Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane (Partea Întâi)
Cei care cred în Dumnezeu trebuie să meargă pe calea credinței conform cuvântului lui Dumnezeu și cerințelor Lui. Credincioșii trebuie să se comporte conform adevărului. Dacă oamenii nu dețin adevărul și trăiesc după filosofiile Satanei, în cele din urmă nu vor obține un final sau un sfârșit pozitiv. Numai cuvântul lui Dumnezeu este adevărul etern, neschimbător. Dacă un credincios nu trăiește după cuvântul lui Dumnezeu și nu se comportă conform adevărului, atunci este chiar mai orb decât oamenii lumii, orb fără speranță. Mulți oameni care obțin un oarecare succes într-un anumit domeniu în lumea laică și devin faimoși au mintea tulburată de faimă și câștig și încep să aibă o părere bună despre ei înșiși. De fapt, admirația, laudele, susținerea și recunoașterea pe care ți-o oferă alți oameni sunt doar onoruri temporare. Ele nu reprezintă viața, nici nu înseamnă câtuși de puțin că cineva merge pe calea corectă. Nu sunt altceva decât onoruri și glorii temporare. Ce sunt aceste glorii? Sunt reale sau iluzorii? (Iluzorii.) Sunt ca stelele căzătoare, trec cu o străfulgerare și dispar. După ce oamenii obțin asemenea glorii, onoruri, aplauze, lauri și laude, tot trebuie să se întoarcă la viața reală și să trăiască așa cum se cuvine să trăiască. Unii oameni nu pot vedea asta și își doresc ca aceste lucruri să rămână cu ei pentru totdeauna, ceea ce e nerealist. Oamenii doresc să trăiască în acest fel de mediu și atmosferă datorită felului în care îi face să se simtă; vor să se bucure de acest sentiment pentru totdeauna. Dacă nu se pot bucura de el, atunci încep să ia calea greșită. Unii folosesc diverse metode, cum ar fi băutura și abuzul de droguri, pentru a se amorți: așa abordează oamenii care trăiesc în lumea Satanei faima și câștigul. Odată ce o persoană devine celebră și primește ceva glorie, tinde să-și piardă direcția și nu știe cum ar trebui să acționeze și nici ce ar trebui să facă. Ea are capul în nori și nu poate coborî – acest lucru este periculos. Ați fost vreodată într-o asemenea stare sau ați manifestat un astfel de comportament? (Da.) Ce cauzează acest lucru? Faptul că oamenii au firi corupte: sunt prea vanitoși, prea aroganți, nu pot rezista ispitei sau laudelor și nu urmăresc adevărul și nu îl înțeleg. Ei cred că sunt unici pur și simplu datorită unei mici realizări sau gloriei pe care o primesc; cred că au devenit o persoană grozavă sau un super-erou. Ei cred că ar fi o crimă să nu aibă o părere bună despre ei înșiși, dată fiind toată această celebritate, tot acest câștig și toată această glorie. Oamenii care nu înțeleg adevărul tind să aibă o părere bună despre ei înșiși în orice moment sau loc. Când încep să aibă o părere prea bună despre ei înșiși, le este ușor să revină cu picioarele pe pământ? (Nu.) Oamenii cu ceva rațiune nu au o părere bună despre ei înșiși fără niciun motiv. Când încă nu au realizat nimic, nu au nimic de oferit și nimeni din grup nu le acordă atenție, ei nu pot avea o părere bună despre ei înșiși nici dacă și-ar dori. Pot să fie puțin aroganți și narcisiști sau ar putea să simtă că sunt oarecum talentați și mai buni decât alții, dar nu tind să aibă o părere bună despre ei înșiși. În ce împrejurări oamenii au o părere bună despre ei înșiși? Când alții îi laudă pentru vreo realizare. Ei cred că sunt mai buni decât alții, că alți oameni sunt obișnuiți și banali, că ei și numai ei sunt persoane