Printre voi sunt mulți oameni tineri, precum și oameni care încă nu și-au întemeiat familie. Toți ați plecat de-acasă de câțiva ani pentru a vă face datoria. Vă e dor de casă, deci? Vă e dor de părinții voștri? Trăiți deseori în starea de-a vă fi dor de părinți? Haideți să auzim despre starea de-a vă fi dor de părinți – asta e o experiență reală. (Când tocmai venisem peste Ocean, mi-a fost dor mai ales de mama și de sora mea; întotdeauna mă bazam pe ele, deci, când am plecat pe cont propriu, mi-a fost dor de ele permanent. Însă după această bogată experiență peste Ocean, simt că Cel pe care nu-L pot abandona este Dumnezeu; când se întâmplă ceva, mă rog Lui și nu-mi mai este dor de ele.) Acestea sunt două stări diferite. Care e prima stare? Dorul permanent de casă, dorul de mama și de sora ta. Care sunt caracteristicile acestui tip de stare? Sunt următoarele: când se întâmplă ceva, nu știi cum să faci cutare sau cutare lucru, așa că te simți neajutorată; nu poți să fii fără cele dragi lângă tine și nu ai pe nimeni pe care să te bazezi. Când îți deschizi ochii dimineața, începe să-ți fie dor de ele, iar seara, înainte să dormi, te gândești la ele; ești blocată în tipul acesta de stare de dor de cele dragi. Așadar, de ce ți-e atât de dor de ele? Pentru că circumstanțele tale s-au schimbat și pe ele le-ai lăsat în urmă. Îți faci griji pentru ele și, mai mult, deveniseși obișnuită să te bazezi pe ele, trăind și bizuindu-te pe ele pentru supraviețuire. Erați deja inseparabile una de alta în multe lucruri în viață, așa că ți-e foarte dor de ele; acesta-i tipul de stare în care te afli. În ce tip de stare ești deci acum că nu ți-e dor de ele? (Mi se pare că faptul că am plecat de-acasă și-mi fac datoria reprezintă iubirea lui Dumnezeu, mântuirea Sa, care mi-a permis să învăț cum să mă bazez pe El. Firea mea coruptă s-a schimbat întrucâtva, iar sufletul meu se simte mângâiat; în plus, recunoscând suveranitatea lui Dumnezeu, știu că sorțile tuturor oamenilor sunt în mâna Lui. Ele au misiunea lor, iar eu am misiunea mea, deci nu-mi mai e dor de ele.) Este rezolvată problema? (Mi se pare că da.) Ce credeți, toți, este rezolvată? (Este rezolvată temporar.) Este rezolvată temporar. Dacă într-o zi ar fi să dai de o soră a cărei înfățișare, ton al vocii sau mod de a se purta cu tine seamănă în mod deosebit cu ale mamei sau cu ale surorii tale, cum te-ai simți? (Ar începe să-mi fie dor de ele din nou.) Ai cădea iarăși în starea de-a te gândi la ele, deci problema nu ar fi rezolvată. Așadar cum rezolvi problema aceasta de la rădăcină? Atunci când vă e dor de cei dragi, de ce anume vă e dor? De obicei, când ți-e dor de o persoană, de cineva drag sau de casă, cu siguranță nu ți-e dor de lucrurile care te-au întristat; ți-e dor de lucrurile care te-au bucurat, de lucrurile care te-au făcut să te simți bine și fericit și de care te-ai bucurat, de exemplu de modul în care mama ta avea grijă de tine, te adora și te prețuia, sau de lucrurile frumoase pe care tatăl tău ți le cumpăra. Ți-e dor de toate aceste lucruri bune, așa că nu poți înceta să duci dorul celor dragi. Cu cât te gândești la cei dragi, cu atât nu poți renunța la ei și nu te poți abține. Unii oameni spun: „După toți anii aceștia, niciodată nu mi-am părăsit mama înainte. O urmez oriunde se duce, sunt lumina ochilor ei. Cum să nu-mi fie dor de ea, fiind plecat de atâta timp?” Să-ți fie dor de ea este natural; așa e trupul oamenilor, pur și simplu. Făpturile omenești corupte trăiesc în sentimentele lor. Se gândesc: „Numai trăind astfel te asemeni unui om. Dacă nici măcar nu mi-e dor de cei dragi sau nu mă gândesc la ei sau nu găsesc sprijin în ei, atunci mai sunt oare om? Nu aș fi la fel ca un animal?” Nu așa gândesc oamenii? Dacă nu au afecțiune sau prietenie și nu se gândesc la alții, atunci alții consideră că nu au umanitate și că nu pot trăi în felul acesta. Este corect acest punct de vedere? (Nu.) De fapt, dacă