu pentru binecuvântări; vreau doar să vociferez împotriva Lui și să mă opun după ce L-am văzut, astfel încât să devin apoi faimos și să-mi fac un renume, iar viața mea să nu fi fost în zadar”? A avut cineva vreodată astfel de planuri? (Nu.) Nimeni nu a plănuit vreodată așa ceva, nici măcar cea mai nesăbuită, proastă sau rea persoană. Toți oamenii vor să creadă sincer în Dumnezeu, să fie buni, să asculte cuvintele Lui și să facă tot ce le cere El. Deși nu pot ajunge la supunerea absolută față de Dumnezeu, pot cel puțin să-I respecte cerințele minime și să-L mulțumească în măsura posibilităților lor. Ce dorință bună este aceasta! Cum s-a ajuns la situația în care oamenii vociferează și se opun față de Dumnezeu? Până și ei înșiși par șovăielnici și nu știu cum s-a întâmplat asta. Când vine vorba de vociferările și de opoziția față de Dumnezeu, le pare rău și sunt supărați în sinea lor, spunându-și: „Cum au putut oamenii să facă asta? Chiar dacă alții procedează așa, eu n-ar fi trebuit să o fac!” Este exact cum a spus Petru: „Chiar dacă toți se vor poticni în Tine, eu nu mă voi poticni niciodată!” (Matei 26:33). Cuvintele rostite de Petru au venit din inimă, dar comportamentul lui nu s-a putut ridica la înălțimea dorințelor și aspirațiilor sale. Slăbiciunea omenească este ceva ce nici măcar oamenii înșiși nu pot anticipa. Când o situație chiar se abate asupra lor, corupția le este dată în vileag. Natura-esența și firea coruptă a cuiva îi pot controla și dicta gândurile și comportamentul. În cazul unei firi corupte, pot apărea diverse noțiuni, alături de diferite dorințe și cerințe, conducând la tot felul de comportamente de răzvrătire. Acest lucru afectează direct relația dintre o persoană și Dumnezeu și influențează direct intrarea în viață și transformarea firii sale. Acestea nu sunt intențiile oamenilor atunci când încep să creadă în Dumnezeu, nici nu sunt ceea ce doresc și speră să facă în inimile lor. Astfel de consecințe sunt atribuite noțiunilor pe care le au oamenii despre Dumnezeu. Dacă aceste noțiuni nu sunt rezolvate, perspectivele, soarta și destinația lor pot deveni problematice.

Pentru a rezolva înțelegerile greșite ale unei persoane despre Dumnezeu, aceasta trebuie să-și rezolve noțiunile despre El și despre lucrarea, esența și firea Lui. Pentru a rezolva aceste noțiuni, persoana trebuie mai întâi să le înțeleagă, să le cunoască și să le recunoască. Așadar, care sunt mai exact aceste noțiuni? Întrebarea ne readuce la subiectul principal. Trebuie să începem cu câteva exemple practice pentru a aborda aceste noțiuni și manifestări ale oamenilor, deslușind intențiile lui Dumnezeu din aceste situații, îngăduindu-le oamenilor să vadă, în adâncul inimii lui Dumnezeu, care sunt firea și esența Lui și cum îi tratează El pe oameni, precum și cum își închipuie oamenii că ar trebui să fie tratați de către El, și îngăduindu-le să distingă, să clarifice și să compare aceste ultime două perspective, ceea ce poate duce la înțelegerea și acceptarea modului în care Dumnezeu îi tratează și îi stăpânește pe oameni, precum și la înțelegerea și acceptarea esenței și firii Lui. Odată ce oamenii înțeleg limpede lucrarea lui Dumnezeu și modul în care îi