cu statut și nu sunt în aceeași categorie sau la același nivel cu ceilalți oameni, că sunt mai presus decât aceștia. Așa devin plini de sine. Și se cred îndreptățiți să aibă o părere bună despre ei înșiși. Cum se gândesc ei la asta? Iată ceea ce consideră: „Am o forță unică, un calibru și un creier unic și sunt dornic să urmăresc adevărul. Am realizat ceva acum – mi-am făcut un nume, iar reputația și valoarea mea sunt mai presus decât ale altor oameni. Prin urmare, cu siguranță sunt remarcabil și sunt o persoană pe care toată lumea o admiră, așa că e corect să am o părere bună despre mine.” Asta gândesc ei în mintea lor și, în cele din urmă, devine o normalitate și un lucru de la sine înțeles că ar trebui să aibă o părere bună despre ei înșiși. Ei cred că acest lucru este fără îndoială corect și logic. Dacă nu au o părere bună despre ei înșiși, se simt dezechilibrați, ca și cum s-ar subestima și nu s-ar ridica la standardele acceptate de ceilalți; și așa, cred că e firesc să aibă o părere bună despre ei înșiși. Care sunt consecințele unei păreri atât de bune despre ei înșiși? (Nu vor mai lucra bine cu ceilalți și vor vrea să facă lucrurile în felul lor.) Acesta este un aspect al comportamentului lor. Ce altceva? (Nu mai sunt raționali, nu mai caută să avanseze în domeniul lor de activitate și se bazează prea mult pe ceea ce au deja de oferit.) (Refuză să se supună situațiilor care nu le plac.) De ce refuză să se supună? Înainte puteau? (Înainte nu aveau mijloacele necesare pentru a fi aroganți și erau capabili să se stăpânească și să se abțină, astfel că se puteau supune într-o oarecare măsură. Dar acum, simt că au mijloacele și calificările necesare și că sunt diferiți de ceilalți, deci cred că își pot impune propriile condiții și refuză să se supună.) Ei simt că sunt diferiți față de cei care erau înainte, că au statut, sunt celebri și nu ar trebui să se supună cu ușurință altora. Dacă ar face asta, nu ar fi potrivit pentru statutul lor și nu ar fi la înălțimea numelui lor. Ei simt că au dreptul să spună „nu” și dreptul să refuze să se supună altora. Ce alte comportamente afișează? (Dacă situația lor devine gravă, ei ar putea chiar să devină ca Pavel, spunând: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa dreptății” (2 Timotei 4:7-8), și încep să negocieze condiții cu Dumnezeu, uitând că sunt ființe create.) Ei uită cine sunt. Credeți că este bine ca o persoană să aibă o părere bună despre ea însăși? (Nu.) Nu, atunci de ce oamenii au o părere bună despre ei înșiși? (Din cauza firii satanice din lăuntrul lor.) A avea o fire satanică e inevitabil și aceasta este cu siguranță rădăcina problemei. Ce alte motive mai sunt? Să vorbim despre motivele practice. (Oamenii pun prea mult accent pe realizările lor, tratându-le ca pe însăși viața. Astfel, ei se bucură mereu de succesul lor, ceea ce duce la o stare de mulțumire de sine din care nu pot scăpa.) Acesta este miezul problemei. Are legătură cu lucrurile pe care oamenii le urmăresc și la care aspiră în inimile lor, precum și cu calea pe care aleg să o urmeze. Mulți oameni cred că au statură atâta vreme cât pot realiza anumite sarcini de rutină și pot face anumite îndatoriri care necesită cunoștințe tehnice. Cu cât lucrarea lor este mai iscusită, excepțională și mai desăvârșită, cu atât mai mult dovedește că dețin realitatea, că Îl iubesc pe Dumnezeu și că I se supun. Ei consideră asta viața lor. Ca atare, cu siguranță prețuiesc și