ți-e dor de părinți sau nu, nu este o mare problemă. Nu e greșit să-ți fie dor de ei și nu e greșit nici să nu-ți fie dor. Unii oameni sunt foarte independenți, în timp ce alții sunt lipiți de părinții lor, dar voi toți ați fost capabili să vă lăsați casele și părinții pentru a vă face datoria. Întâi de toate, aveți realmente disponibilitatea de-a vă face datoria, voința de-a vă face datoria, voința de-a vă sacrifica și de-a da la o parte lucruri pentru Dumnezeu; însă dificultățile voastre nu pot fi rezolvate cu un singur elan de efort și nici firile corupte nu vi le puteți înlătura cu faptele bune și buna purtare a unui singur elan de efort. Înțelegeți doctrina aceasta, da? Cum rezolvi, deci, de la rădăcină chestiunea dorului de părinți? Unii oameni au plecat de-acasă și trăiesc independent de doi sau trei ani; s-au maturizat deja și nu le e atât de dor de părinți. E rezolvată problema astfel? Nu. Dacă-i întrebi de cine sunt cel mai apropiați, răspund ca în manual: „Sunt cel mai apropiat de Dumnezeu, Dumnezeu mi-e cel mai drag!” În inimile lor însă, se gândesc: „Dumnezeu nu e lângă mine, nici nu poate să aibă grijă de mine. Tot de mama sunt cel mai apropiat. Sunt trup din trupul ei, mă adoră cel mai mult, mă înțelege și mă pricepe cel mai mult. Când lucrurile sunt cel mai dificile și dureroase, mama e mereu prezentă să mă mângâie, să mă ajute și să țină la mine. Acum, după ce am plecat de-acasă, nu e nimeni asemenea mamei, să aibă grijă de mine când sunt bolnav. Ziceți că Dumnezeu e bun, dar nu-I pot vedea fața, deci unde este El? Asta nu e practic.” Ei consideră că nu este practic să te bazezi pe Dumnezeu, iar cuvintele lor despre faptul că Dumnezeu le este cel mai apropiat sunt puțin forțate, puțin ipocrite. În realitate, în adâncul inimii, ei cred că mama lor le este cea mai apropiată. De ce, însă? „Cred în Dumnezeu datorită Evangheliei pe care mi-a împărtășit-o mama; fără ea, n-aș fi aici.” Nu așa gândesc ei? (Ba da.) Credeți că astfel de oameni înțeleg adevărul? (Nu-l înțeleg.) Mama ta doar te-a născut și a avut grijă de tine douăzeci și ceva de ani. Poate ea să-ți ofere adevărul? Poate ea să-ți ofere viață? Te poate ea mântui de influența Satanei? Îți poate ea curăți firea coruptă? Nu poate face niciunul dintre aceste lucruri. Bunăvoința și iubirea părintească sunt, așadar, drastic limitate. Ce poate face Dumnezeu pentru tine? Dumnezeu poate să le ofere oamenilor adevărul, poate să-i mântuiască de influența Satanei și de moarte și poate să le ofere viață veșnică – nu e aceasta o iubire mare? Iubirea aceasta e înaltă cât cerul și cât pământul de adâncă. Este incredibil de mare: de o sută, nu, de o mie de ori mai mare decât iubirea unui părinte. Dacă vor ajunge realmente să știe cât de mare e iubirea lui Dumnezeu, vor mai avea oamenii sentimente atât de puternice față de părinții lor? Se vor mai gândi la ei toată ziua de Anul Nou și de sărbători? Dacă înțeleg adevărul, se vor gândi mai mult la iubirea lui Dumnezeu. Dacă cineva crede în Dumnezeu ani de zile și totuși consideră că iubirea părinților lui este mai mare decât a lui Dumnezeu, atunci persoana aceea este oarbă și nu are credință în Dumnezeu deloc. Dacă cineva crede în Dumnezeu, însă nu urmărește adevărul, își poate înlătura firea coruptă? Poate dobândi mântuirea? Nu poate. Dacă firea ta coruptă nu a fost înlăturată și viața ta spirituală nu a crescut până la o anumită statură, atunci poți striga unele sloganuri, dar nu vei fi capabil să le duci la îndeplinire, fiindcă nu ai statura necesară. Poți să faci lucruri atât de mari cât e puterea pe care o ai de-a le face. Poți să treci prin încercări atât de mari cât e statura pe care o ai pentru a le îndura. Poți să intri în adevărul-realitate atât cât poți să-l înțelegi; atât adevăr-realitate poți tu să trăiești. În mod similar, este vorba și despre cât din dezvăluirea firii tale corupte și câte din dificultățile tale poți înlătura; este asemănător.