stăpânește, nu vor mai nutri noțiuni despre El. De asemenea, bariera dintre Dumnezeu și ei va dispărea, iar în inimile lor nu vor mai lua naștere stările de opoziție și vociferare față de Dumnezeu. Aceste probleme de răzvrătire și împotrivire față de El pot fi rezolvate direct prin citirea cuvintelor Sale și prin părtășia despre adevăr. Indiferent ce aspect al noțiunilor este abordat, trebuie să se înceapă citind cuvintele lui Dumnezeu și având părtășie despre adevăr. Totul trebuie conectat la adevăr, totul implică adevărul. Deci care sunt noțiunile pe care le au oamenii? Să începem prin a discuta despre lucrarea lui Dumnezeu, folosind exemple specifice pentru a clarifica principiile din spatele lucrării Lui, precum și principiile și metodele prin care Dumnezeu îi tratează și îi stăpânește pe oameni. Un exemplu se poate referi la metoda lucrării Lui; de asemenea, se poate referi la metoda prin care Dumnezeu clasifică un individ și îi hotărăște finalul; sau se poate referi la firea și esența lui Dumnezeu. Pentru a clarifica aceste aspecte, dacă ar fi să rostim niște vorbe goale despre cum este Dumnezeu, ce a făcut și cum i-a tratat pe oameni de-a lungul celor șase mii de ani ai lucrării Sale, credeți că ar fi adecvat? Ați putea să primiți aceste informații cu ușurință? Sau dacă am vorbi despre modul în care, de pildă, Dumnezeu lucrează de șase mii de ani, iar în a doua etapă a lucrării Sale, a acționat în Iudeea; și dacă am discuta despre felul în care Dumnezeu a tratat poporul evreu atunci și cum putem observa firea lui Dumnezeu de aici – v-ar fi ușor să înțelegeți? (Nu.) De pildă, dacă am vorbi despre modul în care Dumnezeu stăpânește această lume: cum îi tratează pe oamenii de diferite etnii, ce gândește El, cum le delimitează teritoriile și de ce le împarte în locuri diferite – îndeosebi, de ce unii oameni buni se află în locuri nu tocmai ideale, în timp ce unii oameni răi se află în locuri mult mai bune și ce principii folosește Dumnezeu când repartizează lucrurile astfel, și am vedea pe baza acestui subiect metodele Lui de stăpânire a omenirii – v-ar fi ușor să înțelegeți? (Nu.) Nu sunt aceste subiecte destul de îndepărtate de transformările firii și de intrarea în viață a oamenilor în traiul lor de zi cu zi? Nu sunt destul de abstracte? (Ba da.) De ce spunem că sunt îndepărtate și abstracte? Pentru că, în viața reală, înțelegerea doar a adevărurilor despre viziuni, cum sunt detaliile despre modul în care Dumnezeu stăpânește și îndrumă omenirea, pare puțin îndepărtată de problemele cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi și nu este deosebit de relevantă. Pentru a aborda problemele din lumea reală, trebuie să începem de la exemple pe care le puteți auzi, vedea și simți în viața voastră, apoi să vă extindeți orizontul de acolo. Indiferent ce povești spun sau ce persoane și evenimente sunt implicate în aceste povești – chiar dacă pot avea legătură cu lucruri pe care le-ați făcut în trecut – efectul final al acestor povești este să vă ajute să înțelegeți adevărurile legate de subiectul pe care îl discutăm astăzi. Fiecare poveste are un scop și este legată de valoarea pe care este menită să o transmită și de adevărul pe care îl exprimă.