urmăresc acest lucru ca scop al vieții lor, dar scopul și direcția lor sunt greșite, la fel și calea lor. Mai mult decât atât, la rădăcină, înțelegerea oamenilor cu privire la viață, urmărirea adevărului și ce înseamnă să deții adevărul-realitate este defectuoasă. Când înțelegerea oamenilor este defectuoasă, cunoașterea și estimarea finală a unui lucru sunt cu siguranță și ele defectuoase. Dacă înțelegerea ta este defectuoasă, și ceea ce urmărești este cu siguranță defectuos. Drept urmare, calea pe care o alegi este în mod cert problematică, iar direcția și obiectivele tale de viață vor fi și ele defectuoase.
Toată lumea știe că nu e un lucru bun ca o persoană să aibă o părere bună despre ea însăși pur și simplu pentru că a reușit să obțină anumite rezultate în datoria sa. Așadar, de ce oamenii încă tind să aibă o părere bună despre ei înșiși? În parte, acest lucru se datorează aroganței și superficialității oamenilor. Există și alte motive? (Oamenii nu-și dau seama că Dumnezeu este Cel care îi îndrumă spre obținerea acestor rezultate. Consideră că ei au tot meritul și că dețin mijloacele necesare, așa că au o părere bună despre ei înșiși. De fapt, fără lucrarea lui Dumnezeu, oamenii sunt incapabili să facă ceva, dar ei nu pot vedea asta.) Această afirmație e corectă și, de asemenea, este esențială pentru această problemă. Dacă oamenii nu-L cunosc pe Dumnezeu și nu au Duhul Sfânt care să-i lumineze, ei se vor crede întotdeauna capabili de orice. Așa că, dacă au mijloacele necesare, pot să devină aroganți și să aibă o părere bună despre ei înșiși. Sunteți capabili să simțiți călăuzirea lui Dumnezeu și luminarea Duhului Sfânt pe parcursul realizării datoriei voastre? (Da.) Dacă sunteți capabili să simțiți lucrarea Duhului Sfânt, însă tot aveți o părere foarte bună despre voi înșivă și credeți că aveți realitatea, ce se întâmplă aici? (Când îndeplinirea datoriei noastre a dat ceva roade, credem că jumătate din merit Îi aparține lui Dumnezeu și jumătate ne aparține nouă. Ne amplificăm cooperarea într-o măsură nelimitată, gândindu-ne că nimic nu a fost mai important decât cooperarea noastră și că luminarea lui Dumnezeu nu ar fi fost posibilă fără ea.) Deci, de ce te-a luminat Dumnezeu? Poate Dumnezeu să lumineze și alți oameni? (Da.) Când Dumnezeu luminează pe cineva, este prin harul lui Dumnezeu. Și ce este acea fărâmă de cooperare din partea ta? Este ceva pentru care ți se cuvin merite sau este datoria și responsabilitatea ta? (Este datoria și responsabilitatea noastră.) Când recunoști că este datoria și responsabilitatea ta, atunci ai mentalitatea corectă și nu te vei mai gândi să încerci să-ți asumi meritele pentru asta. Dacă întotdeauna te gândești: „Aceasta este contribuția mea. Ar fi fost posibilă luminarea lui Dumnezeu fără cooperarea mea? Această sarcină necesită cooperarea omului; cooperarea noastră reprezintă cea mai mare parte a îndeplinirii acestui lucru”, atunci te înșeli. Cum ai fi putut coopera, dacă Duhul Sfânt nu te-ar fi luminat și dacă nimeni nu ar fi avut părtășie cu tine despre adevărurile-principii? Nu ai ști ceea ce cere Dumnezeu; nici nu ai cunoaște calea practicii. Chiar dacă ai vrea să I te supui lui Dumnezeu și să cooperezi, nu ai ști cum. Oare această „cooperare” a ta nu reprezintă doar cuvinte goale? Fără o adevărată cooperare, acționezi numai conform propriilor idei – și, în acest caz, ar putea datoria pe care o îndeplinești să fie la nivelul cerut? În niciun caz, ceea