Într-o zi, când vei înțelege o parte din adevăr, nu vei mai crede că mama ta este cea mai bună persoană sau că părinții tăi sunt cei mai buni oameni. Îți vei da seama că și ei sunt membri ai coruptului neam omenesc și că firile lor corupte sunt toate la fel. Singurul lucru care îi deosebește este legătura de sânge cu tine. Dacă nu cred în Dumnezeu, atunci sunt la fel ca non-credincioșii. Nu îi vei mai privi din perspectiva unui membru al familiei sau din perspectiva legăturii tale trupești, ci prin prisma adevărului. Care sunt principalele aspecte pe care ar trebui să le cercetezi? Ar trebui să cercetezi părerile lor despre credința în Dumnezeu, despre lume, părerile lor despre cum să se ocupe de lucruri și, cel mai important, atitudinile lor față de Dumnezeu. Dacă vei evalua cu acuratețe aceste aspecte, vei putea să vezi clar dacă sunt oameni buni sau răi. Într-o zi e posibil să vezi clar că sunt oameni cu firi corupte, exact ca tine. E posibil să fie și mai clar că nu sunt oamenii inimoși care au o iubire adevărată pentru tine pe care ți i-ai imaginat tu, și nici nu sunt capabili deloc să te conducă spre adevăr sau pe calea cea dreaptă în viață. E posibil să vezi clar că ceea ce au făcut pentru tine nu îți este de mare folos și că nu îți folosește în a o lua pe calea cea dreaptă în viață. E posibil să descoperi și că multe dintre practicile și opiniile lor sunt contrare adevărului, că ei aparțin trupului și că asta te face să-i disprețuiești și să simți repulsie și scârbă. Dacă vei ajunge să vezi aceste lucruri, atunci vei fi capabil să îți tratezi corect părinții în inima ta și nu îți va mai fi dor de ei, nu-ți vei mai face griji pentru ei și nu vei mai fi incapabil să trăiești separat de ei. Ei și-au terminat misiunea de părinți, deci nu îi vei mai trata ca pe cele mai apropiate persoane ție, nici nu-i vei mai idolatriza. În schimb, îi vei trata ca pe niște oameni obișnuiți și, atunci, vei scăpa cu totul de robia sentimentelor și te vei desprinde cu adevărat de sentimentele tale și de afecțiunea familiei. Odată ce ai făcut asta, îți vei da seama că lucrurile acelea nu merită prețuite. În acel moment vei vedea rudele, familia și legăturile trupești ca pietre de care te poticnești în calea ta de a înțelege adevărul și a te elibera de sentimente. Cauza este faptul că ai cu ei acea legătură de familie – acea legătură trupească ce te paralizează, te face să te rătăcești și te face să crezi că ei te tratează cel mai bine, sunt cei mai apropiați de tine, țin la tine mai mult decât oricine și te iubesc cel mai mult – toate acestea sunt lucrurile care te fac incapabil să discerni limpede dacă ei sunt oameni buni sau răi. Odată ce te-ai îndepărtat cu adevărat de aceste sentimente, deși este posibil să te mai gândești la ei din când în când, oare îți va mai fi dor de ei din toată inima, vei mai stărui cu gândul la ei și vei mai tânji după ei așa cum faci acum? Nu. Nu vei spune: „Persoana de care chiar nu mă pot lipsi este mama; ea este cea care mă iubește, are grijă de mine și ține la mine cel mai mult.” Când vei avea acest nivel de percepție, vei mai plânge oare când te vei gândi la ea? Nu. Problema aceasta va fi rezolvată. Așadar, în privința problemelor sau a chestiunilor care-ți provoacă dificultăți, dacă nu ai dobândit acel aspect al adevărului și dacă nu ai pătruns în acel aspect al adevărului-realitate, vei fi blocat în astfel de stări sau dificultăți și nu vei fi niciodată capabil să ieși din ele. Dacă tratezi asemenea probleme și dificultăți drept problemele-cheie ale intrării în viață și apoi cauți adevărul pentru a le rezolva, atunci vei fi capabil să pătrunzi în acest aspect al adevărului-realitate; fără să-ți dai seama, îți vei învăța lecția din