Să ne începem povestea. Acesta este primul caz. Cu mult timp în urmă, o biserică a trimis o sticlă de sirop de tuse, explicând: „Dumnezeu ne vorbește mereu și predică și, uneori, tușește când vorbește prea mult. Vă trimitem niște sirop de tuse pentru ca Dumnezeu să nu aibă probleme în timpul predicilor și să tușească mai puțin.” Când a sosit sticla, un bărbat a văzut-o și a spus: „Scrie că este sirop de tuse, dar cine știe ce tratează cu adevărat? Nu putem să i-l dăm pur și simplu lui dumnezeu să-l bea – i-ar putea face rău. Este un medicament; fiecare medicament are toxine. Ar putea să existe efecte secundare dacă îl bea!” Cei care l-au auzit și-au spus: „Este destul de grijuliu. Ei bine, atunci nu putem să I-l dăm lui Dumnezeu.” La acel moment, nu aveam nevoie de el, așa că M-am gândit să-l păstrez pentru mai târziu și lucrurile au rămas așa. Dar se termină aici povestea? Nu, povestea acestui medicament a început în acea zi. Într-o zi, cineva a descoperit că bărbatul respectiv băuse siropul de tuse și, până să fie descoperit, a mai rămas doar jumătate din el. Ce s-a întâmplat în continuare poate fi ușor de ghicit; a terminat tot siropul. Aceasta e povestea în sine. Gândiți-vă ce legătură are cu noțiunile pe care le discutăm astăzi. În primul rând, spuneți-Mi: povestea vă șochează, vă enervează? (Da.) Care sunt gândurile voastre după ce ați auzit-o? Ce v-a enervat? În general, cei care se enervează își vor spune: „Vai de mine, era ceva oferit lui Dumnezeu; cum ar putea cineva să-l bea?” Acesta este primul lucru care îi enervează. Al doilea lucru este: „A continuat să-l bea. Nu pot să cred că l-a băut pe tot!” Pe lângă faptul că vă enervează, la ce vă mai puteți gândi? Referitor la ce a făcut această persoană – toate aceste comportamente ale sale; și anume, fiecare eveniment din întreaga poveste – vă gândiți care ar putea fi reacția lui Dumnezeu? Ce ar face El? Ce ar trebui să facă? Cum ar trebui Dumnezeu să trateze o astfel de persoană? Și nu de aici încep să apară noțiunile umane? Să lăsăm deoparte conținutul care v-a enervat și să discutăm dacă această experiență de enervare în sine ar putea avea vreun beneficiu. Când se enervează, oamenii simt doar un anumit disconfort în conștiința lor, dar nu pot vorbi clar despre el. În continuare, pot să apară condamnarea și reproșul față de individul din poveste, având rădăcini în etică, morală, teorii teologice sau cuvinte și doctrine, dar aceste lucruri nu sunt adevărul. Dacă vrem să ajungem la adevăr, problemele care trebuie rezolvate sunt noțiunile umane formate cu privire la evenimentul în sine sau cerințele privind ce ar trebui să facă Dumnezeu. În această poveste, noțiunile și gândurile pe care le au oamenii despre ce ar trebui să facă Dumnezeu într-o astfel de situație sunt esențiale. Nu te concentra doar pe reacția ta emoțională; enervarea nu-ți poate rezolva răzvrătirea. Dacă găsești într-o zi în ofrandele lui Dumnezeu un lucru care îți place în mod deosebit sau de care ai nevoie și ești foarte tentat, și tu ai putea să ți-l însușești; în acest caz, nu te-ai enerva deloc. Enervarea ta în această situație este doar o funcție a conștiinței, un rezultat al standardelor morale ale umanității; nu este o funcție a adevărului. Când vei putea rezolva noțiunile care decurg din această situație, vei înțelege adevărul din aceasta. Îți vei fi rezolvat orice noțiuni și înțelegeri greșite pe care le ai față de Dumnezeu în astfel de chestiuni și, în asemenea situații, vei înțelege adevărul și vei