ce indică chestiunea în discuție. Care este chestiunea? Indiferent de datoria pe care o îndeplinește o persoană, dacă obține rezultate, își îndeplinește datoria potrivit standardelor și dobândește aprobarea lui Dumnezeu, depinde de acțiunile lui Dumnezeu. Chiar dacă îți îndeplinești responsabilitățile și datoria, dacă Dumnezeu nu lucrează, dacă Dumnezeu nu te luminează și nu te îndrumă, atunci nu îți vei cunoaște calea, direcția sau obiectivele. Ce se întâmplă în cele din urmă? După ce ai trudit atâta vreme, nu îți vei fi îndeplinit datoria cum se cuvine, nici nu vei fi dobândit adevărul și viața – totul va fi fost în zadar. Prin urmare, a-ți îndeplini datoria potrivit standardelor, a-i edifica pe frații și surorile tale și a obține aprobarea lui Dumnezeu, toate depind de Dumnezeu! Oamenii pot face doar acele lucruri de care sunt capabili personal, pe care s-ar cuveni să le facă și care se încadrează în capacitățile lor inerente – nimic mai mult. Atunci, în esență, îndeplinirea îndatoririlor tale într-o manieră eficientă depinde de îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu și de luminarea și conducerea Duhului Sfânt; numai atunci poți să înțelegi adevărul și să finalizezi însărcinarea dată de Dumnezeu conform căii pe care El ți-a dat-o și principiilor pe care El le-a stabilit. Acest lucru reprezintă harul și binecuvântarea lui Dumnezeu, iar dacă oamenii nu pot vedea asta, sunt orbi. Indiferent ce fel de lucrare face casa lui Dumnezeu, care ar trebui să fie rezultatul? O parte a acestuia ar trebui să o reprezinte a fi mărturie pentru Dumnezeu și a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu, în timp ce o altă parte ar trebui să fie aceea de a lămuri frații și surorile și de a le aduce beneficii. Lucrarea casei lui Dumnezeu ar trebui să obțină rezultate în ambele domenii. În casa lui Dumnezeu, indiferent de datoria pe care o realizezi, poți obține rezultate fără îndrumarea lui Dumnezeu? Categoric nu. Se poate spune că, fără îndrumarea lui Dumnezeu, ceea ce faci este, practic, inutil. De-a lungul anilor, pe măsură ce continuați să vă faceți îndatoririle, cu cât faceți mai mult aceste îndatoriri, cu atât v-ați apropiat mai mult de cerințele lui Dumnezeu, cu atât mai mult I-ați înțeles intențiile și cu atât mai mult ați priceput principiile. Cum sunt dobândite toate acestea? (Prin călăuzirea lui Dumnezeu.) Fără călăuzirea lui Dumnezeu și luminarea Duhului Sfânt, cu ce sunt oamenii capabili să „contribuie”, de fapt? O parte din „contribuția” lor sunt închipuirile omenești. Uneori, oamenii fac îndatoriri după propriile închipuiri, crezând că, făcând astfel, pot fi mărturie pentru Dumnezeu. Cu toate acestea, rezultatul este opus. Ceea ce produc ei nu numai că nu reușește să obțină efectul dorit de a fi martori pentru Dumnezeu, ci, în schimb, pare ireal și inutil, un simplu produs al închipuirilor și născocirii omenești, care, în cele din urmă, Îl dezonorează pe Dumnezeu. O altă parte a acestei „contribuții” o reprezintă noțiunile umane. Oamenilor le place să acționeze pe baza propriilor noțiuni și cred că noțiunile lor sunt în acord cu adevărul. Când acționează conform noțiunilor lor, ei cred că primesc aprobarea celorlalți și Îl slăvesc pe Dumnezeu. Drept urmare, ei fac multe lucruri pe baza propriilor noțiuni și nu numai că nu reușesc să obțină efectul dorit de a fi martori pentru Dumnezeu, ci, mai degrabă, ei îi induc în eroare pe alții să accepte aceste noțiuni ca