aceste probleme și dificultăți. Când problemele vor fi rezolvate, vei simți că nu ești atât de apropiat de părinți și de membrii familiei, le vei vedea mai clar natura-esență și vei vedea ce fel de oameni sunt cu adevărat. Când îi vei vedea clar pe cei dragi, vei spune: „Mama nu acceptă adevărul deloc; de fapt, îi e scârbă de adevăr și îl urăște. În esența ei, este o persoană rea, un diavol. Tata caută să placă oamenilor, e de partea mamei. El nici nu acceptă, nici nu practică adevărul deloc; nu este cineva care urmărește adevărul. Pe baza comportamentului mamei și al tatălui meu, amândoi sunt neîncrezători; ambii sunt diavoli. Trebuie să mă răzvrătesc împotriva lor și să stabilesc limite clare cu ei.” În felul acesta, vei sta de partea adevărului și vei fi capabil să renunți la ei. Atunci când vei fi capabil să discerni cine sunt ei, ce fel de oameni sunt, vei mai avea sentimente pentru ei? Vei mai simți afecțiune pentru ei? Vei mai avea cu ei o legătură trupească? Nu. Vei mai avea nevoie să-ți înfrânezi sentimentele? (Nu.) Așadar, pe ce te bazezi, de fapt, pentru a rezolva aceste dificultăți? Te bazezi pe faptul de a înțelege adevărul, de a te bizui pe Dumnezeu și a-L respecta. Dacă aceste lucruri îți sunt limpezi în inima ta, mai ai nevoie să te înfrânezi, atunci? Te mai simți nedreptățit? Mai ai nevoie să înduri o durere atât de mare? Mai ai nevoie ca alții să aibă părtășie cu tine și să facă lucrare ideologică? Nu, fiindcă deja ai rezolvat tu însuți lucrurile – e floare la ureche. Pentru a reveni la subiect: cum ar trebui să rezolvi această problemă, ca să nu te gândești la ei sau ca să nu-ți fie dor de ei? (Caut adevărul pentru a o rezolva.) Acestea sunt cuvinte mari și sună foarte oficial. Vorbește, însă, în mod puțin mai practic! (Aplic cuvintele lui Dumnezeu pentru a vedea clar esența lor; adică îi discern pe baza esenței lor. Apoi, voi fi capabil să îmi dau la o parte afecțiunea și legătura trupească.) Așa este. Trebuie să-ți bazezi discernerea naturii-esențe a oamenilor pe cuvintele lui Dumnezeu. Fără expunerea cuvântului lui Dumnezeu, nimeni nu poate să vadă clar natura-esență a altora. Numai întemeindu-te în cuvintele lui Dumnezeu și în adevăr poți să vezi clar natura-esență a oamenilor; numai atunci poți să rezolvi problema sentimentelor omenești la originea ei. Începe prin a-ți abandona afecțiunile și legăturile trupești; oricare e persoana față de care sentimentele tale sunt cele mai puternice, pe aceea ar trebui s-o diseci și s-o discerni mai întâi. Ce credeți despre această soluție? (Este bună.) Unii oameni spun: „Să-i discern și să-i disec pe oamenii față de care sentimentele mele sunt cele mai puternice – cât de insensibil!” Rostul faptului că te pun să-i discerni nu este ca să rupi relațiile cu ei – nu este ca să-ți tai legăturile părinte-copil și nici ca să-i abandonezi total, pentru a nu mai interacționa cu ei niciodată. Ar trebui să-ți îndeplinești responsabilitățile față de cei dragi, dar nu se poate să fii constrâns ori încurcat de ei, căci tu Îl urmezi pe Dumnezeu; trebuie să ai acest principiu. Dacă totuși s-ar putea să devii constrâns ori încurcat de ei, nu poți să-ți faci datoria bine și nici nu poți să garantezi că-L poți urma pe Dumnezeu până la capătul drumului. Dacă nu L-ai urma pe Dumnezeu sau nu ai iubi adevărul, atunci nimeni nu ți-ar cere lucrul acesta. Unii oameni zic: „În prezent nu înțeleg adevărul; nu știu cum să-i discern pe alții.” Dacă nu ai statura aceasta, atunci lasă deoparte discernământul deocamdată. Atunci când statura ta va fi suficientă și când vei putea să treci prin asemenea încercări și să iei tu însuți inițiativa de-a practica astfel, nu va fi prea târziu să practici acest aspect al adevărului.