dobândi ceva. Așadar, gândește-te acum ce tipuri de noțiuni și-ar putea forma oamenii în această situație. Care dintre ele te-ar putea conduce la o înțelegere greșită a lui Dumnezeu, la formarea unei bariere între tine și El sau chiar la opoziție față de El? Despre acest lucru ar trebui să avem părtășie. Spuneți-Mi, când a avut loc acest eveniment, a simțit bărbatul respectiv vreun reproș în conștiința lui? (Nu.) De unde știți că nu a simțit niciun reproș? (A băut tot siropul de tuse.) Este destul de ușor de analizat, nu-i așa? De la prima înghițitură și până la ultima, nu s-a abținut deloc și nu s-a oprit. Dacă ar fi gustat și apoi s-ar fi oprit, s-ar fi considerat un autoreproș, pentru că ar fi încetat, s-ar fi abținut și n-ar fi continuat. Dar acest bărbat nu a procedat așa; a băut toată sticla de la început până la sfârșit. Dacă ar fi fost mai mult, ar fi continuat să bea. Asta arată că nu a simțit nicio fărâmă de reproș în conștiința lui; acestea sunt concluziile privind dintr-o perspectivă umană. Dar cum vede Dumnezeu această chestiune? Asta ar trebui să înțelegeți. Din modul în care tratează El situația, cum o evaluează și o definește, puteți vedea firea lui Dumnezeu, esența Lui și, de asemenea, puteți desluși principiile și metodele pe baza cărora acționează. În același timp, ar putea dezvălui unele noțiuni umane, făcându-i pe oameni să spună: „Deci aceasta e atitudinea lui Dumnezeu față de oameni; așa Se ocupă El de oameni. Nu m-am gândit așa până acum.” Faptul că nu te-ai gândit așa dezvăluie bariera dintre tine și Dumnezeu, că poți să-ți formezi înțelegeri greșite față de El și că ai noțiuni despre modul în care lucrează și acționează El în această privință. Deci cum a abordat Dumnezeu această situație? Bărbatul a spus: „Acesta e un medicament; toate medicamentele au o oarecare toxicitate. Nu-L putem lăsa pe Dumnezeu să bea; ar putea exista efecte secundare.” Care a fost intenția sau scopul din spatele cuvintelor lui? Au fost aceste cuvinte sincere sau prefăcute? Nu au fost sincere; au fost amăgitoare, prefăcute și ipocrite. Acțiunile lui ulterioare și ceea ce a dezvăluit el au arătat clar ce se întâmpla în inima lui. A făcut Dumnezeu ceva în privința cuvintelor și acțiunilor lui prefăcute? (Nu.) De unde știm că Dumnezeu nu a făcut nimic? Când a rostit acele cuvinte, bărbatul nu era sincer; era prefăcut. Dumnezeu doar privea de pe margine, nefăcând nici lucrarea pozitivă de îndrumare, nici pe cea negativă de reproș. Uneori, oamenii simt reproș în conștiința lor – este lucrarea lui Dumnezeu. Bărbatul respectiv a simțit vreun reproș în acel moment? (Nu.) Nu doar că n-a simțit niciun reproș, dar a și vorbit într-un mod pompos. Dumnezeu nu i-a reproșat; pur și simplu privea. De ce ar privi Dumnezeu? Privea ca să vadă cum se vor desfășura faptele? (Nu.) Nu neapărat. În momentul în care o persoană se confruntă cu o situație, înainte de a alege ce să facă sau de a-și alcătui vreun fapt, oare Dumnezeu înțelege acea persoană? (Da.) Dumnezeu îi înțelege nu doar latura exterioară, ci și tainele inimii – dacă inima ei este bună sau rea, sinceră sau prefăcută, care este atitudinea ei adevărată față de Dumnezeu, dacă Îl are pe Dumnezeu în inimă, dacă are credință sinceră – Dumnezeu știe deja aceste lucruri; El are dovezi concludente și observă mereu. Ce a făcut Dumnezeu după ce bărbatul a spus asta? În primul rând, Dumnezeu nu i-a reproșat; în al doilea rând, nu l-a luminat și nu i-a adus la cunoștință că era o ofrandă și că oamenii