adevăr. Asta nu numai că îi împiedică să I se supună lui Dumnezeu, dar duce și la neînțelegeri, suspiciuni, condamnări și blasfemie la adresa lui Dumnezeu. Acestea sunt consecințele faptului de a acționa pe baza propriilor noțiuni și de a răspândi aceste noțiuni. Când oamenilor le lipsește o înțelegere a adevărului, se bazează pe închipuiri și noțiuni pentru a-și ghida acțiunile. În afară de închipuiri și noțiuni, un alt aspect al „contribuției” oamenilor este cunoașterea umană. După ce au dobândit o gamă bogată de cunoștințe în diferite domenii, ei folosesc aceste cunoștințe pentru a evalua cerințele lui Dumnezeu, a-și imagina ce este adevărul și a judeca singuri cum să-și facă datoria și să îndeplinească intențiile lui Dumnezeu. Care este rezultatul unor astfel de acțiuni? Ele cu siguranță contrazic intențiile lui Dumnezeu, deoarece cunoașterea umană contrazice adevărul și este în opoziție cu acesta. Când oamenii își fac datoria pe baza cunoașterii umane, ce fel de situație creează asta în biserică? Oamenii vor începe să idolatrizeze cunoașterea și să se compare unii cu alții pentru a vedea cine știe mai multe, cine a citit mai multe cărți sau cine deține calificări academice mai înalte. Acesta e genul de lucruri pe care le place să le compare. Când se ivește o astfel de situație în cadrul bisericii, are vreo legătură cu faptul că oamenii folosesc cunoașterea umană pentru a-L sluji pe Dumnezeu și a fi martori pentru El? Cu siguranță, da. Care sunt consecințele folosirii cunoașterii pentru a-și realiza datoria și a fi martor pentru Dumnezeu? Acest lucru duce la o preferință pentru cunoașterea umană în loc de preferința pentru iubirea de adevăr, deviind oamenii pe calea urmăririi cunoașterii umane. Este incorect și determină o abatere completă de la adevărata cale. Fie că e vorba de a folosi închipuiri, noțiuni sau cunoștințe umane pentru a fi martori pentru Dumnezeu și a-L sluji, niciuna dintre aceste abordări nu poate obține rezultatul dorit de a-i ajuta pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu și să I se supună. În schimb, acestea îi pot împiedica cu ușurință pe oameni să se întoarcă la Dumnezeu. Prin urmare, a folosi închipuiri, noțiuni sau cunoștințe omenești pentru a fi martori pentru Dumnezeu e întru totul un fel de împotrivire față de Dumnezeu. Acest lucru perturbă și tulbură lucrarea lui Dumnezeu, iar El nu aprobă astfel de acțiuni.
Închipuirile, noțiunile și cunoștințele omenești sunt toate aspecte ale tărâmului gândirii. Un lucru pe care se bazează acțiunile umane îl reprezintă propriile gânduri și puncte de vedere ale unei persoane, în timp ce altul îl reprezintă firea coruptă a unei persoane, care joacă un rol crucial. Dacă oamenii nu înțeleg adevărul, nu se cunosc pe ei înșiși, nu acceptă adevărul, nu practică adevărul și sunt incapabili să se supună lui Dumnezeu și adevărului, atunci pe ce își bazează ei realizarea datoriei lor? Ei acționează pe baza aroganței, înșelăciunii, răutății, cruzimii și intransigenței lor, care sunt toate aspecte ale firii lor corupte. Care sunt consecințele realizării datoriei pe baza acestor firi corupte? (Oamenii nu pot coopera armonios cu ceilalți și, de asemenea, pot tulbura și perturba lucrarea bisericii.) Se cuvine ca aceste consecințe să fie cunoscute. Fiecare face cum îi e pe plac, fără a practica adevărul. Fiecare persoană își vede de treaba ei, acționând în dizarmonie și provocând tulburare și neliniște. O muncă ce ar fi putut fi