Mulți oameni suferă inutil din punct de vedere emoțional; de fapt, aceasta toată este o suferință zadarnică, inutilă. De ce spun asta? Oamenii sunt întotdeauna constrânși de sentimentele lor, așa că sunt incapabili să practice adevărul și să I se supună lui Dumnezeu; în plus, să fii constrâns de sentimente nu este deloc benefic pentru a-ți face datoria sau a-L urma pe Dumnezeu, fiind și un obstacol uriaș pentru intrarea în viață. De aceea, să suferi constrângerea sentimentelor nu are niciun sens și Dumnezeu nu Își aduce aminte de ea. Așadar, cum te eliberezi de această suferință fără sens? Ai nevoie să înțelegi adevărul, să vezi clar și să înțelegi esența acestor legături trupești; atunci îți va fi ușor să te eliberezi de constrângerile sentimentelor trupului. Unii oameni care cred în Dumnezeu sunt persecutați sever de părinții lor non-credincioși; dacă nu sunt forțați să-și găsească un partener, sunt forțați să-și găsească un serviciu. Pot să facă ce vor, dar nu li se permite să creadă în Dumnezeu. Unii părinți blasfemiază, chiar, împotriva lui Dumnezeu, deci oamenii aceștia văd adevărata față diavolească a părinților lor. Abia atunci inimile lor strigă: „Într-adevăr sunt diavoli, deci nu pot să-i tratez drept cei dragi ai mei!” De atunci încolo, sunt liberi de constrângerile și lanțurile sentimentelor lor. Satana vrea să folosească afecțiunea pentru a-i constrânge și a-i lega pe oameni. Dacă ei nu înțeleg adevărul, este ușor să fie înșelați. Foarte adesea, de dragul părinților și al celor dragi, sunt nefericiți, plâng, îndură greutăți și fac sacrificii. Asta e ignoranța lor obscură; suferă cu stoicism și culeg ce au semănat. Să suferi aceste lucruri este lipsit de valoare – un efort zadarnic, de care Dumnezeu nu-Și va aduce aminte deloc – și ai putea spune că ei trec prin iad. Odată ce vei înțelege realmente adevărul și le vei vedea clar esența, vei deveni liber; vei simți că suferința ta anterioară a fost ignorantă și obscură. Nu vei da vina pe nimeni altul; vei da vina pe propria ta orbire, pe nesăbuința ta și pe faptul că nu ai înțeles adevărul și nu ai văzut limpede chestiunile. Oare problema sentimentelor este una ușor de rezolvat? Voi ați rezolvat-o? (Încă nu. Încă nu am practicat și nu am intrat pe calea de practică pe care ne-a indicat-o Dumnezeu; doar că avem o bază de referință când se întâmplă un lucru de genul acesta.) Zicând toate acestea – fie că ne referim la chestiuni practice sau la lucrurile pe care le-ați interpretat drept căi – Eu vă spun: când întâmpinați un lucru de genul acesta, cea mai bună metodă de a-l gestiona este să vă rugați lui Dumnezeu și să căutați adevărul, și atunci veți avea o cale de a-l rezolva. După ce ați văzut clar esența sentimentelor trupului, vă va fi ușor să gestionați chestiunile în acord cu adevărurile-principii. Dacă ești mereu constrâns de legăturile trupești cu cei dragi, atunci nu ai nicio cale de-a practica adevărul; chiar dacă înțelegi doctrină și strigi sloganuri, tot vei fi incapabil să-ți rezolvi problemele reale. Unii oameni pur și simplu nu știu cum să caute adevărul. Alții sunt capabili să caute adevărul, dar când oamenii au părtășie clară cu ei despre adevăr, ei nu cred pe de-a-ntregul și nu pot s-o accepte în totalitate; o ascultă, doar, ca și cum ar fi doctrină. Așa că problema ta de-a fi constrâns de sentimentele tale nu poate fi rezolvată niciodată; dacă nu poate fi rezolvată, nu poți să ieși niciodată din ea și vei continua să fii constrâns și legat. În cazul în care crezi în Dumnezeu, însă ești incapabil să-L urmezi sau să faci datoria pe care se cuvine să o faci, atunci, la sfârșit, nu vei fi demn de-a primi promisiunea Lui, până când, într-o zi, vei cădea pradă dezastrelor și vei fi pedepsit. Plânsul și scrâșnirea dinților vor fi inutile și nimeni nu te va putea mântui. Acum înțelegeți limpede consecințele neînlăturării firilor corupte?