n-ar trebui să o atingă la întâmplare. Este nevoie ca Dumnezeu să le spună explicit oamenilor pentru ca ei să conștientizeze acest lucru? (Nu.) Această conștientizare ar trebui să fie prezentă în umanitatea normală. S-ar putea spune: „Unii oameni pur și simplu nu știu. Nu le-ai spune? Nu vor ști dacă le spui pur și simplu? Necunoașterea absolvă pe cineva de păcat – în momentul de față, nu știe; dacă ar fi știut, n-ar fi făcut această greșeală, nu-i așa? N-ar însemna asta că îl protejezi?” A procedat Dumnezeu astfel? (Nu.) De ce nu a procedat astfel? Pe de o parte, acelui bărbat ar fi trebuit să-i fie cunoscut conceptul că „aceasta e o ofrandă pentru Dumnezeu, iar oamenii nu o pot atinge”. Pe de altă parte, dacă nu știa, de ce nu i-a spus Dumnezeu? De ce nu i-a adus la cunoștință pentru a-l împiedica să facă așa ceva și să înfrunte astfel de consecințe? Informarea lui n-ar dezvălui mai bine sinceritatea lui Dumnezeu față de mântuirea oamenilor? Nu I-ar dezvălui mai bine dragostea? Deci de ce nu a făcut Dumnezeu asta? (Dumnezeu a vrut să-l dezvăluie.) Da, a vrut să-l dezvăluie. Când te confrunți cu situații, acest lucru nu este întâmplător. O anumită situație ar putea însemna mântuirea ta sau ar putea însemna distrugerea ta. Cu aceste ocazii, Dumnezeu privește, rămâne tăcut, nu orchestrează nicio circumstanță care să te îmboldească, nici nu te luminează folosind cuvinte precum: „Nu trebuie să faci asta; consecințele ar fi de neimaginat” sau „Dacă faci asta, nu ai rațiune și umanitate”. Oamenii nu conștientizează aceste lucruri. Pe de o parte, nu le conștientizează fiindcă Dumnezeu nu le-a dat niciun imbold în acel moment – El nu a acționat. Pe de altă parte, dacă o persoană are conștiință și o oarecare umanitate, ar acționa atunci Dumnezeu pe o astfel de temelie? (Da.) Așa e. Dumnezeu i-ar dărui un astfel de har. Dar de ce a ignorat El această situație anume? Un motiv este că acest bărbat nu avea conștiință și rațiune, nu avea demnitate, integritate și nici umanitate normală. Nu urmărea aceste lucruri; nu-L avea pe Dumnezeu în inima lui și nu era un credincios adevărat în Dumnezeu. Așadar, El a vrut să-l dezvăluie prin această situație. Uneori, dezvăluirea cuiva de către Dumnezeu este o formă de mântuire, iar alteori nu este – El acționează intenționat în acest fel. Dacă ai conștiință și rațiune, dezvăluirea ta de către Dumnezeu are rolul de încercare, fiind o formă de mântuire. Dar dacă nu ai conștiință și rațiune, dezvăluirea ta va însemna că ești eliminat și distrus. Prin urmare, privind acum situația, ce a însemnat dezvăluirea acestui bărbat de către Dumnezeu? A însemnat eliminarea; nu a fost o binecuvântare, ci un blestem. Unii spun: „A făcut o greșeală atât de mare și este de-a dreptul rușinos. Din momentul când a început să bea în secret siropul de tuse, n-ar fi putut Dumnezeu să rânduiască niște circumstanțe care să-l facă să se oprească, așa încât să nu facă această greșeală și, în consecință, să nu trebuiască să fie eliminat?” Așa a procedat Dumnezeu? (Nu.) Cum a procedat El? (A lăsat situația să-și urmeze cursul.) Dumnezeu a lăsat lucrurile să-și urmeze cursul – acesta este unul dintre principiile Lui. Odată ce a deschis sticla cu sirop de tuse, a existat vreo diferență în ceea ce privește natura între prima înghițitură pe care a luat-o și ultima înghițitură? (Nu.) De ce n-a existat nicio diferență? (În esență, este pur și simplu acel tip de persoană.) Această situație i-a dezvăluit pe deplin umanitatea, urmărirea și credința.