bine executată devine haotică și dezordonată. Acest lucru nu e cu nimic diferit de felul în care se fac lucrurile printre non-credincioși. În tabăra Satanei, fie în societate, fie în cercurile oficiale, care este atmosfera dominantă? Ce practici sunt populare? S-ar cuveni să înțelegeți ceva despre acestea. Care sunt principiile și liniile directoare ale acțiunilor lor? Fiecare ignoră părerile celorlalți; fiecare merge pe drumul propriu. Ei acționează în propriul interes și fac ceea ce doresc. Oricine are autoritate, are ultimul cuvânt. Ei nu se gândesc nici măcar o clipă la ceilalți. Fac pur și simplu doar ce vor, luptând pentru faimă, câștig și statut și acționând doar conform propriilor preferințe. De îndată ce primesc putere, exercită rapid această putere asupra celorlalți. Dacă îi jignești, doresc să te chinuie și nu poți face altceva decât să le oferi daruri. Sunt la fel de răi ca scorpionii, dispuși să încalce legile, reglementările guvernamentale și chiar să comită fărădelegi. Toate acestea sunt lucruri de care sunt capabili. Iată cât este de întuneric și de rău în tabăra Satanei. Acum, Dumnezeu a venit să mântuiască omenirea, să le permită oamenilor să accepte adevărul, să înțeleagă adevărul și să se elibereze de robia și puterea Satanei. Dacă nu acceptați adevărul și nu practicați adevărul, nu trăiți încă sub puterea Satanei? În acest caz, care e diferența dintre starea voastră actuală și cea a diavolilor și a Satanei? Ați concura în același mod în care concurează non-credincioșii. Ați lupta în același mod în care luptă non-credincioșii. De dimineața până seara, ați conspira, ați pune la cale strategii, ați invidia și v-ați implica în dispute. Care este rădăcina acestei probleme? Faptul că oamenii au firi corupte și trăiesc în conformitate cu aceste firi corupte. Domnia firilor corupte este domnia Satanei; umanitatea coruptă sălășluiește într-o fire satanică și nimeni nu e o excepție. Așadar, nu ar trebui să crezi că ești prea bun, prea blând sau prea cinstit pentru a te angaja în lupte pentru putere și câștig. Dacă nu înțelegi adevărul și nu ești condus de Dumnezeu, cu siguranță nu ești o excepție și nu te vei abține nicidecum, pe motivul nevinovăției sau bunătății tale ori datorită tinereții tale, să te lupți pentru faimă și câștig. De fapt, și tu vei căuta faima, câștigul și statutul, atât timp cât ai șansa, iar circumstanțele o permit. A te lupta pentru faimă și câștig reprezintă comportamentul specific al oamenilor care au natura ticăloasă a Satanei. Nimeni nu este o excepție. Toată omenirea coruptă trăiește pentru faimă, câștig și statut și va plăti orice preț în lupta sa pentru aceste lucruri. Așa este cu toți cei care trăiesc sub puterea Satanei. Prin urmare, o persoană care nu acceptă sau nu înțelege adevărul, care nu poate să acționeze conform principiilor este una care trăiește în mijlocul unei firi satanice. O fire satanică a ajuns deja să-ți domine gândurile și să-ți controleze comportamentul; Satana te-a așezat în întregime sub controlul și robia sa, iar dacă nu accepți adevărul și nu te răzvrătești împotriva Satanei, nu vei putea scăpa. Acum, pe măsură ce îți îndeplinești datoria în casa lui Dumnezeu, ești oarecum supus, cu o oarecare tenacitate în inimă, oarecum serios, ai ceva simț al responsabilității, poți lăsa deoparte grija pentru propriul statut, ești adeseori capabil să te opui competitivității, ești capabil să cedezi înaintea celorlalți, capabil să cooperezi