Despre ce am avut părtășie azi? Am avut părtășie despre stările oamenilor, firile lor corupte, precum și despre modul în care să intrați în adevărul-realitate, cum să tratați corect chestiunile pe care le întâmpinați, ce fel de puncte de vedere se cuvine să aveți și cum să cunoașteți, să analizați detaliat și să vă înlăturați propria fire coruptă. Lecția intrării în viață trebuie învățată întotdeauna; niciodată nu e prea târziu să înveți sau prea târziu să începi. Când este, deci, prea târziu? Dacă ai murit, atunci e prea târziu; dacă ești încă în viață, atunci nu e prea târziu. În momentul acesta voi sunteți în viață cu toții, nu sunteți morți, dar oare chiar înțelegeți limpede ce sunt viii și ce sunt morții? În engleză, oamenii spun mereu „I’m still alive” („Încă sunt în viață”). Ce înseamnă asta? Se întâmplă atunci când ești descumpănit când ți se întâmplă ceva, sau ai fost târât în vâltoarea societății, ori simți că ai decăzut, și atunci te înțepi cu un ac și îl simți – atunci vei simți că încă ești în viață, că inima ta încă nu a murit. Dacă ești încă în viață, atunci ar trebui să ai țeluri de urmărit și ar trebui să trăiești asemănarea unei făpturi omenești. Înainte, ai fost decăzut, ai urmat lucruri lumești și ai trăit într-o vâltoare a răului; oare nu e timpul să-ți vii în fire acum și să eviți să decazi și mai mult? Vedeți, occidentalii nu au găsit adevărata cale și se simt deznădăjduiți când e vorba de viața umană și de stilul lor de viață, de aceea cuvintele lor sunt pline de o emoție adâncă și au un soi de deprimare și deznădejde – adică o dispoziție neajutorată – în lăuntrul lor. Trăind, simt adesea că nu sunt umani, dar trebuie să trăiască astfel; chiar dacă se simt ca niște fantome, ca niște animale sau fiare, trebuie să continue să trăiască astfel. Ce se poate face? Ei nu pot face nimic. Dacă nu mor, atunci trebuie să trăiască în felul acesta; nu există altă cale pentru ei și trăiesc într-un mod vrednic de plâns. Voi toți sunteți așa? Dacă într-o zi sunteți plini de o emoție adâncă, gândind: „A, încă sunt în viață, inima mea nu a murit încă” – dacă cineva ajunge până în punctul acesta, ce se va alege de el? Deja este în mare pericol! Pentru un credincios, asta deja e foarte periculos. Categoric nu se poate să spuneți ceva de genul: „Încă sunt în viață, dar trupul meu e o carcasă, iar eu sunt un cadavru care umblă. Inima îmi este vie, și doar puținele dorințe și idealuri din inimă îmi susțin trupul.” Să nu ajungeți în punctul acela! Dacă ajungeți în acel punct, va fi foarte greu să fiți mântuiți. Acum, uitându-mă la voi toți, situațiile voastre nu sunt rele. Dacă-i citești cuvântul lui Dumnezeu unui non-credincios, el nu va ajunge să conștientizeze nimic; deci dacă voi folosi acum cuvinte severe pentru a vă emonda, veți fi măcar conștienți de asta? (Da.) Unii dintre voi ajungeți la o cunoaștere de sine numai după ce sunteți emondați; numai atunci simțiți remușcări. Asta înseamnă că încă sunteți conștienți și inimile voastre nu au murit încă de tot, ceea ce dovedește că încă sunteți treji, încă sunteți în viață! Dacă puteți accepta adevărul și îl puteți pune în practică, atunci aveți o speranță de-a fi mântuiți. Dacă cineva ajunge în punctul în care pur și simplu nu vrea să accepte adevărul, atunci a murit de tot și este imposibil de mântuit. În biserică sunt destul de mulți oameni care pur și simplu nu vor să accepte adevărul. Deși respiră, acești oameni de fapt nu au duh. Sunt cadavrele fără duh, cadavrele care umblă. Astfel de oameni au fost dezvăluiți total și eliminați.

5 octombrie 2016