În vremea Vechiului Testament, Esau și-a dat la schimb dreptul de întâi-născut pentru un castron de linte. Nu era conștient de ceea ce era important și valoros: „Ce contează dreptul de întâi-născut? Dacă îl dau la schimb, nu va fi nicio diferență; tot voi fi în viață, nu-i așa?” Asta gândea el în sinea lui. Ar putea părea că modul în care aborda problema era destul de realist, dar ce a pierdut a fost binecuvântarea lui Dumnezeu, iar consecințele sunt de neînchipuit. În prezent, sunt mulți oameni în cadrul bisericii care nu urmăresc adevărul. Nu iau în serios promisiunile și binecuvântările lui Dumnezeu. Natura acestui lucru nu este la fel precum renunțarea la dreptul de întâi-născut? Nu este chiar mai grav? Aceasta deoarece mântuirea oamenilor de către Dumnezeu este o șansă unică; dacă cineva ratează această șansă, totul s-a terminat. Ba chiar a existat un om care a fost eliminat în cele din urmă doar din cauza unei sticle de sirop de tuse, pe care a dat-o la schimb pentru finalul de a fi distrus; este pur și simplu de neconceput! De fapt, nu există nimic de neconceput aici. De ce spun asta? Acest eveniment poate părea un lucru minor. Dacă un astfel de eveniment ar avea loc în rândul oamenilor, n-ar fi considerat mare lucru. La fel ca săvârșirea unei infracțiuni, cum ar fi furtul sau rănirea altora, cel mult ai fi pedepsit după moarte și apoi ai renaște ca om prin mai multe cicluri de reîncarnare. N-ar conta prea mult. Dar situația despre care vorbesc acum este oare la fel de simplă? (Nu.) De ce spunem că nu este simplă? De ce merită să discutăm despre această situație? Să începem cu această sticlă de sirop de tuse. De fapt, aceasta nu era ceva de mare valoare, dar odată ce I-a fost oferită lui Dumnezeu, esența ei s-a schimbat; a devenit o ofrandă. Unii spun: „Ofrandele sunt consacrate și nu aparțin oamenilor; aceștia n-ar trebui să se atingă de ofrande.” Această afirmație este și ea corectă. Ce este o ofrandă? O ofrandă este ceva ce o persoană Îi dedică lui Dumnezeu; indiferent despre ce este vorba, toate aceste lucruri sunt denumite ofrande. Întrucât sunt ale lui Dumnezeu, nu-i mai aparțin omului. Orice este dăruit lui Dumnezeu – fie că este vorba de bani sau de lucruri materiale și indiferent de valoare – Îi aparține în totalitate lui Dumnezeu, nu este la dispoziția omului și nici nu poate fi folosit de om. Cum ar putea fi conceptualizate ofrandele lui Dumnezeu? Numai Dumnezeu poate dispune de ceea ce Îi aparține și, înainte de a obține aprobarea Sa, nimeni nu poate să deranjeze acele lucruri sau să facă vreun plan pentru ele. Există cei care spun: „Dacă Dumnezeu nu folosește ceva, de ce nu ne lasă să-l folosim? Dacă ar fi să se strice după o vreme, nu ar fi păcat?” Nu, nici măcar atunci; acesta este un principiu. Ofrandele sunt lucruri care aparțin lui Dumnezeu, nu omului; mari sau mici și indiferent dacă sunt sau nu valoroase, odată ce omul le-a oferit lui Dumnezeu, esența lor s-a schimbat, chiar dacă Dumnezeu le vrea sau nu. Odată ce un lucru a devenit o ofrandă, se numără printre bunurile Creatorului și este la dispoziția Lui. Ce implică părerea unei persoane despre ofrande? Implică atitudinea persoanei față de Dumnezeu. Dacă atitudinea unei persoane față de Dumnezeu este una de impertinență și dispreț, și de indolență, atunci atitudinea acelei persoane față de toate lucrurile pe care le deține Dumnezeu va fi cu siguranță la fel. Există unii care spun: „Sunt unele ofrande de care nu se interesează nimeni. Nu înseamnă asta că aparțin oricui a pus mâna pe ele? Indiferent dacă știe sau nu cineva, «ce-am găsit al meu rămâne»; cine pune