armonios cu ceilalți și poți căuta și aștepta atunci când întâmpini lucruri pe care nu le înțelegi. Cum ai obținut această atitudine și acest comportament? Acest lucru e direct legat de provizia, îndrumarea și udarea de la Dumnezeu. Toate acestea sunt rezultatul numeroaselor cuvinte pe care le-a rostit Dumnezeu. Altfel, chiar dacă o persoană are calibru bun, nu poate să descopere adevărul sau să înțeleagă adevărul. Dacă Dumnezeu nu ar fi venit să exprime aceste adevăruri, unde ar merge oamenii să găsească adevărul? Din copilărie, oamenii primesc educație și merg mulți ani la școală, dar au aflat ei adevărul? Deloc. Oamenii admiră celebritățile și figurile grandioase și preamăresc cunoașterea culturală, dar au aflat ei adevărul? Nu l-au aflat. Chiar și după ce au citit foarte multe cărți, ei nu au aflat adevărul. De fapt, nu există deloc adevăr în lume. Abia după ce Dumnezeu a venit și a adus adevărul și calea către viața veșnică, și după ce au citit cuvântul lui Dumnezeu mai mulți ani, oamenii descoperă în sfârșit adevărul. Abia atunci își dau seama de valoarea și însemnătatea inestimabilă a adevărului. În acest moment, oamenii ajung să admită că, în trecut, cuvintele, acțiunile și comportamentul lor s-au bazat pe închipuiri, noțiuni și cunoștințe umane. În afară de aceste lucruri, ei au fost mânați de firile lor corupte. Noțiunile, cunoștințele umane și închipuirile care umplu inimile oamenilor nu sunt adevărul. Prin urmare, oamenii tind să trăiască diferite aspecte ale caracterului corupt al Satanei. Ei nu pot să trăiască asemănarea umană sau să se abțină de la a minți nici dacă își doresc și le este greu să facă până și câteva lucruri bune. Cei care trăiesc conform firii Satanei manifestă în mod natural întruchiparea Satanei. Cuvintele, acțiunile și comportamentul lor sunt toate influențate de firea Satanei și niciunul dintre ei nu poate scăpa de ea. Dacă sunteți capabili să recunoașteți acest punct, atunci, în procesul de a vă realiza datoria, indiferent dacă obțineți anumite rezultate, aduceți anumite contribuții, manifestați un comportament bun sau treceți prin anumite schimbări, ce mentalitate ar trebui să aveți? (Una de recunoștință față de Dumnezeu.) Ar trebui să-I mulțumiți lui Dumnezeu. Toată slava Îi aparține lui Dumnezeu. Dumnezeu e Cel care a făcut asta și nu există nimic cu care oamenii să se laude. Fiecare persoană are niveluri diferite de aptitudini. De exemplu, unii oameni sunt sensibili în mod natural la ritmul și melodia muzicii, în timp ce alții excelează în dans. Indiferent de talentele naturale pe care le au oamenii, toate sunt date de Dumnezeu și nu există nimic cu care oamenii să se laude. Cu siguranță nu au obținut aceste talente inerente de la părinți, deoarece părinții s-ar putea să nu aibă ei înșiși aceste talente și, chiar dacă le au, nu pot să le dea copiilor lor; părinții nu le pot preda talentele copiilor lor, dacă aceștia nu au deja o abilitate naturală. Prin urmare, talentele și darurile pe care le au oamenii nu au nimic de-a face cu părinții lor. Desigur, aceste talente nu sunt ceva ce poate fi dobândit prin învățare. Darurile și abilitățile cu care se nasc oamenii sunt dăruite de Dumnezeu. Ele au fost predeterminate de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Dacă Dumnezeu te-a făcut nesăbuit, atunci nesăbuința ta are sens; dacă El te-a făcut inteligent, atunci inteligența ta are sens. Indiferent de talentele pe care ți le dă Dumnezeu, indiferent de punctele tale forte, oricât de mare este IQ-ul tău, toate au un scop pentru Dumnezeu. Toate aceste lucruri au fost predestinate de Dumnezeu. Rolul pe care îl joci în viața ta și datoria pe care o faci au fost rânduite de Dumnezeu cu mult timp în urmă. Unii oameni văd că alții au puncte forte pe care ei nu le au și sunt nemulțumiți. Vor să schimbe situația învățând mai mult, văzând mai multe lucruri și fiind mai sârguincioși. Dar există o limită în ceea ce poate realiza sârguința lor și nu îi pot depăși pe cei cu daruri și abilități. Oricât de mult te-ai lupta, este inutil. Dumnezeu a rânduit ceea ce vei fi și nimeni nu poate face nimic pentru a schimba acest lucru. Indiferent la ce te pricepi, acolo ar trebui să faci un efort. Oricare ar fi datoria pentru care ești potrivit, aceea este datoria pe care ar trebui să o îndeplinești. Nu încerca să te forțezi în domenii din afara aptitudinilor tale și nu-i invidia pe alții. Fiecare are funcția lui. Să nu crezi că poți face totul bine sau că ești mai desăvârșit sau mai bun decât alții, dorind mereu să-i înlocuiești pe alții și să te etalezi. Aceasta este o fire coruptă. Există cei care cred că nu pot face nimic bine și că nu au deloc aptitudini. Dacă acesta este cazul, ar trebui să fii o persoană care doar ascultă și se supune într-o manieră realistă. Fă ceea ce poți și fă-o bine, cu toată puterea ta. Este suficient. Dumnezeu va fi mulțumit. Nu te gândi mereu să îi depășești pe toți, să faci totul mai bine decât ceilalți și să ieși în evidență în toate felurile. Ce fel de fire este aceasta? (O fire arogantă.) Oamenii au întotdeauna o fire arogantă și, chiar dacă vor să lupte pentru adevăr și să-L mulțumească pe Dumnezeu, dau greș. A fi controlați de o fire arogantă îi face pe oameni cât se poate de predispuși să se rătăcească. De exemplu, există unii oameni care vor întotdeauna să se dea în spectacol, exprimându-și bunele intenții în locul cerințelor lui Dumnezeu. Ar aproba Dumnezeu acest tip de exprimare a bunelor intenții? Pentru a fi atent la intențiile lui Dumnezeu, trebuie să urmezi cerințele lui Dumnezeu și, pentru a-ți îndeplini datoria, trebuie să te supui rânduielilor lui Dumnezeu. Oamenii care își exprimă bunele intenții nu sunt atenți la intențiile lui Dumnezeu, ci încearcă mereu să facă noi trucuri și să spună cuvinte răsunătoare. Dumnezeu nu îți cere să fii conștient în acest fel. Unii oameni spun că asta înseamnă că sunt competitivi. În sine, a fi competitiv este ceva negativ. Este o dezvăluire – o manifestare – a firii arogante a Satanei. Când ai o fire ca aceasta, încerci mereu să-i ții pe ceilalți jos, încerci mereu să-i întreci, încerci mereu să-i înșeli, încerci mereu să iei de la oameni. Ești foarte invidios, nu cedezi în fața nimănui și încerci întotdeauna să ieși în evidență din mulțime. Asta îți va aduce necazuri; așa acționează Satana. Dacă vrei cu adevărat să fii o ființă creată acceptabilă, atunci nu-ți urmări visurile. Să încerci să fii superior și mai capabil decât ești pentru a-ți atinge scopurile e un lucru rău. Ar trebui să înveți să te supui orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu și să nu te ridici mai presus decât se cuvine; doar aceasta este o dovadă de rațiune.
All Scripture quotations in this product are from Nouă Traducere În Limba Română (NTLR). Copyright © 2006 by Biblica, Inc.®. Used by permission. All rights reserved worldwide.
Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2026!