mâna pe aceste lucruri este proprietarul lor.” Ce părere aveți despre acest punct de vedere? E destul de clar că este incorect. Care este atitudinea lui Dumnezeu față de ofrande? Indiferent ce este oferit și dacă El acceptă sau nu acel lucru, odată ce a fost desemnat ca ofrandă, orice persoană care are alte planuri în ceea ce-l privește poate ajunge „să umble pe teren nesigur”. Ce înseamnă asta? (Înseamnă a ofensa firea lui Dumnezeu.) Așa este. Voi toți cunoașteți acest concept, dar de ce nu recunoașteți esența acestei chestiuni? Așadar, ce le spune oamenilor această chestiune? Le spune că firea lui Dumnezeu nu tolerează nicio ofensă din partea oamenilor și că aceștia nu trebuie să se joace cu lucrurile Sale. Ofrandele lui Dumnezeu, de exemplu – dacă o persoană ar fi să și le însușească sau să le risipească și să le irosească, atunci ar fi predispus să ofenseze firea lui Dumnezeu și să fie pedepsit. Cu toate acestea, furia lui Dumnezeu are principiile sale; nu este așa cum își imaginează oamenii, că Dumnezeu izbucnește la oricine greșește. În schimb, mânia lui Dumnezeu izbucnește atunci când cineva Îl jignește în chestiuni cruciale, importante. Mai ales când vine vorba de tratarea întrupării Lui și de tratarea ofrandelor Sale, oamenii trebuie să dea dovadă de prudență și să aibă o inimă cu frică de Dumnezeu; doar astfel pot fi siguri că nu-I ofensează firea.

Unii oameni au credință în Dumnezeu și sunt capabili să se sacrifice și să plătească prețul, descurcându-se bine în toate aspectele, cu excepția unuia. Văzând resursele abundente din casa lui Dumnezeu și știind că aleșii Lui oferă nu doar bani, ci și mâncare, haine și diverse medicamente, printre altele, un om de acest fel își spune: „Aleșii lui Dumnezeu Îi oferă atât de multe lucruri, iar El nu poate folosi singur toate acestea. Chiar dacă unele sunt necesare pentru răspândirea Evangheliei, nu vor fi folosite toate. Cum ar trebui să ne ocupăm de aceste lucruri? Poate conducătorii și lucrătorii ar trebui să-și aibă partea?” Individul devine neliniștit și agitat în privința acestei chestiuni, simțind o „povară” în mintea lui și începe să cugete: „Acum că sunt responsabil de aceste lucruri, ar trebui să folosesc câteva. Altfel, nu vor fi irosite toate aceste ofrande când lumea va fi nimicită? Este corect să fie distribuite conducătorilor și lucrătorilor. Toți cei din casa lui Dumnezeu sunt egali; întrucât suntem devotați lui Dumnezeu, lucrurile Lui sunt și ale noastre și lucrurile noastre sunt ale lui Dumnezeu. Nu-i mare lucru dacă mă bucur de unele dintre ofrandele Lui; oricum fac parte din binecuvântarea lui Dumnezeu. N-ar strica să folosesc câteva.” Cu astfel de gânduri, individul respectiv este ispitit. Dorințele lui sporesc puțin câte puțin și începe să râvnească la ofrande, începând să ia lucruri fără să simtă vreun reproș în inima lui. Crede că nu va ști nimeni și se consolează spunând: „M-am sacrificat pentru Dumnezeu; nu e mare lucru dacă mă bucur de câteva ofrande. Chiar dacă Dumnezeu află, mă va ierta. Mă voi bucura acum de câteva.” Ca urmare, începe să fure ofrandele, ofensând firea lui Dumnezeu. La suprafață, își găsește multe scuze, cum ar fi: „Aceste lucruri se vor strica după un timp dacă nu sunt consumate! Dumnezeu nu le poate folosi singur pe toate și, dacă ar fi distribuite egal, ar fi prea mulți oameni și nu ne-ar ajunge la toți. Ce-ar fi să mă ocup eu? Și dacă toți acești bani nu pot fi cheltuiți înainte de sfârșitul lumii? Ar trebui să luăm fiecare o parte, ceea ce reflectă și dragostea și harul lui Dumnezeu! Deși El n-a spus asta și nu există un astfel de principiu, de ce să nu fiu proactiv? Înseamnă să mă port conform principiilor!” Individul inventează multe motive care sună pompos și apoi începe să acționeze. Dar, odată ce începe, lucrurile scapă de sub control și în inima lui sunt tot mai puține reproșuri. Ba chiar poate să simtă că este justificat, spunându-și: „Dacă Dumnezeu n-are nevoie, ar trebui să le folosesc eu. Nu e o problemă reală.” Aici lucrurile o iau razna. Ce credeți, este sau nu mare lucru? Este grav? (Da.) De ce spunem că este grav? Merită să avem părtășie despre această problemă? (Da.) De ce merită să avem părtășie? (Are legătură cu firea lui Dumnezeu și, de asemenea, cu finalul și destinația omului.) Problema este importantă, iar natura ei este gravă. Despre ce anume ar trebui să vă avertizez? Nu cochetați niciodată cu ideea de a lua ofrande. Unii spun: „Nu este corect; ofrandele făcute de frați și surori sunt destinate casei lui Dumnezeu, și anume biserica. De aceea sunt bunuri comune ale tuturor.” Este corectă această afirmație? De unde apare o astfel de afirmație? O astfel de teorie este născocită din lăcomia omului. Ce altceva implică această problemă? Există ceva despre care nu am vorbit încă – ce anume? Unii cred: „Casa lui Dumnezeu este o familie mare. Pentru a reflecta o familie bună, ar trebui să existe dragoste și toleranță; toți ar trebui să împartă mâncarea, băutura și resursele, iar toate acestea ar trebui distribuite egal. De exemplu, toți ar trebui să aibă haine, să li se distribuie și să se bucure de ele în mod egal. Dumnezeu nu dă dovadă de favoritism; dacă cineva nu-și permite nici măcar șosete și Dumnezeu are niște perechi în plus, ar trebui să-i ofere ajutor. Mai mult, acele ofrande ale lui Dumnezeu vin de la frați și surori; Dumnezeu are deja atât de multe, n-ar trebui să fie împărțite săracilor? N-ar reflecta acest lucru dragostea lui Dumnezeu?” Oamenii gândesc așa? Nu sunt acestea noțiuni umane? Ei cer cu forța bunurile lui Dumnezeu, etichetându-le eufemistic drept harul, binecuvântările și marea Lui dragoste. Vor mereu să împartă lucrurile în mod egal cu Dumnezeu, dorind să distribuie totul egal, susținând mereu egalitarismul. Cred că acesta este un simbol al unității universale, al armoniei umane și al unei existențe împlinite, considerând că e o stare de fapt care s-ar cuveni să se manifeste. Nu sunt acestea noțiuni umane? Ei consideră că, îndeosebi în casa lui Dumnezeu, nimănui nu ar trebui să-i fie foame. Dacă îi este cuiva foame, Dumnezeu ar trebui să-Și folosească ofrandele drept ajutor; nu ar trebui să ignore problema. Oare acest „ar trebui” în care cred oamenii nu este un tip de noțiune? Nu este o cerință umană de la Dumnezeu? După ce cred în Dumnezeu, unii spun: „Cred în Dumnezeu de mulți ani și n-am câștigat nimic; familia mea încă este săracă. N-ar trebui să se întâmple așa ceva; Dumnezeu ar trebui să fie bun cu mine, să mă binecuvânteze, ca să-L pot slăvi mai bine.” Întrucât familia ta este săracă, nu urmărești adevărul; speri să-ți schimbi condițiile mizere prin credința în Dumnezeu și folosești slăvirea Lui ca scuză pentru a te târgui cu El. Acestea sunt noțiuni și închipuiri umane; sunt dorințe extravagante ale omului. Oare credința în Dumnezeu cu astfel de motive nu este o formă de a te târgui cu El? Cei care se târguiesc cu Dumnezeu au conștiință și rațiune? Sunt oameni care se supun lui Dumnezeu? Cu siguranță, nu. Acești oameni nu au conștiință și rațiune, nu acceptă adevărul, sunt disprețuiți și respinși de Dumnezeu și sunt oameni irezonabili care nu pot dobândi mântuirea Lui.

All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.